AFILIA, afiliez, vb. I. Refl. (Despre organizații, instituții etc.) A se alătura altei organizații, instituții etc., stabilind raporturi de subordonare sau de colaborare. [Pr.: -li-a-] – Din fr. affilier.

A SE AFILIA mă ~ez intranz. (despre organizații, instituții, societăți) A se alătura altei organizații, instituții sau societăți, subordonându-i-se. [Sil. -li-a] /<fr. affilier

AFILIA, afiliez, vb. I. Refl. (Despre organizații, instituții etc.) A se alătura altei organizații, instituții etc., stabilind raporturi de subordonare sau de colaborare. [Pr.: -li-a] – Din fr. affilier.

AFILIA, afiliez, vb. I. Refl. (Despre organizații, instituții, societăți) A se alătura altei organizații, instituții sau societăți care are același caracter sau același specific, primind directivele acesteia și subordonîndu-i-se. – Pronunțat: -li-a.

AFILIA, afiliez, vb. I. Refl. (Despre organizații, instituții etc.; rar, despre persoane izolate) A se alătura altei organizații, instituții etc. cu același caracter, primindu-i directivele și subordonîndu-i-se. [Pr.: -li-a] – Fr. affilier.

afilia vtr [At: DA / P: ~li-a / Pzi: ~iez / E: fr affilier] 1-2 (D. organizații, instituții etc.) A se asocia unei organizații, instituții etc., stabilind raporturi de subordonare sau de colaborare.

AFILIA vb. I. refl. (Despre organizații, instituții, societăți) A se alătura altei organizații, instituții sau societăți de același fel, subordonîndu-i-se. ♦ tr. A stabili anumire raporturi de subordonare între mai multe societăți. [Pron. -li-a, p. i. -iez, 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. affilier, cf. lat. affiliare – a lua ca fiu].

AFILIA vb. I. refl. a se alătura unei organizații, instituții etc. de același fel, subordonându-i-se. II. tr. a stabili anumite raporturi de subordonare. (< fr. affilier, lat. affiliare)

afilia (i-a) (ind. prez. 3 sg. și pl. afiliază, 1 pl. afiliem, ger. afiliind)

afilia vb. (sil. -li-a), ind. prez. 1 sg. afiliez, 3 sg. și pl. afiliază, 1 pl. afiliem (sil. -li-em); conj. prez. 3 sg. și pl. afilieze; ger. afiliind (sil. -li-ind)

*AFILIA (-liez) vb. tr. și refl. A (se) asocia (vorb. de corporațiuni, de comunități, de unele societăți); a primi (a intra) ca membru într’o societate, într’o asociațiune (mai adesea secretă): s’a afiliat la acea societate de revoluționari [fr. < lat.].

afilia (a ~) (desp. -li-a) vb., ind. prez. 1 sg. afiliez (desp. -li-ez), 3 afiliază, 1 pl. afiliem; conj. prez. 1 sg. să afiliez, 3 să afilieze; ger. afiliind (desp. -li-ind)

afilia (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 afiliază, 1 pl. afiliem (-li-em); conj. prez. 3 să afilieze; ger. afiliind (-li-ind)

afiliare sf vz afiliere

afiliat, ~ă [At: DA / P: ~li-at / Pl: ~ați, ~e / E: afilia] 1-2 smf, a (Persoană) care se asociază unei organizații, instituții etc., fiind cu aceasta în raport de subordonare sau de colaborare.

*AFILIAT, -ATĂ adj. sm. f. p. AFILIA: Nicolae Ipsilante, unul din afiliați, căutase să tragă și pe frate-său Alexandru (I.-GH.) ¶¶ Contr. NEAFILIAT.

*afiliát, -ă adj. Care s’a afiliat, care e într’o afiliațiune. Subst. Un afiliat.

AFILIAT, -Ă, afiliați, -te, adj. (Despre organizații instituții, societăți sau, rar, despre persoane izolate) Alăturat unei organizații, unei instituții, unei societăți care are același caracter sau același specific, primind directivele acesteia și subordonîndu-i-se. Sindicatele din R.P.R., afiliate la Federația Sindicală Mondială, dezvoltă în rîndurile membrilor de sindicat spiritul internaționalismului proletar, luptă pentru întărirea unității mișcării muncitorești internaționale, pentru pace trainică și democrație în lumea întreagă. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2570. ◊ (Substantivat) Nicolaie Ipsilante... unul din afiliați, căutase să tragă și pe frate-său Alexandru. GHICA, S. 96. – Pronunțat: -li-at.

AFILIAT, -Ă, afiliați, -te, adj. (Adesea substantivat) Alăturat unei organizații, unei instituții, unei societăți care are același caracter sau același specific, primind directivele acesteia și subordonîndu-i-se. [Pr.: -li-at] – V. afilia.

afiliație sf [At: DA / V: (înv) ~iune / P: ~li-a~ / Pl: ~ii / E: fr affiliation] Afiliere.

AFILIAȚIE s.f. Afiliere. [Gen. -iei, var. afiliațiune s.f. / < fr. affiliation].

AFILIAȚIE, afiliații, s. f. Afiliere. [Pr.: -li-a-] – Fr. affiliation.

AFILIAȚIE s. afiliere. (~ la o organizație.)

AFILIAȚIE s. v. afiliere.

AFILIAȚIE s. f. afiliere. (< fr. affiliation)

AFILIAȚIE, afiliații, s. f. Afiliere. [Pr: -li-a-] – Din fr. affiliation.

AFILIAȚIE, afiliații, s. f. Afiliere. [Pr.: -li-a-] – Din fr. affiliation.

AFILIAȚIE, afiliații, s. f. Afiliere. – Pronunțat: -ți-e.

*AFILIAȚIUNE. *AFILIAȚIE sf. 1 Faptul de a (se) afilia ¶ 2 Tovărășie [fr.].

*afiliațiúne f. (mlat. af-filiátio, -ónis. V. filiațiune). Acțiunea de saŭ de a te afilia, asociațiune. – Și -áție și -ére.

AFILIE s. f. lipsa totală a frunzelor la unele plante. (< fr. aphyllie)

AFILIERE s. afiliație.

afiliere (-li-e-) s. f., g.-d. art. afilierii; pl. afilieri

AFILIERE s.f. Acțiunea, faptul de a se afilia; afiliație. [< afilia].

afiliere sf [At: DA ms / V: (înv) ~liare / P: ~li-e~ / Pl: ~ri / E: afilia] Asociere a unei persoane, a unei grupări mai mici sau a unei instituții, organizații etc. la alta mai mare Si: afiliație.

AFILIERE, afilieri, s. f. Acțiunea de a (se) afilia. Convocat pentru ziua de 8 mai 1921 la București, Congresul general al Partidului Socialist a votat în ziua a 5-a (13 mai), cu o majoritate zdrobitoare, înființarea Partidului Comunist din Romînia și afilierea la Internaționala a III-a. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 522. – Pronunțat. -li-e-.

AFILIERE, afilieri, s. f. Acțiunea de a se afilia. [Pr.: -li-e-].

afiliere s. f. (sil. -li-e-), g.-d. art. afilierii; pl. afilieri

AFILIERE s. afiliație. (~ la o organizație.)

afiliere (desp. -li-e-) s. f., g.-d. art. afilierii; pl. afilieri

*afiliéz, v. tr. (fr. affilier, d. mlat. af-filiare, d. ad, la, și filius, fiu). Adopt, asociez (vorbind de o societate maĭ mare care îșĭ asociază una maĭ mică saŭ o persoană).

afilíu, afilíi adj. (d. bărbați) afemeiat

cin (cinuri), s. n. – 1. Clasă, rang, categorie. – 2. Breaslă, corporație. – 3. Situație, poziție, funcție. Sl. činŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 52); Cf. mag. csin. – Der. încinuit, adj. (înv., afiliat unei corporații sau unui ordin); cinovnic, s. m. (funcționar, vînzător), din rus. činovnik (sec. XIX, astăzi rar).

COMITETUL OLIMPIC ROMÂN (C.O.R.), organ înființat în anul 1914, avînd ca principal scop dezvoltarea și protejarea mișcării olimpice și a sportului amator. Afiliat la Comitetul Internațional Olimpic.

DECLARAȚIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI, document internațional adoptat de O.N.U. la 10 dec. 1948. Prevede respectarea drepturilor și libertăților omului și cuprinde o enumerare a acestora. Ziua adoptării declarației se celebrează în fiecare an ca „Ziua drepturilor omului”. PREAMBUL Considerând că recunoaștem demnității inerente tuturor membrilor familiei umane și a drepturilor lor egale și inalienabile constituie fundamentul libertății, dreptății și păcii în lume, Considerând că ignorarea și disprețuirea drepturilor omului au dus la acte de barbarie și care revoltă conștiința omenirii și că făurirea unei lumi în care ființele umane se vor bucura de libertatea cuvântului și și a convingerilor și vor fi eliberate de teamă și mizerie a fost proclamată drept cea mai înaltă aspirație a oamenilor, Considerând că este esențial ca drepturile omului să fie ocrotite de autoritatea legii pentru ca omul să nu fie silit să recurgă, ca soluție extremă, la revoltă împotriva tiraniei și asuprii, Considerând că este esențial a se încuraja dezvoltarea relațiilor prietenești între națiuni, Considerând că în Carta popoarelor Organizației Națiunilor Unite au proclamat din nou credința lor în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea și în valoarea persoanei umane, drepturi egale pentru bărbați și femei și că au hotărât să favorizeze progresul social și îmbunătățirea condițiilor de viață în cadrul unei libertăți mai mari, Considerând că statele membre s-au angajat să promoveze în colaborare cu Organizația Națiunilor Unite respectul universal și efectiv față de drepturile omului și libertățile fundamentale, precum și respectarea lor universală și efectivă, Considerând că o concepție comună despre aceste drepturi și libertăți este de cea mai mare importanță pentru realizarea deplină a acestui angajament, ADUNAREA GENERALĂ proclamă PREZENTA DECLARAȚIE UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI ca ideal comun spre care trebuie să tindă toate popoarele și toate națiunile, pentru ca toate persoanele și toate organele societății să se străduiască, având această declarație permanent în minte, ca prin învățătură și educație să dezvolte respectul pentru aceste drepturi și libertăți și să asigure prin măsuri progresive, de ordin național și internațional, recunoașterea și aplicarea lor universală și efectivă, atât în sânul popoarelor statelor membre, cât și al celor din teritoriile aflate sub jurisdicția lor. Articolul 1. Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele sunt înzestrare cu rațiune și conștiință și trebuie să se comporte unele față de altele în spiritul fraternității. Articolul 2. Fiecare om se poate prevala de toate drepturile și libertățile proclamate în prezenta declarație fără nici un fel de deosebire ca, de pildă, deosebirea de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, de origine națională sau socială, avere, naștere sau orice alte împrejurări. În afară de aceasta, nu se va face nici o deosebire după statutul politic, juridic sau internațional al țării sau al teritoriului de care ține o persoană, fie că această țară sau teritoriu sunt independente, sub tutelă, neautonome, sau supuse vreunei limitări de suveranitate. Articolul 3. Orice ființă umană are dreptul la viață, la libertate și la securitatea personală. Articolul 4. Nimeni nu va fi ținut în sclavie, nici în servitute; sclavajul și comerțul cu sclavi sunt interzise sub toate formele sale. Articolul 5. Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante. Articolul 6. Fiecare om are dreptul să i se recunoască pretutindeni personalitatea juridică. Articolul 7. Toți oamenii sunt egali în fața legii și au, fără nici o deosebire, dreptul la o egală protecție a legii. Toți oamenii au dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta declarație și împotriva oricărei provocări la o asemenea discriminare. Articolul 8. Orice persoană are dreptul la satisfacția efectivă din partea instanțelor juridice naționale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute prin constituție sau lege. Articolul 9. Nimeni nu trebuie să fie arestat, deținut sau exilat în mod arbitrar. Articolul 10. Orice persoană are dreptul în deplină egalitate de a fi audiată în mod echitabil și public de către un tribunal independent și imparțial care va hotărî fie asupra drepturilor și obligațiilor sale, fie asupra temeiniciei oricărei acuzări în materie penală îndreptată împotriva sa. Articolul 11. 1. Orice persoană acuzată de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul să fie presupusă nevinovată până când vinovăția sa va fi stabilită în mod legal în cursul unui proces public în care i-au fost asigurate toate garanțiile necesare apărării sale. 2. Nimeni nu va fi condamnat pentru acțiuni sau omisiuni care nu constituiau, în momentul când au fost comise, un act cu caracter penal conform dreptului internațional sau național. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai grea decât aceea care era aplicabilă în momentul când a fost săvârșit actul cu caracter penal. Articolul 12. Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viața sa personală, în familia sa, în domiciliul sau în corespondența sa, nici al atingeri aduse onoarei și reputației sale. Orice persoană are dreptul la protecția legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri. Articolul 13. 1. Orice persoană are dreptul de a circula în mod liber și de a-și alege reședința în interiorul granițelor unui stat. 2. Orice persoană are dreptul de a părăsi orice țară, inclusiv a sa, și de a reveni în țara sa. Articolul 14. 1. În caz de persecuție, orice persoană are dreptul de a căuta azil și de a beneficia de azil în alte țări. 2. Acest drept nu poate fi invocat în caz de urmărire ce rezultă în mod real dintr-o crimă de drept comun sau din acțiuni contrare scopurilor și principiilor Organizației Națiunilor Unite. Articolul 15. 1. Orice persoană are dreptul la o cetățenie. 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetățenia sa sau de dreptul de a-și schimba cetățenia. Articolul 16. 1. Cu începere de la împlinirea vârstei legale, bărbatul și femeia, fără nici o restricție în ce privește rasa, naționalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea căsătoriei, în decursul căsătoriei și la desfacerea ei. 2. Căsătoria nu poate fi încheiată decât cu consimțământul liber și deplin al viitorilor soți. 3. Familia constituie elementul natural și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului. Articolul 17. 1. Orice persoană are dreptul la proprietate. atât singură, cât și în asociație cu alții. 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa. Articolul 18. Orice om are dreptul la libertatea gândirii, de conștiință și religie; acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea, singur sau împreună cu alții, atât în mod public, cât și în mod privat, prin învățătură, practici religioase, cult și îndeplinirea riturilor. Articolul 19. Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiuni din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele unui stat. Articolul 20. 1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire și de asociere pașnică. 2. Nimeni nu poate fi silit să facă parte din dintr-o asociație. Articolul 21. 1. Orice persoană are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale țării sale, fie direct, fie prin reprezentanți liber aleși. 2. Orice persoană are dreptul de acces egal la funcțiile publice din țara sa. 3. Voința poporului trebuie să constituie baza puterii de stat; această voință trebuie să fie exprimată prin alegeri nefalsificate, care să aibă loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal și exprimat prin vor secret sau urmând o procedură echivalentă care să asigure libertatea votului. Articolul 22. Orice persoană, în calitatea sa de membru al societății, are dreptul la securitatea socială; ea este îndreptățită ca prin efortul național și colaborarea internațională, ținându-se seama de organizarea și resursele fiecărei țări, să obțină realizarea drepturilor economice, sociale și culturale indispensabile pentru demnitatea sa și libera dezvoltare a personalității sale. Articolul 23. 1. Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii sale, la condițiile echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și la ocrotirea împotriva șomajului. 2. Toți oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egală. 3. Orice om care muncește are dreptul la o retribuire echitabilă și satisfăcătoare care să-i asigure atât lui, cât și familiei sale, o existență conformă cu demnitatea umană și completată, la nevoie, prin alte mijloace de protecție socială. 4. Orice persoană are dreptul de a întemeia sindicate și de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale. Articolul 24. Orice persoană are dreptul la odihnă și recreație, inclusiv la o limitare rezonabilă a zilei de muncă și la concedii periodice plătite. Articolul 25. 1. Orice om are dreptul la un nivel de trai care să-i asigure sănătatea și bunăstarea lui și a familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de șomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrânețe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistență; în urma unor împrejurări independente de voința sa. 2. Mama și copilul au dreptul la ajutor și ocrotire deosebite. Toți copiii, fie că sunt născuți în cadrul unei căsătorii sau în afara acesteia, se bucură de aceeași protecție socială. Articolul 26. 1. Orice persoană are dreptul la învățătură. Învățământul trebuie să fie gratuit. cel puțin în ceea ce privește învățământul elementar și general. Învățământul tehnic și profesional trebuie să fie la îndemâna tuturor, iar învățământul superior trebuie să fie de asemenea egal, accesibil tuturor, pe bază de merit. 2. Învățământul trebuie să urmărească dezvoltarea deplină a personalității umane și întărirea respectului față de drepturile omului și libertățile fundamentale. El trebuie să promoveze înțelegerea, toleranța, prietenia între toate popoarele și toate grupurile rasiale sau religioase, precum și dezvoltarea activității Organizației Națiunilor Unite pentru menținerea păcii. 3. Părinții au dreptul de prioritate în alegerea felului de învățământ pentru copiii lor minori. Articolul 27. 1. Orice persoană are dreptul de a lua parte în mod liber la viața culturală a colectivității, de a se bucura de arte și de a participa la progresul științific și la binefacerile lui. 2. Fiecare om are dreptul la ocrotirea intereselor morale și materiale care decurg din orice lucrare științifică, literară sau artistică al cărei autor este. Articolul 28. Orice persoană are dreptul la o orânduire socială și internațională în care drepturile și libertățile expuse în prezenta declarație pot fi pe deplin înfăptuite. Articolul 29. 1. Orice persoană are îndatoriri față de colectivitate, deoarece numai în cadrul acesteia este posibilă dezvoltarea liberă și deplină a personalității sale. 2. În exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare om nu este supus decât numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigur cuvenita recunoaștere și respectare a drepturilor și libertăților altora și ca să fie satisfăcute justele cerințe ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică. 3. Aceste drepturi și libertăți nu vor putea fi în nici un caz exercitate contrar scopurilor și principiilor Organizației Națiunilor Unite. Articolul 30. Nici o dispoziție a prezentei declarații nu poate fi interpretată ca implicând pentru vreun stat, grupare sau persoană dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a săvârși vreun act îndreptat spre desființarea unor drepturi sau libertăți enunțate în prezenta declarație.

fiu (fii), s. m. – Copil, băiat (considerat în raport cu părinții). – Mr. h’il’u, megl. il’u, istr. fil’. Lat. fῑlius (Pușcariu 618; Candrea-Dens., 588; REW 3303; DAR), cf. it. figlio, fr. fils, sp. hijo, port. filho. Cf. și fie. Der. firesc, adj. (filial); înfia, vb. (a adopta). – Der. neol. (din fr.) filial, adj.; filiați(un)e, s. f.; afilia, vb. Din rom. provine rut. fil (Miklosich, Wander., 15).

înrolà v. 1. a înscrie în rolurile armatei: înrolarea se face prin tragerea la sorț dela 21-29 de ani; 2. a afilia la o societate, la un partid.

LEGĂMÎNT, legăminte, s. n. 1. Promisiune solemnă, angajament de a face ceva. Făceam în mine legămînt să nu uit pînă la sfîrșitul vieții mele raiul de la Nada Florilor. SADOVEANU, N. F. 84. Cristophi era un ofițer, un căuzaș afiliat al Frăției, un om care știa ce legămînt face. CAMIL PETRESCU, O. II 29. N-au putut să-și îndeplinească legămintele ce au făcut. ISPIRESCU, L. 219. 2. Învoială, înțelegere, convenție. Mă frate... eu fac cu tine un legămînt, ca să nu te mai văz așa de amărît. SADOVEANU, M. C. 71. Îndestule... sînt temeiurile voastre spre a ne lepăda de acum de orice vechi legăminte cu fățarnica și barbara putere turcească. ODOBESCU, S. III 452. 3. (Învechit) Unire, legătură, relație. Depresiuni ca acestea am încercat adesea în călătoriile mele prin țară, și suvenirea lor nu este cel mai slab legămînt ce strînge inima mea de patrie. ODOBESCU, S. II 270.

neafiliat, ~ă a [At: DEX² / P: ne-a-fi-li-at / Pl: ~ați, ~e / E: ne- + afiliat] Care nu este afiliat unei organizații, instituții etc.

NEAFILIAT, -Ă, neafiliați, -te, adj. Care nu este afiliat unei organizații, instituții etc. [Pr.: ne-a-fi-li-at] – Pref. ne- + afiliat (după fr. non-affilie).

NEAFILIAT, -Ă, neafiliați, -te, adj. Care nu este afiliat unei organizații, instituții etc. [Pr.: ne-a-fi-li-at] – Ne- + afiliat (după fr. non-affilié).

ORGANIZAȚIA MONDIALĂ DE TURISM (O.M.T.; în engl.: World Tourism Organisation – W.T.O.), organizație internațională interguvernamentală, creată în 1974, cu sediul la Madrid (Spania), în scopul coordonării activității organizațiilor naționale de turism, îmbunătățirii călătoriilor turistice în și între statele membre. Are 139 de state și teritorii autonome (2001) și peste 350 membri afiliați ce reprezintă guverne locale, asociații și companii private din turism, inclusiv aeriene, grupuri hoteliere și turoperatori.

PARTIDUL COMUNIST ROMÂN (P.C.R.), partid de extrema stângă, creat la 8 mai 1821, la București, la Congresul Partidului Socialist din România, la care se hotărăște transformarea acestuia în Partidul Comunist din România (P.C.R.) și afilierea (votată la 11 mai 1921), pe baza celor 21 de condiții (438 mandate pentru afilierea necondiționată, iar 111, cu rezerve) la Internaționala a III-a, Comunistă (Komintern). Prin acceptarea condițiilor de afiliere la Internaționala Comunistă, P.C.R. a devenit nu numai un subordonat ideologic al Komintern-ului, dar și un instrument docil al guvernului sovietic, în vederea subminării ordinii constituționale și a unității statului român. De-a lungul existenței, a avut mai multe denumiri: Partidul Socialist-Comunist (1921-1922), Partidul Comunist din România (1922-1945), Partidul Comunist Român (1945-1948), Partidul Muncitoresc Român (1948-1965) și Partidul Comunist Român (1965-1989). În programele adoptate începând din 1921, P.C.R. și-a propus ca obiectiv principal răsturnarea burgheziei și moșierimii, în vederea cuceririi puterii și instaurării dictaturii proletariatului și țărănimii, rolul de hegemon revenindu-i clasei muncitoare, în frunte cu partidul comuniștilor. Pentru constituirea societății comuniste se avea în vedere naționalizarea marilor întreprinderi, apoi a tuturor întreprinderilor, reforma agrară, urmată de instituirea proprietății colective asupra uneltelor și pământului. Lipsit de bază de masă, partidul cuprindea, inițial, în perioada interbelică, în rândurile sale un număr restrâns de membri (după unele cercetări sub o mie, mulți dintre ei aflându-se în închisoare), cu precădere maghiari, evrei, bulgari, ruși, ucrainieni și puțini români. Conform datelor statistice din 1933, P.C.R., dominat de minoritățile naționale, avea 1.665 de membri, dintre care 440 maghiari, 375 români, 300 evrei, 140 bulgari, 100 ruși, 70 ucrainieni, 70 moldoveni (basarabeni), 170 diverse naționalități. De aici rezultă că românii care reprezentau 72% din populația țării, aveau o pondere de numai 26% în structura națională a P.C.R. După crearea Partidului Muncitoresc Român, în urma Congresului de unificare (21-23 febr. 1948) a Partidului Comunist Român cu Partidul Social-Democrat, numărul membrilor de partid a crescut în ritm alert, an de an, după cum urmează: în 1950, 720.000; în 1965, 1.450.000; în 1974, 2.480.000; în 1988, 3.700.000. La 23 ian. 1922, autoritățile intentează „Procesul din Dealul Spirii” unui număr de 271 de activiști comuniști (delegați la Congresul general al Partidului Socialist din mai 1921, participanți la greva generală din oct. 1920 ș.a.) acuzați de propagandă clandestină sau publică împotriva formei de guvernământ și a ordinii sociale și politice din țară; la 4 iun. 1922, printr-un Decret regal, din cei 271 de arestați, 213 sunt achitați și puși în libertate. Printr-o ordonanță a Comandamentului Corpului II armată (5 apr. 1924) este interzisă activitatea P.C.R., deoarece acesta, în timpul tratativelor de la Viena (27 mart.-2 apr. 1924), dintre România și U.R.S.S. s-a situat de partea guvernului sovietic, cerând autodeterminarea, până la despărțire, a Basarabiei de statul român. După crearea P.C.R. (mai 1921) și mai ales după 1924, când a fost scos în afara legii, unii dintre comuniștii din România, cărora li s-a adăugat și cei care au luptat în Războiul Civil din Spania (1936-1939) s-au stabilit în U.R.S.S. unde, întreținuți și instruiți de Komintern, au devenit revoluționari de profesie, în așteptarea momentului favorabil pentru preluarea puterii în țară. Activând ca secție a Kominternului (1921-1943), congresele partidului au loc, cu excepția celei de la Ploiești (3-4 oct. 1922, în care meseriașul plăpumar, Gheorghe Cristescu, este ales secretar general al P.C.R.) în străinătate: Viena (aug. 1924; cetățeanul român de etnie maghiară, Köblös Elek, este „ales” secretar general), Ciuguev lângă Harkov (28 iun.-7 iul. 1928; Vitali Holostencu [Barbu], membru al Partidului Comunist Polonez, este numit secretar general) și lângă Moscova (3-24 dec. 1931; Alexandru Danieliuk-Ștefanski [Gorn], membru al Partidului Comunist Polonez, este numit secretar general); din 1934 și până în 1944 au fost numiți în fruntea partidului de către Komintern numai cetățeni aparținând minorităților naționale (Boris Stefanov și Ștefan Foriș). La mai toate congresele amintite, P.C.R., însușindu-și teza Kominternului, potrivit căreia statul român este un „stat tipic cu mai multe națiuni”, a militat pentru despărțirea de România a Basarabiei, Transilvaniei, Bucovinei și Dobrogei, punând sub semnul întrebării Marea Unire, înfăptuită de români în 1918. În condițiile scoaterii în afara legii a partidelor comuniste din mai multe țări europene și din Japonia, Kominternul a cerut partidelor interzise să împletească activitatea ilegală cu cea legală. În acest context, P.C.R., în perioada 1924-1928, a trecut la desfășurarea de acțiuni conspirative, a înființat, în 1925, Blocul Muncitoresc-Țărănesc (B.M.Ț.) și a editat publicații ilegale; în febr. 1926, cu prilejul alegerilor locale, B.M.Ț. a realizat un cartel electoral cu Partidul Socialist, Sindicatele Unitare, Partidul Țărănesc, Partidul Național și Partidul Poporului, reușindu-se în acest fel ca c. 200 de comuniști, socialiști și social-democrați să fie aleși în consiile orășenești și comunale. Această acțiune de colaborare a P.C.R. cu „partidele burgheze” a fost dezavuată și criticată aspru de către Komintern. În împrejurările ascensiunii curentelor de extrema dreaptă și mai ales a preluării puterii de către Hitler în Germania, P.C.R., la recomandarea Congresului al VII-lea al Internaționalei a II-a, Comuniste, a militat pentru elaborarea cu Partidul Social-Democrat și realizarea Frontului Unic Muncitoresc, cât și pentru închegarea unui Front Popular Antifascist, care și-a găsit expresia în semnarea (6 dec. 1936) Acordului de colaborare de la Țebea între Blocul Democratic, MADOSZ, Frontul Plugarilor și Partidul Socialist (Popovici); a salutat anexarea (iun. 1940) Basarabiei și a nordului Bucovinei de către U.R.S.S., dar a condamnat Dictatul de la Viena (aug. 1940) și s-a pronunțat împotriva participării României la război, alături de Germania. Încă din 1941, urmând directiva Kominternului din 7 iul. 1941, P.C.d.R. a lansat formula Frontului Unic Național (circulara din 8 iulie 1941) și a creat sau a influențat activitatea unor organizații legale (Blocul Democratic, Frontul muncii, Frontul Studențesc Democrat, MADOSZ-ul, Frontul Plugarilor) și a editat publicații cu tentă antifascistă („Cuvântul liber”, „Blocul”, „Era nouă”, „Reporter”, „Clopotul” ș.a.). P.C.R. s-a implicat în mișcările sociale din anii crizei economice, mai ales în timpul acțiunilor greviste din ian.-febr. 1933 ale muncitorilor petroliști din Prahova și ale muncitorilor ceferiști de la Atelierele C.F.R. „Grivița”, ultima fiind reprimată cu forța armată. Conducătorii mișcării greviste au fost arestați, judecați și condamnați la închisoare, între aceștia numărându-se Constantin Doncea, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Dumitru Petrescu, Chivu Stoica. În timpul Războiului din Răsărit, la nivelul conducerii P.C.R. existau trei grupări: cea din emigrație (Ana Pauker și Vasile Luca ș.a.), cea din închisori și lagăre (Gheorghe Gheorghiu-Dej ș.a.) și gruparea rămasă în libertate, condusă de Ștefan Foriș. În anii celui de-al Doilea Război Mondial s-a manifestat, împreună cu alte forțe politice, împotriva războiului și alăturării României coaliției Națiunilor Unite. Din inițiativa P.C.R., în iun. 1943 a fost creat Frontul Patriotic Antihitlerist având în componență: P.C.R., Frontul Plugarilor, Uniunea Patrioților, Partidul Social-Țărănesc și unele organizații locale ale Partidului Social-Democrat. În condițiile iminentei intrări a trupelor sovietice în România, partidele politice democratice au fost nevoite să accepte coaliția comuniștilor, materializată în constituirea, la 20 iun. 1944, a Blocului Național Democratic (Partidul Național-Țărănesc, Partidul Național-Liberal, Partidul Social-Democrat și Partidul Comunist din România). Lovitura de stat de la 23 aug. condusă de regele Mihai I, a marcat pentru P.C.R. o dublă victorie: încheierea perioadei de activitate ilegală și intrarea în coaliția guvernamentală. După preluarea puterii politice (6 mart. 1945), cu sprijinul nemijlocit al U.R.S.S., P.C.R., declarându-se pe sine „forța conducătoare în stat”, a aplicat modelul sovietic în viața politică, economică și cultural-științifică a țării, modificând în chip dezastruos destinul României. Totodată, partidul, în fruntea căruia s-a aflat Gheorghe Gheorghiu-Dej (1944-1965, cu mici întreruperi), a folosit forța de represiune a statului împotriva partidelor de opoziție, a elitei politice, militare și culturale a țării, iar în cadrul luptei pentru putere chiar și împotriva unora dintre liderii comuniști. După abdicarea silită a regelui Mihai I, partidul a desființat toate formele constituționale și instituțiile democratice, instaurând un regim de dictatură, totalitar, care sub conducerea cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu (1965-1989) a atins forme hilar-paroxistice. N. Ceaușescu, concentrând în mâinile sale prerogativele politice și de stat, a continuat, cu sprijinul nemijlocit al nomenclaturii comuniste, al Securității, precum și al soției (care prin funcțiile deținute a devenit numărul doi în partid și în stat) consolidarea regimului de dictatură comunistă – unul dintre cele mai dure din câte au existat în țările din Europa -, cu consecințe nefaste nu numai în domeniul practicii economice, ci și al ființei și esenței umane. Fuga cuplului Ceaușescu din sediul Comitetului Central al partidului (22 dec. 1989), la bordul unui elicopter, a marcat sfârșitul regimului comunist, inclusiv al P.C.R. Conducerea Consiliului Frontului Salvării Naționale (C. f. S. n.), sub presiunea manifestanților adunați (12 ian. 1990) pentru comemorarea eroilor Revoluției, semnează decretul de declarare în afara legii a P.C.R. (decret anulat la 17 ian. 1990) de C. f. S. n., motivându-se că adoptarea lui a fost o greșeală politică, care se abate de la principiile și concepția F.S.N.-ului. La 18 ian. 1990, C. f. S. n. emite un Decret-lege privind trecerea în proprietatea statului a patrimoniului fostului P.C.R. Funcția supremă de conducere în partid (Secretar, Secretar general al C.C., Prim-secretar al Comitetului Central, Secretar general al partidului) au deținut-o: Gheorghe Cristescu (1922-1924), Köblös Elek (1924-1928), Vitali Holostenko (1928-1931), Alexandru Danieliuk-Ștefanski (1931-1934), Boris Stefanov (1934-1940), Ștefan Foriș (1940-1944). Conducere operativă: Constantin Pârvulescu, Emil Bodnăraș și Iosif Rangheț (par.-sept. 1944); Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu și Gheorghe Gheorghiu-Dej (sept. 1944-oct. 1945); Gheorghe Gheorghiu-Dej (1945-1954; 1955-1965); Gheorghe Apostol (1954-1955); Nicolae Ceaușescu (1965-1989). A editat publicațiile: „Socialismul” (1921-1924); „Scânteia” (1931-1940; 1944-1989); „Lupta de clasă” (1920-1939; 1948-1972); „Era socialistă” (1972-1989).

pien (bián, cuv. chinez, „a trăda, a [se] schimba, transforma, metamorfoza”, „anormal”, „scădere, coborâre [a tonului]”, „bemol”), termen preluat din teoria muzicală chineză, indicând sunetele „secundare și fluctuante” (Brăiloiu) ce intervin accidental în interiorul intervalelor de terță mică ale modurilor (respectiv, melodiilor) pentatonice*. Conform punctului de vedere al lui Riemann și completărilor aduse în această direcție de Brăiloiu, în definirea ca sistem (II, 4) a pentatonicii, trebuie avut în vedere în primul rând tot ceea ce ține de „caracterul și comportamentul pienilor” (Riemann-Brăiloiu), și anume: a) apariție sporadică; b) pondere neglijabilă și rol ornamental; c) variabilitate („bimorfism” – Brăiloiu) (în cuprinsul uneia și aceleiași melodii, p. poate apărea când ca sunet natural, când ca sunet alterat*, aceste schimbări realizându-se cu totul liber) și, ca o consecință, d) intonare (I, 1) nesigură. Deși sunt prin definiție sunete pasagere cu rol melodic secundar (intervenind în general pe timpii (I, 2) slabi ai melodiei), p. își pot accentua în diferite grade prezența în melodiile pentatonice (prin înmulțirea lor, prin intervenția pe timpii tari sau o accentuare melodică mai insistență), mergând adesea până la o mascare a „osaturii pentatonice” (idem); acestor încorporări în pentatonică a unor „p. mai mult sau mai puțin stabilizați” (idem) li s-ar datora, după o seamă de teorii acreditate în muzicol. europeană (cărora li se afiliază și Breazul), evoluția sistemelor muzicale de la stadiul pentatonic la cel heptatonic. Laloy L., La musique chinoise, Paris, f.d., p. 57-58 (gama de cinci note a fost completată cu două note suplimentare, ducând numărul total al treptelor la 7 prin introducerea celor două semitonuri. Unul din acestea este plasat dedesubtul lui zhĭ, celălalt, la aceeași distanță, dedesubtul lui gōng. Dar nu sunt propriu-zis sensibile și nu sunt folosite decât ca note de agrement; sunt neregulate, anormale și dispar foarte ușor).

RELAȚIE. Subst. Relație, raport, conexiune, conexitate, legătură (fig.), filiație (fig.); tangență, contiguitate (livr.), contingență; relație reciprocă, corelație, reciprocitate, mutualism; unitate, unire, coeziune (fig.), solidaritate; alianță, asociere, afiliere, afiliație; interdependență, interacțiune. Afinitate, potrivă, potriveală (pop.), potrivire, asemănare, similitudine, analogie; corespondență, concordanță, armonie; simetrie, proporție, proporționalitate; egalitate, echivalență. Determinare, predeterminare, condiționare; dependență. Cauzalitate, principiul (legea) cauzalității; cauză; efect. Superioritate; inferioritate. Ierarhie, scară ierarhică. Coordonare, conducere; subordonare, dependență. Joncțiune. Copulă. Conjuncție. Adj. Relativ; conex; tangent, contiguu (livr.); corelativ; corelat; reciproc, mutual; unit, solidar, inseparabil: interdependent. Potrivit, asemănător, similar, analog; simetric, proporțional; egal, identic, la fel. Determinant, determinativ; dependent. Cauzal. Ierarhic; superior; inferior. Vb. A fi în relație cu..., a avea legătură cu..., a fi legat de..., a sta în legătură cu..., a se asocia, a intra în legătură, a se afilia; a stabili o relație (un raport), a raporta, a corela; a corespunde, a concorda; a fi egal cu..., a fi la fel cu..., a egaliza. A determina, a predetermina (rar), a condiționa; a depinde de.... A cauza, a provoca. V. asemănare, cauză, clasificare, coeziune, deosebire, dependență, dezacord, formă, includere, legătură, opoziție, prietenie, sociabilitate, structură, unire, uniune.

UNIUNE. Subst. Uniune, asociere, unire, comuniune, afiliere, afiliație, cooperare; întovărășire, tovărășie, coalizare; alianță, antantă, coaliție; ligă, uniune, confederație, federație; asociație, grup, grupare, comunitate, colectiv;, organizație; partid, partidă (înv.); sindicat. Club; cenaclu, societate, reuniune (înv.); confrerie (franțuzism), confrăție (înv.). Cooperare, cooperație; cooperativă; colectivă (ieșit din uz), colhoz (în U.R.S.S.). Corporație, breaslă, isnaf (înv.). Trust. Aliat; confederat. Asociat, partener, colaborator, tovarăș, membru. Clubman (adesea peior.), societar. Cooperator, colectivist (ieșit din uz), colhoznic (în U.R.S.fS.). Breslaș. Adj. Unit. Asociat, afiliat, aliat, întovărășit; confederat; confederativ, federal, federativ. Cooperator, cooperatist. Corporativ, corporatist. Vb. A se asocia, a se uni, a se întovărăși; a se coaliza, a se alia; a se confedera (rar). V. adunare, colectivism, grup, legătură, mulțime, prietenie, relație, sociabilitate, structură, țăran, unire.