ACVAFORTE f. 1) Procedeu de gravare a unei imagini pe o placă de cupru sau de zinc cu ajutorul acidului azotic. 2) Gravură obținută prin acest procedeu. /<it. acquaforte

ACVAFORTE s.f. Reproducere a unui desen printr-un clișeu gravat cu acid azotic pe o placă de cupru sau de zinc. [Var. acuaforte s.f. / < it. acquaforte].

ACVAFORTE s. n. invar. Procedeu de reproducere a unui desen liniar prin intermediul unui clișeu gravat cu ajutorul acidului azotic pe plăci de cupru sau de zinc; (concr.) stampă obținută prin acest procedeu. – It. acquaforte.

AFRICA, al doilea continent, ca mărime, al Pămîntului, traversat de Ecuator și de cele două tropice, cuprins între Oc. Atlantic (la V), M. Mediterană (la N), Marea Roșie și Oc. Indian (la E); c. 30,3 mil km² (cu insulele învecinate); c. 795 mil. loc. (1990). Se întinde între 37°21′ lat. N (Capul Ras el-Abiad) și 34°52′ lat. S (Capul Acelor), pe c. 8.000 km, și între 17°35′ long. V (Capul Verde) și 51°20′ long. E (Capul Ras Hafun), pe c. 7.400 km. A. este constituită dintr-un bloc masiv vechi, care a suferit puține modificări în perioadele geologice mai recente și unde structurile de platformă au o dezvoltare largă. Relieful. Forma tipică a reliefului A., mai puțin variat ca al altor continente, este podișul tabular întins. Alt. medie a continentului: 750 m. Alt. max.: 5.895 m (vf. Kilimanjaro). Se deosebesc: Africa joasă (Sahara, Sudanul, Guineea și Depr. Zair) cu alt. în general sub 500 m. Africa înaltă (Abisinia și Somalia) și Africa de Sud, constituită din podișurile înalte de peste 1.000 m. Doar sistemul montan al Atlasului este format prin cutare, restul munților africani reprezentînd mari zone de fractură, în care se pot grupa atît marginile înălțate ale Marelui Graben Est-African (Pod. Abisiniei și Pod. Somaliei), cît și munții, podișurile ridicate tectonic (Ahaggar, Aïr, Tibesti) și horsturile (Munții de Cristal și Munții Scorpiei). De formarea Marelui Graben Est-African sînt legate puternice erupții vulcanice, care au dat naștere vulcanilor Kilimanjaro, Kenya (5.199 m) și Elgon (4.322 m). Depr. sînt largi și limitate de praguri: Kalahari, Zair, Ciad, Niger, precum și cele din Sahara. Cîmpiile sînt restrînse și de scufundare recentă (C. Senegalului, Guineei Superioare, Mozambicului și Somaliei). Resursele subsolului. Mari exploatări de min. auroargentifere în Rep. Africa de Sud (Witwatersrand), Zimbabwe, Zair (Shaba), Tanzania, Ghana ș.a. Expl. de diamante în Rep. Africa de Sud (Kimberley) sau în Zair (Shaba), Angola, Ghana, Sierra Leone ș.a. și de min. de fier concentrate mai ales în Liberia, Zimbabwe, Algeria și Rep. Africa de Sud. Zăcăminte importante de petrol în Sahara algeriană (Hassi-Messaoud, Edjelé, In Salah) și Libia (Zelten) și gaze naturale (Hassi-R’Mel). A. deține mari ponderi în producția de crom, cobalt, cupru, precum și de mangan, stibiu, plumb, zinc, molibden, azbest etc. Clima. A. este continentul cu clima cea mai caldă de pe glob, cu o zonă de climă ecuatorială (cu temperaturi medii anuale avînd variații sezoniere reduse și cantități mari de precipitații), două zone dec climă subecuatorială, două zone tropicale cu precipitații extrem de reduse (între 50 și 150 mm anual) și două zone subtropicale (cu două sezoane opuse, umed și secetos). Temperatura cea mai ridicată (58°C) s-a înregistrat la Azῑzῑyah (Libia) la 13 sept. 1922. Valorile termice de peste 40°C sînt frecvente în întreaga Sahară. Hidrografia. Se caracterizează prin fluvii și lacuri mari, dar și prin întinse zone endoreice (1/2 din continent). Cele mai importante fluvii sînt: Nilul (cel mai lung fluviu al lumii), Zair, Niger, Zambezi, Orange, Limpipo și Sénégal. Lacurile cele mai importante (jalonate pe linia Marelui Graben Est-African) sînt tectonice și au apă dulce (Victoria, Malawi, Edward, Mobutu Sésé Séko, Turkana, Kivu și Tana). L. Ciad, situat în zona semiaridă, este puțin adînc și are apă sărată.

ALAMĂ, (2, 3) alămuri, s. f. 1. Aliaj de cupru și zinc, galben-auriu, maleabil, ductil, ușor de prelucrat, cu numeroase și variate întrebuințări în industrie. 2. (La pl.) Obiecte de alamă (1); alămărie². 3. (La pl.) Instrumente muzicale de suflat din alamă (1). – Cf. it. lama „placă de metal”.

ALAMĂ, (2) alămuri, s. f. 1. Aliaj de cupru și zinc, galben-auriu, cu numeroase întrebuințări în industrie. 2. (La pl.) Obiecte de alamă (1). – Comp. it. lama.

ALAMĂ s. f. 1. aliaj de cupru și zinc. 2. (pl.) obiect din acest aliaj; instrumente muzicale de suflat din alamă (1). (după it. lama)

ALAMĂ alămuri f. 1) Aliaj de cupru și zinc, maleabil și dur, utilizat în tehnică. 2) la pl. Obiecte din acest aliaj. Vas de ~. [G.-D. alamei] /cf. it. lama

alamă (alămuri), s. f. – Aliaj de cupru și zinc. Ngr. μάλαμα „aur”, de unde mr. malamă, amálomă „aur”, alb. malamë „aur”. Schimbarea fonetică și semantică este curioasă. Pare a fi vorba de o etimologie populară, datorată confuziei între aur și alamă (foarte folosită odinioară în ornamentație, de ex. în lucrările de marchetărie). Analogia care se impune între alamă și aramă ar putea explica schimbarea de accent. De asemenea trebuie să se fi produs o despărțire la *μ’ἄλαμα, înțeles ca un presupus *μὲ ἄλαμα „ cu aur” (aceeași pierdere a lui μ inițial în ngr. μασάμαυα › aramafta, formulă de imprecație, cf. N. Grămadă, Codrul Cosminului, IV, 309). Lambrior 373, Hasdeu 674 și DAR pleacă de la it. lama › sb. lama „tinichea”; Densusianu, Rom., XXXIII, 273, pleacă de la ngr. λάμα, iar Körting 5406 de la lat. lamina, ipoteză abandonată. Der. alămar, s. m.; alămărie, s. f.; alămat, alămit, adj. (bătut cu cuie de alamă); alămiu, adj.

alámă f. fără pl. (it. lama și alama, d. lat. lámina, lamă, limba de metal). Aliaj galben compus din 67 de părțĭ de aramă și 33 de zinc. Pl. n. alămurĭ, vase orĭ alte lucrurĭ de alamă. V. bronz.

ALB adj., s. 1. adj. (poetic) dalb. (Cal cu coama ~.) 2. adj. coliliu. (Om cu părul ~.) 3. s. (CHIM.) alb de balenă v. spermanțet; alb de barită v. sulfat de bariu; alb de plumb = ceruză, (înv.) știubeci; alb de titan v. bioxid de titan; alb de zinc v. oxid de zinc. 4. s. (ZOOL.) albul-mijlociu = york mijlociu. 5. adj. gol, nescris. (Rând ~ pe o foaie scrisă.)

ALB¹ s. n. 1. Culoare albă. ◊ Expr. Negru pe alb, servește ca asigurare că cele spuse sînt adevărate, sigure; în scris. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă. ♦ Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie). – Lat. albus.

ALB, -Ă, albi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = unul dintre grupurile de popoare în care este împărțită, convențional, omenirea și care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă, din cauză că soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după revoluția franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb, folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie). Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1) cu prolificitate și precocitate ridicate, crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. – Lat. albus.

*alfeníd n. (fr. alfénide, după numele chimistuluĭ Halphen [1850]). Un aliaj alb compus din aramă, zinc, nichel și fer întrebuințat (argintat) la făcut tacîmurĭ de masă. Se numește și metal Christofle. V. alpacă.

ALGERIA, Republica Algeriană Democratică și Populară ~, stat situat în NV Africii, cu largă ieșire (1.200 km) la Marea Mediterană; 2,38 mil. km²; 23,84 mil. loc. (1988; 82,6 la sută arabi, 17 la sută berberi, 0,1 la sută francezi etc.). Limba oficială: araba. Cap.: Alger. Orașe pr.: Oran, Constantine, Annaba, Ech Cheliff. Este împărțit în 31 villayate. Relief muntos în partea nordică – lanțurile muntoase Atlas Saharien și Tell Atlas – fragmentat de văi transversale și depresiuni de alt. Sahara, principala reg. a țării, cu alt. variabile (36 m în Chott Melrhir, 2.918 m în m-ții vulcanici Ahaggar) ocupă peste 4/5 din terit. A. Climă mediteraneană în N, tropical-deșertică în S. Expl. de petrol (32,4 mil. t. 1989), gaze naturale (39,4 miliarde m³, 1988), min. de fier (3,38 mil. t., 1987), de plumb, zinc, mercur (locul 3 pe glob), fosfați, sare ș.a. Numai 3,2 la sută din supr. țării este cultivată cu cereale (1,77 mil. t, 1988 din care 1,15 mil. t. grîu), cartofi (0,95 mil. t, 1988), sfeclă de zahăr, legume ș.a.; viticultură (132 mii ha, 1 mil. hl. vin, 1988), plantații de măslini (170 mii t măsline, 1988), curmali (182 mii t, 1988), și citrice (283 mii t, 1988 din care 190 mii t portocale). Întreprinderile ind. produc: produse petroliere, gaze naturale lichefiate, îngrășăminte chimice, ciment, produse textile și alim. ș.a. C. f.: 4.074 km. Căi rutiere: 80,5 mii km. Moneda: 1 dinar = 100 centimes. Exportă petrol și produse petroliere (aproape 2/3), gaze naturale (c. 1/3), produse siderurgice, fosfați, vin ș.a. și importă utilaje înd. și mijloace de transport, materii prime industriale, semifabricate, produse alim., cereale, bunuri de larg consum ș.a. – Istoric. Locuit în antic. de triburi numide, terit. A. este transformat în sec. 1 î. Hr. – 1 d. Hr. în posesiune romană (prov. Numidia și Mauretania) pînă în sec. 5. Ocupată de vandali (sec. 5-6) și bizantini (sec. 6-7). A. este cucerită de arabi (sec. 7-8) și înglobată în Califatul omeiad. Majoritatea pop. autohtone adoptă, în sec. următoare, araba ca limbă și islamismul ca religie. În sec. 11-12, sub dinastia Hammanizilor, își cucerește independența. Procesul de fărîmițare feudală din sec. 14-15 sfîrșește prin recunoașterea, la 1518, a suzeranității Imp. Otoman. A. se bucură din 1711 de o independență de facto. Cucerirea colonială franceză, începută la 5 iul. 1830 prin ocuparea orașului Alger, a întîmpinat o dîrză rezistență a populației condusă de emirul Abd el-Kader (1832-1847). După al doilea război mondial, lupta pentru independență ia forma luptei armate prin declanșarea, la 1 nov. 1954, a revoluției antiimperialiste conduse de Frontul de Eliberare Națională (FLN). Crearea Guvernului Provizoriu al Republicii A. (19 sept. 1958), încetarea focului în urma acordului franco-algerian de la Evians-les-Bains (18 mart. 1962), referendul privind independența (1 iul. 1962) duc la proclamarea independenței de stat a A. la 3 iul. 1962. Adunarea Națională și Constituantă proclamă Republica ALgeriană Democratică și Populară. La 19 iun. 1965, puterea este preluată de Consiliul Revoluției în frunte cu Houari Boumedienne. În 1976 un referendum popular adoptă noua constituție a țării, care proclamă A „republică democratică și populară, stat socialist, avînd ca religie de stat islamismul”. Deși, la 16 ian. 1986, Carta Națională elaborată de Frontul de Eliberare Națională a fost aprobată cu o zdrobitoare majoritate, în 1988 au izbucnit manifestații de protest, generate de dificultăți economice, care au determinat o revizuire fundamentală a politicii interne. Constituția adoptată în 1989 preconizează abolirea monopolului puterii în beneficiul Frontului de Eliberare Națională și introducerea unui sistem cu mai multe partide A. este republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de președinte și de Adunarea Populară Națională, iar cea executivă de președinte și de Consiliul de Miniștri. Alegerile din febr. 1992 au fost cîștigate de Frontul Islamic al Salvării (F.I.S.). După evenimentele legate de întreruperea procesului electoral și scoaterea în afara legii a F.I.S. (4 mart.), A. este condusă de Înaltul Comitet de Stat (președinția colegială). Instabilitatea politică a culminat cu asasinarea la 29 iun. a președintelui Mohammed Boudiaf.

ALMALÎK, oraș în S Uzbekistanului (C.S.I.); la SE de Tașkent; 114 mii loc. (1989). Expl. de cupru, zinc, molibden. Ind. metalurgiei neferoase, mat. de constr., chim.

ALPACA¹ f. Aliaj inoxidabil de cupru, nichel și zinc, din care se fac diferite obiecte (tacâmuri, instrumente medicale, optice etc.). [G.-D. alpacalei] /<germ. Alpaka

ALPACA² s. f. aliaj inoxidabil de cupru, nichel și zinc, folosit la fabricarea tacâmurilor, a instrumentelor medicale etc.; argentan. (< germ. Alpaka)

ALPACA² s.f. Aliaj inoxidabil de cupru, nichel și zinc, întrebuințat la fabricarea tacîmurilor, a instrumentelor medicale, optice etc.; argentan. [< germ. Alpaka].

ALPACA² s. f. Aliaj de nichel, cupru și zinc. – Germ. Alpaka.

ALPACA² s. f. Aliaj inoxidabil de nichel, cupru și zinc, folosit la fabricarea tacâmurilor, instrumentelor medicale etc. – Din germ. Alpaka.

AMARILLO [æməríləu], oraș în S.U.A. (Texas), pe Red River; 190 mii loc. (1984, cu suburbiile). Expl. de petrol și de gaze naturale. Rafinarea petrolului, metalurgia zincului. Uzine de heliu.

ambutisat, -ă adj. Care a fost supus acțiunii de ambutisare ◊ „Realizate din module ce permit obținerea a patru variante de sere-solar cu suprafețe cuprinse între 36 și 80 mp, acestea sunt construite din elemente metalice ușoare – tablă ambutisată – și sticlă [...]” R.l. 20 V 82 p. 5. ◊ „Terminațiile din alamă (realizate prin turnare) sunt înlocuite cu altele, mai ieftine, din zamac (un aliaj din zinc, aluminiu, magneziu, cupru) realizate prin injecție. Tabla ambutisată [...] a fost înlocuită cu masele plastice [...]” R.l. 23 V 95 p. 5 (din ambutisa)

ANASTATIC, -Ă adj. care reproduce o tipăritură, trăgând textul la piatră sau la zinc. (< fr. anastatique)

ANASTATIC, -Ă adj. Care reproduce o tipăritură trăgînd textul la piatră sau la zinc printr-un procedeu chimic și nu prin fotografiere. [< fr. anastatique].

ANASTATIC, -Ă, anastatici, -e, adj. Care reproduce o tipăritură trăgînd textul la piatră sau la zinc printr-un procedeu chimic și nu prin fotografiere. – Fr. anastatique (< gr.).

ANNABA, oraș în NE Algeriei, port la M. Mediterană; 305,5 mii loc. (1987). Metalurgie, ind. chimică, alim., reparații de material rulant. Export de min. de fier; fosforite, zinc, tutun, fructe. Universitate. Moschee (sec. 11). Vechiul nume: Bône.

APALAȘI (APPALACHIAN MOUNTAINS) [æpəlæciən máuntinz], sistem muntos caledonian în E S.U.A. și Canadei, paralel cu țărmul Oc. Atlantic, întins pe 2.600 km. Alcătuiți din roci cristaline au fost puternic peneplenizați, apoi eroziunea a fost reactivată prin înălțare. Constituie un tip aparte de relief. Alt. med.: c. 1.000 m. Alt. max.: 2.037 m (vf. Mitchell). Expl. de fier, cărbune, petrol, cupru, zinc, argint.

APȘERON, pen. în Azerbaidjan (C.S.I.), la E de M-ții Caucaz, care înaintează în M. Caspică pe o lungime de 60 km; lățime max.: 30 km; supr. c. 1.036 km². Expl. de petrol, gaze naturale, cupru, zinc, pirită, sare. Pe coasta de SV, orașul Baku.

ARMENIA 1. Republica ~, stat în Europa în S Transcaucaziei; 29,9 mii km²; 3,28 mil. loc. (1989). Limba de stat: armeana. Cap.: Erevan. Orașe pr.: Leninakan, Kirovakan, Ecimiadzin. Pop. Urbană: 68 la sută. Este împărțită în 37 de raioane. Cuprinde NE Pod. Armeniei, culmi ale Caucazului Mic cu alt. max. 4.090 m (vf. Aragaț) și depr. L. Sevan. Climă temperat continentală uscată, cu precipitații de 400-500 mm/an. Pr. rîu este Araks (care formează granița cu Turcia și Iran) cu afl. său Razdan. Peste 100 de lacuri, cel mai mare fiind Sevan (1,4 mii km²), de origine tectonică, la 1.903 m alt. Peste 20 la sută din supr. țării este ocupată de păduri de fag și stejar. Resurse de subsol (cu rezerve restrînse): molibden, cupru, plumb, zinc. Ind. A. produce energie electrică (14,5 miliarde KWh, 1986), mașini unelte și strunguri, echipament energetic, produse electrotehnice și electronice, aluminiu, concentrate de cupru și molibden, mat. de constr. și ciment, cauciuc sintetic, mase plastice, acid sulfuric, fire și fibre chimice, țesături de lînă și mătase, încălțăminte, conserve, vin și coniac. Terenurile arabile care ocupă c. 16 la sută sînt cultivate cu grîu, plante tehnice (sfeclă de zahăr, tutun) și legume. În valea rîului Araks se cultivă bumbac și orez. Mari supr. de livezi și vii (240 mii t. struguri, 1986). Este dezvoltată creșterea animalelor pentru carne și lapte: bovine (0,9 mil. capete, 1987), ovine și caprine (1,9 mil. capete, 1987). C. f.: 870 km. Căi rutiere: 7,6 mil. km. Gazoducte dinspre Azerbaidjan și Gruzia. Turism în M-ții Caucaz și stațiuni climaterice. Exportă: concentrate neferoase, produse electrotehnice, chimice, bunuri industriale de consum, produse textile și alim. (vin, coniac, conserve de fructe, țigarete) și importă materii prime și semifabricate, mijloace de transport, combustibili ș.a. Istoric. Pe terit. A., locuit din timpuri străvechi, s-au stabilit armenii (mieln. 1 î. Hr.), unul dintre cele mai vechi popoare din Asia Anterioară. În condițiile dispariției puternicului stat sclavagist Urartu (sec. 9-6 î. Hr.) s-au pus bazele Regatului armean, care la scurtă vreme a căzut în stăpînirea Ahemenizilor (sec. 6-3 î. Hr.), și apoi, a Seleucizilor (sec. 3-2 î. Hr.), sub forma a două satrapii: A. Maior în est și A. Minor în vest. După înfrîngerea Seleucizilor de către romani (190 î. Hr.), Artașe (Artaxias I) proclamă independența A. Maior, își ia titlul de rege și fondează o dinastie, în timpul căreia Regatul armean a atins apogeul puterii și expansiunii terit., mai ales sub domnia regelui Tigran al II-lea cel Mare (95-55 î. Hr.). Începînd din sec. 1 î. Hr., A. a fost obiectul unei acerbe rivalități între Roma și Regatul parților. În sec 3-4, relațiile feudale devin predominante. În 301 s-a adoptat creștinismul, A. fiind primul stat în care acesta a fost declarat religie oficială. Pe fondul unor grave crize social-politice, în 387, A. a fost înpărțită între Persia Sasanidă și Roma; pe o mare parte a terit. A. s-a exercitat autoritatea Persiei. În sec. 7-15, pe terit. A. a avut loc invazia arabilor, bizantinilor, selgiucizilor și mongolo-tătarilor. În sec. 11-18, A. a devenit obiectul tendințelor expansioniste ale Imp. Otoman și Persiei (în 1639, A. este definitiv împărțită: V țării a fost încorporat Imp. Otoman, iar E – Persiei). În urma războiului ruso-persan (1826-1828), A. răsăriteană a fost anexată la Rusia. În a doua jumătate a sec. 19 s-a intensificat lupta împotriva Imp. Otoman care a practicat față de populația armeană o politică de exterminare în masă (1895-1896; 1915-1916), însoțită de un mare exod al unei mari părți a armenilor. În împrejurările evenimentelor revoluționare din Rusia (1917), puterea a fost preluată de dașnaci (membrii ai partidului armean Dașnaktutiun), A. fiind ocupată, în același timp, de trupele anglo-turce. La 29 nov. 1920 s-a constituit R.S.S. Armeană: din 12 mart. 1922, în componența Republicii Sovietice Federative Socialiste Transcaucaziene; la 5 dec. 1936, A. a intrat în cadrul U.R.S.S., ca republică unională. Pe fondul tensiunilor interetnice, autoritățile guvernamentale armene revendică instituirea suveranității de stat asupra reg. Nagorno-Karabah (creată în 1923 și aflată în componeneța Azerbaidjanului), cu populație majoritar armeană. La 7 dec. 1988, în A. s-a produs un devastator cutremur de pămînt, soldat cu mari distrugeri de valori materiale și zeci de mii de pierderi de vieți omenești. La 23 sept. 1991, Parlamentul A. în urma unui referendum a adoptat Declarația privind independența A. 2. Pod. Armeniei, podiș în Turcia, Iran și Armenia, limitat la N de Caucazul Mic și la S de M-ții Taurus Armean, acoperit de roci vulcanice. Alt. med.: 1.650 m. De aici izv. rîurile Kura, Araks, Tigru și Eufrat. Din 1988, cînd s-a declanșat conflictul, mii de oameni și-au pierdut viața în luptele dintre A. și Azerbaidjan pentru controlul enclavei Nagorno-Karabah (care și-a declarat independența în 1991), zonă locuită preponderent de armeni, dar aflată pe teritoriul Azerbaidjanului. În 1992, o comisie internațională a fost însărcinată cu găsirea unor căi de rezolvare a conflictului, în timp ce luptele continuă și fac noi victime.

ASIA, cel mai mare continent al Pămîntului; 43,95 mil. km² (1/3 din suprafața uscatului); 3,05 miliarde locuitori (1988). Este cuprins între Oc. Înghețat (la N), Oc. Pacific (la E), Oc. Indian (la S) și Marea Roșie, Marea Mediterană, Marea Neagră, M-ții Caucaz, Marea Caspică și M-ții Ural (la V); se întinde de la 26°10′ long. E (capul Baba din Asia Mică) la 169°10′ long. V (Capul Dejnev) pe c. 9.000 km și de la 77°44′ lat. N (Capul Celiuskin) la 1°16′ lat. N (Capul Piai din Pen. Malacca), pe 11.000 km. Relieful: A. este extrem de variat, cu lanțuri montane, podișuri și cîmpii de dimensiuni foarte mari și cu alt. medie ridicată (960 m). Continentul asiatic este constituit din două grupe de cîmpii și platouri, grupate de o parte și de alta a unei zone montane. Aceasta se întinde din Pen. Asia Mică și trece prin nodul orografic al Pamirului, de unde se desparte în două ramuri: de N, formată dintr-o serie de masive muntoase care se orientează în centru pe direcția V-E (M-ții Tian-Shan), la o direcție SV-NE, ca ulterior să se îndrepte spre E pînă la str. Bering, și de S cu o direcție V-E în M-ții Himalaya, iar din nodul orografic al Pod. Iunnan spre S prin Pen. Indochina, continuîndu-se din nou pe direcția V-E în Arh. Malaez. Fațada orientală a A. este alcătuită dintr-o suită de pen. și arh., care se unesc în S cu arcul Filipinelor și cu Arh. Malaez. Sectoarele de orogeneză precambriană sînt destul de rare (Pen. Arabia și în Pod. Deccan). Mișcările orogenice care au lăsat urme sînt cele caledoniene (M-ții Ural), hercinice și mai ales alpine (M-ții Himalaya). Se pot distinge cîteva ansambluri geomorfologice mari. În N se dezvoltă un ansamblu format din cîmpii, depr., platouri și masive vechi reînălțate. La V de fl. Enisei se desfășoară C. Siberiei Occidentale, iar în centru, Pod. Siberiei Centrale. În S și în E acestui pod. se ridică munții caledonieni și hercinici. Legătura dintre complexul muntos caledoniano-hercinic și cel alpin din S o face depr. endoreică Aralo-Caspică. În SV și S se dezvoltă ansamblul Pen. Arabia și și pod. Deccan, resturi ale soclului precambrian. Ansamblul alpin din S continentului se întinde din Pen. Asia Mică pînă în Arh. Sondele Mici. Din Anatolia spre E se despart două sisteme montane hercinice, Caucaz și Kopetdag la N și Zagros, Belucistan și Suleiman la S, care încadrează Pod. Iran. Sistemul Himalaya, constituit din mai multe culmi paralele orientate spre V-E, atinge în vf. Chomolungma cea mai mare alt. a Pămîntului (8.848 m). Ansamblul Extremului Orient este constituit de o succesiune de arcuri montane, care formează ins. sau pen. alungite. Resursele naturale. Subsolul A. este bogat în zăcăminte de cărbuni (Siberia și E Chinei), petrol (Orientul Apropiat și Mijlociu și Indonezia), gaze naturale (Asia Centrală, Siberia), minereu de fier (Siberia. NE Chinei, India, Filipine, Turcia), aur (Siberia, India, Birmania, Sri Lanka), mangan (Caucaz, India, E Chinei), plumb, zinc, wolfram, antimoniu, crom (Turcia), cositor (Malaysia, Indonezia), bauxită (Indonezia). Clima. Pe întinsul continentului sînt prezente toate tipurile climatice. Lipsa lanțurilor montane latitudinale în N favorizează pătrunderea adîncă a maselor de aer arctice spre interiorul continentului. Temperaturile cele mai coborîte (- 70 °C) s-au înregistrat în NE Siberiei. În centrul A. se instalează iarna un anticiclon termic, din care curenții de aer înaintează sub forma alizeului de NE, transformat în musonul de iarnă, spre Oc. Indian, către NV în Siberia Occidentală, către SE în Siberia Orientală și Pen. Indochina. Vara situația se schimbă, locul anticiclonului fiind luat de o arie ciclonală, unde temperaturile depășesc 50 °C, iar curenții de aer au o circulație inversă, alizeul de SV transformîndu-se în musonul de vară. Precipitațiile sînt abundente la S de M-ții Himalaya (c. 12.000 mm/an la Cherrapunji în India) și în Asia de SE datorită musonilor de vară și barajelor montane din calea acestora. Arh. Malaez are un regim pluviometric tipic ecuatorial, în timp ce pustiurile tropicale din Pen. Arabia, India, Pod. Iran, ca și cele temperate din A. Centrală, primesc cantități de precipitații extrem de reduse. Hidrografia. Deși 1/3 din A. este endoreică, rețeaua hidrografică este bine reprezentată. În Oc. Înghețat se varsă marile fl. ale Siberiei: Obi cu Irtîș, Enisei, Lena, Kolîma și Indighirka. În Oc. Pacific se varsă fl. Amur, Huanghe, Yangtze, Xijiang și Mekong. În Oc. Indian se varsă fl. Saiween, Irrawaddy, Gange, cu afluentul său din zona de vărsare, Brahmaputra, Ind, Tigru cu Eufrat, unite în Shatt al’Arab. Lacurile cele mai importante sînt: Aral, Balhaș și Baikal (cel mai adînc din lume).

AURAMINĂ, auramine, s. f. Colorant de culoare galbenă pe bază de cetonă, de clorură de amoniu și de zinc, folosit pentru vopsirea materialelor textile. [Pr.: a-u-] – Din fr. auramine, germ. Auramin.

AUSTRALIA 1. Cel mai mic continent al Pământului împreună cu Oceania, așezat în emisfera australă, traversat de Tropicul Capricornului; 8,94 mil. km²; 28,2 mil. loc. (1986). Este cuprins între 10°41′ lat. S (Capul York) și 38°55′ lat. S (Wilson’s Promontory), pe 3.600 km și între 113°05′ long. E (Steep Point) și 153°34′ long. E (Capul Byron), pe 3.800 km. Înconjurat de Oc. Indian (la S și V) și Oc. Pacific și mările mărginașe ale acestuia (la E și N). Relieful australian este compus din trei trepte hipsometrice. În E se desfășoară, pe c. 3.400 km de-a lungul coastei, Cordiliera Australiană (Alpii Australieni), formată în timpul cutărilor caledoniene și hercinice, după care a urmat peneplenizarea mezozoică și reînălțarea terțiară. Alt. max.: 2.234 m (vf. Kosciusko). Podișul Australiei de Vest ocupă c. 50 la sută din suprafața continentului și prezintă o reg. aflată sub nivelul Oceanului Planetar. Marginile sale au alt. mai mari, centrul său constituind o imensă arie depresionară, ocupată de pustiurile Victoria, Gibson și Marele Deșert de Nisip. Cîmpiile centrale, desfășurate între G. Carpentaria (la N) și Marele Golf Australian (la S), ocupă c. 30 la sută din suprafața continentului, constituind treapta cea mai joasă a reliefului, cu extindere mai mare în partea centrală și meridională. A. este bogată în zăcăminte de cărbuni, min. de fier, plumb, min. auroargentifere, cupru, zinc, metale rare, min. radioactive etc. Clima și apele. Clima este ecuatorial-musonică în N (cu temperaturi ridicate, amplitudini termice mici și precipitații abundente), tropicală în centru (cu temperaturi ridicate) și subtropicală în S. Cel mai important sistem hidrografic este cel al fl. Murray (cu afl. său Darling). În cîmpiile centrale se găsesc lacurile Eyre și Torrens, iar în Podișul Australiei de Vest lacurile Moore, Barlee, Mackay și Amadeus. 2. Uniunea Australiană, stat federal ocupînd continentul australian, ins. Tasmania, și cîteva ins. mici; 7,68 mil. km²; 16,81 mil. loc. (1989) (81,8 la sută anglo-australieni, 5,7 la sută englezi, 2,1 la sută asiatici, 2 la sută italieni, 1,1 la sută aborigeni ș.a.). Limba de stat: engleza. Cap.: Canberra. Orașe pr.: Sydney, Melbourne, Brisbane, Adelaide, Perth. Este format din 6 state și două terit. federale. Se expl. cărbune (178 mil. t. 1988), petrol (22,73 mil. t, 1989), gaze naturale, min. de fier (97,7 mil t, 1989), bauxită (39,64 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), min. de plumb, zinc, argint, titan, aur, min. radioactive și zirconiu (85 la sută din prod. mondială). Ind. țării produce anergie electrică (140,35 miliarde kWh, 1988), fontă (5,88 mil. t, 1989), oțel (6,7 mil. t, 1989), aluminiu (1,07 mil. t, 1988), motoare, mașini-unelte, instrumente de măsură, motoare electrice, mașini agricole și tractoare, material rulant, autoturisme (332,4 mii buc., 1989), nave, explozibili, îngrășăminte chimice, coloranți, produse farmaceutice, derivate petroliere (capacitatea rafinăriilor 36 mil. t, 1986), ciment (6,9 mil. t, 1989), țesături de bumbac, încălț., zahăr (3,6 mil. t, 1988), produse lactate și din carne. Pe întinsele pășuni naturale (56,7 la sută din supr. țării) s-a dezvoltat creșterea animalelor. A. ocupînd locul 1 pe glob în ce privește efectivul de ovine (164 mil. capete, 1988, majoritatea de rasă merinos, c. 30 la sută din prod. mondială de lînă), alături de care se mai cresc bovine (23,5 mil. capete, 1988), porcine (2,7 mil. capete, 1988), cabaline. Pe 6,2 la sută din supr. țării se cultivă grîu (14,1 mil. t, 1988), orez, sorg (1,6 mil. t, 1988), trestie de zahăr (27,7 mil. t, 1988), bumbac, plante furajere, legume, cartofi (1 mil. t, 1988). Mari prod. de unt, brînzeturi, carne și piei. Pescuit. C. f.: 40,8 mii km. Căi rutiere: c. 900 mii km. Flota comercială: 2,36 mil. t (1988). Moneda: 1 australian dollar = 100 cents. Exportă produse agricole, cărbune, minereuri, lînă, mașini, utilaje și mijloace de transport, aur, aluminiu ș.a. și importă mașini și utilaje, materii prime și semifabricate, mijloace de transport, bunuri de larg consum, produse alim. ș.a. A. administrează și teritoriile ins. Christmas (din Oc. Indian), ins. Norfolk, Cocos/Keeling și Teritoriul Antarctic Australian. – Istoric. Triburi de vînători și pescari au populat terit. A. cu 40.000 de ani î. Hr. În sec. 18, cei c. 300 mi aborigeni erau grupați în 500 de triburi. Navigatorii spanioli, portughezi și olandezi descoperă și explorează la începutul sec. 17 coasta de N și V a A. În apr. 1770, James Cook atinge coasta răsăriteană și declară A., la 23 aug. 1770, posesiune engleză. Fondarea primei așezări (26 ian. 1788) este urmată de crearea de colonii separate care primesc, din 1850, o largă autonomie internă. Se intensifică explorarea și popularea interiorului continentului. Descoperirea aurului (1851) în New South Wales și Victoria determină un nou val de emigranți. La 1 ian. 1901 cele șase colonii engleze autonome din A (New South Wales, Victoria, Queensland, Western A., South A. și Tasmania) se unesc, formînd Commonwealth of Tasmania, cu statul de dominion în cadrul Imp. Britanic; colonia britanică Papua și terit. german Noua Guinee sînt administrate de A. (1919-1975). A. participă, alături de Marea Britanie, la primul și al doilea război mondial. În 1986, A. a abolit ultimele prerogative ale intervenției Marii Britanii în afacerile sale interne. Este membru fondator al O.N.U. (1945). A. este o monarhie constituțională, șeful statului fiind, de iure, suveranul Marii Britanii, reprezentat de un guvernator general. Activitatea legislativă este exercitată de Parlamentul Federal (Senat și Camera Reprezentanților), iar cea executivă de Consiliul Executiv, condus de primul-ministru.

BAIA MARE 1. Depr. tectono-erozivă situată la poalele M-ților Gutîi, pe valea Săsarului (bazinul Someșului), cu largă ieșire spre C. Someșului (în NV). Supr.: 675 km². Relief de luncă, de terase și piemonturi cu alt. absolute între 140 și 320 m. Climă blîndă, de adăpost, cu temp. medie anuală de 9,4°C și precipit. variabile (690-1.040 mm). Păduri de castan comestibil. Culturi de cereale; pomicultură (meri); viticultură; legumicultură. Creșterea animalelor. Expl. de min. complexe pe rama nordică a depr. Izv. minerale. Zonă turistică. 2. Municipiu în NV României, la poalele M-ților Gutîi, în depr. cu același nume, la 220 m alt., reșed. jud. Maramureș; 154.094 loc. (1991). Aeroport. Cel mai important centru al ind. metalurgiei neferoase românești (aur, argint, plumb, zinc, cupru). Constr. de mașini unelte, accesorii și scule, de utilaj minier, de material rulant feroviar și rutier; mat. de constr. (cărămidă, faianță), prelucr. lemnului (mobilă, dogărie și butoaie), conf., produse alim. (morărit, panificație, prelucr. fructelor, preparate din lapte și carne). Filatură și țesătorie de bumbac. Universitate și colegiu tehnic, teatru de stat, filarmonică, muzeu istoric. Monumente: turnul-clopotniță (sec. 15), ridicat pe lîngă Biserica Sf. Ștefan, astăzi dărîmată; case (sec. 17), Biserica Sf. Treime și mănăstire minorită (sec. 18). Atestat documentar în 1327; din 1467 oraș liber regal; important centru minier, meșteșugăresc și cultural; aici au funcționat un colegiu reformat și un gimnaziu catolic (sec. 17). Declarat municipiu în 1968. – Colonia de pictură de la ~, grupare artistică întemeiată în 1896. Promova pictura în aer liber, în opoziție cu academismul. Din 1902 își continuă activitatea prin înființarea Școlii libere de Pictură; între 1927 și 1936 funcționează Școala de Pictură. Reprezentanți: Simion Corbul Holósy, Alexandru Ziffer, Eugen Pascu, Czóbel Béla, Andrei Mikolá, Petre Abrudan.

1) báĭe f., pl. băĭ (vsl. banĭa, baĭe, ung. bánya, baĭe, mină, ocnă, d. it. bagno, baĭe, arest, lat. bálneum, baĭe. V. balnear). Apă saŭ alt lichid în care te scalzĭ: o baie caldă. Scăldătură, acțiunea de a te scălda: a face o baĭe. Localu, camera saŭ vasu în care te scalzĭ: baĭa comunală, o baĭe de zinc. Balie, găletar. Mină, ocnă. (Vechi) Pl. Stabiliment de băĭ de ape termale saŭ minerale: a pleca la băĭ. Baĭe de abur, baĭe făcută în abur de apă clocotită. Baĭe de soare, acțiunea de a te expune dezbrăcat razelor soarelui p. a te vindeca. Baĭe de sînge, bătălie cruntă. Baĭe de sudoare, asudare excesivă. A fi cald baĭe (saŭ ca în baĭe) a fi foarte cald într’o cameră. V. legniță.

BELGIA (Regatul Belgiei), stat în V Europei; 30,5 mii km²; 9,88 mil. loc. (1989). Limbi oficiale: franceza (valona) și olandeza (flamanda). Cap. Bruxelles. Orașe pr.: Anvers = Antwerpen, Liège = Luik, Gand = Gent, Charleroi, Brugge = Bruges. Pop. urbană 95 la sută. Este împărțit în nouă prov. 80 la sută din terit. B. este format din cîmpii vălurite (C. Limburg, C. Brabant, C. Flandrei) și podișuri joase (sub 300 m). În SE se înalță masivul Ardeni (694 m), fragmentat de văi adînci. Climă temperat-oceanică. Expl. de cărbuni (1,9 mil. t, 1989) și min. de fier. Industria, puternic dezvoltată și diversificată, produce energie electrică (66,4 miliarde kWh – c. 70 la sută în atomocentrale, 1989), oțel (11,1 mil. t, 1988), fontă (9,1 mil. t, 1988), metale neferoase (zinc, plumb, cupru, aluminiu pe baza importului), locomotive, vagoane, automobile (asamblate, 1,16 mil. buc., 1989), aparate electrotehnice, echipamente electrice, prelucrează și chimizează petrolul (capacitatea rafinăriilor de petrol c. 36 mil. t). Ramurile tradiționale sînt: ind. textilă (in, lînă, bumbac), a sticlăriei și ceramicii, de prelucr. a diamantelor și ind. alim. 24,4 la sută din supr. țării se cultivă cu sfeclă de zahăr (6,2 mil. t, 1988), cartofi (2 mil. t, 1988), cereale (grîu, orz, secară) și in. Pomicultură și floricultură. Creșterea intensivă a animalelor (pășunile ocupă 21,1 la sută din terit. țării) cu predominarea bovinelor (40 la sută vaci de lapte) și porcinelor. C. f.: 3.554 km (2.264 km electrificați, 1988). Căi rutiere non-urbane: 15.866 km (1.613 km autostrăzi, 1988). Navigație pe fluvii și canale (1.951 km, 1988). Moneda: 1 franc belgian = 100 centimes. Exportă utilaje, instalații ind., mijloace de transport, produse metalurgice, produse chimice, alim., textile ș.a. și importă echipament ind. și mijloace de transport, produse alim. și agricole, petrol ș.a. Turism dezvoltat. – Istoric. Locuită în antic. de triburile celtice ale belgienilor, ocupată în sec. 1 î. Hr. de romani și populată în sec. 3-4 de triburi germanice (franci, saxoni ș.a.). A făcut parte din statul france (sec. 5-9). În sec. 12-13, comitatul Flandra și ducatul Brabant de pe terit. B. au devenit cele mai dezvoltate formațiuni statale din punct de vedere industrial din Europa (orașele Gent, Brugge, Ieper ș.a., puternice comune orășenești). La sfîrșitul sec. 14 și în sec. 15 B. a fost stăpînită de ducii Burgundiei, iar la sfîrșitul sec. 15 a intrat în stăpînirea Habsburgilor spanioli. În sec. 16 s-a desfășurat Revoluția Burgheză din Țările de Jos împotriva dominației spaniole. În 1714 a fost ocupată de Austria, iar în 1795 de Franța, care a stăpînit-o pînă în 1815, cînd B. s-a unit cu Olanda; în 1830 a avut loc o revoluție burgheză împotriva dominației olandeze în urma căreia B. și-a proclamat independența de stat (4 oct.), iar în 1831 a devenit monarhie, primul rege fiind Leopold I de Saxa-Coburg (1831-1865); în același an și-a declarat neutralitatea perpetuă. În timpul ocupației de către Germania hitleristă (1940-1944), în B. s-a desfășurat o puternică mișcare de rezistență. Împreună cu Olanda și Luxemburg, B. a încheiat, în 1947, acordurile pentru crearea uniunii vamale Benelux. Viața postbelică este marcată de disputa lingvistică dintre valoni și flamanzi, exacerbată de polarizarea pe plan economic a nordului și sudului țării și reflectată în instabilitatea guvernamentală (între 1945-1983 s-au succedat 22 prim-miniștri). Tentativele de autonomie regională, pe baze lingvistice, cunosc o reglementare legiferată la 14 nov. 1978, cînd parlamentul aprobă proiectul guvernamental de reformă constituțională. Potrivit acestuia, sînt create trei regiuni autonome – Flandra, Valonia și Bruxelles – fiecare cu organe legislative proprii. B. este membru fondator al NATO (din 1967, sediul Consiliului Permanent al NATO se află la Bruxelles) și al Pieței Comune. B. este monarhie constituțională. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral (Senat și Camera Reprezentanților).

BISTRIȚA-NĂSĂUD, jud. în N României, în jumătatea septentrională a Transilvaniei, în bazinul superior al Someșului Mare; 5.305 km² (2,23% din supr. țării); 329.124 loc. (1991), din care 36,39% în mediul urban; densitate: 56,1 loc/km². Reșed.: municipiul Bistrița. Orașe: Beclean, Năsăud, Sîngeorz-Băi. Comune: 53. Relief predominant muntos (M-ții Țibleș, Rodna, Bîrgău, Călimani), de dealuri și podiș (Dealurile Bistriței, Piemontul Călimanilor, partea de N a Pod. Transilvaniei și cea de NV a Pod. Someșan) în cadrul cărora se individualizează cîteva depr. de tip subcarpatic (Bistrița, Dumitra, Șieu, Budac ș.a.). Climă temperat-continentală, moderată, cu diferențieri în funcție de unitățile de relief, supusă uneori, în timpul iernii, influenței maselor de aer polar. Temp. medie anuală este de 9°C în zona deluroasă și de 0°C în reg. montane înalte. Precipitațiile atmosferice variază între 650 și 1.400 mm anual. Vînturi predominante dispre V. Rețeaua hidrografică este reprezentată de cursul superior al Someșului Mare care colectează numeroase rîuri mai mici (Anieș, Ilva, Cormaia, Sălăuța, Ilișua, Șieu, Meleș ș.a.). Resursele naturale: cărbuni (Budacu de Jos, Galații Bistriței), gaze naturale (Matei, Enciu, Stupini, Urmeniș, Monor ș.a.), min. neferoase sub formă de polimetale în care predomină plumbul, zincul și piritele cuprifere (Valea Vinului, Rodna, Parva, Valea Borcutului), grafit (Anieș, Maieru), marmură (Anieș, Cormaia, Parva, Sîngeorz-Băi), caolin (Parva, Sîngeorz-Băi), sare (Parva), roci de constr. (andezite, dacite, tufuri vulcanice, argile) la Măgura Ilvei, Sîngeorz-Băi, Anieș, Zagra ș.a., păduri (peste 1/3 din supr. jud.), izv. cu ape minerale bicarbonatate, calcice, sodice, magneziene, feruginoase, carbogazoase, clorurate (Sîngeorz-Băi, Anieș, Măgura Ilvei, Ilva Mare, Sanț, Rodna, Parva, Dumitra, Josenii Bîrgăului ș.a.). Economia: în 1989, industria era reprezentată prin 34 de întrep. aparțînînd metalurgiei feroase, care produc oțel moale și laminate subțiri (Beclean, Rodna), constr. de mașini și prelucr. metalelor, în cadrul căreia se realizează mașini și utilaje, motoare electrice, instalații tehnologice complexe pentru ind. metalurgică etc. (Bistrița), mat. de constr. (armături ind. din oțel, prefabricate din beton, cahle de teracotă) cu centrul la Bistrița, Beclean, Sîngeorz-Băi, Măgura Ilvei, chimică (materiale plastice la Năsăud), expl. și prelucr. lemnului (Bistrița, Rodna, Năsăud, Prundu Bîrgăului, Măgra Ilvei ș.a.), celulozei și hîrtiei (Prundu Bîrgăului), textilă (Bistrița, Beclean, Năsăud, Sîngeorz-Băi), sticlărie pentru menaj (Bistrița) și alim. (preparate din carne și lapte, semipreparate din legume și fructe, produse zaharoase și de panificație etc.). Agricultura deține o pondere însemnată în economia jud., fiind specializată, cu precădere, în pomicultură și și creșterea animalelor. În 1989, în structura culturilor agricole predominau porumbul (35.976 ha), plantele de nutreț (19.838 ha), grîul și secara (17.955 ha), sfecla de zahăr, cartofii ș.a. Pomicultura, în cadrul căreia predomină merii, prunii și perii, are condiții optime de dezvoltare în reg. Dealurilor Bistriței, Lechinței, Năsăudului și Piemontului Călimanilor. Podgorii compacte se află în zona localit. Lechința, Dumitra, Viișoara și Teaca. Sectorul zootehnic, favorizat de întinsele pășuni naturale și de cultura plantelor furajere, cuprindea în 1990, 338 mii capete ovine, 121,3 mii capete bovine (în special rasele Pinzgau și Bălțata românească), 20,7 mii capete taurine, 199,9 mii capete porcine. Avicultură și apicultură. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară însumează 365 km (88 km electrificată) dispunînd de cîteva noduri de c. f. (Năsăud, Beclean, Salva, Ilva Mică) prin care trec două magistrale feroviare importante: București-Baia Mare și Cluj-Napoca-Vatra Dornei. Lungimea căilor rutiere este de 1.304 km, din care 295 km drumuri modernizate. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): un colegiu tehnic, 281 școli generale, 16 licee, 313 biblioteci, muzee, 104 cinematografe, case memoriale ș.a. Turism: Jud. dispune de un potențial turistic ridicat legat de complexitatea și varietatea peisajului natural, de monumentele istorice și de artă, de bogăția și diversitatea elementelor folclorice și etnografice, cît și de prezența stațiunilor balneoclimaterice Sîngeorz-Băi, Rodna, Ilva Mică. Zonele montane, cu numeroase trasee turistice și obiective de atracție (peisaj alpin, rîuri repezi, lacuri glaciare, defilee, pasuri pitorești, peșteri, izv. minerale etc.) reprezintă reg. turistice cu cea mai mare afluență. Vestigii istorice și de artă (stațiunile neolitice de la Bistrița, Slătinița, Năsăud ș.a., cele dacice și daco-romane de la Sînmihaiu de Cîmpie, Archiud, castrele romane de la Odorheiu Bistriței, Livezile, Ilișua, cetățile de la Rodna, Bistrița, Ciceu, Anieș, castelele feudale de la Urmeniș, Posmuș ș.a.). Vestite zone de artă populară și folclor pe văile Someșului, Bîrgăului, Șieului ș.a. Case memoriale: George Coșbuc din Hordou (azi com. George Coșbuc), Liviu Rebreanu din Tîrlișua etc. Indicativ auto: BN.

BIZERTA (BIZERTE [bizért]), oraș în N Tunisiei, port la M. Mediterană; 94,5 mii loc. (1984). Export de min. de fier, plumb și zinc. Metalurgia plumbului; ciment; prelucr. petrolului; constr. navale; pescuit. Cel mai nordic oraș al Africii. În al doilea război mondial, trupele aliate sub comanda generalului american O. Bradley, au învins pe cele germano-italiene (mai 1943).

BLENDĂ s. f. Minereu care conține sulfură de zinc. – Germ. Blende (fr. blende).

BLENDĂ s. f. 1. sulfură naturală de zinc; sfalerit. 2. (fot.) diafragmă. 3. (cinem.) panou metalizat pentru reflectarea luminii în locul dorit din cadru. (< germ. Blende, fr. blende)

BLENDĂ s.f. 1. Sulfură naturală de zinc. 2. (Fot.) Deschidere a obiectivului; diafragmă. [Pl. -de. / < germ. Blende].

BLENDĂ s. I. (MIN.) sfalerit, sulfură de zinc. (~ este folosită ca minereu de zinc.) II. v. diafragmă.

BLENDĂ s. f. 1. Rocă lucioasă, de culoare gălbuie, brună sau neagră, reprezentând sulfura naturală de zinc. 2. (Cin.) Suprafață metalizată folosită pentru reflectarea și difuziunea luminii. – Din germ. Blende, fr. blende.

BLENDĂ f. Sulfură de zinc în stare naturală. /<germ. Blende, fr. blende

BLOCÁRE (< bloca) s. f. 1. Acțiunea de a bloca și rezultatul ei. 2. (POLIGR.) Culegere intenționată a uneia sau a multor litere cu floarea în jos, pentru a atrage atenția corectorului asupra unor cuvinte indescifrabile din manuscris ori pentru a arăta că îi lipsesc culegătorului literele sau semnele adecvate. 3. (CONT.) Blocarea contului = situația unui cont curent sau de decontare din care nu se pot efectua toate plățile scadente, ca urmare a lipsei disponibilului necesar. Blocarea prețurilor = reglementare limitată a prețurilor anumitor bunuri și servicii la nivelul pe care ele le-au atins într-o perioadă de referință. 4. (AGRON.) Proces prin care se reduce asimilarea de către plante a unui element nutritiv, determinat fie de deficitul lui în sol, fie de existența altor elemente care provoacă scăderea mobilității sale în sol (ex. ionul de calciu în exces generează ioni de magneziu, cupru, zinc).

BOEMIA 1. Denumirea terit. pe care s-a constituit statul ceh. 2. Denumirea Cehiei, în cadrul Imp. Habsburgic, între 1526 și 1918. 3. Podișul Boemiei, pod. cu aspect deluros și climat continental, în V Cehiei, încadrat de M-ții Sudeți, Metaliferi, Pădurea Boemiei și Colinele Ceho-Morave. Alcătuit din roci cristaline și metamorfice paleozoice. Alt. med.: 200-500 m. Adînc fragmentat și drenat de cursul superior al fl. Elba (Labe) și afl. săi Vltava și Ohře; zăcăminte de min. de plumb, zinc, wolfram, uraniu, cărbune, nichel, grafit. Se mai numește și Patrulaterul Boem. 4. Pădurea Boemiei (Ceský Les sau Böhmer Wald), masiv muntos la granița Ceho-Slovaciei cu Germania. Lungime; 80 km; alt. max.: 1.039 m (Ćerchov). Alcătuit din granite, gnaise și șisturi cristaline. Expl. forestiere.

BOLIVIA, Republica ~, stat în America de Sud, în partea centrală a Anzilor (fără ieșire la mare); 1,1 mii km²; 7,2 mil. loc. (1989). Limba oficială: spaniola. Cap.: Sucré. Reșed. guvernului: La Paz. Orașe pr.: Santa Cruz de la Sierra, Cochabamba, Oruro, Potosi. Este împărțit în nouă departamente. În V țării se desfășoară M-ții Anzi sub forma a două lanțuri principale ce închid între ele un podiș înalt (Altiplano). 2/3 din terit. B. este ocupat de reg. joasă Oriente (alt. sub. 500 m) drenată de afl. ai Amazonului și Paraguayului. Climă temperat-continentală în zona montană, tropical-umedă în Oriente. Expl. de staniu (10.5 mii t, 1988), stibiu, bismut, wolfram, argint, plumb (12,5 mii t, 1988), zinc (32,9 mii t, 1988), cupru, aur, petrol, gaze naturale (2,7 miliarde m³, 1988). Mari resurse de min. de fier (nevalorificate). Pe 3% din supr. țării se practică cultura cartofului (700 mii t, 1988), cerealelor (porumb, orez, grîu), plantelor tropicale (trestie de zahăr 2 mil. t, 1988, bananieri ș.a.), citricelor (104 mii t, 1988), maniocului ș.a. Se cresc bovine (5,45 mil. capete, 1988), ovine (9,6 mil. capete, 1988), caprine, lama, alpaca. Ind. textilă și alim. îndeosebi, dar și metalurgie neferoasă, rafinarea petrolului, ind. lemnului. C. f.: 3,8 mii km. Căi rutiere: 37,3 mii km. Moneda: 1 peso = 100 centavos. Exportă gaze naturale (c. 55%), staniu și min. feroase (c. 1/3), cafea ș.a. și importă utilaje și echipament ind., mijloace de transport, produse alim. și cereale, produse chim. – Istoric. Locuit din timpuri străvechi de triburi amerindiene (guarani, aymara, chiciua ș.a.), terit. B. a fost cucerit în sec. 16 de spanioli, împotriva cărora au avut numeroase răscoale (cea mai puternică în 1780-1781, sub conducerea lui Tupac-Amaru). La 6 aug. 1825 în urma Războiului pentru independența Coloniilor Spaniole din America, se proclamă independența B (Peú de Sus), numită astfel în cinstea eliberatorului S. Bolivar. La sfîrșitul sec. 19 au început să pătrundă în economia țării capitalul englez și american. În urma războaielor care i-au fost impuse (cu Chile în 1879-1883 și cu Paraguay în 1932-1935), B. a pierdut aproximativ jumătate din terit. inițial. În 1943, B. a intrat în cel de-al doilea război mondial de partea coaliției antihitleriste. După al doilea război mondial s-a întărit mișcarea democratică, antiimperialistă. V. Paz Estenssoro, venit la putere în urma unei răscoale populare (1952), a realizat unele reforme politice și economice (sufragiul universal, naționalizarea majorității minelor de cositor, reforma agrară). În 1964, guvernul V. Paz Estenssoro a fost înlăturat de o juntă militară, condusă de generalul R. Barrientos Ortuño. În 1969, puterea a fost preluată de un guvern condus de generalul A. Ovando Candia, care a trecut la naționalizarea unor companii străine, iar în 1970, de un guvern democrat condus de generalul J.J. Torres. A 187-a lovitură de stat de la proclamarea independenței și cea de-a 5-a de după cel de-al doilea război mondial înlătură, în aug. 1971, guvernul generalului Torres Gonzales și instituie regimul colonelului Hugo Bánzer Suárez (1971-1978). După demisia președintelui Bánzer Suárez, B. cunoaște o nouă etapă de frămîntări social-politice. Președintele J. Paz Zamora (1989) s-a angajat într-o politică de stabilizare economică și de combatere a traficului de droguri și de distrugere a plantațiilor ilegale de coca. B. este republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de președinte și de Congresul Național, iar cea executivă de un cabinet condus de președinte.

BORȘA 1. Oraș în jud. Maramureș, în golful estic al depr. Maramureș, închis de M-ții Maramureș (la N) și Rodna (la S), la 700-850 m alt.; 30.504 loc. (1991). Expl. de plumb, zinc, cupru și andezit. Uzină de flotație și preparare a minereurilor. Expl. și prelucr. lemnului (cherestea); panificație. Ape minerale carbogazoase, feruginoase, bicarbonatate, calcice. Centru pomicol. Biserică de lemn (1700). La 12 km E de B. se află complexul turistic B., la 850 m alt., cu posibilități de practicare a turismului montan și a sporturilor de iarnă (pîrtie de schi); linie de teleferic (lungime: 1.920 m; diferență de nivel 500 m). Menționat documentar în 1356 și apoi în 1450. Declarat oraș în 1968. 2. Com. în jud. Cluj; 1.950 loc. (1991).

BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA (BOSNA i HERCEGOVINA), rep. în cadrul Iugoslaviei, situată în partea centrală a țării; 51,1 mii km²; 4,44 mil. loc. (1988). Limba de stat: sîrbo-croata. Cap. Sarajevo. Orașe pr.: Zenica, Banja Luka, Mostar. În V se întind Alpii Dinari iar în N o mică parte din C. Savei. Climă temperată, cu nuanțe mediteraneene în V. Rîuri, care constituie importante surse hidroenergetice (Bosna, Drina, Vrbas). Expl. de cărbuni, min. de fier, zinc, plumb. Întreprinderile ind. produc: oțel (60% din prod. federației), energie electrică, utilaj electrotehnic, minier, chimic, produse textile și alim. Pomicultură, viticultură, silvicultură. Culturi de grîu, porumb, floarea soarelui. Locuită din antic, de triburi ilirice, întră în stăpînirea Romei (sec. 3-1 î. Hr.). În sec. 7-12 iau ființă primele cnezate și regate slave: Banatul Bosniei (regat din 1377) și Banatul Rama (Herțegovina). Invadată de turci (1386), Bosnia a devenit prov. otomană (1463), iar Herțegovina în 1482. Ocupată în 1878 de Austro-Ungaria, în 1908 prov. B. și H. a fost anexată la aceasta. După primul război mondial, integrată Regatului Sîrbilor, Croaților și Slovenilor (din 1929 Iugoslavia). Una dintre cele șase rep. federale ale Iugoslaviei (1946). În 1991 și-a declarat independența.

BRONZ, bronzuri, s. n. Aliaj de cupru cu unul sau cu mai multe elemente (cu excepția zincului), mai dur și mai rezistent decît cuprul, folosit în turnătorie. ◊ Epoca de bronz = epocă preistorică, caracterizată prin descoperirea metalelor și a bronzului, din care s-au făcut arme și unelte de muncă. ◊ Expr. Caracter de bronz = caracter ferm, neclintit. ♦ Obiect de artă făcut din bronz. – Fr. bronze.

BULGARIA, stat în SE părții centrale a Europei, în Pen. Balcanică; 110,9 mii km²; 9 mil. loc. (1989). Limba de stat: bulgara. Cap.: Sofia. Orașe pr.: Plovdiv, Varna, Ruse, Burgas. Pop. urbană: 63,5%. Este împărțit în opt regiuni și capitala. Țară muntoasă, traversată în centru de M-ții Balcani (Stara Planina) și M-ții Sredna Gora, care în SV trec în munții, mai înalți, Rila și Rodopi (alt. max. din B., 2925 m, vf. Musala). În N alt. coboară treptat spre valea Dunării (Pod. Prebalcanic). Climă temperat-continentală cu cu nuanțe mediteraneene în S. Expl. de cărbuni (34,3 mil. t., 1988), cupru, zinc, plumb, bauxită, min. de fier, mangan, petrol și expl. forestiere. Ind. dă peste 60% din venitul național. Produce energie electrică (44,3 miliarde kWk, 1988), oțel, metale neferoase, mașini-unelte, aparataj electronic și electrotehnic, autovehicule, nave, produse chimice, ciment (5 mil. t., 1989), țesături, zahăr, conserve de fructe, vinuri (3,7 mil. hl., 1988), esențe de trandafir. Terenurile cultivate reprezintă 37,3% din terit. B. pe care se cultivă grîu (4,7 mil. t, 1988), secară, porumb (1,6 mil. t., 1988), orez, cartofi, sfeclă de zahăr, tutun (117 mii t., 1988), bumbac, in, cînepă. Pomicultură, legumicultură, viticultură (929 mii t. struguri, 1988) și vaste culturi de trandafiri. Pășunile și fînețele reprezintă 18,3% din supr. țării pe care se cresc ovine (8,9 mil. capete, 1988), bovine, porcine (4 mil. capete, 1988); e dezvoltată și sericicultura. C. f.: 4.300 km (2.588 km electrificați, 1988). Căi rutiere: 36.897 km (258 km autostrăzi, 1988). Flota comercială: 1,2 mil. t. Moneda: 1 leva = 100 stotinki. Exportă echipament ind., mijloace de transport (c. 1/2), produse alim., materii prime, bunuri de larg consum ș.a. și importă combustibili, materii prime minerale și produse metalurgice (c. 1/2), echipament ind., mijloace de transport (c. 1/3), materii prime agricole și forestiere, produse chim. ș.a. – Istoric. Locuit din timpuri străvechi de triburi trace, terit. B. a făcut parte în sec. 1-4 din Imp. Roman, iar în sec. 5-7 din cel Bizantin. În sec. 5-6 terit. țării a fost populat de triburi slave, iar în a doua jumătate a sec. 7 de triburile protobulgare, asimilate de slavi în procesul cristalizării relațiilor feudale. În 681 se creează primul țarat bulgar, cu capitala la Pliska, care a dăinuit pînă în 1018, cînd a fost cucerit de bizantini. Ocupația bizantină s-a menținut pînă la răscoala din 1185-1186, condusă de frații Petru și Asan, de origine românească, în urma căreia s-a creat Imp. Vlaho-Bulgar, care a atins o mare înflorire în timpul domniei lui Ioan Asan II (1218-1241). La sfîrșitul sec. 14, B. a fost cucerită de turci, sub stăpînirea cărora a rămas cinci secole. Lupta de eliberare a poporului bulgar de sub jugul otoman a luat amploare în sec. 19, culminînd cu răscoala din mai 1876. În urma Războiului Ruso-Româno-Turc (1877-1878), B. a fost eliberată și proclamată principat (1878), sub suzeranitatea Imp. Otoman; la 5 oct. 1908 și-a proclamat independența, iar Ferdinand de Saxa-Coburg (ales cneaz în 1887) a luat titlul de țar al bulgarilor. În 1912-1913, B. a participat la războaiele balcanice (în urma cărora o serie de terit. au ieșit din componența statului bulgar), iar 1915 a intrat în primul război mondial de partea Puterilor Centrale. Înfrîngerea Bulgariei, care a semnat Pacea de la Neuilly (1919), a favorizat ascensiunea lui A. Stamboliiski, ostil participării la război. Conducător al Uniunii Populare Agrare, el a preluat puterea, fiind răsturnat în 1920 de forțele de dreapta. Pentru a pune capăt instabilității politice, Boris al III-lea a introdus un regim autoritar (1934). Orientarea revizionistă a politicii externe a apropiat B. de Germania nazistă. B., beneficiind de sprijinul Puterilor Axei și al U.R.S.S., a silit România să-i retrocedeze Cadrilaterul (1940) și a participat, alături de Germania și Italia, la ocuparea Greciei și Iugoslaviei. În stare de război cu Marea Britanie și Franța, B. a rămas neutră față de U.R.S.S., care i-a declarat, totuși, război (5 sept. 1944). Intrarea Armatei Roșii în B. a făcut posibilă luarea puterii de către comuniști (9 sept. 1944), care au trecut la epurări sîngeroase, apoi la eliminarea adversarilor politici (execuția lui N. Petkov). Monarhia a fost abolită (15 sept. 1946), B. devenind republică populară. Regimul comunist sub conducerea lui Todor Jivkov, s-a angajat în industrializarea și colectivizarea forțată și a secondat cu fidelitate U.R.S.S., în acțiunile de politică externă. În 1989, în cadrul modificărilor majore petrecute în viața politică internațională și ca urmare a intensificării nemulțumirii poporului, au avut loc manifestații de stradă soldate cu înlăturarea lui Todor Jivkov în nov. 1989. Sub presiunea populară președintele Petăr Mladenov, implicat în intenția de reprimare a mișcărilor revoluționare de la sfîrșitul anului 1989, a demisionat (1990). Funcția de șef al statului a fost preluată de liderul grupărilor de opoziție, Jelio Jelev.

BYTOM [bîtom], oraș în S Poloniei (Katowice); 239,8 mii loc. (1988). Expl. de cărbune și min. polimetalice. Siderurgie, ind. cocsochimică, metalurgie neferoasă (plumb, zinc) și constr. de mașini.

CADMIA, cadmiez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui obiect metalic cu un strat de oxid de zinc. [Pr.: -mi-a] – Din cadmiu.

CADMIE s. f. oxid de zinc impur, care se depune pe pereții cuptoarelor de zinc. (< fr. cadmie, lat. cadmia)

CADMIE, cadmii, s. f. Depunere de oxid de zinc impur pe pereții cuptoarelor de zinc. – Din fr. cadmie.

cadmie (oxid de zinc) s. f. (sil. -mi-e), art. cadmia (sil. -mi-a), g.-d. art. cadmiei; pl. cadmii

CADMIE s.f. Oxid de zinc impur, care se depune pe pereții cuptoarelor de zinc. [Pron. -mi-e, pl. -ii, gen. -iei. / < fr. cadmie, cf. gr. kadmeia].

CADMIU s.n. Metal moale, de culoare albă-argintie, care se aseamănă cu zincul. [Pron. -miu, var. cadmium s.n. / < fr. cadmium].

CADMIU s. n. Metal moale, alb-argintiu, asemănător cu zincul, folosit, sub formă de aliaje, în medicină, în tehnică etc. – Din fr. cadmium.

CADMIU s. n. Metal moale, alb-lucitor, asemănător cu zincul; se întrebuințează, sub formă de aliaje, în medicină, în tehnică etc. [Pr.: -mi-u] – Fr. cadmium.

CADMIU (< fr. {i}) s. n. Element chimic (Cd; nr. at. 48; m. at. 112,41, p. t. 321°C, p. f. 768°C); metal alb-argintiu. Se găsește în natură sub formă de combinații în minereuri de zinc. Funcționează în combinații în starea de valență 2. Este folosit la obținerea aliajelor cu punct de topire scăzut și rezistente față de agenții de coroziune, ca absorbant de neutroni în reactoarele nucleare etc.; sulfura și oxidul de c. sînt întrebuințate la preparea culorilor fine și a smalțurilor. A fost descoperit de chimistul german Fr. Strohmeyer în 1817.

CADMIU s. n. metal moale, alb-argintiu, asemănător cu zincul. (< fr. cadmium)

CAGLIARI [caλári], oraș în Italia insulară (S Sardiniei), port la golful cu același nume; 305 mii loc. (1987, cu suburbiile). Șantiere navale; ind. chimică și a mat. de constr. Export de plumb, zinc și sare. Amfiteatru roman, biserică (sec. 5-11), fortificații (sec. 14). Universitate (1606). Muzeu. Întemeiat de fenicieni. A cunoscut stăpînirea carrtaginezilor, romanilor (sub numele de Caralis) și sarazinilor; independent în evul mediu, a fost cucerit de Casa de Savoia în 1718.

CALAMINĂ s.f. 1. Reziduu care rămîne după arderea carburantului în cilindrul motoarelor cu ardere internă. 2. Silicat hidratat natural de zinc, care devine fosforescent prin frecare; hemimorfit. [Pl. -ne. / < fr. calamine, cf. lat. t. calamina].

CALAMINĂ s. f. 1. reziduu din arderea carburantului în cilindrii motoarelor cu ardere internă. 2. silicat hidratat natural de zinc; hemimorfit. (< fr. calamine, lat. calamina)

CALCOGRAFIE s. f. 1. Procedeu de reproducere grafică prin tipar a unor imagini gravate pe clișee de zinc săpate în adâncime; tipar adânc. 2. Metodă microscopică de studiu a unei secțiuni lustruite a mineralelor metalifere opace cu ajutorul luminii reflectate. – Din fr. chalcographie.

CALCOTIPIE s.f. Procedeu grafic de reproducere constînd în executarea unui desen manual pe o placă de zinc și apoi în gravarea chimică a acesteia; stampă obținută prin acest procedeu. [Pl. -ii, gen. -iei. / < fr. chalcotypie].

CALCOTIPIE s. f. procedeu grafic de reproducere în executarea unui desen manual pe o placă de zinc și apoi în gravarea chimică a acesteia; stampă obținută. (< fr. chalcotypie)

CANADA, stat în America de Nord; 9,97 mil. km² (inclusiv 755,2 mii km² de ape interioare); 26,25 mil. loc. (1989). Limbi oficiale: engleza și franceza. Cap.: Ottawa. Orașe pr.: Montréal, Toronto, Vancouver, Winnipeg, Edmonton, Calgary, Québec. Pop. urbană: 76%. Este împărțit în 10 prov. și două terit. Relieful C. este foarte variat. În SE se dezvoltă ramurile de N ale sistemului muntos al Apalașilor, cu alt. reduse. Spre V se întinde vasta peneplenă, modelată de ghețarii cuaternari, a Scutului Canadian (50% din supr. țării), dispus în jurul G. Hudson. Podișul Preriilor este încadrat de scutul Canadian și Cordilieri (M-ții Stîncoși și M-ții Coastei; alt. max. 6.050 m în vf. Logan). Terit. C. este străbătut de mari fluvii (Sf. Laurențiu, Columbia, Mackenzie ș.a.). În SE, la granița cu S.U.A., se află cel mai mare sistem lacustru de pe glob (Superior, Huron, Erie, Ontario); dispune de alte mari lacuri de interior (Winnipeg, Lacul Sclavilor, Lacul Urșilor ș.a.). Arh. Arctic, ce depășește 80° lat. N, are un relief muntos cu alt. ce trec de 3.000 m. Climă temperată cu nuanțe oceanice spre țărmuri și continentală în interior. În N, climă aspră polară. Expl. de petrol (79,25 mil t, 1988), gaze naturale (99,37 miliarde m³, 1988, locul 3 pe glob), cărbuni (69,5 mil. t, 1989), min. de fier (39,8 mil. t. export, 1989), nichel (214 mii t, 1988, locul 1 pe glob), azbest (661 mii t, 1987), aur (114.951 kg, 1987), platină, cupru, zinc (1,35 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), plumb, uraniu (13.233 t, 1988, locul 1 pe glob), radiu, cobalt, antimoniu, bismut, molibden (12.388 t 1988, locul 2 pe glob), wolfram, săruri de potasiu (7,6 mil. t 1967, locul 2 pe glob). Mare producție de energie electrică (503,5 miliarde kWh, 1988, din care 66% se realizează în hidrocentrale). Ind. C. prelucrează petrol și produce oțel (15,1 mil. t, 1988), fontă (9,5, il. t, 1988), nave, automobile (1 mil. buc., 1988), utilaj forestier, aparatură electronică, avioane, aluminiu (1,53 mil. t, 1988) etc. C. dispune de un vast patrimoniu forestier (38,9% din terit.) pe baza căruia s-a dezvoltat o puternică ind. de prelucr. a lemnului, celulozei și hîrtiei (9,7 mil. t hîrtie de ziar, 1989, locul 1 pe glob). Ind. chimică (coloranți, cauciuc sintetic, fire și fibre sintetice), a mat. de constr. (ciment, 11,9 mil. t, 1988), alim. (conserve, pește, lactate) și textilă sînt bine dezvoltate. Se cultivă 5% din terit. țării cu grîu (24,4 mil. t, 1989), ovăz (3,55 mil. t, locul 3 pe glob), orz (11,7 mil. t, 1989, locul 2 pe glob), secară, porumb (6,4 mil. t, 1989), plante furajere, sfeclă de zahăr, cartofi, tutun. Pomicultură în SV țării. Creșterea intensivă a animalelor: bovine (12,2 mil. capete, 1989), porcine (10,6 mil. capete, 1988), ovine (728 mii capete, 1989), se practică pe pășuni naturale (3,5% din terit.) și pe baza plantelor furajere. Pescuit (1,6 mil. t, 1988) și vînătoare. C. f.: 93,5 mii km. Căi rutiere non-urbane: c. 900 mii km, din care 133,5 mii km de autostrăzi. Parc auto: 11,7 mil. autoturisme, 3,5 mil. vehicule comerciale, 33.728 pipe-line-uri (1988). Flota comercială: 3.38 mil. t (1988). Turism (40,5 mil. turiști, 1986). Moneda: 1 dollar (canadian) = 100 cents. Exportă autovehicule, utilaje, echipament ind. (c. 40%), combustibili, hîrtie și produse din hîrtie, produse agricole, lemn, minereuri, produse siderurgice ș.a. și importă mijloace de transport (inclusiv subansamble), mașini și utilaje, bunuri ind. de larg consum, combustibili, produse textile, chimice ș.a. – Istoric. Locuită din timpuri străvechi de triburi amerindiene și de eschimoși (în partea de N a țării), C. a fost colonizată, începînd din sec. 17, de francezi. În urma Războiului de Șapte Ani (1756-1763), C. a fost inclusă în Imp. Britanic. La sfîrșitul sec. 18 s-a intensificat imigrația în C. din Marea Britanie, S.U.A. și din alte țări. În urma răscoalei din 1837, condusă de W. Mackenzie și L.J. Papineau, guvernul englez a fost nevoit să introducă cîteva reforme cu caracter liberal; în 1867, C. a primit statutul de dominion. A participat la primul război mondial alături de Antanta. În 1939, C. a întrat în război împotriva Germaniei hitleriste. C. este membră a N.A.T.O. (din 1949); nu face parte din Organizația Statelor Americane. La conducerea țării au alternat Partidul Liberal și Partidul Conservator Progresist, guvernarea celui dintîi fiind în ansamblu de mai lungă durată. Un loc important în viața politică l-a ocupat efortul populației francofone din Québec de a-și conserva identitatea lingvistică și culturală. Potrivit Constituției din 1982, C. este monarhie parlamentară, în cadrul Commonwealth-ului, șeful statului fiind, de iure, suveranul Marii Britanii, reprezentat de un guvernator general. De facto, statul este condus de un parlament federal bicameral, compus din Senat și Camera Reprezentanților, și de un guvern național.

CANTABRICI (CORDILLERA [cordiλéra] CANTABRICA), Munții ~, culme muntoasă în N. Pen. Iberice, de-a lungul țărmului G. Byscaia, prelungire a M-ților Pirinei; alcătuită din calcare și cuarțite. Lungime: c. 500 km. Alt. max.: 2.648 m (culmea Picos de Europa). Expl. de huilă, min. de fier și zinc; expl. forestiere. Parc național.

CARAȘ-SEVERIN, jud. în SV României, pe stg. Dunării, în zona de contact a Carpaților Meridionali cu M-ții Banatului, la granița cu Iugoslavia; 8.503 km² (3,58% din supr. țării – al treilea ca mărime după jud. Timiș și Suceava); 399.788 loc. (1991), din care 58,3% în mediul urban; densitate: 46,1 loc./km². Reșed.: municipiul Reșița. Orașe: Anina, Băile Herculane, Bocșa, Caransebeș, Moldova Nouă, Oravița, Oțelu Roșu. Comune: 69. Relief predominant muntos (65,4% din supr. jud.) reprezentat prin masive aparținînd atît Carpaților Meridionali (Țarcu, Godeanu, Cerna, Mehedinți) cît și Carpaților Occidentali (Poiana Ruscă, Dognecea, Semenic, Anina, Almăj, Locva). Relief carstic (pod. și depr. carstice, izbucuri, cheile Nerei, Crașului ș.a. peșterile Popovăț, Comarnic, Buhui ș.a.). Culoare depresionare, tectono-erozive, Bistra și Timiș-Cerna, cu relief colinar și de terase, sînt considerate zone ce separă Carpații Meridionali de cei Occidentali. Dealurile ocupă supr. restrînse (10,8%) în N și V jud. (Dealurile Pogănișului sau Buziașului, Tirolului și Oraviței), iar cîmpiile se desfășoară numai în partea de V a jud. (C. Timișului). O categorie aparte o reprezintă depr. (Caransebeș, Almăș, Caraș-Ezeriș ș.a.) și Defileul Dunării. Clima este temperat-continentală, moderată, cu influențe submediteraneene, reflectate în valorile termice pozitive din timpul iernii. Temp. medie anuală variază între 11,5°C în depr., 9°C în reg. munților mijlocii și 0°C pe cele mai mari înălțimi din M-ții Țarcu și Godeanu. Precipitațiile atmosferice variază cu alt. (650 mm anual în cîmpie, 750 mm în zona dealurilor și peste 1.200 mm pe culmile munților). Terit. jud. C.-S. se află sub influența mai multor vînturi predominante: austrul dinspre S-V, coșava (vînt violent) dinspre V, hațeganul dinspre NE și Vîntul Mare (de tip foehn) dinspre S. Rețeaua hidrografică, cu aspect radial, este tributară direct Dunării, care străbate jud. la S, pe 60 km. Pr. cursuri de apă sînt: Timiș cu Bîrzava, Bistra și Pogăniș, Caraș, Nera, Cerna. Resurse naturale: zăcăminte de huilă (Anina, Doman, Secu, Ponor, Cozla, Baia Nouă, Rusca Montană), cărbune brun, lignit, șisturi bituminoase (Anina, Oravița), min. de fier (Ocna de Fier, Dognecea, Băuțar), mangan (Delinești), cupru (Moldova Nouă, Oravița, Rusca Montană) plumb (Ruschița), zinc (Dognecea), bor, azbest (Bozovici, Teregova), talc și mică (Marga, Voislova, Bucova ș.a.), feldspat, marmură (Ruschița, Bocșa, Rusca Montană), andezite și tufuri andezitice, bentonite, calcare (Doman), nisip metalurgic (Doclin), gresii, argile ș.a. O bogăție aparte o reprezintă pădurile și apele minerale termale (55°C), sulfuroase, sodice, calcice, magneziene de la Băile Herculane. Economia. În 1989, pe terit, jud. funcționau 39 de întreprinderi aparținînd ind. extractive (Anina, Doman, Secu, Moldova Nouă, Ocna de Fier ș.a.), metalurgiei feroase (Reșița, Oțelu Roșu), constr. de mașini și prelucr. metalelor, în cadrul cărora se fabrică motoare pentru locomotive Diesel, hidraulice și electrice, generatoare pentru termocentrale, poduri rulante, macarale-turn și portuare pivotante, turbine, turbosuflante, reductoare, utilaje pentru morărit, pentru drumuri, pentru ind. chimică și alim. etc. (Reșița, Bocșa, Caransebeș, Topleț, Moldova Nouă, Anina). Există întreprinderi ale ind. energiei electrice (termocentralele de la Reșița, Oțelu Roșu, Anina și hicrocentrala de la Văliug), ind. cocso-chimice (Reșița), mat. de constr., prelucr. lemnului (Balta Sărată-Caransebeș, Anina, Zăvoi, Teregova, Mehadia, Oravița, Bocșa ș.a.), alim. etc. Agricultura are un caracter mixt (vegetal și zootehnic), purtînd amprenta tipului agricol colinar și montan (pășuni și fînețe naturale extinse). În 1989 supr. arabile (133.512 ha) erau cultivate cu porumb (58.286 ha), grîu și secară (30.069 ha), orz, ovăz, plante pentru nutreț, cartofi, plante pentru ulei, legume etc. Livezile (pruni, meri, peri) sînt situate în culoarul depr. Timiș-Cerna și în depr. Almăj. În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 83 mii capete bovine (predominant din rasele Pinzgau și Bălțata românească), 396,7 mii capete ovine, 116,6 mii capete porcine (mai ales rasele Marele alb și Mangalița), 21 mii capete cabaline; apicultură, avicultură și sericicultură dezvoltate. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară, cu o lungime de 367 km (150 km electrificate), reprezintă puncte terminus sau segmente din trasee magistrale. În jud. se află prima c. f. construită pe terit. actual al României (1846-1854), între Baziaș și Oravița. Drumurile publice măsoară 1.889 km din care 695 modernizate. Transport fluvial pe Dunăre, prin intermediul portului Modova Nouă. Aeroport la Caransebeș. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): un institut de subingineri (la Reșița), două teatre dramatice (la Reșița și Oravița cel mai vechi din țară, 1817), o orchestră simfonică, 271 școli generale, 19 licee, 313 biblioteci, 120 cinematografe, muzee, case memoriale etc. Turism. Prin numeroasele locuri istorice și arheologice (castrele și așezările civile romane Ad Mediam, azi Mehadia, Ad Panonias, azi Teregova, ruinele orașului roman Tibiscum, azi Jupa, drumul roman Laederata-Tibiscum păstrat intact pe c. 5 km lungime), prin peisajul natural variat cu numeroase rezervații naturale și monumente ale naturii (Cheile Carașului, în lungul cărora se află 31 de peșteri, printre care Buhui, Comarnic, Popovăț, Liliecilor ș.a., Cheile Nerei cele mai lungi din țară, 21 km, ale Minișului, Globului, Gîrliștei, în cadrul cărora se află izbucul Bigăr și peștera Plopa, defileul Dunării cu Cazanele Mari și Mici, Valea Cernei etc.), precum și prin prezența unor complexe turistice (Muntele Mic, Crivaia, Poiana Mărălui, Semenic, Trei Ape) și stațiuni balneoclimaterice (Băile Herculane) jud. C.-S. are un potențial turistic ridicat, cu un intens trafic de sejur și de tranzit. Indicativ auto: CS.

CARINTIA (KÄRNTEN [kérntən]), land în S Austriei; 9,5 mii km²; 541,9 mii loc. (1987). Centrul ad-tiv: Klagenfurt. Expl. forestiere, huilă, min. de fier, magneziu, plumb și zinc. Cereale, cartofi; creșterea animalelor. Turism.

CARTAGENA [cartahéna] 1. Oraș în SE Spaniei (Murcia), port comercial și militar la M. Mediterană; 169 mii loc. (1987, cu suburbiile). Expl. de min. argentifere, de plumb și zinc. Siderurgie, constr. navale, prelucr. petrolului. Nod de comunicații. Catedrală (sec. 13, restaurată). Fundat de cartaginezi la 227 î. Hr., apoi colonie romană. 2. Oraș în NV Columbiei, port la M. Caraibilor; 531,4 mii loc. (1985, cu suburbiile). Aeroport internațional. Export de petrol și cafea. Ind. chimică, textilă și piel.; prelucr. metalelor; șantiere navale. Universitate (1824). Fundat în 1533. Unul dintre pr. orașe ale Americii spaniole.

CASTILIA-LEON (CASTILLA-LA MANCHA) [castiλá], reg. autonomă în partea central-nordică a Spaniei; 94,2 mii km²; 2,63 mil. loc. (1988). Oraș pr.: Valladolid. Expl. de mangan și de zinc. Grîu, porumb, sfeclă de zahăr și citrice.

CAVNIC, oraș în jud. Maramureș, pe valea omonimă, la poalele M-ților Gutîi; 6.040 loc. (1991). Expl. și prelucr. min. neferoase (plumb, zinc și cupru). Panificație. Menționat documentar ca sat în 1455. Declarat oraș în 1968.

CEMENTARE (< fr.) s. f. 1. Tratament termochimic de saturație prin difuzie de carbon, crom, azot, aluminiu a stratului superficial al unui material metalic, pentru a-i mări duritatea și rezistența la uzură. 2. Operație a procesului hidrometalurgic de extragere din soluții a unor metale (cupru, zinc, aur, argint etc.) prin tratare cu metale mai electronegative. 3. (GEOL.) C. hidrotermală = umplere a crăpăturilor și a porilor din roci cu substanțe minerale variate depuse din soluții reziduale, alcaline, provenite din diferențierea magmelor. Rezultatul c.h. sînt filoanele și zăcămintele de impregnație produse prin mineralizația porilor din roci.

CERRO DE PASCO [θérro], oraș în Perú, la 4.359 m alt.; 64,8 mii loc. (1985). Centru minier (expl. de cupru, argint, aur, zinc, bismut etc.). Metalurgie neferoasă. Universitate.

CHANGSHA, oraș în S Chinei centrale, centru ad-tiv al prov. Hunan, pe Yiang Jiang; 1,19 mil. loc. (1987, cu suburbiile). Nod de comunicații. Ind. textilă (bumbac), alim., a lemnului (hîrtie, chibrituri), metalurgia zincului, mașini-unelte, mașini agricole, întreprinderi chimice. Universitate.

CHIHUAHUA [ciuáua] 1. Oraș în N Mexicului, centru ad-tiv al statului cu același nume, în Sierra Madre Occidental, la 1.423 m alt.; 520 mii loc. (1981, cu suburbiile). Nod de comunicații. Centru minier (aur și argint). Prelucr. lemnului. Catedrală barocă (sec. 18). Muzee. Universitate (1954). Întemeiat în 1709. 2. Stat în Mexic; 244,9 mii km²; 2,25 mil. loc. (1989). Expl. forestiere și de min. auroargentifere, plumb și zinc. Porumb, trestie de zahăr, batate etc. Creșterea animalelor.

CHILE [cíle], stat în America de Sud, de-a lungul coastei Oc. Pacific; 756,9 mii km²; 12,96 mil. loc. (1989). Limba oficială: spaniola. Cap.: Santiago. Orașe pr.: Vina del Mar, Conceptión, Valparaiso, Talcahuano, Antofagasta. Populație urbană: 83%. Este împărțit în 12 regiuni și o regiune metropolitană. Țărmul Pacific (4.300 km în lungime) este dantelat și înalt, iar în S formează fiorduri însoțite de numeroase insule. Relief muntos (Anzii chilieni), cu alt. ce depășesc frecvent 6.000 m, care închide o depresiune, numită Valle Central, în S – cea mai productivă și populată zonă a țării. În N se află deșertul Atacama. Climă deșertică în N (Arica este polul mondial al aridității), subtropicală în partea centrală și temperat-oceanică, în S. Expl. de petrol, gaze naturale, cărbuni (2,1 mil. t, 1988), min. de fier (7,9 mil. t, 1988), salpetru, sare (865 mii t, 1987), guano (5,7 mil. t, 1987, locul 1 pe glob), aur (17.035 kg, 1987), argint, cupru (1,47 mii t, locul 2 pe glob), plumb, zinc, molibden (10.739 t, 1987) ș.a. Ind. țării produce energie electrică (16,9 miliarde kWh, 1988), oțel, fontă, cupru blister (837 mii t, 1988), cupru rafinat (853,2 mii t, 1988), nave, anvelope (1,34 mil. buc., 1988), celuloză și hîrtie, ciment, mașini agricole, țesături de lînă și bumbac, produse alim. (zahăr, produse din carne, lactate) ș.a. Se cultivă numai 5,8% din supr. țării cu grîu (1,8 mil. t, 1989), porumb, cartofi, sfeclă de zahăr (2,8 mil. t, 1989), orez, rapiță, plante furajere. Pomicultura și viticultura se practică mai ales în centrul țării. Creșterea animalelor: bovine (3,5 mil. capete, 1989), ovine (6,6 mil. capete, 1989), porcine, caprine, lame și alpaca. C. f.: 10,8 mii km. Căi rutiere: 79,2 mii km. Flotă comercială: 912,7 mii t (1988). Pescuit: 5,2 mil. t (1988). Moneda: 1 peso = 100 escudos. Exportă cupru (c. 40%), minereuri, produse agricole și alim., lemn și produse din lemn, celuloză și hîrtie, produse chim. ș.a. și importă produse chimice, petrol brut, echipament electric, autovehicule, produse textile, siderurgice, petroliere, echipament electronic ș.a. – Istoric. Locuit din cele mai vechi timpuri de triburi amerindiene (araucani, alcalufi ș.a.), terit. C., descoperit în 1520 de Magellan, a fost cucerit începînd cu sec. 16 de către conchistadorii spanioli. În cursul Războiului pentru Independența Coloniilor Spaniole din America (1810-1826). C. și-a dobîndit independența (12 febr. 1818). În a doua jumătate a sec. 19 s-a intensificat pătrunderea în C. a capitalului străin, în primul rînd a celui englez. În urma războiului din 1879-1884 împotriva statelor Perú și Bolivia, C. a dobîndit întinse terit. bogate în salpetru. După cel de-al doilea război mondial viața politică a C. se caracterizează prin polarizarea forțelor de stînga concretizată în crearea, în 1956, a Frontului de Acțiune Populară (transformat în 1969 în Unitatea Poporului). În 1956 a fost creat Frontul Unității Populare. După alegerile din 1970, Unitatea Populară a format guvernul, condus de de S. Allende Gossens, lider al Partidului Socialist din C. În urma loviturii de stat militare din 11 sept. 1973, S. Allende moare, parlamentul dizolvat, partidele politice și sindicatele sînt interzise și se instituie un regim de dictatură militară în frunte cu generalul Augusto Pinochet. La plebiscitul din 5 oct. 1988, acesta suferă o mare înfrîngere, ceea ce a dus la restaurarea democrației o dată cu alegerile generale din dec. 1989. Puterea executivă este exercitată de președinte, care este și șeful guvernului, iar cea legislativă de Congresul Național.

CÎȘLĂU s. n. Dispozitiv în formă de bloc de lemn cu suprafața superioară cilindrică, îmbrăcat cu tablă de zinc și folosit la executarea unor operații de prelucrare umedă a pieilor.

CLIȘEU ~e n. 1) Imagine fotografică negativă. 2) tipogr. Placă pe care s-a reprodus un relief sau s-a gravat o imagine pentru a fi imprimată. ~ de zinc. 3) fig. Expresie stereotipă și banală utilizată frecvent; șablon. /<fr. cliché

COLUMBIA BRITANICĂ (BRITSH COLUMBIA [britiș cəlámbiə]), prov. în V Canadei cu ieșire la Oc. Pacific, cuprinzînd și ins. Vancouver și Queen Charlotte; 929,7 mii km²; 3,04 mil. loc. (1989) Centrul ad-tiv: Victoria. Expl. forestiere, de cărbune, argint, zinc, plumb, petrol și gaze naturale, cupru. Cereale, fructe. Creșterea bovinelor. Pescuit.

ELECTRON s.n. Aliaj dur și ușor de magneziu, aluminiu, aramă și zinc, folosit mai ales în aeronautică. [Scris și elektron. / cf. fr. électron, it. electron, germ. Elektron].

FOSFURĂ ~i f. Combinație a fosforului cu un metal. ◊ ~ de zinc compus al fosforului cu zincul, întrebuințat la distrugerea rozătoarelor. /<fr. phosphure

fotogeologie s. f. (geol.) Cercetare geologică pe bază fotografică ◊ „Fotogeologie. Zăcămintele metalifere, spre exemplu minereuri de plumb sau de zinc, pot fi depistate printr-o nouă metodă – fotografică – implicând cercetarea unor anumite plante.” R.l. 25 VII 74 p. 6 //din foto- + geologie//

FOTOMETALOGRAFIE, fotometalografii, s. f. Procedeu de imprimare a hărților și desenelor, constând în transpunerea acestora pe o placă de zinc sensibilizată. – Din fr. photométallographie.

FOTOMETALOGRAFIE s. f. procedeu de imprimare a hărților și desenelor prin transpunerea acestora pe o placă de zinc sensibilizată. (< fr. photométallographie)

FOTOMETALOGRAFIE s.f. Procedeu de imprimare a hărților și a desenelor, constînd în transpunerea acestora pe o placă de zinc sensibilizată. [Gen. -iei. / cf. fr. photométallographie].

FOTOZINCOGRAFIE, fotozincografii, s. f. Procedeu de reproducere a unei fotografii prin copierea pe o placă de zinc. – Din fr. photozincographie.

FOTOZINCOGRAFIE ~i f. Procedeu de reproducere a unei fotografii prin copierea pe o placă de zinc. [Sil. -fi-e] /<fr. photozincographie

GALBEN, -Ă, galbeni, -e, adj., subst. 1. Adj. De culoarea aurului, a lămâii^[1] etc. ◊ Rasă galbenă = grup de popoare care se caracterizează prin culoarea galbenă-brună a pielii. Friguri galbene = boală contagioasă răspândită în țările tropicale, transmisă de o specie de țânțari, caracterizată prin febră și prin colorarea pielii în galben (2). ◊ Expr. (A se face sau a fi) galben ca ceara = (a deveni) foarte palid din cauza unei emoții sau a unei boli. (Substantivat, n.) A i se face (cuiva) galben înaintea ochilor = a-i veni (cuiva) amețeală, a i se face rău. ♦ (Despre fața omului sau despre alte părți ale corpului său; p. ext. despre oameni) Palid. ♦ (Despre părul oamenilor) Blond. ♦ (Despre părul sau culoarea cailor) Șarg. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situată între portocaliu și verde. ♦ Substanță, colorant, pigment care are culoarea descrisă mai sus. ◊ Galben de cadmiu = sulfură de cadmiu întrebuințată ca pigment galben-oranj în pictură. Galben de crom = pigment galben-închis folosit la vopselele de ulei. Galben de zinc = colorant galben-deschis folosit pentru obținerea verdelui. 3. S. m. Nume dat mai multor monede străine de aur, de valori variabile, care au circulat și în țările românești. 4. S. f. (În sintagma) Galbenă de Odobești = specie de viță de vie cu boabele strugurilor galbene-verzui. [Var.: (pop.) galbin, -ă adj., subst.] – Lat. galbinus. modificată

GÁLIU (< fr.) s. n. Element chimic (Ga; nr. at. 31, m. at. 69,72), metal alb-argintiu, foarte ușor fuzibil (p. t. 29,78°C, p. f. 2.300°C); în natură se găsește în cantități foarte mici (însoțește zincul în blende și aluminiul în bauxite). Funcționează în stările de valență 1 și 3. Este folosit la fabricarea materialelor semiconductoare și ca lichid termometric. A fost descoperit (1875) de chimistul francez P.E. Lecoq de Boisbaudran.

GALVANIC, -Ă adj. Care se referă la producerea curentului electric prin acțiunea chimică a acizilor sau a sărurilor asupra metalelor. ◊ Element galvanic = pilă electrică de curent continuu cu polul pozitiv de cărbune și polul negativ de zinc. [Cf. fr. galvanique, it. galvanico < Galvani – fizician italian].

GALVANIC, -Ă adj. referitor la producerea curentului electric prin acțiunea chimică a acizilor sau a sărurilor asupra metalelor. ♦ element ~ = pilă electrică de curent continuu cu polul pozitiv de cărbune și polul negativ de zinc. (< fr. galvanique)

GALVANIZA vb. tr. 1. a acoperi cu un strat de zinc o piesă metalică (de oțel) pentru a mări rezistența la coroziune. 2. a excita în mod artificial un țesut, un organ cu ajutorul curentului galvanic, în scopuri terapeutice sau experimentale. 3. (fig.) a însufleți. (< fr. galvaniser)

GALVANIZA vb. I. tr. 1. A acoperi cu un strat de zinc o piesă metalică (în special de oțel) pentru a rezista mai bine la coroziune. 2. A excita în mod artificial un țesut sau un organ cu ajutorul curentului galvanic în scopuri terapeutice sau experimentale. ♦ (Fig.) A însufleți. [< fr. galvaniser, cf. it. galvanizzare].

GALVANIZA, galvanizez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi o piesă metalică cu un strat subțire de zinc, prin cufundare într-o baie de zinc topit, spre a o face mai rezistentă la coroziune; p. gener. a acoperi o piesă metalică cu un strat subțire din alt metal, depus prin electroliză. 2. (Fiziol.) A excita un țesut sau un organ al corpului printr-un curent electric continuu, în scopuri terapeutice sau experimentale. ♦ Fig. A însufleți, a stimula pe cineva. – Din fr. galvaniser.

GALVANIZARE s.f. Acțiunea de a galvaniza și rezultatul ei; (spec., tehn.) Acoperire a unui metal cu un strat de zinc. [< galvaniza].

GALVANIZAT, -Ă, galvanizați, -te, adj. (Despre piese metalice) Acoperit cu un strat de zinc sau, p. gener., cu un strat din alt metal spre a mări rezistența piesei la coroziune. – V. galvaniza.

HELIOZINCOGRAFIE s.f. Procedeu de reproducere a hărților și a desenelor care constă în trecerea desenului pe o placă de zinc granulat. [Gen. -iei. / < fr. héliozincographie].

HELIOZINCOGRAFIE, heliozincografii, s. f. Procedeu de reproducere a hărților și a desenelor, care constă în trecerea desenului pe o placă de zinc granulat. ♦ (Concr.) Reproducere obținută prin acest procedeu. [Pr.: -li-o-] – Helio- + zincografie.

HELIOZINCOGRAFIE s. f. procedeu de reproducere a hărților și a desenelor constând în trecerea desenului pe o placă de zinc granulat. (< fr. héliozincographie)

joc cu clopoței (it. campanelli; engl. orchestra bells; fr. jeu de timbres, timbres; germ. Glockenspiel, Stahlstabspiel). În sec. 14-19, instrumentul era construit din clopoței semisferici sau în formă de pară, atârnați pe bare de aramă sau zinc și loviți cu ciocănele de lemn. J. avea mai multe întrebuințări, în funcție de dimensiuni. Instr. de dimensiuni mari erau montate în turnurile primăriilor sau ale bis., fiind acționate printr-un sistem de sfori sau printr-un mecanism de ceasornic [v. carillon (1)], iar cele de dimensiuni mici erau utilizate la diferite solemnități, laice sau religioase. Pe la începutul sec. 17, la curțile monarhilor germ., este introdus așa-zisul pian cu clopoței (Glockenklavier). În orch. simf. contemporană se utilizează j. cu plăci de metal, distribuite pe două șiruri, așezate pe o ramă de cauciuc. Sunetele se obțin prin lovirea plăcilor cu două baghete (2) de lemn tare, bombate la una din extremități.

LITOPON s. n. Pigment alb mineral, compus din sulfat de bariu și sulfură de zinc, folosit în pictură, în cosmetică etc. – Din fr. lithopone.

LITOPON s.n. Pigment alb anorganic, compus din sulfat de bariu și sulfură de zinc, folosit în pictură, în cosmetică etc. [< fr. lithopone].

LITOPON s. n. pigment alb, anorganic, din sulfat de bariu și sulfură de zinc, folosit în pictură, cosmetică etc. (< fr. lithopone)

MAILLECHORT [MAI-ȘOR] s. n. aliaj de zinc, aramă și nichel, care imită argintul, folosit la fabricarea tacâmurilor. (< fr. maillechort)

MAILLECHORT s.n. Aliaj de zinc, aramă și nichel, care imită argintul, folosit mai ales la fabricarea tacîmurilor. [Pron. maișor. / < fr. maillechort, cf. Maillot și Chorier, numele inventatorilor].

MERCALLOY s. n. aliaj de tip alpaca din cupru, nichel, zinc, cu adaos de fier și plumb, foarte plastic, folosit pentru aparaturi electrice, medicale etc. (< germ. Mercalloy)

MERCALLOY s. n. Aliaj de tip alpaca din cupru, nichel, zinc cu adaos de fier și plumb, foarte plastic, întrebuințat în construcția aparaturii electrice, medicale etc. – Din germ. Mercalloy.

MEZOTERMAL, -Ă adj. (Geol.) Referitor la stadiul depunerii mineralelor din soluții fierbinți cu temperatură cuprinsă între 175 și 300° C, cînd se formează minereuri de cupru, plumb, zinc etc. [< fr. mesothermal]

MEZOTERMAL, -Ă, mezotermali, -e, adj. Care se referă la stadiul depunerii mineralelor din soluții fierbinți, când se formează minereuri de cupru, plumb, zinc etc.; care aparține acestui stadiu. – Din fr. mésothermal.

NICHELINĂ, nicheline, s. f. 1. Aliaj de nichel, cupru și zinc din care se execută sârma întrebuințată la fabricarea rezistențelor electrice și unele piese de precizie. 2. Mineral de culoare roșie-arămie care conține nichel și arsen. – Din fr. nickéline.

NICHELINĂ s.f. 1. Arseniură de nichel naturală. 2. Aliaj de nichel, cupru și zinc, folosit mai ales la fabricarea rezistențelor electrice. [< fr. nickeline].

NICHELINĂ s. f. 1. aliaj de cupru, nichel și zinc, folosit la fabricarea rezistoarelor. 2. arseniură naturală de nichel. (< fr. nickéline)

NICHELINĂ ~e f. 1) Aliaj de cupru și de nichel (cu adaos de zinc), întrebuințat, mai ales, la fabricarea reostatelor. 2) Arsenură de nichel de culoare roșie-arămie, întrebuințată la extragerea nichelului. /<fr. nickeline

nixă s.f. (reg.) sulfat de zinc folosit ca medicament în unele boli de ochi.

OXID s. (CHIM.) oxid de aluminiu = alumină; oxid de calciu = calce, var nestins; oxid de cupru = cuproxid; oxid de etilenă = etilenoxid; oxid de magneziu = magnezie; oxid de plumb = litargă, miniu; oxid de zinc = țincvais, alb de zinc, (înv.) tutea.

pacfon s. n. – Aliaj de cupru, zinc și nichel. Germ. Packfong.

PACFONG s. n. Aliaj de cupru, de nichel și de zinc, care imită argintul. [Var.: pacfon s. n.] – Din germ. Pakfong, fr. pacfung.

PACFONG s.n. Aliaj de aramă, de nichel și de zinc, folosit în special la fabricarea tacîmurilor. [Var. pacfon s.n. / cf. germ. Packfong, fr. pacfung].

PACFONG s. n. aliaj de cupru, nichel și zinc, folosit la fabricarea tacâmurilor. (< germ. Packfong, fr. pacfung)

PLATINOID s.n. Aliaj de zinc, cupru, nichel și tungsten, cu aspect și duritate de platină. [Pron. -no-id. / < fr. platinoïde].

PLATINOID, platinoide, s. n. Aliaj de cupru, nichel și zinc de culoarea platinei (1), care se folosește în electrotehnică sau pentru ornamentații. – Din fr. platinoïde, germ. Platinoid.

PLATINOID s. n. aliaj de zinc, cupru, nichel și tungsten, cu aspect și duritate de platină. (< fr. platinoïde, germ. Platinoid)

SIMILIBRONZ s. n. alamă de zinc, care imită bronzul. (< fr. similibronze)

SMITHSONIT s. n. Carbonat de zinc natural, sub formă de cristale, care se folosește ca minereu de zinc sau pentru obiecte de podoabă. [Pr.: smi-so-nit, var. (după alte surse) smitsonic] – Din fr., engl. smithsonite.

SMITHSONIT s. n. carbonat natural de zinc, minereu de zinc sau la confecționarea unor obiecte de podoabă. (< fr., engl. smithsonite)

SMITSONIT s.n. (Chim.) Carbonat natural de zinc. [Var. (după alte surse) smithsonit. / < fr. smithsonite, cf. Smithson – chimist englez].

SPINTARISCOP s. n. instrument pentru observarea scânteilor care se produc când razele emise de o substanță radioactivă lovesc în ecran acoperit cu un strat de sulfură de zinc. (< fr. spinthariscope)

SPINTARISCOP s.n. Instrument pentru observarea scînteilor care se produc cînd razele emise de o substanță radioactivă lovesc un ecran acoperit cu un strat de sulfură de zinc. [< fr. spinthariscope, cf. gr. spinther – scînteie, skopein – a examina].

SULFAT ~ți m. Sare a acidului sulfuric. ◊ ~ de calciu sare cristalină, de culoare albă, care condiționează duritatea apei. ~ de cupru sare albastră, cristalizată, folosită la combaterea dăunătorilor agricoli; piatră-vânătă. ~ de magneziu sare cristalizată, incoloră, întrebuințată în industrie și medicină; sare amară. ~ de sodiu sare cristalizată, incoloră, având diferite întrebuințări (în industria sticlei, în vopsitorie, în medicină etc.). ~ de potasiu sare incoloră, cristalizată, întrebuințată ca îngrășământ. ~ feros sare de culoare verde-deschisă, cristalizată, întrebuințată ca materie colorantă; calaican. ~ de zinc sare incoloră cristalizată, având diferite întrebuințări (ca mordant, la conservarea pielii, a lemnului etc.). /<fr. sulfate

SULFURĂ s. 1. (CHIM.) sulfură de fier v. pirită; sulfură de plumb v. galenă. 2. (MIN.) sulfură acidă = hidrosulfură; sulfură de zinc v. blendă.

ȘERARDIZARE s.f. Tratament termochimic de protecție a suprafeței oțelurilor, prin încălzire într-o tobă rotativă care conține pulbere de zinc. [Cf. fr. shérardisation, rus. șerardizațiia].

ȘERARDIZARE, șerardizări, s. f. Tratament aplicat pieselor de oțel, prin care acestea sunt acoperite cu un strat protector de zinc, rezistent la coroziune. – Cf. fr. shérardisage, germ. Scherardisierung, rus. șerardizațiia.

ȘIF s. n. (poligr.) planșetă (de zinc) pe care se așază zațul; galion (4). (< germ. Schiff)

TOMBAC s.n. Aliaj de cupru și zinc. [Var. tumbac s.n. / < fr. tombac].

TOMBAC n. Aliaj de cupru și zinc, rezistent la coroziune, folosit la fabricarea unor sârme, site și table. /<fr. tombac, turc. tumbak

TOMBAC s. n. Aliaj de cupru cu zinc, de culoare roșiatică, folosit la fabricarea unor sârme, table etc. [Var.: (rar) tumbac s. n.] – Din fr. tombac.

TOMBAC s. n. aliaj de cupru și zinc, de culoarea aurului, folosit sub formă de sârme, table etc. (< fr. tombac)

TUTEA s. f. sg. (Înv.) Oxid de zinc. – Din tc. tutya.

tutea s. f. – Oxid de zinc, tuție. Tc. (per.) tutya (Șeineanu, II, 370; Lokotsch 2020), cf. fr. tutie, sp. tocia, ngr. τουτιά.

TUTEA s. v. alb de zinc, oxid de zinc, țincvais.

tuțic s.f. (înv.) oxid de zinc.

ȚINC³ s. n. (Var.) Zinc.

ȚINCVAIS n. Oxid de zinc sub formă de pulbere albă, toxică, întrebuințat în vopsitorie și în industria cauciucului; alb de zinc. /<germ. Zinkweiss

ȚINCVAIS s. n. Oxid de zinc, de culoare albă, folosit în vopsitorie și în industria cauciucului; alb de zinc. – Din germ. Zinkweiss.

ȚINCVAIS s. v. oxid de zinc.

ȚINCVAIS s.n. Oxid de zinc de culoare albă, folosit în vopsitorie; alb de zinc. [Pron. -vais. / < germ. Zinkweiss].

ȚINCVAIS s. n. oxid de zinc, alb, folosit în vopsitorie; alb de zinc. (< germ. Zinkweiss)

WILLEMIT s.n. Silicat natural de zinc, de culoare albă, verde sau cafenie. [Pron. vi-. / < fr. willémite].

WILLEMIT s. n. silicat natural de zinc, alb, verde sau cafeniu. (< fr. willénite)

WILLEMIT n. Silicat natural de zinc, de culoare albă, verde sau cafenie. /<fr. willémit

WILLEMIT s. n. Silicat natural de zinc, fosforescent, de culoare albă, verde sau cafenie, din care se extrage zincul. [Pr.: vilemit] – Fr. willémite (germ. Willemit).

WILLEMIT s. n. Silicat natural de zinc, cristalizat, de obicei incolor, sticlos, din care se extrage zincul. [Pr.: vilemit] – Din fr. willémite.

wurtzit (sulfura de zinc) (germ.) [tz pron. ț] s. n.

WURTZIT VURȚIT/ s. n. sulfură naturală de zinc. (< germ. Wurtzit, fr., engl. wurtzite)

WURTZIT s. n. Sulfură naturală de zinc. [Pr.: vurțit] – Din germ. Wurtzit, fr., engl. wurtzite.^[1]

WURTZIT [pr.: vurțit] m. Sulfură naturală de zinc. /<germ. Wurtzit

WURZIT s.n. Sulfură naturală de zinc. [Var. (după alte asurse) wurtzit, pron. wur-țit. / cf. germ. Wurtzit, fr. vourtzite].

YEATMANÍT, yeatmaníte, s. n. (Min.) Minereu de culoare maro, care conține mangan, zinc, antimoniu și siliciu. (Formula chimică: Mn₉²+Zn₆Sb₂⁵+Si₄O₂₈) [yeat- pron. it-] (după Pope Yeatman (1861-1953), inginer de mine din Statele Unite)

zamac s. 1995 Aliaj de zinc, aluminiu, magneziu și cupru v. ambutisat //din Z[inc] A[luminiu] MA[gneziu] C[upru]//

ZINC s. n. Metal de culoare albă-cenușie, întrebuințat în industrie atît singur cît și sub formă de aliaje. – Fr. zinc.

ZINC n. Metal de culoare albă-albăstruie, întrebuințat în industrie, mai ales, sub formă de aliaje. /<fr. zinc

zinc s. m. – Metal alb-albăstrui. – Var. ținc. Mr. țingu. Fr. zinc, var. din germ. Zink; și mr. din it. zinco, cf. ngr. τσίνϰος.

ZINC s.n. Metal alb-albăstrui care se întrebuințează sub formă de tablă în aliaje, pentru protecția superficială a oțelurilor etc. [< fr. zinc, cf. germ. Zink].

ZINC (< fr., gr.) s. n. Element chimic (Zn; nr. at. 30, m. at. 65,39, p. t. 419,4°C, p. f. 906°C, gr. sp. 7,13) din gr. II secundară; metal alb-argintiu sau alb-albăstrui. Se găsește în natură sub formă de sulfură (blendă) și carbonat (smitsonită). În combinații este bivalent. În contact cu aerul se acoperă cu o peliculă protectoare de oxid. Se întrebuințează în zincare, sub formă de aliaje (ex. alama), la acumulatoarele alcaline, la fabricarea pesticidelor și pigmenților etc. A fost izolat pentru prima dată de chimistul german A.S. Marggraf (1709-1782) în 1776.

zinc s. n., simb. Zn

zinc s. n.; simb. Zn

ZINC s. n. Metal alb-albăstrui, moale, maleabil și ductil, ușor fuzibil, folosit la elaborarea unor aliaje, la zincarea oțelurilor etc. [Simb. Zn] (din fr. zinc)

ZINC s. n. Element chimic, metal de culoare albă-albăstruie, întrebuințat în industrie atât singur, cât și sub formă de aliaje. – Din fr. zinc.

ZINCA vb. I. tr. A acoperi un metal, un obiect etc. cu un strat (subțire) de zinc. [Cf. fr. zinquer].

ZINCA vb. I. tr. A acoperi un metal, un obiect cu un strat de zinc. (din fr. zinquer)

ZINCARE, zincări, s. f. Acțiunea de a zinca și rezultatul ei; operație de acoperire cu un strat subțire de zinc a pieselor de oțel sau de fontă, precum și a unor piese nemetalice, pentru a le proteja împotriva coroziunii sau pentru a le da un aspect decorativ. – V. zinca.

ZINCAT, -Ă, zincați, -te, adj. Acoperit cu zinc. – V. zinca.

ZINCAT s.m. Sare a hidroxidului de zinc. [< fr. zincate].

ZINCAT, -Ă, zincați, -te, adj. Acoperit cu zinc. – V. zinca.

ZINCAT s. m. Sare a hidroxidului de zinc. (din fr. zincate)

ZINCIFER, -Ă adj. Care conține zinc. [< fr. zincifère].

ZINCIT s.n. Oxid natural de zinc. [< fr. zincite].

ZINCIT s. n. Oxid natural de zinc. (din fr. zincite)

ZINCOGRAF, -Ă s. m. f. muncitor calificat care execută clișee în zinc. (< fr. zincographe)

ZINCOGRAF, -Ă, zincografi, -e, s. m. și f. Lucrător tipograf calificat care execută clișee în zinc. – Din fr. zincographe, germ. Zinkograph.

ZINCOGRAF, -Ă s.m. și f. Muncitor calificat care execută clișee în zinc. [< fr. zincographe].

ZINCOGRAF, zincografi, s. m. Lucrător calificat care execută clișee în zinc. – Fr. zincographe.

ZINCOGRAFIE s.f. (Poligr.) Tehnica obținerii clișeelor metalice folosite în imprimerie; zincogravură. ♦ Atelier în care se execută asemenea clișee. [Gen. -iei. / < fr. zincographie, cf. fr. zinc, gr. graphein – a scrie].

ZINCOGRAFIE ~ i f. 1) tehn. Procedeu de confecționare a clișeelor de tipar pe plăci de zinc, folosite în lucrările de imprimerie. 2) Atelier în care se confecționează astfel de clișee. /<fr. zincographie

ZINCOGRAFIE, (2) zincografii, s. f. 1. Tehnica executării clișeelor în zinc destinate tiparului. 2. Atelier în care se execută clișee în zinc. – Fr. zincographie.

ZINCOGRAFIE, (2, 3) zincografii, s. f. 1. Procedeu de tipar pentru ilustrații în care se folosesc clișee obținute prin fotografiere și gravare pe plăci de zinc (uneori și de cupru, alamă, oțel etc.). 2. Atelier în care se execută clișee prin zincografie (1). 3. Reproducere, ilustrație executată prin zincografie (1). – Din fr. zincographie.

ZINCOGRAVURĂ s. f. Tehnica preparării clișeelor de zinc impermeabile, realizate prin gravare manuală sau mecanizată. – Fr. zincogravure.

ZINCOGRAVURĂ, (2) zincogravuri, s. f. 1. Tehnică a realizării clișeelor de zinc impermeabile prin gravare manuală sau mecanizată. 2. Clișeu executat prin zincogravură (1). – Din fr. zincogravure.

ZINCOGRAVURĂ ~i f. 1) Tehnică a realizării clișeelor de tipar pe plăci de zinc. 2) Clișeu obținut prin zincografie. /<fr. zincogravure

ZINCOZĂ s. f. Pneumoconioză cauzată de inhalarea pulberilor de zinc. (din fr. zincose)

ZINCUI, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un metal cu un strat subțire de zinc, pentru a-l feri de ruginire. – Din zinc.

ZINCUI, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de oțel, de fontă sau nemetalic cu un strat subțire de zinc pentru a-l feri de coroziune sau pentru a-i da un aspect decorativ; a zinca. – Zinc + suf. -ui.

A ZINCUI ~iesc tranz. tehn. (obiecte sau piese de metal) A acoperi cu un strat subțire de zinc (în scop protector sau decorativ) /zinc + suf. ~ui

Zn, simbol chimic pentru zinc.