POST-RESTANT s. n. Serviciu poștal special care păstrează corespondența la oficiul poștal pentru a fi ridicată de destinatar personal; p. ext. indicație menționată pe plic pentru acest fel de corespondență. – Din fr. poste-restante.

post-restant s. n.

POST-⁵: ~restant n. 1) Secție a unui oficiu poștal, unde se păstrează corespondența pe care destinatarul o ia personal. 2) Indicație ce o poartă acest fel de corespondență. /<fr. posterestante

POST-RESTANT s.n. invar. Serviciu special care păstrează corespondența pînă cînd destinatarul vine să și-o ridice personal; (p. ext.) indicație menționată pe plic pentru o astfel de corespondență. [< fr. poste-restante].

POST-RESTANT s. n. serviciu special care păstrează corespondența până când destinatarul vine să și-o ridice personal; (p. ext.) mențiunea făcută de expeditor pe plic. (< fr. poste-restante)

post (posturi) s. n. – Funcție, slujbă. Fr. poste, în sens militar prin intermediul rus. post. Este dubletul lui poștă, s. f. (haltă pentru a schimba caii de voiaj; călătorie cu diligența; casă pentru odihna călătorilor și schimbul cailor și al diligenței; distanța de la o stație la alta, care se socotea cam de 10 km; diligență, poștalion; instituție pentru distribuirea corespondenței; poștaș; Mold., alică; distracție constînd în a pune o hîrtie aprinsă între degetele de la picioare ale unei persoane adormite), cuvînt cu care ar putea proveni din fr. poste sau din it. posta, prin intermediul rus. pocta (Cihac, II, 281; Sanzewitsch 207; Tiktin), din mag. posta (Gáldi, Dict., 152), sau mai probabil din ngr. πόστα, cf. sb., cr., ceh. pošta, pol. poczta. Der. poștal, adj., din fr. postal; poștalion, s. m., din fr. postillon, cf. rus. počtalion; poștalion, s. n. (diligență); poștar (var. poștaș), s. m. (factor poștal); post-restant, s. n., din fr. poste-restante.

*poste restante. Cuvinte franceze care se pronunță post restant și înseamnă „poștă restantă”. V. poștă.

post-restant s. n.

post-restant n. formulă scrisă pe adresa unei scrisori spre a înștiința că trebue să rămâie la biuroul poștal, unde destinatarul va veni s’o reclame.

POST-RESTANT s. n. Serviciu special care păstrează corespondența la oficiul poștal pentru a fi ridicată de destinatar; p. ext. indicație menționată pe plic pentru acest fel de corespondență. – Din fr. poste-restante.

POST-RESTANT s. n. Serviciu poștal special unde se trimit scrisorile avînd indicate doar numele și localitatea adresantului și care păstrează corespondența pînă cînd vine destinatarul s-c ridice personal; p. ext. indicație menționată pe plic pentru acest fel de corespondență. Scrie-mi tot la Neapol post-restant. BĂLCESCU, la GHICA, A. 612.

SCRISOARE. Subst. Scrisoare, serisorică (dim.), scrisorea (dim., pop.), epistolă (rar), epistolie (înv.), bilet, bilețel (dim.), misivă (glumeț), răvaș (pop.), răvășel (dim., pop.), carte (înv. și pop.), cărticică (dim., înv.). Scrisoare recomandată, recomandată, scrisoare par avion, scrisoare post-restant; scrisoare oficială, mehtup (turcism înv. ); scrisoare de recomandare; scrisoare de acreditare; scrisoare deschisă; ferpar. Mesaj, comunicare scrisă, adresă, citație, citare, înștiințare, notă; notă diplomatică. Carte poștală; vedere, ilustrată. Felicitare. Telegramă, depeșă (înv.), telegramă-fulger, cablogramă, telefonogramă, radiogramă, radiotelegramă. Corespondență; poștă. Epistolar. Timbru, marcă (poștală). Expeditor; adresant, destinatar; corespondent (rar). Cutie poștală. Poștaș, factor poștal, poștar (rar), poștăriță. Adj. Epistolar; de (pentru) corespondență. Timbrat, francat. Datat. Vb. A scrie o scrisoare; a trimite (a expedia) o scrisoare; a adresa cuiva o scrisoare; a coresponda, a avea (a ține, a purta) corespondență, a fi în corespodență cu cineva. A primi o scrisoare. A timbra, a franca. A data. A deschide o scrisoare. A telegrafia, a depeșa (rar), a trimite o telegramă; a radiotelegrafia. Adv. În scris, prin corespondență. V. mesager, scriere.

post-restant

post-restant.

post-restant sni [At: BĂLCESCU ap. GHICA, A. 612 / S și: poste-restante, post-restante / E: fr poste-restante] 1 Serviciu special care păstrează la poștă corespondența unei persoane, până când aceasta vine să și-o ridice. 2 (Pex) Indicație menționată pe plic pentru această corespondență.

post-restant adv., s. n.

póștă f., pl. e (rus. počta, rut. sîrb. pošta, d. germ. post, care vine d. fr. poste, lat. pósita, posta, f. de la pósitus, postus, pus, care e part. d. pónere, a pune, adică „post, pozițiune, caĭ de poștă”). Stațiune de caĭ pușĭ din distanță în distanță p. a trage trăsúrile cu călătorĭ și a aduce corespondența cînd nu era calea ferată. Distanța dintre doŭă stațiunĭ de acestea (10,000 de stînjenĭ saŭ 19 km. 66 m. în Munt. și 22 km. 30 m. Mold.). Administrațiune publică p. transportu corespondențeĭ: căruța poșteĭ. Corespondența adusă de această administrațiune (cu trenu, vaporu, aeroplanu saŭ căruța): azĭ n’a sosit poșta. Edificiu în care funcționează funcționariĭ poștalĭ: palatu poșteĭ. Mold. Poșurĭ, alice marĭ de lupĭ (fr. tot poste). A călători cu poșta, a călători cu vehiculu poșteĭ. Poșta restantă (fr. poste restante), distribuirea scrisorilor la poștă (nu la domiciliŭ) p. aceĭ ce n’aŭ adresă fixă. Cal de poștă, cal saŭ om care trebuĭe să alerge mult: am ajuns curat cal de poștă. A fi poșta orașuluĭ, a purta vorbe de colo colo: baba asta-ĭ poșta mahalaleĭ. A pune poște cuĭva (Cr.), a-ĭ pune la picĭoare, cînd doarme, o fîșie de hîrtie și a o aprinde la un capăt așa în cît focu să-l ajungă cînd te veĭ fi depărtat tu. – În Munt. și poște (sing.) și póștie: doŭă poștiĭ. V. menzil, olac.