12 definiții pentru înfurcitură

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNFURCITÚRĂ, înfurcituri, s. f. (Înv.) Bifurcare de drumuri; răspântie. [Var.: înfurcătúră s. f.] – Înfurci + suf. -tură.

înfurcitu sf [At: ODOBESCU, III, 178 / V: ~căt~, furcătură, furcitu / Pl: -ri / E: înfurci + -tură] (Îvr) 1 Loc unde se bifurcă, se încrucișează drumurile, apele etc. Vz răscruce, răspântie. 2 (Îf înfurcătură) Lemn cu două brațe. 3 Loc unde se îmbină grinda casei cu furca. 4 (Ccr) Cantitate de paie, fân care se poate lua o dată în furcă. 5 Căpiță. 6 Car încărcat cu fân sau cu paie. 7 Fânărie (2). 8 Încurcătură. 9 Ceartă. 10 Încăierare. 11 (D. doi sau mai mulți oameni; îe) A sta ~ A fi înghesuiți.

ÎNFURCITÚRĂ, înfurcituri, s. f. (Rar) Bifurcare de drumuri; răspântie. [Var.: înfurcătúră s. f.] – Înfurci + suf. -tură.

ÎNFURCITÚRĂ, înfurcituri, s. f. (Rar) Locul unde se desparte în două un drum, o șosea, o apă etc.; bifurcație. Sosiră la înfurcitura Bîscei, acolo unde se așterne o poieniță verde umbrită de plopi. ODOBESCU, S. A. 430. [Să ne ducem] prin înfurciturile și prin colțanii unde se ivește sfieț sau îngrozitor vînatul de la munte. id. S. III 90. – Variantă: înfurcătúră (CARAGIALE, O. III 98) s. f.

înfurcitură f. răscruce, respântie.

înfurcitúră f., pl. ĭ. Locu unde ramurile saŭ drumu se înfurcește.

ÎNFURCĂTÚRĂ s. f. v. înfurcitură.

ÎNFURCĂTÚRĂ s. f. v. înfurcitură.

ÎNFURCĂTÚRĂ s. f. v. înfurcitură.

înfurcătură sf vz înfurcitură

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

înfurcitu (înv.) s. f., g.-d. art. înfurciturii; pl. înfurcituri

înfurcitúră s. f., g.-d. art. înfurcitúrii; pl. înfurcitúri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNFURCITÚRĂ s. v. bifurcare, bifurcație.

înfurcitu s. v. BIFURCARE. BIFURCAȚIE.

Intrare: înfurcitură
înfurcitură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înfurcitu
  • ‑nfurcitu
  • înfurcitura
  • ‑nfurcitura
plural
  • înfurcituri
  • ‑nfurcituri
  • înfurciturile
  • ‑nfurciturile
genitiv-dativ singular
  • înfurcituri
  • ‑nfurcituri
  • înfurciturii
  • ‑nfurciturii
plural
  • înfurcituri
  • ‑nfurcituri
  • înfurciturilor
  • ‑nfurciturilor
vocativ singular
plural
înfurcătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înfurcătu
  • ‑nfurcătu
  • înfurcătura
  • ‑nfurcătura
plural
  • înfurcături
  • ‑nfurcături
  • înfurcăturile
  • ‑nfurcăturile
genitiv-dativ singular
  • înfurcături
  • ‑nfurcături
  • înfurcăturii
  • ‑nfurcăturii
plural
  • înfurcături
  • ‑nfurcături
  • înfurcăturilor
  • ‑nfurcăturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

înfurcitu, înfurciturisubstantiv feminin

  • 1. învechit Bifurcare de drumuri. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote [Să ne ducem] prin înfurciturile și prin colțanii unde se ivește sfieț sau îngrozitor vînatul de la munte. ODOBESCU, S. III 90. DLRLC
    • 1.1. rar Locul unde se desparte în două o apă. DLRLC
      • format_quote Sosiră la înfurcitura Bîscei, acolo unde se așterne o poieniță verde umbrită de plopi. ODOBESCU, S. A. 430. DLRLC
etimologie:
  • Înfurci + sufix -tură. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.