2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNMUGURÍT, -Ă, înmuguriți, -te, adj. Care a făcut muguri; mugurit, încăpușat. – V. înmuguri.

ÎNMUGURÍT, -Ă, înmuguriți, -te, adj. Care a făcut muguri; mugurit, încăpușat. – V. înmuguri.

înmugurit2, ~ă a [At: MACEDONSKI, O. I, 114 / V: ~rat / Pl: ~iți, ~e / E: înmuguri] 1 (D. plante, arbori etc.) Cu mugurii dezvoltați. 2 (Fig; d. concepții, idei etc.) Care a prins contur în mintea cuiva. 3 (Fig) Început2. 4 (Țes; îs) Fir - Fir rezultat din anumite procedee de filatură.

înmugurit1 sn [At: DA ms / V: rat / Pl: ~uri / E: înmuguri] 1-2 Înmugurire (1-2). 3 (Fig) Început1.

ÎNMUGURÍT, -Ă, înmuguriți, -te, adj. (Despre plante) Care a dat muguri. Din livezile înmugurite, din grădinile cu flori, veneau adieri pline de miresme. SADOVEANU, O. IV 58. Gemea mușcat de vînturi un stuf de liliac. Plăpîndele lui ramuri abia înmugurite... Nainte de-a-și da rodul mureau învinețite. MACEDONSKI, O. I 114.

ÎNMUGURÍ, pers. 3 înmugurește, vb. IV. Intranz. A face muguri; a muguri, a încăpuși. ♦ Fig. (Despre idei, soluții etc.) A lua naștere, a prinde contur în mintea cuiva. – În + mugur.

ÎNMUGURÍ, pers. 3 înmugurește, vb. IV. Intranz. A face muguri; a muguri, a încăpuși. ♦ Fig. (Despre idei, soluții etc.) A lua naștere, a prinde contur în mintea cuiva. – În + mugur.

înmuguri vi [At: ISPIRESCU, L. 72 / V: (cscj) ~ra / Pl: ~resc / E: în- + mugur] 1 (D. plante, copaci etc.) A face muguri. 2 (Fig; d. idei, soluții etc.) A prinde contur în mintea cuiva.

muguri vi [At: N. TEST. (1648), 32r/18 / V: (cscj) ~ra (Pzi: 3 ~rează și mugură) / Pzi: 3 ~rește / E: mugur] (Îrg; d. plante) A înmuguri.

ÎNMUGURÍ, înmuguresc, vb. IV. Intranz. (Despre plante) A da muguri. Într-o zi văzu că pomul înmugurește, înflorește, se scutură florile și roadele se arată. ISPIRESCU, L. 72. Uite, codru-nmugurește, ’Nmugurește, înverzește, Doru-n mine se trezește. ANT. LIT. POP. I 74. – Variante: mugurá (DELAVRANCEA, S. 50) vb. I, mugurí (PANN, la TDRG, GOROVEI, C. 301) vb. IV.

A ÎNMUGURÍ pers. 3 ~éște intranz. 1) (despre plante) A se acoperi cu muguri; a da muguri. 2) fig. (despre atitudini, sentimente, idei) A începe să capete contururi precise; a prinde consistență; a se înfiripa; a încolți; a se deștepta. /în + mugur

înmugurésc v. intr. Emit mugurĭ, mă acoper cu mugurĭ: arboriĭ aŭ înmugurit. – Și îmu-. V. împupesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înmugurí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înmuguréște, imperf. 3 sg. înmugureá; conj. prez. 3 înmugureáscă

înmugurí vb., ind. prez. 3 sg. înmuguréște, imperf. 3 sg. înmugureá; conj. prez. 3 sg. și pl. înmugureáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNMUGURÍT adj. (BOT.) (reg.) împupit, încăpușat. (Plantă ~.)

ÎNMUGURIT adj. (BOT.) (reg.) împupit, încăpușat. (Plantă ~.)

ÎNMUGURÍ vb. (BOT.) a muguri, (înv. și pop.) a odrăsli, (reg.) a împupi, a încăpuși.

arată toate definițiile

Intrare: înmugurit
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înmugurit
  • ‑nmugurit
  • înmuguritul
  • înmuguritu‑
  • ‑nmuguritul
  • ‑nmuguritu‑
  • înmuguri
  • ‑nmuguri
  • înmugurita
  • ‑nmugurita
plural
  • înmuguriți
  • ‑nmuguriți
  • înmuguriții
  • ‑nmuguriții
  • înmugurite
  • ‑nmugurite
  • înmuguritele
  • ‑nmuguritele
genitiv-dativ singular
  • înmugurit
  • ‑nmugurit
  • înmuguritului
  • ‑nmuguritului
  • înmugurite
  • ‑nmugurite
  • înmuguritei
  • ‑nmuguritei
plural
  • înmuguriți
  • ‑nmuguriți
  • înmuguriților
  • ‑nmuguriților
  • înmugurite
  • ‑nmugurite
  • înmuguritelor
  • ‑nmuguritelor
vocativ singular
plural
Intrare: înmuguri
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înmuguri
  • ‑nmuguri
  • înmugurire
  • ‑nmugurire
  • înmugurit
  • ‑nmugurit
  • înmuguritu‑
  • ‑nmuguritu‑
  • înmugurind
  • ‑nmugurind
  • înmugurindu‑
  • ‑nmugurindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • înmugurește
  • ‑nmugurește
(să)
  • înmugurească
  • ‑nmugurească
  • înmugurea
  • ‑nmugurea
  • înmuguri
  • ‑nmuguri
  • înmugurise
  • ‑nmugurise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • înmuguresc
  • ‑nmuguresc
(să)
  • înmugurească
  • ‑nmugurească
  • înmugureau
  • ‑nmugureau
  • înmuguri
  • ‑nmuguri
  • înmuguriseră
  • ‑nmuguriseră
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • muguri
  • mugurire
  • mugurit
  • muguritu‑
  • mugurind
  • mugurindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • mugurește
(să)
  • mugurească
  • mugurea
  • muguri
  • mugurise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • muguresc
(să)
  • mugurească
  • mugureau
  • muguri
  • muguriseră
verb (V201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mugura
  • mugurare
  • mugurat
  • muguratu‑
  • mugurând
  • mugurându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • mugurea
(să)
  • mugureze
  • mugura
  • mugură
  • mugurase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • mugurea
(să)
  • mugureze
  • mugurau
  • mugura
  • muguraseră
verb (V2)
Surse flexiune: DMLR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mugura
  • mugurare
  • mugurat
  • muguratu‑
  • mugurând
  • mugurându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • mugură
(să)
  • mugure
  • mugura
  • mugură
  • mugurase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • mugură
(să)
  • mugure
  • mugurau
  • mugura
  • muguraseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înmugurit

  • 1. Care a făcut muguri.
    exemple
    • Din livezile înmugurite, din grădinile cu flori, veneau adieri pline de miresme. SADOVEANU, O. IV 58.
      surse: DLRLC
    • Gemea mușcat de vînturi un stuf de liliac. Plăpîndele lui ramuri abia înmugurite... Nainte de-a-și da rodul mureau învinețite. MACEDONSKI, O. I 114.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi înmuguri
    surse: DEX '09 DEX '98

înmuguri înmugurire muguri mugura

  • 1. A face muguri.
    exemple
    • Într-o zi văzu că pomul înmugurește, înflorește, se scutură florile și roadele se arată. ISPIRESCU, L. 72.
      surse: DLRLC
    • Uite, codru-nmugurește, ’Nmugurește, înverzește, Doru-n mine se trezește. ANT. LIT. POP. I 74.
      surse: DLRLC
    • 1.1. figurat (Despre idei, soluții etc.) A lua naștere, a prinde contur în mintea cuiva.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • În + mugur
    surse: DEX '09 DEX '98