CIDRU n. Băutură alcoolică slabă obținută prin fermentarea sucului de mere (sau a altor fructe). /<fr. cidre

cidru¹, s.n. – Băutură obținută prin fermentarea sucului de mere. „Mărul este folosit în medicina populară pentru boli de stomac, insomnie, în pomezi pentru crăpăturile pielii, astenie nervoasă, răceli. Merele se tescuiesc, obținându-se cidrul (vin de mere)” (Borza 1968: 107). – Din fr. cidre (DER).

CIDRU s. n. Băutură alcoolică obținută prin fermentarea sucului de mere (sau a altor fructe). – Din fr. cidre.

cidru¹, s.n. – Băutură obținută prin fermentarea sucului de mere. ♦ (med. pop.) „Mărul este folosit în medicina populară pentru boli de stomac, insomnie, în pomezi pentru crăpăturile pielii, astenie nervoasă, răceli. Merele se tescuiesc, obținându-se cidrul (vin de mere)” (Borza, 1968: 107). – Din fr. cidre „cidru” (DER, DEX, MDA) < lat. sicera devenit cisera, cisre, cisdre, cidre (Scriban).

MǗSLI s.n. Preparat culinar cu mare valoare nutritivă, creat în sec. 19 de medicul elvețian Bircher-Benner, numit de aceea și Birchermuesli, constând din fulgi de ovăz înmuiați în lapte, cu adaos de suc de lămâie, mere rase sau alte bucățele de fructe proaspete și semințe uleioase (miez de nucă, migdale) măcinate; p. restr. amestec de fulgi de ovăz, fructe deshidratate și semințe uleioase, comercializat sub această denumire. din germ. Müsli < germ. elv. Müesli, dim. al lui Mues pt. germ. Mus = piure (de fructe, de legume etc.). [et. DWdDS, 10 B.]

DOMNEȘTI 1. Com. în jud. Argeș, pe râul Doamnei, 3.389 loc. (1995). Cherestea. Fabrică de sucuri. Centru pomicol (meri, pruni, peri). Expoziție de artă feudală. 2. Com. în sectorul Agricol Ilfov, pe Sabar; 5.834 loc. (1995).

șuvar, (șovar), s.m. – (bot.) 1. Plantă erbacee, din familia gramineelor, cu paiul subțire și aspru (Poa trivialis); „iarbă rea, iarbă ca ovăzu” (Papahagi 1925); „iarbă slabă, fără suc” (Bud 1908): „În grădina cu șugar / Să-mi petrec lumea cu-amar” (Papahagi 1925: 208). 2. Loc șuvar „locus arundinosus” (Bud 1908). 3. Specie de măr pietros, fără suc, care se coace toamna târziu; mere de iarnă, mere bătrânești. – Din ucr. suvar (DEX).

șuvar, (șovar), s.m. – (bot.) 1. Plantă erbacee, din familia gramineelor, cu paiul subțire și aspru (Poa trivialis); „iarbă rea, iarbă ca ovăzu” (Papahagi, 1925); „iarbă slabă, fără suc” (Bud, 1908): „În grădina cu șugar / Să-mi petrec lumea cu-amar” (Papahagi, 1925: 208). 2. Loc șuvar = locus arundinosus (Bud, 1908). 3. Specie de măr pietros, fără suc, care se coace toamna târziu; mere de iarnă, mere bătrânești. – Cf. șovar (< ucr. šuvar, Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

șúvar, (șovar), s.m. (bot.) 1. Plantă erbacee, din familia gramineelor, cu paiul subțire și aspru (Poa trivialis); „iarbă rea, iarbă ca ovăzu” (Papahagi, 1925); „iarbă slabă, fără suc” (Bud, 1908): „În grădina cu șugar / Să-mi petrec lumea cu-amar” (Papahagi, 1925: 208). 2. Specie de măr pietros, fără suc, care se coace toamna târziu; mere de iarnă, mere bătrânești. – Cf. șovar.

SUC ~uri n. 1) Lichid pe care îl conțin sau îl secretează celulele vii. ~ gastric. 2) Băutură obținută prin zdrobirea și presarea fructelor sau a legumelor. ~ de mere. /<lat. sucus, fr. suc

must n. 1. vin dulce care încă n’a început a fierbe; 2. orice suc: must de pere, de mere. [Lat. MUSTUM].

BĂICULEȘTI, com. în jud. Argeș, pe stg. Argeșului; 6.871 loc. (1991). Conserve de legume și fructe. Fabrică de sucuri naturale. Trei microhidrocentrale. Centru pomicol (meri, peri, pruni). Combinat avicol. Stație de c. f. Biserica mănăstirii Tutana (sec. 16).

strepezì v. se zice de starea bolnavă a gingiilor provocată de influența unor sucuri acre (dinții strepezesc când se mănâncă mere acre sau necoapte): părinții mănâncă aguridă și fiilor li se strepezesc dinții. CR. [Derivat dela strepede: lit. a se înăcri ca strepedea].

vin sn [At: PSALT. HUR. 58^r/10 / Pl: ~uri, (îvr) ~ure / E: ml vinum] 1 Băutură alcoolică obținută prin fermentarea mustului de struguri Si: (îrg) viniță¹ (1), (arg) mol⁶, molan², molete³, motorină. 2 Cantitate determinată de vin (1) Si: (îrg) viniță¹ (2), (arg) mol⁶, molan², molete³, motorină. 3 (Trs; îs) ~ acru Oțet preparat din vin. 4 (Ban; îs) ~ prăfript Țuică făcută din vin. 5 (Olt; mai ales d. copiii mici; îe) A vărsa ~ul mărtanului A plânge. 6 (Reg; îe) A-i ieși (cuiva) ~ul în nas A fi bețiv. 7 (Pfm; îe) A (i) se sui (sau a i se urca cuiva) ~ul la (sau în) cap A se ameți de băutură. 8 (Trs; îe) A lua drumul ~ului A cădea în patima beției. 9 (Rar; îe) A pune (sau a-și turna) apă în ~ A-și tempera pornirile. 10 (Reg; îe) A bea ~ de unde cântă broasca A bea apă. 11 (Mol; îls) ~ călcat de broaște Apă (1). 12 (Îvr; fig) Beție (1). 13 (Lpl) Varietăți de vin (1). 14 (Bis; spc) Element esențial, împreună cu pâinea, pentru săvârșirea tainei sfintei euharistii. 15 (Pex; udp „de”, care indică felul) Băutură alcoolică obținută prin fermentarea mustului (îndulcit) de mere, de pere, de prune etc. sau a sucului² (îndulcit) extras din trestia-de-zahăr, din cocotier etc. 16 (Med; pex; urmat de determinări care indică felul) Preparat medicinal lichid rezultat prin dizolvarea în vin (1) a unor substanțe medicamentoase sau prin macerarea în vin a unor plante medicinale. 17 (Bot; înv) Viță² de vie¹ (Vitis vinifera). 18 (Înv) Plantație de vie¹ (1). 19 (Trs) ~ sălbatic Viță de Canada (Parthenocissus quinquefolia).

kiwi [At: DN³ / E: fr kiwi, eg kiwi (fruit)] 1 sfi Pasăre acarinată din Noua Zeelandă, pe cale de dispariție, înaltă de cca 30 cm, cu aripile atrofiate, lipsită de claviculă, care se hrănește cu larve de insecte și duce o viață nocturnă (Apterix australis). 2 sni Fruct comestibil al plantei Actinidia chinensis din Asia, cu formă ovală, de mărimea unui măr mijlociu, cu miezul verde, cărnos, acrișor și cu coaja pufoasă, verde-maronie. 3 sni Suc obținut din fructul kiwi (2).

CARIO-₁ „nucleu celular, nuclear”. ◊ gr. karyon „nucă, nucleu” > fr. caryo-, engl. id., it. cario-, germ. karyo- > rom. cario-. □ ~biont (v. -biont), s. n., organism vegetal cu nucleul bine diferențiat; ~carp (v. -carp), adj., al cărui fruct se aseamănă cu o nucă; ~chineză (~kineză, ~cineză) (v. -chineză), s. f., tip de înmulțire a celulelor vii, caracterizat prin transformări în structura nucleului care se divide indirect; sin. mitoză; ~cit (v. -cit), s. n., normoblast policromatofil; ~clazie (v. -clazie), s. f., proces de fragmentare a nucleului celular; ~crom (v. -crom), s. m., 1. Celulă nervoasă în care nucleul se colorează intens. 2. Celulă nervoasă care prezintă un raport nucleocitoplasmic ridicat; ~gamie (v. -gamie), s. f., proces de fuzionare a nucleilor de sex diferit; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de formare și diferențiere a nucleului celular; ~gramă (v. -gramă), s. f., reprezentare grafică a cromozomilor dintr-o celulă, după numărul și caracterele morfologice ale acestora; ~lemă (v. -lemă₁), s. f., membrană care delimitează nucleul, fiind formată din citoplasma înconjurătoare; sin. membrană nucleară; ~limfă (v. -limfă), s. f., suc nuclear acromatinic, prezent în nucleul interfazic sau în repaus; sin. nucleoplasmă, carienchim; ~liză (v. -liză), s. f., proces necrobiotic de dezintegrare a nucleului celular; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul nucleului celular; ~mer (v. -mer), s. n., fragment dintr-un cromozom; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., măsurare a diametrelor nucleilor celulari, cu ajutorul microscopului; ~mixie (v. -mixie₁), s. f., amfimixie*; ~picnoză (v. -picnoză), s. f., condensarea structurilor cromatiniene nucleare într-o masă densă și tahicromatică; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., masă protoplasmatică vie din interiorul membranei nucleare, cuprinzînd cariolimfa și cromatina; ~plasmogamie (v. plasmo-, v. -gamie), s. f., proces de fuzionare a doi gameți, rezultînd o celulă nouă; ~plast (v. -plast), s. n., corpuscul din nucleul celulei; ~rexă (v. -rexă), s. f., cariorexie*; ~rexie (v. -rexie), s. f., proces de rupere a nucleului celular în mai multe fragmente și răspîndirea lor în citoplasmă; sin. cariorexă; ~schiză (v. -schiză), s. f., eliminarea unor produse sau formațiuni în afara nucleului celular; ~stază (v. -stază), s. f., timp intermitotic; ~tecă (v. -tecă), s. f., membrană nucleară care separă carioplasma de citoplasmă; ~tip (v. -tip), s. n., totalitatea cromozomilor unei specii sau a unor soiuri, împreună cu particularitățile lor caracteristice; ~zom (v. -zom), s. m., masă granulară de substanță cromatică, prezentă în plasma nucleară în timpul interfazei.

must sn [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 240^r/18 / V: (reg) most, mușt / Pl: ~uri / E: ml mustum, ger Most] 1 Lichid dulce, nefermentat sau care abia a început să fermenteze, stors din struguri. 2 (Pex; udp „de”) Suc pe care îl conțin unele fructe și care adesea se extrage din acestea. Si: mursă (6). 3 Lichid dulce preparat sau extras din fructe, sfeclă, rădăcini de trestie-de-zahăr, sau obținut prin transformarea amidonului în zahăr, folosit în industria zahărului sau a alcoolului. 4 (Pop) Băutură preparată prin fermentarea în apă a merelor Si: cidru. 5 (Pop) Băutură preparată din pere acre, pădurețe, care se zdrobesc, se presează și se lasă să fermenteze. 6 (Trs) Compot de mere sau de pere uscate. 7 (Reg) Sirop de mure sau de zmeură. 8 (Reg) Mied (1). 9 (Reg) Apă în care se pun fagurii storși. 10 (Pop) Sevă. 11 (Spc) Sevă a arborilor Si: (pop) mâzgă (1), mustăreață, (reg) miericică. 12 (Reg) Rășină de brad. 13 (Înv) Lichid pe care îl conțin țesuturile animale. 14 Lichid care se scurge din carne, când se frige. 15 (Reg) Apă de pe slănină. 16 (Reg) Secreție a anumitor glande din organismul omului. 17 (Pop) Zeamă din gunoiul vitelor Si: mujdar, murdărie, mursă¹, mustalău, mustar¹, mustăraie, mustăreață, mustărie, musteală, mustoare. 18 Lichid cu care este îmbibat pământul, după topirea zăpezii. 19 (Reg) Apă care îmbibă pământul după ploaie. 20 (Reg) Boală de piele cauzată de degerături, caraterizată prin mâncărime la talpa piciorului Si: păducel.

MÎZGĂ s. f. 1. (Popular) Sevă; s p e c. seva arborilor (aflată sub coajă), (regional) m î z g a l ă (1); (popular) mustăreață (1), must (I 6), (regional) mursă¹ (2), muc (I 3). Frunza lui. . . are mîzgă subțire, curgătoare și rășinoasă. COD. SILV. 21. Mlădițele trebuie tăiate cu cuțit foarte ascuțit. . . ca mîzga care cură din tăietură se nu cură pre ochii mlădiței. ECONOMIA, 152/6, cf. 37/13. [Păstăile] mai înaintite în creștere trag la sine toată mîzga. I. IONESCU, C. 117/21, cf. 94/28. [Cîrligele de vie] se pun în gropi. . . mai nainte de a începe a umbla mîzga în copaci. id. P. 247. Storc și mîzga din tufă, numa să iasă bani. JIPESCU, O. 57, cf. FRÎNCU-CANDREA, M. 56. Cînd nuielele lasă. . . un fel de mîzg (suc) negru, gras și gros, – babele iau cu degetul din această negreală și ung pe bolnav la bube. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 34, cf. MUSCEL, 44. Se jupoaie de pe crengile de arțar coaja, mai ales primăvara, cînd este plină de must, mîzgă. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 137, cf. PAMFILE, J. I, 127. Îngrămădi mîzga în puținele rădăcini rămase. COMȘA, N. Z. 38. Că-mi scade trupu mereu, ca pomu care și-o pierdut mîzga. BĂNUȚ, T. P. 178, cf. H IV 104, 267, X 67, XII 18, 365, XVIII 138. Leacu din ce să-i fie? Din rădăcină de boz Și mîzgă d-alun verde. TEODORESCU, P. P. 393. Primăvara, cînd dă mîzga în copaci. ȘEZ. II, 95, cf. IX, 149, VICIU, GL., VÎRCOL, M. 87, BREBENEL, GR. P., PĂSCULESCU, L. P. 359, CIAUȘANU, V. 179. Îi lemnu în măzg. ALR I 957/12. Din mîzga lui se face rășină. ALR II 6 397/836, cf. ALR II/I MN 15, 6913/172, ALR SN I h 221, ib. SN III h 629, A I 13, II 6, III 1, 2, 3, V 8, VI 26, com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. Face nazuri ca țiganu de mîzgă de anineM se zice despre cel mofturos. Cf. ZANNE, P. VI, 378, cf. IX, 491. ♦ (Prin Transilv.) Rășină de brad. Cf. ALR II 6 397/574, A III 17. ♦ P. anal. (Regional) Cerumen (Zidurile-Găiești). ALR I 49/750. 2. (Regional) Complex de vase prin care circulă seva; partea interioară a scoarței plantelor lemnoase care cuprinde aceste vase. Opinci împletite din mîzgă de tei. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 187. Sapă rădăcină din porumbel, curăță-i coaja neagră după dasupra, iar mîzga rade-o într-o oală mică. ȘEZ. VIII, 151. Părțile arborelui sînt: coaja. . ., mîzga, albul lemnului. H III 116. ♦ (Prin nord-estul Olt.) Mină de creion. De trei ori s-a rupt mîzga cînd am ascuțit creionul. CV 1950, nr. 1, 33, cf. nr. 2, 31. 3. (Regional) Pojghiță moale, cleioasă sau unsuroasă care se formează pe suprafața unor alimente sau pe pereții vaselor în care au fost anumite alimente. Cașul pentru brînză e lăsat să se dospească opt, nouă zile, după care e curățat de „mîsga” prinsă deasupra. STOIAN, PĂST. 57. Se ia mîzgă de icre negre (ceea ce rămíne pe butoi). MAT. FOLK. 701. N-are mîzga la casa și se laudă că mîncă plăcinte, se spune despre cei săraci și lăudăroși. PAȘCA, GL. ◊ E x p r. A prinde mîzgă = a se îmbogăți; a prinde cheag, v. c h e a g. Apucîndu-se de lucru . . . prinseră cu încetul mîzgă și în cele din urmă se aleseră negustori mari, de se îmbălau în galbeni. REV. CRIT. I, 135. ♦ F i g. Bogăție, avere. Mîzga familiei Batorești. . . din vistiria aceasta s-au tras. ȘINCAI, HR. II, 91/2. 4. Strat (de alge, mușchi, mîl) care acoperă pietrele expuse la umezeală. Puțul. . . cu ghizdurile mîncate de mîzga verde ce se-nalțâ din fund. I. BOTEZ, B. I, 33, cf. 97. Apă albă și frumoasă ! Cum speli toate pietrele De mușchi, De mîzgă, Așa să mă speli pe mine. PĂSCULESCU, L. P. 128, cf. ALR II 2 503/27. 5. Noroi moale, lipicios și alunecos. În pădure a plouat grozav și s-a făcut o mîzgă și un ghețuș de nu te mai poți de feliu ținea pe picioare. CREANGĂ, P. 47. Cei din șanțuri, în mîzga pămîntului și în răceala nopții. SADOVEANU, P. S. 127. Trecui prin mîna stîngă frîul calului și pornii, încet, lunecînd prin mîzga malului. id. O. III, 666, cf. X, 528, XIII, 574, id. B. 34, id. N. F. 55. Cu sprintenele glezne înțepenite-n mîzgă. LESNEA, I. 113. De pe toate ușile magaziilor năvăleau oamenii în cămăși. . . ude și zdrențuite, plini de mîzgă. CAMIL PETRESCU, O. II, 449. Zăpada s-a așternut de-a dreptul peste mîzgă. V. ROM. noiembrie 1 953, 103, cf. I. CR. III, 187, PĂSCULESCU, L. P. 359, CIAUȘANU, GL., CHEST. IV 61/542/a, A VI 26. ♦ Murdărie, jeg. E plin de mîzg pe mîini. REV. CRTT. III, 160, cf. ALRM I/I h 184. ◊ Fig. Ca mai deplin să se spele de mîzga pe care i-o lăsase lipiciosul amic, mergea dinadins prin mijlocul uliții. PETRESCU, A. R. 45. 6. (Învechit și regional) Ploaie măruntă (amestecată cu ninsoare). V. l a p o v i ț ă. Neputința plămădirii noastre, că s-au făcut din tină și are gata obiceaiu a să răsîpi lesne de mizguri, de soare și de vînturi greale. DOSOFTEI, V. S. decembrie, 209^r/3, cf. 208^v/33. E mîsg afară; am venit pe mîsg. REV. CRIT. III, 160, cf. NOVACOVICIU, C. B. I, 13. Să nu să strice la obraz de măzgă. ALR II 2833/29. – Scris și: mîsgă. - Și: (regional) mîzg s. n., măzgă (A I 12) s. f., măzg s. n., mézgă (ALR I 957/75, 85), mizgă (ib. 957/159), mijgă (LEXIC REG. 83) s. f., mizg (pl. mizguri) s. n., zmígă (ALR I 957/266) s. f. – Din slavonul мѣзга, bg. мъзга, мезга.

ISRAEL 1. Stat sclavagist antic, constituit în N Palestinei (c. 926 î. Hr.) în urma dezmembrării statului iudeo-israelian. A dăinuit până în 722 î. Hr., când a fost cucerit de asirieni. V. Palestina. 2. Statul ~ (Medinat Yisrael), stat în Asia de Sud-Vest, în Orientul Apropiat, cu ieșire la M. Mediterană (188 km) și Marea Roșie (G. ’Aqaba/Elat, 10,5 km); 20,8 mii km²; 5,5 mil. loc. (1994). Limbi oficiale: ivrit (neo-ebraică) și arabă. Religia: mozaică 82%, islamică 4%, creștină. Cap.: Ierusalim (Yerushalayim /Al-Quds). Orașe pr.: Tel Aviv-Yafo, Haifa, Holon, Petah Tikva, Bat Yam, Rishon Lezion, Netanya, Beersheba (Be’er Sheva) ș.a. Este împărțit în 6 districte. Relief variat, care cuprinde o câmpie litorală îngustă, în V, M-ții Galileii (alt. max.: 1.208 m, vf. Meron), în N, ce domină spre E Valea Iordanului (265 km) și lacul Tiberiada (Yam Kinneret), și deșertul Negev (50% din terit.) în S. În centrul țării se află piemontul Shefala, traversat de râuri temporare. Climă mediteraneană, cu ierni blânde, ploioase, și veri uscate, toride (în Negev precipitațiile scad sub 100 mm/an). Vegetație de arbuști, specifici zonei mediteraneene (maquis, garriga) și de tufișuri xerofite (Negev). Parcuri naționale și rezervații naturale. Economie dezvoltată, bazată pe o ind. modernă, diversificată, pe o agricultură de mare randament și pe turism. Expl. de săruri de potasiu (2,1 mil. t, 1993), fosfați naturali (2,7 mil. t), petrol, gaze naturale, sare, min. de fier, cupru, magneziu, brom. Ind. (în care lucrează 25% din populația activă a țării și realizează 35% din venitul național) și produce energie electrică (26 miliarde kWh, 1993), oțel, diamante șlefuite (c. 30% din export), utilaje ind. diverse, motoare electrice, montaj de autovehicule, avioane, produse electronice (aparate radio), derivate petroliere, acid sulfuric și azotic, îngrășăminte chimice, anvelope, mase plastice și rășini sintetice, ciment, hârtie, țesături de lână și bumbac, articole de marochinărie, ceramică, vinuri (12,7 mil. hl, 1993), bere, conserve și sucuri de fructe, carne, produse lactate, ulei de măsline, țigarete (5,5 mii t, 1993). Agricultură (6,2% din populația activă și 5% din venitul național) se practică pe 15,6% din terit. țării (supr. arabilă) cu întinse zone irigate (42%) și este specializată în cultura citricelor (portocale 475 mii t, 1994, grepfruturi 370 mii t, 1994, locul 5 pe glob, lămâi, mandarine), a cerealelor (grâu, porumb, sorg, orz, ovăz, ce acoperă 50% din consumul intern de grâu) și a legumelor. Se mai cultivă bumbac, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, cartofi, tutun, arahide, fructe (mere, piersici, caise etc.). Plantații de măslini, de Persea americana (fructul avocado), curmali, bananieri și viță de vie. Se cresc bovine, ovine, caprine, porcine și păsări de curte. C. f. (1994): 596 km. Căi rutiere: 14,2 mii km. Flotă comercială: 1,5 mil. t. r. b. (1994). Moneda: 1 shekel = 100 agorot. Turism dezvoltat: c. 1,7 mil. turiști străini (1993). Principalele obiective: Ierusalim, cu obiective de mare interes pentru credincioșii creștini (Biserica Sf. Mormânt, Biserica Ghetsimani etc.), pentru evrei (Zidul de Vest sau Zidul plângerii, mormintele lui David, Absalom, Rachela, Zaharia) și musulmani (Moscheea Al Aksa), Tel Aviv și împrejurimile, stațiunile balneare Netanya, Herzliya, apoi Ramla, cu un minaret din 1268 și moschee – fostă catedrală a cruciaților, NV țării (Haifa, Akko – cu vestigii romane, cruciate și turce), zona Mării Moarte (peșterile Qumrān, stânca Masada, stațiunea balneară ’En Gedi etc.). Export: diamante prelucrate, echipament electric, citrice, utilaje ind. și mijloace de transport, oțel și fontă, cupru, produse chimice (îngrășăminte, mase plastice), textile, legume, confecții, produse alim., băuturi și tutun etc. Import: utilaje ind. și mijloace de transport, produse chimice, diamante brute, combustibili, ciment, cherestea, bunuri de larg consum etc. – Istoric. Locuit încă din timpuri preistorice, terit. actual al I. (numit Palestina), reprezenta o cale de trecere privilegiată între Asia și Africa de Est. Civilizația canaaneană, care s-a dezvoltat aici, din milen. 3 î. Hr. a fost influențată, rând pe rând, de mesopotamieni (veniți din Caldeea, sec. 18 î. Hr.), de egipteni (sec. 16-13 î. Hr.) și ocupată de filisteni (sec. 12 î. Hr.) și de evreii veniți din Egipt sun conducerea lui Moise și apoi a lui Iosua (sec. 12 î. Hr.), care, în vremea lui Saul (1029-1004 î. Hr.), au întemeiat regatul Israel, care va ajunge la apogeul expansiunii sale sub David și Solomon. „Biblia” reprezintă principalul izvor de informație privind perioada de instalare și organizare teologico-politică a evreilor în Canaan și a luptelor cu principalii dușmani: filistenii, arameii, amoniții, edomiții, moabiții etc. La moartea lui Salomon regatul a fost divizat în Iudeea (la S) și regatul Israel (la N), cucerit de Alexandru cel Mare (333 î. Hr.), de lagizi (325 î. Hr.), Seleucizi (197 î. Hr.), împotriva cărora s-au răsculat sub conducerea lui Iuda Macabeul (164 î. Hr.), și de romani (64 î. Hr.), în timpul cărora s-au răsculat sub conducerea lui Iuda Macabeul (164 î. Hr.), și de romani (64 î. Hr.), în timpul cărora a apărut creștinismul. Evreii s-au răsculat împotriva romanilor (66-70), revoltă reprimată de împăratul Titus și în 132-135, sub conducerea lui Bar-Kochba, înfrântă și ea. În urma acestor mișcări, evreii au început să părăsească Palestina, răspândindu-se în Imp. Roman. După ce creștinismul a devenit religie de stat în Imp. Roman, persecuțiile repetate împotriva evreilor au accelerat emigrația lor din Palestina. Inclusă în Imp. Bizantin (395), Palestina a fost ocupată de perși (614), de arabi (din 634; a făcut parte din statele conduse de califii Omeiazi, Abbasizi și Fatimizi), de cruciați (sec. 11 – Regatul latin de Ierusalim). În Evul Mediu, Palestina devine „Țara Sfântă”, iar Ierusalimul oraș sfânt, atât pentru evrei și creștini (ținta cruciaților), cât și pentru musulmani. Recucerit de Saladin (1187), a trecut sub tutela mamelucilor, (1250), apoi a fost inclus în Imp. Otoman (1517). În urma congresului sionist de la Basel (1897), care prevedea crearea unui stat al evreilor din Palestina, începe o imigrare sistematică. În 1917 Palestina a fost ocupată de Marea Britanie. Acțiunile organizațiilor teroriste evreiești (Haganah, Irgun, Stern) au constrâns Marea Britanie să renunțe la mandatul asupra Palestinei, care a fost divizată de O.N.U. în două zone, destinate a deveni una stat al evreilor și alta stat al arabilor palestinieni. Refuzul statelor arabe de a recunoaște noul stat Israel, proclamat la 14 mai 1948, a dus la patru războaie israelo-arabe (1948-1949, 1956, 1967, 1973), încheiate cu victoria I. Cu concursul S.U.A., în 1977, s-au semnat la Camp David (S.U.A.) două acorduri israelo-egiptene (Egiptul a fost prima țară arabă care a recunoscut I.). În iun. 1982, I. a invadat Libanul pentru a pune capăt prezenței combatanților Organizației pentru Eliberarea Palestinei (O.E.P.), care atacau I. la frontiera cu Libanul, I. a instituit o zonă de siguranță (10-20 km), ocupată de „Armata Libanului de Sud”, formațiune militară arabă controlată de I. În urma Conferinței de la Madrid (aug. 1991), I. a recunoscut entitatea palestiniană și reprezentativitatea O.E.P. Negocierile israelo-palestiniene au fost perturbate de ciocnirile în teritoriile ocupate (Infatida), problema așezărilor evreiești din Cisiordania și, în cele din urmă, de asasinarea primului-ministru al I., Yitzhak Rabin (4 nov. 1995). Guvernul lui Benyamin Netanyahu, câștigătorul alegerilor din 1996, a adoptat o poziție dură în negocierile cu palestinienii. Republică parlamentară, I. nu are o constituție propriu-zisă, ci o culegere de legi. Activitatea legislativă este exercitată de Knesseth, iar cea executivă, de un guvern numit de președinte.

MUST s. n. I. 1. Lichid dulce, nefermentat sau, p. e x t., care a început să fermenteze, stors din struguri și folosit ca băutură. Pîntecele mieu ca un foaie de must ce fiarbe iaste legat. BIBLIA (1688), 377¹/9, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 230, BUDAI-DELEANU, LEX., LB, POLIZU. Mustul . . . începe a sfărăi, a scoate clăbuci și a prinde pe deasupra o cămeșă. I. IONESCU, C. 198/17, cf. PONTBRIANT, D. Nice un fîrtari de most n-au ieșit din struguri (a. 1864). IORGA, S. D. XIII, 74, cf. COSTINESCU, LM. Într-o tufă, sub un brustur doarme Satyr beat de must. EMINESCU, O. IV, 119. Fugi, nene, că mustul strică stomacul ! CARAGIALE, O. II, 43, cf. DDRF. O, dați-mi vin și must să beu, Să-nec durerea-n mine ! COȘBUC, P. II, 220, cf. BARCIANU. Tu, spirite-al Pămîntului, îmi ești Mai prieten, mai aproape, și-mi sporești Puterile, ca mustul care-mbată. GORUN, F. 23. Mustul de struguri modifică în mod favorabil enterocolita. BIANU, D. S. 705. Must făcut din poamă văratică. PAMFILE, S. T. 4. Prin teascul ca un urs Ridicat în două labe, Mustul rubiniu s-a scurs Ca un sînge gros din boabe. D. BOTEZ, F. S. 91. În Cotnari, ieșeau oameni cu cofăiele de must. SADOVEANU, O. IV, 189. În dreapta, sînt două butoaie pe care scrie cu tibișirul: Must dulce, pe unul; Turburel, pe celălalt. CAMIL PETRESCU, O. I, 402. Aduceau un boloboc de țuică și unul de must. PAS, Z. I, 170. Mă plimb din cramă-n cramă . . . Să beau must de poamă coarnă. TEODORESCU, P. P. 332, cf. 561. Cu must de viță crescu copilul pînă începu să mănînce și altceva. FUNDESCU, L. P. I, 75. ◊ (Ca termen de comparație) Se scurge sînge roșu din artere, Ca un must din struguri negri. MACEDONSKI, O. I, 105. Ca un must e pentru mine Glasul să ți-l aud. BLAGA, L. U. 15. Ca mustul tînăr soarele se varsă Pe buza tremurată a pădurii. BENIUC, V. 45. Sufletele fierb cum fierbe mustul, Căci le îneacă ura și dezgustul. V. ROM. iulie 1954, 227. Must tăiat v. t ă i a t. Must înăsprit v. î n ă s p r i t. 2. P. e x t. (De obicei urmat de determinări nume de fructe introduse prin prep. „de”) Suc pe care îl conțin unele fructe (și care adesea se extrage din acestea). V. m u r s ă¹ (2). Mustu de lămăie (a. 1749). GCR II, 45/12. Gustul ei iaste ca a mustului de meare sau peare. IST. AM. 65^r/10. Mama Stanca intră în casă trîntind ușa de perete; chipul ei era ca mustul de bozii. DELAVRANCEA, S. 52. ♦ Lichid dulce preparat sau extras din fructe, sfeclă, rădăcini de trestie-de-zahăr, sau obținut prin transformarea amidonului în zahăr, folosit în industria zahărului sau a alcoolului. Cf. ENC. AGR. IV, 105. 3. (Popular) Băutură preparată prin fermentarea în apă a merelor, cidru; băutură preparată din pere acre, pădurețe, care se zdrobesc, se presează și se lasă să fermenteze. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF, BIANU, D. S. 795. În tindă se țin marile poloboace cu curechiu, pepeni și must de mere uscate. PAMFILE, I. C. 445, cf. DIACONU, VR. LV. 4. (Prin vestul Transilv.) Compot de mere sau de pere uscate. Cf. ALR II 6 096/95, 310. 5. (Regional; determinat prin „de mure” sau „de zmeură”) Sirop (de mure sau de zmeură) (Glimboca-Caransebeș). ALR II/27. 5. (Regional) Mied (1), hidromel, mursă¹ (1) (ALR II 4 158/219, 704); apa în care se pun fagurii ștorși (ib. 4 158/260). 6. (Popular) Sevă; s p e c. seva arborilor; (popular) mîzgă (1), mustăreață (1), (regional) miericică (I 3). Pîine . . . tocmită din fănini și musturi den verdeț. DOSOFTEI, V. S. decembrie 240^r/18. Modrul sau mijlocirea cu carea se poate face sirup și zahăr din mustul cel dulce al tuleilor de cucuruz, după ce ai cules de pre dînșii rodul (a. 1812). BV III, 61. [Albina] a scoate știe dintr-un must plin de otravă cea mai bună doftorie. CONACHI, P. 269, cf. PONBRIANT, D., DDRF. Dacă grîul este . . . copt fără vreme, în pripă, gospodarul iarăși se întristează, căci cu toate că paiele vor fi uscate în mustul sau verdeața lor, grăuntele va fi mic. PAMFILE, A. R. 116. Prin jud. Dolj se jupoaie de pe crengile de arțar coaja, mai ales primăvara, cînd este plină de must, mîzgă. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 137. Vinele vegetale ale pămîntului, pline de must, se ridică spre miazăzi. ARGHEZI, P. T. 21. Must de lemne verzi, care iese prin capul lemnelor cînd ard în sobă. ȘEZ. IV, 29, cf. ALR I 957, 968, A I 12, 20, 21, 22, II 6, III 5, 17, 18 V 14. Albina din orice floare strînge mustul cel mai bun și în miere îl preface. ZANNE, P. I, 313. ♦ (Regional) Rășină (de brad) (Movilenii-Slatina). ALR I 977/890. 7. (Învechit) Lichid pe care îl conțin țesuturile animale. Fu bătut . . . de-i cura sîngele svînt de mohorîți pămîntul de sînge și de mustul de topitura trupului. DOSOFTEI, V. S. februarie 69^r/18, cf. PONTBRIANT, D. ♦ (Sens curent) Lichid care se scurge din carne, cînd se frige. Crestă friptura pe de toate părțile și îi dete sare multă. Și puind-o iarăși la foc o lăsă să se frigă pînă ce era cu mustul într-însa. ISPIRESCU, L. 340. Bicați prăjiți în mustul lor. ODOBESCU, S. III, 39, cf. BARCIANU. Nu le pusese dinainte decît mămăliguță și un talger cu pastramă, care încă mai sfîrîia în mustul ei sărat. CAMIL PETRESCU, O. II, 521. ♦ (Regional) „Apa de pe slănină” (Imoasa-Strehaia). ALR I 740/842. ♦ (Regional) Secreție a anumitor glande din organismul omului. Trebuiește a să amesteca și a să măcina bine în dinți . . . spre a să măcina bucătura cu de-amăruntul și a să amesteca și a să frămîntă cu mustul gurii. PISCUPESCU, O. 197/6. Muncesc pînă-mi iese mustul din mine (sudoarea). PAMFILE, J. I, 128. 8.2 (Popular; adesea urmat de determinări) Zeama din gunoiul vitelor; (regional) mustăreață (4), mujdar (2), musteală (2), mustoare, mustalău, muștar¹ (2), mustăraie, mustărie (3), mursă¹ (3), murdărie (2). O baltă cu must de gunoi în curtea sa (a. 1817). IORGA S. D. XII, 206. Isprăvise asta grindă de cioplit, Se baligă peste dînsa boul unui ce-a venit, Și deși am curățit-o, dar mustul din ea intrînd, Astfel a rămas pătată. PANN, H. 65/13. Vitele cele priboite la rădicarea carantinei . . . să vor pitrece de câteva ori prin fum, spălîndu-se bine picioarele lor și pintre unghii de baligă și must. CUPARENCU, V. 11/7, cf. ALEXI, W. Băligarul și mustul . . . se strîng cu îngrijire pentru a fi utilizate în agricultură. PĂCALĂ, M. R. 275, cf. com. din BILCA-RĂDĂUȚI, ALR II 5 678, A I 35, III 2, VI 3.9. (Determinat prin „omătului” sau „zăpezii”) Lichid cu care este îmbibat pămîntul, după topirea zăpezii. Soiul orzului de pe la noi să samănă în martie și mai nimerit în mustul omătului. I. IONESCU, C. 64/14, cf. id. P. 239. Ți-oi mai spune și altele, ceva mai nevinovate, ceva mai gingașe, ca și florile ieșite din mustul omătului. SADOVEANU, P. S. 204. Logofătul pusese ovăzul în mustul zăpezii. SANDU-ALDEA, U. P. 178. Mustul omătului nu-i bun pentru arătură; e tare ca un fel de leșie. PAMFILE, VĂZD. 166, cf. ALR II 5 053/36, A VI 8, 26. ♦ (Regional) Apă care îmbibă pămîntul după ploaie (Ghilad-Timișoara). ALR II 5 053/36. 2II. (Regional) Boală de piele (cauzată de degerături), caracterizată prin mîncărime la talpa piciorului; păducel (Straja-Rădăuți). Cf. ALRM I/I h 185/388. – Pl.: musturi. – Și: (regional) mușt (ALR I 957/295), most s. n. – Lat. mustum. – Most < germ. Most.

POLI- „mult, complex, numeros, supranumerar”. ◊ gr. polys „mult, numeros, abundent” > fr. poly-, engl. id., germ. id., it. poli- > rom. poli-. □ ~acant (v. -acant), adj., cu spini numeroși; ~adelf (v. -adelf), adj., cu staminele reunite în fascicule prin filamentele lor; sin. poliadelfic^[1]; ~aden (v. -aden), adj., cu glande numeroase; ~adenie (v. -adenie), s. f., hipertrofie simultană a mai multor ganglioni limfatici; ~andrie (v. -andrie), s. f., 1. Formă istorică de organizare a familiei, în care o femeie era căsătorită în același timp cu mai mulți bărbați. 2. Stare a unei flori poliandre; ~andru (v. -andru), adj., cu stamine numeroase; ~arhie (v. -arhie₁), s. f., formă de guvernămînt în care puterea este exercitată concomitent de mai multe persoane; ~artropatie (v. artro-, v. -patie), s. f., afecțiune constînd în mai multe artropatii; ~artroză (v. -artroză), s. f., reumatism cronic deformat al mai multor articulații; ~auxotrofic (v. auxo-, v. -trofic), adj., (despre organisme) care are nevoie de mai mulți factori de creștere; ~blast (v. -blast), s. n., spor multiseptat, prezent la licheni; ~blefarie (v. -blefarie), s. f., prezență de pleoape supranumerare; ~cariocit (v. cario-₁, v. -cit), s. n., celulă polinucleată din măduva osoasă; ~carp (v. -carp), s. n., fruct compus și indehiscent, format din mai multe carpele; ~carpoforie (v. carpo-₁, v. -forie), s. f., formare a mai multor capsule la vîrful ramificațiilor mușchilor frunzoși; ~caziu (v. -caziu), s. n., pleiocaziu*; ~cefal (v. -cefal), adj., 1. Cu mai multe capete. 2. (Despre plante) Cu mai multe capitule florale. 3. (Despre rădăcini) Cu mai multe îngroșări terminale; ~centric (v. -centric), adj., (despre cromozomi) cu mai mulți centromeri; ~cer (v. -cer₁), adj., cu mai multe tentacule sau coarne; ~cheirie (v. -cheirie), s. f., anomalie constînd în prezența de mîini supranumerare; ~chete (v. -chete), s. n. pl., clasă de anelide marine prevăzute cu numeroși perișori chitinoși; ~ciclic (v. -ciclic), adj., 1. Care prezintă mai multe fenomene periodice de frecvență diferită. 2. (Despre substanțe) Care conține mai multe cicluri formate din lanțuri închise de atomi. 3. (Despre flori) Cu mai multe verticile; ~cistografie (v. cisto-, v. -grafie), s. f., metodă de diagnostic constînd în expuneri radiologice, pe același film, ale umplerii și golirii vezicii urinare; ~cit (v. -cit), s. n., granulocit neutrofil de dimensiuni normale cu nucleul foarte segmentat; ~citemie (v. -cit, v. -emie), s. f., poliglobulie*; ~clad (v. -clad), adj., cu numeroși lăstari; ~cladie (v. -cladie), s. f., prezența unui număr mai mare de ramuri decît cel normal; ~clonie (v. -clonie), s. f., serie de convulsii succesive de ordin nevrotic; ~colie (v. -colie₁), s. f., producere de fiere în cantitate excesivă; ~conte (v. -cont), s. n. pl., organisme inferioare care posedă mai mulți cili sau flageli; ~corie₁ (v. -corie₁), s. f., anomalie congenitală constînd în prezența mai multor orificii pupilare; ~corie₂ (polichorie) (v. -corie₂), s. f., răspîndire a fructelor, semințelor și sporilor pe căi variate ca: apa, vîntul, animalele etc.; ~crom (v. -crom), adj., (despre picturi) executat în mai multe culori; ~cromatofil (v. cromato-, v. -fil₁), adj., (despre celule) care se colorează ușor în nuanțe variate; ~cromatofilie (v. cromato-, v. -filie₁), s. f., stare caracterizată prin prezența de globule roșii cu afinitate atît pentru coloranții acizi, cît și pentru cei bazici sau neutri; ~cromie (v. -cromie), s. f., 1. Procedeu de imprimare a gravurilor în culori. 2. (Despre plante) Variație de culori la aceeași corolă; ~cronic (v. -cronic), adj., petrecut în timpuri sau în faze diferite; ~cultură (v. -cultură), s. f., sistem agricol cuprinzînd cultivarea mai multor soiuri de plante; ~dactil (v. -dactil), adj., 1. Cu mai multe degete. 2. (Despre frunze) Cu mai multe diviziuni sau fascicule în forme de deget; ~dactilie (v. -dactilie), s. f., anomalie congenitală caracterizată prin existența de degete supranumerare la mîini sau la picioare; ~derm (v. -derm), s. n., țesut protector al cilindrului central, format din straturi alternative de celule endodermice și parenchimatice; ~dipsie (v. -dipsie), s. f., sete excesivă manifestată în diabet și în unele boli psihice; ~edru (v. -edru), s. n., corp geometric mărginit de mai multe fețe plane poligonale; ~embrionie (v. -embrionie), s. f., dezvoltare a mai multor embrioni din același zigot sau din aceeași celulă-ou; ~estezie (v. -estezie), s. f., tulburare de sensibilitate în care o excitație unică determină senzații multiple; ~fag (v. -fag), adj., 1. (Despre animale) Care utilizează hrană variată, vegetală sau animală. 2. (Despre paraziți) Care atacă mai multe plante-gazdă; ~fagie (v. -fagie), s. f., 1. Ingestie exagerată și patologică de alimente. 2. Mod de nutriție al organismelor polifage. 3. Proprietate a unor paraziți de a ataca viețuitoare-gazdă din specii și familii diferite; ~falangie (v. -falangie), s. f., prezența falangelor supranumerare la un deget; ~fazie (v. -fazie), s. f., prezența în același loc a mai multor varietăți distincte ale unei specii vegetale; ~fenie (v. -fenie), s. f., totalitatea caracterelor controlate de o singură genă pleiotropă; ~fil (v. -fil₂), adj., cu frunze numeroase; ~filetic (v. -filetic), adj., (despre descendenți) care coboară din mai multe forme ancestrale comune; ~filie₁ (v. -filie₁), s. f., origine din mai multe tipuri ancestrale; ~filie₂ (v. -filie₂), s. f., mărire anormală a numărului de frunze dintr-un verticil; ~filogenie (v. filo-₂, v. -genie₁), s. f., filogenie din mai multe linii de descendență; ~flor (v. -flor), adj., (despre miere) care provine de la mai multe specii de flori; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., 1. Știință muzicală care studiază suprapunerea coordonată a mai multor linii melodice independente, care se află în relații armonice. 2. Halucinație auditivă constînd în perceperea simultană a mai multor voci inexistente; ~fotic (v. -fotic), adj., (despre plancton) aflat în zona apelor cu lumină abundentă; ~frazie (v. -frazie), s. f., locvacitate patologică; ~galactie (v. -galactie), s. f., secreție excesivă de lapte; ~gam (v. -gam), adj., s. m., 1. adj., (Despre plante) Cu flori hermafrodite și unisexuate pe același individ. 2. s. m., Bărbat însurat cu mai multe femei în același timp; ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Situația unui bărbat poligam. 2. Stare a florilor hermafrodite și unisexuate pe același individ; ~gastrografie (v. gastro-, v. -grafie), s. f., metodă de diagnostic constînd în expuneri radiologice multiple ale stomacului opacizat cu bariu, pentru analizarea cineticii acestuia; ~genetic (v. -genetic), adj., 1. Derivat din mai multe linii de descendență. 2. Care dă culori diferite după mordanții care i se asociază; ~geneză (v. -geneză), s. f., 1. Concepție potrivit căreia fenomenele biologice, sociale, lingvistice etc. nu derivă dintr-un izvor comun, ci au origini multiple. 2. Descendență din mai multe linii parentale; ~genic (v. -genic), adj., (despre o caracteristică ereditară) care este controlat de două sau mai multe gene; ~genie (v. -genie₁), s. f., doctrină potrivit căreia diferitele rase umane au apărut în același timp în mai multe puncte de pe glob; sin. poligenism^[2]; ~gin (v. -gin), adj., (despre flori) care prezintă mai multe pistile; ~ginie (v. -ginie), s. f., prezență a mai multor pistile în fiecare floare; ~girie (v. -girie), s. f., existență a mai multor circumvoluții supranumerare pe suprafața creierului; ~globulie (v. -globulie), s. f., creștere a numărului de hematii din sînge; sin. policitemie; ~glot (v. -glot), adj., s. m. și f., 1. adj., s. m. și f., (Persoană) care vorbește mai multe limbi. 2. adj., Care este scris în mai multe limbi; ~gon (v. -gon₂), s. n., figură geometrică formată dintr-o linie frîntă închisă; ~graf (v. -graf), s. m. și n., 1. s. m., Autor care a scris opere aparținînd unor genuri variate. 2. s. n., Aparat pentru reproducerea unui manuscris în mai multe exemplare; ~halin (v. halin), adj., (despre bazine acvatice) cu un conținut de clorură de sodiu de 10-17‰; ~haploid (v. haplo-, v. -id), adj., cu un număr de cromozomi redus la jumătate față de numărul inițial; ~heteroxen (v. hetero-, v. -xen), adj., (despre ciclul evolutiv al unor paraziți) care în dezvoltarea sa necesită mai multe gazde; ~mastie (v. mastie), s. f., anomalie congenitală caracterizată prin existența de mamele supranumerare; sin. politelie; ~melie (v. -melie), s. f., prezența unui număr mai mare de membre decît cel normal; ~menoree (v. meno-, v. -ree), s. f., apariție a ciclului menstrual la intervale mai scurte decît cele normale; ~mer (v. -mer), adj., s. m., 1. adj., Format din mai multe părți sau diviziuni. 2. s. m., Substanță ale cărei molecule sînt constituite din reunirea mai multor molecule de monomer; ~merie (v. -merie), s. f., 1. Stare a unui corp polimer. 2. Condiționare a unui caracter de mai mulți factori genetici echivalenți; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., suprapunere simultană a două sau a mai multe măsuri în care timpii tari inițiali nu coincid întotdeauna; ~mialgie (v. mi/o-₁, v. -algie), s. f., afecțiune dureroasă simultană a mai multor mușchi; ~morf (v. -morf), adj., 1. Care se prezintă sub mai multe forme. 2. (Despre specii animale) Cu variabilitate mare; ~morfie (v. -morfie), s. f., proprietate a unor substanțe chimice de a se prezenta sub mai multe forme cristaline; sin. polimorfism^[3], pleomorfism^[4]; ~nezie (v. -nezie), s. f., înmulțire exagerată a insulelor pancreatice; ~nitrofil (v. nitro-, v. -fil₁), adj., (despre bacterii) care preferă azotul combinat; ~nom (v. -nom₂), s. n., expresie algebrică formată din mai multe monoame; ~odă (v. -odă), s. f., tub electronic cu mai mulți electrozi; ~odont (v. -odont), adj., cu dinți numeroși; ~odontie (v. -odontie), s. f., prezența de dinți supranumerari; ~oecie (v. -oecie), s. f., prezența concomitentă în cadrul aceleiași specii a unor indivizi de sexualitate diferită; ~onichie (v. -onichie), s. f., malformație caracterizată prin prezența de unghii supranumerare la degete; ~onim (v. -onim), s. n., nume taxonomic cu semnificație nesigură, confuză; ~onimie (v. -onimie), s. f., caracteristică a unei limbi în care același obiect are mai multe denumiri; ~opie (v. -opie), s. f., percepție multiplicată a unui obiect; sin. poliopsie; ~opsie (v. -opsie), s. f., poliopie*; ~orexie (v. -orexie), s. f., foame excesivă; ~orhidie (v. -orhidie), s. f., anomalie congenitală caracterizată prin existența de testicule supranumerare; ~otie (v. -otie), s. f., anomalie congenitală constînd în prezența de pavilioane supranumerare la același individ; ~pag (v. -pag), s. m., monstru monocefalian cu două coloane vertebrale complete și independente avînd și o mandibulă dublă; ~patie (v. -patie), s. f., stare a unei persoane atinse, simultan, de mai multe boli; ~petal (v. -petal), adj., (despre corolă) cu mai multe petale; ~petalie (v. -petalie), s. f., stare a unei corole cu petale supranumerare; ~piren (v. -piren), adj., cu nuclei sau sîmburi numeroși; ~plastic (v. -plastic), adj., (despre țesuturi organice) care conține mai multe plastide; ~plectic (v. -plectic), adj., care poate produce mai multe combinații de gene; ~pnee (v. -pnee), s. f., respirație cu frecvență mărită; ~pod (v. -pod), adj., s. m., 1. adj., Care are mai multe picioare. 2. s. m., Făt teratologic avînd mai multe picioare decît normal; ~podie (v. -podie), s. f., malformație congenitală constînd în prezența unui număr de picioare supranumerare; ~por (v. -por), s. m., ciupercă cu numeroși pori, din clasa bazidiomicetelor, care crește pe arbori; ~pter (v. -pter), adj., cu mai multe aripioare; ~ritmie (v. -ritmie), s. f., suprapunere de linii melodice cu structuri ritmice diferite care evoluează simultan; ~riz (v. -riz), adj., (despre plante) cu mai multe rădăcini; ~saprobii (v. sapro-, v. -bie), s. f. pl., forme vegetale și animale utilizate ca indicatori biologici în sistemul saprobiilor pentru determinarea zonelor de poluare intensă a apelor; ~sarcă (v. -sarcă), s. f., dezvoltare anormală a unei plante, datorită excesului de suc nutritiv; ~semie (v. -semie), s. f., 1. Pluralitate de semnificații conținute de un cuvînt sau de o unitate frazeologică. 2. Proprietate a operei de artă de a avea pentru contemplator mai multe sensuri, care se dezvăluie succesiv, în funcție de contextul social-politic și istoric în care este receptată; ~sialie (v. -sialie), s. f., salivație excesivă; ~sperm (v. -sperm), adj., 1. Care prezintă polispermie. 2. (Despre fructe) Cu semințe numeroase; ~spermie (v. -spermie), s. f., proces de producere a unui zigot prin fecundarea unor ovule de către mai mulți spermatozoizi; ~spor (v. -spor), adj., s. m., 1. adj., Care conține mai mulți spori. 2. s. m., Celulă reproductivă care se divide în mai mult de patru spori; ~stel (v. -stel), adj., (despre rădăcini) care posedă mai mulți cilindri centrali; ~stelie (v. -stelie), s. f., prezență a mai multor cilindri centrali în rădăcină; ~stemon (v. -stemon), adj., 1. (Despre androceu) Care are stamine de două ori mai mult decît petale. 2. Cu mai multe serii de stamine; ~stih (v. -stih), adj., (despre organe vegetale) dispus pe mai multe șiruri, serii sau verticile; ~stom (v. -stom), adj., cu mai multe orificii sau haustorii; ~telie (v. -telie), s. f., polimastie*; ~tenie (v. -tenie), s. f., multiplicare a cromatidelor în interiorul fiecărui cromozom; ~tipic (v. -tipic), adj., (despre specii) care cuprinde mai multe categorii sistematice inferioare; ~tom (v. -tom), adj., s. n., 1. adj., (Despre organe vegetale) Divizat sau ramificat în mai multe părți. 2. s. n., Tip de tomograf cu trei tipuri de deplasare a tubului; ~tomie (v. -tomie), s. f., 1. Diviziune în mai multe părți, grupe sau specii. 2. Ramificare a vîrfului axei principale a tulpinii sau inflorescenței în mai mult de două ramuri secundare; ~topic (v. -topic), adj., (despre specii vegetale) format pe areale diferite; ~topie (v. -topie), s. f., 1. Localizare în mai multe organe sau țesuturi a unei boli. 2. Acțiune a unei substanțe față de mai multe țesuturi organice. 3. Posibilitate a formării unor soiuri, biotipuri sau ecotipuri polifiletice cu puține caractere diferențiale, pe areale separate; ~trih (v. -trih), adj., cu mai mulți peri, cili sau flageli; ~trof (v. -trof), adj., cu capacitate de adaptare la nutriție diferențiată, pe substraturi variate; sin. politrofic; ~trofic (v. -trofic), adj., politrof*; ~trofie (v. -trofie), s. f., 1. Exces în procesul de nutriție. 2. Nutriție pe mai multe plante-gazdă; ~trop (v. -trop), adj., s. f., 1. adj., (Despre transformări ale sistemelor fizico-chimice fluide) Care se efectuează în așa fel încît căldura specifică rămîne constantă. 2. s. f., Curbă care reprezintă o transformare politropă; ~urie (v. -urie), s. f., eliminare abundentă de urină; ~valent (v. -valent), adj., (despre substanțe) care se poate prezenta în compușii săi în diferite stări de valență; ~xen (v. -xen), adj., s. n., 1. adj., (Despre paraziți) Care poate trăi pe mai multe gazde. 2. s. n., Amestec natural de platină și fier; ~zoare (v. -zoar), s. n. pl., clasă de animale microscopice unicelulare care trăiesc în colonii și al căror corp este acoperit cu o crustă calcaroasă; ~zom (~som) (v. -zom), s. m., complex activ rezultat din sinteza proteinelor și constituit din mai mulți ribozomi uniți printr-o moleculă de ARN; sin. poliribozom^[5]; ~zomie (~somie) (v. -zomie), s. f., prezență de cromozomi supranumerari.

APĂ (pl. ape) sf. 1 Corp lichid, compus din două volume de hidrogen și un volum de oxigen: ~ de izvor, de fîntînă, de ploaie; ~ de băut, de spălat; ~ dulce, apă din rîuri, fîntîni, spre deosebire de cea minerală și cea sărată de mare; ~ sărată, sălcie; a duce (o vită) la ~, a duce la adăpat ¶ 2 ⛪ ~ sfințită AGHIASMĂ ¶ 3 pop. ~ neîncepută, apă ce se ia întîia oară dintr’un puț nou săpat; apă din care n’a băut nimeni cînd s’a adus de la izvor și care, după credința poporului, trebue luată pînă nu răsare soarele și dusă acasă fără a vorbi cu cineva; se întrebuințează în medicina populară ¶ 4 🔬 ~ distilată 👉 DISTILAT ¶ 5 ~ minerală 👉 MINERAL; ~ termală 👉 TERMAL ¶ 6 Trans. ~ acră 👉 ACRU4 ¶ 7 ~ gazoasă 👉 GAZOS ¶ 8 Lichid în care s’au dizolvat substanțe aromatice, parfumate: ~ de flori ¶ 9 🔬 ~ tare, Băn. ~ vie, acid azotic; ~ regală 👉 REGAL ¶ 10 🔬 ☠ ~ de plumb, soluțiune de subacetat de plumb în apă la care s’a adăugat alcoolat vulnerar ¶ 11 Sucul apos al unor plante: ~ de viță ¶ 12 Nădușală, sudoare: m’am făcut tot o ~ ¶ 13 🔱 pop. ~ moartă, apă cu efecte miraculoase despre care se vorbește în basme că se ia de unde se bat munții în capete și care poate lega părțile tăiate ale unui corp: ~ vie, apă despre care se spune în basme că are însușirea de a întineri sau a însufleți un corp mort după ce a fost închegat cu ajutorul apei moarte ¶ 14 🌐 Ori-ce îngrămădire de apă, baltă, rîu, mare: ~ curgătoare, stătătoare ¶ 15 🩺 pop. Boală, hidropizie; 🐕 boală la cai = APUCARE 3; a lua ~, a căpăta această boală ¶ 16 🩺 pop. (HASD.) ~ albă, cataractă la ochi; ~ neagră, pierdere totală a vederii în urma unei nevrite optice, a unei intoxicații, etc. ¶ 17 Ape, pl. Jocul de colori pe care-l face o piatră prețioasă, un metal, o stofă, etc.: diamantul acesta are ape frumoase ¶ 18 Fig. A bea ~ goală, ~ chioară, a bea numai apă, fără nimic altceva; Fig. ~ goală, se zice despre ceva fără nici un rost, o nimica toată ¶ 19 proverb: A vorbi (sau a ști) ca apa (sau ca pe ~), a vorbi, etc. fără a se încurca, curgător; merge ca apa, merge bine, fără nici o piedică; îi merge ca din ~, îi merge bine; merge ca apa la deal, merge greu; cînd dorm și apele, cînd e liniște adîncă; a crește ca din ~, a crește iute; a veni ca o ~ turbată, a veni repede, mînios; ca fulgul pe ~, ușor, nestatornic; ca frunza pe ~, la voia întîmplării; a scrie pe ~, a încerca ceva zadarnic; a fi tot o ~, a fi la fel, de o seamă; toți se scaldă într’o ~, toți sînt deopotrivă; a se asemăna (a semăna) ca două picături de ~, a se asemăna (a semăna) așa de mult încît să nu se poată deosebi unul de altul; stau apele în loc de frumoasă ce e; e urît (sau slut) de acopere apa sau de înghiață apele (ZNN.); a închega și apele, se zice despre vrăjitori cari, după credința poporului, pot aproape solidifica apa; minte de închiagă apele, se zice despre cine minte cu multă îndrăzneală; a băut apă de pe ghiață (ZNN.), se zice despre cineva cîrn; parcă i-a adus apa, se zice despre oameni cari vin grămadă, pe nea-șteptate; a-i veni cuiva apa la moară, a-i veni cuiva prilej să facă ceva, a-i veni vremuri mai bune; a lua (sau a tăia) cuiva apa de la moară, a împiedica pe cineva să mai facă ceva; a nu mai bea ~ rece (ZNN.), a muri; a trece ca cîinele prin ~, a se strecura printr’o greutate fără multă bătaie de cap, se zice în spec. de cineva care trece prin școală fără a-și da multă osteneală, fără a folosi mult din învățătură; a fierbe pe cineva fără ~, a-i face cuiva multe necazuri, a-l chinui; îi lasă gura ~, dorește mult un lucru; a bate apa în piuă, a face un lucru zadarnic, a vorbi fără nici-un rost; a căra ~ la puț, a face un lucru de prisos, a da sfaturi cui n’are nevoie; cît ține ciurul ~, puțin de tot, fără nici-un folos; a pescui în ~ turbure, a căuta prin șiretenie să ajungă la ceva, a lucra pe ascuns; a scoate ~ din piatră, a se sili cu ori-ce preț să facă un lucru, a îndeplini ceva greu de făcut; a trece (sau a da) prin foc și ~, a face ceva cu ori-ce preț, învingînd toate greutățile, a trece prin multe încercări; n’are după ce bea ~, e sărac lipit; se îmbată și cu ~, se zice despre cineva slab de abia se mai ține; a-i face cuiva apa, a-i aduce pieirea, a-l îngropa; duce-te-ai pe apa Sîmbetei (VOR.), se zice cînd dorim cuiva un rău mare, vre-o năpaste (după credințele poporului apa Sîmbetei duce în iad); are să mai treacă (sau are să mai curgă) ~ pe gîrlă, are să mai treacă mult timp; ce pe ~ nu curge, o nimica toată; apa trage la matca ei și omul la teapa lui sau apa vine iar la matca ei, cineva se întoarce iar la obiceiurile lui, revine de unde a plecat; mai curge apa pe unde a mai curs, ajunge cineva ce a mai fost; a se întrece în ~ rece (ZNN.), a se obrăznici; l-a scos apa la mal, a scăpat de nevoie; a trăi ca peștele în ~, a trăi bine, a huzuri; i-a venit apa pe urechi (ZNN.), i-a venit tîrziu mintea; i-a ajuns apa la gură, a ajuns în mare primejdie, nu știe cum să scape; a scăpat căciula pe ~ (ZNN.), a scăpat prilejul; caută să îmbete lumea cu ~ rece, vrea să amăgească lumea cu vorbe goale; nu știu în ce ~ se adapă, nu știu ce gînd are; o scaldă în două ape, e nehotărlt, șovăitor; Băn., mi s’au făcut creerii ~, m’am buimăcit; a avea ~ la cap (ZNN.), a nu fi teafăr la minte; a fi în apele lui, a fi în voia lui, a se simți bine; a-l lăsa în apele lui, a-l lăsa în voia lui; a-l scoate din apele lui, a strica cuiva voia; ~ lină și adîncă, se zice despre cineva ascuns, șiret; șapte ape în chisăliță, se zice cînd cineva se laudă de o înrudire cu persoane cu care de fapt se înrudește numai de departe; apa nu e bună nici în cizme, expresiune întrebuințată de cei ce au patima băuturii; apa trece, pietrele rămîn, lucruri neînsemnate trec și rămîn cele statornice, temeinice; necazurile trec fără să ne doboare; sîngele ~ nu se face, se zice despre puterea pe care o au legăturile de sînge, înrudirile de aproape, fie-care ținînd la ai săi, orice s’ar întîmpla; ulciorul nu merge de multe ori la ~, cînd se expune cineva prea adesea unei primejdii, cînd face mereu fapte rele, o pățește în cele din urmă [lat. aqua].