ACUMULARE, acumulări, s. f. 1. Acțiunea de a acumula și rezultatul ei. 2. (Ec. pol.; în sintagmele) Acumulare de capital = transformarea plusvalorii în capital în procesul reproducției lărgite a capitalului. Fond de acumulare = parte a unui venit folosită pentru acumulare. Rata acumulării = raportul dintre fondul de acumulare și venitul pe baza căruia se formează. 3. (Geogr.; urmat de determinări) Proces de depunere a materialului transportat de ape, vânturi, ghețari etc. – V. acumula.

BOBOC, boboci, s. m. 1. Caliciul nedeschis al unei flori; floare care începe să se deschidă. 2. Pui de gâscă sau de rață. ◊ Expr. A paște (sau a păzi) bobocii = a-și pierde vremea degeaba. A da (mâncare) la boboci = a vomita. ♦ Fig. Începător într-un domeniu; om lipsit de experiență; ageamiu; p. restr. recrut; student în primul an. – Din ngr. bubúki.

BODÂRLĂU, bodârlăi, s. m. (Ornit.) Cufundar. ◊ Compus: bodârlău-cu-ferăstrău = pasăre de baltă înrudită cu rața, având zimții laterali ai ciocului asemănători cu dinții de ferăstrău (Mergus merganser). – Et. nec.

CĂLIFAR, călifari, s. m. 1. Numele a două specii de păsări migratoare acvatice, asemănătoare cu rațele și cu gâștele: una cu pene albe, negre sau ruginii (Tadorna tadorna), cealaltă cu pene roșii-ruginii (Tadorna ferruginea). 2. Specie de porumbel domestic. – Din bg. kalefar.

CÂȘTI, câștiuri, s. n. (Înv.) Sumă de bani plătită cuiva la date fixe și care reprezintă de obicei o rată din arenda unei moșii. – Din tc. kıșt.

GÂGÂI, pers. 3 gâgâie, vb. IV. Intranz. (Despre gâște sau rațe) A scoate strigăte caracteristice speciei. – Formație onomatopeică. Cf. ga[ga].

GÂGÂIRE, gâgâiri, s. f. Acțiunea de a gâgâi și rezultatul ei; strigăt caracteristic scos de gâște (și de rațe); gâgâit, gâgâitură. – V. gâgâi.

GÂGÂIT, gâgâituri, s. n. Faptul de a gâgâi; strigăt caracteristic scos de gâște (și de rațe); gâgâitură, gâgâire. – V. gâgâi.

HARACI, haraciuri, s. n. Tribut anual pe care țările vasale îl plăteau Imperiului Otoman. ♦ Tribut, dare. ♦ Una dintre cele patru rate în care se achitau dările. – Din tc. haraç.

MAC¹ interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită strigătul rațelor. – Onomatopee.

ZODIE, zodii, s. f. 1. Fiecare dintre cele douăsprezece constelații ale zodiacului (1); p. gener. constelație, planetă. ♦ Interval de timp determinat când Soarele se află într-un astfel de sector. 2. Constelație corespunzând unei anumite luni a anului în care se naște cineva și având, după unele credințe, o influență (bună sau rea) asupra destinului acestuia; interval de timp corespunzător; p. ext. destin, ursită. ◊ Expr. (Glumeț) A se naște în zodia porcului = a fi foarte norocos, a avea noroc porcesc. A sa naște în zodia rațelor = a fi mereu însetat. A-i da (cuiva) în zodii = a-i prezice cuiva soarta, viitorul după poziția stelelor. 3. (Rar) Ursitoare. – Din ngr. zódhion.

MĂCĂI, pers. 3 măcăie, vb. IV. Intranz. (Despre rațe) A scoate strigătul caracteristic speciei; a face mac-mac, a măcăni. – Mac¹ + suf. -ăi.

MĂCĂIT, măcăituri, s. n. Faptul de a măcăi; strigătul caracteristic al raței; măcănit, măcăitură. – V. măcăi.

MĂCĂNI, pers. 3 măcăne, vb. IV. Intranz. (Despre rațe) A măcăi. – Mac¹ + suf. -ăni.

ORNITORINC, ornitorinci, s. m. Animal mamifer semiacvatic din Australia, cu gura în forma ciocului de rață și cu membrane înotătoare între degete, care depune ouă, dar alăptează puii ieșiți din ouă (Ornithorhynchus anatinus). – Din fr. ornithorynque.

RĂȚOI¹, rățoi, s. m. Bărbătușul raței. ◊ Mustăți coada rățoiului = mustăți cu capetele răsucite în spirală. – Rață + suf. -oi.

RECALIFICARE, recalificări, s. f. 1. Pregătire, instruire în vederea obținerii unei noi calificări profesionale, a unei noi meserii; calificare nou dobândită. 2. Probă suplimentară pe care o susține o persoană sau o echipă (care a ratat calificarea în prima tentativă făcută) pentru a se putea califica mai departe într-o competiție sportivă. – V. recalifica.

PECHING s. n. 1. Țesătură din mătase naturală, cu dungi, realizată din fire de grosimi diferite sau divers colorate. 2. Rasă de rațe cu penajul de culoare albă, bună producătoare de carne. [Var.: pechin s. n.] – Din n. pr. Peking.

PI¹ interj. (De obicei repetat) Exclamație cu care se cheamă puii, găinile sau rațele (la mâncare). – Onomatopee.

PRIPI, pripesc, vb. IV. 1. Refl. A face un lucru în grabă și adesea fără chibzuială, a acționa în pripă. ♦ Intranz. (Înv.) A se grăbi, a se zori. ♦ Tranz. A accelera, a iuți ritmul unei acțiuni. ♦ A nu izbuti, a rata o acțiune din cauza grabei. 2. Refl. A se încălzi la foc; (despre alimente) a se coace (superficial) la un foc (prea) repede. 3. Tranz. (Pop.; despre soare) A dogori, a arde. – Cf. bg. pripra.

PRIMĂ¹, prime, s. f. 1. Sumă de bani acordată cuiva peste salariul de bază ca recompensă pentru calitatea deosebită a muncii depuse; premiu (acordat în sistemul de salarizare). ◊ Primă de export = sumă de bani sau scutire de taxe, de impozite acordată ca stimulent unor exportatori pentru exportarea anumitor mărfuri. Primă de asigurare = sumă de bani pe care asiguratul o plătește (periodic) celui care asigură, pentru asumarea riscului. Primă de economie = Sumă plătită deponenților de către unele case de economii, peste nivelul ratei dobânzii. 2. (Muz.) Cel mai mic interval posibil format între două trepte de aceeași înălțime prin repetarea notei date. – Din fr. prime.

ȘTIUCĂ, știuci, s. f. Pește răpitor de apă dulce, cu corpul lung, aproape cilindric, cu gura mare înarmată cu mulți dinți și cu botul turtit ca ciocul de rață; mârliță (Esox lucius). ◊ Compus: știucă-de-mare = pește de 50-80 cm, cu corpul asemănător cu al șarpelui, cu spinarea verzuie și pântecele alb, cu gura în forma unui cioc lung (Belone belone). – Din bg., scr. štuka.

LEȘESC, -EASCĂ, leșești, adj., s. f. art. 1. Adj. (Înv.) Polonez. 2. Adj. (În sintagma) Rață leșească = rasă de rațe domestice, cu penele albe sau negre, cu carnea gustoasă. 3. S. f. art. Dans popular din Moldova; melodie după care se execută acest dans. – Leș² + suf. -esc.

MÂNCA, mănânc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jeratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile^^[1] etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare.

ZBÎRCI³, zbîrcesc, vb. IV. Intranz. A rata (lovitura), la jocurile de copii. (prob. de la strigătul zbîr sau zbîrci, folosit pentru a intimida jucătorul aflat la rînd)

NOTĂTIȚĂ, notătițe, s. f. Gen de păsări din ordinul picioroangelor, din regiunile nordice, care seamănă cu niște rațe mici (Phalaropus); pasăre din acest gen. – Et. nec.

TOLOȘCAN, -Ă, toloșcani, -e, s. m. și f. (Reg.) Copil gras, dolofan. ♦ Boboc de rață sau de gâscă. – Et. nec.

TRAISTĂ, traiste, s. f. 1. Obiect în formă de sac, confecționat din pânză groasă sau din lână și prevăzut cu o baieră pentru a fi agățat, care servește la transportul sau la păstrarea unor obiecte, mai ales a mâncării; straiță. ◊ Expr. Cu traista în băț, se spune despre cineva care nu are locuință stabilă sau care este foarte sărac. A-i bate (cuiva) vântul în traistă= a fi extrem de sărac. Traistă goală (sau ușoară) = sărăcie. A-i mânca (cuiva) câinii din traistă = a fi prostănac. A prinde (pe cineva) cu rața în traistă = a prinde (pe vinovat) asupra faptului. ♦ Spec. Sac mic de pânză deasă din care se dă hrană cailor. 2. Conținutul unei traiste (1). 3. Compus: traista-ciobanului = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze lungi, crestate, dispuse în rozetă, cu flori mici albe și cu fructe triunghiulare, folosită ca plantă medicinală (Capsella bursa-pastoris). – Cf. alb. trastë, trajstë.

RATA, ratez, vb. I. 1. Tranz. A scăpa, a pierde o ocazie. 2. Tranz. A nu reuși, a nu izbuti într-o împrejurare, a da greș. ♦ Refl. A nu reuși să se afirme sau să realizeze ceva la nivelul posibilităților sale. 3. Intranz. (Despre arme de foc) A nu lua foc când este declanșată. – Din fr. rater.

RATARE, ratări, s. f. Acțiunea de a (se) rata și rezultatul ei; nereușită. – V. rata.

RATAT, -Ă, ratați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care nu a izbutit să se afirme, să se realizeze, să creeze ceva de valoare. ♦ (Despre acțiuni) Nereușit, neizbutit. – V. rata.

RATĂ, rate, s. f. 1. Cotă, parte eșalonată care urmează a fi vărsată sau distribuită, la un termen dinainte fixat, în contul unei datorii sau al unei obligații. ◊ Loc. adj. și adv. În rate = cu plata eșalonată în tranșe (egale). 2. (Ec. pol.; în sintagmele) Rata dobânzii = raportul procentual dintre dobândă și suma împrumutată. Rată a finanțării interne = raportul dintre sursele de autofinanțare și valoarea investiției. – Din germ. Rate.

RATEU, rateuri, s. n. 1. Defect în funcționarea unor motoare datorită căruia arderea combustibilului se face incomplet, producând o explozie falsă, care nu poate pune motorul în mișcare; p. ext. pocnetul care însoțește falsa explozie. 2. Încercare nereușită de a trage un foc de armă sau de a aprinde un explozibil. – Din fr. raté.

RAȚĂ, rațe, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de păsări domestice și sălbatice, înotătoare, cu ciocul lat și turtit, cu trunchiul scurt și îndesat, și cu picioarele scurte, deplasate în partea posterioară a trunchiului (Anas). ◊ Rață sălbatică = strămoșul celor mai multe rațe domestice, foarte asemănătoare cu acestea și apreciată pentru carnea ei gustoasă (Anas platyrhynchos). Rață domestică = denumire dată multiplelor varietăți provenite prin domesticirea raței sălbatice și deosebite între ele prin culoarea penajului, forma corpului, calitățile productive etc. ◊ Expr. (A merge, a se mișca, a umbla) ca o rață = (a merge etc.) cu mersul legănat, greoi. 2. Urinal. 3. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Cf. alb. rosë, scr. raca.

RĂȚIȘOARĂ, rățișoare, s. f. 1. (Zool.) Rățușcă. 2. (Entom.) Gen de insecte coleoptere lungi, brune-cenușii, cu rostrul lățit, asemănător cu ciocul de rață, care atacă porumbul, sfecla, ovăzul etc. (Tanymecus). 3. (Bot.; la pl.) Plantă erbacee perenă, cu rizom și frunze lungi, cu tulpina scurtă, cu flori mari, albe, galbene sau violacee (Iris pumila). – Rață + suf. -ișoară.

RĂȚUCĂ, rățuci, s. f. (Rar) Rățușcă. – Rață + suf. -ucă.

RĂȚUȘCĂ, rățuște, s. f. 1. Diminutiv al lui rață; rățișoară, rățucă; pui de rață, boboc. 2. Joc de copii constând din aruncarea unei pietricele în apă în așa fel încât aceasta să facă mai multe sărituri la suprafața apei înainte de a se scufunda; p. restr. fiecare dintre aceste sărituri. – Rață + suf. -ușcă.

RENTABILITATE, rentabilități, s. f. 1. Calitatea de a fi rentabil; posibilitate de câștig, de profit, de venit net. 2. (În sintagma) Rata rentabilității = raport între profitul net și capitalul permanent. – Din fr. rentabilité.

CUFUNDAR, cufundari, s. m. Numele a două păsări palmipede, înotătoare: a) pasăre mai mare decât rața, cu pene negre strălucitoare, cu puncte albe pe spate, cu ciocul ascuțit și cu aripile înguste; cufundac (Gavia arctica); b) pasăre de mărimea raței, cu penele castanii închise pe spate și albe pe burtă, cu un smoc de pene în formă de guleraș; bodârlău, corcodel (Podiceps cristatus). – Cufunda + suf. -ar.

Ratare ≠ succes

Succes ≠ eșec, înfrângere, insucces, nereușită, ratare

ACHITA vb. 1. (JUR.) (înv.) a slobozi. (Judecătorul l-a ~ pe inculpat.) 2. a lichida, a onora, a plăti, (înv. și pop.) a număra, (înv. și reg.) a plini, (înv.) a răfui, a răspunde, (grecism înv.) a exoflisi. (Și-a ~ datoria.) 3. a depune, a plăti, a vărsa. (A ~ în termen rata.) 4. a scăpa. (S-a ~ de o mare obligație.)

ACHITARE s. 1. lichidare, onorare, plată, plătire, (înv.) răspundere. (~ unei datorii.) 2. depunere, plată, vărsare. (~ ratei în termen.)

CÂȘTI s. v. rată.

CRIMINALITATE s. banditism. (Rata ~ății.)

CURS s. 1. (GEOGR.) curent, (înv. și reg.) scursură, (reg.) scurs, scursoare, (înv.) cursoare. (~ul apei.) 2. v. albie. 3. interval, răstimp, timp, vreme, (înv.) diastimă. (În ~ de un veac.) 4. v. evoluție. 5. direcție. (Un ~ neașteptat al evenimentelor.) 6. (EC. POL.) valoare. (~ul dolarului.) 7. (EC. POL.) rată. (~ul schimbului.)

EȘUAT adj. neizbutit, nereușit, ratat. (O acțiune ~.)

LITERĂ s. 1. slovă, (pop. și fam.) buche, (reg.) râță. (~ele alfabetului.) 2. v. caracter. 3. literă mare v. majusculă; literă mică v. minusculă. 4. (la pl.) v. literatură.

MĂCĂI vb. (rar) a hăcăi, (reg.) a măcăli, a măcăni, a mărțăi, a ocăi. (Rațele ~.)

MĂCĂIT s. măcăitură, (rar) măcăială, măcăire, măcănit, măcănitură, ocăit. (~ de rațe.)

PIERDE vb. 1. a rătăci, (reg.) a prăpădi. (A ~ un obiect.) 2. v. rătăci. 3. v. răzleți. 4. a se rătăci, (reg.) a se zăhătui, a se zărăsti. (S-a ~ în pădure.) 5. v. dispărea. 6. (reg.) a prăpădi. (L-a ~ din ochi, în mulțime.) 7. (înv. și reg.) a pune. (Și-a ~ întreaga avere.) 8. (înv.) a păgubi. (A ~ doi galbeni la joc.) 9. v. irosi. 10. a rata, a scăpa. (A ~ o mare ocazie.) 11. a consuma, a folosi, a întrebuința. (Și-a ~ întreaga zi reparând bicicleta.)

PIERDERE s. 1. v. pagubă. 2. pagubă, (fig.) pârleală. (Cum și-a scos ~?) 3. v. deficit. 4. v. irosire. 5. ratare, scăpare. (~ unei mari ocazii.) 6. reducere, scăzământ. (~ în greutate.)

PIERDUT adj. 1. v. răzlețit. 2. v. estompat. 3. apus, dispărut, trecut. (Vremuri ~.) 4. absent. (O privire ~.) 5. v. irosit. 6. ratat, scăpat. (Ocazie ~.)

PLATĂ s. 1. v. achitare. 2. achitare, depunere, vărsare. (~ ratei în termen.) 3. (înv. și pop.) preț. (Aduceți lucrul și primiți ~.) 4. remunerare, remunerație, retribuire, retribuție, (rar) remunerariu. (Care este ~ pentru munca ta?) 5. v. pedeapsă.

PLĂTI vb. 1. a achita, a depune, a vărsa. (A ~ în termen rata.) 2. v. achita. 3. v. restitui. 4. v. oferi. 5. v. retribui. 6. v. ispăși.

PLOSCĂ s. 1. (reg.) matara, (prin Ban. și Transilv.) buclie, ciutură, palască. (O ~ plină cu vin.) 2. urinar, (analogic) rață. (~ în care urinează bolnavii imobilizați la pat.)

PRIMĂ s. 1. (în sistemul de retribuire) premiu. 2. primă de asigurare = (ieșit din uz) rată de asigurare, (înv.) premiu.

PROCENT s. 1. sutime. (Un ~ dintr-o unitate.) 2. v. procentaj. 3. rată. 4. v. camătă. 5. v. proporție.

RATA vb. v. pierde.

RATARE s. v. pierdere.

RATAT adj. 1. v. eșuat. 2. v. pierdut.

RATĂ s. 1. (rar) tranșă, (pop.) câști, (înv.) soroc. (A restituit suma în două ~.) 2. (FIN.) procent. (~ a scontului, a dobânzii.) 3. v. curs.

RATĂ DE ASIGURARE s. v. primă de asigurare.

RAȚĂ s. v. ploscă, urinar.

RAȚĂ MICĂ s. v. sarselă.

RÂȚĂ s. v. literă, slovă.

SARSELĂ s. (ORNIT.; Anas crecca) (rar) rață mică.

SLOVĂ s. literă, (pop. și fam.) buche, (reg.) râță. (~ele alfabetului.)

SOROC s. v. ceas, ciclu, clipă, clipită, dată, destin, epocă, extremitate, fatalitate, interval, limită, margine, menire, menstruație, minut, moment, noroc, oră, ordine, perioadă, period, predestinare, rată, răgaz, răstimp, regulă, rânduială, rost, scadență, secundă, soartă, socoteală, spațiu, termen, timp, ursită, vreme, zi, zodie.

ȘTEVIE s. (BOT.) 1. (Rumex patientia) măcrișul calului, (reg.) urzica-raței. 2. (Rumex alpinus) (reg.) urzica-raței. 3. (Rumex conglomeratus) măcrișul calului, (reg.) brustan, dragavei, dragomir. 4. (Rumex crispus) dragavei, (reg.) crestățea, hrenuț, limba-boului. 5. (Rumex palustris) dragavei, dragaveică, măcriș de apă. 6. (Rumex sanguineus) (reg.) dragavei. 7. (Acetosa pratensis) măcriș. 8. (Astrantia major) (reg.) iurpăsătoare, cinstea-câmpului, faptul-mare, iarbă-de-orbalț.

TRANȘĂ s. v. rată.

URZICA-RAȚEI s. v. măcrișul, calului, ștevie.

rata vb., ind. prez. 1 sg. ratez, 3 sg. și pl. ratează

ratare s. f., g.-d. art. ratării; pl. ratări

ratat adj. m., pl. ratați; f. sg. ratată, pl. ratate

rată s. f., pl. rate

rață s. f., g.-d. art. raței; pl. rațe

rață sălbatică s. f. + adj.

ANSERIFORMĂ ~e f. 1) la pl. Ordin de păsări înotătoare cu gâtul lung și cu picioare palmate (reprezentanți: gâsca, rața etc.); palmipede. 2) Pasăre din acest ordin. /<fr. ansériformes

BOBOC ~ci m. 1) Pui de gâscă sau de rață. * Toamna se numără ~cii rezultatul unei munci se apreciază la sfârșit. A paște (sau a păzi) ~cii a pierde timpul în zadar. 2) fig. Floare care abia începe să se deschidă. 3) fig. Persoană care abia face primii pași într-un domeniu de activitate; novice; începător; debutant. /<ngr. bubúki

CĂLIFAR ~i m. Pasăre migratoare acvatică asemănătoare cu rața. ~ roșu. ~ alb. /<bulg. kalefar

CORCODEL ~i m. reg. Pasăre acvatică de mărimea raței, cu penele castanii pe spate și albe pe burtă, având în jurul gâtului un „guleraș” de pene; cufundar. /Orig. nec.

CUFUNDAR ~i m. 1) Pasăre de apă mai mare decât rața, cu ciocul ascuțit și cu penele negre, cu puncte albe pe spate. 2) Pasăre înotătoare de mărimea raței, cu penele castanii pe spate și albe pe burtă, având în jurul gâtului un „guleraș” de pene. /a se cufunda + suf. ~ar

EIDER ~i m. Rață polară marină cu puf prețios. /<fr. eider

MAC² interj. (se folosește pentru a reda strigătul specific pe care îl scot rațele). /Onomat.

A MĂCĂI pers. 3 măcăie intranz. (despre rațe) A scoate sunete caracteristice speciei; a face „mac-mac”. /mac + suf. ~ăi

MĂCĂIT ~uri n. Sunet caracteristic scos de rațe. /v. a măcăi

NECAZ ~uri n. 1) Situație complicată și neplăcută. * Ce ~! ce supărare! La ~ a) în momente de supărare; b) într-un moment critic. 2) Senzație de suferință (fizică sau morală); neplăcere; impas. * A trage multe ~uri a avea de suportat multe suferințe. 3) Pornire ascunsă (împotriva cuiva); pică; ciudă. * De ~ de ciudă. Mai mare ~ul! se spune, când cineva ratează o ocazie sigură. A muri (sau a crăpa) de ~ a nu mai putea de ciudă. A avea ~ pe cineva a) a nutri dușmănie nemărturisită împotriva cuiva; b) a fi supărat pe cineva. A face haz de ~ a simula voia bună pentru a-și ascunde amărăciunea. /cf. sl. nakazu

NOTĂTIȚĂ ~e f. Pasăre semiacvatică din regiunile nordice asemănătoare cu rața, dar de talie mai mică. /Orig. nec.

A OCĂI pers.3 ~iește intranz. rar (despre rațe) A scoate sunete stridente, scurte și repetate, caracteristice speciei; a face „oac-oac”. /Onomat.

OCĂIT ~uri n. 1) v. A OCĂI. 2) Strigăt caracteristic speciei, scos de rațe. /v. a ocăi

ORNITORINC ~ci m. Mamifer exotic semiacvatic, cu botul ca ciocul de rață, cu membrane înotătoare la labe, care se înmulțește prin ouă, dar își alăptează puii. /<fr. ornithorynque

PALMIPED ~e n. 1) la pl. Ordin de păsări înotătoare cu picioarele palmate (reprezentanți: gâsca, rața etc.); anseriforme. 2) Pasăre din acest ordin. /<fr. palmipéde

PICIOR ~oare n. 1) (la om și la animale) Membru care susține corpul și servește la deplasare. ~orul stâng. ~oarele anterioare. A se ridica în ~oare. ◊ ~ plat picior cu talpa foarte puțin scobită. Cu ~orul (sau ~oarele) (mergând) pe jos. Din ~oare în poziție verticală. În vârful ~oarelor a) în vârful degetelor (de la picioare); b) fără zgomot. Bun (sau iute) de ~ sprinten. Din cap până-n ~oare în întregime. Fără cap și fără ~oare alogic. A da cu ~orul a) a rata o ocazie favorabilă; b) a trata pe cineva (sau ceva) cu dispreț. A călca (pe cineva sau ceva) în ~oare a) a distruge, călcând cu picioarele; b) a desconsidera. A lega (sau a fi legat) de mâini și de ~oare a lipsi pe cineva (sau a fi lipsit) de posibilitatea de a acționa. A fi pe ~ de egalitate cu cineva a avea aceleași drepturi, aceeași situație, același rang cu cineva. A întinde ~oarele a se stinge din viață; a muri. A nu avea unde pune ~orul a fi mare înghesuială; îngrămădire de lume. A-și bate ~oarele degeaba a umbla degeaba, fără a-și atinge scopul. Un ~ aici și altul acolo foarte repede; fuga. Să nu-ți văd ~oarele pe aici! să nu mai vii pe aici! A i se tăia (sau a i se muia) cuiva (mâinile și) ~oarele a) a fi cuprins de o slăbiciune fizică; b) a fi puternic copleșit de emoții. A bate din ~ (sau din ~oare) a porunci cu asprime; a se răsti. A fi (sau a sta) pe ~ de ducă a fi gata de plecare. Cu coada între ~oare (sau vine) înjosit; umilit. Unde-ți stau ~oarele acolo îți va sta și capul vei fi omorât. A boli (sau a duce boala) pe ~oare a suporta o boală fără a sta la pat. A pune pe ~oare a) a pune lucrurile la punct; b) a însănătoși un bolnav, îngrijindu-l. A gândi cu ~oarele a gândi alogic. A scrie cu ~oarele a scrie necaligrafic. A sta (sau a fi, a rămâne) pe ~oare a) a-și menține poziția, situația; b) a corespunde realității; a fi susținut de argumente trainice. A da din mâini și din ~oare a se strădui din răsputeri pentru a obține sau a soluționa ceva, pentru a salva o situație. A sta cu ~oarele în apă (rece) a medita mult și profund asupra unui lucru. A fi cu un ~ în groapă a ajunge la limita vieții; a fi foarte bătrân. A cădea (sau a se arunca) la ~oarele cuiva a se ruga cu disperare de cineva. A călca (pe cineva) pe ~ a) a provoca cuiva o neplăcere; b) a da cuiva de înțeles. A cădea de pe (sau din) ~oare sau a nu se (mai) putea ține pe ~oare (sau a nu (mai) putea sta pe ~oare) a fi extrem de obosit. A pune (sau a așterne, a închina) ceva la ~oarele cuiva a dărui ceva în semn de venerație sau de supunere. A pune ~orul în prag a) a-și manifesta voința; b) a se opune categoric. A scula (sau a ridica, a pune) în ~oare a mobiliza la realizarea unei acțiuni. A sta în ~oarele cuiva a stingheri; a împiedica acțiunile cuiva. A se topi (sau a se usca, a se pierde) pe (sau de pe, din) ~oare a slăbi tare, a se stinge din viață, văzând cu ochii. A trăi pe ~ mare a duce o viață luxoasă. A fi în ~oare a fi pregătit în permanență pentru acțiune. ~orul-caprei plantă erbacee de pădure cu tulpină erectă, ramificată, având frunze mari, alungite, zimțate, și flori albe, grupate într-o inflorescență umbeliformă. ~orul-cocoșului plantă erbacee cu tulpină erectă, având frunze tripartite și flori albe sau galbene. 2) Parte a unor obiecte care servește la susținerea acestora. ~orul scaunului. ~oarele dulapului. 3) Parte inferioară a unui deal sau a unui munte. 4) agr. Grămadă de snopi așezați în cruce. 5) (în trecut) Unitate de măsură a lungimii (egală cu aproximativ o treime dintr-un metru). 6) Unitate de măsură a versului (egală cu un anumit număr de silabe accentuate și neaccentuate sau lungi și scurte). /<lat. petiolus

A PIERDE pierd tranz. 1) (bunuri materiale, ființe, situații, stări fizice sau morale, sentimente etc.) A nu mai avea în posesie; a înceta de a mai poseda; a prăpădi. ~ băsmăluța. ~ vaca. ~ postul. ~ drepturile. ~ încrederea. ◊ ~ cunoștința a cădea în nesimțire; a leșina. ~ firul (gândurilor) a se încurca. ~ urma (sau urmele) cuiva a nu mai ști unde se află cineva sau ceva. ~ ocazia a nu folosi la timp ocazia. 2) (părți ale corpului) A înceta de a mai avea (în urma unui accident, a unei operații etc.). ◊ A-și ~ capul a se zăpăci. 3) (rude, prieteni) A nu mai avea alături din cauza morții. 4) (mijloace de transport) A nu mai reuși să prindă; a scăpa. ◊ ~ drumul (sau calea) a se rătăci. 5) (partide, întreceri sportive, procese, lupte etc.) A face să fie ratat; a nu câștiga; a nu obține. 6) (bani, produse alimentare sau industriale etc.) A consuma în mod nerentabil și nechibzuit; a irosi; a prăpădi. ~ timpul. /<lat. perdere

PISICĂ ~ci f. 1) Mamifer carnivor de talie mică, foarte sprinten, cu blană netedă, de diferite culori, cu ochi ageri (care văd și în întuneric) și cu ghearele ascuțite, retractile. ◊ ~ domestică specie de pisică care trăiește pe lângă case și se hrănește cu șoareci. ~ sălbatică specie de pisică, mai mare decât cea domestică, cu blana de culoare cenușie întunecată și cu dungi negre transversale, care trăiește prin păduri. ~ca cu clopoței nu prinde șoareci cel care-și dă în vileag intențiile poate rata scopul urmărit. 2) Blană a acestui mamifer. 3): ~-de-mare pește marin veninos, de talie mică, având corp în formă de romb. [G.-D. pisicii] /pis + suf. ~ică

A RATA ~ez 1. tranz. (ocazii) A nu folosi la timp. 2. intranz. (despre arme) A nu lua foc (după apăsarea pe trăgaci). /<fr. rater

A SE RATA mă ~ez intranz. rar (despre persoane) A nu izbuti să se realizeze prin crearea unor valori reale; a suferi un eșec; a eșua. /<fr. rater

RATĂ ~e f. Cotă dintr-o datorie care urmează să fie achitată eșalonat. A restitui o sumă în ~ e. /

RATEU ~ri n. 1) Defect în funcționarea unui motor, care constă în arderea incompletă a combustibilului fără a dezvolta un lucru mecanic. 2) Explozie falsă produsă de un motor cu un asemenea defect. 3) Eșec de tragere a unei arme de foc sau de declanșare a unei explozii. /<fr. raté

RAȚĂ¹ ~e f. 1) Pasăre înotătoare, de talie medie, cu cioc lat, rotunjit la vârf, cu picioare scurte și palmate și cu penaj divers colorat. ~ domestică. ~ sălbatică. ◊ A umbla (sau a merge) ca o ~ (sau ca ~a) a merge legănat. 2) Carne de astfel de pasăre. ~ friptă. / cf. alb. rosë, sb. raca

RAȚĂ² f. art. 1) Dans popular executat de perechi, cu pași legănați. 2) Melodie după care se execută acest dans. /cf. alb. rosë, sb. raca

RĂȚIȘOARĂ¹ ~e f. (diminutiv de la rață) Plantă erbacee cu tulpina scurtă, cu flori mari, divers colorate, care crește prin pajiști. /rață + suf. ~ișoară

RĂȚIȘOARĂ² ~e f. (diminutiv de la rață) Insectă coleopteră, lungă, de culoare brună-cenușie, cu gura lățită, care atacă unele culturi agricole (porumbul, ovăzul, sfecla etc.). /rață + suf. ~ișoară

RĂȚOI ~ m. Bărbătușul raței. /rață + suf. ~oi

RĂȚUȘCĂ ~te f. (diminutiv de la rață) Joc de copii constând în aruncarea unei pietricele în apă în asa fel, încât aceasta, înainte de a se scufunda, să facă mai multe sărituri pe suprafața ei. /rață + suf. ~ușcă

A SCĂPA scap 1. tranz. 1) (obiecte, lucruri) A lăsa involuntar să cadă din mână. ◊ ~ din mână (pe cineva sau ceva) a) a pierde de sub control; b) a rata o ocazie sigură. ~ hățurile din mână, a pierde inițiativa într-o acțiune. 2) A lăsa din neatenție să iasă de sub control. ~ mieii din țarc. 3) A lăsa să se ducă fără a fi folosit; a nu reuși să prindă. ~ trenul. ~ momentul. ◊ ~ ceva din vedere a uita, a neglija ceva. A nu ~ pe cineva (sau ceva) din ochi a ține sub continuă observație. A-i ~ cuiva ceva din vedere a nu observa. 4) (persoane, obiecte, lucruri) A scoate dintr-o situație complicată; a salva; a izbăvi. ~ de la moarte. 2. tranz. 1) A reuși să se elibereze (de ceva jenant); a se debarasa; a se descotorosi; a se dezbăra. ◊ ~ cu fuga a se salva fugind. ~ cu viața (sau cu zile) a-și salva viața dintr-o mare primejdie; a supraviețui. ~ ca prin minune a scăpa într-un mod de necrezut. 2) A ieși din câmpul vizual sau din memorie. Titlul cărții îmi scapă. /<lat. excappare

ȘTIUCĂ ~ci f. Pește dulcicol răpitor, de talie medie, cu corp prelung, cu botul asemănător unui cioc de rață și cu gură largă. ◊ ~-de-mare pește marin de talie medie, cu botul în forma unui cioc de barză, având corp cilindric de culoare verzuie pe spate și albă pe burta; zărgan. [G.-D. știucii] /<bulg., sb. štuka

TRAISTĂ ~e f. 1) Sac de dimensiuni mici, din țesătură groasă (de obicei, ornamentată), prevăzut cu baiere și folosit pentru transportarea sau păstrarea diferitelor lucruri, în special, merinde. 2) Sac de pânză din care li se dă cailor ovăz. ◊ A umbla cu ~a-n băț a rămâne sărac și fără adăpost. A umbla cu capul în ~ a fi distrat. A-i mânca (cuiva) câinii din ~ a fi prostănac. A-i bate (cuiva) vântul în ~ a fi extrem de sărac. A prinde (pe cineva) cu rața în ~ a prinde vinovatul asupra faptului. Fală goală, ~ ușoară sărac, dar fudul. 3) Conținutul unui astfel de sac. O ~ de nuci. 4):~a-ciobanului plantă erbacee cu frunze adânc crestate, dispuse în rozetă, cu flori mici albe și cu fructe triunghiulare, folosită în medicină. [G.-D. traistei; Sil. trais-] /cf. alb. trastë, trajstë

TREN ~uri n. 1) Vehicul constând dintr-un șir de vagoane de cale ferată trase de o locomotivă. ~ de pasageri. ◊ ~ de marfă mărfar. ~ sanitar tren pentru transportul bolnavilor și răniților. ~ subteran metrou. A scăpa (sau a pierde) ~ul a pierde o ocazie favorabilă; a rata. 2) Șir de vehicule formând o unitate de transport. ~ de automobile. ◊ ~ de luptă convoi de vehicule care aprovizionează cu muniții liniile de luptă. 3) tehn. Totalitate a organelor unui sistem care realizează împreună o anumită operație. ◊ ~ de laminare dispozitiv al mașinii de filat cu ajutorul căruia sunt descrețite și așezate paralel fibrele. ~ de roți sistem de roți dințate care se află pe același arbore. ~ de aterizare (sau de amerizare) ansamblu de dispozitive cu ajutorul cărora un avion (sau un hidroavion) alunecă pe pământ (sau pe apă). ~ anterior (sau ~ posterior) partea de dinainte (sau de dinapoi) a unui animal. /<fr. train

A UMPLE umplu tranz. 1) (recipiente, încăperi, suprafețe etc.) A face să fie plin (până la limită). ~ borcanul cu apă. ~ odaia cu miros neplăcut. ◊ A(-și) ~ buzunarele a câștiga bani mulți, de obicei în mod ilicit. A(-și) ~ burta (sau pântecele) a mânca prea mult. 2) (învelișuri de carne, de aluat, de legume etc.) A completa introducând înăuntru un anumit preparat culinar (tocat). ~ o rață cu hrișcă. ◊ ~ borș a pune la fermentat tărâțe amestecate cu huște și apă clocotită. 3) A face să se umple. /<lat. implere

RUPTĂ s. f. v. rupt (II.); ♦ Impozit care consta dintr-o sumă fixă, cu caracter individual și plătibilă în patru rate anuale, care s-a introdus pentru prima dată în Moldova, la începutul secolului al XIX-lea. (din rupe)

PULĂ, pule, s. f. (Vulgar) Penis. (meglenorom., macedorom. pulă; < lat. pulla, fem. de la pullus (= pui); pentru semantism, cf. jargonul madrilen polla (= puică și penis), it. uccello (= pasăre și penis), bg. patka (= rață și penis), rus. potka (= pasăre și penis), rus. petuch (= cocoș și penis) etc.; derivarea din lat. pūbes, prin interm. unei forme *pūbŭla este improbabilă; derivarea din lat. pupula este fantezistă) [și DMLR]

PATÉU, pateuri, s.n. 1. Preparat de patiserie din foitaj umplut cu brânză, carne tocată etc. 2. Pastă tartinabilă din ficat de pasăre (găină, gâscă, rață) sau de porc, proaspătă sau din conservă. 3. Preparat culinar din tocătură de ficat, de carne de porc, de vânat sau de pește, variat adiționată și condimentată, învelită în aluat și coaptă într-o formă de metal; se consumă cald sau rece; înv. pastetă, pastet (din germ. Pastete); dacă compoziția este învelită în slănină și coaptă într-o formă de lut sau de fontă cu capac, preparatul se numește și terină (din fr. terrine); se consumă totdeauna rece, în felii.

SALMI s.n. În gastronomie, ragut din vânat cu pene (sitar, rață sălbatică, fazan, potârniche), cu ciuperci și sos de vin; prin ext. preparat gătit asemănător din rață domestică sau bibilică.

PĂSTRUGĂ, păstrugi, s.f. Pește din fam. acipenseridae (sturioni), prezent în Marea Neagră și Marea Caspică și fluviile aferente, de 1-2 m lungime și o greutate între 20 și 60 kg, având pe corp scuturi mici dințate și altele mari, stelate, cu botul lung și lat ca de rață, fără franjuri, de la care se obțin icre cu bob mai mic, de culoare cenușie (Acipenser stellatus). – V. sturion

MULARD s.m. Specie de rață hibridă, obținută prin încrucișarea dintre masculul din rasa de rață leșească și femela din rasa comună. [< fr. mulard].

MUTATOR s.n. 1. Aparat care transformă un curent alternativ în curent continuu sau invers; schimbător de fază sau de frecvență pentru un curent alternativ; schimbător de tensiune pentru un curent continuu. 2. (Biol.) Genă care mărește rata de mutație a altor gene. [Cf. fr. mutateur, germ. Mutator].

ACUMULARE s.f. 1. Acțiunea de a acumula și rezultatul ei; strîngere, îngrămădire, înmagazinare. ♦ Acumulare a capitalului = transformarea plusvalorii în capital; fond de acumulare = parte a unui venit folosită pentru acumulare; rata acumulării = raportul dintre fondul de acumularea și venitul pe baza căruia se formează. 2. (Geol.) Proces de depunere a materialului transportat de ape, vînturi, ghețari etc. [< acumula].

BARĂ s.f. Drug de metal (destinat prelucrării). ♦ Piesă de metal sau de lemn, de dimensiuni variabile, folosită în construcții sau în dispozitive tehnice pentru transmiterea eforturilor. 2. Fiecare dintre cei trei stîlpi care delimitează poarta la unele jocuri sportive. ♦ Șut în stîlpul porții de fotbal. ◊ A da în bară = (argotic) a greși, a rata. 3. Barieră care desparte pe judecători de avocați și impricinați; (p. ext.) locul de unde se pledează în fața justiției. 4. (Herald.) Figură diagonală care reunește unghiul stîng de sus al unui scut cu unghiul drept de jos. 5. Linie verticală sau oblică, folosită ca element de separare într-un text. ♦ Linie verticală care separă măsurile unui portativ. ♦ Ridicătură de metal liniară dispusă transversal pe tastiera unor instrumente cu coarde ciupite, indicînd locurile în care se pot produce sunetele de o anumită înălțime. 6. Îngrămădire de nisip, de mîl etc. la gura unui rîu sau a unui fluviu care se varsă într-o mare fără flux și reflux. 7. (Fig.; med.) Senzație apăsătoare, de compresiune asupra unui organ. [< fr. barre].

câștiu, câștiuri, s.n. (înv.) 1. rată în arenda unei moșii. 2. chirie (la case). 3. banii (prețul) vânzării.

crihancă s.f. (reg.) specie de rață sălbatică.

fofolog, fofoloagă, fofologi, fofoloage, s.m. și f. (pop.) 1. om greoi, îndesat, leneș, împiedicat, tont. 2. (la pl.) smocuri de păr crescute pe partea de jos a picioarelor unor cai. 3. boboc de rață.

hale(a)! interj. (frecvent repetată) strigăt cu care se mână sau se alungă gâștele, curcile sau rațele; gâle-gâle!, gâri-gâri!, ghiri-ghiri!; bii-bii!; mani-mani!, uti-uti!.

nată², nate, s.f. (reg.) rață.

papcă, papce, s.f. (reg.) rață.

bîtlan (bîtlani), s. m. – 1. Stîrc cenușiu (Ardea cinerea, Ardea purpurea, Ardea garzetta). – 2. (Rar) Specie de rață sălbatică (Anas querquedula). Bg. batlan (DAR) sau mag. batla (Cihac). Pare foarte incertă ipoteza lui Philippide, 150, care se gîndește la *băltan, der. de la baltă.

boboc (boboci), s. m. – 1. Floare care începe să se deschidă. – 2. Frumusețe, minunăție. – 3. Pui de rață sau de gîscă. – Mr. bubuche, megl. babuchie. Ngr. μπουμπούϰι (Cihac, II, 639; DAR), cf. alb. bubukje. – Der. îmboboci, vb. (a se deschide, a se desface), cf. mr. mbubuk isescu.

popi¹ interj.(reg.; de obicei repetat) strigăt cu care oamenii cheamă rațele.

râță, râțe, s.f. (înv.) numele literei „r” din alfabetul chirilic; literă, slovă, buche; (ironic) învățătură.^[1]

ruță! interj. (reg.) strigăt, chemare a rațelor.

buză (buze), s. f. – 1. Fiecare din cele două părți cărnoase care mărginesc gura. – 2. Margine a unei răni. – 3. Labie, margine a vulvei. 4. Margine. – 5. Tăietură. – 6. Parte superioară, culme, vîrf. – Mr. buză, megl. budză. Probabil bot sau lat. botum „bot”, cu suf. -ză (ca în căcărează, gălbează, coacăză, pupăză etc.). Dovada semantică este constituită de sensul 6, care nu se explică plecîndu-se de la accepția de „buză”, ca în bg. buza „obraz”; cf. și bosumflat. Pentru schimbarea semantică, cf. bucă. Prezența cuvîntului în alb. (buzë) a determinat pe mai mulți cercetători să caute aici etimonul cuvîntului rom. (Cihac, II, 715; Meyer 57; Pascu, II, 218; cf. Capidan, Raporturile, 522). După Jokl, 11, în alb. ar proveni dintr-un cuvînt primitiv cu rădăcina *br- „gură”, cu suf. -zë (cf. lituan. burná „gură”, armen. beran „gură”), ipoteză care ne pare incertă. DAR, Philippide, II, 702 și Rosetti, II, 112, menționează doar corespondența rom. cu alb., fără a trage concluzii. După părerea noastră, alb. trebuie să provină din rom. Nici izvoarele lat. indicate pînă acum nu sînt convingătoare. Miklosich, Alb. Forsch., V, 10, se referea cu rezerve la lat. basium; ipoteză reluată de Schuchardt, Vok, III, 50, care se gîndea la o confuzie a lui basium cu bucca. Pușcariu 242 (și JB, XI, 48) imagina o rădăcină lat. *bud-, cf. fr. bouder, sp. buz, ipoteză abandonată în DAR. În sfîrșit, Vaillant, BL, XIV, 16, pornește de la sl. *lobŭza „buză” sau „sărut”, cf. lobŭzati „a săruta” și dăbălăza. Der. buza, vb. (a face bot, a-și umfla buzele); buzat, adj. (cu buze groase, botos; urît, dizgrațios); buzău, adj. (bosumflat, îmbufnat); buzăilă (var. buzilă), s. m. (poreclă pentru botoși, sau pentru copiii plîngăcioși); buzar, s. m. (butuc pus pe jos, spre a servi de suport lemnelor pentru foc); buziș, adv. (într-un singur rînd, unul lîngă altul, formînd front comun); buzos, adj. (botos); buzur(in), adj. (epitet dat oilor), cf. Drăganu, Dacor., VI, 265; răsbuzat, adj. (răsfrînt). Din rom. par a proveni bg. buza „obraz” (Romansky 95; Capidan, Raporturile, 226), buzest „bucălat”, budzule „buze groase”, budzulast „botos” (Candrea, Elemente, 407); pol. buzia „gură, în limbajul infantil” (Berneker 104); adj. buzatisch „botos”; ngr. μπουσλάω „a fi ratat, a da greș” (Meyer, Neugr. St., II, 77); alb. buzë „buză”.

căcior (căcioară), adj. – 1. (Oaie) cu pete albe în jurul ochilor. – 2. Pătat, stropit. – 3. Absurd, extravagant. Origine necunoscută. Este foarte probabil legat direct de căciulă, ceea ce se explică prin ideea de cap acoperit, care sugerează amplasarea petelor albe. Sensul 3 se datorează particularităților animalelor de acest fel, cf. breaz. După Cihac, II, 36, provine din mag. kacer „cochet, prost”; Scriban semnalează o asemănare, pur întîmplătoare, cu rut. kačur „rață”. – Der. căciorie, s. f. (extravaganță, unicitate); căciori, vb. (a păta; a umple de noroi).

călifar (călifari), s. m. – Pasăre de apă, varietate de rață sălbatică (Tadorna casarca). Gr. ϰαλλίφαρος „bine îmbrăcat” (Scriban); cf. bg. kalefar, kilifar. Este puțin probabilă explicația lui Cihac, II, 487, bazată pe mag. kanály fehér, numele altei păsări de apă.

ORNITORINC s.m. Mamifer din Australia, cu botul ca un cioc de rață și care se înmulțește prin ouă. [< fr. ornithorynque, cf. gr. ornis – pasăre, rynchos – cioc].

PECHING s.n. 1. Țesătură de mătase naturală cu dungi, făcută din fire de grosimi diferite sau divers colorate. 2. Rasă de rațe cu penajul alb. [Cf. Peking – capitala Republicii Populare Chineze].

sulițar, sulițari, s.m. (înv.) 1. ostaș în vechea organizare a armatei, care purta suliță; lăncier, sulițaș, fuștaș. 2. meșter care făcea sau vindea sulițe. 3. (reg.) pasăre acvatică migratoare, asemănătoare cu rața domestică, vânată pentru carnea ei gustoasă.

șilica! interj. (reg.; repetat) cuvânt cu care se cheamă rațele; mani!, uti!.

RATA vb. I. 1. tr. A scăpa, a pierde o ocazie, a da greș. ♦ A nu reuși, a nu izbuti în ceva. 2. intr. (Despre explozibile, arme de foc) A nu lua foc. [< fr. rater].

RATARE s.f. Acțiunea de a rata și rezultatul ei; nereușită. [< rata].

RATAT, -Ă adj. 1. Care a dat greș; nereușit, neizbutit. 2. (Despre scriitori, artiști etc.; adesea s.) Care nu a izbutit să se afirme, să creeze ceva de valoare. [Cf. fr. raté].

RATĂ s.f. 1. Fiecare dintre părțile în care se eșalonează o sumă de bani sau o obligație de altă natură pentru a fi achitată sau distribuită treptat la anumite termene. 2. Raport (procentual), procent (al scontului, al dobînzii etc.). ♦ Rata plusvalorii = raportul dintre plusvaloare și capitalul variabil; rata profitului = raportul dintre plusvaloare și întregul capital avansat. [Pl. -te. / < germ. Rate].

RATEU s.n. 1. Neexplodare, neaprindere a unui proiectil, a unei arme de foc, a unui exploziv. 2. (Tehn.) Defect de funcționare a unui motor cu explozie, care constă în arderea incompletă a combustibilului. [Pron. -teu. / < fr. raté].

TRANȘĂ s.f. 1. Fiecare dintre părțile în care este împărțit un lucru sau un grup de lucruri care se produc, se distribuie în rate succesive; parte. 2. Fiecare dintre fețele laterale ale unei cărți, care rezultă prin tăierea transversală a filelor. [< fr. tranche].

fierbe (fierb, fiert), vb. – 1. A trece un lichid în stare de vapori sub acțiunea căldurii. – 2. A coace. – 3. A clocoti, a face bășici. – 4. A mișuna, a forfoti. – 5. A fermenta, a se altera. – 6. A se tulbura, a se chinui, a se neliniști. – Mr. h’erbu, h’erșu, h’ertu, megl. ierb, ierș, iert. Lat. fĕrvĕre (Pușcariu 607; Candrea-Dens., 586; REW 3265; DAR), cf. it. fervere, sp. hervir (gal. ferber), port. ferver. Der. fierbătoare, s. f. (fierbere; loc la stînă unde se fierbe laptele); fierbător, s. n. (ceaun pentru fiert); fiert, adj. (fiert; copt; deprimat; ratat); fiertoare, s. f. (fierbere); fiertură, s. f. (fel de mîncare; supă), cuvînt pe care Meyer, Alb. St., IV, 92, îl derivă în mod inutil de la un lat. *fertura; nefiert, adj. (care nu este bine fiert, crud). Cf. fierbinte.

ACUMULARE s. f. 1. acțiunea de a (se) acumula. 2. proces economic complex constând în formarea și utilizarea unei părți din venitul societății pentru asigurarea reproducției lărgite. ♦ ~ a capitalului = transformarea plusvalorii în capital; fond de ~ = parte a unui venit pentru acumulare; rata ~ării = raportul dintre fondul de acumulare și venitul pe baza căruia se formează. 3. (geol.) proces de depunere a materialului transportat de agenții geomorfologici. (< acumula)

ANATIDE s. f. pl. familie de păsări palmipede: rața; anseride. (< fr. anatidés)

EIDER s. m. pasăre marină din regiunile scandinave, înrudită cu rața. (< fr. eider, isl. aeder)

LABRADOR² s. m. 1. rasă de rațe de talie mică, cu penajul negru și carnea fină. 2. rasă de câini de vânătoare cu părul scurt, robuști, buni înotători. (< fr. labrador)

MULARD s. m. rață hibridă, obținută prin încrucișarea dintre masculul de rață leșească și femela din rața comună. (< fr. mulard)

ORNITORINC s. m. mamifer ovipar semiacvatic din ordinul monotremelor, cu botul ca un cioc de rață, în Australia și Tasmania. (< fr. ornithorynque)

PECHING s. n. 1. țesătură de mătase naturală, cu dungi mate și lucioase, din fire de grosimi diferite sau divers colorate. ◊ țesătură de mătase naturală pictată. 2. rasă de rațe cu penajul alb. (< fr. pekin/g/)

PUNK [PANC] s. m. epavă umană, om ratat, ființă vrednică de plâns. ◊ (adj.) modă ~ = modă tinerească extravagantă. (< amer. punk)

RATA vb. I. tr. a pierde o ocazie, a nu reuși, a da greș. II. intr. (despre explozibile, arme de foc, proiectile) a nu lua foc. (< fr. rater)

RATAJ s. n. (fam.) ratare, eșec. (< fr. ratage)

RATAT, -Ă adj. 1. care a dat greș; nereușit, neizbutit. 2. (despre oameni; și s. m. f.) care nu a izbutit să se afirme. (< fr. raté)

RATĂ s. f. 1. fiecare dintre părțile în care se eșalonează o datorie sau o altă obligație pentru a fi achitată sau distribuită treptat, la anumite termene. 2. raport, procent (al contului, al dobânzii etc.). ♦ a plusvalorii = raportul dintre plusvaloare și capacitalul variabil; ♦ a profitului = raportul dintre plusvaloare și întregul capital avansat. (< germ. Rate)

RATEU s. n. 1. neaprindere a pulberii unui proiectil; proiectil neexplodat. 2. defect în funcționarea unui motor cu explozie, datorită arderii incomplete a combustibilului, care produce o falsă explozie. 3. (fam.) gafă. (< fr. raté)

RENTABILITATE s. f. însușirea de a fi rentabil; avantaj, beneficiu. ♦ rata ~ății = raport între beneficiul realizat de o întreprindere și prețul de cost al producției. (< fr. rentabilité)

SARSELĂ s. f. mică pasăre de baltă înrudită cu rața sălbatică. (< fr. sarcelle)

TRANȘĂ s. f. 1. fiecare dintre părțile în care este împărțit un lucru sau un grup de lucruri ce se produc, se distribuie în rate succesive; parte. 2. fiecare dintre fețele laterale ale unei cărți care rezultă prin tăierea transversală a filelor. (< fr. tranche)

fof- – Rădăcină expresivă care pare a reda ideea de „a mormăi, a bălmăji”. Această idee trebuie să fie proprie consonanței f-f, pentru că apare și în formele cu infix farf- și fîlf- (s. v.), ca și în var. fonf. Der. forîrnă, s. f. (femeie fonfăită); fofîrlică, s. f. (în expresia a umbla cu fofîrlica); fofează, s. f. (aripă la moara de vînt; parte de ușă; vîrtelniță; stativ la războiul de țesut; Arg., gură, cioc; fluier; inel de sfeștnic); toate sensurile se bazează pe ideea de „zgomot continuu” pe care îl produce piesa astfel numită (ultimul sens pleacă de la cel anterior; încercările făcute de Cihac, II, 500, care pornește de la mag. fokasz „scară”, și de Drăganu, Dacor., V, 359, din rut., nu sînt probabile); fofelniță, s. f. (vîrtelniță; femeie vorbăreață; cuțit de meliță), cf. Iordan, BF, II, 177; foflînca, vb. (Trans., a mișca, a clătina), pe care DAR îl pune în legătură, în mod curios cu fr. flanc; foflea, s. m. (leneș), numit astfel datorită încetinelii mișcărilor lui; fofolog (var. fofoloc), s. m. și n. (persoană greoaie; pui de rață; la cai, bulet), pus greșit în legătură de Loewe 80 cu sl. fŭfati; înfofoli, vb. (a îmbrăca cu haine prea groase); înfoforoja, vb. (a bombăni); înfolfoșa, vb. (a înfofoli). Foflenchi, interj. (poc!; exprimă zgomotul unui obiect care cade), aparține aceleiași serii de creații expresive; pare însă a fi o creație artificială a lui Creangă, și nu apare în alte texte (cf. Iordan, BF, II, 178). Folomoc (var. folmotoc, fălmătuc, folfotoc), s. n. (ghem, ghemotoc), pare a fi rezultatul unei încrucișări cu ghemotoc. Der. cu infix nazal fonf, adj. (gîngav), cf. sl. fŭfati „a se bîlbîi”; fonfăi vb. (a gîngăvi); fonfăni, vb. (a gîngăvi), cf. boncăni; fonfé, adv. (în expresia a la fonfé, de clasa întîi), prin imitație ironică a pronunțării nazale din fr. (cf. Iordan, BF, IV, 193).

ga interj. – Exprimă gîngureala copiilor și strigătul gîștelor. – Var. gaga, gîga. Creație expresivă. – Der. gîgîi, vb. (despre gîște, a striga), cf. sl. gagati, germ. gackern; gîgîială (var. gîgîitură), s. f. (strigăt al gîștelor); gîgă, s. m. (copil; Bulă, personificare a copilului care le știe pe toate); gagă (var. gîgă, gaică), s. f. (mamă; soră mai mare); gîgîli (var. găgăli), vb. (despre rațe, a striga; despre copii, a gînguri); gîgîlice, s. f. (micuț, mititel; obiect mic); ghirghilic, s. m. (copil, copilaș); gîgîțele, s. f. pl. (anemonă, Anemona pulsatilla); gîgău (var. găgău), s. n. (Trans., terci); găgăuț(ă), s. m. (prost, tont); găgăuție, s. f. (prostie). Cf. gîng-, gogă, gaie.

gotcă (-ci), s. f. – 1. Urzică (Tetrao bonasia). – 2. Varietăți de rațe (Anas tadorna, Anas moschata). Origine incertă. Ar putea fi o formație expresivă, ce ar imita strigătul păsării, cf. cotco(dac), după DAR; însă acest cuvînt diferă foarte mult de la rață la urzică. După Scriban, de la got „neam germanic”, ceea ce nu pare posibil. După Bogrea, Dacor., IV, 820, din rut. gotka „urzică”, ce pare totuși a proveni din rom. (Candrea, Elemente, 405). Cihac, II, 502, pleca de la mag. goca „rață”.

lișiță (lișițe), s. f. – Pasăre (Fulica atra). – Var. leșiță. Probabil din leașiță, f. normal al lui leah „polonez”, cf. alt nume al său rață leșească. Intermediul rut., propus de Scriban, care însă nu există, pare inutil. Numele bg., sb., cr. liska, pol. lyska (Cihac, II, 173; Tiktin; Candrea) nu constituie o explicație suficientă.

mac interj. – Imită glasul ratei. Creație expresivă. – Der. măcăi, vb. (despre rațe, a face mac, mac); măcăit, s. n. (acțiunea de a măcăi); măcăială, s. f. Cf. mec, interj. (imită glasul caprei), der. mecăi, vb. (a behăi), cu var. mehăi, cf. sl. mekati, germ. meckern.

pulă (pule), s. f. – Membru viril. – Mr., megl. pulă. Lat. pulla, f. de la pullus „pui” (Crețu, R. pentru istorie, VI, 83; Candrea-Dens., 1455). Pentru semantism, cf. Arg. din Madrid polla „membru viril”, it. uccello „membru viril”, bg. patka „rață” și „penis”, rus. potka „pasăre” și „penis”, rus. petych „cocoș” și „penis” etc. Der. din lat. pupula (Crețu 360) este fantastică. – Der. din lat. pūbes, prin intermediul unei forme *pūbŭla (Pușcariu 1396; REW 6806; Pascu, I, 147), este improbabilă, cf. Tiktin și Graur, Bl, V, 110. – Der. pulărău, s. m. (desfrînat), pentru al cărui suf. cf. bătălău, fătălău. Este de presupus că it. pollaco „codoș”, portare i polli „a codoși” pornesc de la același cuvînt.

rată (rate), s. f. – Termen, soroc, parte dintr-o sumă care se plătește în mai multe rînduri. Germ. Rate (Candrea), cf. it. rata › ngr. ράτα (Meyer, Neugr. St., IV, 75).

rață (rațe), s. f. – Pasăre înotătoare cu ciocul lat și turtit. – Mr. rosă. Sl. (sb., slov. raca, bg. rĕca, sb. race), cf. alb. rosë (› mr.) mag. réce (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 310; Conev 54). Der. din dacă (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, II, 16) sau din alb. (Philippide, II, 730) este improbabilă. – Der. rățoi, s. m. (masculul raței); rățoi, vb. refl. (a se răsti la cineva, a ridica vocea; a se făli, a face pe); rățoială, s. f. (umflare în pene, lăudăroșenie).

răvaș (răvașe), s. n. – 1. (Înv.) Recipisă mai ales pentru impozite, care se obișnuia să se plătească în rate (plata răvașului). – 2. Scrisoare, bilet, mesaj scris. Mag. rovás, înv. ravás (Lacea, Dacor., V, 401; Gáldi, Dict., 95), din sb., cr., slov. ceh. rováš „crestătură” (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 319), cf. rofii, răboj, răvar. Ngr. ῥαβάσι „bilet” provine din rom. (Meyer, Neugr. St., II, 78).

rece adj. – Lipsit de căldură, înghețat. – Var. Mold. răce. Mr. (a)rațe, megl. rați, istr. rǫce. Lat. rĕcens (Densusianu, Hlr., 196; Pușcariu 1454; REW 7109), probabil redus la *rĕces (Tiktin), cf. it., port. recente, v. fr. roisent, sp. recién. – Der. reci, s. f. pl. (Trans., gelatină de carne, galantină); răci, vb. (a face să fie rece; a răcori; a căpăta o răceală, a provoca o răceală); răceală, s. f. (răcoare, frig; indiferență; răcire; gripă); răcitoare, s. f. (ghețar, frigider); răcitor, s. n. (frigider); răcitură, s. f. (galantină; hrană rece). – Cf. răcoare.

rupe (rup, rupt), vb. – 1. A despărți un obiect în mai multe părți, a face bucăți. – 2. A despica, a desface. – 3. A tăia, a smulge. – 4. A strica, a sfărîma. – 5. A suprima, a suspenda, a anula. – 6. A întrerupe, a curma. – 7. A da la o parte, a separa. – 8. A se despărți, a abandona. – 9. A vorbi stricat o limbă, a o stîlci. – 10. A cădea la învoială, a stabili prețul de vînzare. – Var. înv. rumpe. Mr. arup, arupșu, aruptă, megl. rup, rupș, rupt, istr. rupu, rupt. Lat. rumpĕre (Pușcariu 1485; REW 7442), cf. it. rompere, prov., fr., cat. rompre, sp., port. romper. – Der. rupt, adj. (despărțit; desfăcut; s. n., rupere, întrerupere); ruptă, s. f. (înv., impozit global, contribuție personală stabilită pentru prima dată în Mold. la începutul sec. XIX și plătibilă în patru rate anuale); ruptaș, s. m. (contribuabil care plătea impozitul după sistemul numit ruptă); raptoare (var. înv. ruptoare), s. f. (început, primul pas; învoială asupra prețului de vînzare-cumpărare; stabilire a contribuției individuale); ruptură (mr. aruptură), s. f. (rupere; distrugere; crăpătură, fisură; hernie; bucată ruptă, fragment; zdreanță, cîrpă), care ar putea proveni direct din lat. ruptŭra (Pușcariu 1486; REW 7455), cf. it. rottura, prov., cat., sp., port. rotura, fr. roture); ruptănos (var. rupticos), adj. (zdrențăros, rupt); rupturi, vb. (a rupe în bucăți); prerupe, vb. (înv. și Trans. de S., a întrerupe), care pare să provină direct din lat. praerumpere. Rus. ruptaš „contribuabil” provine din rom. (Vasmer, II, 549).

sbîr interj. – Sugerează ideea de frison. – Var. zbîr. Creație expresivă, de la bîr, cu s- expresiv; pentru formare, cf. și sfîr, svîr. – Der. sbîrci, vb. (a se clătina, a face să tremure o suprafață netedă, ca de ex. oglinda apei; a brăzda, a încreți; refl., a se sfriji, a se rida), prin contaminare cu bg. bărčă „a încreți” (der. directă din bg., cf. Geheeb, Jb., IV, 31; Tiktin; Conev 84, Candrea, este dificilă fonetic); sbîrceală, s. f. (încrețitură); sbîrci, s. n. (rid, cută); sbîrciog, s. m. (ciupercă, Morchella conica) rezultatul unei contaminări cu rus. smorčok „ciupercă”; sbîrcitură, s. f. (încrețitură, brazdă; cută; ramolit); desbîrci, vb. (a descreți); sbîrci, vb. (a greși, a rata lovitura, în jocurile de copii), probabil datorat obiceiului de a striga sbîr sau sbîrci, pentru a intimida jucătorul care este la rînd; sbîrcăci, vb. (a răvăși, a lăsa într-o stare jalnică); sbîrli, vb. (a tremura, a încreți, a (se) ridica părul, țepii; refl., a se supăra, a se necăji), cu suf. expresiv -li, cf. mr. zbîrlescu (relația cu rus. burlitĭ „a face zgomot”, propusă de Cihac, II, 34, nu e probabilă); sborși, vb. (a se ridica în sus; refl., a se supăra), în loc de *sbîrși (după Cihac, II, 484, din mag. borsós „ridicat în sus”); sborș, s. m. (Mold., pește, Gasterosteus platygaster), numit așa datorită spinilor dorsali foarte ridicați, cf. numele fr. épinoche; sbîrgi, vb. refl. (Mold., a se strica vremea, a se face urît); sbîrgoi, s. n. (înrăutățire). Cf. sbîrn, îmbîrliga.

scăpăta (-apăt, -at), vb. – 1. A descrește, a se micșora, a se împuțina. – 2. A luneca în jos, a coborî. – 3. A apune, a asfinți. – 4. A scoborî, a descinde. – 5. A cădea, a se nărui. – Mr. ascapit, ascăpitare, megl. dăscapit, dăscăpitari, scapitari „a depăși un nivel”. Lat. exacapĭtāre (Pușcariu 273; REW 1635; Pascu, I, 56; Spitzer, Mitt. Wien, 324), cf. căpăta, și it. scapitare „a pierde” › ngr. σϰαπετίξω „a se întuneca”, v. fr. deschater < *discapĭtāre (cf. megl.) prov. descapter „a se întuneca”, alb. skupëtoń. Semantismul pare să se explice pornind de la sensul de „a ajunge la ceva”, propriu it. (it. scapitare este la fel ca capitar male). – Der. scăpătăciune, s. f. (decadență, mizerie); scăpătat, s. n. (apusul soarelui; crepuscul), cf. mr. scăpitată „apus”. Scopot, s. n. (rată, înghițitură), cuvînt din Trans., pare să aibă aceeași proveniență.

soroc (-oace), s. n. – 1. Termen, timp, zi prestabilită. – 2. Rată, scadență. – 3. Dată, timp special. – 4. Interval, răstimp. – 5. Date stabilite pentru comemorarea morților. – 6. Menstruație. – Sl. sŭrokŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 354; Conev 79), cf. ceh., rus. srok. – Der. soroci, vb. (a fixa un termen; a lua o hotărîre, a determina); soroceală, s. f. (hotărîre, ursită).

uti interj. – Servește pentru a chema puii de rață. – Var. utiu, uti-uti. Sl. uti „rață” (Tiktin; Pușcariu, Dacor., I, 79).

a se băga ca rața-n muci expr. (adol. vulg.) v. a se băga ca musca-n curul calului.

căzătură, căzături s. f. 1. om bătrân și neputincios. 2. prostituată urâtă și alcoolică. 3. persoană decăzută; ratat.

a da la boboci / la rațe expr. a vomita, a vărsa.

a da o ratare / un țâr expr. (adol.) a apela scurt pe cineva de pe un telefon mobil, fără a-i lăsa timp persoanei respective să răspundă.

A VOMITA a beli vulpea, a borî, a da la boboci / la rațe, a decarta, a se răsti la bocanci, a striga Iorgu, a-l striga pe Bebe / pe Iorgu, a-și vărsa și mațele, a-i veni cu taxă inversă.

luzăr, luzări s. m. (adol.) 1. om ratat. 2. om căruia îi lipsește capacitatea de adaptare la realitatea socială. 3. bărbat sau băiat care nu se descurcă într-o situație dată.

BOVEE [bɔvi:], Eugen Cleveland (1915-2005), protozoolog american. Prof. univ. la Houston. Contribuții în elucidarea efectelor temperaturii asupra ratei mortalității protozoarelor, a ratei creșterii crustaceelor, în fiziologia și biomecanica mișcării protoplasmei, locomoția microorganismelor ș.a.

acumulare gravitațională, (engl. = gravitational sedimentation)1. (petrogr.), aspect al procesului de acumulare a min. femice în primele etape ale cristalizării fracționate a magmelor; min. grele (olivina și piroxenii) se separă ca șlire sau strate lenticulare în nivelurile inf. ale topiturii. Paralel cu a.g. în magmă pot avea loc și acumulări prin flotare. V. diferențiere magmatică; 2. (sedim.), în „avalanșă”, acumularea sedimentelor cu rată mare de depunere, la vărsarea marilor fluvii, la baza taluzurilor continentale etc. (ex. delta Gangelui, golful Mexic etc.). acviclude, roci ∼ (engl. = aquiclude rocks) (hidro.), despre un agregat natural (rocă) prin care apa nu poate circula decât sub presiune. R.a au o porozitate capilară și subcapilară (ex. marne). acvifer, rocã acviferã, strat ∼ (engl. = aquifer rock, bed) (hidro.), despre un produs natural (rocă, strat) care reține și permite mișcarea apei. R.a. sunt roci poroase, cu pori suprapapilari, prin care apele pot circula ușor și răspund legilor hidrodinamice (nisipuri, pietrișuri, gresii slab cimentate etc.). S.a. constituie un corp tabular, permeabil delimitat în bază printr-un nivel impermeabil și proprietăți hidrodinamice omogene. În s.a. se deosebesc: o zonă de alimentare, o zonă de acumulare a apei și o zonă de → drenare (descărcare) marcată prin iz-voare. S.a. pot fi → freatice și → captive.

brush marks (engl.) → mecanoglife gene-rate de obiecte transportate de un curent, care au atins fundul baz. formând depr. și riduri. Sin. urmă cu rid frontal.

Bubnoff, unitate ∼, (engl.= Bubnoff, ~ unity) unitate standard pentru aprecierea ratei de acumulare a sedimentelor, egală cu 1mm/1 000 ani (sau 1 micron/an sau 1m/1ma). Termenul a fost propus de Fischer (1969).

CCD (engl.= carbonate compensation depth), limita de compensație a carbonaților, respectiv, adâncimea, într-un bazin de sedimentare până la care este posibilă precipitarea carbonaților și sub care începe dizolvarea lor. CCD-ul este determinat de creșterea presiunii CO2 în apă și marchează, astfel, echilibrul între rata precipitării CaCO3 și rata dizolvării sale. V. și lizoclina.

lizoclină (sedim.), (engl.= lysocline) nivelul unei mase de apă oceanică de la care rata de dizolvare a CaCO3 începe să depășească rata de precipitare și acumulare. V. și CCD.

periodit, produs sedimentar caracterizat prin alternanța sistematică a doi sau mai mulți termeni litologici acumulați ca urmare a unor variații periodice (→ ciclice) a condițiilor de sedimentare; p. sunt dep. sedimentate normal, cu o rată mică de sedimentare (de ex.: alternanța gresie-argilă, calcar-marnă) V. și tempestit. Sin. ritmit.

punct de echilibru (sedim), punctul din lungul unui profil în care rata schimbărilor eustatice este egală cu rata subsidenției. P.e. separă zonele de înălțare și de coborâre ale nivelului de bază.

radiolarit, (engl.= radiolarite) silicolit format preponderent sau exclusiv din testuri de radiolari prinse într-o masă de opal, calcedonie și/sau argilă. Sunt roci variat colorate, compacte și dure, cu spărtură concoidală sau așchioasă. Ele formează intercalații în marne, argile, repere stratigrafice în calcare și asociații cu formațiuni vulcano-sedimentare și curgeri de lave bazice. rată de sedimentare, (engl.= rate of sedimentation) parametru depozițional dinamic exprimând volumul de material sedimentat în unitatea de timp. În sedimentologie, r.s. se exprimă prin unități Bubnov (mm/1 000 ani) și este considerată lentă pentru valori de 1 – 10 mm/1 000 ani (specifică câmpiilor abisale) și rapidă, depășind 100 și 1 000 mm/1 000 ani (de regulă, la gurile de vărsare ale fluviilor sau la baza taluzurilor continentale). R.s. lentă este, de asemenea, caracteristică baz. instalate în zone cratonice stabile, iar cea rapidă, baz. mobile situate în zone de coliziune și subducție a plăcilor crustale.

SB1, (engl.= sequence boundary) limită de secvență depozițională care se identifică cu o suprafață de discontinuitate erozională atât subaeriană (de trunchiere), cât și submarină, formată atunci când rata mișcărilor eustatice este mai mare decât rata subsidenței bazinului în dreptul rupturii de pantă a țărmului. SB2, (engl.= sequence boundary) limită de secvență depozițională care se identifică cu o suprafață de discontinuitate regională, mai puțin distinctă, fără caracter erozional clar; apare prin exondare parțială când rata mișcărilor eustatice este mai mică decât rata subsidenței. SB2 marchează tranziția de la un nivel de bază înalt (high stand) la un nivel scăzut (low stand).

stromatolit, (engl.= stromatolite) structură calcaroasă multistratificată constituită din lamine subțiri, suprapuse, datorate activității biotice a coloniilor de cianobacterii. Forma lor este variabilă: plată, ondulată, conică, columnară, digitală, iar microstructura int. poroasă (fenestrată sau tubulară). S.constituie faciesuri diagnostic pentru apele putin adanci cu rata mica de sedimentare.

transgressive systems tract, (engl.= TST) → cortegiul transgresiv inițiat de o mare transgresiune ce urmează unei regresiuni; de aceea, pe curba eustatică momentul este plasat pe segmentul ascendent al acestuia de o parte și de alta a punctului de inflexiune R (rise); înălțarea nivelului de bază se face rapid. Cortegiul este format dintr-o succesiune de parasecvențe retrograde care se acoperă și se depășesc treptat spre continent (cu o relație onlap față de SB1), iar spre bazin într-o relație downlap. El începe cu o suprafață tangresivă (TS-care reprezintă și baza cortegiului) și o suprafață tip downlap. Topul cortegiului îl constituie suprafața de maximă inundare – mfs. Spre faciesurile bazinale distale, suprafața de maximă inundare corespunde unui moment cu rata de sedimentare foarte scăzută; de aceea, aici apar orizonturi condensate (condensed section-SC) asociate cu sedimente pelagice și hemipelagice; în cazul exondărilor apar paleo-soluri, cruste cu săruri și carbonați etc. V. și cortegiu sedimentar.

SANDOU cablu elastic, confecționat din fire de cauciuc paralele, îmbrăcat într-o țesătură de fire de in sau bumbac. Sandoul este utilizat pentru lansarea planoarelor de pe pante, pentru antrenamentul parașutiștilor în vederea aterizării de precizie și la lansarea aeronavelor care ratează aterizarea sau a celor care apuntează (agățarea făcându-se automat prin intermediul unei crose (v.).

a prinde (pe cineva) cu mâța în sac / cu ocaua mică / cu rața-n gură expr. a surprinde (pe cineva) în flagrant delict; a(-i) dovedi (cuiva) vinovăția / necinstea etc.

BOBOC, boboci, s. m. 1. Caliciul care conține floarea înainte de a se deschide și a se dezvolta deplin; floarea nedeschisă și nedezvoltată deplin. ◊ Fig. Un boboc de fată. 2. Pui de gîscă sau de rață. ◊ Expr. Toamna se numără bobocii = numai la sfîrșit se poate aprecia rezultatul unui efort. A paște (sau a păzi) bobocii = a-și pierde vremea degeaba. ♦ Fig. Începător într-un domeniu; om lipsit de experiență; (prin restricție) recrut. – Ngr. bubúki.

BODÎRLĂU, bodîrlăi, s. m. (Ornit.) Cufundar (a). ◊ Compus: bodîrlău-cu-ferăstrău = pasăre de baltă înrudită cu rața, avînd zimții laterali ai ciocului asemănători cu dinții de ferăstrău (Mergus merganser).

spârcâit, spârcâituri s. n. (er.) act sexual ratat; ejaculare precoce.

CĂLIFAR s. m. Numele a două specii migratoare, acvatice, din ordinul anseriformelor, cu caractere intermediare între rațe și gîște care cuibăresc în SE Deltei Dunării și pe malurile lacurilor dobrogene: c. alb (Tadorna tadorna) are c. 61 cm, penaj alb, verde-metalic, roșu și negru; c. roșu (Tadorna ferruginea) are c. 63 cm și penaj cărămiziu, masculul cu un inel de pene negre, la gît. Declarate în România monumente ale naturii.