REVEIONA vb. I. intr. (Fam.) A sărbători, a petrece revelionul. [Pron. -ve-io-. / < fr. réveillonner].

REVEIONA vb. intr. a petrece revelionul. (< fr. réveillonner)

reveiona vb. I (rar) A petrece revelionul ◊ „Împreună cu alți colegi de-ai mei, de la Teatrul Național și de la alte teatre, voi reveiona la ATM.” I.B. 31 XII 60 p. 1 (din fr. reveillonner; DN3)

revelion n. petrecere în noaptea din ajunul Anului-Nou: oiu giuca și eu la revelion AL. (= fr. réveillon).

revelion sn [At: I. GOLESCU, C. / P: ~li-on / V: ~veion (S și: reveillon) / Pl: ~oane / E: fr réveillon] 1 Noaptea care precedă prima zi a unui an nou și în care se sărbătorește noul an. 2 Petrecere organizată de revelion (1). 3 (Înv) Cină după un bal.

vergel, -uri, (verjel), s.n. – 1. Petrecere de Anul Nou; Revelion tradițional, arhaic. Sărbătoare obștească la care participau, în trecut, tinerii din sat (feciorii și fetele de măritat). Scopul inițial era încheierea de căsătorii în câșlegile care tocmai debutau. Cu ocazia Anului Nou, feciorii se adunau (cu o săptămână înainte) și se sfătuiau unde vor ține Vergelul, precum și ce muzicanți să aducă. Apoi se alegeau dintre ei doi chemători și un cămăraș. Chemătorii mergeau din casă în casă, unde erau fete mari. Vergelul dura 2-3 zile și nopți (după S. Fl. Marian, Sărbătorile la români, 1898: 85). În prezent, obiceiul s-a degradat: „Astăzi nu se mai păstrează practicile rituale de odinioară, reducându-se în esență la o simplă petrecere cu mâncare și băutură. Se poate vorbi astăzi ca despre un bal țărănesc, ce se desfășoară pe latura divertismentului la căminul cultural, a doua și a treia zi de Crăciun și de Anul Nou” (Memoria 2004: 994). Obiceiul s-a păstrat până târziu în zona Chioar (Șomcuta, Boiu Mare, Remecioara, Buciumi), Codru și Lăpuș: „La vergel să ne-adunăm, / Să petrecem, să cântăm” (Calendar 1980: 11). Unul dintre ritualuri presupunea încercarea de a afla viitorul celor prezenți cu ajutorul unor bețișoare. 2. Băț de la războiul de țesut. – Din vergea (< lat. *virgella) + -el.

vergel, vergeluri, (verjel), s.n. – (reg.) 1. Petrecere de Anul Nou; Revelion tradițional, arhaic. Sărbătoare obștească la care participau, în trecut, tinerii din sat (feciorii și fetele de măritat). Scopul inițial era încheierea de căsătorii în câșlegile care tocmai debutau. Cu ocazia Anului Nou, feciorii se adunau (cu o săptămână înainte) și se sfătuiau unde vor ține Vergelul, precum și ce muzicanți să aducă. Apoi se alegeau dintre ei doi chemători și un cămăraș. Chemătorii mergeau din casă în casă, unde erau fete mari. Vergelul dura 2-3 zile și nopți (după S. Fl. Marian, Sărbătorile la români, 1898: 85). În prezent, obiceiul s-a degradat: „Astăzi nu se mai păstrează practicile rituale de odinioară, reducându-se în esență la o simplă petrecere cu mâncare și băutură. Se poate vorbi astăzi ca despre un bal țărănesc, ce se desfășoară pe latura divertismentului la căminul cultural, a doua și a treia zi de Crăciun și de Anul Nou” (Memoria, 2004: 994). Obiceiul s-a păstrat până târziu în zona Chioar (Șomcuta, Boiu Mare, Remecioara, Buciumi), Codru și Lăpuș: „La vergel să ne-adunăm, / Să petrecem, să cântăm” (Calendar, 1980: 11). Unul dintre ritualuri presupunea încercarea de a afla viitorul celor prezenți cu ajutorul unor bețișoare. 2. Băț de la războiul de țesut. ♦ (onom.) Vergel, nume de familie (34 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Din vergea (< lat. *virgella) + suf. -el (DEX); der. regr. din vergela (< vergea) (MDA).

vergél, vergeluri, (verjel), s.n. (reg.) 1. Petrecere de Anul Nou; revelion tradițional: „La vergel să ne-adunăm, / Să petrecem, să cântăm” (Calendar, 1980: 11). ■ Sărbătoare la care participau, în trecut, tinerii din sat (feciorii și fetele de măritat). Scopul inițial era încheierea de căsătorii în câșlegile care tocmai debutau. Obiceiul s-a păstrat (până în sec. XX) în zona Chioar (Șomcuta, Boiul Mare, Remecioara, Buciumi), Codru și Lăpuș. Unul dintre ritualuri presupunea încercarea de a afla viitorul celor prezenți cu ajutorul unor bețișoare (vergele). 2. Băț de la războiul de țesut. ■ (onom.) Vergel, nume de familie în jud. Maram. – Din vergea + suf. -el (DEX); der. regr. din vergela (MDA).

REVELION ~oane n. 1) Noapte de Anul Nou. 2) Petrecere care se organizează în această noapte. [Sil. -li-on] /<fr. réveillon

REVELION s.n. Noaptea care precedă prima zi a unui an nou; petrecere, serbare care are loc în această noapte. [Pron. -li-on, var. reveion s.n. / < fr. réveillon].

REVELION s. n. noaptea care precedă prima zi a unui an nou; petrecerea din această noapte. (< fr. réveillon)

REVELION, revelioane, s. n. Noaptea dintre 31 decembrie și 1 ianuarie, în care se sărbătorește anul nou; petrecere făcută în această noapte. Vrea să zică oi juca și eu la revelion. ALECSANDRI, T. I 36. – Variantă: reveion s. n.

REVELION, revelioane, s. n. Noaptea dintre 31 decembrie și 1 ianuarie, în care se sărbătorește Anul Nou; petrecere care are loc în această noapte. [Pr.: -li-on. – Var.: reveion s. n.] – Din fr. réveillon.

REVELION, revelioane, s. n. Noaptea dintre 31 decembrie și 1 ianuarie, în care se sărbătorește Anul Nou; petrecere care are loc în această noapte. [Pr.: -li-on. – Var.: reveion s. n.] – Din fr. réveillon.^[1] corectat(ă)

*revelión n., pl. oane (fr. reveillon, d. reveiller, a deștepta, din éveiller, care e lat. *exvĭgĭlare, cl. evigilare, a se deștepta. V. veghez). Petrecere în noaptea din ajunu Anuluĭ Noŭ (31 Decembre). V. cotilion.

VERGEL, vergeluri, s. n. 1. Bețișor de care se leagă, în mănunchiuri, firele urzelii pe sulul războiului de țesut. [Pe sul] se leagă cîte 10-15 fire de o nuieluță, numită vergel. PAMFILE, I. C. 265. 2. Petrecere care se face la țară în seara de crăciun sau de anul nou, cu care prilej cei prezenți încearcă să afle, prin mijloace magice, soarta lor cu ajutorul unor bețișoare. Vergelul țăranului, cel puțin la urechea mea cam rustică, sună mult mai dulce decît revelionul franțuzesc al orașului. HOGAȘ, DR. II 190.