încoronare sf [At: DIONISIE, C. 169 / V: (înv) ~run~ / Pl: ~nări / E: încorona] 1 Punere a coroanei de monarh Si: coronare (1), coronat¹ (1), încoronat¹ (1), încoronație (1), încununare (1), încununat¹ (1). 2 Învestire a cuiva cu semnele domniei Si: coronare (2), coronat¹ (2), încoronație (2). 3 Ceremonie de învestire a cuiva ca monarh Si: coronare (3), coronat¹ (3), încoronație (3). 4 Împodobire cu o coroană sau cu ceva în formă de coroană Si: coronare (4), coronat¹ (4), încoronație 5 (Fig) Desăvârșire a unei opere Si: coronare (5), coronat¹ (5), încoronație (5).

ÎNCORONARE, încoronări, s. f. Acțiunea de a (se) încorona. 1. Ceremonia urcării pe tron a unui suveran. Din suflet s-a bucurat... de-ncoronare cînd a aflat. ALEXANDRESCU, M. 349. 2. Fig. Încheiere, desăvîrșire (a unei opere, a unei activități, a unei cariere etc.). Simfonia este încoronarea activității lui muzicale.

încoronare f. 1. acțiunea de a încorona; 2. fig. încheiere, sfârșit.

încoronáre f. Acțiunea de a încorona. Fig. Încheĭere, sfîrșit. – Pin sec. 18-19 și încoronáție (rus. koronáciĭa, pol. -acya).

încorunare sf vz încoronare

încoronare s. f., g.-d. art. încoronării; pl. încoronări

încoronare s. f., g.-d. art. încoronării; pl. încoronări

încoronare s. f., g.-d. art. încoronării; pl. încoronări

ÎNCORONARE s. 1. v. încununare. *2. (fig.) încununare. (~ operei sale.)

ÎNCORONARE s. 1. încununare. (~ cuiva cu flori.) 2.* (fig.) încununare. (~ operei sale.)