CORP s. 1. (ANAT.) trup. (Sufletul și ~ul.) 2. (ANAT.) trunchi, trup. (Omul este alcătuit din cap, gât, ~ și membre.) 3. v. cadavru. 4. v. cuprins. 5. corp compus v. combinație; corp simplu v. element. 6. substanță. (I-a intrat în ochi un ~ străin.) 7. corp vitros v. umoare vitroasă. 8. corp ceresc v. astru. 9. (MIL.) (înv.) trup. (~ de oaste.) 10. v. corpus.

DU FAY sau DUFAY [düfé], Charles François de Cisternay (1698-1739), fizician francez. Contribuții în domeniul electricității. A pus în evidență existența celor două tipuri de electricitate, „vitroasă” și „rășinoasă” (ulterior denumite de B. Franklin pozitivă și negativă). Studii privind fosforescența și dubla refracție în cristale.

DUNIT s. n. rocă bazică vitroasă, cu o mare densitate și rigiditate, alcătuită din olivină. (< engl. dunit)

dunit sns [At: DN³ / E: eg dunit] Rocă bazică în stare vitroasă, având o mare densitate și rigiditate, alcătuită aproape exclusiv din olivină.

DUNIT s.n. Rocă bazică în stare vitroasă, avînd o mare densitate și rigiditate, alcătuită aproape exclusiv din olivină. [< engl. dunit, cf. Dun – munte în Noua Zeelandă].

*glaŭcómă f., pl. e (vgr. gláukoma, d. glaux, bufniță). Med. Turburarea saŭ întunecarea umoriĭ vitroase a ochĭuluĭ, ceĭa ce poate duce la orbire. Se simte durere la tîmplă și deasupra sprinceneĭ, vederea se painjinește și se văd colorile curcubeuluĭ cînd te uițĭ la lumina lămpiĭ, ĭar ochĭu se unflă ca la bufnițe. Se vindecă pin picăturĭ de pilocarpină orĭ pin operațiune. – Ob. glaucom, n. Cp. cu fibromă, diplomă.

HEM-, v. HEMO-. □ ~angiectazie (v. angi/o-, v. -ectazie), s. f., stare de dilatație a vaselor sanguine; ~artroză (v. -artroză), s. f., acumulare patologică de sînge în articulații; ~oftalmie (v. -oftalmie), s. f., hemoragie în corpul vitros.

hemoftalmie sf [At: D. MED. / Pl: ~ii / E: fr hémophtalmie] Hemoragie în corpul vitros.

HEMOFTALMIE s.f. (Med.) Hemoragie în corpul vitros. [Gen. -iei. / < fr. hémophtalmie, cf. gr. haima – sînge, ophtalmos – ochi].

HEMOFTALMIE s. f. invadare a corpului vitros de către sânge. (< fr. hémophtalmie)

HIALÍN, -Ă (< fr. {i}; {s} gr. hyalos „sticlă”) adj. Care are înfățișarea, transparența sticlei. ◊ Țesut h. = substanță omogenă, clară, fără structură. În mod normal există în cartilaje, corpul vitros, glanda tiroidă, iar în unele tumori apare prin degenerarea țesutului conjunctiv. ♦ (GEOL.) (Despre elementele componente ale rocilor magmatice) Care se prezintă sub formă sticloasă, datorită răcirii rapide a topiturii din care s-au format.

HIALIN, -Ă adj. care are înfățișarea, transparența sticlei; vitros. (< fr. hyalin)

HIALIT s. n. 1. varietate transparentă și vitroasă de opal. 2. sticlă neagră de Boemia. (< germ. Hyalit)

hialită sf [At: DEX / P: hi-a~ / V: ~it sn / Pl: ~te / E: fr hyalite] 1 Varietate de opal transparent. 2 Sticlă neagră de Boemia. 3 (Med) Inflamație a corpului vitros al ochiului.

HIALITĂ s. f. inflamație a corpului vitros. (< fr. hyalite)

HIALITĂ s.f. 1. Varietate de opal care are transparență. 2. Sticlă neagră de Boemia. 3. Inflamație a corpului vitros. [Pron. hi-a-, var. hialit s.n. / < germ. Hyalit, cf. gr. hyalos – sticlă, cuarț].

hialo- [At: DN³ / V: ~l- / E: fr hialo-] Element prim de compunere cu sensul: 1-2 (De) sticlă. 3 Transparent ca sticla. 4 Sticlos. 5 Vitros. 6 Referitor la sticlă.

HIALO- „sticlă, corp vitros, transparent”. ◊ gr. hyalos „piatră transparentă, sticlă” > fr. hyalo-, germ. id., engl. id. > rom. hialo-. □ ~carp (v. -carp), adj., cu fructe străvezii; ~cist (v. -cist), s. n., celulă hialină mare, moartă, fiind lipsită de clorofilă; ~fagie (v. -fagie), s. f., înghițire patologică de sticlă; ~fan (v. -fan), s. n., feldspat de potasiu și bariu, transparent și cu luciu sticlos, prezent în rocile magmatice; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de obiecte din sticlă; ~graf (v. -graf), s. n., 1. Instrument pentru desenarea mecanică a perspectivei. 2. Instrument de gravat sticla; ~grafie (v. -grafie), s. f., arta gravării pe sticlă; ~id (v. -id), adj., care are transparența sticlei; ~idă (v. -id), s. f., zona periferică și densă a corpului vitros; ~mer (v. -mer), s. n., porțiune din trombocit cu structură transparentă și granulară; ~mucoide (v. muco-, v. -id), s. n. pl., substanțe din grupul mucinelor, prezente în umoarea vitroasă; din organismul animal; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., ectoplasmă*; ~pter (v. -pter), adj., cu aripi transparente; ~sperm (v. -sperm), adj., cu semințe străvezii; ~spor (v. -spor), s. m., spor transparent, caracteristic fungilor imperfecți; ~trih (v. -trih), adj., cu fire de păr transparente; ~zom (~som) (v. -zom), s. m., granulă incoloră din nucleu.

HIAL(O)- elem. „sticlă”, „corp vitros”; „transparent”. (< fr. hyal/o/-, cf. gr. hyalos)

HIALO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „sticlă”, „transparent ca sticla”, „vitros”, „sticlos”. [Pron. hi-a-, var. hial-. / < fr. hyalo-, cf. gr. hyalos – piatră transparentă, ambră].

hialoid, ~ă a [At: DEX / P: hi-a-lo-id, ~i-dă / Pl: ~izi, ~e / E: fr hyaloïde] 1 (Liv) Care are aspect sticlos. 2 (Atm; îs) Umoare ~ă Lichid transparent care umple fundul globului ocular. 3 (Atm; îs) Membrană ~ă Membrană subțire care învelește corpul vitros.

HIALOID, -Ă adj. (Liv.) Sticlos, vitros. ◊ Umoare hialoidă = corp vitros; membrană hialoidă = membrană care conține umoare hialoidă. [Pron. -lo-id. / < fr. hyaloïde].

HIALOID, -Ă adj. care are transparența sticlei; sticlos, vitros. ♦ umoare ~ă = corp vitros; membrană ~ă = membrană care conține umoare hialoidă. (< fr. hyaloïde)

oblat, (engl.= oblate, flattened) despre un galet cu dezvoltare bidimensională pentru care două diametre sunt mai mari decât al treilea. Elementele (particulele) detritice oblate cuprind categoriile morfometrice: tabular, lamelar, foios. Ant. prolat. obsidian, (engl.= obsidian) sticlă vulcanică acidă, anhidră, cu compoziție riolitică, de culoare neagră, uneori brun-roșcată, cu luciu sticlos și spărtură concoidală; masa vitroasă conține variate → cristalite și → microlite. V. și pechstein.

pechstein, sticlă vulcanică, acidă, hidratată, cu compoziție riolitică, de culoare neagră, cu luciu gras și spărtură concoidală; masa vitroasă conține microlite, cristalite și, uneori, fenocristale de cuarț și sanidină (var. p. porfir). V. și obsidian, perlit.

perlit, (engl.= perlit) sticlă vulcanică acidă, hidratată, de compoziție riolitică, de culoare albă, cenușie, verzuie, cu luciu gras și structură perlitică specifică (determinată de numeroase crăpături cu supr. concave și concentrice); în masa vitroasă se pot individualiza microlite și cristalite.

scurs, -ă adj. Din care a curs toată apa sau udeala: brînză bine scursă. Ochi scurși: 1. ochĭ sparțĭ din care s’a scurs umoarea vitroasă și nu mai văd. 2. ochĭ slăbițĭ de mult plîns. Scurs de banĭ, stors, afif, tinichea, lefter.

sinchisis sns [At: DN³ / E: fr synchysis] (Med) Lichefiere a corpului vitros.

SINCHIZIS s.n. (Med.) Lichefiere a corpului vitros. [< fr. synchysis].

STICLOS adj. vitros. (Cu aspect ~.)

STICLOS adj. vitros. (Cu aspect ~.)

sticlos, ~oasă [At: BARASCH, I. N. 17/14 / V: (reg) stec~ / Pl: ~oși, ~oase / E: sticlă + -os] 1-2 a, av Cu aspect de sticlă (14) prin luciu, strălucire, transparență Si: vitros. 3 a (Atm; îs) Umoare ~oasă Masă gelatinoasă trasparentă care se găsește între cristalin și fundul ochiului. 4 a (Îs) Fontă ~oasă Fontă albă, dură, care conține mangan. 5 a (D. ger) Uscat. 6 a (D. ochi, privire) Care este fixat asupra unui obiect Si: pironit. 7 a (D. ochi, privire) Lipsit de expresie. 8 a (D. ochi, privire) Strălucitor.

STRUCTURĂ s. 1. v. organizare. 2. grupare. (~ moleculelor într-un corp.) 3. osatură, schelet. (~ de rezistență a unei construcții.) 4. sistem. 5. v. alcătuire. 6. alcătuire, compoziție, economie, organizare, organizație, (rar) substanță, (fig.) urzeală. (Care este ~ lucrării?) 7. v. componență. 8. v. configurație. 9. (GEOL.) structură geologică = geotectonică, tectonică; structură sticloasă v. structură vitroasă; structură vitroasă v. structură sticloasă. 10. v. conformație. 11. v. fire. 12. structură economică v. bază economică.

uiegos, ~oasă a [At: COMAN, GL. 56 / V: oi~ / Pl: ~oși, ~oase / E: uiagă + -os] 1 (Îrg) Sticlos. 2 (Înv; îs) Trup ~ Corp vitros. 3 (Înv; îs) Umezeală ~oasă Umoare vitroasă. 4 (Reg; îs) Cireașă ~oasă Cireașă albă.

umoare sf [At: AMFILOHIE, G. F. 270^v/4 / V: (înv) hu~, umor, humor, (îvr) umore sm / Pl: ~ori, (înv) ~oruri / E: fr hummeur, lat humor, -oris] 1 Lichid biologic (sânge, limfă, bilă etc.) care constituie mediul intern în care trăiesc și își desfășoară activitatea celulele organismului Si: (Îvr) udătură (5), (înv) umezeală (12). 2 (Îs) ~ apoasă Lichid transparent care se află în camera anterioară a ochiului. 3 (Îs) ~ vitroasă (sau sticloasă, înv, stecloasă) sau (îvr) umore sticlit Masă gelatinoasă transparentă care se găsește între cristalin și fundul ochiului. 4 (Îvr) Umiditate (1). 5 (Liv) Temperament. 6 Dispoziție sufletească (bună sau rea). 7 Bună ~ (sau hu~) Dispoziție spre veselie, spre optimism. 8 (Îs) Rea ~ sau ~ rea Dispoziție spre tristețe, iritare, mânie.

UMOARE s.f. 1. Lichid în care se scaldă celulele organismului. ◊ Umoare apoasă = lichid transparent în care se află camera anterioară a ochiului; umoare vitroasă = masă gelatinoasă care umple tot fundul ochiului; corp vitros. 2. (Liv.) Dispoziție sufletească de moment. ♦ Dispoziție obișnuită, stabilă a cuiva; fire, temperament. [Cf. lat. humor, fr. humeur, it. umore].

UMOARE s. (FIZIOL.) umoare sticloasă v. umoare vitroasă; umoare vitroasă = corp vitros, umoare sticloasă.

UMOARE s. f. 1. lichid în care se scaldă celulele organismului. ♦ ~ apoasă = lichid transparent în care se află camera anterioară a ochiului; ~ vitroasă = masă gelatinoasă care umple tot fundul ochiului; corp vitros. 2. dispoziție sufletească de moment. ♦ dispoziție obișnuită, stabilă a cuiva; fire, temperament. (< fr. humeur, lat. humor)

*UMOARE sf. 🫀 1 Substanță lichidă care se află în corpurile organizate ¶ 2 Ori-ce lichid produs în corpul omului; ~ apoasă, lichid transparent care se află în camera dinainte a ochiului, între cornee și cristalin; ~ sticloasă sau vitroasă, lichid vîscos și transparent care umple tot fundul globului ocular (👉 🖼 3396) [fr. humeur].

vetros, ~oasă a vz vitros

vitrat, ~ă a [At: BARONZI, M. I, 47/15 / Pl: ~ați, ~e / E: fr vitré] (Aht; Cns) 1 Care este făcut din sticlă. 2 Care conține în alcătuirea sa sticlă. 3-6 Vitros (1-4).

VITREODENTINĂ s. f. dentină vitroasă. (< vitreo- + dentina)

vitreotom s.n. (med.) Aparat special pentru chirurgia corpului vitros. • sil. -tre-o-. /vitros + -tom.

VITREOTOM s. n. aparat pentru chirurgia corpului vitros. (< vitros + -tom²)

vitreotom sn [At: DN⁴ / Pl: ~oame / E: nct] (Med) Aparat special pentru chirurgia corpului vitros.

vitrian, -ă adj. Vitros. ◊ (med.) Flocoane vitriene = opacități mobile în corpul vitros. • sil. -tri-an-. pl. -ieni, -iene. /cf. vitros.

vitrificat, ~ă a [At: ALEXI, W. / Pl: ~ați, ~e / E: vitrifica] 1 Care s-a transformat într-o masă amorfă, sticloasă. 2-5 (Pex) Vitros (1-4).

VITR(O)/VITREO- elem. „sticlă”. ◊ „(corp) vitros”. (< fr. vitr(o)-, vitréo-, cf. lat. vitrum)

vitros (desp. vi-tros) adj. m., pl. vitroși; f. vitroasă, pl. vitroase

vitros, -oasă adj. Care are aspect sticlos; asemănător sticlei, ca sticla; vitrion. Azi putea să bea din cești de ceai vitroase și subțiri (CĂL.). ◊ (anat.) Corp vitros sau umoare vitroasă = masă gelatinoasă transparentă care se găsește între cristalin și retină, (geol.) Structură vitroasă = structură sticloasă a rocilor eruptive. • pl. -oși, -oase. /<fr. vitreux; cf. lat. vĭtrum, -i „sticlă”.

VITROS, -OASĂ adj. Asemănător sticlei; ca sticla; sticlos. ◊ (Anat.) Corp vitros sau umoare vitroasă v. umoare. [< fr. vitreux, cf. lat. vitrum – sticlă].

VITROS ~oasă (~oși, ~oase) Care are aspectul sticlei; asemănător cu sticla; lucios (și neted) ca sticla; sticlos. [Sil. vi-tros] /<fr. vitreux

vitros, ~oasă a [At: BARASCH, I. N. 36/3 / V: (rar) vet~ / Pl: ~oși, ~oase / E: fr vitreux] 1 Care are aspect de sticlă Si: sticlos, vitrat (3), virificat (2). 2 Cu structură caracteristică sticlei Si: sticlos, vitrat (4), virificat (3). 3 Care are luciul sticlei Si: sticlos, vitrat (5), virificat (4). 4 Care are transparența sticlei Si: sticlos, virificat (5), vitrat (6). 5 (Atm; îs) Corp ~ sau umoare ~oasă Masă gelatinoasă transparentă care se găsește între cristalin și retină Si: umoare sticloasă.

vitros (vi-tros) adj. m., pl. vitroși; f. vitroasă, pl. vitroase

VITROS adj. sticlos. (Cu aspect ~.)

*vitrós, -oásă adj. (mlat. vitrosus, d. lat. vitrum, sticlă: fr. vitreux). Care seamănă a sticlă, sticlos: ochiĭ sticloșĭ aĭ unuĭ mort.

VITROS, -OASĂ adj. asemănător sticlei; sticlos. ♦ corp ~ (și s. n.) = umoare vitroasă; structură ~oasă = structură sticloasă a rocilor eruptive. (< fr. vitreux)

vitros adj. m. (sil. -tros), pl. vitroși; f. sg. vitroasă, pl. vitroase

VITROS adj. sticlos. (Cu aspect ~.)

VITROS, -OASĂ, vitroși, -oase, adj. Cu aspect sticlos, cu luciul sau transparența sticlei.