2 intrări

5 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNNĂBUȘÍT, -Ă, înnăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce) Fără putere, stins, înecat. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi (vasul fiind acoperit cu un capac). – V. înnăbuși.

ÎNNĂBUȘÍ, înnắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira, a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli prin violență manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Își înnăbuși un geamăt (SADOVEANU). 4. Tranz. (În expr.) A înnăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – Din în- + năbuși.

înnăbușì v. 1. a nu putea răsufla: se înnăbușe aici; 2. V. năbușì.

înăbúș și -ésc, a v. tr. (sîrb. nabušiti, a se unfla, cu înț. luĭ înăduș.El înăbușă, sî înăbúșe. V. bușesc). Vest. Înăduș, sufoc, asfixiez. Fig. Reprim: a înăbuși o răscoală. V. refl. Mă înăduș: s’a înăbușit și a murit. Est. (năbușesc). Năpădesc, inund, podidesc: l-aŭ năbușit lăcrămile. V. intr. Mă revărs, năboĭesc, năvălesc: rîurile, Tătariĭ aŭ năbușit. – Și înn- și înắbuș.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înnăbuș (sufoc), -șească 3 conj., -șeam 1 imp., -șind ger., -șitor adj. v.

Intrare: înnăbușit
înnăbușit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înnăbușit
  • ‑nnăbușit
  • înnăbușitul
  • înnăbușitu‑
  • ‑nnăbușitul
  • ‑nnăbușitu‑
  • înnăbuși
  • ‑nnăbuși
  • înnăbușita
  • ‑nnăbușita
plural
  • înnăbușiți
  • ‑nnăbușiți
  • înnăbușiții
  • ‑nnăbușiții
  • înnăbușite
  • ‑nnăbușite
  • înnăbușitele
  • ‑nnăbușitele
genitiv-dativ singular
  • înnăbușit
  • ‑nnăbușit
  • înnăbușitului
  • ‑nnăbușitului
  • înnăbușite
  • ‑nnăbușite
  • înnăbușitei
  • ‑nnăbușitei
plural
  • înnăbușiți
  • ‑nnăbușiți
  • înnăbușiților
  • ‑nnăbușiților
  • înnăbușite
  • ‑nnăbușite
  • înnăbușitelor
  • ‑nnăbușitelor
vocativ singular
plural
Intrare: înnăbuși
verb (VT333)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înnăbuși
  • ‑nnăbuși
  • înnăbușire
  • ‑nnăbușire
  • înnăbușit
  • ‑nnăbușit
  • înnăbușitu‑
  • ‑nnăbușitu‑
  • înnăbușind
  • ‑nnăbușind
  • înnăbușindu‑
  • ‑nnăbușindu‑
singular plural
  • înnăbușă
  • ‑nnăbușă
  • înnăbușiți
  • ‑nnăbușiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înnăbuș
  • ‑nnăbuș
(să)
  • înnăbuș
  • ‑nnăbuș
  • înnăbușeam
  • ‑nnăbușeam
  • înnăbușii
  • ‑nnăbușii
  • înnăbușisem
  • ‑nnăbușisem
a II-a (tu)
  • înnăbuși
  • ‑nnăbuși
(să)
  • înnăbuși
  • ‑nnăbuși
  • înnăbușeai
  • ‑nnăbușeai
  • înnăbușiși
  • ‑nnăbușiși
  • înnăbușiseși
  • ‑nnăbușiseși
a III-a (el, ea)
  • înnăbușă
  • ‑nnăbușă
(să)
  • înnăbușe
  • ‑nnăbușe
  • înnăbușea
  • ‑nnăbușea
  • înnăbuși
  • ‑nnăbuși
  • înnăbușise
  • ‑nnăbușise
plural I (noi)
  • înnăbușim
  • ‑nnăbușim
(să)
  • înnăbușim
  • ‑nnăbușim
  • înnăbușeam
  • ‑nnăbușeam
  • înnăbușirăm
  • ‑nnăbușirăm
  • înnăbușiserăm
  • ‑nnăbușiserăm
  • înnăbușisem
  • ‑nnăbușisem
a II-a (voi)
  • înnăbușiți
  • ‑nnăbușiți
(să)
  • înnăbușiți
  • ‑nnăbușiți
  • înnăbușeați
  • ‑nnăbușeați
  • înnăbușirăți
  • ‑nnăbușirăți
  • înnăbușiserăți
  • ‑nnăbușiserăți
  • înnăbușiseți
  • ‑nnăbușiseți
a III-a (ei, ele)
  • înnăbușă
  • ‑nnăbușă
(să)
  • înnăbușe
  • ‑nnăbușe
  • înnăbușeau
  • ‑nnăbușeau
  • înnăbuși
  • ‑nnăbuși
  • înnăbușiseră
  • ‑nnăbușiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)