ÎNCUNUNARE, încununări, s. f. Acțiunea de a încununa și rezultatul ei; fig. desăvîrșire, ducere la bun sfîrșit. Nașterea Republicii Populare Romîne a însemnat încununarea cu o victorie istorică a luptei de secole duse de poporul muncitor romîn pentru libertate și independență națională. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 7, 55. [Fiind mutat la București] cariera lui de magistrat model... își găsea o încununare mai puțin vagă. C. PETRESCU, C. V. 10.