înfurcitură sf [At: ODOBESCU, III, 178 / V: ~căt~, furcătură, furcitură / Pl: -ri / E: înfurci + -tură] (Îvr) 1 Loc unde se bifurcă, se încrucișează drumurile, apele etc. Vz răscruce, răspântie. 2 (Îf înfurcătură) Lemn cu două brațe. 3 Loc unde se îmbină grinda casei cu furca. 4 (Ccr) Cantitate de paie, fân care se poate lua o dată în furcă. 5 Căpiță. 6 Car încărcat cu fân sau cu paie. 7 Fânărie (2). 8 Încurcătură. 9 Ceartă. 10 Încăierare. 11 (D. doi sau mai mulți oameni; îe) A sta ~ A fi înghesuiți.