10 definiții pentru împroșcătură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împroșcătu sf [At: DOSOFTEI, V. S. 126/1 / Pl: ~ri / E: împroșca + -ătură] 1-3 împroșcare (1-3). 4 (Fig) Batjocorire. 5 (Fig) Calomniere. 6-9 Împroșcare (6-9). 10 (Ccr) Urmă lăsată prin împroșcare Si: pată, stropitură.

ÎMPROȘCĂTÚRĂ, împroșcături, s. f. 1. Împroșcare. 2. (Concr.) Urmă lăsată prin împroșcare; stropitură, pată. – Împroșca + suf. -ătură.

ÎMPROȘCĂTÚRĂ, împroșcături, s. f. 1. Împroșcare. 2. (Concr.) Urmă lăsată prin împroșcare; stropitură, pată. – Împroșca + suf. -ătură.

ÎMPROȘCĂTÚRĂ, împroșcături, s. f. Împroșcare. Văzură de departe un cîrd de ciori, poate cîteva sute, de-a curmezișul șoselei, o împroșcătură de cerneală pe o colosală coală de hîrtie. REBREANU, R. I 215.

ÎMPROȘCĂTÚRĂ ~i f. 1) Împroșcare nerepetată. 2) Loc care păstrează urmele împroșcării. /a împroșca + suf. ~ătură

împroșcătură f. rezultatul împroșcării, canonadă: împroșcaturile dușmanului.

împroșcătúră f., pl. ĭ. Rezultatu împroșcăriĭ, salvă, canonadă: împroșcăturile mitralierelor. Fig. Aruncăturĭ de vorbe urîte, mincĭunĭ, ocărĭ: împroșcăturile ziarelor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împroșcătúră s. f., g.-d. art. împroșcătúrii; pl. împroșcătúri

împroșcătúră s. f., g.-d. art. împroșcătúrii; pl. împroșcătúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMPROȘCĂTÚRĂ s. v. împroșcare.

ÎMPROȘCĂTU s. împroșcare, stropire, stropit, stropitură, (rar) stropeală. (~ cuiva cu noroi.)

Intrare: împroșcătură
împroșcătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împroșcătu
  • ‑mproșcătu
  • împroșcătura
  • ‑mproșcătura
plural
  • împroșcături
  • ‑mproșcături
  • împroșcăturile
  • ‑mproșcăturile
genitiv-dativ singular
  • împroșcături
  • ‑mproșcături
  • împroșcăturii
  • ‑mproșcăturii
plural
  • împroșcături
  • ‑mproșcături
  • împroșcăturilor
  • ‑mproșcăturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împroșcătură

etimologie:

  • Împroșca + sufix -ătură.
    surse: DEX '98 DEX '09