2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNDÂRJÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndârji; înverșunare, întărâtare. – V. îndârji.

ÎNDÂRJÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndârji; înverșunare, întărâtare. – V. îndârji.

îndârjire sf [At: I. NEGRUZZI, II, 64 / Pl: ~ri / E: îndârji] 1 Manifestare de om dârz. 2 Atitudine ostilă și agresivă. 3 Perseverență. 4 Înverșunare. 5 (Rar) Întărâtare.

ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.

ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.

îndârji [At: BIBLIA (1688) 3802/12 / Pzi: ~jesc / E: în- + dârz] 1-2 vtr (A face să devină sau) a deveni dârz. 3-4 vtr (A determina pe cineva să persiste sau) a persista în ceva. 5-6 vr A manifesta (ostilitate sau) furie. 7-8 vtr (Rar) A (se) încorda (3-4). 9 vr (Reg) A se îngrășa peste măsură.

ÎNDÎRJÍ, îndîrjesc, vb. IV. Refl. A deveni dîrz, a stărui cu încăpățînare; a rezista, a se înverșuna, a se înfuria, a se întărîta. Mitrea s-a oprit, îndîrjindu-se și privindu-l pe nea Ghiță de sus. SADOVEANU, M. C. 29. În ce te bizui, de te îndîrjești așa, nepoate? CREANGĂ, A. 57. ◊ Tranz. S-o îndîrjesc Dezvelindu-mi către dînsa gîndul tot, s-o hotărăsc Să n-amîne nici o clipă. DAVILA, V. V. 150. Dulceața cuvintelor și politica... îndîrjiră mai mult la obrăznicie pe filozoful nostru. GORJAN, H. IV 62.

ÎNDÎRJÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndîrji; înverșunare, întărîtare, rezistență îndărătnică. În inima Anei crescuse pe nesimțite o îndîrjire pe care nu și-ar fi bănuit-o. V. ROM. iulie 1953, 104. Dreptățile poporului să fie mai presus de îndîrjirea lor [a boierilor]. SADOVEANU, N. P. 50. Are o voce alterată, plină de-ndîrjire. SAHIA, N. 16.

A SE ÎNDÂRJÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A acționa cu dârzenie sporită; a deveni mai dârz; a se înverșuna. 2) fam. A se supăra foarte tare; a-și ieși din sărite; a se înfuria. 3) (despre lupte) A deveni mai dârz; a se desfășura tot mai intens; a se înverșuna; a se încrâncena. /în + dârz

A ÎNDÂRJÍ ~ésc tranz. rar (persoane) A face să se îndârjească. /în + dârz

îndârjì v. Mold. a (se) face dârz: în ce te bizui de te îndârjești așa? CR.

îndîrjésc v. tr. (d. dîrz, pl. ). Fac dîrz. V. refl. Mă fac dîrz, prind curaj, mă înfuriĭ: s’a îndîrjit la luptă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îndârjíre s. f., g.-d. art. îndârjírii

îndârjíre s. f., g.-d. art. îndârjírii

îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 îndârjeáscă

îndârjí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndârjeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNDÂRJÍRE s. 1. v. înverșunare. 2. v. dârzenie.

ÎNDÂRJÍ vb. 1. v. înverșuna. 2. v. înfuria. 3. v. încăpățâna. 4. a se înteți, a se înverșuna. (Disputa s-a ~.) 5. v. înteți.

ÎNDÎRJI vb. 1. a se înverșuna, (livr.) a se obstina, (pop.) a se nătîngi. (De ce te ~ așa?) 2. a (se) înfuria, a (se) întărîta, a (se) înverșuna. (Nu-l mai ~.) 3. a se ambiționa, a se încăpățîna, a se îndărătnici, a persevera, a persista, a stărui. (Se ~ să susțină că...) 4. a se înteți, a se înverșuna. (Disputa s-a ~.) 5. a crește, a (se) înteți, a spori, (fig.) a (se) ascuți. (Lupta s-a ~ în intensitate.)

ÎNDÎRJIRE s. 1. înverșunare, (livr.) obstinație, (rar) îndîrjeală. (E de-o ~ condamnabilă.) 2. dîrzenie, înverșunare. (~ unei dispute sportive.)

Intrare: îndârjire
îndârjire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndârjire
  • ‑ndârjire
  • îndârjirea
  • ‑ndârjirea
plural
  • îndârjiri
  • ‑ndârjiri
  • îndârjirile
  • ‑ndârjirile
genitiv-dativ singular
  • îndârjiri
  • ‑ndârjiri
  • îndârjirii
  • ‑ndârjirii
plural
  • îndârjiri
  • ‑ndârjiri
  • îndârjirilor
  • ‑ndârjirilor
vocativ singular
plural
Intrare: îndârji
verb (VT403)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îndârji
  • ‑ndârji
  • îndârjire
  • ‑ndârjire
  • îndârjit
  • ‑ndârjit
  • îndârjitu‑
  • ‑ndârjitu‑
  • îndârjind
  • ‑ndârjind
  • îndârjindu‑
  • ‑ndârjindu‑
singular plural
  • îndârjește
  • ‑ndârjește
  • îndârjiți
  • ‑ndârjiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îndârjesc
  • ‑ndârjesc
(să)
  • îndârjesc
  • ‑ndârjesc
  • îndârjeam
  • ‑ndârjeam
  • îndârjii
  • ‑ndârjii
  • îndârjisem
  • ‑ndârjisem
a II-a (tu)
  • îndârjești
  • ‑ndârjești
(să)
  • îndârjești
  • ‑ndârjești
  • îndârjeai
  • ‑ndârjeai
  • îndârjiși
  • ‑ndârjiși
  • îndârjiseși
  • ‑ndârjiseși
a III-a (el, ea)
  • îndârjește
  • ‑ndârjește
(să)
  • îndârjească
  • ‑ndârjească
  • îndârjea
  • ‑ndârjea
  • îndârji
  • ‑ndârji
  • îndârjise
  • ‑ndârjise
plural I (noi)
  • îndârjim
  • ‑ndârjim
(să)
  • îndârjim
  • ‑ndârjim
  • îndârjeam
  • ‑ndârjeam
  • îndârjirăm
  • ‑ndârjirăm
  • îndârjiserăm
  • ‑ndârjiserăm
  • îndârjisem
  • ‑ndârjisem
a II-a (voi)
  • îndârjiți
  • ‑ndârjiți
(să)
  • îndârjiți
  • ‑ndârjiți
  • îndârjeați
  • ‑ndârjeați
  • îndârjirăți
  • ‑ndârjirăți
  • îndârjiserăți
  • ‑ndârjiserăți
  • îndârjiseți
  • ‑ndârjiseți
a III-a (ei, ele)
  • îndârjesc
  • ‑ndârjesc
(să)
  • îndârjească
  • ‑ndârjească
  • îndârjeau
  • ‑ndârjeau
  • îndârji
  • ‑ndârji
  • îndârjiseră
  • ‑ndârjiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îndârjire

  • 1. Acțiunea de a (se) îndârji.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: întărâtare înverșunare attach_file 3 exemple
    exemple
    • În inima Anei crescuse pe nesimțite o îndîrjire pe care nu și-ar fi bănuit-o. V. ROM. iulie 1953, 104.
      surse: DLRLC
    • Dreptățile poporului să fie mai presus de îndîrjirea lor [a boierilor]. SADOVEANU, N. P. 50.
      surse: DLRLC
    • Are o voce alterată, plină de-ndîrjire. SAHIA, N. 16.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi îndârji
    surse: DEX '98 DEX '09

îndârji îndârjire îndârjit

  • 1. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria.
    exemple
    • Mitrea s-a oprit, îndîrjindu-se și privindu-l pe nea Ghiță de sus. SADOVEANU, M. C. 29.
      surse: DLRLC
    • În ce te bizui, de te îndîrjești așa, nepoate? CREANGĂ, A. 57.
      surse: DLRLC
    • S-o îndîrjesc Dezvelindu-mi către dînsa gîndul tot, s-o hotărăsc Să n-amîne nici o clipă. DAVILA, V. V. 150.
      surse: DLRLC
    • Dulceața cuvintelor și politica... îndîrjiră mai mult la obrăznicie pe filozoful nostru. GORJAN, H. IV 62.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + dârz
    surse: DEX '98 DEX '09