încăpățâna vr [At: SLAVICI, N. II, 124 / V: (reg) ~țina / E: în- + căpățână] 1 A persista cu îndârjire într-o comportare voluntară, neținând seama (de piedici sau) de opiniile celorlalți Si: (pop) a se îndărătnici (1-2). 2-3 A se ambiționa (într-o activitate pentru atingerea unui scop sau) pentru o idee.

A SE ÎNCĂPĂȚÂNA mă ~ez intranz. A stărui cu îndărătnicie într-o acțiune sau într-o atitudine (mai ales nesănătoasă); a se arăta îndărătnic; a se îndărătnici; a se ambiționa. Se ~ează fără motiv. /în + căpățână

încăpățânà v. a vrea cu încăpățânare.

încăpățina v vz încăpățâna

ÎNCĂPĂȚINA vb. I v. încăpățîna.

ÎNCĂPĂȚÎNA, încăpățînez, vb. I. Refl. A ține morțiș, a insista cu îndîrjire să facă ceva, a persista, a stărui (îndărătnic) într-o atitudine sau într-o idee; a se îndărătnici. Se încăpățînează bătrîna și-or să ne omoare cu ea cu tot. DUMITRIU, N. 42. Să nu uiți că decît a te încăpățîna într-o greșeală, mai bine-i s-o dai pe față și să lupți a o îndrepta. DEMETRIUS, V. 140. – Variantă: încăpățina (SLAVICI, O. I 162) vb. I.

încăpățînéz v. tr. (d. căpățînă). Fac încăpățînat. V. refl. Mă fac încăpățînat, nu cedez ideilor saŭ voințeĭ altuĭa.

încăpățâna (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încăpățânez, 3 se încăpățânează; conj. prez. 1 sg. să mă încăpățânez, 3 să se încăpățâneze; imper. 2 sg. afirm. încăpățânează-te; ger. încăpățânându-mă

!încăpățâna (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățânează

încăpățâna vb., ind. prez. 1 sg. încăpățânez, 3 sg. și pl. încăpățânează

încăpățîna

ÎNCĂPĂȚÂNA vb. 1. a se îndărătnici, (livr.) a se obstina, (pop.) a se nătângi, (reg.) a se încâina. (Te ~ fără motiv.) 2. a se ambiționa, a se îndărătnici, a se îndârji, a persevera, a persista, a stărui. (Se ~ să susțină că...)

ÎNCĂPĂȚÎNA vb. 1. a se îndărătnici, (livr.) a se obstina, (pop.) a se nătîngi, (reg.) a se încîina. (Te ~ fără motiv.) 2. a se ambiționa, a se îndărătnici, a se îndîrji, a persevera, a persista, a stărui. (Se ~ să susțină că...)