MÎINE adv. 1. În ziua care urmează după cea de azi; a doua zi; (regional) mînezi. Se fimu gata că doară pănră mănre vremu treace de lume (a. 1 619). CUV. D. BĂTR. II, 124/2. Păsați acasă că eu mîine oi mîna de-i voi lua sf[î]ntul și-l voiu da la muncă. DOSOFTEI, V. S. septembrie 30^r/26. Vornice, dzi celui om, mîine să mai iasă la divan. M. COSTIN, ap. GCR I,198/23. Vie împăratul și Amman a doua zi mîine la ospățul carele voiu face lor. BIBLIA (1 688), 359²/12, cf. ANON. CAR. Faraon a zăs: „Mîni să fii gata, să începim a zidi la cetati” (a. 1 784), GCR II, 136/14. Mîine vom hotărî amîndoi în carea parte de loc să îndreptăm pașii noștri. BELDIMAN, N. P. II, 63/11. Dac-a veni mine, l-oi iubi. EMINESCU, N. 114. În clipa asta este cu copiii ei, dar mîine. . . o s-o-ntîlnim venind să te prăpădească. ISPIRESCU,Ll. 4. I-oi spune mîini. . . halal voinic. PĂUN-PINCIO, P. 41. Mîne dacă n-oi veni, Păru-n apă ți-l privește, Dor de mine de-ți va fi! COȘBUC, P. I, 157. Dacă te ostenești mîni pe la mine, nu uita să-ți iei desaga. SADOVEANU, B. 49, cf. id. D. P. 42. Azi e miercuri, mîni e gioi, Mîni ies turcii la halca, Sus în Haidar-Pașa. ALECSANDRI, P. P. 106. Da și mîne mi-a fi bine C-a fi mîndră lîngă mine! JARNIK-BÎRSEANU, D. 382, cf. 476. Nu le mai cota, că le găsim mire. ALR II 3 023/95. ◊ (Regional, întărit prin „zi”) Mîne-zi a da Dumnezeu vreme frumoasă. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, ap. TDRG. ◊ (Urmat de determinări care indică momentul din ziua următoare) Dacă pînă mîne demineață n-a fi podul gata, moșnege, are să-ți steie capul unde-ți stau talpele. CREANGĂ, P. 83, cf. id. A. 119. Să ne odihnim puțin, stăpîne, și mîine dis-de-dimineață să fim gata. ISPIRESCU, L. 6. Mîne divreme. ALR I 194/61. Mîne pînă-n ziuă. ib. 194/63. Spune-i că-l aștept mîni demineață. ALR II 3 033/334. ◊ (În corelație sau în opoziție cu „azi”, „astăzi”, sugerînd un interval de timp foarte scurt) Astăzi ești, iară mîine nu ești, și astăzi ești bogat, iară mîine ești sărac (a. 1 642). GCR I, 96/27. Astăzi mare și puternic . . ., Mîine treci și te petreci, cu mare mîhnire. M. COSTIN, ap. GCR I, 205/23. ◊ (În corelație cu „azi”, „astăzi”, „poimîine”, indică repetarea și continuitatea acțiunii) Voi striga: dragă Zulnie, Azi și mîni, și-n vecinicie ! CONACHI, P. 211. Îl vede azi, îl vede mîni, Astfel dorința-i gata. EMINESCU, O. I, 167. Azi așa, mîine așa, el făcu cunoștință cu toți fiii de domn. ISPIRESCU, L. 192. Trăiam astăzi, trăiam mîne, Ș-am văzut că era bine. BIBICESCU, P. P. 96. Azi o ceapă, mîne o iapă, poimîne herghelia toată, ZANNE, P. III, 518. ◊ L o c. a d j. De mîine = (mai ales precedat de „ziua”) care urmează zilei de azi. Nu știți ceaia de mînre (a d o u a z i N. TEST. 1 648) ce va fi viața noastră. COD. VOR. 130/25. Zioa de mîine era pentru mine un viitor foarte depărtat. MARCOVICI, C. 15/20. Vezi pe-un rege ce-mpînzește globu-n planuri pe un veac, Cînd la ziua cea de mîne abia cuget-un sărac. EMINESCU, O. I, 130. Nu cumva . . . să intrați înaintea mea, unde ne-a duce omul țapului celui roș, că nu mai ajungeți să vedeți ziua de mîne. CREANGĂ, P. 250. ◊ E x p r. Pe mîine, formulă de salut la despărțire, indicînd o reîntîlnire în ziua următoare. Ș-apoi ne vom cununa, nu este așa, Duducuțo dragă?. . . – Pe mîne! FILIMON. O. I, 144. Ca mîine (poimîine) = în curînd, peste puțin timp. Ca mîne voi avea și eu case mari. id. ib. 102. De ce nu te însori? Ca mîne, poimîne te-i trezi că ai îmbătrînit. CREANGĂ, P. 154, cf. 161. Ca mîine, parcă-l văd ministru. VLAHUȚĂ, ap. CADE. Eu mă duc, mîndră, ca mine, Inima la tin' rămîne. JARNIK-BÎRSEANU, D. 338. De azi pe (sau pînă) mîine v. a z i. De astăzi, de mîine v. a s t ă z i. Ba azi, ba mîine v. a z i. ◊ (Substantivat) Nu vă grijireți amu de mîine, că demăneața cine-și va câștiga. TETRAEV. (1 574), 209. Cu mine zilele-ți adaogi, Cu ieri viața ta o scazi. EMINESCU, O. I, 204, cf. 212. 2. (Adesea în corelație cu „poimîine”) în viitorul apropiat, c u r î n d; în viitor, c î n d v a. Agoniseaște s-aibă și pe mîine. DOSOFTEI, ap. GCR I, 211/35. Mîine, poimâine, poate soarele fericirei Se va arăta vesel pe orizon senin. ALEXANDRESCU, M. 3. Fiul meu. . . îl trămit la domnia ta, ca să se mai roadă, să poată ieși și el mîne, poimîne, la obraze. FILIMON, O. I, 101.Tot umblînd noi din școală în școală. . . mîne, poimîne, avem să ne trezim niște babalîci gubavi și oftigoși. CREANGĂ, A. 124. Poate mîine-poimîine va închide ochii pentru totdeauna. REBREANU, I. 177. Dacă întîrzii pe aici, mîni-poimîni ajung și eu ca dînsul. SADOVEANU, F. J. 473. Să recapitulăm numele arendașilor și al proprietarilor nestatornici, boiernași mărunți, care mîni n-au să mai fie. id. O. XIV, 13. ◊ (Regional) Mîine-alaltă = nu peste mult timp. O trecut multe răgute Ș-o trecut ș-on frate-al meu, Mîine-alaltâ-oi tre' și eu. ȘEZ. XXI, 85. ◊ L o c. a d j. De mîine = (din) viitor. A ta-i cîștiga de mînre (a. 1 619). GCR I, 55/22. Faptele de azi îndrumează istoria de mâine. CAMIL PETRESCU, O. III, 145. Veniți, dacă inima voastră Vrea zarea de mîni mai albastră. DEȘLIU, G. 28. ◊ (Substantivat) Visez necontenit un Mîne. BENIUC, V. 16. Glorie celor ce merg către mîine. TULBURE, V. R. 28. – Și: (rar) mîini, (învechit și regional) mîne, mîni adv. – Lat. mane.