2 intrări

29 de definiții

din care

Explicative DEX

ÎNDEMÂNARE s. f. Ușurința de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau a unei înclinații; iscusință, abilitate, pricepere, dibăcie. – V. îndemâna.

ÎNDEMÂNARE s. f. Ușurința de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau a unei înclinații; iscusință, abilitate, pricepere, dibăcie. – V. îndemâna.

îndemânare sf [At: (a. 1773) URICARIUL, IV, 30/16 / V: ~dăm~ / Pl: ~nări / E: îndemâna] 1 (Înv) Comoditate. 2 (Înv; îla) De ~ Potrivit. 3 (Înv) Posibilitate. 4 (Înv) Prilej. 5 (Înv; îls) ~ de vreme Moment oportun. 6 (Înv) Ajutor. 7 Aptitudine. 8 Ușurință de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau a unei înclinații Si: abilitate, dibăcie, iscusință, îndemână (19), pricepere.

ÎNDEMÂNARE f. pop. Capacitate de a face totul cu ușurință și iscusință; dexteritate; abilitate; dibăcie; pricepere; măiestrie. O mare ~ în mânuirea condeiului. /v. a îndemâna

îndemânare f. înlesnire de a se folosi de ceva.

ÎNDEMÂNA, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână.

ÎNDEMÂNA, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână.

îndămăna v vz îndemâna

îndămănare sf vz îndemânare

îndămâna v vz îndemâna

îndămânare sf vz îndemânare

îndemăna v vz îndemâna

îndemâna [At: CANTEMIR, HR. 342 / V: ~dămăna, ~dăm~, ~măna / Pzi: ~nez / E: îndemână] (Înv) 1 vt A facilita. 2 vt A ajuta. 3 vt A încuraja. 4-5 vtr A (se) împrumuta. 6 vri A avea încredere în cineva Si: a se bizui. 7 vr A se ivi o ocazie. 8 vr A fi în stare să facă un anumit lucru. 9 vr (Nob) A se pune pe lucru.

ÎNDĂMÎNARE s. f. v. îndemînare.

ÎNDEMÎNA, îndemînez, vb. I. Refl. (Învechit) A fi în stare să facă un lucru, a putea face, a-i fi cuiva îndemînă să facă; a se înlesni. [Librarul] nu îmi cere încă banii; de aceea nu trebuie să-mi trimeți acum, ci cînd te vei îndemîna. KOGĂLNICEANU, S. 15.

ÎNDEMÎNARE, îndemînări, s. f. Capacitatea de a face ceva în baza cunoașterii și a experienței; abilitate, dexteritate, iscusință. Era încasator în capitală, de-o îndemînare și de-o cinste cum... Săndulescu spunea că n-a mai pomenit de cînd îi el. VLAHUȚĂ, O. AL. II 80. Călare pe schelele lor spînzurate sus... ei lucrează cu multă îndemînare. CARAGIALE, O. III 249. – Variantă: îndămînare (SBIERA, P. 304) s. f.

A ÎNDEMÂNA îndemân tranz. A veni în ajutor cuiva. /Din îndemână

îndemânà v. a găsi ocaziunea: nu se îndemânau a-i sta în ajutor BĂLC.

îndemănáre și îndemînáre f., pl. ărĭ (d. îndemînă. P. ă = î, cp. cu mănușă, mînă). Abilitate, ușurință în mînuirea lucrurilor. Comoditate, confort (Rar): îndemănarea uneĭ case.

îndemănéz și -înéz, a v. tr. (d. îndemînă). Vechĭ. Ajut. V. refl. A te îndemîna la un lucru, a începe un lucru, a te apuca să lucrezĭ. A se îndemîna, a veni la îndemînă, a se oferi: cînd se va îndemîna prileju. – Și îndăm-.

Ortografice DOOM

îndemânare s. f., g.-d. art. îndemânării

îndemânare s. f., g.-d. art. îndemânării

îndemânare s. f., g.-d. art. îndemânării

îndemâna1 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă îndemânez, 3 se îndemânea; conj. prez. 1 sg. să mă îndemânez, 3 să se îndemâneze; imper. 2 sg. afirm. îndemânează-te; ger. îndemânându-mă

!îndemâna2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemânea

îndemâna vb., ind. prez. 1 sg. îndemân, 3 sg. și pl. îndemânea

Sinonime

ÎNDEMÂNARE s. 1. abilitate, destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusință, isteție, istețime, pricepere, știință, talent, ușurință, (pop.) meșteșug, meșteșugire, (înv. și reg.) meșterie, (reg.) apucătură, pricepuție, (înv.) iscusire, marafet, practică. (Demonstra o mare ~ în mânuirea...) 2. v. măiestrie. 3. v. inteligență.

ÎNDEMÂNA vb. v. ajuta, ajutora, ocroti, proteja, sprijini, susține.

îndemîna vb. v. AJUTA. AJUTORA. OCROTI. PROTEJA. SPRIJINI. SUSȚINE.

ÎNDEMÎNARE s. 1. abilitate, destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusință, isteție, istețime, pricepere, știință, talent, ușurință, (pop.) meșteșug, meșteșugire, (înv. și reg.) meșterie, (reg.) apucătură, pricepuție, (înv.) iscusire, marafet, practică. (Demonstra o mare ~ în mînuirea...) 2. artă, dibăcie, iscusință, măiestrie, meșteșug, pricepere, știință, talent. (Obiect făcut cu multă ~.) 3. agerime, deșteptăciune, dibăcie, inteligență, iscusință, istețime, pricepere. (~ unei persoane într-o împrejurare dată.)

Antonime

Îndemânare ≠ stângăcie, neîndemânare

Intrare: îndemânare
îndemânare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndemânare
  • ‑ndemânare
  • îndemânarea
  • ‑ndemânarea
plural
  • îndemânări
  • ‑ndemânări
  • îndemânările
  • ‑ndemânările
genitiv-dativ singular
  • îndemânări
  • ‑ndemânări
  • îndemânării
  • ‑ndemânării
plural
  • îndemânări
  • ‑ndemânări
  • îndemânărilor
  • ‑ndemânărilor
vocativ singular
plural
îndămânare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndămânare
  • ‑ndămânare
  • îndămânarea
  • ‑ndămânarea
plural
  • îndămânări
  • ‑ndămânări
  • îndămânările
  • ‑ndămânările
genitiv-dativ singular
  • îndămânări
  • ‑ndămânări
  • îndămânării
  • ‑ndămânării
plural
  • îndămânări
  • ‑ndămânări
  • îndămânărilor
  • ‑ndămânărilor
vocativ singular
plural
îndămănare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: îndemâna
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îndemâna
  • ‑ndemâna
  • îndemânare
  • ‑ndemânare
  • îndemânat
  • ‑ndemânat
  • îndemânatu‑
  • ‑ndemânatu‑
  • îndemânând
  • ‑ndemânând
  • îndemânându‑
  • ‑ndemânându‑
singular plural
  • îndemânea
  • ‑ndemânea
  • îndemânați
  • ‑ndemânați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îndemânez
  • ‑ndemânez
(să)
  • îndemânez
  • ‑ndemânez
  • îndemânam
  • ‑ndemânam
  • îndemânai
  • ‑ndemânai
  • îndemânasem
  • ‑ndemânasem
a II-a (tu)
  • îndemânezi
  • ‑ndemânezi
(să)
  • îndemânezi
  • ‑ndemânezi
  • îndemânai
  • ‑ndemânai
  • îndemânași
  • ‑ndemânași
  • îndemânaseși
  • ‑ndemânaseși
a III-a (el, ea)
  • îndemânea
  • ‑ndemânea
(să)
  • îndemâneze
  • ‑ndemâneze
  • îndemâna
  • ‑ndemâna
  • îndemână
  • ‑ndemână
  • îndemânase
  • ‑ndemânase
plural I (noi)
  • îndemânăm
  • ‑ndemânăm
(să)
  • îndemânăm
  • ‑ndemânăm
  • îndemânam
  • ‑ndemânam
  • îndemânarăm
  • ‑ndemânarăm
  • îndemânaserăm
  • ‑ndemânaserăm
  • îndemânasem
  • ‑ndemânasem
a II-a (voi)
  • îndemânați
  • ‑ndemânați
(să)
  • îndemânați
  • ‑ndemânați
  • îndemânați
  • ‑ndemânați
  • îndemânarăți
  • ‑ndemânarăți
  • îndemânaserăți
  • ‑ndemânaserăți
  • îndemânaseți
  • ‑ndemânaseți
a III-a (ei, ele)
  • îndemânea
  • ‑ndemânea
(să)
  • îndemâneze
  • ‑ndemâneze
  • îndemânau
  • ‑ndemânau
  • îndemâna
  • ‑ndemâna
  • îndemânaseră
  • ‑ndemânaseră
îndămăna
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
îndemăna
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
îndămâna
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

îndemânare, îndemânărisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi îndemâna DEX '98 DEX '09

îndemâna, îndemânezverb

  • 1. învechit A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: înlesni
    • format_quote [Librarul] nu îmi cere încă banii; de aceea nu trebuie să-mi trimeți acum, ci cînd te vei îndemîna. KOGĂLNICEANU, S. 15. DLRLC
etimologie:
  • vezi îndemână DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic