HATIȘERIF, hatișerifuri, s. n. (Turcism înv.) Ordin sau decret emis de cancelaria Porții otomane către marii demnitari ai imperiului și către domnii țărilor românești, purtând pecetea sultanului pentru a fi executat întocmai. – Din tc. hatti-șerif.

ȘERIF¹, șerifi, s. m. Prinț arab socotit urmaș al lui Mahomed. – Din tc. șerif, fr. chérif.

ȘERIF², șerifi, s. m. Funcționar administrativ din Anglia sau din Statele Unite ale Americii, însărcinat cu menținerea ordinii într-un district sau comitat, având în anumite cazuri și puteri judecătorești. – Din engl. sheriff.

șerif (prinț arab, funcționar administrativ) s. m., pl. șerifi

ȘERIF¹ ~i m. Funcționar cu atribuții administrative, polițienești și, parțial, judecătorești în unele țări. /<engl. sheriff, fr. shériff

ȘERIF² ~i m. (la musulmani; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Nobil considerat ca fiind descendent al lui Mahomed; prinț arab. /<turc. șerif, fr. chérif

ȘERIF¹ s.m. Prinț arab sau maur, socotit descendent al lui Mahomed. [< fr. chérif, cf. ar. șarif – nobil].

ȘERIF² s.m. 1. (În Anglia și S.U.A.) Funcționar administrativ învestit cu menținerea ordinii, perceperea impozitelor etc. 2. (În Scoția) Judecătorul cel mai înalt în grad într-un district sau într-un comitat. [Acc. și șerif. / < engl. sheriff, cf. fr. shérif].

ȘERIF s. m. 1. funcționar administrativ în Anglia și SUA învestit cu menținerea ordinii, perceperea impozitelor etc. 2. (în Scoția) judecătorul cel mai înalt în grad într-un district sau comitat. (< engl. sheriff, fr. shériff)

hat (haturi), s. n. – Ordin, decret al sultanului. Tc. hat (Șeineanu, II, 211; Lokotsch 843). Înv., ca și comp. hati-humaium, s. n. (decret imperial), din tc. hati humayun și hatișerif, s. n. (decret), din tc. hati șerif „ordin sacru”.

șerif (-fi), s. m. – Prinț arab. Fr. chérif.

femeie-șerif s. f. Femeie care deține funcția de șerif ◊ „K.C. este prima femeie-șerif din statul nord-american Ohio.” Sc. 5 I 77 p. 5 //din femeie + șerif//

IDRIS I, imam (788-791), întemeietorul dinastiei Idrisizilor. A construit orașul Fés. Aparținea unei familii de șerifi (descendenți din Profetul Mahomed) care, spre a scăpa de urgia Abasizilor, s-a refugiat în Maghreb, unde a fost recunoscut imam de numeroase triburi berbere din regiunea antică Volubilis.

SA’ADIZI, dinastie de șerifi care au domnit în Maroc (1548-1659).

SAFI (AȘFῙ), oraș în V Marocului, port la Oc. Atlantic, situat la 137 km NV de Marrakech; 262 mii loc. (1994). Șantier naval. Ind. chimică (îngrășăminte fosfatice), a cimentului, textilă și alim. (conserve de pește). Piața agricolă. Exportă fosfați și conserve de sardine. Ruinele fortăreței portugheze (sec. 16); Moschee (sec. 17). Veche așezare, S. a fost ocupat de cartaginezi și numit Așfῑ, apoi de romani și musulmani. Istoricul arab Ibn Khaldūn menționează existența unei fortărețe (ribāt) la S. în sec. 13. Stăpânit de portughezi între anii 1508 și 1541, care au construit aici o fortăreață, a fost preluat de șerifii dinastiei Sa’adite (sec. 16-17), iar în sec. 17 a intrat în componența sultanatului condus de dinastia Alaouită.

hatișeríf n., pl. urĭ și e (turc. ar. hattișerif, edict scris orĭ subscris chear de șerif [sultan]. V. hat 3). Vechĭ. Edict autograf al sultanuluĭ.

HAȘEMÍȚI, familie quraișită care își trage numele de la Hașim, strămoșul lui Mahomed și din care s-au desprins mai multe linii de șerifi Hasanizi, conducători la Mecca din sec. 10 până în 1924 și, din sec. 20, regi în Hijāz (1916-1924), Siria (1920), Iraq (1921-1958) și Iordania (din 1921).

HIJᾹZ, Al ~ (HEJᾹZ sau HEDJAZ), regiune naturală în V Pen. Arabia (Arabia Saudită), de-a lungul țărmului Mării Roșii, între G. ’Aqaba și orașul Mecca; c. 300 mii km². Orașe pr.: Mecca, Medina, Jiddah, Yanbu. Litoral nisipos, mărginit de recife coraligene, iar, spre interior, un podiș muntos cu alt. de 1.400-1.800 m. Curmali, sorg, orez. Creșterea cămilelor și cabalinelor. Pescuit de perle. Locul de naștere al lui Mahomed și „pământ sfânt” al musulmanilor. H. a fost transformat în regat independent după ce șeriful Husayn a ieșit de sub suzeranitatea otomană (1916). Cucerit de Abdul-Aziz III ibn Saud (1924), a devenit provincie a Arabiei Saudite (1932).

1) *șeríf m. (ar. šarif, turc. șerif, ilustru, sfînt). Titlu dat urmașilor luĭ Mohamet. Principe la Arabĭ și Maurĭ.

2) *șeríf m. (engl. sheriff). Guvernator (anual și fără leafă) al unuĭ comitat în Anglia.

afidavít s.n. (în dreptul anglo-saxon) Declarație unilaterală scrisă sau orală dată sub jurămînt în fața unui notar, a unui șerif etc. • pl. -e/<engl. affidavit.

șerif s. m., pl. șerifi

hatișerif n. ordin emanat dela însuș Sultanul: Turcii deteră lui Ieremia hatișerif de domnie în Moldova BĂLC. [Turc. HATT-I ȘERIF, lit. scrisoare ilustră].

ȘERIF¹, șerifi, s. m. Prinț arab socotit descendent al lui Mohamed. – Din tc. șerif, fr. chérif.

ȘERIF², șerifi, s. m. 1. (În Anglia) Magistrat însărcinat cu aplicarea legii într-un comitat. 2. (În SUA) Ofițer de administrație ales, însărcinat cu menținerea ordinii într-un district, într-o localitate. – Din engl. sheriff, fr. shériff.

HATIȘERIF, hatișerifuri, s. n. (Înv.) Ordin sau decret emis de sultan, de un mare demnitar otoman sau de un domn al Țărilor Române. – Din tc. hattı-șerif.

ȘERIF¹, șerifi, s. m. (În țările arabe) Prinț, nobil (socotit descendent al lui Mahomed). Văzui mulțime de șerifi din neamul lui Moamet. GORJAN, H. IV 157.

ȘERIF², șerifi, s. m. (În Anglia și în Statele Unite) Funcționar administrativ însărcinat cu executarea legilor și cu menținerea ordinei în comitate și districte, avînd în anumite cazuri și puteri judecătorești.

hatișerif sn [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 223/23 / V: a-, ~șărif, ~șiril / Pl: ~uri / E: tc hatti-șerif] (Tcî) Ordin sau decret emis de cancelaria Porții Otomane către marii demnitari ai imperiului și către domnia ț. r., purtând pecetea sultanului, pentru a fi executat întocmai Si: hat².

șeic¹ sm [At: (a. 1693) ȘIO II₂, 114 / P: șe-ic / V: (înv) șaih, șeh, ~ih / Pl: ~ici / E: tc șeyh, fr cheik] 1 Căpetenie a unui trib arab sau a unei formațiuni statale arabe Si: emir (6), șerif¹ (1). 2 Șef² (1) al unei comunități religioase la musulmani Si: emir (5), șerifi (2).

șerif¹ sm [At: VĂCĂRESCU, IST. 260 / Pl: ~i / E: tc șerif, fr chérif] 1-2 Șeic¹ (1-2).

șerif² sm [At: PROT.-POP, N. D. / Pl: ~i / E: eg sheriff fr shériff] Funcționar administrativ din Anglia sau din Statele Unite ale Americii însărcinat cu menținerea ordinii și cu executarea legilor într-un comitat sau într-un district.

sangeac [At: URECHE, LET. I, 127/2 / V: ~ag, (înv) ~al (Pl: sangeale), ~eg, ~ep, ~et, ~ndjac, săn~, săngeat, săngeg, sin~, sân~, sângeah (Pl: sângeași) / S și: sangiac / Pl: ~uri sn, ~aci sm / E: tc sancak] 1 sn (Șîc ~-șerif) Steag de mătase verde, despre care se credea că ar fi aparținut lui Mahomed și care era folosit în războaiele turcilor, când la luptă participa sultanul sau marele vizir. 2 sn (Pgn) Steag turcesc. 3 sn (Îc) ~-beg Portdrapel (la turci). 4 sn Steag cu semilună în vârful lăncii, pe care Poarta otomană îl trimitea în țările române cu prilejul unui nou domn, ca semn de învestire. 5 sn Margine a așternutului pe care stătea vizirul și care avea un loc anumit pentru a fi sărutat de supușii săi. 6 sn Subdiviziune teritorial-administrativă a unui pașalâc sau a unui vilaiet, în Imperiul Otoman Si: (înv) sangeacat, sangealâc. 7 sm (Șîc ~-bei) Guvernator al unui sangeac (6).

HATIȘERIF s. n. (Mold., ȚR) Ordin emis de cancelaria sultanului. A: Au scos hatișeriful de l-au cetit. NECULCE. Scoțînd silihidariul hatișeriful, l-au dat la veziriul. IM 1754, 142^r; cf. M. COSTIN: IM 1754, 141^v, 145^r; GHEORGACHI. B: Citindu-se întîi hatișiriful. R. GRECEANU; cf. ANON, CANTAC; IM 1730, 200^v, 201^v, 205^r. Variante: atișerif (M. COSTIN; ANON. CANTAC.) Etimologie: tc. hattı șerif.

șerif s. m., pl. șerifi

Linșaj – adică executarea fără judecată a cuiva. Cuvintele „linșare”, „a linșa”, „linșaj” vin toate de la numele unui șerif din statul Carolina de sud, John Lynch (citit: linci), care a trăit acum 300 de ani. Spre a stîrpi tîlhăriile, omorurile și devastările care făceau atunci ravagii, a introdus sistemul de a lăsa mulțimea să-i execute pe cei prinși asupra faptului, sau a căror vinovăție nu lăsa nici o îndoială.