boncăluit s.n. (reg.) 1 Faptul de a boncălui; muget specific scos de cerbi, vite și de alte animale erbivore în perioada de împerechere; (reg.) boncăluire. Curtea răsuna de nechezatul cailor și boncănitul tăurencilor (AGÂR.). 2 Perioada de împerechere la cerbi. 3 Fig. (muz.) Sunet prelung produs de un instrument de suflat. Porni... boncăluitul buciumului de cireș (SADOV.). • pl. -uri. /v. boncălui.