DECAPITA, decapitez, vb. I. Tranz. A executa un condamnat prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare.

capita^[1] vt vz decapita

căpița vt [At: PAȘCA, GL. / Pzi: ~țez / E: căpiță] 1-2 (Reg) A face căpițe¹ (1-2) Si: a căpiți (1-2).

căpițare sf [At: COSTINESCU / Pl: ~țări / E: căpița] 1-2 Strângere a fânului în căpițe¹ (1-2) Si: căpițat, a căpițire (1-2), a căpițit (1-2).

căpiți [At: CONV. LIT. Liv, 656 / Pzi: ~țesc / E: căpița css] 1-2 A căpița (1-2).

decapita vt [At: ASACHI, E. D. 19 / Pzi: ~tez, (înv) 3 ~apită / E: fr décapiter] 1-2 (C.i. ființe) (A ucide sau) a executa ca urmare a unei pedepse prin tăierea capului Si: (Îvp) a descăpățâna.

CĂPIȚA (-ițez), CĂPIȚI (-ițesc) vb. tr. 🚜 A strînge fînul în căpițe.

* DECAPITA (-itez) vb. tr. A tăia capul [fr.].

DECAPITA, decapitez, vb. I. Tranz. A ucide sau a executa pe cineva prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ◊ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare.

CĂPIȚI, căpițesc, vb. IV. Tranz. A strînge (recolta) în căpițe, a face căpiță. Ce-am cosit Am căpițit. TEODORESCU, P. P. 630. ◊ Absol. Ne ducem În munții Galileului, Să clăim, Să căpițim. TEODORESCU, P. P. 382.

DECAPITA, decapitez, vb. I. Tranz. A ucide sau a executa pe cineva prin tăierea capului, a tăia capul cuiva. Mihai a fost ucis în cortul din tabăra sa de lîngă Turda, de către ucigașii trimiși de Basta... Cadavrul lui Mihai a fost apoi decapitat, trunchiul fiindu-i lăsat neîngropat pe cîmp. IST. R.P.R. 179. Era încă foarte vecin timpul în care vodă Ghica căzuse decapitat de un capugi-bașa. MACEDONSKI, O. IV 117.

CĂPIȚA vb. I. v. căpiți.

DECAPITA vb. I. tr. A tăia capul cuiva, a executa (pe cineva) prin tăierea capului. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. [< fr. décapiter, it., lat. decapitare].

DECAPITA vb. tr. 1. a tăia capul cuiva; a ucide; a executa un condamnat prin tăierea capului. ◊ a separa capul bovinelor de corpul lor la abator. 2. (fig.) a suprima, a reduce la neputință principalii șefi ai unui partid, ai unei bande etc^[1]. (< fr. décapiter)

A CĂPIȚI ~esc tranz. (plante cosite) A aduna în căpițe. /Din căpiță

A DECAPITA ~ez tranz. 1) (condamnați) A executa prin tăierea capului. 2) (bovine) A tăia, înlăturând capul. /<fr. décapiter, lat. decapitare

decapità v. a tăia capul.

*decapitéz v. tr. (fr. décapiter, mlat. decápito, -táre, d. de și cáput, cápitis, cap. V. scapăt). Taĭ capu despărțindu-l de corp: Ludovic XVI a fost decapitat. V. descăpățînez.

+capita (per ~) (lat.) loc. adj., loc. adv. (calcul ~, calculat ~)

căpiți (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpițesc, 3 sg. căpițește, imperf. 1 căpițeam; conj. prez. 1 sg. să căpițesc, 3 să căpițească

decapita (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 1 sg. decapitez, 3 decapitează; conj. prez. 1 sg. să decapitez, 3 să decapiteze

căpiți (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpițesc, imperf. 3 sg. căpițea; conj. prez. 3 să căpițească

decapita (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 3 decapitează

căpiți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpițesc, imperf. 3 sg. căpițea; conj. prez. 3 sg. și pl. căpițească

decapita vb., ind. prez. 1 sg. decapitez, 3 sg. și pl. decapitează

DECAPITA vb. (înv.) a descăpățâna, a scurta. (A ~ pe un condamnat la moarte.)

DECAPITA vb. (înv.) a descăpățîna, a scurta. (A ~ pe un condamnat la moarte.)

căpița, căpițez, v.t. (reg.) A aduna fânul, a face căpiță: „…să-I cosască 4 fălci și să-l adune, adeca să le căpițască” (Bârlea, 1909: 46; doc. din 1777). – Din căpiță (MDA).