AMBARCAȚIE, ambarcații, s. f. Vas plutitor de dimensiuni mici, cu vâsle, cu vele sau cu motor. [Var.: ambarcațiune s. f.] – Din fr. embarcation.

CAIC, caice, s. n. 1. Ambarcație îngustă, cu vele, cu două catarge, cu pupa și prora ascuțite, mai înalte decât restul bordajului. 2. Luntre turcească ușoară, lungă și îngustă, încovoiată la capete. – Din tc. kayik.

CARCAFUNG, carcafunguri, s. n. Parâmă care se fixează pe marginea întinsă unei vele și care servește la strângerea acesteia. – Cf. engl.^[1] cargue fond.

CARGABAS, cargabase, s. n. (Mar.) Manevră curentă de strângere a unei vele. – Din fr. cargue basse.

GHIU, ghiuri, s. n. Bară de lemn sau de metal, fixată cu un capăt de partea inferioară a arborelui din pupa unei nave cu pânze, de care se leagă marginea de jos a velei. – Din fr. gui.

GREEMENT, greemente, s. n. Ansamblu format din catargele, velele și parâmele unei nave sau ale unei ambarcații cu pânze. – Din fr. gréement.

GUARDAMAN, guardamane, s. n. (Mar.) Apărătoare de mână folosită de velari la cusutul velelor, făcută din piele și având între degetul mare și podul palmei un disc metalic cu care se împinge acul. – Din it. guardamano.

HAMAC, hamacuri, s. n. Pânză (de vele) sau plasă dreptunghiulară de sfoară, care se întinde orizontal între doi stâlpi, doi copaci etc. și care servește ca pat mobil sau ca leagăn. [Pl. și: hamace] – Din fr. hamac.

IAHT, iahturi, s. n. 1. Navă mică și elegantă, cu pânze sau cu propulsie mecanică, pentru un număr mic de pasageri, folosită pentru călătorii de plăcere. 2. Ambarcație sportivă cu vele folosită pentru regate. – Din fr. yacht.

IAHTING s. n. Sport nautic practicat cu ambarcațiuni cu vele. [Scris și: yachting, iachting] – Din engl., fr. yachting.

IOLĂ, iole, s. f. Ambarcație sportivă îngustă și ușoară, cu o velă prinsă de un catarg, condusă de o singură persoană. – Din fr. yole.

VOALURĂ, voaluri, s. f. 1. Ansamblul velelor unei nave. 2. Curbura suprafeței unei parașute deschise; p. ext. pânza parașutei. – Din fr. voilure.

VELĂ, vele, s. f. Pânză de corabie, care asigură deplasarea navei sub acțiunea vântului; p. ext. corabie, ambarcație cu pânze. ♦ (La pl.) Sport care se practică cu ajutorul ambarcațiunilor cu pânze. – Din it. vela.

PANĂ², pene, s. f. 1. Oprire accidentală a funcționării unei mașini, a unui mecanism, a unui vehicul. ◊ Expr. (Fam.) A fi (sau a rămâne) în pană = a nu putea continua o activitate, a duce lipsă de ceva; a rămâne fără bani. 2. Situație în care se află o navă cu vele care are vânt din față și nu poate înainta. – Din fr. panne.

PATARAȚINĂ, pataraține, s. f. (Mar.) Parâmă folosită la fixarea de borduri și spre pupă a arborilor unei nave cu vele. – Cf. it. paterazzo, fr. patarasse.

PATRONARE², patronări, s. f. Operație de înfășurare a capătului unei parâme cu ață de vele, fir de sârmă etc. pentru a împiedica dezrăsucirea. – Din patron¹.

PÂNZĂ, pânze, s. f. I. 1. Țesătură făcută din fire de bumbac, de in, de cânepă etc., din care se confecționează albituri de corp, de pat etc.; bucată din această țesătură. ◊ Pânză de casă = pânză țesută la războiul manual; pânză țărănească. ◊ Loc. adv. Până în pânzele albe = fără încetare, până la capăt; până la ultima limită; necruțător. ◊ Expr. A zări ca printr-o pânză = a nu vedea limpede, a desluși cu greu; a vedea ca prin sită. Ține-te (sau să te ții) pânză (să nu te rupi), se spune pentru a arăta că este vorba de o acțiune grea și de durată, de un lucru care se desfășoară cu mare intensitate și care, pentru a fi rezolvat, cere curaj, răbdare etc. A i se ridica (sau a-i cădea, a i se lua cuiva) pânza de pe ochi = a începe să înțeleagă limpede lucrurile, a înceta să mai privească eronat un anumit lucru, o anumită situație; a i se deschide ochii. (Adverbial) A curge pânză = a curge fără întrerupere. A țese pânzele = a face intrigi. A (i) se încurca cuiva pânza = a nu-i reuși planurile făcute. ♦ Plasă deasă de pescuit. ♦ Fig. Șir, rând (de oameni). ♦ Fig. Șuviță; fascicul. 2. Bucată de pânză (1) cu diferite întrebuințări; a) țesătură cu care se acoperă fața sau trupul mortului; giulgiu. (Expr.) Parcă i-a luat pânza de pe obraz (sau de pe ochi, de pe față), se spune despre cineva foarte palid sau foarte slab; b) (la pl.) bucată mare de țesătură rezistentă care se fixează de vergelele catargelor unui vas și care, împinsă de vânt, face să înainteze vasul; velă; c) bucată de țesătură deasă fixată pe un cadru, pe care se pictează; p. ext. tablou; d) (în sintagma) pânză de cort = foaie de cort; e) țesătură pe care se proiectează imagini de la un aparat de proiecție; ecran. 3. Țesătură pe care o face păianjenul pentru a prinde prada. 4. Țesătură sau împletitură specială din fire textile sau metalice, folosită în industrie, în laboratoare etc. ◊ Pânză de calc = pânză subțire și transparentă pe care se desenează planuri tehnice. II. 1. Lama sau tăișul de metal al unor instrumente. ◊ Pânză de ferăstrău = tăișul de metal al unui ferăstrău. 2. (Geol.; în sintagmele) Pânză de șariaj = ansamblu de straturi geologice mai vechi, deplasate și împinse prin mișcările tectonice peste altele mai noi; suprafața pe care are loc deplasarea unor mase în acest proces. Pânză eruptivă = formă de zăcământ a rocilor vulcanice, rezultată prin consolidarea curgerilor de lave. Pânză de apă subterană = strat acvifer. 3. Desiș (de copaci) lung și îngust (crescut de-a lungul unui drum, al unei ape); perdea. – Et. nec.

ANCORATOR, -OARE, s. n. Dispozitiv folosit la navele cu vele pentru coborârea ancorei (1). – Ancoră + suf. -tor.

VELAR², velari, s. m. Muncitor sau marinar specializat în confecționarea și repararea velelor. ♦ Marinar care execută manevra navelor sau a ambarcațiilor cu vele. – Cf. it. velaio, fr. voilier.

VELATURĂ, velaturi, s. f. Totalitatea velelor unei nave cu pânze. – Din it. velatura.

VELĂRIE¹, velării, s. f. 1. Meseria velarului². 2. Atelier în care se confecționează vele și obiecte din pânză de vele. – Velar² + suf. -ie.

VELĂRIE², velării, s. f. Obiecte din pânză de vele de la bordul navelor. – Velă + suf. -ărie.

VELIST, -Ă, veliști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la concursuri de vele. – Velă + suf. -ist.

PESTELCĂ, pestelci, s. f. 1. (Pop.) Șorț de pânză sau de postav pe care-l poartă femeile peste rochie și care, uneori, este purtat și de bărbați; spec. fota dinainte; p. gener. fotă. 2. Bucată de pânză dreptunghiulară prinsă cu o latură de verga unei corăbii, care servește la păstrarea la adăpost a burții velei, când aceasta este strânsă. – Din bg. prestilka.

VERGĂ, vergi, s. f. Bară (de lemn sau de metal) așezată perpendicular pe catargul unei corăbii, folosită la susținerea unor vele. – Din fr. vergue, it. verga.

FUNGĂ, fungi, s. f. Parâmă din grupul manevrelor curente ale unei nave cu pânze care se folosește la ridicarea și la coborârea unei vele. – Cf. it. fionco.

WINDSURF s. n. Scândură, planșetă prevăzută cu catarg și o mică velă, cu ajutorul căreia se poate pluti, stând în picioare, pe apele fără valuri mari. [Pr. uind-sărf] (din engl. windsurf)

MURĂ³, mure, s. f. Parâmă folosită pentru a trage spre proră colțurile inferioare ale velelor pătrate. – Din it. mura.

CONTRARANDĂ, contrarande, s. f. Velă de formă triunghiulară sau trapezoidală plasată deasupra randei pe goelete și pe iahturi. – Din it. contraranda. corectat(ă)

TERȚAROLARE, terțarolări, s. f. Reducere a suprafeței unei vele când vântul depășește o anumită forță. – Din terțarolă.

TERȚAROLĂ, terțarole, s. f. Porțiune dintr-o velă care poate fi strânsă prin înfășurare pentru a reduce suprafața pânzei expusă vântului când acesta depășește o anumită forță. – Din it. terzaruola.

TRANSFILAJ, transfilaje, s. n. (Mar.) Legătură cu care se prind unele vele pe vergea. – Din fr. transfilage.

TRINCHETIN, trinchetini, s. m. (Mar.) Velă triunghiulară prinsă de arborele trinchet. – Din it. trinchettina.

DEZVERGA, dezverg, vb. I. Tranz. (Mar.) 1. A desprinde o velă de pe vergă sau de pe strai². 2. A coborî vergile. – De la vergă.

SCOTĂ, scote, s. f. Parâmă folosită pentru fixarea colțului de jos al unei vele pe o navă cu pânze. – Din it. scotta.

STAR¹, staruri, s. n. Ambarcație sportivă cu vele, cu lungimea de cca 7 m și cu echipajul format din două persoane. – Din engl. star.

CONTRAGABIER, contragabieri, s. m. (Mar.) A treia velă pătrată începând de jos a unui gabier. [Pr.: -bi-er] – Din fr. contre-gabier.

PÂNZĂ s. 1. (înv. și reg.) pânzătură, (reg.) pănură, pânzare. (A cumpărat doi metri de ~.) 2. pânză de cort v. foaie de cort. 3. v. velă. 4. v. păienjeniș. 5. v. pictură. 6. lamă, tăiș. (~ ferăstrăului, a coasei.) 7. (GEOL.) strat. (~ freatică.) 8. (GEOL.) vână. (O ~ de apă freatică.)

VELĂ s. (MAR.) pânză, (înv.) vetrelă, vintrea. (Corabie cu două ~.)

VELĂ s. v. velier.

VELIER s. (MAR.) (rar) ventrilar, (fig.) velă. (Ambarcația cu pânze numită ~.)

VETIELĂ s. v. corabie, pânză, umbrelă, velă.

VINTREA s. v. pânză, velă.

bonetă (scufie, velă) s. f., pl. bonete

velă s. f., g.-d. art. velei; pl. vele

AMBARCAȚIE ~i f. 1) Vas plutitor de dimensiuni mici, cu motor, cu vele sau cu vâsle. 2) Încărcătură de pe un astfel de vas. [G.-D. ambarcației; Sil. -ți-e] /<fr. embarcation

ANCORATOR ~oare n. Dispozitiv pe navele cu vele, folosit pentru coborârea ancorei. /a ancora + suf. ~tor

CARAVELĂ ~e f. (în sec. XIII-XVI) Corabie ușoară cu vele, folosită de spanioli și portughezi în călătorii de lungă durată. /<it. caravella, fr. caravelle

CATAMARAN ~e n. Ambarcație cu vele alcătuită din două corpuri cuplate între ele printr-o punte. /<fr. catamaran

CATARG ~ge n. Stâlp vertical montat pe o navă pentru a susține velele și instalațiile de semnalizare; arbore. /<ngr. katárti

FREGATĂ¹ ~e f. 1) (în secolele trecute) Navă militară rapidă cu trei catarge și cu vele, folosită în operațiile de recunoaștere și în serviciul de pază. 2) (în flotele contemporane ale Angliei, Franței, S.U.A. etc.) Navă maritimă militară de escortă și de apărare împotriva submarinelor. /<fr. frégate, it. fregata

GREEMENT ~e n. Totalitate a catargelor, velelor și parâmelor unei nave cu pânze. /<fr. gréement

IAHTING n. 1) Sport practicat cu ambarcațiuni cu vele. 2) Concurs de iahturi. /<fr., engl. yachting

IOLĂ ~e f. Ambarcație sportivă de dimensiuni mici, condusă de o persoană cu ajutorul unei singure vele. [G.-D. iolei; Sil. io-lă] /<fr. yole

KETCH [pr.: keci] n. Navă mică cu vele și cu doi arbori inegali. / Cuv. engl.

PÂNZĂ ~e f. 1) Țesătură obținută din fibre naturale (de bumbac, cânepă, in etc.), de obicei albă, folosită, mai ales, la confecționarea albiturilor. ◊ ~ de casă pânză țesută la stative. ~ tare pânză rară, mult scrobită, folosită în croitorie. ~ de păianjen păienjeniș. A zări (sau a vedea) ca prin ~ a vedea nedeslușit; a vedea ca prin ceață. A i se lua (sau a i se ridica, a-i cădea) ~a de pe ochi a) a începe să vadă mai bine; b) a începe să privească lucrurile cum trebuie. A țese ~ele a urzi intrigi. A prinde (sau a lega) gura ~ei a) a face noduri la capetele urzelii după terminarea țesutului; b) a scăpa de greutăți; a o duce mai bine. Până-n ~ele albe până la extrem. 2) fig. Suprafață continuă și netedă; întindere. ~a cerului. ◊ ~ de apă subterană strat de apă aflat în interiorul solului. 3) mai ales la pl. Bucată mare de țesătură rezistentă, fixată de catargul unui vas, care, fiind întinsă de vânt, provoacă propulsarea vasului; velă. Iaht cu ~e. ◊ A întinde ~ele a) a desface pânzele pe un vas; b) a iniția o acțiune; a întreprinde ceva. 4) Pictură executată pe o bucată de țesătură; tablou. ~ele încântătoare ale lui Picasso. 5) Împletitură din diferite fire (textile, metalice etc.) folosită în scopuri tehnice. 6) Lamă dințată pe care se produce procesul de șariaj. [G.-D. pânzei] /Orig. nec.

SCHIF ~uri n. 1) Ambarcație sportivă ușoară, lungă și îngustă, cu vele, ramă sau motor, folosită la cursele de canotaj academic. 2) Probă sportivă practicată cu astfel de ambarcație. /<fr., engl. skiff

STAR¹ ~uri n. Ambarcație sportivă cu vele, condusă de două persoane. /<engl. star

VELATURĂ ~i f. Totalitate a velelor de pe o corabie. /<it. velature

VELĂ ~e f. 1) Pânză care, sub acțiunea curenților de aer, asigură deplasarea unei nave. 2) la pl. Sport practicat cu ambarcații cu pânze. /<it. vela

VELIST ~stă (~ști, ~ste) Sportiv care practică velele. /velă + suf. ~ist

VOALURĂ f. 1) Totalitate a velelor de pe o corabie; velatură. 2) Curbura parașutei la deschiderea acesteia, care permite căderea lină a parașutistului. /<fr. voilure

AMBARCAȚIE s.f. Vas plutitor de dimensiuni mici propulsat cu vîsle, vele sau cu motor, folosit în diferite scopuri. [Gen. -iei, var. ambarcațiune, îmbarcațiune s.f. / cf. fr. embarcation].

AURIC, -Ă adj. (Despre vele) În formă de trapez. [Pron. a-u-. / cf. fr. aurique, it. aurica].

BARC s.n. (Mar.) Velier cu trei arbori și velatură pătrată, în afară de artimon, care poartă vele aurice. [Pl. -uri. / < engl., fr. barque, it. barco, germ. Barca].

BARCHENTINĂ s.f. (Mar.) Velier cu trei pînă la cinci arbori și cu velatură aurică, în afară de arborele trinchet, prevăzut cu vele pătrate. [< engl. barquentine, fr. barquentin].

BONETĂ² s.f. (Mar.) Velă ajutătoare, care se instalează numai pe vreme bună la extremitatea velelor pătrate. [Cf. engl. bonnet, fr. bonnette, it. bonnetta].

BRAȚ s.n. (Mar.) Manevră curentă folosită la orientarea unei vergi în plan orizontal pentru ca velele să ocupe o anumită poziție față de direcția vîntului. [Var. bras s.n. / < engl. brace, fr. bras].

BRAȚA vb. I. tr. (Mar.) A orienta vergile unui velier astfel încît velele să ocupe o poziție dorită față de direcția vîntului. [Var. brasa vb. I. / < fr. brasser].

BRIC s.n. Corabie cu două catarge, echipată cu pînze pătrate și uneori cu motor. ◊ Bric-goeletă = bric al cărui arbore trinchet poartă vele pătrate, iar celălalt arbore vele aurice. [Pl. -curi. / < fr. brick, cf. engl. brig].

BUCHET s.n. 1. Mănunchi, legătură de flori. 2. Grup de arbori de aceeași specie în cadrul unui arboret; boschet. 3. Aromă specifică a unor vinuri vechi, selecționate. 4. (Mar.) Ansamblu format din două-trei macarale, servind pentru manevrele curente ale velelor. [< fr. bouquet].

CARAVELĂ s.f. Navă cu vele cu patru catarge, folosită în trecut mai ales de spanioli și de portughezi. ♦ Bastiment turcesc. [< fr. caravelle, it. caravella, cf. port. caravela, sp. carabela].

CAVILĂ s.f. Piesă întrebuințată la legarea de catarg a parîmelor care manevrează velele. ♦ Fiecare dintre mînerele fixate pe cercul cîrmei ca o prelungire a spițelor. [Var. cavelă s.f. / < it. caviglia].

CLIPER¹ s.n. 1. Navă de comerț cu vele, cu viteză mare, pentru curse lungi, folosită mai ales în ultima jumătate a sec. XIX. ♦ Barcă de sport cu o formă specială care îi dă suplețe la manevre. 2. Avion de cursă lungă, folosit la transportul rapid de oameni și de materiale. [Pl. -re. / < engl., fr. clipper].

CLUB s.n. 1. Cerc pe lîngă o întreprindere, o instituție, un sindicat etc., unde se reunesc membrii săi în timpul liber pentru activități cultural-educative, pentru a face sport etc.; local unde funcționează un astfel de cerc. 2. Asociație (politică), cerc de persoane care se întrunesc regulat într-un anumit local; local care servește acestei asociații, acestui cerc. 3. (Mar.) Scondru pe care se înverghează marginea de întinsură la unele vele latine. V. greement. [< fr., engl. club].

GRANDEE s.f. (Mar.) Parîmă cusută pe marginea unei pînze ca întăritură și pentru a-i micșora lungimea; marginea unei vele. [Pron. -de-e, pl. invar. / < engl. grandee].

CONTRAGABIER s.n. (Mar.) A treia velă pătrată începînd de jos a unui velier, susținută de o verigă mobilă. [Pron. -bi-er. / cf. fr. contre-gabier].

DOLON s.n. Velă mică pătrată, invergată pe un catarg înclinat, la o navă de transport feniciană. [< gr. dolon, cf. lat. dolo].

FAR s.n. 1. Turn în care este instalat un proiector puternic, destinat a servi ca reper în navigație. ♦ Reflector montat în față la automobile, la locomotive etc. pentru a lumina drumul. 2. Ansamblul tuturor vergelelor, velelor și manevrelor unui catarg. [< fr. phare, cf. lat., gr. Pharos – insulă lîngă Alexandria, unde Ptolomeu a ridicat un turn înalt pentru orientarea corăbiilor].

FERȚĂ s.f. (Mar.) Fiecare dintre fîșiile de pînză specială, cusute una lîngă alta pentru a forma o velă. [< it. ferzo].

GABIER s.m. Marinar care face serviciul în gabia unei nave. // s.n. Velă pătrată, a doua de jos, la o navă cu pînze. [Pron. -bi-er. / < it. gabbiere, cf. fr. gabier].

GHIU s.n. (Mar.) Suport de lemn fixat aproape de baza catargului pe care se leagă marginea de jos a velei; bum. [< fr. gui].

IAHTING s.n. Sportul ambarcațiunilor cu vele. ♦ Concurs de iahturi. [Pron. și iot-in, scris și yachting. / < engl. yachting.

LATIN, -Ă adj. Din Lațiu. ♦ Roman; de origine romană. ♦ (Mar.) Velă latină = pînză triunghiulară învergată pe o antenă. [< lat. latinus].

LUGHER s.n. (Mar.) Velier mic cu doi arbori, arborele mic fiind prevăzut cu o velă pătrată. [< engl. lugger].

MASCA vb. I. 1. tr., refl. A(-și) acoperi fața cu o mască (mai ales la un bal mascat). 2. tr. (Fig.) A ascunde (ceva) sub false aparențe, cu intenția de a înșela pe cineva; a camufla, a ascunde, a disimula. ♦ A ascunde vederii, a camufla. 3. tr. (Mar.) A face ca velele să primească vîntul din față, astfel ca nava să fie împinsă înapoi. [P. i. 3,6 -chează. / cf. fr. masquer].

MERLINA vb. I. tr. (Mar.) A coase grandeea de marginea velei cu ajutorul unei ațe rezistente. [< fr. merliner].

MURĂ s.f. (Mar.) 1. Manevră curentă prin care colțul de jos al unei vele se întinde spre proră. 2. Expresie folosită pentru a arăta poziția velierului în raport cu vîntul. [< it. mura].

PANĂ s.f. 1. Oprire accidentală a funcționării unei mașini, a unui autovehicul, determinată de defectarea unei piese, de lipsa combustibilului etc. ◊ A rămîne în pană = a fi împiedicat într-o activitate, a se găsi într-o situație (materială) jenantă; a nu avea bani. 2. (Mar.) Orientare a velelor unei nave cu pînze astfel încît să se opună vîntului și să rămînă pe loc; oprire a unei corăbii. [Pl. pane, pene. / < fr. panne].

PRAO s.n. Ambarcație mare cu vele, folosită în Malaysia. [Pron. prao. / cf. fr. prao].

SCHIF s.n. 1. Ambarcație cu vele, rame sau motor de dimensiuni mici, cu fundul plat și pescaj redus, cu proră ascuțită și pupa dreaptă, folosit pentru pescuit sau pentru sport, la cursele de viteză și de agrement. 2. Sport practicat cu astfel de ambarcații. [< fr., engl. skiff].

ȘUNĂR s.n. Navă mică cu două catarge înclinate și vele aurice, folosită pentru pescuit și cabotaj; goeletă. [Var. scuner s.n. / < engl., fr. schooner].

SNAIP s.n. Tip de ambarcație cu vele, avînd construcția corpului netedă. [Pl. -puri. / < engl. snipe].

SPINACHER s.n. Velă triunghiulară folosită pe ambarcațiile de sport. [< engl. spinnaker].

SUSMANTĂ s.f. (Mar.) Manevră curentă cu care se ridică burta velelor. [Et. incertă].

TREFLĂ s.f. 1. Una dintre cele patru culori ale cărților de joc, reprezentată printr-un semn de forma unei frunze de trifoi de culoare neagră; spatie. 2. (Poligr.) Ornament care imită trifoiul. ♦ Găitan de bumbac, de mătase etc. în formă de frunză de trifoi cusut ca podoabă la unele haine (de uniformă); (p. ext.) cusătură astfel executată. ♦ (Arhit.) Ornament compus din trei cercuri care se întretaie. 3. (Mar.) Dispozitiv special de legătură atașat la colțul inferior al velelor pătrate. 4. Încrucișare suprapusă de șosele; pasaj denivelat. [< fr. trèfle].

VELAR s.m. Muncitor sau marinar specializat în confecționarea și repararea velelor și a tenzilor navei. ♦ Marinar care execută manevra navelor sau a ambarcațiilor cu vele. [Cf. it. velaio, fr. voilier].

VELASTRAI s.n. (Mar.) Velă triunghiulară pe straiuri speciale întinse între arbori. [< velă + strai, după it. vela de straglio, sp. vela de estay].

YAWL s.n. (Mar.) Ambarcație cu vele asemănătoare ketchului, avînd arborele de la pupă foarte mic; iolă. [Pron. iaul, pl. -iuri. / < engl., fr. yawl].

VOALURĂ s.f. 1. Ansamblul velelor unei nave. 2. (Av.) Curbura suprafeței unei parașute deschise; (p. ext.) pînza parașutei. [Pron. vo-a-. / < fr. voilure].

BARC s. n. velier cu trei arbori și velatură pătrată, în afară de artimon, care poartă vele aurice. (<engl., fr. barque, it. barco)

BARCHETINĂ s. f. velier cu trei, patru sau cinci arbori și vele aurice, în afară de arborele trinchet, cu vele pătrate. (<it. barchetinna)

BARJĂ s. f. 1. barcă cu o velă pătrată, pentru pescuitul pe râuri. 2. navă cu fundul plat, pentru transporturi grele pe căile navigabile. (<fr. barge)

BUCHET s. n. 1. mănunchi de flori aranjate și legate împreună. ♦ (p. ext.) grup de obiecte de același fel puse împreună; grup de compuneri (literare, muzicale) luate împreună. 2. grup de arbori de aceeași specie în cadrul unui arboret. 3. aromă specifică a unor băuturi și preparate din fructe și legume. 4. ansamblu din două-trei macarale pentru manevrele curente ale velelor. (<fr. bouquet)

ANCORATOR s.n. Dispozitiv folosit la navele cu vele pentru coborîrea ancorei. [Cf. it. ancoratore].

VELIST, -Ă s.m. și f. Sportiv care conduce o ambarcație cu pînze. [< velă + -ist].

VELĂ s.f. Pînză de corabie; (p. ext.) ambarcație cu pînze. ♦ (La pl.) Sport sau agrement practicat pe ambarcații cu pînze. [< it. vela].

CARCAFUNG s.n. (Mar.) Parîmă care se fixează pe marginea întinsă a unei vele, servind la strîngerea acesteia. [Cf. fr. cargue fond].

galeasă s. f. navă venețiană din evul mediu, cu vele și rame, de tipul galerei. (din fr. galéasse, it. galeazza)

CONTRARANDĂ s.f. (Mar.) Velă triunghiulară sau trapezoidală ridicată deasupra randei, pe goelete și iahturi. [Cf. it. contraranda].

DERIVOR s.n. Pînză pentru vreme rea, pentru furtună. ♦ Placă de metal sau de lemn dispusă în planul diametral al ambarcațiilor cu vele, care mărește stabilitatea vasului. [< fr. dériveur].

FREGATĂ s.f. 1. Veche navă de război cu vele, rapidă, înarmată ușor, folosită mai ales în operațiile de recunoaștere. 2. Pasăre palmipedă din mările tropicale, cu coadă și aripi foarte lungi. [Cf. fr. frégate, it. fregata].

FUNGĂ s.f. (Mar.) Parîmă, frînghie pentru ridicarea velei la catarg. [Cf. it. fionco].

GALION¹ s.n. 1. Navă spaniolă cu vele, care transporta în Spania, la sfîrșitul evului mediu, produsele minelor de aur și de argint din America (Mexic și Peru). 2. Prelungire a etravei navelor cu pînze, care susține bompresul. ♦ Ornamentație care se montează uneori la prora navelor cu pînze. [Pron. -li-on. / < fr. galion].

GREEMENT s.n. Ansamblul catargelor, vergilor, manevrelor și velelor unei nave. [Pron. gre-e-. / < fr. gréement].

GUARDAMAN s.n. (Mar.) Apărătoare de mînă făcută din piele, folosită de marinari la cusutul velelor, avînd între degetul mare și podul palmei un mic disc metalic cu care se împinge acul. [Pron. guar-. / < it. guardamano].

KETCH s.n. Navă mică cu vele cu doi arbori inegali. [Pron. checi. / < engl. ketch].

REGATĂ s.f. 1. Întrecere organizată între ambarcații sportive (cu vele), iahturi etc. 2. Formă de cravată care se înnoadă și care cade vertical de-a lungul plastronului cămășii. [Pl. -te. / cf. it. regata, fr. régate].

chițibuș (chițibușuri), s. n. – 1. Fleac, bagatelă. – 2. Tertip, truc. – 3. (Rar.) Strîngător de velă. Origine necunoscută. DAR și Scriban se gîndesc la o deformare de la pițiguș „lucru mărunt.” În ultimul sens, ar putea fi o deformare a germ. Kettenbrücke „pod suspendat”, asimilat cu cuvîntul rom. – Der. chițibușar, s. m. (șmecher).

SCOTĂ s.f. (Mar.) Frînghie cu care se fixează colțul de jos al unei vele. [< it. scotta].

TERȚAROLARE s.f. (Mar.) Reducere a suprafeței unei vele cînd vîntul se intensifică prea tare. [< terțarola].

AMBARCAȚIE s. f. vas plutitor de dimensiuni mici, cu vâsle, vele sau motor. (< fr. embarcation)

ANTENĂ s. f. 1. fiecare dintre cele două organe de simț, firișoare mobile pe capul unor insecte, al crustaceelor și miriapodelor. 2. dispozitiv de transmitere, de captare a undelor electromagnetice, la aparatele de emisie sau de recepție a undelor. 3. vergă a unei vele latine, foarte lungă, ascuțită la extremități. 4. (fam.; pl.) sursă de informații. 5. filială, unitate subalternă detașată pe lângă un organism central. (< fr. antenne, lat. antenna)

AURIC, -Ă adj. (despre vele) în formă de trapez, în axa navei. (< fr. aurique, it. aurica)

BALON¹ s. n. 1. vehicul aerian dintr-un corp sferic umplut cu un gaz mai ușor decât aerul, la care este atașată o nacelă. ♦ (fam.) a lua (pe cineva) în ~ = a face glume pe seama cuiva. ◊ bășică de cauciuc foarte subțire, asemănătoare unei mingi, cu care se joacă copiii. 2. minge (de fotbal, de baschet etc.). 3. (mar.) velă triunghiulară la ambarcațiile de regate. 4. înveliș transparent sau translucid, etanș, care închide corpul luminos al unei lămpi electrice, al unui tub electronic etc. 5. vas de formă sferică pentru anumite reacții chimice (de laborator). (< fr. ballon)

BARCĂ s. f. ambarcație mică, fără punte, cu rame, vele sau cu motor. (< it. barca, fr. barque)

BONETĂ² s. f. velă îngustă, suplimentară, care se instalează numai pe vreme bună la extremitatea velelor pătrate. (< fr. bonnette)

BRAȚA vb. tr. a orienta vergile unui velier cu ajutorul brațului (1), încât vârful să aibă maximă eficacitate asupra velelor. (< fr. brasser)

BRIGANTINĂ s. f. 1. navă ușoară cu pânze, cu două catarge. 2. velă trapezoidală arborată, legată de artimon; randă. (< fr. brigantine, it. brigantina)

BULINĂ¹ s. f. (mar.) manevră curentă pentru tras „în vânt” (către proră) grandeele de cădere a velelor pătrate. (< fr. bouline)

CADET s. m. 1. (în trecut în Franța, Rusia) tânăr care se pregătea pentru a deveni ofițer. 2. membru al unui partid reacționar din Rusia țaristă. 3. elev (absolvent) al unei școli militare. 4. ambarcație de sport cu vele. (< fr. cadet, rus. kadet)

CARACĂ s. f. navă cu vele, cu catargul principal foarte înalt, la portughezi, spanioli și italieni. (< fr. caraque, it. caracca)

CARCAFUNG s. n. parâmă care se fixează pe marginea întinsă a unei vele, pentru strângerea acesteia. (după engl.^[1] cargue fond)

CARGABAS s. n. (mar.) manevră curentă de strângere a velelor. (< fr. cargue basse)

CATAMARAN s. n. 1. ambarcație cu vele compusă din două coci paralele legate printr-o punte comună. 2. dispunere în forma flotoarelor hidroavioanelor. (< fr., engl. catamaran)

CAVILĂ s. f. 1. piesă la legarea de catarg a parâmelor care manevrează velele. 2. fiecare dintre mânerele fixate pe cercul cârmei, ca o prelungire a spițelor. (< it. caviglia)

CIVADIERĂ s. f. 1. velier din sec. XV cu vele triunghiulare la bompres. 2. velă pătrată prinsă sub bompres. (< it. civadiera)

CLUB¹ s. n. 1. cerc pe lângă o întreprindere, o instituție, un sindicat etc., unde se reunesc membrii săi în timpul liber pentru activități cultural-educative, sport etc. 2. (în țările capitaliste) asociație (politică), cerc de persoane care se întrunesc regulat într-un anumit local; localul însuși. 3. (mar.) vergă montată pe bompresul corăbiilor mari pentru a susține marginea de întinsură a velelor triunghiulare numite focuri. (< fr., engl. club)

CONTRACIVADIERĂ s. f. velă pătrată spre vârful bompresului, dedesubtul civadierei. (< fr. contre-civadière)

CONTRAGABIER s. n. a treia velă pătrată deasupra gabierului unui velier. (< fr. contre-gabier)

CONTRARANDĂ s. f. velă triunghiulară sau trapezoidală deasupra randei, pe goelete și iahturi. (< it. controranda)

CONTRASCOTĂ s. f. fiecare dintre frânghiile prinse la colțurile velelor unei corăbii, servind la strângerea acestora. (< it. contrascotta)

CUTER¹ s. n. ambarcație mică cu un singur catarg (cu vele), pentru curse scurte sau pentru sport nautic. ◊ ambarcație de pescuit. (< engl., fr. cutter)

DERIVOR s. n. 1. velă pentru furtună. 2. placă de metal sau de lemn dispusă în planul diametral al ambarcațiilor cu vele pentru a micșora deriva (1). (< fr. dériveur)

DEZVERGA vb. tr. (mar.) 1. a desprinde o velă de pe vergă sau de pe strai. 2. a coborî vergile. (< dez- + vergă)

DINGHI s. n. 1. ambarcație mică de sport cu rame și vele, putând folosi și un motor în afara bordului. 2. barcă pneumatică pentru salvarea echipajului avioanelor. (< engl., fr. dinghy)

DOLON s. n. velă mică, pătrată, invergată de un catarg înclinat, la o navă de transport feniciană. (< fr. dolon)

DRAGON¹ s. m. I. 1. animal imaginat cu cap și aripi de vultur, gheare de leu, trup și coadă de șarpe. 2. reprezentare heraldică a unui chip omenesc cu barba din șerpi încolăciți. 3. șopârlă tropicală, pe copaci, care are de-a lungul corpului două excrescențe ale pielii ca niște aripi. 4. pește marin care, în timpul zilei, stă îngropat în nisip, noaptea fiind foarte activ; drac-de-mare. 5. ambarcație cu două vele de suprafață mare; velă triunghiulară suplimentară. II. cavalerist astfel echipat încât să poată lupta și pe jos. (< fr. dragon)

DROMON s. n. 1. navă bizantină de transport, cu vele și rame sprijinite direct pe bordaj. 2. navă medievală de război, cu rame. (< it. dromone, fr., gr. dromon)

DUBLA vb. I. tr., refl. a (se) face de două ori mai mare; a (se) îndoi. II. tr. 1. a face o lucrare similară cu alta existentă, sau care servește aceluiași scop ca și prima. ◊ a căptuși (o haină, bordajul sau puntea unei nave etc.). 2. a înlocui un actor într-un anumit rol pe care îl deține într-o distribuție, a fi dublura unui actor; (fig.) a secunda, a însoți. ◊ a executa un dublaj (1). 3. (sport) a depăși cu un tur un concurent. 4. (mar.) a ocoli cu nava un obstacol sau un reper de navigație. ◊ a întări o velă în vederea luptei sau în caz de vreme rea. (< fr. doubler)

DUBLAJ s. n. 1. (cinem.) sincronizare a traducerii textului vorbit al unui film cu mișcările și scenele lui. 2. (mar.) căptușeală de scânduri sau de tablă aplicată pe punte sau bordaj. ◊ întăritură a unei vele. (< fr. doublage)

DUBLURĂ s. f. 1. (al doilea) interpret al unui rol într-o piesă de teatru, într-un film, care înlocuiește în anumite ocazii pe titularul rolului. ◊ obiect la fel cu altul. 2. căptușeală de haine etc. ◊ (mar.) bucată de pânză ce dublează o tendă sau o velă. 3. tablă suplimentară sudată peste bordajul unei nave, pentru a-l întări în punctele mai solicitate. (< fr. doublure)

FAR s. n. 1. turn în care este instalat un proiector puternic, ca reper în navigație. 2. reflector montat în față la automobile, la locomotive etc. 3. ansamblul velelor, vergelor și manevrelor unui catarg. 4. (fig.) ghid. (< fr. phare, lat. pharus, it. faro)

FERȚĂ s. f. fiecare dintre fâșiile de pânză specială, care, cusute una lângă alta, alcătuiesc o velă. (< it. ferza)

FIFTY-FIFTY s. n. iaht de croazieră la care se acordă aceeași importanță propulsiei mecanice și celei cu vele. (< fr., engl. fifty-fifty)

FOC s. n. velă triunghiulară la prora unei nave, susținută de bompres. (< fr. foc)

FREGATĂ s. f. 1. veche navă de război cu vele, rapidă, cu trei catarge și artilerie puternică, de recunoaștere, de pază și de legătură între navele mari. ◊ navă militară modernă de tonaj mic, manevrieră și rapidă. 2. pasăre palmipedă din mările tropicale, cu coadă și aripi foarte lungi. (< fr. frégate, it. fregata)

FUNGĂ s. f. parâmă pentru ridicarea velei la catarg. (după it. fionco)

GABARĂ s. f. 1. ambarcație mare de lemn cu vele, folosită în trecut, pentru transportul mărfurilor. 2. navă cu fundul plat, la transportul pietrei de construcții. (< fr. gabare, it. gabarra)

GABIER I. s. m. marinar care face serviciul pe gabie. II. s. n. velă trapezoidală sau pătrată, a doua, începând de la punte. (< it. gabbiere, fr. gabier)

GALERĂ s. f. navă de comerț sau de război, lungă și cu puntea joasă, cu vele și rame mânuite de sclavi sau de condamnați la muncă silnică. (< fr. galère)

GALION s. n. 1. navă spaniolă cu vele, de comerț și de luptă, din sec. XVI-XVII. 2. prelungire a etravei navelor cu vele care susține bompresul. 3. sculptură la prora unor nave cu vele. 4. (poligr.) șif. (< fr. galion)

GALIOTĂ s. f. navă mică (de război) cu vele, cu fundul plat și două catarge. (< fr. galiote)

GAMBIA vb. tr. (mar.) a schimba velele față de catarg, în funcție de vânt. (< fr. gambier)

GARNITURĂ s. f. 1. accesoriu pentru împodobirea sau completarea unui lucru; podoabă, ornament. 2. adaos de legume, salată etc. care se servește la friptură. 3. element plastic de etanșare între piesele rigide; ansamblu de piese demontabile care se fixează pe piese supuse uzurii prin frecare, pentru a le proteja. 4. ansamblu de obiecte, piese, scule etc. care formează un asortiment complet. ◊ totalitatea pieselor de același fel ale unei mașini. ◊ echipă (completă). ♦ ~ de tren = ansamblu format din locomotivă și vagoanele unui tren. 5. greementul unui catarg, unei vergi, unei vele. 6. ~ de cromozomi = totalitatea cromozomilor din celulele somatice ale unui individ. 7. (poligr.) ~ de litere = serie de caractere de același fel, dar de corpuri diferite. (< fr. garniture)

GHIU s. n. bară de lemn sau de metal fixată aproape de baza catargului, pe care se prinde marginea de jos a velei; bum. (< fr. gui)

GOELETĂ s. f. veche navă de transport cu doi-trei arbori și vele aurice. (< fr. goélette)

GRANDEE s. f. parâmă cusută pe marginea unei vele sau tenzi ca întăritură. (< engl. grandee)

GUARDAMAN s. n. (mar.) apărătoare de mână dintr-o brățară din piele, la cusutul velelor, având între degetul mare și podul palmei un mic disc metalic cu care se împinge acul. (< it. guardamano)

IAHT s. n. ambarcație ușoară de sport sau de agrement, cu vele ori cu motor. (< fr. yacht)

INCENDIATOR, -OARE I. s. m. f. 1. provocator al unui incediu. 2. (fig.) ațâțător, provocator. II. s. n. navă mică cu vele cu exploziv, care servea la incendierea navelor inamice, prin abordare. (< incendia + -tor)

IOLĂ¹ s. f. ambarcație de sport strâmtă, lungă și ușoară, cu o singură velă, condusă de o singură persoană. ◊ ambarcație cu doi arbori, pentru pescuit. ◊ barcă cu două, patru sau șase rame, folosită de nave în diferite scopuri. (< fr. yole)

ÎNVERGA vb. tr. (mar.) a fixa vela pe o vergă. (< it. invergare)

JONCĂ s. f. ambarcație mică cu vele, pentru transport și pescuit în bazinul de vest al Oc. Pacific. (< fr. jonque)

KETCH /CHECI/ s. n. navă mică cu vele cu doi arbori inegali. (< engl. ketch)

LARGA vb. tr. 1. a desprinde dintr-o aeronavă un obiect pentru a fi lansat în timpul zborului. 2. a îndepărta o ambarcație de la chei sau de la navă cu ajutorul unei căngi. 3. a desfășura larg vela sau voalura parașutei. (< fr. larguer, it. largare)

LATIN, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Latium /Italia/, care aparținea Romei antice. ◊ roman. ◊ (s. f.) limbă italică vorbită de romani. II. adj. arhitectură ~ă = stil roman degenerat, având ca tip bazilica romană. ◊ (mar.) velă ~ă = pânză triunghiulară învergată pe o antenă. (< lat. latinus, fr. latin)

LUGHER s. n. velier mic cu doi arbori, arborele mic fiind prevăzut cu o velă pătrată. (< engl. lugger)

MANEVRĂ s. f. 1. manevrare. 2. (pl.) pregătire tactică a trupelor terestre sau a flotei în condiții asemănătoare cu cele de pe câmpul de luptă. 3. totalitatea operațiilor de compunere și de descompunere a trenurilor, de conducere a unei nave etc. 4. parâmă la fixarea și manevrarea velelor, la legarea catargelor etc. 5. (fig.) uneltire, intrigă, mașinație. (< fr. manoeuvre)

MASCA vb. I. tr., refl. a(-și) acoperi fața cu o mască. II. tr. 1. (fig.) a ascunde (ceva) sub false aparențe, cu intenția de a înșlea. ◊ a ascunde vederii inamicului trupele, tehnica de luptă, diverse obiective; a camufla. 2. (mar.) a orienta astfel un velier încât velele să primească vântul din față, stopând nava. ◊ a interpune o velă între vânt și o altă velă, împiedicând-o să primească vânt. ◊ a manevra astfel un velier încât să ajungă în vântul altei ambarcații cu vele. 3. a suprapune un sunet perturbator peste unul util, făcându-l ininteligibil. (< fr. masquer)

MERLINA vb. tr. (mar.) a coase grandeea de marginea velei cu merlin (1). (< fr. merliner)

MURĂ s. f. (mar.) 1. parâmă care fixează colțul de vânt al unei vele (la velierele mari). 2. parâmă care întinde spre pupă colțul de jos al velei. ♦ ~ la tribord (sau la babord) = poziție a unui velier care primește vântul din tribord (babord). (< it. mura)

MUS s. m. 1. elev marinar. 2. ajutor al timonierului (schipărului) la bordul unei ambarcații cu vele. (< engl. mus, fr. mousse)

PANĂ s. f. 1. nefuncționare accidentală a unei mașini, a unui autovehicul. ♦ a rămâne în ~ = a fi împiedicat într-o activitate, a se găsi într-o situație (materială) jenantă. 2. poziție a unei nave cu pânze care nu înaintează, având velele orientate invers, astfel încât efectul vântului se anulează. 3. grindă longitudinală rezemată pe elementele transversale de rezistență ale acoperișului. (< fr. panne)

PATAȘĂ s. f. veche navă cu vele pentru transportul corespondenței și pasagerilor. (< fr. patache)

PATRONA vb. tr. 1. a ocroti, a proteja, a sprijini, a susține. ◊ (depr.) a prezida, a trona. 2. (mar.) a înfășura cu ață de velă ori cu merlin capătul unei parâme pentru a împiedica despletirea sau uzarea. (< fr. patronner)

PINASĂ s. f. 1. mică navă cu vele din sec. XIII-XVIII, lungă și ușoară, foarte rapidă, pentru patrulare și escortarea navelor comerciale. 2. ambarcație cu fundul plat pentru pescuitul litoral. (< fr. pinasse)

PRAO s. n. ambarcațiune mare cu vele, în insulele Malaysiei. (< fr. prao)

RANDĂ s. f. velă aurică arborată la catargul de la pupă. (< it. randa)

REGATĂ s. f. 1. întrecere sportivă la care participă ambarcații cu rame, cu vele sau cu motor. 2. cravată care se înnoadă și cade vertical de-a lungul plastronului cămășii. (< fr. régate, it. regatta)

ROMB¹ s. n. 1. patrulater cu toate laturile egale și unghiurile opuse egale. 2. (la ambarcații sportive cu vele) totalitatea sarturilor de deasupra crucetei. (< fr. rhombe, germ. Rhombus)

SAMPAN s. n. mică navă cu vele în Extremul Orient pentru traversarea fluviilor și comunicația între insule. (< engl., fr. sampan)

SAULĂ s. f. parâmă subțire care servește pentru a manevra velele sau pavilioanele și pentru a lega diferite obiecte la bordul unei nave. (după it. sagola)

SCHIPER s. m. 1. cârmaci al unei ambarcații cu vele. 2. (arg.) comandant al unei nave comerciale. (< engl., fr. skipper)

SCHOONER [SCUNĂR] s. n. / scună s. f. navă cu vele, cu două catarge înclinate, asemănătoare cu goeleta, folosită pentru pescuit și cabotaj. (< engl., fr. schooner)

SCOTĂ s. f. (mar.) parâmă cu care se fixează colțul de jos al unei vele. (< it. scotta)

SLOOP SLUP/ s. n. velier mic cu un singur arbore și două vele, fără bompres. (< engl. sloop)

SNAIP s. n. ambarcație de sport cu vele, având construcția corpului netedă. (< engl. snipe)

SPINACHER SPINERCĂR/ s. n. velă triunghiulară cu suprafață mare, arborată de ambarcații care au vânt din pupă pentru a mări propulsia. (< engl. spinnaker)

STAR² s. n. ambarcație sportivă cu vele, pentru două persoane. (< engl. star/board/)