2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCHEIETOÁRE, încheietori, s. f. (Rar) Butonieră, cheotoare. Încheietori și bumbi auriți. ODOBESCU, S. I. 419.

ÎNCHEIETOÁRE2 ~óri f. Plantă urât mirositoare, cu tulpina păroasă, dreaptă și scurtă, și cu frunze alungite. /a încheia + suf. ~toare

ÎNCHEIETOÁRE1 ~óri f. rar Laț sau tăietură în stofă, tivită de jur împrejur, prin care se trece nasturele; cheotoare; butonieră. ~ la o haină. /a încheia + suf. ~toare

ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor.

încheietor, ~oare [At: BIBLIA (1688) 286/1 / V: (îrg) închietoare sf, închietur sm / Pl: ~i, ~oare / E: încheia + -tor] 1 sf (Reg) Loc cioplit într-un trunchi de lemn unde se fixează bârnele de la casă. 2 sf (Atm; înv) Articulație a membrelor. 3 sf Cheotoare la îmbrăcăminte. 4 sm (Reg) Cârlig cu care se încheie ghetele. 5 sf (Nob) Clanță la ușă. 6 sf (Reg) Plantă ierboasă din familia labiatelor, lânos-păroasă, cu flori galbene și pete brune, rău mirositoare, care crește pe câmpurile nisipoase sau pe dealurile aride și pietroase Si: urechea-șoarecelui (Sideritis montana). 7 sf (Reg) Plantă erbacee din familia compozitelor, cu flori galbene purpurii, cu tulpina fără frunze sau cu frunze mici, acoperite cu peri lungi (Hieracium pirosella). 8 sm (Mil; îs) ~ de pluton Gradat care merge în ultimul rând din pluton. 9 sm (Înv) Constructor de case din lemn.

încheietu sf [At: DOSOFTEI, V. S. 45/1 / V: (îrg) ~chie~, ~itu / S și: (înv) în cheitură / Pl: ~ri / E: încheiat + -ură] 1 Îmbinare mobilă a capetelor oaselor. 2 (Pex) Parte a corpului situată în dreptul unei articulații. 3 (Atm; pop; îs) ~ra șalelor Mijloc. 4 Loc unde se îmbină două sau mai multe obiecte, părțile unui obiect etc. 5 Loc unde se îmbină bârnele la casele din lemn. 6 (Pex) Loc unde se întâlnesc, formând un unghi drept, zidurile casei. 7 (Înv; fig) Legătură. 8 (Grm; înv) Articol. 9 (Grm; înv) Silabă. 10 (Muz; înv; pbl) Cadență. 11 (Înv) Grad. 12 (Reg; îf închietură) Gaură în care intră nasturele de la haină. 13 (Înv) Creatură. 14 (Înv) Concluzie.

ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, subst. 1. S. m. (În sintagma) Încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor.

ÎNCHEIETÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care încheie; cu funcția de a încheia. /a încheia + suf. ~tor

încheĭetúră f., pl. ĭ. Rezultatu încheĭeriĭ. Locu unde se încheĭe niște lucrurĭ, articulațiune: încheĭeturile oaselor, corpuluĭ, caruluĭ, mașiniĭ. – În Buc. și încheietoare, pl. orĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

încheietoáre s. f., g.-d. art. încheietórii; pl. încheietóri

încheietoáre (la îmbrăcăminte, plantă) s. f., g.-d. art. încheietórii; pl. încheietóri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNCHEIETOÁRE s. v. butonieră, cheotoare.

ÎNCHEIETOÁRE s. (BOT.; Sideritis montana) (reg.) urechea-șoarecelui.

ÎNCHEIETOARE s. (BOT.; Sideritis montana) (reg.) urechea-șoarecelui.

încheietoare s. v. BUTONIERĂ. CHEOTOARE.

Intrare: încheietoare
încheietoare substantiv feminin
substantiv feminin (F116)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încheietoare
  • ‑ncheietoare
  • încheietoarea
  • ‑ncheietoarea
plural
  • încheietori
  • ‑ncheietori
  • încheietorile
  • ‑ncheietorile
genitiv-dativ singular
  • încheietori
  • ‑ncheietori
  • încheietorii
  • ‑ncheietorii
plural
  • încheietori
  • ‑ncheietori
  • încheietorilor
  • ‑ncheietorilor
vocativ singular
plural
Intrare: încheietor (adj.)
încheietor2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: NODEX
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încheietor
  • ‑ncheietor
  • încheietorul
  • încheietoru‑
  • ‑ncheietorul
  • ‑ncheietoru‑
  • încheietoare
  • ‑ncheietoare
  • încheietoarea
  • ‑ncheietoarea
plural
  • încheietori
  • ‑ncheietori
  • încheietorii
  • ‑ncheietorii
  • încheietoare
  • ‑ncheietoare
  • încheietoarele
  • ‑ncheietoarele
genitiv-dativ singular
  • încheietor
  • ‑ncheietor
  • încheietorului
  • ‑ncheietorului
  • încheietoare
  • ‑ncheietoare
  • încheietoarei
  • ‑ncheietoarei
plural
  • încheietori
  • ‑ncheietori
  • încheietorilor
  • ‑ncheietorilor
  • încheietoare
  • ‑ncheietoare
  • încheietoarelor
  • ‑ncheietoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

încheietoare

etimologie:

  • Încheia + sufix -toare
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX

încheietor (adj.)

  • 1. Care încheie; cu funcția de a încheia.
    surse: NODEX

etimologie:

  • Încheia + sufix -tor.
    surse: NODEX