AUSTRU s. m. Vânt secetos care bate în țara noastră din sud-vest. [Acc. și austru] – Lat. auster, -tri.

CALM, -Ă, calmi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre natură) Care se află în stare de liniște deplină. ◊ Calm ecuatorial = zonă îngustă de o parte și de alta a ecuatorului, cu presiune atmosferică scăzută, vânturi slabe și ploi abundente. Calm tropical = zonă aflată între zona alizeelor și cea a vânturilor dominante de vest. Calm plat = stare a mării în care aceasta nu are ondulații. ♦ (Despre procese) Care se desfășoară liniștit. 2. (Despre oameni, despre manifestările și stările lor sufletești) Care se stăpânește; stăpânit, cumpănit, liniștit; p. ext. potolit, domol, așezat, flegmatic, imperturbabil. II. S. n. 1. Stare de liniște deplină a atmosferei. 2. Stăpânire de sine, sânge rece, tact în acțiuni, în vorbire. ♦ Pace sufletească, lipsă de frământări. – Din fr. calme.

CELTIC, -Ă, celtici, -ce, adj. Care aparține celților (1), privitor la celți; celt (2), galic². ◊ Limbi celtice = familie de limbi vorbite în antichitate (de vechii gali) și astăzi (de irlandezi, bretoni etc.), în vestul Europei. – Din fr. celtique.

GERMAN, -Ă, germani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire generală dată unor popoare indo-europene care au locuit, în antichitate, în centrul, vestul și nordul Europei; (și la sg.) persoană aparținând unuia dintre aceste popoare. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Germaniei sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Germaniei sau germanilor (1, 2), privitor la Germania sau la germani; nemțesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba germană. – Din lat. Germanus.

GULFSTREAM s. n. Curent cald care pornește din Oceanul Atlantic (Golful Mexic), trece pe la sudul Floridei și se ramifică spre vestul Europei. [Pr.: galfstrim] – Cuv. engl.

HELVEȚI s. m. pl. Trib celtic, care trăia în antichitate în partea de nord-vest a Elveției de azi. – Din lat. Helvetii.

IAZIGI s. m. pl. Triburi sarmatice așezate în sec. II p. Cr. în Câmpia Tisei, la hotarele de vest ale Daciei. – Din fr. Iazyges.

INDO-EUROPEAN, -Ă, indo-europeni, -e, adj., s. m. pl. 1. Adj. (În sintagma) Limbi indo-europene (și substantivat, f. sg.) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate în texte scrise, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. 2. S. m. pl. Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin mileniul III a Cr. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest. 3. Adj. Care aparține limbilor indo-europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi, privitor la aceste limbi. – Din fr. indoeuropéen.

JACQUERIE s. f. Răscoală țărănească antifeudală care a avut loc în provinciile din nordul și nord-vestul Franței la jumătatea sec. XIV. [Pr.: jacherie] – Cuv. fr.

QUECHUA adj. invar., s. f. invar. 1. S. f. invar. Populație amerindiană care trăiește în ținuturile muntoase din Peru, în vestul Boliviei și în zona de frontieră cu Bolivia a statelor Argentina și Chile. 2. Adj. invar. Care aparține sau este specific populației quechua (1). ◊ (Substantivat, f.) Limba amerindiană vorbită de populația quechua (1). [Pr.: che-ciu-a] – Cuv. sp.

WESTERN, westernuri, s. n. Gen de film de aventuri (creat în America), a cărui acțiune se petrece de obicei în timpul colonizării vestului Statelor Unite ale Americii. [Pr.: uestern] – Din engl. western.

ZAPAT s. n. (Reg.) Vânt care bate din nord-vest. Cf. rus. zapad.

MAUR, -Ă, mauri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte din populația băștinașă care locuia în antichitate în nord-vestul Africii; persoană făcând parte din populația arabă care a cucerit în evul mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei. 2. Adj. Care aparține maurilor, privitor la mauri; mauresc, moresc. [Pr.: ma-ur] – Din lat. Maurus, germ. Maure, fr. maure.

VEST s. n. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus estului; p. ext. Loc pe orizont, regiune unde apune soarele; apus. ♦ Nume generic dat unui loc, unei regiuni, unui stat așezat spre apus (în special nume dat statelor din apusul Europei și din America de Nord); apus, occident. ◊ (Adjectival) Statele vest-europene – Din germ. West.

PARȚI s. m. pl. Veche populație de origine iraniană stabilită în vestul Asiei, unde a întemeiat un puternic stat sclavagist în sec. III a. Cr. – Din fr. Parthes.

APUS¹, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliște oferită de soare când apune. 2. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus răsăritului; vest; p. ext. loc pe orizont, regiune, țară situată spre acest punct cardinal. 3. Timp al zilei când apune soarele; asfințit. 4. Fig. Declin, decădere, dispariție. – V. apune.

LUSITAN, -Ă, lusitani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Veche populație iberică din vestul Peninsulei Iberice, supusă de romani; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține Lusitaniei (sau, p. gener., Portugaliei) ori populației ei, privitor la Lusitania (sau, p. gener., la Portugalia) ori la populația ei. – Din fr. Lusitains.

VILANELĂ, vilanele, s. f. Cântec vocal cu caracter dansant, specific unor popoare din vestul Europei. – Din fr. villanelle, it. villanella.

PLIOCEN, -Ă, plioceni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține celei de-a doua epoci a neogenului, care se referă la această epocă. 2. S. n. A doua epocă a neogenului, situată între miocen și perioada cuaternară, reprezentată, în partea de vest a Europei, prin depozite marine, iar în cea de est prin depozite lacustre. 3. S. n. Serie de straturi geologice din pliocen (2). [Pr.: pli-o-] – Din fr. pliocène.

LUMINĂ, lumini, s. f. I. 1. Radiație sau complex de radiații electromagnetice emise de corpuri incandescente (cu sau fără flacără) sau luminescente și care impresionează ochiul omenesc; efectul acestei radiații. ◊ Lumină albă = lumină mijlocie a zilei, care conține toate radiațiile spectrului vizibil. Lumină rece = lumină care conține un număr foarte mic de radiații infraroșii și care are un efect termic redus. Lumină monocromatică = lumină formată din radiații de o singură culoare spectrală. Lumină compusă = lumină care conține radiații de mai multe lungimi de undă. Lumină naturală = lumină complet nepolarizată, caracterizată prin diversitatea direcțiilor de oscilație ale radiațiilor electromagnetice care o compun, distribuite uniform în jurul direcției de propagare. Lumină polarizată = lumină alcătuită din radiații electromagnetice ale căror direcții de oscilație nu sunt uniform distribuite în jurul direcției de propagare. (Astron.) Lumină antisolară = pată foarte slab luminoasă care se vede noaptea pe cer în locul opus soarelui. Lumină zodiacală = pată luminoasă care, la latitudinea noastră, se vede toamna spre est, înainte de răsăritul soarelui, și primăvara spre vest, după apusul soarelui. (Fiziol.) Lumină animală = lumină produsă de unele organisme animale pe baza energiei chimice a unor substanțe. ◊ Loc. adv. La lumina mare = fățiș, în văzul tuturor. Pe lumină = în timpul zilei, de la răsăritul până la apusul soarelui, până nu se înserează. ◊ Loc. prep. În lumina... = prin prisma (unei anumite concepții), din punctul de vedere al..., potrivit cu... (Rar) La lumina... = cu puterea..., cu ajutorul... ◊ Loc. vb. A da lumină = a lumina. ◊ Expr. A vedea lumina zilei = a) a fi înzestrat cu simțul văzului; b) a se naște. A răsări (sau a se arăta) la lumină (sau la lumina zilei) = a apărea (dintr-o ascunzătoare), a ieși la vedere, a se arăta. A ieși la lumină = a) a scăpa de primejdie, a ieși dintr-o situație grea; b) a ieși la iveală, a deveni evident, a se dezvălui. A scoate (pe cineva) la lumină = a) a scoate (pe cineva) dintr-o încurcătură; b) a ajuta (pe cineva) să dobândească o situație, a emancipa (pe cineva). A pune (ceva) în lumină = a scoate (ceva) în evidență; a sublinia. A pune într-o lumină bună (sau rea, urâtă etc.) = a scoate în evidență aspectele pozitive (sau negative) din viața sau din activitatea cuiva. A prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-o lumină oarecare = a prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-un anumit fel sau dintr-un anumit punct de vedere ori prin prisma unei anumite concepții. A vedea lumina tiparului sau (înv.) a ieși la lumină = a fi publicat, tipărit. (Limpede) ca lumina zilei = de netăgăduit, clar, evident. ♦ Fig. Strălucire; înseninare. 2. Izvor, sursă de lumină (I 1). ◊ Lumină electrică = iluminare pe bază de energie electrică. Lumină de control = indicație luminoasă care servește la controlul stării și al modului de funcționare a unei instalații de telecomandă, a macazurilor, a semnalelor de cale ferată etc. ♦ Spec. Sursă luminoasă (de obicei colorată) situată pe o navă, aeronavă etc., folosită la indicarea poziției sau la semnalizare. ♦ Flacără, flăcăruie. ♦ (Pop.) Lumânare. ♦ Unitate de măsură pentru fluxul luminos. 3. (Și în sintagma lumina ochiului) Pupilă; p. ext. ochi, privire. ♦ (Ca termen de comparație) Ființă, lucru, obiect etc. mai drag, mai de preț, mai scump. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) drag ca lumina ochilor = a-i fi (cuiva) foarte drag. A îngriji (sau a păzi) ca (pe) lumina ochilor = a îngriji, a feri cu cea mai mare atenție. II. Fig. Ceea ce aduce claritate în mintea omenească; învățătură, cultură, educație. ◊ Expr. A arunca (o) lumină (asupra unei chestiuni) sau a aduce (o) lumină (într-o chestiune) = a lămuri, a clarifica (o problemă). A se face lumină în capul (sau în mintea) cuiva = a pricepe, a înțelege. III. 1. Distanța liberă dintre fețele interioare a două piese vecine ale unui sistem tehnic sau dintre fețele interioare opuse ale unui gol. 2. (Înv.; urmat de determinări) Suprafață. 3. Stăvilarul morii. [Pl. și: (înv.) lumine] – Probabil din lume (înv.) „lumină”.

OCCIDENT s. n. Apus¹ (2), vest; spațiul geografic situat la apus de un punct de referință. – Din fr. occident, lat. occidens, -ntis.

VESTIC, -Ă, vestici, -ce, adj. Care aparține vestului, privitor la vest, care se află la vest; apusean; occidental. – Vest + suf. -ic. Cf. germ. westisch.

YOHIMBINĂ s. f. Alcaloid din scoarța unui arbore din Africa de Vest, care acționează asupra sistemului nervos simpatic contrar adrenalinei. [g.-d. art. yohimbinei] (din fr. yohimbine) [și DOOM]

ZAPAT, zapaturi, s. n. (Regional) Vîntul de nord-vest. Nu mai încetează zapatul, o să ne calicească pe toți. ANTIPA, P. 369.

LIGURI s. m. pl. Populație străveche așezată în nord-vestul Italiei și în sud-estul Franței și asimilată de celți și de romani. – Din fr. Ligures, it. ligure.

NORD-VEST s. n. Punct cardinal secundar situat pe direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile nord și vest; parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între nord și vest. – Din germ. Nordwest.

NORD-VESTIC, -Ă, nord-vestici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-vest, spre nord-vest. – Nord-vest + suf. -ic.

EST s. n. Unul dintre cele patru puncte cardinale, aflat în partea unde răsare soarele, opus vestului; loc pe orizont unde răsare soarele; p. ext. regiune situată în locul unde răsare soarele; răsărit¹, orient. – Din fr. Est.

SOARE, (2) sori, s. m. 1. Corp ceresc principal al sistemului nostru planetar, incandescent și luminos, în jurul căruia gravitează și se învârtesc Pământul și celelalte planete ale sistemului. ◊ Loc. adv. Sub (sau pe sub) soare = pe pământ, în lume. ◊ Expr. (Fam.) (A fi) soare cu dinți = (a fi) frig pe vreme senină. (A fi) rupt din soare = (a fi) foarte frumos, de o deosebită frumusețe. (În basme) La soare te poți uita, dar la dânsa (sau la dânsul) ba, se spune spre a arăta că cineva este de o frumusețe excepțională. A se uita (la cineva) ca la soare = a privi (pe cineva) cu multă dragoste, a iubi foarte mult (pe cineva). A i se pune (cuiva) soarele drept inimă = a i se face foame. ◊ Compuse: (pop.) soare-răsare = răsărit¹, est, orient; p. ext. vremea când răsare soarele; soare-apune (sau -scapătă) = apus¹, vest, occident; p. ext. vremea când apune soarele. ♦ Lumină (și căldură) care vine de la Soare (1). ◊ Loc. adv. Cu soare = cât mai e ziuă, cât mai e lumină. 2. Nume dat aștrilor care, ca și Soarele (1), au lumină proprie. 3. Fig. Fericire, bucurie; bunăstare. – Lat. sol, -lis.

TAURISCI s. m. pl. Numele unor triburi celtice dintre care unul, așezat în nord-vestul Daciei, s-a integrat ulterior în masa populației romanizate. – Din lat. taurisci, gr. tauríscos.

RANCH, ranchuri, s. n. Fermă pentru creșterea vitelor (în vestul Statelor Unite ale Americii și în Mexic). [Pr.: ranci] – Din engl. ranch.

KAZANIAN s. n. Etaj al permianului superior de facies marin, pe platforma rusă, corespunzător turingianului din vestul Europei. (din rus. kazanskii)

TURINGIAN, -Ă, adj., s. n. (din) etajul superior al permianului de facies continental, limitat la vestul Europei. (< fr. thuringien).

SAMOAN, -Ă, samoani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută și crescută în Samoa. 2. Adj., s. m. și f. (Locuitor) din Samoa. ♦ (Substantivat, f.) Limbă polineziană din familia de limbi malaiezo-polineziene, vorbită în Samoa de Vest. [Pr.: -mo-an] – Din fr. samoan.

SARAZIN, -Ă, sarazini, -e, s. m. și f. Nume dat, în evul mediu, musulmanilor din vestul Europei. – Din fr. sarrasin.

SCOȚI s. m. pl. Triburi celtice care populau inițial vestul și nordul Islandei și care în sec. V-VI s-au stabilit în nordul insulei britanice. – Din fr. Scots.

SEMIT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. sémite.

SUD-VEST s. n. 1. Punct cardinal secundar, situat în direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile sud și vest. 2. Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între sud și vest. – Din fr. sud-ouest, germ. Südwest.

SUD-VESTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic.

COW-BOY s. m. Îngrijitor de vite din fermele americane (din vestul Statelor Unite ale Americii). [Pr.: cau-boi] – Cuv. engl.

CREOL, -Ă, creoli, -e, subst. 1. S. m. și f. Persoană născută în America Latină sau în colonii, urmașă a coloniștilor spanioli, portughezi sau francezi. 2. S. f. Limbă amestecată rezultată din contactul spaniolei, portughezei sau francezei cu un idiom indigen din America Latină, din Indiile de vest etc. ◊ (Adjectival) Limba creolă din Haiti. [Pr.: cre-ol] – Din fr. créole.

CULM, -Ă, culmi, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Carboniferul inferior din vestul Europei, caracterizat prin depozite de argilă și de gresie. 2. Adj. Care se referă la culm (1). – Din fr. Culm, germ. Kulm.

Est ≠ apus, asfințit, vest

Răsărit ≠ amurg, apus, asfințit, vest

Vest ≠ est, răsărit

ALAUN s. (CHIM.) (pop.) piatră-acră, (reg.) tipsă, sare-acră, (prin vestul Transilv.) săricea, (prin Mold. și Bucov.) săricică. (~ul este folosit în tăbăcărie.)

APUS s. 1. asfințire, asfințit, (livr.) crepuscul, declin, (rar) apunere, (pop.) scapăt, scăpătare, scăpătat. (~ul soarelui.) 2. v. înserare. 3. v. vest. 4. occident.

ARPAGIC s. (BOT.) 1. (Allium schoenoprasum) (reg.) pur, (prin Transilv.) chișărău. 2. ceapă de sămânță, (Olt. și Munt.) orceag, (Transilv.) parpangică, (prin Ban.) puiac, (prin nord-vestul Olt.) puiț.

ASFINȚIT s. 1. v. apus. 2. v. înserare. 3. v. vest.

BALAMA s. șarnieră, (pop.) țâțână, (Transilv. și Maram.) pipă, (prin Ban. și sud-vestul Transilv.) șarc. (~ la ușă.)

BICEPS s. (ANAT.) (pop.) pulpă, (prin vestul Transilv.) purcea.

BUNICĂ s. mamă-mare, (pop.) bună, (înv. și reg.) mătușă, moașă, (reg.) bâtă, maică, mamancă, mamă bătrână, mamă bună, (prin Transilv.) babă, (prin vestul Transilv.) bobă, (Mold.) iacă, (în limbajul copiilor) mamaie.

CALCULA vb. 1. (MAT.) a socoti, (înv. și pop.) a număra, (reg.) a răvășlui, (prin vestul Transilv.) a samali, (Transilv. și Maram.) a sămălui. (~ cât fac 2 ori 2.) 2. a determina, a fixa, a măsura, a stabili. (~ valoarea unor parametri.) 3. v. evalua. 4. a aprecia, a potrivi, a socoti. (A ~ ceva din ochi.)

CALCULAT adj. chibzuit, cumpănit, cumpătat, echilibrat, înfrânat, măsurat, moderat, ponderat, socotit, (prin vestul Transilv.) samalit. (Un om ~; o viață ~.)

CEAPĂ s. (BOT.) 1. ceapă de sămânță = arpagic, (Olt. și Munt.) orceag, (Transilv.) parpangică, (prin Ban.) puiac, (prin nord-vestul Olt.) puiț. 2. v. bulb. 3. ceapa-ciorii = a) (Allium vineale) (reg.) pur; b) (Muscari comosum) (reg.) zambilă, floarea-viorelei; c) (Gagea pratensis) (reg.) scânteiuță; ceapă-ciorească (Allium fistulosum) = (reg.) cepșoare (pl.), ceapă-lungă; ceapă-de-mare (Scilla maritima) = (reg.) ceapa-câinelui.

CHIBRIT s. (reg.) bâticel, cătrăniță, chindercă, focălină, focăriță, ghiufă, mașină, scăpărătoare, (Transilv.) aprinjoară, aprinzătoare, (prin Transilv.) bâtuță, (Ban.) feștilă, (prin Transilv.) foacăle (pl.), (Transilv.) lemnuș, lemnuț, (prin Transilv.) măcăuț, (Transilv.) păiuț, (prin Transilv.) piruște (pl.), (prin sud-vestul Transilv.) prislugă, (prin Transilv. și Ban.) pucioase (pl.), (Transilv.) raipelț, (prin Transilv.) schindoarță (prin Maram. și Transilv.) silitră, (prin Bucov.) sârnic, (prin Transilv.) stircă, (Transilv. și Maram.) șfebelă. (A aprins un ~.)

CIOCÂLTEU s. (TEHN.) cui, (Olt. și vestul Munt.) teglici. (~ la jug.)

CIUFULIT adj. deranjat, neîngrijit, vâlvoi, zbârlit, (livr.) hirsut, (pop. și fam.) burzuluit, (înv. și reg.) străflocat, (reg.) borz, borzos, buhos, buhuiat, vâlvoiat, zbârlog, zborșit, (Mold. și Bucov.) dupuros, (vestul Transilv.) sperlă, (Ban. și sud-vestul Transilv.) sperlit, (fam. și depr.) nețesălat. (Cu părul ~.)

CREȘTET s. 1. (ANAT.) sinciput, vertex, (pop. și fam.) scăfârlie, (Ban. și vestul Olt.) teme. 2. v. căpătâi. 3. v. vârf. 4. v. creastă.

CROITOR s. 1. (Transilv., Maram. și Ban.) săbău, (Transilv., Ban., prin Maram. și vestul Olt.) șnaidăr. (~ul confecționează haine.) 2. (ENTOM.; Cerambyx cerdo) gornic.

DESCĂRCA vb. 1. a deșerta, a goli, (rar) a vida, (pop.) a zvânta, (înv. și reg.) a scurge, (prin vestul Munt.) a sicni. (~ roaba.) 2. a trage, (înv. și pop.) a slobozi. (A ~ pistolul.)

FLORICELE s. pl. (pop.) cocoșei (pl.), cocoși (pl.), (prin nord-vestul Olt. și sudul Transilv.) puiculiță. (Mănâncă ~.)

FRUMOS adj. 1. v. estetic. 2. arătos, chipeș, (pop.) chipos, fălos, mândru, ochios, (înv. și reg.) vederos, (reg.) marghiol, tâmbuș, (Transilv.) hireș, (prin vestul Transilv.) mușat, (Transilv.) nialcoș, (înv.) ghizdav, iscusit, (fam.) gigea, (arg.) mișto. (Un flăcău ~.) 3. arătos, aspectuos, falnic, impozant, (pop.) mândru. (O casă ~oasă.) 4. v. plăcut. 5. bun, favorabil, prielnic. (Timp ~.) 6. însorit, senin, (rar) soros, (pop.) sorit. (O zi ~oasă.) 7. senin, (înv.) seninos. (Nopți ~oase.) 8. v. bun.

GĂURI vb. 1. a perfora, a scobi, a sfredeli, a străpunge, (înv. și reg.) a petrece, a potricăli, (reg.) a găuni, a sfredeluși, (Mold. și Bucov.) a borteli, a borti, (prin Ban.) a butori, (Olt.) a răzbici, (prin vestul Transilv.) a sclidiri. (A ~ într-un material dur.) 2. v. sparge. (Blidul s-a ~ la fund.) 3. v. zdrențui. 4. v. caria.

HARNIC adj. activ, muncitor, neobosit, neostenit, silitor, sârguincios, sârguitor, vrednic, zelos, (livr.) laborios, (rar) lucrător, spornic, strădalnic, străduitor, (reg.) abătător, (prin vestul Transilv.) baur, (Transilv. și Ban.) porav, (Mold. și Bucov.) robaci, (prin Olt. și Ban.) sârnic, (înv.) diligent, nepregetat, nepregetător, nevoitor, râvnaci, râvnitor, (înv. fig.) neadormit. (Om ~.)

ÎNCHEIA vb. 1. a (se) închide, (reg.) a (se) îmbumba. (A ~ o haină.) 2. v. îmbina. 3. v. articula. 4. a epuiza, a isprăvi, a sfârși, a termina, (astăzi rar) a slei, (pop.) a găta, a mântui. (A ~ tot ce avea de spus.) 5. v. conchide. 6. v. termina. 7. a (se) isprăvi, a (se) sfârși, a (se) termina, (livr.) a (se) fini, (rar) a (se) epiloga, (pop.) a (se) dovedi, a (se) găta, a (se) găti, a (se) istovi, a (se) mântui, (prin vestul Transilv.) a (se) sculi, (înv.) a (se) săvârși. (A ~ treaba; spectacolul s-a ~.) 8. a finaliza, a isprăvi, a sfârși, a termina, (livr.) a fini. (A ~ o lucrare începută.) 9. v. desăvârși. 10. v. sfârși. 11. a se duce, a (se) sfârși, a se termina, a trece. (S-a ~ și vacanța!) 12. v. expira. 13. v. lichida. 14. v. solda. 15. v. contracta. 16. (înv.) a așeza, a lega, a statornici. (A ~ o pace onorabilă.) 17. v. perfecta. 18. v. semna.

ÎNFOFOLI vb. a (se) încotoșmăna, (înv. și pop.) a (se) obloji, (reg.) a (se) cocoli, a (se) cocoloși, a (se) îmbodoli, a (se) încrosna, a (se) înhăimura, (prin vestul Transilv.) a (se) bloboji.

ÎNFOIA vb. 1. a se învolta. (Floarea se ~.) 2. a se răsfira, a se umfla, a se zbârli, (vestul Transilv.) a se sperli. (Penele păsării se ~.)

ÎNFRÂNAT adj. 1. v. împiedicat. 2. v. strunit. 3. calculat, chibzuit, cumpănit, cumpătat, echilibrat, măsurat, moderat, ponderat, socotit, (prin vestul Transilv.) samalit. (Un om ~; o viață ~.)

ÎNSĂILA vb. (reg.) a minciuna, (prin Transilv.) a prevești, a străjui, (prin vestul Munt.) a suli. (A ~ o haină.)

LĂCOMI vb. 1. a se calici, a se scumpi, a se zgârci, (prin nordul-vestul Munt. și nord-estul Olt.) a se pungi. (Nu te mai ~ atâta!) 2. a jindui, a râvni, (înv.) a zavistui. (A se ~ la bunurile altuia.)

LĂUTAR s. scripcar, violonist, viorist, (pop.) diblar, (Transilv. și Maram.) ceteraș, (prin Transilv.) highidiș, (prin vestul Transilv.) igreț, (depr.) scârțac. (E ~ într-un taraf.)

LUXA vb. (MED.) a (se) deplasa, a (se) dezarticula, a (se) disloca, a (se) scrânti, a (se) suci, (rar) a (se) răsuci, (înv. și reg.) a (se) sminti, (reg.) a (se) strica, (prin Transilv.) a (se) muruli, (Transilv.) a (se) pica, (prin Transilv. și Bucov.) a (se) preti, (prin vestul Munt.) a (se) proclinti. (Și-a ~ osul umărului.)

LUXAT adj. deplasat, dezarticulat, dislocat, scrântit, sucit, (rar) răsucit, (prin vestul Munt.) proclintit.

LUXAȚIE s. (MED.) deplasare, dezarticulare, dezarticulație, dislocare, luxare, scrânteală, scrântire, scrântitură, sucire, (rar) răsucire, sucitură, torsiune, (prin vestul Munt.) proclinteală, proclintire. (~ osului humeral.)

MINCIUNEA s. minciună, minciunică, scovardă, uscățea, uscățică, (Transilv. și Ban.) pancovă, (prin Ban. și sud-vestul Transilv.) pup, (Mold.) surcele (pl.). (A mâncat o ~.)

MÂRȚOAGĂ s. (ZOOL.) gloabă, (pop.) dârloagă, mărțână, (reg.) bijoagă, drâglă, ghipcan, meliță, mânzoc, șarlă, talaniță, toroapă, (Transilv.) dabilă, (Mold.) dârdală, jărpan, (prin Munt.) meleajă, (prin Transilv.) melegar, (prin Ban.) mârțogariu, (prin Transilv. și Munt.) pârțotin, (prin Transilv.) ronghi, (prin vestul Transilv.) scârtoagă, (fam.) rablă. (Căruța era trasă de o ~.)

MOȚ s. 1. (reg.) moțoc, moțochină, (Transilv., Mold. și Bucov.) cucui, (prin vestul Transilv.) pup, (prin Transilv. și Ban.) pupui, (Mold.) țuluc. (~ de pene, de păr.) 2. (BOT.) moțul-curcanului = a) (Polygonum orientale) = (reg.) creasta-cocoșului, nasul-curcanului; b) (Amaranthus angustifolius) știr.

NORD s. (GEOGR.) miazănoapte, (livr.) septentrion, (înv. și reg.) crivăț, (prin vestul Transilv.) scăpătat, (înv.) sever. (O furtună dinspre ~.)

NORD-OVEST s. v. nord-vest.

NORD-VEST s. (GEOGR.) (înv.) nord-ovest.

OALĂ s. 1. (prin Transilv.) răvar. (~ de lut.) 2. oală de noapte = (pop.) țucal, (reg.) șerbel, (Ban. și vestul Transilv.) șerbeleu.

OCCIDENT s. apus, vest. (Țările din ~.)

ORFAN adj., s. (înv. și reg.) sărac, sărman, (Maram. și prin vestul Transilv.) sărăndic, (înv.) orfelin. (Copil ~.)

OTIC s. (TEHN.) (reg.) raz, răzător, răzuitor, răzuș, (prin Transilv. și Maram.) săpălău, (prin sud-vestul Transilv.) spetează. (~ la plug.)

PALMĂ s. 1. (ANAT.) mână, (arg.) stachie. (Ține în ~ o monedă de 100 de lei.) 2. (pop. și fam.) scatoalcă, (reg.) plesnet, tapangea, (Bucov. și Transilv.) cleapșă, (Munt.) leapșă, (prin Mold. și Bucov.) ștearsă, (prin Mold.) ștarghie, (prin vestul Transilv.) taiveriță, (înv. și fam.) calcavură. (I-a tras o ~ zdravănă.) 3. (BOT.) palma-Maicii-Domnului (Orchis maculata) = (reg.) bujor, iarba-șarpelui, limba-cucului, mâna-Maicii-Domnului; palma-pământului (Gymnadenia conopea) = (reg.) ură, limba-cucului, mâna-Maicii-Domnului.

PLEAVĂ s. (pop.) vânturătură, (reg.) ciuruială, codină, târnomată, zoană, (prin vestul Transilv.) târn. (~ de la treieratul cerealelor.)

PRIBOI s. I. (TEHN.) dorn, (reg.) dușlag, (prin vestul Transilv.) sclidiritor. (~ pentru perforarea unei piese metalice.) II. (BOT.; Geranium macrorrhizum) (reg.) bănat, bribor, cumătră, mușcată, floarea-raiului, floarea-vinului, floarea-viorii, pliscul-cucoarei, poala-Sfintei-Mării, poala-Sântei-Mării, talpa-gâștii.

PULPOS adj. (prin vestul Munt.) pulpeș. (Om ~.)

SĂLCET s. sălciș, (reg.) sălcime, sălciniș, (vestul Transilv.) sălcari (pl.). (Un ~ crescut pe malul apei.)

SĂLCIȘ s. sălcet, (reg.) sălcime, sălciniș, (vestul Transilv.) sălcari (pl.). (Un ~ crescut pe malul apei.)

SCAPĂT s. v. apus, asfințire, asfințit, clină, coastă, coborâș, costișă, muchie, pantă, povârniș, pripor, repeziș, scoborâș, versant, vest.

SCĂPĂTAT s. v. amurg, apus, asfințire, asfințit, înserare, miazănoapte, nord, seară, vest.

SCĂPĂTIȘ s. v. apus, asfințit, vest.

SCOVARDĂ s. minciună, minciunea, minciunică, uscățea, uscățică, (Transilv. și Ban.) pancovă, (prin Ban. și sud-vestul Transilv.) pup, (Mold.) surcele (pl.). (A mâncat o ~.)

SECA vb. 1. (pop.) a se stârpi, (prin vestul Munt.) a sicni. (Izvoarele au ~.) 2. (rar) a (se) slei, (pop.) a (se) usca. (Seceta a ~ balta.) 3. v. asana. 4. a goli, a secătui, (astăzi rar) a slei. (A ~ vistieria.) 5. v. extenua.

SFINȚIT s. v. amurg, apus, asfințit, înserare, seară, vest.

SINCIPUT s. (ANAT.) creștet, vertex, (pop. și fam.) scăfârlie, (Ban. și vestul Olt.) teme.

SLĂBUȚ adj. 1. (înv. și reg.) slăbuleț, (reg.) slăbulean, slăbușor, (prin vestul Transilv.) slăbotean. (E cam ~.) 2. v. debil.

SOARE-APUNE s. v. apus, asfințit, vest.

STÂNĂ s. târlă, (rar) oierie, (reg.) băcie, cășărie, colibă, mandră, mutare, odalâc, sălaș, (prin Transilv., Ban. și vestul Munt.) staul. (O ~ de oi, la munte.)

SUD-OVEST s. v. sud-vest.

SUD-UEST s. v. sud-vest.

SUD-VEST s. (GEOGR.) (înv.) sud-ovest, sud-uest.

SURCEA s. 1. așchie, surcică, țandără, (pop.) zburătură, (reg.) puzderie, sfarghie, (Transilv.) salcă, (prin vestul Transilv.) sălângă, (Transilv.) scărâmbă, (prin Bucov.) sclepniță, (Transilv. și Mold.) scoarță, (înv.) oțapoc. (Sare o ~ de la tăiatul lemnelor.) 2. (mai ales la pl.) v. vreasc.

ȘARNIERĂ s. balama, (pop.) țâțână, (Transilv. și Maram.) pipă, (prin Ban. și sud-vestul Transilv.) șarc. (~ la ușă.)

TERMINA vb. 1. a (se) isprăvi, a (se) încheia, a (se) sfârși, (livr.) a (se) fini, (rar) a (se) epiloga, (pop.) a (se) dovedi, a (se) găta, a (se) găti, a (se) istovi, a (se) mântui, (prin vestul Transilv.) a (se) sculi, (înv.) a (se) săvârși. (A ~ treaba; spectacolul s-a ~.) 2. a finaliza, a isprăvi, a încheia, a sfârși, (înv.) a fini. (A ~ o lucrare începută.) 3. v. desăvârși. 4. a epuiza, a isprăvi, a încheia, a sfârși, (astăzi rar) a slei, (pop.) a găta, a mântui. (A ~ tot ce avea de spus.) 5. v. încheia. 6. v. ieși. 7. a se încheia, a se sfârși, (înv. și pop.) a se petrece, (înv. și reg.) a se obârși. (Toate trec și se ~.) 8. v. absolvi. 9. v. solda. 10. v. lichida. 11. v. sfârși. 12. v. expira. 13. v. consuma. 14. v. înceta.

TÂRNĂCOP s. (reg.) cioancă, gheunoi, motâcă, pioc, săpoi, țiu, țucloi, (Mold.) cazma, (prin Ban.) chilăviță, (Munt.) chirlopan, ciocan, (Transilv.) crampen, (prin Transilv.) săpălău, (prin vestul Transilv.) târsă. (Sapă cu ~ul.)

TOBĂ s. I. 1. (MUZ.) darabană, (rar) tambur, (înv. și reg.) baraban, barabancă, (înv.) tâmpină. (Bate ~.) 2. (TEHN.) tambur. II. (prin Ban. și sud-vestul Transilv.) șfarcă. (Mezelul numit ~.) III. caro. (~ la cărțile de joc.)

VERTEX s. (ANAT.) creștet, sinciput, (pop. și fam.) scăfârlie, (Ban. și vestul Olt.) teme.

VEST s. 1. apus, asfințit, (înv. și pop.) sfințit, (pop.) scăpătat, soare-apune, (înv. și reg.) scapăt, (reg.) scăpătiș. (Se îndreaptă către ~; punctul cardinal numit ~.) 2. v. occident.

VÂLVĂTAIE s. flăcăraie, pară, pălălaie, pârjol, văpaie, vâlvoare, (rar) pălălaică, (pop.) bobot, bobotaie, (reg.) pălălăială, vâlvaie, vâlvăraie, (prin vestul Transilv.) babură, (Olt.) bălbălău. (O imensă ~ de la incendiu.)

ZGÂRCIT adj., s. 1. adj. v. contractat. 2. v. chircit. 3. s., adj. avar, calic, (livr.) harpagon, parcimonios, (rar) meschin, strângător, (pop.) ciufut, scump, (pop. și fam.) cărpănos, (reg.) cupit, hârsit, (prin nord-vestul Munt. și nord-estul Olt.) pungit, (prin Olt.) punguit, (prin nordul Transilv.) samalâș, (prin Maram.) sichiș, (înv.) cumplit, tamachiar, (fam.) zgârciob, frige-linte, zgârie-brânză. (Strânge banii, e un ~ fără pereche.)

nord-vest s. n., simb. N-V

sud-vest s. n., simb. S-V

vest s. n., simb. V

vest-european adj. m. european

vest-german adj. m. german

APUS² ~uri n. 1) v. A APUNE. 2) Timpul zilei când apune Soarele; asfințit. 3) Parte a orizontului; vest; asfințit. 4) Punct cardinal care corespunde acestei părți a orizontului; asfințit; vest. 5) Spațiu geografic situat în această parte a orizontului; asfințit; vest; occident. 6) fig. Sfârșitul a ceva (al vieții, al unei activități etc.). /v. a apune

ASFINȚIT n. 1) v. A ASFINȚI. 2) Parte a orizontului unde apune Soarele; apus; vest. 3) Timpul zilei când apune Soarele; apus. 4) fig. Partea cu care se termină sau se încheie ceva; declin; sfârșit. 5) Punct cardinal care corespunde acestei părți a orizontului; apus; vest; occident. 6) Spațiu geografic situat în această parte a orizontului; apus; vest; occident. /v. a asfinți

AUSTRU n. Vânt secetos care bate din sud-vest. [Sil. aus-tru; Acc. și austru] /<lat. auster, ~tri

DUCAT¹ ~ți m. înv. Monedă de aur sau de argint cu circulație în unele țări vest-europene. /<it. ducato

EST n. (în opoziție cu vest) 1) Parte a orizontului de unde răsare Soarele; răsărit. 2) Punct cardinal care corespunde acestei părți a orizontului; răsărit. ◊ De ~ estic. /<fr. est

GERMAN² ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) Persoană care făcea parte din unul dintre popoarele indo-europene (goții, vandalii, saxonii etc.) ce au locuit în antichitate în centrul, vestul și nordul Europei. 2) Persoană care face parte din populația de bază a Germaniei (și a Austriei) sau este originară din Germania (sau din Austria); neamț. /<lat. Germanus

INTERCARDINAL ~e adj. Punct~ fiecare dintre cele patru direcții aflate între punctele de bază (de exemplu: nord-vest, nord-est etc.). /engl. intercardinal

NORD n. 1) (în opoziție cu sud) Punct cardinal care se află în direcția stelei polare; miazănoapte. ◊ ~-vest punct cardinal intermediar care indică direcția între nord și vest. ~-est punct cardinal intermediar, care indică direcția între nord și est. De ~ nordic. 2) Parte (a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc.) care este situată în această direcție în raport cu restul teritoriului. ~ul țării. 3) rar Vânt care suflă din această direcție; crivăț. /<fr. nord, germ. Nord

OCCIDENT n. 1) Punct cardinal situat spre soare-apune; vest; apus. 2) Spațiu geografic situat spre soare-apune (în special, Europa de Vest); apus; vest. /<fr. occident, lat. occidens, ~ntis

PANTERĂ ~e f. 1) Mamifer exotic carnivor, foarte agil, de talie mare, având corp puternic și mlădios, coadă lungă și blană galbenă cu pete închise; leopard. ◊ ~ neagră specie de leopard cu blana neagră, care trăiește în insulele din Sud-Vestul Asiei. 2) Blană a acestui mamifer. 3) fig. Femeie rea, mânioasă și violentă. /<fr. panthere

PUNCT ~e n. 1) Pată foarte mică și rotundă. A face un ~. 2) Semn de punctuație având forma unei astfel de pete, care se pune la sfârșitul unei propoziții sau după un cuvânt prescurtat. ◊ Două ~e semn de punctuație constând din două puncte așezate unul deasupra altuia, care se pune, mai ales, înaintea vorbirii directe sau a unei enumerări. ~ și virgulă semn de punctuație constând dintr-un punct așezat deasupra unei virgule, care se pune între părțile componente ale unui enunț desfășurat. ~e de suspensie (sau ~e-~e) semn de punctuație constând din trei puncte așezate în linie orizontală și folosit pentru a arăta că gândirea este întreruptă sau că o parte de propoziție este omisă. ~ tipografic unitate de măsură a lungimii folosită în poligrafie (egală cu 0,376 mm). 3) Semn grafic pus deasupra elementelor „i” și „j” din alfabetul latin. ◊ A pune ~ul pe „i” a se rosti cu precizie într-o problemă, nelăsând posibilități de echivoc. 4) Semn convențional de această formă care indică ceva. ~ pe hartă. 5) (în sport, în jocurile de hazard etc.) Unitate în care se apreciază câștigurile sau pierderile. 6) Element fundamental al geometriei plane, reprezentat de intersecția a două linii. 7) Loc determinat în spațiu. ◊ ~ de reper a) semn sau obiect de orientare pe teren; b) fapt care servește drept sprijin. ~ cardinal fiecare dintre cele patru direcții care indică Nordul, Sudul, Estul și Vestul. ~ de ochire loc din țintă în care trăgătorul își potrivește linia de ochire. ~ mort situație fără ieșire. ~ medical unitate medicală primară. 8) Valoare a unei mărimi (la care se începe să se topească o substanță solidă). * ~ de solidificare temperatură la care o substanță începe să treacă din stare lichidă în stare solidă. 9) Moment ce marchează o fază de dezvoltare. ◊ Până la un (sau la acest) ~ până la o anumită limită. 10) Loc sau parte din ceva. ◊ ~ slab parte slabă; loc sensibil. ~ de vedere mod cum înțelege cineva o chestiune. Din ~ de vedere sub aspect. ~ cu ~ amănunțit, oprindu-se detaliat asupra fiecărei chestiuni. ~ de plecare (sau de pornire) a) loc de unde trebuie să plece cineva undeva; b) început. A pune la ~ pe cineva a-i da cuiva o lecție de bună-cuviință. A pune la ~ ceva a aduce ceva la condițiile cerute; a definitiva ceva. A pune ~ a termina. ~! gata! /<lat. punctum

SEMIT² ~tă ( ~ți, ~te) m. și f. (în vechea clasificare etnografică) Persoană care face parte dintr-un grup de popoare, înrudite prin limbă, din sud-vestul Asiei și nord-estul Africii (arabi, evrei, sirieni etc.). /<fr. sémite

SLAV¹ ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care face parte din marele grup de popoare înrudite din Europa, divizat în trei ramuri: de est (rușii, ucrainenii, bielorușii), de vest (polonezii, cehii, slovacii etc.) și de sud (bulgarii, sârbii, croații, slovenii etc.). /<fr. Slave

SOARE sori m. 1) astr. Astru central, incandescent și luminos, în jurul căruia se rotește Pământul și celelalte planete ale sistemului nostru planetar. * ~-apune apus; vest; asfințit. ~-răsare răsărit; est. Sub (sau pe sub) ~ pe pământ; pe lume. ~ în cruce amiază. A se uita la cineva ca la ~ a se uita cu admirație la cineva. A sta cu burta la ~ a nu face nimic; a se lenevi; a trândăvi. A i se pune cuiva ~le drept inimă a i se face cuiva foame. A făgădui câte în lună și în ~ (sau în stele) a făgădui lucruri irealizabile. A dori câte în lună și în ~ (sau în stele) a dori prea multe. A căuta (sau a găsi) pete-n ~ a căuta neajunsuri oriunde și cu tot dinadinsul. 2) Lumină și căldură care vine de la acest corp ceresc. Zi cu ~. 3) fig. Ceea ce reprezintă un izvor de fericire, de bucurie. /<lat. sol, ~is

SUD n. (în opoziție cu nord) 1) Punct cardinal care indică direcția Soarelui la amiază; miazăzi. ◊ Sud-est punct cardinal intermediar, care indică direcția între sud și est. Sud-vest punct cardinal intermediar, care indică direcția între sud și vest. De ~ sudic; austral. 2) Parte (a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc.) care este situată în această direcție în raport cu restul teritoriului. Locuitori ai ~ului. /<fr. sud, it. sud

TRANSCARPATIC ~că (~ci, ~ce) Care se află la nord-vest de munții Carpați. [Sil. trans-car-] /trans- + carpatic

A UDA ud tranz. 1) A face să fie ud. L-a udat cu apă. 2) (plante) A alimenta cu apă la rădăcină. 3) (ținuturi, regiuni etc.) A străbate asigurând cu apă. Nilul udă o zonă imensă. 4) A scălda cu apele sale. Oceanul Atlantic udă coasta de vest a Africii. /<lat. udare

VEST n. la sing. (în opoziție cu est) 1) Parte a orizontului unde apune Soarele; apus; asfințit. 2) Punct cardinal care corespunde acestei părți a orizontului; apus; asfințit; occident. 3) Spațiu geografic situat în această parte a orizontului; asfințit; apus; occident. /< ger. West[en]

VESTIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de vest; propriu vestului; apusean; occidental. 2) Care este situat la vest; din vest. /vest + suf. ~ic

WESTERN [pr.: uestern] ~uri n. Film de aventuri a cărui acțiune se petrece de obicei în timpul colonizării vestului Statelor Unite ale Americii. /Cuv. engl.

WESTFALIAN ~ană (~eni, ~ene) geol. Care ține etajul superior al carboniferului mediu din vestul Europei, caracterizat prin importante zăcăminte de cărbuni. /<fr. westphalien

ZODIACAL ~ă (~i, ~e) Care ține de zodiac; propriu zodiacului. Semn ~. ◊ Lumină ~ă fâșie de lumină difuză din regiunea zodiacului, care se vede pe cer toamna la est, înainte de răsăritul Soarelui, și primăvara la vest, după apusul Soarelui. [Sil. -di-a-] /<fr. zodiacal

ARTINSKIAN s.n. (Geol.) Etaj al permianului inferior de facies marin, dezvoltat pe platforma rusă, corespunzător autunianului din vestul Europei. // adj. Care aparține acestui etaj. [Cf. rus. artinskian < Artinsk – localitate în Rusia]

AUTUNIAN s.n. Etajul inferior al permianului de facies continental, limitat la vestul Europei. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. autunien, cf. Autun – oraș în Franța].

CALIȘĂ s.f. Formație geologică în formă de crustă albicioasă dură, compusă din carbonat de calciu și aflată în solul din sud-vestul Statelor Unite. [< fr. caliche].

CALVINISM s.n. Cult religios protestant, întemeiat în sec. XVI de Calvin, care suprimă complet ceremoniile și reduce sfintele taine la botez și cuminecătură, sub steagul căruia burghezia dintr-o serie de țări vest-europene a luptat în sec. XVI și XVII împotriva aristocrației feudale și catolicismului. [Cf. fr. calvinisme].

DIURN, -Ă adj. Care se petrece în timp de o zi. ◊ Mișcare diurnă = mișcare aparentă de la est la vest a aștrilor pe sfera cerească, care are loc în 24 de ore; maree diurnă = tip de maree caracterizat prin aceea că în 24 de ore are loc o maree înaltă și una joasă. ♦ Care se face în timpul zilei, de zi. ♦ (Despre flori) Care se deschide numai la lumină. [Pron. di-urn. / < fr. diurne, it. diurno, lat. diurnus].

DROMADER s.m. Cămilă din nordul Africii si din sud-vestul Asiei cu o singură cocoașă, folosită la călărit și pentru transportat poveri. [< fr. dromadaire].

YOHIMBINĂ s.f. Alcaloid extras din scoarța unui arbore din Africa de vest, care acționează asupra sistemului nervos simpatic contrar adrenalinei. [Scris și iohimbină. / < fr. yohimbine < cuv. african].

KAZANIAN s.n. (Geol.) Etaj al permianului superior de facies marin, dezvoltat pe platforma rusă, corespunzător thuringianului din vestul Europei. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / cf. rus. kazanskii < Kazan – regiune în fosta U.R.S.S.].

KUNGURIAN s.n. (Geol.) Etaj al permianului mijlociu de facies marin, dezvoltat pe platforma rusă, corespunzător saxonianului din vestul Europei. // adj. Care corespunde acestui etaj. [Pron. -ri-an. / < cf. Kungur – localitate în fosta U.R.S.S.].

MEDOC s.n. Vin de Medoc. [Pl. -uri. / < fr. médoc, cf. Médoc – regiune viticolă în sud-vestul Franței].

PERMIAN s.n. (Geol.) Ultima perioadă (sistem) a paleozoicului. // adj. Care aparține acestei perioade. [Pron. -mi-an. / < fr. permien, cf. Perm – regiune din vestul munților Ural].

RETARDAȚIE s.f. (Astr.) Mișcare a Lunii pe sfera cerească în sens direct (de la vest la est), precum și a planetelor, în anumite situații, avînd ca efect întîrzierea în fiecare zi a trecerii astrului la meridianul locului. [< fr. retardation].

SAXONIAN s.n. (Geol.) Etaj al permianului mediu de facies continental din vestul Europei. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. saxonien, cf. Saxonia – vechi stat german din nordul Germaniei].

SILURIAN s.n. (Geol.) A treia perioadă (sistem) a paleozoicului. V. gotlandian. // adj. Care aparține acestei perioade; siluric. [Pron. -ri-an. / < fr. silurien, cf. siluri – vechiul nume al celților care au trăit în sud-vestul Angliei].

YPRESIAN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al paleocenului din vestul și sudul Europei. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -si-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. ypresien].

WESTFALIAN s.n. (Geol.) Etajul superior al carboniferului mediu de facies continental, limitat la vestul Europei. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. li-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. westphalien, cf. Westphalie – regiune în Germania].

WESTERN s.n. Gen de film de aventuri creat în America, a cărui acțiune se petrece de obicei în timpul colonizării vestului Statelor Unite. [Pron. ues-tărn. / < engl. western].

ALIZEU s.n. Vînt regulat care suflă tot timpul anului în regiunile tropicale, în emisfera boreală de la nord-est către sud-vest și în emisfera australă de la sud-est către nord-vest. [Pl. -ee. / < fr. alizé, cf. it. aliseo].

AMPLITUDINE s.f. 1. Depărtare între pozițiile extreme ale unui punct sau ale unui corp care oscilează. ♦ (Mat.) Distanță care separă punctele extreme ale unui arc. ◊ Amplitudinea unui astru = arcul de orizont cuprins între punctul cardinal est și vest și punctul de pe orizont unde astrul răsare, respectiv apune. ♦ (Fig.) Întindere, amploare. 2. Maximul diferenței dintre valoarea unei mărimi periodice și valoarea medie a mărimii în cursul unei perioade. [< fr. amplitude, it. amplitudine, cf. lat. amplitudo – întindere].

VEST s.n. Apus. [< germ. West].

adăpa (adap, adăpat), vb. – 1. A da apă de băut unui animal. – 2. A îmbiba, a impregna. 3. (Înv.) A da, a administra (un medicament). 4. (Înv.) A otrăvi. – Mr. adep, megl. dap, istr. adŏpu. < Lat. ădaquāre (Pușcariu 20; REW 147; DAR); cf. it. adacquare (salent. dakware, bar. adakwe), prov. azaigar, v. fr. aever (fr. din Vest aiguer, cf. Gamillscheg 20). Sensul 4, astăzi rar, se bazează pe confuzia între „băutură” și „otravă”, cf. fr. poison (< potionem). Der. adăpat, s. n. (acțiunea de a adăpa); adăpătoare, s. f. (loc de adăpat); adăpător, adj. (care adapă); adăpătură, s. f. (înv., otrăvire).

carael s.m. sg. (înv.) vânt de est și de vest.

agura (-rez, -at), vb. – A prezice, a prevesti. Lat. a(u)gŭrāre (Densusianu, Rom., XXVIII, 61; Pușcariu 39; Candrea-Dens., 23; REW 784; DAR); cf. v. it. a(g)urare (lec. aúru, mil. ingürá, sard. aurá), prov. aurar, sp. agorar, port. agourar. Rar, Trans. de Vest. Mr. ugure, s. n. (profeție), a fost interpretat de Pascu, I, 178, ca der. de la lat. augurium, ceea ce poate fi adevărat numai dacă se are în vedere complicata cale de transmitere a cuv.: lat. augurium a dat în ngr. γουρί, de unde tc. ogur, care este etimonul cuv. mr., cf. ursuz.

gorneag s.n. (reg.) vânt de vest; austru.

avlie (avlii), s. f. – Ogradă, bătătură (în Banat și Trans. de Vest). Tc. (h)avli, din ngr. αὐλή (Lokotsch 137); cf. sb. (h)avlija.

Bacău s. m. – Oraș din sud-vestul Mold. A-și găsi Bacăul, a da de bucluc. Expresia se explică, după Hasdeu 2291, prin aluzie la neplăcerile pe care odinioară le făcea călătorilor importanta vamă din Bacău, centru vamal pentru tot ce intra din Munt. și Trans. – După Cihac, II, 477 (cf. Weigand, Jb., XVI, 75), din mag. bakó „călău”. Este vorba cu mai multă probabilitate de o contaminare a ambelor cuvinte, adică de o interpretare umoristică a numelui orașului, prin intermediul cuvîntului mag.

bahadîrcă (bahadîrci), s. f. – 1. Fățarnică, ipocrită. – 2. Femeie obeză. Pol. bohatyrka, rut. bagatyrka (Cihac; Philippide, Principii, 47; DAR), al cărui sens primitiv este cel de „eroină”; din tc. behadir „erou”. Totuși, semnificația proprie cuvîntului rom. trebuie să provină tot din pol., unde se explică mai bine prin contaminarea cu pol. bachor „burtă” bach(o)račka „femeie grasă”. Din acest ultim cuvînt derivă rom. baharaucă, var. baharoasă „femeie grasă” cuvînt de batjocură care, ca și cel anterior, se folosește numai în nord-vestul Mold. (cf. Hasdeu 2874).

bălătruc (-curi), s. n. – Piuliță de pisat sare. Origine necunoscută. Folosit numai în Trans. de Nord-Vest.

ban (bani), s. m. – Conte, titlu nobiliar și administrativ al vechii guvernări romînești. A fost mai întîi nume dat conților care administrau zonele de sud ale regatului Ungariei. Domnii din Munt. și-au adăugat la jumătatea sec. XIV, titlul de ban de Severin (lat. banus), schimbat în 1511 prin cel de ban de Mehedinți, și puțin mai tîrziu de Oltenia, sau de Craiova. Din sec. XV, titlul a fost cedat de domnitor demnitarului celui mai de seamă din sfatul său și de la curtea sa. Pare a fi cuvînt mongol, probabil avar. Cf. mongol bajan „bogat, avut”, titlu avar relativ echivalent cu cel al nobililor din Castilia, și care este menționat de Constantin Porfirogenetul (sec. X) cu forma βοεάνος (Korsch, Arch. slaw. Phil., IX, 487; Berneker 42). Ungurii par a fi moștenit titlul și instituția, și prin intermediul lor termenul (mag. bán) a intrat în rom., ca și în sl. banŭ, sb., cr., sl., ceh., pol. ban. Der. banat, s. n. (ținut administrat de ban: cf. Banat, provincie din vestul Romîniei); bănățean, adj. (din Banat); bănățesc, adj. (din Banat); bănățește, adv. (ca în Banat); băneasă, s. f. (soție de ban); bănesc, adj. (propriu unui ban); bănie, s. f. (funcție sau rang de ban); bănișor, s. m. (prefect numit de ban în fiecare din cele cinci județe ale Olteniei; funcție desființată în 1761); bănișorie, s. f. (prefectură, funcție de bănișor).

nord-uest s.n. sg. (înv.) nord-vest.

nord-ovest s.n. sg. (înv.) nord-vest.

beștea (-ele), s. f. – (Trans. de Sud-Vest) Bășică pe limbă, pușchea. Lat. *vēssῑcella, dim. de la vēssῑca (Densusianu, Graiul din Țara Hațegului, 53; REW 9277a; Rosetti, I, 159). Cf. bășică.

JONCĂ s.f. Ambarcație mică cu pînze, folosită în bazinul de vest al Oceanului Pacific. [< fr. jonque < cuv. malaiez].

brîncă (-ci), s. f. – 1. Mînă. – 2. Membru anterior la animale, labă. – 3. Împinsătură, ghiont, vînt (se folosește de preferință la pl.). Lat. branca (Diez, Gramm., I, 30; Pușcariu 220; REW 1285; Candrea-Dens., 182; DAR); cf. it. branca, prov., sp., port. branca, fr. branche. În limba literară, aproape numai cu sensul 3; cu sensul de „mînă” este încă folosit curent în vestul Trans. (ALR 49). Pentru cuvîntul lat., cf. Kurylowicz, Mélanges Vendryes, Paris, 1925, p. 206. Der. brîncălău, adj. (cu labe mari); brînciș, adv. (cu fața în jos, pe burtă); brîncuță, s. f. (plante, Sisymbrium, officinale; Nasturtium palustre; Nasturtium officinale); îmbrînci, vb. (a împinge violent, a înghionti); îmbrînceală, s. f. (ghiont, brînci; înghesuială, îngrămădeală, mulțime); îmbrîncătură, s. f. (înv., brînci); îmbrîncitură, s. f. (brînci). Din rom. a trecut în mag. bringa (Edelspacher 10).

MISTRAL s.n. Vînt puternic, rece și uscat, care suflă din nord-vest în Provența (sudul Franței) și din valea Ronului spre coasta Mediteranei. [< fr. mistral].

NORD-VEST s.n. Punct cardinal secundar, situat la egală distanță de nord și de vest; regiune, ținut etc. din această parte. [Cf. fr. nord-ouest, germ. Nordwest].

scăldător, scăldătoare, s.m., f. și n. 1. (s.f.; pop.) scăldare, îmbăiere; baie. 2. (s.f.; înv. și pop.) apă în care se scaldă cineva; apa din cristelniță în care se scufundă copilul când se botează; scaldă, scăldătură. 3. (s.f.; înv. și pop.) loc într-o apă, într-un râu unde se poate scălda cineva; scaldă, scăldare. 4. (s.f. și n.; înv. și reg.) vas, cadă, albie, bazin în care se scaldă de obicei copiii; scaldă, scăldare; cristelniță. 5. (s.f.; fig.; în sintagma) scăldătoarea soarelui = apusul soarelui; vest. 6. (s.m. și f.; înv.) persoană care scaldă (pe nou-născuți); persoană care se scaldă; persoană care face băi în scopuri curative (într-o stațiune balneară).

NORD-VESTIC, -Ă adj. De (la) nord-vest, spre nord-vest. [< nord-vest + -ic].

OCCIDENT s.n. Apus, vest; spațiul geografic din apusul Europei; țările sau popoarele aflate în acest spațiu. [Pron. oc-ci-. / cf. fr. occident, lat. occidens].

căpăta (capăt, căpătat), vb. – 1. A obține, a căpăta. – 2. A primi de pomană. – 3. (Trans. de Vest). A culege, a recolta. Lat. *capĭtāre, de la cāput „capital” (Pușcariu 973; Candrea-Dens., 241; REW 1635; Philippide, II, 635); cf. alb. kapëtoń, it. capitare „a ajunge” și der. romanici de la *accapĭtāre (prov. acaptar „a-și spori capitalul”, fr. achever „a termina”, v. sp. acabdar). Totuși, DAR are îndoieli în legătură cu această der., întemeindu-se pe faptul că acest cuvînt nu apare în texte vechi. Criteriul său nu pare decisiv. Pe de altă parte, cuvîntul este cu siguranță pop., și nu are nimic a face cu mag. kapni „a obține” (cf. rom. căpui), propus de DAR. După ipoteza abandonată a lui Crețu 309, ar fi reprezentant al lat. captāre. Cf. scăpăta.

capete (-ți), s. m. – Vas, strachină. – Var. căpeț, s. n.; căpcea, capcea, s. f. Ngr. ϰαπέτις „măsură pentru produse solide” (Diculescu, Elementele, 467), probabil introdus într-o epocă mai puțin tîrzie decît presupunea Diculescu. Ultima var. un dim., cu confuzia între ți și ci la finală. După Densusianu, Hațeg, 61, căpcea ar veni de la tc. kepce; însă aria sa de răspîndire (Trans. de Sud-Vest) nu se potrivește cu această ipoteză; același autor a propus mai tîrziu (GS, VI, 363) un lat. *capicella.

cehădaie (-ăi), s. f. – 1. Proțap de plug. – 2. Persoană insolvabilă sau neserioasă. – Var. ce(a)cadaie, cicăt(a)ie. Mag. cságató (Pușcariu, Dacor., III, 673). Rar, în Trans. de Vest. Înainte același Pușcariu, ZRPh., XXXI, 302 se gîndea la lat. cicada, cu suf. -aie, care nu pare posibil. Accepția 2 pare a se explica prin asemănarea sa cu cehăi sau cicăli.

RANCH s.n. Fermă de mari proporții pentru creșterea vitelor în vestul Statelor Unite ale Americii și în Mexic. [Pron. ranci. / < americ. ranch, sp. rancho, cf. sp. ranchar – a găzdui].

ciorobor s. n. – Larmă, hărmălaie, zarvă. – Var. ciorlu-morlu, ciorabora. Creație expresivă, ca tura-vura, hîr-mîr, etc., a căror intenție este de a reda ideea de dialog însuflețit și contradictoriu. Se folosește în Trans. de Vest. – Der. ciorobară, s. f. (coțofană; țigan); ciorobeală, s. f. (ceartă, încăierare, dispută); cioroboti, vb. (a sta de vorbă; a se poticni, a se clătina; a se ocupa de ceva), care este rezultatul unei contaminări cu roboti „a munci.” Cf. ciorovăi, ciorogar.

SUD-VEST s.n. Punct cardinal secundar, situat între sud și vest; regiune situată între sud și vest. [După fr. sud-ouest].

SUD-VESTIC, -Ă adj. De la (dinspre) sud-vest. [< sud-vest + -ic].

TAIFUN s.n. Vînt foarte puternic, cu furtună și cu vîrtejuri, care bate în regiunile din vestul Oceanului Pacific, luînd naștere în timpul schimbării direcției musonilor. [Pron. tai-fun, pl. -nuri, -ne. / < germ. Taifun, cf. rus. taifun, chin. ta fun – vînt mare].

copreți (-țesc, -it), vb. – A explica, a expune. Origine obscură. Este cuvînt rar, atestat o dată în Trans. de Vest, și pînă la un anume punct îndoielnic. După DAR, din lat. compartῑri, prin intermediul unei forme *compertῑri „a participa”, ipoteză riscantă dacă ne gîndim la paralelismul împărți › impartῑre.

TURINGIAN s.n. (Geol.) Etajul superior al permianului, de facies continental, limitat la vestul Europei. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -gi-an. / < fr. thuringien, cf. Thüringen – provincie germană].

cucui (cucuie), s. n. – 1. Moț de pene la păsări. – 2. Vîrf, culme, apogeu. – 3. Culme, creastă. – 4. Umflătură, protuberanță. – 5. Umflătură la cap provocată de lovirea cu un corp tare. – Mr. cucul’u, megl. cucul’. Lat. *cucullium, în loc de cucullus (Candrea-Dens., 419; Pascu, I, 71), cf. ngr. ϰουϰούλιον (de unde sl. kukuli, rom. cuculiu, s. n., înv., potcap caracteristic călugărilor ortodocși, sec. XVII, cf. culion), › alb. kukül’ „glugă”. Cf. și calabr. cuccua „tumoare, bășică”, calabr. kukuggyata „ciocîrlie”, nume datorat moțului. Der. susținută de Pușcariu, Dacor., IX, 440 și DAR, din lat. coccum „boabă”, cu suf. -ui, este de nesusținut, atît din cauza dificultății de a explica semantic primele sensuri ale cuvîntului rom., cît și a rezultatului din dialecte. Din gr. ϰουϰούλιον „pustulă”, după Roesler 571; anterior indoeurop., după Lahovary 323. Este cuvînt general cunoscut; însă în vest se folosește adesea cu sensul de „cocoș” (ALR, I, 6). Der. cucuia, vb. refl. (a se umfla, a face cucuie; despre păsări, a se duce la culcare, a se cocoța, a se sui; a se găti, a se dichisi); cucuiat, adj. (moțat; care are cucuie; cocoțat; deosebit, ieșit din comun); cuculei, s. n. (culme, înălțime). Sb. kukulj „glugă” nu provine din rom., cum credea Candrea, Elemente, 407, ci din mag.

custa (-t, -at), vb. – 1. A fi, a exista, a trăi. – 2. A dura, a dăinui. – 3. A face să trăiască, a lăsa cu viață, a menține. – Var. costa, cușta. – Mr. custu, custare. Lat. constāre (Pușcariu 465; REW 2170; Pascu, I, 160; Drăganu, Dacor., I, 309-12; DAR), cf. sard. kustare „a se întîmpla”. Cuvînt înv., se menține încă în Trans. de Vest; a fost substituit, probabil prin omofonia cu costa „a costa”. – Der. cust, s. n. (viață, trai, existență).

duios (duioasă), adj. – 1. Mișcător. – 2. Simțitor, sensibil. – 3. Tandru, blînd, gingaș. – 4. Dulce, mîngîietor, drăgăstos. – 5. (Trans. de Vest) Dornic, avid. – Var. (Trans.) doios. Lat. *dolĭōsus (P. Papahagi, Notițe, 20; Pușcariu 553; Candrea-Dens., 527; Graur, BL, V, 96). Ar putea fi și o der. internă, plecîndu-se de la *doi < lat. *dolium, cf. it. (cor)doglio, doglia și it. doglioso (după Tiktin, pe baza lui a durea, ceea ce este mai puțin evident). Primul sens, înv., este bogat atestat în sec. XVII-XIX. – Der. duioșie, s. f. (iubire, dulceață plină de melancolie); duioșime, s. f. (înv., duioșie); duință, s. f. (înv., duioșie); înduioșa, vb. (a mișca, a emoționa); înduioșetor, adj. (care înduioșează).

dur interj. – Exprimă zgomotul produs de rostogolirea unui obiect rotund. Creație expresivă. – Der. dur(a)-vur(a) (var. tura-vura), adv. (inutil, degeaba); dură, s. f. (felie, bucată rotundă; Olt., dans popular); de-a dura, adv. (de-a rostogolul); duriță, s. f. (rotiță, stea la pinteni); durigă, s. f. (roată, scripete); duriga, vb. (Trans., a arunca; a face să se rostogolească); durilă, s. f. (Olt., mîner de vîrtelniță); durui (var. durăi, durdui), vb. (a se rostogoli cu zgomot; Trans. de Vest, a tuna), a cărui ultimă formă indică o confuzie cu dudui); durăt (var. durăit, duruit), s. n. (Mold., larmă, harababură); durăitură, s. f. (harababură); duruitoare (var. durăitoare), s. f. (morișcă; cascadă); durduca, vb. (a învîrti), rezultat din încrucișarea cu durdă; durdulica, vb. (Trans., a învîrti), cuvînt identic cu cel anterior, cu infixul expresiv -li; durligi, s. m. pl. (Mold., picioare), pare o încrucișare a lui durigă cu tîrlici (cf. Bogrea, Dacor., IV, 812).

faidă (-de), s. f. – (Trans. de Vest, Banat) Cîștig, profit. Sb. fajda, din tc. faide (DAR).

fală s. f. – 1. Glorie. – 2. Pompă, fast, strălucire. – 3. Splendoare, măreție. – 4. Mîndrie, îngîmfare, trufie. – Var. (înv. hvală, hfală). – Megl. falbă. Sl. chvala (Cihac, II, 107; Miklosich, Slaw. Elem., 51), cf. bf. fal(ba), sb. fala. În megl. direct din bg. Sec. XVII. – Der. făleț, adj. (mîndru, trufaș), cf. sl. hvalĭcĭ, înv. și în Trans. de Vest; făli, vb. (înv., a slăvi; refl., a se lăuda, a se mîndri), din sl. hvaliti, cf. sb. faliti, bg. falim; fălie, s. f. (înv., fast, pompă; înv., orgoliu); falnic, adj. (glorios; fastuos, magnific; mîndru, trufaș); fălnicie, s. f. (orgoliu, vanitate); fălos, adj. (fastuos; orgolios, mîndru; încrezut); făloși, vb. refl. (a se lăuda); făloșenie, s. f. (lăudăroșenie); fulău, s. m. (lăudăros, fanfaron; romaniță-puturoasă, Anthemis cotula), de la făli cu -ău, ca mîncău, țingău, fugău, etc. (după Tiktin, din mag. faló „mîncău”; după Lacea, Dacor., V, 399, din mag. füll „ureche”; DAR îl consideră necunoscut). Cf. pohvală.

fasole s. f. – 1. Plantă erbacee cultivată pentru păstăile ei comestibile (plantă și păstaie). – 2. Mîncare de fasole. – 3. (Pop.) Dinți. – Mr. făsul’u, megl. făsul’. Ngr. φασόλι (Meyer 110; Berneker 280; Philippide, II, 712; Ronzevalle 124; Vasmer, Gr., 58), cf. tc. fasulye, alb. fasulj, bg. fasul, calabr. fasolu. Numeroase var. locale: fasolă, fasulă (< ngr. φασούλι), fasule, (Trans. de Nord), fansule, (Banat, Olt.), făsui (Trans. de Vest), făsaică, (Banat., Trans.), păsulă, păsui (< sb. pasidj, mag. paszulya). Der. fasoliște, s. f. (plantație de fasole); fasolică, s. f. (varietate de măzăriche sălbatică, Latyrus tuberosus); fasoli, vb. refl. (a face fasoane, a se fandosi), de la fasole 3, prin încrucișare cu fason (explicație dată de DAR; cf. însă pol. fasoły „strîmbătură, schimonoseală”, din germ. faseln „a ieși de pe făgaș”); fasoleală, s. f. (fasoane); fasolit, adj. (fandosit).

faulă (-le), s. f. – (Trans. de Vest) Mod de a fi, aspect, aparență. – Var. făulă. Lat. fābŭla „istorie”, cf. subula › sula, stabulum › staul; schimbarea de accent ca în audio › aud. Cuvîntul nu a fost studiat, și circulă puțin; însă pare a însemna, mai curînd decît „aspect fizic”, ceva în sensul de „dispoziție, ținută”. Cf. citatul lui Frîncu-Candrea, în DAR; ian spune-mi făula lui. Tiktin și DAR dau cuvîntul drept necunoscut. Este dublet de la fabulă. Cf. it. fola „privește” (Battisti, III, 1676).

AMPLITUDINE s. f. 1. distanța dintre pozițiile externe ale unui corp care oscilează. ◊ lungimea pasului unui cal. 2. (mat.) distanță care separă punctele extreme ale unul arc de curbă. ♦ ~ a unui astru = arcul de orizont între punctul cardinal est și vest și punctul de pe orizont unde astrul răsare (apune). ◊ (fig.) întindere, amploare. 3. valoare absolută, maximă a elongației unei mărimi care variază periodic. ♦ ~ climatică = diferența dintre valorile maximă și minimă înregistrate de un element meteorologic în evoluțiile sale periodice. (< fr. amplitude, lat. amplitudo)

ANTILOCAPRĂ s. f. antilopă americană în preriile și deșerturile din vestul Americii de Nord. (< lat. antilocapra)

AUTUNIAN, -Ă O-TU-/ adj., s. n. (din) permianul inferior de facies continental, limitat la vestul Europei. (< fr. autunien)