înainte [At: COD. VOR. 46/13-14 / V: ~a, (înv) ainte, îrainte, rainte (reg) aintre, amainte, înaintre, înante, înantre, înainte, mainti, măinte, naintre, nainte, năinte / S și: înn~, nainte / E: ml *in ab ante] 1 av În față. 2 av (Șfg) În frunte. 3 av Mai devreme. 4 av Mai întâi. 5 av (Îlav) Mai ~ În continuare. 6 av (Îal) Mai demult. 7 av (Îal) Mai repede decât altcineva sau altceva. 8 av (Îe) De mai ~ De mai demult. 9 av (Îlav) Cu... (mai) ~ sau (mai) ~ cu... Exprimă cât timp a trecut de la întâmplarea de care este vorba. 10 av (Îlav) ~ vreme Odinioară. 11 av (Îc) ~ mergător înaintaș (5). 12 av (Îae; pex) Persoană cu vederi înaintate. 13 av (Îlav) De azi (sau aici, acum etc.) ~ De azi sau aici, acum, etc. încolo. 14 av (Îe) A o lua cuiva ~ A întrece pe cineva. 15 av (Îe) A ieși ~ A fi cel dintâi. 16 av (Îe) A-i da cuiva ~ A oferi un avantaj. 17 av (Îe) A pune ~ A aduce o dovadă. 18 av (Înv; îae) A pretexta. 19 av (Înv; îe) A vedea ~ A prevedea. 20 pp (Înv; îe) A sta ~a cuiva A se opune. 21 pp (Îf înaintea) Mai devreme decât... 22 pp (Îf înaintea) Anterior. 23 pp (Îf înaintea) În fața cuiva sau a ceva. 24 pp (Îf înaintea) De față cu... 25 pp (Îf înaintea) Față de... 26 av (Îe) A ieși (cuiva) ~ A întâmpina. 27 av (Șfg; îe) A se apleca ~ A se înclina. 28 av Demult. 29 av (Înv) Până când. 30 av Mai presus. 31 pp (Înv; îf înaintea) În prezența cuiva. 32 pp În comparație cu... 33 sf (Înv; îc) ~ veste Prevestire. 34 sf (Înv; îc) ~-cuvântare Prefață. 35 av (Îc) ~-grăitor Profet. 36 av (Îc) ~-născut Prim născut. 37 sf (Înv) Parte anterioară. 38 sf (Reg) Bătătură (3). 39 a (Înv) Prealabil. 40 a (Înv) Vechi.

ÎNAÍNTE adv. (Și în forma nainte) I. (Cu sens local) În față. Înainte se lungea spinare de colnic; spre dreapta se adîncea un ponor. SADOVEANU, V. F. 44. Face o săritură înapoi și una înainte. CREANGĂ, P. 199. Pesemne păcatele mi te-au scos înainte, măi Chirică. id. ib. 164. Îi sar purici înainte cu potcoave de oțel. EMINESCU, O. 87. ♦ În frunte. Tata mergea înainte, singur, și noi la urmă. SAHIA, N. 55. ◊ Expr. A apuca cu gura înainte v. apuca. A (sau a-i) ieși (cuiva) înainte = a întîmpina pe cineva, a ieși în cale. Ceilalți... îi ieșiră înainte și o întîmpinară. ISPIRESCU, L. 22. A i-o lua (cuiva) înainte v. lua. A o lua înainte v. lua. A spune înainte = a spune mai departe, a continua. (Despre ceas) A fi (sau a merge) înainte = a indica o oră mai înaintată decît e în realitate. ♦ (Cu valoare de interjecție) Strigăt de îmbărbătare folosit ca îndemn sau lozincă și exprimînd dorința de a înainta. II. (Cu sens temporal) 1. (Exprimă prioritatea în timp) Mai de vreme, mai întîi. De nu i-ar muri mulți înainte. CREANGĂ, P. 122. ◊ (Construit cu infinitivul precedat de prep. «de») Înainte de a ieși, mai trecem printr-o sală, în care sînt expuse materiale tipărite în ilegalitate. STANCU, U.R.S.S. 27. Ajungem sub brad înainte de a se lumina ziua. SADOVEANU, V. F. 46. ◊ Loc. prep. Înainte de... = în perioada anterioară. Așa era și înainte de război? SAHIA, N. 57. ◊ Expr. Mai înainte = a) mai demult. Arar și-aduce cineva aminte Că și acolo a trăit un om Mai înainte. D. BOTEZ, P. O. 128. Totul rămînea ca mai nainte. ISPIRESCU, L. 34. Mai nainte, calea-valea; erai deprins a trăi singur. CREANGĂ, P. 161; b) mai repede (decît altcineva sau altceva). Întrec pe ceilalți, ajungînd mai nainte ținta. NEGRUZZI, S. I 36. (Construit cu intinitivul precedat de prep. «de») Nu cumva... să-i vină răul gînd de a lepăda cartea ta din mînă, mai nainte chiar de a fi intrat în materia ei. ODOBESCU, S. III 11. Mai înainte de a răsări soarele au pus lemne pe foc. DRĂGHICI, R. 84. De mai înainte = de mai de mult. Pare-mi că-mi aduc aminte Cum că-n vremi de mai nainte Te-am văzut și te-am iubit. EMINESCU, O. IV 52. Cu... (mai) înainte sau (mai) înainte cu..., arată cît timp a trecut de la întîmplarea de care este vorba. Nici nu visasem eu cu un an înainte, cînd plecasem acasă în concediu, ce cumpănă ne amenința. SADOVEANU, O. VI 116. Înainte vreme = mai de mult, odinioară. 2. (Exprimă continuarea unei acțiuni, a unei stări) Mai departe, în continuare. Ceasornicul bătea înainte, zuruind. SADOVEANU, P. 103. Din cînd în cînd avea tresăriri... însă iar se liniștea și dormea înainte. SAHIA, N. 57. Cuvîntul din poveste înainte mult mai este. CREANGĂ, P. 199. În prezent cugetătorul nu-și oprește a sa minte, Ci-ntr-o clipă gîndu-l duce mii de veacuri înainte. EMINESCU, O. I 133. ◊ Loc. adv. De azi (sau aici, acum, mîine etc.) înainte = de azi (sau aici, acum, mîine etc.) încolo, în viitor. De aici înainte, mergînd la școală, el trecea totdeauna și mă lua și pe mine. SLAVICI, O. I 72. Îl rugară să locuiască de aci înainte cu dînsele. ISPIRESCU, L. 7. Și de-aceea de-azi-nainte poți să nu mă mai întrebi De ce ritmul nu m-abate cu ispită de la trebi. EMINESCU, O. I 141. – Variante: naínte, (regional) năínte (SBIERA, P. 226) adv.

ÎNAÍNTE adv. I. (Local) În față. Înainte se întindea spinarea de colnic (SADOVEANU). ◊ Expr. A(-i) ieși (cuiva) înainte = a întîmpina pe cineva. ♦ În locul dintîi, în frunte. Tata mergea înainte (SAHIA). ♦ (Cu valoare de interjecție) Strigăt folosit ca îndemn sau ca lozincă, exprimînd imboldul sau hotărîrea de a înainta. II. (Temporal) 1. Mai devreme, mai întîi. ◊ Loc. prep. Înainte de... = în perioada anterioară. ◊ Expr. Mai înainte = a) mai demult; b) mai repede (decît altcineva sau altceva). De mai înainte = de mai demult. Cu... (mai) înainte sau (mai) înainte cu..., arată cît timp a trecut de la întîmplarea de care este vorba. Înainte vreme = odinioară. 2. Mai departe, în continuare. ◊ Expr. De azi (sau aici, acum etc.) înainte = de azi (sau aici, acum etc.) încolo. [Var.: naínte adv.] – Lat. in abante

ÎNAÍNTE adv. 1) În spațiul aflat în față; dinainte; anterior. A se duce ~. ◊ A-i ieși cuiva ~ a întâmpina pe cineva. A i-o lua cuiva ~ a întrece pe cineva. 2) Într-o perioadă de timp trecută; în trecut. Mai ~ vreme. 3) Mai întâi; la început. ◊ ~ de toate în primul rând. Mai ~ a) mai demult; b) mai repede decât altcineva; mai devreme; c) în primul rând; la început. ~-mergător a) premegător; înaintaș; precursor; b) persoană cu vederi progresiste. 4) În continuare; mai departe. De azi (sau de acum, de aici) ~. ◊ Zi-i (spune) ~! Continuă! 5) (cu valoare de interjecție) Strigăt exprimând îndemnul de a înainta. Ura! ~! /<lat. in ab ante

înainte prep. arată prioritate de timp, deloc: înainte cu două luni, a făcut doi pași înainte. [Vechiu-rom. ainte = lat. AB ANTE]. ║ adv. 1. în trecut: mai înainte nu era așa; 2. anterior: cum s’a zis mai înainte.

înainte prep. de loc cu gen. (în și ainte; lat. abante, d. ab, de la, și ante, înainte; it. avanti, fr. avant. Ainte se întrebuința în vechime fără în: ainte merseră). 1. Dinainte, în față: înaintea mea, înaintea ochilor meĭ. (Diferență între înainte și dinainte nu există, că poțĭ zice și mă duc orĭ șed dinaintea caseĭ și înaintea caseĭ și corespund amîndoŭă cu fr. devant). 2. Prep. de timp cu gen. Din timpu precedent (fr. avant): Dacia în ainte de Romanĭ, Dacia din aintea Romanilor. 3. Adv de mișcare (fr. en avant): în ainte, soldațĭ! 4. Adv. de timp: știam din ainte (fr. d’avance). 5. Loc. adj. Cel din ainte, anterior, antecedent, precedent: vorba din ainte, partea din ainte (V. dinainte). De azĭ (saŭ de aicĭ saŭ de acuma) în ainte, începînd de acuma. În ainte vreme (Vechĭ. Urît azĭ), odinioară, altă-dată, odată, în ainte, cîndva. Maĭ în ainte saŭ numaĭ în ainte, altă-dată în trecut: în ainte eraĭ maĭ silitor. A lua înainte, 1. a anticipa, 2. a întrece. A da înainte cuĭva (termin luat de la joc, ca biliardu, cărțile, popicele, adică a da cuĭva puncte înainte, ca tu să începĭ maĭ de jos, fiind sigur că tot veĭ învinge), a fi superior cuĭva.

nainte av, pp, sf vz înainte

năinte av vz înainte

MERGĂTÓR, -OÁRE, mergători, -oare, adj. (Rar; despre o apă, un rîu; în opoziție cu stătător) Curgător. Murăș, Murăș, apă lină, De mi-ai fi tu vorbitoare, Precum ești de mergătoare! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 136. ◊ (Substantivat, învechit) Înainte-mergător = înaintaș, precursor; p. ext. persoană de frunte, cu concepții progresiste, om înaintat. Oamenii pe cari instituțiunile, împrejurările sau educațiunea i-a pus în fruntea unei națiuni sînt datori să fie înainte-mergătorii ei, să nu caute niciodată să împiedice mersul progresului. GHICA, S. XXII.

NĂÍNTE adv. v. înainte.

înainte-mergător m. 1. predecesor; 2. supranumele sfântului Ioan Botezătorul.

înainte-mergător, -oáre adj. și s. Răŭ zis îld. înaintaș, premergător saŭ precursor (supranumele luĭ Ion Botezătoru).

înainte adv.

*înainte- prep. (~ i)

înaínte adv.

înainte

înainte.

+înainte de adv. + prep.

*cuvânt-înainte s. n., pl. cuvinte-înainte

*înainte de loc. prep.

înainte-mergător s. m., pl. înainte-mergători

înaínte-mergătór s. m., pl. înaínte-mergătóri

înaintemergător.

ÎNAÍNTE adv. (local) 1. (înv.) ainte. (Era situat ~.) 2. v. dinainte.

ÎNAINTE adv. (local) 1. (înv.) ainte. (Era situat ~.) 2. dinainte. (Îi pun mîncarea ~.)

Înainte ≠ înapoi, îndărăt

ÎNAINTE-MERGĂTÓR s. v. antecesor, înaintaș, precursor, predecesor, premergător.

înainte-mergător s. v. ANTECESOR. ÎNAINTAȘ. PRECURSOR. PREDECESOR. PREMERGĂTOR.

înaínte adv. – 1. În față. – 2. Mai devreme, mai întîi. – 3. În locul dintîi, în frunte. – 4. (Prep.) În fața, în prezență. – 5. (Adj., înv.) Anterior, precedent. – Var. nainte. Mr. nănte, ninte, ainte. Lat. ab ante, al cărui rezultat normal, *aînte, a trecut la ainte, probabil prin analogie cu alternanța vocalică cuvînt-cuvinte, mormînt-morminte. Ainte (considerat de DAR ca rezultat normal din punct de vedere fonetic; cf. it. avanti, prov. avan, fr. avant, cat. abantes), păstrat în mr., apare în texte din sec. XVI-XVII, numai în compuneri ca nainte, mainte (< mai ainte), mai deinte; compunerea cu în- este normală, cf. (îm)prejur, (îm)preună, (în)adins, etc. După REW 4335, din lat. inainte; de la in abante e inde, după Pascu, I, 129, cf. Pascu, Beiträge, 10. După DAR, este vorba de o contaminare a lui ainte cu îninte < in ante. Lat. in ab antea este atestat pentru sec. IX, cf. J. Bastardas, Particularidades sintácticas del latin medieval, Barcelona 1953, p. 85. Der. înainta, vb. (a avansa, a progresa); înaintaș, s. m. (strămoș, precedesor; precursor; calul de dinainte al trăsurii; adj., care merge înainte; Arg., ochelari; Arg., pungaș în serviciul poliției). – Comp. (înv.) înainte cuvîntare, s. f. (prolog), format ca gr. πρόλογος; înainte mergător, s. m. (precursor), ca gr. πρόδρομος; înainte vreme, adv. (în trecut, în alte timpuri); dinainte, adv., cu prep. de; dinainte, s. n. (parte din față, mai ales la o haină).

înainte-mergător, (1) înainte-mergători s. m. 1. Antemergător. 2. (Sg., art.) Nume dat în Biblie sfântului Ioan Botezătorul. – Din înainte + mergător.

ANTE MARE, UNDAE (lat.) valurile înaintea mării – Cauza premerge efectul.

MACHT GEHT VOR RECHT (germ.) forța trece înaintea dreptului – Deviza cancelarului Bismarck, care trădează preferința pentru utilizarea forței în detrimentul spiritului de echitate.

NIHIL EST IN INTELLECTU QUOD NON PRIUS FUERIT IN SENSU (lat.) nu există nimic în minte fără să fi fost mai înainte în simțuri – Principiu care rezumă concepția senzualistă a lui J. Locke, îndreptat împotriva teoriei carteziene a ideilor înnăscute.

NULLUM EST IAM DICTUM, QUOD NON SIT DICTUM PRIUS (lat.) nu s-a spus nimic care să nu fi fost spus mai înainte – Terențiu, „Eunuchus”, Prolog, 41. Ineditul și originalitatea sunt întotdeauna relative.

Ante mare, undae (lat. „Înaintea mării, apele”) – expresie latină al cărei izvor nu se cunoaște precis. În schimb e limpede sensul ei: cauza este premergătoare efectului, întocmai cum apele au precedat mările.

înainte adv. înainte de Revoluția din decembrie 1989.