ATENUA vb. 1. a (se) calma, a descrește, a (se) diminua, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) micșora, a (se) modera, a (se) pondera, a (se) potoli, a (se) reduce, a scădea, a slăbi, a (se) tempera, (rar) a (se) pacifica, (fig.) a (se) îmblânzi, a (se) îndulci, a (se) înmuia, a (se) muia. (Viteza vântului s-a mai ~.) 2. (MED.) a ceda, a slăbi. (Boala s-a ~.)

BALAMA, balamale, s. f. Mic dispozitiv metalic format din două piese articulate pe un ax, dintre care cel puțin una se învârtește după montare în jurul axului, spre a permite unei uși, unei ferestre, unui capac de ladă etc. să se închidă și să se deschidă prin rotire parțială; șarnieră, țâțână. ♦ Fig. (Fam.; la pl.) Încheieturi, articulații ale corpului. ◊ Expr. A-i (sau a i se) slăbi sau a i se muia (cuiva) sau a nu-l (mai) ajuta (sau ține) pe cineva balamalele = a pierde vigoarea (din cauza bătrâneții, a oboselii, a fricii). A-i tremura (cuiva) balamalele = a se teme. – Din tc. bağlama.

BĂLMĂJI vb. v. amesteca, blegi, încâlci, încurca, moleși, muia.

BLEGI vb. 1. a se moleși, a se muia, (prin Transilv.) a se bălmăji, (fam.) a se bleojdi, (fig.) a se turti. 2. v. pleoști.

BLEOJDI vb. v. blegi, bulbuca, căsca, holba, mări, moleși, muia, umfla, zgâi.

BRAD ~zi m. 1) Arbore conifer înalt, cu tulpina dreaptă, cu frunze persistente aciculare, cu semințe în formă de con și cu lemn moale, elastic, folosit în scopuri ornamentale și industriale. * ~-argintiu varietate de brad cu frunze moi, de culoare verde-albicioasă. ~-roșu (sau ~-negru) varietate de brad cu frunzele în patru muchii; molid. 2) Lemnul acestui arbore. 3) Nume dat oricărui arbore cu frunze aciculare persistente și cu fruct în formă de con. 4) Arbore de acest fel, de obicei mic, tăiat și împodobit cu prilejul Crăciunului sau al Anului Nou. /Cuv. autoht.

BRÂNCĂ¹ s. f. 1. Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin lipsa poftei de mâncare și apariția unor pete violacee. 2. (Pop.) Erizipel. 3. Plantă erbacee fără frunze, cu flori verzui sau alburii grupate în formă de spic, folosită în medicina veterinară (Salicornia herbacea) ◊ Compuse: brânca-porcului = a) plantă erbacee cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia scopolii); b) cinsteț; brânca-ursului = a) crucea-pământului; b) brădișor (2). 4. Ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrântă, prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum). – Et. nec.

BRÂNCĂ¹ f. 1) Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin apariția unor pete vinete, umflarea gâtului și lipsa poftei de mâncare. 2) pop. Boală înfecțioasă, manifestată prin inflamarea și înroșirea pielii, prin dureri și stare febrilă; erizipel; orbalț. 3) Plantă erbacee fără frunze, având flori albe-verzui, dispuse în spic. * ~a-porcului plantă erbacee meliferă, având tulpina și frunzele acoperite cu peri moi. /Probabil cuv. autoht.

CEDA vb. 1. a da, a lăsa. (Îi ~ întregul apartament.) 2. a se îndupleca, a se lăsa, (fig.) a se muia. (Să nu ~ cu nici un preț.) 3. a abandona, renunța, (fig.) a capitula. (A ~, n-a mai continuat discuția.) 4. a se pleca, a se supune. (~ în fața dușmanulul.) 5. v. capitula. 6. v. atenua. 7. v. rupe. 8. v. deforma.

CEMENTA, cementez, vb. I. Tranz. 1. A trata termochimic oțelurile moi sau aliate, introducând carbon, crom, azot etc. în stratul lor superficial, pentru a obține un strat dur cu mare rezistentă la uzură. 2. (Med.) A obtura canalul unui dinte cu cement. 3. (Med.) A fixa cu cement protezele pe dinți. – Din fr. cémenter.

CIOLAN ~e n. 1) Os de animal tăiat. ◊ A da (cuiva) un ~ de ros a promova pe cineva într-un post avantajos, din care se poate trage anumite foloase. A scăpa ~ul din mână a pierde o situație privilegiată. A umbla după ~e a căuta venituri ușoare. 2) Parte a corpului omenesc; mădular; membru. 3) Parte constitutivă a scheletului; os. ◊ A-și odihni ~ele a se întinde pentru odihnă. A-i trece (cuiva) ~ prin ~ a fi foarte obosit. A i se muia ~ele a se slei de puteri. A-i rupe (sau a-i muia, a-i frânge) (cuiva) ~ele a bate foarte tare (pe cineva). A-i putrezi ~ele a fi mort de mult timp. A-i rămâne ~ele (pe undeva) a muri prin străini. /<sl. țlanu

CIOLAN, ciolane, s. n. 1. Os (mare) de animal (tăiat, cu sau fără carne pe el) sau (fam.) os de om. ◊ Expr. A da (cuiva) un ciolan de ros = a da (cuiva) posibilitatea de a obține avantaje sau profituri materiale. A umbla după ciolan = a umbla după profituri materiale. A scăpa ciolanul din mână = a pierde o situație avantajoasă. 2. (Fam.) Membru al corpului; (la pl.) schelet al corpului. ◊ Expr. A i se muia (cuiva) ciolanele = a-i slăbi puterile, a se moleși. A-i trece (cuiva) ciolan prin ciolan = a fi foarte obosit. A-i rupe (sau a-i frânge, a-i muia cuiva) ciolanele = a bate tare (pe cineva). A-i putrezi (cuiva) ciolanele = a fi mort (de mai multă vreme). A-i rămâne ciolanele (pe) undeva = a muri departe de casă, prin locuri străine. 3. (Reg.) Obadă (a roții de car). – Din sl. članŭ.

CIUCIURE, ciuciuri, s. m. Plantă erbacee acoperită cu peri moi, cu flori violete sau albastre (Campanula glomerata). – Et. nec.

CIUMĂFAIE, ciumăfaie, s. f. Plantă erbacee medicinală foarte toxică, cu flori albe și cu semințe negre închise într-o capsulă cu țepi moi; laur (Datura stramonium). [Var.: ciumăfai s. n.] – Cf. magh. csudafa.

COAJĂ coji f. 1) Strat exterior care acoperă tulpinile și ramurile plantelor lemnoase; scoarță. ~ de tei. 2) Învelișul exterior al fructelor, legumelor, semințelor etc. ~ de nucă. ~ de lămâie. 3) Învelișul tare și calcaros al oului. 4) Strat format prin solidificare sau uscare la suprafața unor corpuri moi; crustă. ◊ ~ de pâine bucată de pâine uscată. A prins mămăliga ~ a deveni îndrăzneț; a prinde curaj. 5) Strat exterior, întărit, format pe o rană care se cicatrizează; crustă. [G.-D. cojii; Sil. coa-jă] /<sl. koža

COD s.m. (Iht.) În general, pește marin din fam. gadidae, având corpul mai mult sau mai puțin alungit, acoperit cu solzi mici, moi și zimțați; este peștele de consum cel mai important din lume, răspândit în zonele nordice ale Oceanului Atlantic și ale celui Pacific. Codul propriu-zis sau morua (Gadus morhua), preponderent în Oceanul Atlantic, atinge lungimea de 1,5 m, are spatele cenușiu cu pete rotunde cafenii (engl. Atlantic cod); cel din Pacific (Gadus macrocepahlus) este mai deschis la culoare, gălbui cu pete maronii (engl. Pacific cod, gray cod) și de talie mai mică. Se comercializează drept cod pătat. Adesea, sub denumirea de cod se comercializează și celelalte specii de gadidae; v. eglefin, merlan, bacaliar, merluciu, leng, pollack (cod negru).

COFLEȘI vb. v. fleșcăi, muia, terciui.

COFLEȘI, pers. 3 cofleșește, vb. IV. Refl. (Pop.; despre fructe) A se muia, a se fleșcăi. – Lat. *conflexire „a încovoia”.

COLEȘI vb. v. fleșcăi, muia, terciui.

COMPOZIȚIE s.f. 1. Totalitatea elementelor care alcătuiesc un compus; structură. ♦ Compus; amestec. 2. Operă artistică, în special muzicală. ♦ Modul de organizare internă a unei opere literare. 3. Studiul regulilor de compunere a unei bucăți muzicale; arta de a compune muzică potrivit anumitor reguli. ♦ Mod în care a fost compusă o bucată muzicală; structură muzicală. 4. Aranjament, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ♦ (Fot.) Aranjament artistic și rațional al unei imagini. ♦ Gen de pictură care reprezintă personaje în acțiune. 5. Interpretare a unui rol de către un actor, care prezintă trăsăturile distinctive ale unui personaj, deosebite de cele ale actorului. 6. Lucrare scrisă a unui elev în care se dezvoltă o temă oarecare. 7. Aliaj de plumb cu cositor, folosit pentru lipituri moi. 8. Formă de tipar constituită din elementele ei componente. [Gen. -iei, var. compozițiune s.f. / cf. fr. composition, it. composizione, lat. compositio].

CORNIFICA, cornific, vb. I. 1. Tranz. A transforma celulele moi din stratul de bază al epidermei în celule cornoase. 2. Refl. A se transforma în țesut cornos. – Din corn¹.

CORNIFICA vb. I. 1. tr. A transforma celulele moi din stratul de bază al epidermei în celule cornoase. ♦ (Fam.; despre femei căsătorite) A-și înșela soțul; a încornora. 2. refl. A se transforma în țesut cornos. [P.i. cornific. / cf. lat. cornus – corn, fieri – a deveni].

CRUSTĂ ~e f. 1) Pojghiță formată la suprafața unor corpuri moi; coajă. 2) Strat anatomic protector, care se formează pe o rană când aceasta începe să se cicatrizeze; coajă. 3) Strat solid de săruri depuse pe pereții unui recipient sau al unei țevi, în care se află sau prin care curge un lichid. 4) Înveliș impregnat cu săruri de calciu la unele animale nevertebrate. /<lat. crusta

CRUSTĂ, cruste, s. f. 1. Strat exterior care se formează, prin solidificare, uscare etc., la suprafața unor corpuri moi; coajă, scoarță. ◊ Spec. Strat anatomic protector format la suprafața unei plăgi care începe să se cicatrizeze. 2. Strat îndesat, uscat și întărit care se formează uneori la suprafața terenului arabil în urma ploilor, bătătoririi excesive etc. 3. Strat solid de săruri depuse pe pereții unui vas sau ai unei țevi în care se află sau prin care curge un lichid conținând săruri dizolvate. 4. Înveliș impregnat cu săruri de calciu la unele nevertebrate. – Din lat. crusta.

CUESTĂ s.f. (Geol.) Formă de relief ca un povîrniș, apărută într-o regiune în care stratele cu roci dure alternează cu cele moi, datorită eroziunii apelor curgătoare și retragerii treptate a versanților. [< sp. cuesta].

DEGETAR, degetare, s. n. 1. Căpăcel din metal sau din material plastic, care se poartă, la cusut, pe degetul cu care se împinge acul pentru a-l feri de înțepături. 2. Plantă erbacee veninoasă, cu frunze acoperite cu peri moi, cu flori mari, galbene sau roșii-purpurii; degetariță, degețel (Digitalis ambigua). – Deget + suf. -ar.

A SE DEZGHEȚA mă dezgheț intranz. 1) (despre gheață, zăpadă) A trece din stare solidă în stare lichidă (la o temperatură mai mare de zero grade); a se topi. 2) (despre corpuri înghețate) A se muia din cauza temperaturii mai mari de zero grade. 3) (despre persoane sau despre părți ale corpului lor) A ieși din starea de amorțeală de frig (expunându-se acțiunii căldurii); a se dezmorți. 4) fig. A înceta de a mai fi sfios; a prinde curaj. 5) fig. A începe să manifeste îndemânare; a deveni îndemânatic. /<lat. disglaciare

DEZGHEȚA, dezgheț, vb. I. Refl. 1. (Despre lichide înghețate; la pers. 3) A redeveni lichid, a înceta de a mai fi înghețat; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) a se muia la căldură (prin topirea lichidului pe care îl conțin). ◊ Tranz. Căldura a dezghețat râul. ♦ (Despre ființe înghețate) A se dezmorți; a se încălzi. 2. Fig. (Despre oameni) A-și pierde sfiala, stângăcia, neîndemânarea; a deveni vioi, îndrăzneț, priceput. – Lat. disglaciare.

DEZGHEȚAT, -Ă, dezghețați, -te, adj. 1. (Despre lichide înghețate) Care a redevenit lichid; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) care s-a muiat la căldură (prin topirea lichidului). ♦ (Despre ființe înghețate) Dezmorțit; încălzit. 2. Fig. (Despre oameni; adesea adverbial) Isteț, vioi, priceput. – V. dezgheța.

A SE DEZMORȚI mă ~esc intranz. 1) (despre persoane sau părți ale corpului lor) A reveni din starea de amorțeală; a se dezgheța. 2) (despre pământ) A se muia din cauza temperaturii mai ridicate de zero grade. 3) fig. A ieși din starea de inerție. 4) (despre natură) A se trezi la viață; a renaște; a reînvia. /dez- + a amorți

DIAREE s. f. Stare patologică manifestată prin eliminarea frecventă de materii fecale moi sau lichide. [Pr.: di-a-] – Din fr. diarrhée, lat. diarrhoea.

DUBI, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DUBIT, -Ă, dubiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre piei) Argăsit, tăbăcit. 2. (Despre in, cânepă etc.) Muiat, topit, destrămat. – V. dubi.

EMOLIENT ~e n. 1) Medicament care are proprietatea de a muia pielea și mucoasele. 2) Substanță grasă folosită la finisarea textilelor, dându-le moliciune, finețe și luciu. [Sil. e-mo-li-ent] /<fr. émollient, lat. emolliens, ~ntis

EMOLIENT, -Ă, emolienți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a muia țesuturile congestionate sau înăsprite. 2. S. n. Medicament care moaie pielea și mucoasele. Lanolina este un emolient. ♦ Substanță grasă folosită la finisarea produselor textile pentru a le da moliciune, suplețe și luciu. [Pr.: -li-ent] – Din fr. émollient, lat. emolliens, -ntis.

FEMEIE s. 1. (pop.) muiere, nevastă, (fig. și ir.) fustă. (O ~ cu un copil.) 2. femeie de serviciu v. servitoare. 3. femeie de stradă v. prostituată.

FEMEIE, femei, s. f. 1. Persoană adultă de sex feminin; muiere. 2. Persoană de sex feminin căsătorită. ♦ (Pop.; urmat de determinări în genitiv sau de un adjectiv posesiv) Soție, nevastă. [Pr.: -me-ie] – Lat. familia „familie”.

FITIL, fitiluri, s. n. 1. Fir de bumbac răsucit sau țesut, în formă de sfoară, șiret, panglică sau tub, care se introduce, spre a fi aprins, în mijlocul lumânărilor, într-un lichid inflamabil din aparatele de iluminat etc. ♦ Fir de bumbac răsucit sau țesut care servește, împreună cu cremenea și amnarul, la aprins. 2. Șnur muiat într-o substanță inflamabilă, servind altădată la transmiterea focului pentru aprinderea încărcăturilor la armele de foc, iar azi pentru aprinderea încărcăturilor de exploziv în mine, în cariere etc.; tub făcut din metal sau dintr-un material textil și umplut cu material inflamabil, servind în același scop. ◊ Expr. (Fam.) A băga (sau a vârî) un fitil (sau fitiluri) = a provoca intrigi, discordie. – Din tc. fitil.

FITIL ~uri n. 1) Produs textil din fire moi, care absoarbe cu ușurință lichidele și este folosit la obiectele de iluminat. 2) Șnur impregnat cu o substanță inflamabilă, folosit pentru aprinderea încărcăturilor explozive. /<turc. fitil

FLECUI¹, flecuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se muia, a se fleșcăi, a se sfărâma; a se moleși. – Et. nec.

flecui (a se muia, a pune flecuri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecuiesc, imperf. 3 sg. flecuia; conj. prez. 3 sg. și pl. flecuiască

FLECUIT, -Ă, flecuiți, -te, adj. Muiat, fleșcăit; moleșit. – V. flecui¹.

FLEOȘC interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs în timpul lovirii unor corpuri moi sau ude). /Onomat.

FLEȘCĂI vb. v. moleși, muia, vlăgui.

FLEȘCĂI, fleșcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi, prin apă etc. 2. Refl. (Despre fructe) A se muia; fig. (despre oameni) a se moleși. – Fleașc + suf. -ăi.

FLEȘCĂIT adj. v. moleșit, muiat, vlăguit.

FLOCOS, -OASĂ, flocoși, -oase, adj. (Despre animale sau despre obiecte de îmbrăcăminte făcute din blană) Cu păr des, lung și moale, cu smocuri de păr dese și moi; mițos. – Floc + suf. -os.

FLOCOȘICĂ, flocoșele, s. f. 1. Plantă erbacee din familia gramineelor, acoperită cu peri moi, cu frunze lungi, cu flori alburii sau roșietice (Holcus lanatus). 2. (La pl.) Plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze lanceolate și flori alb-gălbui (Filago arvensis). 3. (La pl.) Plantă erbacee cu frunzele și tulpina păroase și flori mari roșii-purpurii (Lychius coronaria). – Flocoasă + suf. -ică.

FONDANT, -Ă, fondanți, -te, adj., subst. 1. Adj. Care se moaie, care se topește ușor. 2. S. m. Substanță sau amestec de substanțe care se adaugă la topirea unui amestec de materiale pentru a coborî punctul de topire al acestora sau pentru a separa impuritățile, formând cu acestea o zgură la suprafața topiturii. 3. S. f. Bomboană preparată dintr-o umplutură moale cu nucă, zahăr, diferite arome etc., acoperită cu o glazură asemănătoare cu șerbetul. ◊ (Adjectival) Bomboană fondantă. 4. S. m. Medicament care ajută la reducerea unei inflamații. – Din fr. fondant.

FURBURĂ, furburi, s. f. Inflamație acută a țesuturilor moi ale copitei, întâlnită în special la cai, în urma unui efort deosebit sau a unei alimentații neraționale. – Din fr. fourbure.

FUSTĂ ~e f. 1) Piesă vestimentară femeiască, care acoperă corpul de la talie în jos; foaie. ~ plisată. 2) fig. depr. Persoană matură de sex feminin; femeie; muiere. [G.-D. fuștei] /< ngr. fústa

GÂRBIȚĂ, gârbițe, s. f. 1. (Pop.; la animale) Greabăn, grumaz; (la oameni) ceafă. ◊ Expr. A muia (cuiva) gârbița = a înfrânge, a obliga să se supună. 2. Plantă erbacee cu tulpina acoperită cu solzi și cu flori mari, violete (Limodorum abortivum). – Din bg. gărbica, scr. grbica.

A GHILI ~esc tranz. reg. (pânză) A albi muind în apă și întinzând la soare de mai multe ori. /<ucr. biliti

GLOD ~uri n. 1) Pământ muiat (de apa ploilor, a zăpezilor); noroi; tină. * A frământa ~ul a merge mult timp prin glod. 2) rar Bulgăre de pământ uscat sau înghețat. /<ung. galád, rus. gluda.

GRASET, grasete, s. n. Regiune a membrului posterior la animalele mari, având ca bază rotula și țesuturile moi din jur. – Din fr. grasset.

GRASET ~e n. (la animale mari) Porțiune a piciorului, constând din rotulă și țesuturile moi din jur. /<fr. grasset

GURĂ, guri, s. f. I. 1. Cavitate din partea anterioară (și inferioară) a capului oamenilor și animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele și deschizătura dintre ele; buze. ◊ Loc. adv. Gură-n gură = foarte aproape unul de celălalt. ◊ Expr. A(-i) da (cuiva) o gură = a săruta (pe cineva). Cu sufletul la gură = a) abia mai putând respira (de emoție sau de oboseală); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mână până la gură = a uita repede, a fi uituc. Parcă se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care mănâncă lacom sau vorbește repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea. A scoate (sau a scăpa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A țipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gură de șarpe = a țipa din răsputeri, deznădăjduit. A se zvârcoli ca în gură de șarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gură = (despre cai) a se supune ușor (sau greu) la mișcările ce i se fac cu frâul. ◊ Compuse: gură-cască (sau -căscată) = persoană care-și pierde vremea în zadar sau care dovedește neglijență, dezinteres condamnabil; persoană care stă absentă, care nu înțelege ce i se spune; gură-de-lup = a) defect congenital de conformație a feței omului, constând dintr-o despicătură la buza și la gingia superioară și în cerul-gurii, și în comunicarea cavității bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parâme; c) unealtă cu care se îndoaie tabla groasă; gura-leului = plantă erbacee ornamentală cu flori de diverse culori, asemănătoare cu o gură (I 1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = plantă erbacee cu flori vinete-violete, având o margine albă sau gălbuie (Scutellaria altissima). ♦ Sărutare, sărut. 2. Gura (I 1) considerată ca organ cu care cineva se hrănește. ◊ Expr. A pune (sau a lua, a băga) ceva în gură = a mânca (puțin). A i se face gura pungă = a avea o senzație de astringență din cauza unor alimente acre introduse în gură. A da (cuiva) mură-n gură = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fără să facă cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mâncare. ♦ Îmbucătură, sorbitură, înghițitură. ◊ Expr. Nici o gură de apă = nimic. ♦ Membru de familie care trebuie hrănit. 3. Gura (I 1) considerată ca organ al vorbirii; cloanță. ◊ Expr. A tăcea din gură = a nu (mai) vorbi nimic. A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva să nu mai vorbească, a pune pe cineva în situația de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gură = a) a spune tocmai ceea ce voia să zică altul în clipa respectivă; b) a întrerupe pe cineva când vorbește. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul să vorbească; a schimba, a atenua tonul și conținutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scăpa gura = a destăinui ceva fără voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit să spună. A avea gura (sau a fi gură) spartă = a nu putea ține un secret, a dezvălui orice secret. A fi slobod la gură = a vorbi mult și fără sfială, depășind uneori limitele bunei-cuviințe. A fi cu gura mare = a fi certăreț. A avea o gură cât o șură = a vorbi mult și tare. A-și păzi (sau ține etc.) gura = a-și impune tăcere; a fi prudent în tot ce vorbește. A(-i tot) da din gură (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită sau ca o pupăză) = a vorbi repede și fără întrerupere; a flecări. A fi bun de gură = (adesea peior.) a vorbi mult și cu ușurință, a se pricepe să-și pledeze cauza, să convingă. A fi rău de gură (sau gură rea) = a) a bârfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rău, nefavorabil. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) ține seamă de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumătate de gură (sau cu gura jumătate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotărât, fără convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se ține de cuvânt, sau care se laudă cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gură = a nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l găsi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gură în gură = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generație în generație. ◊ Compus: gură-spartă = om flecar, limbut, care nu poate ține un secret. ♦ Ceea ce spune cineva; vorbă, spusă, mărturisire. ◊ Expr. Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoană care născocește) vorbe, bârfeli, intrigi. A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge să fie vorbit de rău. A te lua după gura cuiva = a acționa (în mod greșit) după sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lângă cineva pentru a-l convinge să facă un lucru; a cicăli pe cineva. ♦ Glas, grai. ◊ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre un om tăcut, liniștit, potolit. Cât îl ține (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din răsputeri. A nu avea gură (să răspunzi sau să spui ceva) = a nu avea putința sau curajul (de a mai răspunde sau de a mai spune ceva). ♦ Gălăgie, țipăt, ceartă. ◊ Loc. vb. A sta (sau a sări, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se răsti la cineva. ◊ Expr. A da gură la câini = a striga la câini să nu mai latre. ♦ (Personificat) Cel care vorbește; vorbitor. ◊ Expr. Gurile rele = bârfitorii. 4. Gura (I 1) considerată ca organ al cântării. II. Deschizătură a unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră, se introduce, se varsă, iese etc. ceva, prin care se stabilește o comunicație etc. Gura vasului. Gura cămășii. Gură de canal. Gura fluviului. ◊ Gură de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept și din cea care se petrece pe după gâtul calului. Gură de apă = instalație care servește pentru a lua apă dintr-o rețea de distribuție. Gură de incendiu = gură de apă la care se montează un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu. Gură de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gură artificială = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incintă acustică, de formă și dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice să fie asemănătoare cu acelea ale gurii umane. ◊ Expr. A lega gura pânzei = a) a înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul; b) a se înstări. A prins pânza gură = s-a făcut începutul. A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. – Lat. gula „gâtlej, gât”.

GURĂ s. 1. (ANAT.) (reg.) mordă, (înv.) rost, (peior.) bot, plisc, rât, (Ban. și Transilv. peior.) flit, (arg.) mestecău. (Își bagă ~ peste tot.) 2. (ANAT.) (înv.) rost, (fam. și peior.) cloanță, fleancă, (peior.) bot, (Mold. și Bucov. peior.) leoapă, leoarbă, (fam. și fig.) clanță, clobanț, clonț, fofelniță, hanță, meliță, moară, papagal, plisc, pupăză, râșniță, trombon, țarcă, (arg.) muie, muzicuță. (Nu-i tace ~ toată ziua.) 3. gură-cască v. cască-gură; gură căscată v. cască-gură. 4. v. bot. 5. (BOT.) gura-lupului (Scutellaria altissima) = (reg.) colțul-lupului. 6. v. sărut. 7. v. dușcă. 8. v. îmbucătură. 9. v. glas. 10. v. buză. 11. (reg.) pieptar. (~ a hamului.)

INIMĂ, inimi, s. f. I. 1. Organ intern musculos central al aparatului circulator, situat în partea stângă a toracelui, care are rolul de a asigura, prin contracțiile sale ritmice, circulația sângelui în organism, la om și la animalele superioare; cord¹. ♦ Piept. 2. (Pop.) Stomac, burtă, pântece, rânză. ◊ Expr. A (mai) prinde (la) inimă = a scăpa de senzația de slăbiciune după ce a mâncat, a se (mai) întrema, a (mai) căpăta putere. Pe inima goală = cu stomacul gol, fără să fi mâncat ceva. A (se) simți greu la inimă = a-i fi greață, a-i veni să verse. 3. (La cărțile de joc) Cupă². 4. Piesă sau organ de mașină care are o formă asemănătoare cu o inimă (I 1). II. Fig. 1. Inima (I 1) considerată ca sediu al sentimentelor umane: a) (În legătură cu bucurii, plăceri) I s-a bucurat inima când a auzit vestea cea bună. ◊ Loc. adv. După (sau pe) voia (sau pofta) inimii = după plac, nestingherit, cum îi e dorința. Cu (sau din) toată inima sau cu dragă inimă = cu tot sufletul, cu foarte mare și sinceră plăcere. ◊ Expr. A râde inima în cineva sau a-i râde cuiva inima = a fi bucuros, satisfăcut, mulțumit. A unge (pe cineva) la inimă = a face (cuiva) plăcere; a încânta, a bucura (pe cineva). Cât îi cere (cuiva) inima = atât cât vrea, cât poftește, cât are plăcere. A-i merge (cuiva ceva) la inimă = a-i plăcea (ceva) foarte mult. A-și călca pe inimă = a renunța la propriul punct de vedere, la propria opinie sau plăcere. (A fi) cu inima ușoară = (a fi) fără griji, bine dispus, cu conștiința împăcată. b) (În legătură cu suferințe, dureri, necazuri) Îl doare la inimă când vede atâta risipă. ◊ Expr. A seca (sau a arde, a frige pe cineva) la inimă = a provoca (cuiva) o durere morală, o supărare mare. A i se rupe (sau a-i rupe cuiva) inima = a-i fi milă de cineva. A i se topi inima = a suferi foarte tare. A se sfârși la inimă = a se îmbolnăvi, a muri de durere, a fi copleșit de durere. A avea ceva pe inimă = a fi chinuit de un gând neîmpărtășit, a avea o taină în suflet. A-și răcori inima = a spune ce are pe suflet, a-și descărca sufletul. A pune (ceva) la inimă = a se supăra (pentru ceva) mai mult decât merită. A-i strica (cuiva) inima = a-i spulbera (cuiva) buna dispoziție, a indispune (pe cineva), a mâhni (pe cineva). A rămâne cu inima friptă = a rămâne mâhnit, dezolat, îndurerat. Parcă mi-a trecut (sau mi-a dat cu) un fier ars (sau roșu) prin inimă, se spune când cineva primește pe neașteptate o veste tristă sau când îl cuprinde o durere fizică în mod brusc. Inimă albastră = suflet trist, îndurerat; tristețe, melancolie, mâhnire, deprimare; furie, ciudă, mânie, necaz. Inimă rea = mâhnire, durere, amărăciune. A-și face (sau a-i face cuiva) inimă rea = a se mâhni (sau a mâhni pe cineva). c) (În legătură cu sentimente de iubire) Inima-mi zboară la tine. ◊ Expr. A avea (pe cineva) în (sau la) inimă = a iubi (pe cineva). A-i rămâne (cuiva) inima la... = a rămâne cu gândul la cineva sau la ceva care i-a plăcut. A avea tragere de inimă (pentru...) sau a-l trage (pe cineva) inima să... = a se simți atras să facă ceva. d) (În legătură cu bunătatea sau răutatea cuiva, în loc. și în expr.) Inimă dreaptă = om drept, cinstit, corect. Inimă de aur = om bun. Slab de inimă = milos, impresionabil, influențabil. Cu inimă = bun, milos, înțelegător, uman. A avea inimă bună (sau de aur) sau a fi bun la inimă (sau cu inima bună) = a fi bun, milos, înțelegător, darnic. A avea inima deschisă = a fi sincer, cinstit. A spune de la (sau din) inimă = a spune cu toată sinceritatea, fără reticențe, a vorbi deschis, fără rezerve. A avea inima largă = a fi mărinimos, milos, darnic. A se muia la inimă sau a (i) se înmuia (cuiva) inima = a deveni bun, milos; a se îndupleca. A nu-l lăsa pe cineva inima să..., se spune când cineva nu-și poate opri pornirile bune, acțiunile generoase. (A fi om) de inimă = (a fi om) bun, săritor. A fi fără inimă sau a fi rău (sau câinos, negru) la inimă = a fi rău, înrăit. (A avea) inimă haină (sau sălbatică) = (a fi) crud, neînțelegător, dușmănos, rău. (A avea) inimă de piatră (sau împietrită) = (a fi) nesimțitor, rău, fără suflet, rece. A i se împietri cuiva inima = a deveni insensibil la orice durere sau bucurie, a fi lipsit de omenie. e) (În legătură cu instincte sau presimțiri) Îmi spune inima că s-a întâmplat o nenorocire. f) (În legătură cu curajul, cu îndrăzneala sau cu energia, cu puterea de voință sau de acțiune a cuiva) Înfruntă pericolul cu inimă rece. ◊ Cu inimă = (loc. adv.) energic, cu viață; (loc. adj. și adv.) inimos, curajos; pasionat. ◊ Expr. A(-și) pierde inima = a-și pierde curajul, speranța, a se descuraja. A-și lua inima în dinți = a-și face curaj, a se hotărî să întreprindă ceva. A-i veni (cuiva) inima la loc, se spune când cineva își recapătă calmul, echilibrul și curajul după un moment de emoție sau de spaimă. A (mai) prinde (la) inimă = a căpăta (din nou) putere, curaj, a se restabili sufletește, a nu-i mai fi teamă. A-i ține cuiva inima = a încuraja, a consola pe cineva. A i se face (cuiva) inima cât un purice = a-i fi (cuiva) frică de ceva; a se descuraja. A i se tăia inima = a-și pierde curajul. 2. Inima (I 1) considerată ca centru și simbol al vieții sufletești. L-am șters din inimă. ◊ Loc. adv. Din inimă sau din toată inima, din adâncul inimii = din tot sufletul, cu toată puterea sufletească. ◊ Expr. (A fi) cu inima împăcată = (a fi) cu conștiința împăcată, liniștită, curată. III. Fig. 1. Caracter, fire. Seamănă cu tatăl lui la chip și la inimă. 2. Ființă, om, individ. Înflăcărarea a cuprins toate inimile. IV. P. anal. 1. Mijloc, centru, interior. ◊ Expr. (Ir.) A rupe inima târgului = a) a cumpăra ce este mai prost, a face o afacere proastă; b) a impresiona cu ceva foarte tare. 2. Piesă sau element de construcție care ocupă un loc central într-un sistem tehnic sau într-un element al acestuia. ◊ Inima carului (sau a căruței) = partea din mijloc a carului (sau a căruței), care leagă osia de dinainte cu cea de dinapoi. 3. Partea din interior a unei plante, a unei legume, a unui fruct; miez. 4. Partea cea mai importantă, esențială a unui lucru. [Pl. și: (înv.) inime. – Var.: inemă s. f.] – Lat. anima.

ÎMBĂLA, îmbălez, vb. I. Tranz. A umple de bale; a umezi cu salivă; spec. a muia cu salivă firul de tors în timpul torsului manual. ♦ Fig. A folosi cuvinte vulgare (la adresa cuiva). – În + bale.

ÎMBĂLAT, -Ă, îmbălați, -te, adj. Plin de bale; muiat cu salivă. ♦ Fig. (Despre cuvinte, expresii) Trivial. – V. îmbăla.

ÎNCĂLZI vb. 1. v. încinge. 2. a se muia, (prin Munt. și Olt.) a se pricăli, (înv.) a se încări. (Vremea s-a mai ~.)

ÎNCĂRI vb. v. încălzi, muia.

înmoina vb. (sil. -moi-), ind. prez. 3 sg. înmoinează

ÎNMUIA, înmoi, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia.

A ÎNMUIA înmoi tranz. A face să se înmoaie. ◊ ~ spinarea cuiva a bate zdravăn pe cineva. /în + a muia

A SE ÎNMUIA mă înmoi intranz. 1) A deveni (mai) moale; a pierde din tărie; a se fleșcăi. Ceara s-a înmuiat. 2) (despre ger) A deveni mai temperat; a scădea în intensitate. 3) (despre timp) A deveni (mai) cald. 4) A deveni ud; a se îmbiba cu apă (sau cu alt lichid). Lutul s-a înmuiat. 5) A deveni plin (de lacrimi); a se umezi. Ochii i s-au ~t de lacrimi. 6) fig. (despre persoane sau despre manifestările lor) A deveni mai bun (sau mai puțin dur); a se îmbuna; a se îmblânzi; a se îndulci. Vocea i s-a ~t. ◊ A i ~ inima cuiva a se înduioșa. 7) lingv. (despre sunete) A deveni palatal; a se palataliza. /în + a muia

ÎNMUIA vb. a muia, a uda, a umezi, (pop.) a întinge. (Își ~ degetele în apă.)

ÎNMUIERE s. muiere.

A ÎNTINDE întind 1. tranz. I. 1) (obiecte elastice) A trage de margini, mărind dimensiunile (lărgind sau lungind). ◊ ~ (sau a pune) o cursă (sau un laț) a) a pune o capcană; b) a ademeni prin înșelătorie. 2) (părți ale corpului) A mișca lungind (pe cât e posibil) în direcția voită. ~ gâtul. ~ brațul. ~ aripa. ~ piciorul. ◊ ~ mâna a cerși. ~ cuiva mâna (sau mâinile) a) a se saluta cu cineva, strângându-i mâna (sau mâinile); b) a scoate pe cineva dintr-o situație critică; a da ajutor. 3) (obiecte) A oferi punând la dispoziție cu mâna. ~ o telegramă. ~ un măr. 4) (arme) A pune în poziție de bătaie. ~ pușca. 5) (obiecte strânse, îndoite, împăturite) A desfășura cât permit dimensiunile. ~ o funie. ~ rufele (la uscat). ◊ ~ marfa a expune marfa pentru vânzare. ~ masa a pune masa pentru mâncare. 6) (substanțe moi) A așeza pe o suprafață, netezind uniform. ~ o foaie de aluat. ~ untul pe pâine. 7) A face să se întindă. II. (în îmbinări) 1) (sugerând ideea de solicitare permanentă): ~ în toate părțile a hărțui, a sâcâi. 2) (sugerând ideea de plecare): A o ~ (la drum) a) porni la drum (de obicei, pe jos); b) a fugi (pe neobservate); a o șterge. 2. intranz.: ~ la jug a lucra din greu. /<lat. entindere

ÎNTINGE, înting, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere.

A ÎNTINGE înting tranz. fam. (pâinea, mămăliga etc.) A muia într-un produs alimentar (mai ales lichid). ~ mămăliga în mujdei. ~ pâinea în sare. /<lat. intingere

ÎNTINGE vb. v. înmuia, muia, uda, umezi.

ÎNTOARCE, întorc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia² sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni² sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-l cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. ♦ Tranz. A retrage o vorbă, o promisiune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. ◊ Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A(-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere.

A LA lau tranz. pop. (persoane) 1) A spăla (pe cap). 2) fig. fam. A muia din toate părțile; a uda în întregime; a scălda. ◊ Lă-mă-mamă om mărginit la minte. /<lat. lavare

LĂSA vb. 1. (pop.) a lepăda. (~ ceva din mână.) 2. v. depune. 3. v. uita. 4. v. preda. 5. v. apleca. 6. v. povârni. 7. v. strâmba. 8. v. trage. 9. v. cădea. 10. a cădea, a coborî, a scoborî. (S-a ~ ceața.) 11. v. face. 12. v. produce. 13. v. orândui. 14. v. testa. 15. v. aproba. 16. v. ceda. 17. a ceda, a se îndupleca, (fig.) a se muia. (Să nu te ~ cu nici un preț.) 18. v. amâna. 19. v. abandona. 20. v. dezbăra. 21. v. renunța. 22. v. reduce. 23. v. respinge. 24. v. bizui.

LUMINOASĂ f. pop. Plantă erbacee perenă agățătoare, cu flori albe, acoperită cu peri moi. /<lat. luminosus

MOALE adj. 1. v. afânat. 2. (rar) molatic. (Calcă pe covoare moi.) 3. v. proaspăt. 4. înmuiat. (Bucăți de pâine moi.) 5. v. fraged. (Prăjitură ~.) 6. v. puhav. 7. catifelat, mătăsos, neted. (Obraz ~; piele ~.) 8. v. apos. 9. v. bleg. 10. v. greoi. 11. v. palatalizat.

MOALE¹ moi adj. 1) Care își modifică ușor forma la apăsare; care permite afundarea obiectului ce apasă. Pâine ~. Pământ ~. 2) Care este puțin rezistent; lipsit de duritate. Metal ~. Lemn ~. Piatră ~. 3) Care nu este consistent. * Ou ~ ou care, fiind fiert puțin, și-a păstrat gălbenușul necoagulat complet. 4) (despre fructe) Care conține mult suc; zemos. 5) Care produce o senzație plăcută la pipăit. Păr ~. Piele ~. ◊ Apă ~ apă care conține puține săruri. Vin ~ vin plăcut la gust și fără tărie. A nu-i fi cuiva ~ a nu se simți bine; a avea neplăceri. 6) (despre sunete, voce etc.) Care este plăcut auzului; catifelat. * Consoană ~ consoană palatalizată. 7) (despre culori) Care se caracterizează prin intensitate scăzută; care nu este țipător; palid. 8) (despre lumină) Care este plăcut văzului; care nu lucește. 9) (despre iarnă) Care este fără friguri mari; blândă. 10) (despre mers, pași etc.) Care aproape că nu este simțit. * A o lăsa mai ~ a înceta de a mai pretinde ceva în mod insistent; a se tempera; a face concesii. 11) (despre oameni) Care este lipsit de vigoare, de energie; slab de caracter; debil. /<lat. mollis, ~e

moale adj. m., f. moale; pl. m. și f. moi

MOALE, moi, adj. I. 1. Care cedează ușor la apăsare, modificându-și forma; p. ext. afânat, pufos. ◊ Carne moale = carne fără oase. Ou moale = ou fiert sau copt astfel încât să nu fie complet coagulat. Lipire moale = operație de îmbinare, cu ajutorul unui metal străin în stare de fuziune, a două piese metalice care nu se încălzesc în prealabil. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) moale sau a trăi (ori a se așeza) pe moale = a duce o viață liniștită, fără griji; a o duce bine; a-i fi bine. ♦ (Substantivat, n. sg. art.) Parte moale (I 1) a unui lucru. ◊ (Pop.) Moalele capului = fontanelă; p. ext. creștetul capului. ♦ (Despre gură, buze) Cărnos, fraged. ♦ Moleșit, flasc; puhav. ♦ Puțin consistent; subțire, apos. ♦ (Despre pâine, cozonac etc.) Proaspăt; fraged. ♦ (Despre icre) Proaspăt, neconservat. ♦ (Despre fructe) Zemos; mălăieț. ♦ Flexibil, elastic. 2. (Despre terenuri) Umed, reavăn, jilav. 3. (Despre metale și aliaje) Cu duritate mică; care poate fi ușor îndoit, zgâriat etc. 4. (Despre ființe, despre corpul sau despre părți ale corpului lor) Fără rezistență, fără putere; debil, slab, plăpând; gingaș, delicat. ♦ Sleit de puteri, istovit, vlăguit. 5. (Despre oameni) Lipsit de energie, de voință; apatic, indolent; bleg, leneș; cu fire slabă, nehotărâtă, influențabilă. ◊ Expr. A o lăsa (mai) moale = a ceda, a face concesii. II. 1. Cu suprafața netedă, fără asperități; neted. ♦ Catifelat, mătăsos; plăcut la atingere. 2. Necolțuros, rotunjit, unduios; p. ext. armonios, delicat. 3. (Despre culori, lumină sau izvoare de lumină, sunete) Lipsit de stridență, cu intensitate scăzută; domol, potolit; blând. 4. (Fon.; în opoziție cu dur; în sintagmele) Consoană moale = consoană palatalizată. Poziție moale = poziția unui sunet urmat de o silabă care conține o vocală palatală. 5. (Despre vreme, atmosferă, anotimpuri reci etc.) Călduț (și umed); p. ext. plăcut, blând. 6. (Despre ființe, despre însușiri și manifestări ale lor) Domol; blând, blajin. 7. (Despre mișcări) Ușor, abia simțit; încet, lent; lipsit de vlagă; slab. ♦ Care se mișcă încet, lin, domol; (despre ființe) lipsit de vioiciune, de sprinteneală. – Lat. mollis, -e.

MOCNI, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. Fig. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”.

moimă (maimuță, umflătură) s. f. (sil. moi-), g.-d. art. moimei; pl. moime

moimiță s. f. (sil. moi-), g.-d. art. moimiței; pl. moimițe

moina vb. (sil. moi-), ind. prez. 3 sg. moinează

MOINĂ f. Vreme umedă și relativ călduroasă, care se stabilește iarna după perioada înghețurilor; timp moale. 2) Teren agricol lăsat necultivat pentru a-i spori productivitatea. [G.-D. moinei; Sil. moi-] /cf. moale

moină s. f. (sil. moi-), g.-d. art. moinei; (terenuri) pl. moine

moinos adj. m. (sil. moi-), pl. moinoși; f. sg. moinoasă, pl. moinoase

MOLEȘI, moleșesc vb. IV. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face să fie cuprins de toropeală; a-și pierde sau a face sa-și piardă vlaga; a se muia, a slăbi. – Din moale.

MOLEȘI vb. 1. v. blegi. 2. a (se) muia, a (se) vlăgui, (fig.) a (se) fleșcăi. (Efortul l-a ~.) 3. v. toropi.

MOLEȘI, moleșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă puterea, energia (fiind adesea cuprins de somnolență); a (se) muia, a slăbi. – Cf. moale.

MOLEȘIT adj. 1. muiat, vlăguit, (fig.) fleșcăit. (Un om ~ de efort.) 2. v. toropit.

MUIA vb. v. atenua, calma, ceda, descrește, diminua, domoli, îndupleca, lăsa, liniști, micșora, modera, pondera, potoli, reduce, scădea, slăbi, tempera.

muia vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. moi, 3 sg. și pl. moaie, 1 pl. muiem, 2 pl. muiați, imperf. 3 sg. muia; ger. muind

A (se) muia ≠ a (se) întări

MUIA vb. 1. v. înmuia. 2. (pop.) a întinge. (~ pâinea în sos.) 3. v. terciui. 4. v. moleși. 5. v. blegi. 6. a se încălzi, (prin Munt. și Olt.) a se pricăli, (înv.) a se încări. (Vremea s-a mai ~.) 7. (FON.) a (se) palataliza.

MUIA, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu sodă sau cu săpun și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller.

MUIAT adj. 1. v. scăldat. 2. v. moleșit. 3. v. palatalizat.

muiat s. n.

MUIAT², -Ă, muiați, -te, adj. 1. Introdus într-un lichid, umezit, îmbibat cu lichid. 2. Cu hainele îmbibate cu apă; plouat, stropit, udat. 3. Fig. Stors de puteri, lipsit de energie, moleșit, vlăguit. ♦ Abătut, demoralizat, descurajat. ♦ (Despre glas, voce) Potolit, liniștit, calmat; domol, încet. 4. (Despre țesături sau obiecte de îmbrăcăminte) Întrețesut cu fir de aur; p. ext. (despre oameni) îmbrăcat cu astfel de haine; îmbrăcat frumos, împodobit. 5. (Fon.; despre consoane) Palatalizat. – V. muia.

MUIAT¹ s. n. Muiere². – V. muia.

MUIE s. v. gură.

MUIE s. f. (Arg.; folosit adesea art. și mai ales în expresii) Gură, fleancă. (din țig. mui (Graur, Juilland))

MUIERATIC, -Ă, muieratici, -ce, adj. 1. Afemeiat. 2. Muieresc, femeiesc. [Var.: muieratec, -ă adj.] – Muiere¹ + suf. -atic.

MUIERATIC ~că (~ci, ~ce) și substantival Care curtează femeile; care umblă după orice femeie; afemeiat. /muiere + suf. ~atic

MUIERCE s. f. (Peior.) Bărbat muieratic, afemeiat; bărbat căruia îi place să se amestece în îndeletniciri specific femeiești, care se comportă ca o femeie. – Din muiere¹.^[1]

muiere (femeie, înmuiere) s. f., g.-d. art. muierii; pl. muieri

MUIERE¹, muieri, s. f. (Pop.) 1. Femeie. 2. Soție. – Lat. mulier, -eris.

MUIERE s. 1. v. înmuiere. 2. v. palatalizare.

MUIERE s. v. femeie, nevastă, soție.

MUIERE¹, muieri, s. f. (Pop.) 1. Femeie. 2. Spec. Femeie căsătorită; soție. – Lat. mulier, -eris.

MUIERE ~i pop. 1) Persoană matură de sex feminin; femeie. 2) Femeie căsătorită în raport cu bărbatul ce i-a devenit soț; nevastă; soție. 3) depr. Femeie cu apucături urâte; cață; mahalagioaică. /<lat. mulier, ~eris

MUIERE², muieri, s. f. Acțiunea de a (se) muia; muiat¹. – V. muia.

MUIERE², muieri, s. f. Acțiunea de a (se) muia.

MUIERESC, -EASCĂ, muierești, adj. (Pop.) De muiere¹, femeiesc; caracteristic unei femei. – Din muiere¹ + suf. -esc.

MUIERESC, -EASCĂ, muierești, adj. (Înv. și pop.) De muiere¹, femeiesc; caracteristic unei femei. – Muiere¹ + suf. -esc.

MUIERESC ~ească (~ești) pop. peior. Care este caracteristic pentru miuere; femeiesc. /muiere + suf. ~esc

MUIEREȘTE, adv. (Pop.) Ca o muiere, femeiește. – Din muiere¹ + suf. -ește.

MUIEREȘTE adv. (Înv. și pop.; adesea depr.) Ca o muiere¹; femeiește. – Muiere¹ + suf. -ește.

MUIERET, muiereturi, s. n. (Înv. și pop.; azi depr.) 1. (La sg. cu sens colectiv) Mulțime, grup de femei; muierime. 2. (La pl.) Femei. – Muiere¹ + suf. -et.

MUIERET, muiereturi s. n. (La sg. sau, înv., la pl.; azi ir.) Mulțime, grup de femei; femei, muieri. – Din muiere¹ + suf. -et.

MUIERI, muieresc vb. IV. Refl. (Pop.) A se moleși. – Din muiere¹.

A SE MUIERI mă ~esc intranz. pop. depr. (despre bărbați) A căpăta însușiri de muiere; a se comporta ca o muiere. /Din muiere

MUIERI, muieresc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre bărbați; depr.) A avea însușiri sau a adopta atitudini de femeie. – Din muiere¹.

MUIERIME s. f. (Reg.; cu sens colectiv) Muieret (1). – Muiere¹ + suf. -ime.

MUIEROS, -OASĂ, muieroși, -oase, adj. 1. (Înv. și reg.; depr.) Femeiesc, muieresc. 2. (Reg.) Afemeiat. – Muiere¹ + suf. -os.

MUIERUȘĂ, muierușe, s. f. Muierușcă (1). – Muiere¹ + suf. -ușă.

MUIERUȘCĂ, muieruște, s. f. 1. Diminutiv al lui muiere¹; muierușă. 2. (Înv. și reg.) Femelă. – Muiere¹ + suf. -ușcă.

MURA, murez, vb. I. Tranz. 1. A ține unele legume într-o soluție de oțet sau în saramură pentru a le face să se acrească și să se conserve. ♦ Refl. (Despre unele legume ținute în oțet sau în saramură) A deveni acru și bun de mâncat; a se acri. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. A muia în apă plantele textile (în cursul procesului de prelucrare); a pune la topit. 4. Fig. A uda tare, până la piele. – Din moare (derivat regresiv).

MURUI, muruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. (Reg.) A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. (Reg.) A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati.

A MURUI ~iesc tranz. 1) (pereții sau pardoseala unei case) A acoperi cu un strat de lut muiat cu apă; a lipi. 2) A da cu var; a vărui. 3) pop. (pâinea și alte produse de panificație) A unge la suprafață cu un amestec special înainte de a da la cuptor. 4) pop. A face să se murdărească; a murdări; a păta; a mânji. /cf. ucr. murovati

MURUIALĂ ~ieli f. 1) v. A MURUI. 2) Lut muiat în apă și frământat cu care se muruiește. /a murui + suf. ~eală

NARD s. m. 1. Nume dat mai multor specii de plante erbacee originare din regiunea munților Himalaia (Nardostachys); spec. plantă cu rădăcină scurtă și groasă, fibroasă și foarte aromată, cu frunze moi și flori roșii-purpurii (Nardostachys iatamansi). 2. Esență parfumată extrasă din rădăcina de nard. – Din ngr. nárdos.

NĂPRASNIC, -Ă, năprasnici, -ce, adj., subst. I. Adj. 1. (Adesea adverbial) Care survine în mod neprevăzut, dintr-o dată; care se petrece fulgerător (și neplăcut); neașteptat, subit. 2. (Adesea adverbial) Care nu poate fi stăpânit; năvalnic, impetuos. ♦ (Despre oameni) Care nu-și poate stăpâni sentimentele, care acționează cu violență; impulsiv, violent; aprig. 3. Care înspăimântă, îngrozește (prin comportare); îngrozitor, cumplit. 4. Care depășește cu mult limitele obișnuite (prin mărime, intensitate); extraordinar, cumplit. ♦ (Substantivat, m.; rar) Om voinic, vlăjgan. II. Subst. 1. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene-albe, cu frunze rigide acoperite cu peri moi și cu tulpina dreaptă (Chrysanthemum corymbosum). 2. S. f. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, păroasă, cu frunze palmate și cu flori roșii-roz și miros neplăcut (Geranium robertianum). – Din sl. naprasĭnŭ.

NONEU s. n. (Fil.) Ceea ce există în afara eului; ceea ce nu este eu. – Non + eu (după fr. non-moi).

NOROI ~oaie n. Pământ muiat de apa ploilor sau a zăpezilor topite; glod; tină. ◊ A împroșca pe cineva cu ~ a calomnia, a defăima pe cineva. /<bulg. naroj

NOROI¹, noroaie, s. n. 1. Pământ amestecat cu apă și muiat; glod, tină; loc, teren cu un asemenea pământ. ◊ Noroi de sapă (sau de foraj, de sondă) = fluid constituit dintr-un amestec de argilă sau marnă și apă, folosit în timpul săpării găurii de sondă. 2. Fig. Ceea ce murdărește și trebuie înlăturat; caracter, atitudine josnică, nedemnă; decădere morală; mediu decăzut, viciat. ◊ Expr. A împroșca pe cineva cu noroi sau a zvârli cu noroi în cineva = a calomnia, a defăima pe cineva. – Din bg. naroj.

OLEIC, -Ă, oleici, -ce, adj. Care provine din (sau se referă la) grăsimi și uleiuri naturale. ◊ Acid oleic = acid gras, nesaturat, care se găsește în numeroase grăsimi naturale, având întrebuințări în industrie la obținerea săpunurilor moi, a plastifianților etc. – Din fr. oléique.

OS, oase, s. n. 1. Element de bază al scheletului vertebratelor, caracterizat prin structura lui dură, solidă și rezistentă, de culoare albă. ◊ Os mort = umflătură a unui os (de obicei a oaselor de la picioarele de dinapoi ale calului) provenită dintr-o lovitură, dintr-un efort sau transmisă pe cale ereditară. ◊ Expr. A(-i) ajunge (cuiva) cuțitul la os = a nu mai putea îndura un rău; a-și pierde răbdarea. A băga (sau a-i intra cuiva) frica (sau spaima etc.) în oase = a (se) speria, a (se) îngrozi. A fi numai piele și oase sau a-i număra oasele = a fi foarte slab. A(-i) trece (cuiva) os prin os = a fi extrem de obosit. Până la (sau în) oase sau până la (sau în) măduva oaselor = în tot corpul; foarte mult, adânc. A-i rupe (sau a-i muia cuiva) oasele = a bate foarte tare pe cineva. A-i rămâne (sau a-i putrezi) oasele (pe undeva) = a muri departe de casă, prin locuri străine. A căpăta (sau a avea, a dobândi etc.) un os de ros = a obține (sau a avea) un avantaj, un profit. ♦ Os (1) sau material cornos prelucrat, întrebuințat la fabricarea unor obiecte, în industrie, în arte decorative etc. 2. Fig. (La pl.) Trup; ființă, făptură. 3. Fig. Neam, familie, viță. ◊ Expr. (A fi) din os sfânt (sau din oase sfinte, din os de domn sau domnesc) = (a fi) din neam domnesc, din familie domnitoare. 4. Compus: osul-iepurelui = plantă cu miros greu, cu flori trandafirii îngrămădite la vârful ramurilor spinoase (Ononis spinosa). – Lat. ossum.

OS oase n. (la om și la animalele vertebrate) 1) Țesut organic dur și rezistent, de culoare albă, din interiorul corpului; parte constitutivă a scheletului. ◊ A-și lăsa (sau a-i rămâne, a-i putrezi) oasele pe undeva a muri pe meleaguri străine. A băga (sau a-i intra) frica în oase a speria sau a fi speriat foarte tare. A(-i) rupe (sau a(-i) frânge, a(-i) muia) cuiva oasele a-l bate foarte tare pe cineva. A(-i) ajunge cuiva cuțitul la ~ a nu mai putea răbda o stare de lucruri. Până la (sau în) oase sau până la (sau în) măduva oaselor cu desăvârșire; complet. În carne și oase în persoană. A căpăta (sau a dobândi, a avea etc.) un ~ de ros a căpăta o favoare însemnată. A avea oase în burtă a se apleca anevoie. ~ mort afecțiune a oaselor de la picioarele calului, cauzată, de regulă, de o lovitură. ~ul-iepurelui plantă erbacee cu tulpină erectă, foarte ramificată, spinoasă, cu frunze eliptice, zimțate și cu flori mici, trandafirii, dispuse în vârful ramurilor. 2) Materie primă obținută din acest țesut organic. Nasturi de ~. 3) fig. Neam din care se trage cineva; sânge. ◊ (A fi) din ~ sfânt (sau din oase sfinte, din ~ domnesc (sau de domn) (a fi) de viță nobilă. /<lat. ossum

PALATALIZA vb. (FON.) a (se) muia. (Consoane care s-au ~.)

PALATALIZARE s. (FON.) muiere. (~ unei consoane.)

PALATALIZAT, -Ă, palatalizați, -te, adj. (Fon.; despre consoane) Care a suferit o palatalizare; muiat² (5). – V. palataliza.

PALATALIZAT adj. (FON.) moale, muiat. (Consoană ~.)

PARENCHIM, parenchime, s. n. 1. Țesut animal cu aspect spongios, bogat în vase sangvine, specific organelor glandulare. 2. Țesut vegetal fundamental, bogat în spații intercelulare, care formează cea mai mare parte a organelor moi ale plantelor. – Din it. parenchima, fr. parenchyme.

PĂȘTIȚĂ, păștițe, s. f. Plantă erbacee mică, cu una sau cu două flori galbene-aurii, acoperite pe dinafară cu peri moi; păscuță, floarea-paștilor (Anemone ranunculoides). – Paști + suf. -iță.

PĂȘTIȚĂ ~e f. Plantă erbacee cu tulpina erectă, scundă, având frunze lunguiețe și flori de culoare galbenă-aurie, acoperite pe din afară cu peri moi, care crește prin locuri umbroase. /Paști + suf. ~iță

PERICORONARITĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesuturilor moi care înconjură coroana unui dinte. [Cf. fr. péricoronarite].

PICIOR ~oare n. 1) (la om și la animale) Membru care susține corpul și servește la deplasare. ~orul stâng. ~oarele anterioare. A se ridica în ~oare. ◊ ~ plat picior cu talpa foarte puțin scobită. Cu ~orul (sau ~oarele) (mergând) pe jos. Din ~oare în poziție verticală. În vârful ~oarelor a) în vârful degetelor (de la picioare); b) fără zgomot. Bun (sau iute) de ~ sprinten. Din cap până-n ~oare în întregime. Fără cap și fără ~oare alogic. A da cu ~orul a) a rata o ocazie favorabilă; b) a trata pe cineva (sau ceva) cu dispreț. A călca (pe cineva sau ceva) în ~oare a) a distruge, călcând cu picioarele; b) a desconsidera. A lega (sau a fi legat) de mâini și de ~oare a lipsi pe cineva (sau a fi lipsit) de posibilitatea de a acționa. A fi pe ~ de egalitate cu cineva a avea aceleași drepturi, aceeași situație, același rang cu cineva. A întinde ~oarele a se stinge din viață; a muri. A nu avea unde pune ~orul a fi mare înghesuială; îngrămădire de lume. A-și bate ~oarele degeaba a umbla degeaba, fără a-și atinge scopul. Un ~ aici și altul acolo foarte repede; fuga. Să nu-ți văd ~oarele pe aici! să nu mai vii pe aici! A i se tăia (sau a i se muia) cuiva (mâinile și) ~oarele a) a fi cuprins de o slăbiciune fizică; b) a fi puternic copleșit de emoții. A bate din ~ (sau din ~oare) a porunci cu asprime; a se răsti. A fi (sau a sta) pe ~ de ducă a fi gata de plecare. Cu coada între ~oare (sau vine) înjosit; umilit. Unde-ți stau ~oarele acolo îți va sta și capul vei fi omorât. A boli (sau a duce boala) pe ~oare a suporta o boală fără a sta la pat. A pune pe ~oare a) a pune lucrurile la punct; b) a însănătoși un bolnav, îngrijindu-l. A gândi cu ~oarele a gândi alogic. A scrie cu ~oarele a scrie necaligrafic. A sta (sau a fi, a rămâne) pe ~oare a) a-și menține poziția, situația; b) a corespunde realității; a fi susținut de argumente trainice. A da din mâini și din ~oare a se strădui din răsputeri pentru a obține sau a soluționa ceva, pentru a salva o situație. A sta cu ~oarele în apă (rece) a medita mult și profund asupra unui lucru. A fi cu un ~ în groapă a ajunge la limita vieții; a fi foarte bătrân. A cădea (sau a se arunca) la ~oarele cuiva a se ruga cu disperare de cineva. A călca (pe cineva) pe ~ a) a provoca cuiva o neplăcere; b) a da cuiva de înțeles. A cădea de pe (sau din) ~oare sau a nu se (mai) putea ține pe ~oare (sau a nu (mai) putea sta pe ~oare) a fi extrem de obosit. A pune (sau a așterne, a închina) ceva la ~oarele cuiva a dărui ceva în semn de venerație sau de supunere. A pune ~orul în prag a) a-și manifesta voința; b) a se opune categoric. A scula (sau a ridica, a pune) în ~oare a mobiliza la realizarea unei acțiuni. A sta în ~oarele cuiva a stingheri; a împiedica acțiunile cuiva. A se topi (sau a se usca, a se pierde) pe (sau de pe, din) ~oare a slăbi tare, a se stinge din viață, văzând cu ochii. A trăi pe ~ mare a duce o viață luxoasă. A fi în ~oare a fi pregătit în permanență pentru acțiune. ~orul-caprei plantă erbacee de pădure cu tulpină erectă, ramificată, având frunze mari, alungite, zimțate, și flori albe, grupate într-o inflorescență umbeliformă. ~orul-cocoșului plantă erbacee cu tulpină erectă, având frunze tripartite și flori albe sau galbene. 2) Parte a unor obiecte care servește la susținerea acestora. ~orul scaunului. ~oarele dulapului. 3) Parte inferioară a unui deal sau a unui munte. 4) agr. Grămadă de snopi așezați în cruce. 5) (în trecut) Unitate de măsură a lungimii (egală cu aproximativ o treime dintr-un metru). 6) Unitate de măsură a versului (egală cu un anumit număr de silabe accentuate și neaccentuate sau lungi și scurte). /<lat. petiolus

PLOUAT, -Ă, plouați, -te, adj. 1. Udat, muiat de ploaie. ◊ Expr. (Glumeț) A fi (sau a sta) ca o curcă (sau ca o găină) plouată sau ca un câine plouat = a fi trist, abătut. 2. Fig. Descurajat, fără chef, abătut. [Pr.: plo-uat] – V. ploua.

PLUTUI, plutuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pieile tăbăcite unei operații de finisare, tratându-le cu săruri de crom, pentru a le face moi și a le da un aspect plăcut. – Plută² + suf. -ui.

PRICĂLI vb. v. încălzi, muia.

PRUNAR¹, prunari, s. m. Insectă mică de culoare cafenie, acoperită cu peri moi, care atacă prunele și cireșele; firezar (Rhynchites cupreus). – Prună + suf. -ar.

PUF², (5) pufuri, s. n. 1. (De obicei cu sens colectiv) Pene mici, moi și fine, care constituie primul penaj al puilor sau care acoperă corpul unor păsări pe burtă și sub aripi, servind pentru umplerea pernelor, a plăpumilor etc. ◊ Expr. A crește în puf = a crește în confort, neducând lipsă de nimic. 2. (Cu sens colectiv) Peri fini și moi care cresc pe obraz; început de barbă sau de mustață. 3. (Cu sens colectiv) Părul mărunt, moale și mătăsos din blana unor animale. 4. (Cu sens colectiv) Perii mici și fini ai unor fructe, semințe etc. 5. Obiect de toaletă care servește la pudrat, făcut din puf² (1) sau din alt material pufos. 6. (Adjectival, în compusul) Bumbac-puf = bumbac brut obținut la cules. 7. (Spec.) Minge de badminton. – Din bg., scr. puh.

PUF² ~uri n. 1) Totalitate a penelor mici, subțiri și moi, care acoperă corpul puilor de pasăre sau care crește pe abdomenul și sub aripile păsărilor mature. ◊ A crește în ~ a crește ferit de griji sau de lipsuri materiale. 2) Piesă cosmetică făcută din astfel de pene sau dintr-un material asemănător, folosită pentru pudrare. 3) Totalitate a perilor fini care acoperă coaja unor fructe. 4) (la adolescenți) Prima mustață și barbă; tulei. /<sb. puhu

RĂSCOAGE s. f. Plantă erbacee meliferă cu frunze moi, lanceolate și cu flori mari, roșii-purpurii sau albe (Chamaenerion angustifolium). – Et. nec.

RĂSCOAGE f. Plantă erbacee meliferă, cu tulpina erectă, cilindrică, cu frunze moi, lanceolate și cu flori mari, purpurii sau albe; zburătoare. /Orig. nec.

A SE RĂZMUIA se răzmoaie intranz. pop. (despre pământ, drumuri etc.) A se (în)muia foarte tare. /răz- + a se muia

A RĂZMUIA răzmoi tranz. A face să se răzmoaie. /răz- + a muia

RÂIE s. f. 1. (Pop.) Boală de piele la oameni și la animale, cauzată de un parazit și caracterizată prin apariția unor bubulițe (localizate mai ales între degete) care produc mâncărime; scabie. ◊ Expr. Se ține ca râia de om, se zice despre cineva de care nu mai poți să scapi. 2. Fig. Epitet depreciativ pentru oameni și animale rele, care provoacă multe necazuri; pacoste, năpastă. 3. (În sintagma) Râia neagră a cartofului = boală a cartofului provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor excrescențe moi, negre-brune, pe părțile subterane ale plantei. [Pr.: râ-ie] – Lat. aranea.

SĂPUNI, săpunesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) freca cu săpun, a (se) acoperi cu clăbuci de săpun. ♦ Spec. A (-și) muia barba cu clăbuci de săpun înainte de a o rade. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face cuiva observații aspre; a mustra; a certa. – Din săpun.

A SCĂLDA scald tranz. 1) A face să se scalde. 2) A muia din toate părțile; a uda în întregime. ◊ A o scălda a ocoli un răspuns direct și hotărât. A-și ~ ochii în lacrimi a plânge. 3) A cuprinde din toate părțile. Marea scaldă țărmul. /<lat. excaldare

SCĂLDA, scald, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face baie, a (se) îmbăia. ♦ Refl. Fig. A se reflecta, a se oglindi. 2. Tranz. (Adesea fig.) A uda, a muia. ◊ Expr. A-și scălda ochii în lacrimi = a lăcrima sau a plânge. ♦ (Despre ape) A curge udând un teritoriu. 3. Refl. (Despre păsări și alte animale) A se cufunda, a se tăvăli în nisip, în praf etc. 4. Tranz. (Fam.; în expr.) A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărâtă, a răspunde evaziv. – Lat. excaldare.

SCĂLDAT adj. înmuiat, muiat, plin. (Cu ochii ~ți de lacrimi.)

SERICEU, -CEE, sericei, -cee, adj. (Bot.; despre unele organe) Acoperit cu peri mătăsoși, moi la pipăit. – Din it. sericeo.

SINDACTILIE s. f. Malformație congenitală a mâinii sau a piciorului constând în lipirea a două sau a mai multor degete între ele prin sudarea părților moi, oasele rămânând separate. – Din fr. syndactylie.

SIPICĂ ~ci f. 1) Plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze mari, păroase, adânc crestate, și flori mărunte, de culoare albă-albăstruie, grupate în inflorescențe globuloase. 2) Plantă erbacee cu tulpina acoperită cu peri moi în partea inferioară, cu frunze penate și cu flori de culoare galben-roșcată, ce crește prin fânețe. /<sl. šipuku

SOFT¹ s. n. Fire de bumbac sau de celofibră puțin răsucite și moi, folosite ca bătătură pentru unele țesături scămoșate. – Cuv. engl.

SOȚIE s. nevastă, (rar) doamnă, (astăzi rar) soață, (înv. și pop.) muiere, (pop.) boreasă, femeie, (înv.) damă, madamă, soț, (fam.) babă, consoartă, jumătate, pereche, (eufemistic) dânsa (art.).

STRUȚ¹, struți, s. m. Pasăre alergătoare mare de stepă, cu picioare lungi și puternice, cu gât lung și golaș, cu aripi mici, inapte pentru zbor, cu pene frumoase, moi, negre sau brune-cenușii, întrebuințate ca podoabă, care trăiește îndeosebi în regiunile tropicale ale Africii (Struthio camelus). ◊ Expr. (A avea) stomac de struț = (a avea) stomac mare, rezistent, care digeră bine. – Din it. struzzo.

A SULFATA ~ez tranz. 1) (materiale) A muia într-o soluție de sulfat metalic (pentru a conserva mai bine). 2) (plante sau semințe) A trata cu o soluție de sulfat de cupru (pentru combaterea paraziților agricoli). /<fr. sulfater

SULFATA, sulfatez, vb. I. 1. Refl. (Despre suprafața sau porii materialului activ al plăcilor unui acumulator electric) A se acoperi cu sulfat de plumb ca urmare a neglijenței în exploatare. 2. Tranz. A muia un material într-o baie de sulfat metalic pentru a-l conserva mai bine. 3. Tranz. A trata plantele sau semințele cu o soluție de sulfat de cupru pentru a combate paraziții. – Din fr. sulfater.

SUNĂTOARE s. f. Nume dat mai multor plante erbacee din familii diferite: a) plantă cu miros neplăcut din familia compozeelor, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi, cu flori galbene și cu miros neplăcut (Crepis foetida); b) pojarniță; c) măselariță; d) sulițică. – Lat. [herba] *sanatoria (după sunător).

SUPRAEU, supraeuri, s. n. Parte a personalității considerată ca cenzor al întregului comportament social al individului. – Supra¹- + eu (după fr. sur-moi).

TAPOȘNIC, tapoșnici, s. m. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu flori purpurii, cu frunze înguste, ovale și cu tulpina ramificată și acoperită cu peri moi, îndreptați în jos (Galeopsis ladanum). – Et. nec.

TAPOȘNIC ~ci m. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu flori purpurii și cu tulpina acoperită cu peri moi. /Orig. nec.

TĂIA, tai, vb. I. I. Tranz. A despărți, a separa ceva în mai multe bucăți, cu ajutorul unui obiect tăios. ◊ Expr. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată. Poți să tai lemne pe dînsul = doarme buștean. ♦ A desprinde, a desface filele unei cărți unite la margini. ♦ A diviza un solid sau a desprinde părți din el prin procedee tehnice, chimice, electrice etc. 2. Tranz. A despica, a spinteca. ◊ Expr. A (-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc, a-și croi drum. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ◊ Expr. A tăia răul de la rădăcină = a stîrpi radical o manifestare negativă a vieții. 4. Tranz. A brăzda. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbrăcăminte. ♦ A săpa, a sculpta. Pe-un jilț tăiat în stîncă stă... preotul cel păgîn. (EMINESCU) 6. (Înv.) A fabrica bani, a bate monedă. 7. Tranz.A străbate; A traversa; a despărți. Drumul către sat Taie-n lung pădurea (TOPÎRCEANU). ◊ Expr. A tăia drumul (sau calea) cuiva. = a ieși înaintea cuiva pentru a-l opri. ♦ A lua drumul cel mai scurt, a scurta drumul. ◊ Intranz. Tăiarăm la dreapta prin hugeacuri (HOGAȘ). 8. Refl. A se întretăia. 9. Refl. (Despre țesături) A se destrăma, a se rupe în direcția firului țesut. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brînzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspectul de lapte brînzit. II. 1. Tranz. și refl. A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide. 2. Tranz. și intranz. (Înv.) A ataca; a bate; a izbi. Taie tu marginile, Eu să tai mijloacele (ALECSANDRI). ◊ Expr. (Tranz.) A tăia și a spînzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. ♦ A provoca o durere fizică ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal. III. 1. Tranz. și refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ◊ Expr. A se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură. 2. Tranz. A face să slăbească sau să înceteze, a micșora, a slăbi, a opri. ◊ Expr. A-i tăia (sau, refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta. = a nu mai avea chef sau a nu mai cuteza să facă un lucru. (Refl.) A i se tăia cuiva (mîinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mîinile și) picioarele. ♦ A distruge, a șterge efectul. 3. Tranz. A consfinți încheierea unui tîrg (prin desfacerea mîinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punînd jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținînd banca împotriva tuturor celorlalți jucători. 4. Tranz. A spune, a inventa minciuni, vorbe etc. 5. Tranz. (În expr.) A-l tăia pe cineva capul = a înțelege, a se pricepe să facă un lucru. 6. Tranz. (Fam., în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte, a-l învinge. – Lat. taliare.

TĂIA, tai, vb. I. I. 1. Tranz. A despărți, a separa ceva în bucăți cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; a diviza, a scinda, a despica, a fragmenta, a îmbucătăți. ◊ Expr. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a-și primejdui situația printr-o acțiune negândită. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată. Poți să tai lemne pe dânsul, se spune despre cineva care doarme adânc. ♦ Spec. A desprinde, a desface filele unei cărți necitite, unite la margini. 2. Tranz. A despica, a spinteca, a trece prin... ◊ Expr. A(-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc îndepărtând obstacolele ce îi stau în cale. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ◊ Expr. A tăia răul de la rădăcină = a lua măsuri energice pentru a stârpi radical un rău. 4. Tranz. A lăsa urme în profunzime, a brăzda; a executa (prin așchiere) adâncituri sau proeminențe pe suprafața unui obiect. ♦ A săpa, a sculpta. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbrăcăminte. 6. Tranz. (Înv.) A fabrica bani, a bate monedă. 7. Tranz. (Despre drumuri, râuri etc.) A străbate; a traversa. ♦ (Despre oameni, vehicule etc.) A merge pe drumul cel mai scurt; a scurta drumul. 8. Refl. recipr. A se întretăia. 9. Refl. (Despre țesături) A se destrăma, a se rupe în direcția firului țesut sau la îndoituri. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspect de lapte brânzit din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. ♦ Tranz. A opri fermentarea mustului. II. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide (cu un obiect tăios). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. ♦ A (se) răni cu un instrument tăios. ♦ Tranz. A provoca o durere fizică. ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal (în scopul valorificării). III. 1. Tranz. și refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ◊ Expr. (Tranz.) A tăia drumul (sau calea) cuiva = a ieși înaintea cuiva spre a-l împiedica să înainteze, a-l opri din drum. (Refl.) A i se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură, a i se reduce posibilitatea de a-și aranja treburile. 2. Tranz. A face să slăbească sau să înceteze; a micșora, a slăbi, a modera, a atenua, a opri. ◊ Expr. A-i tăia (sau, refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta = a face să-și piardă sau a-și pierde cheful, curajul de a (mai) face ceva. A-i tăia (cuiva) cuvântul = a descuraja (pe cineva). (Refl.) A i se tăia cuiva (mâinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mâinile și) picioarele. ♦ A distruge, a șterge efectul. 3. Tranz. A consfinți încheierea unei tranzacții (prin desfacerea cu palma deschisă a mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punând jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținând banca împotriva tuturor celorlalți jucători. 4. Tranz. și intranz. (Fam.; în expr.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. 5. Tranz. (În expr.) A-l tăia pe cineva capul = a înțelege, a (se) pricepe să facă un lucru. (Fam.) A spune ce-l taie capul = a spune vrute și nevrute, a vorbi fără rost. 6. Tranz. (Fam.; în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte, a-l învinge. [Pr.: tă-ia] – Lat. *taliare.

A SE TĂIA mă tai intranz. 1) A face (concomitent) schimb de tăieturi (unul cu altul). 2) (despre drumuri, cărări) v. A SE ÎNTRETĂIA. ◊ A i ~ (cuiva) drumurile (sau cărările) a ajunge în impas; a nu mai ști cum s-o scoată la capăt. 3) (despre textile) A se rupe în direcția firului țesut. 4) (despre lapte) A se îndesi la fiert ca urmare a alterării. 5) (despre creme, maioneze) A-și pierde calitățile prin neomogenizarea părților componente. 6) A deveni mai puțin intens. Gerul s-a tăiat. ◊ A i ~ pofta a-i trece dorința de a face ceva. A i ~ (mâinile și picioarele) a simți moleșeală; a se muia. A i ~ răsuflarea a i se opri răsuflarea (de frică sau de emoție). /<lat. taliare

TĂIETOARE ~ori f. Plantă erbacee cu flori galbene și frunze acoperite cu peri moi, folosită pentru tratarea tăieturilor. /v. a tăia

TÂRLICI s. m. pl. Papuci moi de casă, fără tocuri, confecționați din postav sau din lână. ♦ (Înv.) Un fel de pantofi căptușiți cu postav. [Var.: (pop.) târligi s. m. pl.] – Din tc. terlik.

TERCIUI vb. 1. a (se) storci, a (se) strivi, a (se) zdrobi, (reg.) a (se) fleciui, a (se) pistosi, (Olt. și Munt.) a (se) storcoși, (Transilv.) a (se) toroști. (Perele puse în ladă s-au ~.) 2. a se fleșcăi, a se muia, (pop.) a se cofleși, a se coleși. (Fructul prea copt s-a ~.)

TILDĂ ~e f. 1) Semn grafic (~) care se folosește pentru a înlocui un cuvânt care se repetă. 2) Semn diacritic (~) care se pune deasupra literei „n” pentru a indica că se pronunță muiat. /<fr. tilde, germ. Tilde

TILIȘCĂ, tiliști, s. f. Plantă erbacee cu rizomul târâtor, cu tulpina acoperită de peri moi, cu flori trandafirii dispuse în ciorchine (Circaea lutetiana). – Et. nec.

TINĂ f. pop. 1) Pământ muiat de apa ploilor sau a zăpezilor topite; noroi; glod. 2) Loc cu asemenea pământ. 3) fig. Mediu nesănătos, care contribuie la degradarea personalității. 4) fig. Faptă sau vorbă nedemnă; murdărie. [G.-D. tinei] /<sl. tina

TOMENTOS, -OASĂ adj. (Bot.; despre unele organe) Acoperit cu peri moi, catifelați, de culoare albă. [< fr. tomenteux, cf. lat. tomentosus].

TOPI, topesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A trece sau a face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-și pierde consistența, a se muia (sub efectul căldurii). ♦ Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduioșa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apă sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânări; p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se vlăgui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevăzut, a dispărea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârși, a se prăpădi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ◊ Expr. A se topi după cineva = a ține foarte mult la cineva, a iubi cu patimă pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare poftă. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin menținerea în apă, sub zăpadă sau la rouă, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se șterge, a se estompa; a se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desființa. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sănătate etc. – Din sl. topiti.

TRANSFIXIE s.f. (Med.) Procedeu de amputație constînd în străpungerea osului cu cuțitul de amputație și tăierea dinăuntru înafară a țesuturilor moi; transpersare. [Gen. -iei, var. transfixiune s.f. / < fr. transfixion].

TREMURICI, (rar) tremuriciuri, s. n. 1. Tremur. 2. Ciupercă necomestibilă, gelatinoasă, tremurătoare, cu spini moi pe fața inferioară, care crește în pădurile de brad, pe trunchiurile putrede (Tremellodon gelatinosum). – Tremura + suf. -ici.

A TUFLI ~esc tranz. fam. 1) (mai ales căciuli, pălării) A îndesa (pe cap) la repezeală, inestetic. 2) (materiale moi) A arunca iute și neglijent (astupând sau acoperind ceva). /Onomat.

TUMENTOS, -OASĂ adj. (Biol.) Acoperit cu peri scurți și moi; pîslos. [Cf. fr. tumenteux].

TURTI vb. v. ameți, blegi, chercheli, îmbăta, moleși, muia, turmenta.

TUTUN, (1) s. m., (2, 3) tutunuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunzele mari și moi, ovale, rotunde sau lanceolate, de un verde-închis, cu flori albe, roz sau roșii, reunite în buchete (Nicotiana tabacum). ◊ Tutun turcesc = varietate de tutun cu tulpina ramificată și cu flori galbene-verzui (Nicotiana rustica). 2. S. n. (Colectiv) Frunze de tutun (1), care, supuse unui tratament special, se fumează, se prizează sau se mestecă. 3. S. n. (Înv.) Pachet de tutun (2). – Din tc. tütün.

UDA, ud, vb. I. 1. Tranz. A umple, a acoperi, a îmbiba sau a stropi cu apă sau cu alt lichid; a băga, a muia ceva în apă sau în alt lichid; a înmuia (1), a umezi (2). ◊ Expr. A-și uda gura = a bea puțin, pentru a -și potoli setea. A uda prânzul (sau bucatele) = a bea în timpul mesei vin sau alte băuturi alcoolice. (Refl.) A i se uda ochii = a i se umple ochii de lacrimi. 2. Tranz. (Despre ape) A străbate un ținut (pe care îl alimentează cu apă). 3. Refl. (Mai ales despre sugari) A urina pe el (în scutece, în pantaloni). – Lat. udare.

ULM, ulmi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori și de arbuști cu scoarța în general netedă, cu coroana stufoasă, cu frunze alterne și asimetrice zimțate pe margini, albicioase și cu peri moi pe dos, al căror lemn tare este folosit în rotărie (Ulmus). ◊ Ulm de câmp = arbore înalt, cu scoarță groasă, negricioasă, cu lemn rezistent, greu și elastic, folosit în industria casnică (Ulmus carpinifolia). Ulm de munte = arbore înalt, cu scoarță subțire, cultivat ca arbore ornamental (Ulmus scabra). – Lat. ulmus.

VALVĂ s.f. 1. (Zool.) Fiecare dintre cele două capace ale cochiliei de scoică. 2. (Bot.) Fiecare dintre cele două jumătăți ale unei păstăi. 3. Organ de mașină care servește la stabilirea, întreruperea sau dirijarea circulației unui fluid într-o conductă etc. 4. Instrument pentru depărtarea părților moi care astupă intrarea unui organ cavitar. [< fr. valve, cf. lat. valva].

VÂNĂ vine f. 1) Vas sangvin prin care sângele circulă spre inimă; venă. ◊ ~ portă vâna care primește sângele din organele abdominale și-l duce în ficat. Vine cave cele două vine care aduc sângele în auriculul drept al inimii. Vine pulmonare vine ce se deschid în auriculul stâng și ale căror ramificații străbat plămânii. A avea sânge în vine a fi energic, plin de viață. A-i îngheța (sau a i se slei) cuiva sângele în vine a se speria foarte tare; a fi cuprins de frică. 2) pop. (la om și la unele animale) Țesut cărnos contractil care asigură mișcarea corpului și a organelor lui; mușchi. ◊ Tare de ~ (sau vârtos la ~) înzestrat cu o mare putere fizică; puternic; voinic. Slab de ~ lipsit de putere fizică; slăbănog. A fi numai ~ a) a fi musculos; b) a fi foarte iute. 3) mai ales la pl. pop. Parte a piciorului dintre genunchi și gleznă; gambă. ◊ A se lăsa (sau a ședea) pe vine a sta cu genunchii îndoiți fără a se sprijini de ceva. A i se muia vinele (sau picioarele) cuiva a fi cuprins de slăbiciune. Cu coada între vine cuprins de rușine. 4) Masă compactă și continuă de substanță minerală sau de roci eruptive aflată în crăpăturile scoarței terestre; filon. ~ auriferă. 5) Strat de apă care se găsește în interiorul solului; pânză subterană de apă. 6) Șuviță de lichid. 7) bot. Fiecare dintre ramificațiile vaselor purtătoare de sevă pe suprafața unei frunze. [G.-D. vinei] /<lat. vena

VILOS, -OASĂ adj. (Bot.) Acoperit cu peri mai lungi și moi, de consistența lînii; păros. ◊ (Anat.) Membrană viloasă = membrană acoperită cu vilozități. [Cf. fr. villeux, lat. villosus].

VOPSI, vopsesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora un obiect, acoperindu-i suprafața cu pensula sau prin stropire cu un strat de vopsea ori muindu-l într-o soluție colorată și lăsându-l să se îmbibe; a colora un lichid punând într-însul o substanță colorată o substanță colorată; a boi. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) stropi; a (se) păta; a (se) mânji; 3. Refl. A se farda; a se machia, a se sulimeni. [Var.: (pop.) văpsi vb. IV] – Din bg. vapsam.

XIFOS s. n. Formație chitinoasă a corpului unor animale, cu rol de apărare a țesuturilor moi; scut. (din fr. xipho)