ipso facto loc. adv.

IPSO FACTO loc. adv. prin chiar acest fapt, înțeles de la sine, implicit. (< lat. ipso facto)

opsă, adv. – 1. Desigur, firește. 2. Doar, numai: „Opsă l-au vădzut alaltăieri” (Săcel, Sat Șugatag); „Opsă doară n-oi mere eu pe-acolo” (Ieud 1987). Termenul circulă doar în Transilvania și Maramureș. – Posibil din lat. ipse, -um, ipso (facto) „implicit; prin însăși acest fapt” (Țurcanu).

ipso facto (lat.) loc. adv.

ipso facto adv. prin faptul însuș, chiar în fapt.

opsă, adv. – (reg.) 1. Desigur, firește. 2. Doar, numai: „Opsă l-au vădzut alaltăieri” (Săcel, Sat Șugatag); „Opsă doară n-oi mere eu pe-acolo” (Ieud, 1987). (Trans., Maram.). – Posibil din lat. ipse, -um, ipso (facto) „implicit; prin însăși acest fapt” (Țurcanu); din op „de folos” (< lat. opus) + să (MDA).

EXISTENȚĂ. Subst. Existență, fire, ființă, ființare; realitate, dat, realitate obiectivă, realitate înconjurătoare, natura înconjurătoare, materialitate; natură, mediu, ambianță. Viață, viețuire, trai, trăire, trăit; coexistență, conviețuire; supraviețuire, dăinuire, subzistare (livr.), subzistență, durabilitate, trăinicie, viabilitate; continuare, persistență, perpetuare; veșnicie, vecie, eternitate, perenitate, infinit, nemurire, viață fără de moarte. Naștere, apariție, început, înființare, zămislire. Evoluție, dezvoltare, devenire, creștere. Prezent, actualitate. Trecut, anterioritate, istorie. Viitor, posterioritate. Ontologie. Ontolog, ontologist. Adj. Existent, în ființă, real, prezent, obiectiv, efectiv, faptic, adevărat, autentic; viu, viețuitor (înv. și pop.), trăitor (rar); material; existențial (livr.), ontic (livr.), ontologic; viabil (livr.), trainic, durabil, indestructibil; persistent, perpetuu; veșnic, pe vecie, dăinuitor, subzistent (livr.), etern, peren (fig.), vivace (livr.), nemuritor, nepieritor, fără de moarte; permanent, continuu, neîncetat, necurmat (pop.), necontenit, neîntrerupt. Actual, prezent. Vb. A exista, a fi, a via (livr.), a avea ființă (pe lume), a fi (a sta, a se ține) în ființă, a ființa (rar), a fi în viață; a se afla; a trăi, a viețui, a-și trăi viața, a se manifesta; a dăinui, a dura, a subzista (livr.); a continua, a se perpetua, a persista, a se menține, a rămîne, a veșnici (înv. ), a înveșnici (înv.), a supraviețui. A se naște, a veni pe lume, a căpăta viață; a se ivi,. a apărea; a evolua, a se dezvolta, a crește, a deveni. A menține în viață; a da viață, a imortaliza, a nemuri (rar), a înnemuri (înv.). Adv. De fapt, în realitate, într-adevăr, ipso facto; dintotdeauna; (în mod) permanent, fără sfîrșit, fără istov (pop.). V. anterioritate, creștere, naștere, permanență, posterioritate, prezent, simultaneitate, trecut.

ipso facto (lat.) loc. adv.

Ipso facto (lat. „Prin însuși acest fapt”) – formulă frecvent folosită, atît în scris cît și în vorbire, cu înțelesul de: „Chiar prin aceasta”, sau „în virtutea faptului însuși”.

IPSO FACTO (lat.) = Prin faptul însuși. Acela care a lovit pe tatăl său ipso facto e vinovat.

ópsă, adv. (reg.) 1. Desigur, firește: „Opsă doară n-oi mere eu pe-acolo” (Ieud, 1987). 2. Doar, numai: „Opsă l-au vădzut alaltăieri” (Săcel). (Trans., Maram.). – Posibil din lat. ipse, -um, ipso (facto) „implicit; prin însăși acest fapt” (Țurcanu); din op „de folos” + să (MDA).