12 definiții pentru înecăciune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNECĂCIÚNE, înecăciuni, s. f. 1. Greutate de a respira; asfixie, sufocare, năduf. 2. (Rar) Înec (1). – Îneca + suf. -ăciune.

ÎNECĂCIÚNE, înecăciuni, s. f. 1. Greutate de a respira; asfixie, sufocare, năduf. 2. (Rar) Înec (1). – Îneca + suf. -ăciune.

înecăciune sf [At: CONV. LIT. XLIV, 310 / S și: (înv) înne~ / Pl: ~ni / E: îneca + -ăciune] (Înv) 1 Greutate de a respira. 2 (Rar) Înec (1).

ÎNECĂCIÚNE, înecăciuni, s. f. (Rar) 1. Înec. Seara, la masă, nu fuse altă vorbă decît de baia Elenei în Prahova, de rîuri, de înecăciuni. BOLINTINEANU, O. 430. 2. Greutate de a respira, sufocare; stare de sufocare. S-a iritat așa de grozav din ceartă încît i-a venit un fel de-necăciune. CARAGIALE, O. I 329.

ÎNECĂCIÚNE ~i f. Rar 1) v. ÎNEC. 2) Pierdere a respirației; sufocare. /a îneca + suf. ~ăciune

înecăcĭúne f. (d. înecat saŭ d. lat. necatio, înecare). Inundațiune. Sufocare, asfixiere.

înnecăciune f. 1. acțiunea de a (se) înneca; 2. inundațiune; 3. sufocare: înnecăciune în somn.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înecăciúne s. f., g.-d. art. înecăciúnii; pl. înecăciúni

înecăciúne s. f., g.-d. art. înecăciúnii; pl. înecăciúni


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNECĂCIÚNE s. v. asfixie, asfixiere, astmă, înăbușire, înecare, sufocare, sufocație, sugrumare.

înecăciune s. v. ASFIXIE. ASFIXIERE. ASTMĂ. ÎNĂBUȘIRE. ÎNECARE. SUFOCARE. SUFOCAȚIE. SUGRUMARE.

ÎNECĂCIUNE s. (MED.) dispnee, sufocare, (pop.) năduf.

Intrare: înecăciune
înecăciune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înecăciune
  • ‑necăciune
  • înecăciunea
  • ‑necăciunea
plural
  • înecăciuni
  • ‑necăciuni
  • înecăciunile
  • ‑necăciunile
genitiv-dativ singular
  • înecăciuni
  • ‑necăciuni
  • înecăciunii
  • ‑necăciunii
plural
  • înecăciuni
  • ‑necăciuni
  • înecăciunilor
  • ‑necăciunilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înecăciune

etimologie:

  • Îneca + sufix -ăciune.
    surse: DEX '98 DEX '09