RUT s. n. perioadă de împerechere la animale. (< fr. rut)

pui (pui), s. m. – 1. Progenitură de pasăre, mai ales de găină. – 2. Cățeluș. – 3. Nevîrstnic, tînăr. – 4. Vlăstar, mlădiță. – 5. (Trans.) Sămînță, bob. – 6. Fiu, odraslă de... – 7. Perniță. – 8. Model de cusătură pe ii și pe cămăși. – 9. (Banat, Trans.) Lădiță, cutiuță. – 10. Petic între picioare, bazon, tur de indispensabili. – 11. Bulină, picățea. – 12. Acțiune dintr-o nouă emisiune avînd un curs mai scăzut. – Mr. pu(i)l’u, megl. pul’u, istr. pul’. Lat. pŭllus, probabil prin intermediul formei vulgare *pŭlleus (Pușcariu 1395; Candrea-Dens., 1454; REW 6826), cf. mil. pui, püi, alb. puljë, bearn. pul’. Se poate pleca și direct din pŭllus (› it., sp., port. pollo, prov. pool, fr. poule); › rom. *pul, cu pierderea finalei la pl., ca în copil, pl. copii; în acest caz, sing. pui, ar fi o formă reconstituită după pl. Der. pui, interj. (servește pentru a chema găinile); pu(i)eț, s. m. (mlădiță, pomișor); pu(i)ezi, vb. refl. (a se înmulți, a prolifera), probabil de la a puia, plecîndu-se de la prezentul puiez (după Scriban, vb. provine din poedie „mulțime”, soluție îndoielnică); puia (var. împuia), vb. (a făta, a naște, a face; a face ouă, mai ales despre insecte; refl., a se înmulți, a prolifera; a mîzgăli; a ameți, a asurzi); pui, vb. (a copili porumbul; refl., a se împreuna, despre cîini și lupi; a prolifera); puiac, s. m. (cățelandru; arpagic); puiag, s. n. (Trans., podul grajdului); puia-gaia, s. f. (joc de copii care prezintă lupta cloștii cu uliul); puiandru, s. m. (pui mare, cățelandru; mlădiță); puiat, s. n. (reproducție, perioadă de împerechere la animale); puică, s. f. (pui de sex feminin, găină tînără, găină pînă la un an; boabă de porumb rămasă neînflorită după ce s-au făcut floricele; copileț, bobocel, tînără cu aspect plăcut; iubită, termen de adresare către femeia iubită; prietenă, fetiță, bobocel), cu suf. dim. -că, cf. mr., megl. pul’ca; puicuță (var. puiculiță, puiculeană, puichiță), s. f. (puică, iubită); puiete, s. m. (răsad, plantă tînără), cf. pueț; puios, adj. (prolific); puișor, s. m. (pui; puică; pernuță; Mold., mușchiuleț de porc; Trans., Mold., cusătură decorativă pe ii, cămăși etc.); puit, s. n. (împerechere); puiță, s. f. (Mold., haită de cîini care urmăresc o cățea in călduri); puița, vb. refl. (a se înmulți, a se reproduce). Din rom. provin bg. puika, sb. pujka, rut. puljka, alb. puljkë, toate cu sensul de curcă (Meyer 356; Candrea, Elemente, 405; Candrea-Dens., 1454; Capidan, Raporturile, 217), mag. puj, pulyka, puykuca, săs. pujka. – Cf. pulă.

nuntă sf [At: CORESI, EV. 301 / V: (reg) numtă, ~nță / Pl: nunți, (îvp) ~te / E: sg refăcut după pl nunți (lat nuptiae)] 1-2 Căsătorie (religioasă) Si: nuntire (1-2), nuntit¹ (1-2), (ltm) nupțiu (1-2). 3 Ceremonial și petrecere organizate cu prilejul unei nunți (1) Si: (rar) nuntire (3), nuntit¹ (3). 4 (Îs) ~ de argint Aniversare a douăzeci și cinci de ani de la căsătorie. 5 (Îas) Petrecere la nunta (4) de argint. 6 (Îs) ~ de aur Aniversare a cincizeci de ani de la căsătorie. 7 (Îas) Petrecere la nunta (6) de aur. 8 (Îs) Cămara ~nții Cameră a mirilor, în prima noapte după căsătorie. 9 (Reg; îs) Altă ~ Aceasta e cu totul altceva. 10 (Rar; îe) A da (cuiva) de ~ A bate tare pe cineva. 11 (Fig) Gălăgie. 12 (Fig) Scandal. 13 Împerechere a animalelor. 14 (Pex) Perioadă de împerechere a animalelor. 15 (Blg; îs) Haină de ~ Înfățișare deosebită pe care o capătă masculii unor pești, batracieni sau păsări în perioada împerecherii. 16 (Pop; îs) ~ta urzicilor Înflorire și maturizare a urzicilor, care în datinile populare, are loc într-o anumită zi, după care urzicile nu mai sunt bune de mâncat Si: (reg) măritarea urzicilor. 17 (Fig; d. câini; îe) A pleca cu ~ta A se ține haită după o cățea. 18 (Csc) Alai de nuntă (1) Si: nuntași. 19 Persoanele care fac parte din alaiul de nuntă Si: nuntași. 20 (Reg; d. oameni; îe) A fi ~ A fi în număr mare. 21 (Reg) Datină practicată la țară de sărbătorile Crăciunului și ale Anului Nou, constând dintr-un fel de reprezentație asemănătoare cu nunta (1). 22 (Reg) Text rostit la nuntă (21). corectat(ă)

puit¹ sn [At: CADE / V: ~iat / Pl: ~uri / E: pui²] 1 (Rar) Înmulțire. 2 (Reg) Perioadă de împerechere la animale și la păsări.

boncăluit s.n. (reg.) 1 Faptul de a boncălui; muget specific scos de cerbi, vite și de alte animale erbivore în perioada de împerechere; (reg.) boncăluire. Curtea răsuna de nechezatul cailor și boncănitul tăurencilor (AGÂR.). 2 Perioada de împerechere la cerbi. 3 Fig. (muz.) Sunet prelung produs de un instrument de suflat. Porni... boncăluitul buciumului de cireș (SADOV.). • pl. -uri. /v. boncălui.

puiță sf [At: CONTEMPORANUL, VII₂, 102 / P: pu-i~ / Pl: ~țe / E: pui¹ + -iță] (Mol; Buc) 1 (Lsg; csc) Haită de câini sau de lupi care umblă după o cățea sau după o lupoaică în perioada împerecherii. 2 Cățea sau lupoaică în perioada împerecherii. 3 (Îla; d. femelele unor animale) În ~ Care este în călduri. 4 Femeie depravată.

bătaie s.f. I 1 Lovitură repetată dată de cineva cuiva cu mîna, cu un băț etc.; spec. pedeapsă corporală, prin lovire. I-a dat o bătaie zdravănă. ◊ Bătaie la tălpi = (în trecut) lovituri date la tălpi ca pedeapsă. Bătaie la palmă = (în trecut) lovituri date la palmă (cu linia) elevilor ca pedeapsă. Bătaie de moarte (sau soră cu moartea) = bătaie strașnică. ◊ Loc.vb. A (se) lua la bătaie = a (se) bate. ◊ Expr. A mînca (o) bătaie = a) a primi bătaie de la cineva, a fi bătut; b) a fi învins (într-o competiție, într-o luptă, într-o acțiune etc.). A stinge (sau a snopi, a zvînta) în bătaie (sau în bătăi) (pe cineva) = a bate (pe cineva) foarte tare, foarte rău. A da bătaie (sau bătăi) = a face ceva foarte repede; a grăbi, a zori. Bătaie de joc = batjocură, luare în rîs; ext. faptă urîtă. A lua (pe cineva) în bătaie de joc = a lua (pe cineva) în batjocură, în rîs. A administra cuiva o bătaie v. administra. Cal de bătaie v. cal. Bătaie de cap v. cap. O mamă de bătaie v. mamă. A mîntuipe cineva în bătaie v. mîntui. A omorî (pe cineva) în bătaie v. omorî. A răzbi (pe cineva) cu bătaia (sau în bătaie, în bătăi) v. răzbi. A face (pe cineva) tobă de bătaie v. tobă. A-i da (sau a-i trage) (cuiva) un toc de bătaie v. toc. ** Totalitatea loviturilor reciproce pe care și le dau între ele două sau mai multe persoane. Bătaia dintre ei n-a durat mult timp. 2 (pop.) Bătălie, luptă; război. Urlă cîmpul și de tropot și de strigăt de bătaie (EMIN.). ♦ (înv.) Bombardament; asalt. Tot sfatul hotărî bătaia Tîrgoviștei (BĂLC.). 3 Înfrîngere, eșec. Echipa a suferit prima bătaie pe teren propriu. 4 Expr. A pune ceva la bătaie = a) a oferi ceva, spre a fi consumat, cheltuit etc.; b) a risca (ceva). 5 (biol.) Fecundarea icrelor. Bătaia peștilor. 6 (Perioadă de) împerechere, împreunare a unor animale sau păsări. Bătaia cocoșilor-de-munte. 7 (pop.) Lătrat scurt și ritmic al dinilor. II 1 Lovire (repetată) a unui obiect (de sau cu altul). ◊ Bătaia porumbului = lovire repetată a cocenilor de porumb cu un băț, pentru desfacerea boabelor. 2 Lovitură dată într-un obiect; bocăneală, ciocănit. Se aud bătăi în ușă. ◊ 3 Lovitură a vatalei la războiul de țesut ♦ (țes.) Băteală, bătătură. 4 Stîrnire a peștelui prin lovirea apei (cu un băț). 5 Goană, hăituială a vînatului. 6 Bătaie de aripă (sau de aripi) = fîlfîit. 7 (med.) Fiecare dintre contracțiile cardiace; pulsație. 8 Zgomot (ritmic) produs de un mecanism în funcțiune, de un motor etc. Bătaia pendulei. 9 Fenomen dăunător care apare la mișcarea de rotație a unui corp solid cînd axa lui geometrică nu coincide cu axa de rotație. Rulmenții au o bătaie. 10 Zgomot anormal, periodic, determinat de funcționarea defectuoasă a unui element dintr-un mecanism. Bătaia planetarelor. 11 Distanță pînă la care poate ajunge un proiectil, o săgeată etc. sau pînă la care poate acționa o instalație emițătoare ori de aruncare. Bătaia unui radio-emițător. ◊ Expr. În bătaia puștii (sau a gloanțelor) = în sfera de acțiune a puștii (sau a gloanțelor); ext. într-o zonă periculoasă. ♦ Fel în care o armă trimite proiectilul; traiectoria unui proiectil. 12 Distanță pînă la care poate vedea cineva; rază vizuală. 13 Adiere. Bătaia vîntului. 14 Cădere a ploii, a grindinei etc. Stătea zgribulit în bătaia ploii. 15 Arșiță, dogoreală. Cerul se dogorește, ca de bătaia unei flăcări (VLAH.). 16 Lumină. În bătaia farului, peisajul era splendid. 17 (muz.) Indicare a măsurii, într-un anumit tempo, prin mișcări ale mîinii sau ale baghetei. 18 (sport) Zonă în care sînt aliniați jucătorii la oină. 19 (sport) Loc optim pe care îl alege un sportiv pentru o săritură. • pl. -ăi. g.-d. -ăii. /lat. batt(u)alia.

rut² sn [At: DN² / Pl: ? / E: fr rut] (Blg) Starea fiziologică a animalelor (mai ales a mamiferelor) în perioada de împerechere Si: călduri (17).

boncăi vb. IV. refl., intr. (reg.) 1 (despre cerbi, vite și alte animale erbivore mari) A emite sunete puternice și prelungi cînd sînt furioase; (reg.) a boncălui. 2 (despre cerbi, vaci și alte animale erbivore mari) A scoate mugete puternice și prelungi, specifice rasei, în perioada de împerechere; (reg.) a boncălui. 3 Ext. (despre oameni) A bolborosi de nemulțumire; a mormăi. ♦ A frămînta aluat bolborosind. 4 (despre copii) A plînge, a scînci. • prez.ind. -iesc. și boncăni vb. IV. /cf. sl. veche бꙑкатн, боучатн srb. bukati.

boncălui vb. IV. refl., intr. (reg.) 1 (despre cerbi, vite și alte animale erbivore mari) A boncăi. Taurul... venea seara la păscut, tot băncăluind... cu coarnele țepușe (AGÂR.). 2 (despre cerbi, vaci și alte animale erbivore mari) A scoate mugete puternice și prelungi, specifice rasei, în perioada de împerechere; (reg.) a boncăi. ◊ Fig. (intr.) Puse la gură cornul... și boncălui cu bătăi grăbite de limbă (SADOV.). • prez.ind. pers. 3 -iește și băncălui vb. IV. /cf. boncăi.

căldură sf [At: COD. VOR. 96 / Pl: ~ri / E: ml *caldura] 1-2 Stare sau grad de încălzire a unui corp. 3 Fapt că un corp are o anumită temperatură. 4 Senzație produsă de corpurile calde (1). 5 (Îoc frig, răcoare) Temperatură ridicată. 6 (Fiz)Mărime scalară prin care se exprimă transferul de energie între sistemele fizico-chimice sau între diferitele părți ale aceluiași sistem în cadrul unei transformări în care nu se efectuează lucru mecanic. 7 (Fiz; pex) Parte a fizicii care studiază fenomenele termice. 8 (Îs) ~ specifică Căldură necesară ridicării cu un grad Celsius a temperaturii unui gram dintr-un corp. 9 (Îs) ~ animală Energie calorică rezultată în decursul metabolismului, pe seama proceselor de oxidare a substanțelor nutritive. 10 (Lpl) Timp călduros. 11 (Lpl) Vreme toridă. 12 (Șlp) Febră. 13 (Îe) A avea ~ la cap A aiura. 14 A intra în ~ A fi apucat. 15 (Fig) Ardoare. 16 Afecțiune. 17 (Lpl) Perioadă din ciclul sexual al animalelor în care femela manifestă dorința (naturală) de a se împerechea Si: rut.

pârci² [At: DOSOFTEI, ap. HEM 726 / V: (reg) părci, pâc, pâci, ~rc, pârșă sf, pârț, pirci / Pl: nct / E: bg пърч, srb prč] 1 sm (Îvp) Țap de prăsilă în perioada împerecherii. 2 sm (Pgn) Țap. 3 sm (Pop; îe) A da (cuiva) ~ul babei A îmbrânci pe cineva. 4 av (Reg; d. copii; îe) A umbla pâci A umbla de-a bușilea. 5-6 sm (Reg; pan) Berbec (de prăsilă). 7 sm (Reg) Pui de iepure. 8 sn (Pop) Miros caracteristic al țapului în perioada împerecherii Si: (reg) pârceală¹ (2), pârcioc (1), pârcit (4), pârcitură (3), pârciță (1). 9 sn (Pop) Sudoare de țap Si: pârceală (3), pârcioc (2), pârcit (5), pârcitură (4), pârciță (2). 10 sn (Reg) Pârleală. 11 s (Reg) Hormoni sexuali la om. 12 sm (Reg) Tânăr desfrânat. 13-14 sn (Cuvânt pentru) chematul oilor sau al altor animale. 15 sm (Rar) Pipernicit. 16 sm (Rar) Copil. 17-18 sm (Reg) (Soi de) struguri cu boabe mici. 19-20 s (Reg; îs) Pere de ~ (Soi de) pară foarte gustoasă, nedefinită mai îndeaproape.

POICHILO- (POICILO-, POECHILO-, POIKILO-) „variat, variabil”. ◊ gr. poikilos „pătat, variat, pestriț” > fr. poecilo- și poikilo-, germ. poeikilo-, it. poichilo-, engl. poecilo- > rom. poichilo-, poicilo-, poechilo- și poikilo-. □ ~blast (poikiloblast) (v. -blast), s. n., eritroblast cu formă variabilă; ~cit (poikilocit) (v. -cit), s. n., globul roșu piriform, cu morfologie anormală; ~dermie (poikilodermie) (v. -dermie), s. f., afecțiune cutanată caracterizată prin atrofii reticulare și pigmentații, care dau pielii un aspect pestriț; ~dinamic (v. -dinamic), adj., (despre hibrizi) cu absența caracterului unuia dintre părinți; ~ginie (v. -ginie), s. f., polimorfism al femeilor; ~hidru (poikilohidru) (v. -hidru), adj., (despre plante) cu umiditate variabilă la nivelul protoplasmei, în funcție de umiditatea aerului înconjurător; ~sindeză (v. -sindeză), s. f., împerechere neregulată a cromozomilor, ca valențe variabile, în cazul meiozei unui hibrid; ~term (poikiloterm) (v. -term), adj., s. m.^[1], (animal) care își modifică temperatura corpului după temperatura mediului ambiant; sin. poichilotermie^[2]; ~termie (v. -termie), s. f., însușire a unor animale de a fi poichiloterme; ~timie (poikilotimie) (v. -timie), s. f., dispoziție afectivă instabilă; ~xerofite (poiciloxerofite) (v. xero-, v. -fit), s. f. pl., plante xerofite care în perioada de uscăciune îndelungată ajung în stare de anabioză. corectat(ă)

AMFI-₁ „în două feluri, din ambele părți, dublu” □ gr. amphi- „în mijloc, împrejur” > fr. amphi-, germ. id., engl. id. > rom. amfi-. □ ~artroză (v. -artroză), s. f., articulație anatomică prezentînd un grad limitat de mobilitate; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază amfibienii, vertebrate tetrapode care trăiesc în apă și pe uscat; ~biont (v. -biont), adj., s. n., (organism) care poate trăi atît în apă, cît și pe uscat; ~bioză (v. -bioză), s. f., posibilitate de viețuire în două medii diferite; ~biu (v. -biu), adj., s. n., 1. s. n. și adj., (Plantă sau animal) cu viață terestră și acvatică. 2. adj., Care are o natură mixtă sau care prezintă un aspect dublu; ~bol (v. -bol), s. m., mineral care conține silicați hidratați de magneziu, fier, sodiu, calciu și aluminiu; ~bolie (v. -bolie), s. f., construcție sintactică defectuoasă, datorită căreia o propoziție sau o frază are un sens echivoc; ~brah (v. -brah) s. m., picior de vers format dintr-o silabă lungă precedată și urmată de două silabe scurte; ~brie (v. -brie), s. f., încetare a dezvoltării în lungime a organelor unor plante, procesul de creștere continuîndu-se numai în grosime; ~carp (v. -carp), adj., (despre plante) care produce fructe aerocarpice și geocarpie; ~carpie (v. -carpie), s. f., 1. Caracteristică a unor plante de a forma două tipuri de flori și de fructe. 2. Maturizare a fructelor aflate o parte în aer și o parte în sol; ~carpogen (v. carpo-₁, v. -gen₁), adj., care produce fructe pe sol, dar cu maturație subterană; ~centric (v. -centric), adj., care începe și se sfîrșește în același vas arterial sau venos; ~cite (v. -cit), s. n. pl., celule situate în jurul unei celule nervoase dintr-un ganglion; ~clin (v. -clin), adj., cu descendenți, dintre care unii seamănă cu una dintre speciile parentale, iar alții cu cealaltă; ~clor (v. -clor), adj., care este verde de jur-împrejur; ~cotil (v. -cotil), adj., cu cotiledoanele concrescute; ~cotilie (v. -cotilie), s. f., concreștere a cotiledoanelor; ~criptofite (v. cripto-, v. -fit), s. f. pl., plante cu organe vegetative amfibii, care cresc în mlaștini; ~cromie (v. -cromie), s. f., policromie*; ~dermă (v. -dermă), s. f., 1. Membrană externă a cortexului. 2. Cuticulă epidermică; ~diploid (v. diplo-, v. -id), s. m., hibrid rezultat din specii parentale diploide; ~fite (v. -fit). s. f. pl., plante care trăiesc atît în apă, cît și pe uscat; ~floic (v. -floic), adj., (despre plante) care prezintă floem intern și extern de ambele părți ale xilemului; ~fotic (v. -fotic), adj., (despre vegetale) care este heliofil primăvara și sciofil toamna; ~gam (v. -gam), adj., care prezintă fecundație uneori endogamică, alteori exogamică; ~gamie (v. -gamie), s. f., copulație a două celule sexuate, din care rezultă perechi de nuclee conjugate; ~gastrie (v. -gastrie), s. f., apariție de organe stipelare pe fața ventrală a hepaticelor frunzoase; ~gen (v. -gen₁) adj., 1. Cu origine dublă. 2. (Despre organe vegetale) Cu creștere la ambele extremități; ~genetic (v. -genetic), adj., rezultat în urma unui proces de fecundație; ~geneză (v. -geneză), s. f., amfigonie*; ~geu (v. -geu), adj., (despre plante) care crește aproape pe tot globul pămîntesc; ~gin (v. -gin), adj., (despre anteridii) care se lipește de oogon înconjurînd piciorul acestuia ~gonie (v. -gonie), s. f., reproducere sexuată la cele mai multe talofite, în care gameții provin de la indivizi deosebiți; sin. amfigeneză; ~mixie (v. -mixie₁), s. f., înmulțire în care zigotul se formează după fuzionarea gameților de sex opus; sin. cariomixie; ~morf (v. -morf), adj., care prezintă amfimorfie; ~morfie (v. -morfie)^[1], caracteristică a unor organe vegetale sau animale de a se prezenta sub două înfățișări deosebite; sin. amfimorfism^[2]; ~ox (v. -ox), s. m., animal acraniat marin din încrengătura cordatelor, cu corpul pisciform, transparent și ascuțit la cele două extremități; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., plasmă încă neseparată în nucleu și citoplasmă, prezentă la bacterii și cianoficee; ~plastie (v. -plastie), s. f., modificare morfologică a cromozomilor sub influența citoplasmei, la hibrizi; ~pode (v. -pod), s. n. pl., ordin de crustacee cu corpul comprimat lateral, fitofage sau microfage, cu două feluri de picioare, unele pentru sărit și altele pentru înotat; ~sarc (v. -sarc), s. n., bacă indehiscentă și multispermă, cu pericarpul consistent și cu mezocarpul cărnos; ~sperm (v. -sperm), s. n., învelișul extern al seminței; ~spor (v. -spor), s. m., mezospor* (1, 2); ~teciu (v. -teciu), s. n., 1. Strat celular extern care înconjoară țesutul sporangial al capsulei de la mușchi. 2. Înveliș extern al apoteciului de la licheni; ~ten (v. -ten), s. n., stadiu al profazei meiotice de la începutul împerecherii cromozomilor omologi; ~tochie (~tokie, ~tohie) (v. -tochie), s. f., tip de partenogeneză în cazul căreia din ovulul fecundat pot rezulta indivizi masculi și femeli; ~trih (v. -trih), adj., 1. Care este păros pe ambele părți. 2. (Despre bacterii) Cu cili la fiecare pol; ~trofie (v. -trofie), s. f., perioadă în care lăstarul anizofil are dezvoltarea maximă a frunzelor și mugurilor pe părțile laterale ale tulpinii; ~trop (v. -trop), adj., 1. Curbat în formă de potcoavă. 2. (Despre plante) Cu ovulul răsturnat așa încît hilul are o poziție mediană.