ALAUN s. n. 1. Sulfat dublu al unui metal trivalent și al unui metal monovalent. 2. P. restr. Sulfat dublu de aluminiu și potasiu; piatră-acră. – Din germ. Alaun.

ALAUN m. 1) Sare a sulfatului de aluminiu cu diferite elemente bazice. 2) Sulfat dublu de aluminiu și potasiu folosit în tăbăcărie, farmaceutică etc.; piatră-acră. /<germ. Alaun

alaun,(engl.= alaune) sulfat hidratat de aluminiu și sodiu, potasiu sau amoniu, cristalizat în s. cubic. Formează eflorescențe în roci sedimentare sau depuneri solfatariene și fumaroliene.

ALAUN s. n. Sulfat dublu de aluminiu și un element bazic, cristalizat; (prin restricție) sulfat dublu de aluminiu și potasiu; piatră-acră. – Germ. Alaun.

ALAUN s. n. sulfat dublu al unui metal trivalent sau monovalent; sulfat dublu de aluminiu și potasiu; piatră-acră. (< germ. Alaun)

ALAUN s.m. Sare a sulfatului de aluminiu cu diferite elemente bazice; (p. restr.) sulfat dublu de aluminiu și potasiu; piatră-acră. [Pron. -la-un. / < germ. Alaun].

ALCALÍN, -Ă, (< fr.) adj. 1. (Despre substanțe chimice) Care are proprietățile unei baze. ♦ Medicamente alcaline = medicamente utilizate în tratamentul acidității gastrice. Metale alcaline = metalele (litiul, sodiul, potasiul, rubidiul, cesiul și franciul) care fac parte din grupa I a sistemului periodic al elementelor. Rezervă a. = cantitatea de acid carbonic și de bicarbonat de sodiu din sînge; la om, r.a. este de 7,34-7,45 cm³. 2. (PETROGR.; despre magmă și roci magmatice) Caracterizate prin conținut mare în alcalii în raport cu dioxidul de siliciu. În cele subsaturate predomină feldspatoizii, iar în cele paracalcaline predomină piroxenii și amfibolii sodici. Soluri alcaline = grup de soluri cu conținut mare de săruri de sodiu și cu reacție puternic alcalină.

ALCALIN, -Ă adj. 1. (despre substanțe) cu reacție bazică. ♦ metale ~ e = metale care prin oxidare produc alcalii; medicamente ~ e = medicamente care conțin alcalii, în tratamentul acidității gastrice. 2. (despre ape, soluri) care conține săruri de sodiu și de potasiu. (< fr. alcalin)

ALSACIA (ALSACE), provincie istorică în NE Franței, cuprinsă între M-ții Vosgi și Rin. Oraș pr.: Strasbourg. Expl. de săruri de potasiu (Mulhouse). Cereale, tutun, cartofi; viticultură, avicultură.

ALUNIT, aluniți, s. m. Sulfat natural hidratat de aluminiu și potasiu, alb-gălbui, sticlos, pământos, utilizat la prepararea unor vopsele, medicamente etc. – Din fr. alunite.

ALUNIT s. n. sulfat natural hidratat de aluminiu și potasiu. (< fr. alunite)

ALUNIT s.n. Sulfat natural hidratat de aluminiu și de potasiu. [< fr. alunite].

ALUNÍT (< fr. {i}) s. m. Sulfat natural hidratat de aluminiu și potasiu, alb-gălbui, sticlos, pămîntos format prin acțiunea soluțiilor apoase asupra feldspaților sau a sericitului din rocile vulcanice. Apare în impregnații sau cu filoane în rocile alterate. Utilizat pentru prepararea unor vopsele, medicamente etc.

AMOFOSCA s. n. îngrășământ chimic complex, care conține azot, fosfor și potasiu. (< fr. ammophoska)

APĂ (lat. aqua) s. f. 1. Lichid incolor, fără miros, fără gust, compus hidrogenat al oxigenului (H₂O; p. f. 100 °C; densitatea maximă egală cu 1 la + 4 °C). Formează unul dintre învelișurile Pămîntului; are un important rol în natură; cel mai răspîndit solvent. A. naturală are dizolvate în ea diferite substanțe. ♦ A. din atmosferă = a. în stare lichidă, gazoasă sau solidă care se găsește în partea inferioară a atmosferei (troposferă). A. continentală = parte a hidrosferei care, pe parcursul ciclului apei, se deplasează sau stagnează pe continente (a. stătătoare, curgătoare, de șiroire, de infiltrație, subterane). A. marină = apa oceanelor și mărilor, sărată (în medie 35 ‰) și mai densă decît cea dulce. Are un volum total de 361 mil. km³. A. meteorică v. meteoric. A. minerală = apă cu un conținut variabil de săruri, gaze, substanțe minerale, elemente radioactive, care îi conferă proprietăți terapeutice. A. termală v. termal. A. subterană = a. care circulă prin mediul poros-permeabil din scoarța Pămîntului, formînd strate acvifere (a. freatică). Este de origine exogenă (vadoasă și de condensare) și endogenă (juvenilă). A. de zăcămînt = a. care saturează parțial rocile din zona zăcămintelor de hidrocarburi și, total, rocile din zona acviferă a unui zăcămînt de țiței, cu care este singenetică. A. de constituție = a. care intră în molecula unor substanțe chimice. A. de cristalizare = a. pe care o rețin unele substanțe cristaline, formînd cristalohidrați. A. potabilă v. potabil. A. industrială = a. întrebuințată în procesele tehnologice ale întreprinderilor. A. dură v. dur. A. degradată = a. în care se varsă dejecții sau ape reziduale, industriale ori menajere. A. reziduală = a. cu impurități sau cu substanțe toxice evacuată din întreprinderi, ferme etc. A. epurată = a. din care au fost îndepărtate, prin procedee mecanice, chimice etc., substanțe dăunătoare antrenate în suspensie sau dizolvate. ♦ Expr. A intra la apă = a) (despre țesături) a-și micșora dimensiunile la înmuierea în apă (1). b) fig. a ajunge într-o situație grea. A. de ploaie = (fam.) vorbe goale. A. sfințită = aghiasmă. 2. Masă de a. (1), formînd un rîu, un lac (ape dulci), o mare (ape sărate) etc. A. continentale pot fi: subterane și de suprafață. Acestea din urmă sînt curgătoare (torenți, rîuri, fluvii), stătătoare (lacuri, mări, oceane) și stagnante (bălți, mlaștini). ♦ A. moartă = apă (2) în mișcare foarte lentă sau cu întreruperi de scurgere (ex. brațe moarte, lagune etc.). 3. (Dr.) Ape interioare = rîurile, fluviile, lacurile și canalele situate pe teritoriul unui singur stat, mările interioare, apele porturilor și golfurilor interioare, care, ca atare, sînt supuse suveranității acelui stat. Ape teritoriale = porțiunea de mare sau de ocean (variind, în trecut, de la un stat la altul, de obicei între 3 și 12 mile marine; astăzi uneori extinsă la 200 mile marine), de-a lungul coastelor unui stat, supusă suveranității acestuia și formînd o parte integrantă a teritorilui său. 4. Fig. (Mai ales la pl.) Joc de culori (asemănător cu apa (2)) pe care îl fac în lumină unele obiecte lucioase. 5. Denumire a unor secreții apoase ale corpului (sudoare, salivă etc.). 6. (Urmat de determinări) Denumire a unor preparate, lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie sau a unor substanțe chimice. ♦ Apă de clor = soluție care conține trei volume de clor dizolvate într-un volum de apă (1), întrebuințată ca decolorant în industria textilă și a hîrtiei; atacă aurul și platina. A. de var = soluție de hidroxid de calciu preparată din var nestins și apă (1), cu proprietăți antidiareice și antiacide. A. de plumb = soluție de acetat de plumb, toxică, întrebuințată în medicină, în imprimeria textilă și la prepararea multor combinații ale plumbului. A. amoniacală = produs secundar obținut în procesul de cocsificare a cărbunilor, care conține săruri de amoniu. A. de barită = soluție de xidroxid de bariu, folosită pentru absorbția dioxidului de carbon. A. de Colonia = soluție alcoolică a unui amestec de uleiuri eterice (flori de portocal, rozmarin etc.) întrebuințată în cosmetică pentru mirosul ei plăcut. A. de Javel = soluție de hipoclorit de potasiu, întrebuințată ca decolorant. A. grea = combinație a oxigenului cu deuteriul (D₂O); a fost obținută (1933) de G.N. Lewis, H.C. Urey și McDonald. Se folosește în tehnica nucleară (moderată). A. oxigenată v. oxigenat. A. regală = amestec format din trei părți acid clorhidric și o parte acid azotic; lichid de culoare galbenă, folosit la dizolvarea unor metale (ex. aurul). (Pop.) A. tare = acid azotic.

ARGENTOTIPIE s. f. procedeu de multiplicare prin fotoreproducere în care developarea se face succesiv în soluție de nitrat de argint și de oxalat de potasiu. (< fr. argentitypie)

ARGENTOTIPIE s.f. (Poligr.) Procedeu de multiplicare prin fotoreproducere în care developarea se face succesiv în soluție de nitrat de argint și de oxalat de potasiu. [Gen. -iei. / cf. fr. argentotypie].

ARGOL s.n. (Chim.) Depozit de cristale roșietice-cafenii, compus în special din tartrat acid de potasiu, care se formează pe pereții vaselor în care fermentează mustul. [Cf. fr. argol].

ARGOL s. n. depozit de cristale roșietice-cafenii, compus în special din tartrat acid de potasiu, ce se formează pe pereții vaselor în care fermentează mustul. (< fr. argol)

AZOTAT ~ți m. Sare a acidului azotic; nitrat. ~ de potasiu. /<fr. azotat

AZOTAT s. (CHIM.) 1. nitrat. (~ul este o sare a acidului azotic.) 2. azotat de amoniu = salpetru de Leuna; azotat de argint = nitrat de argint, (pop.) piatra-iadului; azotat de calciu = nitrocalcit, salpetru de Norvegia; azotat de celuloză v. nitroceluloză; azotat de potasiu = nitrat de potasiu, salpetru de India, (pop.) silitră; azotat de sodiu = nitrat de sodiu, salpetru de Chile.

AZOTAT¹, azotați, s. m. Sare a acidului azotic cu o bază; nitrat. ◊ Azotat de potasiu = salpetru de Indii. Azotat de sodiu = salpetru de Chili. – Fr. azotate.

BACĂU 1. Municipiu în E României, pe rîul Bistrița, reșed. jud. cu același nume; 199.769 loc. (1991). Termocentrală și două hidrocentrale (Bacău I și II). Aeroport. Combinat chimic; întrepr. de mașini (constr. și reparații de avioane, constr. de mașini unelte, de utilaje pentru ind. alim., de utilaje agricole), de prelucr. a lemnului (cherestea, mobilă), de celuloză și hîrtie (prima fabrică de hîrtie din Moldova, 1841), textile (țesături de lînă, conf.), de piel. și încălț., mat. de constr., alim. (preparate din carne și lapte, panificație, băuturi alcoolice, bere etc.); poligrafie. Universitate, teatru dramatic și și de păpuși, orchestră simfonică, muzee. Prima mențiune documentară datează din 1408, ca oraș și punct vamal, existența sa fiind însă anterioară întemeierii statului feudal Moldova; important centru comercial. Alexandru, fiul lui Ștefan cel Mare, construiește în 1491 o curte domnească cu biserică (Precista), pentru a-i servi ca reșed. Sediul episcopatului catolic din Moldova. Declarat municipiu în 1968. 2. Jud. în E României, în partea centrală a Moldovei, pe cursul mijlociu al Siretului; 6.606 km²; (2,78 la sută din supr. țării); 743.323 loc. (1991), din care 49,0 la sută în mediul urban; densitate: 103,7 loc./km². Reșed.: municipiul Bacău. Orașe: Buhuși, Comănești, Dărmănești, Moinești, Onești (municipiu), Slănic-Moldova, Tîrgu Ocna. Comune: 79. Relief variat, format dintr-o zonă muntoasă în V (extremitățile sudice ale M-ților Goșmanu și Tarcău, cele estice ale M-ților Ciuc și Nemira și prelungirile nordice ale M-ților Vrancei), una deluroasă în partea centrală, cuprinzînd dealurile subcarpatice și depr. aferente (Depr. Tazlău-Cașin, culmile Berzunț, 990 m, Pietricica, 746 m alt., Oușoru, 753 m alt. ș.a.) și o a treia în E, înglobînd lunca largă a Siretului și Colinele Tutovei (parte componentă a Pob. Bîrladului). Climă temperat-continentală cu variații mari de temperatură și precipitații. Temp. medie anuală oscilează între 2°C în zona montană înaltă și 8-9°C în reg. subcarpatică și pe valea Siretului. Precipitațiile însumează 550 mm anual în zonele colinare și peste 1.100 pe culmile muntoase. Vînturi predominante dinspre N, NV și NE. Rețeaua hidrografică aparține bazinului mijlociu al Siretului, care colectează toate apele din zona carpatică și subcarpatică prin intermediul Trotușului și Bistriței inf. Numeroase lacuri artificiale au fost construite, în scopuri hidroenergetice, pentru alimentare cu apă și irigații, pe rîurile Bistrița (Gîrleni, Lilieci, Șerbănești), Tazlău (Belci), Uz (Poiana Uzului) etc. Resurse naturale: păduri de conifere, zăcăminte de țiței, (Zemeș, Lucăcești, Solonț, Modîrzău, Moinești, Tescani, Geamăna, Dofteana etc.), de cărbune brun (Asău, Comănești, Dărmănești, Leorda), de gaze naturale (Găiceana, Găvănești, Huruiești), de sare gemă (Tîrgu Ocna) și săruri de potasiu (Arșița, Solonț, Stănești, Găleanu); exploatări de gresii (Goioasa, Comănești, Sălătruc ș.a.), de calcar (Solonț, Ștefan cel Mare) și tufuri vulcanice (Cleja, Biribești, Gura Rătăcăului). Izv. minerale carbogazoase, slab sulfuroase, clorurate, bicabornatate sodice, calcice (Slănic-Moldova, Tîrgu Ocna, Moinești). Economia: În 1989, activitatea industrială se desfășura în 48 de întreprinderi, concentrate cu precădere în arealul văii Trotușului. Cele mai importante ramuri ind. (1989): ind. combustibililor (35,6 la sută din prod. globală a jud.), apoi ind. chimică și de prelucr. petrolului, 16,5 la sută (combinatul chimic de la Borzești, combinatul de cauciuc sintetic de la Onești, rafinăriile de la Dărmănești și Onești), ind. energiei electrice și termice (termocentralele Onești, Comănești, Dărmănești și hidrocentralele de la Buhuși, Racova, Gîrleni, Bacău I și II de pe Bistrița, cea de la Galbeni pe Siret și cea de la Poiana Uzului pe Uz), ind. constr. de mașini și de prelucr. metalelor (11,3 la sută), care produce utilaje pentru ind. chimică, ușoară și alim. (Bacău, Onești, Buhuși), mașini unelte, utilaje agricole, avioane, repere pentru utilaj petrolier (Bacău), ind. textilă (Bacău, Buhuși), ind. de expl. și prelucr. lemnului (Agăș, Tîrgu Ocna, Bacău, Comănești), ind. piel. și încălț. (Bacău), celulozei și hîrtiei (Bacău), alim. (zahăr, produse lactate, preparate din carne, băuturi alcoolice, bere etc.). Agricultura, complexă și echilibrată, se bazează în principal pe pomicultură și pe culturi de cîmp, îmbinate cu creșterea animalelor. În 1989, terenurile arabile, (178.628 ha) erau cultivate cu porumb (64.964 ha), grîu și secară (53.550 ha), plante de nutreț (20.567 ha), sfeclă de zahăr plante uleioase, cartofi, legume etc. Pomicultura se practică în special în depr. Tazlău-Cașin (meri, pruni, cireși, peri etc.), iar viticultura pe pantele culmii Pietricica și pe terasele Trotușului și Tazlăului (Parava, Orbeni, Sascut, Urechești Valea Seacă etc.). În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 362,1 mii capete ovine, 191,2 mii capete bovine, 274,4 mii capete porcine, 3.766,4 capete păsări crescute în cadrul unor ferme moderne; apicultură. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară însumează 226 km (191 km linii electrificate), iar cea a drumurilor publice 2.301 km, dintre care 510 km modernizate; aeroport la Bacău. Unități de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): 535 școli generale, 25 licee, un institut de învățămînt superior (universitate), teatru dramatic, teatru de păpuși, orchestră simfonică (la Bacău), muzee, 552 biblioteci, 220 cinematografe, care memoriale etc. Turism. Jud. B. are un potențial turistic ridicat, determinat de varietatea și atractivitatea peisajului geografic și antropic (valea Trotușului cu o succesiune de defilee și bazinete, valea și defileul Uzului cu lacul de acumulare Poiana Uzului, valea Bistriței cu peisajul urbanistic al municipiului Bacău etc.), de monumentele și locurile istorice (cîmpurile de luptă de la Oituz, mănăstirile Cașin, Cireșoaia, biserica din Borzești – ctitorie din 1493-1494 a lui Ștefan cel Mare, biserica Precista din Bacău etc.), de monumente ale naturii codrul secular de la Runc, parcul dendrologic de la Hemeiuș, unde se află și un relict terțiar – Ginkobiloba), precum și de prezența stațiunilor balneoclimaterice Slănic-Moldova, Tîrgu Ocna ș.a. Indicativ auto: BC.

BERTHOLLET [bertolé], Claude Louis conte (1748-1822), chimist francez. Prof. univ. la Paris. A elaborat împreună cu Lavoisier o nomenclatură chimică rațională; a descoperit proprietățile decolorante ale clorului și aplicațiile acestuia ca agent de albire, clorații și utilizarea lor la fabricarea explozivilor; a sintetizat cloratul de potasiu (sarea lui B.) și a studiat echilibrele chimice.

BICROMAT s. m. sare obținută prin tratarea cu acid a cromatului unui metal. ♦ ~ de potasiu = sare cristalizată, portocalie, folosită ca oxidant și colorant. (< fr. bichromate)

BICROMAT, bicromați, s. m. Sare obținută prin tratarea cu acid a cromatului unui metal. ◊ Bicromat de potasiu = sare cristalizată, portocalie, întrebuințată ca oxidant și colorant. – Din fr. bichromate.

BICROMAT s. m. Sare obținută prin tratarea cu un acid a cromatului unui metal. ◊ Bicromat de potasiu = sare cristalizată, portocalie, întrebuințată ca oxidant și colorant. – Fr. bichromate.

BICROMAT s.m. Sare obținută prin tratarea cu un acid a cromatului unui metal. ◊ Bicromat de potasiu = sare cristalizată, portocalie, care se folosește ca oxidant și colorant. [< fr. bichromate].

BICROMÁȚI (< fr. {i}) s. m. pl. Săruri ale acidului bicromic. ♦ Bicromat de potasiu = sare de potasiu a acidului bicromic întrebuințată ca agent oxidant în chimie, în metalurgie, în ind. sticlei, în gravură, tăbăcărie etc. ♦ Bicromat de sodiu = sare de sodiu a acidului bicromic; se prezintă sub formă de cristale roșii-postocalii, solubile în apă. Înlocuiește bicromatul de potasiu, fiind mai ieftin decît acesta.

BIELORUSIA (BELARUS), Republica ~, stat în Europa estică; 207.6 mii km²; 10,2 mil. loc. (1989); 64,2% bieloruși; ruși, polonezi, ucrainieni, evrei. Limba de stat: bielorusa. Cap.: Minsk. Orașe pr.: Gomel, Moghilev, Grodno, Brest. Este împărțit în șase reg. Relief de cîmpie joasă în S, colinară în N și E, cu șiruri de morene cu alt. max. de 345 m. Climă temperat-continentală excesivă în E, cu nuanțe maritime în V (precipitații 500-700 mm/an). Rîuri pr.: Nipru (cu afl. Berezina și Pripet), Daugava (Dvina de Vest), Neman și Bugul de Vest. Peste 1/3 din terit. este mlăștinos (mai ales în reg. Polesia de S). Lacuri numeroase de origine periglaciară. Expl. de petrol, gaze naturale, turbă, sare gemă, săruri de potasiu, cărbune. Ind. B. produce energie electrică (36,3 miliarde kWh, 1986), autocamioane, tractoare, strunguri, mașini unelte, aparate de radio, televizoare și produse electrotehnice, aparate optice. Ind. chimică produse îngrășăminte, cauciuc sintetic, fire și fibre chimice, mase plastice și produse petroliere. Mari cantități de ciment, sticlă, mobilă, cherestea și hîrtie. Ind. bunurilor de consum produce tricotaje și conf., fire de lînă și bumbac, încălțăminte, ulei, produse din carne și lactate, conserve ș.a. Se cultivă 33,4% din supr. țării mai ale cereale (45%); grîu, secară, orz, ovăz (7,1 mil. t, 1986). Mari producții de cartofi (13,4 mil. t, 1986), sfeclă de zahăr (1,6 mil. t, 1986), in (95 mii t, 1986), legume, plante furajere. Peste 50% din valoarea prod. agricole este dată de creșterea animalelor: bovine pentru carne și lapte (7,5 mil. capete, 1987), porcine (5,1 mil. capete, 1987), păsări de curte. C. f.: 5,54 mii km; căi rutiere: 44,4 mii km; navigație fluvială pe Nipru, Berezina, Dvina de Vest ș.a. și canale: 3,8 mii km. – Istoric. Locuit din timpuri străvechi, o mare parte a terit. B. (Rusia apuseană), a intrat, începînd din sec. 9, în componența Rusiei Kievene. În sec. 11-12, în condițiile fărîmițării feudale, pe terit. B. s-au constituit mai multe cnezate între care: Poloțk-Minsk, Turov-Pinsk și Smolensk. În sec. 13-14, treptat, terit. B. au fost cucerite de lituanieni și incluse în Marele Ducat al Lituaniei (din 1569, Rzecsposlolita). În această perioadă a apărut denumirea de „Rusia Albă” pentru terit. de vest ale Rusiei. La sfîrșitul sec. 18, terit. B. a fost anexat de Rusia. Populația din B. a participat la evenimentele revoluționare din 1905-1907, precum și la cele din febr. și nov. 1917. În timpul primului război mondial, B. a devenit teatrul de luptă al beligeranților, partea de V a țării fiind ocupată de trupele germane. În nov. 1917, în B. s-a instaurat puterea sovietică, iar la 1 ian. 1919 s-a constituit R.S.S. Bielorusia. Prin tratatul ruso-polon de la Riga (mart. 1921) partea de V a B. a trecut la Polonia. La 30 dec. 1922, B. a intrat în componeneța U.R.S.S.; în nov. 1939, B. apuseană a fost inclusă în R.S.S. Bielorusia. Ocupată în 1941 de trupele hitleriste, în B. s-a organizat o puternică mișcare de partizani. În iul. 1944, a fost eliberată de trupele sovietice. La 25 aug. 1991 B. și-a proclamat independența. Membră a O.N.U. (din 1945).

BROMAT n. Sare a acidului bromic. ~ de potasiu. /<fr. bromate

BROMURĂ, bromuri, s. f. 1. Sare a acidului bromhidric cu un metal; nume dat bromurii de potasiu, întrebuințată în medicină drept calmant al sistemului nervos. 2. Compus organic rezultat prin înlocuirea unui atom de carbon din molecula unei hidrocarburi printr-un atom de brom. – După fr. bromure.

BROMURI (< fr. {i}) s. f. Săruri ale acidului bromhidric. Bromură de potasiu = sare de potasiu a acidului bromhidric (KBr), cristalizată, încoloră, solubilă în apă, întrebuințată drept calmant în medicină. Bromură de argint = sare de argint a acidului bromhidric (AgBr), cristalizată albă-gălbuie, solubilă în amoniac, întrebuințată la obținerea emulsiilor gelatinoase pentru plăcile, filmele și hîrtiile fotografice.

CALOTIPIE s. f. vechi procedeu de fotografiere în care se folosea clorura de argint ca sensibilizator și cea de sodiu, sau iodura de potasiu pentru fixare. (< fr. calotypie)

CALOTIPIE s.f. Vechi procedeu de fotografiere, în care se folosea clorura de argint ca sensibilizator și cea de sodiu sau iodura de potasiu pentru fixare. [Gen. -iei. / < fr. calotypie, cf. gr. kalos – frumos, typos – urmă].

CANADA, stat în America de Nord; 9,97 mil. km² (inclusiv 755,2 mii km² de ape interioare); 26,25 mil. loc. (1989). Limbi oficiale: engleza și franceza. Cap.: Ottawa. Orașe pr.: Montréal, Toronto, Vancouver, Winnipeg, Edmonton, Calgary, Québec. Pop. urbană: 76%. Este împărțit în 10 prov. și două terit. Relieful C. este foarte variat. În SE se dezvoltă ramurile de N ale sistemului muntos al Apalașilor, cu alt. reduse. Spre V se întinde vasta peneplenă, modelată de ghețarii cuaternari, a Scutului Canadian (50% din supr. țării), dispus în jurul G. Hudson. Podișul Preriilor este încadrat de scutul Canadian și Cordilieri (M-ții Stîncoși și M-ții Coastei; alt. max. 6.050 m în vf. Logan). Terit. C. este străbătut de mari fluvii (Sf. Laurențiu, Columbia, Mackenzie ș.a.). În SE, la granița cu S.U.A., se află cel mai mare sistem lacustru de pe glob (Superior, Huron, Erie, Ontario); dispune de alte mari lacuri de interior (Winnipeg, Lacul Sclavilor, Lacul Urșilor ș.a.). Arh. Arctic, ce depășește 80° lat. N, are un relief muntos cu alt. ce trec de 3.000 m. Climă temperată cu nuanțe oceanice spre țărmuri și continentală în interior. În N, climă aspră polară. Expl. de petrol (79,25 mil t, 1988), gaze naturale (99,37 miliarde m³, 1988, locul 3 pe glob), cărbuni (69,5 mil. t, 1989), min. de fier (39,8 mil. t. export, 1989), nichel (214 mii t, 1988, locul 1 pe glob), azbest (661 mii t, 1987), aur (114.951 kg, 1987), platină, cupru, zinc (1,35 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), plumb, uraniu (13.233 t, 1988, locul 1 pe glob), radiu, cobalt, antimoniu, bismut, molibden (12.388 t 1988, locul 2 pe glob), wolfram, săruri de potasiu (7,6 mil. t 1967, locul 2 pe glob). Mare producție de energie electrică (503,5 miliarde kWh, 1988, din care 66% se realizează în hidrocentrale). Ind. C. prelucrează petrol și produce oțel (15,1 mil. t, 1988), fontă (9,5, il. t, 1988), nave, automobile (1 mil. buc., 1988), utilaj forestier, aparatură electronică, avioane, aluminiu (1,53 mil. t, 1988) etc. C. dispune de un vast patrimoniu forestier (38,9% din terit.) pe baza căruia s-a dezvoltat o puternică ind. de prelucr. a lemnului, celulozei și hîrtiei (9,7 mil. t hîrtie de ziar, 1989, locul 1 pe glob). Ind. chimică (coloranți, cauciuc sintetic, fire și fibre sintetice), a mat. de constr. (ciment, 11,9 mil. t, 1988), alim. (conserve, pește, lactate) și textilă sînt bine dezvoltate. Se cultivă 5% din terit. țării cu grîu (24,4 mil. t, 1989), ovăz (3,55 mil. t, locul 3 pe glob), orz (11,7 mil. t, 1989, locul 2 pe glob), secară, porumb (6,4 mil. t, 1989), plante furajere, sfeclă de zahăr, cartofi, tutun. Pomicultură în SV țării. Creșterea intensivă a animalelor: bovine (12,2 mil. capete, 1989), porcine (10,6 mil. capete, 1988), ovine (728 mii capete, 1989), se practică pe pășuni naturale (3,5% din terit.) și pe baza plantelor furajere. Pescuit (1,6 mil. t, 1988) și vînătoare. C. f.: 93,5 mii km. Căi rutiere non-urbane: c. 900 mii km, din care 133,5 mii km de autostrăzi. Parc auto: 11,7 mil. autoturisme, 3,5 mil. vehicule comerciale, 33.728 pipe-line-uri (1988). Flota comercială: 3.38 mil. t (1988). Turism (40,5 mil. turiști, 1986). Moneda: 1 dollar (canadian) = 100 cents. Exportă autovehicule, utilaje, echipament ind. (c. 40%), combustibili, hîrtie și produse din hîrtie, produse agricole, lemn, minereuri, produse siderurgice ș.a. și importă mijloace de transport (inclusiv subansamble), mașini și utilaje, bunuri ind. de larg consum, combustibili, produse textile, chimice ș.a. – Istoric. Locuită din timpuri străvechi de triburi amerindiene și de eschimoși (în partea de N a țării), C. a fost colonizată, începînd din sec. 17, de francezi. În urma Războiului de Șapte Ani (1756-1763), C. a fost inclusă în Imp. Britanic. La sfîrșitul sec. 18 s-a intensificat imigrația în C. din Marea Britanie, S.U.A. și din alte țări. În urma răscoalei din 1837, condusă de W. Mackenzie și L.J. Papineau, guvernul englez a fost nevoit să introducă cîteva reforme cu caracter liberal; în 1867, C. a primit statutul de dominion. A participat la primul război mondial alături de Antanta. În 1939, C. a întrat în război împotriva Germaniei hitleriste. C. este membră a N.A.T.O. (din 1949); nu face parte din Organizația Statelor Americane. La conducerea țării au alternat Partidul Liberal și Partidul Conservator Progresist, guvernarea celui dintîi fiind în ansamblu de mai lungă durată. Un loc important în viața politică l-a ocupat efortul populației francofone din Québec de a-și conserva identitatea lingvistică și culturală. Potrivit Constituției din 1982, C. este monarhie parlamentară, în cadrul Commonwealth-ului, șeful statului fiind, de iure, suveranul Marii Britanii, reprezentat de un guvernator general. De facto, statul este condus de un parlament federal bicameral, compus din Senat și Camera Reprezentanților, și de un guvern național.

CARBONAT s. carbonat acid v. bicarbonat; carbonat de potasiu v. potasă; carbonat de sodiu v. sodă.

CARNALIT s. n. mineral, clorură de magneziu și potasiu. (< fr. carnalite)

CARNALIT s. n. Amestec natural de clorură de potasiu și de magneziu, folosit ca îngrășământ chimic. – Din fr. carnallite.

CARNALIT s.n. Clorură naturală de potasiu și de magneziu. [< fr. carnalite].

CARNALIT (< fr. {i}; {s} von Carnall) s. n. Clorură naturală hidratată de magneziu și potasiu, translucidă, ușor solubilă, folosită pentru extragerea magneziului, la prepararea clorurii de potasiu și ca îngrășămînt al solurilor. Se formează prin precipitare chimică, în lagune marine sau în lacuri sărate bogate în magneziu și potasiu, în regim de intensă evaporare, și în orizonturile superioare ale zăcămintelor de sare gemă.

CARNALIT s. n. Amestec natural de clorură de potasiu și de magneziu, din care se extrag săruri de potasiu. – Fr. carnallite.

CARST (< germ. {i}; {s} Kars) s. n. (GEO-MORF.) Regiune din scoarța Pămîntului, formată în roci solubile: calcare și dolomite (c. principal) sau în sare gemă, săruri de potasiu, anhidrit și gips (c. secundar), ca urmare a dizolvării provocate de circulația intensă a apelor subterane sau de suprafață. Relieful c. este reprezentat prin forme morfologice interioare (peșteri, avene) sau exterioare (lapiezuri, doline, chei, puțuri, plonje).

CESIU s. n. metal alcalin monovalent, moale, asemănător cu potasiul. (< fr. césium, cf. lat. caesius, verzui)

CESIU s. n. Metal alcalin monovalent care se găsește în cantități foarte mici alături de potasiu, cu care are proprietăți asemănătoare. – Fr. césium (lat. lit. caesius „albastru”).

CESIU s. n. Element chimic, metal alcalin monovalent, moale, alb, care se găsește în cantități foarte mici alături de potasiu și se folosește la fabricarea celulelor fotoelectrice. – Din fr. césium.

CIANIZÁRE (după fr.) s. f. Tratament termochimic de saturare a suprafețelor pieselor de oțel, simultan cu carbon și azot, din diferite compoziții de săruri topite (obligatoriu cu cianură de sodiu sau potasiu), la temperatură joasă (520 °C), medie (760 °C) și înaltă (900 °C), pentru creșterea rezistenței la uzură și oboseală a oțelului.

CIANURĂ ~i f. chim. Sare sau ester al acidului cianhidric; prusiat. ~ de potasiu. [Sil. ci-a-] /<fr. cyanure

CIANÚRI (< fr.) s. f. pl. Săruri ale acidului cianhidric. ♦ Cianură de potasiu = sare care se prezintă sub formă de cristale cubice, incoloră, solubilă în apă; foarte toxică. Cianură de sodiu = sare care se prezintă sub formă de cristale incolore, solubilă în apă; foarte toxică; utilizată la extragerea metalelor prețioase din minereuri, ca insecticid și dezinfectant.

CÎMPIA EST-EUROPEANĂ, unitate fizico-geografică de mari dimensiuni între M-ții Ural, M. Barents la N și rîul Emba la E, M. Caspică, M-ții Caucaz și Marea Neagră la S și Cîmpia Germano-poloneză la V. Supr.: c. 4 mil. km². Lungime max.: c. 2.600 km. Lățime max.: c. 2.200 km. Înălțimea medie: c. 170 m. Aspectul monoton al reliefului este întrerupt de numeroase regiuni mai înalte și puternic fragmentate caracteristice Platformei Est-Europene, În NE cîmpiei se află Colinele Timan, iar în centru Pod. Central Rusesc (cu alt. medii de 200-300 m), Pod. Volgăi (370 m) și Pod. Kamei. În S se găsește Pod. Donețului, iar în SV Pod. Volhino-Podolic, cu alt. max. de 525 m. Cuprinde în N cîmpiile Pecioarei și Dvinei de Nord, în centru cîmpiile cîmpiile Pribaltice, Polesiei, Moscovei, Vetliugăi și podișurile Valdai, Smolensk și Kamei, iar în S cîmpiile Niprului, Pontică, Crimeii, Doneț-Don și podișurile Volhino-Podolic și Central-Rusesc. Drenată de fl. Nipru, Nistru, Don, Volga, Ural, Dvina de Vest, Pecioara ș.a. Este bogată în zăcăminte de fier, polimetale, metale rare, cărbuni, fosfați, sare gemă, săruri de potasiu și petrol. Cunoscută și sub numele de Cîmpia Rusă.

CÎMPIA GERMANO-POLONEZĂ, cîmpie în N Europei, între rîurile Weser și Bug. Scăldată la N de M. Nordului și M. Baltică, iar la S limitată de înălțimile prehercinice. Lățime: 200 km în V și 400-500 km în E. Este acoperită cu sedimente fluvio-marine și în parte, cu depozite glaciare (argile morenice, nisipuri) cuaternare și fluvio-glaciar pronunțat în E. Alt. medii de 100-150 m. Străbătută de Rin, Weser, Oder, Elba și Vistula. Zăcăminte de petrol, gaze naturale, cărbune brun, săruri de potasiu, sare gemă și cupru.

CLORAT ~ți m. Sare a acidului cloric cu proprietăți oxidante și explozive. ~ de potasiu. /<fr. chlorate, germ. Chlorat

CLORÁȚI (< fr. {i}) s. m. pl. Săruri ale acidului cloric, cu proprietăți oxidante și explozive. ◊ Clorat de potasiu = substanță cristalină albă, strălucitoare, solubilă în apă și toxică; este întrebuințat ca oxidant, în industria explozivilor, la fabricarea chibriturilor, ca antiseptic etc.

CONGO, Republica Populară ~, Stat în Africa Ecuatorială; 342 mii km²; 2,25 mil. loc. (1989). Limba de stat: franceza. Cap.: Brazzaville. Orașe pr.: Pointe-Noire, Loubomo ș.a. Este împărțit în nouă regiuni și șase comune. Țara corespunde unui podiș întins și puțin înalt (alt. max. 1.040 m) care coboară în trepte spre E (către valea fl. Congo/Zair, care este navigabil în întregime pe terit. C.) și domină în SV o îngustă cîmpie litorală. Climă ecuatorială cu temperaturi constante (27-32°C) și precipitații bogate (1.200-1.700 mm/an). C. 2/3 din terit. este acoperit de o pădure tropicală umedă (arbori de cauciuc, mahon, okoumé, abanos). Expl. de petrol (7,39 mil. t, 1989); se mai extrag min. de cupru, zinc, diamante și săruri de potasiu. Activitatea agricolă antrenează c. 60% din populația activă. Se cultivă pe 0,5% din supr. țării bananieri, arahide, palmieri de ulei, arbuști de cacao, cafea, trestie de zahăr (400 mii t, 1989), tutun, ananas (155 mii t, 1989). Pentru consumul intern se cultivă orez, porumb, manioc (760 mii t, 1989), batate. Se cresc caprine, ovine, bovine. Pescuit: 41,8 mii t (1988). Ind. C. este reprezentată de întreprinderi de prelucr. a lemnului, a produselor agricole (zahăr, 35 mii t, 1989, țigarete, ulei de palmier ș.a.) și de ciment, îngrășăminte chimice, textile ș.a. C. f.: 1.040 km. Căi rutiere: 12 mii km. Moneda: 1 franc C. f. a. = 100 centimes. Exportă petrol (90%), produse petroliere, lemn și produse din lemn, diamante, zahăr ș.a. și importă mașini, utilaje și mijloace de transport (c. 40%), produse alim., bunuri ind. de larg consum, produse chimice, textile ș.a. – Istoric. Din sec. 15-16 pe terit. C. au existat mai multe formațiuni statale (Makoko, Loanga). La sfîrșitul sec. 19 terit. actual al C. a fost ocupat de francezi și transformat în colonie; între 1910 și 1958 a fost inclus, sub denumirea de Congo Central, în componența fostei Africi Ecuatoriale Franceze; în 1958, C. a fost proclamat rep. (cu autonomie internă) în cadrul Comunității Franceze, iar la 15 aug. 1960 a devenit stat independent, sub numele de republica C. (din dec. 1969, Republica Populară C.). În 1969-1977, șeful statului a fost N. N’Gouabi, după asasinarea căruia (mart. 1977), organul suprem al puterii de stat a devenit Comitetul Militar al Partidului Congolez al Muncii (P.C.M.). Șeful statului și al guvernului este președintele, iar puterea legislativă este exercitată de Adunarea Națională Populară.

CROMHIDRÓZĂ (< {s} gr. chroma „culoare” + hidros „sudoare”) s. f. Transpirație colorată, întîlnită la subiecți care au ingerat anumite substanțe (iodură de potasiu, săruri de fier etc.) sau la cei cu stări infecțioase produse de anumiți microbi (ex. cu streptococul piocianic).

ELECTROPOZITIV, -Ă (< fr. {i}) adj. (Despre unele elemente chimice) Ai căror atomi cedează cu ușurință electroni, transformându-se în ioni pozitivi. Elementele așezate în partea stângă a sistemului periodic al elementelor sunt electropozitive (ex. sodiul, potasiul etc.).

EMETIC s.n. Tartrat de antimoniu și de potasiu, folosit la imprimatul și vopsitul textilelor, la prepararea lacurilor și în medicină ca vomitiv. // adj., s.n. Vomitiv. [< fr. émétique, cf. gr. emetikos – care provoacă vomă].

EMETIC¹ s. n. tartrat de antimoniu și de potasiu, folosit la imprimatul și vopsitul textilelor, la prepararea lacurilor și în medicină, ca vomitiv. (< fr. émétique, lat. emeticus)

EMETIC ~ce n. Tartrat de antimoniu și potasiu, folosit la imprimatul și vopsitul textilelor, la prepararea lacurilor și în medicină, ca vomitiv. /<fr. émétique, lat. emeticus

EMETIC s. n. Tartrat de antimoniu și potasiu, întrebuințat în industria textilă ca mordant, la prepararea lacurilor și în medicină (ca vomitiv); p. ext. orice substanță care provoacă vărsături; vomitiv. – Din fr. émétique, lat. emeticus.

ERITREEA, stat în NE Africii, cu ieșire la Marea Roșie (875 km); 117,4 mii km²; 3.67 mil. loc. (1993). Limbi oficiale: tigriga și araba. Religie: creștină (copți 50%), islamică (50%). Cap.: Asmara. Orașe pr.: Massawa, Keren, Aseb, Agordat. Este împărțită în zece prov. Relief accidentat reprezentat de prelungirile nordice ale Masivului Ethiopian (alt. max.: vf. Simba, 3.248 m) și de M-ții Danakil (alt. max.: 2.130 m). O îngustă câmpie însoțește țărmul Mării Roșii, iar în depr. Danakil (SE țării) există sectoare cu alt. sub nivelul mării. Climă tropicală aridă în reg. joase (sub 200 mm/an) și cu precipitații mai bogate (până la 1.000 mm/an) pe versanții răsăriteni ai Masivului Ethiopian. Râurile (multe temporare) sunt scurte, excepție Tekeze și Atbara (la granița cu Ethiopia) și Baraka. Vegetație xerofită în depr. Danakil și în câmpia litorală, savane cu pâlcuri forestiere în reg. înalte. Resurse de subsol variate (min. feroase, crom, nichel, huilă, aur, azbest ș.a.) practic nevalorificate. Se exploatează doar sarea (din apa mării) și sărurile de potasiu. Economia este predominant agrară, în care creșterea animalelor joacă un rolul principal. Pe 5% din terit. se cultivă cereale (orz, porumb, grâu, teff), bumbac, tutun, cafea. Mici supr. ocupate de citrice și bananieri. Ind. slab dezvoltată (prelucrarea produselor agricole, rafinarea petrolului importat, materiale de constr.), concentrată în Asmara, Aseb și Massawa. Infrastructură insuficientă, degradată de îndelungatul conflict militar. C. f.: 310 km. Porturi: Massawa și Aseb, ultimul asigurând accesul Ethiopiei la mare. Moneda: 1 birr = 100 cents. Exportă produse animaliere, cafea și importă combustibili, bunuri manufacturate, produse alimentare. – Istoric. Parte componentă a Regatului Aksum (primele sec. ale milen. 1 d. Hr.), terit. E. a fost ocupat, în sec. 8, de către arabi, iar în perioada următoare a fost disputat de către etiopieni, portughezi, otomani, egipteni și italieni. Colonie a Italiei (din 1890), iar după ocuparea Ethiopiei de către trupele italiene (1935-1936), E. a fost inclusă în Somalia italiană. În 1941 a fost eliberată de trupele anglo-etiopiene. S-a aflat sub administrația Marii Britanii până în 1952, când, în urma unei rezoluții a Adunării Generale a O.N.U., a fost integrată Ethiopiei ca regiune autonomă. În 1962 statul federal al E. a fost lichidat și aceasta a fost transformată în o prov. a Ethiopiei. În aceste condiții s-a declanșat o puternică și îndelungată mișcare de gherilă (soldată cu aproape 100.000 de victime și o jumătate de milion de refugiați), condusă de Frontul de Eliberare a Eritreei (fondat în 1958, din 1970, Frontul Popular de Eliberare a Eritreei – F.P.E.E.). După prăbușirea regimului marxist al lt.-col. Hailé Mariam Mengistu, F.P.E.E. a ocupat la 24 mai 1991 cap. Asmara (ultimul centru de rezistență etiopian); în urma referendumului (23-24 apr. 1993) desfășurat sub egida O.N.U. E. și-a proclamat independența (24 mai 1993). În febr. 1994, F.P.E.E. se transformă în partid politic – Frontul Popular pentru Democrație și Justiție. În E. s-a instituit un regim prezidențial cu parlament interimar (Consiliul Legislativ).

FELDSPAT, feldspați, s. m. Nume generic dat unor minerale cu compoziție și aspect divers (silicați de potasiu, de sodiu și de calciu), alcătuind numeroase roci eruptive și metamorfice. – Din germ. Feldspat, fr. feldspath.

FELDSPAT s. m. mineral din silicați de aluminiu, potasiu, sodiu sau calciu, în rocile eruptive. (< germ. Feldspat, fr. feldspath)

FELDSPATOÍD (< fr. {i}; {s} fr. feldspaths „feldspați” + gr. eidos „aspect”) s. m. Alumosilicat de sodiu (nefelin, sodalit) sau de potasiu (leucit), asemănător, după compoziție, cu feldspatul dar nesaturat în silice. Se găsește în roci eruptive alcaline, nesaturate în silice, ca înlocuitor al feldspatului.

FELDSPÁȚI (< fr., germ.) s. m. pl. Grupă de minerale foarte răspândite în scoarța Pământului (c. 55%, respectiv 60% în roci magmatice, 30% în roci metamorfice și 10% în gresii și conglomerate), reprezentând alumosilicați de potasiu (f. potasici: ortoză, microclin) sau de sodiu și de calciu (f. plagioclazi: albit, anortit etc.). Cristalizează monoclinic sau triclinic, au luciu sticlos, fiind transparenți, incolori sau tulburi ori divers colorați. Sunt utilizați în industria sticlei, ceramicii etc., iar unele varietăți limpezi, drept pietre semiprețioase, de ornament etc.

FEROCIANÚRI (< fr.) s. f. pl. Săruri ale acidului ferocianhidric. ◊ Ferocianură de potasiu = sare de potasiu a acidului ferocianhidric, folosită ca reactiv în chimia analitică pentru determinarea sărurilor ferice și a cianurilor.

FLINT s. n. Varietate de silice. ◊ Sticlă flint = sticlă optică cu indice de refracție relativ mare, fabricată dintr-un amestec de silicați de plumb și de potasiu. – Din germ. Flint, engl. flint.

FLINT s. n. varietate naturală de opal. ♦ sticlă ~ = sticlă optică formată dintr-un amestec de silicați de plumb și de potasiu, cu însușiri speciale. (< germ. Flint, engl. flint)

FLINT s.n. Varietate naturală de opal. ◊ Sticlă flint = sticlă optică formată dintr-un amestec de silicați de plumb și de potasiu, cu însușiri speciale foarte dispersive. [< fr., engl. flint(-glass)].

FLUÓR (< fr. {i}; {s} lat. fluor „scurgere”) s. n. Element chimic (F; nr. at. 9, m. at. 19, p. t. -219°C, p. t. -188,1°C), primul din grupa halogenilor. Gaz de culoare galbenă-verzuie, deschisă, cu miros înăbușitor, foarte corosiv și toxic (fluoroză). În combinații funcționează monovalent; prezintă reactivitate chimică neobișnuit de mare (este elementul cel mai electronegativ), cu puține excepții (heliu, argon, neon), reacționează cu toate elementele, metale sau nemetale. Se găsește în natură sub formă de fluorină, apatit și criolit. Oligoelement. Se obține prin electroliza fluorurii acide de potasiu. A fost descoperit de H. Moissan, în 1886.

GÂRCINA, com. în jud. Neamț; 4.432 loc. (1995). Expl. de săruri de potasiu. Centru de cojocărit. Bisericile Duminica Tuturor Sfinților (1821) a fostului schit Almaș și Pogorârea Duhului Sfânt (ante 1668) a mănăstirii Gârcina, în satele Almaș și Gârcina.

GELINITĂ s.f. Substanță explozivă inalterabilă în apă și puțin sensibilă la șoc, formată din nitroglicerină, azotat de potasiu și rumeguș de lemn. [< fr. gélinite].

GELINITĂ s. f. substanță explozivă inalterabilă în apă și puțin sensibilă la șoc, formată din nitroglicerină, azotat de potasiu și rumeguș de lemn. (< fr. gélinite)

GLAUCONIT s.n. Silicat natural hidratat de fier și de potasiu. [Pron. glau-co-. / < fr. glauconite].

GLAUCONÍT (< fr. {i}; {s} gr. glaukos „verde-albăstrui”) s. n. Silicat natural hidratat de aluminiu, magneziu, fier și potasiu din grupa micelor hidrate, format la adâncimi mici, în zonele litorale ale mărilor și oceanelor; este fin granulat, sticlos sau mat și are culoarea verde. Se utilizează ca îngrășământ potasic al solurilor, pentru dedurizarea apelor, la prepararea vopselelor etc.

GLAUCONIT s. n. silicat natural hidratat de fier și de potasiu. (< fr. glaconite)

HIDROXID s. (CHIM.) 1. (impr.) hidrat. 2. hidroxid de calciu = var stins; hidroxid de potasiu = potasă caustică; hidroxid de sodiu = sodă caustică, (reg.) natron.

HIPERKALIEMIE s. f. creștere a cantității de potasiu din sânge; hiperpotasemie. (< fr. hyperkaliémie)

HIPERKALIURIE s. f. eliminare exagerată de potasiu prin urină. (< fr. hyperkaliurie)

HIPOCLORIT, hipocloriți, s. m. Sare a acidului hipocloros, care se obține prin acțiunea clorului asupra hidroxizilor puternic bazici sau pe cale electrolitică. ◊ Hipoclorit de sodiu = sare de sodiu a acidului hipocloros, întrebuințată ca dezinfectant și ca decolorant; apă de javel. Hipoclorit de potasiu = sare de potasiu hipocloros. – Din fr. hypochlorite.^[1] corectat(ă)

HIPOKALIEMIE s. f. diminuare a cantității de potasiu din sânge; hipopotasemie. (< fr. hypokaliémie)

HIPOKALIURIE s. f. reducere a eliminării de potasiu prin urină. (< fr. hypokaliurie)

IODÁȚI (< fr.) s. m. pl. (CHIM.) Săruri ale acidului iodic. ◊ Iodat de potasiu = sare de potasiu a acidului iodic (p. t. 560°C), cristalină, incoloră, solubilă în apă, insolubilă în alcool, întrebuințată ca oxidant în chimia analitică.

IODIDE s.f.pl. (Med.) Erupții cutanate, provocate de produse iodice, în special de iodura de potasiu. [< fr. iodides].

IODÚRI (< fr.) s. f. pl. (Chim.) 1. Săruri ale acidului iodhidric. ◊ Iodură de potasiu = sare de potasiu a acidului iodhidric. Se prezintă sub formă de cristale incolore, solubile în apă și în alcool. Este întrebuințată în medicină, în fotografie etc. ◊ Iodură de sodiu = sare de sodiu a acidului iodhidric. Se prezintă sub formă de cristale incolore, cubice; este solubilă în apă și alcool; se folosește în medicină. 2. Denumire pentru unii derivați organici iodurați (i. de metil etc.) care nu sunt de fapt săruri ale acidului iodhidric.

JAVEL n.: Apă de ~ soluție pe bază de cloruri de potasiu, folosită ca dezinfectant. /<fr. Javel n. pr.

JAVEL s.n. Apă de javel = amestec de substanță pe baza clorurilor de potasiu folosit ca dezinfectant. [< fr. (eau de) Javel, cf. Javel – vechi sat de lîngă Paris].

K s. m. invar. 1. A paisprezecea literă a alfabetului limbii române folosită în scrierea unor neologisme; sunetele notate cu această literă: a) consoană oclusivă palatală surdă, cu valoarea grupului de litere ch înainte de e și i; b) consoană oclusivă, velară, surdă, cu valoarea literei c, în alte poziții. 2. Simbol chimic pentru potasiu (kaliu). 3. (INFORM.) Simbol pentru kilooctet sau kilobyte. 4. Bandă K. = bandă de frecvențe cuprinse între 18 și 27 GHz, utilizată în telecomunicațiile prin satelit.

KAINIT s. n. mineral din sulfat de magneziu și clorură de potasiu, hidratate natural. (< fr. kaïnite)

KAINIT s.n. Mineral compus din sulfat de magneziu și clorură de potasiu. [Pron. ka-i-. / < fr. kaïnite].

KAINIT n. Sare compusă din sulfat de magneziu și clorură hidratată de potasiu, folosită la fabricarea îngrășămintelor minerale. /< fr. kaïnite

KAINÍT (< fr. {i}; {s} gr. kainos „nou”) s. n. Sare naturală dublă, constituită din clorură de potasiu și sulfat de magneziu hidratat, formată ca produs secundar de precipitare chimică în lagune și bazine marine. De culoare albă, cenușie, roșie, cu luciu sticlos și aspect de mase compacte zaharoide; este ușor solubil în apă și are gust amărui sărat. Utilizat ca îngrășământ agricol și pentru fabricarea sărurilor de potasiu.

KAINIT s. n. Sare naturală dublă, compusă din sulfat de magneziu și clorură hidratată de potasiu, folosită la fabricarea îngrășămintelor artificiale pentru soluri. [Pr.: ka-i-] – Din fr. kaïnite.

KALIEMIE s. f. prezența potasiului în sânge; potasemie. (< fr. kaliémie)

KALIPATRON s. n. cutie de tablă umplută cu hidroxid de potasiu, care, încorporată în masca de protecție, servește la regenerarea aerului din mine. (< germ. Kalipatron)

KALIPATRON, kalipatroane, s. n. Cutie de tablă umplută cu hidroxid de potasiu și încorporată în masca de protecție, care servește la regenerarea aerului (prin reținerea bioxidului de carbon și a apei) și care este folosită în mine. [Sil. -tron] – Din germ. Kalipatron.

KALIPATRON n. Cutie de tablă umplută cu hidroxid de potasiu, care, încorporată în masca de protecție, servește la regenerarea aerului din mine. /< germ. Kalipatron

KALIPATRON s.n. Cutie de tablă umplută cu hidroxid de potasiu, care, încorporată în masca de protecție, servește la regenerarea aerului din mine. [< germ. Kalipatron].

KALIU s. v. potasiu.

KALIU s. n. (Chim.) Potasiu. – Din germ. Kalium.

KALIU n. Metal alcalin moale, de culoare albă-argintie, foarte reactiv, care în natură se găsește sub formă de săruri și se întrebuințează ca îngrășământ agricol sau la fabricarea sticlei; potasiu. [Sil. -liu] /< germ. Kalium

KALIU s.n. Potasiu. // (În forma kali-) Element prim de compunere savantă cu sensul „(referitor la) potasiu”, „de potasiu”, „potasic”. [Pron. -liu. / < germ. Kalium].

KÁLIU s. n. Metal alcalin moale, de culoare albă-argintie, foarte reactiv, care în natură se găsește sub formă de săruri și se întrebuințează ca îngrășământ agricol sau la fabricarea sticlei; potasiu. [Sil. -liu pron. -lìu; art. káliul; simb. K] (din germ. Kalium < lat. kali [din salsola kali = săricică, ciurlan, plantă din care, prin ardere, se obținea sodă] < ar. qalī, formă vulg. din qily = săricică; cenușa rezultată în urma arderii ei; v. și alcaliu) [def. NODEX; etim. TLF]

KALIU s. n. potasiu. (< germ. Kalium)

KALIURIE s. f. Prezența potasiului în urină. (din fr. kaliurie)

LANGGBEINÍT (< fr. {i}) s. n. Sulfat de potasiu și magneziu cristalizat în sistemul cubic, incolor și cu un luciu sticlos. Apare în zăcăminte evaporitice de săruri delicvescente (în România la Găleanu – Târgu Ocna).

LEȘÍE (lat. lixiva) s. f. 1. Soluție alcalină obținută prin dizolvarea hidroxidului de sodiu sau de potasiu în apă sau prin fierberea cu apă a cenușii de lemn. 2. Soluție alcalină care conține, pe lângă hidroxid de sodiu sau de potasiu, și substanțe de altă natură. Se obține în anumite procese industriale (ex. l naftenice). ◊ L. naftenică = soluție de hidroxid de sodiu, care conține naftenați de sodiu, obținută prin neutralizarea unor produse petrolifere bogate în acizi naftenici. ◊ L.-sulfat = soluție de hidroxid de sodiu și sulfură de sodiu, folosită la fabricarea celulozei de lemn. ◊ L. bisulfitică (sau sulfit) = soluție obținută prin tratarea calcarului cu dioxid de sulf și apă, folosită la fabricarea celulozei din lemn. ◊ L. sulfitică = reziduu obținut la fabricarea celulozei din lemn. Se folosește la fabricarea alcoolului industrial, a drojdiei de bere etc.

LEȘIE s. f. Soluție alcalină (folosită la spălatul rufelor, în diverse procese industriale etc.) obținută prin dizolvarea în apă a sodei sau a hidroxidului de potasiu sau prin fierbere cu apă a cenușii de lemn. – Lat. lixiva.

LEUCIT s. n. 1. mineral din grupa feldspatoizilor, conținând silicat de aluminiu și potasiu, în unele roci eruptive. 2. corpuscul din citoplasma celulelor vegetale. (< fr. leucite)

LEUCIT s. n. Silicat natural de aluminiu și de potasiu, de culoare cenușie sau albă, cu luciu sticlos, folosit mai ales ca îngrășământ agricol. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucite.

LEUCIT s.n. 1. Mineral din grupa silicaților, conținînd aluminiu și potasiu, care se găsește în unele roci eruptive. 2. Corpuscul din citoplasma celulelor vegetale. [< fr. leucite, cf. gr. leukos – alb].

LUGÓL (< fr. {i}; {s} n. pr. Lugol) subst. Soluție ~ = soluție apoasă, de culoare maronie, care conține iod și iodură de potasiu, utilizată în tratamentul hipertiroidismului, având rol de a crește solubilitatea iodului, introdusă în medicină, în 1829, de fizicianul Jean Lugol.

LUGOL s. n. (În sintagma) Soluție lugol = soluție apoasă care conține iod și iodură de potasiu, utilizată în tratamentul hipertiroidismului. – Din fr. lugol.

LUGOL s. n. soluție apoasă din iod și iodură de potasiu, reactiv, antimicotic, dezinfectant, antihelmintic etc. (< fr. lugol)

MANGANOMETRIE s. f. metodă de dozare a substanțelor chimice reductoare folosind permanganatul de potasiu. (< fr. manganimétrie, germ. Manganometrie)

MANGANOMETRIE s. f. (Chim.) Metodă de analiză volumetrică bazată pe acțiunea oxidantă a permanganatului de potasiu. – Din fr. manganométrie, germ. Manganometrie.

MANGANOMETRIE s.f. Metodă de analiză volumetrică bazată pe acțiunea oxidantă a permanganatului de potasiu, care permite dozarea substanțelor cu caracter reductor față de permanganat. [Gen. -iei. / < fr. manganométrie].

MAREA MOARTĂ (YAM HAMELAH, AL-BAHR AL MAYYIT), lac sărat în Orientul Apropiat, între Israel și Iordania, pe fundul depr. tectonice Ghor, la 408 m sub nivelul mării; 1.020 km²; lungime: 82 km; lățime max.: 18 km. Ad. max.: 356 m. Salinitate: 260‰ (de 7,5 ori mai mare decât aceea a Oceanului Planetar). În el se varsă fl. Iordan. Expl. de săruri de potasiu. Se mai numește Lacul Asfaltit. În peșterile din regiunile de NV a mării au fost descoperite Manuscrisele de la M.M. (Qumran).

MARELE BAZIN (GREAT BASIN [greit beisn]), podiș în V S.U.A., între pod. Columbiei (la N), M-ții Cascadelor și Sierra Nevada (la V), M-ții Stâncoși (la E) și pod. Colorado (la S); 489,5 mii km². Alt. medie: 1.300 m (la N) și 350 m (la S). Regiune deșertică cu precipitații sub 250 mm anual, străbătută de culmi muntoase cu depr. și lacuri sărate (Marele Lac Sărat). Zăcăminte de metale neferoase și potasiu. Cele mai ridicate temperaturi din emisfera occidentală (56,7°C în Valea Morții). Explorat în 1843-1845 de J.C. Frémont. Parc Național (307 km²), inaugurat în 1986 (în statul Nevada), cu lacuri, peșteri, pajiști etc.

MÁZĂRE (cuv. autohton) s. f. Plantă alimentară și furajeră, anuală, din familia leguminoaselor, cu frunze compuse din 2-3 perechi de foliole, flori albe și fructul o păstaie cu 3-9 semințe (Pisum sativum). Are o perioadă scurtă de vegetație (60-120 zile). M. verde conține proteine, hidrați de carbon, sodiu, potasiu, calciu, fier, vitaminele A, B₁, B₂, C etc. Originară din Afghanistan, India și de pe țărmurile M. Mediterane, este cultivată în Europa cu c. 5.000 de ani î. Hr. În România, a fost introdusă în cultură în sec. 17. ♦ Păstăile sau semințele acestei plante; mâncare preparată din aceste semințe.

MĂCRIȘ s. m. Plantă erbacee cu frunze alungite și acrișoare, cultivată ca plantă alimentară sau medicinală (Rumex acetosa). ◊ Măcriș mărunt = varietate de măcriș cu frunzele în formă de spadă și cu flori roșietice (Rumex acetosella). Măcrișul calului = varietate de măcriș cu frunzele ușor încrețite și cu flori verzui (Rumex conglomeratus). ◊ Compus: măcrișul-iepurelui sau măcrișul-caprei = plantă erbacee cu frunze acrișoare acoperite cu peri, asemănătoare ca formă cu ale trifoiului, și cu flori albe, roșietice sau albăstrui (Oxalis acetosella). ♦ Sare de măcriș = numele popular al unei combinații de acid oxalic cu oxalat acid de potasiu. – Et. nec. Cf. acru.

mediteraneană, serie ∼, (înv.), provincie petrografică în care sunt cuprinse asociațiile de roci vulcanice terțiare și act. cu caracter alcalin și nesaturat, bogate în potasiu, care constituie masa principală a vulcanitelor din M. Mediterană (Vezuviu, Stromboli).

MERCUR 1. V. Hermes. 2. Prima planetă a sistemului solar, situată la o distanță medie de Soare de 58.343.169,3 km (70.310.998,9 km la afeliu și 46.375.339,7 km la periheliu). Are un diametru de 4.880 km și masa de 3,28 • 10²³ kg (0,055 din masa Pământului), cu o densitate de 5,42 g/cm³ (a doua ca mărime după cea a Pământului). Perioada de revoluție (anului mercurian): 87,97 zile terestre; perioada de rotație: 58,64 zile (o zi pe M. durează doi ani mercurieni). Temperatura în timpul zilei atinge 700 K (427°C), iar în timpul nopții 100 K (-173°C). Suprafața planetei, fotografiată de nava spațială Mariner 10, în anii 1974 și 1975, prezintă regiuni foarte accidentate, cu numeroase cratere având diametre cuprinse între 100 m și 30-40 km. Datorită, probabil, impactului cu un asteroid, în urmă cu c. 3,8 • 10⁹ ani, a fost format un crater cu diametrul de 1.300 km (Bazinul Caloris), care a lăsat urme și la antipod. M. are o atmosferă extrem de rarefiată (presiunea este de 10^-7 din cea terestră), cu urme de sodiu, oxigen, heliu, potasiu și hidrogen. Nucleul planetei, cu un diametru de c. 3.600 km este metalic (fier, nichel ș.a.) și constituie 70% din masa planetei. Nava spațială Mariner 10 a detectat și un câmp magnetic mult mai slab decât cel terestru (1974-1975).

METHEMOGLOBÍNĂ (< fr.) s. f. Produs de oxidare a hemoglobinei în care fierul, ce trece din stare feroasă în stare ferică (sub acțiunea unor oxidanți ca anilina, acidul acetilsalicilic, cianura de potasiu etc.), pierde puterea de a fixa oxigen (nu mai realizează schimburile respiratorii). În mod normal, sângele conține 2% m.

MICĂ s. f. mineral din silicat de aluminiu și potasiu cristalizat, clivabil, care abundă în rocile eruptive și metamorfice. (< fr. mica)

MÍCĂ (< fr.) s. f. 1. Grupă de aluminosilicați naturali de potasiu cu un conținut variabil de magneziu, fier, mai rar, litiu, mangan, crom, titan, vanadiu ș.a., cristalizați în sistemul monoclinic. M. au luciul sticlos sidefos, se desfac în foi subțiri și elastice după clivaj și au culori diferite, datorate chimismului variabil; albă la muscovit, neagră la biotit, galbenă-brună la flogopit, roz-violetă la lepidolit, verde la fluxit (mică cromiferă) etc. Component important al unor roci eruptive și metamorfice. Utilizări diverse în industria electrotehnică, a unor materiale de construcție, la fabricarea unor sorturi de hârtie și vopsele, a unor absorbanți și lubrifianți ai sărurilor de litiu etc. 2. M. casantă = grupă de aluminosilicați hidratați de aluminiu, calciu și fier, asemănătoare cu mica (1), dar cu duritatea ridicată și casantă (ex. margaritul alb și cloritoidul galben-verzui); componentă a unor roci metamorfice.

MINERALCORTICOÍZI (< mineral + corticoizi) s. m. pl. Denumire generală pentru hormonii corticosuprarenali, cu acțiune principală asupra metabolismului mineral (retenție de sodiu și excreție de potasiu). Principalii hormoni m. sunt aldosteronul și corticosteronul.

NITRAT s. (CHIM.) 1. v. azotat. 2. nitrat de argint v. azotat de argint; nitrat de celuloză v. nitroceluloză; nitrat de potasiu v. azotat de potasiu; nitrat de sodiu v. azotat de sodiu.

nitrărie, nitrării, s.f. (înv.) loc unde se fabrică nitrul (azotatul de potasiu).

nitrieră, nitriere, s.f. (înv.) loc de unde se extrăgea nitrul (azotatul de potasiu).

orĭ conj. (lat. *voles, cl. vis, vreĭ; *voles quid, orĭ-ce. V. oare și vreĭ. Cp. cu acar 3 și vsl. vare što, orĭ-ce). Saŭ: mercuru orĭ idrargiru, caliu orĭ potasiu, stibiu orĭ antimoniu. Disjunctiv: orĭ pe aci, orĭ pe acolo, tot așa de departe e (V. aŭ). Cu înț. indefinit, în compozițiunea unor pron. și adv.: orĭ-care, orĭ-cînd, orĭ-ce, orĭ-cum, orĭ-unde. – Fals or, cum scriŭ uniĭ, dar nu zice nimenĭ!

OXALAT ACID DE POTASIU s. (pop.) sare de măcriș.

PAD (PO) 1. Fluviu în N Italiei; 620 km; supr. baz.: 74,9 mii km². Izv. din Alpii Cotici, străbate o câmpie joasă, unde primește numeroși afluenți (Dora Baltea, Dora Riparia, Tanaro), trece prin Piacenza și Cremona și se varsă în M. Adriatică printr-o deltă întinsă, cu șase brațe principale. Regim hidrologic variabil; provoacă uneori inundații. Indiguit pe lungimi mari. Navigabil de la Torino. 2. Câmpia Padului, câmpie aluvială și piemontană în Italia, străbătută axial de fl. P. și transversal de Adige, situată între Alpi, Apenini și Alpii Dinarici. S-a format prin colmatarea unui vechi golf al M. Adriatice cu aluviuni transportate de râuri din Alpi și Apenini. Alt. de 0-100 m în partea centrală și până la 500 m la contactul cu versanții munților; se termin spre M. Adriatică printr-o câmpie deltaică (delta P. unită cu a Adigelui) și un țărm lagunar (lagunele Veneției și lagunele Cornachio). Subdiviziuni: C. Piemontului, (v. Piemonte), C. Lombardiei, C. Veneției (C. Veneto) și c. Emiliei. Intens utilizată agricol (grâu, porumb, orez, viță de vie). Zăcăminte de gaze naturale, petrol, săruri de potasiu.

PERMANGANAT ~ți m. Sare a acidului permanganic. ◊ ~ de potasiu substanță cristalină, de culoare violet-închisă, solubilă în apă, folosită ca oxidant și ca dezinfectant. /<fr. permanganate

PERMANGANAT, permanganați, s. m. (Chim.) Sare a acidului permanganic. ◊ Permanganat de potasiu = substanță cristalină pe bază de potasiu, de culoare roșie-violetă, cu reflexe metalice, solubilă în apă, folosită în farmacie (ca antiseptic), în chimia analitică (ca oxidant), în industria textilă etc. – Din fr. permanganate.

PIATRĂ pietre f. 1) Rocă dură răspândită la suprafața sau în interiorul pământului, având diferite întrebuințări. ◊ Epoca de ~ perioadă din istoria omenirii, caracterizată prin confecționarea uneltelor și armelor din piatră. Epoca pietrei cioplite paleolitic. Epoca pietrei șlefuite neolitic. ~ abrazivă rocă foarte dură, întrebuințată la confecționarea abrazoarelor. ~ ponce v. PONCE. ~ de mozaic amestec de minerale mărunțite, întrebuințat la confecționarea mozaicurilor. ~ litografică rocă sedimentară de calcar, folosită în litografie pentru confecționarea clișeelor. ~ de încercare a) rocă foarte dură întrebuințată pentru controlarea purității aurului și a argintului; b) mijloc de control al capacității morale și/sau fizice ale unei persoane. ~ prețioasă (sau nestemată, scumpă, rară) mineral cristalizat, transparent, strălucitor, de mare valoare, întrebuințat pentru confecționarea bijuteriilor și a altor podoabe. ~ semiprețioasă mineral cristalizat, având o valoare mai mică decât piatra prețioasă. ~ filozofală a) substanță miraculoasă, care, după părerea alchimiștilor medievali, poate preface toate metalele în aur și poate vindeca bolile; b) mare descoperire. (A fi) tare ca ~a (a fi) foarte rezistent. A avea inimă de ~ a fi foarte crud, nemilos. A fi de ~ a fi nesimțitor. A scoate apă și din ~ seacă a obține ceva dorit în orice împrejurări. ~ acră sulfat dublu de aluminiu și de potasiu; alaun. ~ vânătă sulfat de cupru hidratat. ~ de var carbonat de calciu. ~a iadului azotat de argint. ~ pucioasă sulf în formă de bucăți. 2) Bucată dintr-o astfel de rocă. Clădire de ~. Drum de ~. ◊ ~ de ascuțit cute. ~ de moară fiecare dintre cele două pietre mari rotunde și plate ale morii, care servesc pentru măcinatul grăunțelor. ~ de temelie a) piatră care se pune drept fundament la o construcție; b) component fundamental și esențial pentru ceva. ~ de hotar a) piatră pusă pentru a marca un hotar; b) obiect care delimitează, separă ceva. ~ kilometrică piatră paralelipipedică, pe care se indică numărul de kilometri de la locul unde este așezată aceasta până la o localitate. ~ în casă fată mare nemăritată (stătută), considerată ca o povară pentru familie. A pune prima (sau cea dintâi) ~ a iniția ceva. A arunca cu ~a în cineva a aduce învinuiri cuiva. A nu lăsa (sau a nu rămâne) ~ pe ~ a distruge până în temelie, complet. A scula pietrele din somn a se împiedica. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o ~ pe inimă a se zbuciuma. A i se lua (sau a i se ridica) cuiva o ~ de pe inimă (sau de pe suflet) a scăpa de o stare sufletească apăsătoare, plină de griji și de zbucium. Ori cu ~a de cap, ori cu capul de ~ oricum ai proceda, e tot rău. 3) Strat dur depus pe pereții vaselor în care se fierbe sau se păstrează apă. ◊ ~ de vin tartru. 4) Substanță calcaroasă care se depune pe coroana dinților; tartru dentar; detritus. 5) med. Concrețiune formată din săruri în unele organe interne (ficat, rinichi, etc.); calcul. 6) Fiecare dintre piesele jocului de domino sau ale altor jocuri de societate. 7) pop. Precipitații atmosferice sub forma unor bucățele de gheață (provenite prin înghețarea picăturilor de ploaie); grindină. [G.-D. pietrei; Sil. pia-] /<lat. petra

PIATRĂ, pietre, s. f. I. 1. (La sg.) Nume generic pentru orice rocă solidă, dură și casantă răspândită la suprafața sau în interiorul pământului; (și la pl.) fragment de dimensiuni și de forme diferite dintr-o astfel de rocă; p. ext. material fabricat pe cale artificială pentru a înlocui, cu diverse întrebuințări, roca naturală. ◊ Loc. adj. De piatră = a) neclintit; încremenit; b) greu; c) nesimțitor, insensibil; p. ext. rău. ◊ Expr. A scoate (sau a aduce etc. ceva) (și) din piatră (seacă) = a face, a realiza, a obține etc. (ceva) cu orice preț, depunând toate eforturile, trecând peste toate greutățile. A pune cea dintâi piatră = a începe, a iniția o acțiune, o lucrare etc. Piatră în (sau din) casă = fată nemăritată (considerată de unii ca o povară pentru familie). A sta piatră pe capul cuiva = a constitui o greutate, o povară pentru cineva. A călca în piatră seacă = a se osteni zadarnic, a nu-i merge bine în ceea ce face, a avea ghinion. A-și pune carul în pietre = a lua o hotărâre la care nu mai renunță, a rămâne ferm în hotărârea luată; p. ext. a se încăpățâna. Fuge de scapără pietrele = fuge foarte repede. E ger de crapă pietrele = este ger foarte mare. (A fi) tare (sau sănătos) ca piatra (sau de piatră) = (a fi) foarte sănătos și rezistent. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatră pe inimă = a avea un mare necaz, a simți o mare neliniște. A (i se) lua sau a (i se) ridica (cuiva) o piatră de pe inimă (sau de pe suflet, de pe cuget) = a (se) elibera de o (mare) grijă, de o (mare) teamă; a găsi o soluție care să pună capăt unei situații dificile. A nu (mai) rămâne (sau a fi, a sta) ori a nu se (mai) ține etc. (nici) piatră de piatră (din ceva) = a nu se (mai) alege nimic (din ceva); a se distruge complet. A nu mai lăsa (nici) piatră de piatră = a distruge, a nimici; a face praf și pulbere. A număra pietrele = a umbla haimana. A arunca (cu) piatra sau (cu) pietre (în cineva) = a acuza, a învinui, a defăima (pe cineva). ♦ (La pl.) Numele unor jocuri de copii care se joacă cu pietricele. 2. (În sintagma) Epoca de piatră = prima și cea mai lungă perioadă din istoria omenirii, caracterizată prin utilizarea uneltelor de piatră (I 1). 3. (Urmat de determinări care arată felul, întrebuințarea sau modul de prelucrare) Bucată de piatră (I 1) prelucrată; obiect făcut dintr-o astfel de bucată. Piatră de moară. ◊ Piatră litografică = piatră de calcar cu structura foarte fină și densă, care servește, în litografie, la prepararea clișeelor. Piatră de talie = piatră cu forme geometrice regulate, cu toate fețele bine tăiate și cu muchii perfect drepte, care servește la executarea sau la căptușirea unei zidării. Piatră de încercare = a) rocă silicioasă foarte dură folosită la verificarea purității aurului și a argintului; b) fig. mijloc de verificare a capacității, a sentimentelor, a valorii cuiva; dovadă, indiciu, mărturie. Piatră de temelie (sau fundamentală) = a) piatră care intră în construcția fundației unei clădiri și care adesea este pusă cu prilejul solemnității care marchează începutul construcției; b) fig. principiu sau element de bază, esențial. Piatră unghiulară = a) piatră așezată în colțul fundației unei clădiri; b) fig. element de bază, fundamental. Piatră de ascuțit = bucată de gresie tăiată special pentru a folosi la ascuțirea unor obiecte tăioase; cute. Piatră prețioasă (sau scumpă, nestemată) = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate foarte mare, de valoare deosebită, care se găsește rar în natură și se folosește de obicei la confecționarea bijuteriilor. Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate mare, relativ puțin răspândit în natură și întrebuințat de obicei la confecționarea bijuteriilor de mai mică valoare. ◊ (Bot.; în compusul) Piatră-linte = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori de culoare albă sau albă-gălbuie, care crește prin pădurile din zona alpină (Astragalus australis). 4. Piesă folosită la unele jocuri de societate, confecționată din piatră (I 1) sau, p. ext., din os, din lemn etc. 5. (Pop.) Meteorit. 6. (Reg.) Greutate (de cântar sau de balanță). 7. Precipitație formată din particule de gheață, care cade atunci când în interiorul norilor de furtună există curenți ascendenți puternici; p. restr. fiecare dintre particulele de gheață care formează această precipitație; grindină. II. P. anal. 1. Crustă de săruri minerale care se depune, cu vremea, pe pereții unui vas în care se fierbe apă sau în care se păstrează lichide. 2. Substanță calcaroasă, gălbuie sau negricioasă, care se formează uneori pe suprafața dinților neîngrijiți; tartru. 3. (Med.; de obicei cu determinări care arată organul în care se formează) Calcul; p. ext. litiază. 4. Compuse: (pop.) piatră-acră = alaun (de aluminiu și de potasiu); piatră-vânătă = sulfat de cupru hidratat; piatra-iadului = azotat de argint; piatră-de-var = carbonat de calciu; piatră-pucioasă = sulf (în formă de bucăți). 5. (Min.; în compusul) Piatra-lunii = varietate de feldspat cu reflexe albăstrui folosită ca piatră semiprețioasă. – Lat. petra.

PIROXEN, piroxeni, s. m. Rocă vulcanică formată din silicați naturali de magneziu, fier, calciu, aluminiu, sodiu, potasiu etc., care se prezintă sub formă de cristale prismatice cu luciu sticlos, de culoare verde-măslinie până la negru. – Din fr. pyroxène.

PORTOCÁLĂ (< ngr.) s. f. Fructul portocalului, bacă globuloasă portocalie, conținând apă, hidrați de carbon, acizi organici, vitaminele C, A, B₂, săruri de sodiu și de potasiu, calciu, fosfor, fier etc. Foarte nutritiv, are valoare energetică mare, suplinind carențele vitaminice. Frecvent folosit în industria alimentară la fabricarea sucurilor, a compoturilor, gemurilor și dulcețurilor, a băuturilor alcoolice etc. Are utilizări terapeutice, ca tonic muscular și al sistemului nervos, remineralizant, hepatoprotector, diuretic etc.

POTASĂ s. (CHIM.) 1. carbonat de potasiu, (înv.) sare de cenușă, sare de leșie. 2. potasă caustică v. hidroxid de potasiu.

POTASĂ s. f. Carbonat, hidroxid sau clorură de potasiu. – Din fr. potasse.

POTASĂ s. f. carbonat, hidroxid sau clorură de potasiu. (< fr. potasse)

POTASĂ s.f. Carbonat de potasiu. [< fr. potasse, cf. germ. Potasche].

POTASIC, -Ă, potasici, -ce, adj. Care conține potasiu sau derivă din potasiu; de potasiu. – Din fr. potassique.

POTASIC, -Ă adj. Care conține potasiu. [< fr. potassique].

POTASIC ~că (~ci, ~ce) Care conține potasiu. /<fr. potassique

POTASIC, -Ă adj. care conține potasiu. (< fr. potassique)

POTASIU s. n. metal alcalin alb-argintiu, cu puternice proprietăți radioactive; kaliu. (< fr. potassium)^[1]

POTASIU (< fr. {i}; {s} engl. potass „potasă”) s. n. Element chimic (K; nr. at. 19, m. at. 39,102, gr. sp. 0,86, p. t. 63,5°C, p. f. 760°C) din grupa metalelor alcaline. Se găsește în natură numai sub formă de combinații (ex. silvină, silvinit, cainit etc.). Ocupă locul 7 după răspândirea în scoarța terestră. Se obține prin electroliza clorurii de potasiu topite. În combinații este monovalent. La aer se oxidează rapid, cu apa reacționează cu explozie. Bun conducător de căldură și de electricitate, moale, foarte activ chimic, se întrebuințează la obținerea unor aliaje, fabricarea celulelor fotoelectrice și, sub formă de săruri, ca îngrășământ agricol. Constituie o componentă permanentă a țesuturilor organismelor vegetale și animale. Împreună cu sodiul are un rol esențial în organismul uman, pentru menținerea permeabilității selective celulare, în excitabilitatea fibrelor nervoase și în contracția musculară; exercită o acțiune depresivă asupra sistemului nervos central, a inimii și musculaturii și favorizează diureza; necesitatea de potasiu zilnică pentru om este de 3 g. A fost obținut prin electroliză de Humphry Davy în 1807. Sin. kaliu.

POTASIU n. Metal alcalin moale, alb-argintiu, aflat în natură sub formă de săruri, având proprietăți chimice pronunțate și fiind întrebuințat, mai ales, la fabricarea îngrășămintelor agricole și a sticlei; kaliu. /<fr. potassium

potasiu s. n. [-siu pron. -siu], art. potasiul; simb. K

POTASIU s. n. 1. Element chimic din grupa metalelor alcaline, cu luciu metalic, alb-argintiu, asemănător cu sodiul, foarte reactiv, care se găsește în natură numai sub formă de combinații; kaliu. 2. (În sintagma) Azotat de potasiu = sare de potasiu a acidului azotic; (pop.) silitră. – Din fr. potassium.

POTASIU s. (CHIM.) kaliu.

POTASIU s.n. Metal alcalin de culoare albă-argintie, cu puternice proprietăți radioactive; kaliu. [Pron. -siu. / < fr. potassium].^[1]

potaș s. m. – Potasă, carbonat de potasiu. Germ. Pottasche. Înv., introdus în sec. XVIII, cînd se exportau mari cantități în Anglia și Olanda, sub formă de cenușă de stejar. Este dubletul lui potasă, s. f. din fr. potasse și al lui potasiu, s. m., din fr. potassium.

PRAF, (2, 3) prafuri, s. n. 1. Material format din particule solide foarte fine, provenite din fărâmițarea naturală a scoarței terestre, a unor corpuri solide, din unele procese biologice ale viețuitoarelor etc.; pulbere, colb. ◊ Expr. A face (pe cineva sau ceva) praf = a) a sfărâma în bucăți; a distruge; b) (cu privire la bunuri materiale) a irosi, a cheltui fără rost; c) (fam.) a învinge pe cineva într-o discuție în contradictoriu, a-i anula argumentele; a impresiona profund (prin cele ce spune sau face); a epata. A (se) face praf și pulbere sau a (se) preface în praf = a (se) distruge complet, a nu mai rămâne nimic. A se alege praful sau nu se alege nici praful, a nu rămâne nici praf = a fi complet distrus, nimicit; a fi ucis. A arunca (cu) praf în ochii cuiva = a încerca să înșele pe cineva, dându-i iluzia că lucrurile sunt altfel decât sunt în realitate, a induce în eroare. A se face praf pentru cineva = a-i purta cuiva o mare grijă, a face tot posibilul pentru cineva. Praful de pe tobă = nimic. 2. (De obicei urmat de determinări) Nume dat diferitelor materiale solide reduse la starea de particule foarte fine și care sunt folosite în diferite scopuri. ◊ Praf de pușcă = pulbere formată dintr-un amestec de azotat de potasiu, sulf și cărbune de lemn, folosită ca explozibil. Praf de spumă = preparat care produce în contact cu apa o spumă și care se folosește pentru stingerea incendiilor. Praf de copt = preparat care se întrebuințează în patiserie pentru a face să crească aluaturile, prin bioxidul de carbon pe care îl degajează. Lapte praf = lapte sub formă de pulbere, obținut prin eliminarea apei din componența lui. Praf de bronz = pulbere care se amestecă cu ulei sau cu lac și formează vopsele care imită metalul. Praf de mătase = substanță cu aspect lucios, preparată din mică¹ pisată, folosită la zugrăveli. Praf hidrofob = material pulverulent, neinflamabil și imputrescibil, obținut din cenușa de la termocentrale cu adaosuri de păcură, folosit pentru hidroizolări. 3. Spec. Substanță toxică sau medicamentoasă în formă de pulbere; (pop.) doză dintr-un astfel de medicament. ◊ (Arg.) Praf alb = cocaină. 4. (Pop.) Polen. [Var.: (înv. și reg.) prav s. n.] – Din sl. prachŭ.

PROPERGOL amestec de substanțe capabil de reacții chimice puternic exoterme, utilizat în motoarele-rachetă (v.), energia potențială chimică este transformată în căldură în camera de combustie de unde produsele de ardere – propulsantul (v.), se destind și se accelerează în ajutajul reactiv asigurând forța de tracțiune a motorului. Propergolul poate fi solid, lichid sau hibrid, fiind alcătuit, în general, din comburant și carburant (v.). Propergolul motoarelor rachetă are următoarele caracteristici: densitate (exprimă raportul debitelor volumetrice ale carburantului și comburantului în camera de ardere, influențând randamentul propergolului și definind dimensiunile rezervoarelor acestuia; depinde de coeficientul de amestec), puterea calorică (pentru un anumit coeficient de amestec, de a cărei valoare depinde impulsul specific al motorului rachetă fiind de (1-2) • 10³ Kcal/Kg pentru propergoli solizi, de (1,5-3) • 10³ Kcal/Kg pentru hibrizi, compuși din metale sau metaloizi și oxigen sau fluor), stabilitate termică (definește conservabilitatea compoziției chimice a propergolului la temperaturi ridicate), temperatura de ardere/frânare (la care propulsantul părăsește camera de combustie, măsurată în zona mediană a jetului reactiv, ce depinde de natura propergolului, de coeficientul de amestec, de presiunea din camera de combustie etc), gradul de combustie (reprezentat prin procesul în care propergolul se transformă complet în produse de ardere), presiunea arderii (din colul ajutajului, utilă în calculul vitezei de evacuare a gazelor arse), viteza de evacuare (definită prin valoarea medie a particulelor componente ale jetului reactiv în secțiunea de ieșire din ajutaj, de care depinde valoarea impulsului specific). În funcție de numărul substanțelor componente există propergol: monocomponenți (oxigen-hidrozină, fluorină-amoniac, tetraoxid de azot-petrol) și multicomponenți (oxigen-hidrogen-beriliu, fluor-hidrogen-litiu). Propergolii solizi pot fi sub formă de: pulberi, pastă, brichete, componenți formând o substanță activă omogenă sau eterogenă. În propergolii omogeni substanța de bază este nitroceluloza, dizolvată în solvenți ușor volatili (nitroglicerina) cu aditivi (oxizi minerali, pulberi metalice, rășini) pentru stabilizare, plastifiere etc. Acești propergoli asigură impulsuri specifice ridicate 180-230? pentru grade de destindere în ajutajul reactiv de până la 40. Propergoli solizi eterogeni sunt mai răspândiți și constau din amestecuri de propergoli solizi omogeni, în general comburantul solid (nitrat de amoniu, perclorat de potasiu) foarte fin fragmentat este amestecat cu carburantul lichid (asfalturi, bitumuri, poliesteri, uretani, cauciucuri naturale, polietilene, rășini etc.) având rol de liant. Acești propergoli sunt în general elastici, rezistenți la eforturi mecanice, cu alungiri reduse, cărora prin adăugarea unor compuși nitro și pulberi metalice li se îmbunătățesc proprietățile fizico-chimice și energetice cât și impulsul specific. Există și propergoli gelatinoși, metastabili sau semilichizi. Propergolii lichizi sunt frecvent utilizați datorită posibilității de reglare a debitului lor; ei trebuie să nu prezinte pericol de explozie la stocare și manipulare, să aibă toxicitate redusă, stabilitate chimică, compatibilitate cu materialele utilizate în aviație, iar tehnologia de fabricație să fie simplă. Propergolii lichizi sunt compuși din diferiți comburanți (acid azotic, acid percloric, oxizi de azot, oxid de fluor, oxigen, ozon, tetranitrometan) și carburanți (aerozină – 50, alcoli, amoniac, anilină, borani, dietilamină, dimetilhidrazină asimetrică, metilhidrazină, hidrazină, hidrocarburi, hidrogen, nitrometan, terebentină, petrol, xilidină). Sin. propelant.

RUBÍDIU (< fr. {i}; {s} lat. rubidus „roșu-închis”) s. n. Element chimic (Rb; nr. at. 37, m. at. 85,47) din grupa metalelor alcaline. Strălucitor ca argintul, ușor oxidabil, se găsește în natură în cantități mici, însoțind sodiul, potasiul și litiul în minerale. A fost descoperit de R.W. Bunsen și G.R. Kirchhoff, în 1861. Se întrebuințează în calitate de catalizator în sinteza organică etc.

RUBIDIU s. n. Element chimic, metal alcalin, strălucitor ca argintul, ușor oxidabil, care se găsește în natură în cantități mici, însoțind sodiul și potasiul. – Din fr. rubidium, germ. Rubidium.

salnitru s.n. sg. (înv. și reg.) silitră (azotat de potasiu).

SALPÉTRU (< fr.; {s} lat. sal „sare” + petra „piatră”) s. n. Azotat natural de sodiu (s. de Chile) sau potasiu (s. de India); primul cristalizează în sistemul romboedric, al doilea în sistemul rombic; frecvent apare în agregate grăunțoase compacte. Este incolor sau ușor colorat de impurități, ușor solubil și cu gust sărat. Se utilizează la prepararea acidului azotic, a unor explozivi, în metalurgie, în ins. sticlei, alim. etc. Este unul dintre principalele îngrășăminte naturale.

SALPETRU s.n. Azotat de sodiu, de potasiu, de calciu și de amoniu; silitră. ♦ Salpetru de India = azotat de potasiu; salpetru de Chile = azotat de sodiu. [< fr. salpêtre, cf. lat. sal – sare, petra – piatră].

SALPETRU s. (CHIM.) 1. (pop.) silitră. 2. salpetru de Chile v. azotat de sodiu; salpetru de India v. azotat de potasiu; salpetru de Leuna v. azotat de amoniu; salpetru de Norvegia v. azotat de calciu.

SALPETRU s. n. Azotat natural de sodiu (salpetru de Chile) sau de potasiu (salpetru de India), folosiți ca îngrășăminte minerale, la fabricarea acidului azotic etc. – Din fr. salpétre.

SALPETRU s. n. azotat natural de sodiu sau de potasiu și sintetic, de calciu sau de amoniu. (< fr. salpêtre)

SALZGITTER [zaltsgítər], oraș în partea central-nordică a Germaniei (Saxonia Inferioară), situat la poalele N ale m-ților Harz, la 24 km SV de Braunschweig; 112,9 loc. (2000). Nod feroviar. Expl. min. de fier și a sărurilor de potasiu. Ind. siderurgică (oțel), cocso-chimică, a constr. de mașini (autobuze, camioane, vagoane de c. f., motoare), electronică (aparate de radio și televiziune), chimico-farmaceutică, textilă, alim. Izvoare cu ape minerale clorurate. Până în 1951 s-a numit Watenstedt-Salzgitter.

SARE s. 1. (CHIM.) clorură de sodiu, (prin Maram.) slatină. (A pune ~ în mâncare.) 2. (MIN.) sare gemă = halit. 3. (CHIM.) sare de lămâie v. acid citric; sare Seignette = tartrat mixt (sau dublu) de sodiu și potasiu. 4. (FARM.) sarea lui Glauber v. sulfat de sodiu; sare amară v. sulfat de magneziu; sare de Seidlitz v. sulfat de magneziu.

SÁRE (lat. sal) s. f. 1. Combinație chimică care rezultă din reacția dintre un acid și o bază. S. sunt, în general, substanțe cristaline, solubile în apă. Se mai pot obține în reacțiile dintre un acid și o altă sare, dintre metale, oxizii lor și acizi sau prin combinarea unui metal cu un metaloid. S. pot fi: neutre, rezultate prin combinarea unor cantități echivalente de acid și de bază, bazice, care conțin mai mulți echivalenți de bază la un echivalent de acid și acide, care conțin mai mulți echivalenți de acid la un echivalent de bază. 2. Denumire uzuală a clorurii de sodiu; se mai numește s. de bucătărie. ◊ S. gemă = clorură naturală de sodiu, cristalizată în sistemul cubic. Este incoloră sau divers colorată de incluziuni, are luciu sticlos și este ușor solubilă. Se utilizează în ind. chimică pentru extragerea sodiului și a clorului, în ind. alim., în tăbăcărie, medicină etc. Este un aliment important cu rol fiziologic însemnat în menținerea echilibrului osmotic al organismului uman și animal. Sin. halit. ♦ Fig. Spirit; farmec, haz. 3. S. de lămâie = substanță chimică acră, cristalizată, folosită drept condiment; acid citric, acid tartric. ◊ S. de măcriș = combinație moleculară între o moleculă de acid oxalic și o moleculă de oxalat acid de potasiu, folosită ca decolorant în industria textilă. ◊ S. dublă = sare rezultată prin cristalizarea împreună, în proporții definite, a două săruri simple. ◊ Sarea lui Glauber = sulfat de sodiu; mirabilit. ◊ S. Seignette = tartrat mixt de sodiu și potasiu; este o substanță cristalină incoloră, cu proprietăți piezoelectrice, folosită la prepararea soluției Fehling, ca medicament în tulburările digestiei etc. ◊ Săruri de diazoniu = denumire generică pentru diazoderivații aromatici. ◊ S. cuaternară de amoniu = combinație organică cu formula generală (R₄N)X, obținută prin reacția dintre amine terțiare și derivați halucinogenați reactivi. 4. (La pl.) Preparat (lichid) din substanțe puternic mirositoare, folosit în trecut pentru trezirea din leșin.

SARE săruri f. 1) Substanță albă, cristalizată, solubilă în apă, cu gust specific, întrebuințată în alimentație drept condiment și în industrie; clorură de sodiu. ~ de bucătărie. ◊ ~ gemă clorură naturală de sodiu. ~ de mare sare obținută prin evaporare din apa de mare. ~ea pământului ceea ce este mai de preț, mai valoros. A fi cuiva drag ca ~ea în ochi a fi nesuferit pentru cineva. A pune cuiva ~ pe coadă a nu putea pedepsi pe cineva, deși s-ar cuveni. A nu avea (nici) ~ de mămăligă a fi foarte sărac. ~ea-i bună în fiertură, însă nu peste măsură un lucru este util când este folosit la locul lui și în mod cumpătat. 2) fig. Finețe de spirit. 3) Compus chimic format din reacția unui acid cu o bază. ◊ ~ amară praf alb, cristalin, întrebuințat ca purgativ; sulfat de magneziu. ~ea (lui) Glauber sulfat de sodiu. ~ de lămâie acid citric. ~ea (lui) Berthollet clorat de potasiu, întrebuințat la fabricarea chibriturilor și în pirotehnică. [G.-D. sării] /<lat. sal, salis

SARE DE CENUȘĂ s. v. carbonat de potasiu, potasă.

SARE DE LEȘIE s. v. carbonat de potasiu, potasă.

SARE DE MĂCRIȘ s. v. oxalat acid de potasiu.

SASKATOON [sæskətu:n], oraș în partea central-sudică a Canadei (Saskatchewan), situat în prerie, pe râul Saskatchewan de Sud, la 241 km NV de Regina; 196,8 mii loc. (2001). Aeroport. Piață agricolă pentru cereale. Expl. de potasiu și uraniu. Rafinărie de petrol. Constr. de mașini agricole. Ind. chimică (îngrășăminte), electronică, a mat. de constr. (ciment), de prelucr. a lemnului, textilă, a ceramicii și alim. (preparate din carne și lapte, făină, bere ș.a.). Morărit. Galerie de artă. Muzeul culturii ucrainene. Conservator; orchestră simfonică. Universitate (1907); catedrala romano-catolică St. Paul; catedrala anglicană St. John. Fundat în 1833 de un grup de coloniști conduși de John Lake, pe locul unei așezări indiene (Nutana), pe calea ferată transcanadiană. Oraș din 1903.

SAXONIA SUPERIOARĂ (SACHSEN-ANHALT), land în partea central-estică a Germaniei, pe Elba; 20,4 mii km²; 2,5 mil. loc. (2003). Centrul ad-tiv: Magdeburg. Ind. metalurgică, chimică, alim. Zăcăminte de lignit, min. de fier și de potasiu. Creșterea bovinelor. Reînființat ca land în 1990, după unificarea celor două Germanii.

SĂPUN, săpunuri, s. n. Produs obținut prin saponificarea acizilor grași sau a grăsimilor cu soluții care conțin hidroxid de sodiu sau de potasiu, și care servește la spălarea corpului, a rufelor etc.; bucată din acest produs. ♦ (La pl.) Sorturi din acest produs. ♦ Clăbuc din acest produs. ◊ Expr. A rade (pe cineva) fără săpun = a trata (pe cineva) fără menajamente, a critica. – Cf. lat. sapo, onis, ngr. sapúni.

SĂPÚN (lat. sapo, saponis) s. n. Sare a unui acid gras, cu metale sau amine, rezultată în urma procesului de saponificare. Săpunurile sunt caracterizate prin faptul că soluțiile lor în apă sau în solvenți organici au proprietăți coloidale. S. menajer (de rufe sau de toaletă) solubil în apă, se obține prin tratarea grăsimilor sau a acizilor grași cu hidroxid de sodiu sau de potasiu, la care se adaugă unele ingrediente (coloranți, parfumuri etc.). S. altor metale decât sodiul și potasiul (ex. litiu, calciu, aluminiu, zinc etc.) sunt insolubile în apă și se utilizează la fabricarea unsorilor consistente, ca adaosuri la prelucrarea unor materiale plastice etc. ◊ S. medicinal = s. preparat din uleiuri vegetale și hidroxid de sodiu sau de potasiu, utilizat în prepararea pilulelor laxative, a supozitoarelor, în dermatologie etc.

SILITRĂ f. 1) pop. Azotat natural de potasiu. 2) înv. Praf de pușcă. [Sil. -li-tră] /<rus. selitra, pol. salitra, sb. šălitra, fr. salitre

SILITRĂ s. f. (Pop.) Azotat de potasiu. ♦ (Înv.) Praf de pușcă. – Din rus. selitra, pol. salitra, scr. šalitra.

silitră s. f. – Azotat de potasiu. – Var. salitră, salitru. Pol. salitra (sec. XVII), cf. rus. selitra, sb. šalitra.

SILITRĂ s. v. alică, azotat de potasiu, chibrit, nitrat de potasiu, praf de pușcă, pulbere, salpetru, salpetru de india.

SILVINĂ f. Clorură naturală de potasiu. /<fr. sylvine

SILVINĂ s. f. clorură naturală de potasiu. (< fr. sylvine)

silvină (engl. = sylvine) KCl (clorură de potasiu), sediment cubic. Mineral întâlnit în evaporitele cu săruri delicvescente din zona mio-pliocenă a Carpaților Orientali.

SILVÍNĂ (< fr. {i}; {s} Sylvius, numele latinizat al lui J. Dubois) s. f. Clorură naturală de potasiu, cristalizată în sistem cubic; este asemănătoare cu sarea gemă. dar are un gust sărat-amar astringent. Se utilizează la fabricarea îngrășămintelor potasice, la extragerea potasiului etc.

SILVINĂ s.f. Clorură naturală de potasiu. [< fr. sylvine].

SILVINĂ s. f. Clorură naturală de potasiu, cristalizată în sistemul cubic. [Var.: silvin s. n.] – Din fr. sylvine.

SILVINIT s. n. Amestec natural de silvină și sare gemă, care se găsește în unele zăcăminte de săruri de potasiu și este întrebuințat ca îngrășământ agricol. – Din fr. sylvinite.

SINIGRINĂ s. f. sare de potasiu extrasă din semințele de muștar negru, hrean și ridichi. (< fr. sinigrine)

stainvain s.n. (înv.) amestec sedimentar de pe fundul vaselor cu vin, care conține tartrat de potasiu; tartru.

SULFAT ~ți m. Sare a acidului sulfuric. ◊ ~ de calciu sare cristalină, de culoare albă, care condiționează duritatea apei. ~ de cupru sare albastră, cristalizată, folosită la combaterea dăunătorilor agricoli; piatră-vânătă. ~ de magneziu sare cristalizată, incoloră, întrebuințată în industrie și medicină; sare amară. ~ de sodiu sare cristalizată, incoloră, având diferite întrebuințări (în industria sticlei, în vopsitorie, în medicină etc.). ~ de potasiu sare incoloră, cristalizată, întrebuințată ca îngrășământ. ~ feros sare de culoare verde-deschisă, cristalizată, întrebuințată ca materie colorantă; calaican. ~ de zinc sare incoloră cristalizată, având diferite întrebuințări (ca mordant, la conservarea pielii, a lemnului etc.). /<fr. sulfate

SULFAT, sulfați, s. m. Sare a acidului sulfuric cu un metal sau cu un radical. ◊ Sulfat de cupru = sare de cupru a acidului sulfuric, de culoare albastră, cristalizată, solubilă în apă, întrebuințată în industrie și în agricultură pentru combaterea paraziților; piatră-vânătă. Sulfat de magneziu = sare de magneziu a acidului sulfuric, sub formă de praf alb, cristalizat, solubil în apă, care se întrebuințează în industrie și în medicină (ca purgativ); sare-amară. Sulfat feros = sare de fier a acidului sulfuric, de culoare verde deschisă, cristalizată, solubilă în apă, care se întrebuințează în industrie la fabricarea cernelii de scris etc.; calaican. Sulfat de sodiu = sare de sodiu a acidului sulfuric, întrebuințată în medicină ca purgativ. Sulfat de aluminiu și de potasiu = sare dublă de aluminiu și de potasiu a acidului sulfuric, de culoare albă, cristalizată, solubilă în apă, cu gust astringent, care se folosește în industrie, în medicină etc.; alaun, piatră-acră. – Din fr. sulfate.

ȘEDITĂ s. f. exploziv detonant pe bază de clorat de potasiu sau de sodiu și de dinitrotoluen. (< fr. cheddite)

ȘEDITĂ s.f. Exploziv detonant pe bază de clorat de potasiu sau de sodiu și de dinitrotoluen. [< fr. cheddite].

ȘEDITĂ f. Exploziv preparat pe bază de clorat de sodiu, de potasiu sau de amoniu. /<fr. cheddite

TARTRAT s. (CHIM.) tartrat dublu de sodiu și potasiu v. sare Seignette; tartrat mixt de sodiu și potasiu v. sare Seignette.

TARTRU, tartruri, s. n. 1. Amestec sedimentar depus pe fundul vaselor în care se păstrează vinul și care conține tartrat de potasiu și alte substanțe; tirighie. 2. (Și în sintagma tartru dentar) Substanță calcaroasă de culoare gălbuie sau negricioasă, care se depune uneori pe coroana dinților; detritus. – Din fr. tartre.

tireghie (-ii), s. f. – 1. Drojdie, tartru, depunere, scursură. – 2. Piatră, mălură. – 3. Tartrat, acid de potasiu. – 4. Funingine. – 5. Apă de ploaie care se scurge cu multă tulbureală. – Var. (s)t(e)reg(h)ie, (s)tirigie, st(e)revie, stirevie. Ngr. τρυγία „drojdie” (Scriban; Gáldi 262), cf. bg. trigija „piatră”. Var. cu v sînt înv. și reproduc pronunțarea lui γ ngr. Celelalte ipoteze sînt improbabile: din lat. *stilligĭa (Cihac, I, 264; Koerting 9053; împotrivă, Densusianu, Rom., XXXIII, 286); din lat. *stiliginea, contaminare a lui stilla cu fuligineus (Giuglea, Cercetări, 20; Tiktin; Candrea), cf. ribagorz. estellesin; de la stiricidium (REW 8266).

ZEOLIT, zeoliți, s. m. Grup de minerale care reprezintă alumosilicați naturali, hidratați de calciu, sodiu, potasiu, bariu și stronțiu, uneori magneziu, mangan etc., având proprietatea de a-și pierde treptat apa prin încălzire, fapt pentru care este utilizat la dedurizarea apei. [Pr.: ze-o-] – Din fr. zéolit(h)e.

ZINNWALDIT s.n. Silicat natural de litiu, potasiu și fier. [< fr. zinnwaldite, cf. Zinnwald – localitate din Munții Metalici – Saxonia].^[1]

ZINNWALDIT INVALDIT/ s. n. silicat natural de litiu, potasiu și fier. (< fr. zinnwaldite, germ. Zinnwaldit)