împăiajena v vz împăienjeni

împăianjena v vz împăienjeni

împăiejena v vz împăienjeni

împăiejeni v vz împăienjeni

împăiejenit, ~ă a vz împăienjenit

împăiejina v vz împăienjeni

împăienjăni v vz împăienjeni

împăienjănit, ~ă a vz împăienjenit

împăienjena v vz împăienjeni

împăienjenat, ~ă a vz împăienjenit

împăienjeni [At: MAG. IST. IV 340 / V: ~ejeni, împânjăni, împângeni, ~poiji~, (cscj) ~iajena, ~ianjena, ~iejena, ~iejina, ~na, ~ingina / Pzi: ~nesc / E: în- + păianjen] 1-2 vtr A (se) acoperi cu pânze de păianjen. 3 vr (Fig; d. ochi) A nu mai vedea bine. 4 vr (Fig; d. vedere) A-și pierde claritatea Si: a se încețoșa. 5-6 vtr (Fig) A (se) tulbura.

împăienjenit, ~ă a [At: ODOBESCU, S. II 236 / V: ~inge~, ~jă~, ~păingi~, ~jănat, ~păinj~, ~jinat, ~inje~ / Pl: ~ați, ~e / E: împăinjeni] 1 Acoperit cu fire de păianjen. 2 Plin de păienjeniș. 3 (Fig; d. ochi) Care nu mai distinge bine obiectele. 4 (D. vedere) Lipsit de claritate Si: încețoșat.

împăingina v vz împăienjeni

împăinginat, ~ă a vz împăienjenit

împăinjenit, ~ă a vz împăienjenit

împângeni v vz împăienjeni corectat(ă)

împângenit, ~ă v vz împăienjenit

împânjăni v vz împăienjeni

împânjănit, ~ă a vz împăienjenit

împoijini v vz împăienjeni

împoijinit, ~ă a vz împăienjenit

ÎMPAINJINIT, -Ă adj. v. împăienjenit.

ÎMPĂIEJENI vb. IV v. împăienjeni.

ÎMPĂIENJENI, împăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi, vedere; și în forma împăinjeni) A nu mai vedea clar, a vedea ca prin sită, ca prin ceață. Ochii lui Cimpoieșu se împăienjeneau în niște nouri calzi. CAMILAR, N. I 224. Tîmpla îi stă greu sprijinită pe mînă și cotul i s-afundă în pernă. Ochii i se-mpăinjeniseră. VLAHUȚĂ, O. A. 139. ♦ A se tulbura, a se congestiona, a se injecta. – Variante: împăienjini (CARAGIALE, O. I 289), împăiejeni (ODOBESCU, S. II 431), împăinjeni (VLAHUȚĂ, O. A. 139) vb. IV, împăiejena (TEODORESCU, P. P. 584) vb. I, paingini (ALECSANDRI, P. P. 74), painjeni (EMINESCU, N. 42), păinjeni (EMINESCU, O. I 98), păinjini (BART, E. 253, BUJOR, S. 88), păingini (HODOȘ, P. P. 133) vb. IV.

ÎMPĂIENJENIT, -Ă, împăienjeniți, -te, adj. 1. Acoperit cu fire de păianjen, plin de păienjeniș. Bolțile umede și împăienjenite ale vechilor noastre monăstiri. ODOBESCU, S. II 236. 2. Fig. (Despre ochi) Tulbure; congestionat, injectat. Ciocneau, și-i vedeai cu ochi împăienjeniți, cum golește fiecare paharul. PAS, Z. I 312. – Variante: împainjinit, -ă (VLAHUȚĂ, O. AL. II 33), împăinjenit, -ă (V. ROM. martie 1954, 105), păinjenat, -ă (MACEDONSKI, O. III 50), painjenit, -ă (HOGAȘ, M. N. 42), păinjenit, -ă (CREANGĂ, A. 54, EMINESCU, N. 36) adj.

PAINGINI vb. IV v. împăienjeni.

PAINJENI vb. IV v. împăienjeni.

PAINJENIT, -Ă adj. v. împăienjenit.

PĂINGINI vb. IV v. împăienjeni.

PĂINJENAT, -Ă adj. v. împăienjenit.

PĂINJENI vb. IV v. împăienjeni.

PĂINJENIT, -Ă adj. v. împăienjenit.

PĂINJINI vb. IV v. împăienjeni.

ÎMPĂIEJENI vb. IV. v. împăienjeni.

A ÎMPĂIENJENI ~esc tranz. A acoperi cu o pânză de păianjen; a umple cu păienjeniș. /în + paianjen

A SE ÎMPĂIENJENI pers. 3 se ~ește intranz. (despre ochi, vedere) A-și pierde din proprietatea de a percepe clar obiectele din realitatea înconjurătoare; a se împânzi. /în + păianjen

ÎMPĂIENJENIT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎMPĂIENJENI și A SE ÎMPĂIENJENI. 2) (despre ochi, privire etc.) Care vădește lipsă de luciditate; neguros; tulbure; cețos. /v. a împăienjeni

împăinjinì v. a se întuneca, a se acoperi cu o ceață (vorbind de ochi și fig. de minte). [Lit. a se acoperi cu o pânză de păiajin].

împăĭejenésc, împăĭenjenésc, V. painjinesc.

painjinésc v. tr. (d. paĭnjin). Acoper cu ceață, cu painjiniș (fig. despre ochiĭ celor bolnavĭ, somnoroșĭ orĭ bețĭ). – Și împainjinesc. În Munt. vest împăĭejenesc, în est împăĭenjenesc. În Cod. Vor. paijănesc (intr.): ochiĭ săĭ paijăniră. V. pupăzez.

împăienjeni (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenește, 3 pl. împăienjenesc, imperf. 3 sg. împăienjenea; conj. prez. 3 să împăienjenească

împăienjeni (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenește, imperf. 3 sg. împăienjenea; conj. prez. 3 să împăienjenească

împăienjeni vb. (sil. -ien-), ind. prez. 3 sg. împăienjenește, imperf. 3 sg. împăienjenea; conj. prez. 3 sg. și pl. împăienjenească

împăienjeni

împăienjenesc, -neam 1 imp.

ÎMPĂIENJENI vb. a (se) încețoșa, a (se) înnegura, a (se) păienjeni, a (se) tulbura, a (se) voala, (reg.) a (se) pupăza. (Privirea, vederea i se ~.)

ÎMPĂIENJENIT adj. încețoșat, înnegurat, păienjenit, tulbure. (Ochii îi erau ~ți; privire ~.)

ÎMPĂIENJENI vb. a (se) încețoșa, a (se) înnegura, a (se) păienjeni, a (se) tulbura, a (se) voala, (reg.) a (se) pupăza. (Privirea, vederea i se ~.)

ÎMPĂIENJENIT adj. încețoșat, înnegurat, păienjenit, tulbure. (Ochii îi erau ~; privire ~.)