AD OSTENTATIONEM (lat.) cu fală; cu mândrie; în mod ostentativ – A face un lucru ad ostentationem.

a face paradă (de ceva) expr. a face (ceva) în mod ostentativ, a se făli (cu ceva), a face caz (de ceva).

a face pe boierul expr. 1. a se fuduli, a se grozăvi. 2. a fi generos în mod ostentativ.

AFIȘA, afișez, vb. I. Tranz. 1. A expune, a lipi un afiș. 2. Fig. A manifesta în mod ostentativ o anumită atitudine, a face paradă de... ♦ Refl. (Fam.) A apărea (în societate) în tovărășia cuiva (în mod ostentativ). – Din fr. afficher.

AFIȘA, afișez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la o hîrtie scrisă sau tipărită, p. ext. la conținutul ei) A expune (prin lipire) în locuri anume destinate, pentru a fi în văzul tuturor. A afișat programul concertului. ◊ În secție au fost afișate panouri, Lozinci mobilizatoare. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2558. ◊ Refl. pas. S-a afișat lista celor admiși la examen. 2. Fig. A manifesta în chip ostentativ o anumită comportare sau atitudine (cu intenția de a produce efect). A afișat o atitudine disprețuitoare. ♦ Refl. A apărea în tovărășia cuiva, cu intenția de a produce efect, senzație. Se afișa cu un cîntăreț dintr-o trupă italiană. DUMITRIU, B. F. 52.

AFIȘA vb. I. tr. 1. a lipi un afiș. 2. (fig.) a manifesta ostentativ o anumită atitudine. 3. a vizualiza o mărime măsurată sau rezultatul unui calcul. II. refl. a apărea în tovărășia cuiva. (< fr. afficher)

AFIȘA, afișez, vb. I. Tranz. 1. A expune undeva un afiș, pentru a fi văzut de toți. 2. Fig. A manifesta în mod ostentativ o anumită atitudine. ♦ Refl. A apărea în tovărășia cuiva cu intenția de a produce efect. – Fr. afficher.

afișa [At: CONTEMP., Seria II, 1948, nr. 108, 12/1 / Pzi: ~șez / E: fr afficher] 1 vt A lipi un afiș (1). 2 vt A aduce la cunoștință tuturor (printr-un afiș). 3-4 vt (Fig) A manifesta, în mod ostentativ, o anumită atitudine. 5-7 vir (Fam) A apărea (în societate) în tovărășia cuiva în mod ostentativ.

AFIȘA vb. I. tr. 1. A lipi un afiș. ♦ A fi adus la cunoștința tuturor (printr-un afiș). 2. (Fig.) A manifesta ostentativ o anumită atitudine; a ostenta, a se face remarcat dinadins. ♦ refl. A apărea, a se găsi în tovărășia cuiva pentru a produce senzație. [P.i. 3,6 -șează, 4 -șăm, ger. -șînd. / < fr. afficher].

A AFIȘA ~ez tranz. 1) A face cunoscut printr-un afiș. 2) (atitudini, poziții etc.) A manifesta ostentativ, în mod public. 3) (afișe) A așeza la vedere. /<fr. afficher

afișare sf [At: DEX² / Pl: ~șări / E: afișa] 1 Lipire a afișelor Si: afișaj (1), afișat¹. 2-3 Aducere la cunoștința tuturor (printr-un afiș) Si: afișaj (2-3), afișat¹ (2-3). 4 (Fig) Manifestare ostentativă a unei atitudini Si: afișaj (4), afișat¹ (4). 5-6 (Fam) Apariție ostentativă în compania cuiva Si: afișat¹ (5-6).

a întoarce nasul / spatele (cuiva) expr. a ignora ostentativ (pe cineva).

arătare sf [At: CORESI, ap. HEM 1559 / Pl: ~tări / E: arăta] 1 (Înv; urmat de prepoziția „de”) Manifestare (a unui sentiment). 2 (Înv) Manifestare a divinității. 3 (Înv) Revelație. 4 (Înv) Îndrumare. 5 (Înv) Expunere. 6 (Înv) Denunțare. 7 (Înv) Reclamație. 8 (Înv; îe) A face ~ A reclama. 9 (Înv; jur) Dovadă. 10 (Înv; îs) Chip și ~ Exemplu și pildă. 11 (Înv; pbl după grm Schauspiel, Vorstellung) Spectacol. 12 (Îlav) La ~ În fața tuturor. 13 (Înv; îal) De ochii lumii. 14 (Înv; îal) Ostentativ. 15 (Jur; înv; îal) Neîndoielnic. 16 (Pfm; îal) După inspirația de moment. 17 (Pop; îe) A fi la ~ A fi aproape. 18 (Pop; îe) A veni la ~ A ieși la iveală. 19 (Pop; îe) A pune la ~ A pune ceva în lumină adevărată. 20 (Pop; îe) A scoate la ~ A dovedi. 21 (Înv; îe) A fi de ~ A fi bun de exemplu, de model. 22 (Îs) Arătarea Domnului Bobotează. 23 Înfățișare. 24 Vedenie. 25 (Înv) Semn (rău) prevestitor. 26 Monstru. 27 Fantomă.

ARBORA vb. tr. 1. a ridica sus, a înălța drept, a purta (un steag, un pavilion etc.). 2. a instala catargele la bordul unei nave. 3. (fig.) a afișa ostentativ o ținută, o atitudine. (< fr. arborer, it. arborare)

ARBORA vb. I. tr. 1. A ridica sus, a înălța drept, a purta (un steag, un pavilion etc.). 2. A monta catargele la bordul unei nave. 3. (Fig.) A afișa ostentativ o ținută, o atitudine etc. [< fr. arborer].

A ARBORA ~ez tranz. 1) (steaguri, drapele, pavilioane) A instala la o anumită înălțime; a înălța. 2) (catarge) A monta pe bordul unei nave. 3) fig. (atitudini, gesturi etc.) A afișa în mod ostentativ. /<fr. arborer

arborare sf [At: DA / Pl: ~rări / E: arbora] 1 Înălțarea unui steag, unui pavilion. 2 (Fig) Etalare ostentativă.

arborat², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: arbora] 1 (D. steaguri, pavilioane) înălțat. 2 (Fig; d. ținute, atitudini etc.) Etalat ostentativ.

a se da în spectacol expr. 1. (deț.) a încălca regulamentul în mod ostentativ, fără a se feri de gardieni. 2. v. a-și da în petic.

a-și pune frâu limbii expr. 1. a amuți; a tăcea ostentativ. 2. a ști să păstreze un secret.

AVANGARDĂ s. f. 1. detașament care se trimite în fruntea unei trupe în marș spre a face siguranța pe direcția de deplasare a acesteia. 2. clasă, grup social, organizație politică conducătoare, care se situează pe pozițiile cele mai înaintate în cadrul unei mișcări sociale, politice, naționale etc. ♦ de ~ = care merge, care conduce. 3. mișcare literar-artistică complexă și eterogenă, care, afișând o respingere totală a formelor consacrate și a tradiției, proclamă ostentativ și polemic necesitatea înnoirii, asumându-și rol de precursor; avangardism. (< fr. avant-garde)

AVANGARDISM s.n. 1. Atitudinea unor elemente pseudorevoluționare care au tendința de a-și asuma abuziv un rol de avangardă, de a recurge la măsuri și lozinci premature în raport cu etapa istorică respectivă. 2. Direcție artistică complexă și eterogenă, care, afișînd o respingere totală a formelor și a tradițiilor consacrate, proclamă ostentativ și polemic necesitatea înnoirii; avangardă artistică. [< avangardă + -ism].

binocla, binoclez v. r. 1. a privi atent, a urmări cu privirea. 2. a privi ostentativ.

BOIER, boieri, s. m. 1. (În orînduirea feudală) Reprezentant al clasei exploatatoare făcînd parte din rîndul marilor proprietari de pămînt și care de obicei deținea o funcție înaltă în stat. Curînd intrară, sub cortul unde el ședea înconjurat de boierii și căpitanii săi, patru boieri. NEGRUZZI, S. I 138. Boierii trăgeau mereu cenușa pe turta lor și chinuiau și despuiau poporul. BĂLCESCU, O. I 351. ◊ Boier de divan (sau cu barbă) = boier de rang¹ înalt, care făcea parte din divanul domnesc. Iar Caragea, în loc de a-l pedepsi pentru atîta îndrăzneală, l-a îmbrăcat în caftan de boier cu barbă. GHICA, S. 39. Boier mare (sau velit) = boier de rangul întîi. Ședea într-o chiliuță din casele unui boier mare. EMINESCU, N. 57. ♦ Persoană socotită (în concepția de clasă a epocii) a fi de neam ales. V. nobil. Ești boier vechi și de viță aleasă. PAS, L. I 113. 2. (În regimul burghezo-moșieresc) Persoană (de obicei bogată) aparținînd clasei dominante, cu atitudini și apucături de aristocrat. ◊ Expr. A face pe boierul = a-și da aere de noblețe, a adopta o atitudine ostentativă de dispreț față de lumea muncitoare, (în special) a se feri de muncă, mai ales de o muncă grea; a aștepta să fie servit. ♦ (Rar) Soț (al unei femei din clasa socială socotită, în concepția de clasă, ca nobilă). Biata cucoană Anica!... De cînd i-o murit boierul, nu mai are odihnă. ALECSANDRI, T. 175. 3. Persoană aparținînd claselor dominante; (în special) moșier, stăpîn. Slugilor, păziți-le vetrele. Boierii pleacă departe. BENIUC, V. 96. Dacă... îl supără pe boier, boierul nu-l mai primește în primăvară la învoială, așa că țăranul nu mai are alta de făcut decît ori să moară de foame, ori să-și ia lumea în cap. PAS, Z. II 26. Boieru-i minciună din creștet în tălpi. SADOVEANU, O. I 20. 4. (Învechit, mai ales la vocativ) Titlu de politețe (echivalînd cu «domn»). Să iertați, boieri, ca nunta s-o pornim și noi alături. EMINESCU, O. I 87. Dragi boieri de lume nouă, Ziuă bună vă zic vouă, Eu mă duc, mă prăpădesc, Ca un cîntic bătrînesc! ALECSANDRI, T. 85. Vă sculați, sculați, boieri! TEODORESCU, P. P. 21. ♦ (La pl., însoțit de pronumele de reverență «dumneavoastră») Titlu de politețe cu care se adresa un povestitor sfătos ascultătorilor săi. Mi-am pus în gînd să vă povestesc, boieri d-voastră, lucruri care, de s-ar crede, m-ar da de minciună. ISPIRESCU, L. 40.

CINISM ~e f. 1) Atitudine de ignorare ostentativă a moralei și a conveniențelor sociale general acceptate. 2) înv. Concepție filozofică, care avea la bază o asemenea atitudine față de societate. /<fr. cynisme, lat. cynismus

conglobație (fr. conglobation „îngrămădire”), figură retorică constând dintr-o acumulare de probe – replică prin care se combate partea adversă, folosindu-se o serie de fapte, aspecte, motive – enumerate ostentativ, pentru ca argumentarea să fie cât mai copleșitoare (I).

CREPUSCULAR, -Ă adj. 1. referitor la crepuscul. ◊ slab luminat, abia vizibil. ◊ (despre un curent poetic din literatura italiană de la începutul sec. XX) care manifesta predilecție pentru tonurile mijlocii, pentru vagul culorii, pentru o banalitate ostentativă și un prozaism voit al expresiei. 2. (despre animale) care este activ după apusul Soarelui. (< fr. crépusculaire)

cu surle și trâmbițe expr. în mod zgomotos / ostentativ.

DEMONSTRATIV adj. 1. exemplificativ, ilustrativ. (O experiență chimică ~.) 2. (GRAM.) (înv.) arătător. (Pronume ~.) 3. ostentativ, provocator. (O atitudine ~.)

DEMONSTRATIV, -Ă, demonstrativi, -e, adj. 1. Care demonstrează sau servește la demonstrare. V. ilustrativ. Exemplu demonstrativ. Lecție demonstrativă. ◊ (Mil.) Exercițiu (teoretic) demonstrativ = exercițiu tactic în care se arată modul cel mai corect de execuție a unei teme de luptă; exercițiu model. Tragere demonstrativă = tragere la care se demonstrează puterea de pătrundere a proiectilului prin diferite obstacole pe care le poate întîlni pe traiectoria lui. 2. Care dă pe față ostentativ un sentiment, o părere, o atitudine etc. Gest demonstrativ. ▭ A plecat spre ieșire... cu un dispreț demonstrativ pentru portar. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 115. 3. (Gram., în expr.) Pronume demonstrativ = pronume care înlocuiește un substantiv, arătînd totodată locul (în timp sau în spațiu al) obiectului respectiv față de vorbitor. Adjectiv demonstrativ = adjectiv care însoțește substantivele, determinîndu-le și indicînd depărtarea sau apropierea acestora în timp sau în spațiu.

DEMONSTRATIV, -Ă adj. 1. care demonstrează, care servește pentru a demonstra; ilustrativ. ♦ pronume ~ = pronume care arată locul în timp și spațiu al obiectului față de vorbitor; adjectiv ~ = adjectiv care indică depărtarea sau apropierea unui obiect; articol ~ = articol adjectival. 2. care manifestă, care arată ostentativ un sentiment, o atitudine etc. (< fr. démonstratif, lat. demonstrativus)

DEMONSTRATIV, -Ă adj. 1. Care folosește pentru a demonstra; ilustrativ. ◊ Pronume demonstrativ = pronume care ține locul unui substantiv, indicînd și locul obiectului respectiv față de vorbitor; adjectiv demonstrativ = adjectiv care însoțește un substantiv, determinîndu-l și indicînd depărtarea sau apropierea acestuia în timp și spațiu. 2. Care manifestă, care arată ostentativ un sentiment, o atitudine etc. [Cf. lat. demonstrativus, fr. démonstratif].

demonstrativ, ~ă a [At: VĂCĂRESCU, GR. 44¹/4 / V: (înv) dim~, ~os~ / Pl: ~i, ~e / E: fr démonstratif, it dimonstrativo, lat demonstrativus] 1 (Grm; îs) Pronume ~ Pronume care arată locul în timp sau în spațiu al unui obiect față de vorbitor. 2 (Grm; îs) Adjectiv ~ Adjectiv care arată depărtarea sau apropierea unui obiect față de vorbitor. 3 Care demonstrează sau servește la o demonstrație (1-2) Si: ilustrativ. 4 (D. gesturi, manifestări ale oamenilor) Care exprimă, în mod ostentativ, un sentiment, o părere etc.

DEMONSTRATIV adj. 1. exemplificativ, ilustrativ. (O experiență chimică ~.) 2. (GRAM.) (înv.) arătător. (Pronume ~.) 3. v. ostentativ.

DOAMNĂ, doamne, s. f. 1. (Folosit azi mai rar) Termen de politețe întrebuințat izolat sau pus înaintea numelui unei femei căsătorite căreia i se adresează sau despre care vorbește cineva. Domni cu monoclu și doamne cu buze vopsite. ISAC, O. 90. Doamnele, ostentativ fără treabă, umblă în rochii de casă și fără pălării. IBRĂILEANU, A. 7. [În caretă] se afla o doamnă a cărei frumusețe era încă strălucitoare. MACEDONSKI, O. III 16. Mă hotărîi să mă duc la doamna B. NEGRUZZI, S. I 67. ◊ (Franțuzism; urmat de adj. posesiv) Tînguiește-mă, doamna mea, și nu mă osîndi. NEGRUZZI, S. I 47. ♦ (Învechit, totdeauna cu determinări adjectivale) Soție de boier; jupîneasă. Orice-i zicea boieriul sau doamna acestuia să facă, ea pe loc și făcea. MARIAN, O. II 386. ◊ (Azi, fără determinări) Timotin m-a invitat la el, la mănăstire. Doamna a tăcut ca un mormînt. IBRĂILEANU, A. 15. ♦ Nume dat în trecut de copiii de școală învățătoarelor și profesoarelor căsătorite. 2. (Într-o epocă mai veche) Soție a unui monarh sau a unui prinț. V. regină, principesă. De din vale de Rovine, Grăim, doamnă, cătră tine. EMINESCU, O. I 149. Domnule, măria-ta, Pe Codreanul nu-l ierta, Că... pe doamna ți-a fura. ALECSANDRI, P. P. 90. ♦ Regină, suverană. (Fig.) Și din neguri, dintre codri, tremurînd s-arată luna: Doamna mărilor ș-a nopții. EMINESCU, O. I 148. 3. Compus: (Bot.) doamnă-mare = mătrăgună. Strînge dumneaei și zamă de mătrăgună, ce se cheamă la noi «doamnă-mare». SADOVEANU, N. F. 35.

ETALAJ s. n. 1. etalare. 2. expoziție de mărfuri; vitrină; marfa expusă. 3. (tehn.) partea inferioară a cuvei unui furnal. 4. (fig.) expunere ostentativă, paradă. (< fr. étalage)

etalat², ~ă a [At: KLOPȘTOCK, F. 125 / Pl: ~ați, ~e / E: etala] 1 (D. marfă) Expus spre vânzare. 2 (D. diverse obiecte, sentimente, calități sau manifestări) Expus în mod ostentativ. 3 (Fig) Prezentat atenției publice.

evidență sf [At: IORGOVICI, O. 40/25 / V: (pop) eved~, (înv) ~ție, ~dință, (îvr) ~țiă / Pl: ~țe / E: fr évidence, it evidenza, lat evidenția] 1 Claritate în perceperea unui lucru. 2 Certitudine. 3 (Îe) A scoate (sau a pune) în ~ A scoate la iveală. 4 (Îae) A sublinia. 5 (Îe) A se scoate (sau a se pune) în ~ A căuta să se facă remarcat. 6 (Îae) A-și sublinia ostentativ meritele. 7 (Îe) A ieși în ~ A se reliefa. 8 (Îe) A se remarca (dintr-un grup, dintr-o mulțime). 9 (Rar; îe) A fi în ~ A fi vizibil. 10 (Îe) A fi în ~ța (cuiva) A fi sub observația cuiva. 11 (Îae) A se afla în baza de date a cuiva. 12 Înregistrare a tuturor lucrărilor, bunurilor, persoanelor etc. legate de o anumită activitate. 13 (Ccr) Listă care cuprinde înregistrări de lucrări, bunuri, persoane etc. legate de o anumită activitate. 14 (Îe) A ține (sau a păstra) ~ța sau a ține (sau a avea) în ~ A înregistra și a păstra la zi situația bunurilor, a lucrurilor și a persoanelor legate de o anumită activitate. 15 (Îe) A avea ~ța (cuiva sau a ceva) A nota în vederea unei observări mai atente. 16 (Îs) ~ța populației Birou al poliției care înregistrează datele civice ale cetățenilor. 17 (Îas) Bază de date rezultată în urma înregistrării datelor civice ale cetățenilor. corectat(ă)

EXAGERARE. Subst. Exagerare, exagerație (rar); hiperbolă. Exces, extremism, abuz, deboșare, necumpătare. Ostentație, extravaganță, excentricitate, paradă (fig.). Grandilocvență; grandomanie, megalomanie, gigantomanie; gigantism. Gigant, colos, uriaș, namilă, titan. Grandoman, megaloman. Supra- (supraabundență; supraaglomerare, supraaglomerație; supraalimentare, supraalimentație; supraestimare, supraevaluare; supraîncărcare; supraom; suprapopulare etc.). Hiper- (hiperaciditate; hipersecreție; hiperexactitate; hipersensibilitate; hipertensiune; hipercorectitudine etc.). Arhi- (arhimilionar etc.). Ultra- (ultrademagog; ultrareacționar etc.). Prea- (preamărire). Adj. Exagerat, excesiv, abuziv, hiperbolic, umflat (fig., fam.), tras de păr. Extravagant, excentric, fistichiu (fig.), neobișnuit, ciudat, bizar; exuberant, ostentativ, bombastic. Excepțional, admirabil; gigantic, gigantesc (livr.), enorm. Supra- (supraabundent; supraaglomerat; supraalimentat; supraevaluat, supraestimat; supraîncălzit; supranatural; supraomenesc etc.). Hiper- (hiperexcitabil; hipercorect; hipersensibil; hipertensiv etc.). Arhi- (arhicunoscut; arhiplin; arhireacționar; arhipopulat etc.). Ultra- (ultramodern; ultrareacționar; ultrasensibil etc.). Prea- (preabun; preacurat; preafericit; preaputernic etc.). Extra- (extrafin; extraordinar etc.). Vb. A exagera, a amplifica, a mări, a umfla (fig.), a da proporții, a forța nota, a întinde coarda (ața, sfoara), a abuza, a depăși limita, a trece peste preatcă; a întrece măsura, a merge prea departe, a se întrece cu gluma (cu șaga), a face din țînțar armăsar, a auzit-o cît un bold și a făcut-o de un cot, a îngroșa culorile, a spune lucruri cu moț, a înflori cele spuse, a trage bărbi (arg.), bărbieri (fig., arg.). Supra- (a supraaprecia; a supraestima; a supraevalua etc.). Prea- (a preamări, a preaslăvi). Adv. Exagerat de, fără noimă, din cale afară de..., nespus de..., foarte, prea de tot, extraordinar de.... V. afectare, automulțumire, ciudățenie, grandilocvență, grandoare; manie, ostentație, saturație, statură, superlative. EX AMEN 104

EXHIBA, exhib, vb. I. Tranz. (Livr.) A arăta ceva în public (în mod ostentativ), a etala, a se făli cu ceva. [Prez. ind. și: exhibez] – Din fr. exhiber, lat. exhibere.

EXHIBA vb. I. tr. A arăta, a etala (ostentativ) ceva; a se făli cu ceva. [< fr. exhiber, cf. lat. exhibere – a arăta].

EXHIBA, exhibez, vb. I. Tranz. (Rar) A arăta ceva în public (în mod ostentativ), a etala, a se făli cu ceva. – Din fr. exhiber, lat. exhibere.

exhiba [At: LM / V: (înv) exi~ / Pzi: exhib și ~bez / E: fr exhiber, lat exhibere] 1 vt (Rar; c. i. un act, un document etc.) A prezenta unei autorități. 2 vt A arăta ceva în public, în mod ostentativ Si: a etala, a se făli.

EXHIBA, exhibez, vb. I. Tranz. A arăta ceva în public în mod ostentativ, a etala, a face paradă de... Își exhibează toaletele.

exhibitor, ~oare a [At: LM / V: exi~, esibitoriu / P: ex-hi~ / Pl: ~i, ~oare / E: lat exhibitor, -oris] 1 (D. un act, un document etc.) Care este prezentat unei autorități. 2 Care este prezentat în public, în mod ostentativ.

exhibiție sf [At: LM / V: exi~, (înv) ~iune, exibițiune, eshibițiune, esibițiune / P: ex-hi~ / Pl: ~ii / E: fr exhibition, lat exhibitio, -onis] 1 Prezentare ostentativă (a ceva) în public Si: etalare. 2 (Ccr) Gest exagerat Si: extravaganță, exhibare. 3 (Înv) Prezentare a unui act, a unui document etc. în fața unei autorități. 4 (Lpl) Figuri acrobatice (sau jonglerii) prezentate într-un spectacol de circ.

EXHIBIȚIE, exhibiții, s. f. Faptul de a arăta ceva în fața publicului (de obicei în mod ostentativ, demonstrativ); faptul de a (se) da în spectacol; expunere, etalare. Fiindcă el, ca tată, e răspunzător de sănătatea sufletească a lui Apostol, interzise pe viitor asemenea exhibiții. REBREANU, P. S. 35. – Variantă: exhibițiune (pronunțat -ți-u-) (CARAGIALE, O. VII 233) s. f.

EXHIBIȚIE s. f. 1. etalare, expunere ostentativă în public a ceva. 2. (pl.) jonglerii de circ. (< fr. exhibition, lat. exhibitio)

EXHIBIȚIE s.f. Etalare, expunere, arătare ostentativă a ceva. ♦ (la pl.) Jonglerii de circ. [Pron. ecs-hi-bi-ți-e, var. eschibiție, exchibiție, exhibițiune s.f. / cf. fr. exhibition, lat. exhibitio].

expresionism, mișcare artistică cu un puternic caracter contestatar și nonconformist, apărută în Germania și Austria la începutul sec. 20, mai întâi în artele plastice (în cercurile „Die Brücke”, „Ber Blaue Reiter”) și în lit., apoi în muzică, în bună parte ca o reacție față de impresionism*. E. muzical cunoaște două principale tipuri de manifestare, reprezentate, la nivelul protagoniștilor, prin Schönberg și școala dodecafonică vieneză (v. și dodecafonie) și respectiv Stravinski din „perioada rusă”. Considerate, în general, mai puțin ca fațete ale e. muzical cât mai ales ca direcții componistice ireductibile (Leibowitz, Adorno) sau cel puțin ca un cuplu de forțe contrare, acționând complementar (Schaeffner, Rognoni, Boulez) în componistica modernă, cele două orientări corespund de fapt unor soluții diferite date pe plan muzical cerinței fundamentale a e., aceea de exacerbare a tensiunii, emoționale, de exaltare a expresiei (1). Este ceea ce în arta unor reprezentanți ai „noii școli vieneze” se realizează – precumpănitor în genurile teatral-muzicale (Schönberg, Erwartung, Berg, Wozzek) – printr-o exacerbare a conceptului muzical postromantic, în speță al aceluia consacrat de R. Strauss prin operele Salome și Elektra: distorsionări ale structurii muzicale la nivele arm.* și melodic prin cromatismul cvasi-absolutizat, atingând atonalismul*, plastică orchestrală vizând crearea de efecte psihologice violente, linie vocală nontonală, abruptă, ce „transsubtanțiază datele psihologice ale textului” (A. Goléa). Muzica cunoaște însă, la dodecafoniști, și reversul – necesar și firesc – al acestei continuități față de romantism*, și anume un proces de abstractizare (mai intern la Webern, continuat apoi de neoserialiști) în virtutea căruia, prin dizolvarea tonalității și a reprezentărilor tematice condiționate de ea și prin înlocuirea lor cu reprezentări de tip serial (v. serialism), se tinde spre realizarea unei legături nemediate între materia sonoră și expresie și astfel, spre eliberarea totală a acesteia din urmă. În muzica lui Stravinski hiperpotențarea expresiei se produce, contrar atematismului serial, ca urmare a îngroșării profilurilor tematice. Reliefarea adeseori ostentativă a motivelor sau fragmentelor tematice – prin mijloace ritmice, arm., de instrumentație etc. de deosebită acuitate, ca și prin repetări cvasi-automate [v. formulă (IV)] – factura lor rudimentară și chiar eterogenitatea lor, expres cultivate, sunt cele care determină la Stravinski o mutare de accent de pe fizionomie pe energia motivului*, o irupere a expresiei dincolo de cadrele textului muzical, constituind întrucâtva o emanația paratematică. Caracteristicele înfățișate conturează laolaltă specificitatea muzicală intrinsecă a artei expresioniste; ele demonstrează implicit autonomia estetică a fenomenului muzical expresionist, faptul că el nu este produsul unei contaminări cu e. lit. sau plastic, chiar dacă într-o opinie muzicol. încă larg răspândită, e. muzical (identificat îndeobște cu ramura sa dodecafonică) s-a impus în accepția psihologizantă – acordată în general curentului – a unei arte promotoare a brutalității, dezechilibrului, monstruosului, a explorării subconștientului etc. Deși acuitatea psihologică a operelor muzicale expresioniste constituie un dat real, bazat pe corespondențele de climat emoțional ale muzicii cu un text sau un subtext expresionist (lucrările lui Schönberg, sau Berg, compuse pe texte poetice sau dramatice expresioniste, ca și lucrările stravinskiene cu argument programatic mitologic sau străvechi folc.) sau chiar pe împrumuturi semantice mai mult sau mai puțin fortuite dinspre lit. spre muzică (Webern), aceste relații inter-arte nu sunt de natură să definească e. muzical în esența sa, ci reprezintă o componentă paramuzicală a specificului său estetic. O trăsătură generală a e. reflectată în muzică o constituie și aplecarea spre resursele primare ale muzicilor folc. arhaice sau ale celor exotice (exacerbare și obstinare a ritmului, efecte de masivitate sau stridență în arm. și orchestrație etc.), ca mijloc de realizare a expresiei de forță elementară, telurică (Stravinski, Bartók, Prokofiev). Aderări temporare la e. au manifestat Bartók, Honegger, Prokofiev, Ives, Șostakovici ș.a. Influențe ale e. – mai ales de formulă stravinskiană – se percep și în comp. rom. (Lazăr, Jora, Rogalski, Silvestri, Mihalovici, Socor); ele se manifestă în special la nivelul modalităților tehnice, mai rar în muzica pură și mai frecvent în lucrări programatice sau cu text, ce urmează îndeobște linia exploatării, în spiritul șocului și violenței expresioniste, a anumitor caracteristici și zone ale folc. precum și, adesea, linia unor reprezentări grotești, caricaturale, a parodiei etc.

expune [At: VOINESCU II, M. 114/25 / V: (înv) esp~ / Pzi: expun / E: lat exponere după pune] 1 vt (C. i. stări, realizări, fapte etc.) A înfățișa, a relata pentru a lua cunoștință Si: a prezenta, a relata. 2 vt (C. i. ființe, obiecte etc.) A așeza la vedere pentru a atrage atenția publică. 3 vt (Pex) A arăta, a face să fie văzut de toată lumea. 4 vt(a) (Spc; c. i. opere de artă) A prezenta privirii și atenției publicului (într-o expoziție). 5 vt (Fig) A arăta ceva ostentativ. 6 vt (C. i. sentimente, stări, senzații etc.) A descrie, a dezvălui, a da pe față cuiva. 7 vt (C. i. idei, teorii, planuri, probleme etc.) A face cunoscut (prin cuvinte) cuiva Si: a explica (1). 8-9 vtr (Mai ales cu determinări în genitiv sau introduse prin prepoziția „la”) A pune sau a se afla într-o situație neplăcută. 10-11 vtr A fi sau a face să fie supus unui risc, unui pericol, unei boli etc. 12 vt (C. i. obiecte, substanțe, plante etc.) A așeza, a plasa astfel încât să fie supus acțiunii cuiva. 13 vt (C. i. filme, plăci fotografice etc.) A supune acțiunii luminii pentru a obține un clișeu, o fotografie etc.

expunere sf [At: MAG. IST. I, 254/8 / V: (înv) esp~ / Pl: ~ri / E: expune] 1 Prezentare a unei stări, realități, fapte etc. pentru a fi cunoscute Si: înfățișare, relatare, (rar) expus¹ (1). 2 (Ccr) Ceea ce se expune, se descrie, se istorisește Si: narare, narațiune, povestire, relatare, (rar) expus¹ (2), (îvr) parastasire. 3 Așezare a unei ființe, a unui obiect la vedere pentru a atrage atenția publică Si: (rar) expus¹ (3). 4 Prezentare (a unei opere de artă) privirii și atenției publicului Si: (rar) expus¹ (4). 5 Arătare ostentativă (a ceva) Si: (rar) expus¹ (5). 6 Descriere, dezvăluire a unui sentiment, a unei stări, senzații etc Si: (rar) expus¹ (6). 7 Explicare Si: (rar) expus¹ (7). 8 Punere într-o situație neplăcută Si: (rar) expus¹ (8). 9 Supunere la un risc, la un pericol, o boală etc Si: (rar) expus¹ (9). 10 Plasare, așezare pentru a fi supus acțiunii cuiva sau a ceva Si: (rar) expus¹ (10). 11 (Prc) Supunere a unui clișeu, a unei fotografii etc. la acțiunea luminii Si: (rar) expus¹ (11).

fariseism sns [At: DA / P: ~se-ism / E: fr pharisaïsme după fariseu] 1 Comportament propriu fariseilor (1). 2 Formalism exagerat în practica religioasă. 3 Pietate ostentativă și ipocrită. 4 (Fig) Ipocrizie.

fariseísm s.n. 1 Ceea ce este propriu unui fariseu (1). ♦ Formalism exagerat, ostentativ, adesea ipocrit, în practica religioasă. 2 Fig. Ipocrizie, fățărnicie, prefăcătorie. • / <fr. pharisaïsme, după fariseu.

fast¹ sns [At: ALECSANDRI, P. III, 277 / E: fr faste] Desfășurare ostentativă de lux și eleganță Si: pompă², somptuozitate, splendoare, strălucire, (liv) magnificență, (îvp) fală (3), (îrg) fălie¹ (1).

FĂȚIȘ adv. (În opoziție cu într-ascuns, (pe) furiș) În fața tuturor, (în) public, pe față; deschis, netăinuit. Nu vreau, Sub ascuns, să-mi iau soția ce-s în drept, fățiș s-o iau. DAVILA, V. V. 105. Dușmanii... îl urmează mișelește, fără a îndrăzni să-și deie piept fățiș cu el. NEGRUZZI, S. I 168. ◊ (Adjectival) State mai bătrîne și mai puternice nu-și stăpînesc expresia unei fățișe invidii față cu succesele noastre. CARAGIALE, N. F. 78. Se luptă împotriva vrăjmașilor fățiși ai legii. BĂLCESCU, O. II 130. ♦ (Adjectival) Ostentativ. Așa ne cugetam și noi! zîmbi a rîde cu înveselire fățișă regele get. C. PETRESCU, R. DR. 9.

fâță, fâțe s. f. femeie care își afișează nurii ostentativ.

ivire sf [At: COD. VOR 160/8 / V: (reg) ighire, (înv) iuvire / Pl: ~ri / E: ivi] 1 Scoatere la lumină Si: ivit¹ (1). 2 Punere în evidență Si: ivit¹ (2). 3 Aducere la cunoștință Si: ivit¹ (3). 4 Demonstrare. 5 Apariție bruscă Si: ivit¹ (5). 6 Apariție a cuiva dintr-o ascunzătoare Si: ivit¹ (6). 7 Deconspirare a ceva tăinuit Si: ivit¹ (7). 8 Manifestare. 9 (Înv; îlav) În ~ În văzul tuturor Si: ostentativ.

întoarce [At: COD. VOR. 26/1 / V: (înv) toarce, tuarce / Pzi: ~orc Ps: ~orsei Par: ~ors, (înv) ~ort / E: ml intorquere] 1-2 vtr A (se) mișca în jurul unei axe Si: a (se) învârti Cf a toarce. 3-4 vtr A (se) suci. 5 vr (Îe) A se ~ într-un călcâi A se învârti pe loc, sprijinit într-un călcâi. 6 vr (Fig; îae) A face un lucru repede. 7 vt (Îe) A ~ șurubul (cuiva) A umbla cu înșelătorii sau minciuni. 8 vt (Îe) A o ~ pe (sau la) șurub A-și schimba atitudinea pentru a ieși dintr-o încurcătură. 9 vt (Îe) A o ~ la viclenie (sau șiretlic) sau a ~ vreun vicleșug A recurge la șiretlicuri. 10 vt (Îe) A ~ sau a învârti negoțul sau comerțul A face afaceri comerciale. 11 vt (Spc) A învârti resortul unui mecanism. 12-13 vt (Îe) A ~ cheia în broască (A încuia sau) a descuia ușa. 14 vt (Îe) A ~ ceasornicul A învârti resortul ceasului pentru a nu se opri. 15-16 vtr A(-și) orienta poziția corpului, făcând o mișcare inversă decât cea precedentă Cf roti. 17 vr (D. cal; îe) A ~ înainte A-și îndrepta urechile înainte. 18 vr A face cu corpul o mișcare de rotație. 19-20 vtr (Șîe) A(-și) ~ ochii sau privirea A(-și) îndrepta ochii sau privirea în altă direcție decât cea inițială. 21-22 vt (Îe) A ~ cuiva capul (A prosti sau) a înșela pe cineva. 23 vt (Îae) A face pe cineva să se îndrăgostească. 24 vt (Îe) A ~ cuiva spatele (sau dosul, ceafa) A pleca în mod ostentativ de lângă cineva. 25 vt (Îae) A părăsi pe cineva. 26 vr (Îe) A-și ~ fața de la cineva A părăsi pe cineva. 27-28 vtr (Îe) A (se) ~ inima cuiva A (se) îmblânzi. 29-30 vtr (Îae) A câștiga încrederea cuiva. 31 vr (Îe) A i se ~ mațele (sau stomacul) pe dos A i se face greață, scârbă. 32 vr (Fig; îae) A fi dezgustat, scârbit. 33 vt A oferi ceva cuiva care a oferit și el ceva. 34 vt (Fig) A suci mintea cuiva. 35 vr (D. ființe) A se învârti în jurul unui lucru. 36 vt A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau firească Cf a răsturna. 37 vt (Îe) A ~ casa pe dos (sau cu susu-n jos) A răscoli totul în casă. 38 vt (Îe) A o ~ și pe o parte și pe alta A discuta amănunțit o problemă. 39 vt (Îae) A examina detaliat. 40-42 vr (Îe) A-și ~ cojocul pe dos A-și arăta (invidia sau) supărarea pe față, prin schimbarea în rău a atitudinii de până atunci. 43 vr (Îe) A-și ~ mantaua după vânt A-și schimba atitudinea în funcție de împrejurări. 44 vt (Îe) A ~ punga pe dos A cheltui toți banii. 45 vt A da filele unui caiet, ale unei cărți etc. înainte sau înapoi. 46 vt (Îe) A ~ foaia sau a (o) ~ pe foaia cealaltă (sau pe altă strună) A-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. 47 vr (D. luntre) A se răsturna. 48 vr A da corpului altă poziție, mai ales în somn. 49 vt A îmbrăca o haină pe dos. 50 vt A preface un obiect vestimentar, transformându-i dosul neuzat în față. 51 vt A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. 52 vt A ara din nou un ogor. 53 vr (Fig; d. oameni) A se îndepărta de... 54 vr A se despărți de... 55-56 vtr (A face să se înapoieze sau) a se înapoia de unde a plecat. 57 vt A atrage. 58 vt (Îe) A ~ pe cineva de la moarte A salva pe cineva de la moarte. 59 vt (Îe) A ~ de la țâță A înțărca. 60 vt (Îe) A ~ un copil înțărcat A lăsa un copil înțărcat să sugă din nou. 61 vt (Gmț; îe) A ~ porcii A sforăi în somn. 62 vt A-i reveni boala cuiva abia vindecat. 63 vr A reveni la locul inițial. 64 vt (Îe) A i se ~ cuiva mâncarea A avea o indigestie. 65 vr A reveni la cele spuse anterior. 66 vr A se îndrepta spre un punct, schimbând radical poziția inițială. 67-68 vtr (Înv) A (se) abate de la un rău spre a reveni la o viață cinstită Si: a (se) îndrepta. 69-70 vtr (A readuce pe cineva sau) a reveni la o credință Si: a (se) converti. 71-72 vtr (Pop) (A face pe cineva să-și schimbe sau) a-și schimba hotărârea. 73 vt (Îe) A ~ pe cineva ca-n dulap A stăpâni cu totul pe cineva. 74 vt A retrage o vorbă, promisiune etc. 75 vt A reveni asupra unei decizii. 76-77 vtr (Pop) A (se) transforma. 78 vr (Îe) A i se ~ cuiva mânia A-i trece cuiva supărarea. 79 vr A reveni la sentimente mai bune. 80 vr (Îe) A (i) se ~ cuiva inima A i se schimba cuiva dispoziția Si: a se îmblânzi, a se muia. 81 vt A influența. 82 vt (Îe) A ~ logodna A desface logodna. 83 vr (Îe) A-și ~ vorba A-și retrage cele spuse. 84 vt (Îe) A ~ târgul A anula o înțelegere. 85 vt (Înv) A traduce. 86 vt (Înv; pex) A răstălmăci. 87 vt A răsuci de pe o parte pe alta. 88-89 vtr (Îe) A (se) ~ pe dos A (se) supăra foarte tare. 90-91 vtr (Îae) A (se) tulbura. 92-93 vtr (Îae) A (se) bosumfla. 94 vi A răspunde. 95 vt (Îe) A ~ vorba A replica cu ostentație, cu impertinență. 96 vt A da înapoi un lucru Si: a restitui. 97 vr (Îe) A-și ~ paralele A reintra în posesia unor bani pierduți. 98 vr (Îe) A-și ~ paguba (sau cheltuiala) A recâștiga pierderea, cheltuiala. 99 vt (Îe) A ~ vizita A răspunde printr-o vizită la o alta primită anterior. 100 vt A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. 101 vt (Înv; ccd) A refuza. 102 vr A se răsfrânge asupra... 103 vt (Pop; îe) A ~ un farmec A desface un farmec. 104 vr A da înapoi. 105 vr A se micșora. 106 vt (Pop) A castra. 107 vr (D. fân) A mucezi. 108 vr (D. tutun) A se umezi.

JALBĂ, jalbe, s. f. (Învechit și arhaizant) Petiție scrisă adresată unei autorități; plîngere, reclamație. Cîștiga binișor din jalbele oamenilor, fiindcă lucra mai ieftin, mai repede și chiar mai bine ca notarul. REBREANU, I. 82. Le-a făcut o jalbă lungă. NEGRUZZI, S. I 280. ◊ (Adesea în legătură cu verbul «a da») Am să mă plîng... să dau jalbă. COȘBUC, P. I 89. Dar, după o lungă vreme... Jalbă cîinele a dat. ALEXANDRESCU, P. 70. ◊ Expr. (Familiar; ironic sau glumeț) Cu jalba în proțap = cu reclamații ostentative și zgomotoase pentru orice nemulțumire, cît de mică. – Pl. și: jălbi (VISSARION, B. 375). – Variantă: jalobă (ALECSANDRI, T. 528, NEGRUZZI, S. I 225) s. f.

jalbă¹ sf [At: PRAV. MOLD. 8/2 / V: ~lobă, ~lubă^[1] / Pl: ~be / E: slv жальба, bg жалба] 1 (Pop) Plângere în scris, adresată unei autorități. 2 (Fam; îe) Cum e ~a nene Ioane? Ce mai e nou? 3 (Fam; îae) Ce dorești? 4 (Înv; îe) A veni cu ~ba în proțap A porni o răscoală cu anumite revendicări. 5-6 (Fam; îae) A cere insistent și ostentativ un drept sau o favoare.

MANDEVILLE [mændəvil], Bernard de (1670-1733), medic și filozof englez de origine olandeză. Cunoscut îndeosebi pentru lucrarea „Fabula albinelor sau vicii private, beneficii publice”, unde analizează modul în care viciile (vanitatea, snobismul, nevoia de lux), dau naștere unor beneficii publice, cum ar fi apariția de noi locuri de muncă, ele reprezentând astfel unicul motor al activităților economice profitabile. Doctrina sa a exercitat o influență evidentă asupra lui A. Smith și a anticipat teoria consumului ostentativ (Th.B. Veblen).

MARAFET, marafeturi, s. n. 1. (Mai ales Ia pl.) Fasoane, nazuri, mofturi, fandoseli. Cît vrei, domnule? Fără marafeturi, cît vrei? PAS, Z. II 115. Vin-încoace, Guguleo, ce atîtea marafeturi? ALECSANDRI, T. I 162. Lasă marafeturile, deschide-ți inima. NEGRUZZI, S. III 11. ♦ Gesturi, mișcări ostentative (pentru a-și arăta anumite însușiri); strîmbături. Vizitiul, după ce plesni de cîteva ori din bici și mai făcu și cîteva marafeturi prin care voia să arate abilitatea ce avea în meseria sa, trase butca la scară, FILIMON, C. 44. 2. (Mai ales la pl.) Podoabă (pretențioasă) întrebuințată ca garnitură la haine. Nu-mi plac marafeturile de fir ale popilor. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 231. ♦ Lucruri mărunte, fleacuri, nimicuri. Mai aveau și alte marafeturi, adunate de pe te miri unde. PAS, L. I 79. 3. Meșteșug, dibăcie, abilitate, măiestrie. Aici e curechiul Gătit cu marafeturi. SEVASTOS, N. 287. Adică-i greu marafet de a să-mprieteni cu copiii! ALECSANDRI, T. 1233. ♦ Mijloc, procedeu; p. ext. truc, artificiu. Mă smulgi de lîngă el printr-un marafet uzat. CARAGIALE, N. F. 56.

MÎNGÎIA vb. I. 1. (Învechit) 1. T r a n z. A vrăji, a fermeca. (R e f l. p a s.) Ce ia nu aude glasul măngănietoriului, măngăiatu măngăe-se (d e s c ă n t ă-s e H, f a r m ă c ă-s ă D) de preamăndrul. PSALT. 110. 2. T r a n z. A sfătui, a povățui, a îndruma. Preaîmblă acealea laturi și-i măngăe (î n d e m n ă n d N. TEST. 1648) toți cu cuvente multe. COD. VOR. 14/19. Aceasta și acesta pre însuș Petru fâcu-l cu smerenie să înțelepțească și și alalți ucenici mîngîe-i. CORESI, EV. 268. ◊ A b s o l. Măngăiat-ai (p o v ă ț á t – a i D) cu vrătutea ta întru casă sfânta ta. PSALT. 311. 3. R e f l. A-și face curaj, a se îndemna, a prinde inimă (să facă ceva). Luo pănre și. . . frănnse și începu a mînca. Mângăiară-se (v i i n d u-le i n i m ă N. TEST. 1648, c u b u n ă v o e f ă c î n d u-se BIBLIA 1688) toți; deaci șie ei luară piște. COD. VOR. 94/4. 4. R e f l. A se îndrepta, a se duce (spre a găsi la cineva un sfat, o încurajare). Am venit la Potiol, unde, aflînd frați, ne-am măngăiat spre ei, ca să rămînem zile șapte (a. 1703). GCR I, 350/14. II. 1. T r a n z. A căuta să aline sau a alina mîhnirea, durerea, suferința etc. cuiva (prin vorbe sau gesturi de încurajare, de consolare etc.), a face să-i fie mai ușor; a încuraja, a îmbărbăta, a consola. Me măngăiași în smereniia mea, că cuvântul tău învie-me. PSALT. 254, cf. 39, 178, 255, 258. Pre cela ce se câiaște elu-l priimeaște, și plăngătoriul elu-l mîngîie. CORESI, EV. 5, cf. 78, 84. Să mergi cu dînșii în robie la Vavilon și să-i mingii cu cuvinte bune (cca 1650). GCR I, 148/9. Arâtîndu-să întăi mai cu iubire de oameni decît acum, atuncea încai cu amăgitoare făgăduințe ne mîngîia. AETHIOPICA, 37^v/12. Boierii se duc la dînsul, s-adună, bine lui voia. BELDIMAN, E. 116/22, cf. LB. Și îți întoarsă mîhnirea în bucurie, spre a te mîngîia. GORJAN, H. I, 6/26. Lipsit fără veste, la vîrsta de 60 de ani, de tot cel ce putea să-l mai mîngîie, s-a pogorît de viu în mormîntul prietenilor săi. MARCOVICI, C. 4/8, cf. 5/2. Ajutoriul lumei nu v-au putut mîngîie. CONACHI, P. 51, cf. 82, POLIZU. Neștiind cum s-o mîngîi, am început și eu a plînge. NEGRUZZI, S. I, 52, cf. 45, ALECSANDRI, T. II, 206. Oamenii văzîndu-le zbuciumîndu-se așa, au început care dincotro să le mîngîie. CREANGĂ, P. 175 cf. id. A. 9. Nu știa lumea pe care să-l mîngîie mai întîi. CARAGIALE, O. II, 292. După ce se desmeteci din leșinul ce-i venise, de inimă rea, începură s-o mîngîie surorile. ISPIRESCU, L. 51. Gheorghe căta întotdeauna să-l mîngîie, spuindu-i cît de bine au să petreacă în vacanție, la el la țară. VLAHUȚĂ, O. A. I, 105. Iar mumă-mea – chiar dînsa ! – mai rareori plîngea . . . Uitare, cît mai iute, mîngîi-o și pe ea. MACEDONSKI, O. I, 52. Cînd moare un armean, rudele, cunoscuții și vecinii se adună la casa acestuia, ca să mîngăie familia defunctului, ȘEZ. XII, 19. Doctorul, probabil ca să mă mîngîie, m-a încredințat că el nu-i capabil nici de una, nici de alta. SADOVEANU, O. IX, 139. ◊ R e f l. p a s. Ceea ce plîngu-se. . ., aceea măngîia-se-vor. TETRAEV. (1574), 205, cf. CORESI, EV. 202. Fericiți sînt ceea ce plîng, că aceea se vor mîngăia (a. 1642). GCR I, 99/19, cf. N. TEST. (1648), 6^v/12. ◊ R e f l. Și mîngîindu-se Iuda [de moartea soției sale], să sui la ceia ce tundea oile lui. BIBLIA (1688), 28²/59. De aceasta dar vestire . . . să bucura, Și mînguindu-se-n sine, întru acest chip zicea. PANN, E. I, 82/9. Am sfîrșit prin a rîde noi însuși de noi și a ne mîngîia de poznașele isprăvi a timpului. NEGRUZZI, S. I, 68, cf. 79, 251. Noi, bătrînii, căutăm să veselim ceasurile cîte ne mai rămîn. de trăit, pentru ca să ne mîngîiem de cele care au trecut. ALECSANDRI, T. I, 42, cf. 385. Mîngîie-te, fata mea, și nădăjduiește în dragostea ce are părintele tău pentru tine. FILIMON, O. I, 107, cf. 140, CREANGĂ, P. 30. Ce ai, stăpîne, de ești așa trist, fără să te mîngîi ? ISPIRESCU, L. 106. El s-ar fi mîngîiat cu gîndul că un așa ticălos nici nu merită altă soartă. GHEREA, ST. CR. II, 149. ◊ (Prin lărgirea sensului, complementul indică inima, sufletul, bătrînețele, zilele etc. cuiva) Prea puternicul împărat Sultan Mustafa, din năstav dumnezeiesc, vrînd să mângâie b&trînețile bătrînului Ioan Vodă, pentru slujbele sale. GHEORGACHI, LET. III, 295/9. M-am îndemnat a scrie o adunare istornică... ca să mîngâi cu această osteneală. . . petrecerea vremii cei turburate întru care mă aflu. VĂCĂRESCUL, IST. 245. Au început Irotocrit aceste să zacă cu amară lacrămi, socotind a mângâia pe acele făr de mângâieri inimi ale părinților (cca 1800). GCR II, 179/32. Vine iarna viscoloasă, Eu cînt doina-nchis în casă, De-mi mai mîngîi zilele, Zilele și nopțile. ALECSANDRI, P. P. 224, cf. ANT. LIT. POP. I, 13. ♦ (Învechit) A ajuta (din punct de vedere material). Nece-i fie cinre a mîngîia săracii lui. PLSAT. HUR. 96^r/9. Cu milostenie de veri mîngîia săracii, aceaia iaste unsura capului tău. CORESI, EV. 52. Din fire era blîndă, simplă și bună; căuta bolnavii din sat și mîngîia pe săraci. ODOBESCU, S. I, 6. 2. T r a n z. și r e f l. (Învechit și regional) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. Și deaca-l vădzu nârodul în scaun, să potoliră de plînsuri și să mîngăiară. DOSOFTEI, ap. GCR I, 258/39. Pe datornici să-i măngâie, Fiindcă strigă-n gura mare, Că-i vor pune la-nchisoare (sfîrșitul sec. XVIII). GCR II, 104/5. Pruncul se mîngăie și încetă de a mai plînge. ȚICHINDEAL, 43/14. Săracul păru a se mîngîia oarecum; dară numai inima lui știa. ISPIRESCU, L. 177. Bat cîinii, bat, Da și cînd a bate cățeaua mea, Toți cîinii s-or mîngîia (Melița). GOROVEI, C. 226. 3. T r a n z, A bucura, a desfăta, a încînta. Ne măngâie cu limba ca în niște strune și ne sloboade noaî cîntar[e] mai scumpă și mai frumoasă decît mărgăritariul (a. 1661). GCR I, 179/10. Un suvenir poetic, coroana vieții mele, Ce mîngîie și-nvie duioasă – inima mea. ALECSANDRI, P. I, 121, cf. id. T. I, 289. Cu zîmbetul tău dulce tu mîngîi ochii mei, Femeie între stele și stea între femei. EMINESCU, O. I, 213. 0 ! feerie a naturei. . . Ce ne-mbunești fără știință și ne mîngîi fără să vrem. MACEDONSKI, O. I, 64, cf. PĂUN-PINCIO, P. 44. O muzică abia auzită a miilor de gîze care roiau în soare ne mîngîia auzul. SADOVEANU, O. IV, 121. Scrie badea pe hîrtie, Și cînd scrie mă mîngîie, Scrie badea latinește, Cînd cetește Mă topește. JARNIK-BÎRSEANU, 27, cf. 38, ȘEZ. I, 74. ◊ A b s o l. Decît toate frumuseațile, mai frumoase frumuseațile tale ziua luminează, noaptea străluminează de departe măngăiesc și de aproape sufletul veselesc. CANTEMIR, IST. 263. ◊ R e f l. Luoatu-ț-ai tu binele tău în viiața ta, iară Lazăr așijdearea ceale reale, deci acum acesta să mîngîie, iară tu te muncești. VARLAAM-IOASAF, 37^v/16. 4. T r a n z. (Complementul indică o ființă sau o parte a corpului ei) A atinge ușor cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, (regional) a nineri, a adia. V. g i u g i u l i, a l i n t a. Rahila pruncul își plînge, A măngâia nu-l ave (a. 1784). GCR II, 140/25. Îl mîngîie, îl giugiuli, însă tot cu prefăcanie. GORJAN, H. IV, 74/12. El o mîngîie, dar apoi, desfăcîndu-se de îmbrățoșerile ei, se avîntă pe șaua calului. EMINESCU, N. 13. S-apucă să-l mîngîie blînd pin păr. CARAGIALE, O. II, 248, cf. I, 20. El mîngîie obrajii copilului. SLAVICI, ap. CADE. De va veni cineva la tine, tu să-l mîngîi cu mîna pe obraz. ISPIRESCU, L. 376. Bătrînă îi mîngîia capul plecat pe lada cu portocale. ARGHEZI, P. T. 117. Fată cu cosița mare, Nu plînge așa de tare, Că vine Dunărea mare ! Las'să vie, să mă mîie, Că n-am taică să mă țîie, Nici maică să mă mîngíie. JARNÎK-BÎRSEANU, D. 209, cf. 199. (R e f l. r e c i p r.) Cît avem viață, Trăind cu dulceață, Lipiți să ședem, Să ne mîngîiem. PANN, E. V, 119/25. ◊ F i g. Munți uriași ale căror vîrfuri măngîie nuorii. BĂLCESCU, M. V. 308, cf. ALECSANDRI,, P. II, 73. Un vînticel adia, încît de abia îl simțeai că vine să-ți mîngîie obrajii, ISPIRESCU, L. 247. Pe frunte blînd te-o mîngăia c-o rază. IOSIF, PATR. 82. Era cu capul gol, și lumina primăverii îi mîngăia fruntea înaltă și părul castaniu. AGÎRBICEANU, A. 33. Mă simțeam fericit, mîngîiat de razele unui soare palid. SADOVEANU, E. 100. Venind primăvara în colivia lui, Coco nu înțelese nimic de la soare, care-și vîrîse degetele de aur printre zăbrele, ca să-l mîngîie pe fulgi, ARGHEZI, P. T. 110. ♦ A atinge, a netezi, a freca ușor cu palma, cu degetele. Cu mînile-i de ceară ea tîmpla și-o mîngîie. EMINESCU, O. I, 95. Boierii își mîngîiau bărbile, cu gîndul la trecutul pentru totdeauna prăpădit. SADOVEANU, O. I, 55. Nae își mîngîia grav și ironic reverul hainei. CAMIL PETRESCU, U. N. 28. El scosese din buzunarul hainei o carte mică, pe care o mîngîia din cînd în cînd cu mîna. PAS, Z. IV, 135. Pentru a intimida niște oameni dezarmați era de ajuns de multe ori să ridice glasul și să-și mîngîie ostentativ pistolul. BENIUC, M. C. I, 172, cf. GALAN, Z. R. 383, PREDA, Î. 96. Bătrînul mîngîie îndelung cu palma călimara de pe birou. V. ROM. octombrie 1958, 23. ◊ E x p r. A mîngîia plosca = a bea mult, a fi bețiv, a trage la măsea. Am umblat, am învîrtit lancea, am întins arcul, am. . . – Mîngîiat plosca. DELAVRANCEA, O. II, 172. ♦ (Ironic) A lovi, a bate. Începe a ne pofti pe fiecare la Bălan și a ne mîngăia cu sfîntul ierarh Nicolai [= biciul]. CREANGĂ, A. 4. ♦ (Rar) A răsfăța, a alinta. Vodă Cuza îl iubea, îl avea adesea la masă și-l mîngîia cu numele de moș Marin. GHICA, S. 57. – Prez. ind.: mîngii (accentuat și: mîngîi) și (regional) mîngîiez (ALRM I/II h 316). – Și: (învechit și regional) mîngăiá, măngîiá, măngăia vb. I; (regional) mîngîí (ALRM I/II h 316, ALR SN I h 266, A II 8), (învechit) mîngăí, mînguí, măngăí vb. IV. – Lat. *manganeare. Cf. gr. μαγγανεύω „(eu) farmec, amăgesc”.

MOORE [muər], Demi (pe numele adevărat Demi Guynes) (n. 1962), actriță americană de film. Interpretă inițial a unor personaje nesofisticate, ulterior își afișează ostentativ senzualitatea („Fantoma mea iubită”, „Propunere indecentă”, „Hărțuire sexuală”).

MORALIZATOR ~oare (~ori, ~oare) 1) Care moralizează. Ton ~. Roman ~. 3) și substantival (despre persoane) Care propagă cu ostentație principiile moralei; propagator ostentativ al principiilor morale. /<fr. moralisateur

MUSTĂCIOS, -OĂSĂ, mustăcioși, -oase, adj. 1. Care are mustăți mari. Slujitorii... arătau ostentativ străinului obrazuri încruntate și foarte mustăcioase. SADOVEANU, Z. C. 277. Era un bărbat înalt, slab și mustăcios. CAMIL PETRESCU, O. I 219. 2. (Despre cereale) Cu țepi lungi și dese. Grîul pe care îl cunoaște poporul romîn este de mai multe feluri... grîul cîrnău mustăcios, numit și grîu de vară. PAMFILE, A. R. 103. – Variantă: mustecios, -oasă (CREANGĂ, A. 84) adj.

nas¹ sn [At: PSALT. HUR. 99^v/5 / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: ml nasus] 1 Parte proeminentă a feței, situată între obraji, gură și frunte, servind ca organ de respirație și ca organ olfactiv Si: (îrg) nară (9), (arg) nasuliu (8). 2 (Pex) Bot al unor animale Si: (îrg) nară (10). 3 (Îs) ~acvilin (sau coroiat, cocârjat) Nas (1) cu vârful încovoiat, ca ciocul acvilei. 4 (îs) – ascuțit Nas (1) lung și subțire. 5 (Pop; îcs) Suflarea ~ului fără degete Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 6 (Pop; îcs) -ul la prășit Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 7 (Îlav) Sub (sau, rar, în) ~ul (cuiva) sau sub ~ În imediata apropiere. 8 (Îlav) În fața cuiva. 9 (În legătură cu verbe ca „a vorbi”, „a cânta”; îlav) Pe ~ Cu timbru nazal. 10 (Îlv) A avea ~ sau a-și ridica ~ul A îndrăzni. 11 (Îe) A strâmba (sau a cârni) din ~ sau (rar) a-și cârni ~ul A-și manifesta nemulțumirea, dezaprobarea, disprețul. 12-13 (Îe) A da (sau a băga) pe sub ~ A mânca (cu lăcomie). 14 (Îe) A-i da (cuiva) și pe gură și pe ~ A da cuiva mai mult decât îi trebuie Si: a îmbuiba. 15 (Îe) A râde pe sub ~ A râde pe ascuns, discret. 16 (Îe) A nu vedea de ~ Se spune în bătaie de joc, atunci când cineva nu vede un lucru aflat chiar în apropierea sa. 17 (Îae) A fi neatent. 18-19 (Îe) A nu vedea mai departe de(cât) lungul ~lui (A fi prost sau) a fi limitat din punct de vedere intelectual. 20 (Îae) A fi neprevăzător. 21-22 (Îe) A (nu)-și cunoaște (sau ști) lungul ~ului A (nu) ști să-și limiteze pretențiile. 23-24 (Îae) A (nu) fi modest. 25-26 (Îae) A (nu)-și da seama de măsura pe care trebuie să o păstreze față de alții. 27-28 (Pex; îae) A (nu) se comporta cuviincios. 29-30 (Îae) A (nu)-și da seama de câte este în stare să facă cu forțele proprii. 31 (Fam; d. oameni; îe) A-și arăta sau a(-și) scoate ~ul (la iveală) A se arăta undeva unde nu a mai fost văzut de mult timp Si: a apărea. 32 (Îe) A da cu ~ul (pe undeva sau prin ceva) A trece în grabă pe undeva. 33 (Îae) A trece întâmplător pe undeva. 34 (Îe) A da cu ~ul de ceva A întâmpina o dificultate. 35 (Îe) A da ~ul (cu ceva) A lua cunoștință de ceva. 36 (Îae) A se familiariza cu ceva. 37 (Îe) A da ~ul cu cineva A se întâlni cu cineva pe neașteptate și de obicei fără a dori. 38 (Îe) A avea lumânări la ~ Se spune despre cineva care este încă un copil. 39 (Îae) Se spune despre cineva care se comportă copilărește, prostește. 40 (Îe) A-și beli (sau jupui, rupe) ~ul A fi în primejdie. 41 (Îae) A se păcăli. 42 (Îae) A o păți. 43 (Fam; îe) A-și băga (sau a-și vârî) ~ul (undeva) sau în (ori la) ceva sau unde nu-i fierbe oala A se amesteca într-o problemă, afacere etc. care nu-l privește. 44 (Îe) A-i da (cuiva) peste ~ sau a da (sau a pune cuiva, ceva) peste ~, a scoate (cuiva ceva) pe (ori prin, pe sub) ~, a(-i) trece (cuiva ceva) pe sub ~, a-i freca (ceva) sub ~, a-i trage una (ori un ibrișin) pe la ~ A face pe cineva să simtă că nu s-a purtat cum se cuvine. 45 (Îae) A-i face cuiva aluzii răutăcioase. 46 (Îae) A-i reproșa cuiva ceva cu răutate. 47-48 (Îe) A (nu) (-i) da ~ (cuiva) A (nu) permite cuiva să fie prea familiar, prea îndrăzneț sau obraznic. 49 (Îe) A-și lua ~ul la purtare sau a(-și) lua ~, a-și lungi ~ul A deveni prea îndrăzneț. 50 (Pex; îae) A se obrăznici. 51 (Îe) A umbla (sau a fi, a se ține, a merge) cu ~ul pe sus (sau în vânt) sau a-și ține (ori a-și ridica, a-și purta etc.) ~ul (pe sau în) sus A fi îngâmfat. 52 (Îae) A fi obraznic. 53 (Îae) A fi sfidător. 54 (Îe) A pune (sau a lăsa) ~ul în jos (sau în pământ) A se rușina. 55 (Îae) A se simți vinovat. 56 (Îlav) Cu ~ul (lăsat) în jos Rușinat. 57 (Îal) Umilit. 58 (Îe) A(-și) pleca ~ul A se umili. 59-60 (Îe) A (nu) avea ~ A (nu) îndrăzni. 61-62 (Îae) A (nu) avea autoritate, trecere, credit. 63 (Reg; îe) A avea (sau a fi cu) ~ de câine A fi fără rușine. 64 (Îe) A tăia (sau a frânge, a rupe, a scurta, reg, a tâmpi) (cuiva) ~ul A pune pe cineva la locul lui. 65 (Pex) A umili pe cineva. 66 (Îae) A pedepsi pe cineva. 67 (Îe) Să-mi tai ~ul dacă... Se spune pentru a întări o afirmație sau negație. 68 (Îe) A-i crește (cuiva) ~ul cel tăiat A se obrăznici din nou, după ce a fost mustrat, pedepsit. 69 (Fam; îe) A-i cădea (sau a-i pica, rar, a i se muia cuiva) ~ul A-și pierde mândria. 70 (Fam; îae) A-și pierde îndrăzneala. 71 (Fam; îae) A rămâne rușinat. 72 (Fam; îae) A rămâne umilit. 73 (Fam; îe) Nu-ți pică sau nu-ți cade ~ul ori nu-ți ia din ~ Nu ți se întâmplă nimic. 74 (Fam; îae) Nu-ți pierzi din demnitate. 75 (Îe) A nu-i ajunge (cuiva) cu prăjina (sau cu strămurarea) la ~ A fi foarte îngâmfat. 76 (Rar; îe) A-și face -ul mătură A-și pierde omenia. 77-78 (Îe) A (nu) fi (sau face) de ~ul (cuiva) sau a (nu)-i fi de ~ A (nu) fi potrivit cu cineva. 79-80 (Îae) A (nu) fi destul de bun pentru cineva. 81 (Îlv) A-i fi (rușine) pe la ~ A se rușina. 82 (Îlv) A da ~ul (să...) A îndrăzni. 83 (Îe) A-i râde (cuiva) în ~ A-i râde cuiva în față, bătându-și joc de el. 84 (Îe) A se întâlni (sau a da) ~ în ~ (cu cineva) A se întâlni față în față cu cineva pe neașteptate. 85 (Îlav) ~ în ~ Față în față cu cineva. 86 (Reg; îe) A-și duce ~ul undeva A răspunde de ceva. 87 (Reg; îae) A păți rușine pentru ceva. 88 (Îe) A-i întoarce (cuiva) ~ul A ignora în mod voit și ostentativ prezența cuiva. 89 (Îae) A manifesta dispreț față de cineva. 90 (Îe) A-i da (cuiva) cu ardei (sau cu chibritul, cu frunză de tutun, cu ceva) pe la ~ A supăra pe cineva. 91 (Îae) A întărâta pe cineva. 92 (Îe) A stoarce cuiva ceapa (sau lămâia) în ~ sau a-i freca cuiva rădichea la ~ A înfrunta vehement pe cineva. 93 (Îlv) A-și umfla ~ul sau a-i tremura (ori a-i fumega) cuiva ~ul, a-i veni (cuiva) muștarul (ori musca) la ~, a fi (sau a umbla) cu țâfna la (sau în) ~, a-i da (cuiva) dracul cu coada pe la ~ A se supăra. 94 (Îal) A se înfuria. 95 (Îe) A-i sări (cuiva ceva) în ~ A fi supărăcios, sensibil. 96 A se simți jignit. 97 (Îe) A cădea cu ~u-n terci sau a-și turti ~ul, a lua în ~ (rușinea) A-și pierde reputația. 98 (Îae) A păți ceva rușinos. 99 (Îe) A-i da (sau a-i ajunge, a-i mirosi cuiva) pe sub ~ A se simți jignit. 100 (Îe) A-i sta (cuiva) ca piperu-n ~ A nu-i fi pe plac cuiva. 101 (Îe) A fi cu ~ul de ceară A se supăra ușor și din nimic. 102 (Îae) A fi mofturos. 103 (Îae) A fi timid, rușinos. 104 (Îe) A-i da (sau a-i ieși cuiva) ceva pe ~ sau (înv) a vărsa ceva pe ~ A o păți. 105 (Rar; îlv) A-i da (cuiva) cu luleaua în ~ A nesocoti. 106 (Îal) A disprețui. 107 (Reg; îlv) A prinde (pe cineva) de ~ A mitui pe cineva. 108 (Îe) A-i pune (cineva) belciug(ul) în ~ sau (reg) a-i atârna (cuiva) cinghelul (sau iabașaua) de ~ A conduce pe cineva după voie. 109 (Îae) A obliga pe cineva la o acțiune, mituindu-l. 110 (Îe) A duce (sau a purta, a târî, a ține pe cineva) de ~ A stăpâni pe cineva, determinându-l să acționeze într-un anumit fel. 111 (Îae) A purta pe cineva cu vorba Si: a amăgi. 112 (Îae) A înșela pe cineva. 113 (Reg; îe) A duce (sau a trage) pe cineva cu ~ul la teică A da în judecată pe cineva. 114 (Îe) A-i trânti (sau a-i închide, a-i da cuiva cu) ușa-n ~ A refuza să primească pe cineva. 115 (Îae) A goni pe cineva cu dispreț. 116 (Îae) A pleca supărat, trântind ușa. 117 (Îlv) A-i da (cuiva) cu cădelnița pe la ~ A linguși pe cineva. 118 (Îlv) A da (sau a trece cuiva ceva) pe la (sau pe lângă) ~ A tenta. 119 (Îal) A amăgi. 120 (Îe) A umbla (sau a fi) cu plosca (ori cu țuica) la (sau în) ~ sau a puți a ~ belit, a-i ieși cuiva vinul în ~ A fi bețiv. 121 (Gmț; irn; îe) Îi curge untura (sau îi dă grosul) pe ~ Se spune despre oamenii slabi. 122 (Îe) Cu ~u-n șold, cu mâna-n vânt Se spune despre ceva nepotrivit. 123 (Îlv) A scoate panglici pe ~ A exagera. 124 (Îal) A minți. 125 (Îe) A se întoarce (de undeva) cu ~ul în jos A se întoarce rușinat. 126 (Fam; îe) Să-ți fie de ~! Se spune pentru a arăta că unei persoane ar trebui să-i fie rușine. 127 (Îe) A-i trece (cuiva) pe la (sau pe lângă) ~ A-i trece pe dinaintea ochilor. 128 (Îae) A pierde un prilej favorabil. 129 (Îe) A se împiedica de ~ A avea nasul (1) excesiv de lung. 130 (Fam; îe) A arunca ceva cuiva în ~ A-i spune cuiva ceva în față fără menajamente. 131 (Îe) Nu miroase a ~ de om Nu e faptă de om vrednic. 132 (Mol; îc) ~ul-vlădichei Partea posterioară a coloanei vertebrale la păsări, de unde cresc penele cozii Si: târtiță. 133 (Bot; pop; îc) ~ul-curcanului Moțul-curcanului (Polygonum orientale). 134 (Bot; pop; îae) Busuioc-roșu (Amarantus caudatus). 135 (Bot; îrg; îc) ~-de-cocor Greghetin (Geranium pratense). 136 (Fig) Miros dezvoltat, fin. 137 (Fig) Simț de orientare dezvoltat în împrejurări dificile. 138 Capacitate de intuire exactă a unei situații. 139 (Pop) Trompă de elefant. 140 (Prin sinecdocă) Față. 141 (Pex) Cap. 142 (Pan) Parte anterioară a corpului unei nave sau a fuselajului unui avion. 143 (Buc; pan) Parte din vârf a opincii, strânsă cu nojițe Si: (reg) gurgui. 144 (Reg; pan) Vârf al securii. 145 (Pan) Căpăcel care apără împotriva vântului gura unui coș de aerisire. 146 (Reg; lpl) Colțuri ale scoabei. 147 (Reg) Picior al plugului de la piuă, în care se prind aripile. 148 (Teh) Proeminență pe o piesă sau pe un organ de mașină care servește fie la ghidarea, ridicarea sau distanțarea unei alte piese sau a unui alt organ al aceleiași mașini, fie la fixarea acestora într-o anumită poziție.

NAS, nasuri, s. n. 1. Parte mediană proeminentă a feței, situată între frunte și gură, servind ca organ al respirației și al mirosului. ◊ Loc adv. Sub (sau, rar, în) nasul cuiva sau sub nas = în imediata apropiere, în fața, sub ochii cuiva. (în legătură cu verbe ca „a vorbi”, „a cânta” etc.) Pe nas = cu timbru nazal. ◊ Expr. A avea nas sau a-și ridica nasul = a îndrăzni, a cuteza. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a deveni prea îndrăzneț, a se obrăznici. A (nu-)și cunoaște (sau vedea, ști) lungul nasului = a (nu-)și da seama cât e în stare să facă cu puterile proprii; a (nu-)și da seama de măsura pe care trebuie s-o păstreze față de alții; a (nu) se comporta cuviincios. (Fam.) A-i cădea (sau a-i pica) nasul cuiva = a-și pierde îndrăzneala sau îngâmfarea, a rămâne rușinat, umilit. (Fam.) Nu-ți cade (sau pică) nasul dacă... = nu ți se întâmplă nimic, nu-ți pierzi demnitatea dacă... Nu-i ajungi (nici) cu prăjina la nas = e foarte încrezut. (A umbla sau a fi, a se ține) cu nasul (pe) sus = a (fi) încrezut, sfidător. A strâmba din nas = a fi nemulțumit. A da nas (cuiva) = a îngădui prea multe (cuiva). A tăia (sau a scurta) nasul (cuiva) sau a da (cuiva) peste nas = a pedepsi, a rușina, a umili, a pune la locul lui (pe cineva). A-i scoate (cuiva ceva) pe nas = a-i reproșa (cuiva ceva) (cu răutate). A (nu) fi (sau face) de nasul cuiva = a (nu) fi potrivit cu cineva, a (nu) corespunde cuiva, a (nu) fi pentru cineva, a (nu) i se cuveni cuiva. A-i veni (cuiva) muștarul la nas sau a-i tremura (cuiva) nasul = a se supăra; a se enerva, a se înfuria. A fi cu nasul de ceară = a fi foarte susceptibil. A lăsa (sau a pune) nasul în jos sau în pământ = a se rușina, a se simți vinovat. A se întoarce (de undeva) cu nasul în jos = a se întoarce rușinat. (Fam.) Să-ți fie în nas! = să-ți fie rușine! (Fam.) A-și băga (sau a-și vârî) nasul în ceva (sau undeva, în toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca într-o afacere, într-o problemă (care nu-l privește). A duce (sau a purta) de nas (pe cineva) = a) a domina, a stăpâni, a conduce (pe cineva), determinându-l să facă ceva (care nu este în interesul său); b) a amăgi, a înșela (pe cineva). A scoate panglici pe nas = a exagera; a minți. A(-i) trece (cuiva) pe la (sau pe lângă) nas = a(-i) trece pe dinaintea ochilor; a pierde un prilej favorabil. A da (cuiva) cu ceva pe la nas = a tenta (pe cineva). (Fam.) A arunca (cuiva ceva) în nas = a spune (cuiva ceva) direct, fără menajamente. A-i râde cuiva în nas = a râde cuiva în față, bătându-și joc de el. (Fam.) A-i ieși (sau a-i da) pe nas = a o păți, a i se înfunda. (Fam.) A(-i) întoarce nasul (cuiva) = a ignora ostentativ (pe cineva), a întoarce spatele (cuiva). A trânti (sau a închide (cuiva) ușa în nas = a) a refuza să primească (pe cineva); b) a pleca supărat de la cineva, închizând ușa cu putere. A se împiedica de nas = a avea nasul excesiv de lung. A nu vedea de nas = a fi neatent. A nu vedea mai departe decât lungul nasului = a fi mărginit. A da cu nasul (pe undeva) = a trece (pe undeva) în grabă sau întâmplător. (Fam.) A-și arăta sau a(-și) scoate nasul (la iveală) = a apărea, a se înfățișa. A da nas(ul) cu cineva = a se întâlni cu cineva pe neașteptate (și fără a dori). (A se întâlni) nas în nas (cu cineva) = (a se întâlni) față în față (cu cineva). Nu miroase a nas de om = nu e faptă de om vrednic. (Ir.) Îi curge untura (sau grăsimea) pe nas = e foarte slab. ♦ Fig. Miros dezvoltat, fin; simț de orientare în împrejurări dificile, capacitate de intuire exactă a unei situații. ♦ (Rar) Față, obraz, cap. 2. Proeminență a unei piese, care servește la fixarea piesei într-o anumită poziție sau la ghidarea, ridicarea sau distanțarea unei alte piese. 3. Partea anterioară a fuzelajului unui avion sau a corpului unei nave. – Lat. nasus.

NAS, nasuri, s. n. 1. Parte proeminentă a feței, situată între obraji, frunte și gură, servind ca organ al respirației și al mirosului. ◊ Loc. adv. Sub (sau, rar, în) nasul cuiva sau sub nas = în imediata apropiere, în față, sub ochii cuiva. (În legătură cu verbe ca „a vorbi”, „a cânta” etc.) pe nas = cu timbru nazal. ◊ Expr. A avea nas sau a-și ridica nasul = a îndrăzni, a cuteza. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a deveni prea îndrăzneț, a se obrăznici. A (nu-) și cunoaște (sau vedea, ști) lungul nasului = a (nu-) și da seama cât e în stare să facă cu puterile proprii; a (nu-) și da seama de măsura pe care trebuie s-o păstreze față de alții; a (nu) se comporta cuviincios. (Fam.) A-i cădea (sau a-i pica) nasul cuiva = a-și pierde îndrăzneala sau îngâmfarea, a rămâne rușinat, umilit. (Fam.) Nu-ți cade (sau pică) nasul dacă... = nu ți se întâmplă nimic, nu-ți pierzi demnitatea dacă... Nu-i ajungi (nici) cu prăjina la nas = e foarte încrezut. (A umbla sau a fi, a se ține) cu nasul (pe) sus = a (fi) încrezut, sfidător. A strâmba din nas = a fi nemulțumit. A da nas (cuiva) = a îngădui prea multe (cuiva). A tăia (sau a scurta) nasul (cuiva) sau a da (cuiva) peste nas = a pedepsi, a rușina, a umili, a pune la locul lui (pe cineva). A-i scoate (cuiva ceva) pe nas = a-i reproșa (cuiva ceva) (cu răutate). A (nu) fi (sau face) de nasul cuiva = a (nu) fi potrivit cu cineva, a (nu) corespunde cuiva, a (nu) fi pentru cineva, a (nu) i se cuveni cuiva. A-i veni (cuiva) muștarul la nas sau a-i tremura (cuiva) nasul = a se supăra; a se enerva, a se înfuria. A fi cu nasul de ceară = a fi foarte susceptibil. A lăsa (sau a pune) nasul în jos sau în pământ = a se rușina, a se simți vinovat. A se întoarce (de undeva) cu nasul în jos = a se întoarce rușinat. (Fam.) Să-ți fie în nas! = să-ți fie rușine! (Fam.) A-și băga (sau a-și vârî) nasul în ceva (sau undeva, în toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca într-o afacere, într-o problemă (care nu-l privește). A duce (sau a purta) de nas (pe cineva) = a) a domina, a stăpâni, a conduce (pe cineva), determinându-l să facă ceva (care nu este în interesul său); b) a amăgi, a înșela (pe cineva). A scoate panglici pe nas = a exagera; a minți. A(-i) trece (cuiva) pe la (sau pe lângă) nas = a(-i) trece pe dinaintea ochilor; a pierde un prilej favorabil. A da (cuiva) cu ceva pe la nas = a tenta (pe cineva). (Fam.) A arunca (cuiva ceva) în nas = a spune (cuiva ceva) direct, fără menajamente. A-i râde cuiva în nas = a râde cuiva în față, bătându-și joc de el. (Fam.) A-i ieși (sau a-i da) pe nas = a o păți, a i se înfunda. (Fam.) A(-i) întoarce nasul (cuiva) = a ignora ostentativ (pe cineva), a întoarce spatele (cuiva). A trânti (sau a închide cuiva) ușa în nas = a) a refuza să primească (pe cineva); b) a pleca supărat de la cineva, închizând ușa cu putere. A se împiedica de nas = avea nasul excesiv de lung. A nu vedea de nas = a fi neatent. A nu vedea mai departe decât lungul nasului = a fi mărginit. A da cu nasul (pe undeva) = a trece (pe undeva) în grabă sau întâmplător. (Fam.) A-și arăta sau a(-și) scoate nasul (la iveală) = a apărea, a se înfățișa. A da nas(ul) cu cineva = a se întâlni cu cineva pe neașteptate (și fără a dori). (A se întâlni) nas în nas (cu cineva) = (a se întâlni) față în față (cu cineva). Nu miroase a nas de om = nu e faptă de om vrednic. (Ir.) Îi curge untura (sau grăsimea) pe nas = e foarte slab. ♦ Fig. Miros dezvoltat, fin; simț de orientare în împrejurări dificile, capacitate de intuire exactă a unei situații. ♦ (Rar) Față, obraz, cap. 2. Proeminență a unei piese, care servește la fixarea piesei într-o anumită poziție sau la ghidarea, ridicarea sau distanțarea unei alte piese. 3. Partea anterioară a fuzelajului unui avion sau a corpului unei nave. – Lat. nasus.

niznai [At: CREANGĂ, P. 168 / S și: nis~ / E: rs не знаю „nu știu”] 1 av Manifestând ostentativ indiferență, nepăsare, dezinteres față de cei din jur. 2 av Ca și cum nu s-ar fî întâmplat nimic. 3 av Ca și cum n-ar ști nimic. 4 sn (Îe) A face pe ~ (sau pe ~ul) A se preface că nu este la curent cu evenimentul petrecut. 5 sn (Îae) A pretinde că nu știe nimic despre ceva.

NONȘALANȚĂ s. f. indiferență, nepăsare, degajare (ostentativă). (< fr. nonchalance)

nonșalanță sf [At: ALEXI, W. / E: fr nonchalance] (Frm) 1 Indiferență. 2 Degajare ostentativă în comportament.

NONȘALANȚĂ s. f. Indiferență; degajare (ostentativă). – Din fr. nonchalance.

NONȘALANȚĂ s. f. (Livr.) Indiferență; degajare (ostentativă). – Din fr. nonchalance.

NOUVELLE VAGUE [Pron.: nuvel vag] loc. s. denumire dată unui grup de cineaști francezi, ale căror filme se caracterizează prin afișarea ostentativă a mesajului artistic nonconformist. (< fr. la nouvelle-vague, noul val)

*ostensíbil, -ă adj. (fr. ostensible, cuv. de formațiune greșită în locu vechĭuluĭ ostensif). Răŭ zis îld. ostentativ.

ostentativ, ~ă [At: MAIORESCU, D. II, 4 / Pl: ~i, ~e / E: ger ostentativ, it ostentativo] 1-2 a, av (Făcut) cu intenția de a pune ceva în evidență, de a impresiona, de a provoca Si: demonstrativ, provocator, (rar) ostentatoriu.

OSTENTATIV adj. demonstrativ, provocator. (O atitudine ~.)

ostentativ adj. m., pl. ostentativi; f. sg. ostentativă, pl. ostentative

ostentativ adj. m., pl. ostentativi; f. ostentativă, pl. ostentative

OSTENTATIV, -Ă adj. cu ostentație; provocator; ostentatoriu. (< germ. ostentativ, it. ostentativo)

*ostentatív, -ă adj. (format d. lat. ostentatus, arătat, d. ostentare, a tot arăta, frecŭentativu d. osténdere, a arăta. V. tind). Făcut cu ostentațiune, demonstrativ: plecare ostentativă. Adv. Cu ostentațiune: a pleca ostentativ.

OSTENTATIV ~ă (~i, ~e) Care manifestă ostentație; realizat cu ostentație; demonstrativ. /<it. ostentativo, germ. ostentativ

OSTENTATIV, -Ă, ostentativi, -e, adj. Făcut cu intenția de a pune ceva în evidență, de a impresiona, de a provoca; demonstrativ, provocator. Un hol-birou aranjat cu îngrijire, fără luxul ostentativ al interioarelor burgheze. BARANGA, I. 151. ♦ (Adverbial) Slujitorii erau înarmați pînă în dinți și arătau ostentativ străinului obrazuri încruntate. SADOVEANU, Z. C. 277.

OSTENTATIV, -Ă adj. Făcut cu ostentație; provocator; ostentatoriu. [Cf. germ. ostentativ, it. ostentativo, fr. ostentatif].

OSTENTATIV adj. demonstrativ, provocator. (O atitudine ~.)

ostentativ adj. m., pl. ostentativi; f. ostentativă, pl. ostentative

OSTENTATORIU ~e (~i) rar v. OSTENTATIV. [Sil. -riu] /<fr. ostentatoire

ostentatoriu, ~ie a [At: RALEA, S. T. II, 222 / P: ~ri-e / Pl: ~ii / E: fr ostentatoire] (Rar) Ostentativ (1).

OSTENTATORIU adj. (Liv.) Ostentativ. [< fr. ostentatoire].

OSTENTATORIU adj. ostentativ. (< fr. ostentatoire)

OSTENTAȚIE, ostentații, s. f. Atitudine de paradă, de înfumurare, de îngîmfare sau de nesocotire provocatoare a celorlalți; prezentare demonstrativă, etalare pretențioasă a ceva. Fostul aghiotant domnesc. știe desigur regulile protocolului, dar pune în gest ostentație revoluționară. CAMIL PETRESCU, O. II 260. ◊ Loc. adv. Cu ostentație = în mod demonstrativ, ostentativ. Pe cînd eu căutam să ascund oarecum dragostea noastră, ea ținea s-o afișeze cu ostentație. CAMIL PETRESCU, U. N. 23. – Variantă: ostentațiune (ODOBESCU, S. III 633) s. f.

ostentație sf [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 197/ V: (înv) ~iune / P: ~ți-e / Pl: ~ii / E: fr ostentation, lat ostentatio, -onis] 1 Punere în valoare în mod provocator a unei însușiri. 2 Prezentare demonstrativă, pretențioasă. 3 (Îlav) Cu ~ În mod demonstrativ Si: ostentativ.

OSTENTAȚIE. Subst. Ostentație, paradă (fig.), provocare, provocație (rar); etalare, etalaj, exhibiție. Afectare, prețiozitate (rar), retorism, emfază, grandilocvență. Aroganță, îngîmfare, înfumurare, infatuare, iactanță (rar), prezumție (livr.), fală, făloșie (reg.), fudulie, țanțoșie (rar), trufie, trufă (înv.); orgoliu, vanitate; fanfaronadă, lăudăroșenie, lăudăroșie (rar), grozăvire (fam. și depr.). Dispreț, disprețuire, desconsiderare, desconsiderație, bravadă, sfidare. Arogant, îngîmfat, înfumurat, trufaș; fanfaron; exhibiționist. Adj. Ostentativ, ostentatoriu (rar), provocator, demonstrativ; exhibiționist, exhibitoriu (rar). Afectat, prețios, retoric (peior.), emfatic, teatral, nenatural, bombastic, umflat (fig., fam.), grandilocvent. Arogant, îngîmfat, fumurat, infatuat, iactant (rar), prezumțios (livr.), plin de sine, bățos (fig.), țanțoș, fudul, trufaș; orgolios, vanitos; fanfaron, lăudăros, lăudăcios (rar), fălos (pop. și peior.). Disprețuitor, sfidător. Vb. A face paradă de..., a face caz de..., a parada (livr. și ir.), a exhiba (rar), a etala, a arbora (fîg.), a-și da importanță, a se uita de sus, a-și da (a-și lua) aere, a se umfla în pene, a se da în spectacol; a se îngîmfa, a se înfumura, a se infatua, a se făli (pop.), a se făloși (reg.), a se fuduli, a se furlandisi (fam.); a se lăuda, a se făli, a-și face reclamă, a face pe grozavul, a se grozăvi (fam. și depr.). A disprețui, a desconsidera, a sfida, a desfide. Adv. (În mod) ostentativ, demonstrativ etc. cu ostentație; cu dispreț; fățărnicește. V. afectare, automulțumire, capriciu, dispreț, grandilocvență, îngîmfare.

OSTENTAȚIE s. f. atitudine de paradă, de înfumurare, de nesocotire provocatoare a celorlalți; prezentare demonstrativă a avantajelor, a bunurilor pe care le are cineva; etalare pretențioasă. ♦ cu ~ = în mod demonstrativ, ostentativ. (< fr. ostentation, lat. ostentatio)

PARADA, paradez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se arăta, a se pune (ostentativ) în evidență, a face caz, paradă de ceea ce face ori spune. – Din fr. parader.

PARADA vb. I. intr. (Rar) A se arăta (în mod ostentativ); a se afișa. [< fr. parader].

PARADA, paradez, vb. I. Intranz. (Livr. și ir.) A se arăta, a se pune (ostentativ) în evidență, a face caz, paradă de ceea ce face ori spune. – Din fr. parader.

PARADA vb. intr. 1. (ir.) a se arăta (în mod ostentativ); a se afișa. 2. (despre trupe) a manevra, a evolua. (< fr. parader)

PARADĂ, parade, s. f. 1. Festivitate militară la care defilează trupele; defilare a trupelor cu prilejul acestei festivități; p. ext. alai, ceremonie; solemnitate, pompă. ◊ Loc. adj. De paradă = de sărbătoare, festiv; pentru ocazii deosebite. ♦ Fig. Atitudine, comportare etc. ostentative, prin care cineva încearcă să facă impresie, să atragă atenția asupra sa. ◊ Loc. adj. și adv. De paradă = (care se face) de formă, de ochii lumii. ◊ Loc. adv. Cu paradă = cu ostentație, cu importanță exagerată, ostentativ. ◊ Expr. A face paradă de (sau cu) ceva = a face ceva în mod ostentativ, pentru a produce efect, a se făli cu ceva, a face caz. 2. Mișcare sau ansamblu de mișcări prin care un sportiv (scrimer, boxer etc.) parează o lovitură a adversarului și încearcă să dea o ripostă. [Var.: (înv. și reg.) paradie s. f.] – Din germ. Parade, fr. parade.

PARADĂ, parade, s. f. 1. Festivitate militară la care defilează trupele; defilare a trupelor cu prilejul acestei festivități; p. ext. alai, ceremonie; solemnitate, pompă. ◊ Loc. adj. De paradă = de sărbătoare, festiv; pentru ocazii deosebite. ♦ Fig. Atitudine, comportare etc. ostentativă, prin care cineva încearcă să facă impresie, să atragă atenția asupra sa. ◊ Loc. adj. și adv. De paradă = (care se face) de formă, de ochii lumii. ◊ Loc. adv. Cu paradă = cu ostentație, cu importanță exagerată, ostentativ. ◊ Expr. A face paradă de (sau cu) ceva = a face ceva în mod ostentativ, pentru a produce efect, a se făli cu ceva, a face caz. 2. Mișcare sau ansamblu de mișcări prin care un sportiv (scrimer, boxer etc.) parează o lovitură a adversarului și încearcă să dea o ripostă. [Var.: (înv. și reg.) paradie s. f.] – Din germ. Parade, fr. parade.

PARADĂ, parade, s. f. 1. Festivitate militară la care defilează trupele diferitelor arme, organizată cu prilejul unui eveniment sau al unei aniversări; p. ext. ceremonie. Într-o zi de paradă, la curtea generalisimului turc.. trag cu pistoale asupra lui. GHICA, S. 116. În ziua aceea era paradă domnească, NEGRUZZI, S. I 29. ◊ Loc. adj. De paradă = a) pentru paradă, destinat paradei. Cal de paradă; b) fig. de formă, de ochii lumii. Critica și autocritica servesc la dezvăluirea lipsurilor și la lupta împotriva prezentării de paradă a lucrurilor într-o lumină trandafirie și a îmbătării de pe urma succeselor în muncă. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2684. ◊ Expr. A face paradă (de sau cu ceva) = a face ceva ostentativ pentru a produce efect, a se făli (cu ceva). Șampanie la Capșa beau mulți făcînd paradă De golul cel din creieri, de plinul cel din ladă. MACEDONSKI, O.I 48. Un gentilom ridicol ce face paradă cu titlurile și armele familiei sale. BOLINTINEANU, O. 366. 2. (Învechit) Cortegiu solemn, alai, pompă. Făt-Frumos și fiica lui Alb-împărat intrară cu mare paradă... în cetatea lui Roșiu-împărat. POPESCU, B. I 30. Cucernicul Platon s-a rugat să nu-l îngroape cu paradă. NEGRUZZI, S. I 215. – Pl. și: parăzi. - Variantă: (Munt.; popular) paradie (ISPIRESCU, L. 192) s. f.

paradă sf [At: (a. 1788) URICARIUL, XIV, 181/1 / V: (îrg) ~die, păradie, (reg) ~de, ~di, păr~, părade, păradi, părodie, por~, porade, pradie / Pl: ~de, (pop) ~răzi, părăzi, (reg) păraduri / E: ger Parade, fr parade, mg parádé] 1 Festivitate militară la care defilează trupele Si: ceremonie, serbare, (înv) parisie¹. 2 Defilare a trupelor cu prilejul unei festivități militare. 3 (Pex) Cortegiu solemn. 4-6 (Îla) De ~ Care participă la o paradă (1-3). 7 (Îal) Festiv. 8 (Fig) Atitudine, comportare etc. ostentativă, prin care cineva încearcă să producă impresie, să atragă atenția asupra sa. 9-10 (Îljv) De ~ (Care se face, este etc.) de formă. 11-12 (Îljv) Cu ~ (În mod) ostentativ. 13-14 (Îe) A (se) face ~ (de sau cu ceva) A (se) face ceva ostentativ pentrua produce efect Si: a parada (1). 15-16 (Îae) A (se) face caz de ceva sau de cineva. 17-18 (La duel, scrimă etc.) Evitare a unei lovituri încercate de adversar (urmată de o contralovitură).

planta [At: ASACHI, S. I, 218 / V: (înv) plăn~, plân~ / Pzi: ~tez, 3 (înv) plantă / E: fr planter, lat plantare] 1 vt A înfige puieți, răsaduri etc. cu rădăcinile în pământ, la locul definitiv, pentru a se dezvolta Si: a sădi, (înv) a plăntălui (1). 2 vt A acoperi un teren cu puieți, rădăcini etc. Si: a sădi, (înv) a plăntălui (2). 3 vt (Pan) A așeza. 4 (Pan) A fixa stâlpi, pari etc. în pământ. 5 vr (Îe) A se ~ în fața cuiva A se opri inoportun sau ostentativ în fața cuiva. 6 vt A îngropa o mină pe o porțiune de teren după un anumit sistem, spre a o face să explodeze Si: a mina. 7 (Frr) A părăsi brusc.

PLANTA, plantez, vb. I. Tranz. 1. A înfige în pământ puieți, răsaduri etc. pentru a se dezvolta; a acoperi un teren cu puieți, răsaduri etc.; a sădi. 2. A fixa în pământ un stâlp, un par etc. ◊ Expr. (Refl.) A se planta în fața cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în fața cuiva. 3. A pune mine în pământ sau în apă la locurile stabilite; a mina. – Din fr. planter, lat. plantare.

PLANTA, plantez, vb. I. Tranz. 1. A înfige în pământ puieți, răsaduri etc. pentru a se dezvolta; a acoperi un teren cu puieți, răsaduri etc.; a sădi. 2. A fixa în pământ un stâlp, un par etc. ◊ Expr. (Refl.) A se planta în fața cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în față cuiva. 3. A îngropa mine pe o porțiune de teren; a mina. – Din fr. planter, lat. plantare.

PLANTA vb. I. tr. 1. a sădi (pomi, plante). 2. a înfige în pământ (un stâlp, un par etc.). ◊ a instala în decor (în scenă, pe un platou de filmare). 3. (mil.) a instala mine pe un teren. 4. a fixa cu insistență. 5. (fam.) a părăsi brusc pe cineva. II. refl. (fig., fam.) a se posta (ostentativ), a se proțăpi (în fața cuiva). (< fr. planter, lat. plantare)

PLETOS, -OASĂ, pletoși, -oase, adj. 1. Cu păr lung și bogat. Pletos, cu ochii plini ca de-un fior de spaimă, o întîmpina. CAMILAR, N. I 108. Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium, Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase, Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă. EMINESCU, O. I 148. Ursan, pletos ca zimbrul, cu pieptul gros și lat... ALECSANDRI, P. III 284. ◊ (Despre păr, coamă) Își sacrificase chica pletoasă care îl singulariza ostentativ printre ceilalți muritori, C. PETRESCU, C. V. 46. Armăsarii voștri, cu coama lor pletoasă Alerg și scapăr iute. BOLLIAC, O. 90. 2. (Despre plante) Cu tulpinile, cu ramurile sau cu frunzele lungi și dese, aplecate în jos. Coliviile lor se arătau prin învălmășagul unor plante pletoase, puse sus, pe niște lopățele bătute în perete. GALACTION, O. I 328. [Calul] se lasă... lîngă o căsuță singuratică, pe care era crescut niște mușchi pletos. CREANGĂ, O. A. 234. Hai să ne-nsoțim, Că-i iarba pletoasă Și frunza umbroasă, TEODORESCU, P. P. ◊ (Substantivat) Adastă codrii vechi, pletoșii, Doinind minuni din vremuri legendare. CERNA, P. 35. Salcie pletoasă v. salcie.

printru pp [At: PSALT. HUR. 74^v/18 / V: pen~, (pop) pîn~, (îrg) păn~, pin~, (înv) păîn~, pean~, peîn~, pentră, preîn~, priîn~, pren~, (reg) păntu, pântu, pentu, pintu, prîntra, prîn~^[1], pun~ / E: pre + întru] 1-2 Semnifică ideea de includere a unei realități (în cuprinsul unui element singularizat față de altele subînțelese de același fel sau) în cuprinsul nedeterminat al mai multora singularizate dintr-o multitudine subînțeleasă de elemente identice. 3 Exprimă situarea unei realități în cuprinsul unei suprafețe singularizate față de altele subînțelese Se jucau printr-o curte. 4 Arată că suprafața pe care se situează o realitate este parte a unui interior spațial singularizat față de altele de același fel L-a găsit printr-un sertar. 5 Exprimă faptul că interiorul spațial este un mediu lichid sau masa unui material afânat, unei structuri elastice Se bălăceau printr-o apă murdară. 6 Exprimă faptul că interiorul spațial este gândit ca plasat între limitele unei stări fizice, ale manifestării unui fenomen meteorologic etc. Se vedea casa printr-o ceață alburie. 7 Arată că starea fizică gândită ca interior spațial este un mediu sonor sau optic Vocea se auzea printr-un zgomot infernal. 8 Exprimă faptul că interiorul spațial este constituit din părți rămase neocupate de vreunul dintre elementele de același fel aflate într-o aglomerare discontinuă Avea vizuina printr-o pădure de fagi. 9 Arată că situarea în cuprinsul unui spațiu este percepută explicit senzorial Omul pândea printr-o gaură a gardului. 10 Exprimă faptul că senzația este resimțită ca localizată într-una sau mai multe părți din interiorul spațial al corpului unei ființe Simțea o durere printr-un picior. 11 Exprimă străbaterea unui traseu nedefinit pe una sau mai multe linii posibile de traversare a unei suprafețe singularizate față de altele de același fel Au trecut printr-o localitate. 12 Arată că suprafața traversată este un loc de trecere care permite intrarea și ieșirea a ceva dintr-un spațiu în altul A intrat printr-o spărtură a gardului. 13 Arată că suprafața traversată este o cale de trecere dintr-un loc în altul Printr-o cărare îngustă se ajunge la râu. 14 Exprimă faptul că interiorul spațial este constituit din părți, zone de pătrundere, de străpungere, de infiltrare într-o masă materială compactă Morcovul îl pasezi printr-o sită. 15 În legătură cu o suprafață, cu un cuprins spațial, determinate cantitativ, exprimă extinderea a ceva pe tot întinsul indicat de determinant prin singularizare față de alte întinderi identice Printr-un sfert de țară a plouat. 16 Exprimă îndrumarea unei deplasări spre o localizare spațială singularizată ca reper orientativ sau spre mai multe localizări spațiale singularizate Evacuarea s-a făcut printr-o ieșire de serviciu. 17 Arată că localizarea spațială singularizată ca reper orientativ este parte a unui interior Treceți printr-aceeași cameră pe unde ați venit. 18 Exprimă mijlocirea realizării a ceva de către o orientare spațială singularizată față de altele de același fel Printr-un drum drept ajungi mai repede. 19 Exprimă încadrarea a ceva într-un interval de timp sau în decursul duratei unei circumstanțe. 20 Exprimă plasarea petrecerii unui fapt într-un interval calendaristic singularizat față de altele de același fel Era printr-un august ploios. 21 Exprimă faptul că interiorul duratei privește perioada desfășurării unei stări fizice, fiziologice, meteorologice etc. Muncea printr-o arșiță mare. 22 Exprimă parcurgerea unui interval de timp delimitat calendaristic și singularizat față de altele de același fel Am trecut printr-o vară secetoasă. 23 Este urmat de determinări care marchează explicit durata în interiorul căreia se manifestă o circumstanță A trecut printr-un moment dificil. 24 În legătură cu un interval de timp determinat cantitativ, exprimă extinderea pe toată durata indicată de determinant prin singularizare față de alte durate de același fel A trecut printr-un deceniu de frământări sociale. 25 Exprimă faptul că perioada de desfășurare a unui fapt este delimitată în tot interiorul duratei unei circumstanțe Printr-una din acele ierni, n-a existat zi fără zăpadă. 26 Exprimă proiectarea unui fapt într-un interval de timp singularizat față de altele subînțelese Vom face excursia printr-o lună de vară. 27 Exprimă rolul mediator în favoarea sau în defavoarea împlinirii unui fapt, al scurgerii unui interval de timp singularizat față de altele de același fel Printr-o lună de practică, muncitorii au deprins meșteșugul. 28 Exprimă faptul că intervalul de timp care favorizează împlinirea unui fapt este delimitat de o circumstanță Mi-am revenit printr-un concediu de odihnă. 29 Exprimă integrarea a ceva în sfera unui domeniu, a unei posibilități, a unei modalități etc. 30 Exprimă implicarea a ceva ca aspect înglobat, ca parte componentă în sfera unitară a unui domeniu singularizat față de altele de același fel Prezența elementelor progresiste printr-unele literaturi occidentale este evidentă. 31 Arată că sfera de implicație în care se singularizează aspectele eterogene ale unui tot este o însușire dominantă unificatoare Operele se caracterizează printr-o sobrietate stilistică remarcabilă. 32 Exprimă faptul că sfera de implicație este suportul obiectiv al unui act de comunicare Nu se înțelegea nimic printr-aceste vorbe laconice. 33 Exprimă petrecerea de către cineva sau ceva a unui fapt singularizat față de altele de același fel El trece printr-o criză morală. 34 În legătură cu un fapt determinant cantitativ, exprimă amploarea modului de manifestare, de săvârșire a acestui fapt Se remarca printr-o bogată activitate literară. 35 Exprimă faptul că amploarea modului de manifestare a unui fapt rezultă din aspectul cantitativ al realității asupra căreia se extinde Aducerea aminte a acelei epoci se păstrează printr-o mulțime de legende. 36 Exprimă direcționarea către ceva singularizat ca reper intermediar în descrierea desfășurării cursului evolutiv al unui fapt Romantismul a trecut printr-unii poeți minori până la marii săi reprezentanți. 37 În legătură cu un termen care indică o modalitate, exprimă recurgerea la un factor mediator sau datorarea decurgerii a ceva din manifestarea unui factor mediator Printr-acest mijloc obținură victoria. 38 Arată că factorul mediator la care se recurge privește modalitatea de trimitere sau de primire a ceva Animalele vii se trimit printr-o coletărie specială. 39 Arată că factorul mediator la care se recurge privește modalitatea de justificare a manifestării unui fapt E vestit printr-un castel încărcat de opere de artă. 40 Exprimă faptul că factorul mediator prin care poate fi demarcată o manifestare specifică este o modalitate de exteriorizare particulară Boala începe printr-o stare de indispoziție. 41 Arată că factorul mediator privește modalitatea adecvată de realizare a ceva A trântit-o printr-o lovitură. 42 În legătură cu un termen care indică un instrument, exprimă faptul că factorul mediator la care se recurge este un mijloc concret Apa a fost absorbită printr-o pompă. 43 Arată că mijlocul concret la care se recurge privește transportarea a ceva Ziarele veneau printr-o bandă rulantă. 44 Exprimă faptul că mijlocul concret la care se recurge privește actul recepționării unei informații îi vorbisem printr-un videofon. 45 Exprimă faptul că mijlocul concret la care se recurge privește eficiența îndeplinirii unui fapt Circulația era dirijată printr-un semafor. 46 În legătură cu un termen cu valoare operațională, exprimă faptul că factorul mediator este o cale de obținere a unui rezultat Am închis robinetul printr-o înșurubare bruscă. 47 Arată că mijlocul la care se recurge privește felul de redare a unui conținut de idei sau de sentimente Relatase totul printr-un grai foarte colorat. 48 În legătură cu un termen care indică un document, exprimă faptul că mijlocul mediator la care se recurge este un asemenea înscris Și-a lăsat averea printr-un testament legalizat. 49 Exprimă faptul că înscrisul la a cărui valoare mediatoare se recurge privește transferarea unei sume de bani Suma e transferată printr-o foaie de virament. 50-51 Exprimă faptul că înscrisul la a cărui valoare mediatoare se recurge privește (aducerea la cunoștință sau) justificarea unui fapt îl anunț printr-o telegramă. Mă justific printr-o chitanță. 52 Exprimă faptul că înscrisul datorită căruia poate fi consemnată o manifestare specifică într-un anumit stadiu din desfășurarea unei activități este o fonnă de contribuție în domeniul activității respective Și-a încheiat activitatea printr-un roman istoric. 53 În legătură cu un termen care indică o persoană, o instituție, un organ administrativ, exprimă faptul că factorul mediator este un asemenea intermediar Nota a fost remisă printr-o ambasadă. 54 Arată că intermediarul la al cărui serviciu se recurge privește aducerea unei probe despre ceva L-am convins printr-un martor ocular. 55 Arată că intermediarul datorită căruia poate surveni trecerea într-un nou stadiu al unei situații este un agent declanșator Totul a început printr-un prieten care ne-a făcut cunoștință. 56 Exprimă faptul că intennediarul datorită căruia pot fi puse în legătură două sau mai multe elemente este un factor determinant al unirii sau separării Suntem legați printr-un copil. 57 În legătură cu un termen care indică o stare psihică, exprimă faptul că factorul mediator datorită căruia decurge ceva este o reacție afectivă sau comportamentală O îmbună printr-un compliment. 58 Arată că reacția afectivă sau comportamentală privește exteriorizarea atitudinii față de ceva sau față de cineva Ea își manifestă dezaprobarea printr-o tăcere ostentativă. 59 Exprimă faptul că reacția comportamentală datorită căreia poate fi generată o ambianță specifică este o formă de manifestare consacrată în circumstanța dată Ceremonia se încheia printr-o horă mare. 60 Exprimă faptul că reacția comportamentală prin intermediul căreia pot fi puse în legătură două elemente este o manifestare a divergenței dintre ele Se deosebea de colegii săi printr-o rară dibăcie.

A SE PROȚĂPI mă ~esc intranz. 1) reg. A ocupa o poziție verticală fixă, stând ca un proțap. 2) fam. A se posta ostentativ (înaintea cuiva). 3) fig. A fi plin de sine. /Din proțap

PROVOCATOR, -OARE I. adj. care provoacă; provocant. ◊ ostentativ. II. s. m. f. cel care instigă. (< fr. provocateur, lat. provocator)

PROVOCATOR s., adj. 1. s., adj. agitator, ațîțător, instigator, tulburător, (livr.) incitator, sedițios, (înv. și pop.) răzvrătitor, (înv.) răscolitor, răscolnic, (fig.) incendiator. (Un ~ al maselor.) 2. adj. agresiv, militarist, războinic, (fam.) belicos. (Politică ~.) 3. adj. ațîțător, incitant, senzual, (înv.) provocant. (Un surîs ~.) 4. adj. demonstrativ, ostentativ. (O atitudine ~.) 5. adj. sfidător. (Un gest ~.) 6. adj. pricinuitor, producător. (Motiv ~ de tulburări.)

PROVOCATOR s., adj. 1. s., adj. v. instigator. 2. adj. v. agresiv. 3. adj. v. senzual. 4. adj. v. ostentativ. 5. adj. sfidător. (Un gest ~.) 6. adj. pricinuitor, producător. (Motiv ~ de tulburări.)

SINGULARIZA, singularizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență; a deosebi, a distinge. După îndemnul prietinului mai vechi, adaptat la spiritul capitalei, își sacrificase chica pletoasă, care îl singulariza ostentativ printre ceilalți muritori. C. PETRESCU, C. V. 46.

spate sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~, (reg) ~turi / E: ml spatha] 1 (Îvp; lpl cu valoare de singular) Partea posterioară a corpului omenesc corespunzătoare regiunii dorsale a coloanei vertebrale, cuprinsă între gât și regiunea lombară Si: spinare (1), (îvp) spată¹ (3), (înv; fam) cârcă (2). 2 (Îla) Lat în ~ Cu umeri largi Si: voinic, spătos. 3 (Îlav) Din (sau de la, de după, îvr, după) ~ Din (spre) partea opusă feței cuiva Si: dindărăt, dinapoi, din urmă. 4-5 (Îlpp; îlav) În, la sau pe la ~(le) … În partea opusă feței Si: înapoi(a), îndărăt(ul). 6-7 (Îal) La o oarecare distanță în urma cuiva Si: înapoi(a), îndărătul. 8 (Îlav) În ~ În partea opusă feței Si: înapoi, îndărăt. 9 (De obicei construit cu verbe ca „a lua”, „a aduce”, „a purta”; indică modul de purtare a poverilor; îlav) În (sau la) ~ Sprijinit pe umeri sau pe toată partea dorsală a corpului Si: în spinare (2), (pop) în cârcă (3), (înv) în spete. 10 (Îlav) Pe la ~ Prin partea opusă feței. 11 (Fig; îlav; șîf în ~) Fără să fie de față. 12 (Fig; îlav; șîf în ~) Pe ascuns. 13 (Îlav) Pe ~ Spre partea dinapoi a corpului Si: înapoi, îndărăt. 14 (Îal) Către ceafă Si: înapoi, îndărăt. 15 (Îljv) Pe ~ (Întins) cu fața în sus. 16 (De obicei construit cu verbe ca „a pune”, „a ține”, „a sta”, „a se plimba” etc.; indică un mod de relaxare, o atitudine de meditație sau de încordare; îlav) (Cu) mâinile (sau cu palmele) la ~ Cu mâinile încrucișate pe porțiunea lombară a spatelui (1). 17-18 (Îlav; îlpp) În (sau pe) spate (ori în ~le cuiva) În obligativitate (a cuiva). 19-20 (Îal) În atenție (sau în atenția cuiva). 21-22 (Îal) În sarcină (sau în sarcina cuiva). 23-24 (Îal) În grijă (sau în grija cuiva). 25-26 (Îal) În socoteală (sau pe socoteala cuiva). 27 (Îlpp) Din ~le Din urma... 28 (Îe) A întoarce (sau a arăta) ~le, (îvr) a da ~le A pleca brusc de undeva Si: (îvr) a pune spete. 29 (Îae) A se îndepărta în mod ostentativ și nepoliticos de lângă cineva Si: (îvr) a pune spete. 30 (Îae) A nu mai vrea să știe (de cineva sau de ceva) Si: (îvr) a pune spete. 31 (Îvp; îe) A pune (sau a da, a așeza) la (ori după) ~ A nesocoti. 32 (Îvp; îae) A uita. 33 (Pop; îe) A fi cu frica (sau cu gheața) în ~ A fi înspăimântat de ceva. 34 (Pop; îae) A-i fi frică de ceva. 35 (Pop; îe) A nu ști (sau a nu visa) nici cu ~le A nu ști nimic. 36 (Pop; îae) A fi cu totul străin de ceva. 37 (Reg; îe) A da pe ~ A bea cu lăcomie, ținând capul adus spre spate. 38 (Îe) A se da pe ~ A se da tumba. 39 (Fam; îe) A da pe ~ (pe cineva) A impresiona foarte tare (pe cineva). 40 Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă spatele (1) Si: spinare (36). 41 Procedeu de înot la suprafața apei, culcat cu fața în sus. 42 Probă sportivă de înot care folosește spatele (41). 43 (Și îvp; lpl; cu valoare de singular) Partea superioară (posterioară în cazul poziției verticale) a corpului unui animal vertebrat, situată de-a lungul coloanei vertebrale între gât și coadă sau între gât și anus Si: spinare (28), (reg) șale, (îvp) spată¹ (15). 44 (Și îvp; pgn; lpl; cu valoarea de singular) Partea dorsală, opusă feței ventrale a oricărui animal Si: spinare (29), (îvp) spată¹ (17), (reg) șale. 45-46 (Îljv) Din ~ (Care este) posterior. 47 (Îlav) Din ~ Din urmă. 48 (Îlav) Pe ~ Spre partea posterioră Si: înapoi. 49 (Rar; îe) A vorbi (cuiva) ca din ~le calului A vorbi (cuiva) cu aroganță. 50 (Pan) Creastă (a unui munte, a unui val de apă etc.) Si: spinare (46). 51 (Pan) Partea dinapoi a unui lucru, care se opune feței sau care se află în direcția inversă orientării lui Si: dos (16), fund (1), (înv) spinare (38). 52 (Pan) Spațiu dintr-o încăpere, dintr-un vehicul etc. corespunzător spatelui (49) Si: dos (14), fund (26), (înv) spinare (39). 53-54 (Îlav; îlpp) În (sau la, pe) ~, în (sau la ) ~le… În partea opusă orientării unui lucru Si: îndărăt(ul). 55-56 (Îlav; îlpp) Din (sau de la ~), din ~le… Din direcția opusă feței sau orientării unui lucru Si: dinapoi (sau dinapoia…), dindărăt (sau dindărătul…). 57 (Îlpp) Prin (sau pe la ) ~le … Prin partea opusă feței sau a orientării unui lucru Si: înapoia…, îndărătul… 58 Parte a unei formații militare, a unui grup de oameni etc. opusă direcției spre care sunt orientate. 59 (Îs) ~le frontului Totalitate a unităților și formațiilor care se ocupă cu asigurarea materială a armatei. 60 (Pex; îas) Întreg teritoriul care se află înapoia frontului, cu toate resursele umane și materiale. 61 (Îlpp) În (sau la, pe la) ~le… Înapoia. 62 Spătar³ (1). 63-64 (Buc) Spătar³ (6-7). 65 (Fig) Protecție.

SPECTACOL, spectacole, s. n. 1. Reprezentație (în special teatrală). Vedea și pe Nadina uneori, la cîte un spectacol. REBREANU, R. I 240. ◊ Spectacol de estradă v. estradă. Film-spectacol v. film. 2. Priveliște asupra unei scene din natură sau asupra desfășurării unei întîmplări care atrage atenția, impresionează, interesează. Cel ce... va privi... peste ruinele epocii noastre... va avea un curios spectacol. GALACTION, O. I 337. Ajunsese pînă a pismui, a se iscodi și a-și intercepta scrisorile, dînd un trist și dureros spectacol streinilor. GHICA, A. 722. Întindere-albăstrie, Nemărginit safir, O! mare, scumpă mie, Eu veșnic te admir!... Nici un spectacol mare Nu poate-a mă-ncînta Ca neagra-ți tulburare, Sau liniștirea ta. ALECSANDRI, P. III 98. ◊ Loc. adv. (Învechit) În spectacol = în văzul lumii. Voind a arăta că totul e sfîrșit, rădică de trei ori în sus, în spectacol, destrunchiatul cap al eroului. HASDEU, I. V. 205. ◊ Expr. A se da în spectacol = a face ceva în văzul tuturor, ostentativ; a atrage atenția printr-o purtare nepotrivită. – Variantă: spectacul (CARAGIALE, O. VII 33) s. n.

șmecher, ~ă [At: ISPIRESCU, U. 125 / V: (reg) jm~, sm~ (A și: ~cher), smicher, șmicher, zm~ smf, a, (arg; forme prescurtate) șme, șmec (Pl: șmeci) sm / A și: (reg) ~cher / Pl: ~i, ~e / E: ger Schmecker „persoană cu gust rafinat”] 1-2 smf, a (Persoană) care știe să iasă din încurcături Si: abil, dezghețat (7), isteț, șiret³ (4), (fam) șmecheros (1). 3-4 smf, a (Persoană) care nu poate fi păcălită Si: abil, dezghețat (5), isteț, (fam) șmecheros (2). 5-6 smf, a (Dep) (Persoană) care se pricepe la trucuri, la viclenii Si: (fam) șmecheros (3), (arg) șpilăr (1-2). 7 sm (Fam) Tânăr care caută să se remarce ca om de spirit prin manifestări ostentative (și impertinente), menite să epateze (și să scandalizeze) pe cei din jur. 8-10 sm (Arg; îlav) A la șme Ca șmecherii (1, 5, 7).

șoldi [At: ALECSANDRI, O. P. 375 / Pzi: ~desc / E: șold¹] (Reg) 1 vt (C. i. animale) A vătăma la șolduri¹ (2) prin lovire sau prin supunere la eforturi prea mari.vt (C. i. persoane) A bate (92) tare. 3 vr (Fig; d. lucruri) A se lăsa într-o parte. 4 vr (Fig; d. lucruri) A se deforma (3). 5 vr (Rar; irn; d. femei) A-și mișca șoldurile¹ (1) în mod ostentativ.

șoldire, șoldiri, s.f. 1. (pop.) vătămare la șolduri. 2. (pop.) strâmbare, lăsare într-o parte. 3. (reg.) bătaie zdravănă. 4. (reg.) mișcare ostentativă a șoldurilor de către o femeie.

șoldire sf [At: DAME, T. 52 / Pl: ~ri / E: șoldi] (Reg) 1 Vătămare a animalelor la șolduri¹ (2) prin lovire sau prin supunere la eforturi prea mari. 2 Bătaie zdravănă. 3 (Fig) Lăsare într-o parte a unor obiecte. 4 (Fig) Deformare a unor obiecte. 5 (Rar; irn) Mișcare a șoldurilor¹ (1) în mod ostentativ de către femei.

vădit, -ă adj. 1 Care se poate observa sau înțelege (cu ușurință); care se impune prin claritate; care nu poate fi pus la îndoială. Unul e-n stare să tăgăduiască celuilalt cele mai vădite merite (CAR.) ♦ Care se manifestă, se exprimă în mod categoric, evident. Vorbele lui sînt influențate în mod vădit de cele întîmplate. ♦ (adv.) În mod clar, evident, neîndoielnic; în mod ostentativ, manifest. Generalul se arătă vădit satisfăcut (BRĂ.). 2 Care se percepe cu ajutorul văzului; care se poate vedea (cu ușurință); vizibil. Pieptul plin, vădită taină, Ți-l ascunzi sub larga haină (COȘB.). ◊ (adv.) Doamna brună, cu profil vădit armenesc (CĂL.). 3 (înv.; despre oameni) Ale cărui fapte au fost date în vileag, dovedite; care este demascat • pl. -ți, -te. și (înv.) vedit, -ă adj. /v. vădi.

vădit², ~ă [At: AETHIOPICA, 31^r/23 / V: (înv) vedit / Pl: ~iți, ~e / E: vădi] 1 a (Înv; d. oameni) Care este demascat (3). 2 a (Înv; d. oameni) Ale cărui fapte au fost dezvăluite. 3 a (Înv; d. oameni) A cărui vinovăție a fost dovedită (cu probe). 4 a Ușor de observat. 5 a Ușor de înțeles Si: clar (12), limpede, lămurit. 6 a Care se impune conștiinței cu o certitudine absolută Si: evident (2), manifest, indiscutabil, (înv) vegheat² (5). 7 av În mod cert. 8 av În mod ostentativ 9-10 av, a (În mod) vizibil (1).