înfiera² vt [At: DOSOFTEI, V. S. 60/2 / S și: înfera / V: (reg) înhera / Pzi: ~rez / E: în- + fier] 1 A însemna un condamnat, animal, un arbore cu fier înroșit. 2 (Fig) A condamna cu severitate. 3 A defăima în public. 4 (Rar; îf înfera) A îmbrăca sau a lega în fier Si: a fereca.

ÎNFIERA², pers. 3 înfierează, vb. I. Intranz. (Regional, despre barbă și despre mustăți) A începe să crească; a se ivi, a miji. Era un fecior cu mustața abia infierîndu-i. SADOVEANU, O. L. 94. Întorcea un zîmbet frumos ca de fată și abia începea să-i înfiereze mustăcioara. id. B. 58. – Pronunțat: -fie-.

ÎNFIERA¹, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A aplica pe corpul unui animal un fier înroșit în foc, pentru a-i face un semn distinctiv. (Refl. pas.) După două luni de la nașterea mînzului se înfierează... la șold. I. IONESCU, D. 534. ◊ (Cu privire la oameni, în special la sclavi) Să faci așa ca cei doi cumnați ai mei să nemerească la castel și, în schimbul laptelui de mistrețe, să primească să-mi fie robi și să-i înfierez. VISSARION, B. 66. Ea-l chemă la sine și, cu un fier ce l-a fost ars în foc, îl înfieră la mîna dreaptă. RETEGANUL, P. IV 37. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osîndi în public, a stigmatiza, a veșteji. [Bălcescu] a înfierat cu putere pe boierii cosmopoliți, fără patrie, turciți și franțuziți, după cum le dictau interesele. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2540. – Pronunțat: -fie-.

A ÎNFIERA ~ez tranz. 1) (animale) A însemna cu un fier roșu; a marca printr-o danga; a dăngălui. ~ un mânz. 2) fig. (persoane, fapte etc.) A condamna în mod public; a osândi; a stigmatiza; a blama. /în + fier

înfierà v. a însemna cu un fier ars: a înfiera un cal; 2. fig. a defăima, a dezonora.

înfieri v vz înfiera

înferéz (est) și înfĭeréz (vest) v. tr. (d. fer, fĭer). Stampilez cu feru înroșit în foc, pun dangaŭa. Fig. Stigmatizez, aplic stampila infamiiĭ. V. și înfir.

înfĭeréz, V. înferez.

înfír și -éz, a -á v. tr. (d. fir. V. răsfir). Cos prost. Ornez o haĭnă cu fir. V. intr. Încep a apărea (cîte un fir), mijesc: mustața îĭ înfira. – În nord (ca v. intr.) și a înfera, înfĭera, pop. înhera, (pin confuziune cu a înfiera d. fĭer).

înfiera (a ~) (desp. -fie-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierez, 3 înfierează; conj. prez. 1 sg. să înfierez, 3 să înfiereze

înfiera (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfierează

înfiera vb. (sil. -fie-), ind. prez. 1 sg. înfierez, 3 sg. și pl. înfierează

înfierez.

ÎNFIERA vb. 1. (reg.) a săgni, (înv.) a pecetlui, a semna. (A ~ un animal domestic.) 2. v. stigmatiza. 3. v. dezaproba.

ÎNFIERA vb. 1. (reg.) a săgni, (înv.) a pecetlui, a semna. (A ~ un animal domestic.) 2. a stigmatiza, (înv.) a pecetlui. (A ~ sclavii, condamnații.) 3. a blama, a condamna, a dezaproba, a proscrie, a reproba, a respinge, a stigmatiza, (livr.) a dezavua, (rar) a sancționa, (pop.) a osîndi, (înv.) a mustra, a protesta, (fig.) a veșteji. (Opinia publică a ~ gestul lui necugetat.)

ÎNFIERA vb. (Mold.; despre mustață) A miji. Pînă ajunge omul la vîrsta de 17 ani, adecă pînă înceape (cum să dzice) a înfiera musteață, tot copil să cheamă. CD 1698, 40^v; cf. CD 1770, 50^v. Variante: înfera (CD 1770, 50^v). Etimologie: lat. *infilare.

înfiera pers. 3 sg. înfierează, vb. I (reg., înv.) 1. (despre păr, mustăți) a începe să crească, a da, a miji. 2. (despre oala pusă la foc) a da în fiert (când se ridică bulbucii la suprafața apei).