2 intrări

32 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCÚNJUR s. n. v. înconjur.

ÎNCÓNJUR, înconjururi, s. n. Ocol, ocolire. ◊ Loc. adv. Fără înconjur = fără nicio ezitare, fără subterfugii, deschis, direct, pe față; de-a dreptul. Cu înconjur (sau cu înconjururi) = pe ocolite, pe departe, indirect. [Acc. și: înconjúr.Var.: încúnjur s. n.] – Din înconjura (derivat regresiv).

ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur.Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).

ÎNCUNJURÁ vb. I v. înconjura.

înconjur sn [At: NEGRUZZI, ap. TDRG / V: (reg) ~cun~ / A și: înconjur / Pl: (rar) ~uri / E: înconjura drr] 1 Ocolire. 2 (Pop; îlav) Fără ~ Direct. 3 (Pop; îlav) Cu ~ Indirect.

înconjura [At: COD. VOR. 99/5 / V: (reg) ~cun~ / Pzi: înconjur, (reg) înconjor / E: în + conjura2] 1 vt A face ocolul unui lucru, al unui loc. 2-3 vtr A(-și) aduna înjur ființe sau lucruri. 4 vr A trăi în tovărășia, în societatea cuiva. 5 vt A cuprinde într-un cerc Si: a încercui. 6 vt (Spc) A încercui cu forțe armate Si: a asedia. 7 vt (Spc) A împrejmui cu gard. 8 vt A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. 9 vt (Fig) A evita ceva sau pe cineva. 10 vt (Pop; fig) A lua pe departe Si: a menaja. 11 vt (Îvp) A umbla mult în căutarea unui lucru. 12 vt (Înv) A ocroti.

ÎNCÓNJUR, (rar) înconjururi, s. n. Ocol, ocolire. ◊ Loc. adv. Fără înconjur = fără nici o ezitare, fără subterfugii, deschis, direct, pe față; de-a dreptul. Cu înconjur (sau cu înconjururi) = pe ocolite, pe departe, indirect. [Acc. și; inconjúr.Var.: încúnjur s. n.] – Din înconjura (derivat regresiv).

ÎNCONJURÁ, încónjur, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru; al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și; înconjór.Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).

ÎNCÓNJUR, (rar) înconjururi, s. n. Ocol, ocolire. Au făcut înconjurul curții.Loc. adv. Cu înconjur (sau cu înconjururi) = pe departe, pe ocolite. Am început a vorbi... sfios, cu înconjururi. SADOVEANU, E. 122. Fără înconjur = de-a dreptul; fig. fără nici o ezitare, fără subterfugii. Cu cine te-ai oprit pe coastă?Cu Ion, răspunse fata fără înconjur. REBREANU, I. 57. Trebuie... să vorbim pe șleau și fără înconjur despre acest prieten... al idealurilor noastre. IONESCU-RION, C. 124. – Variantă: încúnjur (CREANGĂ, A. 106) s. n.

ÎNCONJURÁ, încónjur și înconjór, vb. I. Tranz. 1. A se mișca în jurul unui punct fix, a umbla de jur împrejur, a face ocolul unui loc. Înconjura casa alergînd. ♦ (Despre grupuri, colectivități etc.) A se afla, a sta, a fi așezat de jur împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a împresura, a încercui. Oamenii veniră în fața lui și-l înconjurară. DUMITRIU, N. 91. Aș vrea să văd, să-mi umplu sufletul de mișcarea și de priveliștile ce mă-nconjoară. VLAHUȚĂ, O. A. 424. Stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară. EMiNESCU, O. I 152. ◊ (Poetic) Pădurea de brazi de la marginea podișului îl înconjoară cu liniștea ei. BOGZA, C. O. 87. ♦ (Cu privire la o casă, un oraș, o cetate etc.) A încercui cu forțe armate, a împresura, a asedia. Înconjurați casa, strigă Măgură. CAMILAR, N. I 13. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») A primi pe lîngă sine, a trăi în societatea, în tovărășia cuiva. S-a înconjurat de oameni harnici. 2. A închide, a izola printr-un gard, a face o împrejmuire. A înconjurat terenul cu gard. ♦ A încercui. Susan a măsurat de cîteva ori din ochi ramurile copacului, pe urmă, zgîriind pămîntul cu bățul, a înconjurat tulpina larg, la cinci-șase metri distanță. GALAN, Z. R. 92. ♦ A cuprinde, a îmbrățișa. Pe genunchi îmi șezi, iubito, brațele-ți îmi înconjoară Gîtul... iar tu cu iubire privești fața mea pălindă. EMINESCU, O. I 42. ◊ Fig. Poporul nostru înconjură cu dragostea sa armata populară. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2235. 3. A umbla mult (în căutarea unui lucru), a bate drumurile, a străbate, a cutreiera, a alerga dintr-un loc într-altul. A înconjurat tot orașul. ♦ A face un ocol, a ocoli. Ca să ajungă la gară trebuie să înconjure mult.Goliciunea înconjură, iară foamea dă de-a dreptul, se spune pentru a arăta că dintre toate nevoile omului foamea e cea mai imperioasă. – Variantă: încunjurá (CREANGĂ, P. 278, EMINESCU, N. 9, ALECSANDRI, P. I 10) vb. I.

ÎNCÓNJUR ~uri n. Mișcare în jurul unui punct sau al unui loc; ocol. ~ul pământului.Fără ~ direct; pe față; pe de-a dreptul. /v. a înconjura

A ÎNCONJURÁ încónjur 1. tranz. 1) A ocoli de jur împrejur. ~ Pământul. 2) A cuprinde de jur împrejur (ca într-un cerc); a încercui; a împrejmui; a împresura. Munții înconjoară câmpia. 2. intranz. 1) A trăi în anturajul cuiva. A fi ~t de prieteni. 2) A face un ocol; a merge pe un drum mai lung. Ai ~t mult până la mine? 3) fig. rar A vorbi pe ocolite; a nu spune pe de-a dreptul. [Și înconjor] /în + înv. a conjura

înconjurà v. 1. a pune împrejur: a înconjura cetatea cu ziduri; 2. a fi așezat împrejur: locurile cari înconjurau satul; 3. a asedia. [Lat. CONGYRARE, din GYRUS, ocol].

2) înconjór și încónjur (vest) și încúnjur și -ngĭur (est), a v. tr. (vrom. cóngĭur, d. lat. con-gýro, -áre, a se învîrti împreună în prejuru cuĭva. V. prejur, jur). Pun în prejur: a înconjura cetatea cu zidurĭ. Îs așezat saŭ merg în prejur, ocolesc: locurile care înconjoară satu, am înconjurat satu călare. Asediez, împresor.

1) încónjur (vest) și încúnjur (est) n., pl. urĭ (d. înconjor). Ocol, mergere saŭ stare în prejur: a face înconjuru lumiĭ. Fără înconjur, de-a dreptu, pe față: a vorbi fără înconjur.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

încónjur s. n., pl. încónjururi

arată toate definițiile

Intrare: înconjur
înconjur substantiv neutru
  • pronunție: înconjur, înconjur
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înconjur
  • ‑nconjur
  • înconjurul
  • înconjuru‑
  • ‑nconjurul
  • ‑nconjuru‑
plural
  • înconjururi
  • ‑nconjururi
  • înconjururile
  • ‑nconjururile
genitiv-dativ singular
  • înconjur
  • ‑nconjur
  • înconjurului
  • ‑nconjurului
plural
  • înconjururi
  • ‑nconjururi
  • înconjururilor
  • ‑nconjururilor
vocativ singular
plural
încunjur substantiv neutru
  • pronunție: încunjur, încunjur
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încunjur
  • ‑ncunjur
  • încunjurul
  • încunjuru‑
  • ‑ncunjurul
  • ‑ncunjuru‑
plural
  • încunjururi
  • ‑ncunjururi
  • încunjururile
  • ‑ncunjururile
genitiv-dativ singular
  • încunjur
  • ‑ncunjur
  • încunjurului
  • ‑ncunjurului
plural
  • încunjururi
  • ‑ncunjururi
  • încunjururilor
  • ‑ncunjururilor
vocativ singular
plural
Intrare: înconjura
înconjura1 (1 -or) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT36)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înconjura
  • ‑nconjura
  • înconjurare
  • ‑nconjurare
  • înconjurat
  • ‑nconjurat
  • înconjuratu‑
  • ‑nconjuratu‑
  • înconjurând
  • ‑nconjurând
  • înconjurându‑
  • ‑nconjurându‑
singular plural
  • înconjoa
  • ‑nconjoa
  • înconjurați
  • ‑nconjurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înconjor
  • ‑nconjor
(să)
  • înconjor
  • ‑nconjor
  • înconjuram
  • ‑nconjuram
  • înconjurai
  • ‑nconjurai
  • înconjurasem
  • ‑nconjurasem
a II-a (tu)
  • înconjori
  • ‑nconjori
(să)
  • înconjori
  • ‑nconjori
  • înconjurai
  • ‑nconjurai
  • înconjurași
  • ‑nconjurași
  • înconjuraseși
  • ‑nconjuraseși
a III-a (el, ea)
  • înconjoa
  • ‑nconjoa
(să)
  • înconjoare
  • ‑nconjoare
  • înconjura
  • ‑nconjura
  • înconjură
  • ‑nconjură
  • înconjurase
  • ‑nconjurase
plural I (noi)
  • înconjurăm
  • ‑nconjurăm
(să)
  • înconjurăm
  • ‑nconjurăm
  • înconjuram
  • ‑nconjuram
  • înconjurarăm
  • ‑nconjurarăm
  • înconjuraserăm
  • ‑nconjuraserăm
  • înconjurasem
  • ‑nconjurasem
a II-a (voi)
  • înconjurați
  • ‑nconjurați
(să)
  • înconjurați
  • ‑nconjurați
  • înconjurați
  • ‑nconjurați
  • înconjurarăți
  • ‑nconjurarăți
  • înconjuraserăți
  • ‑nconjuraserăți
  • înconjuraseți
  • ‑nconjuraseți
a III-a (ei, ele)
  • înconjoa
  • ‑nconjoa
(să)
  • înconjoare
  • ‑nconjoare
  • înconjurau
  • ‑nconjurau
  • înconjura
  • ‑nconjura
  • înconjuraseră
  • ‑nconjuraseră
înconjura2 (1 -ur) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înconjura
  • ‑nconjura
  • înconjurare
  • ‑nconjurare
  • înconjurat
  • ‑nconjurat
  • înconjuratu‑
  • ‑nconjuratu‑
  • înconjurând
  • ‑nconjurând
  • înconjurându‑
  • ‑nconjurându‑
singular plural
  • înconjură
  • ‑nconjură
  • înconjurați
  • ‑nconjurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înconjur
  • ‑nconjur
(să)
  • înconjur
  • ‑nconjur
  • înconjuram
  • ‑nconjuram
  • înconjurai
  • ‑nconjurai
  • înconjurasem
  • ‑nconjurasem
a II-a (tu)
  • înconjuri
  • ‑nconjuri
(să)
  • înconjuri
  • ‑nconjuri
  • înconjurai
  • ‑nconjurai
  • înconjurași
  • ‑nconjurași
  • înconjuraseși
  • ‑nconjuraseși
a III-a (el, ea)
  • înconjură
  • ‑nconjură
(să)
  • înconjure
  • ‑nconjure
  • înconjura
  • ‑nconjura
  • înconjură
  • ‑nconjură
  • înconjurase
  • ‑nconjurase
plural I (noi)
  • înconjurăm
  • ‑nconjurăm
(să)
  • înconjurăm
  • ‑nconjurăm
  • înconjuram
  • ‑nconjuram
  • înconjurarăm
  • ‑nconjurarăm
  • înconjuraserăm
  • ‑nconjuraserăm
  • înconjurasem
  • ‑nconjurasem
a II-a (voi)
  • înconjurați
  • ‑nconjurați
(să)
  • înconjurați
  • ‑nconjurați
  • înconjurați
  • ‑nconjurați
  • înconjurarăți
  • ‑nconjurarăți
  • înconjuraserăți
  • ‑nconjuraserăți
  • înconjuraseți
  • ‑nconjuraseți
a III-a (ei, ele)
  • înconjură
  • ‑nconjură
(să)
  • înconjure
  • ‑nconjure
  • înconjurau
  • ‑nconjurau
  • înconjura
  • ‑nconjura
  • înconjuraseră
  • ‑nconjuraseră
încunjura1 (1 -ur) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încunjura
  • ‑ncunjura
  • încunjurare
  • ‑ncunjurare
  • încunjurat
  • ‑ncunjurat
  • încunjuratu‑
  • ‑ncunjuratu‑
  • încunjurând
  • ‑ncunjurând
  • încunjurându‑
  • ‑ncunjurându‑
singular plural
  • încunjură
  • ‑ncunjură
  • încunjurați
  • ‑ncunjurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încunjur
  • ‑ncunjur
(să)
  • încunjur
  • ‑ncunjur
  • încunjuram
  • ‑ncunjuram
  • încunjurai
  • ‑ncunjurai
  • încunjurasem
  • ‑ncunjurasem
a II-a (tu)
  • încunjuri
  • ‑ncunjuri
(să)
  • încunjuri
  • ‑ncunjuri
  • încunjurai
  • ‑ncunjurai
  • încunjurași
  • ‑ncunjurași
  • încunjuraseși
  • ‑ncunjuraseși
a III-a (el, ea)
  • încunjură
  • ‑ncunjură
(să)
  • încunjure
  • ‑ncunjure
  • încunjura
  • ‑ncunjura
  • încunjură
  • ‑ncunjură
  • încunjurase
  • ‑ncunjurase
plural I (noi)
  • încunjurăm
  • ‑ncunjurăm
(să)
  • încunjurăm
  • ‑ncunjurăm
  • încunjuram
  • ‑ncunjuram
  • încunjurarăm
  • ‑ncunjurarăm
  • încunjuraserăm
  • ‑ncunjuraserăm
  • încunjurasem
  • ‑ncunjurasem
a II-a (voi)
  • încunjurați
  • ‑ncunjurați
(să)
  • încunjurați
  • ‑ncunjurați
  • încunjurați
  • ‑ncunjurați
  • încunjurarăți
  • ‑ncunjurarăți
  • încunjuraserăți
  • ‑ncunjuraserăți
  • încunjuraseți
  • ‑ncunjuraseți
a III-a (ei, ele)
  • încunjură
  • ‑ncunjură
(să)
  • încunjure
  • ‑ncunjure
  • încunjurau
  • ‑ncunjurau
  • încunjura
  • ‑ncunjura
  • încunjuraseră
  • ‑ncunjuraseră
încunjura2 (1 -or) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT36)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încunjura
  • ‑ncunjura
  • încunjurare
  • ‑ncunjurare
  • încunjurat
  • ‑ncunjurat
  • încunjuratu‑
  • ‑ncunjuratu‑
  • încunjurând
  • ‑ncunjurând
  • încunjurându‑
  • ‑ncunjurându‑
singular plural
  • încunjoa
  • ‑ncunjoa
  • încunjurați
  • ‑ncunjurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încunjor
  • ‑ncunjor
(să)
  • încunjor
  • ‑ncunjor
  • încunjuram
  • ‑ncunjuram
  • încunjurai
  • ‑ncunjurai
  • încunjurasem
  • ‑ncunjurasem
a II-a (tu)
  • încunjori
  • ‑ncunjori
(să)
  • încunjori
  • ‑ncunjori
  • încunjurai
  • ‑ncunjurai
  • încunjurași
  • ‑ncunjurași
  • încunjuraseși
  • ‑ncunjuraseși
a III-a (el, ea)
  • încunjoa
  • ‑ncunjoa
(să)
  • încunjoare
  • ‑ncunjoare
  • încunjura
  • ‑ncunjura
  • încunjură
  • ‑ncunjură
  • încunjurase
  • ‑ncunjurase
plural I (noi)
  • încunjurăm
  • ‑ncunjurăm
(să)
  • încunjurăm
  • ‑ncunjurăm
  • încunjuram
  • ‑ncunjuram
  • încunjurarăm
  • ‑ncunjurarăm
  • încunjuraserăm
  • ‑ncunjuraserăm
  • încunjurasem
  • ‑ncunjurasem
a II-a (voi)
  • încunjurați
  • ‑ncunjurați
(să)
  • încunjurați
  • ‑ncunjurați
  • încunjurați
  • ‑ncunjurați
  • încunjurarăți
  • ‑ncunjurarăți
  • încunjuraserăți
  • ‑ncunjuraserăți
  • încunjuraseți
  • ‑ncunjuraseți
a III-a (ei, ele)
  • încunjoa
  • ‑ncunjoa
(să)
  • încunjoare
  • ‑ncunjoare
  • încunjurau
  • ‑ncunjurau
  • încunjura
  • ‑ncunjura
  • încunjuraseră
  • ‑ncunjuraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înconjur încunjur

etimologie:

înconjura înconjurare înconjurat încunjurare încunjurat încunjura

  • 1. A face ocolul unui lucru; al unui loc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Înconjura casa alergând.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru).
      exemple
      • Oamenii veniră în fața lui și-l înconjurară. DUMITRIU, N. 91.
        surse: DLRLC
      • Aș vrea să văd, să-mi umplu sufletul de mișcarea și de priveliștile ce mă-nconjoară. VLAHUȚĂ, O. A. 424.
        surse: DLRLC
      • Stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară. EMiNESCU, O. I 152.
        surse: DLRLC
      • poetic Pădurea de brazi de la marginea podișului îl înconjoară cu liniștea ei. BOGZA, C. O. 87.
        surse: DLRLC
    • 1.2. A încercui cu forțe armate.
      exemple
      • Înconjurați casa, strigă Măgură. CAMILAR, N. I 13.
        surse: DLRLC
    • 1.3. reflexiv A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • S-a înconjurat de oameni harnici.
        surse: DLRLC
  • 2. A împrejmui cu gard.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: împrejmui attach_file un exemplu
    exemple
    • A înconjurat terenul cu gard.
      surse: DLRLC
    • 2.1. A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: încercui attach_file un exemplu
      exemple
      • Susan a măsurat de cîteva ori din ochi ramurile copacului, pe urmă, zgîriind pămîntul cu bățul, a înconjurat tulpina larg, la cinci-șase metri distanță. GALAN, Z. R. 92.
        surse: DLRLC
    • exemple
      • Pe genunchi îmi șezi, iubito, brațele-ți îmi înconjoară Gîtul... iar tu cu iubire privești fața mea pălindă. EMINESCU, O. I 42.
        surse: DLRLC
      • figurat Poporul nostru înconjură cu dragostea sa armata populară. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2235.
        surse: DLRLC
  • 3. A umbla mult (în căutarea unui lucru), a bate drumurile, a străbate, a cutreiera, a alerga dintr-un loc într-altul.
    exemple
    • A înconjurat tot orașul.
      surse: DLRLC
    • 3.1. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ocoli attach_file 2 exemple
      exemple
      • Ca să ajungă la gară trebuie să înconjure mult.
        surse: DLRLC
      • Goliciunea înconjură, iară foamea dă de-a dreptul, se spune pentru a arăta că dintre toate nevoile omului foamea e cea mai imperioasă.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • În + conjura (învechit „a înconjura” din limba latină).
    surse: DEX '09 DEX '98