început², ~ă a [At: DA ms / Pl: ~uți, ~e / E: începe] 1 Care a luat ființă. 2 Pornit de la... 3 (D. o acțiune) Care a debutat. 4 (D. o activitate) Pornit². 5 (înv; d. un copil) Conceput². 6 Realizat pentru prima dată. 7 (D. un scop) A cărui îndeplinire a pornit. 8 Din care s-a luat o porțiune. 9 (D. alimente) Gustat cu intenția de a fi mâncat. 10 (D. idei) A cărei elaborare a demarat. 11 (D. lucrări) Din care s-a realizat prima parte. 12 (D. acțiuni) Din care s-a realizat o primă etapă. 13 Din care s-a consumat prima porțiune. 14 (D. o situație) Apărut². 15 (D. un fenomen) Care dă primele semne de manifestare.

început¹ [At: CORESI, EV. 25/29 / V: (înv) ceput / Pl: ~uri / E: începe] 1-12 sn Începere (2-5, 9-15). 13 Înființare. 14 sn (Îoc sfârșit sau capăt) Moment inițial de la care începe ceva și căruia nu-i precede nimic Si: începută (4), obârșie, origine. 15 sn (Înv; îs) De ~ Prime fructe. 16 sn (Îs) Un ~ de... sau începuturi de... Inițiativă și prime încercări în derularea unei acțiuni. 17 sn (Îf începuturi) Noțiuni elementare ale unei învățături. 18 sn (Îe) A avea ~uri bune A avea o pregătire bună. 19 sn (Rel; înv; îla) Fără-de-~ Caracteristică a divinității de a fi nenăscut și de a exista din veșnicie. 20 sn (Înv; îlav) De sus și de ~ Mai înainte de toate. 21-22 sn (Îlav) De la ~ sau pe la, întru ori dintru ~ În (sau din) momentul inițial. 23 av (Înv) În momentul Creației.

ÎNCEPUT, începuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) începe; începere. 2. Punct inițial de plecare; parte care începe sau cu care se începe ceva. Fusese o zi caldă de început de aprilie. SADOVEANU, O. VII 123. Nu se deslușea de-i început de ziuă, ori cele dintîi întunecimi ale asfințitului. C. PETRESCU, S. 11. Viitorul și trecutul Sînt a filei două fețe, Vede-n capăt începutul Cine știe să le-nvețe. EMINESCU, O. I 196. Pe la începutul secolului al XVI-lea se naște în insula Creta un copil dintr-o familie de pescari. ALECSANDRI, T. II 48. ◊ Loc. adj. De la început = cu care se începe ceva. Paginile de la început ale cărții. ◊ Loc. adv. De la (sau de, pe la, dintru ori întru) început = în (sau din) momentul inițial, din capul locului. Dacă el ar fi știut s-o înțeleagă dintru început. REBREANU, R. I 187. Cu drept cuvînt, te așteptai să fii răsplătit, chiar de la început. ODOBESCU, S. III 10. De la bun început = din capul locului, din prima clipă. La început = în epoca inițială, în primele timpuri, mai înainte. La-nceput, pe cînd ființă nu era, nici neființă. EMINESCU, O. I 132. O iubeam și eu la început. NEGRUZZI, S. I 47. Clirosul, ca și mănăstirile, n-aveau privilegiuri deosebite la început. BĂLCESCU, O. II 14. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Lucrare neterminată, încercare. După propria-i mărturisire într-un început de biografie, Ion Creangă s-ar fi născut la 1 martie 1837. CĂLINESCU, I. C. 36. ♦ (Învechit) Origine, obîrșie. Leapădă-te de începutul tău, schimbă-ți numele, sau primește pe acesta ce ți-l dau eu. KOGĂLNICEANU, S. A. 55.

ÎNCEPUT ~uri n. 1) v. A ÎNCEPE. 2) Prima realizare într-un domeniu de activitate; debut. A avut un ~ bun. 3) Parte care începe sau cu care începe ceva. ~ul anului. ◊ De la ~ din capul locului; din prima clipă. La ~ a) în stadiul inițial; b) mai întâi; în primul rând. 4) înv. Punct de plecare; obârșie; origine. A marca ~ul scrisului român. /v. a începe

început n. 1. primul pas într’o lucrare, primul moment în existență; 2. fig. fundament: sguduind ale lumii începuturi EM.

începút n., pl. urĭ (d. încep). Timpu de cînd saŭ locu de unde începe ceva, origine: începutu lupteĭ, începutu Dunăriĭ. Fig. Origine, fundament: începuturile lumiĭ. La început, cînd a început ceva: la începutu sărbăriĭ. A face unuĭ lucru începutu, a-l începe (vorbind maĭ ales de fapte rele): acesteĭ nenorocirĭ invidia ĭ-a făcut începutu. – La Ur. din ceput, de la început.

cepe v vz începe

denceput sn vz început

începe [At: COD. VOR. 93/3 / V: (înv) cepe / Pzi: încep / E: ml incipio, -ere] 1 vi (Îoc a isprăvi, a înceta, a termina) A lua ființă. 2 vi A porni de Ia... 3 vi A debuta. 4 vt A porni o activitate. 5 vr (Înv; îe) A se ~ (cu cineva) A se lua la ceartă cu cineva. 6 vt A face ca ceva să se realizeze pentru prima dată. 7-8 vir A porni la realizarea unui scop, a unui act etc. 9 vt A lua pentru prima dată dintr-un lucru. 10 vt (Îe) A ~ o bute A da cep. 11 vt (Îe) A ~ o lumânare A aprinde o lumânare. 12 vt A gusta un aliment, cu intenția de a-l mânca. 13 vt (Înv) A concepe o idee. 14 vt (Înv; d. femei) A rămâne însărcinată. 15 vt A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune. 16 vt A consuma prima porțiune din ceva. 17 vi (D. stări) A se arăta. 18 vi (D. fenomene) A se manifesta.

AB INITIO (lat.) = De la început.

AB OVO USQUE AD MALA (lat.) (Horațiu, Satire) = De la început pînă la sfîrșit (La Romani masa începea cu ouă și sfîrșea cu mere).

ALFA ȘI OMEGA = Începutul și sfîrșitul, după cele două litere din capătul și din coada alfabetului grecesc. Dumnezeu este alfa și omega în univers. Se zice și in ironie: se socoate alfa și omega în toate.

ALLER ANFANG IST SCHWER (germ.) = Începutul la ori-ce este greu.

DA CAPO (D.C.) (ital.) = De la început. Cînd se repetă începutul întro bucată muzicală da capo.

ÎNCEPE, încep, vb. III. 1. Intranz. (Adesea precedă subiectul; despre o stare sau un fenomen) A se arăta, a se ivi, a apărea (cu primele semne). Începu o ploaie... de părea că toarnă cu găleata. ISPIRESCU, L. 28. ♦ (Despre o lucrare, o acțiune) A se porni, a se deschide. Ziceți să cînte muzica... să-nceapă balul. ALECSANDRI, T. I 225. 2. Tranz. (Urmat de verbe la conjunctiv sau la infinitiv) A face primii pași într-o lucrare sau într-o acțiune. Unii începură să-și puie pe foc gardurile. REBREANU, R. I 233. Căpitanul începu să cotrobăiască într-un dulap de cărți. BART, E. 270. Bătrîna începu a plînge, punîndu-și mîinele în părul neorînduit. DUNĂREANU, CH. 204. A-nceput să bîntuie o foamete cumplită. CARAGIALE, O. III 195. ◊ (Complementul indică acțiunea care pornește sau e pe punctul de a porni) Tu să fi-nceput iubitul, Că-i făceam eu isprăvitul. COȘBUC, P. I 52. ◊ Intranz. unipers. Într-o noapte începu să ningă. BART, E. 308. ◊ Refl. (Numai la pers. 3, cînd subiectul nu reprezintă o ființă) Petrecerile se începură. VISSARION, B. 80. Scena se începe prin cuvinte nepăsătoare. GHEREA, ST. CR. I 338. ♦ Absol. (Subînțelegîndu-se conjunctivul sau infinitivul verbului «a vorbi») A se porni să vorbească, a rosti primele cuvinte din ceea ce vrea să spună. Nu caut vorbe pe ales, Nici știu cum aș începe. EMINESCU, O. I 173. Dați-mi toată atențiunea, că încep! ALECSANDRI, T. I 274. Deșertă plosca, își drese glasul și începu. NEGRUZZI, S. I 245. ◊ (Cu un complement care indică ceea ce se spune, se cîntă) Mii de glasuri slabe încep sub bolta largă Un cînt frumos și dulce. EMINESCU, O. I 94. ◊ Expr. A o începe bine = a obține succes de la început, a păși cu dreptul. Ce trebuie să fac ca s-o încep bine? GALAN, B. I 10. 3. Tranz. A lua, a scoate, a tăia prima porțiune din ceva, pentru a o folosi, a o consuma. A început o pîine. ◊ Refl. pas. De la vîrf să-ncepe Stogul. SEVASTOS, la TDRG.

A ÎNCEPE încep 1. tranz. 1) (acțiuni, lucruri etc.) A realiza în partea inițială; a porni. 2) (urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) A fi pe cale (de); a porni; a prinde. ~ a țipa. ~ să fugă. 3) A face să nu mai fie întreg, consumând prima porțiune. ~ o pâine. 2. intranz. (despre acțiuni, stări, fenomene etc.) A se manifesta prin primele semne caracteristice; a porni. Ședința începe. Ninsoarea începe. /<lat. incipere

începe v. 1. a face primul pas într’o lucrare: a începe o clădire; 2. a fi la început: a-și începe ziua; 3. a lua începutul: iarna începe la 22 Decembrie. [Lat. INCIPERE].

3) cep, cepút, a cépe, V. încep.

încép, -cepút, a -cépe v. tr. (lat. incípio, -cípere, d. cápere, a apuca, a lua. V. încap, capăt, re-cuperez, accept, con-cep). Fac prima parte din ceva: încep (a scrie) o carte, încep o casă. Îs la început: încep anu, călătoria. V. intr. Ceremonia a început (subînț. a curge, să curgă, cursu eĭ). V. refl. Lupta s’a început (saŭ a început). – În Serbia a cepe.

început s. n., pl. începuturi

început s. n., pl. începuturi

început s. n., pl. începuturi

începe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încep, 3 sg. începe; conj. prez. 1 sg. să încep, 3 să înceapă; ger. începând; part. început

începe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încep, 1 pl. începem, imperf. 3 sg. începea; part. început

începe vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încep, imperf. 3 sg. începea; part. început

începe (încep, început), vb. – 1. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune. – 2. A întreprinde, a se apuca de. – 3. (Înv.) A concepe. – Mr. nțep. Lat. incĭpĕre (Pușcariu 812; Candrea-Dens., 843; REW 4353; DAR; Rosetti, I, 168, cf. gris. anceiver). Sensul 3 indică o confuzie între lat. incipĕre cu concipĕre; Tiktin se gîndește că este vorba de un uz artificial, ceea ce nu este cert. – Der. început, s. n. (punct de plecare, moment inițial); începută, s. f. (înv., început; înv., concepție); începătură, s. f. (înv., început, origine); ceptură, s. f. (izvor al unui rîu), cf. Iordan, BL, VI, 33; începenie (var. începătorie, începătoare, cepelniță, cepătoare), s. f. (început); începător, adj. (care începe); neînceput, adj. (neatins).

AB IOVE PRINCIPIUM (lat.) să începem cu Iupiter – Vergiliu „Bucolica”, III, 60: Ab iove principium, Musae; Iovis omnia plena: /Ille colit terras; Illi mea carmina curae („Muze, să începem cu Iupiter; toate sunt pline de Iupiter: /El veghează câmpiile; în grija lui las cântecele mele”). Cu aceste cuvinte își începe păstorul Dameta întrecerea în versuri cu păstorul Menalca. A începe cu ce este mai important.

AB OVO (lat.) de la ou; de la începutul începuturilor – Horațiu, „Ars poetica”, 147: „Nec gemino bellum Troianum orditur ab ovo” („Și nu urzește războiul troian de la oul cel geamăn”). Poetul îl laudă pe Homer pentru că începe „Iliada” cu mânia lui Ahile, adică intrând direct în subiectul epopeii, iar nu cu pretextul îndepărtat al Războiului troian: nașterea Elenei și a lui Pollux, geamănul ei, din oul divin.

AB OVO USQUE AD MALA (lat.) de la ouă (până) la mere – De la început până la sfârșit. Romanii începeau prânzul cu ouă și îl terminau cu mere.

INITIUM EST SALUTIS NOTITIA PECATI (lat.) recunoașterea greșelii este începutul salvării – Seneca, „Epistulae”, 28.

OMNIUM RERUM PRINCIPIA PARVA SUNT (lat.) Începuturile tuturor lucrurilor sunt mici – Cicero, „De finibus bonorum et malorum”, 5, 21.

începe, încep v. t. (er.) a dezvirgina.

ÎNCEPUT s. 1. debut, (înv.) primiții (pl.), primordiu, (fig.) start. (A avut un ~ bun.) 2. v. origine. 3. v. cap.

ÎNCEPUT s. 1. debut, (înv.) primiții (pl.), primordiu, (fig.) start. (A avut un ~ bun.) 2. obîrșie, origine, proveniență, sursă, (livr.) sorginte, (înv.) începătură, (fig.) izvor, sîmbure. (~ daco-latin al limbii române.) 3. cap, frunte. (~ coloanei.)

ÎNCEPUT. Subst. Început, începere, începătură (înv.). Punct de plecare, punct de pornire, fază inițială, moment inițial, fază incipientă, începutul începuturilor. Naștere, origine, geneză, obîrșie, început (înv.), sursă, proveniență, prevenire (rar), sorginte (livr.), izvor (fig.). Apariție, ivire, iveală (rar), sfetire (înv.), naștere (fig.). Inițiere, înființare, întemeiere, instituire, fundare, creare, creație. Inaugurare, deschidere, vernisaj. Pornire, porneală (pop.), plecare, purcedere (pop.), purces (înv. și pop.), urnire, punere în mișcare, demaraj, demarare. Declanșare, izbucnire, dezlănțuire, stîrnire, iscare. Începător, novice; boboc (fig.); neofit. Inițiator, promotor, întemeietor, fondator. Adj. De început, începător, incipient, incoativ (lingv.), inițial, prim, dintîi. Primar, originar, primordial. Inaugural, de deschidere. Vb. A (se) începe. A-și avea originea (obîrșia, proveniența din... ), a origina (rar), a proveni, a se trage din..., a izvorî (fig.). A apărea, a se ivi, a (se) sfeti (înv.), a lua naștere, a se naște (fig.). A iniția, a face începutul, a înființa, a întemeia, a institui, a funda, a crea. A inaugura, a deschide, a vernisa. A porni, a pleca, a purcede (pop.), a (se) urni, a se pune în mișcare, a demara. A (se) declanșa, a izbucni, a (se) dezlănțui, a (se) stîrni, a (se) isca. Adv. La început, întîi, (pentru) întîia dată (oară), (pentru) prima dată, intîiași dată, de la (de, pe la, dintru, întru) început, de la (bun) început, de la începutul începuturilor, în (din) momentul inițial, din capul locului, din prima clipă, din primul moment; cu începere de... (de la..., din...). V. acțiune, inițiativă, încercare, mișcare, naștere, plecare, timp.

ÎNCEPE vb. 1. v. inaugura. 2. v. iniția. 3. a debuta. (Acțiunea ~ bine.) 4. a se apuca, a (se) porni, a se pune. (A ~ să mănânce.) 5. a porni, (prin Transilv.) a arădui. (Au ~ să se certe.) 6. a se porni, (înv. și pop.) a rupe. (~ a cânta.) 7. a se porni, a prinde. (~ să țipe, să fugă.) 8. a porni, (înv. și pop.) a purcede. (A ~ dansul, nunta.) 9. v. debuta. 10. v. stârni, (înv. și reg.) a se scociorî, (fig.) a se naște. (A ~ din senin o furtună.)

ÎNCEPE vb. v. concepe, procrea.

începe vb. v. CONCEPE. PROCREA.

ÎNCEPE vb. 1. a deschide, a inaugura. (A ~ o nouă perioadă.) 2. a iniția. (A ~ o campanie.) 3. a debuta. (Acțiunea ~ bine.) 4. a se apuca, a (se) porni, a se pune. (A ~ să mănînce.) 5. a porni, (prin Transilv.) a arădui. (Au ~ să se certe.) 6. a se porni, (înv. și pop.) a rupe. (~ a cînta.) 7. a se porni, a prinde. (~ să țipe, să fugă.) 8. a porni, (înv. și pop.) a purcede. (A ~ dansul, nunta.) 9. a debuta, a se deschide. (Concertul a ~ cu...) 10. a apărea, a se isca, a se ivi, a se porni, a se produce, a se stîrni, (înv. și reg.) a se scociorî, (fig.) a se naște. (A ~ din senin o furtună.)

Început ≠ încheiere, sfârșit

Începe ≠ a (se) sfârși

A începe ≠ a continua, a mântui, a termina, a încheia, a înceta

A (se) începe ≠ a (se) sfârși

Ab love principium (lat. „Să începem cu lupiter”) – Vergiliu, Egloge III, 60. În această eglogă (poezie pastorală, bucolică), ciobanul Dameta vestește că-și începe cîntecul său de la lupiter, părintele tuturor lucrurilor. Expresia înseamnă deci: să pornim de la personajul cel mai de seamă (deoarece lupiter era socotit căpetenia zeilor), sau de la lucrul cel mai important. Se citează atunci cînd începem o dezbatere, o lecție, o expunere cu ceea ce este principal. Vezi și expresia: A tout seigreur, tout honneur. LIT.

Ab ovo (lat. „De la ou”, adică de la naștere, de la început) – Horațiu, Arta poetică, vers 147. Poetul latin îl laudă pe Homer că în Iliada a început povestea războiului Troiei de la minia lui Ahile și nu ab ovo, adică de la nașterea frumoasei Elena, care – pretinde legenda – s-a născut din oul Ledei. Horațiu a întîlnit expresia în graiul poporului, căci latinii, cînd voiau să spună „să începem cu începutul”, sau – cum zicem noi astăzi – „s-o luăm de la A”, foloseau formula ab ovo. LIT.

Ab ovo usque ad mala (lat. „De la ou pînă la mere”) – Horațiu, Satire I, 3, 6. Știind că la romani prinzul începea cu ouă și se termina cu mere, formula horațiană înseamnă: De la început pînă la sfîrșit, de la un capăt la altul, sau de la A la Zet. Vezi și expresia: De la alfa la omega. LIT.

C’est le commencement de la fin (fr. „E începutul sfîrșitului”). Această expresie, care a găsit ecou mai ales prin originala împerechere a două noțiuni antinomice, este atribuită cinicului diplomat francez Talleyrand (vezi On ne prête qu’aux riches). El ar fi spus-o atunci cînd, întors de pe insula Elba, Napoleon a mai făcut o ultimă încercare desperată de a reaprinde steaua apusă a gloriei. Dar criticul francez Sainte-Beuve, în Portraits de femmes (madame de Staël), pretinde că aceste cuvinte ar fi fost rostite în saloanele Parisului încă după dezastrul campaniei napoleoniene din Rusia (1812), deci cu vreo doi ani înainte. Alți cercetători au găsit expresia (e drept că sub o formă mai complicată) la o dată mult anterioară, și anume la Shakespeare, în prologul la Visul unei nopți de vară. Ea e folosită spre a indica o fază cînd finalul unei acțiuni, al unei întreprinderi, al unei căsnicii, iubiri, prietenii etc. începe a se întrezări clar. IST.

Initiis obsta (lat. „De la început să te împotrivești”) vezi: Principiis obsta. LIT.

La început a fost cuvîntul... – E versetul cu care începe evanghelia lui Ioan. El continuă: „Și cuvîntul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvîntul”. Restul a fost lăsat de o parte din expresie. Dar a mai fost lăsat de o parte încă ceva: sensul religios. Azi se folosesc aceste vorbe mai mult ironic: cu privire la unele declarații de dragoste, la cei care închină toasturi, sau care încep un lucru prin discursuri etc. Goethe a schimbat vorba evanghelistului. În Faust (și anume în actul I), doctul magician spune (cităm după traducerea lui Lucian Blaga): „Stă scris: La început a fost Cuvîntul. […] Cuvîntul? Nu pot să-l prețuiesc așa de mult!” Și încheie pasajul declarînd: „M-ajută duhul și-mi dă sfat. La început voi pune Fapta”. BIB.

Servetur ad imum qualis ab incepto processerit (lat. „Să fie păstrat pînă la sfîrșit ca la început”) – Horațiu, Arta poetică (v. 126-127). Se referă la teatru, unde personajul trebuie să rămînă pînă la urmă consecvent cu trăsăturile precizate la începutul acțiunii. LIT.