2 intrări

Articole pe această temă:

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNDEMÂNÁRE s. f. Ușurința de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau a unei înclinații; iscusință, abilitate, pricepere, dibăcie. – V. îndemâna.

ÎNDEMÂNÁRE s. f. Ușurința de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau a unei înclinații; iscusință, abilitate, pricepere, dibăcie. – V. îndemâna.

îndemânare sf [At: (a. 1773) URICARIUL, IV, 30/16 / V: ~dăm~ / Pl: ~nări / E: îndemâna] 1 (Înv) Comoditate. 2 (Înv; îla) De ~ Potrivit. 3 (Înv) Posibilitate. 4 (Înv) Prilej. 5 (Înv; îls) ~ de vreme Moment oportun. 6 (Înv) Ajutor. 7 Aptitudine. 8 Ușurință de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau a unei înclinații Si: abilitate, dibăcie, iscusință, îndemână (19), pricepere.

ÎNDEMÂNÁRE f. pop. Capacitate de a face totul cu ușurință și iscusință; dexteritate; abilitate; dibăcie; pricepere; măiestrie. O mare ~ în mânuirea condeiului. /v. a îndemâna

îndemânare f. înlesnire de a se folosi de ceva.

ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână.

ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână.

îndămânare sf vz îndemânare

îndemâna [At: CANTEMIR, HR. 342 / V: ~dămăna, ~dăm~, ~măna / Pzi: ~nez / E: îndemână] (Înv) 1 vt A facilita. 2 vt A ajuta. 3 vt A încuraja. 4-5 vtr A (se) împrumuta. 6 vri A avea încredere în cineva Si: a se bizui. 7 vr A se ivi o ocazie. 8 vr A fi în stare să facă un anumit lucru. 9 vr (Nob) A se pune pe lucru.

ÎNDĂMÎNÁRE s. f. v. îndemînare.

ÎNDEMÎNÁ, îndemînez, vb. I. Refl. (Învechit) A fi în stare să facă un lucru, a putea face, a-i fi cuiva îndemînă să facă; a se înlesni. [Librarul] nu îmi cere încă banii; de aceea nu trebuie să-mi trimeți acum, ci cînd te vei îndemîna. KOGĂLNICEANU, S. 15.

ÎNDEMÎNÁRE, îndemînări, s. f. Capacitatea de a face ceva în baza cunoașterii și a experienței; abilitate, dexteritate, iscusință. Era încasator în capitală, de-o îndemînare și de-o cinste cum... Săndulescu spunea că n-a mai pomenit de cînd îi el. VLAHUȚĂ, O. A. III 80. Călare pe schelele lor spînzurate sus... ei lucrează cu multă îndemînare. CARAGIALE, O. III 249. – Variantă: îndămînáre (SBIERA, P. 304) s. f.

A ÎNDEMÂNÁ îndemân tranz. A veni în ajutor cuiva. /Din îndemână

îndemânà v. a găsi ocaziunea: nu se îndemânau a-i sta în ajutor BĂLC.

îndemănáre și îndemînáre f., pl. ărĭ (d. îndemînă. P. ă = î, cp. cu mănușă, mînă). Abilitate, ușurință în mînuirea lucrurilor. Comoditate, confort (Rar): îndemănarea uneĭ case.

îndemănéz și -înéz, a v. tr. (d. îndemînă). Vechĭ. Ajut. V. refl. A te îndemîna la un lucru, a începe un lucru, a te apuca să lucrezĭ. A se îndemîna, a veni la îndemînă, a se oferi: cînd se va îndemîna prileju. – Și îndăm-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îndemânáre s. f., g.-d. art. îndemânắrii

îndemânáre s. f., g.-d. art. îndemânării

!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză

îndemâná vb., ind. prez. 1 sg. îndemân, 3 sg. și pl. îndemâneáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNDEMÂNÁRE s. 1. abilitate, destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusință, isteție, istețime, pricepere, știință, talent, ușurință, (pop.) meșteșug, meșteșugire, (înv. și reg.) meșterie, (reg.) apucătură, pricepuție, (înv.) iscusire, marafet, practică. (Demonstra o mare ~ în mânuirea...) 2. v. măiestrie. 3. v. inteligență.

Îndemânare ≠ stângăcie, neîndemânare

arată toate definițiile

Intrare: îndemânare
îndemânare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndemânare
  • ‑ndemânare
  • îndemânarea
  • ‑ndemânarea
plural
  • îndemânări
  • ‑ndemânări
  • îndemânările
  • ‑ndemânările
genitiv-dativ singular
  • îndemânări
  • ‑ndemânări
  • îndemânării
  • ‑ndemânării
plural
  • îndemânări
  • ‑ndemânări
  • îndemânărilor
  • ‑ndemânărilor
vocativ singular
plural
îndămânare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndămânare
  • ‑ndămânare
  • îndămânarea
  • ‑ndămânarea
plural
  • îndămânări
  • ‑ndămânări
  • îndămânările
  • ‑ndămânările
genitiv-dativ singular
  • îndămânări
  • ‑ndămânări
  • îndămânării
  • ‑ndămânării
plural
  • îndămânări
  • ‑ndămânări
  • îndămânărilor
  • ‑ndămânărilor
vocativ singular
plural
Intrare: îndemâna
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îndemâna
  • ‑ndemâna
  • îndemânare
  • ‑ndemânare
  • îndemânat
  • ‑ndemânat
  • îndemânatu‑
  • ‑ndemânatu‑
  • îndemânând
  • ‑ndemânând
  • îndemânându‑
  • ‑ndemânându‑
singular plural
  • îndemânea
  • ‑ndemânea
  • îndemânați
  • ‑ndemânați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îndemânez
  • ‑ndemânez
(să)
  • îndemânez
  • ‑ndemânez
  • îndemânam
  • ‑ndemânam
  • îndemânai
  • ‑ndemânai
  • îndemânasem
  • ‑ndemânasem
a II-a (tu)
  • îndemânezi
  • ‑ndemânezi
(să)
  • îndemânezi
  • ‑ndemânezi
  • îndemânai
  • ‑ndemânai
  • îndemânași
  • ‑ndemânași
  • îndemânaseși
  • ‑ndemânaseși
a III-a (el, ea)
  • îndemânea
  • ‑ndemânea
(să)
  • îndemâneze
  • ‑ndemâneze
  • îndemâna
  • ‑ndemâna
  • îndemână
  • ‑ndemână
  • îndemânase
  • ‑ndemânase
plural I (noi)
  • îndemânăm
  • ‑ndemânăm
(să)
  • îndemânăm
  • ‑ndemânăm
  • îndemânam
  • ‑ndemânam
  • îndemânarăm
  • ‑ndemânarăm
  • îndemânaserăm
  • ‑ndemânaserăm
  • îndemânasem
  • ‑ndemânasem
a II-a (voi)
  • îndemânați
  • ‑ndemânați
(să)
  • îndemânați
  • ‑ndemânați
  • îndemânați
  • ‑ndemânați
  • îndemânarăți
  • ‑ndemânarăți
  • îndemânaserăți
  • ‑ndemânaserăți
  • îndemânaseți
  • ‑ndemânaseți
a III-a (ei, ele)
  • îndemânea
  • ‑ndemânea
(să)
  • îndemâneze
  • ‑ndemâneze
  • îndemânau
  • ‑ndemânau
  • îndemâna
  • ‑ndemâna
  • îndemânaseră
  • ‑ndemânaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îndemânare îndămânare

etimologie:

  • vezi îndemâna
    surse: DEX '98 DEX '09

îndemâna îndemânare îndămânare

  • 1. învechit A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: înlesni un exemplu
    exemple
    • [Librarul] nu îmi cere încă banii; de aceea nu trebuie să-mi trimeți acum, ci cînd te vei îndemîna. KOGĂLNICEANU, S. 15.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi îndemână
    surse: DEX '98 DEX '09