MIORIȚA, baladă populară românească din ciclul pastoral având ca primă etapă în geneza ei o colindă transilvăneană ce cuprindea numai elementul justițiar. Ulterior, în mediul folcloric moldovenesc, balada s-a îmbogățit cu episodul „oii năzdrăvane”, apoi cu cel al „maicii bătrâne”, ultima etapă în procesul de închegare a temei fiind introducerea motivului „moarte-însurătoare”. Se consideră că nucleul baladei a fost conceput în sec. 16, motivul mioritic avându-și originea în relațiile păstorești de transhumanță. Pornind de la concepția străveche potrivit căreia viața după moarte este, în fapt, o continuare a celei terestre, M. afirmă dragostea eroului față de existența pământeană și față de propria-i îndeletnicire. Prin profunzimea gândirii poetice, prin desăvârșita cizelare artistică, M. constituie una din capodoperele reprezentative ale folclorului românesc. Prima variantă a M. a fost publicată de V. Alecsandri în 1850.

POIANA SIBIULUI, com. în jud. Sibiu, situată la poalele NNV al m-ților Cindrel, în zona etnografică a Mărginimii Sibiului; 2.697 loc. (2003). Produse lactate. Creșterea ovinelor. Muzeu etnografic (1958) cu exponate referitoare la păstorit. Centru de pielărie și de cojocărit. Vechi centru al păstorilor transhumanți. Biserica de lemn Adormirea Maicii Domnului (1730, cu picturi interioare din 1771), cu iconostas din 1801.

SAHEL (în arabă: SᾹHIL = margine), amplă zonă de tranziție, de la deșert la savană în partea central-nordică a Africii, extinsă de la țărmul Oc. Atlantic și până la Marea Roșie, pe o lățime ce variază între 300 și 500 km la S de Sahara. Ocupă mari porțiuni din Sénégal, Mauritania, Mali, Burkina Faso, Niger, Nigeria, Ciad și Sudan. Este o regiune cu ploi de vară (aproximativ 200 mm/an în N și până la 550 mm/an în S). În N pășunile, extrem de sărace (de semideșert) sunt folosite de arabo-berberi nomazi, crescători de cămile și capre, pe când în S vegetația este ceva mai bogată în sezonul ploios, permițând păstoritul transhumant al bovinelor practicat de populația negridă. Un produs specific al S. este guma arabică, recoltată de la o specie de Acacia. Această reg. a devenit foarte secetoasă după 1968, ceea ce a provocat un exod masiv al populației înfometate, determinând o conștientizare a gravității fenomenelor de deșertificare. În ciuda numeroaselor programe guvernamentale menite să împiedice acest fenomen nefast, deșertificarea a continuat să se extindă spre S (în anumite zone cu c. 100 km), iar seceta și foametea ce au lovit în 1983-1985 au făcut numeroase victime.

SĂLIȘTE 1. Depr. tectono-erozivă, parte componentă a Mărginimii Sibiului, situată în zona de contact a m-ților Cindrel cu pod. Secașelor, drenată de pâraiele Sibiel și Pârâul Negru. Depr. S. este separată de depr. Sibiu prin Măgura Beleunța (630 m alt.). Relief de lunci și terase pe care se extind mai multe localități. 2. Oraș în jud. Sibiu, situat în depr. omonimă, la poalele NNE ale m-ților Cindrel, pe Pârâul Negru, în zona Mărginimii Sibiului; 5.793 loc. (2005). Stație de c. f., inaugurată în 1879. Produse textile (țesături din lână) și de marochinărie. Centru pomicol (meri, pruni, peri). Creșterea ovinelor (vestită localitate pentru păstoritul transhumant). Iaz piscicol. Muzeu cu secții de icoane pe sticlă (în satul Sibiel). Orașul S. este renumit prin frumusețea portului popular, a cusăturilor, a sculpturilor și pirogravurilor în lemn (porți, cerdacuri, blidare, furci pentru tors lâna, fluiere, troițe etc.), precum și prin arta folclorului muzical. În sec. 19 și prima jumătate a sec. 20, com. S. a fost vestită pentru producerea vaselor ceramice smălțuite (oale, urcioare, căni, blide etc.), a cojoacelor și pieptarelor cu broderie fină, precum și un important centru de pictură populară, de fierărie și de rotărit – activități mult diminuate sau unele dispărute treptat în a doua jumătate a sec. 20. Declarat oraș la 20 dec. 2003. În S., atestat documentar în 1354, se află bisericile Înălțarea Domnului (1785, cu picturi murale interioare executate în anii 1790-1791 și fresce exterioare din 1791-1810) și Sf. Ioan Botezătorul (sec. 17), iar în satul Sibiel,menționat documentar în 1366, există ruinele cetății Salgo (sec. 12-13) și biserica Sf. Treime (1765-1776, pictată în 1782-1785). Bisericile Sf. Treime (1620, cu unele transformări din 1843 și 1896), Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (începutul sec. 18) și Sf. Nicolae-Cacova (1771-1774), în satele Vale, Galeș și Fântânele.

Sedentar ≠ migrator, nomad, transhumant

transhuma vt [At: SCRIBAN, D. / Pzi: ~mez / E: fr transhumer] (Rar) A practica transhumanța.

transhumant a. ce ține de transhumanța: vieața transhumantă a păstorilor carpatini.

*transhumánt, -ă adj. (d. transhumez; fr. transhumant, sp. transhumante). Care transhumează.

transhumant (trans-hu-) adj. m., pl. transhumanți; f. transhumantă, pl. transhumante

TRANSHUMANT, -Ă adj. (despre populații) care practică transhumanța. ◊ (despre animale) care este mutat dintr-un loc în altul, după anotimpuri. ◊ (despre îndeletniciri) cu caracter de transhumanță. (< fr. transhumant)

transhumant, ~ă a [At: VUIA, PĂST. 46 / Pl: ~nți, ~e / E: fr transhumant] 1 (D. populații) Care practică transhumanța. 2 (D. animale) Care este mutat dintr-un loc în altul, după anotimpuri, în vederea asigurării hranei. 3 (D. îndeletniciri, ocupații etc.) Care are un caracter de transhumanță.

TRANSHUMANT, -Ă adj. (Despre o populație de păstori) Care practică transhumanța. ♦ (Despre animale) Care este mutat dintr-un loc în altul, după anotimpuri. [< fr. transhumant].

TRANSHUMANT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre populații de păstori) Care practică transhumanța. 2) (despre animale) Care este mutat vara la munte și iarna la șes. [Sil. trans-hu-] /<fr. transhumant

transhumant (desp. trans-hu-) adj. m., pl. transhumanți; f. transhumantă, pl. transhumante

transhumant adj. m. (sil. mf. trans-), pl. transhumanți; f. sg. transhumantă, pl. transhumante

TRANSHUMANT, -Ă, transhumanți, -te, adj. (Despre populații) Care practică transhumanța; (despre animale) care este mutat dintr-un loc în altul după anotimpuri, în vederea asigurării hranei. Cunoscusem în delta Dunării meșteșugul albinăritului transhumant. SADOVEANU, A. L. 190.

transhumanță sf [At: VUIA, PĂST. 46 / Pl: ~țe / E: fr transhumance] Migrație periodică a păstorilor și a turmelor (de oi), primăvara de la șes la munte sau de la sud spre nord și toamna de la munte la șes sau de la nord spre sud, în vederea asigurării pășunii pentru animale.

transhumanță

TRANSHUMANȚĂ, transhumanțe, s. f. Migrațiune periodică a păstorilor și a turmelor de oi, vara de la șes la munte și iarna de la munte la șes. Ocupația de predilecție a majorității romînilor de peste munți a fost păstoritul, pe care l-au practicat sub forma transhumanței. IORDAN, L. R. 16.

TRANSHUMANȚĂ, transhumanțe, s. f. Migrație periodică a păstorilor și a turmelor (de oi), primăvara de la șes la munte sau de la sud spre nord și toamna de la munte la șes sau de la nord spre sud, în vederea asigurării hranei pentru animale. – Din fr. transhumance.

TRANSHUMANȚĂ, transhumanțe, s. f. Deplasare sezonieră a păstorilor cu turmele de animale (îndeosebi de oi) vara la pășunile de la munte și toamna spre cele de la șes. – Din fr. transhumance.

transhumanță f. trecerea ciobanilor cu vitele primăvara, dela câmp la munte, pentru pășunat, iar toamna, dela munte la câmp, spre a scăpa de asprimea iernii (= fr. transhumance): mocani ardeleni, aflători prin Ialomița și Dobrogea, datorează transhumantei prezența lor în aceste locuri.

transhumanță (trans-hu-) s. f., g.-d. art. transhumanței; pl. transhumanțe

TRANSHUMANȚĂ s. f. deplasare sezonieră a păstorilor și a turmelor (de oi) primăvara, vara de la șes la munte și toamna de la munte la șes. (< fr. transhumance)

TRANSHUMANȚĂ s.f. Trecere periodică a păstorilor și a turmelor de oi, vara de la șes la munte și iarna de la munte la șes. [< fr. transhumance, cf. lat. trans – peste, humus – pămînt].

TRANSHUMANȚĂ ~e f. Migrație periodică a păstorilor cu turmele de oi, vara la munte și iarna la șes, în vederea asigurării pășunatului. [G.-D. transhumanței] /<fr. transhumance

transhumanță s. f. (sil. mf. trans-), g.-d. art. transhumanței; pl. transhumanțe

transhumanță (desp. trans-hu-) s. f., g.-d. art. transhumanței; pl. transhumanțe

UNGUREAN, -Ă, ungureni, -ne, adj., s. m. 1. S. m. Denumire dată locuitorilor români originari din Transilvania (în special din Mărginimea Sibiului), care, practicând păstoritul transhumant, s-au stabilit în Muntenia și Oltenia, întemeind sate noi; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține ungurenilor (1), referitor la ungureni. 3. S. m. Numele unui dans popular; melodie după care se execută. – Ungur + suf. -ean.