ARGOU, argouri, s.n. Limbaj convențional al anumitor categorii sociale, care folosesc cuvinte speciale sau cu sensuri deosebite, pentru a nu fi înțelese de restul societății.

BIOACUMULARE, bioacumulări, s. f. Proces de acumulare în sol a substanțelor organice în urma descompunerii resturilor vegetale și animale, care contribuie la fertilizarea pământului. [Pr.: bi-o-a-] – Bio- + acumulare.

BLANȘIR, blanșiruri, s. n. Rest nefolositor rezultat de la blanșiruire. – Cf. blanșiruire.

BOTGROS, botgroși, s. m. Pasăre mică, cu penele roșietice, pe piept și brune pe restul corpului, cu ciocul conic, gros și tare; cireșar. (Coccothraustes coccothraustes). – Bot + gros.

BRAC², bracuri, s. n. Rest, rămășiță bună de aruncat, nefolositoare; sfărâmătură, bucată. ◊ Loc. adj. De brac = care nu este bun de nimic; de neîntrebuințat. Cal de brac. ♦ Spec. Deșeu rezultat în cursul fabricării hârtiei. – Din rus. brak.

BURDUF, burdufuri, s. n. 1. Sac făcut din piele netăbăcită, uneori din stomacul unui animal (capră, oaie, bivol), în care se păstrează sau se transportă brânză, făină, apă etc. ◊ Expr. Burduf de carte = foarte învățat; tobă de carte. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strâns, încât să nu se poată mișca; a lega fedeleș, a lega cobză. (Reg.) A da pe cineva în burduful dracului = a nu se mai interesa de cineva. A se face burduf (de mâncare) = a mânca foarte mult, a se ghiftui. 2. Sac făcut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, în care se înmagazinează aerul la cimpoi, la armonică etc. 3. Învelitoare de piele pentru picioare la trăsurile, descoperite. ◊ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netăiată, prinși de restul încălțămintei; bocanci făcuți dintr-o singură bucată. 4. Învelitoare elastică de piele, pânză etc. a spațiului de comunicație dintre două vagoane de călători. ♦ Garnitură de piele sau de cauciuc prin care se leagă două conducte dintr-un motor. 5. Bășică (1) uscată, care, pe vremuri, se întrebuința în loc de geam. 6. (Reg.) Burduhan. 7. (Reg.) Copcă în gheață. [Var.: burduv, burduh, burduș s. n.] – Et. nec.

CAIC, caice, s. n. 1. Ambarcație îngustă, cu vele, cu două catarge, cu pupa și prora ascuțite, mai înalte decât restul bordajului. 2. Luntre turcească ușoară, lungă și îngustă, încovoiată la capete. – Din tc. kayik.

CAPSULĂ, capsule, s. f. 1. Tip de fruct uscat, uneori divizat în mai multe loji și având numeroase semințe, care, la maturitate, se deschide de la sine, punând semințele în libertate; măciucă (3), măciulie (2). 2. înveliș al unor organe și organisme inferioare. Capsulă bacteriană. 3. Mic înveliș solubil, făcut din amidon, gelatină sau cheratină, care conține diferite medicamente pulverulente cu gust neplăcut, pentru a putea fi înghițite mai ușor. 4. Vas făcut dintr-un material rezistent la căldură, în care se încălzesc, în laborator, diverse substanțe; capsă (3). 5. Mic cilindru metalic care conține bioxid de carbon sub presiune, servind la prepararea unei băuturi gazoase în sifoane speciale. 6. Cutie cu capac care se deformează sub acțiunea variațiilor presiunii atmosferice (constituind partea sensibilă a unor barometre). 7. (În sintagma) Capsulă telefonică = cutiuță care conține (într-un aparat telefonic) un microfon sau un receptor. 8. Capac de tinichea cu care se astupă sticlele de bere, de apă minerală etc. 9. (În sintagma) Capsulă cosmică = compartiment etanșeizat al navei spațiale capabil să se desprindă de restul vehiculului și să coboare pe un corp cosmic. – Din fr. capsule, lat. capsula.

CATAPETEASMĂ, catapetesme, s. f. (La bisericile ortodoxe) Perete despărțitor (împodobit cu icoane) între altar și restul bisericii; iconostas, tâmplă². – Din ngr. katapétasma.

CĂRBUNE, cărbuni, s. m. I. 1. Rocă combustibilă amorfă, de culoare gălbuie, brună până la neagră, friabilă, formată prin îmbogățirea în carbon (în lipsa oxigenului din aer) a resturilor unor plante din epocile geologice și folosită drept combustibil și ca materie primă în industria chimică și în metalurgie. ♦ Cărbune brun = cărbune de culoare brun-închis, compact, sticlos, casant. Cărbune activ = cărbune cu structură poroasă și cu mare capacitate de reținere prin adsorbție a gazelor, a vaporilor etc. Cărbune animal = material obținut prin calcinarea oaselor animale și folosit ca adsorbant pentru gaze și pentru substanțe colorante, ca dezinfectant stomacal, adsorbant intestinal etc. ♦ Cărbune alb = denumire dată cursurilor de apă cu căderi utilizabile pentru producerea de energie. 2. Material combustibil de culoare neagră, ușor și sfărâmicios, rezultat din arderea incompletă a lemnului sau ca produs secundar la distilarea uscată a lemnului, folosit în siderurgie, drept combustibil etc.; mangal. ◊ Expr. A se face cărbune = (despre alimente) a se arde. A sta (ca) pe cărbuni (aprinși) = a fi foarte nerăbdător. 3. Creion negru obținut dintr-un lemn de esență foarte moale, carbonizat, folosit la desen, crochiuri, schițe etc. II. 1. (Med.) Antrax. 2. (Zool.; în sintagma) Cărbune enfizematos = boală infecțioasă acută a rumegătoarelor, în special a bovinelor, provocată de bacteria Clostridium chauvoei și care se manifestă prin apariția în mușchi a unor tumori infiltrate cu gaze. 3. (La plante) Tăciune. 4. (Bot.; reg.; la pl.) Plantă erbacee cu frunze ovale la bază, lanceolate mai sus și flori negre-violacee (Phyteuma spiciforma); spinuță (1). – Lat. carbo, -onis.

CĂRNOSI, cărnosesc, vb. IV. Tranz. A îndepărta resturile de carne de pe dosul unei piei, înainte de tăbăcărie. [Var.: cârnosi vb. IV] – Din cărnos.

CERNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un material prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

CHIMONOU, chimonouri, s. n. 1. Croială de haină femeiască, cu mâneca dintr-o singură bucată cu restul hainei. ◊ (Adjectival, invar.) Bluză chimono. 2. Îmbrăcăminte japoneză în formă de halat cu mâneci foarte largi sau, p. ext., haină femeiască de casă croită în acest fel. [Var.: chimono s. n.] – Din fr. kimono.

GEOGNOZIE s. f. Disciplină care studiază mineralele, rocile și resturile faunei și florei care alcătuiesc globul terestru. [Pr.: ge-o-] – Din fr. géognosie.

GOZ, gozuri, s. n. (Reg.; cu sens colectiv) Resturi nefolositoare de materii vegetale; p. gener. gunoi, murdărie. [Var.: gozură s. f.] – Din magh. gaz.

GULER, gulere, s. n. 1. Parte a unor obiecte de îmbrăcăminte care acoperă de jur împrejur gâtul sau cu care se termină o haină la gât. ◊ Expr. A lua (sau a apuca) (pe cineva) de guler = a) a prinde, a duce etc. (pe cineva) cu forța; b) a cere cuiva socoteală pentru cele făcute. ♦ Fâșie de pânză, de obicei scrobită, care se pune în jurul gâtului (la bărbați), prinzându-se (cu butoni, nasturi) de cămașă. 2. Spumă care se formează la gura paharului de bere. 3. Porțiune dintr-o piesă cilindrică, conică etc. cu diametrul mai mare decât restul piesei. – Din magh. gallér.

GUNOI¹, gunoaie, s. n. 1. (La sg. cu sens colectiv) Resturi murdare sau netrebuincioase care se aruncă. 2. Baligă amestecată cu paiele care au servit vitelor drept așternut, întrebuințată ca îngrășământ agricol organic. 3. Fir de pai, scamă, murdărie etc. care se depune pe haine, care cade în lichide etc. 4. Epitet dat unui om de nimic; lepădătură. – Din sl. gnoĭ.

HETEROPTER, heteroptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu prima pereche de aripi pe jumătate chitinizată și în rest membranoasă, iar cu a doua pereche în întregime membranoasă; (și la sg.) insectă din acest ordin; hemipter. – Din fr. hétéroptères.

ÎMPREJMUI, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui.

JUGENDSTIL s. n. Curent artistic ilustrat în grafică, arta decorativă, arhitectură, pictură, apărut la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX în Germania și apoi în restul Europei, caracterizat prin importanța acordată esențializării formei și prin bogăția decorației cu motive vegetale. [Pr.: iugăndstil] – Cuv. germ.

JUMARĂ, jumări, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Resturile (comestibile) rezultate din topirea slăninii, a osânzei sau a seului. 2. (La pl.) Mâncare făcută din ouă bătute și prăjite în grăsime; papară, scrob. [Pl. și: (1) jumere] – Cf. bg. žumerki, germ. Schmarren.

MASĂ¹, mase, s. f. 1. Mulțime compactă de oameni, considerată ca o unitate; grupare mare de oameni cu anumite caractere comune; cercuri largi ale populației. ◊ Loc. adj. De masă = care cuprinde, care antrenează o (întreagă) colectivitate umană. ◊ Cântec de masă (sau de mase) = cântec cu conținut patriotic, având un caracter mobilizator. 2. Îngrămădire de elemente (de aceeași natură ori diferite) care alcătuiesc împreună un singur corp; (totalitatea unui) corp format printr-o asemenea îngrămădire de elemente. ◊ Masă verde = nutreț pentru vite; furaj. Mase plastice = materiale plastice. Masă de aer = porțiune imensă, relativ omogenă, a troposferei, cu proprietăți distincte față de porțiunile înconjurătoare. ◊ Loc. adj. și adv. În masă = a) în cantitate mare; masiv. Transporturi în masă; b) cu toții; în număr mare. ♦ Cantitate mare din ceva (în raport cu restul ansamblului). ◊ Masa vocabularului = partea cea mai mare și mai mobilă a vocabularului. ♦ Corp solid, compact; bloc. 3. (Fiz.) Cantitatea de materie a unui corp considerată ca o mărime caracteristică (în raport cu volumul). ◊ Masă atomică = greutate atomică. Masă moleculară = greutate moleculară. Masă specifică = densitate. 4. (Jur.) Totalitate a creditelor sau a datoriilor unui falit; fond bănesc al unei succesiuni sau al unei întreprinderi lucrative. – Din fr. masse.

TESCOVINĂ, (rar) tescovine, s. f. Ceea ce rămâne după stoarcerea fructelor, mai ales a strugurilor sau a sfeclei de zahar; boștină. ◊ Băutură alcoolică obținută prin fermentarea și distilarea resturilor rămase după stoarcerea mustului din struguri. – Cf. sl. tĕskŭ.

ȚEAPĂ, țepi, s. f. 1. Par lung și ascuțit la un capăt (folosit în trecut ca instrument de supliciu); p. restr. vârful unui astfel de par. 2. Prelungire ascuțită și țepoasă la spicele cerealelor; (la pl.) resturile tulpinilor unor păioase, rămase în pământ după ce plantele au fost cosite. 3. Ghimpe, așchiuță, spin. 4. (La pl.) Păr aspru, ghimpos care acoperă corpul unor animale. – Cf. sl. čepati.

VATRĂ, vetre, s. f. 1. Un fel de platformă înălțată, amenajată în tinda caselor țărănești, pe care se face focul pentru a pregăti mâncarea; parte plană din interiorul cuptorului (de pâine) sau al sobei, care susține cuptorul sau soba în afară și pe care se poate ședea sau dormi. ◊ Expr. A îmbătrâni în vatră = a rămâne fată bătrână, nemăritată. A rămâne cu sluta în vatră = a nu-și putea mărita fata. A cloci pe vatră = a lenevi (la căldură), a trândăvi. A cădea cuiva în vatră = a fi oaspete nepoftit și supărător al cuiva. ♦ Parte a forjei în care se depozitează și unde arde combustibilul; partea inferioară din interiorul unui cuptor metalurgic, pe care se așază materialele care trebuie încălzite sau topite. 2. Locuință, așezământ stabil, cămin, casă (părintească). ◊ Loc. adj. De vatră = care și-a făcut gospodărie și s-a statornicit într-un loc. ♦ Loc de baștină, de origine. ◊ Expr. (Ieșit din uz) A lăsa (un ostaș) la vatră = a elibera (un ostaș) după terminarea stagiului militar. ♦ Cuib al unui animal sălbatic, cu puii în el. 3. Locul principal, central al unei așezări, al unei instalații etc.; locul pe care s-a clădit ceva, pe care se construiește sau unde se așază ceva. ◊ Vatra satului = suprafața de teren pe care se întinde satul. 4. (Pop.) Porțiune de pământ, pe un câmp, care se deosebește de restul locului printr-o vegetație diferită sau prin absența vegetației. – Cf. alb. vatre.

VÂNTURĂTOARE, vânturători, s. f. 1. Mașină agricolă de sortat, care curăță semințele de impurități printr-un curent de aer produs de un ventilator și prin cernerea restului prin site. 2. Mașină folosită în turnătorie pentru vânturarea amestecurilor. – Vântura + suf. -ătoare.

ECARISAJ s. n. 1. Operație de tratare și de prelucrare a cadavrelor de animale și a resturilor de la abatoare în vederea transformării lor în produse furajere sau industriale (făină de oase, de sânge, clei etc.) ♦ Întreprindere care execută această operație. ♦ Operație de strângere a cadavrelor de animale. 2. Acțiune de stârpire a câinilor vagabonzi. – Din fr. équarrissage.

MARTOR, -Ă, martori, -e, s. m. și f. 1. Persoană care asistă sau a asistat la o întâmplare, la o discuție, la un eveniment etc. (și care poate relata sau atesta cum au decurs faptele). ◊ Expr. Dumnezeu mi-e martor! = jur că spun adevărul! 2. Persoană chemată să declare în fața unei instanțe judecătorești sau a altui for de cercetare, tot ce știe în legătură cu un fapt pe care îl cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le cunoaște direct. ♦ Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le semnează pentru a le da valoare legală. 3. Fiecare dintre reprezentanții celor două persoane care urmează să se bată în duel. ◊ Expr. A trimite (cuiva) martori = a provoca (pe cineva) la duel. 4. Probă de referință folosită la experiențele de laborator. 5. (În sintagma) Martor de eroziune = înălțime de dimensiuni variabile, care reprezintă restul unei suprafețe atacate de eroziune. [Var.: (pop.) martur, -ă s. m. și f.] – Lat. martyr.

VEDETĂ, vedete, s. f. I. Actor sau actriță care deține un rol principal într-un spectacol, mai ales într-un film (și se bucură de renume, de mare popularitate); sportiv de mare talent și popularitate; p. ext. persoană care vrea să iasă în evidență, să epateze. II. Navă mică (de război) care navighează pe fluvii sau în apropierea litoralului, pe o rază redusă de acțiune. III. Rând dintr-un text, tipărit cu caractere mai grase, spre a fi scos în evidență față de rest. – Din fr. vedette.

DESPĂRȚITOR, -OARE, despărțitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care desparte. 2. S. n. (În sintagma) Despărțitor de lan = organ al mașinilor agricole de recoltat destinat separării de restul lanului a plantelor care urmează să fie tăiate. – Despărți + suf. -tor.

PARAGRAF, paragrafe, s. n. 1. Capitol ori subdiviziune de capitol dintr-un text de lege, dintr-un tratat, dintr-un statut etc.; prevedere, afirmație conținută într-o asemenea subdiviziune. 2. Pasaj al unei lucrări despărțit de restul textului printr-un aliniat nou (și printr-un semn grafic special); fragment (unitar) dintr-un text care cuprinde o anumită idee. 3. Semn grafic special care se pune într-o lucrare, într-un text etc. pentru a marca începutul unui capitol, al unui articol sau al unui aliniat. – Din ngr. parághrafos, lat. paragraphus, fr. paragraphe.

PATĂ, pete, s. f. 1. Urmă lăsată pe suprafața unui obiect de un corp gras, de o materie colorată, de murdărie etc., suprafață pe care se întinde o astfel de urmă; substanță care a lăsat această urmă. ♦ Porțiune diferit colorată pe un fond de o culoare mai mult sau mai puțin omogenă. 2. Porțiune pe corpul animalelor sau al păsărilor, unde părul sau penele sunt de altă culoare față de rest. ♦ Părticică a pielii corpului omenesc sau a animalelor diferit colorate față de rest. 3. Porțiune de nuanță diferită (mai închisă) care se observă cu ochiul liber sau cu telescopul pe discul Soarelui, al Lunii sau al altui corp ceresc. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) pete în Soare = a căuta cu orice preț defecte acolo unde nu sunt, a fi cusurgiu. 4. Fig. Faptă, atitudine, situație etc. reprobabilă, care știrbește onoarea sau reputația cuiva; rușine, stigmat. ◊ Loc. adj., adv. Fără (de) pată = curat, nevinovat; neprihănit, cast. – Et. nec.

PEDICUL, pedicule, s. n. (Anat.) Parte îngustă sau formație specială (în formă de cordon) care conține artera, vena, nervul etc. unui organ, care servește ca suport sau care leagă un organ, o parte a corpului de restul organismului etc., peduncul (1). – Din fr. pédicule, lat. pediculus.

PUTREFACȚIE, putrefacții, s. f. 1. Proces de descompunere a unor substanțe organice (vii sau moarte) sub influența unor bacterii; putrezire. ♦ Fază ultimă a procesului de asimilare și dezasimilare a hranei de către un organism viu, care constă în descompunerea, sub acțiunea fermenților, a resturilor neasimilate din materia cu care s-a hrănit organismul. 2. Fig. Descompunere, decădere morală. – Din fr. putréfaction, lat. putrefactio, -onis.

SEMINCER, seminceri, s. m. 1. Arbore dintr-o pădure lăsat la tăierea pădurii pentru sămânță în vederea regenerării naturale a suprafeței din jur; plante lăsate neculese o dată cu restul recoltei pentru a servi ca plante de sămânță. 2. Lot dintr-o cultură agricolă destinat producerii semințelor pentru asigurarea materialului necesar însămânțărilor. 3. Știulete de porumb nedezghiocat păstrat pentru sămânță. – Sămânță + suf. -ar.

SOLD, solduri, s. n. 1. Diferență între totalul sumelor înscrise în debitul unui cont și totalul sumelor înscrise în creditul aceluiași cont. ♦ Rest de plată la lichidarea unei obligații. 2. Marfă rămasă nevândută (și care se desface cu preț redus). – Din fr. solde.

AMOVIBIL, -Ă, amovibili, -e, adj. 1. (Despre funcționari) Care poate fi mutat, revocat, concediat. 2. (Despre obiecte, piese, organe de mașini etc.) Care poate fi separat de restul ansamblului fără ca acesta să se defecteze. – Din fr. amovible.

FOSIL, -Ă, fosili, -e, s. f., adj. 1. S. f. Rest sau urmă a unui animal sau a unei plante dintr-o epocă geologică anterioară celei actuale, conservată în straturile pământului. ♦ (Ir.) Bătrân (cu idei și atitudini învechite). 2. Adj. (Despre organisme, formații geologice etc.) Care a existat, care s-a format în trecutul geologic al pământului. – Din fr. fossile, lat. fossilis.

FRAGMENT, fragmente, s. n. Bucată, parte, frântură, fracțiune dintr-un tot; parte izolată dintr-o scriere sau rest dintr-o operă pierdută ori neterminată. – Din fr. fragment, lat. fragmentum.

AMORSĂ, amorse, s. f. 1. Dispozitiv pentru aprinderea unei încărcături de exploziv. 2. (În sintagma) Amorsa drumului = porțiune din traseul unui drum la intrarea în orașe, care are de obicei o lățime mai mare decât restul traseului. 3. Nadă, momeală (la pescuit). – Din fr. amorce.

PANOU, panouri, s. n. 1. Planșă de lemn, de carton etc. de mărimi variate, pe care se lipesc afișe, se scriu lozinci etc. ◊ (Ieșit din uz) Panou de onoare = panou pe care erau prezentate persoane evidențiate în muncă. 2. Porțiune (plană) din suprafața unei construcții sau a unui element de construcție, limitată de rest prin fâșii de altă culoare, cu alt aspect, din alt material etc. ◊ Panou de comandă = placă de marmură, de bachelită etc. pe care sunt centralizate toate dispozitivele de comandă și de măsură ale unei mașini, ale unei uzine, ale unui vapor etc.; tablou de comandă. 3. Placă de lemn pe care este fixat coșul la jocul de baschet. 4. (În sintagma) Panou de tragere (sau de tir) = pânză întinsă pe un cadru de lemn, pe care sunt trasate cercuri concentrice sau diverse figuri, folosită ca țintă la exercițiile sau la concursurile de tragere. 5. Element de construcție în formă de perete plin sau constituit din arce, cu grosimea mică în raport cu celelalte dimensiuni, întrebuințat la căptușirea unor elemente de construcție, la susținerea unor aparate, la asamblarea cu alte elemente asemănătoare pentru a forma o piesă, un dispozitiv, o construcție, un sistem tehnic etc. – Din fr. panneau.

PARANTEZĂ, paranteze, s. f. 1. Semn de punctuație care constă din două arcuri de cerc sau din două dreptunghiuri cărora le lipsește o latură lungă și între care se izolează o explicație, un adaos, un amănunt legat de restul unui text dat. ♦ P. ext. Text, adaos izolat între aceste semne grafice. ♦ Paranteză (1) în care apare o expresie algebrică, pentru a arăta că operația aflată în interiorul ei se efectuează înaintea celorlalte; p. ext. expresie algebrică izolată în acest fel. 2. Fig. Digresiune (scrisă sau orală). ◊ Loc. adv. În paranteză = în treacăt. [Var.: (Înv.) parantez s. n.] – Din fr. parenthèse.

ARBORET, arboreturi, s. n. 1. Porțiune de pădure caracterizată printr-o vegetație omogenă, deosebită de restul pădurii din jur. 2. Partea superioară a catargului. – Din lat. arboretum.

VIERMĂNAR, viermănari, s. m. Insectă de forma unei muște, cu capul de culoare galbenă, care se hrănește cu resturi de carne sau de materii vegetale intrate în putrefacție (Sarcophaga carnaria). – Din vierme.

PESCĂREL, pescărei, s. m. Numele a două specii de păsări sălbatice care trăiesc pe lângă ape și se hrănesc cu pește (1): a) pescăraș (II); b) pasăre mică cu picioarele scurte, cu penele de pe gușă albe, iar în restul corpului brune-negricioase, cu coada scurtă și ridicată în sus (Cinclus cinclus). – Pescar + suf. -el.

PLATCĂ², plătci, s. f. Partea de sus a unei cămăși bărbătești, a unei rochii, a unei bluze etc., croită separat de rest și de care se prinde gulerul. – Din rus. platka.

PLEVUȘCĂ, plevuști, s. f. 1. Peștișor de baltă din familia ciprinidelor, cu corpul lung de 6-10 cm, acoperit cu solzi mărunți, cu capul verde-cafeniu, spinarea galbenă-verzuie și cu luciu metalic pe restul corpului (Leucaspius delineatus); p. gener. nume dat peștilor mărunți de orice specie. 2. Fig. Grup de oameni de puțină însemnătate. – Pleavă + suf. -ușcă.

PUZDERIE, puzderii, s. f. 1. Resturi lemnoase care cad din tulpina cânepii sau a inului la melițare și la scărmănare. ◊ Expr. A (se) face puzderie = a (se) sfărâma, a (se) face praf; a (se) distruge. 2. Mulțime de fulgi, de stropi de ploaie, de gunoaie mărunte etc. (răscolite de vânt). 3. (Cu determinări la pl. introduse prin prep. „de”) Mulțime, număr mare. [Var.: (reg.) pozderie s. f.] – Din sl. pozderije.

ȘERUI, șeruiesc, vb. IV. Tranz. A curăța resturile de carne de pe o piele jupuită, înainte de a o pune la argăseală; a descărna. – Din germ. scharren.

ȘERUITOR, șeruitoare, s. n. Cuțit folosit în tăbăcărie la răzuirea resturilor de carne de pe pieile jupuite. [Pr.: -ru-i-] – Șerui + suf. -tor.

OGRINJI s. m. pl. Resturi de paie, de fân etc. nemâncate de vite; cotoare, tulpini ale plantelor de nutreț. – Din scr. ogrizine.

SEMN, semne, s. n. 1. Tot ceea ce arată, ceea ce indică ceva. ◊ Loc. adv. Pe semne = după cât se pare, după cât se vede; probabil. ♦ Manifestare exterioară a unui fenomen care permite să se presupună sau să se precizeze natura lui. ◊ Expr. (În superstiții) Semn bun (sau rău, prost) = fapt, fenomen căruia i se atribuie însușirea de a prevesti un bine (sau o nenorocire). A avea semne sau a i se face cuiva semn = a avea indicii în legătură cu o întâmplare viitoare. A da semn (sau semne) de viață = a se manifesta, a-și vădi existența, a face să se audă noutăți despre sine. ♦ Fenomen luminos care apare uneori pe cer, fiind interpretat de superstițioși ca o prevestire. ♦ Fiecare dintre cele douăsprezece constelații ale zodiacului. ♦ Probă, dovadă. ◊ Loc. adv. În (sau ca) semn de (sau că)... = dând dovadă de..., ca probă că..., ca argument pentru... 2. Gest, mișcare care exprimă un gând, o intenție, o stare sufletească sau sugerează cuiva o acțiune. ♦ (Înv.) Semnal. Semnul de război. 3. Notă specifică, trăsătură distinctivă după care se recunoaște un lucru, o ființă; semnalment; însemnare făcută pe un lucru sau pe un animal cu scopul de a-l deosebi de celelalte sau de a-l recunoaște. ♦ Pată de altă culoare decât restul trupului pe care o au unele animale. 4. Obiect așezat într-un loc sau într-un anumit fel pentru a marca sau a despărți ceva; indicator. ◊ Semn de hotar (sau, în trecut, de moșie) = piatră, stâlp etc. care marchează un hotar sau linia de demarcație a unui teren; p. ext. hotar. ♦ Însemnare făcută spre a nu uita ceva. ◊ Semn de carte = fâșie îngustă de mătase, de carton, de piele etc. (special lucrată) care se pune între paginile unei cărți pentru a indica pagina la care s-a întrerupt lectura. ♦ Loc marcat, țintă pentru tras cu arma. 5. Ceea ce se vede undeva sau pe ceva după o atingere sau apăsare; urmă, pată. ♦ Urmă, cicatrice rămasă pe piele după o boală, o lovire, o rană etc. 6. Unitatea dintre un sens și o indicație grafică. ◊ Semne grafice = totalitatea literelor, cifrelor, semnelor de punctuație folosite în scriere. Semne de punctuație = semne grafice (punct, virgulă, două puncte etc.) întrebuințate pentru a despărți, în scris, părțile unei propoziții sau ale unei fraze sau propozițiile și frazele între ele. Semnele citării = ghilimele. Semne matematice = semne care servesc la indicarea operațiunilor matematice. Semne convenționale = figuri simbolice întrebuințate pentru a marca diferite notări pe hărți, planșe etc. Semn diacritic = semn adăugat unei litere, deasupra ei, dedesubt sau lateral, pentru a reda un sunet diferit de cel notat prin litera respectivă. Semn lingvistic = unitatea dintre un sens și un complex sonor. Semn moale = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul palatal al consoanei precedente. Semn tare = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul dur al consoanei precedente. Semn monetar = tot ceea ce se imprimă sau se gravează pe o monedă; p. ext. monedă. 7. Simbol, emblemă. ◊ Expr. Sub semnul (cuiva sau a ceva) = sub egida, sub auspiciile (cuiva sau a ceva). 8. Tot ceea ce evocă o persoană, un lucru sau un fapt; amintire. – Lat. signum.

ȘROT, șroturi, s. n. Primul produs obținut în cursul măcinării grâului. ♦ Material furajer provenit din resturile de semințe rămase după extragerea uleiului, cu conținut bogat în proteine și săruri minerale. – Din germ. Schrot.

NOD, noduri, s. n. 1. Loc în care se leagă două fire, două sfori, două fâșii de pânză etc. ca să se țină strâns împreună; loc în lungul sau la capătul unui fir, al unei sfori, al unei fâșii de pânză etc. unde s-a făcut un ochi prin care s-a petrecut unul dintre capete și s-a strâns tare; legătură obținută astfel. ◊ Loc. adj. (Rar) În noduri = încâlcit, încurcat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi foarte zgârcit. ♦ Loc de intersecție a două sau a mai multor căi de comunicație având direcții diferite. ◊ Nod de cale ferată = punct de intersecție a cel puțin trei linii principale de cale ferată, prevăzut cu instalații speciale pentru a asigura tranzitul trenurilor, desfacerea sau cuplarea unor vagoane, încărcarea și descărcarea mărfurilor, deservirea călătorilor etc. ♦ Loc de legătură, de întretăiere, de întâlnire a două sau a mai multor elemente ale unui mecanism, ale unei construcții etc. 2. Proeminență pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor; punct de unde încep să crească crengile pe tulpină sau frunzele pe lujer. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) (cuiva) nod în papură = a căuta sau a găsi cu orice preț greșeli, cusururi acolo unde ele nu sunt; a învinovăți pe nedrept. ♦ Porțiune mică, rotundă, compactă, foarte tare dintr-o bucată de lemn, într-o scândură reprezentând locul de ramificație a crengilor pe trunchi. ♦ Aglomerare locală de material în masa unui corp, cu o structură mai compactă sau de culoare diferită față de rest. 3. (Înv. și pop.) Articulație, încheietură (a degetelor). 4. (În sintagmele) Nodul gâtului (sau gâtlejului, beregatei etc.) = mărul lui Adam. Nod vital = punct situat în bulbul rahidian corespunzând centrului respirator și a cărui lezare are ca urmare moartea imediată prin oprirea respirației. 5. Umflătură, tumoare, nodozitate, gâlcă rezultată dintr-o stare patologică. 6. Punct dublu al unei curbe în care aceeași ramură a curbei se intersectează pe ea însăși. 7. Fiecare dintre punctele în care sunt dispuși atomii, moleculele unei rețele cristaline. ♦ Punct dintr-un sistem de unde staționare în care amplitudinea oscilației are mereu o valoare nulă. 8. Fiecare dintre cele două puncte în care orbita unui astru intersectează planul eclipticei. 9. Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite față de împrejurimi. ◊ Nod hidroenergetic = centru geografic pe a cărui suprafață sunt așezate o centrală hidroelectrică și construcțiile hidrotehnice aferente. 10. Fig. Senzație de sufocare pe care de obicei o are cineva cuprins de o emoție sau de o enervare puternică. ◊ Expr. A înghiți (cu sau la) noduri = a) a suporta cu necaz, cu amărăciune o durere, o umilință (fără a putea spune nimic); b) a mânca în silă, cu mare greutate. 11. Fig. Punct esențial de care depinde soluționarea unei probleme; dificultate, greutate care trebuie învinsă pentru soluționarea unei probleme. Nod gordian = problemă foarte grea sau cu neputință de rezolvat. ◊ Expr. A tăia nodul gordian = a recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situații căreia nu i se poate găsi o soluție. ♦ Moment culminant în desfășurarea acțiunii unei opere literare. 12. Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu viteza unei nave care se deplasează cu o milă marină (1852 m) pe oră. – Lat. nodus.

ȘVAB¹, șvabi, s. m. Numele a două insecte din ordinul ortopterelor, care trăiesc în locuri întunecoase și se hrănesc cu resturi alimentare: a) insectă lată, moale, de culoare neagră-cafenie, care miroase urât; libarcă, gândac-de-bucătărie, gândac-negru (Blatta orientalis); b) insectă mică, de culoare galbenă-roșcată (Phyllodromia germanica). – Din ucr. švab, germ. Schwabe.

FALUN, falune, s. n. (Geol.) Depozit necimentat format (în zona litorală a mărilor) din resturile cochiliilor de moluște. – Din fr. falun.

FĂINĂ, (2) făinuri, s. f. 1. (De obicei urmat de determinări care arată felul) Pulbere obținută prin măcinarea boabelor de cereale sau a altor semințe de plante și folosită în alimentație. ◊ Expr. Altă făină se macină acum la moară = s-a schimbat situația, lucrurile nu mai sunt cum au fost. 2. Pulbere obținută prin măcinarea anumitor materiale. ◊ Făină animală = produs obținut din cadavre de animale, resturi de la fabricile de conserve, sânge etc., sterilizat, folosit mai ales pentru hrana puilor, a păsărilor ouătoare și a porcilor. Făină de pește = produs sub formă de pulbere obținut din pești inferiori și necomestibili sau din diferite resturi de la fabricile de conserve de pește, folosit pentru hrana porcilor, a păsărilor etc. Făină de oase = pulbere fină obținută prin măcinarea oaselor și folosită ca supliment valoros în hrana animalelor și ca îngrășământ în agricultură. – Lat. farina.

FECALĂ, fecale, adj. (În sintagma) Materie (sau substanță) fecală (și substantivat, f. pl.) = resturi din alimentele digerate eliminate prin anus; excrement. – Din fr. fécal.

SUBSOL, subsoluri, s. n. 1. Partea de pământ aflată sub suprafața solului; totalitatea formațiilor geologice mai vechi decât pătura actuală de sol. 2. Totalitatea încăperilor dintr-o clădire situate, total sau parțial, sub nivelul solului. 3. Loc în partea de jos a paginilor unei cărți, a unui periodic, rezervat notelor explicative; p. ext. notă explicativă dată în acest spațiu. ♦ Partea de jos a unei pagini de ziar, de periodic, de obicei despărțită de restul paginii printr-o linie orizontală, unde se publică, adesea pe toată lungimea foii, recenzii, articole cu subiect literar, științific etc. – Sub¹- + sol (după fr. sous-sol).

ORGANOGEN, -Ă, organogeni, -e, adj. 1. (Despre elemente chimice) Care intră în compoziția substanțelor organice din structura animalelor și a vegetalelor. 2. (Despre minerale, roci, minereuri, formații geologice) Care constă din resturi sau urme de organisme animale ori vegetale; care s-a format sub acțiunea organismelor. – Din fr. organogène.

CORIOEPITELIOM, corioepiteliomuri, s. n. Tumoare malignă dezvoltată în uter din resturile placentare rămase după o sarcină. [Pr.: -ri-o-e-pi-te-li-om] – Din fr. chorio-épithéliome.

CONCERTO-GROSSO s. n. Compoziție muzicală de virtuozitate care stă la baza concertului și în care un mic grup de instrumente solistice cântă alternativ cu restul orchestrei. – Cuv. it.

REZIDUU, reziduuri, s. n. Rest rămas în urma unui proces chimic sau fizic efectuat asupra unui material brut. ◊ Reziduuri furajere = deșeuri din industria alimentară care pot fi valorificate în alimentația animalelor. ♦ Materie care se depune pe pereții sau pe fundul recipientelor în care se păstrează substanțe lichide. [Pr.: -du-u. – Var.: rezidiu s. n.] – Din lat. residuum, fr. résidu.

TURBĂ¹, turbe, s. f. Varietate de cărbune inferior, format prin carbonizarea parțială a unor resturi de plante de mlaștină și folosit mai ales drept combustibil. – Din fr. tourbe.

CORHAN, corhani, s. m. Insectă mică, de culoare galben-roșiatică, care trăiește în locuri întunecoase și se hrănește cu resturi alimentare (Blatta germanica); șvab. – Et. nec.

LAGUNĂ, lagune, s. f. Porțiune din bazinul unei mări sau al unui ocean separată aproape complet de rest printr-o fâșie îngustă de pământ. – Din it. laguna.

CIOCLEJ, ciocleji, s. m. (Reg.) Partea de jos a tulpinii porumbului, rămasă la nivelul pământului după ce restul tulpinii a fost tăiat la recoltare. – Et. nec.

CIOT, cioturi, s. n. 1. Parte rămasă dintr-un copac după ce restul a fost tăiat sau rupt. ♦ Parte mică rămasă dintr-un obiect (de formă lungă). Un ciot de creion. ♦ Nod proeminent într-un trunchi, într-o ramură, într-o scândură etc. 2. Parte rămasă dintr-un picior, dintr-un braț sau (la animale) din coadă, după ce restul a fost tăiat, rupt. [Var.: cioată s. f., (rar) ciotur s. n.] – Et. nec.

RĂMÂNE, rămân, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu mai prinde un vehicul care pleacă. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămânea vb. II] – Lat. remanere.

MUSTUIALĂ, mustuieli, s. f. (Pop.) Faptul de a mustui; (concr.) amestec de must, resturi de boabe și de ciorchini, obținut prin mustuire. – Mustui + suf. -eală.

LĂTURI s. f. pl. Apă murdară în care s-au spălat vasele, rufele sau în care s-a spălat cineva; zoaie, spălaturi. ♦ Resturi de mâncare muiate în apă, folosite ca hrană pentru porci. ♦ Fig. Mâncare rău gătită, fără gust, urâtă la aspect, de proastă calitate. – Probabil lat. lavaturae (din lavare „a spăla”) sau din la³.

LEPIDODENDRON, lepidodendroni, s. m. Arbore fosil din grupul criptogamelor vasculare, cu coroana în formă de umbrelă, ale cărui resturi s-au păstrat în straturile de huilă. – Din fr. lépidodendron.

TORIȘTE, toriști, s. f. (Reg.) 1. Resturi de nutreț care rămîn în iesle sau pe locul unde au mîncat vitele sau oile. 2. Loc unde se dă oilor de mîncare iarna; loc de odihnă al oilor și al vacilor; zăcătoare.

CIURUC, ciurucuri, s. n. Lucru fără valoare, rămășiță bună de aruncat, rest care nu mai e bun de nimic. ♦ Fig. (Depr.) Om care nu e bun de nimic, vrednic de dispreț. – Din tc. čürük.

CIURUIALĂ s. f. Faptul de a ciurui¹; (concr.) corpuri străine care se separă de rest după ciuruire¹. [Pr.: -ru-ia-] – Ciurui¹ + suf. -eală.

LINGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau buzele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (spre a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. = (fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

LOB¹, lobi, s. m. 1. Diviziune anatomică și funcțională a unui organ intern, de obicei despărțită de rest prin cute adânci. ♦ Partea inferioară a urechii externe. 2. Diviziune, prelungire, excrescență a unei frunze, a unei petale sau a unei sepale, separată de rest prin crestături adânci. 3. (Arhit.) Element de construcție în formă de arc de cerc, care, combinat cu alte elemente asemănătoare, formează un arc compus. – Din fr. lobe.

CONGRUENT, -Ă, congruenți, -te, adj. 1. Care concordă, care coincide; corespunzător, coincident, echivalent. 2. (Despre numere întregi) Care dau același rest la împărțirea cu un număr întreg. 3. (Despre figuri geometrice) Care sunt egale sau care pot fi făcute să coincidă una cu alta printr-o deplasare. [Pr.: -gru-ent] – Din fr. congruent, lat. congruens, -ntis.

MURDĂRIE, murdării, s. f. 1. Stare a ceea ce este murdar (1); (concr.) strat de necurățenie care acoperă sau îmbâcsește ceva; resturi nefolositoare; gunoi. ♦ Excremente. 2. Fig. Caracter, comportare, faptă vrednică de dispreț, degradantă, josnică; imoralitate, mârșăvie. ♦ Vorbă necuviincioasă, obscenă. – Murdar + suf. -ie.

MEȘĂ, meșe, s. f. 1. Șuviță de păr (de altă culoare sau nuanță decât restul părului); șuviță falsă de păr atașată la părul natural (pentru a-l îmbogăți și a-l înfrumuseța). 2. Bucată de tifon sau de vată care se introduce într-o rană pentru a o drena, pentru oprirea unei hemoragii, pentru cicatrizare etc. – Din fr. mèche.

MRANIȚĂ s. f. Îngrășământ agricol natural provenit din gunoi de grajd bine fermentat sau din resturi vegetale (în special frunze) descompuse. – Din sl. *smradŭnica.

NEÎMPREJMUIT, -Ă, neîmprejmuiți, -te, adj. Care nu este delimitat de rest; care nu este îngrădit. – Ne- + împrejmuit².

RUGA, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva stăruitor îndeplinirea unei dorințe, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toți dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formulă de politețe cu care te adresezi cuiva când îi ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-și ruga moartea = a-și dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (În practicile religioase) A face o rugăciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau îngăduința de a face ceva. ◊ Expr. Mă rog, formulă întrebuințată ca element incidental, fără legătură cu restul frazei, însemnând uneori „dacă vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.

DISPONIBIL, -Ă, disponibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. De care se poate dispune, care nu are (momentan) o destinație precisă, care stă la dispoziție pentru a fi utilizat. ♦ (Despre oameni) Care nu este ocupat; liber; care a fost scos (temporar) dintr-o slujbă (putând fi rechemat la nevoie). 2. S. n. Bani sau alte bunuri de care o instituție, o întreprindere, o persoană etc. poate dispune, la un moment dat, fără a afecta restul cheltuielilor sau nevoilor. – Din fr. disponible, lat. disponibilis.

DISTONA, pers. 3 distonează, vb. I. Intranz. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul. ♦ Spec. (Despre sunete muzicale) A suna fals. – Din it. distonare.

DIVIZIBIL, -Ă, divizibili, -e, adj. Care se poate diviza. ♦ Spec. (Despre numere întregi, polinoame etc.) Care se împarte exact (fără rest) cu alt număr, polinom etc. – Din fr. divisible, lat. divisibilis.

DIVIZIBILITATE s. f. Însușirea de a putea fi divizat. ♦ Spec. Proprietatea a două numere întregi, a două polinoame etc. de a se împărți exact (fără rest) între ele. – Din fr. divisibilité.

COCOȘAR, cocoșari, s. m. Pasăre din genul sturzilor, cu pene sure pe spate și castanii pe restul corpului, care vine la noi toamna (Turdus pilaris). – Din bg. kokošar.

CODALB, -Ă, codalbi, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. (Despre animale) Care are coada sau vârful cozii de culoare albă, iar restul de culoare mai închisă. 2. (Despre oameni) Cu părul blond; bălai. II. S. m. Pasăre răpitoare de zi de talie mare, cu coada albă (Haliaëtus albicilla). [Var.: (reg.) cudalb, -ă, adj.] – Coadă + alb(ă).

DEBARASOR, -OARE, debarasori, -oare, s. m. și f. Persoană care degajează mesele într-un local de consum de tacâmurile folosite, de resturile alimentare etc. – Din fr. débarrasseur.

SPÂNZURA, spânzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează în mod nelimitat de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se cu ștreangul. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva în partea superioară). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la... ) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

DEBURBARE, deburbări, s. f. Operație de limpezire a mustului de struguri și de separare a lui de resturile solide; deburbaj. – Cf. fr. débourber.^[1]

TÂRNOMATĂ s. f. (Reg.) Bucăți de paie, spice etc. rămase de la treierat și folosite ca așternut sau ca nutreț pentru vite; resturi de paie amestecate cu băligar care se scot din ocolul sau din grajdul vitelor. – Cf. scr. trnomet „târn¹ de măturat aria”.

TOT, TOATĂ, toți, toate, adj. nehot., pron. nehot., adv., s. n. I. Adj. nehot. 1. (La sg.) Întreg; integral, complet; din care nu lipsește nimeni sau nimic; cât există, cât este, cât are; cât e de mare, cât se întinde, cât cuprinde; cât durează, cât ține. Tot orașul. Tot timpul. ◊ Loc. prep. Cu tot... = în ciuda... 2. (La sg.) Perfect. ♦ (Dă ideea de superlativ) Cum nu există (altul) mai mare, mai mult. ◊ Loc. adj. De tot... = cum nu se poate mai mult. 3. (La sg.) Fiecare (dintre...), oricare; care se repetă. ◊ Loc. adj. De toată ziua sau de toate zilele = care se face, se întâmplă, se poartă în fiecare zi. ◊ Loc. adv. Peste tot = pretutindeni. 4. (La pl.) Care este în număr complet, fără să lipsească nici unul; care este în serie completă, fără să lipsească ceva. ◊ Loc. adv. În toate părțile = pretutindeni. ♦ (Alcătuiește, împreună cu un num. card., numerale colective) Toți cinci. ◊ Expr. A vârî (sau a băga) pe cineva în toți sperieții = a înfricoșa. II. Pron. nehot. 1. (La pl.; cu nuanță de num. nehot.) Lucrurile sau ființele câte intră în discuție sau care sunt de același fel (fără să lipsească nici unul). ◊ Loc. adv. Înainte de toate = în primul rând, mai presus de orice altceva. ♦ (Precedat de conj. „și”, rezumă o enumerație) Restul care n-a fost amintit; celelalte. ♦ (Predomină ideea de varietate, de diversitate) Orice lucru, fără alegere. ◊ Expr. Toate ca toate (sau toatele), dar... (sau însă...) = celelalte ar mai merge, dar...; treacă-meargă, dar... 2. Lucrurile care, considerate împreună, formează un ansamblu. ♦ Loc. adv. Cu totul (și cu totul) = pe de-a-ntregul, în întregime. Cu totul = a) în total; b) cu desăvârșire, în întregime. În tot sau (în) totului tot = a) la un loc, una cu alta; în total; b) într-un cuvânt, la urma urmelor. Tot în tot = pe de-a-ntregul. De tot = a) (cu sens modal) cu desăvârșire, în întregime; b) (cu sens temporal) pentru totdeauna, definitiv; c) foarte, extrem de... ◊ Loc. prep. Cu tot cu... sau cu (cineva sau ceva) cu tot = împreună, la un loc. ◊ Expr. Asta-i tot sau atâta (ori atâta-i) tot = doar atât (și nimic mai mult). 3. (Intră în compunerea unor adjective) Atotcuprinzător. III. Adv. (Exprimă continuitatea, persistența) 1. Și acuma, în continuare, încă; (în construcții negative) nici acuma, până acuma nu... ♦ Și mai departe, ca și altă dată. 2. Mereu, tot timpul, toată vremea, totdeauna, pururea; necontenit, neîncetat, întruna. ◊ Expr. Să tot aibă... = ar putea să aibă (cel mult)... Să tot fie... = ar putea să fie (cel mult)... ♦ Statornic, permanent. 3. De repetate ori, adeseori, de multe ori. 4. (Exprimă o gradație a intensității) Din ce în ce. IV. Adv. (Stabilește identitatea, similitudinea, simultaneitatea) 1. (De) asemenea, la fel; în același chip. ◊ Expr. Tot așa (sau astfel, atâta, același) = întocmai, exact așa (sau atâta, același). ◊ (În corelație cu „așa” sau „atât de...”, formează gradul de egalitate al comparativului) Tot atât de bun. ◊ Expr. Mi-e tot atâta = mi-e perfect egal. 2. (Urmat de substantive și pronume, arată că ființa sau lucrul respectiv revine, apare într-o situație similară) Iarăși, din nou (sau ca totdeauna). ♦ (Urmat de un substantiv precedat de art. nehot.) Același. ♦ (Urmat de numeralul „unu”) Unu singur. 3. Numai, în mod exclusiv. ◊ Expr. Tot unul și unul = de seamă, de frunte, ales. ♦ (Urmat de un adjectiv sau de un substantiv la pl.) Fără excepție, unul și unul. ♦ De tot, cu totul, în întregime, pe de-a-ntregul, complet. 4. De fiecare dată, întotdeauna, regulat. V. Adv. 1. Și astfel, și așa, oricum. 2. Totuși, și încă. VI. S. n. 1. Întreg, unitate (rezultată din totalitatea părților), totalitate. ♦ Fig. Lume, univers. 2. Fig. (Art.) Lucru esențial (la care se reduc toate celelalte). ◊ Expr. Aici e totul = în asta constă tot, asta explică tot. [Gen.-dat. pl. (a) tuturor, (a) tuturora] – Lat. totus, -a, -um.

TRANZIT, tranzituri, s. n. 1. Trecere a unor mărfuri sau a unor persoane dintr-o țară în alta prin teritoriul unei a treia țări; regim vamal special, prevăzând scutirea de taxe pentru mărfurile aflate în această situație. ◊ Bilet de tranzit = autorizație scrisă privind scutirea de vamă a unor mărfuri care sunt în trecere printr-o țară străină. 2. Trecere a unui tren sau a unui călător printr-o stație sau printr-o țară fără alte staționări sau operații în afară de cele strict necesare pentru schimbări de direcție și încrucișări. 3. (În sintagma) Tranzit digestiv = drum parcurs de alimente prin tubul digestiv din momentul introducerii lor în gură până la absorbția elementelor asimilabile și eliminarea resturilor. – Din fr. transit.

TREIERA, treier, vb. I. Tranz. 1. A separa (prin batere, cu mașini speciale etc.) boabele, semințele de restul unei plante. ◊ Aparat de treierat = ansamblu, la o batoză sau la o combină, în care se efectuează operația de treierare a cerealelor. 2. Fig. (Rar) A cutreiera. [Pr.: tre-ie-. – Var.: (reg.) triera vb. I] – Lat. tribulare.

TRICOPTER, tricoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte caracterizate prin aripile mari acoperite cu peri sau cu mici solzișori, ale căror larve trăiesc în apă și își construiesc un fel de căsuțe, cilindrice sau conice, din resturi vegetale, nisip și pietricele; (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin. – Din fr. tricoptères.

TRIZAHARIDĂ, trizaharide, s. f. Substanță organică din clasa hidraților de carbon, care are molecula formată din trei resturi de monozaharidă. – Din fr. trisaccharide.

TRONSON, tronsoane, s. n. Parte dintr-un obiect, dintr-un organ de mașină sau dintr-o construcție având o particularitate distinctă și delimitată de rest prin anumite elemente de legătură sau prin repere. – Din fr. tronçon.

REST, resturi, s. n. 1. Ceea ce rămâne dintr-un tot, dintr-un ansamblu din care cea mai mare parte a fost consumată, îndepărtată, luată, scoasă; rămășiță. 2. Tot ceea ce nu face parte din rândul lucrurilor menționate anterior. 3. Sumă de bani care se înapoiază celui care face o plată cu monede ori cu bancnote reprezentând o sumă mai mare decât cea cuvenită. 4. (Mat.) Număr care reprezintă rezultatul unei scăderi; diferență. ♦ Parte care rămâne nedivizată la o împărțire și care, adăugată produsului dintre împărțitor și cât, ne dă deîmpărțitul. – Din ngr. résto, fr. reste. Cf. it. resto, germ. Rest.

RECUPERATOR, recuperatoare, s. n. 1. Parte dintr-un sistem tehnic care servește la recuperarea totală sau parțială a energiei răspândite într-o instalație, a resturilor sau a deșeurilor de materiale. 2. Preîncălzitor de aer pentru cuptoare industriale. – Din fr. récupérateur.

RÂMĂ, râme, s. f. Vierme anelid cu corpul lung, de culoare roșcată, care trăiește în pământ sau pe sub pietre, hrănindu-se cu pământ bogat în resturi vegetale (Lumbricus terrestris). – Din râma.

RĂMĂȘIȚĂ, rămășițe, s. f. 1. Ceea ce a rămas dintr-un tot sau dintr-o cantitate oarecare, după ce a dispărut sau a fost utilizată cea mai mare parte; rest. ◊ Rămășițele pământești (sau trupești) = corpul neînsuflețit al unui om; cadavru. 2. Ceea ce a rămas neexecutat, neîmplinit dintr-o datorie, dintr-o obligație. 3. (Înv.) Ceea ce prisosește. 4. Ceea ce lipsește până la cantitatea sau limita prevăzută. 5. (Înv.) Rezultatul unei scăderi; rest. – Rămas + suf. -iță.

RĂRITURĂ, rărituri, s. f. Loc rămas liber între obiecte așezate rar. ♦ Loc în pădure de unde au fost scoși unii copaci, de unde au fost tăiate tufele. ♦ Defect sau uzură a unei țesături care are într-un loc urzeala sau bătătura mai rară decât în rest. – Rări + suf. -tură.

RELICVAT, relicvate, s. n. (Fin.) Rest de datorie după reglarea unui cont. – Din fr. reliquat.

REMINISCENȚĂ, reminiscențe, s. f. Amintire vagă a unor fapte aproape dispărute din memorie. ♦ Rămășiță, rest, urmă (abia perceptibilă). – Din fr. réminiscence, lat. reminiscentia.

REVALORIFICA, revalorific, vb. I. Tranz. A valorifica din nou, a repune în valoare. ♦ (Tehn.) A aduce o piesă uzată în starea de a putea fi folosită din nou; a readuce în stare de folosire resturi de materiale, deșeuri, rebuturi, piese și organe de mașini uzate (prin fabricarea din ele a unor produse). – Re¹- + valorifica.

COMENSUALISM s. n. (Biol.) Formă de relații între două plante sau două animale, în care unul folosește resturile de hrană ale celuilalt. [Pr.: -su-a-. – Var.: comensalism s. n.] – După germ. Kommensalismus, fr. commensalisme.

ROTAT, -Ă, rotați, -te, adj. 1. Care are formă de roată, rotund; înfoiat; întins în formă de roată. 2. (Despre părul calului; p. ext. despre cai) Cu pete de altă culoare decât restul părului. – Roată + suf. -at.

DEȘEU, deșeuri, s. n. Rest dintr-un material rezultat dintr-un proces tehnologic de realizare a unui anumit produs, care nu mai poate fi valorificat direct pentru realizarea produsului respectiv. – Din fr. déchet.

DIATOMIT s. n. Rocă sedimentară silicioasă formată în cea mai mare parte din resturile cochiliilor de diatomee. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatomite.

SEDIMENT, sedimente, s. n. 1. Depozit format prin depunerea substanțelor corpusculare solide dintr-o suspensie. 2. Acumulare, în general stratificată, de minerale și de resturi organice, depozitată la suprafața pământului; depozit de roci sedimentare. – Din fr. sediment, lat. sedimentum.

SHODDY s. n. Material fibros obținut prin destrămarea resturilor de fire și de țesături de lână, folosit ca amestec în filatura de lână cardată. [Pr.: șodi] – Cuv. engl.

SOLDA, soldez, vb. I. Tranz. 1. A calcula soldul unui cont. ♦ Refl. Fig. (Despre tratative, întreceri sportive, acțiuni etc.) A se încheia cu..., a avea drept rezultat.... 2. A lichida o socoteală, o datorie. 3. A vinde un rest de marfă cu reducere de preț. – Din fr. solder, it. soldare.

CRUPONARE, cruponări, s. f. Operație de despărțire a cruponului (1) de restul pieii. – Din crupon.

COMPOST, composturi, s. n. Îngrășământ agricol natural, rezultat în urma fermentării lente a diferitelor resturi vegetale și animale, amestecate cu unele substanțe minerale. – Din fr. compost.

COTOR, (1, 2) cotoare, s. n., (3) cotori, s. m. 1. S. n. Tulpină, lujer (la legume și la plante erbacee) care susține frunzele, fructul sau florile. ♦ Partea de jos a unei tulpini. Cotorul viței. ♦ Cocean (3). ♦ Rest nefolositor dintr-un obiect uzat. ♦ (Fam.) Mătură foarte uzată. 2. S. n. Parte, loc unde se leagă sau unde se cos foile unei cărți, ale unui registru, ale unui caiet etc. ♦ Parte a unui chitanțier, a unui bonier etc. rămasă după ce s-au rupt jumătățile detașabile ale foilor; partea fiecărei foi care rămâne în chitanțier, bonier etc. după predarea chitanței. 3. S. m. (La ființe; rar) Partea dinspre rădăcină a unei pene, a unei cozi sau a unui fir de păr. – Et. nec.

CUSUR, cusururi, s. n. 1. Imperfecțiune, defect, meteahnă, hibă; p. ext. viciu. 2. (Înv.) Rest, lipsă dintr-o sumă de bani (datorată). 3. (Înv.) Aluzie. – Din tc. kusur.

CRETĂ, crete, s. f. 1. Obiect fabricat din sulfat de calciu sau din altă compoziție, folosit la scris pe tablă sau pe orice suprafață de culoare (mai) închisă. 2. Varietate de calcar poros, alb sau ușor colorat, provenită prin acumularea resturilor și cochiliilor unor animale sau plante marine foarte mici. – Din lat. creta.

CROMNICHEL s. n. Aliaj care conține 10-20% crom, 60-70% nichel, restul fier, folosit la construcția rezistențelor bobinate care lucrează la temperaturi înalte. – Din germ. Chromnickel.

CUSUR s. v. abatere, aluzie, culpabilitate, culpă, eroare, greșeală, păcat, rest, restanță, vină, vinovăție.

DEȘEU s. rest, (înv. și reg.) marda. (Un ~ de piele.)

DIFERENȚĂ s. 1. v. deosebire. 2. deosebire, (înv. și pop.) osebire, (Ban., Transilv. și Maram.) deschilinire, (înv.) osebitură. (Ce ~ este între ei?) 3. (MAT.) rest, (înv.) rămășiță, restanță. (~ obținută în urma unei scăderi.)

MARDA s. v. deșeu, rest, sold.

MĂRĂDIC s. v. coborâtor, descendent, odraslă, posteritate, progenitură, rămășiță, rest, scoborâtor, urmaș, viță, vlăstar.

MONT s. v. rămășiță, rest.

RĂMAS s. v. amanet, excedent, gaj, garanție, moștenire, pariu, patrimoniu, plus, prinsoare, prisos, prisosință, rămășag, rămășiță, rest, succesiune, surplus.

RĂMĂȘITURĂ s. v. rămășiță, rest.

RĂMĂȘIȚĂ s. 1. rest, (înv. și reg.) rămășitură, (Transilv.) mărădic, mont, (înv.) rămas. (O ~ din ceva.) 2. v. relicvă.

RĂMĂȘIȚĂ s. v. coborâtor, descendent, diferență, moștenire, odraslă, pariu, patrimoniu, prinsoare, progenitură, rămășag, rest, restanță, scoborâtor, succesiune, urmaș, viță, vlăstar.

REST s. 1. v. rămășiță. 2. v. deșeu. 3. v. restanță. 4. v. diferență.

RESTANȚĂ s. rest, (înv. și reg.) rămășiță, (înv. și reg.) cusur. (Ce ~ mai ai de plătit?)

RESTANȚĂ s. v. diferență, rest.

REȚINE vb. 1. v. aresta. 2. v. împiedica. 3. a înfrâna, a struni, (înv. fig.) a hățui. (Te rog să-i mai ~, sunt prea zburdalnici.) 4. a-și opri, a-și stăpâni, (rar) a-și prididi, (fig.) a-și înghiți. (A-și ~ lacrimile.) 5. v. abține. 6. v. opri. 7. a opri, a păstra. (~ restul!) 8. v. rezerva. 9. v. păstra. 10. a păstra. (Solul ~ umiditatea.) 11. v. observa. 12. v. semnala.

brac (rest, deșeu) s. n., pl. bracuri

jumară s. f., pl. („rest de la topirea slăninei”) jumări

rest s. n., (rămășițe) pl. resturi

A ALEGE aleg tranz. 1) (ființe, lucruri, situații) A considera ca fiind mai acceptabil (în raport cu altcineva sau cu altceva); a prefera. 2) (persoane) A desemna prin vot; a vota. 3) pop. A deosebi dintre alții; a distinge. 4) A separa de restul masei. ~ sămânța. ~ untul din zară. 5) A curăța prin selecție. 6) rar A admite cu fermitate; a hotărî; a decide. ◊ Urma alege (sau va alege) la sfârșit se va vedea rezultatul. 7) A face să se aleagă. /<lat. allegere

AMORSĂ ~e f. 1) Nadă pentru pești. 2) Dispozitiv de aprindere a unei încărcături de exploziv. 3): ~a drumului porțiune de drum la intrarea în oraș cu lățimea mai mare decât restul traseului. /<fr. amorce

BITUMEN n. Material bogat în hidrocarburi, provenit din transformarea naturală în pământ a resturilor organice. /<lat. bitumen

BLANȘIRUIRE f. Proces tehnologic constând în curățarea de resturi de carne a pieilor tăbăcite pentru a le conferi un aspect plăcut. /<fr. blanchir

BORHOT ~uri n. Resturi rămase de la fructele sau cerealele fermentate după ce s-a extras alcoolul sau alți componenți utili (folosite uneori ca hrană pentru animale). ~ de prune. ~ de orez. /Orig. nec.

CAPĂT ~ete n. 1) Extremitate a ceva (corp, suprafață, lucru, stare, perioadă de timp etc.); margine; extremă. ~ătul podului. ◊ Fără ~ fără sfârșit. De la ~ de la început. Până la ~ până la sfârșit. A pune ~ a face să înceteze. A da de ~ a duce la bun sfârșit. 2) Parte a ceva rămasă neconsumată sau neutilizată; rămășiță; rest. Un ~ de lumânare. /<lat. capita

CAPSULĂ ~e f. 1) Fruct dehiscent cu învelitoarea uscată și dură în care se dezvoltă și se păstrează semințele unor plante; măciulie. ~ de mac. ~ de bumbac. 2) Înveliș al unor organisme inferioare. ~ bacteriană. 3) Înveliș solubil în care se pun unele medicamente în formă de praf, cu gust neplăcut, pentru a fi înghițite mai ușor; bulin; cașetă. 4) Vas de laborator pentru evaporarea unor soluții. 5) anat. Înveliș conjunctiv al unui organ sau al unei articulații. 6) Cutie metalică plată, cu capac deformabil, care constituie partea sensibilă a diferitelor tipuri de manometre. ◊ ~ telefonică cutie de dimensiuni mici care conține microfonul sau receptorul aparatului. 7) Capac de metal cu care se astupă sticlele. 8) Cilindru mic de metal care conține bioxid de carbon sub presiune, folosit la prepararea unei băuturi gazoase speciale. 9): ~ cosmică sau spațială aparat cosmic de formă sferică capabil să se desprindă de restul vehiculului și să efectueze o coborâre pe planeta-țintă. [G.-D. capsulei] /<fr. capsule, lat. capsula

CATAPETEASMĂ ~esme f. (în biserica ortodoxă) Perete împodobit cu icoane, care desparte altarul de restul bisericii; iconostas. [G.-D. catapetesmei] /<ngr. katapétasma

A CHITUI ~iesc tranz. 1) (geamuri) A lipi cu chit, fixând de rama ferestrei. 2) (suprafețe, tavane, pereți) A da cu chit (pentru a face neted). 3) (găuri, crăpături etc.) A astupa cu chit (pentru a nivela cu restul suprafeței). /chit + suf. ~ui

CIOT cioturi n. 1) v. CIOTCĂ. 2) Porțiune rotundă, compactă și foarte tare dintr-o bucată de lemn; nod. 3) Porțiune rotundă, compactă și foarte tare rămasă dintr-o scândură sau dintr-o bucată de lemn, după ce restul a fost tăiat, rupt sau consumat. Ciot de creion. [Monosilabic] /cf. it. ciotto

A CIRCUMSCRIE ~u tranz. 1) (probleme, discuții etc.) A restrânge la un anumit cadru (delimitând de rest). 2) (figuri geometrice) A construi în jurul altei figuri, atingându-i limitele în anumite puncte. ~ un cerc în interiorul pătratului. /<lat. circumscribere

COCOȘAR ~i m. Pasăre de pădure de mărimea unui graur, cu pene sure pe spate și castanii pe restul corpului. /<bulg. kokosar

CONGRUENT ~tă (~ți, ~te) 1) Care concordă; cu proprietatea de a coincide; corespunzător; coincident; echivalent. Figuri ~te. 2) (despre numere întregi) Care, fiind împărțite la un număr întreg, dau același rest. [Sil. -gru-ent] /<fr. congruent, lat. congruens, ~ntis

DEBARASOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană care eliberează mesele (de tacâmurile folosite, de resturi alimentare etc.) într-un local de alimentație publică. /<fr. débarasseur

DIFERENȚĂ ~e f. 1) Lipsă de asemănare; deosebire; distincție. ◊ ~ specifică caracter prin care o specie diferă de toate celelalte specii ale aceluiași gen. 2) Rezultat al unei scăderi matematice; rest. /<fr. differance, lat. différentia

DIVIZIBILITATE f. 1) Caracter divizibil. 2) mat. Proprietate a două numere de a se împărți exact (fără rest) între ele. [Art. divizibilitatea; G.-D. divizibilității] /<fr. divizibilité

DURAMEN n. Stratul central al tulpinilor la arbori și la arbuști, mai intens colorat decât restul straturilor. /<fr. duramen

ECARISAJ ~e n. 1) Strângerea și prelucrarea cadavrelor de animale și a resturilor de la abatoare în scopul transformării lor în produse industriale sau furajere. 2) Stârpire a câinilor vagabonzi. /<fr. équarrissage

EPAVĂ ~e f. 1) Rest al unei nave naufragiate. 2) fig. Persoană care a decăzut din punct de vedere fizic și moral. [G.-D. epavei] /<fr. épave

FOSIL ~ă (~i, ~e) (despre resturi de organisme animale sau vegetale) Care a rămas conservat în rocile sedimentare din trecutul geologic al pământului. /<fr. fossile, lat. fossilis

FOSILĂ ~e f. 1) Rest de organism animal sau vegetal din epocile geologice anterioare, conservat în rocile sedimentare ale pământului. 2) fig. Persoană de vârstă înaintată, cu concepții de viață demodate sau cu idei retrograde. /<fr. fossile, lat. fossilis

A SE FOSILIZA pers. 3 se ~ează intranz. și fig. (despre resturi animale sau vegetale) A se preface în fosilă. /<fr. fossiliser

GOZ ~uri n. 1) Rămășițe (boabe seci, pleavă etc.) rezultate din treieratul cerealelor; gălămoz. 2) Resturi murdare sau inutile, care se aruncă; gunoi. /<ung. gaz

GUANO n. Îngrășământ organic rezultat din descompunerea, în condițiile unei clime uscate, a unor resturi de origine animalieră. [Sil. gua-] /<fr. guano

GULER ~e n. 1) Porțiune a unor obiecte de îmbrăcăminte care înconjură gâtul. * A apuca (sau a lua, a înșfăca) pe cineva de ~ a) a forța pe cineva să se supună; b) a cere cuiva socoteală. 2) Dungă de spumă, formată la suprafața berii turnată într-un pahar. 3) tehn. Parte inelară la suprafața unei piese, având diametrul mai mare decât restul acesteia și servind, de obicei, la etanșare. /<ung. gallér

GUNOI ~oaie n. 1) Resturi murdare sau inutile, care se aruncă. * A (nu) scoate ~oiul din casă a (nu) vorbi în prezența unor persoane străine despre lucruri compromițătoare din familie sau din colectiv. A-i sta cuiva ca ~oiul în ochi a supăra pe cineva. 2) Băligar care este folosit ca îngrășământ agricol. 3) fig. depr. Om de nimic; persoană degradată; lepădătură. /<sl. gnoi

HEMIPTER ~e n. 1) la. pl. Ordin de insecte parazite cu prima pereche de aripi pe jumătate chitinizată, în rest membranoasă, iar cu a doua pereche în întregime membranoasă, cu aparat bucal adaptat pentru înțepat și supt; heteropter. 2) Insectă din acest ordin; heteropter. [Sil. -mi-pter] /<fr. hémipteres

HETEROPTER ~e n. 1) la pl. Ordin de insecte parazite cu prima pereche de aripi pe jumătate chitinizată, în rest membranoasă, iar cu a doua pereche în întregime membranoasă, cu aparat bucal adaptat pentru înțepat și supt; hemipter. 2) Insectă din acest ordin; hemipter. [Sil. -ro-pter] /<fr. hétéropteres

ICONOSTAS ~e n. (în biserica ortodoxă) 1) Perete împodobit cu icoane ce desparte altarul de restul bisericii; catapeteasmă. 2) Măsuță pe care este așezată o icoană. [Sil. -no-stas] /<sl. ikonostasu

IHTIOL n. Substanță uleioasă sulfuroasă, obținută prin distilarea unor șisturi ce conțin resturi de pește. /<fr. ichtyol

IMPAR ~ă (~i, ~e) (despre numere întregi) Care nu se împarte la doi fără rest și fără a da numere fracționare; nedivizibil cu doi; fără soț. /<lat. impar, ~ris, fr. impair

INCARBONIZARE ~ări f. Proces de transformare a resturilor vegetale, sedimentate pe fundul unui bazin, în cărbuni (sub influența diferitor factori). [G.-D. incarbonizării] / in- + carbonizare^[1]

ÎNCOLO adv. 1) În altă parte; în direcția aceea; într-acolo. ◊ Mai ~ a) mai departe; mai la o parte; b) mai târziu; peste un timp oarecare. ~ și încoace dintr-o parte în alta; de colo până colo. Nici ~, nici încoace a) nici înainte, nici înapoi; b) nici da, nici ba; c) nici la o cale. Lasă-l (sau dă-l) ~ nu-i acorda atenție; lasă-l în pace. De aici ~ din acest loc și mai departe. De acum (sau de azi, de mâine) ~ în viitor. 2) În altă privință; de altminteri; în afară de aceasta; în rest. E cam supărăcios, ~ e om de treabă. /în + colo

LAGUNĂ ~e f. Întindere de apă marină, separată de rest printr-o fâșie de pământ. /<it. laguna

LĂTURI f. la pl. 1) Apă murdară rămasă după spălatul vaselor. 2) Resturi de mâncare muiate în apă, folosite ca hrană pentru porci. 3) fig. Mâncare de proastă calitate. /<lat. lavaturae

A SE MÂNJI mă ~esc intranz. 1) A deveni murdar; a se acoperi de pete; a se păta; a se murdări. 2) fig. A-și păta onoarea (prin atitudini sau fapte reprobabile); a se compromite; a se murdări. 3) fam. (mai ales despre copii) A se umple cu resturi de mâncare pe față, mâini, haine; a se mozoli. /<sl. mazati

MOAȘTE f. pl. 1) (în religia creștină) Rămășiță (oseminte, resturi de îmbrăcăminte sau alte obiecte) aparținând unei persoane considerate ca sfântă; relicvă. 2) fig. poet. Obiect (rămas de la o persoană iubită sau de la un om de vază) păstrat ca o amintire scumpă; relicvă; vestigiu. /<sl. mošti

A SE MOZOLI mă ~esc intranz. 1) (despre obiecte) A-și pierde forma inițială ca urmare a folosirii îndelungate. 2) fam. (mai ales despre copii) A se umple cu resturi de mâncare pe față, mâini, haine; a se mânji. /<ung. majszol

MUSTUIALĂ ~eli f. Masă constând dintr-un amestec de must, ciorchine și resturi de boabe, obținută prin zdrobire sau presare. /a mustui + suf. ~eală

NISIP ~uri n. 1) Rocă sedimentară silicioasă, provenită din sfărâmarea unor minerale, roci, resturi organice, care se prezintă sub formă de granule fine, având diferite întrebuințări. ~ calcaros. ◊ A clădi ceva pe ~ a) a întreprinde acțiuni sortite eșecului; b) a face un lucru zadarnic. 2) mai ales la pl. Întindere de pământ acoperită cu asemenea granule fine. /<bulg. nasip

NORD n. 1) (în opoziție cu sud) Punct cardinal care se află în direcția stelei polare; miazănoapte. ◊ ~-vest punct cardinal intermediar care indică direcția între nord și vest. ~-est punct cardinal intermediar, care indică direcția între nord și est. De ~ nordic. 2) Parte (a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc.) care este situată în această direcție în raport cu restul teritoriului. ~ul țării. 3) rar Vânt care suflă din această direcție; crivăț. /<fr. nord, germ. Nord

NOTĂ² note f. 1) Semn convențional folosit pentru reprezentarea grafică a unui sunet muzical. A cânta pe note. ◊ A pune o melodie pe note a reprezenta grafic o melodie; a înscrie o melodie. 2) Sunet muzical corespunzând acestui semn. Nota sol. ◊ Notă falsă (sau discordantă) a) notă care nu corespunde muzicii; b) element care nu este în concordanță cu restul ansamblului. Ca pe note cum trebuie; bine. 3) la pl. Volum sau foaie aparte conținând piese muzicale. /<fr. note, lat., it. nota

OGRINJI m. pl. Resturi de masă furajeră, rămase nemâncate de vite. /<sb. ogrizine

ORGANOGEN ~ă (~i, ~e) 1) (despre elemente chimice) Care intră în componența substanțelor din structura organismelor animale sau vegetale. 2) (despre roci, minereuri, minerale etc.) Care este format din rămășițe de organisme vegetale sau animale; din resturi de organisme vii. /<fr. organogene

PARAVAN ~e n. 1) Panou sau perete subțire de lemn sau de stofă care izolează o parte a unei încăperi de restul spațiului. 2) Obiect care împiedică vederea. 3) fig. Lucru sau persoană care servește drept pretext pentru a ascunde un alt lucru sau o altă persoană. /<fr. paravent

PEDICUL ~e n. Formație anatomică (lungă și îngustă) care leagă un organ sau o parte a corpului de restul organismului. /<fr. pédicule, lat. pediculus

PUZDERIE ~i f. 1) Masă constând din resturi mărunte de tulpini, rezultate din melițarea sau răgilarea cânepei, inului. 2) (despre ființe, lucruri) Mulțime mare; sumedenie. [G.-D. puzderiei; Sil. -ri-e] /<sl. pozdere

RĂMĂȘIȚĂ ~e f. 1) Parte de ceva rămasă neconsumată sau neutilizată; rest. ~ dintr-o pâine. 2) la pl. Parte a ceea ce s-a mai păstrat din ceva, care a existat mai înainte. ~ele unui oraș. ◊ ~e pământești corpul neînsuflețit al unui om. 3) înv. Număr care reprezintă rezultatul unei scăderi; rest. /rămas + suf. ~iță

A RĂMÂNE rămân intranz. 1) A continua să stea pe loc. ◊ Rămâi cu bine (sau sănătos), rămâneți cu bine (sau sănătoși) formulă de salut adresată cuiva la despărțire. A-i rămâne cuiva ochii (sau inima) la ceva (sau la cineva) a-i plăcea cuiva extrem de mult ceva (sau cineva). Să rămână între noi se spune pentru a păstra în secret cele auzite. A rămâne pe câmpul de luptă a muri în război. A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) pe undeva a muri undeva. 2) (urmat, de obicei, de complinirea în urmă) A fi depășit într-o acțiune. ◊ A rămâne mai prejos a fi pus în stare de inferioritate. 3) A continua să existe; a dăinui; a stărui; a dura; a persista. A rămâne în memorie. 4) A ajunge într-o anumită situație; a se menține într-o stare oarecare. A rămâne orfan. ◊ A rămâne repetent a nu trece în clasa următoare. A rămâne cu zile a scăpa cu viață; a supraviețui. A rămâne (dus) pe gânduri a se gândi îndelung. A rămâne de rușine (sau de ocară) a se face de râs. A rămâne grea (sau îngreunată, însărcinată) a deveni gravidă; a concepe. A rămâne de pomină a se păstra încă multă vreme în amintire. Cum rămâne? ce hotărâm? A rămâne cu gura căscată a fi foarte mirat. A rămas (tot) pe a mea (a ta, a lui etc.) s-a întâmplat așa cum am presupus eu (tu, el etc.). A rămâne pe mâna cuiva a ajunge în stăpânirea cuiva. A rămâne literă moartă a nu avea nici o valoare. 5) A constitui un rest de la ceva. A rămas timp. ◊ Mult a fost, puțin a rămas se spune ca o constatare, că ceea ce a fost mai greu s-a făcut. Nu mai rămâne (nici o) îndoială este sigur. /<lat. remanere

RĂZUITURĂ ~i f. 1) v. A RĂZUI. 2) Masă constând din resturi provenite prin răzuire. /a răzui + suf. ~tură

RÂMĂ ~e f. Vierme cu corpul lung și subțire, inelat, de culoare roșcată, care trăiește în pământ, hrănindu-se cu resturi vegetale, și care apare la suprafață după ploaie. /v. a râma

A RECUPERA ~ez tranz. 1) (bunuri spirituale sau materiale pierdute etc.) A obține din nou; a recâștiga; a redobândi; a recăpăta. 2) (resturi sau deșeuri, energie) A readuce în stare de folosință (total sau parțial). ~ fier vechi. /<fr. récupérer, lat. recuperare

RELICVĂ ~e f. 1) Obiect păstrat ca o amintire scumpă din trecut; vestigiu. 2) la pl. Rămășiță (oseminte, resturi de îmbrăcăminte etc.) aparținând unei persoane, considerate sfântă; moaște. /<fr. relique, lat. reliquiae

A RELIEFA ~ez tranz. 1) A face să se reliefeze. 2) A distinge din restul elementelor de același fel; a scoate în evidență; a evidenția; a releva; a remarca; a decela; a vădi. [Sil. -li-e-] /Din relief

A REMARCA remarc tranz. 1) A distinge din restul elementelor de același fel; a scoate în evidență; a evidenția, a reliefa; a releva; a vădi; a decela. 2) A aprecia printr-o remarcă. 3) A sesiza atrăgând atenția; a observa. /<fr. remarquer

REST ~uri n. 1) Parte din ceva rămasă neutilizată sau neconsumată; rămășiță; capăt. 2) Bani (mărunți) restituiți celui care plătește cu o bancnotă sau cu o monedă ce depășește suma cuvenită. 3) mat. Număr care reprezintă rezultatul unei scăderi; diferență. 4) mat. Număr indivizibil care rămâne după efectuarea unei împărțiri. /<ngr. résto, fr. reste, germ. Rest

ROSĂTURĂ rosături f. 1) v. A ROADE și A SE ROADE. 2) Loc ros, tocit. 3) Rană superficială provenită dintr-o roadere. 4) Masă constând din resturi provenite din roadere. [G.-D. rosăturii] /a roade + suf. ~ătură

ROTAT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre coroana pomilor, coada păsărilor etc.) Care are forma unei roți; rotund; circular. Măr ~. 2) (despre părul cailor) Care are pete de altă culoare decât restul părului. /roată + suf. ~at

SCOBAR ~i m. Pește dulcicol, de talie mică, cu maxilarul superior alungit, verde-negricios pe spinare și alb pe restul corpului. /Din scoabă

SOLD ~uri n. 1) Diferența dintre debitul și creditul unui cont. 2) Rest de plată la încheierea unor socoteli. 3) la pl. Marfă nevândută care se pune din nou în vânzare, dar cu un preț mai mic. /<fr. solde

SOLIPSISM n. Concepție filozofică conform căreia singura realitate ar fi omul și conștiința lui, iar tot restul lumii există numai în conștiința individului. /<fr. solipsisme

STRUJITURĂ ~i f. Deșeu constând din resturi de lemn sau de metal, provenite din strujire. /a struji + suf. ~tură

SUD n. (în opoziție cu nord) 1) Punct cardinal care indică direcția Soarelui la amiază; miazăzi. ◊ Sud-est punct cardinal intermediar, care indică direcția între sud și est. Sud-vest punct cardinal intermediar, care indică direcția între sud și vest. De ~ sudic; austral. 2) Parte (a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc.) care este situată în această direcție în raport cu restul teritoriului. Locuitori ai ~ului. /<fr. sud, it. sud