3 intrări

32 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNFURCÁT, -Ă adj. v. înfurcit.

înfurcat2, ~ă a vz înfurcit2

înfurcat n. crestarea vârfului urechii (la oi).

ÎNFURCÁ1, înfurcesc,[1] vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A lua fân în furcă. [Prez. ind. și: înfúrc] – În + furcă.

  1. Formă gramaticală incompatibilă cu forma de infinitiv. Poate înfurchez? — gall

ÎNFURCÍ, înfurc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. A se bifurca. 2. Refl. recipr. A se certa, a se încăiera. [Var.: înfurcá vb. I] – În + furcă.

ÎNFURCÍT, -Ă, înfurciți, -te, adj. (Înv. și pop.) Bifurcat. [Var. înfurcát, -ă adj.] – V. înfurca.

înfurci [At: COSTINESCU / V: (cscj) ~rca / Pzi: înfurc, (rar) ~cesc / E: în + furcă] (Îrg) 1 vt (Îf înfurca) A lua fân sau altceva în furcă. 2-3 vtr A (se) desface astfel încât să aibă două sau trei brațe. 4 vr (D. drumuri) A se bifurca. 5-6 vrr (Fig) A avea de furcă cu cineva, (certându-se sau) încăierându-se.

înfurcit2, ~ă a [At: H IV, 84 / V: ~rcat / Pl: ~iți, ~e / E: înfurci] (Îrg) 1 (D. nutreț) Luat în furcă. 2 Desfăcut în două sau mai multe brațe. 3 (D. drumuri) Bifurcat. 4 Încăierat2 cu cineva. 5 (D. urechile vitelor sau ale cailor) Crestat2.

înfurcit1 sn [At: ȘĂINEANU, D. U. / V: ~rcat / Pl: ~uri / E: înfurci] (Îrg) 1-3 Înfurcire (1-3). 4 (Fig) Ceartă. 5 (Fig) Încăierare. 6 Crestare a vârfului urechii la oi, boi, cai.

ÎNFURCÁ vb. I v. înfurci.

ÎNFURCÍ, înfúrc, vb. IV. (Rar) 1. Refl. A se bifurca. 2. Refl. recipr. A se certa, a se încăiera. [Var.: înfurcá vb. I] – În + furcă.

ÎNFURCÍT, -Ă, înfurciți, -te, adj. (Rar) Bifurcat. [Var.: înfurcát, -ă adj.] – V. înfurci.

ÎNFURCÍ, (2) înfúrc, vb. IV. Refl. (Popular) 1. (Mai ales despre drumuri) A se bifurca, a se desface în două. Merse, merse pînă ce i se înfurci calea. ISPIRESCU, L. 226. 2. A avea de furcă (cu cineva), a se certa, a se încăiera. Fii mai lăsător și nu te înfurci cu oamenii, că-i știi cît sînt de oțărîți acuma. REBREANU, R. II 105. Dumitru la ei sărea, Pușca de țavă lua, Cu feciorii să-nfurcea. PĂSCULESCU, L. P. 249. – Variantă: înfurcá vb. I.

ÎNFURCÍT, -Ă, înfurciți, -te, adj. (Popular, despre drumuri) Bifurcat, desfăcut în două. (Atestat în forma înfurcat) Pe ici pe colea se zăresc poteci înfurcate ca de lățimea unei lopeți. DELAVRANCEA, S. 5. – Variantă: înfurcát, -ă adj.

A SE ÎNFURCÍ pers. 3 se ~éște intranz. pop. 1) (despre drumuri, ape curgătoare) A se despărți în două (ca o furcă); a se bifurca. 2) rar A se lua la ceartă sau la bătaie; a se încăiera. /în + furca

înfurcì v. a se bifurca: li se înfurci calea.

înfurcésc (mă) v. refl. (d. furcă). Mă despart, mă divid, vorbind de ramurĭ saŭ de drumurĭ: drumu se înfurcește. V. bifurc.

arată toate definițiile

Intrare: înfurca
verb (VT10)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfurca
  • ‑nfurca
  • înfurcare
  • ‑nfurcare
  • înfurcat
  • ‑nfurcat
  • înfurcatu‑
  • ‑nfurcatu‑
  • înfurcând
  • ‑nfurcând
  • înfurcându‑
  • ‑nfurcându‑
singular plural
  • înfurcă
  • ‑nfurcă
  • înfurcați
  • ‑nfurcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înfurc
  • ‑nfurc
(să)
  • înfurc
  • ‑nfurc
  • înfurcam
  • ‑nfurcam
  • înfurcai
  • ‑nfurcai
  • înfurcasem
  • ‑nfurcasem
a II-a (tu)
  • înfurci
  • ‑nfurci
(să)
  • înfurci
  • ‑nfurci
  • înfurcai
  • ‑nfurcai
  • înfurcași
  • ‑nfurcași
  • înfurcaseși
  • ‑nfurcaseși
a III-a (el, ea)
  • înfurcă
  • ‑nfurcă
(să)
  • înfurce
  • ‑nfurce
  • înfurca
  • ‑nfurca
  • înfurcă
  • ‑nfurcă
  • înfurcase
  • ‑nfurcase
plural I (noi)
  • înfurcăm
  • ‑nfurcăm
(să)
  • înfurcăm
  • ‑nfurcăm
  • înfurcam
  • ‑nfurcam
  • înfurcarăm
  • ‑nfurcarăm
  • înfurcaserăm
  • ‑nfurcaserăm
  • înfurcasem
  • ‑nfurcasem
a II-a (voi)
  • înfurcați
  • ‑nfurcați
(să)
  • înfurcați
  • ‑nfurcați
  • înfurcați
  • ‑nfurcați
  • înfurcarăți
  • ‑nfurcarăți
  • înfurcaserăți
  • ‑nfurcaserăți
  • înfurcaseți
  • ‑nfurcaseți
a III-a (ei, ele)
  • înfurcă
  • ‑nfurcă
(să)
  • înfurce
  • ‑nfurce
  • înfurcau
  • ‑nfurcau
  • înfurca
  • ‑nfurca
  • înfurcaseră
  • ‑nfurcaseră
Intrare: înfurci
înfurci2 (1 -cesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (V406)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfurci
  • ‑nfurci
  • înfurcire
  • ‑nfurcire
  • înfurcit
  • ‑nfurcit
  • înfurcitu‑
  • ‑nfurcitu‑
  • înfurcind
  • ‑nfurcind
  • înfurcindu‑
  • ‑nfurcindu‑
singular plural
  • înfurcește
  • ‑nfurcește
  • înfurciți
  • ‑nfurciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înfurcesc
  • ‑nfurcesc
(să)
  • înfurcesc
  • ‑nfurcesc
  • înfurceam
  • ‑nfurceam
  • înfurcii
  • ‑nfurcii
  • înfurcisem
  • ‑nfurcisem
a II-a (tu)
  • înfurcești
  • ‑nfurcești
(să)
  • înfurcești
  • ‑nfurcești
  • înfurceai
  • ‑nfurceai
  • înfurciși
  • ‑nfurciși
  • înfurciseși
  • ‑nfurciseși
a III-a (el, ea)
  • înfurcește
  • ‑nfurcește
(să)
  • înfurcească
  • ‑nfurcească
  • înfurcea
  • ‑nfurcea
  • înfurci
  • ‑nfurci
  • înfurcise
  • ‑nfurcise
plural I (noi)
  • înfurcim
  • ‑nfurcim
(să)
  • înfurcim
  • ‑nfurcim
  • înfurceam
  • ‑nfurceam
  • înfurcirăm
  • ‑nfurcirăm
  • înfurciserăm
  • ‑nfurciserăm
  • înfurcisem
  • ‑nfurcisem
a II-a (voi)
  • înfurciți
  • ‑nfurciți
(să)
  • înfurciți
  • ‑nfurciți
  • înfurceați
  • ‑nfurceați
  • înfurcirăți
  • ‑nfurcirăți
  • înfurciserăți
  • ‑nfurciserăți
  • înfurciseți
  • ‑nfurciseți
a III-a (ei, ele)
  • înfurcesc
  • ‑nfurcesc
(să)
  • înfurcească
  • ‑nfurcească
  • înfurceau
  • ‑nfurceau
  • înfurci
  • ‑nfurci
  • înfurciseră
  • ‑nfurciseră
verb (VT10)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfurca
  • ‑nfurca
  • înfurcare
  • ‑nfurcare
  • înfurcat
  • ‑nfurcat
  • înfurcatu‑
  • ‑nfurcatu‑
  • înfurcând
  • ‑nfurcând
  • înfurcându‑
  • ‑nfurcându‑
singular plural
  • înfurcă
  • ‑nfurcă
  • înfurcați
  • ‑nfurcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înfurc
  • ‑nfurc
(să)
  • înfurc
  • ‑nfurc
  • înfurcam
  • ‑nfurcam
  • înfurcai
  • ‑nfurcai
  • înfurcasem
  • ‑nfurcasem
a II-a (tu)
  • înfurci
  • ‑nfurci
(să)
  • înfurci
  • ‑nfurci
  • înfurcai
  • ‑nfurcai
  • înfurcași
  • ‑nfurcași
  • înfurcaseși
  • ‑nfurcaseși
a III-a (el, ea)
  • înfurcă
  • ‑nfurcă
(să)
  • înfurce
  • ‑nfurce
  • înfurca
  • ‑nfurca
  • înfurcă
  • ‑nfurcă
  • înfurcase
  • ‑nfurcase
plural I (noi)
  • înfurcăm
  • ‑nfurcăm
(să)
  • înfurcăm
  • ‑nfurcăm
  • înfurcam
  • ‑nfurcam
  • înfurcarăm
  • ‑nfurcarăm
  • înfurcaserăm
  • ‑nfurcaserăm
  • înfurcasem
  • ‑nfurcasem
a II-a (voi)
  • înfurcați
  • ‑nfurcați
(să)
  • înfurcați
  • ‑nfurcați
  • înfurcați
  • ‑nfurcați
  • înfurcarăți
  • ‑nfurcarăți
  • înfurcaserăți
  • ‑nfurcaserăți
  • înfurcaseți
  • ‑nfurcaseți
a III-a (ei, ele)
  • înfurcă
  • ‑nfurcă
(să)
  • înfurce
  • ‑nfurce
  • înfurcau
  • ‑nfurcau
  • înfurca
  • ‑nfurca
  • înfurcaseră
  • ‑nfurcaseră
verb (V332)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfurci
  • ‑nfurci
  • înfurcire
  • ‑nfurcire
  • înfurcit
  • ‑nfurcit
  • înfurcitu‑
  • ‑nfurcitu‑
  • înfurcind
  • ‑nfurcind
  • înfurcindu‑
  • ‑nfurcindu‑
singular plural
  • înfurcă
  • ‑nfurcă
  • înfurciți
  • ‑nfurciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înfurc
  • ‑nfurc
(să)
  • înfurc
  • ‑nfurc
  • înfurceam
  • ‑nfurceam
  • înfurcii
  • ‑nfurcii
  • înfurcisem
  • ‑nfurcisem
a II-a (tu)
  • înfurci
  • ‑nfurci
(să)
  • înfurci
  • ‑nfurci
  • înfurceai
  • ‑nfurceai
  • înfurciși
  • ‑nfurciși
  • înfurciseși
  • ‑nfurciseși
a III-a (el, ea)
  • înfurcă
  • ‑nfurcă
(să)
  • înfurce
  • ‑nfurce
  • înfurcea
  • ‑nfurcea
  • înfurci
  • ‑nfurci
  • înfurcise
  • ‑nfurcise
plural I (noi)
  • înfurcim
  • ‑nfurcim
(să)
  • înfurcim
  • ‑nfurcim
  • înfurceam
  • ‑nfurceam
  • înfurcirăm
  • ‑nfurcirăm
  • înfurciserăm
  • ‑nfurciserăm
  • înfurcisem
  • ‑nfurcisem
a II-a (voi)
  • înfurciți
  • ‑nfurciți
(să)
  • înfurciți
  • ‑nfurciți
  • înfurceați
  • ‑nfurceați
  • înfurcirăți
  • ‑nfurcirăți
  • înfurciserăți
  • ‑nfurciserăți
  • înfurciseți
  • ‑nfurciseți
a III-a (ei, ele)
  • înfurcă
  • ‑nfurcă
(să)
  • înfurce
  • ‑nfurce
  • înfurceau
  • ‑nfurceau
  • înfurci
  • ‑nfurci
  • înfurciseră
  • ‑nfurciseră
Intrare: înfurcit
înfurcit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înfurcit
  • ‑nfurcit
  • înfurcitul
  • înfurcitu‑
  • ‑nfurcitul
  • ‑nfurcitu‑
  • înfurci
  • ‑nfurci
  • înfurcita
  • ‑nfurcita
plural
  • înfurciți
  • ‑nfurciți
  • înfurciții
  • ‑nfurciții
  • înfurcite
  • ‑nfurcite
  • înfurcitele
  • ‑nfurcitele
genitiv-dativ singular
  • înfurcit
  • ‑nfurcit
  • înfurcitului
  • ‑nfurcitului
  • înfurcite
  • ‑nfurcite
  • înfurcitei
  • ‑nfurcitei
plural
  • înfurciți
  • ‑nfurciți
  • înfurciților
  • ‑nfurciților
  • înfurcite
  • ‑nfurcite
  • înfurcitelor
  • ‑nfurcitelor
vocativ singular
plural
înfurcat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înfurcat
  • ‑nfurcat
  • înfurcatul
  • înfurcatu‑
  • ‑nfurcatul
  • ‑nfurcatu‑
  • înfurca
  • ‑nfurca
  • înfurcata
  • ‑nfurcata
plural
  • înfurcați
  • ‑nfurcați
  • înfurcații
  • ‑nfurcații
  • înfurcate
  • ‑nfurcate
  • înfurcatele
  • ‑nfurcatele
genitiv-dativ singular
  • înfurcat
  • ‑nfurcat
  • înfurcatului
  • ‑nfurcatului
  • înfurcate
  • ‑nfurcate
  • înfurcatei
  • ‑nfurcatei
plural
  • înfurcați
  • ‑nfurcați
  • înfurcaților
  • ‑nfurcaților
  • înfurcate
  • ‑nfurcate
  • înfurcatelor
  • ‑nfurcatelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înfurca

etimologie:

  • În + furcă
    surse: DEX '09

înfurci înfurcit înfurca înfurcat învechit popular

  • 1. reflexiv A se bifurca.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: bifurca attach_file un exemplu
    exemple
    • Merse, merse pînă ce i se înfurci calea. ISPIRESCU, L. 226.
      surse: DLRLC
  • 2. reflexiv reciproc A se certa, a se încăiera.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: certa încăiera attach_file 2 exemple
    exemple
    • Fii mai lăsător și nu te înfurci cu oamenii, că-i știi cît sînt de oțărîți acuma. REBREANU, R. II 105.
      surse: DLRLC
    • Dumitru la ei sărea, Pușca de țavă lua, Cu feciorii să-nfurcea. PĂSCULESCU, L. P. 249.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + furcă
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX

înfurcit înfurcat

etimologie:

  • vezi înfurci
    surse: DEX '09 DEX '98