HIALÍN, -Ă (< fr. {i}; {s} gr. hyalos „sticlă”) adj. Care are înfățișarea, transparența sticlei. ◊ Țesut h. = substanță omogenă, clară, fără structură. În mod normal există în cartilaje, corpul vitros, glanda tiroidă, iar în unele tumori apare prin degenerarea țesutului conjunctiv. ♦ (GEOL.) (Despre elementele componente ale rocilor magmatice) Care se prezintă sub formă sticloasă, datorită răcirii rapide a topiturii din care s-au format.