AERAT, -Ă, aerați, -e, adj. 1. (Despre lichide, materiale granuloase etc.) Tratat prin introducere de aer¹ (1). 2. (Despre cereale) Răcit prin introducere de aer¹ (1) sub presiune sau prin vânturare cu lopeți. 3. (Livr.) (Despre texte) Care are o structură simplă; clar, limpede. 4. (Despre pagini scrise) Cu literele și rândurile spațiate; cu mult spațiu alb. [Pr.: a-e-] – V. aera.

CARTUȘ, cartușe, s. n. 1. Tub metalic sau de carton prevăzut cu o capsă, cu material exploziv și cu proiectil sau cu alice, care servește ca muniție pentru armamentul portativ; patron¹. ♦ Bucată cilindrică de exploziv folosită la producerea exploziilor în găurile de mină. 2. Ornament sculptat sau gravat (în formă de sul desfăcut parțial) pe care se scriu inscripții, monograme etc. 3. Textul încadrat pe o pagină (pe care se află și texte neîncadrate); ornament care încadrează un text tipărit. 4. Cutie paralelipipedică de carton care conține un anumit număr de pachete de țigări. – Din fr. cartouche.

EU, (I) pron. pers. 1 sg. (II) euri, s. n. I. Pron. pers. 1 sg. 1. (La nominativ, ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect) Eu merg. ◊ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ◊ (Indică posesiunea) Îmi recitesc pagina din urmă. ◊ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sărut mâna mătușii, luându-mi ziua bună. ◊ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, mă, m-) Oamenii mă laudă. ◊ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. II. S. n. (Fil.) Ceea ce constituie individualitatea, personalitatea cuiva; reflectarea propriei existențe de către conștiința individuală a omului. [Pr.: (I) ieu. – Var.: (I, pop.) io pron. pers. 1 sg.] – Lat. ego, mihi, me.

GRUPAJ, grupaje, s. n. Faptul de a grupa; fel în care sunt aranjate articolele pe o pagină de ziar sau de revistă; (concr.) informații privitoare la probleme înrudite, grupate laolaltă într-o publicație periodică. – Grupa + suf. -aj. Cf. fr. groupage.

IN-CVARTO adj. invar. (Despre formatul unei cărți sau al unei file dintr-o carte) În care coala de hârtie imprimată este îndoită în patru, formând patru foi sau opt pagini; (despre cărți, adesea substantivat) care are acest format. [Var.: in-cuarto adj. invar.] – Din fr. in-quarto.

INDEX, (1) indexuri, s. n., (2) indecși, s. m. 1. S. n. Listă alfabetică sau pe materii pusă la sfârșitul sau la începutul unei cărți sau apărută în volum separat, cuprinzând materiile, autorii sau cuvintele conținute în ea, cu indicarea paginilor (și a volumelor) unde se găsesc; indice (5). ◊ Index bibliografic = lucrare de îndrumare bibliografică, cuprinzând lista principalelor scrieri privitoare la o problemă, însoțită uneori de adnotări asupra conținutului lor. ◊ Expr. A pune la index = a) a trece o carte în lista cărților interzise; b) fig. (fam.) a socoti, a trata pe cineva ca nedemn, nevrednic sau primejdios. 2. S. m. Degetul arătător. [Acc. și: (2) index] – Din lat., fr. index.

IN-FOLIO adj. invar. (Despre formatul unei cărți) În care coala de hârtie este îndoită în două, formând patru pagini; (despre cărți, adesea substantivat) care are acest format. [Pr.: -li-o] – Loc. lat.

IN-OCTAVO adj. invar. (Despre formatul unei cărți) În care coala de hârtie este îndoită în opt, formând 16 pagini; (despre cărți, adesea substantivat) care are acest format. – Loc. lat.

IN-PLANO adj. invar. (Despre formatul unei cărți sau al unui ziar) În care coala de hârtie nu este îndoită, alcătuind deci o filă sau două pagini; (despre cărți și ziare, adesea substantivat) care are acest format. – Loc. lat.

INTERFOLIA, pers. 3 interfoliază, vb. I. Tranz. A intercala file albe între paginile tipărite ale unei cărți. [Pr.: -li-a] – Din fr. interfolier.

NUMEROTAT², -Ă, numerotați, -te, adj. Care poartă un număr de ordine (pentru a putea fi identificat și deosebit); înregistrat sub un anumit număr; spec. paginat. – V. numerota.

SCOARȚĂ, scoarțe, s. f. 1. Înveliș extern (gros și tare) al trunchiului și al crengilor unui copac sau al unei plante lemnoase; coajă. ◊ Expr. Obraz de scoarță = om necioplit, lipsit de rușine, de bună-cuviință. (Reg.) Mamă (sau soră) de scoarță = mamă (sau soră) vitregă. 2. Învelișul exterior și solid al globului pământesc, cu o grosime care variază între 5 și 8 km în zona oceanică și între 30 și 80 km în zona continentală; coajă care se formează la suprafața pământului după ploi mari urmate de secetă. 3. (Anat.; în sintagma) Scoarța cerebrală = partea exterioară a emisferelor cerebrale, formată din substanță nervoasă cenușie. 4. Copertă rigidă a unei cărți, a unui registru etc. ◊ Expr. Din scoarță în scoarță = de la prima până la ultima pagină, de la început până la sfârșit, în întregime. 5. Perete de scânduri cu care se înlocuiesc loitrele carului când se transportă grăunțe. 6. Covor cu urzeală de lână sau bumbac și băteală din lână. – Lat. scortea. corectat(ă)

UNULEA, UNA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; în numerale ordinale compuse, indicând unitatea care urmează după zeci, sute, mii etc.; de obicei adjectival) A treizeci și una pagină. – Unu + le + a.

VACAT, vacaturi, s. n. Pagină albă, intenționat netipărită, din interiorul unei lucrări. – Din germ. Vakat.

ZAȚ, zațuri, s. n. 1. Substanță depusă pe fundul unui vas cu cafea; drojdie (1). 2. Text cules cu litere de plumb și așezat în forme de dimensiunile paginilor, gata pentru tipărit. – Din germ. Satz.

ZĂLOAGĂ, zăloage, s. f. (Reg.) 1. Fâșie de hârtie, de pânză, de piele etc. care se introduce între paginile unei cărți pentru a însemna locurile care prezintă interes; semn de carte. 2. Capitol dintr-o carte. – Din rus. zaloga.

MANȘETĂ, manșete, s. f. 1. Partea de jos a mânecii unei cămăși (bărbătești) sau a unei bluze; bandă (detașabilă) aplicată ca garnitură la partea de jos a unei mâneci. ♦ Partea de jos (răsfrântă) a pantalonilor. ♦ Porțiune de la începutul unui ciorap tricotat, lucrată de obicei ca un elastic. 2. Garnitură de piele sau de cauciuc, în formă de inel sau de cilindru, care servește la etanșarea unor deschideri. 3. Text scurt tipărit cu alt caracter de literă pe prima pagină a unui ziar sau într-o publicație periodică, la începutul unui articol, care conține în rezumat o știre importantă din cuprinsul ziarului sau ideea principală, nota originală din cuprinsul articolului. ◊ Manșetă bibliografică = indicație bibliografică în partea de jos a copertei interioare a publicațiilor periodice, cuprinzând datele necesare identificării sau citării periodicului respectiv. ♦ Text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care tratează aceeași temă; p. ext. spațiu rezervat acestor texte. – Din fr. manchette, germ. Manschette.

MATERIE, materii, s. f. 1. (În filozofia materialistă) Substanță concepută ca bază a tot ceea ce există; realitatea obiectivă care există în afară și independent de conștiința omenească și care este reflectată de aceasta; diversitatea fenomenelor reprezentând diferite forme de mișcare ale acestei realități. 2. Substanță din care sunt făcute diverse obiecte; obiect, corp, element considerat din punctul de vedere al compoziției sale. ◊ Materie primă = produs natural sau material semifabricat, destinat prelucrării sau transformării în alte obiecte. Materie cenușie = parte a sistemului nervos central situată la suprafața creierului și în interiorul măduvei, care dă naștere fluxului nervos; p. ext. creier; minte, inteligență. ♦ (Pop.) Țesătură, pânză, stofă. 3. Domeniu de cunoaștere, de cercetare etc.; problemă, chestiune. ◊ Loc. adv. În materie de... = privitor la..., în ceea ce privește... ◊ Expr. A intra în materie = a începe (după o introducere) discutarea sau tratarea subiectului propriu-zis. ♦ Conținut, cuprins; fond, esență. ◊ Tablă de materii = listă atașată la începutul sau la sfârșitul unei lucrări, în care sunt înșirate capitolele cuprinse în lucrare, cu indicarea paginilor corespunzătoare. ♦ Date, informații care stau la baza unei lucrări. 4. Totalitatea cunoștințelor care se predau în cadrul unui obiect de studiu (în învățământ). – Din lat., it. materia, rus. materiia, germ. Materie.

NOTĂ, note, s. f. 1. Însemnare, înregistrare în scris a unei observații referitoare la o anumită chestiune; text scris care conține o scurtă însemnare, un comentariu. ◊ Expr. A lua notă (de ceva) = a lua cunoștință (de ceva); a ține seamă (de ceva), a reține (ceva). ♦ (La pl.) Notițe (luate la o oră de școală, de curs etc.). ♦ (La pl.) Însemnări sau reflecții literare scrise cu privire la o călătorie, la un eveniment istoric sau social, la un fapt etnografic etc. 2. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre adnotările la un text literar sau științific, cuprinzând informații suplimentare de amănunt, referințe bibliografice etc., trecute în josul paginii respective ori la sfârșitul sau la începutul volumului adnotat. 3. Comunicare (scrisă) prin care guvernul unui stat informează guvernul altui stat asupra unor probleme, face anumite propuneri, protestează asupra lezării unor interese etc. ♦ Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție; adresă, înștiințare. 4. Socoteală scrisă, document cuprinzând sumele pe care cineva trebuie să le achite pentru obiecte cumpărate, pentru consumații; document prin care se dispune livrarea unor sume, bunuri, care servește la înregistrarea unor operații contabile etc. 5. Calificativ care reprezintă, printr-o cifră sau o mențiune specială, aprecierea cunoștințelor sau a comportării unui elev, a unui student, a unui candidat, notat de către profesor, de către membrii unui juriu etc. 6. Semn convențional pentru reprezentarea grafică a sunetelor muzicale, indicând înălțimea și durata lor; sunet care corespunde acestui semn. ◊ Expr. Notă discordantă (sau falsă) = afirmație, atitudine care nu se potrivește într-un caz dat. A forța (sau a exagera) nota = a trece dincolo de limitele obișnuite, a întrece măsura. A fi în notă = a fi în concordanță cu o situație dată. Ca pe note = bine, așa cum trebuie. ♦ (La pl.) Caiet care cuprinde piese muzicale transcrise. 7. Fig. Nuanță, însușire, trăsătură caracteristică, semn distinctiv; particularitate. – Din fr. note, lat., it. nota.

STRAJĂ, străji, s. f. 1. Pază, apărare, scut. ◊ Loc. vb. A face (sau a ține) strajă sau a fi (sau a sta, a se pune) de strajă = a străjui, a păzi. ◊ Expr. A-și pune strajă gurii (sau, rar, ochilor) = a-și înfrâna dorința de a vorbi (sau de a privi). ♦ Loc unde stă un paznic; post de veghe. ♦ Cetățuie (situată la oarecare înălțime) în care se adăposteau odinioară străjerii. ♦ (Înv.) Fiecare dintre cele patru unități de timp în care se împărțea noaptea (potrivit cu schimbarea străjerilor); interval de timp cât făcea de strajă un ostaș. 2. (Azi rar) Paznic, străjer, santinelă. ♦ Gardă, escortă. 3. (În sintagma) Foaie de strajă = prima foaie a unei cărți, înaintea paginii de titlu. 4. Fiecare din cei patru stâlpi de la colțurile unei case de bârne. 5. Apărătoare la mânerul unei săbii. 6. Vamă prin care, după mistica religioasă creștină, se presupune că trece sufletul mortului, înainte de a ajunge în fața judecății. 7. Sfoară sau funie folosită la diferite instrumente de prins pește. [Var.: (reg.) streajă s. f.] – Din sl. straža.

ȘPALT¹, șpalturi, s. n. (Tipogr.) 1. Zaț așezat în formă de coloană lungă, pe copia căruia se fac corecturile tipografice înainte de punerea în pagină. ♦ Probă de tipăritură luată de pe acest zaț. 2. P. ext. Planșetă folosită pentru strângerea, păstrarea și transportul materialului cules, înainte de a fi paginat. – Din germ. Spalte.

FOAIE, foi, s. f. 1. Frunză. ♦ Compus: foaie-grasă = numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, cu flori albastre-violete ori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). ♦ Sepală sau petală. 2. Bucată dintr-un material cu una dintre dimensiuni foarte mică în raport cu celelalte două. 3. Bucată dreptunghiulară de hârtie (de scris): filă a unei cărți, a unui registru sau a unui caiet. ◊ Foaie volantă = a) tipăritură pe o singură față care se difuzează cu un prilej deosebit; b) filă de hârtie izolată. ◊ Expr. A întoarce foaia sau a o întoarce pe foaia cealaltă = a-și schimba purtarea sau atitudinea față de cineva, devenind mai aspru. ♦ (Urmat de determinări) Adeverință, dovadă oficială care atestă un drept, o obligație, etc. ◊ Foaie de drum = bilet (individual sau colectiv) plătit de autoritatea care-l eliberează și pe baza căruia se poate face o călătorie cu trenul. (Ieșit din uz) Foaie de zestre (sau dotală) = act care consemnează zestrea unei fete sau a unei femei căsătorite. 4. (Înv.) Ziar, revistă. ♦ Foaie de titlu = pagina de la începutul unei publicații pe care este imprimat titlul (și subtitlul) complet al unei cărți, numele autorului, locul și data apariției, editorul sau editura care publică lucrarea. 5. Lățimea unei pânze: bucată de pânză întrebuințată în toată lățimea ei la confecționarea unei haine. ◊ Foaie de cort = material gros impermeabil, din care se confecționează corturi sau alte obiecte de protecție. ♦ (La pl.) Fustă. 6. Strat de aluat, subțiat cu vergeaua, din care se fac plăcinte, tăiței, etc. [Pr.: foa-ie] – Lat. folia (pl., devenit sg., al lui folium), (4) după fr. feuille.

FOILETON, foiletoane, s. n. Articol (de literatură, de știință, de artă) sau fragment de roman inserat în partea de jos a paginilor unui ziar, unei reviste etc.; spațiu rezervat în partea de jos a unui ziar pentru o rubrică ce apare cu regularitate cu acest gen de articole. ◊ Roman-foileton = roman care se publică pe fragmente într-o serie de numere consecutive ale unui periodic. ♦ Articol de ziar cu caracter satiric care tratează teme de actualitate. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleton (după foaie).

FOLIO s. n. 1. Format de hârtie sau de carte obținut prin îndoirea colii de hârtie o singură dată. 2. Filă de registru, de carte sau de manuscris numerotată o singură dată, pe o singură față, pentru ambele pagini. [Pr.: -li-o] – Din lat. [in]folio, fr. folio.

FORMAT¹, formate, s. n. Ansamblul dimensiunilor care caracterizează forma și mărimea unui corp plat; p. gener. dimensiune. ♦ Totalitatea dimensiunilor unei tipărituri în funcție de modul în care sunt împăturite colile de tipar care o alcătuiesc; dimensiunile zațului pe o pagină. – Din fr. format.

FORMĂ, forme, s. f. 1. (Fil.; în corelație cu conținut) Categorie care desemnează structura internă și externă a unui conținut, modul de organizare a elementelor din care se compune un obiect sau un proces. ◊ Forme ale conștiinței sociale = forme distincte ale vieții spirituale ale societății, care se deosebesc prin obiectul lor specific, prin funcția lor socială specifică și prin modul specific de reflectare a existenței sociale (filozofia, morala, arta, știința etc.). ♦ (Geom., Fiz., Tehn.) Aspectul unei figuri în care nu se ține seamă de mărimea ei. 2. Înfățișare, aspect (extern), contur, siluetă. ◊ Expr. A fi în formă = a fi, a se găsi în cele mai bune condiții (fizice și intelectuale). ♦ (Sport) Stare de maximă capacitate de efort a organismului, obținută prin antrenament, disciplină, viață sportivă etc. 3. (Geogr.; în sintagma) Formă de relief = neregularitate a suprafeței pământului, rezultat al interacțiunii agenților geografici interni și externi. 4. Totalitatea mijloacelor de exprimare a conținutului unei opere artistice. ♦ Totalitatea mijloacelor de expresie (melodie, ritm, armonie etc.) care contribuie la redarea conținutului de idei și de sentimente al unei compoziții muzicale; structura unei compoziții muzicale. 5. Fel, chip, mod. 6. Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. ◊ Formă de guvernământ = mod de organizare și de funcționare a conducerii statului. 7. Dispoziție de procedură (care poate atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătorești). ◊ Loc. adv. De (sau, rar, pentru) formă = de ochii lumii, pentru a salva aparențele; formal (1). 8. (Lingv.) Complex de sunete prin care se exprimă un sens; aspectul exterior al unui cuvânt pentru a exprima o valoare sau o funcție gramaticală. 9. Vas, tipar, model care servește pentru a da unor materiale o anumită înfățișare, un anumit aspect exterior. ♦ (Tehn.) Piesă prevăzută cu o cavitate de o anumită înfățișare în care se toarnă un material și care reprezintă negativul obiectului obținut prin turnare. ♦ (Tipogr.) Pagină de zaț completată de jur împrejur cu material de albitură și închisă într-o ramă metalică, gata de a fi introdusă în mașina de tipar. – Din fr. forme, lat. forma.

FRONTISPICIU, frontispicii, s. n. 1. Partea superioară a fațadei principale a unui edificiu. 2. Prima pagină a unei cărți, care, pe lângă titlu, poartă adesea numele autorului, gravuri simbolizând cuprinsul lucrării etc. ♦ Partea de sus de pe prima pagină a unui ziar, cuprinzând titlul și unele indicații. – Din fr. frontispice, lat. frontispicium.

PAGINA, paginez, vb. I. Tranz. 1. A numerota paginile (1) sau foile unui caiet, ale unei cărți, ale unui manuscris etc. 2. (Tipogr.) A așeza în format de pagini un text cules (și aflat în șpalturi), pentru a obține forma definitivă a lucrării care se tipărește. ♦ A schița planul de dispunere a materialului unui periodic, înainte de culegere, fixând pe pagină locul fiecărui articol. – Din pagină. Cf. fr. paginer.

PAGINARE, paginări, s. f. Acțiunea de a pagina și rezultatul ei; paginație. – V. pagina.

PAGINAT, -Ă, paginați, -te, adj. (Despre pagini, texte) Care este numerotat; pe care s-a făcut operația de paginație (1). – V. pagina.

PAGINATOR, -OARE, paginatori, -oare, s. m. și f. Muncitor tipograf care face paginația (1) unui text cules. – Pagina + suf. -tor.

PAGINAȚIE, paginații, s. f. 1. Așezare în format de pagini a unui text cules, pentru a obține forma definitivă a lucrării care se tipărește; paginare. ♦ Schițare anticipată (înainte de culegere) a locului în pagină al fiecărui articol dintr-un periodic; mod de paginare. ♦ Secție într-o tipografie unde se efectuează această operație. 2. Numerotare a paginilor; șir de numere succesive care reprezintă această numerotare; paginare. [Var.: paginațiune s. f.] – Din fr. pagination.

PAGINĂ, pagini, s. f. 1. Fiecare dintre cele două fețe ale unei foi de hârtie dintr-o carte, dintr-un caiet, ziar, registru etc., față; p. ext. cuprinsul textului unei asemenea fețe; fragment, capitol dintr-o scriere sau din ansamblul unei opere mai mari. ◊ Loc. vb. A pune în pagină = a pagina (2). 2. Fig. Moment (istoric); eveniment, fapt demn de reținut, dată importantă; episod însemnat din viața unui om. – Din lat., it. pagina, germ. Pagina.

LINIE, linii, s. f. 1. Trăsătură simplă și continuă (de forma unui fir) făcută pe o suprafață cu tocul, cu creta, cu creionul etc. ♦ (Mat.) Traiectorie descrisă de un punct material într-o mișcare continuă sau de intersecția a două suprafețe. 2. Trăsătură reală sau imaginară care indică o limită, o direcție sau leagă (pe o hartă, pe un plan etc.) diferite puncte în spațiu. ◊ Linie de plutire = nivelul apei pe suprafața exterioară a unei nave în timpul plutirii. ◊ Loc. prep. La (sau în) linia... = în dreptul..., la nivelul... 3. (Fam.) Fiecare dintre subdiviziunile gradelor marcate pe un termometru; liniuță. 4. Riglă. 5. Unitate de măsură de lungime folosită în țările românești, egală cu a zecea parte dintr-un deget. 6. (În loc.) În linie = în șir drept, în rând, în aliniere. 7. (Livr.) Rând de cuvinte într-o pagină scrisă. 8. Succesiune, serie a strămoșilor sau a descendenților; filiație. 9. Sistem (sau parte a unui sistem) de fortificații, de adăposturi și de baraje militare destinate să întărească apărarea unui teritoriu, a unui punct strategic etc. ◊ Linie de bătaie (sau de luptă) = desfășurare sistematică a unor forțe militare în vederea luptei; întindere a frontului ocupat de trupele care luptă. Linie de apărare = întărire alcătuită din fortificații și trupe. 10. (Adesea urmat de determinări care arată felul) Ansamblu al instalațiilor și al rețelei de șine pe care circulă trenurile, tramvaiele sau metrourile; porțiune delimitată dintr-o asemenea rețea. 11. Itinerar, traseu (al unui serviciu de transport). ♦ Direcție, sens. 12. Ansamblu de fire, de cabluri etc. care fac legătura între două sau mai multe puncte. ◊ Linie electrică = ansamblul conductelor, dispozitivelor și construcțiilor care asigură transmiterea la distanță a energiei electrice. Linie telefonică (sau de telefon) = ansamblu de conducte care fac legătura între mai multe posturi telefonice sau între posturi și centralele telefonice. Linie telegrafică = totalitatea conductelor și instalațiilor dintre un emițător și un receptor telegrafic. Linie de întârziere = dispozitiv folosit pentru întârzierea semnalelor electrice. ♦ Linie tehnologică = a) organizare a procesului de fabricație, în care operațiile sunt efectuate la locuri de muncă dispuse în ordinea succesiunii operațiilor de fabricare; b) ansamblu de mașini de lucru, instalații și mijloace de transport dintr-o fabrică sau uzină, dispuse în ordinea succesiunii operațiilor prevăzute de procesul tehnologic. Linie automată = complex de mașini-unelte sau agregate care execută în mod automat operațiile de prelucrare a unor piese, organe de mașini, produse etc. și care asigură transportul acestora de la o mașină la alta fără intervenția muncitorului. 13. (Mai ales la pl.) Trăsătură caracteristică ce dă forma, aspectul, caracterul unui obiect, al unui tot, în special al unei figuri; contur, profil. ♦ Fig. Trăsătură fundamentală, punct esențial (ale unei probleme). ◊ Loc. adv. În linii generale (sau mari) = în ansamblu, fără a intra în detalii. 14. Fig. Orientare principală, direcție a unui curent, a unei opinii etc. 15. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Fel, chip, mod; criteriu. Linie de conduită. – Din lat. linea, it. linea, germ. Linie, fr. ligne.

SUS adv. 1. Într-un loc mai ridicat sau mai înalt (decât altul); la înălțime; deasupra. ◊ Loc. adj. De sus = a) care este așezat în partea nordică sau în partea mai ridicată a unui teren; b) care vine sau pornește de la un organ de conducere; c) care face parte din clasele privilegiate; care aparține acestor clase. De din sus (de...) = care se află mai la deal (de...); ceva mai încolo, mai departe. ◊ Loc. adv. Pe sus = a) prin aer, prin văzduh; b) în zbor, zburând; c) cu un vehicul sau purtat (în cârcă, pe brațe etc.). (Pe) din sus de... = mai la deal de..., mai încolo, mai departe de... Mai sus de... = mai la nord de... ◊ Loc. prep. (Substantivat, n.) Din susul... = a) din partea de deasupra; b) dintr-o regiune superioară, mai la deal de... ◊ Expr. De sus în jos sau de jos în sus = în direcție verticală (ascendentă sau descendentă). De sus (și) până jos = în întregime, tot. În sus și în jos = încoace și încolo, de colo-colo. Cu fața în sus = (despre oameni) culcat pe spate. Cu gura în sus = (despre obiecte care au o deschizătură) cu deschizătura în partea de deasupra. Cu fundul în sus = întors pe dos, răvășit; în dezordine; fig. morocănos, furios. A duce (sau a lua, a aduce pe cineva) pe sus = a duce (sau a lua, a aduce pe cineva) cu forța, cu sila. A-i sta (cuiva) capul sus = a fi în viață, a trăi. A se ține (sau a fi, a umbla) cu nasul pe sus = a fi înfumurat, îngâmfat. (Substantivat, n.) A răsturna (sau a întoarce, a pune ceva) cu susul în jos = a pune (ceva) în dezordine; a răscoli, a răvăși. A privi (sau a măsura cu ochii) pe cineva de sus în (sau până) jos și de jos în (sau până) sus = a examina (pe cineva) cu atenție sau cu neîncredere. ♦ În camerele din partea superioară a unei case, la etaj. ♦ (În legătură cu poziția unui astru) Deasupra orizontului, pe cer. ♦ (Pop.) Departe (în înălțime). ♦ (În loc. adj.) Sus-pus = care este într-o situație socială înaltă. ◊ Expr. A lua (sau a privi pe cineva) de sus = a trata (pe cineva) ca pe un inferior, a privi (pe cineva) cu dispreț, cu aroganță. A vorbi (cuiva sau cu cineva) de sus = a vorbi (cu cineva) arogant, insolent, obraznic. 2. Înspre un loc sau un punct mai ridicat; în direcție verticală, în înălțime; în aer, în spațiu, în văzduh. ◊ Loc. adj. și adv. În sus = ridicat, drept, în poziție verticală. ◊ Loc. adv. În sus = a) spre înălțime, la deal; b) în aer, în văzduh, în direcția cerului; c) dincotro curge o apă, în direcția izvorului. ◊ Expr. A sări în sus = a tresări (de bucurie, de spaimă, de mânie etc.); a izbucni. ♦ (Substantivat, n.; în loc. prep.) În susul... = a) în partea superioară (a unui lucru); b) în sens contrar cursului unei ape; c) înspre partea mai ridicată a unei așezări sau înspre nord. Din susul... = a) din direcția izvorului unei ape; b) dinspre partea mai ridicată a unui teren; dinspre nord. ♦ (Cu valoare de interjecție) Strigăt de comandă echivalent cu „ridică-te!”, „ridicați-vă!”; p. ext. strigăt de încurajare, de aprobare, de simpatie. 3. (La comparativ, urmat de prep. „de”, indică o limită în raport cu o vârstă, o greutate, o valoare) Peste, mai mult de... ◊ Expr. Mai pe sus decât = mai presus decât, mai mult decât... 4. (La comparativ, indică o pagină, un capitol, un alineat într-un text) În cele precedente, în cele spuse sau arătate mai înainte, înapoi cu câteva pagini sau cu câteva rânduri. ♦ Sus-citat = citat mai înainte, pomenit în cele spuse sau scrise înainte. Sus-numit (și substantivat) = menționat, amintit, citat mai înainte. 5. În registrul acut, înalt, ridicat al vocii sau al unui instrument. ◊ Expr. Sus și tare = a) ferm, categoric, energic; b) în auzul tuturor, în gura mare. 6. (În mistica creștină) În cer, în rai. ◊ Loc. adv. De sus = de la Dumnezeu. – Lat. susum (= sursum).

PORTMANUSCRIS, portmanuscrise, s. n. (Tipogr.) Clește de lemn sau de metal care fixează pagina manuscrisului. – Port¹- + manuscris.

PORTPAGINĂ, portpagini, s. f. Suport de hârtie sau de carton pe care se așază zațul tipografic al unei pagini pentru a putea fi transportat. – Port¹- + pagină (după fr. porte-page).

ȘAIZECI num. card. Număr având în numărătoare locul între cifra cincizeci și nouă și șaizeci și unu și care se indică prin cifra 60 sau LX. ◊ (Adjectival) Are șaizeci de ani. ◊ (Substantivat) Șaizeci este o cifră. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Pagina șaizeci. ◊ (În componența numeralului adverbial corespunzător) Repetă de șaizeci de ori. ◊ (În componența numeralului multiplicativ corespunzător) De șaizeci de ori pe atâta. ◊ (În componența numeralului distributiv corespunzător) Câte șaizeci de lei. – Șase + zeci (refăcut după treizeci).

ȘAPTEZECI num. card. Număr având în numărătoare locul între șaizeci și nouă și șaptezeci și unu și care se indică prin cifra 70 sau LXX. ◊ (Adjectival) Cartea are șaptezeci de pagini. ◊ (Substantivat) Pe caiet era scris un șaptezeci. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Rândul șaptezeci. ◊ (În componența numeralului adverbial corespunzător) Merge de șaptezeci de ori. ◊ (În componența numeralului multiplicativ corespunzător) De șaptezeci de ori pe atâta. ◊ (În componența numeralului distributiv corespunzător) Le dă câte șaptezeci de lei. – Șapte + zeci.

CINCIZECI num. card. Număr situat în numărătoare între patruzeci și nouă și cincizeci și unu. ◊ (Adjectival) Acum cincizeci de ani. ◊ (Substantivat) Au muncit cincizeci. ◊ (În locul numeralului ordinal) Pagina cincizeci. ◊ (Intră în componența num. adverbial) De cincizeci de ori. ◊ (Precedat de „câte”, intră în componența num. distributiv) Vin câte cincizeci. ♦ (Substantivat) Semn grafic cu care se notează acest număr. [Var.: cinzeci num. card.] – Cinci + zeci.

SEMN, semne, s. n. 1. Tot ceea ce arată, ceea ce indică ceva. ◊ Loc. adv. Pe semne = după cât se pare, după cât se vede; probabil. ♦ Manifestare exterioară a unui fenomen care permite să se presupună sau să se precizeze natura lui. ◊ Expr. (În superstiții) Semn bun (sau rău, prost) = fapt, fenomen căruia i se atribuie însușirea de a prevesti un bine (sau o nenorocire). A avea semne sau a i se face cuiva semn = a avea indicii în legătură cu o întâmplare viitoare. A da semn (sau semne) de viață = a se manifesta, a-și vădi existența, a face să se audă noutăți despre sine. ♦ Fenomen luminos care apare uneori pe cer, fiind interpretat de superstițioși ca o prevestire. ♦ Fiecare dintre cele douăsprezece constelații ale zodiacului. ♦ Probă, dovadă. ◊ Loc. adv. În (sau ca) semn de (sau că)... = dând dovadă de..., ca probă că..., ca argument pentru... 2. Gest, mișcare care exprimă un gând, o intenție, o stare sufletească sau sugerează cuiva o acțiune. ♦ (Înv.) Semnal. Semnul de război. 3. Notă specifică, trăsătură distinctivă după care se recunoaște un lucru, o ființă; semnalment; însemnare făcută pe un lucru sau pe un animal cu scopul de a-l deosebi de celelalte sau de a-l recunoaște. ♦ Pată de altă culoare decât restul trupului pe care o au unele animale. 4. Obiect așezat într-un loc sau într-un anumit fel pentru a marca sau a despărți ceva; indicator. ◊ Semn de hotar (sau, în trecut, de moșie) = piatră, stâlp etc. care marchează un hotar sau linia de demarcație a unui teren; p. ext. hotar. ♦ Însemnare făcută spre a nu uita ceva. ◊ Semn de carte = fâșie îngustă de mătase, de carton, de piele etc. (special lucrată) care se pune între paginile unei cărți pentru a indica pagina la care s-a întrerupt lectura. ♦ Loc marcat, țintă pentru tras cu arma. 5. Ceea ce se vede undeva sau pe ceva după o atingere sau apăsare; urmă, pată. ♦ Urmă, cicatrice rămasă pe piele după o boală, o lovire, o rană etc. 6. Unitatea dintre un sens și o indicație grafică. ◊ Semne grafice = totalitatea literelor, cifrelor, semnelor de punctuație folosite în scriere. Semne de punctuație = semne grafice (punct, virgulă, două puncte etc.) întrebuințate pentru a despărți, în scris, părțile unei propoziții sau ale unei fraze sau propozițiile și frazele între ele. Semnele citării = ghilimele. Semne matematice = semne care servesc la indicarea operațiunilor matematice. Semne convenționale = figuri simbolice întrebuințate pentru a marca diferite notări pe hărți, planșe etc. Semn diacritic = semn adăugat unei litere, deasupra ei, dedesubt sau lateral, pentru a reda un sunet diferit de cel notat prin litera respectivă. Semn lingvistic = unitatea dintre un sens și un complex sonor. Semn moale = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul palatal al consoanei precedente. Semn tare = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul dur al consoanei precedente. Semn monetar = tot ceea ce se imprimă sau se gravează pe o monedă; p. ext. monedă. 7. Simbol, emblemă. ◊ Expr. Sub semnul (cuiva sau a ceva) = sub egida, sub auspiciile (cuiva sau a ceva). 8. Tot ceea ce evocă o persoană, un lucru sau un fapt; amintire. – Lat. signum.

VERSO s. n. Fața a doua a unei pagini de hârtie sau a unei pagini scrise sau tipărite; dosul paginii; contrapagină. – Din fr. verso, lat. [folio] verso.

FAȚĂ, fețe, s. f. I. 1. Partea anterioară a capului omului și a unor animale; chip, figură. ◊ Loc. adj. Din față = care se află înainte. De față = care se află prezent; care aparține prezentului. ◊ Loc. adv. În față = a) înainte; b) direct, fără înconjur, fără menajamente. Din față = dinainte. De față = în prezența cuiva. Pe față = direct, fără înconjur, fără menajamente; fără să se ferească. Față în față = unul înaintea (sau împotriva) celuilalt. ◊ Loc. prep. În fața (cuiva sau a ceva) = înaintea (cuiva sau a ceva). Din fața = dinaintea (cuiva sau a ceva). De față cu... = în prezența... Față cu... (sau de...) = a) în raport cu..., în ceea ce privește; b) pentru; c) având în vedere. ◊ Expr. A(-i) cânta (cuiva) cucul în (sau din...) față = (în superstiții) a-i merge (cuiva) bine. A fi de față = a fi prezent, a asista. A scăpa cu fața curată = a scăpa cu bine dintr-o situație dificilă. A face față (cuiva sau la ceva) = a rezista; a corespunde unei probe, unei sarcini. A pune (de) față (sau față în față) = a confrunta; a compara. A (se) da pe față = a (se) descoperi, a (se) demasca. A-și întoarce fața (de la...) = a nu mai vrea să știe de... A privi (sau a vedea, a zări pe cineva) din față = a privi (sau a vedea etc.) în întregime figura cuiva. Om (sau taler) cu două fețe = om ipocrit, fățarnic. A-i prinde (pe cineva) la față = (despre haine, culori) a-i sta bine, a i se potrivi. ♦ Expresie a feței (I 1); mină, fizionomie. ◊ Expr. A schimba (sau a face) fețe(-fețe) = a) a-și schimba subit fizionomia, culoarea obrazului (de jenă, rușine etc.); b) a se simți foarte încurcat la auzul sau la vederea unor lucruri sau situații neplăcute; a se tulbura, a se zăpăci; c) (despre mătăsuri) a-și schimba reflexele, culorile. A prinde față = a se îndrepta după o boală. ♦ Obraz. 2. Partea anterioară a corpului omenesc și a unor animale. Au căzut cu fața la pământ. 3. (Pop.; determinat prin „de om” sau „pământeană”) Om. 4. Persoană, personaj. Fețe simandicoase. ◊ Față bisericească = reprezentant al bisericii. II. 1. (Mat.) Fiecare dintre suprafețele plane care mărginesc un poliedru; fiecare dintre planele care formează un diedru. 2. Suprafață (în special a pământului, a apei). ◊ Expr. La fața locului = acolo unde s-a întâmplat (sau se va întâmpla) ceva. 3. Înfățișare, aspect. ♦ Partea de deasupra, expusă vederii și mai aleasă, a unor articole alimentare de vânzare. 4. Culoare. ◊ Expr. A-i ieși (unei pânze, unei stofe) fața (la soare, la spălat etc.) = a se decolora. 5. Partea lustruită, poleită, finisată atent etc. a unui obiect. ◊ Expr. A da față (unui lucru) = a lustrui, a polei, a netezi, a face să arate frumos (un lucru). ♦ Partea finită, expusă vederii, a unei țesături (în opoziție cu dosul ei). 6. (În sintagmele) Față de masă = material textil, plastic etc. folosit spre a acoperi o masă (când se mănâncă sau ca ornament). Față de pernă (sau de plapumă) = învelitoare de pânză în care se îmbracă perna (sau plapuma). 7. Prima pagină a fiecărei file. ♦ (Înv. și pop.) Pagină. 8. Fațadă. 9. (În sintagma) Fața dealului (sau a muntelui etc.) = partea dealului (sau a muntelui etc.) orientată spre soare sau spre miazăzi. – Lat. pop. facia (< facies).

SUBSOL, subsoluri, s. n. 1. Partea de pământ aflată sub suprafața solului; totalitatea formațiilor geologice mai vechi decât pătura actuală de sol. 2. Totalitatea încăperilor dintr-o clădire situate, total sau parțial, sub nivelul solului. 3. Loc în partea de jos a paginilor unei cărți, a unui periodic, rezervat notelor explicative; p. ext. notă explicativă dată în acest spațiu. ♦ Partea de jos a unei pagini de ziar, de periodic, de obicei despărțită de restul paginii printr-o linie orizontală, unde se publică, adesea pe toată lungimea foii, recenzii, articole cu subiect literar, științific etc. – Sub¹- + sol (după fr. sous-sol).

FILĂ, file, s. f. Fiecare dintre foile care alcătuiesc un caiet, o carte etc. formată din două pagini; p. ext. pagină. ◊ Expr. A cerceta (o lucrare) filă cu filă = (a cerceta, a verifica o lucrare) amănunțit, de la un capăt la altul, cu mare atenție. – Din ngr. filon.

DESCHIDE, deschid, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a sili pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A-și deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică), a face începutul; a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A trece mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai luminoasă, mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchide vb. III] – Lat. discludere.

COALĂ, coli, s. f. Foaie dreptunghiulară de hârtie (albă sau colorată), de celofan, de carton etc. ♦ (Și în sintagma coală de tipar) Unitate de măsură pentru volumul unei cărți, unui articol etc., egală cu 16 pagini tipărite. ♦ (Și în sintagma coală editorială) Unitate de măsură pentru volumul unei cărți, unui articol etc., egală de obicei cu 20 de pagini dactilografiate. Coală de autor = coală editorială egală cu 40 000 de semne tipografice sau cu 3 000 cm² de desen. ♦ Totalitatea mărcilor sau timbrelor tipărite pe aceeași foaie dreptunghiulară de hârtie și nedesprinse unele de altele. [Pl. și: coale] – Din ngr. kólla.

CONTRAPAGINĂ, contrapagini, s. f. A doua față a unei foi scrise sau imprimate. – Contra¹- + pagină.

EXPLICATIV, -Ă, explicativi, -e, adj. Care explică; explicator. ◊ Notă explicativă = explicație, de obicei în josul paginii, în care se dau relații în legătură cu textul sau cu un cuvânt din text. Dicționar explicativ = dicționar în care sunt explicate sensurile și întrebuințarea cuvintelor. – Din fr. explicatif.

COLOANĂ, coloane, s. f. 1. Stâlp cilindric de marmură, piatră, lemn etc., destinat să susțină o parte dintr-un edificiu sau să-l înfrumusețeze. ♦ (Anat.) Coloană vertebrală = totalitatea vertebrelor reunite cap la cap, formând axul de susținere a scheletului la animalele vertebrate; șira spinării. 2. (Fiz.) Masă cilindrică a unui fluid, închisă într-un tub sau țâșnind cu putere dintr-o conductă sau dintr-un rezervor. Coloană de mercur. 3. Fiecare dintre secțiunile verticale în care se împarte o pagină tipărită de ziar, revistă etc. și care este despărțită de celelalte printr-o linie neagră verticală sau printr-un spațiu alb; p. ext. conținutul unei astfel de despărțituri. ◊ Expr. A pune (pe cineva) pe două coloane = a demonstra că cineva a plagiat, expunând, în coloane alăturate, textul plagiatorului și originalul folosit de acesta. ♦ Rubrică într-un formular, registru etc. 4. Șir de cifre așezate unele sub altele într-un tabel, într-o matrice etc. pentru a putea fi adunate. 5. Nume dat mai multor aparate folosite în chimie și în industria chimică, alcătuite dintr-o manta cilindrică verticală de metal, de sticlă etc. care conține materiale adsorbante sau talere de formă specială, materiale filtrante etc. 6. Formație realizată prin dispunerea în adâncime a unităților militare în vederea deplasării lor. ♦ (Și în sintagma coloană de marș) Grup de oameni, de soldați, de vehicule etc. care se deplasează pe același itinerar în șiruri paralele. 7. (Cin.; în sintagma) Coloană sonoră = ansamblu de sunete (cuvinte, muzică etc.) care însoțesc imaginile unui film; pistă sonoră. – Din fr. colonne.

COLONCIFRĂ, coloncifre, s. f. Cifră plasată în partea de sus sau de jos a paginii unei cărți, reviste etc., care indică numărul de ordine al paginii respective în volum. – Din rus. kolonțifra (refăcut după cifră). Cf. germ. Kolumnenziffer.

COLONTITLU, colontitluri, s. n. Rând care se tipărește deasupra textului curent al fiecărei pagini de carte și care cuprinde titlul lucrării sau al capitolului, numele autorului etc. – Cf. fr. colonne-titre.

TRIMITERE, trimiteri, s. f. 1. Acțiunea de a trimite și rezultatul ei; trimis¹. ◊ Trimitere în judecată = intentare a unui proces. Casare (a unei hotărâri judecătorești) cu (sau fără) trimitere = casare cu (sau fără) înaintarea cauzei la altă instanță de judecată. 2. Scrisoare (la purtător) prin care un doctor, o secție sau un spital recomandă un pacient pentru consult sau tratament unui alt doctor, altei secții sau altui spital (de obicei specializate). 3. Notă în josul paginii unui text sau la sfârșitul lui, care indică o carte, o revistă etc. pentru confruntare sau consultare. [Var.: trimetere s. f.] – V. trimite.

RECTO s. n. invar. (în opoziție cu verso) Prima pagină a unei foi (scrise, tipărite etc.); pagina din dreapta a unei cărți, a unui manuscris etc. – Din fr., lat. recto.

REPAGINA, repaginez, vb. I. Tranz. A reface o paginație greșită. – Re¹- + pagina.

REVIZIE, revizii, s. f. Cercetare nouă, control, verificare, revizuire. ♦ Corectură făcută în pagini unui text ce urmează să fie tipărit. ♦ Inspecție. ♦ Formă de control (întreprinsă de obicei de organe speciale de control) care constă în revederea sau reverificarea documentelor de evidență privitoare la operații (contabile) care au avut loc anterior. ♦ Ansamblul operațiilor executate asupra unei instalații, a unei mașini etc., care constă în reglarea pieselor și aparatelor, în înlăturarea jocurilor survenite prin uzură etc. [Var.: reviziune s. f.] – Din fr. révision, lat. revisio, -onis.

RUBRICĂ, rubrici, s. f. 1. Despărțitură (verticală sau orizontală), cuprinzând una sau mai multe coloane, într-un registru, formular, grafic etc. 2. Spațiu rezervat (permanent) într-o publicație periodică pentru articole dintr-un anumit domeniu. 3. (Înv.) Titlu de pagină sau capitol care, în vechile manuscrise și cărți, se scria cu roșu. – Din fr. rubrique, lat. rubrica.

SĂRITURĂ, sărituri, s. f. 1. Rezultatul acțiunii de a sări; salt. ♦ Nume dat mai multor probe sportive (în atletism, natație, schi etc.) în care concurentul face un salt. 2. Spațiu parcurs într-un salt. 3. Fig. Trecere bruscă de la o idee la alta, de la o etapă, fază etc. la alta. ♦ Schimbare, oscilație bruscă. 4. Omisiune (de litere, de pagini); trecere cu vederea. – Sări + suf. -tură.

SIGNATURĂ, signaturi, s. f. 1. Steluță, cifră sau alt semn pus pe prima pagină a fiecărei coli de tipar dintr-o carte, pentru a ușura legătorului numărătoarea colilor. 2. Tăietură la mijlocul corpului unei litere pentru a înlesni zețarului recunoașterea poziției ei. – Din fr. signature.

CONTRATIPAR, contratipare, s. n. (Poligr.) Text tipărit pe versoul unei pagini tipărite. – Contra¹- + tipar.

CUSTODE, custozi, s. m. 1. Persoană însărcinată cu paza și cu păstrarea unor bunuri (mobile). Custode de bibliotecă. ♦ (Jur.) Persoană însărcinată cu paza unui obiect pus sub sechestru. 2. Cuvânt sau silabă însemnată pe ultima pagină a fiecărei coli sau pe fiecare pagină, în partea dreaptă sub ultimul rând, și repetată la începutul paginii următoare, pentru a arăta ordinea colilor și a paginilor manuscriselor. – Din fr. custode, lat. custos, -odis.^[1]

ASTERISC s. (TIPOGR.) stea, steluță. (~ul poate trimite la o notă aflată în josul paginii.)

FAȚĂ s. 1. v. obraz. 2. figură, fizionomie, obraz, oval, profil. (O ~ cunoscută.) 3. obraz, ochi (pl.). (Se spală pe ~.) 4. v. fizionomie. 5. v. persoană. 6. v. avers. 7. v. recto. 8. v. pagină. 9. v. fațadă. 10. acoperitoare, învelitoare. (~ la un fotoliu.) 11. față de masă = (înv. și reg.) masă, peșchir, pânzătură, (reg.) măsai, mesală, mesanică, (Ban. și Transilv.) măsar, măsăriță, (Ban.) măsarnică, (Transilv. și Maram.) măsoaie. (O ~ de in.) 12. v. înfățișare. 13. învelitoare, (prin Transilv. și Maram.) sac, (prin Transilv.) tăbuieț. (~ de pernă.) 14. v. suprafață.

NUMEROTA vb. v. pagina.

NUMEROTARE s. v. paginare.

NUMEROTAT adj. v. paginat.

NUMEROTAȚIE s. v. paginare.

PAGINA vb. a numerota. (A ~ un caiet.)

PAGINARE s. 1. numerotare, numerotație, paginație, (înv.) paginatură. (~ filelor unui caiet.) 2. v. paginație.

PAGINAT adj. numerotat. (Caiet ~.)

PAGINAT s. v. paginație.

PAGINATURĂ s. v. numerotare, numerotație, paginare, paginație.

PAGINAȚIE s. 1. v. paginare. 2. (TIPOGR.) paginare, paginat. (~ unui ziar.)

PAGINĂ s. față. (Pe prima ~ a cărții.)

REZOLVARE s. 1. v. clarificare. 2. (MAT.; concr.) dezlegare, răspuns, rezultat, soluție. (Aveți ~a problemei la pagina...) 3. v. soluționare. 4. v. tranșare.

contrapagină s. f. → pagină

pagina vb., ind. prez. 1 sg. paginez, 3 sg. și pl. paginează

paginare s. f., g.-d. art. paginării; pl. paginări

pagină s. f., g.-d. art. paginii pl. pagini

portpagină s. f. (sil. mf. port-) pagină

AERAT ~ă (~i, ~e) 1) (despre lichide, materiale granuloase etc.) Care este tratat prin introducere de aer. 2) (despre pagini scrise) Care are spațiu alb. /v. a aera

ANTOLOGIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de antologie; propriu antologiei. Pagini ~ce. /<fr. anthologique

BROȘURĂ ~i f. Lucrare tipărită cu un număr redus de pagini, legate într-o copertă subțire și moale. /<fr. brochure

CARTUȘ² ~e n. 1) Ornament sculptat, gravat sau desenat în formă de sul desfăcut parțial, având la mijloc diferite inscripții. 2) Text încadrat de pe o pagină. 3) Chenar care încadrează un text tipărit. /<fr. cartouche

COALĂ coli f. 1) Foaie dreptunghiulară de hârtie, de carton etc. de dimensiuni diferite. 2) Unitate de măsură pentru volumul producției editoriale și tipografice, egală cu 16 pagini tipărite. ~ de autor. ~ editorială. [G.-D. colii; Sil. coa-lă] /<ngr. kólla

COLOANĂ ~e f. 1) Stâlp înalt, cilindric, servind pentru susținere sau ca ornament al frontonului sau al părților interioare ale unui edificiu. 2) fig. Masă a unui fluid, care este închisă într-un tub cilindric sau care țâșnește dintr-o conductă. ~ de mercur. 3) tehn. Aparat alcătuit dintr-o manta verticală cilindrică, conținând materiale absorbante, filtrante etc. 4) poligr. Fragment vertical al unei pagini tipărite, despărțit printr-o linie verticală sau printr-un spațiu alb. 5) Rubrică într-un registru etc. 6) Șir de oameni sau de mașini care merg succedându-se. ~ de manifestanți. ~ de tractoare. 7) Formație a trupelor dispuse în adâncime. ~ de marș. 8): ~ sonoră ansamblul de cuvinte și muzică ce însoțește imaginile unui film. 9): ~ vertebrală totalitate a vertebrelor care formează axul scheletului; șira spinării. [G.-D. coloanei; Sil. co-loa-] /<fr. colonne

COLONCIFRĂ ~e f. poligr. Cifră plasată în partea de sus sau de jos a unei foi tipărite, care indică numărul de ordine al paginii în cadrul publicației date. /<fr. colonne-chiffre

COLONTITLU ~ri n. poligr. Titlu de coloană așezat, de regulă, în partea de sus a unei pagini de text și cules cu caractere mai mari, care cuprinde numele autorului și denumirea materialului. /<fr. colonne-titre

CONTRAPAGINĂ ~i f. A doua față a unei foi de hârtie (scrise); verso. /contra- + pagină

FAȚĂ fețe f. 1) Partea de dinainte a capului la om; obraz. 2) Ansamblu de trăsături specifice ale acestei părți; chip; figură; fizionomie. ~ acră. 3) pop. Individ considerat în raport cu societatea; persoană. ◊ ~ bisericească slujitor al cultului. 4) mat. Fiecare dintre suprafețele plane ale unui corp geometric. Fețele cubului. 5) rar Partea de deasupra a unui corp sau a unui obiect. ~a plapumei. 6) Aspect exterior. ~a Pământului. ◊ A-și pierde ~a a se decolora. 7) Prima pagină a unei foi de hârtie. [G.-D. feței] /<lat. facies

FILĂ ~e f. Fiecare dintre foile care alcătuiesc un caiet sau o carte, având două pagini. /<ngr. filon

FOAIE foi f. 1) Bucată dreptunghiulară de hârtie. ◊ ~ de titlu pagină de la începutul unei publicații (cuprinzând titlul, numele autorului, locul și anul apariției lucrării, editura etc.). A întoarce ~ia a se purta mai aspru cu cineva; a-și schimba atitudinea față de cineva. 2) (urmat de determinări) Document prin care se adeverește ceva; act. ◊ ~ de drum a) act eliberat unui șofer, în care este indicat itinerarul și însărcinările; b) bilet plătit de o organizație și pe baza căruia o persoană sau un grup de persoane are dreptul să călătorească pe o anumită rută. 3) Organ al plantelor superioare, format dintr-un limb și o codiță; frunză. 4) înv. Publicație periodică ce oglindește evenimentele curente. 5) Lățimea unei pânze folosită în întregime la confecționarea hainelor. 6) Piesă vestimentară femeiască care acoperă corpul de la talie în jos; fustă. 7) Strat subțire de aluat. 8) Bucată de material de grosime foarte mică. ~ de tinichea. [G.-D. foii; Sil. foa-ie] /<lat. folia

FOILETON ~oane n. 1) Spațiu în partea de jos a unei pagini de ziar rezervat pentru o rubrică permanentă. 2) Articol științific (de literatură sau de critică) care apare regulat în partea de jos a unui ziar. 3) Articol publicistic pe o temă de actualitate, publicat într-un ziar sau într-o revistă. * Roman-~ proză ce se publică pe fragmente în mai multe numere consecutive de ziar sau de reviste. [Sil. fo-i-] /<fr. feuilleton

FOLIO n. 1) Format de carte care se obține printr-o singură îndoire a colii de hârtie. 2) Suprafață formată din două pagini alăturate, numerotate o singură dată. [Sil. -li-o] /<lat. [in] folio, fr. folio

FRONTISPICIU ~i n. 1) Parte superioară a fațadei unui edificiu sau a unui monument. 2) Fațadă principală a unui edificiu. 3) Pagină a unei cărți pe care este imprimat titlul și numele autorului; foaie de titlu. 4) Planșă ilustrată, plasată înaintea foii de titlu. 5) Parte superioară a primei pagini de ziar, cuprinzând denumirea ziarului și alte indicații. [Sil. -pi-ciu] /<fr. frontispice, lat. frontispicium

IN-CVARTO adj. invar. 1) (despre formatul unei cărți) Care are coala de hârtie îndoită în patru, formând opt pagini. 2) (despre cărți) Care are formatul unei astfel de coli. /<lat. in-quarto

INDEX ~uri n. Listă (alfabetică) a numelor citate, termenilor sau materiilor cuprinse într-o carte cu indicarea paginilor unde se află; indice. /<lat., fr. index

INDICE ~i m. 1) mat. chim. Semn (număr sau literă) pus alături de o literă (de obicei la dreapta ei și mai jos) pentru a-i preciza valoarea și semnificația. 2) Expresie numerică ce caracterizează din punct de vedere cantitativ un fenomen social-economic. 3) Ac la instrumentele de măsurat care indică valorile unei mărimi variabile; indicator; arătător. 4) Listă (alfabetică) a numelor citate, a termenilor sau a materiilor dintr-o carte, cu indicarea paginilor unde se află; index. /<lat. index, ~icis, it. indice

IN-FOLIO adj. invar. 1) (despre formatul unei cărți) Care are coala de hârtie îndoită în două, formând patru pagini. 2) (despre cărți) Care are formatul unei astfel de coli. [Sil. -li-o] /Cuv. lat.

IN-OCTAVO adj. invar. 1) (despre formatul unei cărți) Care are coala de hârtie îndoită în opt, formând șaisprezece pagini. 2) (despre cărți) Care are formatul unei astfel de coli. /Cuv. lat.

A INTERFOLIA ~ez tranz. (foi albe) A intercala între paginile unei cărți. /<fr. interfolier

MANȘETĂ² ~e f. 1) Titlu cu caractere aldine, imprimat pe prima pagină a unui ziar sau a unei publicații periodice, care anunță o știre importantă. 2) Text scurt folosit ca titlu generic pentru mai multe articole de ziar, cu o temă comună. /<fr. manchette, germ. Manschette

AL NOUĂLEA a ~a num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul nouă în ordinea numărării; care vine după al optulea. Pagina a noua. ◊ A fi (sau a se crede) în ~ (sau al șaptelea) cer (a fi) în culmea fericirii; a fi nespus de fericit. /nouă + le + a

A PAGINA ~ez tranz. 1) (manuscrise, cărți etc.) A supune operației de numerotare a paginilor. 2) poligr. (texte în șpalturi) A aranja în format de pagini; a pune în pagini. /Din pagină

PAGINATOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Tipograf specializat în paginarea textelor culese. /pagina + suf. ~tor

PAGINAȚIE ~i f. 1) v. A PAGINA. 2) Secție a unei tipografii în care se paginează. 3) Imprimat al unui text pus în pagină și destinat corectării greșelilor. [G.-D. paginației; Sil. -ți-e] /<fr. pagination

PAGINĂ ~i f. 1) Față a unei file. ◊ A pune în ~ a pagina. 2) fig. Moment din viața unui popor sau a unei persoane. [G.-D. paginii] /<lat. pagina, germ. Pagina

REGAL³ ~e n. tipogr. Dulap în care se păstrează casetele cu litere și suporturile pentru pagini. /<germ. Regal

REGLET ~e n. poligr. Piesă de metal folosită la umplerea spațiilor albe, în forma de tipar, a unei pagini. /<fr. réglet

SCARĂ scări f. 1) Dispozitiv format din două bare paralele, unite prin chingi orizontale scurte, egal distanțate, folosit pentru urcare și coborâre. ~ de lemn. ~ dublă. 2) Element al unei construcții, constând dintr-un șir de trepte și servind la realizarea comunicării de la un nivel la altul. ~ principală. ~ de serviciu. ◊ ~ rulantă scară cu trepte mobile; escalator. A trage la ~ a apropia un vehicul de intrarea într-o clădire. 3) Treaptă (sau câteva trepte) destinată urcării sau coborârii dintr-un vehicul. ~a vagonului. ~ de bord. 4) Fiecare dintre cele două inele prinse de șa, în care își sprijină piciorul călărețul. ◊ A pune piciorul în ~ a încăleca. 5) Serie de indici de valori dispuși în ordine crescândă sau descrescândă; gradație. ◊ ~ de temperatură sistem de valori numerice consecutive, care corespund valorilor respective ale temperaturii. ~ muzicală totalitate a sunetelor folosite în muzică, dispuse după înălțime în ordine ascendentă sau descendentă. ~ socială ierarhia rangurilor în societate. 6) Linie gradată pe care sunt reprezentate în mic distanțele reproduse pe o hartă sau pe un plan; raportul dintre lungimea unei linii pe o hartă sau pe un plan și lungimea reală a aceleeași linii în natură. ◊ La ~ într-un raport determinat și invariabil față de realitatea reprodusă. A reduce la ~ a reprezenta un obiect în mic, păstrând raportul dimensiunilor acestuia față de realitate. 7) fig. Valoare a unei mărimi determinată în raport cu o unitate dată; măsură. ◊ Pe ~ mondială cuprinzând lumea întreagă. Pe (o) ~ largă (sau întinsă) de proporții mari; mult. 8) înv. Listă de materii, de nume sau de cuvinte dintr-o carte aflată, de obicei, la sfârșitul acesteia, cu indicarea paginilor respective. [G.-D. scării ] /<lat. scala

SEMN ~e n. 1) Ceea ce servește pentru a indica sau exprima ceva; indicator. ~ de ploaie. ◊ ~ de hotar obiect (piatră, stâlp, copac etc.) care indică o linie de demarcație. ~ de carte fâșie de carton sau de alt material pusă într-o carte pentru a indica pagina, unde a fost întreruptă lectura. A face ~ (sau ~e) a face o mișcare care sugerează ceva. ~e grafice totalitate a semnelor folosite în scriere. ~e de punctuație semne grafice (virgulă, punct, punct și virgulă etc.), care indică în scris intonația și structura sintactică a vorbirii. ~ diacritic semn pus deasupra sau dedesubtul unei litere pentru a-i indica o valoare fonetică suplimentară. ~e matematice semne care indică anumite operații matematice. ~e convenționale figuri simbolice menite să reprezinte ceva în mod convențional. ~ monetar a) tot ceea ce este imprimat pe o monedă; b) însăși moneda. ~ verbal (sau lingvistic) unitate semnificativă a limbii. 2) Marcă specială făcută pentru a recunoaște un lucru sau o ființă. 3) Pată naturală proprie unui obiect sau unei ființe. 4) Urmă lăsată de un obiect în rezultatul acțiunii unui factor extern. 5) Particularitate după care poate fi recunoscut un lucru sau un fenomen; indiciu. ~e de boală grea. ◊ ~ bun (sau rău) semn care ar prevesti ceva plăcut (sau ceva neplăcut). A da ~ (sau ~e) de viață a da de știre despre sine. În (sau ca) ~ ca dovadă. Sub ~ul având ca simbol. /<lat. signum

SIGNATURĂ ~i f. poligr. 1) Cifră, steluță sau alt semn ce se pune pe prima pagină a fiecărei coli de tipar dintr-o publicație, pentru a înlesni broșarea colilor în ordinea cuvenită. 2) Mică tăietură făcută la mijlocul unei litere, pentru ca zețarul să observe mai ușor poziția acesteia. /<fr. signature, lat. signatura

SUBSOL ~uri n. 1) Parte a scoarței terestre situate dedesubtul solului. 2) Parte a unei clădiri situată mai jos de suprafața solului; etaj subteran. 3) Spațiu din partea de jos a unei pagini de ziar, unde se publică articole mari. 4) Parte din josul unei pagini de carte unde se fac trimiteri bibliografice sau note explicative. /sub- + sol

SUTĂ¹ ~e num. card. 1) Nouăzeci plus zece. O ~ de pagini. 2) cu valoare de num. ord. Al sutălea; a suta. /<sl. suto

ȘPALT¹ ~uri n. Zaț în formă de coloană, pe copia căruia se fac corecturile tipografice (înainte de paginare). /<germ. Spalt

TABLĂ¹ table f. 1) Foaie metalică subțire, folosită la acoperitul caselor și la confecționarea diferitelor obiecte; tinichea. 2) Placă cu inscripții; tăblie. ◊ Tablă cerată placă de lemn, acoperită cu un strat de ceară pe care, în antichitate, se scria cu stilul. 3) Panou special, vopsit într-o culoare închisă, pe care se poate scrie cu creta. 4) Foaie cuprinzând desenul unui ansamblu de rubrici completate cu cifre, date, informații, simboluri, prezentate într-o anumită ordine; tabel. ◊ Tablă de materii foaie de la începutul sau de la sfârșitul unei cărți sau a unei reviste, care cuprinde numerele compartimentelor cu indicarea paginilor corespunzătoare; cuprins; sumar. Tabla înmulțirii (sau Tabla lui Pitagora) tabel care conține produsele înmulțirii între ele a primelor zece numere. 5) reg. Recipient cu fundul plat și cu marginile ușor ridicate, pe care se aduc mâncarea și tacâmurile la masă; tavă. 6) reg. Parcelă de pământ semănată. [G.-D. tablei; Sil. ta-blă] /<lat. tabula, ung. tábla, fr. table

TRIMITERE ~i f. 1) v. A TRIMITE. 2) Indicație scrisă dată de o instituție medicală unui pacient pentru tratament sau pentru consultație (la o altă instituție sau la un medic specialist). 3) Notă bibliografică sau explicativă din josul unei pagini sau de la sfârșit. /v. a trimite

ZAȚ¹ ~uri n. Text cules cu caractere tipografice și așezat în forme de dimensiunile paginilor, gata pentru tipărit. /<germ. Satz

ZĂLOAGĂ ~ge n. înv. Indicator (de diferite forme), de obicei din hârtie, care se punea într-o carte (pentru a găsi ușor pagina unde s-a oprit cu cititul sau locurile ce prezintă interes); semn de carte. /<sl. zaloga

web – În WWW (World Wide Web) sau orice alt sistem de hipertext, un set de documente conexe care formează o prezentare de tip hipertext. Nu este obligatoriu ca documentele să fie stocate pe același sistem de calcul, dar ele sunt înlănțuite explicit, de obicei prin intermediul butoanelor interne de navigare. Un web include, în general, o pagină de întâmpinare (welcome page), care este documentul cel mai important din web (pagina inițială – home page). [Dicționar de calculatoare și Internet, ed. Teora]^[1]

COLONCIFRU s.n. (Poligr.) Cifră care arată numărul de ordine al paginii unei cărți. [Var. coloncifră s.f. / < fr. colonne-chiffre, cf. germ. Kolumnenziffer].

FOLIO s.n. 1. Foaie de hîrtie îndoită o singură dată și formînd o coală de format mare, numerotată pe o singură parte. V. in-folio. ♦ Număr al unei pagini. 2. Peliculă care, aplicată pe o hîrtie subțire, servește la imprimarea titlurilor pe copertele legate în pînză sau piele. [Pron. -li-o. / < fr. folio, cf. it. foglio, lat. folium – foaie].

IN-CVARTO adj., s.n. invar. (Format) în care coala de hîrtie imprimată a fost îndoită în patru, alcătuind opt pagini; (carte) care are acest format. [Scris și in-quarto, var. in-cuarto adj., s.n. invar. / cf. fr. in-quarto, lat. in quarto].

MANȘETĂ s.f. 1. Capătul de jos (răsfrînt) al mînecii unei cămăși bărbătești sau al pantalonilor. 2. Garnitură de etanșare de forma unui inel răsfrînt, confecționată din piese sau din cauciuc. 3. Titlu scris cu caractere grase pe prima pagină a unui ziar (anunțînd o știre importantă etc.). ♦ Indicație bibliografică în partea de jos a copertei interioare a publicațiilor periodice, cuprinzînd datele necesare identificării periodicului respectiv. 4. Text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care tratează aceeași temă; (p. ext.) spațiu rezervat acestor texte. 5. (La scrimă) Lovitură dată cu antebrațul. [< fr. manchette, germ. Manschette].

MARJĂ s.f. (Franțuzism) 1. Margine; bord. ♦ Spațiu alb la marginea unei pagini. ♦ Spațiu sau timp liber, care poate fi folosit ca rezervă; rezervă. 2. Diferență dintre prețul de vînzare și prețul de cumpărare al unei mărfi, evaluată în procente; valoarea maximă sau minimă pe care o atinge un preț înainte de încheierea unei tranzacții comerciale. [< fr. marge].

MICROFIȘĂ s.f. Fotografie care reproduce la scară redusă pagini de carte sau alte materiale. [< fr. microfiche].

NORMĂ s.f. 1. Regulă obligatorie, lege după care trebuie să se conducă cineva sau ceva. ♦ (Estet.) Regulă, canon al creației artistice. 2. Totalitatea condițiilor minimale pe care trebuie să le îndeplinească un sportiv pentzru a se califica, a obține un titlu. 3. Criteriu, mijloc de apreciere. 4. Cantitate de produse care trebuie realizată de un muncitor într-o unitate de timp. 5. Numele autorului și titlul prescurtat al lucrării, imprimate cu litere mici în colțul stîng de jos al primei pagini din fiecare coală de tipar. 6. (Mat.) Număr pozitiv care se asociază anumitor mărimi matematice și care generalizează proprietățile, valorile absolute ale numerelor și ale modului numerelor complexe. [Cf. lat. norma, fr. norme, rus. norma].

PAGINARE s.f. Acțiunea de a pagina și rezultatul ei; punere în pagină, paginat, paginație. [< pagina].

PAGINAT s.n. Paginare. [< pagină].

PAGINATURĂ s.f. (Poligr.; rar) Numerotarea paginilor unei opere; paginație. [Cf. it. paginatura].

RECTO s.n. (op. verso) Prima pagină a unei foi (scrise, tipărite). [< fr., lat. recto].

REPORT s.n. 1. (Cont.) Trecere a unei sume, a unui total din josul coloanei în fruntea coloanei de pe pagina următoare a unui registru; (p. ext.) suma, totalul reportat. ♦ Prelungire a unei operații de bursă ajunse la termen pînă la lichidarea următoare. 2. Trecere a unei lucrări editoriale dintr-un plan de apariție în unul posterior. [< fr. report].

REPORTA vb. I. tr. A face un report; a trece pe pagina următoare totalul sumelor adunate de pe o pagină a unui registru. [< fr. reporter].

ȘMUȚTITLU s.n. (Poligr.; rar) Copertă falsă, interioară; pagină de gardă. [< germ. Schmutztitel].

VERSO s.n. (op. recto) Fața a doua a unei foi (scrise sau tipărite); contrapagină, dosul paginii. [< fr. verso, cf. lat. folio verso].

COLOANĂ s. f. 1. stâlp cilindric de piatră, marmură etc. destinat să susțină un antablament. ♦ formație cu aspect de stâlp apărută în peșteri prin unirea unei stalactite cu o stalagmită. ◊ coloană vertebrală = șira spinării. ♦ parte dintr-un catarg care iese deasupra punții. 2. masă a unui fluid care ia formă cilindrică atunci când este închisă într-un tub sau când țâșnește cu putere dintr-o conductă. 3. secțiune verticală a unei pagini tipărite sau manuscrise. ♦ rubrică (într-un formular, într-un registru etc.). 4. șir vertical de cifre. 5. denumire a mai multor aparate în chimie și în industria chimică, dintr-o manta verticală, cilindrică, de metal etc., conținând materiale absorbante, filtrante etc. 6. convoi de oameni, animale, vehicule, nave, care merge rânduit în șiruri paralele în adâncime. ◊ coloana a cincea = grup de trădători în slujba dușmanului, care organizează diversiuni, acte de sabotaj etc. pentru a dezorganiza spatele frontului. 7. (cinem.) coloană sonoră = ansamblu de sunete care însoțește imaginile unui film. (<fr. colonne)

COLONCIFRĂ s. f. cifră care arată numărul de ordine al paginii unei cărți. (rus. kolonțifra, după germ. Kolumnenziffer)

COLONTITLU s. n. rând tipărit deasupra textului unei pagini, cu numele autorului cărții, titlul capitolului etc. (după germ. Kolumnentitel)

AERAT, -Ă adj. 1. (Despre lichide, materiale granuloase etc.) Tratat prin introducere de aer. 2. (Despre cereale) Răcit cu ajutorul aerului, prin vînturare etc. 3. (Despre pagini) Spațiat. [< aera].

VACAT s.n. (Poligr.) Pagină a unei lucrări tipărite pe care nu s-a imprimat nimic. ♦ Pagină goală, albă. [< germ. Vakat].

BAGHETĂ s.f. 1. Bețișor; vergea, nuielușă. ♦ Bețișor folosit de dirijori pentru conducerea unei orchestre, a unui cor etc.; (fig.) modul de interpretare, talentul unui dirijor. ♦ Bețișor de diferite dimensiuni cu care se lovesc membranele, coardele sau lamele unor instrumente muzicale. ♦ Corpul principal al arcușului. ♦ Dungă colorată care împodobește uneori ciorapii pe partea exterioară a gleznelor. 2. Piesă cilindrică, subțire, a unui mecanism sau a unei mașini. 3. Mulură mică cu secțiune semicirculară, netedă sau decorată, de culoare diferită de cea a mulurii principale, cu care se decorează un element arhitectonic. 4. (Poligr.) Element ornamental, așezat lateral pe o pagină de carte etc. [< fr. baguette, cf. it. bacchetta].

COLOANĂ s.f. 1. Stîlp de piatră, de marmură etc. de formă cilindrică, destinat să susțină o parte dintr-un edificiu. ◊ Coloană vertebrală = șira spinării. ♦ Parte dintr-un catarg care iese deasupra punții. 2. Masă a unui fluid, care ia formă cilindrică atunci cînd este închisă într-un tub sau cînd țîșnește cu putere dintr-o conductă. 3. Secțiune verticală a unei pagini tipărite sau manuscrise; conținutul acesteia. ♦ Rubrică (într-un formular, într-un registru etc.). 4. Șir vertical de cifre. 5. Denumire a mai multor aparate folosite în chimie și în industria chimică, alcătuite dintr-o manta verticală, cilindrică, de metal etc., conținînd materiale absorbante, materiale filtrante etc. 6. Convoi de oameni, de animale, de vehicule care merge orînduit în șiruri paralele în adîncime. 7. (Cinem.) Coloană sonoră = ansamblul de sunete care însoțește imaginile unui film. [Cf. lat. columna, fr. colonne, it. colonna, ngr. kolona].

COLONTITLU s.n. (Poligr.) Rînd tipărit deasupra textului unei pagini care cuprinde numele autorului cărții, titlul capitolului etc. [Cf. germ. Kolumnentitel, fr. colonne-titre].

CONTRAPAGINĂ s.f. A doua față a unei foi scrise sau tipărite. [< contra- + pagină].

CUSTODE s.m. 1. Cel care păzește sau păstrează un lucru care i-a fost încredințat. ♦ Persoană însărcinată cu paza unui obiect pus sub sechestru. 2. Cuvînt sau silabă însemnată pe ultima pagină a fiecărei coli sau pe fiecare pagină, în partea dreaptă sub ultimul rînd, și repetat la începutul paginii următoare pentru a arăta ordinea colilor și a paginilor manuscriselor. [Pl. -ozi. / cf. fr. custode, lat. custos, -odis – păzitor].

EXPLICATIV, -Ă adj. Care servește la explicarea a ceva. ◊ Notă explicativă = explicație a unui cuvînt, a unei chestiuni în legătură cu un text (care se dă de obicei în josul paginii); dicționar explicativ = dicționar în care sunt explicate cuvintele pe sensuri. [< fr. explicatif, lat. explicativus].

FORMAT s.n. Forma și dimensiunile unui obiect; dimensiunile unei pagini care rezultă în urma împăturirii unei coli de tipar; (p. ext.) dimensiune. ♦ Formare. ◊ Mașină de format = mașină care execută îndesarea în forme, cutii de miez sau alte dispozitive a amestecului de materiale necesare obținerii formelor de turnătorie. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. format, it. formato].

FORMĂ s.f. 1. Înfățișare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofică ce desemnează modul de existență, de organizare internă, interacțiunea și legăturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maximă capacitate de efort a organismului, obținută prin antrenament; condiție fizică bună. ◊ A fi în formă = a fi, a se afla în cele mai bune condiții. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprimă conținutul unei opere de artă (mai ales de literatură). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. 4. Dispoziție legală de procedură. ◊ Viciu de formă = nerespectare a unei dispoziții de procedură care atrage anularea unui act sau a unei hotărîri judecătorești. 5. Aspect pe care îl ia un cuvînt pentru a îndeplini o funcție gramaticală. 6. Stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul în care se toarnă o piesă. ♦ (Poligr.) Cutie de oțel în care se toarnă litere; zaț al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusă aceeași relație. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].

FRONTISPICIU s.f. 1. Fațada, fața principală a unui edificiu, a unui monument etc. 2. Prima pagină (ilustrată uneori cu viniete) a unei cărți, care conține titlul, numele autorului etc. ♦ Partea de sus de pe pagina întîi a unui ziar, unde sunt scrise titlul și alte indicații. [Pron. -ciu, pl. -ii. / cf. fr. frontispice, lat. frontispicium < frons – frunte, inspicio – a privi].

IN-FOLIO adj., s.n.invar. (Format) în care coala de hîrtie imprimată este împăturită în două, formînd patru pagini; (carte) care are acest format. [Pron. -li-o. / < fr., lat. in-folio].

IN-OCTAVO adj., s.n. invar. (Format) în care coala de hîrtie imprimată este împăturită în opt, formînd șaisprezece pagini; (carte) care are acest format. [< fr., lat. in-octavo].

INTERFOLIA vb. I. tr. A intercala file albe între paginile tipărite ale unei cărți. [Pron. -li-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. interfolier].

LETRINĂ s.f. 1. (Poligr.) Inițială, de obicei ornamentală, de înălțimea cîtorva rînduri, cu care începe un capitol sau un paragraf. 2. Literele majuscule (alcătuind o silabă) imprimate la dicționare pe fiecare pagină deasupra coloanelor, spre a ușura căutarea cuvîntului dorit; colontitlu. [< fr. lettrine, cf. it. letterina].

LINIE s.f. 1. Figură continuă cu o singură dimensiune, descrisă de un punct prin deplasare sau obținută prin intersecția a două suprafețe. 2. Trăsătură imaginară care arată o direcție dată, o limită etc. 3. Descendență, filiație. 4. Sistem de fortificații. ◊ Navă de linie v. navă. ♦ Șirul luptătorilor într-o bătălie; șir de tranșee; direcția generală a pozițiilor trupelor. 5. Cele două șine paralele pe care merge trenul; totalitatea instalațiilor unei căi ferate. 6. Legătură aeriană sau maritimă între două puncte. ♦ Legătură de telecomunicații între două puncte. 7. (La pl.) Trăsăturile caracteristice ale unui obiect, ale feței cuiva; contur, profil. ♦ Ținută. 8. (Fig.) Orientare; direcție. 9. (Poligr.) Rînd într-o pagină. ♦ Placă subțire de metal cu care se imprimă liniile sau se distanțează rîndurile. 10. Riglă. 11. (Mar.) Ecuator. [Pron. -ni-e, gen. -iei. / < lat., it. linea, cf. germ. Linie].

MARGINALIA s.f. (Liv.) Note, titluri imprimate pe marginea unei pagini, lîngă text. ♦ Articol cu note și însemnări pe marginea paginilor. [Pron. -li-a. / < lat. marginalia].

prijmă s.f. (înv.) prima pagină a unei scrieri; pagina din dreapta a unei cărți; recto (opus lui verso).

MICROFILM s.n. Film folosit pentru reproducerea la scară redusă a documentelor, a unor pagini de carte etc. [< fr. microfilm].

NUMEROTATOR s.n. Instrument pentru numerotat paginile diferitelor imprimate. [< numerota + -tor, cf. fr. numeroteur].

caște s. f. – În tipografie, lumina paginii. Germ. Kasten, prin intermediul pol. kaszta, sau al mag. kásta (Cihac, II, 45).

PAGINA vb. I. tr. 1. A dispune în pagini (la o carte, la un ziar etc.) materialul cules în șpalturi; a numerota paginile unei cărți. 2. A schița planul de dispunere a materialului unui ziar înainte de a fi dat la cules. [< fr. paginer].

PAGINATOR, -OARE s.m. și f. Tipograf care așază în pagini textul cules și corectat. [< pagina + -tor].

PAGINAȚIE s.f. (Poligr.) Așezare în pagini a materialului cules în șpalturi; paginare; secție unde se face această operație. ♦ Numerotare a paginilor unei cărți. [Gen. -iei, var. paginațiune s.f. / cf. fr. pagination].

PAGINĂ s.f. 1. Față a unei foi de registru, de carte, de revistă etc.; cuprinsul, textul unei asemenea fețe. 2. (Fig.) Moment, eveniment, întîmplare din viața cuiva. [Pl. -ni, -ne. / cf. lat. pagina, it. pagina].

REPAGINA vb. I. tr. A pagina din nou. [< re- + pagina].

REVIZIE s.f. Faptul de a revizui; cercetare, control, verificare. ♦ (Poligr.) Ultima corectură făcută în pagini. ♦ Inspecție. [Gen. -iei, var. reviziune s.f. / cf. fr. révision, it. revisione, lat. revisio].

SIGNATURĂ s.f. 1. Semn pus pe prima pagină a fiecărei coli de tipar a unei cărți, care ușurează legătorului numerotarea colilor. 2. Mic șanț tăiat în blocul unei litere, care înlesnește zețarului recunoașterea poziției ei. [< fr. signature].

SIGNET s.n. Panglică subțire care se atașează la partea de sus a cotorului unei cărți pentru a ușura găsirea paginii; semn de carte. [< fr. signet].

SUBSOL s.n. 1. Partea imediat inferioară solului, de sub suprafața Pămîntului; totalitatea rocilor aflate sub nivelul solului. 2. Parte a unei clădiri aflată sub nivelul solului. 3. Loc în partea de jos a paginilor unei cărți, unde se tipăresc note explicative. ♦ Partea de jos a unei pagini de publicație periodică, unde se publică pe întreaga lungime a foii recenzii, articole literare sau științifice etc. [< sub- + sol, după fr. sous-sol].

PAGINATURĂ s. f. (< pagina; cf. it. paginatura) Numerotare a paginilor unei lucrări; șir de numere succesive care reprezintă această numerotare.

custode (custozi), s. m. – 1. Persoană însărcinată cu paza. – 2. Cuvînt care se repetă în josul paginii, în tipărirea de odinioară. Lat. custos (sec. XVIII). – Der. custodie, s. f. (pază; supraveghere), din lat. custodia (sec. XVII); custodia, vb. (a păstra un obiect în custodie).

față (fețe), s. f. – 1. Chip. – 2. Figură. – 3. Persoană, individ. – 4. Aspect, înfățișare. – 5. Frunte, parte superioară. – 6. Suprafață, parte superioară. – 7. Cuvertură (husă; învelitoare; cuvertură de pat; față de masă; față de pernă). – 8. La țesături partea de pe față. – 9. Avers. – 10. Pagină a unei file. – 11. Loc expus la soare, solariu. 12. Loc expus la vînt. – Față de. – Față’n față. – De față. – În față. – Pe față. – Mr., megl. față, istr. fǫte. Lat. făcia în loc de făcies (Diez, I, 166; Pușcariu 589; Candrea-Dens., 565; REW 3130; Philippide, II, 641; DAR); cf. alb. fakje, it. faccia, prov. facha, fr. face, sp. faz, haz, port. face, ngr. φάτσα. Sensul de „persoană” ar putea fi un calc după gr. πρόσωπον (Sandfeld 37). Der. făța, vb. (Trans., a se coace farfuriile la foc); fățoaie, s. f. (Maram., față de masă); fățos, adj. (frumos); feție, s. f. (solariu, loc însorit); fățare, s. f. (față de masă; suprafața ariei; înv., ipocrizie), cu suf. -are (după DAR, ultimul sens s-ar explica printr-unul intermediar, de „mască”); fățări, vb. (înv., a se dovedi părtinitor și nedrept; înv., a disimula); fățărie, s. f. (înv., părtinire; înv., ipocrizie), ambele cuvinte ce par de origine cultă (sec. XVII), fără circulație populară; fățarnic, adj. (înv., părtinitor; ipocrit); fățărnicie, s. f. (ipocrizie); fățărnicește, adv. (în mod ipocrit); fățărnici, vb. (înv., a se arăta părtinitor; înv., a disimula); fățiș, adv. (înv., de față; în mod public; în mod deschis, sincer); înfățișa (var. fățișa), vb. (a prezenta; a expune, a explica, a reprezenta; a compărea; refl., a se arăta); (în)fățișat, adv. (de față; în mod public); înfățișetor, adj. (care prezintă; care reprezintă); înfăța, vb. (a pune sau a schimba fața de pernă sau fața de masă); desfăța, vb. (a scoate fața de pernă sau de masă); fățui, vb. (a egala, a netezi; a peria, a pili, a cizela; a pălmui), pentru al cărui ultim sens cf. fr. taloche „drișcă, fățuitoare” și „palmă, lovitură”; fățuitor, s. m. (fățuitoare); fățuitoare, s. f. (perie, drișcă); feți, vb. (a tăia lemnul în formă pătrată). Der. neol. fațadă, din fr. façade încrucișat cu față; fațetă, s. f. (aspect), din fr. facette, cu aceeași încrucișare. Cf. sb. faca „față”, pol. dial. și rut. facka „palmă” (Candrea, Elemente, 407; după Berneker 277, din ven. fazza), rut. facernyi „ipocrit” (Candrea, Elemente, 407; Miklosich, Wander., 14).

filă (file), s. f. – Foaie, pagină. – Mr. filă. Ngr. φύλλον (DAR; Gáldi 189). În trecut s-a întrebuințat și forma filadă, s. f., din ngr. φυλλάδα. – Der. fila, vb. (a răsfoi încet în mînă cărțile de joc).

AERAT, -Ă adj. 1. tratat prin introducere de aer. 2. (despre cereale) răcit cu ajutorul aerului, prin vânturare etc. 3. (despre un text) cu o structură simplă; (despre pagini) spațial. (< aera)

BAGHETĂ s. f. 1. bețișor; nuielușă. ◊ vergea subțire folosită de dirijori; (fig.) modul de interpretare, talentul unui dirijor. ◊ băț de lemn sau de metal servind la punerea în vibrație a unor instrumente de percuție. 2. partea de lemn a arcușului. 3. dungă colorată care împodobește uneori ciorapii pe partea exterioară. 4. piesă cilindrică, subțire, a unui mecanism, a unei mașini. 5. mulură mică cu secțiunea semicirculară, netedă sau decorată, de culoare diferită de cea a mulurii principale, cu care se decorează un element arhitectonic. 6. element ornamental așezat lateral pe o pagină de carte, de catalog etc. 7. pâine lungă și subțire. (< fr. baguette)

CONTRAPAGINĂ s. f. a doua față a unei foi scrise sau tipărite. (< contra¹- + pagină)

CUSTODE s. m. 1. cel care are în grijă paza unor bunuri. 2. lucrător într-o bibliotecă având misiunea de a supraveghea eliberarea și restituirea cărților în sala de lectură. 3. cuvânt, silabă însemnată pe ultima pagină a fiecărei coli sau pe fiecare pagină, în partea dreaptă sub ultimul rând, și repetat la începutul paginii următoare pentru a arăta ordinea colilor și a paginilor manuscriselor. (< it. custode, lat. custos, -odis)

FOLIO s. n. 1. foaie de hârtie îndoită o singură dată și formând o coală de format mare, numerotată pe o singură parte. ◊ număr al unei pagini. 2. peliculă care, aplicată pe o hârtie subțire, servește la imprimarea titlurilor pe copertele legate în pânză sau piele. (< fr. folio, lat. /in/folio)

FORMAT² s. n. 1. forma și dimensiunile unui obiect; dimensiunile unei pagini care rezultă în urma împăturirii unei coli de tipar; (p. ext.) dimensiune. 2. (inform.) mod de prezentare a datelor sau instrucțiunilor unui program pe un suport de informație. (< fr. format)

FORMĂ s. f. 1. înfățișare, aspect exterior; contur. 2. modul de existență, de organizare internă, interacțiunea și legăturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ ~ ele conștiinței sociale – ansambluri distincte de reprezentări, idei, concepții determinate social și istoric, care alcătuiesc conștiința socială; ~ logică = structură mintală în conformitate cu principiile gândirii și având drept funcție organizarea conținutului acesteia. ♦ stabilirea de maximă capacitate de efort a organismului, prin antrenament; condiție fizică bună; a fi în ~ = a fi capabil de randament maxim. 3. totalitatea mijloacelor prin care se exprimă conținutul unei opere de artă. 4. fel, chip, mod. ♦ mod de organizare, de conducere politică, socială etc. 5. dispoziție legală de procedură. ♦ viciu de ~ = nerespectare a unei dispoziții de procedură care atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătorești. 6. aspect pe care îl ia un cuvânt pentru a îndeplini o funcție gramaticală. 7. stare de agregare a corpurilor. 8. tipar, calapod, model. ♦ (poligr.) cutie de oțel în care se toarnă literele; zaț al unei pagini. 9. ~ de relief = neregularitate a suprafeței Pământului, rezultat al interacțiunii agenților geografici interni și externi; (mat.) fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusă aceeași relație. (< fr. forme, lat. forma)

FRONTISPICIU s. f. 1. partea superioară a fațadei principale a unui edificiu, monument etc. 2. prima pagină a unei cărți, care conține titlul, numele autorului etc. ◊ partea de sus de pe pagina întâi a unui ziar. (< fr. frontispice, lat. frontispicium)

IN-CVARTO adj. inv., s. n. (format) în care coala de hârtie imprimată a fost îndoită în patru (opt pagini). (< fr. in-quarto)

IN-FOLIO adj. inv., s. n. (format) în care coala de hârtie imprimată este împăturită în două (patru pagini). (< fr., lat. in folio)

IN-OCTAVO adj. inv., s. n. (format) în care coala de hârtie imprimată este împăturită în opt (16 pagini). (< fr., lat. in octavo)

INTERFOLIA vb. tr. a intercala file albe între paginile tipărite ale unei cărți. (< fr. interfolier)

LETRINĂ s. f. 1. inițială (ornamentală) de înălțimea câtorva rânduri, cu care începe un capitol sau un paragraf. 2. literele majuscule (o silabă) imprimate la dicționare pe fiecare pagină deasupra coloanelor, spre a ușura căutarea cuvântului dorit; colontitlu. (< fr. lettrine)

LINIE s. f. 1. figură continuă cu o singură dimensiune, descrisă de un punct prin deplasare sau obținută prin intersecția a două suprafețe. 2. trăsătură imaginară care arată o direcție dată, o limită etc. 3. descendență, filiație. 4. sistem de fortificații. ◊ șirul luptătorilor într-o bătălie; direcția generală a pozițiilor trupelor. 5. cele două șine paralele pe care merge trenul; totalitatea instalațiilor unei căi ferate. 6. legătură aeriană sau maritimă între două puncte. ◊ legătură de telecomunicații între două puncte. 7. (pl.) trăsăturile caracteristice ale unui obiect, ale feței cuiva; contur, profil. ◊ ținută. 8. (fig.) orientare; direcție. 9. (poligr.) rând într-o pagină. ◊ placă subțire de metal cu care se imprimă liniile sau se distanțează rândurile. 10. riglă. 11. (mar.) ecuator. 12. gamă de produse (cosmetice). (< lat. linea, germ. Linie, fr. ligne)

MANȘETĂ s. f. 1. capăt (răsfrânt) al mânecii unei cămăși bărbătești, al pantalonilor etc. 2. garnitură de etanșare de forma unui inel răsfrânt, din piele sau din cauciuc. 3. titlu scris cu caractere groase pe prima pagină a unui ziar (anunțând o știre importantă etc.). ◊ indicație bibliografică în partea de jos a copertei interioare a publicațiilor periodice, cu datele necesare identificării periodicului respectiv. 4. text scurt ca titlu general pentru mai multe articole, care tratează aceeași temă; spațiul rezervat. 5. (scrimă) lovitură dată cu antebrațul. (< fr. manchette, germ. Manschette)

MARGINALIA s. f. note, titluri imprimate pe marginea unei pagini, lângă text. ◊ articol cu note și însemnări pe marginea paginilor. (< lat., it. marginalia)

MARJĂ s. f. 1. margine; bord. ◊ spațiu alb la marginea unei pagini. ◊ spațiu sau timp liber, de care se poate dispune; rezervă. 2. diferență dintre prețul de vânzare și cel de cumpărare al unei mărfi, evaluată în procente; valoarea maximă sau minimă pe care o atinge un preț înainte de încheierea unei tranzacții comerciale. (< fr. marge)

MICROFILM s. f. film fotografic pentru reproducerea la scară redusă a documentelor, a unor pagini de carte etc. ◊ (inform.) suport fotografic de informații; microfișă. (< fr., engl. microfilm, germ. Mikrofilm)

MICROFIȘĂ s. f. 1. fotografie care reproduce la scară redusă pagini de carte, sau alte materiale; microfilm. 2. fișă sumar întocmită. (< fr. microfiche)

NORMĂ s. f. 1. regulă, dispoziție obligatorie prin lege sau prin uz. 2. totalitatea condițiilor minimale pe care trebuie să le îndeplinească un sportiv pentru a se califica. 3. criteriu de apreciere. 4. lucru de efectuat, cantitate de produse care trebuie realizată de un muncitor într-o unitate de timp. ♦ ~ de consum = cantitatea maximă de materii prime, combustibil, energie etc. care poate fi consumată pentru obținerea unei unități de produs. 5. numele autorului și titlul prescurtat al lucrării, imprimate cu litere mici în colțul stâng de jos al primei pagini din fiecare coală de tipar. 6. (mat.) număr pozitiv care se asociază anumitor mărimi și care generalizează proprietățile, valorile absolute ale numerelor și ale modului numerelor complexe. (< fr. norme, lat., rus. norma)

NUMEROTATOR s. n. instrument pentru numerotat paginile diferitelor imprimate; numeroter. (după fr. numéroteur)

PAGINA vb. tr. 1. a numerota paginile (unei cărți etc.). 2. a așeza în pagini materialul cules în șpalturi. ◊ a schița planul de dispunere a materialului unui ziar înainte de a fi dat la cules. (< fr. paginer)

PAGINAT s. n. paginare. (< pagina)

PAGINATOR, -OARE s. m. f. tipograf care face paginația (1). (< pagina + -tor)

PAGINAȚIE s. f. 1. paginare; paginatură. 2. secție într-o tipografie unde se face paginarea. (< fr. pagination)

PAGINĂ s. f. 1. față a unei foi de registru, de carte, ziar etc.; cuprinsul, textul. 2. (fig.) moment, eveniment din viața cuiva. 3. (inform.) fragment dintr-un program, mărimea unei pagini de memorie. (< lat., it. pagina, germ. Pagina)

PLACHETĂ s. f. 1. volum mic cu un număr redus de pagini; culegere de versuri. 2. medalie modelată pe o singură față, care se oferă de obicei ca premiu în competițiile sportive. 3. ~ sangvină = trombocit. (< fr. plaquette)

RECTO² s. n. prima pagină a unei foi (scrise, tipărite). (< fr., lat. recto)