împânzi [At: I. IONESCU, C. 45/16 / Pzi: ~zesc / E: în- + pânză] 1 vt A acoperi o întindere de loc. 2-3 vtr (D. privire) A (se) tulbura. 4 (Mrn) vt A desface pânzele. 5-6 vtr (Fig) A (se) răspândi. 7 vt (Îe) A i se ~ cuiva ochii (sau vederile) A i (se) împăienjeni privirea.

A ÎMPÂNZI ~esc tranz. 1) A acoperi asemenea unei pânze. Fulgii de zăpadă au ~it câmpia. 2) (regiuni, ținuturi, țări) A cuprinde în întregime; a invada. 3) A face să se împânzească. /în + pânză

A SE ÎMPÂNZI pers. 3 se ~ește intranz. (despre ochi, vedere) A-și pierde capacitatea de a percepe clar obiectele din realitatea înconjurătoare; a se împăienjeni. /în + pânză

împânzì v. 1. a întinde ca o pânză; 2. a așeza în rând: a împânzi lucrători pe câmp; fig. vezi pe un rege ce ’mpânzește globul ’n planuri pe un veac EM.; 3. a (se) răspândi in toate părțile: se împânzi pomina despre...; 4. a acoperi peste tot: mii de popoare au împânzit pământul; 5. fig. a se înfiripa: în mintea sa cutezătoare se împănzia un vis frumos (VLAHUȚĂ).

ÎMPÎNZI, împinzesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi (ca o pînză) o întindere de loc. Se luminează de ziuă. Un soare superb anunță dimineața. Țăranii au împînzit cîmpul și arăturile de toamnă. SAHIA, N. A. 79. Odată, cînd s-a găsit un căpitan de port care să împînzească malurile cu soldați, toate morile s-au oprit din lucru. BART, E. 327. Paserile ascultară cît ascultară zgomotul acesta, apoi, toate într-un gînd, împînziră care încotro largul cîmpiei încropite. GÎRLEANU, L. 21. Vîntul pornește să scuture cu mînie copacii și fulgii mari de ninsoare împînzesc priveliștea. ANGHEL-IOSIF, C. L. 230. 2. (Cu privire la ochi; mai ales la forma pasivă) A face să devină împăienjenit, lipsit de claritate; a tulbura. Cu palma întinsă deasupra ochilor, apărîndu-și de soare vederile-i împînzite de bătrînețe, scruta cercetător drumul către sat. MIHALE, O. 318. Cu ochii împînziți de lacrimi Tudor citea slovele săpate pe crucea de granit. SADOVEANU, O. VII 61. 3. Fig. A întinde, a răspîndi. Sara de vară împînzea taina-i fumurie peste Iezer. SADOVEANU, O. III 663. Soarele scăpăta în asfințit, împînzind painjeniș de aur pe văi și dealuri. id. ib. VI 238. Cuvintele bătrînului împînziră o tăcere greoaie. REBREANU, R. I 134. ◊ Refl. De la răsărit, se împînzea pe un cuprins nemărginit poleiala unui pătrar de lună. SADOVEANU, O. I 52. Negre s-au împînzit întîi umbrele departe, sperioase, apoi s-au tîrît mai aproape. ANGHEL, PR. 125.

împînzésc v. tr. (d. pînză). Întind ca o pînză, așez, rînduĭesc; desfășor: a împînzi armata pe cîmp. V. refl. Mă răspîndesc: o lumină lină se împînzi în dealurĭ și’n văĭ (Sadov. VR. 1911, 3, 336).

împânzi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzesc, 3 sg. împânzește, imperf. 1 împânzeam; conj. prez. 1 sg. să împânzesc, 3 să împânzească

împânzi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzesc, imperf. 3 sg. împânzea; conj. prez. 3 să împânzească

împânzi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzesc, imperf. 3 sg. împânzea; conj. prez. 3 sg. și pl. împânzească

ÎMPÂNZI vb. v. înțesa.

ÎMPÎNZI vb. a (se) înțesa, a (se) umple, (fig.) a (se) împăna. (Ulițele s-au ~ de oameni.)