APRILIE s. m. invar. A patra lună a anului; prier. [Var.: april s. m. invar.] – Din sl. aprilĩ.

APRILIE s. (pop.) prier. (Luna ~.)

PRIER s. v. aprilie.

prier/prier s. m.

APRILIE m. A patra lună a anului; prier. [G.-D. lui aprilie; Sil. a-pri-li-e] /<sl. aprilí

PRIER m. pop. A patra lună a anului; aprilie. /<lat. Aprilis

aprilie s. m. – A patra lună a anului. – Var. april. Ngr. ’Aπρίλιος, prin intermediul sl. Aprili, Apriliĭ. Este cuvînt introdus de biserică; in limbajul pop. îi corespunde prier. – Der. aprilin, adj. (de aprilie, primăvăratic), creație artificială, folosită numai în poezie (de ex., la Pillat).

priera, prierez, vb. I (reg.) 1. (despre turmele de oi) a duce prima oară la pășune, pe munte. 2. a uda, a stropi (în ziua de prier).

prier s. m. – Aprilie. – Megl. pril’. Lat. aprilis (Pușcariu 1381; Candrea-Dens., 1444; REW 562), cf. aprilie. Pentru fonetism, cf. Graur, BL, III, 50.

APRILIE s. m. A patra lună a anului; (pop.) prier. [Var.: april s. m.] – Slav (v. sl. aprilĩ < gr.).

*apríl m., gen. al luĭ (lat. aprilis, d. aperire, a deschide, ca și aprig). A patra lună a anuluĭ. – Ob. Aprilie (ngr. Aprilios). V. prier. – Odată, calendaru gregorian începea la 1 April, și atuncĭ, în Francia, se trimeteaŭ darurĭ. La 1564, Carol al 11 fixă începutu anuluĭ la 1 Ĭanuariŭ. Cînd sosi ziŭa de 1 April, ceĭ obișnuițĭ cu această zi continuară să trimeată darurĭ supt formă de păcălelĭ. Așa s’a născut obiceĭu de a spune minciunĭ la 1 April.^[1]

príer m. (lat. Aprilis, infl. de grier). Vechĭ. April.

prier, s.m. – (pop.) Luna aprilie. Termen atestat în Codicele de la Ieud (1630): „Și vo(iu) avea a ploa în luna lui prier”. – Din lat. Aprilis.

!prier (înv., pop.) s. m., g.-d. lui prier

Aprilie m. a patra lună a anului, numită de popor Prier și Florar. [Aprilie, ca și celelalte nume oficiale ale lunilor, e de origină slavo-greacă].

Prier m. numele popular al lunei Aprilie: Prier, al verdeții Domn AL. [Lat. APRILIS].

APRILIE s. m. A patra lună a anului; prier. [Var.: april s. m.] – Din sl. aprilĭ.

APRILIE s. m. A patra lună a anului; (popular) prier. (Atestat în forma april) Te-am strîns sărutîndu-te, Radă, Tîrziu, într-o noapte d-april. COȘBUC, P. I 80. Ci tu rămîi în floare ca luna lui april. EMINESCU, O. I 128. ♦ (Poetic) Primăvară. Fiul meu, curînd-curînd aprilul Va topi ce-a mai rămas din ger. BENIUC, V. 59. – Variantă: april s. m.

DRĂGUȚ², -Ă, drăguți, -e, s. m. și f. 1. (Familiar; la vocativ) Termen alintător cu care ne adresăm cuiva. Surori! Sîntem surori, drăguțo! G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 66. (Adesea ironic) De n-ai poftă să putrezești în copac, drăguță, trebuie să fii mai darnică. NEGRUZZI, S. I 90. ◊ (Invariabil, la forma feminină drăguță, folosit și pentru masculin) Te cred, drăguță, dar sînt cam scumpe!... Ai parale? VLAHUȚĂ, O. A. 382. Drăguță, dacă nu te superi, m-aș ruga... încă un pahar cu apă. CARAGIALE, O. II 214. ♦ (Rar) Copil iubit, drăgălaș. Bunele bătrîne nu se puteau dumeri cum de sînt atît de învățați drăguții lor. NEGRUZZI, S. I 6. 2. Iubit(ă), ibovnic(ă), amorez(ă). Vorbeau despre el spunînd nu drăguțul, nu amorezul, ci logodnicul domnișoarei Vasilica. PAS, Z. I 309. Cînd Prier-Alb... a plecat În alte lumi, să caute pierduta lui drăguță, A dat lui Prier-negru atunci o năfrămuță. COȘBUC, P. II 175. Nici micuță, nici năltuță, Numai bună de drăguță. ALECSANDRI, P. I 91.

NĂFRĂMUȚĂ, năfrămuțe, s. f. Diminutiv al lui năframă; batistă. Să îmi dai tu năfrămuța ta, albă și curată, și-mi va fi de mare ajutor. AGÎRBICEANU, S. P. 21. A dat lui Prier-Negru atunci o năfrămuță. COȘBUC, P. II 175.

PRIER s. m. Numele popular al lunii aprilie. Apoi mai este mărțișor și o parte din prier. ȘEZ. XVIII 234.

prier, s.m. – (pop.) Luna aprilie. Termen atestat în Codicele de la Ieud (1630): „Și vo(iu) avea a ploa în luna lui prier”. – Din lat. aprilis „aprilie” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

LUNILE ANULUI. Subst. Ianuarie, cărindar (înv. și pop.), gerar (pop.); februarie, faur (pop.), făurar (pop.); martie, mărțișor (pop.), germănar (rar); aprilie, prier (înv. și pop.), florar (pop., rar); mai, florar (pop.); iunie, cireșar (pop.); iulie, (luna lui) cuptor (pop.); august, gustar (pop.), măsălar (pop.), secerar (pop.); septembrie, răpciune (pop.), brumărel (pop.), vinicer (pop.); octombrie, brumărel (pop.), brumar (pop.); noiembrie, promorar (pop.), brumar (pop.), brumărel (pop.); decembrie, ningău (reg.). V. timp.

APRILIE s. (pop.) prier. (Luna ~.)

aprilie smi [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 44 / V: (Mol; ptc) april / E: vsl Aприлий (și Aприли) sau ngr Aπρίλιος] 1 A patra lună a anului Si: prier. 2 (Ptc) Primăvara.

prier s. v. APRILIE.

Prier.

preer^[1] ssg vz prier² corectat(ă)

preir^2[1] s vz prier²

prer² ssg vz prier² corectat(ă)

priar ssg vz prier² corectat(ă)

prie ssg vz prier² corectat(ă)

priel ssg vz prier² corectat(ă)

prier¹ sn vz proor

prier² ssg [At: (a. 1600) CUV. D. BĂTR. II, 48/16 / A și: prier / V: (înv) ~e, (reg) preer, preir^[1] (A: nct), prer, ~iar, prie, ~el, priil (A: nct), priir (A: nct) / E: lat Aprilis] (Pop) Aprilie. corectat(ă)

priera [At: ALR I, 619/370 / P: pri-e~ / V: (cscj) ~ri / Pzi: ~rez / E: prier] 1 vt (Reg; c. i. turme de oi) A duce pentru prima oară la pășune, la sfârșitul lunii aprilie. 2 vi (Reg; îf prieri; csnp) A uda.

priere^[1] ssg vz prier² corectat(ă)

priil^[1] ssg vz prier² corectat(ă)

priir^[1] ssg vz prier² corectat(ă)

proor [At: HEM 1107 / V: preir, preoor, preor, prer, preur, priăr, prier, prior, priur^[1], prool, pror, prour / Pl: ? / E: ngr πρόωρος] 1-3 sns (Reg) Perioadă a zilei care cuprinde, după regiuni, (primele ore de după miezul nopții sau) (vremea prânzului ori) întreg intervalul de timp de la răsăritul soarelui până la prânz. 4 sn (Îe) A da oile în prior A duce oile la pășune înainte de mulsul de dimineață. 5 sn (Îf prour) Vreme care precedă un anotimp. 6 a (Reg; d. miei, îf prior) Născut în prima perioadă a anului. 7 sns Ajun al sărbătorii Sfântului Gheorghe Si: mânecătoare, (reg) proroc. 8 sn (Rar) Ajun al Bobotezei. 9 sns (Olt; csc) Crengi verzi care se pun la porți sau la case în ajunul sau în dimineața unei anumite sărbători. 10 sn Petrecere a băieților care aduc proor (9).

!prier (aprilie) (înv., pop.) s. m., g.-d. art. lui prier (luna ~)

priér, s.m. (pop.) Luna aprilie. ■ Din punct de vedere agricol, luna aprilie (dar și martie) corespunde cu perioada numită „pe vremea aratului” (Faiciuc, 2008: 253). ■ Termen atestat în Codicele de la Ieud (1630): „Și vo(iu) avea a ploa în luna lui prier”. – Din lat. aprilis „aprilie” (Pușcariu, CDDE, după DER).

NĂFRĂMUȚĂ s. f. Diminutiv al lui năframă (I); (regional) năfrămea, năfrămioară, năfrămiță, năfrămucă. Se așază mireasa pe un scaun cu fața cătră ușă și oaspeții aici i-aduc... unul sau doi pruncuți pe brațe, cărora ea le donează maramuțe. marian, nu. 642. A dat lui Prier Negru... o năfrămuță. coșbuc, p. ii, 175. Ea dă să-și usuce sudoarea c-o năfrămuță subțire. f (1900), 543. Să-mi dai tu năfrămuța ta albă și curată și-mi va fi de mare ajutor. agîrbiceanu, s. p. 21. Lelea seceră la grîu, Năfrămuța-i arde-n brîu. mîndrescu, l. p. 92. Năfrămuța ta cea nouă am visat-o ruptă-n două. reteganul, tr. 103, cf. 145. Năfrămuță ruptă-n cinci, Plin e codrul de voinici. marian, î. 37, cf. gr. s. vi, 241, arh. folk. vi, 297, alr sn iv h 1 202. Am pierdut două năfrămuțe. MAT. dialect, i, 183, cf. 82, 262. Năfrămuță cu vărguță, Ș-o cuprins badea drăguță. folc. Transilv. II, 447. ◊ (Regional) Năfrămuță de grumazi = cravată. coman, gl. – Pl.: năfrămuțe. – Și: mărămuță (cv 1950, nr. 1, 33), maramuță s. f. – Năframă + suf. -uță.