NAS, nasuri, s. n. 1. Parte proeminentă a feței, situată între obraji, frunte și gură, servind ca organ al respirației și al mirosului. ◊ Loc. adv. Sub (sau, rar, în) nasul cuiva sau sub nas = în imediata apropiere, în față, sub ochii cuiva. (În legătură cu verbe ca „a vorbi”, „a cânta” etc.) pe nas = cu timbru nazal. ◊ Expr. A avea nas sau a-și ridica nasul = a îndrăzni, a cuteza. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a deveni prea îndrăzneț, a se obrăznici. A (nu-) și cunoaște (sau vedea, ști) lungul nasului = a (nu-) și da seama cât e în stare să facă cu puterile proprii; a (nu-) și da seama de măsura pe care trebuie s-o păstreze față de alții; a (nu) se comporta cuviincios. (Fam.) A-i cădea (sau a-i pica) nasul cuiva = a-și pierde îndrăzneala sau îngâmfarea, a rămâne rușinat, umilit. (Fam.) Nu-ți cade (sau pică) nasul dacă... = nu ți se întâmplă nimic, nu-ți pierzi demnitatea dacă... Nu-i ajungi (nici) cu prăjina la nas = e foarte încrezut. (A umbla sau a fi, a se ține) cu nasul (pe) sus = a (fi) încrezut, sfidător. A strâmba din nas = a fi nemulțumit. A da nas (cuiva) = a îngădui prea multe (cuiva). A tăia (sau a scurta) nasul (cuiva) sau a da (cuiva) peste nas = a pedepsi, a rușina, a umili, a pune la locul lui (pe cineva). A-i scoate (cuiva ceva) pe nas = a-i reproșa (cuiva ceva) (cu răutate). A (nu) fi (sau face) de nasul cuiva = a (nu) fi potrivit cu cineva, a (nu) corespunde cuiva, a (nu) fi pentru cineva, a (nu) i se cuveni cuiva. A-i veni (cuiva) muștarul la nas sau a-i tremura (cuiva) nasul = a se supăra; a se enerva, a se înfuria. A fi cu nasul de ceară = a fi foarte susceptibil. A lăsa (sau a pune) nasul în jos sau în pământ = a se rușina, a se simți vinovat. A se întoarce (de undeva) cu nasul în jos = a se întoarce rușinat. (Fam.) Să-ți fie în nas! = să-ți fie rușine! (Fam.) A-și băga (sau a-și vârî) nasul în ceva (sau undeva, în toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca într-o afacere, într-o problemă (care nu-l privește). A duce (sau a purta) de nas (pe cineva) = a) a domina, a stăpâni, a conduce (pe cineva), determinându-l să facă ceva (care nu este în interesul său); b) a amăgi, a înșela (pe cineva). A scoate panglici pe nas = a exagera; a minți. A(-i) trece (cuiva) pe la (sau pe lângă) nas = a(-i) trece pe dinaintea ochilor; a pierde un prilej favorabil. A da (cuiva) cu ceva pe la nas = a tenta (pe cineva). (Fam.) A arunca (cuiva ceva) în nas = a spune (cuiva ceva) direct, fără menajamente. A-i râde cuiva în nas = a râde cuiva în față, bătându-și joc de el. (Fam.) A-i ieși (sau a-i da) pe nas = a o păți, a i se înfunda. (Fam.) A(-i) întoarce nasul (cuiva) = a ignora ostentativ (pe cineva), a întoarce spatele (cuiva). A trânti (sau a închide cuiva) ușa în nas = a) a refuza să primească (pe cineva); b) a pleca supărat de la cineva, închizând ușa cu putere. A se împiedica de nas = avea nasul excesiv de lung. A nu vedea de nas = a fi neatent. A nu vedea mai departe decât lungul nasului = a fi mărginit. A da cu nasul (pe undeva) = a trece (pe undeva) în grabă sau întâmplător. (Fam.) A-și arăta sau a(-și) scoate nasul (la iveală) = a apărea, a se înfățișa. A da nas(ul) cu cineva = a se întâlni cu cineva pe neașteptate (și fără a dori). (A se întâlni) nas în nas (cu cineva) = (a se întâlni) față în față (cu cineva). Nu miroase a nas de om = nu e faptă de om vrednic. (Ir.) Îi curge untura (sau grăsimea) pe nas = e foarte slab. ♦ Fig. Miros dezvoltat, fin; simț de orientare în împrejurări dificile, capacitate de intuire exactă a unei situații. ♦ (Rar) Față, obraz, cap. 2. Proeminență a unei piese, care servește la fixarea piesei într-o anumită poziție sau la ghidarea, ridicarea sau distanțarea unei alte piese. 3. Partea anterioară a fuzelajului unui avion sau a corpului unei nave. – Lat. nasus.

NAS, nasuri, s. n. 1. Parte mediană proeminentă a feței, situată între frunte și gură, servind ca organ al respirației și al mirosului. ◊ Loc adv. Sub (sau, rar, în) nasul cuiva sau sub nas = în imediata apropiere, în fața, sub ochii cuiva. (în legătură cu verbe ca „a vorbi”, „a cânta” etc.) Pe nas = cu timbru nazal. ◊ Expr. A avea nas sau a-și ridica nasul = a îndrăzni, a cuteza. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a deveni prea îndrăzneț, a se obrăznici. A (nu-)și cunoaște (sau vedea, ști) lungul nasului = a (nu-)și da seama cât e în stare să facă cu puterile proprii; a (nu-)și da seama de măsura pe care trebuie s-o păstreze față de alții; a (nu) se comporta cuviincios. (Fam.) A-i cădea (sau a-i pica) nasul cuiva = a-și pierde îndrăzneala sau îngâmfarea, a rămâne rușinat, umilit. (Fam.) Nu-ți cade (sau pică) nasul dacă... = nu ți se întâmplă nimic, nu-ți pierzi demnitatea dacă... Nu-i ajungi (nici) cu prăjina la nas = e foarte încrezut. (A umbla sau a fi, a se ține) cu nasul (pe) sus = a (fi) încrezut, sfidător. A strâmba din nas = a fi nemulțumit. A da nas (cuiva) = a îngădui prea multe (cuiva). A tăia (sau a scurta) nasul (cuiva) sau a da (cuiva) peste nas = a pedepsi, a rușina, a umili, a pune la locul lui (pe cineva). A-i scoate (cuiva ceva) pe nas = a-i reproșa (cuiva ceva) (cu răutate). A (nu) fi (sau face) de nasul cuiva = a (nu) fi potrivit cu cineva, a (nu) corespunde cuiva, a (nu) fi pentru cineva, a (nu) i se cuveni cuiva. A-i veni (cuiva) muștarul la nas sau a-i tremura (cuiva) nasul = a se supăra; a se enerva, a se înfuria. A fi cu nasul de ceară = a fi foarte susceptibil. A lăsa (sau a pune) nasul în jos sau în pământ = a se rușina, a se simți vinovat. A se întoarce (de undeva) cu nasul în jos = a se întoarce rușinat. (Fam.) Să-ți fie în nas! = să-ți fie rușine! (Fam.) A-și băga (sau a-și vârî) nasul în ceva (sau undeva, în toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca într-o afacere, într-o problemă (care nu-l privește). A duce (sau a purta) de nas (pe cineva) = a) a domina, a stăpâni, a conduce (pe cineva), determinându-l să facă ceva (care nu este în interesul său); b) a amăgi, a înșela (pe cineva). A scoate panglici pe nas = a exagera; a minți. A(-i) trece (cuiva) pe la (sau pe lângă) nas = a(-i) trece pe dinaintea ochilor; a pierde un prilej favorabil. A da (cuiva) cu ceva pe la nas = a tenta (pe cineva). (Fam.) A arunca (cuiva ceva) în nas = a spune (cuiva ceva) direct, fără menajamente. A-i râde cuiva în nas = a râde cuiva în față, bătându-și joc de el. (Fam.) A-i ieși (sau a-i da) pe nas = a o păți, a i se înfunda. (Fam.) A(-i) întoarce nasul (cuiva) = a ignora ostentativ (pe cineva), a întoarce spatele (cuiva). A trânti (sau a închide (cuiva) ușa în nas = a) a refuza să primească (pe cineva); b) a pleca supărat de la cineva, închizând ușa cu putere. A se împiedica de nas = a avea nasul excesiv de lung. A nu vedea de nas = a fi neatent. A nu vedea mai departe decât lungul nasului = a fi mărginit. A da cu nasul (pe undeva) = a trece (pe undeva) în grabă sau întâmplător. (Fam.) A-și arăta sau a(-și) scoate nasul (la iveală) = a apărea, a se înfățișa. A da nas(ul) cu cineva = a se întâlni cu cineva pe neașteptate (și fără a dori). (A se întâlni) nas în nas (cu cineva) = (a se întâlni) față în față (cu cineva). Nu miroase a nas de om = nu e faptă de om vrednic. (Ir.) Îi curge untura (sau grăsimea) pe nas = e foarte slab. ♦ Fig. Miros dezvoltat, fin; simț de orientare în împrejurări dificile, capacitate de intuire exactă a unei situații. ♦ (Rar) Față, obraz, cap. 2. Proeminență a unei piese, care servește la fixarea piesei într-o anumită poziție sau la ghidarea, ridicarea sau distanțarea unei alte piese. 3. Partea anterioară a fuzelajului unui avion sau a corpului unei nave. – Lat. nasus.

NAS, nasuri, s. n. 1. Parte proeminentă a feței, între frunte și gură, servind la respirație și ca organ al mirosului. Apoi, măi băieți, să vă jucați, dar să nu vă bateți așa: că uite, tu Țilică, ți-ai turtit nasu. BUJOR, S. 174. Nasul îi era cam adus. ISPIRESCU, U. 28. Curteanul cel care sta lîngă căpătîiul califului apropie de nasul adormitului un burete înmuiat în oțet de trandafir. CARAGIALE, P. 132. ◊ Expr. A avea nas, a-și ridica nasul sau a-i da (cuiva) nasul = a îndrăzni, a cuteza. De i-a mai da lui nasul să mai miroase pe-aici, apoi las’! CREANGĂ, P. 28. Gospodarii buni... nu-și rădică nasul mai sus decît se cuvine. ALECSANDRI, T. I 165. A-și lua nasul la purtare v. lua. A-și cunoaște (sau vedea) lungul nasului = (mai ales în construcții negative) a-și da seama cît e în stare să facă cu cunoștințele sau cu puterile proprii; a-și da seama de măsura pe care trebuie s-o păstreze față de alții; a nu se obrăznici. Viindu-i cu greață de atîta cutezare, vru... să-i arate că nu-și cunoaște lungul nasului. ISPIRESCU, U. 109. A-i cădea nasul= a-și pierde cutezanța, îngîmfarea. Nu-i ajungi cu prăjina la nas = e foarte încrezut, îngîmfat. (A umbla, sau a fi, a se ține) cu nasul (pe) sus = (a fi) înfumurat, încrezut; a-și da importanță. A strîmba din nas v. strîmba. A da (cuiva) nas = a îngădui (cuiva) prea multe,a lăsa sau a încuraja pe cineva să se obrăznicească. Tu le dai nas și le ții hangul. CREANGĂ, A. 39. A tăia (sau a scurta) nasul (cuiva) = a) a pedepsi pe cineva desfigurîndu-l prin mutilarea nasului. Întîmpinînd pre Joldea, îl birui, și prinzîndu-l îi tăie nasul. NEGRUZZI, S. I 444; b) a pune la locul lui (pe cineva), a pune capăt îngîmfării sau obrăzniciei (cuiva). Ca să-i taie nasul, îi răspunsă: Ba mai bine să mori tu! ȘEZ. III 27. A da (cuiva) peste nas = a pune (pe cineva) la locul lui; a spune (cuiva) vorbe aspre pentru a-l pune la punct. (Neobișnuit) A-i trece pe sub nas = a-i reproșa. Văd că mă socotiți ahtiat după averi și milioane, cum mi-a trecut-o aceasta pe sub nas și prietenul Zaharia. C. PETRESCU, R. DR. 178. Nu-i (sau nu face) de nasul tău (lui etc.) = nu meriți, e mai presus de ceea ce ți se cuvine. Îmi aduce... două sticle de lichior... – De unde le găsiși, mă urîtule? – întreb – astea nu sînt de nasul tău! C. PETRESCU, Î. II 124. (A fi) ca de nasul tău (lui etc.) = (a fi) potrivit cu... Îți dau o parohie așa, ca de nasul sfinției-tale. STĂNOIU, C. I. 39. A-i veni muștarul la nas = a se mînia, a se supăra. A-i tremura nasul = a fi supărat; a se enerva. A fi cu nasul de ceară = a fi extrem de susceptibil. A lăsa (sau a pune) nasul în jos (sau în pămînt) = a se rușina, a se simți vinovat. George puse nasul în pămînt și tăcu. REBREANU, I. 24. A se întoarce (de undeva) cu nasul în jos = a se întoarce rușinat, cu coada între picioare; a se întoarce supărat, mofluz. Ce-aș mai rîde să te văz întorcîndu-te cu nasul în jos! ISPIRESCU, L. 15. Să-ți fie în nas! = să-ți fie rușine! A-și băga (sau a-și vîrî) nasul în ceva (undeva sau în toate) = a se amesteca în ceva (undeva sau în toate). Pretutindenea vîrîndu-și nasul, au venit la acest... izvor. ȚICHINDEAL, F. 32. Nu-ți vîrî nasul unde nu-ți fierbe oala. A duce, a purta sau, rar, a tîrî de nas (pe cineva) = a determina (pe cineva) să facă tot ce voim; a amăgi, a înșela. Nu e om să se lase dus de nas. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 306. Pre dînsul amorul nu-l tîrîie de nas. NEGRUZZI, S. I 63. A scoate panglici pe nas = a) a face scamatorii; b) a minți, a înșela. A pune (cuiva) belciug de (sau în, la) nas v. belciug. (A-i) rîde (cuiva) în nas v. rîde. A trece (cuiva) pe la (sau pe lîngă) nas = a) a trece ceva pe dinaintea ochilor cuiva, a amăgi; b) a scăpa ceva din mînă, a pierde un prilej favorabil. A da (cuiva) cu ceva pe la nas = a tenta (pe cineva). A lua (cuiva, ceva) de sub (sau de la, de lîngă) nas = a lua cuiva ceva din față, din apropiere. Mama... i-a luat farfuria de sub nas. SAHIA, N. 57. A-i scoate (cuiva ceva) pe nas = a-i reproșa cuiva ceva, a-i face imputări (amintindu-i de serviciile pe care i le-a făcut altădată). A zvîrli sau a arunca (cuiva ceva) în nas = a reproșa, a spune direct, fără înconjur, fără menajamente. Ce te ții, mă, după mine? – răcni oșteanul tare, înturnîndu-se și zvîrlindu-i vorbele în nas. SADOVEANU, O. VI 127. A-i ieși (sau a-i da cuiva ceva) pe nas = a o păți în urma unei întîmplări. Las’dacă nu i-a da odihna pe nas, zise boierul în gîndul său. CREANGĂ, O. A. 206. Bine, bine! cercați voi marea cu degetul, dar ia! să vedem, cum i-ți da de fund? Vă vor ieși ele toate aceste pe nas. id. P. 260. A da (pe cineva) cu nasul de ceva = a duce, a împinge, a obliga (pe cineva) să vadă un lucru pe care nu-l găsea, nu-l vedea, sau un lucru rău pe care l-a făcut. A trînti (sau a închide) cuiva ușa în nas = a) a goni, a expedia; a refuza să primești pe cineva; b) a pleca mînios închizînd ușa cu putere. A nu vedea de nas = a fi neatent; a nu fi în stare să vadă ceva. A nu vedea mai departe decît lungul nasului = (despre oameni) a fi mărginit. A da cu nasul (pe undeva) = a trece (pe undeva) întîmplător, de formă. A-și arăta nasul = a se înfățișa, a apărea. Predescu nu vroia să-și arate nasul pe peron. POPA, V. 210. A-și scoate nasul = a ieși. A da nas(ul) cu cineva = a se întîlni cu cineva; a avea curajul, îndrăzneala de a se întîlni cu cineva. (A se întîlni) nas în nas (cu cineva) = (a se întîlni) față în față (cu cineva). Nu miroase a nas de om = nu e faptă de om vrednic, de ispravă. Să umblați numai așa frunza frăsînelului... și să vă lăudați că sînteți feciori de crai, asta nu miroasă a nas de om. CREANGĂ, P. 188. A vorbi (sau a cînta etc.) pe nas = a vorbi (sau a cînta etc.) fonfăit. Matache, în capul mesii, cînta pe nas. CARAGIALE, O. III 13. Un bondar rotund în pîntec Somnoros pe nas ca popii glăsuiește-ncet un cîntec. EMINESCU, O. I 87. (Ironic) Îi curge untura (sau grăsimea) pe nas = e foarte slab. ♦ Simțul mirosului; fig. simț pentru realitatea înconjurătoare. Copoiul are nas. ◊ Expr. A avea nas de prepelicar = a presimți, a intui exact o situație. 2. Proeminență a unei piese servind pentru a o fixa într-o anumită poziție, pentru a o distanța de altă piesă etc.; cioc. 3. Partea din față a fuzelajului unui avion.

SCOATE, scot, vb. III. Tranz. I. (În opoziție cu băga; folosit și absolut) 1. A lua ceva dintr-o cantitate mai mare, dintr-un anumit loc sau din locul unde se află. Fiul pașei din Ianina de la piept o floare scoate. COȘBUC, P. I 62. Atunci scoase apă din fîntînă cu o vadră. RETEGANUL, P. IV 48. Începură a scoate din lada babei valuri de pînză. CREANGĂ, P. 14. A doua zi profesorul veni și... scoase din sîn o broșură cartonată cu hîrtie pestriță. NEGRUZZI, S. I 7. ◊ Fig. Scoate-o lume ca din basme În lumini de felinare – Umple noaptea de fantasme Neclintite și bizare. TOPÎRCEANU, B. 70. Parcă-l văd pe astronomul cu al negurii repaos, Cum ușor, ca din cutie, scoate lumile din chaos. EMINESCU, O. I 140. ◊ Expr. A scoate apă (sau lapte) din piatră (seacă) = a face lucruri neobișnuite, imposibil de realizat, dovedind vrednicie, istețime mare. Spuse zmeul bătrînei numai la ureche ca să nu mai tragă nădejde de oi, că acum fu Stan Bolovan la stînă, care e așa de tare, de scoate apă din piatră. RETEGANUL, P. IV 17. Noi însă, pre limba noastră a strămoșească, zicem unui... om că este romîn dezghețat care scoate lapte dulce din piatră seacă. ISPIRESCU, U. 89. A-și scoate în farfurie = a se servi din mîncare, a lua mîncare, a-și pune în farfurie. Își scotea a doua oară în farfurie. C. PETRESCU, Î. I 95. ◊ Refl. pas. Un puț cu furcă, adică o groapă adîncă de unde se scoate apă cu burduful. ODOBESCU, S. III 16. 2. A extrage dintr-un spațiu sau dintr-un înveliș, pentru a elibera sau a utiliza. Să știi că din bute nu vei ieși pînă ce nu te-a scoate Mandalina mea. RETEGANUL, P. V 72. Îl scoase din sicriu și, cum îl luă în brațe, tăcu. ISPIRESCU, L. 146. Să ieși din raclă cînd te-a scoate bunica din groapă. CREANGĂ, P. 323. ◊ Expr. A scoate castanele din foc (sau din spuză) cu mîna altuia v. castană. ◊ (Complementul indică o armă) Prin pădure nu erau poteci. Stoicea mergea pe de-a-ntregul. Pe unde agurizarii înfrățeau prea strîns și-l încurcau, Stoicea scotea cuțitul. GALACTION, O. I 46. Scoateți spada și jurați. ALECSANDRI, P. II 84. Scoțîndu-și toporul, sta cu dînsul gata în mînă, ca în loc de sabie. DRĂGHICI, R. 65. Turcii rău se mînia, Paloșele toți scotea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 493. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A face să iasă trăgînd, depunînd un efort; a da (cu forța) afară. Se puseră la vîrtejuri și scoaseră pe fata cea mare. ISPIRESCU, L. 88. Îi scoate limba afară, i-o străpunge cu acul și i-o presură cu sare și cu piperi. CREANGĂ, P. 13. ◊ Expr. Ce intră în gura lupului, nu se mai poate scoate = un lucru intrat în stăpînirea altuia greu se mai recapătă. ◊ Refl. reciproc. Să facă un colac de secară Să-l dea la fete-n cămară, Că se bat de-alaltăseară Și se scot de plete-afară. TEODORESCU, P. P. 143. ♦ A desprinde ceva de la locul lui. Atunci Ipate scoate plosca de la oblînc, dă babei vro cîteva gîturi de rachiu și apoi îi mai întinde și o pungă toșcă de bani. CREANGĂ, P. 171. ◊ Expr. A scoate luleaua do la ciubuc = a se enerva, a-și schimba atitudinea (în rău), a-și înăspri purtarea. Mai dăunăzi mă-ntîlnește unul ce-i zic Clevetici, și mă-ntreabă nitam-nisam, de sînt ca dînsul, demagog? Dă, măi, Gogule! i-am răspuns și eu, cată-ți de drum pînă ce nu scot luleaua de la ciubuc. ALECSANDRI, T. I 238. ♦ A elibera dintr-o strînsoare; a degaja. Veniră mai mulți păzitori... de-l scoaseră din glodul unde se nomolise. ISPIRESCU, L. 374. 3. A pune la vedere, a înfățișa, a da la iveală; a expune. Urgisita și zbuciumata lui soție scosese acum pe tipsie și cloșca cu puii de aur. CREANGĂ, P. 99. Fă-mă cîrpă d-ale mari, La bădița-n buzunari, Să mă scoată-n tîrguri mari. HODOȘ, P. P. 55. ◊ Expr. A scoate la vînzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vînzare (la licitație). Lucrurile au fost scoase la mezat. C. PETRESCU, Î. II 122. A scoate în evidență (sau în relief) = a sublinia, a reliefa, a accentua. A scoate la iveală (sau în vileag, la medean) = a face cunoscut, a da la iveală. Am descoperit noi un secret, după îndeletniciri cărturărești de patruzeci de ani, care, cu ajutorul lor, ne-a îngăduit să scoatem în vileag povestea cea adevărată. SADOVEANU, D. P. 6. 4. (Complementul indică un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc.) A dezbrăca (sau a descălța), a îndepărta de la sine, a se despodobi. Lăsasem frîul și scosesem mănușile, ca să răsucesc o țigară. SADOVEANU, O. VIII 199. Începu să-și scoată fracul. SAHIA, N. 101. Iute mi-am scos ciubotele din picioare. CREANGĂ, O. A. 44. Și inelul scump i-l scoate de pe degetul cel mic, Ș-apoi pleacă iar în lume năzdrăvanul cel voinic. EMINESCU, O. I 79. ◊ Expr. Pe unde scot (scoți etc.) cămașa? = cum aș (ai etc.) putea să ies (să ieși etc.) din încurcătură, cum să mă descurc (să te descurci etc.) sau să scap (să scapi etc.) de belea? E, domnule șef, acu să te vedem pe unde scoatem cămașa! răbufni primarul cu fața strîmbată de îngrijorare. REBREANU, R. I 97. A-și scoate căciula v. căciulă. 5. A trage afară cu forța, a smulge, a extrage. N-are un ochi de loc. I l-a scos cu sulița un călăreț teuton la Cosmin. DELAVRANCEA, A. 55. Aici este la bărbierul unde mi-a scos măseaua nevinovată. CARAGIALE, O. I 225. Dac-aș avea mai multă putere, ți-o spun drept că ți-aș scoate ochii ca la dracul și te-aș frige pe frigare, zise Ivan. CREANGĂ, P. 318. Corb la corb nu-și scoate ochii. ◊ Expr. Prinde orbul, scoate-i ochii, se spune cînd îți scapă cineva și nu-l mai poți trage la răspundere. Pînă să-și dea turcii cu socoteala... Geantă trecuse bariera în fuga calului... Prinde orbul, scoate-i ochii! STANCU, D. 23. Acum prinde orbul, scoate-i ochii, necazu și mînia erau de surda. POPESCU, B. III 151. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). Mă chinuiește, îmi scoate sufletul cu atîta dragoste. NEGRUZZI, S. I 47. A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune mult suflet, a se extenua. Eu îmi scot sufletul și m-am abrutizat. C. PETRESCU, R. DR. 301. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i face (cuiva) mustrări grele. M-am săturat pînă-n gît de mucegaiul de babă, că hojma mă morocănește și-mi scoate ochii cu cele tinere. CREANGĂ, P. 122. A-și scoate ochii unul altuia = a se certa, a se bate. Nu vă scoateți ochii... că ar fi păcat de așa ochișori drăgălași. T. 666. De departe calu-ți bate, de aproape ochii-ți scoate = aparențele sînt uneori înșelătoare. A-și scoate un foc de la inimă v. foc. A scoate mahmurul (din cineva) v. mahmur. A-și scoate sau a scoate altuia (ceva) din gînd v. gînd (4). A scoate (cuiva) și dinții din gură v. dinte. A scoate (cuiva) gărgăunii (din cap) v. gărgăun. A-i scoate cuiva (ceva) pe nas v. nas. ♦ Fig. A obține, a stoarce, a căpăta. Și înainte de a-l da justiției omenești, ea îi scoate cu cleștele mărturisirea. GHEREA, ST. CR. II 260. Să puse ea cu lingușire să scoată vorba de la el. RETEGANUL, P. V 12. Nu putea scoate de la dînsa nici un răspuns. SBIERA, P. 139. 6. (Cu privire la oameni și la animale) A izgoni dintr-un anumit loc, a goni, a alunga; a da afară. Acuma ați vrea să ne scoateți de tot de pe moșia ce ne-a mai rămas. REBREANU, R. II 89. Voi ne-ați scos Din case, goi în ger și-n vînt, Ne-ați scos și morții din mormînt. COȘBUC, P. I 208. Era o beznă... de nu-ți vedeai nici mîna, și ploua și sufla un vînt cît să nu scoți nici cînele afară. RETEGANUL, P. IV 75. ◊ Tranz. fact. Primăvara scotea lumea la soare ca pe șopîrle. CAMIL PETRESCU, U. N. 94. ♦ A face să iasă în calea sau în întîmpinarea cuiva. Pesemne păcatele mi te-au scos înainte, măi Chirică. CREANGĂ, P. 164. Vai de tine Macovei, Cin’ te-a scos în ochii mei. BIBICESCU, P. P. 336. Foaie verde fir de linte... Scoate-mi puica înainte. ȘEZ. III 154. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce pe cineva la o petrecere, la un spectacol. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară, a destitui. Pe mine, zău, tot mișeii din vistierie m-au scos. HASDEU, R. V. 126. O proclamație vestind că el a venit... a scoate din scaun pe Andrei Bathori. BĂLCESCU, O. II 233. ◊ Expr. A scoate la pensie = a face pe cineva să părăsească locul de muncă pentru a deveni pensionar. ♦ A elimina dintr-o serie, un șir, o listă. ◊ Expr. A scoate din circuit = a elimina un aparat sau o instalație dintr-un circuit, întrerupînd legăturile. A scoate (pe cineva) din circulație = a îndepărta (pe cineva) din activitate, a-l sili să stea în rezervă, în umbră. După cît cunosc eu cuprinsul acestor scrisori, ar fi destul una singură ca să-l scoată definitiv din circulație pe Gică. C. PETRESCU, C. V. 338. A scoate corecturile = a îndepărta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. ◊ Refl. pas. Nu știți că s-a scos claca? CAMIL PETRESCU, O. II 541. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. Dar lelea Sofe îl scoase de pe gînduri. RETEGANUL, P. I 43. Îl piaptănă și-l grijește așa de bine, că peste cîteva zile îl scoate din boală. CREANGĂ, P. 76. Maica din friguri mă scoate Dar din dragoste nu poate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 7. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din răbdări (sau din fire, din sărite, din balamale, din țîțîni) = a enerva peste măsură, a face să-și piardă răbdarea. Își dădu seama îndată că numai graiul romînesc l-a scos din țîțîni, fiindcă a venit ca o mustrare peste gîndurile lui răvășite de imputări. REBREANU, P. S. 70. Cînd trecui pe lîngă ea, striga ca scoasă din fire. DELAVRANCEA, O. II 255. Incăpățînarea lui m-a scos din răbdări. CARAGIALE, O. II 199. Să nu fii rău de gură, c-apoi mi-i să nu mă scoți din sărite și să mă faci – cîteodată – să-mi ies din răbuș afară. CREANGĂ, P. 152. A scoate (pe cineva) din minte (sau din minți, mai rar din simțiri) = a face (pe cineva) să-și piardă rațiunea, judecata, calmul; a zăpăci (pe cineva). Măi Chirică, tare mai ești și tu nu știu cum; scoți omul din minți cu vorbele tale. CREANGĂ, P. 162. M-ai scos din simțiri... căci cînd te zăresc... ia așa-mi scapără pe dinaintea ochilor. ALECSANDRI, T. I 200. Nu-s frumoasă, nici n-am fost, Dar voinic din minte-am scos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 66. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a lua viața cuiva, a omorî pe cineva. Cînd mi l-au apucat pe drac cu labele sale, au fost să-l scoată din viață. SBIERA, P. 260. Moarte, moarte, unde ești, în ce parte locuiești? Și ce faci de nu mai vii Să mă scoți dintre cei vii! HODOȘ, P. P. 155. A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, o poreclă, un calificativ injurios, depreciativ. Cînd a mărturisit a lor săi că vrea să ajungă cîntăreț, artist, ai săi s-au încredințat într-adevăr că e nebun și din nebunul nu l-au mai scos. PAS, Z. I 179. Din satană, din iasmă și din spurcăciune nu-l mai scotea. ISPIRESCU, L. 47. I-a făcut un moral bun, din porc și din măgar nu l-a mai scos, i-a tras vreo două palme și l-a dat pe ușă afară. CARAGIALE, O. I 184. A scoate (cuiva) peri albi = a face cuiva necazuri, a-l îmbătrîni. Duceți-vă de pe capul mieu, că mi-ați scos peri albi de cînd ați venit. CREANGĂ, P. 270. ♦ A face pe cineva să vină (forțat) într-un loc; a convoca (cu forța). Țăranii nu-și întrerupeau munca... Vătavii și feciorii boierești îi scoteau primăvara; vătavii boierești îi scoteau vara. SADOVEANU, O. VII 274. Iaca pentru ce scosese atunci vornicul oamenii la clacă. CREANGĂ, O. A. 37. Dumnezeu zice că a scos pre toate vietățile pămîntului la făcutul cărărilor. ȘEZ. V 127. ♦ (Cu privire la animale de tracțiune) A lua din ham sau din jug, a deshăma, a dejuga. ◊ Expr. A scoate boii (din jug) fără coarne = a termina rău o treabă, a scăpa cu greu dintr-o situație. Ș-a pus el... boii în cîrd cu dracul, dar are să-i scoată fără coarne. CREANGĂ, P. 250. 9. (Despre drumuri) A duce pe călători într-un anumit loc; a conduce. După aceea au mai umblat ei prin pădure cît au umblat și-au dat de-o potecă care i-au scos din pădure. RETEGANUL, P. II 73. Poteca pe care... apucase îl scoase drept la un eleșteu mare. ISPIRESCU, L. 34. O potecuță strîmtă... scotea pînă în vîrful muntelui. GORJAN, H. I 132. ◊ (În contexte figurate) Unde mă va scoate drumul pe care umblu astăzi? GALACTION, O. I 102. ◊ (Subiectul este omul sau animalul care duce pe călător) Vreai să te scot la drumul mare? AGÎRBICEANU, S. P. 20. Murgule, coamă rotată, Mai scoate-mă-n deal o dată Să-mi fac ochișorii roată Să mă uit la lumea toată. ALECSANDRI, P. P. 311. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) la covrigi (rar la boi breji sau la drum de boi) = a ruina (pe cineva). Las’ pe dînșii, că ne scot ei la covrigi. CREANGĂ, A. 154. Aste cărți le rup pe toate Și le-arunc în foc. Pe alții măcar... nu vor scoate La boi breji, precum pe mine. CONTEMPORANUL, II 26. A scoate la lecție v. lecție. A o scoate la capăt v. capăt. 10. A face pe cineva să iasă dintr-o încurcătură, dintr-o situație grea; a scăpa, a salva. Nu știi din ce ananghie mă scoți. DUMITRIU, N. 115. Pină acuma m-am chinuit de l-am crescut și l-am scos din toată nevoia. CREANGĂ, P. 81. Ba, giuncanii nu-ți dau eu, Că mi i-au dat dumnezeu Să mă scoață de la greu. ALECSANDRI, P. P. 99. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din iarnă = a da (cuiva) hrană și adăpost în timpul iernii, a ajuta (pe cineva) să poată ieși din iarnă. Că-mi mor copiii de foame, N-am cu ce-i scoate din iarnă. TEODORESCU, P. P. 289. A scoate pe cineva (cu) obraz curat v. obraz. A scoate (pe cineva) basma curată v. basma. A scoate (pe cineva) din oprele v. opreală. 11. A obține un produs din ceva, a extrage, a fabrica. Și cu cîtă iscusință singură a scoate știe [albina] Dintr-un must plin de otravă cea mai bună doftorie. CONACHI, P. 269. ◊ Refl. pas. Pe urmă să se scoată paie pentru a doua oară. PAMFILE, A. R. 210. 12. A dobîndi, a cîștiga, a obține. Pesemne că s-au dus să-i arate zestrea pe care crede că o s-o scoată de la Hristache. CAMIL PETRESCU, O. II 168. Dacă-i vorba să scot banii de la tine, apoi slabă nădejde. REBREANU, I. 32. Noauă buți de vin o stors Și nice un ban n-o scos. ȘEZ. IV 8. ◊ Expr. A-și scoate pîinea (sau, rar, mămăliga) = a-și cîștiga traiul zilnic, a dobîndi cele necesare traiului. Doi oameni cu doi boi, la vreme de iarnă, abia își puteau scoate mămăliga. CREANGĂ, A. 26. Pe cît poate pîinea-și scoate. PANN, P. V. O 171. Nu poți în orașul acesta să îți scoți nici pînea cea din toate zilele. GORJAN, H. I 114. ♦ A lua înapoi, a recupera. Se împrumutase... cu camete foarte mari și cu făgăduință de a-i lăsa să-și trămită ei oamenii lor în țeară, ca să le scoață datoria. ISPIRESCU, M. V. 4. ◊ Expr. A-și scoate din capete v. cap¹ (I 3). 13. A lua, a ridica (ceva) dintr-un anumit loc. Liceul nu-l mai văzu decît în ziua cînd veni să-și scoată certificatul de patru clase. BASSARABESCU, V. 4. ◊ Expr. (Rar) A scoate voie = a cere permisiune. Mergem noi la mitropolie și-ți scoatem voie. STĂNOIU, C. I. 24. 14. A face pe cineva să obțină o situație mai bună; a promova. Meștere, cînd ai de gînd să mă scoți calfă? ISPIRESCU, L. 369. ◊ Fig. Acolo v-ați pus averea, tinerețele la stos... Ce a scos din voi Apusul cînd nimic nu e de scos? EMINESCU, O. I 151. ◊ Expr. A scoate (un) om din cineva = a face pe cineva să devină om de treabă, om cumsecade. Vreau să scot un om din tine. La TDRG. A scoate (pe cineva) mincinos v. mincinos. 15. (Cu complementul «fotografie») A fotografia. El însă umbla să scoată fotografie a bisericii Movileștilor. CĂLINESCU, E. 7. ◊ (Complementul indică persoana fotografiată) Dedesubt, între-amîndouă, poza lui Cănuță, scos la Duschek de la Episcopie. BASSARABESCU, S. N. 16. 16. (Cu privire la cărți, reviste etc.) A face să apară, a tipări, a publica. ◊ Expr. (Învechit) A scoate afară o proclamație = a da o proclamație, a face cunoscut; a promulga. La 23 octomvrie, Mihai scoase afară o proclamație. BĂLCESCU, O. II 233. II. 1. A face să iasă în afară, a da la iveală. În mînia lui, boierul își scoase în afară pieptul. SADOVEANU, O. VII 46. Bărbatul scoase capul pe fereastră să vază ce este. RETEGANUL, P. III 3. Ajungînd zmăoaica la apă, zise rățoiului:... scoate căpșorul din apă și uită-te la mama. ȘEZ. I 229. ◊ (În contexte figurate) Cu cîtă băgare de seamă smulge buruienile ce aveau nenorocul să scoată capul în stratul cu pricina. STĂNOIU, C. I. 124. Luna, scoțînd capul de după dealuri, se legăna în văzduh, luminînd pămîntul. CREANGĂ, P. 56. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare; fig. se ferește din răsputeri (de o situație grea, neplăcută etc.). Moș Nichifor fugea de cărăușie de-și scotea ochii. CREANGĂ, P. 107. Pe care l-a zări nu mai scapă cu viață. De aceea fuge lumea de dînsul de-și scoate ochii. id. ib. 217. ♦ A face să emane, a produce. Țigarea era umedă și tare, nu scotea fum. C. PETRESCU, Î. II 130. Cîmpia scoate aburi; pe umedul pămînt Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vînt. ALECSANDRI, O. 174. ♦ A azvîrli, a arunca, a trimite. Ei scot din a lor arcuri un vifor de săgeți. ALECSANDRI, P. III 291. 2. A rosti, a pronunța, a face să se audă. Din cînd în cînd scot cîte-un guițat. SADOVEANU, O. VIII 177. Tînărul Herdelea nu scosese nici un cuvînt. REBREANU, R. I 173. Scoteam cîte-un suspin adînc. CREANGĂ, A. 124. (Acțiunea este făcută cu ajutorul unui instrument) Scotea, nene, bojogarul de zeu niște țiuituri din naiul lui de zgîria și sfredelea auzul. ISPIRESCU, U. 110. ◊ Fig. Crivățul pătrunde, scoțînd note-ngrozitoare. ALECSANDRI, P. III 18. ◊ Expr. A scoate (cuiva) nume (rău) sau veste, vorbe v. nume. ♦ A formula, a spune, a zice. Atunci căzură în genunche și scoaseră niște rugăminți fierbinți. ISPIRESCU, L. 99. 3. A născoci, a inventa. Cei mai pricopsiți dintre dînșii i-au scos și cîntec. ISPIRESCU, U. 81. Poporul a scos pe socoteala lui o mulțime de anecdote. ȘEZ. I 214. ♦ (Învechit) A institui. Puterea d-a face legi, d-a scoate dăjdii sta în Adunarea sau soborul a toată țara. BĂLCESCU, O. II 13. 4. (Despre păsări cu complementul «pui») A cloci și a face să iasă pui din ouă. Pajura... pe fiecare an scoate 12 pui, și nici de unu n-are parte, căci, cînd se duce după mîncare, vine un balaur și-i mînîncă. ȘEZ. II 206. Și să nu scoți pui în coji de alun La margini de drum. TEODORESCU, P. P. 454. ◊ (În contexte figurate) Multe nopți am văzut în zilele mele, dar ca asta mai puține – a făcut oftînd. Atîtea stele sînt, de parcă au scos pui cele care erau pînă acum. VORNIC, O. 147. Clocești și scoți pui de tirani. CONACHI, P. 302. ♦ (Rar) A naște. O! biată mamă, tare a țipat înainte să mă scoață. DELAVRANCEA, O. II 45. 5. (Despre plante) A face să răsară, a lăsa să crească. Iarba zbucnește din adîncuri, scoțînd colți verzi. STANCU, D. 21. Popușoiul a îmbătrînit de-o palmă și a scos spic. SADOVEANU, la TDRG. Nici mărăcinele struguri scoate, nici scaietele smochine. – Prez. ind. și: scoț (TEODORESCU, P. P. 328, ALECSANDRI, P. P. 344).

SUFLA, suflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămîni cu o anumită forță sau presiune; a expira forțat aerul. Își sufla în pumni ca să-și dezghețe degetele. VLAHUȚĂ, O. A. 136. Purcelul... suflînd o dată din nări, s-au făcut ca două suluri de foc, de la bordeiul moșneagului... pînă la palatul împăratului. CREANGĂ, O. A. 169. ◊ A sufla în lumînare (sau în lampă) = a stinge lumînarea sau lampa (expirînd cu putere aerul deasupra flăcării). Am închis ochii. Învățătorul a suflat în lampă și a ieșit din odaie cu pași nesimțiți. SADOVEANU, E. 109. Cînd cu gene ostenite sara suflu-n lumînare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare. EMINESCU, O. I 130. ◊ Expr. A-i sufla cuiva în borș (sau a sufla în borșul cuiva) = a se amesteca (nechemat) în treburile cuiva. Dar, la urma urmelor, de omorît n-a omorît pe nimeni... în borșul nimănui n-a suflat. SLAVICI, O. I 323. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai precaut decît este necesar. A sufla a pagubă v. pagubă (1). A sufla în buze v. buză (1). ◊ Tranz. Suflă văpaie din gura ei. ISPIRESCU, L. 26. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie, să se risipească (sub acțiunea aerului expirat cu putere). Praful l-a suflat în vînt. RETEGANUL, P. IV 40. ◊ Fig. Pe cîți filozofi nu-i scoate din fire, suflîndu-le sistemele ca pe niște pînze de păianjen. DELAVRANCEA, la TDRG. ◊ Expr. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas (sau, mai rar, pe sub nas) = a-și însuși cu îndrăzneală, fără a se sfii, lucrul altuia; a șterpeli. Citea gazetele consumatorilor de primprejur – «îmi dai voie un moment?» – și-ți sufla gazeta de sub nas. C. PETRESCU, Î. I 42. Eu mai că suflasem în gînd aproape toate ciupercile din traista călugărului. HOGAȘ, M. N. 116. I-am suflat moșioara de sub nas. ALECSANDRI, la TDRG. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a scoate sunete. Astăzi nu e nevoie de țiuitoare. Cu timpul ai să înveți să sufli. SAHIA, N. 102. Adă fluierul ca să suflu în el. ALECSANDRI, T. I 436. ♦ (Despre instrumente muzicale) A suna, a răsuna, a cînta. Bat tobele, suflă trîmbițele. RETEGANUL, P. IV 12. ◊ (În contexte figurate) Deodată, în fericirea ta a suflat trîmbița războiului. SADOVEANU, O. VI 51. 2. Intranz. A respira (cu greu, cu efort); a răsufla. V. gîfîi. Turcii suflau zgomotos și-și pîrpîleau la flăcări mînile și picioarele. SADOVEANU, O. VI 128. În mijlocul drumului picotește cîinele... cu ochii întredeschiși, suflînd greu. REBREANU, I. 10. Abia mai sufla de osteneala goanei; dar era mulțumit și se simțea în stare să fugă ca un om tînăr. POPA, V. 145. (Fig.) Din susul apei vine un vapor. Suflă greoi și pare să fie încărcat. SAHIA, U.R.S.S. 128. ◊ Expr. A nu (mai) sufla = a fi mort; fig. a fi liniștit, a sta cuminte; (în specia!) a nu protesta, a nu crîcni. Animalul nu mai sufla. PREDA, Î. 139. Micuțul... i se suie pe genunchi, i se lipește încetinel de piept și stă așa frumușel, nici nu suflă. La TDRG. Mare a fost... că de mărirea lui nu mai sufla nici un boier. DELAVRANCEA, A. 54. 3. Intranz. (Despre foale, compresoare etc.) A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 4. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică cantitate de sticlă topită (căreia i se dă apoi forma dorită). 5. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios. Icoane înșiruite și îmbrăcate în alamă sau suflate cu aur și argint. DUMITRIU, B. F. 137. Se încinse pe deasupra șalului cu o curea lată acoperită cu ținte aurite în care băgă două pistoale suflate cu aur. NEGRUZZI, S. I 23. Dărui căpeteniei deputației un lanț de aur și la soții săi cîte un pahar de argint suflat cu aur. BĂLCESCU, O. II 266. 6. Intranz. (Despre vînt sau despre curenți de aer) A se manifesta, a acționa, a se face simțit; a bate. Îi suflă în față un vînt așa de tare, că-l azvîrli înapoi. GALACTION, O. I 54. Ieri a suflat întîiul vînt de toamnă. MACEDONSKI, O. I 12. Crivățul suflă aspru din partea munților, ale căror culmi se văd albind de omăt. RUSSO, O. 152. ◊ (În contexte figurate) Pe la finele anului 1846 un vînt de libertate sufla peste toată Europa. GHICA, S. A. 150. Suflă vîntul relei soarte Pe pămîntul îngrozit! ALECSANDRI, P. I 144. Viscolul pustiirei a suflat pe acest pămînt. RUSSO, O. 43. ♦ Tranz. A duce cu sine la distanță, p. ext. a face să dispară (risipind, împrăștiind, îndepărtînd). Urmele noastre le suflase vîntul. DELAVRANCEA, O. II 216. Primăvara, muma noastră, Suflă bruma din fereastră Și zăpada de pe coastă. ALECSANDRI, P. P. 287. ◊ (Poetic) Ce vînt te-a suflat pe sub atîta negureală de pădure... pînă la moară la mine? GALACTION, O. I 47. ◊ Expr. Slab de-l suflă vîntul v. slab (J). 7. Tranz. (Cu complementul «nasul») A curăța de mucozități; a elimina mucozitățile. Dascălul nostru ne privea... Avea ochii umezi. Ca să nu băgăm de seamă că s-a înduioșat, a scos batista din buzunar, și-a suflat nasul tare, și-a șters obrazul și fruntea de sudoare. STANCU, D. 322. Își sufla cu zgomot nasul. SADOVEANU, O. III 582. Își sufla pe urmă nasul. C. PETRESCU, Î. II 161. 8. Tranz. (Adesea întărit prin «la ureche») A vorbi (cuiva) încet, în secret, (strecurînd insinuări sau căutînd să-l cîștige); a informa pe ascuns. V. șopti. I-o fi suflat cineva, ceva, la ureche. C. PETRESCU, O. P. I 220. Toate cele ce am zis mi-au fost suflate de d-lor. NEGRUZZI, S. I 230. ◊ Expr. A nu sufla un cuvînt = a nu spune nimic, a păstra un secret. Nici unul nu suflă un cuvînt. GALACTION, O. I 289. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva (în special unui elev, la școală) răspunsul la întrebările la care nu poate răspunde singur. Cei din bancă suflau lecția celor de la tablă. PAMFILE, la CADE.

OCHI¹, (I, II 4, 7, 12) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 8, 9, 10, 11) ochiuri, s. n. I. 1. Fiecare dintre cele două organe de formă globulară, sticloase, așezate în chip simetric în partea din față a capului; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele etc., irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal ori al unei insecte, indiferent de structura lui. Avea, precum, desigur, trebuie să fi avînd și astăzi, niște ochi mici și cenușii, de o strălucire stranie. HOGAȘ, DR. II 120. Mergi sănătoasă, mămucă, zise cel mic, cu lacrimi în ochi. CREANGĂ, P. 20. Ci tu rămîi în floare ca luna lui april, Cu ochii mari și umezi, cu zîmbet de copil. EMINESCU, O. I 128. Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, se spune cînd la o faptă rea se răspunde cu altă faptă de aceeași măsură; cum e fapta, așa și răsplata. Prinde orbul, scoate-i ochii, se zice cînd cineva te păgubește fără să-l poți trage la răspundere. Banul e ochiul dracului (= banul e o ispită care te poate duce la multe rele). ◊ Fig. Rămîne Toamna singură pe zare, Privind cu ochiu-i tulbure și mare. D. BOTEZ, P. O. 35. Ei fac din noapte ziuă, ș-a zilei ochi închid. EMINESCU, O. I 56. ◊ Albul ochiului v. alb. Coada ochiului v. coadă. Ochi de broască v. broască. Ochi de bou v. bou. ◊ Loc. adv. Văzînd cu ochii = foarte repede, pe zi ce trece. Cu tărîțe, cu cojițe, purcelul începe a se înfiripa și a crește văzînd cu ochii. CREANGĂ, P. 76. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, în aparență, ca să vadă sau să creadă oamenii că s-a făcut. ◊ Expr. Ochii lumii = opinia publică. Ea riscă a-și compromite reputația în ochii lumii. BOLINTINEANU, O. 382. Cu ochii închiși v. închis. Cît te-ai freca (sau șterge) la ochi = foarte repede, cît ai bate din palme. Numai ochi și urechi = foarte atent. Se ridică – numai ochi și urechi. GALAN, B. I 54. A scoate cuiva ochii (cu ceva) = a-i aduce aminte cuiva cu răutate de anumite fapte ale sale, de anumite atitudini proprii sau de faptele altora dar care îl privesc; a-i scoate pe nas. Hojma mă morocănește și-mi scoate ochii cu cele tinere. CREANGĂ, P. 122. A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit (gata să se trezească la cel mai mic zgomot); a dormi iepurește. Cît vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cît cuprinzi cu privirea, pînă la depărtări foarte mari. Nimeni, nimic, cît vedeai cu ochiul. DUMITRIU, N. 14. (A vedea) cu ochii liberi v. liber. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi fost de față la o întîmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a privi prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii (sau ca de doi ochi) din cap = a păzi pe cineva cu cea mai mare grijă. Avea vodă Calimah o iapă arăbească și o păzeau slujitorii ca ochii din cap. SADOVEANU, O. I 462. Să îngrijești de calul meu ca de doi ochi din cap. CREANGĂ, P. 208. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcînd o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. Îmi arătă, din ochi, pe frate-meu. SADOVEANU, O. I 434. A iubi pe cineva sau a-i îi drag cineva ca (sau mai mult decît) ochii din cap = a iubi pe cineva din tot sufletul, peste măsură. Acum văzuse Ipate ce poate Chirică, și-i era drag ca ochii din cap. CREANGĂ, P. 153. Îl iubeau mai mult decît ochii din cap. DRĂGHICI, R. 3. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau ceva. E mîndru și fetelor le curg ochii după el. SADOVEANU, la TDRG. Li se scurgeau ochii după dînșii. ISPIRESCU, L. 24. A-i fi cuiva drag ca sarea-n ochi = a nu-i fi cuiva pe plac, a-i fi cuiva nesuferit. Fetele împăratului însă priveau la verișor cum privește cînele pe mîță și li era drag ca sarea-n ochi. CREANGĂ, P. 231. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a nu putea suferi pe cineva, a fi mînios pe cineva. Cu toate că el se nevoiește... să îl iubesc, însă eu din zi în zi îl uresc mai mult și n-am ochi să-l văz. GORJAN, H. II 123. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a simpatiza (sau a fi ostil, a nu avea la inimă) pe cineva. Nu se căia de loc că l-a. primit la curtea sa, ba încă începuse a-l privi cu ochi buni. ISPIRESCU, L. 126. Am cam băgat eu de seamă că nu-l prea are la ochi pe Chiriac. CARAGIALE, O. I 48. Știu bine la ce ochi răi mă aveți cu toții. ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mînie. Se făcu foc și pară de mînie, se turbură de necaz și nu mai vedea înaintea ochilor. ISPIRESCU, L. 27. Nu-mi văd lumea înaintea ochilor de năcaz. CREANGĂ, P. 190. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întîlni pe cineva (pe neașteptate). Mîine sau poimîine, streinul care doarme sus are să dea ochii cu d. Demetru Demetrian. C. PETRESCU, A. 295. N-ar fi vrut să dea ochii cu nimeni. BART, E. 213. A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a întîlni întîmplător pe cineva, a vedea ceva care din întîmplare îți iese în cale; a zări. Mergînd așa, pe vremea cînd soarele se-ngînă Cu noaptea, a dat Sînger cu ochii de-o fîntînă. COȘBUC, P. II 183. Cînd a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit. CREANGĂ, P. 86. Colonelul... dă cu ochii de sarbedul romîn Ce stase-n loc la umbră, sub un stejar bătrîn. ALECSANDRI, O. 244. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprîncene = e evident, e clar, e cusut cu ață albă. Prea cu ochi și cu sprîncene erau însă glumele lui încît ea să nu-l priceapă. La TDRG. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice cînd cineva este în agonie, cînd moare. (În imprecații) În cap ochii să i se-ntoarcă Și să-i fie graiul prins. ALECSANDRI, P. I 7. A face (sau a deschide) ochii mari v. mare. A i se face (cuiva) negru înaintea ochilor = a se tulbura (cuiva) vederea, a nu mai vedea bine de supărare, de mînie etc. A face (cuiva) ochi dulci = a arunca (cuiva) priviri de dragoste, a privi galeș. (A fi) cu ochii în patru v. patru. A avea (sau a fi cu) ochii pe cineva = a nu pierde pe cineva din vedere, a urmări cu atenție mișcările cuiva (în care nu te încrezi). Să știi că am să am ochii pe dumneata. C. PETRESCU, R. DR. 249. A pune (o armă) la ochi (sau a lua la ochi) = a ținti, a ochi. Petru își încordă arcul, îl luă la ochi, săgeata zbură și în aceeași clipă se văzu trupul lui Malaspina căzînd. GANE, N. II 86. Cînd fură aproape de lup de o bătaie de săgeată, puse Făt-Frumos arcul la ochi. ISPIRESCU, L. 75. A lua (pe cineva) la ochi = a avea anumite bănuieli (cu privire la cineva), a supraveghea atent mișcările cuiva, a suspecta. Ți s-a părut că drumurile tale sînt închise pentru totdeauna... din pricina portarului care te luase la ochi. PAS, Z. I 261. A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru fără o cercetare prealabilă, în mod superficial; a face foarte ușor un lucru, fără dificultate. între patru ochi = numai între două persoane, fără martori, în intimitate. A face cu ochiul v. face. A face ochi v. face. A deschide ochii v. deschide. A deschide (sau a i se deschide) cuiva ochii v. deschide. A închide ochii v. închide. A închide (cuiva) ochii v. închide. A da ochii peste cap v. da. A lega la ochi (pe cineva) v. lega. A se băga în ochii cuiva v. băga. A arunca praf în ochii cuiva v. praf. Plin ochi = plin de tot. Într-o clipă fu adusă dinaintea ei o cofă plină ochi. GANE, N. 44. ◊ (Familiar) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care se uită cruciș sau, fig., despre cel care rîvnește la două lucruri odată. (Arătînd intensitatea cu care se săvîrșește o acțiune) (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cît poate, din răsputeri. Moș Nichifor fugea de cărăușie de-și scotea ochii. CREANGĂ, P. 107. 2. (La pl., urmat de determinarea «buni» sau «slabi») Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere. Ai ochi mai buni și te rog să-mi vii tu în ajutor. C. PETRESCU, C. V. 247. ◊ Expr. A lua (cuiva) ochii v. lua. A bate la ochi v. bate. A nu-și crede ochilor v. crede. ♦ (Mai ales la pl.) Privire, uitătură. Pe stradă, trecătorii, puțini la număr, alergau cu ochii în pămînt. C. PETRESCU, A. 468. Draga mea fără cuvinte, Doar din ochi pricepe toate. TOPÎRCEANU, B. 58. Ea-l oprește-n loc cu ochii și c-o mult smerită rugă. EMINESCU, O. I 80. ◊ (În apostrofări) Să nu te văd în ochi! ▭ Depărtează-te din ochii-mi. CONACHI, P. 84. ◊ Loc. adv. Cu ochii pierduți = cu privire neconcentrată, privind în vag, în extaz. Se uita cu ochii pierduți de bucurie cînd la moșneag, cînd la Maranda. MIRONESCU, S. A. 83. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră, în raza noastră vizuală; b) acum, în prezent, în timpul vieții noastre. Societatea noastră se construiește sub ochii noștri. V. ROM. decembrie 1953, 261. În ochii cuiva = în conștiința cuiva, după părerea cuiva. Dinastia este condamnată în ochii poporului romîn. LIT. ANTIMONARHICĂ 133. Ochi în ochi = privind unul în ochii celuilalt. Au ascultat o clipă, pe urmă, ochi în ochi, și-au zîmbit. GALAN, Z. R. 201. S-o vadă cum șade ochi în ochi cu Ion. REBREANU, I. 24. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi cu indiferență, nepăsător, rece, înmărmurit. Constandin îl privea cu ochi de piatră. DUMITRIU, N. 248. A privi cu ochi mari = a) a fi uimit de ceea ce vede; b) a i se dilata ochii de mînie, furie etc. Mă privește cu ochii mari de copil furios. CAMIL PETRESCU, U. N. 82. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia fără măsurători precise, examinînd numai cu privirea. Tot chibzuia, parcă măsura așa din ochi depărtarea. MIRONESCU, S. A. 119. A vinde (a da sau a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi (pe cineva) din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. El necontenit o sorbea din ochi și se minuna cum îi ședea de bine culcată pe canapea. GANE, N. II 123. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva (pe furiș), cu dragoste, cu plăcere. Smărăndița începe, din cînd în cînd, a mă fura cu ochiul. CREANGĂ, A. 7. A (-și) arunca ochii = a) a privi repede, în treacăt. Cînd își aruncă ochii spre poartă, ce să vadă. CREANGĂ, P. 68; b) a examina, a cerceta sumar. A pierde pe cineva (sau ceva) din ochi = a nu mai vedea pe cineva sau ceva care se depărtează sau de care te depărtezi. A pierde (sau a prăpădi) pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a iubi nespus. O iubeau... pe fată de-o pierdeau din ochi. CARAGIALE, O. III 103. Încotro vede cu ochii (sau unde îl duc ochii) = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. Inima-mi e moartă și braul fără putere, mergeți unde vă vor duce ochii, căci oriunde, tot mai bine veți fi decît cu mine. GANE, N. I 212. 3. (La pl.) Obraz, față. N-apucaseră a vedea la ochi pe înfricoșatul Șoiman. SADOVEANU, O. VII 139. Să nu te speli pe ochi din cană. ȘEZ. VI 24. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. Spune-mi verde-n ochi, ca să știu ce leac trebuie să-ți fac. CREANGĂ, Ia TDRG. Un copil de ieri să mă batjocorească de la ochi! ALECSANDRI, T. 233. II. (Prin analogie) 1. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. Sunară la ușa... cu nenumărate ochiuri de geamlîc. DUMITRIU, B. F. 91. Și-au mers pînă la fereastră și să uitară pe ochiul ferestrei, cum mănîncă tată-so. RETEGANUL, P. I 44. ♦ Mică deschizătură (de obicei închisă cu sticlă) făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau iluminarea unei încăperi. Prin ochiul colbăit și galbăn care ținea loc de fereastră, intra lumina și punea o pată lungă în mijlocul casei. SADOVEANU, O. III 563. 2. Porțiune de loc, de obicei în formă circulară, acoperită cu altceva (zăpadă, verdeață, nisip etc.) decît mediul înconjurător. Un ropot de ploaie spală cele din urmă ochiuri zgurite de omăt. C. PETRESCU, R. DR. 312. Aice era un ochi de pămînt verde, ca un ostrov în mare. SBIERA, P. 227. Acolo-n ochi de pădure, Lîngă trestia cea lină Și sub bolta cea senină Vom ședea în foi de mure. EMINESCU, O. I 64. 3. Întindere de apă (în formă rotundă), în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură (v. baltă); loc unde se adună și stagnează apa (v. băltoacă). O suliță îngustă plină de noroi și de ochiuri întunecoase de apă. SADOVEANU, P. 162. Ochiurile de baltă pitite după zidul întunecat al papurei. C. PETRESCU, S. 24. Ochiurile de apă stătută înghețaseră și gîștele nu mai aveau unde să se scalde. DUNĂREANU, CH. 75. ♦ Vîrtej de apă, bulboană. Peste adîncimi se fac ochiuri care rotesc în loc. VLAHUȚĂ, O. A. 407. 4. Buclă formată prin îndoirea unei sfori și petrecerea unuia dintre capete prin îndoitură; laț. Făcuse un nod prost... care nu prindea decît cu două din ochiuri. DUMITRIU, P. F. 12. La celălalt capăt [funia] are băgat un șumuiog... de paie, care intră într-un ochi, ureche sau laț. PAMFILE, A. R. 204. Un ștreang... aluneca pe un ochi. ODOBESCU, S. I 442. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) dintre firele unei împletituri, ale unor țesături, plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. Zece ochi pe fiecare cîrlig. Doi ochi scăpați. ▭ Vietățile undelor... le arunci în ochiurile plășilor late. DELAVRANCEA, S. 64. Volocul... de prins pește se face în două feluri: țesut și împletit în ochiuri. ȘEZ. IV 113. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. Orificiu (pe partea superioară a unei mașini de gătit) pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. (Mai ales la pl.) Mîncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămînă întreg (cu albușul coagulat în jurul lui) 7. Mugur. Fiecare bucată [de cartof] să aibă un colț, ochi sau mugur în mijloc, din care va naște și va crește viitorul fir. PAMFILE, A. R. 189. Cîrligul este o bucată de viță. avînd un ochi sub nodul de unde se taie și altul deasupra lui. I. IONESCU, P. 247. 8. Despărțitură, compartiment într-o magazie, un hambar, o pivniță etc.; boxă. 9. Pată colorată de pe penele de la coada păunului. 10. Picătură rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. (În expr.) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca indicator de funcționare a aparatului pe lungimea de undă a unui post de radioemisiune. Ochi de pisică = disc de sticlă (montat într-o garnitură metalică) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele.Fiecare dintre punctele colorate de pe zaruri, cărți de joc etc. Vrei să iei zăce ochi de caro cu nouă ochi de treflă? ALECSANDRI, T. 1202. Dă-mi un zece ochi, un popă, o preoteasă sau orice alta. FILIMON, C. 154. 12. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. Jarul focului creștea, clipind din ochi nenumărați de pietre scumpe. SADOVEANU, F. J. 369. Un ochi de lumină galbenă, sfioasă, pîlpîie o clipă și adoarme iute. REBREANU, N. 111. Din cer un singur ochi de soare Căzu pe brîu și l-a răpit. COȘBUC, P. I 124. III. Compuse: 1. Ochiul-boului = nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, asemănătoare cu florile simple, albe sau viu colorate (specii de Leucanthenum, Aster, Chrysanthemum); steliță. Ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată (Plantago arenaria). Ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri).

vărsa [At: PSALT. HUR. 67^r/22 / Pzi: vărs, 3 (reg) ~sează, 6 (îvr) vărs / E: ml versare] 1 vt (C. i. vase¹, recipiente etc., care conțin lichide, materii în formă de pulbere sau de granule etc.) A răsturna făcând să curgă sau să iasă conținutul. 2 A goli un vas¹, un recipient prin răsturnare sau prin înclinare. Si: (pop) a deșerta (1). 3 vt (Mol; îe) A ~ putina cu huștii A spune tot ce știi. 4 vt A face să curgă un lichid (dintr-un vas¹, dintr-un recipient). 5 vt A arunca un lichid dintr-un vas¹. 6 vt (Îe) A ~ laptele în păsatul cuiva A ajuta pe cineva. 7 vt (Îe) A ~ lacrimi (fierbinți ori, pop, de sânge) sau a ~ șiroaie de lacrimi A plânge (cu durere, cu jale). 8 vr (Îvr; îe) A se ~ în lacrimi A plânge (cu durere, cu jale). 9 vt (Îe) A ~ sânge (nevinovat ori omenesc, înv, de om) sau, înv, a ~ sângele cuiva A ucide (pe cineva). 10 vt (Îe) A-și ~ sângele (pentru cineva sau ceva) A-și sacrifica viața (pentru cineva sau ceva). 11 vt (Îvp; îe) A ~ (multe) sudori (sau nădușeli) sau a ~ sudori de moarte A face mari eforturi pentru a realiza ceva. 12 vt (Îvp; îae) A fi în agonie. 13 vt (Pop; îe) A-i ~ (cuiva) mațele A spinteca (pe cineva). 14 vt (Pop; îae) A ucide (pe cineva). 15 vt (Îrg) A turna¹ metale sau materii topite². 16 vt (Îrg) A obține un obiect prin turnarea¹ metalelor topite. 17 vt (Trs) A sufla cu argint un obiect de metal. 18 vt (C. i. materii în formă de pulbere sau de granule, obiecte etc.) A face să se împrăștie, să se risipească (prin înclinarea sau răsturnarea vasului¹ în care se află, prin aruncare etc.). 19 vr (Reg; d. cereale) A se scutura de rod¹. 20 vt A lansa asupra inamicului săgeți, bombe, gloanțe etc., în cantitate mare. 21 vr (D. ape) A ieși din albie Si: a se revărsa. 22 vt (Îrg; d. față; îe) A ~ sânge (sau rumeneață) A se înroși. 23 vr (Înv; pan; d. conținutul unui vas¹) A da pe dinafară. 24 vr (Reg; pan; d. muguri) A se deschide (14). 25 vr (D. fluvii) A-și duce apele în mare sau în ocean Si: (îvp) a veni (141). 26 (D. ape curgătoare) A-și uni cursul cu o altă apă (cu debit¹) mai mare Si: (îvp) a veni (142). 27 vr (Îvp; d. ploaie, adesea cu determinări modale) A cădea din abundență. 28 vim (Pop; îe) Plouă de varsă Plouă torențial. 29 vt (Poetic; d. nori) A lăsa să cadă precipitații (în cantitate mare). 30 vr (D. lichide, secreții etc.; de obicei cu determinări locale) A curge (4). 31 vr (D. lichide, secreții etc.; de obicei cu determinări locale) A se scurge. 32 vr (Reg; pan; d. pământ) A se surpa. 33 vr (Îvr; pan) A aluneca (3). 34 vt(a) A vomita. 35 vt (Îe) A-și ~ (și) mațele (sau măruntaiele) A vomita foarte tare. 36 vt (Îae) A simți un dezgust violent (față de cineva sau de ceva). 37 vt (Înv; îe) A ~ ceva pe nas A o păți. 38 vt (Înv; îe) A-și ~ sufletul A muri¹. 39 vt (În basme; d. balauri, zmei etc.) A scoate foc, jeratec etc. (pe gură). 40 vt (Îe) A ~ foc Se spune despre caii iuți și puternici. 41 vt (Pan) A da afară ceva. 42 vt A preda sume de bani, obiecte de valoare etc. 43 vt A depune sume de bani, obiecte de valoare etc. la o instituție (bancară), la o casă² etc. (pentru păstrare, pentru achitarea unei datorii etc.). 44 vt A cheltui peste măsură. 45 vt (Rar) A investi. 46 vt A repartiza un soldat la o anumită unitate militară. 47 vt A transfera un soldat de la o unitate militară la alta. 48 vt (Adesea poetic; d. surse de lumină, de căldură etc.) A răspândi lumină, căldură, radiații etc. 49 vr (Pop; îe) A se ~ zorile (sau de ziuă) A se revărsa zorile. 50 vt (Fig) A-și manifesta sentimentele, starea de spirit prin comportare, prin atitudine etc. 51 vr (Înv; d. oameni) A se îmbolnăvi de variolă (1). 52 vr (Pop; d. animale) A se îmbolnăvi de variolă (3). 53 vt (Pop) A vaccina preventiv un animal împotriva variolei (3).

PRĂJINĂ ~i f. 1) Băț lung și subțire, folosit pentru a sprijini ceva sau pentru a ajunge la un obiect înalt. ◊ A scoate pe cineva în ~ (sau în proțap) a destăinui în public tainele cuiva. A nu-i ajunge nici cu ~a la nas a fi foarte înfumurat. 2) fig. Persoană (foarte) înaltă și subțire. 3) sport Bară lungă de bambus sau de alt material (elastic), întrebuințat drept suport la proba de sărituri în înălțime. 4) Probă sportivă executată cu astfel de bară. 5) Veche unitate de măsură pentru lungimi (egală cu aproximativ 7 m). ◊ ~ fălcească veche unitate de măsură pentru suprafețe (egală cu aproximativ 180 m²). [G.-D. prăjinii] /<bulg. prăjina

LUA, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcații) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără nici un țel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare.

LUA, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcațiuni) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără niciun țel (de disperare, de durere etc.); a ajunge la disperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare.

UNGE (ung; perf. unsei, †unș; part. uns) I. vb. tr. 1 A întinde peste cineva sau ceva uleiu, grăsime, unsoare, etc.: cînd postești, unge capul tău și spală fața ta (BIBL.); Iosif porunci... vracilor cum cu aromat să ungă pre tată-său, și vracii unseră pre Israil (PAL.); cînd botezi copilul... să ia și nașul den unt și să ungă copilul pre toate mădulările (PRV.-MB.); îi citi... rugăciunile de încoronare... și-i unse fruntea cu sfîntul mir (ODOB.); a scos un ulcior cu dohot de mesteacăn, (și) ne-a uns peste tot trupul din creștet pînă’n tălpi (CRG.); îi ungea cu miere, ca să-i mănînce muștele (MUST.); ~ roata cu dohot; 👉 OSIE1; Ⓕ F 👉 BOT3, MIERE1, OCHIU I 4 ¶ 2 A întinde un strat de var, a humui, a vărui: cu asemenea amestec se văruește, se dă sau se unge tavanul caselor (PAMF.); fetița... l-a tocmit (cuptorul), l-a uns, l-a grijit cum a știut că-i mai bine (SB.) ¶ 3 F A trage o bătaie: îndată sări stăpînul și strigă spre slugi, iară aceștia... ți-l unseră bine pre cîntărețul nostru (ȚICH.); hotărînd să-i ungă o mamă de bătaie, sor' cu moartea (FLOR.). II. vb. refl. A-și întinde pe o parte a trupului, ca aromat sau ca mijloc de vindecare, uleiu, grăsime, o unsoare, etc.: pe căldurile cele, ne ungeam cu leșie tulbure, ședeam afară la soare cu pielea goală, pînă se usca cenușa pe noi... ca să ne treacă de rîie (CRG.); cenușe de nuci și de alune să amesteci cu untură de urs și să te ungi la păr (DRĂGH.) [lat. ŭngĕre].

A SUFLA suflu 1. intranz. 1) A expira cu putere; a elimina forțat aerul. ~ în ceai. ~ în foc. ◊ A-i ~ cuiva în borș (sau ~ în borșul cuiva) a se amesteca nepoftit în treburile cuiva. 2) A introduce și a scoate aerul din plămâni; a respira. ◊ A nu mai ~ a) a fi mort; b) a nu se opune; a tăcea chitic; a nu crâcni. 3) (despre vânt) A purta curenți de aer; a bate. 4) (despre instrumente muzicale de suflat) A produce sunete caracteristice. 2. tranz. 1) (substanțe pulverulente sau obiecte ușoare) A îndepărta cu ajutorul unui curent de aer. ◊ Slab de-l suflă vântul foarte slab. A-i ~ cuiva ceva de sub nas a lua foarte operativ și fără nici o jenă un lucru de la cineva. 2) fam. (persoane) A înlătura ușor și repede (dintr-o funcție). 3) (obiecte sau piese de metal) A acoperi cu un strat subțire de metal inoxidabil, în scop protector sau decorativ; a spoi; a polei; a metaliza. 4) (obiecte de sticlă) A confecționa prin introducerea aerului într-o masă de sticlă topită (dându-i forma dorită). 5) (conducte, recipiente, suprafețe etc.) A curăța cu ajutorul unui jet de substanță gazoasă. ◊ ~ nasul a da afară mucozitățile din nas. 6) (texte, replici, răspunsuri) A comunica încet ca să audă numai adresatul (la teatru, la școală); a șopti. 7) (date, informații etc.) A aduce la cunoștință pe ascuns. ◊ A nu ~ (nici) un cuvânt a nu scoate o vorbă. [Sil. su-fla] /<lat. sufflare

nebun, ~ă [At: PSALT. HUR. 30^r/19 / V: (reg) na~, năb~ / Pl: ~i, ~e / E: ne- + bun] 1 a (Îvp) Care nu este bun Si: rău. 2 a (Înv; spc) Păcătos. 3 a (Înv) Îndărătnic. 4 a (Înv) Leneș. 5 a (Înv) Stricat. 6 a (Înv) Nemernic (3). 7 a (Îvr; udp „de”) Care nu este vrednic de... 8 a (Reg; d. ciuperci) Care nu este comestibil Si: otrăvitor. 9 a (Reg; îs) Mere ~e Specie de mere nedefinite mai îndeaproape. 10 a (Reg; îs) Muiere ~ă Vrăjitoare. 11 sm (Reg) Drac. 12-13 smf, a (Îoc cuminte, înțelept) (Om) lipsit de rațiune Si: nesocotit (3), necugetat, (îvp) nebunatic (1). 14-15 smf, a (Pex) (Om) slab de minte Si:prost, netot (2). 16 sm (Îe) A prinde șarpele cu mâna ~ului A scăpa dintr-o primejdie, antrenând pe altul mai prost în ea. 17 a (D. manifestările oamenilor) Care denotă lipsă de rațiune Si: nechibzuit, prostesc, nebunesc (3). 18 a Care nu este întemeiat Si: deșert. 19 a (Înv; d. oameni) Care nu este învățat, cultivat. 20 a (Reg) Amețit din cauza unei emoții puternice, a zgomotului etc. 21-22 smf, a (Ființă) vioaie. 23-24 smf, a (Ființă) zvăpăiată. 25-26 smf, a (Ființă) nestăpânită. 27 a (Trs) Care nu este serios. 28 a (Trs) De nimic. 29-30 smf, a (Persoană) care suferă de o boală mintală Si: alienat, dement, (pop) smintit, (îrg) nerod (2). 31 a (Fam; îe) Ești ~? Se spune pentru a arăta dezaprobare, mirare, surpriză etc. față de faptele, afirmațiile cuiva. 32 sm (Pop; îs) Trif ~ul Sărbătoare populară nedefinită mai îndeaproape. 33 sm (Îe) A (o) face pe ~ul A-și acorda o importanță exagerată. 34 sm (Îae) A fi mereu cu nasul pe sus. 35 sm (Îae) A fi nemulțumit. 36 sm (Fam; îae) A se preface că nu știe nimic. 37 av (Fig) Extrem de repede. 38 av (Fig) Foarte tare. 39 a Care se face cu disperare. 40 a (Îe) A umbla (sau a fi) ~ după cineva (sau după ceva) A fi îndrăgostit foarte tare de cineva. 41 a (Îae) A-i plăcea foarte mult cineva sau ceva. 42-43 smf, a (Fam; ca termen de apostrofare) (Om) smintit. 44 a (Udp „de”) Scos din minți Si: înnebunit. 45 a (Îe) A fi ~ de carte Se spune despre cineva care a învățat foarte mult. 46 a Care denotă nebunie (17) Si: dement. 47 a Care este propriu nebuniei (17). 48 a (Pex) Fantasmagoric. 49 a (Pex) Bizar. 50 a Care nu are limite, margini, măsură etc. 51 a (Pex) Enorm. 52 a (Fig) Extraordinar. 53 a (Fig) Groaznic. 54 sm Piesă la jocul de șah. 55 sm (Rar) Măscărici la curțile suveranilor sau nobililor. 56 sm (Pop) Personaj imaginar, invocat ca sperietoare pentru copiii mici. 57 sf (Bot; reg) Ciumăfaie (Datura stramonium). 58 sfa Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 59 sfa Melodie după care se execută nebuna (58).

nas¹ sn [At: PSALT. HUR. 99^v/5 / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: ml nasus] 1 Parte proeminentă a feței, situată între obraji, gură și frunte, servind ca organ de respirație și ca organ olfactiv Si: (îrg) nară (9), (arg) nasuliu (8). 2 (Pex) Bot al unor animale Si: (îrg) nară (10). 3 (Îs) ~acvilin (sau coroiat, cocârjat) Nas (1) cu vârful încovoiat, ca ciocul acvilei. 4 (îs) – ascuțit Nas (1) lung și subțire. 5 (Pop; îcs) Suflarea ~ului fără degete Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 6 (Pop; îcs) -ul la prășit Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 7 (Îlav) Sub (sau, rar, în) ~ul (cuiva) sau sub ~ În imediata apropiere. 8 (Îlav) În fața cuiva. 9 (În legătură cu verbe ca „a vorbi”, „a cânta”; îlav) Pe ~ Cu timbru nazal. 10 (Îlv) A avea ~ sau a-și ridica ~ul A îndrăzni. 11 (Îe) A strâmba (sau a cârni) din ~ sau (rar) a-și cârni ~ul A-și manifesta nemulțumirea, dezaprobarea, disprețul. 12-13 (Îe) A da (sau a băga) pe sub ~ A mânca (cu lăcomie). 14 (Îe) A-i da (cuiva) și pe gură și pe ~ A da cuiva mai mult decât îi trebuie Si: a îmbuiba. 15 (Îe) A râde pe sub ~ A râde pe ascuns, discret. 16 (Îe) A nu vedea de ~ Se spune în bătaie de joc, atunci când cineva nu vede un lucru aflat chiar în apropierea sa. 17 (Îae) A fi neatent. 18-19 (Îe) A nu vedea mai departe de(cât) lungul ~lui (A fi prost sau) a fi limitat din punct de vedere intelectual. 20 (Îae) A fi neprevăzător. 21-22 (Îe) A (nu)-și cunoaște (sau ști) lungul ~ului A (nu) ști să-și limiteze pretențiile. 23-24 (Îae) A (nu) fi modest. 25-26 (Îae) A (nu)-și da seama de măsura pe care trebuie să o păstreze față de alții. 27-28 (Pex; îae) A (nu) se comporta cuviincios. 29-30 (Îae) A (nu)-și da seama de câte este în stare să facă cu forțele proprii. 31 (Fam; d. oameni; îe) A-și arăta sau a(-și) scoate ~ul (la iveală) A se arăta undeva unde nu a mai fost văzut de mult timp Si: a apărea. 32 (Îe) A da cu ~ul (pe undeva sau prin ceva) A trece în grabă pe undeva. 33 (Îae) A trece întâmplător pe undeva. 34 (Îe) A da cu ~ul de ceva A întâmpina o dificultate. 35 (Îe) A da ~ul (cu ceva) A lua cunoștință de ceva. 36 (Îae) A se familiariza cu ceva. 37 (Îe) A da ~ul cu cineva A se întâlni cu cineva pe neașteptate și de obicei fără a dori. 38 (Îe) A avea lumânări la ~ Se spune despre cineva care este încă un copil. 39 (Îae) Se spune despre cineva care se comportă copilărește, prostește. 40 (Îe) A-și beli (sau jupui, rupe) ~ul A fi în primejdie. 41 (Îae) A se păcăli. 42 (Îae) A o păți. 43 (Fam; îe) A-și băga (sau a-și vârî) ~ul (undeva) sau în (ori la) ceva sau unde nu-i fierbe oala A se amesteca într-o problemă, afacere etc. care nu-l privește. 44 (Îe) A-i da (cuiva) peste ~ sau a da (sau a pune cuiva, ceva) peste ~, a scoate (cuiva ceva) pe (ori prin, pe sub) ~, a(-i) trece (cuiva ceva) pe sub ~, a-i freca (ceva) sub ~, a-i trage una (ori un ibrișin) pe la ~ A face pe cineva să simtă că nu s-a purtat cum se cuvine. 45 (Îae) A-i face cuiva aluzii răutăcioase. 46 (Îae) A-i reproșa cuiva ceva cu răutate. 47-48 (Îe) A (nu) (-i) da ~ (cuiva) A (nu) permite cuiva să fie prea familiar, prea îndrăzneț sau obraznic. 49 (Îe) A-și lua ~ul la purtare sau a(-și) lua ~, a-și lungi ~ul A deveni prea îndrăzneț. 50 (Pex; îae) A se obrăznici. 51 (Îe) A umbla (sau a fi, a se ține, a merge) cu ~ul pe sus (sau în vânt) sau a-și ține (ori a-și ridica, a-și purta etc.) ~ul (pe sau în) sus A fi îngâmfat. 52 (Îae) A fi obraznic. 53 (Îae) A fi sfidător. 54 (Îe) A pune (sau a lăsa) ~ul în jos (sau în pământ) A se rușina. 55 (Îae) A se simți vinovat. 56 (Îlav) Cu ~ul (lăsat) în jos Rușinat. 57 (Îal) Umilit. 58 (Îe) A(-și) pleca ~ul A se umili. 59-60 (Îe) A (nu) avea ~ A (nu) îndrăzni. 61-62 (Îae) A (nu) avea autoritate, trecere, credit. 63 (Reg; îe) A avea (sau a fi cu) ~ de câine A fi fără rușine. 64 (Îe) A tăia (sau a frânge, a rupe, a scurta, reg, a tâmpi) (cuiva) ~ul A pune pe cineva la locul lui. 65 (Pex) A umili pe cineva. 66 (Îae) A pedepsi pe cineva. 67 (Îe) Să-mi tai ~ul dacă... Se spune pentru a întări o afirmație sau negație. 68 (Îe) A-i crește (cuiva) ~ul cel tăiat A se obrăznici din nou, după ce a fost mustrat, pedepsit. 69 (Fam; îe) A-i cădea (sau a-i pica, rar, a i se muia cuiva) ~ul A-și pierde mândria. 70 (Fam; îae) A-și pierde îndrăzneala. 71 (Fam; îae) A rămâne rușinat. 72 (Fam; îae) A rămâne umilit. 73 (Fam; îe) Nu-ți pică sau nu-ți cade ~ul ori nu-ți ia din ~ Nu ți se întâmplă nimic. 74 (Fam; îae) Nu-ți pierzi din demnitate. 75 (Îe) A nu-i ajunge (cuiva) cu prăjina (sau cu strămurarea) la ~ A fi foarte îngâmfat. 76 (Rar; îe) A-și face -ul mătură A-și pierde omenia. 77-78 (Îe) A (nu) fi (sau face) de ~ul (cuiva) sau a (nu)-i fi de ~ A (nu) fi potrivit cu cineva. 79-80 (Îae) A (nu) fi destul de bun pentru cineva. 81 (Îlv) A-i fi (rușine) pe la ~ A se rușina. 82 (Îlv) A da ~ul (să...) A îndrăzni. 83 (Îe) A-i râde (cuiva) în ~ A-i râde cuiva în față, bătându-și joc de el. 84 (Îe) A se întâlni (sau a da) ~ în ~ (cu cineva) A se întâlni față în față cu cineva pe neașteptate. 85 (Îlav) ~ în ~ Față în față cu cineva. 86 (Reg; îe) A-și duce ~ul undeva A răspunde de ceva. 87 (Reg; îae) A păți rușine pentru ceva. 88 (Îe) A-i întoarce (cuiva) ~ul A ignora în mod voit și ostentativ prezența cuiva. 89 (Îae) A manifesta dispreț față de cineva. 90 (Îe) A-i da (cuiva) cu ardei (sau cu chibritul, cu frunză de tutun, cu ceva) pe la ~ A supăra pe cineva. 91 (Îae) A întărâta pe cineva. 92 (Îe) A stoarce cuiva ceapa (sau lămâia) în ~ sau a-i freca cuiva rădichea la ~ A înfrunta vehement pe cineva. 93 (Îlv) A-și umfla ~ul sau a-i tremura (ori a-i fumega) cuiva ~ul, a-i veni (cuiva) muștarul (ori musca) la ~, a fi (sau a umbla) cu țâfna la (sau în) ~, a-i da (cuiva) dracul cu coada pe la ~ A se supăra. 94 (Îal) A se înfuria. 95 (Îe) A-i sări (cuiva ceva) în ~ A fi supărăcios, sensibil. 96 A se simți jignit. 97 (Îe) A cădea cu ~u-n terci sau a-și turti ~ul, a lua în ~ (rușinea) A-și pierde reputația. 98 (Îae) A păți ceva rușinos. 99 (Îe) A-i da (sau a-i ajunge, a-i mirosi cuiva) pe sub ~ A se simți jignit. 100 (Îe) A-i sta (cuiva) ca piperu-n ~ A nu-i fi pe plac cuiva. 101 (Îe) A fi cu ~ul de ceară A se supăra ușor și din nimic. 102 (Îae) A fi mofturos. 103 (Îae) A fi timid, rușinos. 104 (Îe) A-i da (sau a-i ieși cuiva) ceva pe ~ sau (înv) a vărsa ceva pe ~ A o păți. 105 (Rar; îlv) A-i da (cuiva) cu luleaua în ~ A nesocoti. 106 (Îal) A disprețui. 107 (Reg; îlv) A prinde (pe cineva) de ~ A mitui pe cineva. 108 (Îe) A-i pune (cineva) belciug(ul) în ~ sau (reg) a-i atârna (cuiva) cinghelul (sau iabașaua) de ~ A conduce pe cineva după voie. 109 (Îae) A obliga pe cineva la o acțiune, mituindu-l. 110 (Îe) A duce (sau a purta, a târî, a ține pe cineva) de ~ A stăpâni pe cineva, determinându-l să acționeze într-un anumit fel. 111 (Îae) A purta pe cineva cu vorba Si: a amăgi. 112 (Îae) A înșela pe cineva. 113 (Reg; îe) A duce (sau a trage) pe cineva cu ~ul la teică A da în judecată pe cineva. 114 (Îe) A-i trânti (sau a-i închide, a-i da cuiva cu) ușa-n ~ A refuza să primească pe cineva. 115 (Îae) A goni pe cineva cu dispreț. 116 (Îae) A pleca supărat, trântind ușa. 117 (Îlv) A-i da (cuiva) cu cădelnița pe la ~ A linguși pe cineva. 118 (Îlv) A da (sau a trece cuiva ceva) pe la (sau pe lângă) ~ A tenta. 119 (Îal) A amăgi. 120 (Îe) A umbla (sau a fi) cu plosca (ori cu țuica) la (sau în) ~ sau a puți a ~ belit, a-i ieși cuiva vinul în ~ A fi bețiv. 121 (Gmț; irn; îe) Îi curge untura (sau îi dă grosul) pe ~ Se spune despre oamenii slabi. 122 (Îe) Cu ~u-n șold, cu mâna-n vânt Se spune despre ceva nepotrivit. 123 (Îlv) A scoate panglici pe ~ A exagera. 124 (Îal) A minți. 125 (Îe) A se întoarce (de undeva) cu ~ul în jos A se întoarce rușinat. 126 (Fam; îe) Să-ți fie de ~! Se spune pentru a arăta că unei persoane ar trebui să-i fie rușine. 127 (Îe) A-i trece (cuiva) pe la (sau pe lângă) ~ A-i trece pe dinaintea ochilor. 128 (Îae) A pierde un prilej favorabil. 129 (Îe) A se împiedica de ~ A avea nasul (1) excesiv de lung. 130 (Fam; îe) A arunca ceva cuiva în ~ A-i spune cuiva ceva în față fără menajamente. 131 (Îe) Nu miroase a ~ de om Nu e faptă de om vrednic. 132 (Mol; îc) ~ul-vlădichei Partea posterioară a coloanei vertebrale la păsări, de unde cresc penele cozii Si: târtiță. 133 (Bot; pop; îc) ~ul-curcanului Moțul-curcanului (Polygonum orientale). 134 (Bot; pop; îae) Busuioc-roșu (Amarantus caudatus). 135 (Bot; îrg; îc) ~-de-cocor Greghetin (Geranium pratense). 136 (Fig) Miros dezvoltat, fin. 137 (Fig) Simț de orientare dezvoltat în împrejurări dificile. 138 Capacitate de intuire exactă a unei situații. 139 (Pop) Trompă de elefant. 140 (Prin sinecdocă) Față. 141 (Pex) Cap. 142 (Pan) Parte anterioară a corpului unei nave sau a fuselajului unui avion. 143 (Buc; pan) Parte din vârf a opincii, strânsă cu nojițe Si: (reg) gurgui. 144 (Reg; pan) Vârf al securii. 145 (Pan) Căpăcel care apără împotriva vântului gura unui coș de aerisire. 146 (Reg; lpl) Colțuri ale scoabei. 147 (Reg) Picior al plugului de la piuă, în care se prind aripile. 148 (Teh) Proeminență pe o piesă sau pe un organ de mașină care servește fie la ghidarea, ridicarea sau distanțarea unei alte piese sau a unui alt organ al aceleiași mașini, fie la fixarea acestora într-o anumită poziție.

sufla [At: COD. VOR². 47^v/4 / Pzi: suflu / E: ml sufflare] 1 vi (D. vânt) A acționa (puternic) prin deplasarea maselor de aer în atmosferă într-o sau dintr-o direcție determinată Si: a bate (77), a trece, (reg) a vântura. 2 vi (Pex; d. curenți de aer, d. aburi etc. din atmosferă) A deplasa într-o sau dintr-o direcție determinată V adia. 3 vi (Pop; îe) ~lă vântu-n paie ude Exprimă convingerea că, într-o anumită împrejurare, nu se mai poate face nimic. 4 vi (Reg; îe) A ~ vântul în urechile cuiva A nu auzi. 5 vi (Reg; îae) A-și întoarce chepeneagul după cum ~lă vântul A fi ușor influențabil. 6 vi (Reg; îae) A-și schimba atitudinea după împrejurări. 7 vt (D. vânt sau d. curenți de aer; c.i. mai ales praf, zăpadă sau pleavă, frunze etc.) A lua cu sine și a face să se miște, să se deplaseze sau să dispară (risipind, împrăștiind, îndepărtând, îngrămădind etc.). 8 vt (Rar; pex; d. vânt sau d. curenți de aer; c.i. mai ales praf, zăpadă sau pleavă, frunze etc.) A împrăștia. 9 vt (Îe) Îl ~lă vântul Exprimă slăbiciunea exagerată a unei persoane. 10 vt (Fam; îe) A ~ cuiva ceva (de sau, rar, pe sub nas) A lua ceea ce i se cuvine de drept altuia. 11 vt (Pex; fam; îae) A fura ceva (profitând de neatenția, de naivitatea sau de încrederea cuiva). 12-13 vit (Adesea urmat de determinări care indică instrumentul) A produce (mecanic) un curent de aer (sub presiune) orientat în direcția dorită pentru un anumit scop. 14-15 vit (Îvp; fam) A respira (1). 16 vi (Îe) A nu (mai) ~ A fi mort. 17 vi (Îae) A muri¹ (1). 18 vi (Îae) A rămâne nemișcat (dând impresia că i s-a oprit respirația). 19 vi (Îae) A nu scoate nici o vorbă, a nu protesta. 20 vi (D. oameni și d. animale; de obicei cu determinări modale de felul „greu”, „tare”, „zgomotos” etc.) A respira des și cu dificultate, zgomotos (ca urmare a unui efort, a unei maladii etc.) Si: a gâfâi (1), (reg) a se răsufla. 21 vi (Rar; pex) A pufăi. 22 vi A emite forțat un flux de aer pe gură (sau, rar, pe nări). 23 vi A expira cu forța pentru a executa, a realiza etc. ceva. 24-25 vit (Îe) A(-l) ~ să cadă Exprimă slăbiciunea exagerată a unei persoane. 26 vi (Pop; fam; îe) A (nu) ~ (cuiva) în borș sau în borșul (sau, pfm, în ciorba) cuiva A (nu) se amesteca nechemat în treburile cuiva. 27 vi (Reg; îae) A (nu) răsfăța. 28 vi (Reg; îae) A prevesti lucruri rele. 29 vi (Reg; îae) A (nu) sforăi. 30 vi (Îe) Cine s-a fript (sau s-a ars) cu ciorbă ~lă și în iaurt Exprimă situația când o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. 31 vi (Pop; îe) A-i ~ în fund A goli paharul, carafa etc. cu băutură foarte repede sau dintr-o dată. 32 vi(Pop; pex; îae) A se îmbăta. 33 vi (Reg; îae) A (nu) alinta. 34 vr (Reg; pex; îae) A menaja. 35 vi (Reg; îe) A ~ în foc A se îmbăta. 36 vi (Reg; îe) A ~ în (sau din) buze Exprimă supărarea în cazul când se pierde ceva sau nu se dobândește ceea ce s-a sperat. 37 vi (Pop; îe) A ~ a pagubă Exprimă manifestarea părerii de rău, a surprinderii etc. pentru o pierdere suferită sau a nedumeririi în fața unei anumite situații. 38 vi (Reg; îe) A(-i) ~ în lumânare (cuiva) A încurca afacerile cuiva, a-i pune piedici. 39 vi (Reg; îc) ~lă-n-vânt Pierde-vară V pierde. 40 vi (Îrg; îc) ~lă-n-pungă Om sărac. 41 vt (Îe) A(-l) ~ în vânt Exprimă slăbiciunea exagerată a unei persoane. 42-43 vit (În descântece) A sufla (27-28) pentru a îndepărta un rău, pentru a desface o vrajă. 44-45 vit (Pex) A descânta (1-2). 46-47 vit (În credințele religioase și populare) A sufla (23) pentru a da viață, pentru a însufleți. 48-49 vit (Pex) A sufla (23) pentru a face să redevină viu. 50 vt (Înv) A sufla (23) pentru a opri sau anula o acțiune primejdioasă. 51 vt (În religia creștină; fig; complementul este viața sau Duhul Sfânt) A transmite prin faptul de a sufla (23), prin botez etc. 52 vt (Înv; fig) A insufla. 53 vt (Înv; fig) A răspândi. 54 vt (Înv; fig; c. i. scrieri, texte, etc.) A inspira în vederea alcătuirii, întocmirii, compunerii etc. 55 vt (Mai ales cu pronumele în dativ; complementul este nasul) A expira forțat pe nări pentru a curăța de mucozități sau de secreții apoase (la plâns). 56 vt (Îrg; c. i. alimente, băuturi) A bea sau a mânca foarte repede. 57-58 vit (D. oameni) A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete muzicale. 59-60 vit (Pex; d. oameni) A cânta (din instrumentul respectiv). 61 vi (D. instrumente muzicale care funcționează cu aerul care circulă prin ele) A produce sunete muzicale. 62 vi (Pex; d. instrumente muzicale care funcționează cu aerul care circulă prin ele) A cânta (2). 63 vt (C. i. o masă de sticlă topită) A introduce, cu gura, printr-o țeavă, o cantitate de aer pentru a dilata și a da formă, fabricând diverse obiecte. 64-65 vtrm (Fșa; c. i. enunțuri, cuvinte etc.) A pronunța cu voce scăzută, încet (și în secret) Si: (fam) a strecura. 66-67 vtrm (Pex; fșa; c. i. enunțuri, cuvinte etc.) A informa în ascuns Si: a destăinui (1). 68-69 vtrm (Pgn; fșa, c. i. enunțuri, cuvinte etc.) A vorbi. 70 vt (C. i. răspunsul pe care trebuie să-l dea cineva la o întrebare) A șopti cuiva la lecție, la examen etc. 71 vt (Mai ales d. sufleori; c. i. replici dintr-o piesă de teatru) A șopti actorilor în timpul reprezentației Si: (îvr) a suflărisi. 72 vtrp (C. i. obiecte de metal; de obicei cu determinările „cu aur”, „cu argint”, rar, „în aur”) A acoperi (în scop decorativ) cu un strat subțire de aur sau de argint Si: a polei⁴, (îvp) a spoi.

râde [At: PSALT. 101 / V: (îvr) ride, (înv) rode / Pzi: râd, (și înv) râz / E: ml ridere] 1 vi (Adesea urmat de determinări modale) A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. 2 vi (Îe) A ~ galben A râde fals. 3 vi (Îe) A ~ (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) A sfida pe cineva. 4-5 vir (Pop; îe) A (se) zâmbi (sau, înv zâmbire) a ~ A surâde. 6 vi (Pan; d păsări) A scoate sunete asemănătoare cu râsul² (1) omului. 7 vi A se distra. 8 vz A fi mulțumit, vesel, fericit. 9 vi (Cu determinări în dativ sau introduse prin prepoziția „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. 10 vi (Cu determinări în dativ sau introduse prin prepoziția „la”) A zâmbi. 11 vi (D. soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil. 12 vi A-și bate joc de cineva (sau de ceva). 13-14 vti (Îe) (Mă) râd (sau a ~) și câinii (sau curcile, ciorile, papagalii) (de cineva) Se spune despre cineva care s-a compromis. 15 vi (Pop; cu pronumele în dativ) A silui o femeie. 16 vi A nu da importanță la ceva Si: a nesocoti. 17 vi (Îe) A ~ (sau, rar a-și ~) în barbă (sau pe sub mustață) A râde (1) reținut.

scobi^1[1] [At: PO 271 / Pzi: ~besc / E: scoabă²] 1 vt (Fșa; c. i. suprafața unor materiale dure) A executa (mici) adâncituri, șanțuri, crestături etc. cu ajutorul unor instrumente cu vârful ascuțit, prin batere, prin mijloace chimice etc., pentru a da materialului un anumit aspect (finit, utilitar, artistic) Vz săpa. 2 vt (Rar; spc) A scrijeli (1). 3 vt (Asr; spc) A sculpta (1). 4 vt (Spc; c. i. materiale dure) A scoate porțiuni de pe una dintre suprafețele de prelucrat pătrunzând (cât mai) adânc în interior, pentru a da materialului o formă concavă. 5 vt (Pex c. i. materiale dure) A realiza prin tăiere, prin așchiere etc., în formă concavă. 6 vr (Fig; rar; d. obraz) A lua o formă concavă, suptă. 7 vt (C. i. materiale de obicei dure) A face o gaură, o scobitură. 8 vt (Pex) A face să fie gol pe dinăuntru prin executare de scobituri (repetate) Si: a găuri. 9 vt (D. agenții fizici) A distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de adâncire, de săpare. 10 vt (Reg; d. păsări, c. i. fructe) A ciuguli (1). 11 vt (Îrg; pex; c. i. elemente componente ale unui ansamblu) A scoate, a desprinde, a disloca din locul unde se află fixat, cu ajutorul a ceva ascuțit. 12 vt (Trs; Mol; cu complementul „alune”) A dezghioca (2) (cu ajutorul cuțitului). 13 vt (C. i. gropi, șanțuri, excavații etc. sau, pex, construcții care implică săpături) A executa prin dislocarea și scoaterea unui volum de pământ, de roci etc. 14 vr (Rar; fig) A se adânci (2). 15 vi (D. ființe) A introduce în ceva un obiect, un dispozitiv, un organ etc. ascuțit pentru a găsi, pentru a constata, pentru a scoate. 16 vr (Fam; d. oameni) A se scotoci (1) (în buzunar, în portofel etc.) 17 vt (Rar) A râcâi¹ sau a răzui (1) pentru a curăța, pentru a desfunda. 18-19 vrt A-și introduce degetele sau un obiect (ascuțit, subțire) în nas, în gură în urechi (pentru a curăța, pentru a înlătura senzația de mâncărime etc.). 20-21 vti (Îlav) Cât te-ai ~ în măsea ori cât te ~bești sau până ~bești în(tr-un) dinte (Foarte) repede. 22 vt (Îe) A-și ~ dinții cu cineva A vorbi pe cineva de rău. corectat(ă)

MÎNECĂ¹ s. f. 1. Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul (în întregime sau în parte). Suciia mîneca și băga mâna în căldare de potoliia undele și nu să vătăma. DOSOFTEI, V. S. septembrie 27^r/2. Prinzind pre Dumitrașco Buhuș și cercîndu-l, au găsit pistol mic în mănică supus. N. COSTIN, LET. II, 51/9. Cămeașia fără mâniei. id., ap. GCR II, 11/33. Celalalt, asemene călare și nu mai puțin elegant, se deosebea prin mărimea șlicului și largile mînici a benișului său. NEGRUZZI, S. I, 30, cf. 88, 145. Opt voinici cu spete late Și cu mînici suflecate, Stau cu puștele-ncărcate. ALECSANDRI, P. I, 58. Oameni vrednici ca să șazâ în zidirea sfintei Golii, în cămeși cu mîneci lunge și pe capete scufie. EMINESCU, O. I, 150. Și-odată suflecă moș Nichifor mînecile, taie un sulhariu de fag și face un capăt minunat. CREANGĂ, P. 135, CI. 287, id. A. 103, CONV. LIT. XI, 214. S-a șters cu mîneca pe obraz și-ntorcmau-se-n ioc spre vodă zice . . . CARAGIALE, O. 240, cf. COȘBUC, P. I, 97. Pletele lui și mânecile cămeșei îi fîlfîiau în vînt, ca un steag a bătaie. N. REV. R. I, 74. Ridică mînele. Mînecile i s-adunară în umeri. DELAVRANCEA, H. T. 8. Cîrpaciul, după ce își șterse gura cu mîneca cămășii, se întoarse spre covrigar. DUNĂREANU, CH. 68. Se puse să-și tragă sumanul pe mînici. SADOVEANU, M. 182, cf. id. O. X, 310, XI, 49, XII, 411, XIII, 46. Dinu bău cu poftă, se șterse cu mîneca pe la gură și, luîndu-și căciula de pe cap, își netezi puțin pletele. BUJOR, S. 26. Se ivea de după colțul casei cu mânicile răsfrînte și cu pestelcă curată pe dinainte. HOGAȘ, DR. II, 102. Întinse brațele, încît mânecile largi îi atîrnau ca niște aripi de liliac. REBREANU, R. II, 31. Desprinse pardesiul Sabinei din cuier și o sili să îmbrace mânecile. C. PETRESCU, C. V. 329, cf. id. A. R. 8. Filip își trece mîneca hainei peste frunte. SAHIA, N. 31. Mînicile largi alunecară, descoperind brațele goale. TEODOREANU, M. II, 69, cf. CAMIL PETRESCU, O. III, 224. Îmbrăcată într-o rochie simplă, închisă la gît, cu mâneci lungi. STANCU, U.R.S.S. 23. Mormăind în barbă o sudalmă frățească, și-a sumes mînecile și a pășit îndesat către ape. GALAN, Z. R. 43. Duse încet mîneca la frunte și se șterse fără să facă cel mai mic zgomot. PREDA, Î. 150. Îl ajunse din urmă și-i apucă mîneca. V. ROM. martie 1954, 83. Mînicile-și sumetea Și-ncepea De chiuia Și pe turci mi-i deștepta. TEODORESCU, P. P. 557. Maică, fericirea mea, Pe mîneca de-a dreapta Pune-te pe dumneata; Pe mîneca de-a stânga Pune pe iubita mea. JARNIK-BÎRSEANU, D. 307, cf. 493. Și-apoi îndată . . . Mînicele-a suflicat. Niște mîni poleite Ca niște tînjeli pîrlite. POP., ap. GCR II, 337. De la deal de boii lui Șede singur dumnealui: Cu mînica vînt își trage, Cu basmaua umbrâ-și face. ȘEZ. I, 71, cf. 13. M-or jeli și mÎndrele, în trei luni, cu trei cununi, în trei sfinte duminici, Cu pui roșii la mîneci. BÎRLEA, B. 71, cf. GREGORIAN, CL. 58, ALR II 3 290, 3 298, 3 304, 3 352. ◊ L o c. a d v. (Rar) Pe sub mînecă = pe ascuns, în secret, pe sub mînă. Cf. BARONZI, L. 44, ZANNE, P. III, 220. ◊ E x p r. A da cu mîneci largi = a da cu plăcere, bucuros. Părinții fetei, cînd aud asta, au de bucurie că le-a picat un om așa de bun și o dau cu mîneci largi. CREANGĂ, P. 168. I-am dat împrumutul cu mîneci largi, cu voie bună. PAMFILE, A. R. 250, cf. ZANNE, P. 220. (Rar) Ca pe mîneca cămășii = foarte ușor, cu cea mai mare ușurință. ZANNE, P. III, 63. A-și șterge nasul cu mîneca = a fi rău crescut, a fi necioplit, id. ib. 220. A-și tăia mîneca și a fugi = a face un sacrificiu neînsemnat spre a evita o pagubă mare. id. ib. (Rar) A lovi (pe cineva) în mînecă = a încerca să faci (cuiva) un rău, fără a reuși, LM, cf. ZANNE, P. III, 220. A trage (pe cineva) de mînecă sau (rar) a rupe (cuiva) mîneca = a) a insista, a stărui (pe lîngă cineva) pentru a obține ceva. Mi-a tot rupt mînica alde cuscru Matei, ca să-i dau lui locșoru ăla, de ie la nasu dumitale acolea. JIPESCU, O. 147, cf. 6; b) a atrage cuiva atenția (trăgîndu-l de mînecă¹ 1) că minte sau exagerează. Cît vei auzi că încep a croi cîte una mai deocheată, tu să mă tragi de mînica hainei, căci eu îndată voi îndrepta-o dupe ființa adevărului. ODOBESCU, S. III, 46, cf. LM, DDRF, ZANNE, P. M, 220. A (nu) se lăsa tras de mînecă = a (nu) se lăsa prea mult rugat. COSTINESCU. (Rar) A pune (cuiva) mîneci = a constrînge (pe cineva). Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. A scoate din mînecă = a găsi la repezeală un răspuns, o explicație, o soluție (netemeinică). (Rar) A o trage pe mînecă = a) a bea. PAMFILE, J. II, 153; b) a fura. id. ib. A o baga pe mînecă (sau, rar, pe mîneci) = a se speria (de consecințele unei fapte săvîrșite), a o sfecli. Cum . . . auziră ginerii împăratului, o băgară pe mînecă și mărturisiră că așa este. ISPIRESCU, L. 158, cf. 203, 260, PAMFILE, J. III, 90, REBREANU, R. II, 75. Ienicerii d-auzea Pe mînică o băga. Să creadă nu le venea. TEODORESCU, P. P. 557. Naiba di spaimî o bagasî pi mînicî rău, da rău di tăt. ȘEZ. III, 6, cf. ZANNE, P. III, 218. A nu avea (de-a face) nici în clin, nici în mînecă (cu cineva) v. c l i n. Aceasta-i altă mînecă (sau, franțuzism, altă pereche de mîneci) = asta-i altceva, asta-i altă mîncare de pește. Cf. COSTINESCU, IORDAN, L. R. A. 259. 2. (Regional, la pl.) Numele unei țesături (Bilciurești-Ploiești). H IV 6. 3, Mînecar (1). Com. din RĂHĂU-SEBEȘ. 4. (Învechit) Flanc, aripă a unei armate. Un lung pătrat cu două mînici de cîte cinci sute mușchetari fiecare. BĂLCESCU, ap. TDRG. 5. (Tehn.) Nume dat unor dispozitive în formă de mînecă¹ (1). Cf. LTR. 6. (Rar; franțuzism) Braț al unui rîu, al unui canal etc. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., ATILA, P. 158. – Pl. : mîneci și (ieșit din uz) mînece (GANE, N. III, 167). – Și: mînică, (învechit și regional) mănică s. f. – Lat. manica.

mânecă¹ sf [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 27^r/2 / V: mânică, (îrg) mănică / Pl: ~eci, (iuz) ~ece / E: ml manica] 1 Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul, în întregime sau parțial. 2 (Rar; îlav) Pe sub ~ Pe ascuns. 3 (Pop; îe) A da cu ~eci largi A da cu plăcere. 4 (Pop; rar; îlav) Ca pe ~ca cămășii Foarte ușor. 5 (Pop; îe) A-și șterge nasul cu ~ca A fi prost crescut Si: a fi necioplit. 6 (Pop; îe) A-și tăia ~ca și a fugi A face un sacrificiu mic spre a evita o pagubă mare. 7 (Rar; îe) A lovi (pe cineva) în ~ A încerca să faci cuiva un rău, fără a reuși. 8 (Pfm; îe) A trage (pe cineva) de ~ sau (rar) a rupe (cuiva) ~ca A insista. 9 (Pfm; îae) A stărui pe lângă cineva pentru a obține ceva. 10 (Pfm; îae) A atrage cuiva atenția că minte sau exagerează. 11-12 (Pfm; îe) A (nu) se lăsa tras de ~ A (nu) se lăsa prea mult rugat. 13 (Rar; îe) A pune (cuiva) ~eci A constrânge pe cineva. 14 (Pfm; îe) A scoate din ~ A găsi la repezeală un răspuns, o explicație, o soluție. 15 (Rar; îe) A o trage pe ~ A bea. 16 (Rar; îae) A fura. 17 (Pfm; îe) A o băga pe ~ (sau, rar, pe ~eci) A se speria de consecințele unei fapte săvârșite Si: a o sfecli. 18 (Asr; îe) Aceasta-i altă ~ (sau, frm, altă pereche de ~eci) Asta-i altceva. 19 (Reg; lpl) Țesătură nedefinită mai îndeaproape. 20 (Reg) Mânecar (1). 21 (Înv) Flanc al unei armate. 22 (Teh) Dispozitiv în formă de mânecă¹ (1). 23 (Fit) Braț al unui râu, al unui canal etc.

MAU subst. 1. (Mai ales Ban., Olt. și Transilv., în legătură cu verbele „a avea”, „a pierde”, „a prinde”, „a-și lua”, „a-și face”) Avînt, elan ; energie, vlagă. Cf. DR. V, 901, VI, 367, VII, 516. Plecă Fugilă, își luă mau. CĂTANĂ, ap. T. PAPAHAGi, C. L. N-are mau să lucreze. Com. LIUBA. N-are niși cît mau. GR. BĂN. 194, cf. NOVACOCIU, C. B. I, 13. Tușășče, pînă-ș faše mahu dže cîntat. ALR II/I MN 23, 6 956/27. Ia mau la spic. ALR II/36. Pînă își ia mau cînele. ib. [Pasărea] își face mau să zboare. ib. 3 471/29 ◊ E x p r. A lua (cuiva) maul = a ameți pe cineva cu o lovitură, a-l lăsa fără cunoștință (TOMESCU, GL.) ; p. ext. a reduce pe cineva la tăcere (GR. S. VII, 119). Toată truda. . . trebuie să ne fie de a-l obosi [pe pește] și a-l scoate cu capul afară ca. să bea aer și a-i lua astfel mau. ATILA, P. 71. I-a luat maul cînd i-a dat un pumn în nas. COM. SAT. III, 50, cf. CIAUȘANU, GL. Mi-a dat una, de mi-a luat mau. TOMESCU, GL. A-și pierde (sau a i se lua cuiva) maul = a-și pierde curajul, cumpătul ; a rămîne perplex. A face (cuiva) mau (pentru . . . sau să . . .) = a-i face rost, a-i înlesni (să. . .). Cf. DR. VI, 367. I-am făcut mau să fugă. Com. din ORAVIȚA. Fă-i mau să scape. Com. LIUBA. A-i fi (cuiva) mau = a-i conveni, a se fi obișnuit (undeva sau cu ceva). I. CR. VI, 127. 2. (Regional) Bun, avut (Mățău-Cîmpulung). COMAN, GL. - Și: mah subst.Din scr. mah.

NAS (pl. -suri) sn. 1 🫀 Partea răsărită a feții, între frunte și gură, care servește la respirat și ca organ al mirosului (🖼 3317): ~ ascuțit, cîrn, turtit, lung, gros, roșu, vînăt; vîrful ~ului; a-i curge sînge din ~; a fi cu mucii la ~; a-și șterge, a-și sufla ~ul; a i se astupa ~ul; a cădea pe ~; a-și frînge ~ul; a vorbi, a cînta pe ~; a închide cuiva ușa în ~ ¶ 2 Locuțiuni diverse: a (nu) avea ~, a (nu) cuteza; a-și băga, a-și vîrî ~ul undeva, a se amesteca (unde n’are ce căuta); (P): nu-ți băga ~ul unde nu-ți fierbe oala 👉 FIERBE I 1; a-i cădea ~ul, a pierde cutezanța, semeția; a da ~ cuiva, a face pe cineva să se obrăznicească, pentru că i se permit, i se iartă prea multe: nu da ~ spurcatului să se întinză (ISP.); tu le dai ~ și le ții hangul (CRG.); (P): dă-i ~ lui Ivan, că se suie pe divan; a lăsa ~ul în jos, a rămînea rușinat; a se întoarce cu ~ul în jos, a se întoarce rușinat, cu coada între picioare: ce-aș mai rîde să te văz întorcîndu-te cu ~ul în jos! (ISP.); a-și lua ~, a-și lua ~ul la purtare, a-și lungi ~ul, a-și ridica ~ul, a se obrăznici, a-și permite mai mult decît se cuvine: nu-s datori nici c’o lețcae, pentru că nu-și rădică ~ul mai sus decît se cuvine (ALECS.); a tăia ~ul, a pune la locul Iui înfrînîndu-i semeția (aluzie la pedeapsa infamantă a tăierii nasului din legislația de demult); a da pe cineva cu ~ul de ceva, a-l împinge să vază un lucru pe care nu-l găsea sau nu-l vedea; a da cu ~ul pe undeva, a se arăta undeva, a se duce în treacăt pe undeva: mi-ar fi plăcut și mie să călătoresc, adică, cum se zice, să dau și eu cu ~ul prin a lume mare (ISP.); a umbla cu ~ul pe sus, a se arăta semeț, arogant, fudul; a duce, a purta de ~ pe cineva, a) a purta cu vorba, a amăgi într’una; b) a-l aduce să facă ce voim: crapă de necaz că nu pot... să-i poarte ei de nas, după cum le place lor (CAR.); a (nu) fi de ~ul cuiva, a (nu) fi de mutra lui, a (nu) fi mai pre sus decît ceea ce i s’ar cuveni; el vedea că nu e de ~ul lui așa bucățică (ISP.); a-i rîde în ~, a-i rîde în față, fără a se ascunde, în bătaie de joc; nu-i ajungi cu prăjina, cu strămurarea Ia ~, e foarte înfumurat; a-i veni muștarul la ~ 👉 MUȘTAR1; e încă cu mucii la ~ 👉 MUC I; a-i veni musca la ~, a lua cuiva musca de Ia ~ 👉 MUSCĂ2; a strîmba din ~, a face o mutră nemulțumită; a-i trece pe la ~, a-i trece pe dinaintea ochilor, a-i scăpa ceva din mînă: portofoliul ministerial, după ce-i trecuse pe la ~ de vre-o două ori (VLAH.); a-i scoate pe ~, a-i reproșa, a-i face imputări amintindu-i serviciile făcute; slavă ție, Doamne, că n’am nici o rudă, că altfel mi le-ai scoate pe ~ de cîte o sută de ori pe zi (D.-ZAMF.); a-i ieși, a-i da pe ~, a i se întoarce împotrivă, a o păți de pe urma unui lucru: vina nu era a lui și ce au căutat, pe ~ le-a dat (CRG.); a da cuiva peste ~, a-l înfrunta, a-l pune la locul lui; a fi cu ~ul de ceară, a fi sfios, timid ¶ 3 🌿 NASUL-CURCANULUI; – MOȚUL-CURCANULUI [lat. nasus].

ATÎRNA (atîrn) I. vb. tr. A prinde, a acăța de ceva ridicat, de un cuiu, etc. capătul de sus al unui lucru, sau sfoara, baiera, etc. de care e legat un obiect, în așa fel ca obiectul să spînzure în voie: și-a atîrnat hainele în cuiu; și-a atîrnat la piept o cruce mare de lemn legată cu sfoară groasă (CRG.); proverb: sita cînd e nouă n’ai unde s’o atîrni, un lucru nou e păzit cu mare îngrijire, se zice și despre cineva nou venit într’o casă, într’o slujbă, pe care cauți să-l menajezi cît mai mult în cele dintîi zile; proverb: ~ cuiva un ponos (de coadă), a scoate cuiva o poreclă pe care n’o merită, a-i scorni niște năravuri pe care nu le are; proverb: îi atîrnă belciugul de nas, îl poartă după plac, se face stăpîn pe dînsul și-l învîrtește cum îi place; proverb: îi atîrnă lingura de gît, se zice despre aceia cari vin prea tîrziu la masă; proverb: ~ cuiva pielea in pod, a se ținea de cineva pînă la moarte (ZNN.). II. vb. intr. 1 A fi prins, acățat, așezat (vorb. de un lucru) într’un loc mai ridicat, în așa fel ca marginea de jos sau capătul dedesubt al lucrului să spînzure în voie, a spînzura, a sta spînzurat: văzu cele trei rodii cum atîrnau de o cracă (ISP.); de-a lungul prispelor atîrnă pe culmi velinți vărgate (VLAH.) ¶ 2 Fig. A sta spînzurat, gata să cadă: nori negri atîrnau amenințători deasupra capetelor noastre ¶ 3 A cîntări, a se lăsa mai greu într’o parte (la cîntar): un mănunchiu de chei ce atîrna o oca (D.-ZAMF.); proverb: trei oca i-atîrnă buza, e bosumflat ¶ 4 A sta plecat, a se lăsa greu într’o parte: îi atîrna capul într’o parte ¶ 5 A se tîrî, a ajunge pînă la pămînt, a fi nepotrivite pe trup sau rău purtate (vorb. de haine): atîrnă hainele de pe el ¶ 6 Fig. A zăcea, a sta culcat: el atîrna ca porcu ’n strat (GR.-N.) ¶ 7 Fig. A se da lenii, a se lenevi: ia sculare, nevestele și fetele n’atîrnă, sînt mai vioi ca flăcăii (JIP.) ¶ 8 Fig. A fi supus unor anumite împrejurări, a depinde: de la asta atîrnă soarta ta de față și viitoare (NEGR.) ¶ 9 Fig. A sta în mîna, în puterea cuiva, a fi supus cuiva, sub stăpînirea cuiva: Chiar starea ta atîrnă de vînt și de copii (DON.). III.. vb. refl. 1 A se prinde, a se apuca de ceva ținîndu-se vîrtos cu mîinile sau trâgînd tare în jos: o vedea blîndă, iubitoare, atîrnîndu-se de gîtul lui (VLAH.) ¶ 2 Fig. †A șovăi: Turcul schimbă socoteala păcii cu Rusia și începu a se ~ (HASD.).

piele sf [At: PSALT. HUR. 86^r/9 / G-D: pielii, pieii / Pl: piei / E: ml pellis, -is] 1 Țesut conjunctiv-epitelial care acoperă întreaga suprafață a corpului animalelor vertebrate și a celor mai multe dintre nevertebrate. 2 (Spc) Epidermă a omului. 3 (Înv; îs) ~a oului Corion. 4 (Înv; îs) ~a oaselor Periost. 5 (Înv; îs) ~ a foalelui Diafragmă. 6 (Înv; îs) ~a fecioriei Himen. 7 (Reg; îs) ~ groasă Bătătură în talpa piciorului. 8 (Îlav) În (sau cu) ~a goală (ori ~ile goale) sau (îrg) în ~ ori cu ~a (sau ~ile) Complet dezbrăcat Si: gol, nud. 9 (Îlav) (Până) la ~ În întregime Si: de tot, complet, cu desăvârșire, total. 10 (Îe) Cât îl încape (pe cineva) ~a sau cât îi încape (cuiva) în ~ Cât poate îndura cineva. 11 (Îae) Cât îi este cu putință. 12 (Îae; pex) Mult. 13 (Îe) A ști (sau a vedea) cât îi (sau ce-i) poate (sau îi face, îi plătește) ~a cuiva A ști sau a vedea de ce este în stare cineva. 14 (Îae) A cunoaște cât valorează cineva. 15 (Îe) A nu-i face (sau a nu-i plăti) (cuiva) ~ a (nici) doi bani (sau nici două parale, nici o ceapă degerată) A nu fi bun de nimic. 16 (Îae) A nu avea nici o valoare. 17 (Îe) A nu(-și) mai încăpea în ~ A fi foarte bucuros, fericit etc. 18 (Îae) A nu ști ce să mai facă de prea mult bine. 19 (Îae) A fi extrem de îngâmfat, a fi plin de ifose, de pretenții. 20 (Îe) A-i intra (sau a i se băga) cuiva (pe) sub ~ ori a intra (sau a se băga) (pe) sub ~a cuiva A reuși prin insistențe, servicii, lingușire etc. să câștige încrederea sau simpatia cuiva. 21 (Îe) A(-i) lua (cuiva) (și) ~a (de pe el) sau a(-i) jupui (ori a scoate) șapte (sau nouă) ~i (de pe cineva) (Rar) A omorî, a distruge pe cineva. 22 (Îae) A pretinde de la cineva mai mult decât poate da. 23 (Îae; spc) A estorca de bani. 24-25 (Îe; îla) (A fi) numai ~(a) și osul (sau oase, oasele, ciolanele) (A fi) foarte slab. 26 (Îe) A fi (sau, rar, a trăi) în ~a cuiva A fi, a se afla exact în aceeași situație cu altcineva. 27 (Îe) A-i face (cuiva) ~a tobă (sau burduf) A bate pe cineva tare, a-l stâlci în bătaie. 28-29 (Îe; îlav) (A fi) vai (și amar) de ~a cuiva (A fi) rău cuiva. 30-31 (Îae; îal) (A fi) vai de capul lui. 32 (Îe) A-i da (sau a-i ieși cuiva ceva) prin ~ A suferi consecințele unui lucru Si: a o păți, a-i ieși pe nas. 33 (Îae) A-i fi ca învățătură de minte. 34 (Îe) A-l mânca ~a (pe cineva). 35 (Îe) A i se face (cuiva) ~a găinii (sau ~a de găină) A i se încreți cuiva pielea de frică, de frig. 36 (Pex; îae) A-i fi foarte frică, frig etc. 37 (Îe) A face ceva pe ~ a altuia A face ceva în dauna cuiva, obligându-l să suporte el greutățile și neajunsurile. 38 (Îae) A-și crea avantaje pe spinarea altuia. 39 (Îe) A-și pune ~a (în sau la saramură) pentru cineva (sau pentru ceva) A se expune unui risc pentru cineva sau pentru ceva. 40 (Îae) A-și impune anumite restricții. 41 (Îae) A face sacrificii mari. 42-43 (Fam; îe) A(-și) pune ~a pe băț (sau pe ciomag) A (se) distruge. 44-45 (Îae) A (se) omorî. 46 (Fam; îe) A da ~a popii sau a-și lăsa ~a pe undeva A plăti ceva cu viața. 47 (Reg; îe) A răbda în ~ A răbda cât poate de mult. 48 (Reg; îe) A plăti cu ~a A suporta o pedeapsă corporală, o bătaie. 49 (Îe) A-i frige (cuiva) ~a A chinui, a consuma pe cineva, a-i face zile fripte. 50 (Îae) A pedepsi foarte aspra. 51 (Îae) A se răzbuna pe cineva. 52 (Îe) A-și vinde (sau a-și cheltui) (și) ~ a de pe el A vinde tot ce are, pentru a scăpa de o anumită situație sau pentru a realiza un anumit lucru. 53 (Îae) A nu mai rămâne cu nimic. 54 (Îe) A-și vinde scump ~a A lupta cu înverșunare, provocând neajunsuri mari adversarului, chiar dacă nu sunt speranțe de izbândă finală. 55 (Îae) A-l face pe adversar să plătească scump victoria. 56 (Înv; reg; îe) A i-o face cuiva pe ~ A contrazice pe cineva. 57 (Îae) A se opune cuiva. 58 (Îae) A-i face rău, a se răzbuna pe cineva. 59 (Îe) A fi gros la ~ sau a avea ~a (sau, rar, o ~) groasă A fi lipsit de bun simț, a fi neobrăzat. 60 (Reg; îe) A întări din ~ A se preface că nu înțelege o aluzie. 61 (Pop; îc) Piei-roșii Amerindieni. 62 (Reg; dep; îc) Piele-lungă Om foarte slab, căruia îi atârnă pielea. 63 (Reg; prin etimologie populară; îc) Piele-largă Pelagră. 64 (Fig) Ființă. 65 (Pex) Viață. 66 (Reg) Pieliță. 67 (Reg; dep) Mârțoagă. 68 (Dep) Femeie bătrână. 69-70 Piele (1) jupuită de pe un animal (și prelucrată). 71 (Spc) Blană. 72 (Fam; îe) A umbla după piei de cloșcă A-și pierde vremea. 73 (Îae) A fi fără ocupație. 74 (Reg; îe) A semăna pe ~ A semăna direct pe miriște, înainte de a ara. 75 (Îs) ~ de drac Țesătură deasă de bumbac, foarte rezistentă, cu o parte pufoasă, imitând antilopa Vz diftină. 76 (Rar; îas) Pistil². 77 (Reg; fig; irn; îas) Om foarte rezistent. 78 (Îs) ~a dracului Țesătură ușoară de bumbac, cu lustru, utilizată de obicei la căptușeala hainelor Si: (înv) mitcal, percalină. 79 (Spc) Halat confecționat din piele (76). 80 (Reg; îs) (Față de) masă de ~ sau pânză de ~, măsai de ~ Mușama. 81 (Reg; îs) Burduf de piele în care se transportă alimente sau se păstrează lichide. 82 (Mun) Coajă de copac tânăr.

trage [At: PSALT. HUR. 52725 / V: (reg) trăgea / Pzi: trag; Ps trăsei, (înv) trașu; Par tras / E: ml trahere] 1 vt A face efortul de a mișca, de a deplasa (ceva sau pe cineva), apucându-l și îndreptându-l spre sine sau spre un punct voit ori de a-l da la o parte. 2 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) pe sfoară sau a ~ (pe cineva) de nas ori, arg, a-i ~ (cuiva) o țeapă A păcăli. 3 vt (Pfm; îe) A ~ ițele (sau sforile) A unelti. 4 vt (Pop; îe) A ~ plapuma (sau, reg, țolul) A căuta să obțină foloasele numai pentrusine. 5 vt (Reg; îe) A ~ mușamaua sau a ~ lucrul mușama A mușamaliza. 6 vt (Pop; îe) A nu avea de ce-l ~ câinii A fi foarte sărac. 7 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) de mânecă A-i face (cuiva) semn, atrăgându-i atenția spre un anumit lucru. 8 vt (Pfm; îae) A îndemna. 9 vt (Reg; îe) A ~ țărână (pe cineva) A înmormânta. 10 vt (Fam; îe) A ~ cortina A dezvălui ceva. 11 vt (Fam; îae) A ascunde ceva. 12 vt (Fam; îe) A ~ de timp A tergiversa în interes propriu. 13 vi (Reg; îe) A ~ cu piciorul A dori și altcuiva aceeași fericire ca a sa proprie. 14-15 vtr (Reg; îe) A se ~ în degete sau în deget (cu cineva) sau a ~ degetul sau deget (cu cineva) A se măsura cu cineva. 16 vrr (Îrg; d. persoane de sex opus) A se hârjoni (prinzându-se de mâini, îmbrățișându-se, împingându-se etc.). 17 vrr (Îrg; pex; d. persoane de sex opus) A se săruta. 18 vt (C. i. instrumente acționate prin tragere, mai ales clopote) A face să sune. 19 vi (D. clopote) A suna. 20 vt (Trs; c. i. ceasul, orologiul, cdp ger aufziehen) A întoarce. 21 vt (Îvp) A face să vină spre sine Si: a atrage. 22 vt (Îvp; fig) A îndemna. 23 vt (Îvp; fig) A ademeni (1). 24 vim (Fam; îe) A-l ~ (pe cineva) la somn A simți nevoia să doarmă. 25 vt (Înv; îlv) A ~ pâră asupra cuiva A pârî. 26 vt (Înv; îlv) A ~ luarea aminte (sau de seamă) sau a ~ băgare de seamă A atenționa (1). 27 vt (Înv) A face să se îndepărteze de la ceva Si: a distrage, a reține. 28 vt (Înv; c. i. fluide) A abate din drum pentru a duce în direcția voită. 29 vi (Pop) A avea greutatea de... Si: a cântări. 30 vi (Reg; îe) A ~ (greu) în (sau la) cumpănă A avea importanță (deosebită). 31 vt (Reg; îc) ~-punții Greutate la orologiu. 32 vi (Pop; fig) A valora. 33-34 vt (C. i. un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte) A pune (sau a scoate) (depunând oarecare efort). 35 vt A duce un accesoriu de îmbrăcăminte înspre o parte a corpului (spre a o acoperi) Si: a aranja, a potrivi. 36 vt A înfige (în frigare, în țeapă sau în alt obiect ascuțit). 37 vt A târî după sine. 38 vt (Pop; îe) A ~ verde pe albastru A trăi greu. 39 vt (Pfm; îe) A ~ un picior (sau piciorul) A șchiopăta. 40 vt A duce cu forța. 41 vt (Îvp; îe) A ~ la (sau spre, către, în) judecată sau la lege, la divan, (rar) a ~ cu pâră A duce în fața unui organ judecătoresc. 42 vt (Îe) A ~ la răspundere A cere cuiva să dea socoteală pentru faptele sale. 43 vt (Înv; fig) A pretinde (ca fiind al său). 44 vt (Înv; fig) A lua în stăpânire. 45 vt (Pex) A duce cu sine. 46 vt (Reg; îe) A-și ~ măsurile A-și chibzui faptele sau vorbele. 47 vt (Reg; îe) A ~ la îndoială A se îndoi de ceva. 48 vt (Reg; îe) A-și ~ glasul (sau ghersul) A-și potrivi glasul. 49 vi (Fig) A duce spre... sau la... Si: a obliga, a sili. 50 vt A duce cu sine Si: a conduce. 51 vt (Șfg) A pune în mișcare Si: a antrena. 52 vt (C. i. un vehicul, o unealtă cu tracțiune animală, pex, jugul sau hamul) A face să meargă. 53 vr (Reg) A se da cu sania. 54 vr (Reg) A se da pe gheață. 55 vt (Pfm; fig) A îndura. 56 vt (Șîe a ~ consecințele) A suporta urmările unei acțiuni reprobabile Si: a ispăși. 57 vt (Îlv) A ~ un profit A profita. 58 vt (C. i. un vehicul, o ambarcație) A îndrepta spre un loc de staționare, oprind (pentru ca oamenii să poată urca sau coborî, pentru a încărca sau descărca ceva). 59 vt (Reg; îe) A ~ carul la uscat A scăpa de un necaz, de un rău. 60 vt(a) (Îe) A ~ la dreapta sau la stânga A cârmi un vehicul ca să cotească la dreapta sau la stânga. 61 vt(a) (Îe) A ~ pe dreapta sau pe stânga A dirija un vehicul în așa fel încât să meargă aproape de marginea din dreapta sau din stânga a dramului. 62 vt(a) (Îe) A ~ pe dreapta A opri un vehicul pe marginea din dreapta a drumului. 63 vi (Fam; gmț; îae) A se culca (pentrua se odihni). 64 vz (Pfm) A se opri undeva pentrua fi găzduit. 65 vi (Pfm) A se instala undeva pentru un timp limitat. 66 vr (Înv; d. reptile, viermi) A se târî (15). 67 vr (Îvr; pex) A se mișca. 68 vr (Îvp; d. oameni) A înainta folosindu-se de mâini, de genunchi Si: a se târî (14). 69 vr (Pop) A înainta cu greutate, abia mișcându-și picioarele Si: a se târî (20). 70 vr (Pop; d. obiecte care atârnă) A atinge pământul cu capătul de jos Si: a se târî (23). 71 vr (Înv) A se duce după... 72-73 vir (Pop) A se îndrepta către... 74 vz (D. ambarcații; îe) A ~ la fund A începe să se scufunde. 75 vt (Fam; îe) A ~ la fund (pe cineva) A pune (pe cineva) într-o situație grea. 76 vt (Fam; îae) A antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. 77-78 vir (Înv; îe) A se ~ (sau a ~) la divan A se prezenta în fața divanului (cu o cerere, cu o reclamație). 79 vr A se apropia¹ (1). 80-81 vir (Pfm; îe) A se ~ în partea... (sau după...) sau a ~ pe... A semăna cu... 82 vz (Îrg) A evolua spre... 83 vz (Reg; îe) A ~ de ziuă A se face ziuă. 84 vz (Reg; d. culori) A avea o nuanță de... 85 vz (Reg; indică locul cu aproximație) A se afla (20). 86 vi (Reg; îe) A ~ la traistă A căuta de unde se pot obține foloase. 87 vrim (Reg; îe) A i se ~ de ceva A fi curios de ceva. 88 vz (Reg;îe) A ~ cu casa A fi credincios în căsnicie. 89 vz (Reg; udp „la”, „spre”, „cu”) A fi de partea cuiva. 90 vz (Îrg) A fi tentat să... 91 vz (Îrg) A acționa ca să... 92 vz (Pop) A prevesti (o anumită stare). 93 vz (Pop) A aminti de... 94 vz (Reg; d. oameni; îe) Mustățile îi trag (sau mustața îi ~) a oală Se spune despre cineva căruia îi place să bea. 95 vz (Reg; îe) ~ a pământ (sau a groapă) Se spune despre cineva care este aproape de moarte. 96 vz (Reg; îe) A ~ rău A cobi (6). 97 vr (Pop; adesea urmat de determinări care arată direcția mișcării) A se retrage din locul unde se află. 98 vt (Pop; îe) A-și ~ mâna de deasupra cuiva A înceta de a mai ocroti pe cineva. 99 vt (Reg; îe) A-și ~ vorba A reveni asupra celor afirmate anterior. 100 vr (Înv; pex) A părăsi o funcție sau instituția, colectivitatea din care face parte. 101 vr (Fig) A se da în lături de la ceva Si: a se sustrage. 102 vr (Reg; îe) A se ~ de ceva A se jena. 103 vr (Reg; îae) A-i păsa de ceva. 104 vr (Îrg; d. ape curgătoare) A reintra în albie după o inundație Si: a se retrage. 105 vr (Înv; cu determinări introduse prin pp „de”) A se depărta de cineva Si: a se despărți. 106 vr (Reg; d. o inflamație, o excrescență) A regresa. 107 vr (Reg; d. persoane și d. fața lor; șîe a se ~ la față sau la obraji, la chip) A slăbi. 108 vr (Îrg) A se perpetua. 109 vt (Înv; îe) A-și ~ viața (sau veacul) A trăi (1). 110 vt (Înv; îe) A ~ război A purta război vreme îndelungată. 111 vr (Reg; d. lapte, vin) A se strica, devenind cleios. 112 vi (Reg; d. lapte) A mirosi urât. 113 vt A scoate. 114 vt (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) un ghimpe din picior A scăpa pe cineva de un necaz, de o dificultate. 115 vt (Reg; îe) Au tras straiul de sub el Se spune despre cineva care a murit. 116 vz (Pop; îe) A ~ în cărți A prevesti viitorul cu ajutorul cărților de joc. 117 vt (Fig; c. i. abstracte) A degaja dintr-un ansamblu unele elemente pentru a le utiliza Si: a extrage. 118 vt (Pex; fig; c. i. abstracte) A elabora, utilizând elementele extrase. 119 vt (Fam; îe) A ~ concluzia (că...) A deduce o consecință Si: a conchide. 120 vt (Mat; înv; îe) A ~ rădăcina pătrată (sau cvadrată, cvadraticească) A extrage rădăcina pătrată. 121 vt (Mat; îrg) A scădea. 122 vt (C. i. o armă) A scoate (din teacă) (pentru a începe lupta). 123 vt (C. i. un lichid) A scoate (dintr-un recipient) Si: a extrage. 124 vt (Îe) A ~ vinul de pe drojdie (sau de pe drojdii) A scoate vinul limpezit din vasul în care s-a depus drojdia Si: a pritoci. 125 vt A scoate (prin distilare). 126 vt (C. i. puroiul dintr-o rană infectată, dintr-un abces) A face să se strângă la un loc. 127 vt A lua (cu forța). 128 vt A obține. 129 vt A lua înapoi Si: a retrage. 130 vt A reține (o parte din ceva) Si: opri. 131 vt ( Îrg) A lua de la cineva un impozit, o taxă, o datorie etc. Si: a executa. 132 vt (Îvr) A confisca. 133 vt (Și, reg, îe a-și ~ sufletul sau răsuflarea) A introduce în plămâni prin inspirație (aer, fum etc.) Si: a inspira, a inhala. 134 vt (Pop; îae) A respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc. 135 vt (Pfm; îae) A se odihni (puțin) după un efort greu Si: a se reculege. 136 vi (Reg; îe) A ~ (ca) să moară sau (rar) ~ să-și dea răsuflarea cea de pre urmă, sau a ~ de (sau pe) moarte A fi pe moarte. 137 vt (Îvp; îe) A-și ~ mucii (sau nasul) A reține secreția nazală, inspirând puternic Si: a smiorcăi. 138 vt (C. i. fumul de tutun) A face să iasă din țigară sau din pipă, prin aspirație. 139 vt (C. i. tabac) A priza. 140 vi (Reg; îe) A ~ pe nări (sau pe nas) A sforăi. 141 vi (D. aparate, instalații de ardere etc.) A avea tiraj. 142 vt A bea (băuturi alcoolice) Si: a înghiți, a sorbi. 143 vi (Pfm; îe) A ~ la măsea (sau la mustață) A fi bețiv. 144 vt (Reg) A suge. 145 vt (Înv) A face să iasă Si: a extrage, a scoate. 146 vt (Pop) A încorpora în sine Si: a absorbi. 147 vt (Subiectul indică pereți; îe) A ~ igrasie A absorbi umezeală. 148 vi (Reg; d. pereți, imobile) A deveni umed, igrasios. 149 vi (Pfm; îe) A ~ cu urechea A asculta pe furiș pentru a prinde zgomote ușoare sau vorbe șoptite. 150 vi (Pfm; îae) A se informa discret (despre ceva) Si: a iscodi. 151 vi (Pfm; îe) A~ cu ochiul (sau cu ochii, cu coada ochiului) A se uita pe furiș, pentru a nu putea fi observat. 152 vi (Îvr; îe) A ~ cu ocheanul A privi prin ochean. 153 vt A trasa linii, semne, contururi Si: a desena, a marca. 154 vt (Îe) A ~ (o) brazdă (sau, îvr, răzoare) A ara⁴. 155 vt (Iuz; cdp fr tirer une lettre de change (sur quelqu ’un); îe) A(-i) ~ (cuiva) o poliță sau a o poliță asupra cuiva A emite o poliță (asupra cuiva). 156 vt (Pop) A tivi¹ (5). 157 vr (Fig) A se contura (3). 158 vt (C. i. o sfoară, un fir etc.) A întinde pe toată lungimea (smucind). 159 vt (C. i. un drum, o construcție, o lucrare caracterizată prin lungime) A construi (2). 160 vr (Înv; d. o regiune, un teritoriu) A se întinde (pe... sau spre...). 161 vt (Îe) A ~ pe nicovală A prelucra bătând pe nicovală. 162 vt (Îe) A ~ o piele A prelucra o piele. 163 vt (îe) A ~ pe (sau la) calapod A întinde pe calapod. 164 vt (Îrg; îe) A ~ cânepa A melița cânepa cu melița mai mică. 165 vt (Reg; îe) A ~ în piepteni (sau în fușalăi, în hecelă) A dărăci (1). 166 vt (Reg; îe) A ~ (o țesătură) la piuă A supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. 167 vt (Îe) A ~ pe roată A modela pe roată (un vas de pământ). 168 vt (Înv; îae) A supune torturii pe roată. 169 vt (Îlv) A ~ la rindea A rindelui. 170 vt (Înv; îe) A ~ (pe cineva) la munci A tortura¹ (1). 171 vt (Reg; îe) A ~ cu acul A coase (1). 172 vt (Îe) A ~ la mașină A coase la mașină. 173 vt (Pfm; gmț; îe) A ~ în dinți sau a-i ~ fălci A mesteca¹. 174 vt (Reg; gmț; îe) A ~ pe sub nas A mânca. 175 vt (îvp; îlv) A – la cântar A cântări (1). 176 vt (Fam; îe) A ~ la cântar A fura la cântar. 177 vi (D. cântar) A fi defect. 178 vt (Înv; îe) A ~ cu funia (sau cu odgonul) A măsura cu funia. 179 vt (Reg; îe) A ~ raful (sau fierul, panta) pe roată A pune șina pe roată. 180 vi (Îlv) A ~ cu coasa (sau în, la coasă) A cosi² (1). 181 vi (Îlv) A ~ cu secera A secera. 182 vi (Îlv) A – din vâsle sau, pop, la rame ori la (din) lopată (ori la lopeți, cu lopețile), la opacină (sau la opăcini) A vâsli. 183 vi (Îrg; îe) A ~ din fuior (sau din caier, din furcă) A toarce (2). 184 vt (Îe) A ~ mătasea (sau borangic, gogoșile) A depăna mătasea de pe gogoși. 185 vt (Înv; îe) A ~ pânza A întinde pânza, netezind-o astfel după ce a fost înălbită. 186 vt (Reg; îe) A ~ apa A vâsli. 187 vt (Îe) A ~ năvodul sau a ~ cu năvodul (ori cu volocul) A pescui cu năvodul, cu volocul etc. 188 vt (Îlv) A ~ la tipar (sau la mașină) A tipări (5). 189 vt (Îlv) A ~ la șapirograf A șapirografia. 190 vt (Îlv) A ~ o copie (sau copii) A copia (1). 191-192 vtr (Pfm; îlv) A (se) ~ în poză (sau în chip, în tablou) A (se) fotografia. 193 vt A mișca un corp (în toată lungimea lui) pe suprafața (sau în lungimea) altui corp Si: a freca. 194 vt (îe) A~ pe piatră (sau pe amnar, pe curea) sau cu gresia, cu cutea A ascuți (4). 195 vt (Îe) A ~ un chibrit (sau chibritul) A freca un chibrit pentru a-l aprinde. 196 vt(a) (Îlv) A – cu mătura A mătura. 197 vt(a) (Îlv) A ~ cu aspiratorul A aspira praful, murdăria etc. dintr-o încăpere. 198 vt(a) (Pfm; îe) A – cu buretele (sau cu condeiul) peste ceva A șterge. 199 vi (Pfm; îae) A considera ca și cum n-ar fi existat. 200 vi A trece prin... 201 vt (Pfm; îe) A ~ banul (sau gologanul) prin barbă A freca de barbă un ban câștigat (cu credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior). 202 vt (Pfm; îe) A-și ~ banul sau a-și ~ osânza (dintr-o afacere) A dobândi un câștig important (pe căi ilegale). 203 vt (Reg; îlv) A ~ spânz A spânzui. 204 vt (Îvr; îe) A ~ sub ascuțitul săbiei A ucide cu sabia. 205 vt (Teh) A întinde și a subția un material ductil, făcându-l să treacă printr-o filieră, pentru a obține bare, fire sau țevi. 206 vt (Pfm; de obicei ccd etic) A face (ceva) din plin, cu multă energie, cu pasiune, cu vioiciune. 207 vt (Pfm; îe) A ~ un pui de somn sau a – la soamne (ori la aghioase) A dormi adânc. 208 vt (Pfm; îe) A – o spaimă A se speria tare. 209 vt (Pfm; cu determinări care indică instrumentul; șîe a ~ o cântare) A cânta (1). 210 vt (Pfm; c. i. dans, horă etc.) A dansa (1). 211 vt (Reg; îc) ~-ți-hora Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 212 vt (Reg; cu sensul reieșind din determinări) A înjura. 213 vt (Pfm) A face un lucru deosebit de mare, de frumos. 214 vt (Pfm; îe) A ~ un chef (sau o petrecere, o beție) A face o petrecere cu mult alcool. 215 vi (Reg; îe) A ~ cu ochiul (sau cu coada ochiului, din ochi ori cu geana, cu mustața) A face (cuiva) un semn discret cu ochiul sau cu mustața. 216 vt (C. i. o lovitură) A da cu putere Si: a bate, a lovi, a plesni. 217 vi (Reg; îe) A ~ (cu cineva sau cu ceva) de pământ A izbi de pământ. 218 vt (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) un șfichiu A spune cuiva vorbe usturătoare Si: a certa. 219 vi A descărca o armă spre țintă. 220 vi (Îe) A ~ la țintă (sau la semn) A face exerciții de lovire a unei ținte cu săgeți, gloanțe etc. 221 vi (Îae) A lovi ținta cu un glonț, cu o săgeată etc. 222 vi (Îe) A ~ la tir A face exerciții de lovire a unei ținte, de tragere la țintă, cu o armă de foc. 223 vi (Îe) A ~ în vânt (sau în sec) sau a ~ greș A descărca arma fără a nimeri ținta. 224-225 vti (Spt) A lovi mingea cu putere Si: a șuta. 226 vt (Pop) A fricționa în scopuri terapeutice Si: a masa¹. 227 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) de gâlci A-i cauza cuiva neplăceri. 228 vi (D. vânt) A bate (încet). 229 vt (Pop; îe) A ~ (sau a-i ~ cuiva) vânt (sau, rar, boare) A pune în mișcare aerul, pentru a-i face cuiva răcoare. 230 vt (Pfm; îe) A ~ un vânt (sau vânturi sau, pop, o bășină, bășini, un pârț sau pârțuri) A elimina gaz intestinal prin anus Si: (pfm) a se băși. 231 vim A se produce un curent de aer. 232 vt (Subiectul indică un curent de aer) A cuprinde pe cineva, provocându-i o senzație de răcoare bruscă și neplăcută (urmată adesea de îmbolnăvire). 233 vr A descinde din... Si: (înv) a obârși, a răsări¹. 234 vt (Îvr; îe) A-și ~ începutul din... A proveni din... 235 vr A fi originar din... 236 vr A proveni din... sau de la... 237 vt (Înv; îe) A-și ~ originea (sau obârșia) din... A proveni de la... 238 vi (Pfm; îe) A-și ~ peste mâini (sau peste picioare) A-și provoca singur eșecul. 239 vr (Pfm; îe) A se ~ de șireturi (sau de brăcinar) (cu cineva) A fi de aceeași vârstă. 240 vr (Pfm; îae) A fi în relații de prietenie cu cineva. 241 vi (Pfm; îe) A ~ de cineva A încerca să convingi pe cineva să facă un anumit lucru. 242 vi (Pfm; d. persoane de sex opus; îae) A încerca să câștigi simpatia unei persoane dragi care nu are aceleași sentimente față de tine. 243 vt(a) (Îe) A ~ de fir (sau de un fir) A deșira un obiect de îmbrăcăminte tricotat sau croșetat. 244 vi (Fam; fig; îae) A începe investigațiile într-o situație. 245 vt (Pfm; îe) A ~douăzeci și cinci la fundul altuia A pune pe cineva să facă un efort foarte mare. 246 vi (Pfm; îe) A ~ tare A învăța mult. 247 vi (Pfm; îae; șîe a ~ la plug) A munci mult. 248 vi (Pfm; îe) A ~ tare pe ultima sută (de metri) A munci foarte mult înainte de finalul foarte apropiat al unui lucru. 249 vi (Pfm; îae) A învăța foarte mult înainte de un examen, de finalul unui an, semestru etc. 250 vi (Spt; fam; îae) A alerga cu viteză mare înainte de sosire. 251 vi (Pfm; îe) A (o) ~ înainte cu trăiască regele A o ține una și bună. 252 vt (Pfm; îe) A ~ o fugă până la... A se duce în viteză undeva. 253-254 vir (Pfm; urmat de determinări locale introduse prin pp „la”) A se duce (mânat de o dorință). 255 vi (Pfm; fig) A se simți atras către... 256 vi (Arg; îe) Ai-o ~ cuiva A păcăli pe cineva. 257 vt (Arg; îae) A avea relații sexuale cu cineva. 258 vi (Iuz; îe) A ~ la galere A ispăși o condamnare pe o galeră. 259 vi (Pfm; îae) A munci foarte mult și greu.