SIREX s. m. insectă himenopteră a cărei larvă trăiește în lemnul coniferelor. (< fr., lat. sirex)

chiparos m. arbore frumos din familia coniferelor lemn vârtos, roșiatic și mirositor; totdeauna verde, el împodobește cimitirele ca emblema morții (Cupressus sempervirens). [Gr. KIPARÍSSI].

PITCHPINE s. m. Arbore exotic din familia coniferelor, cu lemnul dur, de culoare galbenă cu vine roșietice, folosit la confecționarea mobilelor de lux și la construcția vaselor maritime (Pinus palustris). [Pr.: pici-pain] – Din engl. pitch-pine.

VISCOZĂ, (3) viscoze, s. f. 1. Fibră textilă obținută din celuloză de lemn de conifere, de stuf etc., elastică, rezistentă și cu luciu mătăsos. 2. Substanță vâscoasă obținută din celuloză prin tratarea cu o soluție de sulfură de carbon și de sodă caustică. 3. Sort de viscoză (1). – Din fr. viscose.

PITCHPINE s. m. Arbore exotic din familia coniferelor, cu lemnul dur, de culoare galbenă cu vine roșietice, folosit la confecționarea mobilelor de lux și la construcția vaselor maritime (Pinus palustris). [Pr.: pičpain] – Din engl. pitch- pine.

zâmbru, zâmbri, s.m. – (bot.) Arbore conifer cu lemn rezistent (Pinus cembra); pin de munte, zimbrișor (Borza, 1968: 131). Specie subalpină care se întâlnește pe versantul nordic al Pietrosului Mare, împreună cu jneapănul (Jud. Maram., 1980, 67). – Et. nec. (DEX); cf. zimbru (MDA).

pitchpine sm [At: ORBONAȘ, MEC. 447 / P: picipain / S și: ~pin / Pl: ~ni / E: eg pitchpine] Arbore exotic din familia coniferelor, cu lemnul dur, de culoare galbenă cu vine roșiatice, folosit la confecționarea mobilelor de lux, precum și la construcția unor nave (Pinus palustris).

zấmbru, zâmbri, s.m. (bot.) Arbore conifer cu lemn rezistent (Pinus cembra); pin de munte, zimbrișor. ■ Specie subalpină care se întâlnește pe versantul nordic al Pietrosului Mare, împreună cu jneapănul. – Et. nec. (DEX); cf. zimbru (MDA).

PITCHPINE s.m. Arbore exotic din familia coniferelor, al cărui lemn dur, de culoare galbenă cu vine roșietice, servește la confecționarea mobilelor de lux și la construirea de nave. [Pron. picipain. / < engl. pitschpine].

PITCHPINE [PICI-PAIN] s. m. arbore exotic din familia coniferelor, al cărui lemn dur, galben cu vine roșietice, servește la confecționarea mobilelor de lux și la construirea de nave. (< engl. pitchpine)

RĂȘINOS, -OASĂ, rășinoși, -oase, adj. 1. (Despre copaci) Care produce rășină. Bradul este un copac rășinos. ♦ (Substantivat, f. pl.) Conifere. Deșeurile de lemn de rășinoase sînt dirijate la fabricile de celuloză. 2. Cu aspectul și proprietățile rășinii; lipicios, cleios. (Cu pronunțare regională) Albinele lucrătoare... astupă... crăpăturile (din știubei) cu o materie rîșinoasă. La TDRG. 3. (Fiz.; în expr.) Electricitate rășinoasă = sarcină electrică negativă, statică, produsă prin frecarea unui baston de rășină cu o bucată de postav.

CEDRU, cedri, s. m. Conifer exotic gigantic, cu lemnul tare, cu ramurile orizontale (Cedrus Libani). ♦ Lemnul acestui arbore. [Var.: (înv. și pop.) chedru s. m.] – Fr. cèdre (lat. lit. cedrus).

chiparís și (greșit) -ós m. (ngr. kyparissi, d. vgr. kypárissos, de unde și lat. cypressus și cupressus, și de aicĭ fr. kyprès; vsl. rus. kiparísŭ). Un copac conifer perpetuŭ verde cu lemnu tare, roșiatic și mirositor și care se plantează pin cimitire (cupressus sempérvirens). – Barb. la Em. cipru (după fr.).

brad sm [At: NEGRUZZI, S. I. 308 / V: bread / Pl: ~azi / E: alb bradh, bredh] 1 Denumire generică pentru arborii din familia coniferelor, caracterizați prin forma ascuțită și subțire a frunzelor care nu se veștejesc și prin fructele sub formă de conuri, întâlniți, mai ales, în zonele montane (Hipuris vulgaris) Cf jnepen, molid, pin, silbă, smirdar, tisă. 2 Lemn obținut prin tăierea coniferelor. 3 Exemplar din familia coniferelor tăiat și împodobit pentru sărbătorile de iarnă Si: pom de Crăciun. 4 (Pop; îs) Casă de ~ Sicriu. 5 (Îs) ~ alb Conifere cu coaja alburie, cu frunze mari, late, de culoare verde-închis, lucioase pe fața anterioară și cu două dungi alb-albăstrui pe fața posterioară Si: (Trs) brad-nemeș, silhă (Abies alba, Abies pectinata). 6 (Îc) ~ roșu sau ~ negru Molid. 7 (Reg; îc) ~ul-ciumei Jnepen cu fructe mici (Juniperus communis) Cf smirdar. 8 Vârf sau crengi de conifere (sau de alți copaci) cu care se împodobește carul sau poarta casei miresei, în ajunul cununiei. 9 (Pex) Ajun al nunții și petrecere ce se face cu această ocazie la mireasă acasă. 10 (Îs) Turtă ~ Turtă de pâine pe care o aduce fiecare fată în ziua de brad, la mireasă acasă. 11 (Art; șîs hora ~ului) Horă care se joacă acasă la mireasă în ajunul cununiei. 12 (las) Melodie după care se execută hora bradului (11). 13 Vârf sau crengi de brad (sau de alt copac) care se poartă înaintea mirilor când se duc la biserică să se cunune. 14 Vârf sau crengi de brad (sau de alt copac) care se poară înaintea decedaților necăsătoriți (sau se așază înaintea casei mortului). 15 (Bot; pan; reg) Coada-calului (Equisetum arvense). 16 Cusătură în formă de brazi. 17 Tip de țesătură. 18 Arbore din familia pinaceelor care crește în zona muntoasă, înalt de până la 50 m, cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de ace de culoare verde- închis, persistente, cu florile și semințele în conuri (Abies alba). 19 (Pgn) Conifer. 20 (Îs) Apă de ~ Amestec de apă și ulei extras din frunze de pin, folosit pentru parfumarea încăperilor sau a apei de baie. 21 (Îas) Băutură alcoolică aromată cu esență din semințe de ienupăr.

brad s.m. 1 (bot.) Arbore din familia pinaceelor, înalt pînă la 50 m, cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de ace, de culoare verde-închis, persistente, cu fructele în formă de conuri, care crește în zona muntoasă (Abies alba). Vîntul sună în brazi (IBR.). ◊ Apă de brad = amestec de ulei extras din frunze de pin și apă, care este folosit pentru odorizarea încăperilor sau a apei de baie; b) băutură alcoolică aromatizată cu esență din semințe de ienupăr. ♦ Gener. Nume generic dat arborilor din familia coniferelor: molid (Picea excelsa), tisă (Taxus baccata), pin (Pinus silvestris) etc. ◊ Compuse: brad-negru (sau -roșu) = molid (Picea excelsa); bradul-ciumei = varietate de ienupăr cu fructele mici (Juniperus intermedia). ♦ Lemnul obținut în urma tăierii coniferelor. Laviță de brad (AGÂR.). ♦ Fig. Om arătos, înalt și voinic. Căci era un brad de românaș (ISP.). 2 Arbore conifer tăiat și împodobit cu globuri, jucării, bomboane etc. cu prilejul Crăciunului sau al Anului Nou; pom de Crădun. ◊ Brad de Crăciun v. crăciun. ♦ (pop.) Vîrf sau crengi de brad cu care se împodobesc carul și porțile mirilor la nuntă. ♦ (reg.) Vîrf sau crengi de brad care se poartă înaintea celor decedați care nu au fost căsătoriți. ♦ (muz.) Cîntec funebru din Transilvania. 3 (art.) Numele unei hore care se execută, în ajunul nunții, la casa miresei. ♦ Melodie după care se execută această horă. 4 (țesăt.) Motiv de broderie care imită frunzele de brad, cusut pe mînecile iei. • pl. brazi. /<cuv. autoh.; cf. alb. *breth , bredh.

CHIPAROS, chiparoși, s. m. Arbore rășinos conifer cu frunze persistente și cu lemnul rezistent și parfumat, întrebuințat în industrie (Cupressus sempervirens). – Din ngr. kiparíssi.

CHIPAROS, chiparoși, s. m. Arbore rășinos conifer cu frunze persistente și cu lemnul rezistent și parfumat, folosit în industrie (Cupressus sempervirens). – Din ngr. kiparíssi.

CEDRU s.m. Conifer exotic, veșnic verde, cu ramurile orizontale. ♦ Lemnul acestui arbore. [Var. chedru s.m. / < lat. cedrus, cf. gr. kedros].

CEDRU s. m. conifer exotic, veșnic verde, cu ramurile orizontale. ◊ lemnul acestuia. (< fr. cèdre, lat. cedrus)

CHIPAROS, chiparoși, s. m. Arbore rășinos din clasa coniferelor, cu frunze veșnic verzi și cu lemnul rezistent și parfumat, întrebuințat în industrie (Cupressus sempervirens). – Ngr. kyparisos.

CEDRU, cedri, s. m. Arbore exotic din clasa coniferelor, totdeauna verde, cu ramurile întinse orizontal, cu lemnul tare și care poate ajunge la înălțimi gigantice (Cedrus Libani). În fiecare grădină cîte trei și patru copaci mari, cedri de Liban... ciparoși. GHICA, S. 534. ◊ (Metaforic) Murad se crede-un cedru și nu-i decît un brad! ALECSANDRI, P. III 253. ♦ Lemnul acestui arbore. Așezați într-o luntre de cedru, coborau pe ascultătoarele valuri ale fluviului. EMINESCU, N. 67. – Variantă: (învechit și popular) chedru (SEVASTOS, N. 393, VĂCĂRESCU, P. 149) s. m.

LABRADOR 1. Peninsulă în NE Americii de Nord, în Canada, între G. Hudson (V), str. Hudson (NV), M. Labrador (N și NE) și G. Sf. Laurențiu (E); 1,6 mil. km². Țărmuri dantelate, cu mai multe golfuri (James, Ungava, Groswater ș.a.) și nenumărate insule mici. Relief predominant deluros, cu alt. medie de 200-800 m. Alt. max.: 1.652 m (vf. Caubvik din M-ții Torngat, în N). Numeroase lacuri (Melville, Smallwood Réservoir, Réservoir La Grande Deux, Réservoir La Grande Quatre, Réservoir Pimpuacan, Réservoir Gouin, Albanel ș.a.) și râuri scurte (Churchill, Koksaok, George, Kanairiktok, St.-Augustin, Aguanus ș.a.). Climă subpolară în N, cu vegetație de tundră, și temperată în S, cu păduri de conifere. Expl. de min. de fier, nichel, cupru și lemn. În pen. L. se află prov. Québec și cea mai mare parte a prov. Newfoundland. Orașe pr.: Québec, Harbour, Hopedale, Gagnon, Salluit, Chicoutimi, Nain, Cartwright, Inukjuak, Chisasibi. În jurul anului 1000, navigatorul normand (viking) Left Eriksson a atins țărmul de E al pen. L., în 1497, exploratorul John Cabot a descoperit-o, în 1500-1501 a fost vizitată de navigatorul portughez Gaspar Côrte-Real, iar în 1508 și 1534, Sebastian Cabot și, respectiv, Jacques Cartier i-au explorat țărmurile. 2. Curentul ~, curent rece în NV Oc. Atlantic, care se formează în M. Baffin, traversează str. Davis, se îndreaptă spre SE, pe lângă țărmul de N și NE al pen. L., depășește ins. Newfoundland și ajunge până la aproximativ 42° lat. N, unde se întâlnește cu Golfstromul. Viteza: 1-2 km/h. Temp. apei: între -1°C și +5°C iarna și între 2°C și 10°C vara. Salinitate: 31-34‰. Transportă aisberguri. 3. Marea ~, mare în NV Oc. Atlantic, între pen. L., ins. Țara lui Baffin și ins. Groelanda; 1,07 mil. km². Ad. max.: 4.316 m. Temp. apei între 2 și 3,5°C. Salinitatea 35‰. Pescuit.

cedru m. arbore maiestos din clasa coniferelor, totdeauna verde, crește în munții Libanului și Himalaiei; lemnu-i mirositor e foarte căutat de ebeniști (Cedrus Libani).

chiparos sn [At: BIBLIA (1688) / V: ~roas, ~roz, (înv) ~ris, ci~, ciparoasă^[1] sf, tip~ / Pl: ~oși / E: ngr ϰυπάρισσος] (Bot) 1 Arbore rășinos din familia coniferelor, cu frunziș verde închis și persistent și cu lemnul rezistent și parfumat, întrebuințat în industrie (Cupressus sempervirens). 2 (Reg; îc) ~-mic Lemnul Maicii Domnului (Santalina chamaecyparissus). 3 (Reg; îc) ~-de baltă Arborele Taxodium distichum.

ZAD/Ă ~ e f. 1) Arbore conifer cu frunze căzătoare în formă de ace și cu lemn elastic și rezistent, folosit în industrie și la construcții. 2) Lemn al acestui arbore. [G.-D. zadei] /<lat. daeda

CHIPAROS, chiparoși, s. m. Arbore rășinos din familia coniferelor, cu frunzele de un verde-închis, care nu cad iarna; lemnul, rezistent și parfumat, se întrebuințează în industrie (Cupressus sempervirens). Străji cernite, chiparoșii Dorm în cerc. TOMA, C. V. 142. Brazii și chiparoșii nu se veștejesc niciodată. ANGHEL, PR. 39. Cu trandafiri, cu aur și crăngi de chiparos Aș vrea această carte s-o-mpodobesc frumos. IOSIF, T. 105. Nu ești curată ca izvorul? mlădioasă ca chiparosul? EMINESCU, N. 122. Jelț de chiparos, Cu miros Frumos. TEODORESCU, P. P. 24. – Variante: (învechit) chiparis (ALECSANDRI, T. 103, ALEXANDRESCU, M. 198), (învechit și, rar, popular) ciparos (GHICA, S. 534, TEODORESCU, P. P. 93) s. m.

ZÂMBRU ~i m. Arbore conifer cu tulpina înaltă, cu frunze aciculare, reunite câte cinci, și cu lemn rezistent, folosit în sculptură. /Orig. nec.

ZÂMBRU, zâmbri, s. m. Arbore conifer cu frunze în formă de ace, grupate câte cinci. cu semințe lungi, comestibile, cu lemnul foarte rezistent (Pinus cembra). ♦ P. restr. Lemnul acestui arbore, rezistent, de calitate superioară, folosit în sculptură. – Et. nec.

ZÂMBRU, zâmbri, s. m. Arbore conifer cu frunze în formă de ace, grupate câte cinci, cu semințe lungi, comestibile, cu lemnul foarte rezistent (Pinus cembra). ♦ P. restr. Lemnul acestui arbore, rezistent, de calitate superioară, folosit în sculptură [Var.: zimbru s. m.] – Et. nec.

tísă, tise, s.f. Arbore sau arbust din familia coniferelor, cu frunze lungi, aciculare, lucioase (Taxus baccata): „Sub creangă de tisă verde” (Calendar, 1980: 5). ■ Din lemnul acestui arbore se confecționau cuiele (de lemn) folosite la construcția bisericilor maramureșene, arcurile și săgețile medievale, brăzdarele plugurilor din lemn etc. ■ (med. pop.) Contra febrei tifoide (= lungoare). – Din sl. tisa (Șăineanu, Scriban; DEX, MDA).

tísă f., pl. e (vsl. sîrb. tisa). Un copac conifer veninos perpetuŭ verde care crește pe la munte și face niște boabe roșiĭ (taxus baccata). Lemnu luĭ, roșiatic și moale, se întrebuințează în industria casnică și în sculptură. – Și tis, pl. tișĭ (rus. rut. bg. sîrb. tis): o bisericuță dintr’un tis bătrîn (Vlah. Rom. Pit. Tismana, 88).

conifer a. cu fructe în formă de con, ca bradul. ║ f. pl. conifere, familie de arbori dintre cari unii ajung la cea mai mare înălțime, produc rășină și lemnul lor servă la construcțiuni: brad, molift, pin.

BRAD ~zi m. 1) Arbore conifer înalt, cu tulpina dreaptă, cu frunze persistente aciculare, cu semințe în formă de con și cu lemn moale, elastic, folosit în scopuri ornamentale și industriale. * ~-argintiu varietate de brad cu frunze moi, de culoare verde-albicioasă. ~-roșu (sau ~-negru) varietate de brad cu frunzele în patru muchii; molid. 2) Lemnul acestui arbore. 3) Nume dat oricărui arbore cu frunze aciculare persistente și cu fruct în formă de con. 4) Arbore de acest fel, de obicei mic, tăiat și împodobit cu prilejul Crăciunului sau al Anului Nou. /Cuv. autoht.

zadă s.f. 1 (bot.) Arbore rășinos, cu frunzele lungi, în formă de ace, care cad toamna, cu lemnul tare, durabil și prețios, care crește în regiunea alpină inferioară (Larix decidua); larice. 2 Așchie de zadă (sau de alt conifer), întrebuințată pentru luminat sau pentru aprins focul. • pl. -e. /lat. pop. daeda(m) = taeda, -ae.

* CEDRU, ‡ CHEDRU sm. 🌿 1 Arbore mare și frumos, totdeauna verde, din fam. coniferelor; trunchiul lui poate ajunge la o circonferență de 12 -13 metri; crește în Asia mică, în insula Cipru și pe munții Atlas (Cedrus Libani) (🖼 1039, 1040) ¶ 2 Lemnul acestui arbore [fr.].

brad m., pl. ĭ (lat. bratus, un copac perpertuŭ verde, care, ca și vgr. bráhty, un fel de ĭenupăr, și alb. breth, art. bredhi, vine d. ebr. beroš, sirian berot, ar. brot, chiparis, înrudit cu vsl. berza, mesteacăn. Ar putea veni și din alb. bredhi, rom. pl. brazĭ, apoĭ sing. brad. V. breaz). Un mare și impunător copac conifer rășinos perpetuŭ verde care-șĭ înalță trunchĭu vertical pînă la 50 de metrĭ și crește maĭ ales la munte (abíes alba sav abies pectinata). Lemnu luĭ: o masă de brad. Fig. Un brad de flăcăŭ, un flăcăŭ înalt, drept și robust. V. molid, pin, cetină, sihlă, cucuruz, rășină, terebint.

tisă, tise, s.f. – (bot.) Arbore sau arbust din familia coniferelor, cu frunze lungi, aciculare, lucioase; poate atinge peste 1.000 de ani (Taxus baccata): „Sub creangă de tisă verde” (Calendar 1980: 5). Supranumit arborele de fier al Carpaților; din acest lemn se confecționează cuiele de lemn ale bisericilor maramureșene, arcurile și săgețile medievale, brăzdarele plugurilor din lemn etc. Păcurarii îl tăiau pentru a-și feri oile să mănânce din acele lor otrăvitoare. Exemplare seculare: în Baia Mare, pe str. Lăcătuș și pe Valea Roșie, în Sighet, lângă laboratorul spitalului, pe str. Dragoș Vodă și la Făget. Mai există pâlcuri de tise în M-ții Maramureșului (Vaser, Repedea, Bistra) și în Rezervația Pietrosul Rodnei. – Din sl. tis, tisa.

tisă, tise, s.f. – (bot.) Arbore sau arbust din familia coniferelor, cu frunze lungi, aciculare, lucioase; poate atinge peste 1.000 de ani (Taxus baccata): „Sub creangă de tisă verde” (Calendar, 1980: 5). Supranumit arborele de fier al Carpaților; din acest lemn se confecționează cuiele de lemn ale bisericilor maramureșene, arcurile și săgețile medievale, brăzdarele plugurilor din lemn etc. Păcurarii îl tăiau pentru a-și feri oile să mănânce din acele lor otrăvitoare. Exemplare seculare: în Baia Mare, pe str. Lăcătuș și pe Valea Roșie, în Sighet, lângă laboratorul spitalului, pe str. Dragoș Vodă și la Făget. Mai există pâlcuri de tise în Munții Maramureșului (Vaser, Repedea, Bistra) și în Rezervația Pietrosul Rodnei. – Din sl. tisa (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Tiktin, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

MOLÍD s. m. 1. Arbore din familia pinaceelor, înalt pînă la 50 de metri, cu coroana piramidală, tulpina dreaptă, frunzele în formă de ace, de un verde strălucitor; brad, brad-roșu, brad-negru, (regional) molidar (1), molete² (II 1 e)(Picea excelsa). Molidvu (a. 1600-1630). CUV. BĂTR. I, 293. Molifții, brazi ce port răcoarea. ALEXANDRESCU, M. 64. Lîngă biserică sînt doi molizi mari. I. IONESCU, P. 372. Printre brazi, printre molifzi, printre afini și ienuperi. ODOBESCU, S. M, 179. Molidul bătrîn și puternic. COȘBUC, AE. 44. Sub moliftul din dreapta tîrlei ne aștepta masa întinsă. SĂM. III, 122. Porniră împreună într-o pădure deasă de molifți. REBREANU, I. 419. Arare trece o veveriță de pe o cracă de molid pe alta. SADOVEANU, O. X, 465. În curînd au să bată din aripi, asupra molizilor bătrîni, cucoșii sălbatici, id. ib. 572. Nu erau verzi decît cei doi molifți din dreptul ferestrelor. sahia, n. 55, cf. ARGHEZI, V. 17. Printre brazii și molifții înalți și drepți, de un verde-închis, aproape negru, se îndeseau umbrele. V. ROM. IULIE 1954, 36. Să-l încalic să mă duc Cătră sînul munților, La umbra molizilor. POP., ap. GCR II, 306. Cîntă puiul cucului Pe crucea molidvului. ALECSANDRI, P. P. 299. Brazi nalți, molifți uscați. TEODORESCU, P. P. 61. Aduce-și brazi încetinați, Cu molifți alăturați. MÎNDRESCU, L. P. 212. Du-te dor de la izvor Și-mi despică molidu, Nu-mi despica sufletu. DOINE, 101, cf. 98. Cîntă cucul din molizi. RETEGANUL, CH. 32. Sus în vîrful muntelui, în poalele moliftului, E un rîu repede. PĂSCULESCU, L. P. 52, cf. 57. Foaie verde lemn molid Cît e lumea și pămîntu Nu te ie cine ți-e gîndu. ȘEZ. III, 20, cf. IV, 135. 2. (Ban. și sudul Transilv.) Numele mai multor specii de conifere: a) pin (Pinus). ALR I 1949; b) (și în sintagma molid mic, BARCIANU) jep (Pinus pumilio). ALR I 1 947/77, cf. ALR SN III h 626/64; c) tisă ( Taxus baccata). Cf. ALR I 1 923/65, 69, 90, 283. – Pl.: molizi. – Și: molídv, molídf (BARCIANU), molift (pl. molifți și molifzi), (regional) molít (ALR SN III h 623/130), molítv (ib. h 623/105), moliv (ALR I 1 923/283, ALR SN III h 623/310), molím (VÎRCOL, V. .96), molín (H XVIII 40, ALR SN III h 623) s. m. – Cf. alb. m o l i k ë.

PIN², pini, s. m. Arbore din familia coniferelor, cu ace lungi prinse în smoc cîte două, cîte trei sau cîte cinci la un loc pe ramuri; crește la munte și în regiunile nisipoase cu climă temperată, lemnul lui rezistent fiind întrebuințat în construcții (Pinus). V. brad. Doar pinii întunecați înfruntau toamna, tăind între crengile albe și zvelte ale mesteacănilor, umbre severe. C. PETRESCU, S. 169. ◊ (Cu sens colectiv) Ține inelușul meu Și du-te iute cu el în pădurea pinului, în munții Catrinului. PĂSCULESCU, L. P. 260. ◊ Pin maritim = varietate de pin cu lemnul poros și cu trunchiul foarte bogat în rășină, plantat pentru fixarea dunelor de nisip mișcătoare. Cu mîna lui sădise la mormîntul Penelopei doi pini maritimi și o tufă de trandafiri agățători. BART, E. 259.

RĂȘINÓS, -OÁSĂ (< rășină) adj., s. f. pl. 1. Adj. Care conține sau care produce rășină. 2. S. f. pl. (SILV.) Denumire dată unor arbori, arbuști sau subarbuști cu frunze aciculare sau solzoase, de regulă persistente, mai rar căzătoare, dispuse câte una, două sau în mănunchiuri. Inflorescențele mascule au forma unor conuri mici sau a unor mâțișori, iar cele femele sunt conuri lemnoase, pieloase sau cărnoase. Semințele unor specii de r. sunt aripate. Cele mai multe r. formează, singure sau în asociații, păduri întinse, cu o mare valoare economică. Lemnul de r. are o creștere rapidă și se folosește în construcții sau în industria hârtiei și celulozei. Printre cele mai importante specii de rășinoase se numără bradul, pinul, molidul etc. Sin. conifere. 3. Adj. Care are aspectul și proprietățile rășinii; cleios, lipicios.

țepușă sf [At: DOSOFTEI V. S. octombrie 63^v/29 / V: țepuș smn / Pl: ~șe, (reg) ~și, ~șuri sn / E: țeapă + -ușă] 1 Bucată de lemn sau de metal, lungă și ascuțită la un capăt, având diferite întrebuințări Si: par¹, țăruș (6), țeapă (1), țăpoi² (1). 2 Par¹ lung, de 1-2 m, înfipt în pământ, folosit în trecut ca instrument de execuție Si: bold¹ (7), țeapă (2). 3 (Reg) Par¹ ascuțit la capete și înfipt în pământ, în jurul căruia se clădește claia de fân Si: (reg) țepăruie (5), țepărușă, țeporaș (4), țepuie (1). 4 (Reg) Fiecare dintre prăjinile, legate două câte două, care se așază de o parte și de alta în vârful unei clăi, pentru ca vântul să nu împrăștie fânul. 5 (Reg) Țăruș (14). 6 Fiecare dintre cei patru pari¹ care se înfig vertical la extremitățile oplenelor saniei sau în perinoacele carului, servind la sprijinirea încărcăturii Si: mănușă, (reg) mână, răcoanță, țepuie (2), țepușel. 7 Țeapă (12). 8 (Reg) Fiecare dintre țărușii care se înfig în capătul rudițelor sau în fiecare colț al corlatei pentru sprijinirea încărcăturii la căratul grâului sau al fânului. 9 (Trs; Ban) Țăruș cu care se făceau găuri în pământ pentru semănatul porumbului Si: chitonag². 10 (Reg; îf țepuș) Unealtă agricolă de forma unei săpăligi ascuțite Si: (reg) țepar² (3), țeperiguță, țepigă (4). 11 (Reg) Unealtă de forma unei răngi cu vârful lat și tăios, cu care se sparge gheața Si: ceaglă (1). 12 (Ban; Mun) Băț ascuțit, cu vârf de fier cu care se îndeamnă vitele la mers Si: (pop) strămurare. 13 (Reg) Frigare (1). 14-15 (Îljv) La (sau pe) ~ (sau țepuș) Fript în țepușă deasupra jăraticului. 16 (Reg) Un fel de sulă lungă, de obicei de lemn, cu care se fac găuri la opinci, pentru a le strânge în încrețituri cu ajutorui unei curelușe. 17 Fiecare dintre dinții furcii folosite la strânsul fânului, la clăditul șirelor etc. 18 (Trs) Vergea de lemn pe care se întind pieile de oaie sau de miel puse la uscat. 19 (Trs) Vergea de lemn care se împlântă în bucata de slănină, pe partea dinspre șoric, pentru ca aceasta să nu se usuce strâmb. 20 (Reg) Fiecare dintre bețișoarele care susțin fagurii în interiorul stupului Si: (reg) pretcă. 21 (Reg) Bețișor cu care se împinge dopul la pușca de soc. 22 (Mol) Bucată de lemn cu care se răsucește sfoara ce leagă strâns gura sacului. 23 Bucată mică de lemn folosită pentru a astupa o spărtură dintr-un butoi. 24 (Mol; Mun) Țeapă (17). 25 Țeapă (27). 26 (Înv) Așchie de trestie sau de lemn, ascuțită la un capăt, care se folosea ca instrument de tortură Si: țeapă (3). 27 Vârf ascuțit de lemn sau de metal. 28 Fiecare dintre dinții ascuțiți sau dintre vârfurile ascuțite montate pe anumite piese ale unor mașini. 29 (Reg) Țeapă (18) la cereale. 30 (Pop) Ghimpe la plante. 31 (Rar) Frunza îngustă, ascuțită, caracteristică coniferelor Si: ac (23). 32 (Reg) Ardei iute. 33 (Reg) Cotor de porumb rămas pe câmp după tăierea tulpinilor. 34 (Lpl) Fire aspre de barbă Si: țepi¹. 35 (art; îf țepușul) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 36 (art; îaf) Melodie după care se execută țepușul (35). corectat(ă)

SÂNGEORGIU DE PĂDURE, oraș în jud. Mureș, situat în pod. Târnavelor, în zona de confl. a râului Cușmed cu Târnava Mică; 6.635 loc. (2005). Stație de c. f. Expl. de gaze naturale. Expl. și prelucr. lemnului. Centru de confecționare a obiectelor împletite din paie. În arealul orașului, pe vatra fostului sat Bezidu Nou, a fost realizat (1984-1986) un lac de acumulare. Aici se află un arboret ocrotit, în care se remarcă un conifer din fam. cupresacee originar din America de N. Chamaecyparis lawsoniana. Pe terit. orașului S. de P. a fost descoperit un depozit de bronzuri datând din prima Epocă a fierului, iar în perimetrul satului Bezid, vestigiile unei așezări din sec. 4, în care s-au găsit vase din sticlă, o fructieră, un pieptene de os ș.a. S. de P. apare menționat documentar în 1333. Declarat oraș la 22 oct. 2003. Biserică din sec. 14 (azi biserică reformată), în stil gotic, renovată în 1760 și 1935, precum și un castel (1809) în stil neoclasic.

CONIFÉR (< fr., lat. conifer, din conus „con” + fero „a purta”) s. n. (La pl.) Ordin de plante lemnoase cu canale secretoare de rășină, frunze aciculare sau solzoase, în general persistente, flori unisexuate dispuse în conuri și semințe aripate; constituie etajul superior al pădurilor din munții României, avînd importanță în industria lemnului, în construcții etc.; (și la sg.) arbore sau arbust din acest ordin (ex. bradul). Sin. rășinos.

zadă sf [At: ANON. CAR. / V: (îvp) zad sm, ~die², ~dră, (reg) zădar² sm, zeadă / E: mlp daeda (=taeda)] 1 Arbore rășinos, cu tulpina dreaptă, cu frunze lungi în formă de ace (care cad toamna), cu lemn tare, durabil și foarte prețios, care crește în regiunea alpină inferioară Si: (reg) brad-de-vară, brad-roșu, cadrin, cătrin, crin, crin-de-munte, dăcrin, larice, lariș, lariță, rariț, viadă, zăduț (Larix decidua). 2 (Bot; înv) Pin² (Pinus silvestris). 3 Așchie (1) subțire de zadă (1), de brad sau de alt conifer întrebuințată pentru luminat sau pentru aprins focul. 4 (Pop; d. tulpini de plante, diverse obiecte etc.; îe) A fi (uscat) ~ A fi foarte uscat. 5 (Reg) Grămadă de crengi, coji, ogrinji etc. zdrobite, sfărâmate, tocate etc.

BRAD, brazi, s. m. 1. Arbore din familia coniferelor, care crește în zona muntoasă, înalt, cu frunze în formă de ace de culoare verde închis, persistente (Abies alba și pectinata); p. ext. nume generic dat coniferelor. ◊ Apă de brad = a) amestec de apă și ulei extras din frunze de pin, folosit pentru primenirea aerului în camere sau săli; b) băutură alcoolică aromată cu esență din semințe de jneapăn. ◊ Compuse: bradul-ciumei = varietate de jneapăn cu fructe mici (Juniperus intermedia); brad-negru sau brad-roșu = molid. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. ♦ Brad (1) tăiat și împodobit cu globuri, jucării etc. cu prilejul crăciunului sau al anului nou. ♦ Vîrf sau crengi de brad (1) cu care se împodobesc carul și porțile mirilor în timpul nunții. 2. (Art.) Numele unei hore care se joacă, în ajunul nunții, la casa miresei. – Comp. alb. breth.

BRAD, brazi, s. m. 1. Arbore din familia pinaceelor care crește în zona muntoasă, înalt până la 50 m, cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de ace de culoare verde-închis, persistente, cu florile și semințele în conuri (Abies alba); p. gener. nume dat coniferelor. ◊ Apă de brad = a) amestec de apă și ulei extras din frunze de pin, folosit pentru parfumarea încăperilor sau a apei de baie; b) băutură alcoolică aromată cu esență din semințe de ienupăr. ◊ Compuse: bradul-ciumei = varietate de ienupăr cu fructe mici (Juniperus intermedia); brad-negru sau brad-roșu = molid. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. ♦ Brad (1) tăiat și împodobit cu globuri, jucării, bomboane etc. cu prilejul Crăciunului sau al Anului Nou; pom de Crăciun. ♦ Vârf sau crengi de brad (1) cu care se împodobesc carul și porțile mirilor la nuntă. 2. (Art.) Numele unei hore care se joacă, în ajunul nunții, la casa miresei; melodie după care se execută această horă. – Cf. alb. *bradh, bredh.

BRAD, brazi, s. m. 1. Arbore din familia pinaceelor care crește în zona muntoasă, înalt până la 50 m, cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de ace de culoare verde-închis, persistente, cu florile și semințele în conuri (Abies alba); p. gener. nume dat coniferelor. ◊ Compuse: bradul-ciumei = varietate de ienupăr cu fructe mici (Juniperus intermedia); brad-negru sau brad-roșu = molid. ◊ (În sintagma) Apă de brad = a) amestec de apă și ulei extras din frunze de pin, folosit pentru parfumarea încăperilor sau a apei de baie; b) băutură alcoolică aromată cu esență din semințe de ienupăr. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. ♦ Brad (1) tăiat și împodobit cu globuri, jucării, bomboane etc. cu prilejul Crăciunului sau al Anului Nou; pom de Crăciun. ♦ Vârf sau crengi de brad (1) cu care se împodobesc carul și porțile mirilor la nunți. 2. (Art.) Numele unei hore care se joacă, în ajunul nunții, la casa miresei; melodie după care se execută această horă. – Cf. alb. *bradh, bredh.

MĂLÍN s. m. I. (Bot.) 1. (Și în sintagmele mălin alb, lb, mălin negru, BRANDZA, FL. 541, PANȚU, pl.) Arbust sau arbore mic din familia rozaceelor, cu flori mici, albe, puternic mirositoare, dispuse în ciorchine, a cărui scoarță, amară, cu proprietăți astringente, este întrebuințată în medicina populară ; (regional) prun sălbatic (Prunus padus). Iată mintă, săbiuță . . ., sălvie. . . Toate într-un smoc de flori de salcîm, de mălin și de liliac. NEGRUZZI, S. I, 98. Frunză verde ș-un mălin, Prin tufarii de arin, Se rotește coasa bine. BELDICEANU, P. 88. În fund sînt mălinii cu frunze întunecate sub care am plîns în serile triste. PETICĂ, O. 280. Din albele crenguțe de mălin, Petale mici cu palide nervuri Îmi plouă tot parfumul din păduri. CAZiMIR, L. U. 9. Culeseră din pădure ramuri de tei și de mălin cu care împodobiră luntrea. STĂNOIU, C. I. 96. Înălțat în ceru-albastru și senin, Se ridică-n floare albă un mălin. BOTEZ, P. O. 164. Mălinii înfloriți își revărsau miresmele tari asupra cerdacului. SADOVEANU, O. I, 85. ♦ Vișin-turcesc (Prunus mahaleb). Cf. GRECESCU, FL. 197, PANȚU, PL. 2. (Transilv. și Maram. ; și în sintagma mălin roșu) Liliac (Syringa vulgaris). Cf. COTEANU, PL. 13, LB, PANȚU, PL. Liliacul (Syringa vulgaris), numit prin unele locuri mălin roșu, iorgovan, scriuțe, e destul de cunoscut în popor. ȘEZ. XV, 56. Frunză verde de mălin, Plecat-a stîna Dunchii Și cu fratele Bercii. BUD, P. P. 20, cf. 79. Cînd îi ieși din grădină, Rumpe-o creangă de mălină. BÎRLEA, B. 126, cf. ALR I 1 917/100, 170, 223, 350, 381. ◊ (Prin Bucov.) Mălin alb = liliac alb (Syringa vulgaris alba). Cf. PANȚU, pl., BUJOREAN, B. L. (Prin Bucov.) Mălin verde = liliac franțuzesc (Syringa persica). Cf. PANȚU, PL. 3. (Regional ; și în sintagma mălin negru) Lemn-cîinesc (Lygustrum vulgare). Cf. LB, PONTBRIANT, D. Lemnul-cînesc, mălinul negru sau lemnul-cîinelui face niște fructe negre, niște bobițe din cari se capătă un negru pentru boirea vinului. PAMFILE, I. C. 224, cf. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 215, PANȚU, PL. 4. (Regional; și în sintagma mălin alb de pă lemn, BULET. GRĂD. BOT. V, 65) Sirinderică (Philadelphus coronarius). Cf. PONTBRIANT, D. 5. (Regional) Numele a doi arbuști: a) (și în sintagma mălin roșu. DAMÉ, T_,2, 38) verigar (Rhamnus cathartica). Cf. CIHAC, II, 185, DAMÉ, T_.2, 38 ; b) crușîn (Rhamnus frangula). Cf. CIHAC, ii, 185, DDRF. 6. (Regional) Mesteacăn alb (Betula alba). Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 7. (Regional) Salcîm (Robinia pseudacacia). Com. din RUDARI-BĂILEȘTI. 8. (Regional) Năfurică (Artemisia annua). Cf. BULET. GRĂD. BOT. V, 54, PANȚU, PL. 9. (Regional) Numele mai multor specii de conifere: a) brad (Abies alia) (Ștei-Hunedoara). ALR I 1 950/Í16 ; b) (prin Transilv.) pin (Pinus). ALR I 1 949/87, cf. 1 949/138 ; c) jneapăn (Juniperus communis). Vine marea mare, Vine-n tulburare. . . Unda se aduce Lumea s-o îmbuce: Tot mălini, călini, Brazi din rădăcini. MARIAN, Î. 107, cf. ALR I 1 947/138, 320. 10. Compuse: mălin-de-grădină = arbust cu. flori albe sau roșietice, cu fructul o capsulă plină cu numeroase semințe, cultivat la noi ca plantă ornamentală (Deutzia crenata). PANȚU, PL. ; mălin-sălbatic = tulichină (Daphne mezereum). ib. ; mălin-negru = arin-negru (Alnus glutinosa). DDRF ; mălin-roșu = soc (Sambucus nigra). LM. 11. (Suspect, sens etimologic) Zmeur (Rubus-idaeuș). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. II. (Regional, cu sens neprecizat, probabil) Erizipel (Petrestii de Jos-Turda). ALR II/I MN 61, 4 206/250. – Pl.: mălini. – Și: (regional, I 2, 4) mălină s. f. – Derivat regresiv de la mălină¹.

NEWFOUNDLAND [nju:fəndlænd] (TERRA NOVA) 1. Insulă canadiană în Oc. Atlantic, la E de pen. Labrador, la intrarea în G. Sf. Laurențiu; 112,3 mii km². Orașe pr.: Saint John’s, Gander, Buchans. Relief de podiș, modelat de eroziunea glaciară, cu numeroase lacuri. Țărmuri puternic crestate. Păduri de conifere, iar în N vegetație de tundră. Expl. min. de fier, cupru și zinc, Expl. forestiere. Hidroenergie, Pescuit intens. în apele înconjurătoare. Vânătoare de animale cu blănuri scumpe. Descoperită în jurul anului anului 1000 de vikingi, proclamată, în 1713, colonie britanică, N. devine în 1949 o provincie a statului canadian. 2. Provincie în E Canadei, formată din insula cu același nume și partea de NE a pen. Labrador; 405,7 mii km²; 563,6 mii loc. (1997). Centrul ad-tiv: Saint John’s. Expl. de plumb, zinc și min. de fier. Constr. de mașini de transport; prelucr. petrolului și a lemnului. Pescuit.

BRAD sm. 1 🌿 Copac rășinos, totdeauna verde, care crește în pădurile de la munte: e numele generic al tuturor copacilor din familia coniferelor, cum sînt pinul, moliftul, jneapănul, etc.; speța cea mai răspîndită la noi numită ~ sau ~-ALB (Abies pectinala sau Abies alba) are coaja netedă, albă-argintie și o înălțime mijlocie de 15-25 de metri, ajungînd uneori pînă la 35-40 de metri; crengile lui, numite „cetină”, se desprind din trunchiu ca spițele unei roți și sînt acoperite cu niște frunze subțiri, turtite, numite „ace” sau „țepușe”, așezate ca dinții unui pieptene; fructul lui numit „cucuruz (de brad)” e de formă cilindrică și e acoperit cu niște solzi care se desfac și cad jos la maturitate: lemnul lui e des întrebuințat în tîmplărie sau dulgherie, sub formă de scînduri, grinzi, etc. (🖼 572) ¶ 2 Lemnul acestui copac: dulap de ~ ¶ 3 Fig. Un ~ de flăcău, un ~ de Român, despre un om chipeș, înalt și voinic ¶ 4 🌿 ~-ROȘU – MOLIFT ¶ 5 🌿 BRADUL-CIUMEI, varietate de jneapăn de mărime mijlocie (Junipeus intermedia) ¶ 6 Ramură mare de brad, mai adesea împodobită, care se pune la carul sau la poarta caselor miresei în ajunul nunții, sau care se poartă înaintea mirilor, cînd se duc la biserică să se cunune; alte-ori se înfige dinaintea casei unde e un mort, sau e purtată cînd duc mortul la groapă ¶ 7 Un fel de horă ce se joacă la casa miresei, înainte de cununie: joacă flăcăii și fetele ~ul la mireasă (GR.-N.) [comp. alb. bred].

BRAD, brazi, s. m. 1. Arbore din familia coniferelor, înalt, cu frunze de culoare verde-închisă, persistente, în formă de ace și avînd pe partea inferioară două dungi alburii; crește în zona muntoasă (Abies alba sau Abies pectinata); p. ext. nume generic dat arborilor din familia coniferelor. V. pin, molid, ienupăr. Mari bogătani, Fiare flămînde-nsetate De aur, de arginți, de bucate, De păduri de brad. BENIUC, V. 153. La noi sînt codri verzi de brad Și cîmpuri de mătasă. GOGA, P. 12. Din vîrful Carpaților, Din desimea brazilor, Răpezit-am ochii mei. ALECSANDRI, P. II 9. ◊ (Metaforic) Ea încă avea la ce se uita la el; căci era un brad de romînaș. ISPIRESCU, L. 125. ◊ Apă de brad = amestec lichid de apă și ulei extras din frunze de pin, folosit pentru primenirea aerului în camere, săli de spectacole etc. ◊ Compuse: bradul-ciumei = un fel de jneapăn cu fructe mici; brad-negru sau brad-roșu = molid. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. Cu perdelele lăsate Șed la masa mea de brad. EMINESCU, O. I 105. 2. Vîrf sau crengi de brad cu care se împodobește carul sau porțile mirilor în timpul nunții. 3. (Articulat; în forma hora bradului) Numele unei hore care se joacă în ajunul cununiei la casa miresei.

BACĂU 1. Municipiu în E României, pe rîul Bistrița, reșed. jud. cu același nume; 199.769 loc. (1991). Termocentrală și două hidrocentrale (Bacău I și II). Aeroport. Combinat chimic; întrepr. de mașini (constr. și reparații de avioane, constr. de mașini unelte, de utilaje pentru ind. alim., de utilaje agricole), de prelucr. a lemnului (cherestea, mobilă), de celuloză și hîrtie (prima fabrică de hîrtie din Moldova, 1841), textile (țesături de lînă, conf.), de piel. și încălț., mat. de constr., alim. (preparate din carne și lapte, panificație, băuturi alcoolice, bere etc.); poligrafie. Universitate, teatru dramatic și și de păpuși, orchestră simfonică, muzee. Prima mențiune documentară datează din 1408, ca oraș și punct vamal, existența sa fiind însă anterioară întemeierii statului feudal Moldova; important centru comercial. Alexandru, fiul lui Ștefan cel Mare, construiește în 1491 o curte domnească cu biserică (Precista), pentru a-i servi ca reșed. Sediul episcopatului catolic din Moldova. Declarat municipiu în 1968. 2. Jud. în E României, în partea centrală a Moldovei, pe cursul mijlociu al Siretului; 6.606 km²; (2,78 la sută din supr. țării); 743.323 loc. (1991), din care 49,0 la sută în mediul urban; densitate: 103,7 loc./km². Reșed.: municipiul Bacău. Orașe: Buhuși, Comănești, Dărmănești, Moinești, Onești (municipiu), Slănic-Moldova, Tîrgu Ocna. Comune: 79. Relief variat, format dintr-o zonă muntoasă în V (extremitățile sudice ale M-ților Goșmanu și Tarcău, cele estice ale M-ților Ciuc și Nemira și prelungirile nordice ale M-ților Vrancei), una deluroasă în partea centrală, cuprinzînd dealurile subcarpatice și depr. aferente (Depr. Tazlău-Cașin, culmile Berzunț, 990 m, Pietricica, 746 m alt., Oușoru, 753 m alt. ș.a.) și o a treia în E, înglobînd lunca largă a Siretului și Colinele Tutovei (parte componentă a Pob. Bîrladului). Climă temperat-continentală cu variații mari de temperatură și precipitații. Temp. medie anuală oscilează între 2°C în zona montană înaltă și 8-9°C în reg. subcarpatică și pe valea Siretului. Precipitațiile însumează 550 mm anual în zonele colinare și peste 1.100 pe culmile muntoase. Vînturi predominante dinspre N, NV și NE. Rețeaua hidrografică aparține bazinului mijlociu al Siretului, care colectează toate apele din zona carpatică și subcarpatică prin intermediul Trotușului și Bistriței inf. Numeroase lacuri artificiale au fost construite, în scopuri hidroenergetice, pentru alimentare cu apă și irigații, pe rîurile Bistrița (Gîrleni, Lilieci, Șerbănești), Tazlău (Belci), Uz (Poiana Uzului) etc. Resurse naturale: păduri de conifere, zăcăminte de țiței, (Zemeș, Lucăcești, Solonț, Modîrzău, Moinești, Tescani, Geamăna, Dofteana etc.), de cărbune brun (Asău, Comănești, Dărmănești, Leorda), de gaze naturale (Găiceana, Găvănești, Huruiești), de sare gemă (Tîrgu Ocna) și săruri de potasiu (Arșița, Solonț, Stănești, Găleanu); exploatări de gresii (Goioasa, Comănești, Sălătruc ș.a.), de calcar (Solonț, Ștefan cel Mare) și tufuri vulcanice (Cleja, Biribești, Gura Rătăcăului). Izv. minerale carbogazoase, slab sulfuroase, clorurate, bicabornatate sodice, calcice (Slănic-Moldova, Tîrgu Ocna, Moinești). Economia: În 1989, activitatea industrială se desfășura în 48 de întreprinderi, concentrate cu precădere în arealul văii Trotușului. Cele mai importante ramuri ind. (1989): ind. combustibililor (35,6 la sută din prod. globală a jud.), apoi ind. chimică și de prelucr. petrolului, 16,5 la sută (combinatul chimic de la Borzești, combinatul de cauciuc sintetic de la Onești, rafinăriile de la Dărmănești și Onești), ind. energiei electrice și termice (termocentralele Onești, Comănești, Dărmănești și hidrocentralele de la Buhuși, Racova, Gîrleni, Bacău I și II de pe Bistrița, cea de la Galbeni pe Siret și cea de la Poiana Uzului pe Uz), ind. constr. de mașini și de prelucr. metalelor (11,3 la sută), care produce utilaje pentru ind. chimică, ușoară și alim. (Bacău, Onești, Buhuși), mașini unelte, utilaje agricole, avioane, repere pentru utilaj petrolier (Bacău), ind. textilă (Bacău, Buhuși), ind. de expl. și prelucr. lemnului (Agăș, Tîrgu Ocna, Bacău, Comănești), ind. piel. și încălț. (Bacău), celulozei și hîrtiei (Bacău), alim. (zahăr, produse lactate, preparate din carne, băuturi alcoolice, bere etc.). Agricultura, complexă și echilibrată, se bazează în principal pe pomicultură și pe culturi de cîmp, îmbinate cu creșterea animalelor. În 1989, terenurile arabile, (178.628 ha) erau cultivate cu porumb (64.964 ha), grîu și secară (53.550 ha), plante de nutreț (20.567 ha), sfeclă de zahăr plante uleioase, cartofi, legume etc. Pomicultura se practică în special în depr. Tazlău-Cașin (meri, pruni, cireși, peri etc.), iar viticultura pe pantele culmii Pietricica și pe terasele Trotușului și Tazlăului (Parava, Orbeni, Sascut, Urechești Valea Seacă etc.). În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 362,1 mii capete ovine, 191,2 mii capete bovine, 274,4 mii capete porcine, 3.766,4 capete păsări crescute în cadrul unor ferme moderne; apicultură. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară însumează 226 km (191 km linii electrificate), iar cea a drumurilor publice 2.301 km, dintre care 510 km modernizate; aeroport la Bacău. Unități de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): 535 școli generale, 25 licee, un institut de învățămînt superior (universitate), teatru dramatic, teatru de păpuși, orchestră simfonică (la Bacău), muzee, 552 biblioteci, 220 cinematografe, care memoriale etc. Turism. Jud. B. are un potențial turistic ridicat, determinat de varietatea și atractivitatea peisajului geografic și antropic (valea Trotușului cu o succesiune de defilee și bazinete, valea și defileul Uzului cu lacul de acumulare Poiana Uzului, valea Bistriței cu peisajul urbanistic al municipiului Bacău etc.), de monumentele și locurile istorice (cîmpurile de luptă de la Oituz, mănăstirile Cașin, Cireșoaia, biserica din Borzești – ctitorie din 1493-1494 a lui Ștefan cel Mare, biserica Precista din Bacău etc.), de monumente ale naturii codrul secular de la Runc, parcul dendrologic de la Hemeiuș, unde se află și un relict terțiar – Ginkobiloba), precum și de prezența stațiunilor balneoclimaterice Slănic-Moldova, Tîrgu Ocna ș.a. Indicativ auto: BC.

BRAȘOV 1. Depresiunea ~, depr. intracarpatică, de origine tectono-erozivă, situată pe Olt, și afl. săi Bîrsa și Rîul Negru, limitată de M-ții Bodoc și Baraolt la N, de M-ții Ciucaș, Bîrsei, Bucegi și Piatra Craiului la S, de M-ții Vrancei la E și Perșani la V. Supr.: c. 1.800 km². Relief de piemonturi, șesuri, terase și lunci. Culturi de cereale, cartofi, sfeclă de zahăr etc. Creșterea animalelor. Subdiviziuni: compartimentul vestic (Țara Bîrsei), compartimentul central (Depr. Sfîntu Gheorghe) și compartimentul estic (Depr. Tîrgu Secuiesc). 2. Municipiu în depr. cu același nume, la poalele masivelor Tîmpa, Postăvaru și Piatra Mare, reșed. jud. omonim; 355.593 loc. (1991). Nod feroviar și rutier. Pr. centru politico-ad-tiv, cultural-științific, de transport și al doilea centru industrial al țării. Constr. de mașini (tractoare, autocamioane de mare tonaj, cu motor Diesel de 215 C.P., mașini unelte pentru prelucr. metalelor); întreprindere de rulmenți; ind. chimică (produse cosmetice, locul 2 pe țară, după București, articole tehnice din cauciuc, vopsele). Ind. de prelucr. petrolului, mat. de constr. (prefabricate din beton, produse refractare), de prelucr. lemnului (mobilă, placaje, furnire, cherestea), piel. și încălț., textilă (stofe, tricotaje), ind. alim. și poligrafică. Universitatea „Transilvania”, cu nouă facultăți, două colegii tehnice, teatru de stat, filarmonică, muzeu județean. Monumente istorice: turnurile și bastioanele vechilor fortificații (Turnul Alb, 1494; Turnul Negru, sec. 15; Bastionul Țesătorilor, 1425-1436 ș.a.), Biserica Sf. Bartolomeu, în stil gotic timpuriu (sec. 13, refăcută în sec. 15), Biserica Neagră, în stil gotic (c. 1385-c. 1476) cu o vastă colecție de covoare orientale, Casa Sfatului (sec. 14-18, azi muzeu), Biserica Sf. Nicolae din Șchei (sec. 18) etc. Numeroase case de locuit și biserici din sec. 16-18. Menționat documentar la 1235 (în „Catalogul Ninivensis”) sub denumirea de „Corona”, dar cu o existență anterioară. Pr. centru meșteșugăresc și comercial din S Transilvaniei, B. a întreținut strînse relații comerciale cu Țara Românească și Moldova. În sec. 16 a devenit un important centru cultural românesc (activitatea tipografică a diaconului Coresi, școala de la Biserica Sf. Nicolae din Șchei) și săsesc (umanistul J. Honterus). La B. se organizează primul liceu umanist din țară (1541). În 1546 ia ființă prima moară de hîrtie din țară. Aici au funcționat (începînd din 1788 și 1834) două școli elementare românești și un liceu înființat de Andrei Șaguna (1850) și au apărut din 1838 „Gazeta de Transilvania” și „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, care au contribuit la închegarea și dezvoltarea conștiinței naționale a poporului român. Centru al Revoluției de la 1848-1849; la 12/24 mai 1848 emigranții moldoveni la B. au elaborat, sub conducerea lui M. Kogălniceanu, programul revoluționar „Prințipiile noastre pentru reformarea patriei”. Populația orașului a participat activ la evenimentele revoluționare ce au premers Marea Unire de la 1918. În perioada interbelică, B. a cunoscut o importantă dezvoltare economică și culturală. La 15 nov. 1987, în ziua în care aveau loc alegeri de deputați în Marea Adunare Națională, muncitorii uzinelor de autocamioane și de tractoare, la care s-au raliat și muncitori de la alte întreprinderi, precum și o mare parte a populației orașului, au manifestat violent împotriva condițiilor extrem de grele de viață și de muncă impuse de regimul comunist și de dictatura ceaușistă. Revolta a fost înăbușită cu brutalitate de forțele de represiune, iar liderii ei întemnițați sau exterminați. În dec. 1989, B. a fost unul dintre centrele Revoluției. Între 1950 și 1968 (cînd orașul a fost declarat municipiu), B. s-a numit Orașul Stalin. Din 1968 reședința jud. cu același nume. 3. Jud. în partea centrală a României, în interiorul arcului carpatic, pe cursul mijlociu al Oltului; 5.351 km² (2,25% din supr. țării); 685.117 loc. (1991), din care 77,0% în mediul urban; densitate: 129 loc/km². Reșed.: municipiul Brașov. Orașe: Codlea, Făgăraș (municipiu), Predeal, Rîșnov, Rupea, Săcele, Victoria, Zărnești. Comune: 43. Relief variat: în S și SE o zonă montană, cu alt. ce depășesc frecvent 2.000 m, cuprinde sectoarele M-ților Făgăraș (vf. Moldoveanu, 2.544 m – cel mai înalt din țară), Piatra Craiului, Bucegi și Ciucaș, în NV o reg. colinară reprezentată prin Pod. Hîrtibaciului (500-650 m alt.), iar spațiile central-nordice, vestice și estice sînt ocupate aît de mari arii depresionare, numite „țări” (Depr. Făgărașului sau Țara Oltului, Depr. Brașov sau Țara Bîrsei), cît și de depr. de mai mică extindere (Depr. Baraolt, Depr. Homoroadelor ș.a.). Ca unități aparte sînt M-ții Perșani, Țaga și M-ții Bîrsei, aceștia din urmă incluzînd masivele Postăvarul (1.799 m) și Piatra Mare (1.844 m). Climă temperat-continentală, moderată, cu temp. medii anuale de -2,5°C în zonele montane înalte, 7,5°C în reg. dealurilor piemontane și 8,2°C în depr. Iarna în depr. se produc frecvente inversiuni de temp. determinînd scăderi bruște (la 25 ian. 1942, la Bod, s-au înregistrat -38,5°C, minima absolută din țară). Precipitații medii între 600 și 700 mm anual. Vînturi dominante dinspre NV și V. Rețeaua hidrografică este bine organizată, majoritatea rîurilor mici fiid colectate de Olt, ce străbate jud. pe 210 km. În mare măsură cursul Oltului este regularizat, iar energia apelor lui folosită în hidrocentralele din aval de Făgăraș. Afl. pr.: Ghimbășel, Bîrsa, Șercaia, Sîmbăta, Viștea, Ucea. Resurse naturale: păduri de conifere, calcare (Codlea, Cristian, Rîșnov, Zărnești ș.a.), bazalte (Racoș, Hoghiz, Bogata Olteană), tufuri vulcanice (Cața, Drăușeni, Veneția de Jos), argile caolinoase (Cristian, Holbav), gresii (Teliu), gnaise, dolomite, nisipuri, pietrișuri etc. O bogăție aparte o reprezintă apele minerale clorosodice, iodobromurate, sulfuroase care apar sub formă de izvoare la Rodbav, Zizin, Perșani, Homorod. Economia: Industria are ca pr. ramură constr. de mașini și prelucr. metalelor (51,5% din prod. globală ind. a jud., 1989) care produce tractoare (Brașov, Codlea), autocamioane de mare tonaj, utilaj petrolier și energetic, mașini și utilaje agricole, motoare electrice, mașini-unelte pentru prelucr. metalelor, rulmenți, cabluri de oțel (Brașov), motoplanoare și elicoptere (Ghimbav), echipament electric de bord pentru autovehicule (Săcele), biciclete și motociclete (Tohanu Nou-Zărnești), scule (Rîșnov) ș.a. Celelalte ramuri ind. mai produc: energie electrică (termocentralele Brașov, Făgăraș, Victoria și hidrocentralele Făgăraș, Voila, Zărnești și Viștea), îngrășăminte chim., amoniac, acid azotic și sulfuric, vopsele și coloranți, mase plastice, articole tehnice din cauciuc, cosmetice (Brașov, Făgăraș, Victoria, Codlea, Rîșnov), celuloză și hîrtie (Zărnești, Ghimbav), mat. de constr. (prefabricate din beton, ciment, var, cărămidă, teracotă etc.) la Brașov, Hoghiz, Cristian, Racoș, Feldioara, Timișu de Jos, mobilă, furnire, placaje și cherestea (Brașov, Codlea, Săcele, Zărnești, Cristian, Șercaia, Homorod, Rupea), stofe, tricotaje, conf., covoare (Brașov, Codlea, Hărman), articole din piele (Brașov), produse alim. (preparate din carne și lapte, produse zaharoase, paste făinoase, zahăr, băuturi răcoritoare și alcoolice etc.). Agricultura se caracterizează prin predominarea sectorului zootehnic și prin cultura plantelor tehnice (sfeclă de zahăr, cartofi, in, plante furajere etc.). În 1989, din totalul terenurilor arabile (118.607 ha), 23.816 ha erau cultivate cu grîu și secară, 19.258 ha cu orz și orzoaică, 17.351 ha cu porumb, apoi ovăz, legume, cartofi, sfeclă de zahăr etc. Pomicultura, în cadrul căreia predomină prunii și merii, este mai dezvoltată în zona dealurilor din Pod. Hîrtibaciului, în apropiere de Rupea, și în zona de contact a depr. cu ramura muntoasă din sud (Lisa, Recea, Drăguș). În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 158,3 mii capete bovine, 368,6 mii capete ovine, 232,9 mii capete porcine; avicultură și apicultură. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară însumează 333 km (166 km linii electrificate), municipiul B. fiind unul dintre cele mai importante noduri feroviare din țară. Lungimea drumurilor este de 1.348 km, din care 395 km sînt modernizate. Prin jud, trec șoselele internaționale E 60 (Sighișoara-Brașov-Predeal) și E 68 (Sibiu-Brașov). Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): Universitate și două colegii tehnice, trei teatre (dramatic, muzical, de păpuși), o filarmonică („Gheorghe Dima”), 207 școli generale, 34 licee, 576 biblioteci, muzee, case memoriale etc. Turism. Jud. B. are un potențial turistic ridicat, legat de varietatea și frumusețea peisajului montan, cu numeroase trasee turistice, cabane (Trei Brazi, Diham, Susai, Gîrbova, Piatra Mare, Postăvarul etc.), mijloace de transport pe cablu și posibilități de alpinism, de nenumăratele monumente istorice și de arhitectură (cetățile de la Făgăraș, Brașov, Rîșnov, Rodbav, Rupea, Homorod, Prejmer, Feldioara, Cincșor, castelele medievale de la Bran, Hoghiz, Racoș, turnurile și bastioanele vechilor fortificații, Casa Sfatului, Biserica Neagră ș.a. din Brașov), de stațiunile climaterice și balneoclimaterice (Poaina Brașov, Predeal, Timușu de Jos, Rodbav, Sîmbăta de Jos, Zizin, Perșani), de monumentele naturii de la Dumbrava Vadului (poienile de narcise), Racoș (coloane de bazalt), Cristian (pădurea de stejari seculari) etc. Indicativ auto: BV.