2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCUNUNÁRE, încununări, s. f. Acțiunea de a încununa și rezultatul ei; fig. ducere la bun sfârșit; desăvârșire. – V. încununa.

ÎNCUNUNÁRE, încununări, s. f. Acțiunea de a încununa și rezultatul ei; fig. ducere la bun sfârșit; desăvârșire. – V. încununa.

încununare sf [At: DA ms / Pl: ~nări / E: încununa] 1 Încoronare (1). 2-3 (Înv) Cununie (1-2). 4 Așezare pe cap a unei cunune în semn (de omagiu sau) de înălțare la o demnitate Si: încununat1 (4). 5 Împodobire cu un obiect asemănător unei cununi Si: încununat1 (5). 6 (Înv; fig) Răsplătire cu onoruri Si: încununat1 (6). 7 (Fig) Desăvârșire a unei activități, a unei opere etc. Si: încununat1 (7). 8 (Pop) Învingere a unui dușman Si: încununat1 (8). 9 Realizare culminantă în activitatea cuiva Si: încununat1 (9).

ÎNCUNUNÁRE, încununări, s. f. Acțiunea de a încununa și rezultatul ei; fig. desăvîrșire, ducere la bun sfîrșit. Nașterea Republicii Populare Romîne a însemnat încununarea cu o victorie istorică a luptei de secole duse de poporul muncitor romîn pentru libertate și independență națională. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 7, 55. [Fiind mutat la București] cariera lui de magistrat model... își găsea o încununare mai puțin vagă. C. PETRESCU, C. V. 10.

ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună.

ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună.

încununa [At: VARLAAM, C. 77 / Pzi: ~nez, încunun / E: în- + cunună] (Înv) 1-2 vtr A (se) încorona (1-2). 3 vr (Bis; înv) A se cununa. 4-5 vtr A(-și) așeza pe cap o cunună în semn de omagiu sau de înălțare la o demnitate. 6-7 (Pex) vtr A (se) împodobi punându-și pe cap un obiect asemănător cu o cunună. 8 vt (Înv; fig) A răsplăti cu onoruri. 9 vt (Fig) A desăvârși o activitate, o operă etc. Si: a încorona 10 vt (Pop; fig) A-i veni cuiva de hac. 11 vt (Fig) A reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă Si: a încorona (7).

ÎNCUNUNÁ, încunún și (mai rar) încununez, vb. I. Tranz. (Mai ales poetic) 1. A așeza (pe capul cuiva) o cunună ca semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc. (v. încorona); p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia, în chip de coroană. Scena se petrece la poalele unei stînci păduroase pe care o încunună un castel feudal cu... metereze. ODOBESCU, S. III 59. Unii brazdele răstoarnă, în căpiți alții le-adună, Le clădesc apoi în stoguri și cu stuh le încunună. ALECSANDRI, P. A. 127. ◊ Fig. Era uscată și subțirică, privind drept cu ochii ce păreau rotunzi, și soarele îi încununa frumusețea anilor ei tîrzii. SADOVEANU, N. P. 44. Soarele apune, Voind creștetele-nalte ale țării să-ncunune Cu un nimb de biruință. EMINESCU, O. I 148. (Refl.) S-a făcut ziuă; s-a încununat de trandafiri răsăritul. SADOVEANU, M. C. 206. 2. Fig. A realiza. Vai! n-a iertat soarta să-ncununi a ta dorință. ALEXANDRESCU, M. 15.

A SE ÎNCUNUNÁ pers. 3 se ~eáză intranz. (despre activități, opere etc.) A ajunge la bun sfârșit, dovedindu-se vrednic (de ceva). ~ de succes. /în + cunună

A ÎNCUNUNÁ ~éz tranz. 1) A aprecia în mod solemn, punând cunună pe cap. 2) A împodobi cu ceva în formă de cunună; a încorona. L-au ~at cu flori. 3) fig. (activități, opere etc.) A încheia cu o realizare de prestigiu; a încorona. Și-a ~at activitatea cu o capodoperă. /în + cunună

încununà v. 1. a (se) încorona: încunună pe viteazu ’nvingător AL.; 2. fig. a încheia, a termina: încunună vieața-i cu o moarte de erou OD. [V. cunună].

încunún și -éz, a v. tr. (d. cunună). Încoronez: a încununa un învingător. Fig. Încheĭ, termin bine: o moarte eroică a încununat vĭața luĭ. V. cunun.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

încununáre s. f., g.-d. art. încununắrii; pl. încununắri

încununáre s. f., g.-d. art. încununării; pl. încununări

încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză

încununá vb., ind. prez. 1 sg. încunun/încununéz, 3 sg. și pl. încununeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNCUNUNÁRE s. 1. încoronare. (~ cuiva cu flori.) *2. (fig.) încoronare. (~ operei sale.)

ÎNCUNUNARE s. 1. încoronare. (~ cuiva cu flori.) 2.* (fig.) încoronare. (~ operei sale.)

ÎNCUNUNÁ vb. 1. v. încorona. 2. (fig.) a încorona. (Și-a ~ activitatea cu o capodoperă.)

ÎNCUNUNA vb. 1. a încorona, (înv.) a cununa. (L-a ~ cu flori.) 2.* (fig.) a încorona. (Și-a ~ activitatea cu o capodoperă.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

FINIS CORONAT OPUS (lat.) sfârșitul încununează opera – Ovidiu, „Heroides”, II, 85. Abia la capătul unei acțiuni poate fi apreciată valoarea ei.

Intrare: încununare
încununare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încununare
  • ‑ncununare
  • încununarea
  • ‑ncununarea
plural
  • încununări
  • ‑ncununări
  • încununările
  • ‑ncununările
genitiv-dativ singular
  • încununări
  • ‑ncununări
  • încununării
  • ‑ncununării
plural
  • încununări
  • ‑ncununări
  • încununărilor
  • ‑ncununărilor
vocativ singular
plural
Intrare: încununa
încununa1 (1 -nez) verb grupa I conjugarea a II-a tranzitiv
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încununa
  • ‑ncununa
  • încununare
  • ‑ncununare
  • încununat
  • ‑ncununat
  • încununatu‑
  • ‑ncununatu‑
  • încununând
  • ‑ncununând
  • încununându‑
  • ‑ncununându‑
singular plural
  • încununea
  • ‑ncununea
  • încununați
  • ‑ncununați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încununez
  • ‑ncununez
(să)
  • încununez
  • ‑ncununez
  • încununam
  • ‑ncununam
  • încununai
  • ‑ncununai
  • încununasem
  • ‑ncununasem
a II-a (tu)
  • încununezi
  • ‑ncununezi
(să)
  • încununezi
  • ‑ncununezi
  • încununai
  • ‑ncununai
  • încununași
  • ‑ncununași
  • încununaseși
  • ‑ncununaseși
a III-a (el, ea)
  • încununea
  • ‑ncununea
(să)
  • încununeze
  • ‑ncununeze
  • încununa
  • ‑ncununa
  • încunună
  • ‑ncunună
  • încununase
  • ‑ncununase
plural I (noi)
  • încununăm
  • ‑ncununăm
(să)
  • încununăm
  • ‑ncununăm
  • încununam
  • ‑ncununam
  • încununarăm
  • ‑ncununarăm
  • încununaserăm
  • ‑ncununaserăm
  • încununasem
  • ‑ncununasem
a II-a (voi)
  • încununați
  • ‑ncununați
(să)
  • încununați
  • ‑ncununați
  • încununați
  • ‑ncununați
  • încununarăți
  • ‑ncununarăți
  • încununaserăți
  • ‑ncununaserăți
  • încununaseți
  • ‑ncununaseți
a III-a (ei, ele)
  • încununea
  • ‑ncununea
(să)
  • încununeze
  • ‑ncununeze
  • încununau
  • ‑ncununau
  • încununa
  • ‑ncununa
  • încununaseră
  • ‑ncununaseră
încununa2 (1 -n) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încununa
  • ‑ncununa
  • încununare
  • ‑ncununare
  • încununat
  • ‑ncununat
  • încununatu‑
  • ‑ncununatu‑
  • încununând
  • ‑ncununând
  • încununându‑
  • ‑ncununându‑
singular plural
  • încunu
  • ‑ncunu
  • încununați
  • ‑ncununați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încunun
  • ‑ncunun
(să)
  • încunun
  • ‑ncunun
  • încununam
  • ‑ncununam
  • încununai
  • ‑ncununai
  • încununasem
  • ‑ncununasem
a II-a (tu)
  • încununi
  • ‑ncununi
(să)
  • încununi
  • ‑ncununi
  • încununai
  • ‑ncununai
  • încununași
  • ‑ncununași
  • încununaseși
  • ‑ncununaseși
a III-a (el, ea)
  • încunu
  • ‑ncunu
(să)
  • încunune
  • ‑ncunune
  • încununa
  • ‑ncununa
  • încunună
  • ‑ncunună
  • încununase
  • ‑ncununase
plural I (noi)
  • încununăm
  • ‑ncununăm
(să)
  • încununăm
  • ‑ncununăm
  • încununam
  • ‑ncununam
  • încununarăm
  • ‑ncununarăm
  • încununaserăm
  • ‑ncununaserăm
  • încununasem
  • ‑ncununasem
a II-a (voi)
  • încununați
  • ‑ncununați
(să)
  • încununați
  • ‑ncununați
  • încununați
  • ‑ncununați
  • încununarăți
  • ‑ncununarăți
  • încununaserăți
  • ‑ncununaserăți
  • încununaseți
  • ‑ncununaseți
a III-a (ei, ele)
  • încunu
  • ‑ncunu
(să)
  • încunune
  • ‑ncunune
  • încununau
  • ‑ncununau
  • încununa
  • ‑ncununa
  • încununaseră
  • ‑ncununaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

încununare

  • 1. Acțiunea de a încununa și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: încoronare
    • 1.1. figurat Ducere la bun sfârșit.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: desăvârșire attach_file 2 exemple
      exemple
      • Nașterea Republicii Populare Romîne a însemnat încununarea cu o victorie istorică a luptei de secole duse de poporul muncitor romîn pentru libertate și independență națională. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 7, 55.
        surse: DLRLC
      • [Fiind mutat la București] cariera lui de magistrat model... își găsea o încununare mai puțin vagă. C. PETRESCU, C. V. 10.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi încununa
    surse: DEX '98 DEX '09

încununa încununare

  • 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: încorona
    • 1.1. prin extensiune A așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cununa attach_file 5 exemple
      exemple
      • Scena se petrece la poalele unei stînci păduroase pe care o încunună un castel feudal cu... metereze. ODOBESCU, S. III 59.
        surse: DLRLC
      • Unii brazdele răstoarnă, în căpiți alții le-adună, Le clădesc apoi în stoguri și cu stuh le încunună. ALECSANDRI, P. A. 127.
        surse: DLRLC
      • figurat Era uscată și subțirică, privind drept cu ochii ce păreau rotunzi, și soarele îi încununa frumusețea anilor ei tîrzii. SADOVEANU, N. P. 44.
        surse: DLRLC
      • figurat Soarele apune, Voind creștetele-nalte ale țării să-ncunune Cu un nimb de biruință. EMINESCU, O. I 148.
        surse: DLRLC
      • figurat reflexiv S-a făcut ziuă; s-a încununat de trandafiri răsăritul. SADOVEANU, M. C. 206.
        surse: DLRLC
  • 2. figurat A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3.).
    exemple
    • Vai! n-a iertat soarta să-ncununi a ta dorință. ALEXANDRESCU, M. 15.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + cunună
    surse: DEX '98 DEX '09