sa i vz șo

sa pron. posesiv. V. săŭ 1.

DUMNEASA pron. pers. m. și f. (Pop.) Pronume de politețe pentru persoana a 3-a singular. [Gen.-dat. dumisale] – Domnia + sa.

SĂ conj. I. (Ca semn al conjunctivului) Să fii cuminte. II. (Semn al conjunctivului și, în același timp, conjuncție subordonatoare) 1. (Introduce o propoziție subiectivă) E bine să pleci. 2. (Introduce o propoziție predicativă) Pare să fie un om cumsecade. 3. (Introduce o propoziție atributivă) Nu-i mândră să-mi fie dragă. 4. (Introduce o propoziție completivă directă sau indirectă) Puteam chiar să nu mai fiu acuma. 5. (Introduce o propoziție finală) A ieșit să-i întâmpine. 6. (Introduce o propoziție consecutivă) Am râs să leșin. 7. (Introduce o propoziție condițională) Ar fi fost prins să nu fi fugit. III. (În loc. conj.) Măcar să... (introduce o propoziție concesivă) Nu mă duc, măcar să mă omori. Numai să... (introduce o propoziție condiționată) Îți poate fi de folos, numai să vrea. Până să... (introduce o propoziție temporală) Până să ajungă el, fata ajunsese acasă. Pentru ca să... = a) (introduce o propoziție finală) Învăț temeinic pentru ca să reușesc la examen; b) (cu valoare copulativă) A plecat mulțumit, pentru ca să se întoarcă peste o oră din nou nedumerit. Fără să... = a) (introduce o propoziție modală) A plecat fără să verse o lacrimă; b) (introduce o propoziție concesivă) Fără să-mi fi spus cineva, am bănuit adevărul. – Lat. si.

SĂU, SA, săi, sale, pron. pos., adj. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale” când este pronume, când stă, ca adjectiv, pe lângă un substantiv nearticulat sau când este separat de substantiv prin alt cuvânt) 1. Pron. pos. (înlocuiește numele unui obiect posedat de cel despre care se vorbește, precum și numele acestuia) Costumul meu se aseamănă cu al său. 2. Adj. pos. Care aparține persoanei despre care se vorbește sau de care această persoană este legată printr-o relație de proprietate. Cartea sa. 3. Pron. pos. (La m. pl.) Familia, rudele, prietenii etc. persoanei despre care se vorbește; (la m. sg.) soțul persoanei despre care se vorbește. Au venit ai săi la mine. 4. Adj. pos. Care arată o dependență, o filiație, o înrudire etc. cu persoana despre care se vorbește. Sora sa. 5. Pron. pos. (La f. pl.) Treburile, preocupările, obiceiurile, spusele persoanei despre care se vorbește. Dintr-ale sale nu-l poate scoate nimeni. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne (sau a fi) pe-a sa = a rămâne (sau a fi) așa cum vrea el. 6. Adj. pos. Care este spus, făcut, suportat etc. de cel despre care se vorbește. Durerea sa. [Reg. și fam., enclitic: -so, -su, -si] – Lat. *seus, *sa (= suus, sua).

ȘA, șei, s. f. 1. Piesă de harnașament confecționată din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului și pe care șade călărețul. ◊ Expr. A pune șaua (pe cineva) = a supune, a stăpâni (pe cineva), a constrânge pe cineva să facă ceva. A vorbi din șa = a vorbi de sus, cu siguranță de sine. 2. Suport triunghiular din piele, din cauciuc sau din material plastic, care se montează pe biciclete, motociclete etc. 3. Os din spinarea găinii. ◊ Șaua turcească = scobitură în grosimea osului sfenoid, în care se află situată glanda hipofiză. 4. Formă de relief reprezentând o depresiune cuprinsă între două părți de teren mai ridicate; curmătură. Șaua dealului. [Var.: șea s. f.] – Lat. sella.

domia-sa ppl vz dumneasa

domneai sale ppl vz dumneasa

domnia sa ppl vz dumneasa

domnii sale ppl vz dumneasa

dumneasa ppl [At: (a. 1591) GCR I, 38/27 / V: domnia sa, (înv) domneai sale^[1], domnii sale, domnilor sale, dumilor sale / G-D: ~misale, (S: d-sale) / E: Domnia + sa] 1 (Înv; pus înaintea numelor proprii, a numelor ce indică titluri, ranguri boierești) Arată reverența. 2 (Înv) Pronume de politețe pentru persoana a treia. corectat(ă)

să c [At: CORESI, EV. 47 / V: (înv) se / E: ml si] Exprimă: 1 Enunțarea posibilității realizării unei stări, unei acțiuni etc. independent de actualizarea formală a faptului cu care se află în legătură Să auzim propunerea. 2 Precedat, explicit sau implicit de „ca”, posibilitatea realizării unei stări, unei acțiuni etc. enunțată ca dezvoltare explicativă, precizând la ce se referă exprimarea formală a unui act de declarație, de voință, de îndemn etc. Îl sfătui să se ducă la întâlnire. 3 Precedat, explicit sau implicit, de „pentru ca” ori explicit de „ca” precedat subînțeles de „pentru”, posibilitatea realizării unei stări, unei acțiuni etc., enunțată ca dezvoltare explicativă precizând finalitatea care justifică un anumit fapt A venit să controleze instalația. 4 Precedat explicit de „în loc ca” ori de „în loc” urmat subînțeles de „ca”, posibilitatea realizării unei stări, unei acțiuni etc., enunțată ca dezvoltare explicativă precizând ce se anulează sau este anulabil prin petrecerea în schimb a unui alt fapt evaluat ca opus, contrar etc în conjunctura dată În loc să citească, se plimbă. 5 Precedat de „decât” comparativ, posibilitatea realizării unei stări, unei acțiuni etc., enunțată ca dezvoltare explicativă precizând ce nu este indicat sau acceptat prin confruntare cu un fapt evaluat ca preferabil în conjunctura dată Decât să te văd așa, mai bine plec. 6 Precedat de „decât” restrictiv, posibilitatea realizării unei stări, unei acțiuni etc., enunțată ca dezvoltare explicativă precizând ce se manifestă în exclusivitate, adesea cu valoare de excepție, într-o conjunctură în care actualizarea unei alte probabilități este negată N-ai decât să plângi. 7 Posibilitatea realizării unei stări, unei acțiuni etc. în contexte în care este enunțată ca dezvoltare explicativă precizată retrospectiv Era bine să fi venit. 8 (Înv) Presupunerea realizării unei stări, unei acțiuni etc. Si: dacă Spune-mi să ești tu râmlean. 9 Precedat, explicit sau implicit, de „chiar”, posibilitatea realizării unei stări, unei acțiuni etc., presupusă ca ipoteză argumentativă menită reliefării faptului că, în ciuda existenței unor condiții necesare pentru ceva, acestea nu vor atrage efectul scontat Să fi fost și eu acolo, tot se întâmpla asta. 10 Precedat, explicit sau implicit, de „pentru ca” ori de „ca” precedat subînțeles de „pentru”, posibilitatea realizării unei stări, unei acțiuni etc., presupusă ca deducție logică din existența unui fapt indicat ca premisă justificativă Nu are suficiente motive să-l pedepsească. 11 Precedat, explicit sau implicit, de „încât”, posibilitatea realizării unei stări, unei acțiuni etc. este presupusă ca rezultat necesar al condițiilor particulare pe care le prezintă un anumit fapt Nu sunt așa de rău încât să te cert. 12 Precedat, explicit sau implicit, de „de”, posibilitatea realizării unei stări, unei acțiuni etc., presupusă ca urmare a influenței exercitate de un anumit fapt Era frumoasă să nu-ți crezi ochilor. 13 Posibilitatea realizării unei stări, unei acțiuni etc. în contexte în care este presupusă retrospectiv, ca urmare a unui fapt Se strecurase fără să-l fi văzut cineva.

săiși^[1] aps vz său¹ corectat(ă)

său¹, sa [At: COD. VOR. 28/6 / V: (înv) săiși / Pl: săi, sale / N: (enclitic, m) -său, (pop) -so, -su / E: ml *seus] 1 pps Înlocuiește numele obiectului posedat de cel despre care se vorbește înlocuind, totodată, și numele acestuia Maria îi apucă mâna într-a sa. 2 pps (La masculin singular) Indică lucrurile personale, proprietatea, avutul, partea persoanei despre care se vorbește Hristos al său tuturor împarte, daruri dând tatălui. 3 pps (La feminin plural) Indică ocupația, îndeletnicirile, treburile, preocupările, părerile etc. persoanei despre care se vorbește, înlocuind totodată și numele acestora Nu-și îngrijește singur de-ale sale. 4 pps (Îe) A se ține de ale sale A-și vedea de treabă. 5 pps Indică pe soțul, respectiv soția persoanei despre care se vorbește Al său a murit!. 6 pps (La masculin plural) Indică familia, rudele, persoanele apropiate ale celui despre care se vorbește sau membrii grupului din care acesta face parte, înlocuind totodată și numele acestora Sosește la ai săi. 7 pps (Înv; sudat cu pronumele reflexiv în forma neaccentuată „-și”, așezat enclitic) Ei întoarseră-se între ai săi. 8 aps Care aparține celui despre care se vorbește. 9 aps Indică posesiunea Casa sa. 10 aps Indică apartenența Și-și legă picioarele sale. 11 aps (Îlav) După ființa sa În esență, în fond. 12 aps Determină abstracte, acțiuni, fenomene etc. legate de cel despre care se vorbește Libertatea omului este pricina măreției și mizeriei sale. 13 aps Indică dependența, în legătură cu termeni care denumesc persoane considerate în raportul lor față de cel despre care se vorbește Îi cheamă pe frații săi. 14 aps Precedat de cuvinte care indică determinații, formează construcții folosite ca termeni de referință pentru persoanele de rang înalt Măria sa. 15 aps (Pop; la feminin singular, preluând flexiunea substantivului) S-a ivit în ușă, petrecut în spate de gânguritul nevesti-si. 16 aps (Pop) În construcție cu pronumele personal „el” la forma de genitiv care dublează semantic valoarea adjectivului Mă-sa lor, soru-mea, l-a apucat pe Ghiță în brațe. 17 aps (În legătură cu unele nume de colectivități de ținuturi etc. raportul de dependență se analizează invers) Întoarseră-se ... în cetatea sa. 18 aps (Cu valoare subiectivă) Care este spus, făcut, realizat, săvârșit, folosit, obținut de persoana despre care se vorbește Fieștecare va aduce faptele sale. 19 aps (Cu valoare obiectivă) Care este spus, făcut, realizat, săvârșit, folosit, obținut în legătură cu persoana despre care se vorbește Nimeni nu are grija sa.

se² c vz să

suo i vz șo

șa¹ i [At: A II, 17 / E: fo] (Reg) Cuvânt cu care se alungă caprele.

șa³ sf [At: PALIA (1581), 88/4 / V: (reg) ~lă (Pl: ~le, șăli, șeie, șele), ~uă (Pl: -ue, șeuri), șea (Pl: șele, șeli), șeauă (Pl: șele, ~uări) / Pl: (1-22) șei, (23-32) ~le, (reg) șele, șeli / G-D: sg șeii, (pop) șelei, șelii / E: ml sella] 1 Piesă de harnașament din piele (sau din lemn), fixată pe spinarea calului, pe care stă călărețul Si: (reg) tarniță. 2 (Pfm; îe) A fi cal de ~ A munci pentru alții. 3 (Pfm; îe) A bate șaua (ca) să (se) priceapă (sau înțeleagă) iapa (sau calul) A face aluzie la ceva. 4 (Pfm; îe) A vorbi din ~ A vorbi autoritar. 5 (Pfm; îae) A vorbi arogant. 6 (Pfm; îae) A vorbi cu siguranță de sine. 7 (Pfm; îe) A pune ~ua (pe cineva) sau a-i pune (cuiva) ~ua A stăpâni (pe cineva). 8 (Pfm; îae) A exploata (pe cineva). 9 (Pfm; îae) A constrânge (pe cineva) să facă ceva. 10 (Pop; îe) A scoate (pe cineva) din ~ A lipsi (pe cineva) de un avantaj. 11 (Pop; îae) A deposeda (pe cineva) de un bun. 12 (Pfm; îe) Ia ~ua la spinare! Pleacă! 13 (Pfm; îe) A lua ~ua de pe cal A lua o hotărâre. 14 (Reg; șîs ~ de povară, ~ de măgar) Șa³ (1) mare de povară, fără scări, care se pune pe măgari și pe catâri Si: samar. 15 (Pan) Parte a bicicletei, a motocicletei etc. formată dintr-un mic suport (triunghiular) pe care se stă. 16 (Reg; pan) Formă de relief reprezentând o depresiune cuprinsă între două părți de teren mai ridicate, cu care formează un ansamblu Si: (reg) curmătură (2). 17 (Reg) Scaun la coșul de la moară. 18 (Reg) Olan. 19 (Olt) Schimbător la plug. 20 Canal orizontal din beton armat, construit pentru aerisirea unei celule de siloz. 21 (Atm; pop; îs) ~ua turcească Scobitură în osul sfenoid, în care se află situată hipofiza. 22 (Reg; îs) ~ua casei Grindă care formează coama scheletului unui acoperiș de casă țărănească Si: (reg) coamă. 23 (Mpl; cu valoare de sg) Parte a spinării calului pe care se pune șaua³ (1). 24 (Pex; mpl; cu valoare de sg) Spinare la animale Si: (reg) șaucă (1). 25 (Trs; Buc; prc; mpl; cu valoare de sg) Greabăn (1). 26 (Pan; mpl; cu valoare de sg) Parte a spinării din jurul regiunii lombare a coloanei vertebrale la om. 27 (Reg; pex; mpl; cu valoare de sg) Spinare la om. 28 (Reg; prc; mpl; cu valoare de sg; îf șală) Șold¹ (1). 29 (Atm; pop; mpl; cu valoare de sg; șîs ~lele ale mici, ~lele la încingătoare, ~ua corpului, ~ua picioarelor) Sacrum. 30 (Pop; mpl; cu valoare de sg; îs) Încheietura (sau crucea) șalelor Locul unde se îmbină extremitățile oaselor de la șale (26). 31 (Pfm; mpl; cu valoare de sg; îe) A i se lipi (cuiva) buricul (sau burta) de ~le A fi foarte slab. 32 (Pfm; mpl; cu valoare de sg; îae) A fi înfometat.

șa² i vz șo

șală² sf vz șa³

șau i vz șo

șauă sf vz șa³

șea sf vz șa³

șeauă sf vz șa³

șo i [At: ARGHEZI, C. J. 63 / V: (reg) sa, so, suo (A: nct), șa, șau, șuo (A: nct) / E: fo] (Reg) Strigăt cu care se asmut câinii.

șuo i vz șo

‡ALSĂU sbst. Ce este propriu cuiva, însușire (DOS.) (ANT.-IV.) [al¹+ său].

‡ALSĂUI (-uesc) vb. tr. (BUD.) A însuși [alsău].

DUMNEASA pron. pers. (Pop.) Pronume de politețe pentru persoana a 3-a singular. [Gen.-dat. dumisale] – Domnia + sa.

SĂ conj. I. (Ca semn al conjunctivului) Să fii cuminte. II. (Semn al conjunctivului și, în același timp, conjuncție subordonatoare) 1. (Introduce o propoziție subiectivă) E bine să pleci. 2. (Introduce o propoziție predicativă) Pare să fie un om cumsecade. 3. (Introduce o propoziție atributivă) Nu-i mândră să-mi fie dragă. 4. (Introduce o propoziție completivă directă sau indirectă) Puteam chiar să nu mai fiu acuma. 5. (Introduce o propoziție finală) A ieșit să-i întâmpine. 6. (Introduce o propoziție consecutivă) Am râs să leșin. 7. (Introduce o propoziție condițională) Ar fi fost prins să nu fi fugit. III. (În loc. conj.) Măcar să... (introduce o propoziție concesivă) Nu mă duc, măcar să mă omori. Numai să... (introduce o propoziție condiționată) Îți poate fi de folos, numai să vrea. Până să... (introduce o propoziție temporală) Până să ajungă el, fata ajunsese acasă. Pentru ca să... = a) (introduce o propoziție finală) Învăț temeinic pentru ca să reușesc la examen; b) (cu valoare copulativă) A plecat mulțumit, pentru ca să se întoarcă peste o oră din nou nedumerit. Fără să... = a) (introduce o propoziție modală) A plecat fără să verse o lacrimă; b) (introduce o propoziție concesivă) Fără să-mi fi spus cineva, am bănuit adevărul. – Lat. si.

SĂU, SA, săi, sale, pron. pos., adj. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale” când este pronume, când stă, ca adjectiv, pe lângă un substantiv nearticulat sau când este separat de substantiv prin alt cuvânt) 1. Pron. pos. (Înlocuiește numele unui obiect posedat de cel despre care se vorbește, precum și numele acestuia) Costumul meu se aseamănă cu al său. 2. Adj. pos. Care aparține persoanei despre care se vorbește sau de care această persoană este legată printr-o relație de proprietate. Cartea sa. 3. Pron. pos. (La m. pl.) Familia, rudele, prietenii etc. persoanei despre care se vorbește; (la m. sg.) soțul persoanei despre care se vorbește. Au venit ai săi la mine. 4. Adj. pos. Care arată o dependență, o filiație, o înrudire etc. cu persoana despre care se vorbește. Sora sa. 5. Pron. pos. (La f. pl.) Treburile, preocupările, obiceiurile, spusele persoanei despre care se vorbește. Dintr-ale sale nu-l poate scoate nimeni. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne (sau a fi) pe-a sa = a rămâne (sau a fi) așa cum vrea el. 6. Adj. pos. Care este spus, făcut, suportat etc. de cel despre care se vorbește. Durerea sa. [Reg. și fam., enclitic: -so, -su, -si] – Lat. *seus. *sa (= suus, sua).

ȘA, șei, s. f. 1. Piesă de harnașament confecționată din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului și pe care șade călărețul. ◊ Expr. A pune șaua (pe cineva) = a supune, a stăpâni, a exploata (pe cineva), a constrânge pe cineva să facă ceva. A vorbi din șa = a vorbi de sus, cu siguranță de sine. 2. Parte a bicicletei, a motocicletei etc. formată dintr-un mic suport (triunghiular) din piele, din cauciuc sau din material plastic, pe care se stă în timpul deplasării vehiculului. 3. Os din spinarea găinii. ◊ Șaua turcească = scobitură în grosimea osului sfenoid, în care se află situată glanda hipofiză. 4. Formă de relief reprezentând o depresiune cuprinsă între două părți de teren mai ridicate, cu care alcătuiește un ansamblu; curmătură. Șaua dealului. [Var.: șea s. f.] – Lat. sella.

DUMNEASA pron. pers. Pronume de politețe pentru pers. 3 sg. Puneți mîna copii, pe jupînul ista și începeți a-l blăstăma cum îți ști voi mai bine, ca să-i placă și dumisale. CREANGĂ, P. 59. (Prescurtat) A căutat să explice ce caută d-sa printre noi. GALACTION, O. I 25. – Formă gramaticală: gen.-dat. dumisale (scris prescurtat d-sale).

SĂ conj. I. (Semn al conjunctivului) Ți-e drumu-ndelungat Și-i noapte. De n-ai gazdă-n sat, Să vii să dormi la noi. COȘBUC, P. I 230. Unde să se adune ea cu celelalte slugi din curte? Unde să scoată ea un cuvînt de pîră sau de zîzanie? Unde să calce ea cuvîntul bucătăresei și să se amestece în becisniciile celorlalți? ISPIRESCU, L. 309. Bun lucru, bade, cu plugul! – Să trăiești, mîndră, cu prînzul! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 379. ♦ (Ca semn al conjunctivului, în alcătuirea formelor familiare și populare de viitor) Dacă țara o să se ridice ca acum cîțiva ani fără legătură de la om la om, fără legătură de la sat la sat, fără conducere și fără plan, o să se întîmple la fel. STANCU, D. 286. Cred că ai să izbutești. ISPIRESCU, L. 5. Acela are să te ducă la împărăție. CREANGĂ, P. 192. Știu c-ai să-mi pui înainte prieteșugul cel mare. CONACHI, P. 86. II. (Semn al conjunctivului și, în același timp, conjuncție subordonatoare) 1. (Introduce o propoziție subiectivă, după verbe și expresii impersonale) Îmi vine greu să-l ascult și-mi vine și mai greu să nu-l ascult. STANCU, D. 355. Mai bine să te ia pe tine dracul de o mie de ori decît să rămîie vulpea fără coadă. ODOBESCU, S. III 47. Așa-mi vine cîteodată Să mă sui la munți cu piatră... Așa-mi vine uneori Să mă sui la munți cu flori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 201. ◊ (Precedat de «ca») Nu e bine ca omul să fie singur. 2. (Introduce o propoziție predicativă) Pare să fie om de înțeles. Seamănă să fie om cumsecade. A ajuns să moară de foame. 3. (Introduce o propoziție atributivă) Tată, a venit vremea să-mi dai ceea ce mi-ai făgăduit. ISPIRESCU, L. 2. Pe Murăș și pe Cîmpie Nu-i mîndră să-mi placă mie, Pe Murăș și pe Tîrnavă Nu-i mîndră să-mi fie dragă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 24. 4. (Introduce o propoziție completivă directă sau indirectă) Ce-a făcut moș Gheorghe? A vrut să-și ia înapoi pămîntul și de la un vecin și de la celălalt. MIHALE, O. 121. Puteam chiar să nu mai fiu acuma. SADOVEANU, O. II 231. Urmărind pe ceruri limpezi cum plutește-o ciocirlie, Tu ai vrea să spui să ducă către dînsul o solie, Dar ea zboară. EMINESCU, O. I 82. Eu nu îți cei în parte nimica pentru mine: Soarta-mi cu a mulțimii aș vrea să o unesc. ALEXANDRESCU, M. 6. Poruncitu-mi-a mîndra Pe un pui de rîndunea Să mă duc pînă la ea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 132. ◊ (Precedat de «ca») Să iertați, boieri, ca nunta s-o pornim și noi alături. EMINESCU, O. I 87. Destul, boieri! [zise Lăpușneanul] Întoarceți-vă și spuneți celui ce v-au trimis, ca să se ferească să nu dau peste el. NEGRUZZI, S. I 140. 5. (Introduce o propoziție finală) [Neagu] se întoarse să controleze cîrma. BART, E. 397. Unchiașul... a ieșit să-i întîmpine. ISPIRESCU, L. 1. În aerul nopții Făt-Frumos își spălă fața în baia de lacrimi, apoi, învălindu-se în mantaua ce i-o țăsusă din raze de lună, se culcă să doarmă în patul de flori. EMINESCU, N. 29. Oltule, Oltețule, Secați-ar pîraiele, Să crească dudaiele, Să trec cu picioarele. ALECSANDRI, P. P. 284. ◊ (Precedat de «ca») Se duse în grajdurile împărătești, unde erau cei mai frumoși armăsari... ca să-și aleagă unul. ISPIRESCU, L. 3. [Lupul] unge toți păreții cu sînge, ca să facă și mai mult în ciuda caprei. CREANGĂ, P. 25. Tot orașul Chișinăului se adunase, ca să privească alergarea de cai. NEGRUZZI, S. I 35. Frunză verde mărăcine, Du-mă, bade, și pe mine Unde mergi în țări străine; Fă-mă peană-n clopul tău, Ca să te umbresc mereu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 63. ◊ (Precedat de «cum»; neobișnuit) Își va pune toate puterile, cum să-și sfîrșească slujba. ISPIRESCU, L. 14. 6. (Introduce o propoziție consecutivă) Cam pe la amiază deodată s-a schimbat vremea cea frumoasă într-o vijelie cumplită, să răstoarne brazii la pămînt, nu altăceva. CREANGĂ, A. 30. S-au făcut ca ceara albă fața roșă ca un măr Și atîta de subțire, să o tai c-un fir de păr. EMINESCU, O. I 82. ◊ (Precedat de «de») Se răpezi... de să-l facă mici fărîmi. ISPIRESCU, L. 17. Un drag de copilaș, de să-l vezi și să nu-l mai uiți. id. ib. 41. ◊ (Precedat de «ca») E prea frumos, ca să fie adevărat. 7. (Introducînd o propoziție condițională, echivalează cu «dacă», urmat de optativ) Să fi dat mii de mii de lei, nu găseai fir de mac printre năsip sau fir de năsip printre mac. CREANGĂ, P. 264. Fugarul Bogdan ar fi fost extradat să nu fi fugit din Polonia. HASDEU, I. V. 24. Pădurice, deasă ești, Mîndra mea, departe ești; Dar să știu că te-aș vedea, Păduricea o-aș tăia. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 128. Duce-m-aș, să am putere. id. ib. 48. III. (În loc. conj.) Măcar să (introduce o propoziție concesivă). Trebile care ți le-oi face eu nu le-a face altul, măcar să fie cu stea în frunte. CREANGĂ, P. 152. Nu mă duc, mamă; nu mă duc la Socola, macar să mă omori. id. A. 119. Numai să (introduce o propoziție condițională). Îți poate fi de folos, numai să vrea. DELAVRANCEA, V. V. 219. Pînă să (introduce o propoziție temporală). Pînă să ajungă el, craiul pe de altă parte și ajunsese acasă. CREANGĂ, P. 186. În loc să v. loc. (Să) nu (care) cumva să v. cumva. Pentru ca să = a) introduce propoziții finale. Nu era ziuă în care... să nu fi mers măcar de zece ori la straturi, pentru ca să vadă dacă nu erau răsărite semințele. SLAVICI, N. I 22; b) are valoare copulativă. A plecat mulțumit, pentru ca să se întoarcă peste o oră din nou nedumerit. Fără să = a) introduce propoziții modale. Gingașa copilă ceti răvașul... fără să verse măcar o lacrimă. NEGRUZZI, S. I 25; b) introduce propoziții concesive. Fără să-mi fi spus cineva, am bănuit adevărul.

SĂU, SA, săi, sale, adj. și pron. pos. (Precedat de art. «al», «a», «ai», «ale» cînd e pronume, cînd stă ca adjectiv pe lîngă un substantiv nearticulat sau este separat de substantiv prin alt cuvînt; în concurență cu lui, ei, lor) 1. (Indică posesiunea) Care aparține persoanei despre care se vorbește; de care persoana respectivă este legată printr-o relație de proprietate: a) (adjectiv) Într-o zi a publicat în «Ziarul său» o informație cam pripită. VLAHUȚĂ, O. A. 262. Și cîte și mai cîte nu cîntă Mihai lăutarul din gură și din scripca sa răsunătoare. CREANGĂ, A. 118; b) (pronume) Gospodărie ca a sa nu are nimeni. 2. (Indică dependența, legătura de filiație, de înrudire, de prietenie, de vecinătate etc.) a) (Adjectiv) Nepătrunsă îi rămînea taina care va fi silit-o odinioară pe această soră a sa să îmbătrînească fecioară cu cosița albă. C. PETRESCU, S. 127. Avea o presimțire vagă că sora sa are să-i spuie ceva. VLAHUȚĂ, O. A. 253. Se mînie foc Scaraoțchi și se duse să-i caute. Și-i striga pe supușii săi în tot feliul. ȘEZ. XVIII 153. ◊ (Enclitic, numai la sg., pe lîngă un nume de înrudire sau un nume indicînd un raport social, uneori atît numele cît și adj. său fiind invariabile) Nevastă-sa e una blondă cu părul creț. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 132. În privința banilor, era de-o delicatețe extremă cu fiu-său. VLAHUȚĂ, O. A. 283. Nora cea mai mare tălmăci apoi celeilalte despre ochiul soacră-sa cel a toate văzători. CREANGĂ, P. 7. ◊ (Cu flexiunea trecută asupra adjectivului) Casa soacră-sei. (Atestat în forma -si) S-a ivit în ușă, petrecut în spate de gunguritul nevesti-si. GALAN, B. I 56. b) (Pronume) Feciorul de împărat care nu mai era al său. ISPIRESCU, la TDRG. ♦ (La m. pl.) Familia persoanei despre care se vorbește; rudele, prietenii, partizanii persoanei respective. El găsi de cuviință să spuie și alor săi ceea ce era să se întîmple fiului lor. ISPIRESCU, L. 98. Spăriet, galbăn ca ceara și cu un pic de suflet, sosește la ai săi. ȘEZ. XII 65. 3. Care este propriu, caracteristic persoanei despre care se vorbește. a) (Adjectiv) Veverița pusese frîu neobositei sale zburdălnicii. HOGAȘ, M. N. 172. Dacă vă închipuiți că tînărul... și-a mai pierdut din aerele sale de erou, vă înșelați amar. VLAHUȚĂ, O. A. 262. Mai pune la socoteală că și Trăsnea era înaintat în vîrstă, bucher de frunte și tîmp de feliul său. CREANGĂ, A. 89. În prezent cugetătorul nu-și oprește a sa minte. EMINESCU, O. I 133. b) (Pronume) Viața mea nu seamănă cu a sa. ♦ (La f. pl.) Treburile (preocupările, obiceiurile, părerile, cusururile) persoanei despre care se vorbește. Așa crede poporul, și dintre ale sale e greu a-l scoate. MARIAN, la TDRG. ◊ Expr. A rămîne (sau a fi) pe-a sa = a rămîne (sau a fi) așa cum vrea el. 4. (Indică subiectul, autorul unei acțiuni) Șeful luase dispoziția ca, în ajunul plecării sale, automobilul... să fie băgat într-un atelier. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 21. Răspunsul său prea sigur face o impresie ciudată avocatului. CARAGIALE, O. I 358. – Regional și în vorbirea familiară, ca enclitic: -so (ȘEZ. IV 171), -su (BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 8), -si.

ȘA, șei și șele, s. f. (Și în forma șea) 1. Piesă de harnașament, confecționată din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului și pe care șade călărețul. Descălecară, își îngrijiră caii, dar șeile nu le luară de pe ei. SADOVEANU, O. I 135. Se suie în pod și coboară de acolo un căpăstru, un frîu, un bici și o șa. CREANGĂ, P. 194. Se avîntă pe șaua calului și plecă în lume. EMINESCU, N. 13. Pe cai iuți ca rîndunele, Fără frîie, fără șele. ALECSANDRI, P. II 14. ◊ (În formule stereotipe din basme) Am încălecat iute pe-o șa și-am venit de v-am spus povestea așa. CREANGĂ, P. 34. ◊ Expr. A bate șaua (ca) să priceapă (sau să înțeleagă) iapa v. iapă. A pune șaua (pe cineva) = a supune, a îngenunchea (pe cineva) muncindu-l, exploatîndu-l. A vorbi din șa = a vorbi de sus, cu siguranță de sine. 2. Parte a bicicletei (a motocicletei etc.) formată dintr-un mic suport triunghiular pe care stă ciclistul. 3. Os din spinarea găinii. Spatele găinii se numesc șea. La cade. ◊ Expr. Șaua turcească = os pe care se găsește hipofiza. 4. Formă de teren reprezentînd o depresiune între două părți mai ridicate care formează un ansamblu; curmătură. Sus, pe șaua dealului, a fost zidită mîndră cetate din Synope. BART, S. M. 21. – Variantă: șea s. f.

ȘO interj. Strigăt cu care se asmut clinii. Stăpînii asmut cîinii: «Șo, mușcă-i!». PAS, Z. I 51.

DUMNEASA pron. pers. Pronume de politețe pentru persoana a 3-a singular. /domnia + sa

SĂ conj. 1) (semn al conjunctivului) Să mergem. 2) (introduce mai multe tipuri de propoziții: subiective, predicative, atributive, completive, finale etc.) Trebuie să plec. Pare să fie om cumsecade. E cazul să începem lucrul. M-a rugat să-l vizitez. A ieșit să-l întâmpine. 3) (în locuțiuni conjuncționale) Până să. Numai să. Fără să. /<lat. si

SĂU² sa (săi, sale) pron. pos. (precedat de art. al, a, ai, ale, înlocuiește numele obiectului posedat de cel despre care se vorbește, precum și numele posesorului): A rămâne ( sau a fi) pe-a sa a rămâne (sau a fi) așa cum a propus sau a hotărât cineva. De-ale sale din ceea ce este caracteristic pentru cineva. Ai săi familia, rudele, prietenii persoanei despre care se vorbește. /<lat. seus sa

SĂU¹ sa (săi, sale) adj. pos. 1) Care aparține celui despre care se vorbește. Fratele ~. Cartea sa. Lucrurile sale. 2) Care este caracteristic unui anumit lucru sau unei anumite persoane. ◊ La timpul ~ într-o perioadă anumită. [Monosilabic] /<lat. seus sa

ȘA, șei f. 1) Piesă de harnașament confecționată din piele, care se fixează pe spinarea calului (sau a altor animale), servind pentru șederea comodă a călărețului. ◊ A pune ~ua pe cineva a impune cuiva propria voință. A se ține tare în ~ a fi stăpân pe situație; a fi sigur de ceva. 2) Scaunul bicicletei sau al motocicletei. 3) Os din spinarea găinii. ◊ ~ua turcească scobitură în osul sfenoid, în care se află glanda hipofiză. 4) Formă de relief reprezentând o depresiune între crestele unui lanț muntos, servind adesea și ca trecătoare. [Art. șaua; G.-D. șeii] /<lat. sella

ȘO interj. pop. (se folosește pentru a asmuța un câine). /Onomat.

să conj. 1. exprimă o condițiune, o presupunere: să am, ți-aș da; 2. servă a forma conjunctivul: nu știu ce să fac; 3. indică un ordin, un scop (subînțeles ca): spune-i să plece, ochi aveți să vedeți; 4. înlocuiește infinitivul (dispărut în graiul popular): nu știe să scrie. [Vechiu-rom. să, dacă = lat. SI].

său pr. posesiv: fratele său. [Lat. SUUS].

șa f. V. șea.

șea f. 1. (pl. șele) un fel de scaun ce se pune în spinarea calului pentru înlesnirea călărețului: încălecai po șea și vă spusei dumniavoastră așa! e sfârșitul stereotip al basmelor; 2. pl. V. șeale. [Lat. SELLA].

dumneaĭéĭ, dumnealór, dumnealúĭ, dumneasá, dumneatá (mold. dumnetá), dumneavoástră (mold. dumnevoástră), fam. îld. domnia eĭ, lor, luĭ, sa, ta, voastră, formule de politeță îld. ĭa și al eĭ, eĭ și al lor, el și al luĭ, el, ĭa și al săŭ, a sa, tu și al tăŭ, voĭ și al vostru. V. domnie.

mă-sa f., gen. mă-seĭ. Fam. Pop. Mama-sa, mama sa.

s’, eliziune îld. să (pron. și conj.): nu s’aude, s’audă cînd îĭ spun!

1) să, din maĭ vechĭu se (lat. sê. V. sine). 1. pron. refl. de pers. III: se preface că e bolnav. 2. pron. impersonal: nu se vede nimic. – În limba vorbită nu se zice astăzĭ de cît să. Asta se vede și maĭ bine în eliziune: s’a dus (ca m’a dus). Dacă s’ar zice se, cum se zicea pînă în sec. 17, nu s’ar maĭ face eliziune, ci contracțiune, și atuncĭ s’ar zice se-a dus (ca te-a dus), cum se zicea pînă în sec. 17. Literatura noŭă l-a reluat pe se.

2) să conj. (din maĭ vechĭu se [Ap. Vor.], lat. si, pop. se, dacă; it. vfr. pv. pg. se. Cp. cu vecin din vicinus). Dacă (Vechĭ). Exprimă o condițiune saŭ o presupunere în propozițiunĭ subordonate: să fi știut, aș fi plecat. Servește la formarea conjunctivuluĭ: știe ce să facă. Arată un ordin: a poruncit să plecăm. Arată un scop și poate fi precedat și de ca: Mă uĭt (ca) să văd. De ce te uițĭ? Ca să văd. Înlocuiește infinitivu (care aproape a dispărut din limba populară și familiară): știe să’noate, știe să scrie (în nord știe a’nota saŭ știe’nota, știe a scrie saŭ știe scrie).

2) săŭ, sa pron. posesiv de pers. III, pl. săi, sale, și (Munt. vest, Olt) sele (lat. sŭus, sŭa, trecut pin forma pop. *sous; it. suo, sua, pv. sieu, son, soa, sa, fr. son, sa, sp. suvo, su, sa, pg. seu, sua). – Acest pronume a dispărut din limba vorbită, care l-a înlocuit cu al luĭ, al ĭeĭ, al lor: țara luĭ, a ĭeĭ, a lor. Numaĭ cu numele de rudenie se întrebuințează la singular ca enclitic: tată-su, frate-su, mamă-sa saŭ (ob.) mă-sa, soră-sa, nevastă-sa, gen. dat. lu tată-su, mă-siĭ, soră-siĭ, neveste-siĭ.

1) se pron. V. să 1.

2) se conj. V. să 2.

1)-su pron. V. săŭ 1.

2)-su, prescurtare din supt 3.

șa f., pl. V. maĭ jos (die șea, lat. sĕlla, scaun, care vine din *sedla d. sĕdére, a ședea; it. pv. cat. pg. sella, fr. selle, sp. silla. V. șed, sedelcă). Un fel de așternut de pele de o formă specială care se pune pe cal și se leagă cu chinga și pe care încalecă călărețu. A bate șaŭa (ca) să priceapă ĭapa, a face aluziune ca să priceapă cineva. Pl. Mijlocu spinăriĭ, partea spinăriĭ la șoldurĭ (care corespunde cu locul unde se pune șaŭa pe cal): mă dor șalele de atîta greutate. – În Munt. vest șea, pl. șele și șeĭ (ca mantale, măntăĭ). În vest șale (ca șade, șase, șapte) cu înțelesu de „mijlocu spinăriĭ”. În est numaĭ șele.

șea f. V. șa.

șéle f. pl., V. șa.

sa¹ (a ~) v. său² (al ~)

sa²/a sa v. său¹/al său

-sa v. -său (fam.)/(pop.) -su

-sa v. -său / -su

sa² (a ~) v. său² (al ~)

sa¹ / a sa v. său¹ / al său

dumneasa (înv.) pr. m. și f., g.-d. dumisale

maică-mea/-ta/-sa (fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. maică-mii/-tii/-sii

s-² conjcț. v. să

sale¹/ale sale¹ v. său¹/al său

sale² (ale ~) v. său² (al ~)

sale³/a sale v. său¹/al său

+să¹ component al viit. (Am să plec. O să plec.)

+să² marcă a conj. (Să piei din ochii mei! Nu are cine să vină.)

să³/(+ vocală, în tempo rapid) s- conjcț. (Puteam și eu să adun/s-adun.)

săi¹ (ai ~) pr. v. său² (al ~)

săi²/ai săi adj. pr. v. său¹/al său

său² (al ~) pr. m., pl. ai săi, g.-d. alor săi; f. sg. a sa, pl. ale sale, g.-d. alor sale (Prietenul meu e medic, al său e profesor.; contra sa)

său¹/al său adj. pr. m., pl. săi/ai săi; f. sa/a sa, g.-d. sale/a sale, pl. sale/ale sale (prietenul său/un prieten al său/al său prieten; prietenului său/unui prieten al său; prietenii săi/niște prieteni ai săi/ai săi prieteni; prietenilor săi/unor prieteni ai săi; prietena sa/o prietenă a sa/a sa prietenă; prietenei sale/unei prietene a sale; prietenele sale/niște prietene ale sale/ale sale prietene; prietenelor sale/unor prietene ale sale) corectat(ă)

-său (fam.)/(pop.) -su (după nume de rudenie) adj. pr. m. (frate-său/frate-su; lui frate-său/lui frate-su); f. -sa (soră-sa), g.-d. -sii (soră-sii)

sor-mea v. soră-mea

soră-mea/-ta/-sa (pop., fam.) / (în tempo rapid) sor-mea etc. s. f. + adj. pr., g.-d. soră-mii/-tii/-sii etc.; voc. soră-meo

șa s. f., art. șaua, g.-d. art. șeii; pl. șei

!taică-meu/-tău/-său (fam.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui taică-meu/-tău/-său

+taică-miu/-tu/-su (fam., pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. lui taică-miu/-tu/-su

+tat-su/tac-su/ta-su (pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui tat-su/tac-su/ta-su

+tat-tu/tac-tu (pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui tat-tu/tac-tu

!tată-meu/-tău/-său (pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui tată-meu/-tău/-său

+tată-miu/-tu/-su (pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui tată-miu/-tu/-su

!tătâne-meu/-tău/-său (înv., pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui tătâne-meu/-tău/-său

+tătâne-miu/-tu/-su (înv., pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui tătâne-miu/-tu/-su

Alteța Sa loc. pr., g.-d. Alteței Sale (abr. A.S.); pl. Altețele Lor

!ca (...) să conjcț.

!Cucernicia Sa loc. pr., g.-d. Cucerniciei Sale, pl. Cucerniciile Lor

!Cuvioșia Sa (-vi-o-) loc. pr., g.-d. Cuvioșiei Sale; pl. Cuvioșiile Lor

!Domnia Sa loc. pr., g.-d. Domniei Sale; pl. Domniile Lor

!dumneasa (pop.) pr. m. și f., g.-d. dumisale

!Eminența Sa loc. pr., g.-d. Eminenței Sale, pl. Eminențele Lor

!Excelența Sa loc. pr., g.-d. Excelenței Sale; pl. Excelențele Lor

în loc să loc. conjcț.

!Înălțimea Sa (înv.) loc. pr., g.-d. Înălțimii Sale; pl. Înălțimile Lor

!Luminăția Sa (înv.) loc. pr., g.-d. Luminăției Sale; pl. Luminățiile Lor

!Magnificența Sa (livr.) loc. pr., g.-d. Magnificenței Sale; pl. Magnificențele Lor

maică-mea (-ta, -sa) (fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. maică-mii (-tii, -sii)

!Maiestatea Sa/Majestatea Sa loc. pr., g.-d. Maiestății Sale/Majestății Sale; abr. M. S.; pl. Maiestățile Lor/ Majestățile Lor

Majestatea Sa v. Maiestatea Sa

mamă-sa v. mamă-ta

mă-sa v. mă-ta

mă-ta (-sa) (pop.) s. f. + adj. pr., g.-d. mă-tii (-sii)

*măcar să adv. + conjcț.

!Măria Sa (înv.) loc. pr., g.-d. Măriei Sale; pl. Măriile Lor

*Panevghenia Sa (înv.) (Pa-nev-/Pan-ev-) loc. pr., g.-d. Panevgheniei Sale

*până să loc. conjcț.

!pentru ca... să loc. conjcț. (pentru ca el să înțeleagă)

!Preasfinția Sa (Preas-fin-/Prea-sfin-) loc. pr., g.-d. Preasfinției Sale; abr. P.S.S.; pl. Preasfințiile Lor, g.-d. Preasfințiilor Lor

s-² conjcț. v. să

s-o¹ conjcț. + pr. (s-o ducă)

sale¹/ ale sale¹ v. său¹ / al său

sale² (ale ~) v. său² (al ~)

să conjcț. (în tempo rapid s-: s-adun)

săi² (ai ~) pr. v. său² (al ~)

săi¹/ ai săi adj. pr. v. său¹/ al său

său² (al ~) pr. m., pl. ai săi, g.-d. alor săi; f. sg. a sa, pl. ale sale, g.-d. alor sale

său¹ / al său adj. pr. m. (prietenul său / un prieten al său, al său prieten; prietenului său / unui prieten al său), pl. săi / ai săi (prietenii săi / niște prieteni ai săi, ai săi prieteni; prietenilor săi / unor prieteni ai săi); f. sa / a sa (prietena sa / o prietenă a sa, a sa prietenă), g.-d. sale / a sale (prietenei sale / unei prietene a sale), pl. sale / ale sale (prietenele sale / niște prietene ale sale, ale sale prietene; prietenelor sale / unor prietene ale sale)

-său/-su (fam., pop., numai după nume de rudenie) adj. pr. m. (frate-său/frate-su; lui frate-său/lui frate-su); f. -sa (soră-sa), g.-d. -sii (soră-sii)

soră-mea (-ta, -sa) (pop.) s. f. + adj. pr., g.-d. art. soră-mii (-tii, -sii)

șa s. f., art. șaua, g.-d. art. șeii; pl. șei

taică-meu (-tău, -său) (pop.) s. m. + adj. pr.

*taică-miu (-tu,-su) (fam.) s. m. + adj. pr.

tată-meu (-tău, -său) (pop.) s. m. + adj. pr.

maică-mea (-ta, -sa) s. f., g.-d. maică-mii (-tii, -sii)

mamă-ta (-sa) s. f., g.-d. mamă-tii (-sii)

soră-mea (-ta, -sa) s. f., g.-d. art. soră-mii (-tii, -sii)

taică-meu (-tău, -său) s. m.

tată-meu (-tău, -său) s. m.

tătâne-meu (-tău, -său) s. m.

ca să conjcț.

Domnia sa s. f. art. + adj., abr. D-sa, g.-d. Domniei sale, abr. D-sale

dumneasa pr., abr. d-sa, g.-d. dumisale, abr. d-sale

în loc să loc. conjcț.

Luminarea sa s. f. art. + adj., g.-d. art. Luminării sale

maica-mea (-ta, -sa) s. f. + adj., g.-d. maică-mii (-tii, -sii)

pentru ca să loc. conjcț.

Preasfinția sa s. f. art. + adj. (sil. mf. -sfin-), g.-d. Preasfinției sale; abr. P.S.S.

să conjcț. (în tempo rapid și s- + cuvânt începător cu vocală: s-adun)

său (precedat de al) pr. m., pl. ai săi, g.-d. alor săi; f. sg. a sa, pl. ale sale, g.-d. alor sale

său / al său adj. m., pl. săi / ai săi; f. sg. sa / a sa, g.-d. sale / a sale, pl. sale / ale sale (și -său / -su m. sg., -sa, f. sg., -sii / -sei, g.-d. f. sg. în îmbinări ca frate-său, soră-sii etc.)

soră-mea (-ta, -sa) s. f. + adj., g.-d. art. soră-mii (-tii, -sii)

șa s. f., art. șaua, g.-d. art. șeii; pl. șei

șo interj.

taică-meu (-tău, -său) s. m. + adj.

tată-meu (-tău, -său) s. m. + adj.

dumisale

nelalocul său

pentru ca să

șa, art. șaua, pl. șei

domnia sa, domnia ta, Domnia voastră, Domniei voastre gen. Abreviat: d-ta, d-sa, Dv. nom. și gen. sg. și pl.

șa, șele.

DUMNEASA pron. v. dânsul, dumnealui, el.

SĂ conj. de, și. (Stai ~ mă aștepți.)

SĂU pron., adj. lui. (Calul ~.)

ȘA s. I. (GEOGR.) curmătură, (reg.) deșilătură. II. v. clitelum.

ȘA s. v. greabăn, samar, spate, spinare.

dumneasa pron. v. DÎNSUL. DUMNEALUI. EL.

SĂ conj. de, și. (Stai ~ mă aștepți.)

SĂU pron., adj. lui. (Vorba ~.)

ȘA s. (GEOGR.) curmătură, (reg.) deșilătură.

șa s. v. GREABĂN. SAMAR. SPATE. SPINARE.

să conj. – 1. (Înv.) Dacă (funcție condițională); să ești tu (Coresi). – 2. Pentru a (indică finalitatea) unde-i mîța, să ne vadă? (Alecsandri). – 3. Semn al conjunctivului. – Mr., megl. să, si, istr. se. Lat. sῑ (Pușcariu 1491; Tiktin; V. Grecu, Arhivele Olteniei, IV, 18). Cu al doilea sens, se poate substitui prin ca să. Funcția condițională a dispărut în sec. XVII. Cf. săva.

său (sa, pl. săi, sale), adj. pos. – Care aparține persoanei despre care se vorbește. – Var. enclitică -su. Mr. seu, su, megl. seu, sa, istr. seu, sę. Lat. suus, sua, disimilat în *sous, *sa (Densusianu, Hlr., 145; Pușcariu 1534; REW 8493a; Candrea), sau mai probabil în *seus, *sa prin analogie cu meus (Graur, Rom., LV, 473; Rosetti, I, 60).

șa (șei), s. f. – 1. Piesă de harnașament. – 2. Curmătură. – 3. Os din spinarea găinii. – 4. (Pl.) Parte a spinării din regiunea lombară. – Var. șea. – Mr., megl. șauă, șao, pl. șali. Lat. sĕlla (Pușcariu 1490; REW 7795), cf. it., prov., cat. sella, fr. selle, sp. silla. Pl. poate fi și șele, pentru primele trei sensuri; pentru al patrulea, se folosește numai șale. Der. șelar, s. m. (persoană care face și vinde șei), cu suf. -ar (după REW 7796, din lat. sĕllārius); șelărie, s. f. (loc unde se fac și se vînd șei); șeuaș (var. șăuaș), s. m. (cal înșeuat); înșeua, vb. (a pune șaua pe cal); înșela, vb. (a înșeua; a amăgi; a trăda, a fi infidel; refl., a greși); înșelătură, s. f. (amăgire, trișare); înșelășag, s. n. (Mold., amăgire); înșelăciune, s. f. (amăgire, fraudă); îmșelător (var. înșelăcios), adj. (care înșală, amăgitor). Mulți cercetători fac două cuvinte distincte din înșela „a înșeua” și înșela „a amăgi” și-l derivă pe ultimul din sl. mŭšelŭ „cîștig” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 148; Weigand, Jb., XIII, 110; Pușcariu, Dacor., VI, 327-32; DAR); cf. v. bg. mšel „amăgire”; dar trecerea semantică pare explicabilă, căci în rom. numeroși termeni exprimă ideea de „a înșela” prin cea de „a-și pune ceva nepotrivit”, cf. potcovi, încălța, pune ipingeaua, papugiu, potlogar etc. (mai multe ex. la Spitzer, Mitt. Wien, 139; Skok, Archiv. sl. Phil., XXXVII, 83; Spitzer, Dacor., III, 651), și la fel sb. nasamariti, cu cele două sensuri (Rosetti, III, 99).

SA (< cuv. germ. Sturm Abteilung „Divizii de asalt”), organizație paramilitară, creată în 1921 de către Hermann Göring și reorganizată în 1930 sub comanda lui Ernst Röhm, ce număra peste 2 mil. membri cu rol important în ascensiunea și preluarea puterii de A. Hitler (1933). Scoasă în afara legii și decimată din ordinul lui Hitler (30 iun. 1934, „Noaptea cuțitelor lungi”), deoarece exercita prea multă influență politică.

SÁ, Mem de (1500-1572), administrator colonial portughez. Guvernator general al Braziliei (1557-1572). Fondator (1565) al orașului Rio de Janeiro.

A WOMAN’S FUTURE IS NOT WITH HER MOTHER (engl.) viitorul unei femei nu este alături de mama sa – G.B. Shaw, „Too true to be good”, 1114.

CUIQUE SUUM (lat.) fiecăruia (ceea) ce-i al său, ce-i aparține – Aforism din dreptul roman. E necesar să se acorde cuique suum.

ÎNVĂȚĂTURILE LUI NEAGOE BASARAB CĂTRE FIUL SĂU TEODOSIE, operă de mare valoare literară și istorică a lui Neagoe Basarab (paternitate contestată de unii cercetători). Păstrate în manuscris slavon și în mai multe copii în traducere românească, dintre care cea mai veche datează din sec. 17. Lucrarea, cu o structură complexă, are o serioasă amprentă de originalitate, decurgând din trăsăturile specifice ale mediului și ale epocii în care a fost scrisă (sec. 16). Î. îmbină paginile moralizatoare cu cele de teorie politică (formulează concepția conducerii autoritare a statului fundamentată pe dreptate), gândirea socială, izvorâtă din experiența trăită, cu adevărate capitole de manual diplomatic, strategic și militar, cu reflecția filozofică și meditația lirică, fiind totodată un breviar de dogmatică și morală creștin-ortodoxă; ele se constituie într-un îndreptar pentru viitorul domn Teodosie, fiul lui Neagoe.

NEMO PATRIAM, QUIA MAGNA EST, AMAT SED QUIA SUA (lat.) nimeni nu-și iubește patria fiindcă este mare, ci pentru că este a sa – Seneca, „Epistulae”, 66, 26.

NEMO PROPHETA IN PATRIA SUA (lat.) nimeni nu este profet în țara sa – Luca, 4, 24.

PRO DOMO SUA (lat.) pentru casa sa – Unul dintre cele patru discursuri rostite de Cicero la întoarcerea sa din exil, prin care-și revendica averea răpită de patricianul Clodius. A pleda pro domo, a-ți susține cauza propria cauză.

S.A., abreviere pentru Societate pe acțiuni.

SÁ DE MIRANDA [də mirəndə], Francisco de (1495-1558), scriitor renascentist și umanist portughez. A introdus în literatura națională sonetul, egloga, elegia („Cantigas”, „Egloge”); texte cu caracter didactic. Creator al dramaturgiei portugheze („Străinii”).

a pune șaua (pe cineva) expr. 1. a exploata (pe cineva). 2. a constrânge (pe cineva) să facă ceva.