AVEA A avea (a)plecare (sau plecăciune) = A avea înclinație spre...: Familia Corbenilor era una din cele mai însemnate sub domnia acestui prinț, și soția marelui logofăt Corbeanu [...] avea acea aplecare la faceri de bine (GR. ALEXANDRESCU) A avea (ceva) la îndemână = A avea (ceva) în imediata sa apropiere. A se putea folosi ușor (de ceva): …a avea la îndemână cupeaua unui tren, roatele unei trăsuri sau picioarele unui cal înseamnă a merge șezând și a vedea numai ceea ce ți se dă, nu însă și tot ce ai voi. (CALISTRAT HOGAȘ) A avea (ceva) pe mână = A dispune de...: Avea pe mână toate facilitățile posibile și tot nu era mulțumit. Așa fiind, acestora nu li se poate da niciun suflet de creștin pe mână. (G. TOPÂRCEANU) A avea (de) gând sau a-i fi (cuiva) gândul să... = A avea intenția, a voi să...: Prin martie, Cănuță își vesti părinții că are de gând să se-nsoare. (I. A. BASSARABESCU) Făt-Frumos îi spuse ce avea de gând să facă. (P. ISPIRESCU) A avea (h)arțag = A fi certăreț: Că vor zice toți: „Să nu mergem să stăm să dvorim la cel domn, că deaca să îmbată, el își piiarde mintea și are arțag, ci ne va înfrunta și încă de nu ne va și piiarde”. (NEAGOE BASARAB) Femeia nu se lăsă; avea harțag; nu înțelegea de ce le trebuia crâșmă, când stăteau liniștiți în cerdacul bojdeucei și nu duceau lipsă de nimic. (EUGEN LOVINESCU) Omul avea arțag cu toată lumea. A avea (sau a prinde) orbul-găinilor = A nu vedea lucrurile clare, evidente: Ian ascultă, Iorgușorule, nu cumva ai prins orbul găinilor? (VASILE ALECSANDRI) PEPELEA: Ce să-i găsesc, că-i ai pe nas. ARVINTE: Oare?... Se vede că de mult ce-am strănutat... PEPELEA: Ai prins orbu găinilor... (IDEM) A avea (sau a simți) fluturi la (sau în) stomac (arg.) = A fi îndrăgostit: Chiar dacă nu o spun − probabil și pentru că ar părea ciudat după doar câteva întâlniri, bărbații se îndrăgostesc și ei și au „fluturi în stomac”, la fel ca femeile. (http://www.ele.ro/) A avea (sau a-și face treabă) cu cineva = a) A avea de rezolvat ceva cu cineva; a se ocupa de cineva: Du-te până acolo că are treabă cu tine! (MARIN PREDA) b) (reg.) A avea relații de dragoste cu cineva: Rușine mi-e și de iarbă, / Cu cine mi-am făcut treabă. (POP.) A avea (un) vis = A visa: Vis frumos avut-am noaptea. (MIHAI EMINESCU) A avea a face cu... = a) (d. persoane) A avea de lucru, de furcă (cu cineva); a trebui să suporte consecințele: Ai înșelat o femeie, dar ai a face acuma cu un bărbat. (I. L. CARAGIALE) b) (Despre lucruri) A avea legătură cu ceva: Ziarul radical vine însă cu vecinica minciună în gură: reprezentanții națiunii vor războiul. Spună mai bine dreptul și verde: reprezentanții orașelor, ș-atunci vom ști cu cine avem a face. (MIHAI EMINESCU) Acele învățături înalte n-au a face cu o bună și frumoasă educațiune. (I. L. CARAGIALE) A avea ac de cojocul cuiva = A ști cu ce arme să învingi pe cineva. A ști să înveți minte pe cineva: Într-un rând, crede cânele că i-a găsit ac de cojoc: să nu-i mai dea mâncare. (POP.) A avea academie (sau acioală, capital, cearșaf, jurnal, listă, patalama, salbă) (arg.) = A avea multe condamnări penale, a avea un cazier bogat: Nu bine a intrat în inchisoare și a început să se laude că el are academie multă... A avea aplecare spre… = A avea înclinație spre… Cu divizibilitatea actuală țăranul se simte legat de sforicica lui de pământ și nu are nici cea mai mică aplecare de a lua pământ de la stat. (MIHAI EMINESCU) Avea aplecare spre științele exacte. A avea bășini sau muci în cap (arg.) = a) A avea idei ciudate, extravagante: Cea mai fițoasă femeie din lume!! Are atâtea bășini în cap încât… te uimește, pe bune… (http://xmix.ro/) b) A fi extrem de încrezut. A avea belciug (arg.; d. femei) = A fi serioasă, a-și păstra bunul nume: Spre deosebire de celelalte din grupul lor, tipa avea belciug și era chiar frumoasă. A avea beteșug (d. oameni) = A fi infirm: […] deși era voinic [Pălăgieșu], spătos și doar la mers avea puțin beteșug, călcând prea în afară și aruncând picioarele din genunchi în jos, ca un cal împărătesc la paradă. (LIVIU REBREANU) A avea o jenă (arg.; irn.) = A invoca un pretext imaginar pentru a se eschiva de la îndeplinirea unei sarcini: La începutul mandatului, premierul nu avea nicio jenă să îmi scrie să-l rezolv pe Patriciu. (https://www.google.ro/) A avea bube-n cap (arg.) = A avea antecedente penale. A avea un trecut dubios: Jean Avramescu, care se știa, cum zicea Caterina, „cu bube-n cap”, se cumințise ca un vițeluș abia fătat, avea și el habar de proverbul cu ulciorul. (PAVEL PEREȘ) A avea bucurie = A se bucura: Știai că poți avea bucurie în ciuda stărilor personale și a circumstanțelor prin care treci? (https://www.google.ro/) A avea bunătate = A fi bun: Am auzit că ați avea bunătate a traduce câteva din poveștile scrise de mine. (ION CREANGĂ) Mama avea bunătate și ne oferea tot ceea ce era mai bun pe lume. A avea cale (înv.) = A se pregăti să parcurgă un drum lung: Nu credea să aibă cale atât de lungă. A avea cale (pe undeva) = A avea drum (pe undeva): La cine mi-e mie drag, / N-am cale, și tot îmi fac. (POP.) A avea cap (sau minte) = A fi deștept: − Îți mai dau o dată, acum cumpără-ți măcar și ștreang pe ei, că nu-mi pasă, că de trei ori te-am dăruit, încât de aveai cap... puteai să te faci ca un grof. (I. POP-RETEGANUL) Iar pricina era: / Că-n zeul cel deșert un jertfitor intra / Și, de avea el minte, / Apoi oracolul rostea cerești cuvinte. (ALECU DONICI) A avea capăt (sau cap) = A se sfârși, a se termina: Toată boala are leac, / Da urâtu' n-are cap. (POP.) A avea căderea să… = A avea calitatea de a…: […] el [Ion I. C. Brătianu] nu mai avea căderea de a fi reprezentantul României în fața acelora care hotărau chestiunea pe un asemenea teren.(GH. BUZATU) Numai el are căderea de a decide. A avea căutare (d. o marfă) = A fi cerut de clienți: Nu e nevoie de o capacitate de previziune prea mare pentru a ști ce fel de dispozitive nu vor mai avea căutare în anul 2020, în condițiile în care industria IT se află într-o dezvoltare continuă. (http://www.tion.ro/) A avea ceva (de împărțit) cu cineva = A antipatiza pe cineva: Totul a culminat în luna februarie, când elevul-problemă a aruncat cu un scaun într-un coleg cu care avea ceva de împărțit [...] (http://www.obiectivbr.ro/) A avea ceva cu cineva = a) A dori, a pretinde, a vrea ceva de la cineva: Eu nu știu ce are cu mine. (I. POP- RETEGANUL) Ce ai, domnule, cu mine? b) A avea motive (nemărturisite) pentru a căuta nod în papură, a persecuta, a paște (pe cineva): Să știi că are ceva cu tine! A avea ceva în gând (sau în cuget, în minte) = a) A avea o anumită intenție: […] nici n-au avut în minte ca să ne înșale pre noi. (d. ȚICHINDEAL) − Or rămâi schilod, or păcălesc pe dracu și mă îmbogățesc. Că vezi că avea el în gând ce avea. (POP.) b) A fi preocupat (de cineva sau de ceva): Faptul cert este că mita s-a dat, s-a luat și și-a făcut efectul toxic aducând în sistemul de sănătate persoane care nu vor avea în minte decât calea prin care să-și recupereze cât mai repede și îndoit suma dată drept mită. (http://www.gds.ro/) A avea ceva pe suflet (sau pe conștiință) = A suferi mustrări de conștiință pentru ceva: Parcă avea ochii deschiși și se uita la mine cu frică. […] Am așezat Sfintele Daruri și am întrebat-o dacă avea ceva pe suflet ca să se spovedească. (www.sfaturiortodoxe.ro/) Nu-i aveți pe conștiință pe bebelușii care au murit la Giulești? (http://www.monitorulcj.ro/) A avea ciudă (sau, înv. mânie) (pe cineva) = A urî pe cineva: Explicație halucinantă pentru incendierea pisicilor în cimitir: „Avea ciudă pe ele și a vrut să le omoare.” (http://adevarul.ro/) Cucule, pasăre mândră,/ Du-te-n pădure și cântă. / Pe cine-i avea mânie, / Blastămă-l, străin să fie. (POP.) A avea clonțar la ghebă (arg.; d. o casă) = A avea câine de pază: Greu de intrat înăuntru… Nu vezi că are clonțar la ghebă! A avea curaj (sau îndrăzneală) = A fi curajos: Astăzi, când sper că s-a prescris vina mea contra monarhiei, am curajul s-o spun cu mândrie. (I. L. CARAGIALE) A avea dar (sau talent) = A fi talentat: Modestia este decorul talentelor tinere. O primadonă plătită foarte scump, chiar dacă ar avea talent, ar însemna că nu e modestă […] (I. L. CARAGIALE) Are dar, ca și sora lui, pentru muzică. A avea darul să... = A fi înzestrat cu puterea de a...: Am văzut în viața mea atâtea sprâncene îmbinate și totuși nici unele din ele n-au avut darul de a-mi strânge ființa atât de puternic în arcul lor fermecat, după cum găsiră cu cale s-o facă, într-o clipă, sprâncenele jupânesei Zamfira. (CALISTRAT HOGAȘ) Avea darul de a citi gândurile în ochii oamenilor și radia, cu surâsul ei pur, numai bunătate și simpatie. (JEAN BART) A avea datină (înv. și pop.) = A avea obiceiul: Ospătăria aceea era a unui om foarte mare de statură… care avea datină să cumpere pre oamenii ce i se aducea de vândut. (POP.) A avea de fală = A se mândri cu ceva: Ismail pașa îl avea de mare fală [Catargiu Iani] și-l ținea liber în conacul său, ca un trofeu, ca un lanț subțire de piciorul său. (ION GHICA) A avea de furcă cu cineva = A avea dificultăți. A avea mult de luptat împotriva cuiva: − Ehe, negustoreasă, nu glumă! Zise bătrânul Iuga. Vom avea de furcă cu tine! (LIVIU REBREANU) A avea de gând să... = A intenționa să...: Atunci Făt-Frumos îi spuse ce avea de gând să facă și calul îi zise […] (P. ISPIRESCU) A avea de grijă = A fi atent la ceva: […] acum să ai grije, că maica-ta mearge la o nuntă! (I. BARAC) A avea de plătit o poliță cuiva (arg.) = A urmări să se răzbune pe cineva: − Pe Marțian de ce l-ai asasinat? Cu ce te incomoda? Marcel Istodor râse din gât: − A plătit o poliță mai veche. (RODICA OJOG-BRAȘOVEANU) Și mai halucinant este însă zvonul conform căruia unul din apropiații lui Zsolt […] l-ar fi dat pe mâna presei, după ce Zsolt i-ar fi plătit o poliță destul de serioasă […]. (http://www.ziarulring.ro/) A avea de știre = A ști: Unde avându Ștefan vodă știre și prinzându limbă, marți noaptea, dichemvrie 15, au aprinsu târgul asupra lor, cându ei era fără de nicio grijă. (GR. URECHE) A avea de-a face cu... = A avea ceva comun cu... A intra în relații cu...: Avem de-a face cu aceeași tentativă de fraudă morală masivă, tentativă de deghizare politică a unei forțe politice cu aspirație totalitară. (http://www.mediafax.ro) A avea dor = A-i fi dor: De trei nopți aceeași cale / Bate călătorul. / Cine n-are dor pe vale / Nu-mi cunoaște dorul. (G. TOPÂRCEANU) A avea dreptate = A fi îndreptățit: Fata avea dreptate de nu vrea să-l asculte. / Cine-a făcut o crimă poate face mai multe. (GR. ALEXANDRESCU) A avea dureri de cap = a) A-l durea capul: Nu poți ști exact dacă vei avea sau nu dureri de cap în timpul sarcinii și nici dacă acestea se vor rări sau, dimpotrivă, îndesi pe parcursul acestei perioade. (www.attct.ro/) b) A fi îngrijorat pentru ceva: A procedat legal și de data aceasta, ca să nu aibă dureri de cap mai târziu. A avea farurile ciupite (Gmț.; d. o persoană în stare de ebrietate) = A vedea ca prin ceață: Se pare că iar ai farurile ciupite... A avea fericirea să… (sau de a…) = A avea onoarea, plăcerea să… (sau de a…): Pe d. Brănișteanu nu avem fericirea să-l cunoaștem. (I. L. CARAGIALE) A avea ființă (pe lume) = A se naște; a exista, a ființa: Atunci lumea cea gândită pentru noi avea ființă, / Și, din contra, cea aievea ne părea cu neputință. (MIHAI EMINESCU) […] de unde să-l iei, dacă n-are ființă pe lume? (ION CREANGĂ) A avea folos (sau câștig ori, înv. dobândă) = A profita: Când s-a face mai mărișor, are să înceapă a-i mirosi a catrință, și cu astă rânduială n-am să am folos de el niciodată. (ION CREANGĂ) A avea friguri = a) A suferi de malarie: Mâinile mi-erau reci, gura amară și uscată ca de friguri. (AL. VLAHUȚĂ) Sunt toți bolnavi, și el și femeia și copilul frigurile de baltă. (I. L. CARAGIALE) Nici tu junghi, nici tu friguri, nici o altă boală nu s-a lipit de noi. (ION CREANGĂ) b) A fi foarte nerăbdător și emoționat:Înainte de a trage biletul de examen, tremura ca varga de parcă ar fi avut friguri. A avea gărgăuni în cap = A fi înfumurat, a avea pretenții nejustificate; a avea idei extravagante: Ne-am făcut închipuire / C-o să dăm de supărare, / Omul, oricum îi din fire, / Gărgăuni în cap tot are. (VASILE ALECSANDRI) A avea grijă = a) A fi neliniștit pentru ceva: Tatăl copilului avea grijă să nu i se întâmple iar vreun necaz. b) A nu uita să...:Titu avusese grijă să oprească masa cea mai bună în bufet. (LIVIU REBREANU) A avea gură (mare) = A fi certăreț: Soacra nu trebuie să fie cu gura mare. (ION CREANGĂ) A avea gură rea = A prevesti evenimente rele care se împlinesc: Să nu mai spui nimic, că mereu ai gură rea! A avea inimă = a) A fi curajos: Dacă nici el nu avea inimă, cine altul din capitală, din țară, din lume, avea? (CONSTANTIN STOICIU) b) A fi milos: Se zbătea femeia, căci om era și avea inimă de părinte. (IOAN SLAVICI) Păcală se învoi pentru că avea inimă miloasă. Luă vaca și plecă. (POP.) A avea iubire = A iubi: Chiar dacă aș muta niște munți, prin credința mea, dacă nu am și iubire la credință, dacă credința mea nu e lucrătoare în iubire, dacă la credința mea nu se adaugă iubirea, credința mea n-are nicio valoare. (http://www.crestinortodox.ro/) A avea în cinste = A cinsti: Ciocnesc un pahar cu cazacii, a căror sabie și galoane roșii le au în mai mare cinste. (ALECU RUSSO) A avea în pântece (d. femei; înv.) = A fi însărcinată: Dar vai celor care vor avea în pântece și celor care vor alăpta în acele zile. (BIBLIA) Drama neștiută a Gabrielei Cristea. „Am suportat lucruri foarte grele pentru a avea un suflet în pântece” (http://www.romaniatv.net) A avea la (sau în) degetul (cel) mic = A domina clar; a cunoaște foarte bine: Uscățiv, așa cum este, gârbovit și de nimic, / Universul fără margini e în degetul lui mic. (MIHAI EMINESCU) A avea la nazar (pe cineva) (înv.) = A proteja (pe cineva), a fi binevoitor (cu cineva): Ministrul mă are la nazar. (VASILE ALECSANDRI) A avea milă (de...) = a) (Înv.) A avea parte de...: Tu l-ai măritu-l pe-mpăratul, s-aibă milă de izbândă. (DOSOFTEI) b) A fi milos, a se îndura:Privi-te-voiu cu ochii în lacrime fierbinți... / O marmură, aibi milă de-a mele rugăminți! (MIHAI EMINESCU) A avea nas = a) A avea miros fin: Distinge orice miros, așa că bucătăresele i-au spus că are nas. b) A fi (prea) îndrăzneț: Când se găsea cafea pe toate drumurile, putea s-o cumpere oricine, acum o dibuia numai cine avea nas. (CRISTIAN TEODORESCU) Doamna Friț, îi trecu prin cap, iar în clipa următoare alungă gândul: n-ar mai avea nas să-i ceară, îi e datoare două milioane... (RADU ALDULESCU) El a cam început să aibă nas și se amestecă în toate. A avea năcăfale = A avea neajunsuri, pretenții: − Nu-i rău, măi Ștefane, să știe și băiatul tău oleacă de carte, nu numaidecât pentru popie, cum chitește Smaranda, că și popia are multe năcăfale, e greu de purtat. (ION CREANGĂ) A avea nădejde = A nădăjdui: Pot să am nădejde în voi? (ION CREANGĂ) A avea nărav = a) (d. cai) A fi nărăvaș: − Are vrun nărav iapa ta, mă țigane? − N-are, zău, nene geambaș, nici un nărav, mînca-ți-aș iaca ce. (P. ISPIRESCU) b) (d. oameni) A avea un viciu: [...] al cincilea [păcat] iaste sămânarea de vrajbă între fraț și între priiateni, care păcat l-au aflat singur satana; și cine are acel nărav iaste asemenea diavolului. (ANTIM IVIREANUL) Năravul pe care-l are este tutunul. A avea nevoie (sau, înv. lipsă, trebuință) de... = A-i fi necesar ceva: Timid la început, când abia ridicase capul din cărți și avea nevoie de tot ajutorul diavolului […] întreprinzătorul profesor sfârșește cu imperialism de stil mare. (PAUL ZARIFOPOL) A avea noroc (sau șansă) = A fi favorizat de întâmplări: Eu firea nu mi-o prefac / D-oi avea noroc să-i plac. (ALECU VĂCĂRESCU) A avea o (sau de) vorbă cu cineva = A trebui să discute cu cineva: Aveam o vorbă cu tine, dar ești greu de găsit. A avea o ceartă = A se certa: Se vede că a avut vreo ceartă cu soră- sa. (P. ISPIRESCU) A avea obicei (sau deprindere) = A obișnui să...: Acest boier avea obicei, când spunea câte ceva, de-și da drumul gurei, astfel încât nici el nu-și mai putea da seama de ceea ce spunea. (P. ISPIRESCU) [...] a scrie este a avea deprinderea de a grupa elementele psihice în jurul ideii sau tendinței dominante (tema, subiectul), deprindere pe care n-o are necărturarul. (G. IBRĂILEANU) A avea ocazia (sau înv. prilejul) = A i se da posibilitatea: Mulți ani trecură la mijloc de când acești frați nu mai avură prilej a se întâlni amândoi. (ION CREANGĂ) A avea ochi = a) A vedea bine: Copilul avea ochi, spre deosebire de mama sa care purta ochelari. b) A distinge esențialul: El este inteligent; are ochi și găsește cele mai bune soluții. A avea oftică (pe cineva) = A avea resentimente (față de cineva): Dar dacă Mimi avea oftică pe el, sărea după aceea primul și striga: „Căderea ursului din lună!” (M. CĂRTĂRESCU) A avea parte (de ceva) = A fi predestinat să...: Ocolii țările toate / Și de bine n-avui parte, / Că de mic am pribegit / Tot în străini am trăit. (MIHAI EMINESCU) A avea pâră (cu cineva) (Jur.; înv.) = A fi în proces cu cineva: Înțelegându Iancul vodă că l-au mazilit împăratul și domniia o au dat-o iarăși lui Pătru vodă Șchiopul [...] gândi că de va merge la turci, va avea pâră multă și mai apoi să nu care cumva să și piară. (GR. URECHE) A avea pe capul său = A avea o responsabilitate (nedorită): De mâine vei avea pe capul tău și întocmirea referatelor, chiar dacă nu intră în atribuțiile tale. A avea pe cineva de aproape = A avea simpatie sau dragoste pentru cineva: Mi s-a părut că aceste cuvinte redau foarte clar importanța de a avea măcar un suflet aproape de noi, care să tresalte, la unison cu al nostru [...] (http://www.ileanaandrei.ro/) A avea pe cineva drag = A iubi pe cineva: Ei, acum ghicește singur / De te am eu drag ori nu? (G. COȘBUC) El o avea foarte dragă, ca ochii din cap. (I. G. SBIERA) A avea pe cineva la (sau în) inima sa = A iubi pe cineva: În momentele de cumpănă ale vieții simțim nevoia de a avea pe cineva în inima noastră și pe care să ne putem baza. A avea pe dracul = a) A avea un rău inexplicabil. b) A nu avea nimic: – Ce tot te lauzi? Nu te cred... Ai pe dracul... c) A fi foarte rău: „Îl avea pe Dracu' în el”. Un bărbat gol pușcă a mușcat de față un adolescent și a atacat mai mulți oameni, pe stradă. (spynews.ro/) A avea pe vino-ncoace = A fi atractiv: […] perișorul supțire și stufos îi cădea pe umeri, în unde, fața-i are pe vino-ncoace. (P. ISPIRESCU) A avea peri răi (îvp.) = A avea o boală de ochi provocată de genele prea lungi, care irită globul ocular: Precum vremea închisă zămislește visuri spăimântoase, așa poate că voi fi având și eu peri răi, și te înșeală părerile. (P. ISPIRESCU) A avea pitici pe creier (arg.) = A fi nervos, nesatisfăcut, ofticat; a avea draci: Am avut o perioadă grea. Am suferit din dragoste sau din nedragoste. Am pitici pe creier, mi-am făcut eu singur rău. (http://www.wowbiz.ro/) A avea putere = A fi puternic: Voința de putere este egală cu a avea destin; a avea destin înseamnă a avea putere. (GEO VASILE) Nu știi dacă vei avea putere să alegi când să mori. Dar ai puterea să alegi când să trăiești […] (http://www.cabral.ro/) Creierul este special construit pentru a avea putere și a ne ajuta în situații dificile. (www.citatepedia.ro/) A avea răutate = A fi rău: „Jurnal numai pentru mine” conține tot pe data de 29 X ultima însemnare: „Numai de n-aș păcătui. Și de n-aș avea răutate. Acum n-am.” (ION IANOȘI) Duhul Sfânt ne va ajuta atâta timp cât nu vom avea răutate pe nimeni. (ortodox.md/) A avea scăpare = A scăpa: Nu mai ai scăpare din mâna mea! (P. ISPIRESCU) A avea semne (sau presimțiri) = A presimți ceva: Chiar și cei ce au accidente mortale au presimțiri, dar nu le iau în seamă. (http://www.lovendal.ro/) A avea seu la rărunchi (sau a avea cheag) = A fi bogat: Nu cumva ai trebuință de slugă, voinice? Cum te văd, sameni a avea seu la rărunchi. (ION CREANGĂ) A avea socoteală (sau înv. rânduială) = A se desfășura potrivit unei ordini și rațiuni: Deci oricarea între fapte în lucruri are socoteală, aceiași și a sfârșitului socoteală [..] (DIMITRIE CANTEMIR) A avea teamă (sau groază) = A se înspăimânta: Vreme trece, vreme vine, / Toate-s vechi și nouă toate; / Ce e rău și ce e bine / Tu te- ntreabă și socoate; / Nu spera și nu ai teamă, / Ce e val ca valul trece. (MIHAI EMINESCU) A avea trebuință = A-i trebui: Nu am trebuință să mai descriu mulțămirea ce ne-a pricinuit acest concert original la miezul nopții. (VASILE ALECSANDRI) A avea ținere-de-minte (sau memorie) = A putea să-și amintească multe lucruri: S-a împământenit ideea greșită că „a avea o memorie de elefant” e de bine. Cei care o utilizează ca laudă cred că expresia înseamnă „a avea o ținere de minte foarte bună”, ceea ce nu este adevărat. (http://www.avocatnet.ro/) Avea spirit de observație și ținere de minte. A avea un cârlig la cineva (pop.) = A avea o taină, un secret: Ion are el un cârlig pe undeva, de vine întotdeauna târziu acasă. (POP.) A avea un of = A fi necăjit: Nu din dragoste față de SUA sau din ură față de Moscova, avea el un of la inimă cu „foștii” (deși erau de-ai lui) și a vrut să le-arate că nu mai mor caii când vor câinii roșii (hrăniți rusește). (http://www.nasul.tv/) A avea voie (sau permisiunea) să... = A-i fi permis să...: Soția mea avea voie să stea cu mine tot timpul cât nu eram închis în iatac. (IOAN SLAVICI) […] luam baia într-un colț al țărmului mai departe, numit „Paradis”, unde eram numai între bărbați și aveam permisiunea de a ne scălda fără costum. (NICOLAE GANE) Dacă aș avea voie să revăd lucrarea, ar fi nemaipomenit. A avea vreme (sau timp) = A dispune de timp pentru a face ceva. A fi liber, a dispune de timp pentru a se ocupa de cineva: Avem vreme să aducem alte răsaduri, am murmurat eu. (MIHAIL SADOVEANU) Împăratul nici n-avea vreme să se minuneze. (P. ISPIRESCU) A avea (pe cineva) în de bine (înv.) = A privi (pe cineva) cu ochi buni: Mihai... chemă la sine pe Grigore Mako, fratele lui George, ostaș curajos și acesta, dar mai dulce la caracter decât frate-său și pe care-l avea în de bine, fiindu-i foarte credincios. (NICOLAE BĂLCESCU) A avea... ani = A fi în vârstă de... ani: Peste câteva zile ar avea 79 de ani. A (nu) (mai) avea gură (sau obraz, tupeu) să… = A (nu) (mai) avea curajul, îndrăzneala să…, a nu mai cuteza să…: Ai băut cât șăpte și mai ai obraz să te jăluieșt! (VASILE ALECSANDRI) A (nu) (mai) avea zile bune (cu cineva) = A (nu) (mai) trăi în pace (cu cineva): Cu amar și cu necaz / Ies rujile din obraz! / De-aș mai avea zile bune / Rujile iară s- ar pune. (I. POP-RETEGANUL) Deși ne-ar plăcea, nu putem avea numai zile bune pe parcursul unui an. (www.publika.md/) A (nu) avea (mare sau desăvârșită) cunoștință (de ceva) = A (nu) ști, a (nu) fi (bine) informat (de sau despre cineva sau ceva), a (nu) cunoaște (bine): Aveau smeii cunoștință de vitejia lui. (P. ISPIRESCU) A (nu) avea (sau a (nu) da) greș (sau greșeală) = A (nu) greși: Steaua te și poate ajuta, dar dacă dai greș la Steaua, nu știu dacă mai poți ajunge fotbalistul pe care îl visează unii. (www.evz.ro/) A (nu) avea (un sau niciun) înțeles (sau sens) = A (nu) avea noimă; a (nu) avea logică: Cuvântu-mi pentru tine nu avea înțeles, / Cuvântul tău pe mine mă înciuda adânc. (MIHAI EMINESCU) A (nu) avea cap (și Dumnezeu sau și chip) să… (sau de a…) = A (nu) fi în stare să …, a (nu) putea să…: Rea bucată-i dragostea; / Cine prinde-a o gusta, / N-are cap de-a o lăsa. (POP.) A (nu) avea loc de întors sau de manevră (arg.) = A (nu) avea condiții favorabile pentru desfășurarea unei activități: Nimic nu mai putea face, că nu avea loc de întors din cauza celor curioși. A (nu) avea milă = A (nu) stârni mila cuiva; a (nu) simți milă pentru cineva: De-ți va da Domnul Dumnezeu putere și tărie, să nu cruți, să n-aibi milă, că nici de tine nimeni nu va avea milă, când te vor vedea înfrânt și ticăit. (AL. ODOBESCU) Femeia avea milă de toți nevoiașii și-i ajuta cu ce putea. A (nu) avea obraz = A (nu) avea bun simț: Noroc că unul a uitat, iar celălalt n-are obraz, astfel că acum sunt prieteni la cataramă […] (http://www.monitorulcj.ro/) A (nu) avea odihnă = A fi mereu activ; a fi neliniștit: Ocolii țările toate / Și de bine n-avui parte, / Că de mic am pribegit / Tot în străini am trăit / Și odihnă n-am avut... (MIHAI EMINESCU) A (nu) avea pe cineva la stomac = A (nu) putea suporta pe cineva: Ea n-a avut-o niciodată la stomac pe vecina de peste drum și nu-și putea explica de ce. A (nu) avea rost să... = A (nu) fi potrivit să…: Antrenorul Răzvan Lucescu a declarat, luni, în conferința de presă în care a fost prezentat oficial, că nu avea rost să semneze cu FC Rapid un contract pe următorii zece ani având în vedere că este posibil să nu fie o colaborare fericită. (http://www.mediafax.ro) A (nu) avea somn = A (nu) putea dormi: Mai ales la patru el totdeauna mânca bine, serile adormea curând, avea somn bun, ba peste câtva timp a început să mănânce bine și la masă. (IOAN SLAVICI) N-a avut somn toată noaptea. A (nu) avea treabă = A (nu) fi ocupat: − Dacă n-am treabă, ce să fac în târg? − Treabă, ne-treabă, du-te de te mai întâlnește cu bărbați, poate să dai de vreo treabă […] (I. L. CARAGIALE) Mereu are treabă și nu-l găsesc acasă decât duminica. A (nu) avea zile (sau zilișoare) = A (nu) mai trăi; a (nu) se mai bucura de viață: Este cu putință însă, dacă voi mai avea zile, să vă întrețin despre dânsul în chip îndelungat, când voi publica, dacă îl voi publica, un vraf de amintiri […] (RADU ROSETTI) − N-oi mai veni, Ivane, câte zilișoare-oi avea eu, zicea Ucigă-l-crucea, cuprins de usturime, și se tot ducea împușcat. (ION CREANGĂ) A nu (mai) avea ce face = A nu (mai) putea…: Își mușca fata acum degețelele mămucuței și ale tătucuței de ciudă și de rușine, dar n-avea ce face. (ION CREANGĂ) A nu (mai) avea ce zice = A nu (mai) ști. A rămâne fără replică: După toată discuția chiar nu mai aveam ce zice, pentru că totul era confuz. A nu (mai) avea margini = a) A fi foarte întins, peste măsură de mare: Cât vedeai cu ochii, câmpia parcă nu mai avea margini. b) A întrece orice măsură: Supărarea acum nu avea margini. (I. POP-RETEGANUL) A nu avea (sau a nu ști) cum (să…) = A nu avea posibilitatea, mijloacele (să…), a-i fi imposibil (să…): Pentru atâta încredere, nu am cum să-ți mulțumesc. (AL. ODOBESCU) A nu avea când = A nu mai avea timpul necesar să...: Nu mai avea când să rezolve și ultima cerință și a predat lucrarea. A nu avea chip să... = A nu reuși să...: Azi n-ai chip, în toată voia, în privirea-i să te pierzi. (MIHAI EMINESCU) A nu avea nici cenușă în vatră (sau în casă) sau a nu-i arde nici focul în vatră = A nu avea absolut nimic, a fi sărac lipit pământului: Nu-i casa lor, în care stau, și-n casă nici cenușă n-au. (G. COȘBUC) A nu avea nici în clin, nici în mânecă (cu cineva) = A nu cunoaște pe cineva. A nu avea nicio legătură cu...: […] tata mi-a dat în grijă, când am pornit de-acasă, ca să mă feresc de omul roș, iară mai ales de cel spân, cât oi putea; să n-am de a face cu dânșii nici în clin, nici în mânecă. (ION CREANGĂ) Mai știa iară că de omul dracului, să dai și să scapi. Să n-ai nici în clin, nici în mânecă cu dânsul. (P. ISPIRESCU) TRAHANACHE: Zic: ce are a face Cațavencu cu mine și eu cu Cațavencu, nici în clin, nici în mâneci, ba chiar putem zice, dacă considerăm după prințipuri, dinpotrivă. (I. L. CARAGIALE) A nu avea niciun chichirez = A nu avea nicio logică; a nu avea niciun haz: De vreme ce toată lumea râde, grăi Ghervasie cu îndrăzneală, se cheamă că toată lumea știe cum a fost, așa că n-ar avea niciun chichirez s-o mai spun, mai ales că e și destul de veche. (VALERIU ANANIA) Încă un eșec îi va fi fatal lui Ungureanu. Iar platforma nu va mai avea, nici ea, niciun chichirez. (http://www.gandul.info) A nu avea niciun sfânt = A fi necredincios: N-au nimic sfânt în ei; n-au decât o credință și un zeu: avuția materiala și banul! De-asta spun că ceea ce a făcut Netanayahu ieri întrece orice măsură. (http://www.ziare.com/) A nu avea ochi decât pentru... = A fi îndrăgostit de...: El nu avea ochi și suflet decât pentru pădurile, dealurile și câmpiile în care trăise în larg în copilărie. (NICOLAE GANE) A nu avea pentru ce (sau de ce) = A nu avea niciun motiv: Nu avea de ce să nu vină; a fost anunțată la vreme de data aceasta. A nu avea unde = A nu exista spațiu disponibil: Se plânge în fiecare zi că nu mai are unde să lucreze, că este prea multă lume și nu se poate concentra. A se avea bine (sau rău) (cu cineva) = A fi în relații bune (sau rele) (cu cineva); a (nu) se înțelege (cu cineva); a fi prieten (sau a se dușmăni) (cu cineva): Vezi că-și căta de munculița lui, își plătea dajdia, [Neagoe] se avea bine cu toți din sat [...] (P. ISPIRESCU) Frați, frați erau ei, dar unul cu altul nu se avea bine. (POP.) A se avea bine (sau rău) cu cineva = A fi în raporturi de prietenie (sau de dușmănie); a trăi în armonie, a se înțelege (sau a fi în relații dușmănoase, a fi certat): Se avea bine, ca frații. (P. ISPIRESCU) Cu nimenea-n lume nu se aveau bine. (ANTON PANN) Vezi că-și căta de munculița lui, își plătea dajdia, se avea bine cu toți din sat, și cum făcea el, ce dregea el, se chivernisea omul [...] (P. ISPIRESCU) A se avea dragi = A se iubi: Fata și flăcăul se aveau dragi de mici. Crescuseră, oarecum, în vecinătate. (AL. MITRU) A se avea rău (cu cineva) = A se certa; a fi dușmani: De când s-au mutat, cei doi vecini se aveau rău. Atâta bine (sau folos ori câștig) să am! = Formulă prin care se garantează adevărul celor exprimate: − Atâta bine să am, dacă nu mă crezi! Ce-am avut și ce-am pierdut = a) N-am ce pierde: Dumnealor, că sunt mai tineri și, vorba aia, ce-am avut și ce-am pierdut! dumnealor o să-și puie, doamne ferește! viața în primejdie: (I. L. CARAGIALE) b) Sărac am fost, sărac am rămas. c) Puțin îmi pasă: Așa am interpretat eu, acum poate exista o altă interpretare a regizorului, adică 0- 0, pe ideea „ce-am avut și ce-am pierdut”, la un nivel mult mai profund. (http://www.mediafax.ro/) N-ai decât! = a) Ești liber să...: Zi și noapte stam la drum / Și cântam pentru oricine... / Ai cântat? Îmi pare bine! / N-ai decât să joci acum! (CINCINAT PAVELESCU) b) Încearcă numai, dacă îndrăznești. c) Nu-mi pasă: Faci cum crezi, n-ai decât să mergi singur! N-are a face = Nu se potrivește, nu are nimic comun cu...: N-are a face dacă sunt cretini au ba, nu sunt români și eu cred că nu e normal ca România să fie condusă de alogeni […] (http://activenews.ro) N-are cine să... = Nu există cineva care să...: „La cum ne-am pregătit în acest cantonament, am crescut de la meci la meci, nu are cine să ne pună probleme în România.”, a spus Lucian Filip. (http://www.digisport.ro/) N-are cum (Impersonal) = Nu este posibil. Nu există modalitatea de a...: În felul ăsta, Johannis nu are cum să câștige aceste alegeri, dar Ponta le poate pierde… (http://www.gazetadambovitei.ro/) N-are decât să... și... = E suficient să... pentru a...: Dacă domnul Boc se simte atras de un alt partid, nu are decât să-și dea demisia din PDL și să se înscrie într-un alt partid și nu are decât să susțină pe cine vrea! (http://www.mediafax.ro/) N-are nimic! = Nu are nicio importanță; nu s-a întâmplat niciun rău: Mă gândeam: s-a supărat Miai pe mine, dar n-are nimic, acuma are să mă cheme să-i tai și porcul lui și gata, are să-i treacă supărarea. (MARIN PREDA) Nici acasă n-am de coasă = Nu mă grăbesc; nu am nicio treabă: – Mă!... că mare minune-i asta!... dar nici acasă n-am de coasă... ia să mai odihnesc oleaca aste bătrânețe! (ION CREANGĂ)

VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroi vb. IV] – Lat. *volere.

VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroi vb. IV] – Lat. *volere.

APUCA vb. 1. v. lua. 2. v. înhăța. 3. v. cuprinde. 4. v. agăța. 5. v. prinde. 6. v. surprinde. 7. a se îndrepta, a o lua, a merge, a se orienta, a păși, a pleca, a porni, (rar) a se îndruma, (pop.) a purcede, a se purta, (înv. și reg.) a năzui, (Transilv.) a arădui. (A ~t-o pe drumul acela.) 8. v. începe. 9. a prinde, a trăi, a vedea. (Simțea că nu va mai ~ ziua de mâine.) 10. a cuprinde, a-i veni. (L-a ~ amețeala.) 11. v. moșteni. 12. v. nimeri. 13. v. năzări.

PREDICATIVĂ s. f. (< adj. predicativ, -ă < lat. praedicativus, fr. prédicatif): propoziție subordonată necircumstanțială, care îndeplinește funcția de nume predicativ pe lângă un verb copulativ nepredicativ din propoziția regentă. Este introdusă prin conjuncțiile subordonatoare că, să, ca... să, dacă, de („să”, „că”), prin locuțiunile conjuncționale subordonatoare ca și cum, ca și când, după cum și de parcă, prin pronumele relative cine, ce și ceea ce (precedate sau nu de prepoziții), prin pronumele nehotărâte relative oricare și oricine, prin adverbele relative cum, precum și cât, prin adverbele nehotărâte relative oricum și oricât și prin adverbele interogativ-relative cum, cât, unde, când și încotro. Nu răspunde la întrebări (întocmai ca numele predicativ), fiind recunoscută ca urmând imediat după verbul copulativ din regentă: „Cel dintâi gând al lui a fost să mă ducă la Copou” (I. Slavici); „Aspirația mea secretă era să-mi scap părinții” (L. Blaga); „Furtuna zilelor trecute... părea că nu a fost niciodată” (A. Maniu); „Porunca era ca fiecare span... să stea la locul lui” (Pavel Dan): „...iar Anghelina a rămas de ți-e mai mare mila” (L. Rebreanu); „întrebarea era dacă vom ajunge la timp”; „A fost odată... pe vremea când chiar și dobitoacele ajungeau să se facă domni și boieri aci pe pământ” (Al. Odobescu); „Viață înseamnă să muncești pentru tine și ai tăi”, „Probabil cheltuiala frugalei gustări populare rămase să fie trecută în viitorul buget al Republicii” (I. L. Caragiale); „Ea era ca și când soarele ar fi ieșit din nori” (B. Șt. Delavrancea); „...ucenicii urmau să fie ca și cum n-ar fi văzut niciodată nimic” (M. Sadoveanu); „Eu, bunicule, aș vrea să mă fac ce ești tu” (idem); „...dar în zadar: ea nu mai era pentru dânsul ceea ce fusese” (I. Slavici); „...dar mâine albii cavaleri /... Vor deveni ce-au fost de-a pururi...” (D. Anghel); „Asta este pentru cine m-a ajutat întotdeauna”, „Banul din negoț este al oricărui ar voi să te înșele” (B. Șt. Delavrancea); „Problema este cine va merge acolo”; „S-a schimbat boierul, nu e cum îl știi” (Gr. Alexandrescu); „...de aceea mă fac iar cum m-ai văzut în herghelie” (P. Ispirescu); „...ș-am ajuns precum mă vezi”(M. Sadoveanu); „Las', mamă, că lumea asta nu-i numai cât se vede cu ochii” (Ion Creangă); „Înălțimea ta ești / Oricât de slab poftești” (Gr. Alexandrescu); „Problema este unde îl așezăm” etc. ◊ ~ suplimentară: propoziție subordonată care îndeplinește funcția de element predicativ suplimentar pe lângă verbul predicat (tranzitiv sau intranzitiv) și substantivul sau pronumele subiect din propoziția regentă; pe lângă un verb la infinitiv sau la gerunziu și subiectul acestuia din propoziția regentă; pe lângă un verb (cu sau fără funcție de predicat) și obiectul direct sau indirect al acestuia din propoziția regentă. P. suplimentară este o propoziție subordonată cu însușiri mixte: de atributivă, de completivă directă sau de completivă indirectă, dar și de modală; de subordonată necircumstanțială, dar și de subordonată circumstanțială. Este introdusă prin conjuncțiile subordonatoare că, să, și prin locuțiunea conjuncțională subordonatoare așa cum, prin pronumele și adjectivul relativ câte și prin adverbele relative cum, precum, cât și ce („cât”): „...ceilalți îi trimiteau rotocoalele care-l făceau să înghită în sec” (I. Al. Brătescu-Voinești); „...lasă-mă să adaug și să pui unul după altul portretul cânelui” (Al. Odobescu); „...și nu știu ce sentiment de... copilărească semeție te face să-ți ridici fruntea” (C. Hogaș); „Aș simți-o că-i aproape” (M. Eminescu); „Se pomenește că-i chemat la oaste” (E. Camilar); „...și am pornit-o așa cum mă găseam” (Camil Petrescu); „Ba o știu eu de câte e în stare” (M. Sadoveanu); „Te cunosc eu câte parale faci” (idem); „Se văd parcă pâlcurile de oameni cum trec de pe un munte pe alt munte” (Geo Bogza); „Acea culme înverzită / O revăd precum o știu” (Al. Macedonski); „Mă uitam la ei cât erau de obosiți” (G. Galaction); „Nu l-ai văzut ce («cât de») iritat era?” (I. L. Caragiale).

AȘA A fi așa ceva! = A fi într-un mod care supără, care depășește măsura: O fi așa ceva! Mă îndoiesc și refuz să cred. A zice că este așa (pop.) = A afirma: Toți au zis că e așa, numai ea se împotrivea. A zice că nu este (sau nu-i) așa (pop.) = A nega: Copilul zicea că nu-i așa cum spun colegii. Așa (e)? sau nu-i așa? = Am dreptate sau nu am?: − Nu-i așa, jupâneșică? Mai zi, dacă ai ce! – Poate să fie ș-așa, moș Nichifor. (ION CREANGĂ) Așa e că se însoară? strigă ea cu glas spăriet. (C. NEGRUZZI) Așa ceva = Un lucru ca acesta, o faptă ca aceasta: Am auzit de așa ceva. (P. ISPIRESCU) − A, nu, bineînțeles, nu viața noastră socială, nu, ci viața... așa, în esența ei... mă urmărești? − Oare... există așa ceva? (NICOLAE BREBAN) Așa îți (îmi etc.) trebuie! = Așa meriți (merit etc.), asta ți (mi etc.) se cuvine: Așa i-a trebuit, dacă a lunecat pe nesimțite, tot mai adânc, în robie. (ION VINEA) Așa să știi (sau să știți)! = Să-ți (sau să vă) fie clar, limpede!: Așa să știți; nu mai dau pe datorie. (ZAHARIA STANCU) Așa și așa = Nu prea bine; potrivit, oarecum: A venit un tânăr îmbrăcat așa și așa. Tânăru... a făcut așa și așa, și numaidecât a plecat. (P. ISPIRESCU) Așa zău = Se întrebuințează ca afirmație a unui lucru de necrezut, de mirare: Așa zău!... după ce m-o strâns vârtos în chingi... apoi m-o scos la muștru. (VASILE ALECSANDRI) Așa... așa... = După cum... astfel...: Așa mi-a spus, așa am făcut. Așa?! Sau așa stă treaba?! = Va să zică astfel stau lucrurile?!: −Așa?! În loc să-ți dai osteneală ca să afli și gândul oamenilor, tu nu știi nici măcar ceea ce vorbesc ei? (ION CREANGĂ) Azi așa, mâine așa sau tot așa și iar așa = Continuând mereu în acest fel: Tot așa și iar așa, au rămas... casele... neînchiriate. (I. L. CARAGIALE) Azi așa, mâine așa, el făcu cunoștință cu toți fiii de domni și de boieri. (P. ISPIRESCU) Azi așa, mâine așa, trecea zilele ca păcatele de iute. (IDEM) Cam așa = Exact, după cum zici: − Care va să zică, tu te-ai ținut după noi și știi unde mergem noi noaptea. – Cam așa. (P. ISPIRESCU) Cum așa? = Exprimă îndoiala, surprinderea, uimirea: Și cum așa, tovarășe Dorca, făcu maiorul cu un aer teatral, nu-ți mai aduci aminte? (BOGDAN SUCEAVĂ) Cum așa? Nu mai vii cu mine? Ia (sau iacă) așa sau uite-așa = a) (demonstrativ) Exact, astfel: Of, crăișorule! crede-mă că, să aibi tu puterea mea... lumea aceasta ai purta-o, uite- așa, pe degete. (ION CREANGĂ) b) (Demonstrativ vag, folosit de vorbitor ca un fel de introducere la cele ce urmează) Oarecum: Privind cu nedomirire, ia așa, numai ca să zică și el că face ceva, bălăcea cu nuiaua prin apă. (P. ISPIRESCU) Parcă ești nu știu cum... vorbești și tu, ia așa, în dodii cîte odată. (ION CREANGĂ) c) În felul acesta, cum am spus: Și iaca așa, oameni buni, s-a izbăvit Ipate și de dracul și de babă. (IDEM) d) (Exclamativ, indică încăpățânare, capriciu, arătând că nu se mai admite nicio replică): Eu nu dau ostrovul pentru asemenea faptă. Iac-așa! (V. EM. GALAN) − Am să v-o dau, firește, dar numai pentru dumneata… Pentru dumneata, înțelegi?… Căci pentru părinții dumitale n-aș da-o, mai bine s-o ardă focul… Uite așa! Ți-o spun verde: n-aș da-o… (LIVIU REBREANU) e) (pop.; în strigături): Foaie verde, iac-așa! Dragu-mi-i de dumneata. (JARNÍK-BÎRSEANU) Mai așa = a) Desigur, firește: − Așa-i c-a venit rândul meu? – Mai așa! (ION CREANGĂ) b) Nu prea tare:Tu s-o joci, dar mai așa, / Liniștit, cum joci pe-o soră. (G. COȘBUC) Nici așa = Oricum (ar fi): Nu-i dau sfaturi, căci nici așa nu mă ascultă. Ori așa, ori așa = Sau într-un fel, sau într-altul: − Să nu plecați până ce nu veți avea cuvânt de la mine – ori așa, ori așa. (GALA GALACTION) − Hai dă răspuns... ori așa, ori așa. (ION CREANGĂ) Și așa, și așa = Și într-un fel, și într-altul: Lucrul se poate face și așa, și așa. Și-așa mai departe = Et caetera: În „Oceanografie” vom întâni deci: trăire, tragic, autentic, tragism, organic, esențial, substanțial, paradoxal, dramatic, catastrofic, neant, carnal, luciferic și așa mai departe. (N. STEINHARDT) După ce corectezi o pagină, o corectezi pe următoarea și așa mai departe.

PÂNĂ conj., prep. A. Conj. I. (Introduce propoziții circumstanțiale de timp). 1. (Stabilește un raport de posterioritate, precizând limita până la care se îndeplinește acțiunea din regentă) Greu le-a fost până și-au făcut rost de cărți. 2. (Urmat de o negație, stabilește un raport de anterioritate) Mai înainte ca..., mai înainte de... ♦ (În locuțiuni, urmat de o negație) Până când. Până ce. 3. Atâta timp cât..., câtă vreme..., cât... ◊ (În locuțiuni) Până când. Până ce. II. (Introduce propoziții circumstanțiale de loc; arată limita, hotarul în spațiu) A mers până unde nu ajunsese nimeni. B. Prep. (Împreună cu adverbe și cu alte prepoziții formează adverbe compuse, locuțiuni, prepoziții). I. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Până mâine dimineață să termini lucrarea. ◊ (În prepoziții compuse) Până la. Până în. (Corelativ) Din zori și până-n seară. ◊ Loc. conj. Până când. Până ce. ◊ Loc. adv. Până la urmă = în cele din urmă. Până una-alta = pentru moment, deocamdată. II. (Introduce un complement circumstanțial de loc; urmat de adverbe) Merg pe jos până acasă. ◊ Loc. adv. De colo până colo = din loc în loc, în multe locuri. De sus până jos sau de jos până sus = în întregime, tot. ◊ (În prepoziții compuse) Până la. Până în. III. (Introduce un complement circumstanțial de mod; în prepoziții compuse) S-a înduioșat până la lacrimi. ◊ (În locuțiuni) Până acolo = în asemenea măsură, în asemenea grad. Până și = chiar și. – Lat. paene-ad.

PÂNĂ conj., prep. A. Conj. I. (Introduce propoziții circumstanțiale de timp). 1. (Stabilește un raport de posterioritate, precizând limita până la care se îndeplinește acțiunea din regentă) Greu le-a fost până și-au făcut rost de cărți. 2. (Urmat de o negație, stabilește un raport de anterioritate) Mai înainte ca..., mai înainte de... ♦ (În locuțiuni, urmat de o negație) Până când. Până ce. 3. Atâta timp cât..., câtă vreme..., cât... ◊ (În locuțiuni) Până când. Până ce. II. (Introduce propoziții circumstanțiale de loc; arată limita, hotarul în spațiu) A mers până unde nu ajunsese nimeni. B. Prep. (Împreună cu adverbe și cu alte prepoziții formează adverbe compuse, locuțiuni, prepoziții). I. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Până mâine-dimineață să termini lucrarea. ◊ (În prepoziții compuse) Până la. Până în. (Corelativ) Din zori și până-n seară. ◊ Loc. conj. Până când. Până ce. ◊ Loc. adv. Până la urmă = în cele din urmă. Până una-alta = pentru moment, deocamdată. II. (Introduce un complement circumstanțial de loc; urmat de adverbe) Merg pe jos până acasă. ◊ Loc. adv. De colo până colo = din loc în loc, în multe locuri. De sus până jos sau de jos până sus = în întregime, tot. ◊ (În prepoziții compuse) Până la. Până în. III. (Introduce un complement circumstanțial de mod; în prepoziții compuse) S-a înduioșat până la lacrimi. ◊ (În locuțiuni) Până acolo = în asemenea măsură, în asemenea grad. Până și = chiar și. – Lat. paene-ad.

șapte [At: COD. VOR. 15/8 / V: (îrg) șea~, (pop) șe~ / E: ml septem] 1 nc Număr care, în numărătoare, are locul între șase și opt. 2-3 sm, a (Semn grafic) care reprezintă numărul șapte (1). 4 nc (Precedat de pp „de” și urmat de „ori”) Intră în componența numeralului adverbial corespunzător (De șapte ori). 5 nc (Precedat de pp „de” și urmat de „ori”) Intră în componența numeralului multiplicativ corespunzător Si: înșeptit (De șapte ori pe atâta.). 6 nc (Precedat de „câte”) Intră în componența numeralului distributiv corespunzător (Le dă câte șapte pâini.). 7 nc (Pfm; îe) ~ ani ca mâine trece Se spune, în glumă¹, când cineva se află într-o situație neplăcută, a cărei remediere nu poate fi grăbită. 8-9 nc (Pfm; îe) A (nu) avea cei ~ ani de acasă A (nu) fi fost (bine) educat în copilărie. 10 nc (Pop; îe) A trage din ~ una A primi mai puțin decât trebuie. 11 nc (Pfm; îe) A lucra cât ~ A lucra foarte mult. 12 nc (Pfm; îe) A umbla pe ~ cărări A merge împleticindu-se (din cauza beției). 13 nc (Pfm; îe) A lua (sau a scoate) ~ piei (de pe cineva) A jecmăni (pe cineva). 14 nc (Pfm; îae) A sili (pe cineva) să muncească peste puterile sale. 15 nc (Pop; în relație cu verbele de „mișcare” și cu cele „existențiale”; îlav) Peste ~ mări și (~) țări sau peste ~ țări și (~) mări Foarte departe. 16 nc (Pfm; îs) ~-poște și un popas Distanță foarte mare. 17 nc (Pop; îe) A umbla ~ hotare A umbla mult timp, pe distanțe mari. 18 nc (Pop; îe) A da ~ boi și ~ vaci A da foarte mult. 19 nc (Pop; îe) A fi de ~ palme în frunte A fi foarte deștept. 20 nc (Pop; îe) A fi de ~ palme în piept A fi voinic. 21 nc (Îlav) Cât ~ Foarte mult. 22 nc (Pop; îe) A nu (se) da pe ~ A (se) considera mai bun, mai capabil decât alții. 23 nc (Pop; îe) A fi în ~ luni A fi certăreț. 24 nc (Pop; îae) A fi nestăpânit. 25 nc (Pop; îe) Două și cu trei fac ~ Se spune la lucruri nepotrivite. 26 nc (Pop; îe) Parcă l-a pus (sau a pus-o) pe ~ cai Se spune despre o persoană căreia i-a trecut supărarea. 27 nc (Pop; îe) A fi ~ frați pe un cojoc A fi foarte sărac. 28 nc (Pop; îe) A nu ști nici nici opt A nu ști nimic. 29 sm (Reg; îc) ~-degete Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpină târâtoare, cu frunze dințate și cu flori purpurii (Comarum palustre). 30 sm (Reg; îc) ~-frați Planta Cosmos bipinnatus. 31 sf (Dob; îs) ~ mori Horă nedefinită mai îndeaproape. 32 sf (Dob; îas) Melodie după care se execută hora șapte mori. 33 sm (Dob; îs) ~ pași Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 34 sf (Dob; îas) Melodie după care se execută dansul șapte pași. 35-36 sm Șeptar (1-2).

MÎINE adv. 1. În ziua care urmează după cea de azi; a doua zi; (regional) mînezi. Se fimu gata că doară pănră mănre vremu treace de lume (a. 1 619). CUV. D. BĂTR. II, 124/2. Păsați acasă că eu mîine oi mîna de-i voi lua sf[î]ntul și-l voiu da la muncă. DOSOFTEI, V. S. septembrie 30^r/26. Vornice, dzi celui om, mîine să mai iasă la divan. M. COSTIN, ap. GCR I,198/23. Vie împăratul și Amman a doua zi mîine la ospățul carele voiu face lor. BIBLIA (1 688), 359²/12, cf. ANON. CAR. Faraon a zăs: „Mîni să fii gata, să începim a zidi la cetati” (a. 1 784), GCR II, 136/14. Mîine vom hotărî amîndoi în carea parte de loc să îndreptăm pașii noștri. BELDIMAN, N. P. II, 63/11. Dac-a veni mine, l-oi iubi. EMINESCU, N. 114. În clipa asta este cu copiii ei, dar mîine. . . o s-o-ntîlnim venind să te prăpădească. ISPIRESCU,Ll. 4. I-oi spune mîini. . . halal voinic. PĂUN-PINCIO, P. 41. Mîne dacă n-oi veni, Păru-n apă ți-l privește, Dor de mine de-ți va fi! COȘBUC, P. I, 157. Dacă te ostenești mîni pe la mine, nu uita să-ți iei desaga. SADOVEANU, B. 49, cf. id. D. P. 42. Azi e miercuri, mîni e gioi, Mîni ies turcii la halca, Sus în Haidar-Pașa. ALECSANDRI, P. P. 106. Da și mîne mi-a fi bine C-a fi mîndră lîngă mine! JARNIK-BÎRSEANU, D. 382, cf. 476. Nu le mai cota, că le găsim mire. ALR II 3 023/95. ◊ (Regional, întărit prin „zi”) Mîne-zi a da Dumnezeu vreme frumoasă. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, ap. TDRG. ◊ (Urmat de determinări care indică momentul din ziua următoare) Dacă pînă mîne demineață n-a fi podul gata, moșnege, are să-ți steie capul unde-ți stau talpele. CREANGĂ, P. 83, cf. id. A. 119. Să ne odihnim puțin, stăpîne, și mîine dis-de-dimineață să fim gata. ISPIRESCU, L. 6. Mîne divreme. ALR I 194/61. Mîne pînă-n ziuă. ib. 194/63. Spune-i că-l aștept mîni demineață. ALR II 3 033/334. ◊ (În corelație sau în opoziție cu „azi”, „astăzi”, sugerînd un interval de timp foarte scurt) Astăzi ești, iară mîine nu ești, și astăzi ești bogat, iară mîine ești sărac (a. 1 642). GCR I, 96/27. Astăzi mare și puternic . . ., Mîine treci și te petreci, cu mare mîhnire. M. COSTIN, ap. GCR I, 205/23. ◊ (În corelație cu „azi”, „astăzi”, „poimîine”, indică repetarea și continuitatea acțiunii) Voi striga: dragă Zulnie, Azi și mîni, și-n vecinicie ! CONACHI, P. 211. Îl vede azi, îl vede mîni, Astfel dorința-i gata. EMINESCU, O. I, 167. Azi așa, mîine așa, el făcu cunoștință cu toți fiii de domn. ISPIRESCU, L. 192. Trăiam astăzi, trăiam mîne, Ș-am văzut că era bine. BIBICESCU, P. P. 96. Azi o ceapă, mîne o iapă, poimîne herghelia toată, ZANNE, P. III, 518. ◊ L o c. a d j. De mîine = (mai ales precedat de „ziua”) care urmează zilei de azi. Nu știți ceaia de mînre (a d o u a z i N. TEST. 1 648) ce va fi viața noastră. COD. VOR. 130/25. Zioa de mîine era pentru mine un viitor foarte depărtat. MARCOVICI, C. 15/20. Vezi pe-un rege ce-mpînzește globu-n planuri pe un veac, Cînd la ziua cea de mîne abia cuget-un sărac. EMINESCU, O. I, 130. Nu cumva . . . să intrați înaintea mea, unde ne-a duce omul țapului celui roș, că nu mai ajungeți să vedeți ziua de mîne. CREANGĂ, P. 250. ◊ E x p r. Pe mîine, formulă de salut la despărțire, indicînd o reîntîlnire în ziua următoare. Ș-apoi ne vom cununa, nu este așa, Duducuțo dragă?. . . – Pe mîne! FILIMON. O. I, 144. Ca mîine (poimîine) = în curînd, peste puțin timp. Ca mîne voi avea și eu case mari. id. ib. 102. De ce nu te însori? Ca mîne, poimîne te-i trezi că ai îmbătrînit. CREANGĂ, P. 154, cf. 161. Ca mîine, parcă-l văd ministru. VLAHUȚĂ, ap. CADE. Eu mă duc, mîndră, ca mine, Inima la tin' rămîne. JARNIK-BÎRSEANU, D. 338. De azi pe (sau pînă) mîine v. a z i. De astăzi, de mîine v. a s t ă z i. Ba azi, ba mîine v. a z i. ◊ (Substantivat) Nu vă grijireți amu de mîine, că demăneața cine-și va câștiga. TETRAEV. (1 574), 209. Cu mine zilele-ți adaogi, Cu ieri viața ta o scazi. EMINESCU, O. I, 204, cf. 212. 2. (Adesea în corelație cu „poimîine”) în viitorul apropiat, c u r î n d; în viitor, c î n d v a. Agoniseaște s-aibă și pe mîine. DOSOFTEI, ap. GCR I, 211/35. Mîine, poimâine, poate soarele fericirei Se va arăta vesel pe orizon senin. ALEXANDRESCU, M. 3. Fiul meu. . . îl trămit la domnia ta, ca să se mai roadă, să poată ieși și el mîne, poimîne, la obraze. FILIMON, O. I, 101.Tot umblînd noi din școală în școală. . . mîne, poimîne, avem să ne trezim niște babalîci gubavi și oftigoși. CREANGĂ, A. 124. Poate mîine-poimîine va închide ochii pentru totdeauna. REBREANU, I. 177. Dacă întîrzii pe aici, mîni-poimîni ajung și eu ca dînsul. SADOVEANU, F. J. 473. Să recapitulăm numele arendașilor și al proprietarilor nestatornici, boiernași mărunți, care mîni n-au să mai fie. id. O. XIV, 13. ◊ (Regional) Mîine-alaltă = nu peste mult timp. O trecut multe răgute Ș-o trecut ș-on frate-al meu, Mîine-alaltâ-oi tre' și eu. ȘEZ. XXI, 85. ◊ L o c. a d j. De mîine = (din) viitor. A ta-i cîștiga de mînre (a. 1 619). GCR I, 55/22. Faptele de azi îndrumează istoria de mâine. CAMIL PETRESCU, O. III, 145. Veniți, dacă inima voastră Vrea zarea de mîni mai albastră. DEȘLIU, G. 28. ◊ (Substantivat) Visez necontenit un Mîne. BENIUC, V. 16. Glorie celor ce merg către mîine. TULBURE, V. R. 28. – Și: (rar) mîini, (învechit și regional) mîne, mîni adv. – Lat. mane.

MONEM s. n. (< fr. monème): unitate semnificativă elementară; unitate minimală de expresie dotată cu sens (în terminologia lingvistului francez André Martinet). M. este un semn sau o unitate lingvistică minimală înzestrată cu un conținut semantic și cu expresie fonică, ce nu mai poate fi analizată într-o succesiune de semne și este dezvăluită de prima articulare (v.). El are două componente: înțeles sau valoare (semnificat) și aspect fonic sau expresie fonică (semnificant), alcătuit(ă) din unități ale celei de-a doua articulări (din foneme). M. sunt concretizate în lexeme sau semanteme (v.) – semne care figurează în dicționar (cuvinte) – și morfeme (v.) – semne care figurează în gramatică (radical, prefix, sufix, desinență). Există și m. care figurează atât în dicționar cât și în gramatică, dar ele fac parte mai mult din categoria morfemelor (prepozițiile, conjuncțiile, articolele). Lista m. unei limbi este o listă deschisă în sensul că este imposibil să determinăm exact câte m. distincte prezintă aceasta, datorită apariției permanente a noi și noi denumiri precum și trecerii curente a m. dintr-o categorie în alta. ◊ ~ autonom: m. care comportă sau implică în conținutul său semantic, în el însuși, alături de referirea la un fapt de experiență și indicarea funcției, figurând în orice poziție, ca de exemplu floare, merge, mame etc. („Floarea s-a ofilit în glastră”, „S-a ofilit floarea în glastră”, „În glastră s-a ofilit floarea”; „Merge pe stradă un om”, „Un om merge pe stradă”, „Pe stradă un om merge”; „Mâine ne întâlnim cu prietenii”, „Ne întâlnim mâine cu prietenii”, „Cu prietenii ne întâlnim mâine” etc.). ◊ ~ funcțional: m. care introduce în enunț un alt m. vecin care nu comportă (nu implică) în conținutul său semantic (în el însuși) și indicarea funcției, raportul său cu restul enunțului, ca de exemplu cu, după, în, la etc. („Mergi cu noi”, „S-au ascuns după tufe”, „Au rămas în șanțuri”, „L-am găsit la ei” etc.). ◊ ~ dependent: m. care nu comportă în el însuși indicarea funcției sale și nu are rolul de a arăta funcția unui alt monem vecin (marea majoritate a m.), ca de exemplu noi, tufe, șanțuri și ei în secvențele de mai sus: cu noi, după tufe, în șanțuri și la ei. ◊ ~ determinat: m. dependent care se leagă direct de enunț ca un tot, cu funcția indicată de un alt m. (funcțional), ca de exemplu tine din enunțul „Merg cu tine”. ◊ ~ determinant: m. dependent care se leagă indirect de enunț prin intermediul unui m. precedent, ca de exemplu le și i în verzile din secvența verzile câmpii. ◊ ~ actualizator: m. care completează un m. dependent, ca de exemplu articolul o în secvența o călătorie, adjectivul posesiv sa în secvența părerea sa etc. ◊ ~ predicativ: m. care nu poate fi scos din enunț fără distrugerea acestuia din urmă. În jurul lui se organizează întregul enunț și el singur poate reprezenta enunțul, ca de exemplu vorbim, aici! repede!, poftim!, extraordinar! etc.

dar¹ [At: PRAV. 39 / V: (îpf) da, (îvp) ~ă, ~î, (îvr) deară / E: nct] Exprimă: 1 c Opoziția dintre două stări, acțiuni etc. săvârșite sau suportate de subiecți diferiți Tu râzi, dar eu plâng. 2 c Opoziția dintre două stări, acțiuni etc. săvârșite sau suportate de același subiect în circumstanțe diferite Azi te bucuri, dar mâine vei plânge. 3 c Opoziția dintre o intenție și realitatea care o infirmă L-aș cumpăra, dar nu-mi ajung banii. 4 c Contrastul evidențiat prin raportare negativă la unul din elemente Lucrează nu repede, dar bine Si: ci. 5 c Opoziția dintre un obiect inaccesibil și un echivalent oferit în schimbul obținerii lui Cere-mi orice, dar mai dă-mi o șansă. 6 c Opoziția dintre ceea ce se simulează și ceea ce există în realitate Le făcea de se tocmeau, dar știa socoteala: cât cereau, atât le dădea. 7 c Opoziția dintre două eventualități ale unei alternative Dacă mă va ajuta, bine, dar dacă nu, mă voi descurca singur. 8 c Opoziția dintre două grade diferite de manifestare a unei acțiuni, a unei stări etc. în împrejurări diferite E frig, dar mai frig a fost ieri. 9 c Tratamentul diferențiat aplicat unor elemente distincte, în legătură cu săvârșirea aceleiași acțiuni, cu manifestarea aceleiași stări etc. Să plătească țăranii câte patru bani, dar nu boierii. 10 c Diferențierea unui element aparținând unui grup sau unei clase, prin evidențierea unei trăsături E la fel de înalt ca ceilalți, dar mai slab. 11 c Evidențierea unui element cu rol de catalizator în săvârșirea unei acțiuni, în manifestarea unei stări etc. Totul mergea bine și înainte, dar venirea ta ne-a dat mai mult curaj. 12 c Evidențierea unui element ca factor suplimentar, care se adaugă la altele de același fel Nu numai că e neplăcut, dar e și util. 13 c Evidențierea unui element ca factor de excepție față de celelalte elemente avute în vedere la un moment dat Fac orice, dar asta nu. 14 c Evidențierea unui element ca factor de excepție care fusese omis (neintenționat) Ai crezut că e destul, dar la ceilalți nu te-ai gândit. 15 c (Adesea urmat de și) Semnalarea voit distinctă a cumulării pe baza similitudinii relaționale la un mod de acționare, de manifestare etc. O fac pentru tine, dar și pentru ceilalți. 16 c Asocierea la o acțiune, la o stare etc. existente, deși greu de imaginat sau de admis, și, ca atare, deductibile pentru orice alt element comun Munte cu munte se întâlnește, dar om cu om Si: (pfm) darămite. 17 c Restrângerea săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări, a unei însușiri, a unei perioade etc. prin evidențierea unui aspect advers E drăguță, dar cam proastă. 18 c Restrângerea săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări, a unei circumstanțe etc. prin evidențierea unei obiecții Era o izbândă mare, dar prea însângerată. 19 c Restrângerea săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări, a unei circumstanțe etc. prin evidențierea unei precizări Se așază pe scaun, dar drept în mijlocul camerei. 20 c Restrângerea săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări, a unei circumstanțe etc. în urma unei nuanțări Folosește-l, dar cu măsură. 21 c Restrângerea^[1] săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări, a unei circumstanțe etc. în urma unei specializări Era un cizmar vestit, dar numai pentru încălțăminte de iarnă. 22 c Întreruperea unei acțiuni printr-o acțiune cu caracter opus Porni vesel, dar în prag se opri. 23 c Continuarea unei acțiuni printr-o acțiune cu caracter opus Pleacă hotărât, dar, pe la jumătatea drumului, întoarse. 24 c Evidențierea unui element advers care reprezintă ceea ce nu este permis Cu rudele petrece, dar afaceri nu face. 25 c Opoziția dintre două elemente din care unul reprezintă un efect negativ Cafeaua e plăcută, dar provoacă insomnii. 26 c Opoziția dintre două elemente din care unul reprezintă un efect sub așteptările scontate Planul a fost bun, dar isprava mică. 27 c Opoziția dintre două elemente din care unul reprezintă un impediment în săvârșirea unei acțiuni, în manifestarea unei stări etc. Vrea să doarmă, dar e prea mult zgomot. 28 c Inhibiția în legătură cu săvârșirea unei acțiuni, cu manifestarea unei stări etc. Vroiam să plâng, dar nu puteam. 29 c Reticența în legătură cu săvârșirea unei stări etc. I-aș spune, dar mă tem să nu-l jignesc. 30 c Incapacitatea^[2] în legătură cu săvârșirea unei acțiuni, cu manifestarea unei stări etc. Vrea, dar nu poate. 31 c Schimbarea unei decizii în urma manifestării unei stări etc. Am vrut să vin dar, chibzuind mai bine, m-am răzgândit. 32 c Manifestarea unei reticențe care reprezintă o condiție de a cărei acceptare depinde săvârșirea unei acțiuni, manifestarea unei stări etc. Vreau să-ți spun ceva, dar să nu te superi. 33 c Impunerea unei condiții de a cărei realizare depinde săvârșirea unei acțiuni, manifestarea unei stări etc. Fă ce-oi face, dar vino azi la mine. 34 c Impunerea unei anumite clauze în legătură cu săvârșirea unei acțiuni, unei manifestări etc. O vei primi, dar nu înainte de majorat. 35 c Impunerea unei anumite interdicții în legătură cu săvârșirea unei acțiuni, cu manifestarea unei stări etc. Privește, dar nu atinge nimic. 36 c Condiționarea săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări etc. printr-un ultimatum Ți-l împrumut, dar pentru ultima dată. 37 c Condiționarea săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări etc. printr-un avertisment Fă cum vrei, dar ai s-o pățești. 38 c Impunerea unei condiții ce reprezintă o răsplată pentru săvârșirea unei acțiuni, pentru manifestarea unei stări etc. Du-te și caută, dar să merite osteneala. 39 c Manifestarea satisfacției în legătură cu săvârșirea unei acțiuni, cu manifestarea unei stări etc. A durat cam mult, dar măcar am făcut un lucru bun. 40 c Motivarea nerealizării a unei acțiuni, a unei intenții etc. Ar mai fi rămas, clar se grăbea să ajungă la gară. 41 c Prezentarea unei explicații pentru înlăturarea unei anumite stări de spirit, a unei atitudini, a unui sentiment etc. Scuză-mă, dar ți-am adus o carte de la prietena ta. 42 c Invocarea unei scuze pentru înlăturarea unei anumite stări de spirit, a unei atitudini, a unui sentiment etc. Cred că ești supărat, dar nu sunt eu de vină. 43 c Opoziția dintre două elemente din care unul reprezintă consecința săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări etc. Văd ce frumos se prăvălește apa în cascadă, dar mi-e tare frică. 44 c Enunțarea unei restricții concesive care compensează un aspect, o apreciere (de obicei negative), în legătură cu săvârșirea unei acțiuni, cu manifestarea unei stări etc. E tânără, dar deșteaptă Si: cu toate acestea. 45 c Enunțarea unei restricții concesive reprezentând factorul care, deși ar fi trebuit să declanșeze săvârșirea unei acțiuni, manifestarea unei stări etc., nu le declanșează S-a înnorat, dar nu a plouat Si: cu toate acestea, totuși. 46 c Enunțarea unei restricții concesive reprezentând factorul care, deși ar fi putut să favorizeze săvârșirea unei acțiuni, manifestarea unei stări etc., nu le favorizează Ne cunoșteam, dar nu ne vorbeam. 47 c Enunțarea unei restricții concesive reprezentând factorul care, deși ar fi putut să împiedice săvârșirea unei acțiuni, nu o împiedică Cetatea a fost distrusă, dar, în mai puțin de două decenii, a renăscut. 48 c Enunțarea unei restricții concesive reprezentând factorul care, deși ar fi putut să împiedice constatarea unei stări, nu o împiedică E o zi senină de toamnă, dar cât de trist e totul! 49 c Enunțarea unei restricții concesive reprezentând factorul care, deși cunoscut, nu este luat în considerare Mi-ai spus de atâtea ori, dar nu te-am crezut. 50 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă o hotărâre care, deși luată, nu este respectată Am stabilit așa, dar vom face altfel. 51 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă un resentiment care, deși există, nu poate împiedica manifestarea unei stări de spirit contrare Se teme de el, dar nu-l urăște. 52 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă o interdicție care, deși exprimată, nu este respectată Ți-am spus să taci, dar tu n-ai ascultat. 53 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă o consecință negativă care apare în ciuda desfiderii ei Ție îți arde să glumești, dar nu-i de glumit. 54 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă manifestarea unei atitudini de indiferență, în ciuda evidenței care ar trebui să o împiedice Ai dreptate, dar te-ascultă cineva? 55 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă un factor care, deși favorabil, este, totuși salutar Au fost înfrânți, dar înfrângerea i-a ferit de alte nenorociri. 56 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă un impediment care, deși luat în considerare, este sau trebuie să fie depășit Mi-e greu, dar voi rezista. 57 c Enunțarea unei restricții concesive ce privește un impediment care va fi depășit prin resemnare sau acceptare Scrâșni din dinți, dar n-avea încotro. 58 c Enunțarea unei concesii ce privește imposibilitatea atingerii unui grad maxim de manifestare a unei stări, a unei însușiri etc., în ciuda oricărei comparații Am mai văzut femei frumoase, dar ca asta niciodată. 59 c Imposibilitatea obținerii unui lucru în ciuda oricărei concesii Cere-mi orice, dar asta nu se poate. 60 c Imposibilitatea realizării unui scop propus, din cauza ineficienței oricărui efort în acest sens L-am dojenit, dar în zadar. 61 c Imposibilitatea realizării unui scop propus, din cauza inutilității oricărui efort depus în acest sens Căută din nou, dar nu găsi nimic. 62 c (În legătură cu un imperativ) Evidențierea manifestării unei stări de nerăbdare Dar deschideți odată! 63 c Evidențierea manifestării unei stări de admirație Măi, da’ frumos mai cânți! 64 c Evidențierea unei mustrări Da’ nu ți-e rușine? 65 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin enunțarea unui aspect nou Știu că s-a accidentat, dar cum s-a întâmplat asta? 66 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin enunțarea unui subiect nou Eu plec la mare, dar tu ce vei face? 67 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin adresarea către un interlocutor nou Voi puteți pleca, dar tu mai rămâi. 68 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin completarea unei relatări cu noi elemente, explicații etc. Asta era situația cumpărărilor, dar, în privința vânzărilor, lucrurile nu mai erau atât de bune. 69 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei dorințe Am auzit, dar aș vrea să văd cu ochii mei. 70 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin exprimarea unei rugăminți Am greșit, dar nu te supăra, căci voi rezolva problema. 71 a Schimbarea ideii într-o comunicare prin exprimarea unei aprecieri E un om așa voinic, dar cât de blânde îi sunt privirile! 72 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de entuziasm Mai întârziem puțin, dar ce bine că plecăm! 73 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin adresarea unui îndemn Unii reușesc, alții nu, dar încearcă și tu. 74 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin adresarea unui ordin Operațiunea a eșuat; dar să lăsăm asta, căci avem altele de făcut. 75 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin enunțarea unui avertisment Pleacă dacă vrei, dar o să ai necazuri. 76 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin enunțarea unei amenințări Nu va păți nimeni nimic, dacă faceți ce spun eu, dar vai de cei ce n-ascultă. 77 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de indignare Dar cum îndrăznești să faci așa ceva? 78 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de iritare Am așteptat o lună, două, un an, dar cât să mai aștept? 79 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de regret Eram tânăr și viața mi se părea un joc, dar s-au dus acele vremuri. 80 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de surprindere Dar e cu neputință ceea ce spui! 81 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de incertitudine Au sosit cumpărătorii casei; dar oare-s cumpărători sau doar vor s-o vadă? 82 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestare unei stări de nehotărâre Știu că nu prea am timp de pierdut, dar dacă aș merge și eu cu voi? 83 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de nedumerire Sunt bune fructele, dar de unde să mai iau acuma? 84 c (Adesea cu caracter deictic) Concentrarea unei comunicări afirmative sau interogative într-o concluzie Să facem, dar, așa cum ni se spune Si: așadar. 85 c (Îvp; îcs) ~ însă Manifestarea unei atitudini cu nuanță emfatică Dar însă și eu am crescut pe câmpul Bărăganului. 86 c Enunțarea unei concluzii cu caracter opozițional față de ceea ce a fost anterior exprimat Mie dar prea puțin îmi pasă dacă se va întâmpla așa. 87 c Enunțarea unei concluzii cu caracter concesiv față de ceea ce a fost anterior exprimat Să-ți povestesc eu dar, deși n-am fost acolo. 88 c Enunțarea unei concluzii care reprezintă o replică dată cuiva într-o comunicare Dar, ia spune, mâine ce ai de gând să faci? întrebă el Si: așadar, deci. 89 c (Îf da) Introducerea unui comentariu incident (conținând o anumită apreciere) S-a întâmplat odată – da-i mult de atunci – să lipsească nemotivat. 90 c (Înaintea unui termen care se repetă) Insistența asupra unei idei într-o comunicare Mă apuc serios de lucru, dar serios! 91 c Întărirea unui răspuns afirmativ Da’ sigur că da! 92 c (Îe) D’apoi (bine) sau ~ cum să nu Răspunsul negativ la o propunere. 93 c (Îe) ~ aș! Nici gând! 94 c (Înv) Afirmație categorică în cadrul unui dialog El ți-a dat scrisoarea? – Dar; l-am întâlnit la poartă. 95 av (Pop; îs) Păi ~! Bineînțeles. 96 av (Pop; îas) Desigur. corectat(ă)

AMBIGUITATE Posibilitate de a da două sau mai multe interpretări unei construcții sau unui component al ei, ca o consecință semantică a fenomenelor de omonimie* și polisemie*. 1. în funcție de tipul de omonimie prezent în construcție, ambiguitatea poate fi lexicală, morfologică, sintactică, pragmatică; dacă apare ca o consecință a polisemiei, ambiguitatea este lexicală, a) Propozițiile Și-a închis casa, A împrumutat o carte conțin ambiguități lexicale, ca urmare a prezenței omonimelor lexicale casă₁, „clădire de locuit”; casă₂, „seif” și, respectiv, împrumuta₁, „a da cu împrumut”, împrumuta₂, „a lua cu împrumut”. Propoziția El este un copil bun conține o ambiguitate lexicală, ca urmare a polisemiei adjectivului bun, pe care vecinătatea substantivului copil n-o rezolvă decât parțial, rămânând nespecificate distincțiile semantice dintre: bun₁ „calitate cu referire la generozitate”, bun₂ „calitate cu referire la cumințenie”, bun₃ „calitate cu referire la rezultate școlare”, b) Propoziția Am plecat la facultate conține o ambiguitate morfologică, dată fiind omonimia gramaticală a formei verbale am plecat, care poate fi interpretată ca „singular” sau ca „plural”, c) Construcțiile Îl văd pe Ion mergând pe stradă și Chemarea profesorului conțin ambiguități sintactice, pentru prima fiind posibile patru interpretări: „îl văd pe Ion că merge pe stradă”/ „îl văd pe Ion care merge pe stradă” / „îl văd pe Ion, când Ion merge pe stradă”/ „îl văd pe Ion, când eu merg pe stradă”, iar pentru a doua, două interpretări:, „profesorul este cel care cheamă”/ „profesorul este cel chemat”. • Aparține competenței* lingvistice capacitatea vorbitorilor nativi de „a simți” enunțurile ambigue și de a indica semnificațiile diferite. Gramatica generativ-transformațională*, ca model al competenței lingvistice, și-a propus captarea și explicarea fenomenului de omonimie sintactică și, implicit, de ambiguitate sintactică, atribuindu-1 istoriei transformaționale diferite (vezi TRANSFORMARE) a construcțiilor. Structurile omonime sunt construcții în exclusivitate de suprafață*, cărora le corespund structuri de bază* diferite, răspunzătoare de sensurile diferite ale organizării de suprafață, d) Ambiguitățile pragmatice sunt ambiguități de dincolo de sintaxă, relevante din perspectiva enunțării*, fiind explicabile prin intențiile de comunicare diferite încorporate în forma aceluiași enunț; dezambiguizarea* lor este posibilă numai prin raportare la situația* de comunicare. Enunțul Mâine intri la ministru, de ex., încorporează forțe ilocuționare* diferite: aserțiune, rugăminte, promisiune, avertizare, amenințare, ordin, pe care intonația* și accentul*, singure, nu le pot dezambiguiza decât parțial. 2. În stilistică, procedeu bazat pe echivocul* lexical/gramatical rezultat din posibilitatea de a interpreta semantic diferit un cuvânt sau o construcție, în funcție de context'; ambiguitatea are adesea funcție ironică (mai rar și de intensificare prin repetiție), apropiată de aceea a jocului de cuvinte (vezi CALAMBUR). Ambiguitatea stilistică poate fi realizată prin: a) omonimie*: –Veux-tu toute ta vie offenser la grammaire? / –Qui parle d’offenser grand-mere ni grand-pere? (Moliere) – ironia textului provine din faptul că personajul necultivat confundă termenul savant (grammaire „gramatică”) cu un cuvânt cunoscut, omonim (grand-mere „bunică”, la care se adaugă în serie semantică grand-pere „bunic”, pentru sporirea efectului comic); b) polisemie*: Și când se va întoarce pământul în pământ / Au cine o să știe de unde-s, cine sunt? / Fiindcă tina lumii e rea, fiindcă e tină / Și praf e universul întreg – fără de vină / Ai căzut, geniu mândru (Eminescu). În ambele exemple, sensurile „țărână” și „trup” sunt grupate în același context, cu funcție de accentuare prin repetiție și nuanțare prin semnificația diversă; forma unui astfel de enunț se apropie adesea de aforism; c) încadrare sintactică în context: Vreau ce mi se cuvine după o luptă de atâta vreme; vreau ceea ce merit în orașul ăsta de gogomani, unde sunt cel dintâi... între fruntașii politici (Caragiale). • În apariția ambiguității, semnificația cuvântului se poate altera prin intervenția tropilor*: astfel, metonimia* este considerată de unii autori (Fontanier, H. Lausberg) trop prin intermediul căruia se obține ambiguitatea contextuală; în exemplul Capul i s-abate sub tăiosul fier (Bolintineanu). metonimia rezultă din ambiguizarea deliberată, care face posibilă trecerea de la sensul denotativ (vezi DENOTAȚIE) „minereu, metal folosit pentru fabricarea armelor albe” la cel contextual, conotativ (vezi CONOTAȚIE) „sabie”. Antanaclaza* este și ea o figură* definită prin ambiguitate. Numeroasele interferențe posibile cu alte figuri retorice (metonimie, antanaclază, calambur) ne determină să nu privim ambiguitatea ca pe o figură propriu-zisă, ci ca pe un procedeu stilistic emblematic și înglobant, care determină în context alcătuirea unei întregi serii figurative; unele dicționare de retorică (Gh. Dragomirescu) tratează chiar într-o clasă separată așa-numitele figuri ale ambiguității. G.P.D.(1); M.M.(2).

APUCA A apuca armele = A începe lupta, războiul: Împăratul se puse la sfat cu bătrânii țării și, când văzură cum că nu e încotro, porunci voinicilor să încalece pe armăsari, să-și apuce armele și să se pregătească de bataia cea grozavă ce-avea să se facă și să fie. (IOAN SLAVICI) A apuca (sau a prinde, a cuprinde, a ține) de mijloc (pe cineva) = A trece brațul în jurul taliei cuiva: Haide, prinde-mă mai bine de mijloc. (G. COȘBUC) A apuca (sau a prinde, a strânge) (ca) în(tr- un) clește (pe cineva) = a) A strânge foarte tare, foarte bine (pe cineva): Îl pune pe picioare, îl lasă să se dezmeticească, să-ncerce să fugă, și iar vrea să- l prindă în cleștele labelor. (EM. GÎRLEANU) b) A pune sula în coaste (cuiva), a prinde la strâmtoare, a încolți (pe cineva): Fiul craiului, văzându-se prins în clește... îi jură credință și supunere. (ION CREANGĂ) A apuca care încotro = A merge fiecare în altă direcție: În acea zi, Scaraoschi, căpetenia dracilor, voind a-și face mendrele cum știe el, a dat poruncă tuturor slugilor sale ca să apuce care încotro a vedea cu ochii, și pretutindene, pe mare și pe uscat, să vâre vrajbă între oameni și să le facă pacoste. (ION CREANGĂ) A apuca câmpii = A ajunge la disperare, plecând fără a ști încotro; a o lua razna:Căci, dac-ai sta să faci voie rea de toate, zău, ar trebui de la o vreme s-apuci câmpii! (ION CREANGĂ) A apuca cu mintea = A pricepe: Taina avem de sărbăm și prăznuim și vom să ne suim sus nu cu trupul, sau în munte ca Moisi, ci cu mintea, la mari și la înalte gânduri; ci numai câț sunt credincioș să se apropie cu mintea ca să priceapă taina prăznicului de astăzi. (ANTIM IVIREANUL) A apuca cu ochii (sau cu căutătura) = A cuprinde cu privirea: Am apucat cu ochii câmpiile înverzite și nu mă mai săturam să le privesc. A apuca foc cu gura (îppl.) = A se expune pericolului pentru cineva: Viteazul era în stare să apuce foc cu gura numai s-o salveze pe fată. A apuca fuga (sau la fugă) sau a o apuca la goană = A fugi: Copiii au apucat-o la goană ca tăciunele, fără a mai întoarce capul. (MIHAIL SADOVEANU) Zărise printr-o spărtură de frunziș pe sfinții Mochie și Farnachie trecând în goană, unul după altul, cu pletele-n vânt. (G. TOPÂRCEANU) A apuca înainte = A merge mai iute decât altcineva, a i-o lua înainte, a-l întrece. (fig.) A anticipa cu o acțiune față de cineva: Iar calul său falnic, ușoară nălucă... ce la săgeată nainte apucă, în dar o să-l ducă sultanului lor! (AL. MACEDONSKI) Eu de mult aveam de gând să sfătuiesc pre măria-ta la aceasta, dar văd că înțelepciunea măriei-tale a apucat mai nainte. (C. NEGRUZZI) A apuca la (bine, avere) (Pop; indicând starea materială) = A ajunge la...: Parcă prea repede a apucat la bine, știindu-l de unde a pornit. A apuca loc = A reuși să ocupe un loc (când este aglomerație): […] și dădeau iarăși năvală, cu fețele schimonosite de încrustarea aceluiași gând, și stăpânit fiecare de o singură pornire instinctivă: să scape el cu orice preț, să-și apuce un loc pe puntea vasului. (G. TOPÂRCEANU) A apuca lumea-n cap = A-și lua lumea-n cap, a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine (mai ales din cauza unei supărări mari): – Greu! oftă străinul, clătinând din cap. Parcă și mai greu ca pe aici, de-ți vine să-ți iei lumea-n cap. (LIVIU REBREANU) Așadară, preuteasă, – zise popa – să pui toate cărțile mele într-un sac și, mâine de noapte, până nu se va scula încă Pepelea, să apucăm lumea-n cap și să-l lăsăm pe dânsul aici cu toate […]. (I. G. SBIERA) A apuca pe cineva cu cuvintele (sau vorba) (îvr.) = A ademeni cu vorba: L-a apucat cu vorba și l-a convins să renunțe. A apuca pe cineva din scurt = A-i cere socoteală (pe neașteptate): − Ce facem, măi oameni? Stăm așa cu brațele încrucișate și ne uităm cum o ia grecul? [moșia]... Cucoana ne prostește cu vorba, ba ne și ocărăște când o luăm mai de scurt. (LIVIU REBREANU) Nici bine nu a intrat în casă și l-a apucat din scurt. A apuca pe cineva foamea (setea, somnul etc.) = A i se face foame (sete, somn): − Ai venit? îl întrebă Todorica batjocoritoare. Te-o fi apucat foamea? − Da, sunt flămând. Ce ai făcut azi de mâncare? (PAVEL DAN) A apuca pe cineva pe-a-mânele (înv.; Mol.) = A avea (mare) căutare: Pe vremea aceea era bine să fii harabagiu în Târgul Neamțului; că te apucau pe-a mânile... aveai mușterei, de nu erai bucuros. (ION CREANGĂ) A apuca pe Dumnezeu de (un) picior = A se bucura (ca) de o mare reușită sau un mare noroc: Firește că moft, că nu poate pentru ca să dea nici patruzeci de milioane, și dumnealor, mă-nțelegi, lucru mare! parc-a apucat pe Dumnezeu de-un picior cu rapița, care o să poată dumnealor pentru ca să ia două chile la pogon... (I. L. CARAGIALE) Socotea că a apucat pe Dumnezeu de un picior și se îngâmfa; căci socotea că procopseala lui l-a făcut să dobândească un asemenea har. (P. ISPIRESCU) A apuca peste câmp = A traversa un câmp: Caii au apucat peste câmp și acum era greu să-i ajungem. A apuca prilejul = A profita de o ocazie: Apuc prilejul de a-ți arăta recunoștința mea la începerea unui nou an. (M. KOGĂLNICEANU) A-l apuca (sau a-l cuprinde, a-l prinde) amețeala (pe cineva) sau a-i veni amețeala (sau cu amețeală) (cuiva) = a) A ameți: Picioarele îi sunt amorțite, nu le mai simte, îl cuprinde amețeala. (LIVIU REBREANU) Dar și pe cei din curte, mai ales pe Tic și pe Ursu care nu-și mai aminteau nimic despre frânghie, îi apucă amețeala la vederea înspăimântătoarei galerii. (CONSTANTIN CHIRIȚĂ) b) (fig.) A nu mai putea accepta, suporta, tolera ceva; a fi foarte afectat de ceva: Copleșit de avalanșa insultelor, simțea că-l apucă amețeala. (CEZAR PETRESCU) Ies însă din când în când și eu ca să-mi caut de treburi, și câteodată parcă mă cuprinde amețeala în fața celor ce au să-mi vadă ochii. (IOAN SLAVICI) A-l apuca (sau a-l găsi, a-l trece) neputința (pe cineva) = A se scăpa pe el: Vărsase pe ea și o trecuse neputința. (MATEIU I. CARAGIALE) A-l apuca bâțul (arg.) = A fi agitat, surescitat: Căpitanul intră în cazarmă și vede un soldat culcat în pat. Îl apucă bâțul. (FLORENTIN SMARANDACHE) Dacă ar vedea cum gâlgâie sosul de tomate dintr-un mușteriu, le-ar apuca bâțul și s-ar da de-a rostogolul cu ochii peste cap. (http://literaturadeazi.ro) A (o) apuca cu gura înainte (pfm.) = A se grăbi să răspundă, fără a lăsa pe altul să sfârșească vorba sau să deschidă măcar gura: − Pot să am nădejde în voi? − Să n-ai nicio grijă, mămucă, apucară cu gura înainte cei mai mari. Noi suntem o dată băieți și ce-am vorbit o dată vorbit rămâne. (ION CREANGĂ) A (o) apuca pe drum(ul) (cel) bun (sau pe calea cea bună) = A se cuminți, a se îndrepta: Vreau să mă-mpac cu măria ta, că văd că n-apucasem pe drumul cel bun. (POP.) Este de dorit și sperăm că atât Societatea dramatică, cât și publicul să continue pe calea cea bună pe care în fine au apucat. (I. L. CARAGIALE) A o apuca/lua la picior = a) A pleca repede: Ce Dumnezeu sfântul, doar nu s-o fi ținând casa după el! Ș-o luă la picior, iute, mai iute, până la curtea ciocoiului. (BARBU DELAVRANCEA) b) A se pregăti de drum lung: De mâine o apuc la picior, dar nu știu când mă voi întoarce. A se apuca de capul cuiva = A nu-l (mai) lăsa în pace: S-a apucat de capul lui și l-a convins că trebuie să învețe mult mai serios. A se apuca la (sau în) colți (d. câini) = A se mușca: Câinii s-au apucat în colți și toți copiii s-au speriat. A se apuca la luptă (la joc etc.) (îppl.) = A porni la luptă (joc etc.): Domnul mi-a zis: „Nu face război cu Moab și nu te apuca la luptă cu el; căci nu-ți voi da nimic să stăpânești în țara lui.” (BIBLIA) A se apuca la (sau în) rămășag = A se prinde, a face prinsoare: Mulți se apucau în rămășag c-or gâci. (I. G. SBIERA) El s-apucă la rămășag... că are să scoată apă din piatră. (POP.) A se apuca pe jurământ = A se jura, a se angaja, a se prinde, a se lega (cu jurământ): Pe giurământ s-apuca, / Stăpânii să hărățească / Și slugile să-i privească! (VASILE ALECSANDRI) (Care) pe unde apucă = (Care) pe unde nimerește: Dormeau vara în șoproane, pe unde apucau. (ION PAS) Pe când ai noștri deschid pârtii prin nămeți, leșii să cocoloșesc la Halici, la Lew, care pe unde apucă. (BARBU DELAVRANCEA) Cătanele erau culcate pe jos, care pe unde apucase. (I. POP-RETEGANUL) Ce te-a apucat? = Ce ai?: Nu merită! −Ce te-a apucat? (RODICA OJOG-BRAȘOVEANU) – Ce te-a apucat, de-mi vorbești așa? De când (m)-am apucat (pop.) = De când pot să-mi amintesc: De când am apucat, obiceiul acela a rămas neschimbat. Așa am apucat de la părinți. Îi apucă mâna la toate (pop.) = Se pricepe (câte puțin) la toate: Pe mulți îi apucă mâna la toate, dar nu le reușește nimic. Mult te ține, când te-apucă (sau când te-apucă, mult te ține)? = N-ai de gând să mai isprăvești odată?: Bârzoi: Sărmana copilă! Mult o ține, când o apucă? (VASILE ALECSANDRI) Pe apucate sau pe apucatele = În mod superficial, la întâmplare, în fugă; când și când, în grabă, când are timp: Totdeauna era unul [un copil] în leagăn, în dreptul patului mamei, și mama dormea pe apucate. (ION PAS) Ce viață-l aștepta pe el?... Un copist avizat a se cultiva pe apucate. (MIHAI EMINESCU) Cetele lui Horia abia aveau o organizațiune; ele erau armate numai cu sulițe, cu săbii, cu ceva puști și pistoale, strânse pe apucatele. (AL. ODOBESCU)

DE⁴ prep. I. (Introduce un atribut) 1. (Atributul exprimă natura obiectului determinat) Spirit de inițiativă. Vinde țesături de cele mai noi. ♦ (În titlurile de noblețe) Ducele de Burgundia. 2. (Atributul exprimă materia) a) (Materia propriu-zisă din care este confecționat un lucru) Făcut din... Căsuța lui de paiantă. b) (Determinând un substantiv cu înțeles colectiv, atributul arată elementele constitutive) Compus din... Roiuri de albine. 3. (Atributul arată conținutul) Care conține, cu. Un pahar de apă. 4. (Atributul exprimă un raport de filiație) Un pui de căprioară. 5. (Atributul arată apartenența) Crengi de copac. 6. (Atributul arată autorul) Un tablou de Țuculescu. 7. (Atributul determinând substantive de origine verbală sau cu sens verbal arată) a) (Subiectul acțiunii) Începutul de toamnă; b) (Obiectul acțiunii) Constructor de vagoane. 8. (Atributul exprimă relația) În ce privește. Prieten de joacă. 9. (Atributul arată locul) a) (locul existenței) Care se găsește (în, la), din partea... ◊ (În nume topice) Filipeștii de Pădure; b) (punctul de plecare în spațiu) Plecarea de acasă; c) (atributul exprimă concomitent și natura obiectului determinat) Aer de munte. 10. (Atributul arată timpul) Care trăiește sau se petrece în timpul..., care datează din... Plănuiau amândoi viața lor de mâine. ◊ Loc. adj. De zi cu zi = zilnic. 11. (Atributul arată proveniența) Cizme de împrumut. 12. (Atributul arată destinația obiectului determinat) Sală de dans. 13. (Atributul reprezintă termenul care în realitate este determinat de calificativul precedent) Primi o frumusețe de cupă. ◊ Loc. adj. Fel de fel de... = felurite. II. (Introduce un nume predicativ) 1. (Numele predicativ exprimă natura obiectului determinat) Cine e de vină? ◊ Expr. A fi de... = a avea... Suntem de aceeași vârstă. ♦ (Numele predicativ arată materia) Făcut din... Haina e de tergal. ♦ (Numele predicativ exprimă apartenența) Era de-ai noștri. 2. (Predicatul nominal, alcătuit din verbul „a fi” și un supin, exprimă necesitatea) E de preferat să vii. III. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată locul de plecare al acțiunii) Din locul... (sau dintr-un loc). Se ridică de jos. 2. (Complementul arată locul unde se petrece acțiunea) În, la. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul arată momentul inițial al acțiunii) Începând cu... De mâine. 2. (Complementul arată timpul în care se petrece acțiunea) La, cu ocazia.... De Anul Nou merg la mama. 3. (Leagă elemente de același fel care se succedă în timp) După, cu: a) (în construcții cu funcție de complement circumstanțial de timp) Zi de zi. An de an; b) (în construcții cu funcție de complement circumstanțial de mod) Fir de fir; c) (în construcții cu funcție de complement circumstanțial de loc) Casă de casă (= în toate casele, pretutindeni); d) (în construcții cu funcție de complement direct) Om de om (= pe toți oamenii); e) (în construcții cu funcție de subiect) Trece spre miazănoapte nor de nor. 4. (Complementul are sens iterativ) A văzut filmul de trei ori. V. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza... ♦ (Complementul este exprimat prin adjective) Din cauză că sunt (ești etc.) sau eram (am fost etc.)... Și plângeam de supărată. VI. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru. Roșii de salată. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Ca să..., pentru a... VII. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (În loc. adv.) De fapt. De bună seamă. 2. (Complementul arată cantitatea, măsura) Ușă înaltă de trei metri. ♦ (Complementul arată mijlocul de schimbare, de cumpărare sau de vânzare) În schimbul a..., cu..., pentru... 3. (Complementul are și sens consecutiv; în loc. adj. și adv.) De moarte = îngrozitor, teribil. De minune = admirabil. De mama focului = cu mare intensitate, în gradul cel mai înalt. 4. (Complementul determină un adjectiv sau un adverb la gradul pozitiv) Aud cât se poate de bine. ♦ (Determinând un adverb la gradul comparativ, complementul exprimă termenul de comparație) Mai presus de toate îmi place muzica. VIII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) În ce privește, cât despre, privitor la...: a) (complementul determină un adjectiv) Bun de gură; b) (complementul determină o construcție folosită ca termen de comparație) De iute, e iute ca focul; c) (complementul determină un verb) De foame aș răbda, dar mi-e somn. IX. (Introduce un complement de agent) Aceste adunări se convocau de direcție. X. (Introduce un complement indirect). 1. (După verbe) S-a apropiat de mine. 2. (După expresii verbale ca „e bine” și după interjecții ca „vai”) Pentru. ◊ Expr. A fi ceva (sau a nu fi nimic) de cineva (sau de capul cuiva) = a avea o oarecare valoare (sau a nu avea niciuna). 3. (După verbe ca „a lua”, „a lăsa” etc.) Ca, drept. M-a luat de nebun. 4. (În legătură cu construcții distributive) Pentru. S-au împărțit câte trei cărți de om. 5. (După adjective ca „vrednic”, „demn”, „bucuros” etc.) Bucuros de oaspeți. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Capabil de a învăța. XI. (În construcții cu funcție de complement direct) 1. (Complementul are sens partitiv) Ceva din, o parte din... Învățam de toate. 2. (Complementul este exprimat printr-un supin) În ce privește, cu. Am terminat de scris. ◊ Expr. A avea de (+ supin) = a trebui să..., a voi.... 3. (Pop.; înaintea unui verb la infinitiv) A încetat de a plânge. 4. (În imprecații) Bat-o Dumnezeu de babă. XII. (În construcții cu funcție de subiect) 1. (Pop.; construcția prepozițională are sens partitiv) Scrie cu argințel, Că de-acela-i puțintel. 2. (Subiectul este exprimat printr-un verb, la supin) E ușor de văzut. XIII. 1. (Face legătura dintre numeralele cardinale și substantivele determinate) a) (după majoritatea numeralelor cardinale de la 20 în sus) O mie de lei; b) (după numerale cu valoare nehotărâtă, ca „zeci”, „sute” etc.) Mii de fluturi mici albaștri; c) (În structura numeralelor cardinale de la 20 000 în sus, înaintea pluralului „mii”) O sută de mii. 2. (Face legătura dintre articolul adjectival „cel, cea” și numeralul ordinal, începând de la „al doilea”, „a doua”) Celui de-al treilea lan. XIV. Element de compunere formând cuvinte care se scriu împreună, locuțiuni care se scriu în două sau mai multe cuvinte. 1. În adverbe sau locuțiuni adverbiale, ca: deasupra, dedesupt, de aceea, de cu seară etc. 2. În prepoziții sau locuțiuni prepoziționale, ca: despre, dintre, dinaintea, de dindărătul etc. 3. În conjuncții sau locuțiuni conjuncționale, ca: de cum, de când, de vreme ce, deoarece etc. 4. (Rar) Formează substantive, adjective și verbe, ca: decurge, dedulci, demâncare, deplin. – Lat. de.

DE⁴ prep. I. (Introduce un atribut) 1. (Atributul exprimă natura obiectului determinat) Spirit de inițiativă. Vinde țesături de cele mai noi. ♦ (În titlurile de noblețe) Ducele de Burgundia. 2. (Atributul exprimă materia) a) (Materia propriu-zisă din care este confecționat un lucru) Făcut din... Căsuța lui de paiantă. b) (Determinând un substantiv cu înțeles colectiv, atributul arată elementele constitutive) Compus din... Roiuri de albine. 3. (Atributul arată conținutul) Care conține, cu. Un pahar de apă. 4. (Atributul exprimă un raport de filiație) Un pui de căprioară. 5. (Atributul arată apartenența) Crengi de copac. 6. (Atributul arată autorul) Un tablou de Țuculescu. 7. (Atributul determinând substantive de origine verbală sau cu sens verbal, arată:) a) (Subiectul acțiunii) Început de toamnă; b) (Obiectul acțiunii) Constructor de vagoane. 8. (Atributul exprimă relația) În ce privește. Prieten de joacă. 9. (Atributul arată locul) a) (locul existenței) Care se găsește (în, la), din partea... ◊ (În nume topice) Filipeștii de Pădure; b) (punctul de plecare în spațiu) Plecarea de acasă; c) (atributul exprimă concomitent și natura obiectului determinat) Aer de munte. 10. (Atributul arată timpul) Care trăiește sau se petrece în timpul..., care datează din... Plănuiau amândoi viața lor de mâine. ◊ Loc. adj. De zi cu zi = zilnic. 11. (Atributul arată proveniența) Cizme de împrumut. 12. (Atributul arată destinația obiectului determinat) Sală de dans. 13. (Atributul reprezintă termenul care în realitate este determinat de calificativul precedent) Primi o frumusețe de cupă. ◊ Loc. adj. Fel de fel de... = felurite. II. (Introduce un nume predicativ) 1. (Numele predicativ exprimă natura obiectului determinat) Cine e de vină? ◊ Expr. A fi de... = a avea... Suntem de aceeași vârstă. ♦ (Numele predicativ arată materia) Făcut din... Haina e de tergal. ♦ (Numele predicativ exprimă apartenența) Era de-ai noștri. 2. (Predicatul nominal, alcătuit din verbul „a fi” și un supin, exprimă necesitatea) E de preferat să vii. III. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată locul de plecare al acțiunii) Din locul... (sau dintr-un loc). Se ridică de jos. 2. (Complementul arată locul unde se petrece acțiunea) În, la. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul arată momentul inițial al acțiunii) Începând cu... De mâine. 2. (Complementul arată timpul în care se petrece acțiunea) La, cu ocazia... De Anul Nou merg la mama. 3. (Leagă elemente de același fel care se succedă în timp) După, cu: a) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de timp) Zi de zi. An de an; b) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de mod) Fir de fir; c) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de loc) Casă de casă = (în toate casele, pretutindeni); d) (în construcții cu funcțiune de complement direct) Om de om (= pe toți oamenii); e) (în construcții cu funcțiune de subiect) Trece spre miazănoapte nor de nor. 4. (Complementul are sens iterativ) A văzut filmul de trei ori. V. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza... ♦ (Complementul este exprimat prin adjective) Din cauză că sunt (ești etc.) sau eram (am fost etc.)... Și plângeam de supărată. VI. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru. Roșii de salată. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Ca să..., pentru a... VII. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (În loc. adv.) De fapt. De bună seamă. 2. (Complementul arată cantitatea, măsura) Ușă înaltă de trei metri. ♦ (Complementul arată mijlocul de schimbare, de cumpărare sau de vânzare) În schimbul a..., cu..., pentru... 3. (Complementul are și sens consecutiv; în loc. adj. și adv.) De moarte = îngrozitor, teribil. De minune = admirabil. De mama focului = cu mare intensitate, în gradul cel mai înalt. 4. (Complementul determină un adjectiv sau un adverb la gradul pozitiv) Aud cât se poate de bine. ♦ (Determinând un adverb la gradul comparativ, complementul exprimă gradul de comparație) Mai presus de toate îmi place muzica. VIII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) În ce privește, cât despre, privitor la...: a) (complementul determină un adjectiv) Bun de gură; b) (complementul determină o construcție folosită ca termen de comparație) De iute, e iute ca focul; c) (complementul determină un verb) De foame aș răbda, dar mi-e somn. IX. (Introduce un complement de agent) Aceste adunări se convocau de sindicatul întreprinderii. X. (Introduce un complement indirect) 1. (După verbe) S-a apropiat de mine. 2. (După expresii verbale ca „e bine” și după interjecții ca „vai”) Pentru. ◊ Expr. A fi ceva (sau a nu fi nimic) de cineva (sau de capul cuiva) = a avea o oarecare valoare (sau a nu avea nici una). 3. (După verbe ca „a lua”, „a lăsa” etc.) Ca, drept. M-a luat de nebun. 4. (În legătură cu construcții distributive) Pentru. S-au împărțit câte trei cărți de om. 5. (După adjective ca „vrednic”, „demn”, „bucuros”, etc.) Bucuros de oaspeți. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Capabil de a învăța. XI. (În construcții cu funcțiune de complement direct) 1. (Complementul are sens partitiv) Ceva din, o parte din... Învățăm de toate. 2. (Complementul este exprimat printr-un subiect) În ce privește, cu. Am terminat de scris. ◊ Expr. A avea de (+ supin) = a trebui să..., a voi... 3. (Pop.; înaintea unui verb la infinitiv) A încetat de a plânge. 4. (În imprecații) Bat-o Dumnezeu de babă. XII. (În construcții cu funcțiune de subiect) 1. (Pop.; Construcția prepozițională are sens partitiv) Scrie cu argințel, Că de-acela-i puțintel. 2. (Subiectul este exprimat printr-un verb la supin) E ușor de văzut. XIII. 1. (Face legătura dintre numerale cardinale și substantivele determinate) a) (după majoritatea numeralelor cardinale de la 20 în sus) O mie de lei; b) (după numeralele cu valoare nehotărâtă, ca „zeci”, „sute” etc.) Mii de fluturi mici albaștri; c) (în structura numeralelor cardinale de la 20.000 în sus, înaintea pluralului „mii”) O sută de mii. 2. (face legătura dintre articolul adjectival „cel, cea” și numeralul ordinal, începând de la „al doilea”, „a doua”) Celui de-al treilea lan. XIV. Element de compunere, formând cuvinte care se scriu împreună, locuțiuni care se scriu în două sau mai multe cuvinte. 1. În adverbe sau locuțiuni adverbiale, ca: deasupra, dedesubt, de aceea, de cu seară etc. 2. În prepoziții sau locuțiuni prepoziționale, ca: despre, dintre, dinaintea, de dindărătul etc. 3. În conjuncții sau locuțiuni conjuncționale, ca: de cum, de când, de vreme ce, deoarece etc. 4. (Rar) Formează substantive, adjective și verbe, ca: decurge, dedulci, demâncare, deplin. – Lat. de.

lua vb. I. A I (predomină ideea de apucare, de ridicare, de manipulare sau depunere, de agățare, de atașare) 1 tr. (compl. indică ființe, obiecte, lucruri etc.) a apuca, a înhăța, a înșfăca, a prinde, <pop. și fam.> a căpui, <pop.> a încăibăra, <reg.> a agâmba, a găbji, a găbui, a gâmba, a încăpui, <grec.; înv.> a proftaxi, <fig.; fam.> a căptuși, a umfla. Câinele ia osul care i-a fost aruncat. Înfuriat, l-a luat de guler și l-a dat afară. 2 tr. (compl. indică ființe, obiecte, lucruri etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a apuca, a prinde, <înv. și reg.> a sprijini, <reg.> a agâmba, <înv.> a împrinde. Fetița a luat-o de mână pe mama sa când s-a împiedicat. 3 tr. (compl. indică mai ales obiecte) a așeza, a pune. Și-a luat un șal pe umeri. 4 tr. (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) a îmbrăca, a pune, <înv.> a revesti. Și-a luat cel mai bun costum pentru ceremonie. 5 tr. (compl. indică obiecte de încălțăminte) a încălța, a pune, a trage. Își ia cizmele și iese. 6 refl. (despre ființe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se agăța, a se apuca, a se atârna, a se prinde, a se ține, <pop.> a se anina, a se zgrepțăna, <reg.> a se tăgârța. Când a alunecat, s-a luat de ramurile copacului ca să nu cadă. tr. (compl. indică obiecte, ființe etc.) a ridica, a sălta, a sui, a urca. Bărbatul a luat un sac de ciment pe umeri. Tatăl își ia fetița pe genunchi. 8 tr. (compl. indică obiecte împrăștiate, răspândite, risipite) a aduna, a culege, a ridica, a strânge, <reg.> a tulduza. În fiecare zi ia hainele copiilor împrăștiate peste tot în cameră. 9 tr. (rar; compl. indică părți ale corpului) v. Înălța. Ridica. Sălta. 10 tr. (înv. și pop.; compl. indică recolte, roade etc.) v. Aduna. Culege. Recolta. Strânge. 11 tr. (fam.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) v. Îmbrăca. Pune. Trage. 12 tr. (înv.; compl. indică pânzele unei ambarcațiuni) v. Înălța. Ridica. II (predomină ideea de înlăturare, de scoatere, de distanțare) 1 tr. (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte sau de podoabă) a scoate. Își ia pălăria de pe cap când intră în casă. Își ia lanțul de la gât înainte de a se culca. 2 tr. (compl. indică obiecte sau părți ale lor care acoperă ceva) a îndepărta, a înlătura, a ridica, <reg.> a dezridica. Mireasa și-a luat vălul de pe față când a ajuns în fața altarului. Cortina este luată la începerea spectacolului. 3 tr. (compl. indică lichide aflate într-un spațiu închis sau circumscris, în recipiente) a extrage, a scoate, <înv.> a detrage. A luat vin din butoi. 4 tr. (compl. indică lucruri agățate, suspendate, legate etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „din”, „de la”, „de pe”) a desprinde, <rar> a dezgăța. Și-a luat lanțul cu chei de la curea. A luat tabloul din cui pentru a-i repara rama. 5 tr. (compl. indică lucruri înfipte, fixate în ceva; urmat de determ. introduse prin prep. „din”, „de pe”) a scoate, a smulge. A luat câțiva bulbi de crizantemă din pământ. 6 tr. a scoate. Ia-ți mâinile din buzunar! 7 tr. (mai ales în formă neg.; compl. indică privirea, ochii) <fig.> a desprinde, a dezlipi. Nu-și poate lua privirea de la tablou. 8 tr. (compl. indică obiecte, colete poștale, scrisori, acte etc.) a ridica, a scoate. S-a dus la poștă să ia un colet. 9 tr. (compl. indică sume de bani depozitate în conturi) a retrage, a scoate, <pop.> a trage. A luat din cont banii de care avea nevoie. 10 tr. (compl. indică timpul pe care îl are cineva la dispoziție sau care este alocat pentru realizarea unei acțiuni) <fig.> a acapara. Lucrul la noua carte îi ia tot timpul. 11 refl. (în opoz. cu „a răsări”; înv. și pop.; despre aștri) v. Apune. Asfinți. Coborî. Dispărea. Lăsa. Pieri. Pleca. 12 refl. (înv. și pop.; despre unități temporale, perioade de timp, anotimpuri etc.) v. Duce². Încheia. Sfârși. Termina. Trece. 13 tr. (înv. și pop.; compl. indică ființe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din”) v. Alunga. Depărta. Goni. Izgoni. Îndepărta. Scoate. 14 tr. (pop.; compl. indică părți ale corpului ființelor, în special membre) v. Reteza. Tăia. 15 tr. (pop.) v. Bărbieri. Rade. 16 tr. (med., med. vet.; pop.; compl. indică ființe, corpul lor sau părți ale corpului lor) v. Paraliza. 17 tr. (tehn.; fam.; compl. indică legături, comunicații între două conducte sau circuite etc.) v. Debranșa. Întrerupe. Suprima. 18 tr. (mat.; înv.; compl. indică numere, mulțimi etc.) v. Scădea. III tr. (predomină ideea dobândirii prin bună înțelegere sau legal) 1 (compl. indică produse, materiale, obiecte de artă, valori imobiliare etc.) a achiziționa, a cumpăra, a dobândi, a obține, a procura, <înv. și pop.> a neguța, a târgui, <reg.> a închipui, a surzui, <înv.> a scumpăra, <grec.; înv.> a proftaxi. A luat un teren la un preț convenabil. 2 (compl. indică obiecte, acte, informații etc.) a obține, a procura. A luat de la notar toate actele necesare vânzării. A luat de la secretariat datele necesare înscrierii la concurs. 3 (compl. indică bunuri, drepturi etc.) a căpăta, a primi. Și-a luat casa care îi fusese naționalizată. Și-a luat răsplata pentru fapta sa. 4 (compl. indică diplome, titluri de studii, calificări etc.) a obține. Și-a luat diploma de bacalaureat. 5 (compl. indică titluri, premii, note, calificative etc.) a obține, a primi. A luat Premiul Nobel pentru pace. 6 (compl. indică cicluri de studii, ani de învățământ, examene etc.) a promova, a trece. A luat examenul de licență. 7 (compl. indică sume de bani) a încasa, a primi. După ce și-a luat salariul, și-a plătit datoriile. 8 (fin.; compl. indică taxe, impozite, comisioane, vamă etc.) a încasa, a percepe, a strânge, <pop. și fam.> a ridica, <înv.> a scoate. Primăria ia taxe de la persoanele fizice și juridice. Statul ia impozite pe proprietăți. 9 (compl. indică sume de bani sau bunuri necuvenite) a primi. A luat mită ca sâ-i rezolve problema. Chelnerul și-a luat bacșișul. 10 (jur.; compl. indică bunuri) a confisca, a sechestra, <înv.> a zeberi. Bunurile obținute ilicit i-au fost luate. 11 (compl. indică mai ales sume de bani) a se împrumuta, a se îndatora, <înv.> a se îndemâna. A luat de la un prieten o sumă de bani până la salariu. 12 (înv. și pop.; compl. indică chinuri, dureri, necazuri, neplăceri fizice sau morale etc.) v. Îndura. Pătimi. Păți. Răbda. Suferi. Suporta. Trăi. 13 (înv.; compl. indică scrisori, reviste etc.) v. Primi. IV tr. (predomină ideea obținerii cu forța sau prin viclenie) 1 (compl. indică obiecte, materiale etc.) a fura, a sustrage, <astăzi rar> a zeciui, <rar> a hoți, a înstrăina, <pop. și fam.> a cărăbăni, <pop.> a găbji, <fam.> a achiziționa, a ciordi, a dili, a dispărea, a ghibirdisi, a opera, a sfeterisi, a subtiliza, a șparli, a șterpeli, <fam.; glum.> a împrumuta, <înv. și reg.> a fulăi, <reg.> a bojogări, a ciorti, a ciușdi, a fâșni, a hărșni, a huiji, a linge, a pili¹, a poghirci, a pucului, a șpilui, a șuchea², a șuchiri, a șupi², <peior.> a dijmui, <fig.; fam.> a șterge, <arg.> a aporta, a apreta, a bali, a buli, a caramangi, a cardi, a căduli, a cânta, a coti, a gioli, a horșchi, a îmbrățișa, a juli, a mangli, a panghi, a pașii, a răcui, a șmenui, a șucări, a șuti, a trosni, a ușchi, a zuli. Au fost prinși când luau fier vechi. 2 (compl. indică obiecte, bani etc. care aparțin altcuiva) a fura, a-și însuși¹, a sustrage, <fam.> a ciordi, a palma, a șparli, a șterpeli, <fam.; glum.> a confisca, a împrumuta, <reg.> a cotârji, <fig.; fam.> a ciupi, a pișca, a volatiliza, <fig.; fam.; glum.> a sălta, <fig.; reg.> a ciupeli, <arg.> a aporta, a bali, a buli, a cardi, a extrage, a furgăsi, a furlua, a gioli, a hali, a panacota, a servi, a speria, a șuti, a tria, a umfla, a ușchi. I-a luat portofelul cu bani. I-a luat cârdul. 3 (milit.; compl. indică orașe, fortărețe, puncte strategice etc.) a cuceri, a ocupa, <înv.> a cuprinde, a dobândi, a prinde, a stăpâni. După un asediu de câteva săptămâni, au reușit să ia orașul. 4 (milit.; compl. indică teritorii, state etc.) a cuceri, a ocupa, a subjuga, a supune, <pop.> a pleca, <înv.> a hăpui, a pobedi, a prididi, a reduce. Traian a luat Dacia și a colonizat-o. 5 (milit.; compl. indică trupe inamice, puncte strategice, persoane care aparțin unor unități militare etc.) a captura, <înv.> a apuca, a cuprinde, a stăpâni. Trupele de gherilă au luat rafinăria orașului. 6 (compl. indică ființe) a răpi, <fig.; fam.> a șterge. Un necunoscut a luat copilul unui influent om de afaceri pentru a-l șantaja. 7 (compl. indică oameni) a aresta¹, <fig.> a ridica, <fig.; fam.> a sălta, a umfla. Mulți opozanți ai regimului erau luați noaptea. 8 (compl. indică ființe) a cuprinde, <fig.> a fura. Căzuse în apă și curentul l-a luat tărându-l la vale. 9 (sport) a deposeda. Jucătorului i-a fost luată mingea. 10 (compl. indică acte, documente etc.) a reține, <fam.> a ridica, <fig.; fam.> a sălta. Polițistul i-a luat permisul de conducere pentru că nu a oprit la culoarea roșie a semaforului. 11 (despre necazuri, griji etc.; compl. indică oameni) a copleși, a covârși, a cuprinde, a năpădi, a răzbi, <pop.> a prididi, <reg.> a poticăli, <înv.> a supune, <fig.> a apăsa, a doborî, a împovăra, a încărca, a încolți, a învălui, a nimici, a răpune, a umple, <fig.; livr.> a ecrasa, <fig.; pop.> a păli². Grija zilei de mâine o ia. V 1 tr. (compl. indică oameni) a angaja, a încadra, a numi, a primi, <înv. și pop.> a năimi, <pop. și fam.> a băga, <reg.> a pogodi, <înv.> a înnăimi. L-a luat ca economist în firmă. 2 tr., refl. recipr. (înv. și pop.) <înv. și pop.> a (se) prinde. S-au luat frați de cruce. 3 tr. (compl. indică oameni; adesea cu determ. „în gazdă”) a primi. A luat în gazdă două studente. 4 tr. (compl. indică lovituri) a primi, <fig.; fam.> a încasa. A luat o lovitură în plină figură. 5 tr. (sport; fam.; compl. indică goluri, coșuri etc.) v. Primi. 6 refl. recipr. (pop.; despre oameni) v. Căsători. Uni². VI 1 tr. (compl. indică mâncăruri, băuturi etc.) <impr.> a servi. A luat o felie de tort. 2 tr. (compl. indică droguri) a consuma¹. A ajuns să ia heroină. 3 tr. (med., med. vet.; compl. indică boli contagioase) a căpăta, a contracta, a face, <pop.> a prinde. A luat o viroză. 4 refl. (despre boli) a se răspândi, a se transmite. Unele boli se iau în anumite sezoane ale anului. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indică vopsele, culori) a (se) șterge. Vopseaua de pe ușă s-a luat. Își ia oja de pe unghii cu acetonă. 6 tr. (compl. indică manifestări, atitudini ale oamenilor; cu determ. care indică aspectul, comportarea, felul de a fi al cuiva) a adopta, a alege. Nu știe ce atitudine să ia în această situație. 7 tr. (compl. indică obiceiuri, elemente de cultură materială, idei, imagini etc. sau, p. ext., nume, porecle etc.) a-și însuși¹, <fig.> a împrumuta. A luat de la ea deprinderea de a bea cafeaua cu lapte. Și-a luat un nou nume de scenă. 8 tr. (rar, compl. indică autori, pictori, muzicieni, idei, texte, opere de artă etc.) v. Copia. Plagia. 9 tr. (rar, compl. indică tutun, droguri sub formă de pulbere etc.) v. Priza¹. Trage. 10 tr. (pop.; despre recipiente) v. Cuprinde. 11 tr. (fam.; compl. indică alimente, medicamente etc.) v. Ingera. Ingurgita. Înghiți. VII (predomină ideea deplasării în spațiu, a începerii unei acțiuni) 1 intr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră) a pleca, a porni, <înv.> a clăti, a purcede. Văzând pericolul, a luat-o la goană. 2 intr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră; despre ființe; cu determ. locale introduse prin prep. „către”, „spre”) a apuca, a se îndrepta, a merge, a păși, a pleca, a porni, <rar> a se îndruma, a se orienta, <pop.> a purcede, a se purta, <înv. și reg.> a năzui, <reg.> a arădui, <fig.; pop.> a se întinde. O luăm pe drumul cel mai scurt către casă. 3 intr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră; despre ființe, vehicule, cursuri de apă etc.) a coti, a merge, <rar> a oblica, <fam.> a face, <înv.> a șovăi¹. Fluviul o ia la stânga. 4 refl. (despre ființe; cu determ. introduse prin prep. „după”) a merge, a se ține, a veni. Multă lume se ia după cortegiu. Câinele se ia după stăpân. 5 tr. (despre vehicule; compl. indică ființe) a duce², a purta, a transporta. Taxiul i-a luat până la gară. 6 tr. (înv. și pop.; compl. indică activități, acțiuni etc.; compl. indică activități, acțiuni etc. urmat de un vb. la inf.) v. Începe. Porni. 7 tr. (pop.; compl. indică spații, distanțe) v. Măsura. Parcurge. Străbate. VIII 1 tr. (compl. indică oameni; cu determ. modale) a trata. Pe un copil trebuie să-l iei cu vorbe bune pentru a fi cooperant. 2 tr. (compl. indică ființe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „drept”) a asemăna, a asemui, a confunda, a semui, <rar> a confuziona. L-a salutat, luându-l drept altcineva. 3 tr. (compl. indică persoane) a alege, a prefera, a vrea. Ce profesor îți iei la matematică pentru pregătirea olimpiadei? 4 tr. (compl. indică temperatura corpului) a măsura. Având frisoane, își ia temperatura. 5 tr. (milit.; înv. și pop.; compl. indică unități sau subunități militare) v. Ataca. Izbi. Lovi. 6 tr. (înv. și pop.; compl. indică oameni; de obicei cu determ. care indică instrumentul, felul, obiectul agresiunii) v. Agresa. Agresiona. Ataca. 7 refl. (recipr.) (pop.; despre oameni; adesea cu determ. „la harță³”) v. Certa. Învrăjbi. Supăra. B (la imper., pers. 2 sg. ia!; cu val. de interj.; exprimă un îndemn; folosit mai ales când se oferă cuiva ceva) poftim!, ține!, <fam.> na! Ia! Și nu îmi mai cere! Ia! Sunt bani de buzunar!

PRINCIPIU s. n. (< lat. principium, cf. it. principio, fr. principe): idee de bază, lege fundamentală a unui sistem. Sistemul ortografic al limbii române are la bază mai multe p., analizate pe larg în lucrarea lui George Beldescu intitulată Ortografia în școală, București, 1973. Astfel: ◊ ~ fonetic: p. care prevede redarea (în general) a fiecărui sunet (tip sonor) prin câte o literă, în virtutea rostirii literare actuale. Trebuie să scriem, așa cum trebuie să rostim: poet, nu poiet; epocă, nu iepocă; corupt, nu conrupt; traversăm, nu tranversăm; seară, nu sară; greșeală, nu greșală; ușă, nu ușe; plajă, nu plaje; cheie, nu chee; izlaz, nu islaz; idee, nu ideie; rouă, nu roo; buletin, nu bulentin; identitate, nu indentitate; cuviincios, nu cuvincios; obiect, nu obect; subiect, nu subect; intermediară, nu intermedială; conștiință, nu conștință; recunoștință, nu recunoștiință etc. ◊ ~ silabic: p. care evidențiază valorile diferite ale sunetelor c și g în raport cu sunetele care le urmează în cadrul aceleiași silabe. Astfel, literele c și g, urmate de a, ă, î, o, u sau de o consoană în aceeași silabă, redau sunetele k și g: car, cămară, cârd, cor, cuc, clasă – gard, găină, gând, gol, gumă, glas. Urmate în aceeași silabă de e și i, ele reprezintă sunetele č și ğ: cec, circ, gem, gir. Grupurile ch și gh, urmate de e și i, redau sunetele k’ și g’: chenar, chimir, ghete, ghinion. ◊ ~ etimologic: p. pe baza căruia ortografia se fixează în raport cu tradiția literară sau cu forma originară a unor cuvinte noi. Astfel, sunetul c este reprezentat prin c sau prin ch, în cuvintele vechi crud, cald, chin și ochi, și prin k în cuvintele noi kripton (< germană), kaliu, kilometru și kaki (< franceză); sunetul î este reprezentat prin â, în cuvinte ca rămân, câine, mâine, pâine, România, român, românește etc. și prin î în cuvinte ca reîncepe, preîntâmpina, neînțeles etc.; grupul de sunete cs este reprezentat fie prin x – pronunțat cs în box, taxi, excursie și explozie (< franceză) sau gz în examen, exemplu, exercițiu (< franceză), fie prin cs în ticsi (vechi) și în cocs (< germană) etc. ◊ ~ morfologic: p. pe baza căruia se fixează ortografia unor cuvinte. Este vorba de ortografia numelor proprii în comparație cu cele comune (Ion – frate), de ortografia cuvintelor cu doi și trei i în structură (desinența de plural + articolul sau un i în rădăcină + desinența de plural + articolul: elevii, codrii, copiii, fiii etc.), de ortografia unor cuvinte compuse (se ține seama de alcătuirea acestora și de comportamentul morfologic al termenilor constitutivi: în rea-voință termenii nu și-au pierdut individualitatea, fiecare flexionează – relei-voințe, în timp ce în bunăvoință primul termen și-a pierdut individualitatea, nemodificându-se – bunăvoinței), de ortografia unor cuvinte care au în structură sunetele ș și j sau grupurile de sunete ch și gh (se scrie cu a, e și i după ș și j în rădăcina cuvintelor șale, așază, jale, așez, jertfă, șină, jilț etc. și cu ă, ea și î în desinențele, sufixele gramaticale și sufixele lexicale ale cuvintelor ușă, grijă, îngrașă, îngroșăm, dirijăm, înfricoșător, să sfârșească, să îngrijească, greșeală, clujean, înfățișând, dirijând etc.; se scrie cu ea după ch și gh și, în general, după alte consoane, în cuvintele care au forme alternante cu e: cheamă – chem, gheată – ghete, seară – seri, beată – bete, meargă – merg etc. și cu ia în cuvintele care nu au asemenea forme alternante sau care au forme alternante cu ie: chiar, ghiol, piață-piețe, biată-biete, piară-pier etc. ◊ ~ sintactic: p. pe baza căruia ortografia anumitor cuvinte se fixează în raport cu sensul lor lexical și cu valoarea lor gramaticală. Astfel, separăm prin cratimă formele neaccentuate ale pronumelui personal sau reflexiv în encliza unui cuvânt accentuat: trimite-mi-le, revenindu-și, înainte-ne etc.; de asemenea, deosebim în scris cuvintele omofone: altădată („odinioară”) și altă dată („în altă împrejurare”), demult („cândva”) și de mult („de mult timp”), odată („odinioară”) și o dată („o singură dată”) etc.

până¹ [At: PSALT. HUR. 48^r/10 / V: (îrg) pănă, pără, păr, pân, (înv) pană, păn, (reg) par, pânî, pâră, pene, pună / E: ml paene-ad] 1 pp Exprimă delimitarea unei întinderi sau a unei deplasări în funcție de un reper spațial mai mult sau mai puțin precis Hai până afară să discutăm. 2 pp (Îlpp) De sus ~ jos, de jos ~ sus Arată extinderea completă pe verticală a unei arii spațiale. 3 pp Planul spațial delimitativ este asociat cu punctul de localizare a unei circumstanțe Du-te până afară, unde te așteaptă el. 4 pp (Îlpp) ~ unde Exprimă un punct de localizare foarte îndepărtat al reperului de atins Mergi ~ până unde vezi cu ochii. 5 pp (Îc) ~ de Arată că delimitarea reperului final al acțiunii coincide cu punctul inițial al unei alte extinderi spațiale Mirosul se simțea ~ de unde veneam. 6 pp (Îc) ~ pe Arată că delimitarea extinderii acțiunii se face în funcție de atingerea unui plan luat ca reper Curge până pe podea. 7 pp (Îc) ~ de pe Exprimă depărtarea reperului spațial ales, care este și punctul inițial al unei extinderi Mirosul se simțea până de pe deal. 8 pp (Îc) ~ la Arată că reperul final este o destinație precisă sau un nivel atins, privit ca posibilitate maximă Au ajuns până la hotare. 9-10 pp (Îlpp; îlav) ~ la sfârșit, ~ la capăt (Exprimă faptul că reperul acțiunii sau stării este precizat) de către limita finală. Am stat până la sfârșit. 11 pp (Îcr de, din) Arată că starea, acțiunea este cuprinsă complet între limitele extreme ale unei arii E ud de la cap până la picioare. 12 pp (Îc) ~ de la, ~ de pe la, ~ din Delimitează depărtarea dintre o poziție oarecare și un reper spațial al limitei inițiale a unei extinderi Vin nuntași până de (pe) la Zalău. 13 pp (Îc) ~ pe la Arată că delimitarea întinderii, deplasării este aproximată în funcție de atingerea unui nivel de extindere sau destinație A plouat până pe la Bran. 14 pp (Îc) ~ în, ~ întru Exprimă faptul că delimitarea deplasării este precizată după situarea în cuprinsul unui plan spațial, al unui interior Urcară până în turn. 15 pp (Îlpp) ~ peste, ~ dincolo de Arată că delimitarea deplasării este precizată prin depășirea unui reper spațial Du-te până dincolo de drum. 16 pp (Îlpp) ~ de peste, ~ de dincolo de Exprimă depărtarea dintre o poziție și un plan spațial plasat înaintea începutului unei distanțe precizate Au venit până de dincolo de Olt. 17 pp (Îc) ~ spre, ~ înspre, ~ către Arată că delimitarea întinderii este precizată prin perspectiva unui reper spațial Curtea se întindea până spre marginea pădurii. 18 pp (Îc) ~ dinspre, ~ despre Exprimă depărtarea dintre o poziție și un reper spațial în perspectiva căruia este plasat punctul inițial al unei extinderi Ploaia a înaintat până dinspre Cluj. 19 pp (Îc) ~ prin Arată că delimitarea deplasării se face prin intrarea în cuprinsul unui reper spațial A ajuns până prin părțile noastre. 20 (Îc) ~ de prin Arată că delimitarea se face luând ca repere spațiale mai multe puncte de demarcare a unei extinderi Vin oameni până de prin toate colțurile țării. 21 pp (Îc) ~ după, ~ pe după, ~ deasupra, ~ sub Exprimă faptul că delimitarea este precizată după diferite planuri de orientare la un reper spațial S-a ridicat până deasupra norilor. 22 pp (Îlpp) ~ aproape de, ~ alături de, ~ lângă Exprimă faptul că delimitarea se precizează față de învecinarea cu un reper spațial Veni până lângă el. 23 c (Îcr de, de la, din) Arată că delimitarea întinderii sau deplasării se face prin prezența unei circumstanțiale spațiale De la noi și până se termină lotul experimental. 24 pp (Îcr de, de la, din) Exprimă încetarea duratei acțiunii după un reper temporal de simultaneitate, posterioritate sau anterioritate la un moment oarecare al vorbirii De azi până mâine să termini. 25 pp (Îcr de, de la, din) Arată că delimitarea temporală este un reper final ce indică o zi, o parte a ei, o săptămână, un anotimp Pleacă din oraș de vineri seara și până duminică dimineața. 26 c Exprimă faptul că planul temporal delimitativ este asociat momentului desfășurării unei circumstanțiale A muncit până am venit eu. 27 c (Îlc) ~ când, ~ ce, (înv) ~ unde, (îvr) ~ când ce Exprimă faptul că momentul împlinirii unui fapt este luat ca reper final Așteaptă-mă până când mă întorc. 28 pp (Îc) ~ de Delimitează durata unei stări de fapt gândită prin raportare la contrariul ei, în intervalul dintre un anumit moment și determinarea temporală anterioară Până de curând, trăia. 29 pp (Îc) ~ pe Exprimă momentul încetării acțiunii, stării după un termen care indică o zi, o parte a ei, o săptămână, un anotimp etc. Să lăsăm până la iarnă. 30 pp (Îc) ~ la Exprimă momentul încetării acțiunii după un reper temporal care reprezintă aspectul maxim al delimitării ei A stat la oraș până la 10 ani. 31 pp (Îac) Exprimă reperul temporal al expirării duratei ca punct de orientare pentru desfășurarea unei acțiuni Sunt trei ore până la masă. 32 pp (Îac) Arată că demarcarea temporală a expirării duratei este un termen în care se crede că ar fi posibilă efectuarea unui fapt Așteaptă până la calendele grecești. 33-34 pp (Îlpp; îlav) ~ la (Arată ideea de expirare a unui interval de timp, indicată de o limită neexprimată, dar subînțeleasă ca sigură) Cât se poate de repede Până una alta, pleacă. 35-36 pp (Îlpp; îlav) ~ la sfârșit, ~ la urmă, ~ la capăt, ~ la căpătâi, (înv) ~ la cumplit (Exprimă limita absolută de demarcare a expirării duratei acțiunii, stării) În cele din urmă Am stat până la sfârșit. 37 pp (Înv; îlpp) ~ la curând Arată ideea de rapiditate prin indicarea unei limite de expirare într-un viitor apropiat. 38 (Înv; îc) ~ de la Exprimă incidența cu o demarcare temporală anterioară după care se apreciază trecerea la o stare de fapt, prin raportare la contrariul ei Până de la o vreme, văzând că plouă, nu mai așteptă. 39 pp (Îc) ~ pe la Precizează momentul încetării acțiunii sau stării prin aproximarea apropierii de un reper temporal ca ultim termen al expirării Până pe la toamnă se va rezolva. 40 pp (Îc) ~ de pe la Exprimă un reper temporal față de imediata depășire a căruia este aproximată durata petrecerii unei stări de fapt, prin raportare la contrariul ei Până de pe la Crăciun a nins. 41 pp (Îc) ~ în, ~ întru Arată că momentul încetării acțiunii, stării este precizat de o demarcare temporală prin împlinirea unei durate maxime Mă judec până în pânzele albe. 42 pp (Îac) Arată că demarcarea temporală a împlinirii unei durate este privită ca reper de orientare pentru o acțiune, o stare Evoluția omenirii până în viitorul ei cel mai îndepărtat. 43 pp (Îac) Exprimă faptul că demarcarea temporală a duratei este prezentată ca termen în care are loc sau ar fi posibilă efectuarea a ceva E gata până într-o lună. 44 pp (Îlpp) ~ peste, ~ dincolo de Exprimă momentul încetării acțiunii, precizat prin depășirea unei durate Până peste o oră vin. 45 pp (Îlpp) ~ de peste, ~ de dincolo de Delimitează intervalul dintre un moment oarecare și un plan temporal de dinaintea începutului duratei precizate Aducea argumente până de dincolo de anii revoluției. 46 pp (Îc) ~ din Delimitează intervalul dintre un moment și unitatea temporală în care se încadrează momentul sau datarea inițială a ceva Până din cele mai vechi timpuri a fost ocupația lor de bază. 47 pp (Îae) Arată că momentul de datare inițială a unui fapt coincide cu momentul încetării altuia Până din anul începerii războiului, nu cunoscuse foamea. 48 pp (Îc) ~ prin, ~ spre, ~ înspre, ~ către Arată că momentul încetării acțiunii, stării, este aproximat din perspectiva unui reper de orientare temporală Te aștept până spre ora zece. 49 pp (Înv; îc) ~ despre, ~ de către Arată că momentul încetării acțiunii, stării, este delimitat de acela al demarării inițiale a unui reper de orientare temporală Acolo au stat până despre toamnă. 50 pp (Îc) ~ după Arată că momentul încetării acțiunii, stării, este delimitat prin posterioritate față de o unitate temporală Am așteptat până după ora trei. 51 pp (Îlpp) ~ aproape de Exprimă faptul că momentul încetării acțiunii, stării este delimitat prin anterioritate față de o unitate temporală Timp urât până aproape de Paști. 52 pp (Îc) ~ între Arată că momentul încetării acțiunii, stării, este delimitat prin intercalarea într-o perioadă demarcată de două unități temporale Activitatea sa s-a extins până între cele două războaie. 53 pp (Îc) ~ a Arată că momentul încetării acțiunii, stării, este delimitat de durata unui fapt a cărui încheiere este limita temporală finală Plecăm până a nu răsări soarele. 54 c Arată că încetarea duratei acțiunii, stării, coincide cu momentul încetării unei alte acțiuni, stări, corelate direct Dormi până mai ai timp. 55 c Exprimă faptul că încetarea unui interval inițiat din momentul vorbirii este delimitată în funcție de durata a ceva petrecut în acest răstimp Stai un minut, până îmi iau cartea. 56 c Exprimă faptul că încetarea acțiunii, stării, este raportată la manifestarea reală sau potențială a ceva care o succede A dispărut până să mă uit la el. 57 c Arată că încetarea acțiunii, stării, este marcată prin trecerea la un stadiu, un fapt care justifică întreruperea acestora Au mers împreună până au ajuns acasă. 58 c Arată că încetarea intervalului de timp scurs din momentul vorbirii este delimitată de producerea a ceva Va trece timp până ne vom reîntâlni. 59 c (Îcn) Exprimă faptul că încetarea unei restricții, a lipsei manifestării unui fapt este condiționată de împlinirea altuia, care îl anticipează Până nu faci foc, nu iese fum. 60 pp Arată că evaluarea maximă a intensității unei stări, unei situații, fixează cu o limită locală sau temporală punctul de unde nu mai este posibilă admiterea acesteia Până aici ți-a fost! 61 pp (Îlpp) ~ unde, ~ când Evaluează în interogații retorice, momentul de încheiere a ceva ca pe o limită exagerată, abuzivă Până când te joci așa cu mine? 62 pp (Îlpp) ~ și, ~ chiar așa Evaluarea maximă a aprecierii este făcută prin evidențierea voită a caracterului aparte Până și vara ți-e frig. 63 pp (Îc) ~ de Arată că evaluarea maximă a intensității unui fapt, unei situații reiese din considerarea globală a numărului de repetări la un moment dat Poți repeta până de trei ori. 64 pp (Îc) ~ pe Exprimă faptul că evaluarea maximă a intensității unui fapt, unei stări reiese din tangența cu limita de declanșare a consecinței Iți iert multe, dar nici până pe acolo încât să minți. 65 pp (Îc) ~ la Arată că evaluarea maximă a intensității unui fapt, a unei situații reiese din considerarea modului de actualizare în corelație cu posibilitatea absolută de atins la un moment dat Crește până la cer puterea sa. 66-67 pp (Îlpp; îlav) ~ la sfârșit, ~ la urmă, ~ la urma urmelor (Exprimă atingerea limitei decisive, ce permite trecerea de la o stare la alta) în cele din urmă Vei accepta până la sfârșit. 68 pp (Îc) ~ la Exprimă atingerea sau intenția de a atinge limita de epuizare a modului de manifestare sau săvârșire a ceva A plătit până la ultimul ban. 69 pp (Îlpp) ~ la un punct Arată evaluarea valabilității criteriului pentru aprecierea a ceva Are dreptate până la un anumit punct. 70 pp (Îc) ~ la Evaluează atingerea limitei infime în însușirea unor cunoștințe A învățat carte până la glezne. 71 pp (Îlav) De la mână ~ la gură Într-un timp neobișnuit de scurt. 72 pp (Îcr de la) Exprimă unanimitatea unor elemente dispuse progresiv sau regresiv într-o ierarhie sau între limite antagonice Toți s-au bucurat de la mic până la mare. 73 pp (Îc) ~ la Evaluează, prin generalizare numerică, plafonul maxim până la care se poate aproxima mărimea unei cantități Au fost până la 50 de persoane. 74 pp (Îac) Evaluează nivelul ultim în considerarea progresivă a elementelor de același fel Până la șase rude. 75 pp (Îac) Evaluează nivelul ultim atins în dispunerea prin ordonare a elementelor de același fel A încercat să intre la facultate până la a patra oară. 76 pp (Îc) ~ de Evaluează, prin măsurare, gradația maximă, în sens pozitiv sau negativ, atinsă la un moment dat A accelerat până la 150 km pe oră. 77 pp (Îc) ~ în, ~ întru Evaluează valoarea maximă a intensității de manifestare a unui fapt, a unei situații, prin îndeplinirea lor integrală Sătul până în gât. 78 pp (Îcr din) Exprimă încadrarea totală a elementelor dispuse între limite antinomice, în săvârșirea sau suportarea a ceva I-a spus totul, din fir până în păr. 79 pp (Îlav) ~ într-atât(a), ~ în așa măsură, (înv) ~ cât(ă), ~ în atât(a) (Evaluează gradul ultim al cantității, în corelație cu o consecință reală sau posibilă) În cel mai înalt grad Se enervase până în așa măsură, că nu putea vorbi. 80 pp (Îc) ~ peste Evaluează maximumul intensității unei stări, situații prin depășirea unei limite de suportabilitate sau toleranță L-am suportat până peste orice limită. 81 c Evaluează intensificarea maximă în efectuarea a ceva, prin atigerea unei limite ce nu poate fi depășită Dansează până transpiră. 82 c Evaluează imposibilitatea înfăptuirii unui lucru, prin extinderea locală sau temporală infinită Proști vor fi până e lumea.

zi [At: COD. VOR.² 25/11 / V: ~uă, (înv) zuao, (îrg) zâ, zâua, zauă² (înv) zele sfp, zio, dzuo, zouă sf, (reg) zăua / Pl: ~le, (nob) ~ / E: ml dies] 1 sf Lumină pe care o răspândește Soarele pe Pământ datorită căreia obiectele și ființele devin vizibile, clare, distincte. 2 sf (Pex) Lumină solară. 3 sf (Îlav) (Până) la (sau înspre, spre, către; pop despre; îrg îm; reg de cu) ~uă Puțin înainte de a se lumina. 4 sf (Îal) Spre dimineață. 5 av (Reg; îlav) Până în (sau la) ~uă (sau de cu ~uă) Până a nu se lumina Si: dis-de-dimineață. 6 sf (Reg; îlav) Cu ~ua-n cap Foarte devreme. 7 av (Reg; îlav) La ~uă În zori. 8 sf (Pop; îe) (A se face) ~ua albă A se lumina complet. 9 sf (Îoc noapte; șîc ~-lumină) Timp care se scurge de la răsăritul până la apusul Soarelui. 10 sf Timp cât Soarele rămâne deasupra orizontului. 11 sf (Iuz; îc) ~-muncă Unitate de măsură convențională care servește drept etalon pentru stabilirea salariului. 12 sf (Iuz; îac) Sumă de bani plătită pentru o zi (8). 13 sf (Îs) ~ de muncă Durata timpului în care lucrătorul prestează zilnic muncă. 14 sf (Iuz; îs) ~ pereche animale Unitate de măsură convențională care era folosită în agricultură și care exprima volumul de lucru efectuat timp de zece ore de către un atelaj cu două animale. 15 sf (Înv; îs) ~ de arătură Unitate de măsură a unui teren arabil, în cadrul obștilor (în cazul înstrăinării acestui teren). 16 sf (Îs) ~ de lucru (sau lucrătoare) Perioadă de timp în care se efectuează un program de lucru obișnuit. 17 sf (Pex; îas) Perioadă de timp în care se muncește în decurs de 24 de ore. 18 sf (Înv; îas) Perioadă de timp în care se efectua corvoada obligatorie în folosul boierului sau al statului. 19 sf (Îc) ~-lumină Perioadă a zilei cuprinsă între răsăritul și apusul Soarelui. 20 sf (Îs) ~ scurtă Zi lucrătoare cu program redus. 21 sf (Îs) ~ua jumătate Parte a zilei cuprinsă între răsăritul Soarelui și amiază. 22 sf (Prc) Amiază. 23 sf (Îvp; îs) ~ de cale (sau de drum, de marș etc.) Distanță care se poate străbate într-o zi de mers pe jos. 24-25 sf (Îljv) Cu ~ua (sau, îvp, pe ~) (Care lucrează) fără angajament permanent. 26-27 sf (Îal) Temporar (pe durata unei zile). 28-29 (Îal) (Plătit) după un tarif socotit pe munca prestată în timpul unei zile. 30 sf (Îe; pop) A face ~le de muncă A lucra temporar, ca zilier. 31 sf (Gastronomie; îs) ~ și noapte Prăjitură cu cacao (în care alternează culoarea galbenă cu cea maro închis). 32 sf (Îla) De ~ Care acționează, lucrează, se efectuează în timpul unei zile (41). 33 sf (Îal) Din decursul unei zile (41). 34 sf (Îlav) Nici ~, nici noapte (sau nici ~ua, nici noaptea) Niciodată. 35 sf (Îal) Deloc. 36-37 sf (Îlav) ~ și noapte (sau nopți) ori (și) ~ua și noapte(a), ~, noapte (sau ~-noapte), ~le (și) nopți, toată ~ua (și) toată noaptea, noaptea și ~ua, nopți și ~le, (înv) din (de) ~ (și) până-n noapte (sau seară), din (de, în) ~ din (de, în, și în) noapte, (reg) (cu) ~, (cu) noapte (Aproape) continuu (1). 38 sf (Îlav)Toată ~ua (bună ziua) sau ~ua toată Mereu. 39 sf (Îe) A face ~ua (sau din ~) noapte și noaptea (sau din noapte) ~ A lucra sau a petrece noaptea și a dormi ziua. 40 sf (Pex; îae) A duce o viață dezordonată. 41 sf (Reg) A lua ~ua de căpătâi A-și începe activitatea la o oră matinală. 42 av (Îf ziua sau zilele) În timpul zilei (43). 43 sf (Adesea însoțit de un adjectiv numeral cardinal, numeral nehotărât sau de articolul nehotărât) Interval de timp care corespunde unei rotații a Pământului în jurul axei sale Si: (înv) ziuoptime. 44 sf (Asl) Interval de timp între două culminații succesive ale unui astru. 45 sf (Adesea însoțit de un adjectiv numeral cardinal, numeral nehotărât sau de articolul nehotărât) Durată de 24 de ore luată ca unitate de timp sau timpul care separă momentul prezent de un alt moment evaluat după această unitate Si: (reg; hip) zilișoară, ziluță, ziulică (1), zioară (1), ziucă, ziuliță (1), ziuță, ziușoară (1). 46 sf (Pex) Durată imprecisă de timp care corespunde cu aproximație unei perioade de 24 de ore. 47 sf (Pgn) Timp. 48 sf (Îla) De (sau înv, din) toate ~lele sau de toată ~ua Care are loc în fiecare zi (43) Si: cotidian, diurn, zilnic (1), (îvr) zilial (1), zios (1). 49 sf (Pex) Care se întâmplă în mod regulat Si: curent, obișnuit, permanent (1), zilnic (3), zilial (2), zios (2). 50-51 sf (Îljv) De ~ cu ~ (Care are loc) în fiecare zi (43) Si: cotidian, diurn, zilnic (1), (îvr) zilial (1), zios (1). 52-53 sf (Pex; îal) (Care se face, se întâmplă) în mod regulat Si: curent, obișnuit, permanent. 54 sf (Îlav) Din ~ în ~ La o dată apropiată (care se schimbă mereu). 55 sf (Pex; îal) La infinit. 56 sf (Îal) Pe măsură ce trece timpul. 57 sf (Îal) Încetul cu încetul (și continuu) Si: progresiv (1). 58 sf (Îlav) ~ de (sau cu, înv, pe, din, dintru) ~ sau (reg) cu ~ de ~ În fiecare zi (44) Si: cotidian, diurn, zilnic (1), (îvr) zilial (1), zios (1). 59 sf (Îal) În mod regulat Si: curent, obișnuit, permanent, zilnic (3), (îvr) zilial (2), zios (2). 60 sf (Îlav) ~ de (sau cu, înv, pe, din, dintru) ~ sau (reg) cu ~ de ~ Din ce în ce Si: treptat. 61 sf (Îlav) De la o ~ la alta Zilnic (2). 62 sf (Pex; îal) Repede. 63 sf (Pex; îal) Progresiv. 64 sf (Îlav) ~ (sau, înv, prin) toate ~lele sau (îrg) în toată ~ (sau ~ua), ori în toate ~lele Foarte des Si: mereu. 65 sf (Îlav) Într-o (bună) ~ (rar, ~uă) sau într-una din (ori, înv, de) ~le La un moment dat Si: odată². 66 sf (Îlav) Pe (sau cu) fiecare (sau fiece) ~ Din ce în ce mai mult Si: progresiv. 67 sf (Îe) A trăi (sau a o duce) de pe o ~ pe alta A duce un trai nesigur, precar. 68 sf Perioadă de timp (de 12 sau 24 de ore, sau de mai lungă durată) considerată după caracterul sau evenimentele care au loc în acest interval. 69-70 sf (Îs) Bună -ua sau (îrg ~ua bună) Formulă de salut la întâlnire sau la despărțire, în timpul zilei (43). 71 sf (Îe) A da (sau a dori, reg, a pofti etc.) cuiva bună ~ua (sau, îvp, ~ua bună) A saluta pe cineva. 72 sf A-și (ori, înv, a se) lua bună ~ua (sau ~ua bună) (de la cineva sau de la ceva) A-și lua rămas-bun. 73 sf (Fam; îae) A renunța (la ceva) definitiv. 74 sf (Fam; îae) A socoti (ceva) drept pierdut. 75 sf (Fam) A se lăsa loc de bună ~ua A păstra relații bune cu cineva. 76 sf (Îs) ~-întâi Prima zi a fiecărei luni sau a unui an. 77 (Pop; îlav) Cât toate ~lele de mare Foarte mare. 78 (Pop; îlav) Într-o (bună) ~ sau într-una din ~le Cândva. 79 (Pop; pe lângă adjective ca „limpede”, „clar”; îla) Ca lumina ~lei Foarte clar. 80 sf (Rel; art; îas) Sfințire cu agheasmă pe care o face preotul la locuințele credincioșilor, în prima zi (42) a lunii. 81 sf (Îe) În (sau la) ~lele lui În perioada de maximă eficiență. 82 sf (Șîs ~ aniversară, ~ua nașterii sau ~ de naștere) Aniversare a unui eveniment. 83 sf (Șîs ~ua numelui, ~ de nume) Onomastică. 84 sf Timp precis în care un eveniment a avut sau urmează să aibă loc Si: dată. 85-86 sf (Îljv) La ~ La termenul stabilit (fără întârziere). 87 sf (Îlav) La ~ Pus la punct cu ultimele noutăți. 88 sf (Îal) Zilnic (2). 89 sf (îla) La ~ Care trebuie să fie pregătit pentru ziua (16) respectivă. 90 sf (Pop; îe) A da ~ după ~ A amâna de la o zi la alta. 91 sf (Pop; îlav) La ~le mari La ocazii deosebite. 92 sf (Pop; pex; îal) Foarte rar. 93 sf Perioadă nedeterminată de timp. 94 sf (Lpl) Timp viitor apropiat de momentul prezent. 95 sf (Prc) Prezent². 96 sf (Îs) ~ua de mâine Viitorul (apropiat). 97 sf (Îs) ~ua de astăzi (sau de azi, înv, de acuma) ~lele noastre Prezentul². 98 sf (Îe) ~ua de ieri Trecutul. 99 sf (Pex) Perioadă modernă. 100 sf (Îlav) De ~le De mult timp. 101 sf (Îal) De puțină vreme. 102 sf (Mpl; cu determinări ca „vechimi”, „tinereți” etc.) Perioadă de timp situată în trecut. 103 sf (Lpl) Spațiu de timp cuprins între nașterea și moartea cuiva. 104 sf (Pex) Ansamblu al evenimentelor care au avut loc în existența unei persoane. 105 sf (Lpl) Existență (1). 106 sf (Lpl) Trai. 107 sf (Lpl) Viață. 108 sf (Reg; îs) ~ de apoi Momentul în care viii și morții vor fi chemați la judecata lui Dumnezeu. 109 sf (Îla) (Reg; îs) Fără ~le Mort. 110 sf (Îljv) Cu ~le Cu viață, sănătos. 111 sf (Îe) În (sau reg, de) ~lele mele (tale, sale etc.) În toată viața mea (ta, sa etc.). 112 sf (Pex; îae) Niciodată. 113 sf A i se isprăvi (cuiva) ~lele A muri¹. 114 sf (Îe) A-și urî ~lele sau a i se urî (cuiva) cu ~lele A se sătura de viață. 115 sf (Îe) A-și pune capăt ~lelor sau a-și curma ~lele A se sinucide. 116 sf (Îe) A (nu mai) avea ~le (multe) sau a avea ~le cu carul A (nu) mai avea mult de trăit. 117 sf (Pop; îla) Cu ~lele în mână La un pas de moarte. 118 sf (Pop; îal) Înfricoșat. 119 sf (Pop; îe) A fi învechit în ~le rele A fi înrăit. 120 sf (Îe) A avea (sau, înv, a vedea) ~ bună ori ~le multe și bune, ~ albă (cu cineva) A avea trai tihnit, liniște (din partea cuiva). 121 sf (Îe) (A fi) vechi de (sau în) ~le (ori înaintat în ~le) (A fi) bătrân sau foarte bătrân. 122 sf (Îe) A fi învechit în ~le rele A fi înrăit. 123 (Îe) (A fi) veșnic de ~le (A fl) nemuritor. 124 sf (Îe) (A fi) mic de ~e (A fi) tânăr. 125 sf (Îae) (A fi) lipsit de valoare. 126 sf A (-și) număra ~lele A nu mai avea mult de trăit. 127 sf (Îae) A nu mai avea multă răbdare. 128 sf (Îae) A fi pe punctul de a scăpa de ceva neplăcut. 129 sf (Îe) A trăi cu ~le A trăi în mizerie. 130 sf (Îs) Omor de ~le Muncă grea. 131 sf (Pex) Viață mizerabilă. 132 sf (Bot; reg; îc) ~ua crucii Flori-de-toamnă (Aster salignus). 133 sf (Bot; reg; îc) ~ua cu noaptea Miază-noapte (Melampyrum bibihariense). corectat(ă)