ÎNRĂIT, -Ă, înrăiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău, (mai) grav, (mai) vicios. – V. înrăi.

înrăit, ~ă a [At: SLAVICI, O. I, 365 / Pl: ~iți, ~e / E: înrăi] 1-2 (D. persoane, animale etc.) Care a devenit (mai) rău.

ÎNRĂIT, -Ă, înrăiți, -te, adj. Care a devenit rău, care s-a învechit în răutate, în viciu. – V. înrăi.

ÎNRĂIT, -Ă, înrăiți, -te, adj. Care e plin de răutate, care a devenit rău; înverșunat, îndîrjit. Se băteau în parte, înrăiți ca doi dușmani de moarte. POPA, V. 314. N-o să-l iau, că-l știe țara Și fricos și înrăit. COȘBUC, P. II 84. Portofelul meu cu bani... L-am pierdut... Știu foarte bine că l-am avut, întîmpină Duțu, înrăit. SLAVICI, O. I 365. ♦ Învechit (în rele), incorigibil. Maistrul se uită încurcat la dînsul cîteva clipe, apoi începu a tuși prelung, tuse de fumător înrăit. V. ROM. ianuarie 1952, 222. Nu poftea să asculte cine știe ce prostii supărătoare din gura acestui băiat înrăit. VORNIC, P. 181.

ÎNRĂI, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău.

înrăi vtr [At: OLLĂNESCU, H. A. P. 40 / Pzi: ~esc / E: în- + rău] 1-4 (A face să devină sau) a deveni (mai) rău.

ÎNRĂI, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios. – În + rău.

ÎNRĂI, înrăiesc, vb. IV. Refl. A deveni (mai) rău, a se înrăutăți, a se agrava; (despre ființe) a deveni răutăcios, plin de răutate. A cincea zi [rana] a început să se înrăiască. CAMIL PETRESCU, T. II 284. De va ști fata că el știe, mai rău se va înrăi. REBREANU, I. 24. Codrul Se-ndesește, Drumul Se-nrăiește. TEODORESCU, P. P. 497. ◊ Tranz. (Cu privire la ființe) Urîtul înserărilor cu ploi monotone, nopțile lungi și necazurile îl înrăiau pe Gore. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 54.

A SE ÎNRĂI mă ~iesc intranz. A deveni rău; a se umple de răutate; a se încâinoșa. /în + rău

A ÎNRĂI ~iesc tranz. A face să se înrăiască. /în + rău

înrăì v. a se face mai rău: drumul se înrăiește POP.

înrăĭésc v. tr. (d. răŭ). Fac răŭ (crud): sărăcia l-a înrăit. V. refl. Mă fac răŭ. – Vechĭ mă reĭesc. V. exacerbez.

înrăi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiesc, 3 sg. înrăiește, imperf. 1 înrăiam; conj. prez. 1 sg. să înrăiesc, 3 să înrăiască

înrăi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiesc, imperf. 3 sg. înrăia; conj. prez. 3 să înrăiască

înrăi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiesc, imperf. 3 sg. înrăia; conj. prez. 3 sg. și pl. înrăiască

înrăesc, -răiască 3 conj., -ăiam 1 imp.

ÎNRĂIT adj. v. incorigibil.

ÎNRĂIT adj. incorigibil, (livr.) inveterat. (Un bețiv ~.)

ÎNRĂI vb. 1. (pop.) a (se) îndrăci, (înv. și reg.) a (se) răi, (reg.) a (se) încâina. (X s-a ~ de tot.) 2. v. agrava.

ÎNRĂI vb. 1. (pop.) a (se) îndrăci, (înv. și reg.) a (se) răi, (reg.) a (se) încîina. (X s-a ~ de tot.) 2. a (se) agrava, a (se) înrăutăți, (grecism înv.) a (se) prohorisi. (Boala i s-a ~.)