ABANDON, abandonuri, s. n. 1. Părăsire împotriva regulilor morale și a obligațiilor materiale a copiilor, a familiei etc. 2. Părăsire a unui bun sau renunțare la un drept. 3. Renunțare la continuarea participării într-o probă sportivă. – Din fr. abandon.

ABANDONA, abandonez, vb. I. 1. Tranz. A părăsi pe cineva (lăsându-l fără sprijin sau ajutor); a renunța la ceva. 2. Tranz. și intranz. A renunța la continuarea participării la o întrecere sportivă. – Din fr. abandonner.

ACVAPLAN s. n. Planșă de lemn, remorcată de o ambarcație cu motor, căreia sportivul, ținându-se de o coardă fixată dinaintea planșei, îi imprimă diferite moduri de alunecare pe apă. – Din fr. acquaplane.

AEROCLUB, aerocluburi, s. n. Organizație sportivă în care sunt încadrați membri care practică sau simpatizează sporturile aeronautice. [Pr.: a-e-] – Din fr. aéro-club.

ALERGA alerg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus).

ALONJĂ, alonje, s. f. 1. Piesă mobilă sau demontabilă care servește la prelungirea unor obiecte. 2. (Sport) Mișcare de întindere rapidă a brațelor. ♦ Lungime a brațelor unui sportiv angajat într-o luptă directă cu un adversar. – Din fr. allonge.

ALPINISM s. n. Ramură sportivă care cuprinde ascensiunile în munți, în special escaladarea părților greu accesibile ale acestora. – Din fr. alpinisme.

ALURĂ s. f. 1. Fel de a se mișca; mers, umblet; (rar) înfățișare. 2. Mod de deplasare a unui animal. 3. Ritm în care se desfășoară o acțiune individuală sau colectivă în întrecerile sportive. 4. Mod în care se desfășoară un eveniment, o întâmplare etc. – Din fr. allure.

AUTOMODELISM s. n. Ramură sportivă care se ocupă cu construirea de automodele. [Pr.: a-u-] – Automodel + suf. -ism.

AUTOSPORT, autosporturi, s. n. Autoturism cu motor puternic, care poate realiza viteze mari, folosit în întrecerile sportive. [Pr.: a-u-] – Auto² + sport.

AVERTISMENT, avertismente, s. n. 1. Înștiințare prealabilă, prevenire, semnal (asupra unui risc sau a unei primejdii). 2. Sancțiune administrativă aplicată unui angajat pentru o abatere disciplinară și prin care se atrage atenția acestuia că va fi sancționat mai aspru la o nouă abatere. ◊ Expr. A da cuiva un avertisment = a atrage atenția cuiva să nu repete o greșeală. ♦ Sancțiune aplicată de arbitru unui sportiv pentru joc neregulamentar și care, la repetarea abaterii, poate fi urmată de eliminarea din joc a sportivului. – Din fr. avertissement.

BADMINTON s. n. Joc sportiv asemănător cu tenisul, practicat cu o minge de plută prevăzută cu pene, care se aruncă cu racheta. – Din engl., fr. badminton.

BALCANIADĂ, balcaniade, s. f. Competiție sportivă care are loc la intervale regulate, cu participarea sportivilor din țările balcanice. [Pr.: -ni-a-] – Balcani (n. pr.) + suf. -iadă.

BARĂ, bare, s. f. 1. Bucată lungă de lemn sau de metal căreia i se dau diferite întrebuințări. 2. Stâlp de poartă la unele jocuri sportive. ◊ Bară (fixă) = aparat de gimnastică format dintr-o vergea groasă de metal montată între doi stâlpi. 3. Barieră care desparte pe judecători de avocați și de împricinați; p. ext. locul din instanță unde pledează avocații. 4. Linie verticală sau orizontală care separă părți dintr-un text. ♦ (Muz.) Linie verticală care separă măsurile pe portativ. 5. Prag de nisip situat sub apă, de obicei în fața gurii de vărsare a unui fluviu. 6. Val de mare care urcă o dată cu fluxul de la gura unui fluviu spre amonte. – Din fr. barre.

BAREM², bareme, s. n. 1. Tabel care dă rezultatele unor calcule curente în funcție de elementele luate în considerație. 2. Minimum de rezultate care trebuie obținute spre a putea trece dintr-o etapă de concurs (sportiv) la etapa imediat următoare. [Pl. și: baremuri] – Din fr. barème.

BASCHETBAL s. n. Joc sportiv disputat între două echipe de câte cinci jucători, care marchează punctele făcând să treacă mingea prin coșul de sfoară împletită fixat de un panou înalt pe terenul echipei adverse; baschet. – Din engl., fr. basket-ball.

BASCHETBALIST, -Ă, baschetbaliști, -ste, s. m. și f. Sportiv care practică baschetbalul. – Baschetbal + suf. -ist.

BASE-BALL s. n. Joc sportiv nord-american, practicat între două echipe de câte nouă jucători cu o minge ca cea de oină, care se lansează cu un bătător spre terenul echipei adverse, de unde poate fi trimisă înapoi tot prin lovire cu bătătorul. [Pr.: beiz-bol] – Cuv. engl.

BATE, bat, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi, a (se) izbi repetat și violent (cu palma, cu pumnul, cu bățul, cu biciul etc.) A bate peste obraji, peste gură, peste picioare. A bate la palmă, la tălpi, la spate. A bate în cap. ◊ Expr. (Tranz.) A fi bătut în cap = a fi îndobitocit de loviturile primite în cap. Bătut în cap = prost, nebun, țicnit. (Refl.) A se bate cu pumnii în piept = a se mândri, a se fuduli; a face caz de ceva. ♦ Tranz. A atinge, a lovi ușor cu palma umărul, mâna sau spatele cuiva spre a atrage atenția, a-l reconforta sau a-i arăta bunăvoința; a lovi în același fel o parte a corpului unui animal spre a-l liniști sau a-l mângâia. ◊ Expr. A bate pe cineva la cap sau a bate capul cuiva = a cicăli, a plictisi pe cineva cu vorba. (Refl. recipr.) A se bate pe burtă cu cineva = a fi într-o intimitate familiară cu cineva. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a da mâna cu cineva; p. ext. a încheia cu cineva o tranzacție, dând mâna cu el în semn de învoială. 2. Tranz. A învinge un adversar într-un joc, la un concurs (sportiv); a birui un dușman în luptă, în război. ◊ Expr. A bate un record (sportiv) = a depăși un record (sportiv). ♦ Refl. A se lupta, a se război. ◊ Loc. vb. (Refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi în opoziție, în contradicție, a nu se potrivi. Se bate ziua cu noaptea = se luminează de ziuă sau amurgește. 3. Tranz. A lovi, a izbi repetat (cu un instrument potrivit) un obiect, un material etc. în diverse scopuri. Gospodina bate covoarele. Bate fierul până-i cald. ◊ Loc. vb. (Fam.) A bate la mașină = a dactilografia. A bate la ochi = a frapa (1). ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate monedă = a) a fabrica monede de metal; b) a insista asupra erorii cuiva, în defavoarea lui. A bate toba = a spune peste tot un secret (intim) încredințat de cineva. A bate o carte = a juca o carte de joc. A bate tactul (sau măsura) = a lovi (ușor) un obiect cu mâna sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucăți muzicale sau al unui vers. A bate mult drum (sau multă cale) = a parcurge o distanță lungă. A bate podurile = a vagabonda. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o acțiune, a nu înainta într-o problemă. A bate câmpii = a spune cu totul altceva decât ceea ce se discută, a divaga, a vorbi aiurea. ♦ A fixa un obiect țintuindu-l de ceva. A bătut tablourile pe pereți. Bătuse capacul lăzii în cuie. ♦ A freca învârtind și lovind de pereții unui vas. Batem albușurile până se fac spumă. Bate untul în putinei. ♦ A freca, a apăsa producând bășici, răni sau bătături. Mă bate un pantof. ♦ (La războiul de țesut) A presa cu spata firele din băteală. II. Intranz. 1. A izbi în ceva făcând zgomot; a ciocăni (la poartă, la ușă, la fereastră). Valurile bat de zidurile cetății. Cine bate oare la fereastra mea? ◊ Expr. A bate la ușa cuiva = a veni la cineva spre a-i cere un ajutor material. A bate din picioare = a tropăi. A bate din (sau în) palme = a aplauda. A bate din gură degeaba (sau în vânt) = a vorbi în zadar, a trăncăni. 2. A face o mișcare (relativ regulată). ◊ Expr. A bate din aripi = (despre păsări) a face mișcarea de zbor lovind aerul cu aripile. A bate mătănii = a îngenunchea și a atinge fruntea cu pământul de mai multe ori la rând, în semn de pocăință sau de cucernicie. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului omenesc) A avea pulsații ritmice; a palpita, a zvâcni. Îi bate inima de frică. Îmi bat tâmplele. ◊ Refl. Mi se bate ochiul drept. ♦ (Despre un motor sau un organ de motor) A funcționa dereglat, scoțând zgomote anormale. 3. (Despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul până la o anumită distanță, până într-un anumit punct. O pușcă veche care nu mai bătea decât la 100 de pași. ♦ (Înv.) A bombarda. ♦ (Reg.; despre câini) A lătra. ♦ Intranz. și tranz. (Despre aștri) A atinge (ceva) cu razele. Pune-ți pălăria, să nu te bată soarele la cap. ♦ (Despre ape) A se izbi (de maluri etc.). 4. A face aluzie critică la ceva. Bate în ciocoi. ◊ Expr. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în derâdere pe cineva; b) a necinsti, a viola o fată, o femeie. 5. (Despre vânt) A sufla. 6. (Despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (lovind) peste semănături, livezi etc. 7. (În expr.) A bate în retragere = a) a se retrage din luptă; b) a retracta cele spuse mai înainte. 8. (Despre culori) A se apropia de..., a avea o nuanță de... Bate în albastru. III. Intranz. și tranz. A emite zgomote ritmice care indică ceva. ♦ (Înv.; despre telegraf) A emite țăcănitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ◊ Expr. (Tranz.) A bate o telegramă (sau o depeșă) = a da, a transmite o telegramă. ♦ (Despre un clopot, un ceasornic, despre toacă etc.) A emite sunete ritmice cu o anumită semnificație. – Lat. batt(u)ere.

BAZĂ, baze, s. f. I. 1. Parte care susține un corp, o clădire sau un element de construcție; temei, temelie. ♦ Latură a unui triunghi sau a unui poligon ori față a unui poliedru (care se reprezintă de obicei în poziție orizontală). ♦ Dreaptă care servește ca linie de pornire pentru construirea unei serii de triunghiuri topografice. 2. Fig. Ceea ce formează temeiul a ceva, elementul fundamental, esențial. ◊ Loc. adj. De bază = fundamental, esențial. Fără bază = neîntemeiat, inconsistent. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) baza... sau pe bază de... = în conformitate cu..., pe principiul... ◊ Expr. A avea (ceva) la bază = a se întemeia pe ceva (sigur). A pune bazele a ceva = a întemeia, a funda. ♦ Elementul principal al unei substanțe chimice sau farmaceutice. 3. (De obicei urmat de determinarea „economică”) Totalitatea relațiilor de producție într-o etapă determinată a dezvoltării sociale. 4. Loc de concentrare a unor rezerve de oameni, de materiale etc., care servește ca punct de plecare pentru o anumită activitate. Bază de aprovizionare. Bază de recepție. Bază de atac. ◊ Bază aeriană = aeroport militar. Bază navală = port militar. Bază sportivă = complex de instalații sportive. 5. (În sintagma) Baza craniului = partea craniului care închide cutia craniană înspre ceafă. II. Corp chimic alcătuit dintr-un atom metalic legat cu unul sau mai mulți hidroxili, care albăstrește hârtia roșie de turnesol, are gust leșietic și, în combinație cu un acid, formează o sare. III. 1. Distanță între difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare stereofonică. 2. (Electron.) Electrod corespunzător zonei cuprinse între cele două joncțiuni ale unui tranzistor. 3. (Electron.; în sintagma) Bază de timp = unitate funcțională a unor aparate electronice, care generează impulsuri la intervale de timp precise. – Din fr. base, (I 3) rus. [ekonomiceskaia] baza.

BETON s. n. 1. Amestec de pietriș, nisip, ciment (sau asfalt, var hidraulic etc.) și apă, care se transformă prin uscare într-o masă foarte rezistentă și se folosește în construcții. ◊ Beton armat = amestecul descris mai sus, turnat peste o armătură de vergele metalice. (În sintagma) Beton vibrat = beton de ciment a cărui compactitate este sporită după turnarea în cofraje prin imprimarea unor oscilații rapide cu ajutorul unor aparate speciale. 2. (Sport) Sistem de apărare folosit în unele jocuri sportive (mai ales în fotbal), constând în utilizarea supranumerică a jucătorilor în linia defensivă. – Din fr. béton.

BIATLON, biatloane, s. n. Probă sportivă care constă din două încercări atletice combinate: parcurgere a 20 km pe schiuri și tragere la țintă a 20 de focuri în diverse puncte situate de-a lungul traseului. [Pr.: bi-a-] – Din rus. biatlon.

BILET, bilete, s. n. 1. Scrisoare de câteva rânduri. 2. Bucată mică de hârtie sau de carton imprimat care dă dreptul la intrarea (și ocuparea unui loc) într-o sală de spectacol, într-o arenă sportivă etc. ◊ Bilet de bancă = hârtie de valoare emisă de o bancă, prin care acesta se obligă să plătească deținătorului, la prezentare, suma înscrisă pe hârtie. Bilet de ordin = hârtie prin care o persoană se obligă să plătească altei persoane o anumită sumă de bani la cererea acesteia din urmă; cambie. – Din fr. billet. Cf. it. biglietto.

BLOCAJ, blocaje, s. n. 1. (Rar) Blocare, blocadă. 2. Tactică de oprire a unei acțiuni adverse sau de apărare strânsă în unele întreceri sportive. 3. (Tehn.) Fundație din piatră, bolovani de râu etc., la unele șosele și la căi ferate. ♦ Dig rudimentar format prin îngrămădirea de pietre, bolovani, cărămizi etc. – Din fr. blocage.

BOBER, boberi, s. m. Sportiv care practică bobsleiul. – Bob² + suf. -er.

BOCANC, bocanci, s. m. Gheată rezistentă, pentru militari, sportivi etc. făcută din piele și talpă groasă. – Din magh. bakancs.

BOXER, boxeri, s. m. Sportiv care practică boxul; pugilist. – Din fr. boxeur.^[1]

BRASIST, -Ă, brasiști, -ste, s. m. și f. Înotător sportiv specialist în stilul bras. – Bras + suf. -ist.

CALIFICA, calific, vb. I. 1. Refl. și tranz. A dobândi sau a ajuta să dobândească un nivel adecvat de pregătire prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate (împreună cu recunoașterea oficială a acestei pregătiri). 2. Refl. A obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc. 3. Tranz. A atribui unei ființe sau unui lucru o anumită calitate; a caracteriza; a numi. – Din fr. qualifier, lat. qualificare.

CALIFICARE, calificări, s. f. Acțiunea de a (se) califica și rezultatul ei; pregătire într-un anumit domeniu de activitate profesională; calificație. ♦ Etapă eliminatorie într-un concurs sau într-o competiție sportivă, pentru selectarea concurenților. – V. califica.

CAMPION, -OANĂ, campioni, -oane, s. m. și f. 1. Persoană, echipă etc. care cucerește primul loc într-o competiție sportivă (națională, internațională, mondială, olimpică). 2. Fig. Luptător, apărător de frunte al unei cauze, al unei idei. [Pr.: -pi-on] – Din it. campione.

CAMPIONAT, campionate, s. n. 1. Competiție oficială organizată pe o probă sau pe o ramură de sport, pentru desemnarea celui mai bun sportiv sau a celei mai bune echipe. 2. Situația, calitatea de campion. [Pr.: -pi-o-] – Din it. campionato.

CANOIST, -Ă, canoiști, -ste, s. m. și f. Sportiv(ă) care practică sportul cu canoe. – Canoe + suf. -ist. Cf. fr. canoéiste.

CANOTOR, -OARE, canotori, -oare, s. m. și f. Sportiv care practică sportul vâslitului; canotier. – Din fr. canoteur.

CANTONAMENT, cantonamente, s. n. 1. Staționare vremelnică (a unor unități militare) într-o localitate, în afara cazarmei; loc unde sunt instalați cei cantonați. 2. Loc de cazare special amenajat și perioada de timp în care o echipă sau un lot de sportivi se pregătesc în comun (în vederea participării la o competiție de amploare). – Din fr. cantonnement.

CART², carturi, s. n. Automobil de curse mic, cu caroseria și partea mecanică simplificate și viteza redusă; automobil de acest tip folosit de copii în unele jocuri sportive. [Scris și: kart] – Din engl., fr. kart.

CARTING s. n. Cursă sportivă practicată cu cartul². – Din engl., fr. karting.

CASCĂ, căști, s. f. 1. Acoperământ pentru cap, făcut din metal, din piele sau din cauciuc și folosit de militari, de unii sportivi și de unii muncitori pentru protecția capului. ♦ Dispozitiv metalic în atelierele de coafat, în forma unei căciuli, folosit la uscatul părului. 2. Dispozitiv alcătuit din unul sau din două receptoare fixate pe urechi, care servește la ascultarea transmisiunilor radiofonice, telefonice etc. – Din fr. casque.

CASTING s. n. Concurs sportiv în care participanții au dreptul la un număr de aruncări la țintă, cu lanseta, într-un timp limitat. – Din engl. casting.

CATEGORIE, categorii, s. f. 1. Noțiune fundamentală și de maximă generalitate care exprimă proprietățile și relațiile esențiale și generale ale obiectelor și fenomenelor realității. 2. Grup de ființe, de obiecte sau de fenomene de același fel sau asemănătoare între ele. 3. (Biol.; în sintagma) Categorie sistematică (sau taxonomică) = fiecare dintre marile grupe de plante sau de animale asemănătoare și înrudite (clase, ordine, familii etc.). 4. (Sport) Fiecare dintre grupele în care sunt împărțiți sportivii sau echipele după criterii de greutate, vârstă, sex, clasificare sportivă sau grad de pregătire. ◊ Categorie de greutate = categorie de concurs sportiv stabilită în raport cu greutatea corporală a concurentului. – Din fr. catégorie, lat. categoria.

CĂLĂREȚ, -EAȚĂ, călăreți, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care călărește, (sportiv) care practică călăria. ♦ (Înv.) Călăraș (1). 2. S. m. Denumire dată unor piese și instrumente: a) placă mică de metal care se prinde în partea superioară a unei fișe dintr-o cartotecă de bibliotecă sau de contabilitate; b) mică piesă de sârmă de forma literei U, care se așază răsturnată pe brațele unei balanțe pentru a obține echilibrul; c) mică piesă de sârmă îndoită în formă de U, care servește la închiderea unui circuit; d) bară scurtă de oțel și de beton, folosită ca armătură suplimentară în zona de reazem a unei grinzi de beton armat. – Lat. caballaricius.

CĂLĂRIE s. f. Acțiunea de a călări; călărit. ♦ Arta de a călări. ♦ Ramură sportivă care constă în conducerea calului din poziția încălecat, în probe de alergare, sărituri, dresaj etc.; echitație. – Călare + suf. -ie.

CÂRMACI, cârmaci, s. m. 1. Persoană, sportiv care manevrează cârma unei ambarcații, a unei nave. 2. Fig. Cârmuitor, conducător. – Din bg. kărmač.

CÂȘTIGA, câștig, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare.

CÂȘTIGĂTOR, -OARE, câștigători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a obținut un câștig material, o superioritate asupra alteia într-o întrecere (în muncă, în sport etc.). ♦ (Animal, îndeosebi cal) victorios într-o întrecere sportivă. 2. Adj. Care asigură câștigul, care dă dreptul la câștig sau dovedește acest drept. – Câștiga + suf. -ător.

CENTRU, (I 1, 2, 3, 4, II 1, 3) centre, s. n., (I 5, II 2) centri, s. m. I. 1. S. n. (Mat.) Punct în raport cu care punctele unei figuri se asociază în perechi simetrice. Centrul unui dreptunghi. ♦ Punct în raport cu care toate punctele unei figuri sunt la aceeași distanță. Centrul unui cerc. ♦ Fig. (În loc.) În centrul (atenției, preocupărilor etc.) = pe primul plan, la loc de frunte. 2. S. n. (În sintagma) Centru de rotație = punct în jurul căruia alt punct sau un corp pot efectua o mișcare de rotație. 3. S. n. Punctul de aplicație al rezultantei unui sistem de forțe. Centru de greutate. 4. S. n. Punct central al unei întinderi, al unui spațiu. ♦ Spec. Punct marcat la mijlocul unui teren de joc (fotbal, handbal etc.), de unde începe partida sau de unde se repune mingea în acțiune, după înscrierea unui gol. 5. S. m. Jucător aflat în centrul liniei de atac sau de apărare la anumite jocuri sportive. II. 1. S. n. Punct în care sunt localizate anumite funcții sau acte. Centrul reflexelor. 2. S. m. (În sintagma) Centru nervos = grup de celule nervoase aflate în encefal, în bulb sau în măduvă, la care vin excitațiile periferice și de la care pornesc excitațiile centrale. 3. S. n. Loc (localitate sau parte dintr-o localitate) unde este concentrată o activitate (industrială, comercială, administrativă, culturală). ◊ Centru universitar = localitate în care există instituții de învățământ superior. Centru de documentare = bibliotecă, secție într-o bibliotecă sau într-o instituție, care are ca sarcină principală furnizarea de material documentar. ♦ Instituție conducătoare; putere administrativă centrală. 4. S. n. sg. Poziție politică de mijloc între dreapta și stânga. ◊ Centru-dreapta = poziție politică de mijloc cu tendințe de dreapta. Centru-stânga = poziție politică de mijloc cu tendințe de stânga. ◊ Loc. adj. De centru = care se situează pe o poziție intermediară, între două opinii extreme. Partid politic de centru. – Din fr. centre, lat. centrum.

CERCETĂȘIE s. f. Organizație cu caracter sportiv-educativ, care cuprindea tineretul din școlile secundare. – Cercetaș + suf. -ie.

CICLIST, -Ă, cicliști -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Sportiv care practică ciclismul; persoană care umblă cu bicicleta; biciclist. 2. Adj. Care aparține ciclismului sau cicliștilor (1), privitor la ciclism sau cicliști. – Din fr. cycliste.

CICLOCROS, ciclocrosuri, s. n. Probă sportivă combinată de ciclism și cros. – Din fr. cyclo-cross.

CLASAMENT, clasamente, s. n. Ordinea în care sunt clasați concurenții într-o competiție sportivă, potrivit rezultatelor obținute la ea; tabel care conține această ordine. – Din fr. classement.

DACIADĂ, daciade, s. f. Competiție sportivă românească, cu caracter de masă, organizată din doi în doi ani, cu etape finale pe țară. [Pr.: -ci-a-] – Dac + suf. -iadă.

DESCHIDERE, deschideri, s. f. I. Acțiunea de a (se) deschide și rezultatul ei. ♦ (La șah) Primele mișcări cu care începe o partidă. ♦ (Sport) Trecere a mingii de către un jucător unui coechipier, pentru a întreprinde o acțiune ofensivă. ◊ Expr. În deschidere = în primul meci dintr-un cuplaj sportiv. II. 1. Distanța, depărtarea dintre fălcile (2) unei unelte de prindere, ale unei piese de apucat sau ale unui dispozitiv (1) de fixare pentru prelucrarea pieselor. ♦ Distanța orizontală dintre marginile spațiului unui gol. 2. Spațiu liber într-un zid, într-un perete etc., pentru iluminare și aerisire sau pentru circulație. ♦ Locul unde apare sau unde se formează o deschizătură, o gaură, o intrare. 3. Loc unde apar la suprafață rocile de adâncime în urma eroziunii (1) scoarței pământului. ◊ Deschidere geologică = loc unde apar, la suprafața pământului, rocile sau mineralele; afloriment. 4. (Lingv.) Lărgimea canalului fonator în timpul articulării unui sunet. [Var.: (pop.) deșchidere s. f.] – V. deschide.

GALĂ¹, gale, s. f. 1. Spectacol (sau șir de spectacole) cu caracter solemn, sărbătoresc, la care participă, de obicei, persoane oficiale. Gala filmului românesc. ◊ Loc. adj. De gală = de sărbătoare, solemn. 2. (În sintagma) Gală de box = competiție sportivă la care au loc mai multe meciuri de box. – Din fr. gala.

GALERIE, galerii, s. f. 1. Coridor subteran în formă de tunel care permite accesul minerilor la zăcământ și îngăduie executarea lucrărilor miniere. 2. Canal subteran de comunicație care face legătura între două puncte ale unei lucrări hidrotehnice. 3. Coridor subteran (adesea ramificat) pe care și-l sapă unele animale pentru a le servi ca adăpost. 4. Coridor lung (și boltit) situat în interiorul sau în afara unei clădiri, servind ca element de legătură sau ca loc de plimbare. 5. Muzeu, secție a unui muzeu sau sală într-o expoziție ori într-un muzeu, în care sunt expuse mai ales opere de pictură și de sculptură. ♦ Serie de tablouri expuse; p. ext. serie de portrete descrise într-o operă (literară). 6. Magazin în care se vând opere de artă; p. gener. (la pl.) magazin cu caracter universal. 7. Balconul dintr-o sală de spectacole cu mai multe nivele situat la nivelul cel mai înalt; (fam.) spectatorii de la acest balcon; p. ext. publicul care manifestă zgomotos la un spectacol, la o adunare, la o întrunire etc. ◊ Expr. A face galerie = a manifesta zgomotos în semn de aprobare, de încurajare (în cursul unui spectacol, al unei întreceri sportive etc.). 8. Bară de lemn sau de metal de care se atârnă perdelele. 9. Un fel de tavă de metal care se pune în fața sobei ca să nu cadă cărbunii din sobă pe dușumea. – Din fr. galerie. Cf. it. galleria, germ. Galerie.

GARNITURĂ, garnituri, s. f. 1. Accesoriu folosit pentru a împodobi sau a completa un lucru. ♦ Adaos constând din legume, salată etc., care se servește la friptură. 2. Piesă sau ansamblu de piese demontabile care completează, întăresc sau protejează o piesă, micșorându-i uzura; piesă care asigură îmbinarea perfectă a două elemente prin care circulă un fluid. 3. Grup de mai multe lucruri de același gen care împreună formează un ansamblu unitar. ♦ Totalitatea uneltelor, sculelor, pieselor etc. de același fel folosite într-un atelier sau într-o exploatare. ♦ Totalitatea pieselor de același gen ale unei mașini. ◊ Garnitură de litere = serie de litere și de semne cu caractere tipografice identice, cuprinzând toate corpurile caracterului respectiv. ♦ Ansamblu format din locomotiva și vagoanele unui tren. 4. Totalitatea jucătorilor care alcătuiesc o echipă sportivă; formație. – Din fr. garniture.

GAZON s. n. Iarbă care se udă și se cosește des pentru a fi menținută scurtă, deasă și mereu verde; suprafață de teren pe care se află asemenea iarbă (mai ales pentru unele competiții sportive). – Din fr. gazon.

GIG, giguri, s. n. Ambarcație sportivă cu scaune rulante, folosită la învățarea canotajului. – Din engl. gig.

GIMNAST, -Ă, gimnaști, -ste, s. m. și f. Sportiv care activează în domeniul gimnasticii. – Din fr. gymnaste.

GIMNASTIC, -Ă, gimnastici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ansamblu de exerciții fizice care contribuie la dezvoltarea armonioasă a corpului omenesc, la corectarea unor deficiențe sau care constituie o ramură sportivă. 2. Adj. Care ține de gimnastică (1), privitor la gimnastică. ◊ Pas gimnastic = mers cadențat și vioi, care se execută după anumite reguli, de obicei la deplasarea în grup. – Din fr. gymnastique.

GLEZNIERĂ, glezniere, s. f. Bandă (elastică) de bumbac, de lână sau din fibre sintetice, folosită de balerini, sportivi etc. pentru protecția gleznelor. [Pr.: -ni-e-] – Gleznă + suf. -ieră.

GOLAVERAJ, golaveraje, s. n. Raportul sau diferența dintre golurile marcate și cele primite de o echipă la unele jocuri sportive, care departajează între ele două echipe aflate la egalitate de puncte. – Din fr. goal-average.

GOLF¹ s. n. 1. Joc sportiv, între două sau patru persoane, în care se urmărește introducerea unei mingi mici și dure în mai multe găuri succesive (aflate pe un teren special) prin lovirea ei cu o crosă. 2. (În sintagma) Pantaloni golf = pantaloni (inițial de sport) mai largi decât cei obișnuiți, legați strâns dedesubtul genunchiului, cu faldurile căzând (până deasupra gleznei) peste legătură. – Din engl., fr. golf.

GOLGHETER, golgheteri, s. m. Sportiv care marchează cele mai multe goluri în cursul unei competiții sportive. – Din engl. goal-getter.

GREUTATE, greutăți, s. f. I. 1. Apăsare pe care o exercită un corp asupra unei suprafețe (orizontale) pe care se sprijină; însușirea unui corp de a fi greu; forță care se exercită asupra unui corp sau cu care un corp este atras de pământ; greime. ♦ Greutate specifică = greutate a unității de volum dintr-un anumit corp; mărime care indică, în procente, raportul în care se află o parte a unei colectivități față de întreaga colectivitate; fig. valoare proprie a unui lucru. Centru de greutate V. centru. Greutate atomică = număr care arată de câte ori atomul unui element este mai greu decât a 12-a parte din masa atomului de carbon. Greutate moleculară = număr egal cu suma greutăților atomice ale elementelor unei molecule. 2. Corp, obiect etc. având o masă (relativ) mare (și cărat de cineva sau de ceva). ♦ Fig. Senzație de apăsare (fiziologică sau morală), de oboseală, de neliniște. ♦ Expr. A i se lua (sau a-i cădea) (cuiva) o greutate de pe inimă = a scăpa de o mare grijă. 3. Bucată de metal de formă caracteristică și cu masa etalonată, care servește la stabilirea masei ori greutății altor corpuri (prin cântărire). ♦ Bucată de metal sau de alt material, care îndeplinește anumite funcții într-un mecanism. 4. Halteră. ♦ Obiect metalic de formă sferică, folosit la probele atletice de aruncări; p. ext. probă sportivă în care se aruncă acest obiect. II. 1. Dificultate, piedică în realizarea unui lucru. ♦ Loc. adv. Cu (mare) greutate = (foarte) greu. 2. (Fam.) Influență, trecere, putere. ♦ Putere de convingere; valoare documentară. 3. Gravitate; asprime. Greutatea unei pedepse. [Pr.: gre-u-] – Greu + suf. -ătate.

GROGGY adj. invar. (Despre boxeri) Care a pierdut controlul luptei pentru câteva momente în urma loviturilor primite; p. gener. (despre sportivi sau echipe sportive) care este net dominat de adversar. [Pr.: groghi] – Cuv. engl.

HALĂ¹, hale, s. f. 1. Clădire amenajată, cu instalațiile necesare, unde se vând alimente (îndeosebi carne); piață acoperită. 2. Sală de dimensiuni foarte mari, amenajată ca atelier în fabrici, ca sală pentru manifestații sportive, culturale, pentru expoziții etc. – Din fr. halle, germ. Halle.

HALF-TIME s. n. Repriză sportivă. [Pr.: haftaim] – Cuv. engl.

HALTERĂ, haltere, s. f. 1. Aparat de atletică grea, alcătuit din două rânduri de discuri sau sfere metalice de diferite greutăți, fixate la capetele unei bare; greutate. 2. (La pl.) Ramură sportivă care constă în ridicarea halterelor (1). [Acc. și: halteră] – Din fr. haltère.

HANDBAL s. n. Joc sportiv de echipă, în care jucătorii, aruncând mingea cu mâna, încearcă s-o introducă în poarta echipei adverse. – Din germ. Handball, fr., engl. hand-ball.

HANDICAPA, handicapez, vb. I. Tranz. 1. A avea sau a-și crea (printr-o manevră) un avantaj asupra unui adversar, într-o întrecere, într-o competiție sportivă. 2. Fig. A stânjeni activitatea cuiva, a pune pe cineva în stare de inferioritate. – Din fr. handicaper.

HANDICAPAT, -Ă, handicapați, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o infirmitate. 2. (Persoană, echipă etc.) care este în dezavantaj într-o întrecere (sportivă). – V. handicapa.

HANORAC, hanorace, s. n. Haină scurtă confecționată din pânză deasă, de obicei impermeabilă, și prevăzută cu glugă, folosită în anumite competiții sportive sau în excursii. – Din fr. anorak.

HIDROBICICLETĂ, hidrobiciclete, s. f. Ambarcație sportivă de agrement construită cu un mecanism propulsat cu pedale, prin intermediul căruia este acționată pentru a înainta pe apă. – Hidro- + bicicletă.

HOCHEI s. n. Joc sportiv pe gheață sau pe iarbă, în care jucătorii, servindu-se de o crosă, caută să introducă în poarta echipei adverse un puc sau o minge. – Din fr., engl. hockey.

IAHT, iahturi, s. n. 1. Navă mică și elegantă, cu pânze sau cu propulsie mecanică, pentru un număr mic de pasageri, folosită pentru călătorii de plăcere. 2. Ambarcație sportivă cu vele folosită pentru regate. – Din fr. yacht.

IAHTMAN, iahtmani, s. m. Sportiv care practică iahtingul. [Scris și: yachtman. – Var.: iahtmen] – Din fr. yachtman, engl. yachtsman.

INDOOR adj. invar. (Despre competițiile sportive) Care se desfășoară în sală, pe teren acoperit. [Pr.: indor] – Cuv. engl.

INEL, inele, s. n. 1. Cerc mic de metal (prețios, cu pietre scumpe) care se poartă ca podoabă pe deget. ◊ Inel de logodnă = verighetă. ◊ Expr. Tras (ca) prin(tr-un) inel = cu talia subțire; zvelt. ◊ Inelul lui Saturn = cerc luminos care înconjură planeta Saturn. 2. Obiect în formă de cerc, având diverse întrebuințări practice; verigă, belciug. ♦ (La pl.) Aparat de gimnastică format din două cercuri atârnate fiecare de câte o frânghie la o anumită distanță de pământ și la care gimnastul execută exerciții ținându-se de ele; p. ext. probă sportivă care se execută la acest aparat. 3. Arteră de circulație, cu traseu circular sau poligonal, care înconjură o localitate și leagă capetele șoselelor exterioare care conduc la această localitate. 4. (La pl.) Zone inelare concentrice care se observă într-o secțiune transversală făcută în tulpina sau rădăcina plantelor lemnoase și care indică vârsta acestora și creșterea lor în grosime. ♦ Striuri concentrice pe solzii, operculele și alte formații osoase ale peștilor, care permit evaluarea vârstei acestora. 5. Fiecare dintre segmentele din care este alcătuit corpul unor viermi. – Lat. anellus.

INTERNAȚIONAL, -Ă, internaționali, -e, adj. Care are loc între mai multe națiuni, care angajează sau privește mai multe țări, privitor la raporturile dintre națiuni. La care participă reprezentanții mai multor state; care are o importanță ce depășește granițele unei singure țări. ◊ Limbă internațională = limbă națională cu largă circulație în afara granițelor unei națiuni și folosită în mod oficial, mai ales în relațiile diplomatice. Drept internațional = totalitatea normelor de drept care reglementează raporturile dintre state. ♦ (Substantivat) Sportiv care reprezintă țara sa într-o competiție internațională. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. international.

IOLĂ, iole, s. f. Ambarcație sportivă îngustă și ușoară, cu o velă prinsă de un catarg, condusă de o singură persoană. – Din fr. yole.

ÎNCĂLZI, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald.

ÎNTÂLNI, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

JOC, jocuri, s. n. 1. Acțiunea de a se juca (1) și rezultatul ei; activitate distractivă (mai ales la copii); joacă. ◊ Joc de societate = distracție într-un grup de persoane care constă din întrebări și răspunsuri hazlii sau din dezlegarea unor probleme amuzante. Joc de cuvinte = glumă bazată pe asemănarea de sunete dintre două cuvinte cu înțeles diferit; calambur. 2. Acțiunea de a juca (5); dans popular; p. ext. petrecere populară la care se dansează; horă. ♦ Melodie după care se joacă. ♦ Fig. Mișcare rapidă și capricioasă (a unor lucruri, imagini etc.); tremur, vibrație. 3. Competiție sportivă de echipă căreia îi este proprie și lupta sportivă (baschet, fotbal, rugbi etc.). ♦ Mod specific de a juca, de a se comporta într-o întrecere sportivă. 4. Acțiunea de a interpreta un rol într-o piesă de teatru; felul cum se interpretează. ◊ Joc de scenă = totalitatea mișcărilor și atitudinilor unui actor în timpul interpretării unui rol. 5. (Și în sintagma joc de noroc) = distracție cu cărți, cu zaruri etc. care angajează de obicei sume de bani și care se desfășoară după anumite reguli respectate de parteneri, câștigul fiind determinat de întâmplare sau de calcul. ◊ Expr. A juca un joc mare (sau periculos) ori a-și pune capul (sau viața, situația etc.) în joc = a întreprinde o acțiune riscantă. A descoperi (sau a pricepe) jocul cuiva = a surprinde manevrele sau intențiile ascunse ale cuiva. A face jocul cuiva = a servi (conștient sau nu) intereselor cuiva. A fi în joc = a se afla într-o situație critică, a fi în primejdie. ♦ (Concr.) Totalitatea obiectelor care formează un ansamblu, un set folosit la practicarea unui joc (5). 6. (Tehn.) Deplasare relativă maximă pe o direcție dată între două piese asamblate, considerată față de poziția de contact pe direcția respectivă. 7. Model simplificat și formal al unei situații, construit pentru a face posibilă analiza pe cale matematică a acestei situații. ◊ Teoria jocurilor = teorie matematică a situațiilor conflictuale, în care două sau mai multe părți au scopuri, tendințe contrare. 8. (Muz.; în sintagma) Joc de clopoței = glockenspiel. – Lat. jocus.

JUCA, joc, vb. I. 1. Refl. A-și petrece timpul amuzându-se cu diferite jocuri sau jucării; a se distra. ◊ Expr. A se juca cu focul = a trata în mod ușuratic un lucru primejdios sau o problemă gravă. 2. Refl. Fig. A-și bate joc, a nu da importanța cuvenită, a nu lua în serios pe cineva sau ceva; a glumi. ◊ Expr. A se juca cu sănătatea (sau cu viața) = a-și neglija sănătatea, a se expune primejdiei. ♦ Tranz. (Rar) A-și bate joc de cineva; a păcăli, a hărțui, a șicana. ◊ Expr. A juca festa (sau renghiul) cuiva = a face cuiva o farsă, a-l păcăli. 3. Intranz. A-și petrece timpul cu jocuri de noroc sau de societate. ♦ Tranz. A pune în joc, a miza pe o carte, pe un număr etc.; fig. a-și asuma un mare risc. 4. Intranz. A participa ca jucător la o competiție sportivă. ♦ Tranz. A practica un anumit joc sportiv. 5. Intranz. și tranz. (Pop.) A dansa. 6. Intranz. Fig. (Despre lucruri văzute în mișcare) A se mișca (sau a da impresia că se mișcă) repede și tremurat; a vibra. ◊ Expr. A-i juca (cuiva) ochii (în cap), se spune despre un om șiret sau despre un om isteț, cu privirea ageră, inteligentă. ♦ Tranz. A mișca repede, a clătina. 7. Intranz. A interpreta un rol într-o piesă sau într-un film; (despre trupe de teatru) a da o reprezentație. ♦ Tranz. A reprezenta o piesă, a prezenta un spectacol. ◊ Expr. A juca un rol (important) = a avea însemnătate mare, a fi decisiv pentru cineva sau ceva. 8. Intranz. A nu sta bine fixat, a se mișca; (despre piesele unei mașini, ale unui angrenaj etc.) a se deplasa într-un spațiu restrâns. – Lat. pop. jocare.

JUCĂTOR, -OARE, jucători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care practică un joc sportiv, de societate, de noroc etc. 2. (Pop.) Dansator. ♦ (Adjectival) Jucăuș, zglobiu. – Juca + suf. -ător.

JUDOCAN, judocani, s. m. Sportiv care practică judo. [Pr.: giudocan] – După fr. judoka.

JUNIOR, -OARĂ, juniori, -oare, subst., adj. 1. S. m. și f., adj. (Sportiv) care are vârsta între circa 13 și 19 ani, limitele de vârstă variind de la o specialitate sportivă la alta. 2. S. m. (Pe lângă un nume propriu de persoană, în opoziție cu senior) Fiul (considerat în raport cu tatăl). [Acc. și (2) junior. – Pr.: -ni-or] – Din fr., lat. junior.

JURIU, jurii, s. n. 1. Comisie de specialiști desemnată pentru clasificarea candidaților sau a concurenților și pentru decernarea unor premii la examene, competiții sportive etc. 2. (În organizarea judecătorească a unor state) Totalitatea juraților¹ care intră în componența curților cu juri. – Din fr. jury.

KILOMETRU, kilometri, s. m. Unitate de măsură pentru lungime, egală cu o mie de metri. ◊ Kilometru pe oră = unitate de măsură pentru viteză, egală cu viteza unui mobil care parcurge 1 kilometru într-o oră. Kilometru lansat = probă sportivă (cu bicicleta, cu motocicleta etc.) în care performanța constă în timpul realizat pe distanța de un km din momentul în care sportivul trece în viteză linia de start și până la linia de sosire. [Scris și: chilometru. – Abr.: km] – Din fr. kilomètre.

ODIHNĂ, (3) odihne, s. f. 1. Întrerupere temporară a unei activități în scopul refacerii și al întăririi forțelor; (stare sau timp de) repaus; odihnire. ◊ Casă de odihnă = clădire în localitățile balneare sau climaterice în care oamenii își petrec concediul de odihnă. Odihnă activă = repaus realizat prin practicarea unei activități sportive în limitele în care nu provoacă oboseală. ◊ Fără odihnă = a) loc. adj. care este în continuă mișcare, în veșnic neastâmpăr; neastâmpărat; b) loc. adv. mereu, neîncetat. ◊ Expr. (Înv.) A pune (cuiva) odihnă sau a lăsa (ceva) în odihnă = a înceta de a mai întrebuința (un obiect); a întrerupe (o acțiune). ♦ Somn². 2. Calm desăvârșit, pace, liniște sufletească; tihnă, răgaz. ♦ (Adesea determinat prin „de veci” sau „veșnică”) Moarte; p. ext. mormânt. 3. (Concr.) Platformă orizontală plasată după o serie de trepte ale unei scări, fie pentru odihnă (1), fie pentru intrarea în apartamentele unui etaj; palier. [Var.: (reg.) hodină, odină s. f.] – Din odihni (derivat regresiv).

ȘUTER, șuteri, s. m. Sportiv care șutează. [Var.: șutor s. m.] – Din fr. shooteur.

ȚINTĂ, ținte, s. f. I. 1. Cui scurt de metal cu floarea de forme și mărimi diferite, folosit de cizmari, curelari, tapițeri etc. 2. (Despre porumb; în loc. adj.) În ținte = cu boabele destul de dezvoltate pentru a fi bun de mâncat; aproape copt. 3. Fig. Mică pată albă pe fruntea cailor și a vitelor; stea, steluță. II. 1. Semnul sau locul în care se ochește cu o armă de foc sau cu o săgeată; p. ext. ochire, țintire. ♦ Ceea ce este sau devine obiectul atenției sau privirii cuiva. E ținta tuturor privirilor. ◊ Expr. A privi (sau a se uita) fără (de) țintă = a privi în gol. (Adverbial) A privi (sau a se uita, a căuta) țintă sau a ține (ori a sta cu) ochii țintă = a privi fix, ațintit, a fi cu ochii pironiți (la ceva). 2. Locul către care tinde să ajungă cineva. ◊ Loc. adv. Fără țintă = în neștire, razna. ♦ (Rar) Țelul unei întreceri sportive. 3. Scop final, țel, obiectiv. ♦ Spațiul de deasupra porții la jocul de rugbi; but³. ◊ Teren de țintă = spațiu care cuprinde limitele laterale ale terenului din spatele stâlpilor porții la jocul de rugbi, din care se marchează încercările. – Din sl. centa „ban, monedă”.

UNIVERSIADĂ, universiade, s. f. Competiție sportivă internațională cu caracter complex la care participă tineretul din universități. [Pr.: -si-a-] – Univers [itate] + suf. -iadă (după olimpiadă).

UȘOR², -OARĂ, (I, II) ușori, -oare, adj., (III) adv. I. Adj. 1. Care are greutate mică, care cântărește puțin, care exercită o presiune redusă asupra suprafeței pe care stă. ◊ Industrie ușoară = grup de ramuri industriale care produc bunuri de consum și articole tehnice necesare industriei, agriculturii, transporturilor etc. Categorie ușoară = categorie la box, lupte și haltere, care cuprinde sportivi cu greutatea corpului între 57 și 61 kg. ◊ Expr. Fie-i țărâna ușoară! = (formulă rostită la înmormântarea sau la pomenirea unui mort) să se odihnească în pace! ♦ (Despre materiale) Cu greutate specifică redusă. ♦ Care nu poartă sau nu conține greutăți. ◊ Expr. (A fi) cu inima ușoară = (a fi) vesel, voios. (Adverbial) (A fi) îmbrăcat ușor = (a fi) îmbrăcat cu haine subțiri. ♦ (Despre trupe) Care poartă armament puțin, putându-se deplasa cu repeziciune. 2. (Despre alimente) Care se digeră cu ușurință, care nu cade greu la stomac. 3. Iute, sprinten, vioi. ♦ Suplu, gingaș, fin. ♦ (Despre pas; p. ext. despre mers) Care abia atinge pământul; p. ext. fără zgomot. 4. (Despre urme, linii etc.) Care este (sau pare a fi) făcut printr-o apăsare slabă sau de un corp cu greutate redusă. 5. Mic, puțin, redus (ca volum, amploare, consistență, intensitate). ♦ (Despre somn) Din care te trezești cu ușurință la cea mai mică gălăgie; p. ext. liniștit, odihnitor. ♦ (Despre forme de relief) Domol, lin³, dulce. ♦ (Despre țesături; p. anal. despre aburi, ceață) Rar, subțire, fin. II. Adj. 1. Care este lesne de suportat, de îndurat; (despre boli) lipsit de gravitate; (despre obligații materiale) care nu împovărează; mic. ♦ (Despre legi, pedepse) Lipsit de asprime; indulgent. ♦ (Despre viață, trai) Fără griji; comod, bun. ◊ (Reg.; substantivat; în expr.) Mai cu ușorul = mai bine, mai fără griji. 2. Care nu prezintă dificultăți, care este lesne de înțeles sau de realizat; simplu. ◊ Muzică ușoară = gen muzical cult (vocal sau instrumental) larg accesibil publicului prin caracterul melodios, distractiv, prin tematica direct legată de preocupările, sentimentele, aspirațiile oamenilor. ◊ Loc. adv. (Pop.; substantivat) Cu ușorul = lesne, comod, fără pericol. ♦ (Despre drumuri) Bun, practicabil. 3. Lipsit de seriozitate, superficial; frivol. ◊ Moravuri ușoare = purtări, practici imorale. ♦ Fără importanță; neînsemnat. III. Adv. 1. Încet, domol, lin³; fără zgomot. 2. Cu ușurință, fără efort; lesne, comod. 3. Fără seriozitate; în mod superficial, ușuratic. ◊ Expr. A lua ușor sau a trece ușor peste un lucru = a nu acorda importanța cuvenită unui lucru. 4. Puțin. [Var.: (înv. și reg.) ușure adj., adv.] – Din [mai] iușor (înv. „ușor²” < lat. levis + suf. -ușor).

VOLEI s. n. Joc sportiv practicat pe un teren dreptunghiular de două echipe adverse compuse din câte șase jucători, care aruncă o minge specială peste o plasă întinsă sus, în mijlocul terenului. [Var.: volei-bal s. n.] – Din engl. volley[-ball].

MAESTRU, -Ă, maeștri, -stre, s. m. și f. 1. Persoană care a adus contribuții (deosebit de) valoroase într-un domeniu de activitate, fiind adesea considerată drept îndrumător, model, șef al unei școli, creator al unui curent etc. ◊ Concert-maestru sau (înv.) maestru de concert = prim-violonist într-o orchestră. Maestru al Sportului = titlu oficial acordat unui sportiv pentru merite deosebite; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Sportului = cel mai înalt titlu oficial acordat unui sportiv pentru performanțe excepționale; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Artei = titlu oficial acordat cuiva pentru activitate deosebit de meritorie în una dintre ramurile artei; persoană care poartă acest titlu. 2. Titlu dat în trecut profesorilor care predau în școli discipline ca desenul, muzica etc. (fără să aibă un titlu academic); persoană care avea acest titlu. 3. Persoană competentă, calificată într-un anumit domeniu (de obicei muzică, dans, sport), care adesea instruiește pe cineva în domeniul respectiv. 4. Titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase etc.; persoană care poartă acest titlu. ◊ Maestru de ceremonie sau de ceremonii = persoană indicată prin protocol să organizeze desfășurarea unei ceremonii. 5. Maistru (1). – Din it. maestro.

MAIOU, maiouri, s. n. Articol de lenjerie sau de echipament sportiv (cu sau fără mâneci), care acoperă corpul de la umeri până la brâu, purtat direct pe piele. [Pr.: ma-iou. – Var.: maieu s. n.] – Din fr. maillot.

MANAGER, manageri, s. m. 1. Specialist în management. 2. Persoană care însoțește (în turneu) un sportiv, o echipă sportivă (profesionistă) și care se ocupă de problemele financiare și organizatorice ale competițiilor. – Din engl. manager.

MANȘĂ², manșe, s. f. Fiecare din etapele în care se împart unele probe sportive (de tir, de motociclism etc.). V. repriză. – Din fr. manche.

ARBITRA, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer.

ARBITRU, arbitri, s. m. 1. Persoană, organizație instanță aleasă sau desemnată pentru cercetarea și rezolvarea unui litigiu. 2. Persoană însărcinată să conducă desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitre.

MECI, meciuri, s. n. Întrecere sportivă disputată între două persoane sau între două echipe; întâlnire, partidă, joc. – Din engl., fr. match.

MARCAJ, marcaje, s. n. Acțiunea de a marca și rezultatul ei; marcare. 1. (Concr.) Semn aplicat pe un obiect, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele. ♦ Spec. Semn făcut pe copaci, pe stânci etc. sau pe tăblițe speciale, pentru a indica turiștilor un anumit drum; p. ext. totalitatea semnelor care indică un drum turistic; spec. semn convențional care indică ceva (pe o suprafață, pe drumurile rutiere etc.). 2. (Sport) Supraveghere a unor jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive sau să marcheze (4). 3. (În sintagma) Tabelă de marcaj = tabelă pe care se afișează scorul într-o competiție (sportivă). – Din fr. marquage.

VEDETĂ, vedete, s. f. I. Actor sau actriță care deține un rol principal într-un spectacol, mai ales într-un film (și se bucură de renume, de mare popularitate); sportiv de mare talent și popularitate; p. ext. persoană care vrea să iasă în evidență, să epateze. II. Navă mică (de război) care navighează pe fluvii sau în apropierea litoralului, pe o rază redusă de acțiune. III. Rând dintr-un text, tipărit cu caractere mai grase, spre a fi scos în evidență față de rest. – Din fr. vedette.

DELFIN¹, delfini, s. m. 1. Mamifer marin cu corpul în formă de fus, care atinge mărimea de trei metri, cu botul alungit, prevăzut cu numeroși dinți conici, și care trăiește în grupuri compacte în toate mările; porc-de-mare (Delphinus delphis). 2. (Art.) Constelație din emisfera boreală, în vecinătatea Căii-Laptelui. 3. Procedeu tehnic de înot în care sportivul, culcat cu fața în jos, înaintează la suprafața apei prin mișcarea simultană și simetrică a brațelor, dinainte spre înapoi, coordonată cu bătaia simultană în plan vertical a picioarelor. – Din lat. delphinus, it. delfino.

COMENTATOR, -OARE, comentatori, -oare, s. m. și f. Persoană care interpretează o operă literară, istorică etc.; autor de comentarii. ♦ Persoană care comentează desfășurarea unui eveniment, a unei întreceri sportive etc. (la radio, televiziune). – Din fr. commentateur, lat. commentator, -oris.

CONCURS, concursuri, s. n. 1. Întrecere (sportivă) care se termină întotdeauna cu un clasament și cu acordarea unor premii celor mai buni dintre participanți. 2. Examen pentru dobândirea, în ordinea clasificării, a unui post, a unei catedre, a unei burse etc. sau pentru admiterea într-o instituție de învățământ. 3. Ajutor, sprijin, colaborare. ◊ Concurs de împrejurări = totalitatea împrejurărilor care se întâlnesc într-un anumit moment; conjunctură. ◊ Loc. vb. A da (cuiva) concursul = a ajuta (pe cineva). A-și da concursul (la ceva) = a contribui (la ceva), a colabora (la ceva). – Din fr. concours, lat. concursus.

CRITERIU, criterii, s. n. 1. Punct de vedere, principiu, normă pe baza cărora se face o clasificare, o definire, o apreciere. 2. Probă sportivă, concurs servind de obicei la selectarea celor mai buni sportivi, dintr-o anumită ramură. – Din fr. critérium.

MĂRȘĂLUITOR, mărșăluitori, s. m. Atlet specializat în proba sportivă de marș. [Pr.: -lu-i-] – Mărșălui + suf. -tor.^[1]

DOMINA, domin, vb. I. 1. Tranz. (Despre oameni, idei, concepții etc.) A ține pe cineva sau ceva sub influența sau stăpânirea sa; a stăpâni. ♦ Refl. A reuși să nu-și dea pe față sentimentele, gândurile etc. a se reține, a se stăpâni. 2. Tranz. și intranz. A întrece (cu mult) prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare, a se înălța deasupra tuturor. 3. Intranz. și tranz. A se impune prin număr sau prin intensitate; a predomina, a prevala. ♦ Tranz. A se dovedi net superior adversarului (într-o competiție sportivă). – Din fr. dominer, lat. dominari.

FAULT, faulturi, s. n. (La unele jocuri sportive) Act nesportiv (lovire intenționată, trântire, împingere etc.) comis de un jucător asupra adversarului și sancționat de arbitru. [Pr.: fa-ult] – Din engl. fault.

PIERDERE, pierderi, s. f. Faptul de a (se) pierde. ♦ Pagubă materială, stricăciune: distrugere, nimicire: (concr.) obiect sau bani de care cineva este păgubit. ◊ Loc. adv. În pierdere = fără câștig, cu deficit. ♦ (La pl.) Pagubă de vieți omenești. ♦ (Tehn.) Diferență dintre cantitatea de material, de forță etc. introdusă într-un sistem tehnic și cantitatea întrebuințată în mod util. ♦ Înfrângere, insucces (în luptă, la jocuri, în competiții sportive). – V. pierde.

PISTĂ, piste, s. f. 1. Fâșie de teren amenajată ca drum și rezervată unei circulații speciale. ♦ Fâșie de teren (circulară, ovală etc.) amenajată pentru întreceri sau antrenamente sportive. ♦ Teren amenajat pentru rularea avioanelor la decolare și la aterizare. ♦ Loc rezervat pentru dans într-un local public. 2. Fig. Făgaș, cale, curs; direcție. 3. (Adesea determinat prin „sonoră”) Fâșie de la marginea peliculei cinematografice, fâșie a unei benzi de magnetofon etc. pe care este făcută înregistrarea sonoră. – Din fr. piste, it. pista.

LUPTĂ, lupte, s. f. 1. Încăierare, bătaie între două (sau mai multe) persoane (de obicei fără folosirea armelor), care caută să se învingă una pe alta (sau unele pe altele). ◊ Luptă dreaptă = luptă (1) corp la corp, fără arme și fără vicleșuguri. ♦ (La pl.) Ramură sportivă în care se întrec, după anumite reguli, doi luptători. ◊ Lupte clasice (sau greco-romane) = formă de lupte în care procedeele tehnice reglementare se aplică numai la partea superioară a corpului (de la linia de centură în sus). Lupte libere = formă de lupte la care procedeele tehnice se aplică la oricare dintre părțile corpului, putând fi executate și cu ajutorul picioarelor. 2. Ciocnire armată între două forțe inamice; bătălie. ♦ Fig. Ciocnire între două forțe care acționează în sens contrar. ◊ Luptă de clasă = (în teoria marxist-leninistă) luptă desfășurată pe plan economic, politic și ideologic între clase cu interese fundamentale opuse. 3. Străduință depusă de cineva pentru a învinge o greutate, o nevoie sau pentru a se apăra. 4. Străduință depusă de cineva pentru a combate o idee, o concepție, o deprindere; combatere. – Lat. lucta.

LUPTĂTOR, -OARE, luptători, -oare, s. m. și f. Persoană care (se) luptă; combatant, militant. ♦ (La m.) Sportiv care practică luptele (libere sau clasice). – Lupta + suf. -ător.

RECALIFICARE, recalificări, s. f. 1. Pregătire, instruire în vederea obținerii unei noi calificări profesionale, a unei noi meserii; calificare nou dobândită. 2. Probă suplimentară pe care o susține o persoană sau o echipă (care a ratat calificarea în prima tentativă făcută) pentru a se putea califica mai departe într-o competiție sportivă. – V. recalifica.

RECORD, recorduri, s. n. Rezultat realizat într-o competiție sportivă oficială, a cărui valoare reprezintă cea mai bună performanță, omologată de o persoană juridică; p. gener. realizare maximă, performanță supremă obținută într-un domeniu de activitate, într-o acțiune etc. ◊ Expr. A bate recordul (în ceva) = a atinge treapta cea mai înaltă (în ceva). A ține (sau a deține) un record = a păstra un record obținut; a fi neîntrecut în... – Din fr. record.

REUNIUNE, reuniuni, s. f. 1. Întâlnire a unui grup de persoane, întrunire, adunare. ♦ Reprezentație sportivă amicală sau oficială; întrecere, competiție. 2. (Înv.) Asociație, societate. [Pr.: re-u-ni-u-] – Din fr. réunion.

SALĂ, săli, s. f. 1. Încăpere spațioasă destinată spectacolelor, întâlnirilor sportive, întrunirilor, expozițiilor etc. ♦ Totalitatea persoanelor reunite într-o sală (1). 2. Coridor. 3. Vestibul, antreu, anticameră. – Din fr. salle.

SEMIFINALĂ, semifinale, s. f. Fază a unui concurs sportiv care precedă finala și în care se selecționează echipele sau jucătorii participanți la finală. – Semi- + finală.

SET, seturi, s. n. 1. Fiecare dintre părțile în care se împart unele jocuri sportive, determinate de câștigarea unui anumit număr de puncte în favoarea unei echipe sau a unui jucător. 2. Serie de obiecte sau de instrumente tehnice care se vând împreună. 3. Ansamblul de obiecte de îmbrăcăminte (în special pulover și jachetă) ale cărui piese sunt confecționate din același material; garnitură (3). – Din engl., fr. set.

SPORTIVITATE s. f. Însușirea de a fi sportiv; disciplină, conduită, atitudine cinstită, leală, plină de respect a unui sportiv față de partenerii și de adversarii săi. – Din fr. sportivité.

TABĂRĂ, tabere, s. f. 1. Loc (întărit) unde staționează trupele un timp mai îndelungat în vederea efectuării de exerciții practice pe teren cu efective de mari unități; tabie (2). ♦ Popas; etapă. 2. Așezare vremelnică în corturi. ♦ Așezare (în aer liber) pentru adăpostirea copiilor, a elevilor, a muncitorilor etc. aflați la odihnă sau a sportivilor în timpul antrenamentelor. ♦ (Sport) Cantonament. 3. Grup de care în mers sau în popas; convoi. 4. (Înv.) Oaste; p. ext. mulțime, gloată. 5. Grup de oameni opus altui grup; grupare, asociație care luptă pentru o anumită cauză. – Din sl. taborŭ.

TIR¹ s. n. 1. Ramură sportivă practicată cu arcul, arbaleta sau cu diferite tipuri și calibre de arme de foc sau cu aer comprimat, care cuprinde mai multe probe de tragere la țintă. 2. Felul în care o armă (de foc) trimite proiectilul spre țintă. Armă cu tir lung. 3. Tragere la țintă în procesul de instruire militară. – Din fr. tir.

TRASEU, trasee, s. n. Drum pe care îl parcurge (în mod permanent) un vehicul sau o ființă; rută. ♦ Linie, direcție pe care o are un drum, o cale ferată etc. ♦ Drum special amenajat pe care trebuie să-l străbată concurenții la o probă sportivă. ♦ Drum parcurs în spațiu de un corp în mișcare; traiectorie. – Din fr. tracé.

TROFEU, trofee, s. n. 1. (În antichitate) Armura unui dușman învins, așezată de obicei pe un trunchi de copac, în semn de victorie; p. ext. monument ridicat în amintirea unei victorii sau în cinstea unui erou, pe care se așezau de obicei armele învinsului. 2. Pradă de război luată de la un inamic. 3. Parte a unui animal vânat păstrată pentru valoarea sau frumusețea ei. 4. Cupă, obiect ornamental oferit învingătorului într-o întrecere sportivă. – Din fr. trophée.

TURNANT, -Ă, turnanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care se învârtește în jurul unui ax central; rotitor. ◊ Ușă (sau poartă) turnantă = ușă (sau poartă) formată din mai multe aripi, care se rotesc în jurul unui ax vertical central. Placă turnantă = placă mobilă de oțel sau de fontă, prevăzută cu șine, folosită în depouri și ateliere pentru a permite locomotivelor și vagoanelor trecerea de pe o linie pe alta, sau întoarcerea lor. 2. S. f. Mică bibliotecă care se poate învârti în jurul unui ax central. 3. S. f. Loc unde cotește (în forma unui arc de cerc) un drum, o pistă sportivă. – Din fr. tournant.

TURNEU, turnee, s. n. Deplasare pe care o face un artist sau un ansamblu artistic în mai multe localități (sau țări), spre a da o serie de reprezentanții; deplasare pe care o face un sportiv sau o echipă sportivă în diverse localități (sau țări), pentru a susține o serie de meciuri, de întâlniri. ♦ Călătorie oficială pe care o face o personalitate (politică) în diverse localități (sau țări), după un program dinainte stabilit. – Din fr. tournée.

FOND, fonduri, s. n. I. 1. (În corelație cu formă) Conținut. ◊ Articol de fond = articol care tratează o problemă actuală importantă; editorial. Fond lexical principal sau fondul principal (de cuvinte) = partea esențială a vocabularului unei limbi, caracterizată printr-o mare stabilitate, cuprinzând toate cuvintele cu mare frecvență care denumesc, de obicei, noțiuni fundamentale și care sunt, în general, cuvinte vechi, cu numeroase derivate și cu multe expresii și locuțiuni. ◊ Loc. adv. În fond = în realitate, de fapt. 2. Totalitatea trăsăturilor esențiale ale caracterului unei persoane (sub aspectul lor pozitiv). 3. Culoare de bază a unui tablou, a unei țesături etc. pe care se conturează desenele sau figurile; câmp. ♦ Desen executat pe un suport opac, care servește drept decor în desfășurarea desenelor animate. ♦ Ansamblul desenelor sau ornamentelor care se imprimă cu o culoare mată pe suprafața hârtiei, folosite la tipărirea acțiunilor și a altor hârtii de valoare. 4. Nume dat unor probe sportive care se desfășoară pe distanțe mari și care necesită o deosebită rezistență fizică. 5. (Fiz.) Radiație greu de înlăturat sau inevitabilă, cu caracter parazit, în prezența căreia se efectuează o experiență sau o măsurare. II. 1. Valoare materială reprezentată prin bani sau prin alte bunuri economice acumulate sau rezervate pentru un anumit scop. ◊ Fond de acumulare v. acumulare. ◊ Expr. (Fam.) A fi în fonduri = a avea bani. 2. Totalitatea bunurilor sau a valorilor de bază dintr-un domeniu al culturii. ◊ Fond de cărți = totalitatea cărților pe care le posedă o bibliotecă. – Din fr. fond.

FONDIST, -Ă, fondiști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele atletice de fond (I 4). – Fond + suf. -ist.

FORFET, forfete, s. n. Neprezentarea unui concurent sau a unei echipe la o probă, fază sau etapă a unei competiții sportive, fapt care atrage după sine penalizarea. – Din fr., engl. forfait.^[1]

FORMAȚIE, formații, s. f. 1. Alcătuire, întocmire, organizare, constituire. 2. (Geol.) Strat de roci caracterizate prin anumite particularități ale constituției lor și care s-au format în anumite condiții geologice dintr-o anumită perioadă de timp. 3. Fel în care este dispusă o unitate militară pentru adunare, marș sau luptă. 4. Ansamblu, echipă artistică. 5. Componența unei echipe sportive; echipă sportivă. ♦ Modul de dispunere (în coloană sau în linie) a unui grup de sportivi. 6. Combinație de cifre, de figuri sau de poziții la unele jocuri sportive, distractive sau de noroc (șah, loto, pronosport etc.). [Var.: formațiune s. f.] – Din fr. formation, lat. formatio, -onis.

FORMĂ, forme, s. f. 1. (Fil.; în corelație cu conținut) Categorie care desemnează structura internă și externă a unui conținut, modul de organizare a elementelor din care se compune un obiect sau un proces. ◊ Forme ale conștiinței sociale = forme distincte ale vieții spirituale ale societății, care se deosebesc prin obiectul lor specific, prin funcția lor socială specifică și prin modul specific de reflectare a existenței sociale (filozofia, morala, arta, știința etc.). ♦ (Geom., Fiz., Tehn.) Aspectul unei figuri în care nu se ține seamă de mărimea ei. 2. Înfățișare, aspect (extern), contur, siluetă. ◊ Expr. A fi în formă = a fi, a se găsi în cele mai bune condiții (fizice și intelectuale). ♦ (Sport) Stare de maximă capacitate de efort a organismului, obținută prin antrenament, disciplină, viață sportivă etc. 3. (Geogr.; în sintagma) Formă de relief = neregularitate a suprafeței pământului, rezultat al interacțiunii agenților geografici interni și externi. 4. Totalitatea mijloacelor de exprimare a conținutului unei opere artistice. ♦ Totalitatea mijloacelor de expresie (melodie, ritm, armonie etc.) care contribuie la redarea conținutului de idei și de sentimente al unei compoziții muzicale; structura unei compoziții muzicale. 5. Fel, chip, mod. 6. Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. ◊ Formă de guvernământ = mod de organizare și de funcționare a conducerii statului. 7. Dispoziție de procedură (care poate atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătorești). ◊ Loc. adv. De (sau, rar, pentru) formă = de ochii lumii, pentru a salva aparențele; formal (1). 8. (Lingv.) Complex de sunete prin care se exprimă un sens; aspectul exterior al unui cuvânt pentru a exprima o valoare sau o funcție gramaticală. 9. Vas, tipar, model care servește pentru a da unor materiale o anumită înfățișare, un anumit aspect exterior. ♦ (Tehn.) Piesă prevăzută cu o cavitate de o anumită înfățișare în care se toarnă un material și care reprezintă negativul obiectului obținut prin turnare. ♦ (Tipogr.) Pagină de zaț completată de jur împrejur cu material de albitură și închisă într-o ramă metalică, gata de a fi introdusă în mașina de tipar. – Din fr. forme, lat. forma.

FOTBAL s. n. Joc sportiv cu mingea între două echipe de câte 11 jucători, fiecare dintre jucători căutând să introducă mingea în poarta celeilalte echipe, lovind-o cu piciorul sau cu oricare altă parte a corpului, în afară de mâini. – Din engl., fr. football.

FOTOFINIȘ, fotofinișuri, s. n. Aparat care înregistrează automat ordinea sosirii concurenților într-o probă sportivă. – Din fr., engl. photo-finish.

FOTOREPORTAJ, fotoreportaje, s. n. Reportaj înfățișat printr-o succesiune de fotografii, în special instantanee, însoțite de un text explicativ, care prezintă un eveniment, un fapt divers sau unele aspecte (actuale) din viața economică, politică, culturală, sportivă etc. – Din fr. photoreportage, rus. fotoreportaj.

FRONT, fronturi, s. n. 1. Loc unde se dau lupte militare în timp de război; totalitatea forțelor militare care operează pe câmpul de luptă sub o comandă unică. ◊ Expr. A rupe (sau a sparge) frontul = a rupe linia de apărare a inamicului, a pătrunde forțat în linia de apărare a acestuia. ♦ Parte din teatrul de operații al unui stat aflat în stare de război, pusă sub comandă unică. ♦ Mare unitate operativă, compusă din mai multe armate. 2. Formație de militari, școlari, sportivi etc. aliniați cot la cot, cu fața la persoana care dă îndrumări, comenzi etc. ◊ Loc. adv. În front = așezat în linie, în poziție de drepți sau pe loc repaus. 3. Fig. Grup de forțe solidare, organizate în vederea unei lupte comune pentru realizarea unui scop; p. ext. sectorul unde se duce o astfel de luptă. 4. Porțiune dintr-un zăcământ de substanțe minerale unde se face tăierea rocilor, a minereurilor sau a cărbunilor. 5. Plan vertical în care sunt situate fațada unei clădiri sau fațadele unui ansamblu de clădiri. ♦ Latură a unei parcele, care coincide cu alinierea căii de circulație. 6. (Met.) Zonă de tranziție între două mase de aer diferite, caracterizată prin schimbări meteorologice bruște, cu consecințe directe asupra mersului vremii. ◊ Front atmosferic = zonă de contact între două mase de aer cu gradient termic ridicat. 7. (Fiz.; în sintagma) Front de undă = ansamblul punctelor până la care ajunge o oscilație la un moment dat. – Din fr. front.

ATACA, atac, vb. I. 1. Tranz. (Mil.) A începe sau a duce un atac (1). 2. A comite o agresiune împotriva unei persoane, unui stat etc. 3. Intranz. A avea sau a lua inițiativa într-un joc sportiv. 4. Tranz. Fig. A duce o campanie violentă și susținută împotriva unei situații, unei teorii etc. sau împotriva celor care le susțin. ♦ A cere justiției să reexamineze o hotărâre care nu satisface una dintre părți. 5. Tranz. A vătăma; a roade; a arde; a distruge. ♦ Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză pulmonară. ♦ Refl. (Arg.) A se enerva, a se irita, a se înfuria. 6. Tranz. Fig. A începe să studieze o problemă. ♦ A începe executarea unei bucăți muzicale. – Din fr. attaquer.

ATAC, atacuri, s. n. 1. Ofensivă a unor forțe armate care urmărește nimicirea sau prinderea inamicului și distrugerea unor obiective ale acestuia; (în special) moment culminant al acestei ofensive. ♦ (La sg. art.) Semnal de trompetă care anunță începerea atacului (1). 2. Agresiune împotriva unei persoane, unui stat etc. 3. Inițiativă într-un joc sportiv. ♦ Linia de înaintași a unei echipe de fotbal, handbal etc. 4. Acțiune violentă și susținută (prin manifestații, prin scris etc.) împotriva unei situații, unei teorii etc. sau împotriva celor care le susțin. ♦ Mijloc prin care se cere reexaminarea unei hotărâri judecătorești care nu satisface una dintre părți. 5. Apariție bruscă și puternică a unei boli. ♦ (Pop.) Apoplexie. ♦ (Pop.) Tuberculoză pulmonară. 6. (Fon.) Mișcare articulatorie a coardelor vocale, care marchează începutul pronunțării unei vocale. – Din fr. attaque.

ATACANT, -Ă, atacanți, -te, s. m. și f. Persoană care atacă. ♦ Jucător care face parte din linia de înaintași a unei echipe sportive. – Din fr. attaquant.

ATLET, -Ă, atleți, -te, s. m. și f. Sportiv care practică atletismul. ♦ Persoană cu o constituție fizică robustă (și armonioasă). – Din fr. athlète, lat. athleta.

PALMARES, palmaresuri, s. n. Listă în care se înscriu succesele sau victoriile (sportive, artistice etc.) obținute de cineva; totalitatea unor astfel de succese sau de victorii. – Din fr. palmarès.

PARADĂ, parade, s. f. 1. Festivitate militară la care defilează trupele; defilare a trupelor cu prilejul acestei festivități; p. ext. alai, ceremonie; solemnitate, pompă. ◊ Loc. adj. De paradă = de sărbătoare, festiv; pentru ocazii deosebite. ♦ Fig. Atitudine, comportare etc. ostentative, prin care cineva încearcă să facă impresie, să atragă atenția asupra sa. ◊ Loc. adj. și adv. De paradă = (care se face) de formă, de ochii lumii. ◊ Loc. adv. Cu paradă = cu ostentație, cu importanță exagerată, ostentativ. ◊ Expr. A face paradă de (sau cu) ceva = a face ceva în mod ostentativ, pentru a produce efect, a se făli cu ceva, a face caz. 2. Mișcare sau ansamblu de mișcări prin care un sportiv (scrimer, boxer etc.) parează o lovitură a adversarului și încearcă să dea o ripostă. [Var.: (înv. și reg.) paradie s. f.] – Din germ. Parade, fr. parade.

PARAȘUTISM s. n. Ramură sportivă care cuprinde probe de lansare din avion cu parașuta; tehnica executării unor astfel de lansări. – Din fr. parachutisme.

PARC, parcuri, s. n. 1. Suprafață întinsă de teren, de utilitate publică, cu plantații, alei și diferite construcții, amenajată pentru agrement. ◊ Parc național = suprafață întinsă de teren, păzită și îngrijită, în care exploatările (silvică, minieră, vânătorească etc.) sunt interzise, pentru a se păstra neschimbat mediul natural. Parc sportiv = complex sportiv dotat cu mai multe terenuri și amenajări, situat într-un parc (1). ♦ Teren împrejmuit, unde vânatul este crescut și îngrijit pentru vânătoare. ♦ Parc (1) situat în jurul unei clădiri și depinzând de aceasta. ♦ Teren parcelat cu locuința și cu numeroase spații verzi. 2. Loc de staționare și de garare mai îndelungată a vehiculelor sau de depozitare a materialelor; p. ext. vehiculele și materialele aflate în acest loc. ♦ Totalitatea vehiculelor unei întreprinderi, ale unei instituții etc. ♦ Totalitatea instalațiilor mecanice aflate pe un teren de unde se extrage minereu sau pe care sunt amenajate sonde. – Din fr. parc.

PARTENER, -Ă, parteneri, -e, s. m. și f. Fiecare dintre participanții la o competiție sportivă, la un joc etc., considerat în raport cu ceilalți participanți. ♦ Fiecare dintre persoanele care formează împreună un cuplu, un grup, o societate, o asociație etc., considerată în raport cu celelalte persoane din cuplu, grup etc. ♦ Cel care interpretează pe scenă, în film etc., împreună cu altul, un număr de program, o scenă dintr-o piesă etc., considerat în raport cu celălalt interpret. – Din fr. partenaire.

PARTIDĂ, partide, s. f. 1. Desfășurare completă a unui joc distractiv sau sportiv, cu toate fazele lui succesive, în urma cărora se stabilesc câștigătorii; întrecere sportivă; meci. ◊ Expr. (Fam.) A pierde partida = a nu reuși într-o acțiune sau într-o întreprindere, a suferi un eșec, a nu avea nici o șansă. ♦ Petrecere, distracție în grup, organizată după un anumit program. O partidă de vânătoare. 2. Căsătorie sau proiect de căsătorie (avantajos); p. ext. persoană vizată pentru un proiect de căsătorie. 3. (Înv.) Partid; grupare, tabără. ◊ Expr. A fi de partida cuiva = a fi partizanul unei grupări. A lua partida cuiva = a trece de partea cuiva, a lua apărarea cuiva. 4. (Cont.) Cont. ◊ (Contabilitate în) partidă dublă = metodă de evidență contabilă în care înregistrarea operațiilor se face concomitent în debitul unui cont și în creditul altui cont. (Contabilitate în) partidă simplă = metodă de evidență contabilă în care înregistrarea se face fie numai în debitul unor conturi, fie numai în creditul altor conturi. 5. Cantitate de mărfuri vândută sau cumpărată o dată. 6. Parte dintr-o compoziție muzicală executată de unul dintre membrii unui ansamblu, care execută această parte. [Pl. și: (4) partizi] – Din ngr. partídha, it. partita, fr. partie.

PATINAJ, (2) patinaje, s. n. 1. Patinare² (1); spec. ramură sportivă care cuprinde probe practicate cu patinele² pe gheață. 2. Patinoar. – Din fr. patinage.

PENALITATE, penalități, s. f. 1. Faptul de a fi pasibil de o pedeapsă judiciară; p. ext. pedeapsă judiciară aplicată cuiva. ♦ Spec. Clauză penală. 2. Faptul de a fi pasibil de o despăgubire; p. ext. despăgubire, amendă. 3. (Sport) Abatere a unui sportiv, în cadrul unei competiții, sancționată de arbitru conform regulamentului de joc; p. ext. sancțiune aplicată în urma comiterii acestei abateri. – Din fr. pénalité.

PENALIZA, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.

SCOR, scoruri, s. n. Raportul dintre punctele înscrise și cele primite la o întrecere sportivă; rezultat reflectat de acest raport. ◊ Scor alb = meci nul. – Din fr. score.

RODEO s. n. 1. Serbare organizată cu ocazia marcajului animalelor în unele regiuni din America. 2. Întrecere sportivă în care un călăreț trebuie să încalece și să se mențină, fără șa, cât mai mult pe un cal sau un taur nedomesticit. [Pr.: -de-o] – Din sp. rodeo, fr. rodéo.

ARMĂ, arme, s. f. 1. Obiect, unealtă, aparat, mașină care servește în lupta împotriva inamicului, la vânat, în unele probe sportive etc. ◊ Expr. A fi (sau a se afla) sub arme = a face serviciul militar. ♦ Parte dintr-o armată specializată și dotată pentru un anumit fel de luptă; serviciu militar specializat în acest sens. 2. (La pl.) Armament. 3. (În sintagma) Armă ecologică = nume generic dat metodelor și tehnicilor de război destinate modificării condițiilor normale ale mediului înconjurător al inamicului. 4. Fig. Mijloc de luptă (pe planul ideilor, al politicii etc.). ◊ Expr. A bate (pe cineva) cu propriile arme = a învinge (pe cineva) cu propriile argumente. 5. (La pl.) Ansamblul semnelor simbolice de pe o stemă, de pe un blazon etc. – Lat. arma.

APĂRARE, apărări, s. f. Acțiunea de a (se) apăra. ◊ Loc. vb. A lua apărarea = a apăra (pe cineva sau ceva). ♦ (Mil.) Una din formele principale de luptă, care urmărește oprirea ofensivei inamicului; totalitatea măsurilor luate în acest scop. ♦ (Concr.) Parte într-un proces care apără cauza cuiva. ♦ (Concr.) Totalitatea jucătorilor dintr-o echipă sportivă care au rolul de a apăra sau proteja poarta proprie. – V. apăra.

ANTISPORTIV, -Ă, antisportivi, -e, adj. Care este contrar sportului sau spiritului sportiv. – Din fr. antisportif.

ANTIVEDETĂ, antivedete, s. f. Artist, sportiv a cărui comportare denotă antivedetism. – Anti- + vedetă.

ANTIVEDETISM s. n. Atitudine a unui artist, a unui sportiv opusă vedetismului. – Anti- + vedetism.

APĂRĂTOR, -OARE, apărători, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Jucător dintr-o echipă sportivă care are rolul de a apăra sau proteja propria poartă; fundaș. 3. S. n. și f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător.

VEDETISM s. n. Preocupare, tendință de a se pune în evidență cu orice preț, de a epata; atitudine de afirmare exagerată a calităților proprii (specifică mai ales unui actor sau unui sportiv). – Vedetă + suf. -ism.

ECHIPĂ, echipe, s. f. Grup de oameni care, sub conducerea unui șef, îndeplinesc în același timp o muncă sau o acțiune comună. ◊ Spirit de echipă = legătură spirituală între membrii unei echipe, care stă la baza conlucrării lor. ♦ Grup de sportivi constituit într-o formație, în cadrul căreia se antrenează, sub conducerea unui specialist, și participă la competiții. ♦ Fiecare dintre cele două formații care își dispută un meci (de fotbal, baschet, hochei, polo etc.). – Din fr. équipe.

VELIST, -Ă, veliști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la concursuri de vele. – Velă + suf. -ist.

ANTRENA, antrenez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti prin exerciții metodice (fizice, tactice, tehnice, psihologice și teoretice) pentru a obține cele mai bune rezultate într-o activitate (sportivă). 2. Tranz. și refl. A atrage sau a se lăsa atras într-o acțiune, într-o discuție etc.; a (se) înflăcăra. 3. Tranz. A atrage după sine, a pune în mișcare, a mișca un organ de mașină sau o mașină. ♦ A deplasa un material (solid, lichid sau gazos) cu ajutorul unui fluid în mișcare. – Din fr. entrainer.

ANTRENAMENT, antrenamente, s. n. 1. Proces complex și sistematic de pregătire a unui sportiv, a unui cal etc. pentru a avea o bună comportare în competițiile sportive, în scopul obținerii unor performanțe. 2. Exercițiu metodic la care este supus un organ, un aparat sau întregul organism animal, în scopul obținerii unui producții superioare. – Din fr. entrainement.

ANTRENOR, -OARE, antrenori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană calificată care se ocupă cu antrenarea sportivilor. 2. S. n. Utilaj folosit pentru a antrena un organ de mașină sau o mașină. – Din fr. entraineur.

ECHIPAMENT, echipamente, s. n. 1. Totalitatea obiectelor de îmbrăcăminte, de încălțăminte și de accesorii cu care este dotat un militar, un sportiv, un excursionist, un scafandru etc. pentru a (se) echipa. 2. Ansamblu de piese, de dispozitive și de mecanisme, împreună cu elementele de legătură, aparținând unei instalații, unei mașini etc. și îndeplinind o anumită funcție în cadrul acestor sisteme tehnice. ◊ Echipament de bord = ansamblu de aparate, mecanisme și instalații care servește pentru controlul zborului și funcționării motorului unui avion, precum și pentru asigurarea condițiilor de confort în interiorul acestuia. Echipament de campanie = echipament pe care îl poartă soldații pe front sau la instrucție. – Din fr. équipement.

PENTATLON, pentatloane, s. n. Probă combinată de atletism, alcătuită din cinci exerciții diferite, clasamentul făcându-se prin totalizarea punctelor obținute la fiecare probă. ◊ Pentatlon modern = concurs sportiv complex care constă din cinci probe diferite (scrimă, călărie, tir, înot și cros), clasamentul fiind făcut prin totalizarea punctelor obținute la fiecare probă. – Din fr. pentathlon.

PENTATLONIST, -Ă, pentatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de pentatlon. – Pentatlon + suf. -ist.

VICTORIE, victorii, s. f. 1. Succes repurtat asupra inamicului într-un război, într-o bătălie, într-o revoluție (armată); biruință, izbândă. 2. Succes obținut într-o competiție sportivă, într-un concurs, la un examen etc. 3. Triumf al unei idei, al unei teorii, al unei politici asupra altora opuse. 4. Rezultat deosebit de bun obținut într-un domeniu de activitate. – Din lat. victoria.

ARBITRAJ, arbitraje, s. n. 1. Soluționare a unui litigiu de către un arbitru. 2. Conducere de către un arbitru (2) a unei competiții sportive. – Din fr. arbitrage.

FILEU, fileuri, s. n. Rețea deasă de ață, de sfoară etc., cu ochiuri înnodate în formă de pătrate, de romburi etc., care servește la confecționarea unor perdele, a unor plase de pescuit, a unor sacoșe etc.; plasă¹. ♦ Săculeț făcut dintr-o astfel de rețea, care servește la transportarea cu mâna a unor cumpărături; sacoșă. ♦ Plasă care desparte în două terenul la unele jocuri sportive. ♦ Obiect făcut dintr-o rețea de ață subțire, folosit pentru strângerea și menținerea într-un anumit fel a părului pieptănat. [Pl. și: filee] – Din fr. filet.

PESCAR, pescari, s. m. I. Persoană care se ocupă cu pescuitul și uneori cu conservarea peștelui (1) pescuit; persoană care practică pescuitul sportiv; p. ext. persoană care vinde pește. II. Nume dat unor specii de păsări din familii diferite care trăiesc pe lângă ape în cârduri mari și se hrănesc cu pește (1), dintre care unele sunt de talie mijlocie, cu corp îndesat, cu gât scurt, cu cioc ascuțit și curbat la vârf, cu picioare scurte și degetele anterioare reunite printr-o membrană înotătoare (Larus), iar altele au corpul scurt, ciocul mare, penajul colorat în tonuri de cenușiu și albastru-verzui (Alcedo). – Lat. piscarius.

ARIPĂ, aripi, s. f. 1. Organ al păsărilor, al unor insecte și al unor mamifere, care servește la zbor. ◊ Expr. A căpăta (sau a prinde) aripi = a căpăta independență, curaj; a începe să se înflăcăreze, să se entuziasmeze. A da (cuiva) aripi = a face să capete curaj; a însufleți (pe cineva). A tăia (cuiva) aripile = a face (pe cineva) să-și piardă curajul, avântul; a descuraja. ♦ Fig. Ocrotire, protecție. 2. (Iht.) Înotătoare. 3. Membrană a unor fructe și semințe care servește la răspândirea lor cu ajutorul vântului. 4. Nume dat unor obiecte, părți ale unor aparate etc. care au forma, funcțiunea sau poziția aripilor (1). Aripa avionului. Aripa mașinii. 5. Parte a unei construcții care se prezintă ca o prelungire laterală; fiecare dintre extremitățile unei construcții (în raport cu partea centrală). ♦ Fiecare dintre cele două ziduri de sprijin care pleacă de la portalul unui tunel și susțin taluzurile de la capete. 6. Capăt, margine, flanc al unei trupe (dispuse în ordine de bătaie). ♦ (În unele jocuri sportive) Fiecare dintre jucătorii plasați în marginea terenului de joc. 7. Fig. Fracțiune cu o anumită orientare politică din cadrul unei organizații, al unui partid. [Acc. și aripă] – Lat. alapa.

PERFORMANȚĂ, performanțe, s. f. Rezultat (deosebit de bun) obținut de cineva într-o întrecere sportivă; p. ext. realizare deosebită într-un domeniu de activitate. ♦ Cel mai bun rezultat obținut de un sistem tehnic, de o mașină, de un aparat etc. – Din fr. performance.

PERFORMER, -Ă, performeri, -e, s. m. și f. Sportiv, echipă, cal de curse care a obținut o performanță deosebită într-o întrecere. – Din engl. performer.

PICIOR, picioare, s. n. 1. Fiecare dintre cele două membre inferioare ale corpului omenesc, de la șold până la vârful degetelor, și fiecare dintre membrele celorlalte viețuitoare, care servesc la susținerea corpului și la deplasarea în spațiu. ◊ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior (sau de picioare) = iute, sprinten. ◊ Loc. adv. În (sau pe) picioare sau (fam.) d(e)-a-n picioarele = în poziție verticală; sus. În vârful picioarelor = cu corpul sprijinit numai pe vârfurile degetelor de la picioare; p. ext. fără a face zgomot, tiptil. Cu piciorul (sau picioarele) = fără mijloc de locomoție, pe jos. Din cap până în picioare = de sus și până jos, în întregime; cu desăvârșire. Pe picior greșit = (la unele jocuri sportive) nepregătit pentru a para acțiunea adversarului sau, p. gener., pentru a răspunde unei provocări. ◊ Expr. Unde-ți stau picioarele îți va sta și capul = vei plăti cu viața (dacă nu vei face un anumit lucru). A sări drept (sau ars) în picioare = a se ridica repede, brusc. A se pune (sau a fi) pe (sau în) picioare = a) a se însănătoși după o boală (lungă); b) a se reface din punct de vedere material. A vedea (pe cineva) pe (sau în) picioare = a vedea pe cineva sănătos. (Glumeț sau ir.) Are numai (atâția...) ani pe un picior = are o vârstă mai mare decât cea pe care o mărturisește. A pune piciorul (undeva) = a călca, a păși, p. ext., a pătrunde, a se instala undeva; a frecventa pe cineva. A pune pe picioare = a) a iniția, a organiza ceva, a face să meargă, să funcționeze; b) a îngriji un bolnav și a-l însănătoși. A scula (sau a pune etc.) în picioare = a mobiliza în vederea unei acțiuni. A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (sau din, de pe) picioare ori d(e)-a-n picioarele = a slăbi, a se prăpădi cu încetul. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (ușor), fără a zăcea la pat. (A fi) cu un picior în groapă (și cu unul afară) = (a fi) foarte bătrân, prăpădit, bolnav; (a fi) aproape de moarte. A vedea pe cineva cu picioarele înainte = a vedea pe cineva mort. A sta (sau a fi) în picioarele cuiva = a împiedica, a încurca, a deranja pe cineva; a fi inoportun. A sta (sau a rămâne, a fi) în picioare = a) a exista sau a continua să existe; b) (despre teorii, planuri, ipoteze etc.) a corespunde cu realitatea, a fi întemeiat; c) a sta, a rămâne intact sau în poziție verticală. E tată-său (sau mamă-sa etc.) în picioare = seamănă întocmai, e leit cu tatăl său (sau cu mama sa etc.). A sări într-un picior = a se bucura mult. Cât te-ai întoarce (sau învârti) într-un picior = repede de tot, într-o clipă. (Fam.) A o lua (sau a o apuca) la picior sau a-și lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a începe să fugă (repede), a o lua la goană; a încerca să se facă nevăzut prin fugă. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele sau (reg.) a nu-și mai strânge picioarele = a nu (mai) sta potolit, liniștit, a alerga de colo-colo; a umbla mult. A-și bate (sau a-și rupe) picioarele = a umbla mult, a obosi de prea multă alergătură. (Pop.) A prinde (undeva) picior = a se așeza, a se stabili undeva. A cădea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a săruta picioarele cuiva = a se ruga (umil) de cineva; a se umili înaintea cuiva. A călca (pe cineva) pe picior = a) a preveni pe cineva (călcându-l pe încălțăminte) să nu facă sau să nu spună ceva; b) a face sau a spune (cuiva) ceva supărător. (Pop. și fam.) A vorbi (sau a scrie etc.) cu picioarele = a vorbi (sau a scrie etc.) greșit (logic sau gramatical) ori fără talent; p. ext. a scrie urât, a mâzgăli. Fără cap și fără picioare = fără logică, lipsit de sens. (Fam.) A face (sau a căpăta) picioare = (despre obiecte) a dispărea. (A sta sau a ședea etc.) picior peste picior = (a ședea într-o poziție comodă) cu o parte a unui picior ridicată și așezată peste celălalt picior. Cu coada între picioare = rușinat, umilit. A (se) lua peste picior = a (se) ironiza, a-și bate joc. A călca (pe cineva sau ceva) în picioare = a distruge, a nimici; a disprețui, a desconsidera. A pune (sau a așterne, a închina etc. ceva) la picioarele cuiva = a închina, a oferi cuiva (ceva) în semn de supunere, de prețuire, de omagiu. A-i pune (cuiva) capul sub picior = a omorî pe cineva. A bate din picior = a încerca să-și impună voința; a se răsti, a comanda. A(-i) pune (cuiva) piciorul în prag = a lua o atitudine hotărâtă, a se opune energic. A da din mâini și din picioare = a face tot posibilul pentru a duce o acțiune la bun sfârșit, pentru a scăpa dintr-o încurcătură etc. (Fam.) A sta cu picioarele în apă rece = a se gândi profund și îndelung la ceva. A fi (sau a se afla etc.) pe picior de pace (sau de război) = a fi (sau a se afla etc.) în stare de pace (sau de război). A fi pe picior de egalitate (sau pe același picior) cu cineva = a se bucura de aceleași drepturi, a avea aceeași situație cu altcineva. A da cu piciorul = a respinge sau a lăsa să-i scape un prilej favorabil. A trăi pe picior mare = a duce o viață de belșug, a cheltui mult. Parcă l-a apucat (sau l-a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care trăiește o bucurie mare și neașteptată. A fi (sau a sta) pe picior de ducă (sau de plecare) = a fi gata de plecare. A lega (pe cineva) de mâini și de picioare = a imobiliza (pe cineva); a nu lăsa (cuiva) posibilitatea să acționeze. A(-și) tăia craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde sau a face să piardă un avantaj, a(-și) periclita situația. A cădea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea ține, a nu (mai) putea sta pe picioare, a nu-l (mai) ține etc. picioarele, se spune despre un om care și-a pierdut echilibrul, puterile sau care este extrem de obosit. A i se tăia (sau a i se înmuia) cuiva (mâinile și) picioarele = a avea o senzație de slăbiciune fizică; a nu se putea stăpâni (de emoție, de durere etc.). (Nici) picior de... = nimeni, (nici) urmă de..., (nici) țipenie. Negustorie (sau comerț, afaceri etc.) pe picior = negustorie (sau comerț, afaceri etc.) făcute întâmplător, ocazional, fără sediu sau firmă înscrisă. ◊ Compuse: (Bot.) piciorul-caprei = plantă erbacee de pădure, cu frunze palmate cu trei diviziuni și cu flori albe sau roșietice (Aegopodium podagraria); piciorul-cocoșului = nume dat unor plante erbacee cu frunze lobate și cu flori galbene (Ranunculus). ♦ Picior (1) de animal sau de pasăre fript sau fiert (pentru a fi mâncat). 2. Proteza unui picior (1). 3. P. anal. Nume dat unor părți de obiecte, de construcții sau unor obiecte, instrumente etc. care seamănă cu piciorul (1) și servesc ca suport, ca element de susținere, de fixare etc. ♦ Partea de jos, apropiată de pământ, a tulpinii unei plante; p. ext. rădăcină. 4. P. anal. Element al unei construcții care servește la susținerea și la legarea ei de teren; partea de jos, masivă, a unei construcții, a unui zid etc. ♦ Picior de siguranță = parte din masivul unui zăcământ lăsată neexploatată în scopul protecției unor lucrări sau a unor construcții de la suprafață. 5. P. anal. Partea de jos a unui munte, a unui deal etc.; zonă mai largă de la baza unei forme de relief. 6. (Reg.) Regulator (la plug). ♦ Coada coasei. 7. (Mat.; în sintagma) Piciorul perpendicularei = intersecția unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care cade perpendicular. 8. Veche unitate de măsură, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită și astăzi în unele țări. 9. Unitate ritmică a unui vers, compusă dintr-un număr fix de silabe lungi și scurte sau accentuate și neaccentuate. – Lat. petiolus.

PIESĂ, piese, s. f. 1. Parte demontabilă a unei mașini, a unui mecanism, a unui instrument, a unei construcții; organ de mașină sau element component al unui mecanism, instrument, aparat etc. ◊ Piesă anatomică = parte dintr-un cadavru preparată special pentru disecție și pentru studii anatomice. 2. Obiect sau ființă care face parte dintr-o categorie, dintr-o serie de obiecte sau de ființe identice sau asemănătoare. ♦ Spec. Fiecare dintre obiectele de îmbrăcăminte care fac parte dintr-un ansamblu vestimentar. ♦ Spec. Fiecare dintre figurile sau obiectele unor jocuri sportive sau de societate. ♦ Spec. Fiecare dintre armele de artilerie aflate în dotarea unei unități, a unui stat etc. ♦ Monedă metalică. 3. Fiecare dintre actele, documentele, însemnările cuprinse într-un dosar sau într-o colecție. 4. Obiect de valoare sau operă de artă, expuse într-un muzeu sau făcând parte dintr-o colecție. 5. Operă literară compusă în formă de dialog și destinată reprezentării pe scenă; operă dramatică. ♦ P. gener. Operă literară. 6. Compoziție muzicală. – Din fr. pièce.

PLACHETĂ, plachete, s. f. 1. Volum mic cu conținut literar, în special culegere de versuri; broșurică. 2. Medalie pătrată sau dreptunghiulară, care de obicei are o singură față modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripții și care se oferă ca recompensă la unele concursuri sportive, artistice etc. 3. (Biol.; în sintagma) Plachetă sanguină = trombocită. – Din fr. plaquette.

PLANORISM s. n. 1. Ramură sportivă care se practică cu planorul. 2. Îndeletnicirea de a construi planoare. – Planor + suf. -ism. Cf. rus. planerizm.

PLANORIST, -Ă, planoriști, -ste, s. m. și f. Pilot sau constructor de planoare. ♦ Sportiv care practică planorismul. – Planor + suf. -ist.

PLECA, plec, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ◊ Expr. (Tranz.) A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-și) pleca urechea = a) a asculta cu atenție, a lua în considerare; b) a da crezare vorbelor de nimic, bârfelilor. ♦ Refl. A se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de supunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aștri) A coborî (spre apus), a apune. ◊ Expr. A se pleca spre apus = (despre persoane și despre forța, gloria, prestigiul lor) a fi în declin. II. Tranz. A supune unei influențe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în fața unei forțe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reușească. – Lat. plicare.

REPRIZĂ, reprize, s. f. 1. Fiecare dintre intervalele sau etapele succesive de timp care împarte în părți egale durata totală a unei întreceri sportive, între care se interpun pauze variabile după natura jocului. 2. Durată a unei faze într-o operație tehnică; etapă de lucru. ◊ Loc. adv. În reprize = pe rând, în etape. 3. Trecere a unui motor de autovehicul de la un regim de mers cu turația joasă la unul cu turația înaltă, printr-o accelerare bruscă. 4. Reluare sau repetare a unei operații tehnice întrerupte. 5. Defect la suprafața unor piese turnate datorat umplerii incomplete a formelor de turnare, care se prezintă sub forma șanțurilor, a unor rotunjiri etc. – Din fr. reprise.

PLUTON¹, plutoane, s. n. 1. Subunitate militară mai mică decât compania, alcătuită din trei sau patru grupe. ◊ Pluton de execuție = unitate militară care execută prin împușcare pe cei osândiți la moarte. ♦ P. anal. Grup de persoane cu preocupări sau ocupații comune. ♦ P. ext. Stol, pâlc. 2. Grup compact și omogen de concurenți sportivi care se află într-o anumită poziție pe parcursul unei curse de alergări, caiac-canoe, ciclism etc. [Var.: (pop.) ploton s. n.] – După fr. peloton, it. plotone.

CIRCUIT, circuite, s. n. 1. Ansamblu de fire și dispozitive bune conducătoare de electricitate care, împreună cu sursa curentului, formează un traseu închis pentru trecerea unui curent. ◊ (Electron.; în sintagma) Circuit imprimat = circuit prefabricat în care conductoarele de legătură și unele componente sunt realizate sub formă de benzi înguste sau suprafețe conductoare pe un suport izolant; (impr.) cablaj imprimat. ♦ Sistem de conducte sau de medii prin care pot circula particule materiale. 2. Mișcare a capitalului industrial sau a fondurilor unei întreprinderi în sfera producției și a circulației (de la forma bănească la forma productivă, apoi la forma marfă și din nou la forma bănească). ♦ Mișcare a mărfurilor. ♦ Proces de transformare și de prelucrare a materiei prime în produse finite. 3. Distanță de străbătut pe un traseu mai mult sau mai puțin circular, stabilit dinainte, pentru o probă sportivă; drum, distanță parcursă de cineva sau de ceva (pe un itinerar prestabilit și cu întoarcerea la punctul de plecare). ◊ Circuitul apei în natură = proces complex prin care apa trece succesiv prin stadiile de evaporație, de nori, de precipitații, de formare a apelor de suprafață și subterane. – Din fr. circuit, lat. circuitus.

POARTĂ, porți, s. f. 1. Deschidere amenajată într-un zid, într-un gard etc. în care s-au prins cu balamale tăblii de lemn, de fier etc. pentru a permite accesul din interior în exterior și invers; deschizătura împreună cu tăblița, cu balamalele etc.; tăblia care închide deschizătura. ◊ Loc. adv. Poartă-n poartă cu cineva = față în față, vizavi, peste drum. ◊ Expr. A bate la toate porțile (sau la porțile cuiva) = a se adresa tuturor, solicitând sprijin, ajutor într-o împrejurare grea. Poartă de scăpare = mijloc de a ieși dintr-o situație dificilă. A sta (sau a rămâne, a se uita) ca vițelul la poarta nouă = a sta (sau a rămâne, a se uita) uimit, nedumerit, dezorientat (în fața unei situații noi și neașteptate, căreia nu-i poți face față). ♦ Intrare într-o cetate sau într-un oraș. ♦ Regiune periferică din jurul unui oraș, al unui ținut, al unei țări; margine, hotar. ♦ Fig. Cale de acces; posibilitate de a realiza ceva, mijloc. 2. Ușă la intrarea principală a unei clădiri; p. ext. casă, gospodărie. ◊ Expr. Din poartă în poartă = din casă în casă, dintr-un loc într-altul. 3. Arcul pe care îl formează o conductă de aer comprimat traversând galeria unei mine. 4. Cadru format din două bare verticale unite la capătul de sus printr-o bară orizontală (de care se prinde o plasă), instalat pe terenurile de sport, în care se urmărește introducerea mingii sau a pucului la unele jocuri sportive (fotbal, handbal, hochei etc.). 5. Vale îngustă prin care o apă își deschide trecerea între două șiruri de munți; pas, trecătoare, defileu. ♦ Loc îngust între pereții de stâncă ai vârfurilor de munte prin care se trece pe alt versant. 6. (Înv.; în epoca suzeranității turcești asupra țărilor române) Reședința, curtea sultanului sau a unui pașă; p. ext. Imperiul Otoman. – Lat. porta.

PODIUM, podiumuri, s. n. 1. Estradă demontabilă, amenajată într-o sală sau în aer liber în vederea unei conferințe, a unui spectacol etc. 2. Platformă de scânduri, înălțată față de nivelul unei suprafețe, servind ca postament pentru diverse obiecte. ♦ Mică instalație mobilă în formă de platformă cu trepte, pe care stau sportivii în momentul înmânării premiilor. [Pr.: -di-um] – Din lat., fr. podium, germ. Podium.

POLIATLON, poliatloane, s. n. Complex de probe din diferite discipline sportive, practicat la o competiție în sportul de mase. [Pr.: -li-a-] – Din fr. polyathlon.

POLISPORTIV, -Ă, polisportivi, -e, adj., s. m. și f. (Sportiv) care practică mai multe sporturi și este capabil să obțină în toate rezultate meritorii. – Poli- + sportiv.

POLO s. n. 1. (Adesea urmat de determinarea „pe apă”) Joc sportiv de echipă în care jucătorii, deplasându-se înot într-un bazin, încearcă să marcheze goluri prin aruncarea mingii cu mâna în poarta adversarilor. 2. Joc sportiv de echipă practicat călare, în care mingea este lovită cu bastoane lungi. – Din fr., engl. polo.

PORTAR, portari, s. m. 1. Persoană însărcinată cu paza (intrării) unei întreprinderi, a unei instituții, a unei case de locuit etc. 2. Boier însărcinat cu paza curții domnești (și cu alte treburi de protocol, administrative etc.). ◊ Portar de Suceava (sau al Sucevei) = mare dregător însărcinat cu apărarea capitalei și a curții domenești moldovene; comandant suprem al oștirii moldovene din trecut; hatman. 3. Sportiv dintr-o echipă care apără spațiul porții proprii spre a evita primirea de goluri. – Poartă + suf. -ar.

PORTDRAPEL, (1) s. m., (2) portdrapele, s. n. 1. S. m. Persoană care poartă drapelul unei unități militare, al unei asociații sportive etc. ♦ Fig. Persoană care stă în fruntea unui curent, a unei mișcări; p. ext. idee călăuzitoare. 2. S. n. Toc de piele prins de o curea petrecută peste piept, în care se fixează coada drapelului pentru a putea fi purtat mai ușor. – Port¹- + drapel (1, după fr. porte-drapeau).

POTOU, potouri, s. n. Punct de plecare și de sosire la alergările de cai sau, p. gener., la alte curse sportive. – Din fr. poteau.

PRELIMINAR, -Ă, (1) preliminarii, s. n., (2) preliminari, -e, adj. 1. S. n. (Astăzi la pl.) Acțiune premergătoare; introducere la ceva; preparative. ♦ Etapă dintr-o competiție sportivă în care sunt selecționate echipele sau sportivii participanți la faza finală a competiției. ♦ Parte introductivă generală (a unui tratat internațional, a unei convenții); preambul. 2. Adj. Care precedă o acțiune, un fapt; premergător; care servește ca introducere; introductiv; p. ext. prealabil. [Var.: preliminariu, -ie adj.] – Din fr. préliminaire.

PRESING, presinguri, s. n. Tactică prin care fiecare component al unei echipe sportive aflate în apărare își supraveghează în permanență adversarul direct, pentru a-i anihila acțiunile ofensive. – Din engl. pressing.

PROBĂ, probe, s. f. 1. Confirmare a unui adevăr, dovedire; dovadă, semn, mărturie în sprijinul cuiva sau a ceva. ◊ Probă cu martori = susținere prin martori a unei afirmații în fața instanțelor de judecată. ◊ Loc. vb. A da probă (sau probe) de... = a proba (2), a dovedi. 2. Acțiune întreprinsă pentru a constata dacă ceva sau cineva îndeplinește condițiile cerute; încercare; verificare. ◊ Loc. adj. și adv. De probă = ca încercare, de încercare. ♦ Spec. Încercare a unui obiect de îmbrăcăminte pentru a vedea dacă se potrivește. ♦ Spec. Încercare a unei mașini, a unui aparat etc. (pentru a verifica buna lor funcționare). ♦ Fiecare dintre părțile, dintre etapele din care constă un examen; p. gener. examen. ♦ Fiecare dintre întrecerile sportive organizate în cadrul unei competiții mai mari. 3. Repetiție (făcută în vederea unei reprezentații artistice). ♦ (Rar) Număr dintr-un spectacol prezentat ca reclamă. 4. Verificare a exactității unei operații aritmetice. 5. Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-un material care poate să servească la determinarea anumitor caracteristici ale obiectelor respective sau ale întregului material din care fac parte; eșantion, mostră ♦ Analiză medicală. ♦ Observare a funcției unui organ în vederea stabilirii unui diagnostic. ♦ (Fot.) Copie pozitivă pe hârtie. 6. Pildă, exemplu, model. – Din lat. proba (cu sensuri după fr. preuve).

BAROCAMERĂ s. f. Cameră pentru încercarea rezistenței fizice a piloților și sportivilor în condiții de variație a altitudinii și presiunii. (baro- + cameră)

PRONOSTIC, pronosticuri, s. n. Ipoteză, previziune referitoare la desfășurarea și la sfârșitul unor evenimente, al unor acțiuni, al unor întreceri sportive etc. [Var.: (rar) prognostic s. n.] – Din fr. pronostic.

PUNCTA, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. ♦ Fig. A scoate în evidență, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A însemna punctele fiecărei partide sau etape câștigate. ♦ A obține puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu două piese care urmează să fie sudate prin câteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Din punct (după fr. ponctuer).

PUNCTAJ, punctaje, s. n. 1. Notație în puncte a rezultatelor obținute la o întrecere (sportivă etc.); totalitatea punctelor obținute de cineva într-o întrecere (sportivă). 2. Însemnare, notă care conține punctele mai importante ale unei relatări, ale unui plan de activitate etc. – Punct + suf. -aj (după fr. pointage).

PUNCTAVERAJ, punctaveraje, s. n. Raportul dintre punctele marcate și cele primite, care departajează doi sportivi sau două echipe aflate la egalitate de puncte. V. golaveraj, setaveraj. – Din punct (după golaveraj).

ȘALANGER, șalangeri, s. m. Sportiv care, în urma unei întreceri preliminare, a obținut dreptul de a-și disputa un titlu de campion în meci direct cu deținătorul titlului. – Din engl., fr. challenger.