ALGID, -Ă, algizi, -de, adj. (Despre o boală) Care este însoțit de senzația de frig. – Din fr. algide.

AMORȚIT adj. 1. înțepenit, (Transilv.) dreven. (~ de frig.) 2. toropit. (~ de căldură.)

APĂRA, apăr, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc.; a menține o poziție prin luptă. ♦ Refl. A se împotrivi unui atac, unei acțiuni ostile. 2. A pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. 3. A susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse; a pleda cauza cuiva înaintea justiției. ♦ Refl. A aduce în sprijinul său argumentele necesare spre a dovedi că este pe nedrept învinuit. – Lat. aparare „a pregăti, a dispune”.

APRINZEALĂ s. v. călduri, febră, fierbințeală, friguri, temperatură.

A ARDE ard 1. intranz. 1) (despre foc) A fi aprins. 2) (despre obiecte, lucruri etc.) A se distruge prin foc; a se preface în cenușă. Pădurea arde. 3) A emite lumină; a lumina. Lampa arde. 4) (despre surse de căldură) A emana radiații calorice; a răspândi căldură foarte mare; a frige; a dogorî; a pârjoli; a pârli; a păli. Soba arde. 5) fig. (despre persoane sau despre părți ale corpului lor) A avea temperatură ridicată. 6) fig. (despre față, obraji) A se înroși din cauza unei stări emotive. 7) A fi cuprins de un sentiment puternic. ~ de rușine. 8) A avea mare dorință (de ceva). A-i ~ de plecare. 2. tranz. I. 1) A distruge prin foc; a preface în cenușă. ~ o scrisoare. 2) A consuma dând la foc. ~ toate lemnele. 3) (mâncăruri) A face să-și piardă calitățile, expunând prea mult acțiunii focului. 4) (cărămidă, obiecte de ceramică etc.) A supune acțiunii focului în procesul de fabricație. 5) (instrumente) A trece prin foc în vederea dezinfectării. 6) (țesuturi bolnave) A distruge cu cauterul; a cauteriza. 7) (ființe sau părți ale corpului lor) A face să suporte o durere fizică (atingând de foc sau de ceva fierbinte); a frige. 8) fig. A face să simtă o senzație asemănătoare cu o arsură. II. (în îmbinări) 1) (sugerând ideea de bătaie) ~ o palmă. ~ un bici. 2) (sugerând ideea realizării din plin a unui proces) ~ un cântec. ~ o sârbă. III. (în imprecații) Ardă-l (sau arză-l) focul (să-l ardă)! /<lat. ardere

ARDE vb. 1. a dogori, a frige, a pârjoli, (pop.) a pripi, a zăpuși, (înv. și reg.) a păli, a prigori. (Soarele ~.) 2. v. încinge. 3. a (se) mistui. (Focul a ~ totul.) 4. v. incinera. 5. v. frige. 6. v. cauteriza. 7. v. bronza. 8. v. lumina.

ARDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului (în procesul de fabricare) obiecte de lut, de ceramică etc. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a străluci. Lampa arde. 2. (Despre soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere.

A SE ARDE mă ard intranz. 1) (despre oameni sau despre corpul lor) A se bronza prea tare. 2) fig. A suferi un eșec; a rămâne păgubaș; a se frige; a se pârli. /<lat. ardere

ARȘIȚĂ s. v. călduri, febră, fierbințeală, friguri, temperatură.

BRR interj. I. 1. Exclamație pe care o scoate cel căruia îi este frig; bruh. 2. Exclamație care exprimă spaima. 3. Exclamație care exprimă dezgustul sau greața. II. Exclamație cu care oile sunt îndemnate la mers. III. (De obicei repetat) Cuvânt care imită sunetul tobei. – Onomatopee.

BRUMATIC ~că (~ci, ~ce) (despre vânt, timp etc.) Care prevestește frig și brumă; aducător de brumă. /brumă + suf. ~atic

BURIC s. 1. (ANAT.) ombilic. (~ul pruncului.) 2. vârf. (Și-a fript ~ul degetelui.) 3. (BOT.) buricul-apei (Hydrocotyle vulgaris) = (pop.) umbreluță-de-apă, umbreluță-de-baltă.

BURLET, burleți, s. m. Șnur gros din bumbac, din cauciuc, din material sintetic, din hârtie gudronată sau din lame metalice, care se pune la uși sau la ferestre pentru a împiedica pătrunderea frigului. – Din fr. bourrelet.

BURUIANA-FRIGURILOR s. v. piperul-lupului, popilnic.

BURUIANĂ-DE-FRIGURI s. v. fierea-pământului, laptele-cucului, potroacă, traista-ciobanului, țintaură.

Cald ≠ frig, friguros, glacial, răcoros, rece

Căldură ≠ frig, răceală, răcoare

CÂINESC ~ească (~ești) 1) Care este caracteristic pentru câini; propriu câinilor. 2) Care este greu de suportat. Frig ~. Viață ~ească. /câine + suf. ~esc

CÂRCĂLI, cârcălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) frige numai pe deasupra (un aliment); a (se) perpeli. 2. Tranz. A murdări. – Cf. scr. krkaljiti.

CÂRCĂLIT, -Ă, cârcăliți, -te, adj. (Pop.; despre alimente) Fript numai pe deasupra; pârpălit. – V. cârcăli.

A CINĂTUI ~iesc tranz. reg. 1) (păsări sau pește) A curăța (de pene, de solzi și de măruntaie) pentru a pune la fiert sau la fript. 2) fam. A bate foarte tare; a stâlci în bătaie. /<ung. csinált

CLAPĂ ~e f. 1) (la instrumente muzicale, la mașini de scris, de calcul etc.) Fiecare din elementele mobile ce alcătuiesc claviatura. 2) Placă articulată care servește la închiderea sau deschiderea unui orificiu. 3) Piesă din stofă care acoperă deschizătura unui buzunar. 4) Fiecare din cele două bucăți laterale ale unei căciuli ce protejează urechile de frig. /<germ. Klappe

CLAPĂ, clape, s. f. 1. Fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la închiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei orgi etc. care, prin apăsarea cu degetele, declanșează mecanismul de producere a sunetelor. ♦ Mic disc în mecanismul mașinilor de scris și al unor mașini de calculat, fixat la capătul unei pârghii articulate și care, prin apăsare, face să se imprime litera sau cifra însemnată pe el. ♦ Orice parte terminală a unui sistem tehnic de acționare care, prin manevrare (cu mâna), efectuează o anumită operație. 2. Placă articulată care servește la închiderea sau la deschiderea unui orificiu. 3. Bucată de stofă care acoperă deschizătura buzunarului unei haine. ♦ Fiecare dintre cele două bucăți de stofă sau de blană mobile, atașate lateral la unele căciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. 4. (Rar) Capac. ◊ Expr. (Fam.) A trage (cuiva) clapa = a înșela, a păcăli (pe cineva). – Din germ. Klappe.

A CLĂNȚĂNI ~esc intranz. 1) (despre dinți) A se ciocni repetat și cu zgomot unul de altul (de frig, de frică etc.). 2) (despre obiecte metalice sau de sticlă) A produce un clănțănit; a face „clanț-clanț”. 3) fig. A vorbi mult și fără rost; a clămpăni; a flecări; a pălăvrăgi; a trăncăni. /clanț + suf. ~ăni

CLĂNȚĂNI, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) a se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mereu; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Var.: (pop.) clențăni, clențeni vb. IV.] – Clanț + suf. -ăni.

A COCOLI ~esc tranz. pop. fam. 1) (mai ales copii) A îmbrăca cu haine multe și groase (pentru a feri de frig); a cocoloși; a încotoșmăna; a înfofoli. 2) (ființe) A îngriji peste măsură. /Orig. nec.

A COCOLOȘI ~esc tranz. 1) A face să se cocoloșească. 2) (fapte reprobabile) A tăinui în mod intenționat, prezentând într-o lumină favorabilă; a mușamaliza. 3) (mai ales copii) A îmbrăca în haine multe și groase (pentru a feri de frig); a înfofoli; a încotoșmăna. /Din cocoloș

CONGELA, congelez, vb. I. Tranz. A face ca un lichid să se solidifice; a face să înghețe. ♦ A supune un aliment acțiunii frigului pentru a-l conserva. – Din fr. congeler, lat. congelare.

A CONGELA ~ez tranz. 1) (lichide) A solidifica prin răcire; a face să înghețe. 2) (produse alimentare) A supune acțiunii frigului în vederea conservării. /<fr. congeler, lat. congelare

COȘ¹, coșuri, s. n. 1. Obiect de diferite forme, făcut dintr-o împletitură de nuiele, de papură, de rafie etc., cu sau fără toarte, care servește la transportarea sau la depozitarea unor obiecte; coșarcă. ◊ Expr. A arunca (sau a da) la coș = a arunca un lucru nefolositor sau lipsit de valoare. ♦ Conținutul unui coș¹ (1). 2. Unealtă de pescuit de formă ovală, cilindrică etc., făcută din împletitură de nuiele sau de mlajă și folosită la prinderea peștilor mici. 3. (La jocul de baschet) Cerc metalic fixat perpendicular pe un panou de lemn și prevăzut cu o plasă fără fund prin care trebuie să fie trecută mingea pentru a se marca un punct; punct marcat în acest fel. 4. Parte din instalația unei mori mici, în formă de ladă cu gura largă și fără fund, în care se toarnă grăunțele de măcinat. ♦ Pâlnie în formă de piramidă la mașina de treierat, în care se bagă snopii. ♦ Lada teascului în care se strivesc boabele, semințele etc. 5. Împletitură de nuiele care se așază ca o ladă pe fundul carului, înlocuind loitrele și codârla când se transportă lucruri mărunte. 6. Acoperământ de piele sau de pânză al unei trăsuri, care se poate ridica sau strânge. 7. (Anat.; în sintagma) Coșul pieptului = cavitate toracică; torace. ◊ Expr. (Reg.) A fi rupt (sau fript) în coș = a fi foarte flămând. A fi tare în coș = a fi sănătos, zdravăn. 8. Canal îngust, izolat sau făcut în zid și trecut prin acoperișul unei case, prin care iese fumul de la sobă, de la vatră etc.; horn, hogeac. ♦ Conductă verticală folosită la evacuarea gazelor de ardere dintr-o instalație de încălzire cu focar. – Din sl. košĩ.

COVRIG ~gi m. Produs de panificație în formă de inel. ◊ A se face ~ a se încovoia (de frig, de durere etc.). A ajunge (sau a ieși) la ~gi a sărăci peste măsură. A scoate pe cineva la ~gi a ruina pe cineva; a-l aduce la sapă de lemn. /<bulg. kovrig

CRĂPA, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se desface (în mod brusc) în mai multe bucăți; a plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc.; a se sparge. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. Crapă lemnele (sau pietrele) de ger sau (e un) ger de crapă lemnele (sau pietrele) = e un ger strașnic, e foarte frig. 2. Tranz. A sparge, a desface, a despica. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva = a omorî pe cineva printr-o lovitură (în cap). A-i crăpa (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) = a-l durea pe cineva foarte tare capul. 3. Intranz. și refl. (Despre lucruri elastice) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspru, cu crăpături. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a-i fi foarte rușine, a nu mai putea de rușine. A-i crăpa buza (sau măseaua) după ceva = a avea mare nevoie de ceva. 4. Tranz. A întredeschide. ◊ Expr. (Refl.) A se crăpa de ziuă sau a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. 5. Intranz. (Ir.; despre animale și oameni) A muri. ◊ Expr. A crăpa de frig (sau de sete, de necaz etc.) = a-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.). 6. Intranz. (Peior.) A mânca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). – Lat. crepare.

CRIOANESTEZIE f. med. Anestezie prin frig. [Sil. cri-o-] /<fr. cryoanesthésie

CRIOGEN ~ă (~i, ~e) (despre soluții refrigerente) Care produce frig. /<fr. cryogene

CRIOGENIE s. f. Producere artificială a frigului; realizare a temperaturilor joase. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryogénie.

CRIOȘOC, crioșocuri, s. n. (Med.) Șoc (2) la frig. [Pr.: cri-o-] – Crio[terapie] + șoc.

CRUD ~dă (~zi, ~de) 1)(despre fructe și legume) Care încă nu este copt; neajuns la maturitate; crud; agurid; necopt; verde. 2) (despre alimente) Care nu este copt, fiert sau fript. 3) (despre ființe) Care este prea tânăr. 4) (despre materiale) Care nu a fost prelucrat; brut. 5) fig. Care este lipsit de milă; fără milă; nemilos; barbar; sălbatic. 6) fig. (despre ființe și despre manifestările lor) Care denotă lipsă de milă; nemilos; barbar; sălbatic. /<lat. crudus

CUI, cuie, s. n. 1. Piesă mică, cilindrică sau în patru muchii, de metal sau de lemn, turtită la un capăt și ascuțită la celălalt, cu care se fixează între ele diferite piese, care se bate în zid sau în lemn pentru a servi ca suport etc. ◊ (Tehn.) Cui spintecat = piesă de siguranță formată dintr-o bucată de sârmă îndoită, cu un ochi la un capăt, care împiedică desfacerea piulițelor. ◊ Expr. Cui pe (sau cu) cui se scoate = un rău face să uiți răul anterior. (Fam.) A face (sau a tăia) cuie = a simți frigul, a dârdâi de frig. A-i intra cuiva un cui în inimă = a se strecura în sufletul cuiva o teamă, o bănuială, o îndoială, o grijă etc. Cuiul lui Pepelea = drept abuziv pe care și-l ia cineva, legându-se de un pretext, pentru a stingheri pe altul. ♦ Cuier simplu de perete. ◊ Expr. A-și pune pofta în cui = a renunța la o dorință, la un lucru râvnit. 2. Nume dat mai multor piese de metal sau de lemn asemănătoare ca formă cu un cui (1). – Lat. cuneus.

A DÂRDÂI dârdâi intranz. 1) A tremura de frig, de frică etc. 2) pop. A avea vibrații (producând sunete). / Onomat.

DÂRDÂI, dârdâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A tremura de frig, de frică etc. ♦ (Despre dinți) A clănțăni de frig, de frică. 2. (Despre pământ, ferestre etc.) A se cutremura, a se clătina, a dudui. 3. Fig. (Rar; despre oameni) A trăncăni, a flecări. [Var.: (reg.) dârdăi vb. IV] – Onomatopee.

A DEGERA deger intranz. 1) (despre ființe) A căpăta iritații sau leziuni din cauza gerului. 2) (despre părți ale corpului) A deveni insensibil din cauza gerului; a amorți de frig; a îngheța. 3) (despre plante, legume) A-și pierde calitățile și puterea de germinație, fiind atins de ger. /<lat. degelare

DEGERA, deger, vb. I. Intranz. 1. A suferi o degerătură; a amorți de frig. 2. (Prin exagerare) A-i fi cuiva foarte frig, a tremura de frig. 3. (Despre plante, fructe, legume) A se strica prin înghețare; a îngheța. – Lat. degelare.

DEGERĂTURĂ, degerături, s. f. Inflamație, iritație, rană, leziune provocată de acțiunea frigului asupra țesuturilor. – Degera + suf. -ătură.

A SE DEZGHEȚA mă dezgheț intranz. 1) (despre gheață, zăpadă) A trece din stare solidă în stare lichidă (la o temperatură mai mare de zero grade); a se topi. 2) (despre corpuri înghețate) A se muia din cauza temperaturii mai mari de zero grade. 3) (despre persoane sau despre părți ale corpului lor) A ieși din starea de amorțeală de frig (expunându-se acțiunii căldurii); a se dezmorți. 4) fig. A înceta de a mai fi sfios; a prinde curaj. 5) fig. A începe să manifeste îndemânare; a deveni îndemânatic. /<lat. disglaciare

DEZMORȚI, dezmorțesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate din amorțeala pricinuită de nemișcare, de frig sau de îngheț; fig. a (se) trezi din starea de pasivitate, a reveni sau a face să revină la viață. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba. v. dezlega. 2. Refl. (Despre un lichid foarte rece) A deveni mai puțin rece. ♦ (Despre pământ) A se dezgheța. – Dez- + [a]morți.

A DOGORI ~esc 1. intranz. 1) (despre surse de căldură) A emana radiații fierbinți, răspândind căldură foarte mare; a arde; a pârjoli; a pârli; a frige. 2) (despre persoane sau despre părți ale corpului) A fi înfierbântat din cauza unei boli sau emoții; a avea fierbințeală. 2. tranz. 1) A se înroși la față sub acțiunea unei senzații de căldură puternică sau a unei emoții puternice. 2) A face să devină fierbinte; a înfierbânta. /<bulg. dogorja, sb. dogoreti

EVAPORATOR¹, evaporatoare, s. n. 1. Aparat care servește la concentrarea soluțiilor prin evaporare. 2. Parte componentă a unei instalații frigorifice în care se evaporă lichidul de răcire, producând frigul. – Din fr. évaporateur, germ. Evaporator.

A SE FACE mă fac refl. I. 1) A avea loc accidental; a se întâmpla. Ce se face pe lume! ◊ Ce s-a făcut (cu cineva)? Ce s-a întâmplat (cu cineva)? S-a făcut! ne-am ințeles! 2) A se crea aparența; a se părea; a părea. Se făcea că zburăm. 3) A începe să fie; a deveni; a ajunge. ~ actor. ~ mare. ◊ ~ nevăzut a dispărea. ~ de ocară (sau de rușine) a se compromite, atrăgându-și oprobriul public. 4) v. A SE PREFACE. ◊ ~ mort în păpușoi a se preface. II. (în îmbinări) 1) (despre perioade ale zilei, fenomene sau stări ale naturii) ~ ziua. ~ frig. 2) (despre căi de comunicație) ~ drum. ~ pârtie. 3) (despre senzații sau sentimente) A i ~ dor. 4) (despre persoane sugerând ideea de procurare sau de obținere) ~ cu casă. ~ cu diplomă. 2. tranz. A trece dintr-o stare în alta; a deveni. ~ medic. /<lat. facere

FEBRĂ s. 1. (MED.) călduri (pl.), fierbințeală, friguri (pl.), temperatură, (pop.) arșiță, (reg.) năplăială, vipie, (înv.) aprinzeală, (rar fig.) jar. (Un bolnav cu ~.) 2. (MED.) febră paratifoidă v. paratifos; febră tifoidă = tifos, (pop.) lingoare, (reg.) troahnă, boală-lungă, boală-mare, boală-rea. *3. (fig.) încordare, tensiune. (~ examenelor, a așteptării.)

FIERE s. 1. v. bilă. 2. v. veziculă biliară. 3. (BOT.) fierea-pământului (Centaurium umbellatum sau Erithraea minus) = potroacă, țintaură, (reg.) cintoaie, frigor, frigurică, ghințură, ghințurea, potrocea, potrocuță, scăunel, scânteiuță, taulă, buruiană-de-friguri, cocoșei-de-grădină (pl.), crucea-pământului, floare-de-friguri, fumărică-bășicoasă, iarbă-de-curcă, iarbă-de-friguri, săfindei-de-câmp (pl.).

FIOR s. 1. scuturătură, (rar) scutur. (Un ~ de frig.) 2. (la pl.) răcori (pl.). (Mă trec ~ii.) 3. înfiorare, (fig.) cutremur. (~ de groază.) 4. v. freamăt.

FIOR, fiori, s. m. Senzație (ușoară) de frig (însoțită de tremur); p. ext. emoție vie pricinuită de un sentiment puternic (mai ales de frică); zguduire nervoasă. [Pr.: fi-or. – Pl. și: fioruri] – Lat. febris.

FLOARE-DE-FRIGURI s. v. fierea-pământului, potroacă, țintaură.

FRIG, (2) friguri, s. n. 1. Temperatură scăzută a mediului ambiant, care dă senzația de rece. ♦ Senzație de rece provocată de temperatura joasă a mediului. 2. (La pl.) Temperatură ridicată a unui bolnav; tremur cauzat de senzația de rece, care precedă uneori o stare febrilă; frisoane. ♦ Malarie. ♦ Fig. Stare de neliniște, de agitație puternică; emoție. [Var.: (pop., 2) frigură s. f.] – Lat. frigus, -oris.

frig s. n., (frisoane, malarie) pl. friguri

FRIG s. 1. răceală, rece. (Afară e ~.) 2. (la pl.) v. frisoane. 3. (la pl.) v. febră. 4. friguri (palustre) v. malarie.

Frig ≠ cald, căldură

FRIGARE, frigări, s. f. 1. Vergea de fier sau de lemn ascuțită la un capăt, în care se înfige carnea spre a o frige deasupra jăraticului; țiglă². ◊ Loc. adj. și adv. La frigare = fript în frigare deasupra jăraticului. 2. (Bot.; la pl.) Plantă erbacee din familia geraniaceelor, cu tulpina ramificată de la bază și acoperită cu peri lungi și aspri, cu flori mari violete-purpurii, folosită în medicina populară (Gerranium palustre). – Frige + suf. -are.

frige vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. frig, imperf. 3 sg. frigea, perf. s. 1 sg. fripsei, 1 pl. fripserăm; ger. frigând; part. fript

FRIGE vb. v. ademeni, amăgi, încânta, înșela, minți, momi, păcăli, prosti, purta, trișa.

FRIGE vb. 1. v. prăji. 2. a (se) arde. (M-am ~ la deget, de la plită.) 3. v. arde.

FRIGE, frig, vb. III. 1. Tranz. A prepara un aliment (în special carne sau pește) prin expunere directă la acțiunea focului (în frigare, pe grătar etc.); p. ext. a prăji în tigaie. ◊ Compus: (fam.) frige-linte s. m. invar. = om avar, zgârcit, harpagon. 2. Tranz. și refl. A face să sufere sau a suferi o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) arde. ◊ Expr. (Tranz.) A frige (pe cineva) la inimă sau a-i frige (cuiva) inima = a provoca cuiva o durere vie, usturătoare; a provoca cuiva o mare suferință morală. ♦ (Despre alți agenți decât căldura; adesea fig.) A provoca o senzație usturătoare (asemănătoare cu cea cauzată de o arsură). 3. Intranz. (Despre corpuri fierbinți) A iradia căldură mare; a dogori. 4. Refl. Fig. (Fam.) A se păcăli, a se înșela, a rămâne păgubaș. [Perf. s. fripsei, part. fript] – Lat. frigere.

FRIGE-LINTE s., adj. v. avar, calic, zgârcit.

frige-linte s. m. invar.

FRIGORIE, frigorii, s. f. Unitate de măsură a frigului, egală cu o calorie. – Din fr. frigorie.

FRIGORIFER, -Ă, frigoriferi, -e, adj. (Despre un sistem fizico-chimic sau tehnic) Care transferă frigul. ◊ Lanț frigorifer = serie de instalații frigorifice prin care se asigură conservarea și transportul la rece al alimentelor. Agent frigorifer = agent frigorific care transferă frig la un mediu ce trebuie răcit de la un mediu care se află la o temperatură mai joasă. ♦ (Substantivat; impr.) Clădire sau încăpere prevăzută cu instalații de răcire sub temperatura mediului înconjurător și folosită pentru conservarera unor cantități mari de alimente, medicamente etc.; instalație frigorifică. – Din fr. frigorifére.

FRIGORIFIC, -Ă, frigorifici, -ce, adj. Care ține de frig, privitor la frig, care servește la producerea frigului. ◊ Agent frigorific = substanță sau amestec de substanțe care produce sau transportă frig. Instalație frigorifică = sistem tehnic alcătuit dintr-un agregat frigorigen, o încăpere răcită, o instalație de comandă și de control și dispozitive anexe, utilizat pentru răcire. – Din fr. frigorifique, lat. frigorificus.

FRIGORIGEN, -Ă, frigorigeni, -e, adj. Care poate produce frig. ◊ Agent frigorigen = substanță cu putere de vaporizare mare, care absoarbe căldura. Instalație frigorigenă = parte componentă a unei instalații frigorifice, în care, prin consum de energie, agentul frigorigen își modifică continuu starea de agregare, producând frig. – Din fr. frigorigène.

FRIGOTEHNICĂ s. f. Ramură a tehnicii care studiază mijloacele și instalațiile de producere a frigului și procedeele utilizării practice a acestuia. – Frig + tehnică (după germ. Kältetechnik).

FRIGULEȚ, frigulețe, s. n. (Fam.) Diminutiv al lui frig; frig mare. – Frig + suf. -uleț.

FRIGURĂ s. f. v. frig.

FRIGURICĂ, frigurele, s. f. (Bot.) 1. Mică plantă erbacee cu tulpina foarte ramificată, cu frunze ovale și cu flori roșii sau albe (Erythraea pulchella). 2. Fierea-pământului. – Frig + suf. -ică.

FRIGURI PALUDEENE s. pl. v. friguri (palustre), impaludism, malarie, paludism.

FRIGUROS, -OASĂ, friguroși, -oase, adj. 1. (Despre locuințe) Care se încălzește greu și insuficient, care nu păstrează căldura, care nu apără de frig. ♦ Care are o temperatură scăzută, care răspândește frig; rece. 2. (Despre ființe) Care rezistă greu la frig, care nu suportă bine frigul. ♦ Înfrigurat. – Lat. frigorosus.

FRIPT, -Ă, fripți, -te, adj., s. f. art. 1. Adj. (Despre alimente) Care a fost gătit prin expunere directă la acțiunea focului; p. ext. prăjit. ◊ Expr. A mânca (pe cineva) fript = a distruge, a da gata (pe cineva). A face (cuiva) zile fripte = a necăji pe cineva (zi de zi); a hărțui, a șicana. 2. Adj. (Despre ființe) Ars, rănit prin acțiunea focului sau a unui obiect fierbinte. ♦ Fig. Chinuit. 3. S. f. art. Numele unui joc de copii în care unul dintre jucători încearcă să lovească peste palme pe celălalt, iar acesta și le ferește în ultimul moment. – V. frige.

FRIPT adj. v. prăjit.

FRISOANE s. pl. (MED.) friguri (pl.), scuturătură, tremur, tremurătură, tremurici, (rar) scutur. (L-au lăsat ~le.)

FRISON, frisoane, s. n. Succesiune de tremurături convulsive și ritmice, însoțită de senzație puternică de frig, care se manifestă de obicei înainte de o criză febrilă sau în timpul unei boli febrile. – Din fr. frisson.

frison (senzație de frig) s. n., pl. frisoane

GALBEN, -Ă, galbeni, -e, adj., subst. 1. Adj. De culoarea aurului, a lămâii^[1] etc. ◊ Rasă galbenă = grup de popoare care se caracterizează prin culoarea galbenă-brună a pielii. Friguri galbene = boală contagioasă răspândită în țările tropicale, transmisă de o specie de țânțari, caracterizată prin febră și prin colorarea pielii în galben (2). ◊ Expr. (A se face sau a fi) galben ca ceara = (a deveni) foarte palid din cauza unei emoții sau a unei boli. (Substantivat, n.) A i se face (cuiva) galben înaintea ochilor = a-i veni (cuiva) amețeală, a i se face rău. ♦ (Despre fața omului sau despre alte părți ale corpului său; p. ext. despre oameni) Palid. ♦ (Despre părul oamenilor) Blond. ♦ (Despre părul sau culoarea cailor) Șarg. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situată între portocaliu și verde. ♦ Substanță, colorant, pigment care are culoarea descrisă mai sus. ◊ Galben de cadmiu = sulfură de cadmiu întrebuințată ca pigment galben-oranj în pictură. Galben de crom = pigment galben-închis folosit la vopselele de ulei. Galben de zinc = colorant galben-deschis folosit pentru obținerea verdelui. 3. S. m. Nume dat mai multor monede străine de aur, de valori variabile, care au circulat și în țările românești. 4. S. f. (În sintagma) Galbenă de Odobești = specie de viță de vie cu boabele strugurilor galbene-verzui. [Var.: (pop.) galbin, -ă adj., subst.] – Lat. galbinus. modificată

GER, geruri, s. n. Temperatură atmosferică foarte scăzută (specifică perioadei din toiul iernii); frig foarte mare. – Lat. gelu.

GERUI, pers. 3 geruiește, vb. IV. Intranz. A se face, a fi foarte frig, a se lăsa ger. – Ger + suf. -ui.

GERUIALĂ, geruieli, s. f. Frig mare (specific iernii). ♦ (Pop.; concr.) Promoroacă, chiciură. [Pr.: -ru-ia-] – Gerui + suf. -eală.

GINGAȘ, -Ă, gingași, -e, adj. 1. (Despre ființe și obiecte) Plăpând, firav; delicat, fin¹. ♦ (Despre manifestările ființelor) Plin de delicatețe (sufletească); sensibil. 2. (Despre oameni și animale) Mofturos, dificil la mâncare. ♦ (Despre plante) Care nu rezistă la frig sau la căldură excesivă. 3. (Despre lucruri, acțiuni etc.) Care cere multă pricepere pentru a putea fi dus la bun sfârșit; anevoios, dificil. [Acc. și: gingaș] – Din magh. dial. dsingás.

GINGĂȘIE, gingășii, s. f. 1. Calitate a ceea ce este gingaș, plăpând, firav, delicat, fin¹; frăgezime, grație, delicatețe. ♦ Manifestare plină de delicatețe, de sensibilitate, de duioșie. 2. Însușirea unei plante de a nu putea rezista frigului sau căldurii excesive. – Gingaș + suf. -ie.

GLUGĂ, glugi, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte în formă de pungă conică, care acoperă capul pentru a-l feri de ploaie, de frig etc. 2. Grămadă de snopi, de știuleți de porumb sau de mănunchiuri de cânepă, care se așază în picioare, în forma unei stive conice. – Cf. bg. gugla.

GRĂTAR, grătare, s. n. 1. Ansamblu de bare metalice paralele ori încrucișate sau placă de tablă găurită, alcătuind un dispozitiv folosit pentru înlesnirea pătrunderii aerului și înlăturarea cenușii în (sau din) instalațiile de ardere, pentru separarea de impurități a unor materii prime, pentru împiedicarea pătrunderii corpurilor străine în instalațiile hidrotehnice, pentru separarea bucăților mari de minereuri după mărime etc. 2. Obiect alcătuit din vergele metalice paralele, prinse într-un cadru (dreptunghiular), sau din aluminiu ondulat, pe care se frige carne, pește, ciuperci etc.; p. ext. friptură astfel preparată. ◊ Loc. adj. La grătar = (despre carne, pește, ciuperci etc.) fript pe grătar (2). 3. Obiect alcătuit din bare de lemn sau de fier paralele, servind drept ștergătoare pentru talpa încălțămintei. 4. Partea de deasupra ieslei, în formă de scară înclinată fixată de-a lungul peretelui, în care se pune fânul. 5. (Tehn.) Grilă (1). – Probabil lat. *gratarium (< *gratis = cratis).

HECTIZIE, hectizii, s. f. Friguri continue. – Din fr. hectisie.

HOȚEȘTE adv. Ca hoții; p. ext. pe ascuns, pe furiș; hoțiș. ◊ Expr. A frige (carnea) hoțește = a frige (carnea) înăbușit, acoperind cu jeratic. – Hoț + suf. -ește.

IARBĂ-DE-FRIGURI s. v. fierea-pământului, potroacă, traista-ciobanului, țintaură.

INDIGESTIE, indigestii, s. f. Tulburare a digestiei provocată de unele excese alimentare, de frig, de unele stări nervoase etc. și manifestată prin indispoziție, grețuri, vărsături, diaree etc. – Din fr. indigestion, lat. indigestio.

INIMĂ, inimi, s. f. I. 1. Organ intern musculos central al aparatului circulator, situat în partea stângă a toracelui, care are rolul de a asigura, prin contracțiile sale ritmice, circulația sângelui în organism, la om și la animalele superioare; cord¹. ♦ Piept. 2. (Pop.) Stomac, burtă, pântece, rânză. ◊ Expr. A (mai) prinde (la) inimă = a scăpa de senzația de slăbiciune după ce a mâncat, a se (mai) întrema, a (mai) căpăta putere. Pe inima goală = cu stomacul gol, fără să fi mâncat ceva. A (se) simți greu la inimă = a-i fi greață, a-i veni să verse. 3. (La cărțile de joc) Cupă². 4. Piesă sau organ de mașină care are o formă asemănătoare cu o inimă (I 1). II. Fig. 1. Inima (I 1) considerată ca sediu al sentimentelor umane: a) (În legătură cu bucurii, plăceri) I s-a bucurat inima când a auzit vestea cea bună. ◊ Loc. adv. După (sau pe) voia (sau pofta) inimii = după plac, nestingherit, cum îi e dorința. Cu (sau din) toată inima sau cu dragă inimă = cu tot sufletul, cu foarte mare și sinceră plăcere. ◊ Expr. A râde inima în cineva sau a-i râde cuiva inima = a fi bucuros, satisfăcut, mulțumit. A unge (pe cineva) la inimă = a face (cuiva) plăcere; a încânta, a bucura (pe cineva). Cât îi cere (cuiva) inima = atât cât vrea, cât poftește, cât are plăcere. A-i merge (cuiva ceva) la inimă = a-i plăcea (ceva) foarte mult. A-și călca pe inimă = a renunța la propriul punct de vedere, la propria opinie sau plăcere. (A fi) cu inima ușoară = (a fi) fără griji, bine dispus, cu conștiința împăcată. b) (În legătură cu suferințe, dureri, necazuri) Îl doare la inimă când vede atâta risipă. ◊ Expr. A seca (sau a arde, a frige pe cineva) la inimă = a provoca (cuiva) o durere morală, o supărare mare. A i se rupe (sau a-i rupe cuiva) inima = a-i fi milă de cineva. A i se topi inima = a suferi foarte tare. A se sfârși la inimă = a se îmbolnăvi, a muri de durere, a fi copleșit de durere. A avea ceva pe inimă = a fi chinuit de un gând neîmpărtășit, a avea o taină în suflet. A-și răcori inima = a spune ce are pe suflet, a-și descărca sufletul. A pune (ceva) la inimă = a se supăra (pentru ceva) mai mult decât merită. A-i strica (cuiva) inima = a-i spulbera (cuiva) buna dispoziție, a indispune (pe cineva), a mâhni (pe cineva). A rămâne cu inima friptă = a rămâne mâhnit, dezolat, îndurerat. Parcă mi-a trecut (sau mi-a dat cu) un fier ars (sau roșu) prin inimă, se spune când cineva primește pe neașteptate o veste tristă sau când îl cuprinde o durere fizică în mod brusc. Inimă albastră = suflet trist, îndurerat; tristețe, melancolie, mâhnire, deprimare; furie, ciudă, mânie, necaz. Inimă rea = mâhnire, durere, amărăciune. A-și face (sau a-i face cuiva) inimă rea = a se mâhni (sau a mâhni pe cineva). c) (În legătură cu sentimente de iubire) Inima-mi zboară la tine. ◊ Expr. A avea (pe cineva) în (sau la) inimă = a iubi (pe cineva). A-i rămâne (cuiva) inima la... = a rămâne cu gândul la cineva sau la ceva care i-a plăcut. A avea tragere de inimă (pentru...) sau a-l trage (pe cineva) inima să... = a se simți atras să facă ceva. d) (În legătură cu bunătatea sau răutatea cuiva, în loc. și în expr.) Inimă dreaptă = om drept, cinstit, corect. Inimă de aur = om bun. Slab de inimă = milos, impresionabil, influențabil. Cu inimă = bun, milos, înțelegător, uman. A avea inimă bună (sau de aur) sau a fi bun la inimă (sau cu inima bună) = a fi bun, milos, înțelegător, darnic. A avea inima deschisă = a fi sincer, cinstit. A spune de la (sau din) inimă = a spune cu toată sinceritatea, fără reticențe, a vorbi deschis, fără rezerve. A avea inima largă = a fi mărinimos, milos, darnic. A se muia la inimă sau a (i) se înmuia (cuiva) inima = a deveni bun, milos; a se îndupleca. A nu-l lăsa pe cineva inima să..., se spune când cineva nu-și poate opri pornirile bune, acțiunile generoase. (A fi om) de inimă = (a fi om) bun, săritor. A fi fără inimă sau a fi rău (sau câinos, negru) la inimă = a fi rău, înrăit. (A avea) inimă haină (sau sălbatică) = (a fi) crud, neînțelegător, dușmănos, rău. (A avea) inimă de piatră (sau împietrită) = (a fi) nesimțitor, rău, fără suflet, rece. A i se împietri cuiva inima = a deveni insensibil la orice durere sau bucurie, a fi lipsit de omenie. e) (În legătură cu instincte sau presimțiri) Îmi spune inima că s-a întâmplat o nenorocire. f) (În legătură cu curajul, cu îndrăzneala sau cu energia, cu puterea de voință sau de acțiune a cuiva) Înfruntă pericolul cu inimă rece. ◊ Cu inimă = (loc. adv.) energic, cu viață; (loc. adj. și adv.) inimos, curajos; pasionat. ◊ Expr. A(-și) pierde inima = a-și pierde curajul, speranța, a se descuraja. A-și lua inima în dinți = a-și face curaj, a se hotărî să întreprindă ceva. A-i veni (cuiva) inima la loc, se spune când cineva își recapătă calmul, echilibrul și curajul după un moment de emoție sau de spaimă. A (mai) prinde (la) inimă = a căpăta (din nou) putere, curaj, a se restabili sufletește, a nu-i mai fi teamă. A-i ține cuiva inima = a încuraja, a consola pe cineva. A i se face (cuiva) inima cât un purice = a-i fi (cuiva) frică de ceva; a se descuraja. A i se tăia inima = a-și pierde curajul. 2. Inima (I 1) considerată ca centru și simbol al vieții sufletești. L-am șters din inimă. ◊ Loc. adv. Din inimă sau din toată inima, din adâncul inimii = din tot sufletul, cu toată puterea sufletească. ◊ Expr. (A fi) cu inima împăcată = (a fi) cu conștiința împăcată, liniștită, curată. III. Fig. 1. Caracter, fire. Seamănă cu tatăl lui la chip și la inimă. 2. Ființă, om, individ. Înflăcărarea a cuprins toate inimile. IV. P. anal. 1. Mijloc, centru, interior. ◊ Expr. (Ir.) A rupe inima târgului = a) a cumpăra ce este mai prost, a face o afacere proastă; b) a impresiona cu ceva foarte tare. 2. Piesă sau element de construcție care ocupă un loc central într-un sistem tehnic sau într-un element al acestuia. ◊ Inima carului (sau a căruței) = partea din mijloc a carului (sau a căruței), care leagă osia de dinainte cu cea de dinapoi. 3. Partea din interior a unei plante, a unei legume, a unui fruct; miez. 4. Partea cea mai importantă, esențială a unui lucru. [Pl. și: (înv.) inime. – Var.: inemă s. f.] – Lat. anima.

IZOLA, izolez, vb. I. 1. Tranz. A despărți cu totul; a separa unul de altul; spec. a despărți un bolnav contagios de oamenii sănătoși, pentru a evita contagiunea. 2. Tranz. A împiedica transmiterea căldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu (sau corp) în altul; a separa un corp prin care trece curentul electric de alt corp bun conducător de electricitate. 3. Refl. A se îndepărta de societate, de semeni; a sta retras, departe de alții; a se retrage, a se închista. – Din fr. isoler.

ÎN prep. 1. (Indică interiorul spațiului unde are loc o acțiune, unde se află ceva, spre care are loc o mișcare) Intră în casă. ♦ (Indică suprafața pe care are loc o acțiune sau spațiul dintre obiecte unde se află ceva, unde se produce o mișcare) Se suie în pom. ♦ (Indică obiectul de care atârnă ceva) Pune-ți haina în cuier. ♦ (Indică o parte a corpului care este acoperită, îmbrăcată etc.) Și-a tras ghetele în picioare. Nu sta cu căciula în cap. ♦ La, în dreptul. Haină roasă în coate. 2. (Indică timpul în care se petrece o acțiune) În iunie se culeg cireșele. ♦ (Indică intervalul de timp care se scurge de la un anumit moment) După, peste. Pleci de mâine în două zile. 3. (Indică o cauză) Din pricina...; în urma... Pomul se clătina în vânt. Ochii-i ard în friguri. 4. (Indică scopul) Se duce în pețit. 5. (Indică instrumentul, relația) S-au înțeles în scris. 6. (Indică o comparație) În formă de..., ca... Fumul se ridică în spirală. 7. Conform cu, potrivit cu... Fiecare în legea lui. 8. (Introduce un complement indirect) Adâncit în gânduri. Casă transformată în muzeu. – Lat. in.

ÎNFOFOLI, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec.

ÎNFRIGURAT, -Ă, înfrigurați, -te, adj. Care tremură de frig, pătruns de frig; fig. cuprins de nerăbdare, de emoție, de zel; febril. – În + friguri + suf. -at.

ÎNGHEȚ, înghețuri, s. n. Trecere a apei în stare de gheață; înghețare; p. ext. ger mare. ♦ Fig. Fior de frig, răceală. – Din îngheța (derivat regresiv).

ÎNGHEȚA, îngheț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare.

ÎNȘELA vb. 1. a ademeni, a amăgi, a încânta, a minți, a momi, a păcăli, a prosti, a purta, a trișa, (livr.) a iluziona, (înv. și reg.) a juca, a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a șutili, (reg.) a șugui, (Transilv. și Ban.) a celui, (Munt.) a mâglisi, (Transilv.) a tășca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gâmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a șmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălța, a pingeli, a pingelui, a pârli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu vorbe frumoase.) 2. a trăda, (înv.) a vicleni, (fam. fig.) a încornora. (Și-a ~ nevasta.) 3. v. escroca. 4. a greși. (S-a ~ în privința lui.)

ÎNVINEȚI, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A face cuiva vânătăi, lovindu-l. – În + vânăt.

JAR s. v. arșiță, caniculă, călduri, dogoare, dogoreală, febră, fierbințeală, friguri, năbușeală, năduf, nădușeală, pârjol, pojar, temperatură, toropeală, zăduf, zăpușeală.

LAPTE s. 1. lapte acru v. lapte bătut; lapte bătut = lapte acru. 2. (CHIM.) lapte de var = apă de var. 3. (BOT.) laptele-câinelui v. alior; laptele-cucului = a) (Euphorbia) laptele-câinelui, (pop.) alior, (reg.) areu; b) (Euphorbia helioscopia) (reg.) alior, buruiană-de-friguri, buruiană-măgărească; laptele-stâncii (Androsace chamaejasme) v. lăptișor.

LEMN, (2, 3) lemne, s. n. 1. Țesut conducător al unor plante superioare, alcătuit din trahee, parenchim și fibre cu lignină, folosit ca material de construcție, drept combustibil etc. ◊ Expr. A fi de lemn (sau ca lemnul) = a nu simți nimic, a fi insensibil. A se face de lemn = a înțepeni; a deveni dur. A rămâne ca de lemn = a înlemni, a încremeni (din cauza unei surprize, unei emoții etc.). A îngheța lemn = a înțepeni de frig, a îngheța tun. 2. Tulpina și ramurile unui arbore (sau arbust) tăiat, servind pentru construcții, drept combustibil etc.; bucată ruptă sau tăiată din trunchiul sau din ramurile unui arbore (sau unui arbust). ◊ Expr. Doarme de poți să tai lemne pe el, se spune despre cineva care doarme greu. E ger de crapă lemnele, se spune când e foarte frig. 3. (Înv. și pop.) Copac, arbust. ◊ Compuse: lemn-câinesc = arbust cu frunze mici și groase, cu flori albe și fructe negre, cultivat prin grădini, ca gard viu (Ligustrum vulgare); lemn-dulce = plantă erbacee cu flori mici, liliachii; plutitoare-dulce (Glyicyrrhiza echinata); lemnul-domnului = subarbust din familia compozeelor, cu flori galbene și cu miros de lămâie; lemnuș (Artemisia abrotanum). – Lat. lignum.

LIVID, -Ă, livizi, -de, adj. (Despre fața omului) Vânăt, învinețit (de emoție, de frig, de oboseală). ♦ Fig. (Despre lumină) Slab, palid. – Din fr. livide, lat. lividus.

LUMBAGO s. n. Boală care se manifestă prin dureri localizate la mușchii din regiunea lombară, datorită unui efort fizic sau expunerii la frig; p. gener. orice durere resimțită în regiunea lombară. – Din fr., lat. lumbago.

MALARIE, malarii, s. f. Boală infecțioasă provocată de hematozoarul palustru (transmis prin înțepătura țânțarilor anofeli), caracterizată prin puternice accese de friguri; paludism, friguri (palustre). – Din it. malaria. Cf. fr. malaria, germ. Malaria.

MALARIE s. (MED.) impaludism, paludism, friguri (palustre) (pl.), (rar) friguri paludeene (pl.).

MANȘON, manșoane, s. n. 1. Accesoriu de îmbrăcăminte feminină, în formă cilindrică, deschis la ambele capete, confecționat din blană sau din stofă vătuită și folosit pentru a apăra mâinile de frig. 2. Piesă în formă de inel sau de țeavă scurtă, care servește la îmbinarea a două țevi, bare etc.; parte lărgită de la capătul unui tub, care servește la îmbinarea acestuia cu alt tub. ♦ Bucată de cauciuc care se introduce între camera și anvelopa unei roți de automobil, de motocicletă etc. pentru a proteja camera. ♦ Înveliș de protecție (de formă inelară) în care se îmbracă mânerul sau altă parte a unor obiecte. 3. (Bot.) Membrană protectoare a seminței, a tulpinii etc. – Din fr. manchon.

MANTA, mantale, s. f. 1. Haină lungă, groasă sau impermeabilă care apără de frig, de ploaie etc.; spec. palton de uniformă militară. ◊ Expr. Manta de vreme rea = om pe care nu-l bagi în seamă decât atunci când ai nevoie de el. A-și întoarce mantaua după vânt = a-și schimba atitudinea după împrejurări. A-și găsi mantaua (cu cineva) = a o păți (cu cineva), a avea necazuri (cu cineva). ♦ (Înv.) Mantie. 2. Înveliș care servește pentru a proteja o piesă sau un sistem tehnic. 3. (La gasteropode) Răsfrângere a tegumentului care căptușește cochilia; palium. – Cf. pol., ucr. manta.

MĂRĂRAȘ-DE-FRIGURI s. v. păducherniță.

MĂTĂSAR s. (ORNIT.; Bombycilla garrulus garrulus) (pop.) pasărea-frigului, (Mold.) pasăre-de-mătase.

MÂNCA, mănânc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jeratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile^^[1] etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare.

MITITEL, -EA, -ICĂ, mititei, -ele, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; micuț. ◊ Expr. De mititel = de mic copil; de tânăr. A se face mititel = a se strânge (pentru a nu fi văzut); p. ext. a lua o atitudine modestă, umilă (în fața cuiva). ♦ (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil ori (ir.) cu sau despre o ființă tânără, naivă. 2. S. m. Cârnăcior făcut din carne tocată, amestecată cu diverse condimente, care se mănâncă fript la grătar; mic. 3. S. m. (Pop.; art.) Unul dintre numele dracului. – Din mic.

MUȘCA, mușc, vb. I. 1. Tranz. A apuca cu dinții și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind). ◊ Expr. A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a se căi amarnic; b) a se înfuria. A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să... A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.). 2. Intranz. și tranz. A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa. – Et. nec.

NĂPLĂIALĂ s. v. arșiță, caniculă, călduri, dogoare, dogoreală, febră, fierbințeală, friguri, năbușeală, năduf, nădușeală, pârjol, pojar, temperatură, toropeală, zăduf, zăpușeală.

NEFRIPT, -Ă, nefripți, -te, adj. Care nu este (destul de) fript; încă crud. – Ne- + fript.

nefript adj. m. (sil. -fript), pl. nefripți; f. sg. nefriptă, pl. nefripte

NEMȚESC, -EASCĂ, nemțești, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține poporului german, privitor la poporul german. ◊ Expr. (Glumeț) Cald nemțesc = frig. ♦ (Rar; substantivat, f.) Limba germană. 2. Adj. (Despre îmbrăcăminte) Care este făcut după moda occidentală; p. ext. (pop.) orășenesc. 3. S. f. art. (Reg.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Neamț + suf. -esc.

NIȘTE art. nehot. (Precedă substantive la pl. pentru a arăta un număr, o cantitate nedeterminată) Niște cărți. ◊ (Înaintea unui substantiv care redă o idee de calitate negativă, accentuează valoarea peiorativă a substantivului) Sunt niște răi! ◊ (Precedă substantive, nume de materie la sg. sau substantive cu sens colectiv) Frige niște carne. [Var.: (reg.) nește art. nehot.] – Lat. nescio quid „nu știu ce”.

OBRINTEALĂ, obrinteli, s. f. (Pop.) Inflamație, umflătură a unei răni (din cauza infecției, a frigului etc.); obrintitură. [Var.: obrânteală s. f.] – Obrinti + suf. -eală.

OBRINTI, obrintesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.; despre răni, bube sau, p. ext., despre părți ale corpului) A se inflama, a se umfla (din cauza unei infecții, a frigului etc.). [Var.: obrânti vb. IV] – Din sl. obŭjentriti.

PALUDEAN, -Ă, paludeeni, -e, adj. (Rar) Palustru. ◊ Friguri paludeene = paludism. [Pr.: -de-an] – Din fr. paludéen.

PALUDISM s. n. Boală infecțioasă provocată de un hematozoar (prin înțepătura țânțarilor anofeli); malarie, friguri palustre. – Din fr. paludisme.

PALUSTRU, -Ă, paluștri, -stre, adj. De baltă, din regiunea sau de pe malurile bălților. ◊ Friguri palustre = paludism. Locuințe palustre = locuințe lacustre. – Din fr. palustre.

PASĂREA-FRIGULUI s. v. mătăsar.

PATRICIAN s. I. (IST.) 1. (înv.) patriciu. (Un ~ din Roma antică.) 2. aristocrat, gentilom, nobil, senior, (rar) magnat. (Un ~ din apusul feudal al Europei.) II. trandafir. (A mâncat un ~ bine fript.)

PATRICIAN, -Ă, patricieni, -e, subst. 1. S. m. și f. (În Roma antică) Membru al comunității gentilice, iar mai târziu al aristocrației gentilice, care se bucura de toate drepturile și privilegiile; patriciu (2); p. gener. nobil, senior, aristocrat. ♦ (Adjectival) Care aparține patricienilor (1), privitor la patricieni, de patricieni; p. gener. de origine nobilă, aristocratică; cu purtări, gesturi etc. distinse. 2. S. m. Cârnat preparat din carne de vită tocată, cu condimente, care se consumă fript pe grătar. [Pr.: -ci-an] – Din fr. patricien.

PĂDUCHERNIȚĂ s. (BOT.; Lepidium ruderale) (reg.) păduchelniță, păsățel, stelnicariță, mărăraș-de-friguri, moartea-stelnițelor.

PĂLI vb. v. ajunge, arde, arunca, atinge, azvârli, bronza, culca, da, dărâma, doborî, dogori, frige, izbi, înnegri, întinde, lovi, lungi, nimeri, ochi, pârjoli, pârli, pocni, prăbuși, prăji, prăvăli, răsturna, trage, trânti.

PĂLI¹, pălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Înv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stări psihice sau fizice) A cuprinde pe neașteptate, a năpădi, a copleși. 2. Tranz. și intranz. (Despre surse de căldură) A arde, a dogori, a pârli. ♦ Refl. (Reg.) A se încălzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se îngălbeni (de frig, de arșiță etc.). ◊ Tranz. Soarele pălește plantele. – Din sl. paliti.

PĂLIT¹, -Ă, păliți, -te, adj. (Despre plante) Îngălbenit, ofilit, veștejit (de arșiță, de vânt, de frig etc.). – V. păli¹.

PĂTRUNDE vb. 1. v. intra. 2. a răzbate, a răzbi, a străbate, a străpunge, a trece, (livr.) a penetra. (Cuiul ~ prin perete.) 3. v. înfige. 4. a se infiltra, a se scurge, (reg.) a se stoarce. (Apa de ploaie ~ în pământ.) 5. v. infiltra. 6. a intra, a străbate. (Lumina ~ pe fereastră.) 7. a răzbate, a se strecura. (Frigul ~ în casă.) 8. a intra, a trece. (Acest cuvânt a ~ în limba literară.) 9. v. răspândi.

PĂTRUNS, -Ă, pătrunși, -se, adj. 1. Străpuns, împuns; p. ext. străbătut, răzbit; copt, fiert, fript foarte bine. 2. Fig. Mișcat, emoționat, impresionat. 3. Fig. Gândit, judecat; aprofundat. ♦ Convins, încredințat. – V. pătrunde.

PĂTRUNZĂTOR adj. 1. v. penetrant. 2. intens, puternic, tare, (livr.) penetrant. (Un miros ~.) 3. copleșitor, covârșitor. (Un frig ~.) 4. v. acut. 5. v. atent. 6. v. perspicace.

PÂRPĂLAC, pârpălace, s. n. (Înv.) Frigere a cărnii pe jeratic sau în frigare; (concr.) carne friptă astfel. – Pârpăli + suf. -ac.

pârpăleală/perpeleală s. f. (acțiunea de a frige, a pârli), g.-d. art. pârpălelii/perpelelii; pl. pârpăleli/perpeleli

PÂRPĂLI, pârpălesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A frige un animal sau o bucată de carne la frigare, pe jeratic sau la para focului. ♦ A frige sau a încălzi ceva superficial, la repezeală. 2. Refl. A se încălzi la dogoarea focului sau la soare. II. Refl. (Mai ales în forma perpeli) 1. A se zvârcoli, a se zbate, a se tăvăli de durere. ♦ Fig. A se frământa, a se chinui, a se zbuciuma. 2. A se răsuci (în așternut), a se întoarce de pe o parte pe alta fără a-și găsi locul (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare). [Var.: perpeli vb. IV] – Din bg. pripalja, scr. pripaliti.

pârpăli/perpeli vb. (a frige, a pârli, a se încălzi), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pârpălesc/perpelesc, imperf. 3 sg. pârpălea/perpelea; conj. prez. 3 sg. și pl. pârpălească/perpelească; part. pârpălit/perpelit

pârpălire/perpelire s. f. (acțiunea de a frige, de a arde), g.-d. art. pârpălirii/perpelirii; pl. pârpăliri/perpeliri

PÂRPĂLIT, -Ă, pârpăliți, -te, adj. Fript sau prăjit în pripă, numai pe deasupra (la frigare, pe jeratic sau la para focului). [Var.: perpelit, -ă adj.] – V. pârpăli.

perpeli (a frige) v. pârpăli

PICIOR, picioare, s. n. 1. Fiecare dintre cele două membre inferioare ale corpului omenesc, de la șold până la vârful degetelor, și fiecare dintre membrele celorlalte viețuitoare, care servesc la susținerea corpului și la deplasarea în spațiu. ◊ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior (sau de picioare) = iute, sprinten. ◊ Loc. adv. În (sau pe) picioare sau (fam.) d(e)-a-n picioarele = în poziție verticală; sus. În vârful picioarelor = cu corpul sprijinit numai pe vârfurile degetelor de la picioare; p. ext. fără a face zgomot, tiptil. Cu piciorul (sau picioarele) = fără mijloc de locomoție, pe jos. Din cap până în picioare = de sus și până jos, în întregime; cu desăvârșire. Pe picior greșit = (la unele jocuri sportive) nepregătit pentru a para acțiunea adversarului sau, p. gener., pentru a răspunde unei provocări. ◊ Expr. Unde-ți stau picioarele îți va sta și capul = vei plăti cu viața (dacă nu vei face un anumit lucru). A sări drept (sau ars) în picioare = a se ridica repede, brusc. A se pune (sau a fi) pe (sau în) picioare = a) a se însănătoși după o boală (lungă); b) a se reface din punct de vedere material. A vedea (pe cineva) pe (sau în) picioare = a vedea pe cineva sănătos. (Glumeț sau ir.) Are numai (atâția...) ani pe un picior = are o vârstă mai mare decât cea pe care o mărturisește. A pune piciorul (undeva) = a călca, a păși, p. ext., a pătrunde, a se instala undeva; a frecventa pe cineva. A pune pe picioare = a) a iniția, a organiza ceva, a face să meargă, să funcționeze; b) a îngriji un bolnav și a-l însănătoși. A scula (sau a pune etc.) în picioare = a mobiliza în vederea unei acțiuni. A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (sau din, de pe) picioare ori d(e)-a-n picioarele = a slăbi, a se prăpădi cu încetul. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (ușor), fără a zăcea la pat. (A fi) cu un picior în groapă (și cu unul afară) = (a fi) foarte bătrân, prăpădit, bolnav; (a fi) aproape de moarte. A vedea pe cineva cu picioarele înainte = a vedea pe cineva mort. A sta (sau a fi) în picioarele cuiva = a împiedica, a încurca, a deranja pe cineva; a fi inoportun. A sta (sau a rămâne, a fi) în picioare = a) a exista sau a continua să existe; b) (despre teorii, planuri, ipoteze etc.) a corespunde cu realitatea, a fi întemeiat; c) a sta, a rămâne intact sau în poziție verticală. E tată-său (sau mamă-sa etc.) în picioare = seamănă întocmai, e leit cu tatăl său (sau cu mama sa etc.). A sări într-un picior = a se bucura mult. Cât te-ai întoarce (sau învârti) într-un picior = repede de tot, într-o clipă. (Fam.) A o lua (sau a o apuca) la picior sau a-și lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a începe să fugă (repede), a o lua la goană; a încerca să se facă nevăzut prin fugă. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele sau (reg.) a nu-și mai strânge picioarele = a nu (mai) sta potolit, liniștit, a alerga de colo-colo; a umbla mult. A-și bate (sau a-și rupe) picioarele = a umbla mult, a obosi de prea multă alergătură. (Pop.) A prinde (undeva) picior = a se așeza, a se stabili undeva. A cădea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a săruta picioarele cuiva = a se ruga (umil) de cineva; a se umili înaintea cuiva. A călca (pe cineva) pe picior = a) a preveni pe cineva (călcându-l pe încălțăminte) să nu facă sau să nu spună ceva; b) a face sau a spune (cuiva) ceva supărător. (Pop. și fam.) A vorbi (sau a scrie etc.) cu picioarele = a vorbi (sau a scrie etc.) greșit (logic sau gramatical) ori fără talent; p. ext. a scrie urât, a mâzgăli. Fără cap și fără picioare = fără logică, lipsit de sens. (Fam.) A face (sau a căpăta) picioare = (despre obiecte) a dispărea. (A sta sau a ședea etc.) picior peste picior = (a ședea într-o poziție comodă) cu o parte a unui picior ridicată și așezată peste celălalt picior. Cu coada între picioare = rușinat, umilit. A (se) lua peste picior = a (se) ironiza, a-și bate joc. A călca (pe cineva sau ceva) în picioare = a distruge, a nimici; a disprețui, a desconsidera. A pune (sau a așterne, a închina etc. ceva) la picioarele cuiva = a închina, a oferi cuiva (ceva) în semn de supunere, de prețuire, de omagiu. A-i pune (cuiva) capul sub picior = a omorî pe cineva. A bate din picior = a încerca să-și impună voința; a se răsti, a comanda. A(-i) pune (cuiva) piciorul în prag = a lua o atitudine hotărâtă, a se opune energic. A da din mâini și din picioare = a face tot posibilul pentru a duce o acțiune la bun sfârșit, pentru a scăpa dintr-o încurcătură etc. (Fam.) A sta cu picioarele în apă rece = a se gândi profund și îndelung la ceva. A fi (sau a se afla etc.) pe picior de pace (sau de război) = a fi (sau a se afla etc.) în stare de pace (sau de război). A fi pe picior de egalitate (sau pe același picior) cu cineva = a se bucura de aceleași drepturi, a avea aceeași situație cu altcineva. A da cu piciorul = a respinge sau a lăsa să-i scape un prilej favorabil. A trăi pe picior mare = a duce o viață de belșug, a cheltui mult. Parcă l-a apucat (sau l-a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care trăiește o bucurie mare și neașteptată. A fi (sau a sta) pe picior de ducă (sau de plecare) = a fi gata de plecare. A lega (pe cineva) de mâini și de picioare = a imobiliza (pe cineva); a nu lăsa (cuiva) posibilitatea să acționeze. A(-și) tăia craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde sau a face să piardă un avantaj, a(-și) periclita situația. A cădea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea ține, a nu (mai) putea sta pe picioare, a nu-l (mai) ține etc. picioarele, se spune despre un om care și-a pierdut echilibrul, puterile sau care este extrem de obosit. A i se tăia (sau a i se înmuia) cuiva (mâinile și) picioarele = a avea o senzație de slăbiciune fizică; a nu se putea stăpâni (de emoție, de durere etc.). (Nici) picior de... = nimeni, (nici) urmă de..., (nici) țipenie. Negustorie (sau comerț, afaceri etc.) pe picior = negustorie (sau comerț, afaceri etc.) făcute întâmplător, ocazional, fără sediu sau firmă înscrisă. ◊ Compuse: (Bot.) piciorul-caprei = plantă erbacee de pădure, cu frunze palmate cu trei diviziuni și cu flori albe sau roșietice (Aegopodium podagraria); piciorul-cocoșului = nume dat unor plante erbacee cu frunze lobate și cu flori galbene (Ranunculus). ♦ Picior (1) de animal sau de pasăre fript sau fiert (pentru a fi mâncat). 2. Proteza unui picior (1). 3. P. anal. Nume dat unor părți de obiecte, de construcții sau unor obiecte, instrumente etc. care seamănă cu piciorul (1) și servesc ca suport, ca element de susținere, de fixare etc. ♦ Partea de jos, apropiată de pământ, a tulpinii unei plante; p. ext. rădăcină. 4. P. anal. Element al unei construcții care servește la susținerea și la legarea ei de teren; partea de jos, masivă, a unei construcții, a unui zid etc. ♦ Picior de siguranță = parte din masivul unui zăcământ lăsată neexploatată în scopul protecției unor lucrări sau a unor construcții de la suprafață. 5. P. anal. Partea de jos a unui munte, a unui deal etc.; zonă mai largă de la baza unei forme de relief. 6. (Reg.) Regulator (la plug). ♦ Coada coasei. 7. (Mat.; în sintagma) Piciorul perpendicularei = intersecția unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care cade perpendicular. 8. Veche unitate de măsură, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită și astăzi în unele țări. 9. Unitate ritmică a unui vers, compusă dintr-un număr fix de silabe lungi și scurte sau accentuate și neaccentuate. – Lat. petiolus.

PIELE, piei, s. f. 1. Țesut conjunctiv-epitelial care acoperă întreaga suprafață a corpului animalelor vertebrate și a celor mai multe dintre nevertebrate; spec. epiderma omului. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau cu) pielea goală = complet dezbrăcat; gol, nud. ◊ Loc. adv. (Până) la piele = în întregime, de tot, complet. ◊ Expr. A ști (sau a vedea etc.) cât îi (sau ce-i) poate pielea cuiva = a ști (sau a vedea) de ce e în stare, cât valorează cineva. A nu-i face pielea (nici) doi bani (sau nici două parale, nici o ceapă degerată) sau a nu-i plăti pielea (nici) un ban = a nu fi bun de nimic, a nu avea nici o valoare. A nu(-și) mai încăpea în piele = a) a fi bucuros, fericit etc.; b) a fi foarte îngâmfat. A(-i) intra (sau a i se băga) (pe) sub piele sau (pe) sub pielea cuiva = a reuși să câștige încrederea sau simpatia cuiva (prin lingușiri, insistențe, servicii etc.). A i se face (cuiva) pielea de găină (sau de gâscă) ori pielea găinii (sau a gâștii) = a i se încreți (cuiva) pielea (de frică, de frig etc.). A-i lua (cuiva) (și) pielea (de pe el) sau șapte (ori nouă) piei = a exploata pe cineva crâncen, a-l jecmăni. (A fi) numai piele(a) și os(ul) = (a fi) foarte slab. A-i frige cuiva pielea = a se răzbuna pe cineva, a chinui sau a pedepsi aspru pe cineva. A plăti cu pielea = a suporta o pedeapsă corporală. A-și lăsa pielea (pe undeva) sau a da pielea popii = a muri (pe undeva). A-și pune pielea în saramură = a) a risca, a se expune; b) a-și impune anumite restricții pentru a realiza ceva. A-și pune pielea pentru cineva = a se expune la neplăceri pentru cineva; a-și pune viața în primejdie pentru cineva. A-și ieși din piele = a fi cuprins de un sentiment foarte puternic (de bucurie, de ciudă etc.). A-i da (sau a-i ieși cuiva ceva) prin piele = a suporta consecințele unui fapt, a o păți, a-i ieși pe nas. A-și vinde (și) pielea de pe el = a-și vinde tot, a face orice sacrificiu material (pentru a scăpa de o datorie, de o primejdie etc.). A-și vinde scump pielea = a lupta cu înverșunare, provocând mari neajunsuri adversarului (chiar dacă nu mai sunt sorți de izbândă). A rămâne numai cu pielea = a rămâne foarte sărac. (A fi) vai (și amar) de pielea cuiva = (a fi) rău de cineva, (a fi) vai de capul lui. A simți (ceva) pe propria (sa) piele = a suporta din plin și personal consecințele unei situații. A fi în pielea cuiva = a se afla exact în aceeași situație (dificilă) cu altcineva. A face ceva pe pielea altuia = a-și satisface gusturi, a-și crea avantaje în dauna altora, aruncând riscul asupra altora. Numai pielea lui știe, se spune despre cel care a răbdat și a suferit multe. A avea pielea groasă sau a fi gros la piele (sau cu pielea groasă) = a fi lipsit de bun-simț, a fi obraznic. A-i face (cuiva) pielea tobă (sau burduf) = a bate pe cineva foarte tare. ◊ Compus: pieile-roșii = nume dat populației indiene aborigene din America de Nord; amerindieni. ♦ Fig. Ființă, făptură; p. ext. viață. Ține la pielea lui. 2. Piele (1) jupuită de pe un animal (și prelucrată); spec. blană. ♦ Piele de drac = țesătură deasă de bumbac, foarte rezistentă, cu o parte pufoasă (imitând antilopa). [Gen.-dat.: pielii, pieii] – Lat. pellis, -em.

PIRON, piroane, s. n. Cui (de oțel) lung și gros, curbat (în unghi drept) la unul din capete și folosit la îmbinarea pieselor unei construcții de lemn, la fixarea unui obiect greu pe perete etc.; p. gener. cui mare. ◊ Expr. (Fam.) A face (la) piroane (și cuie) = a clănțăni din dinți din cauza frigului; a dârdâi. (Fam.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. – Din sl. pironŭ.

PIȘCA, pișc, vb. I. 1. Tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o și producând o senzație dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puțin și dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranz. A rupe sau a tăia câte puțin din ceva. ♦ (Fam.) A se alege cu ceva. ♦ (Fam.) A fura câte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cât) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape deloc. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. Tranz. și intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzație neplăcută, dureroasă, a înțepa, a arde. ♦ Tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parțial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzație de arsură, de usturime, de înțepătură; a ustura. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge ușor, a șfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a tachina, a șfichiui. 7. Refl. (Reg.; despre lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Et. nec.

PODNOJIE, podnojii, s. f. 1. (Înv.) Perniță sau preș pus sub picioare pentru a le feri de frig. ♦ (Reg.) Ștergătoare de picioare din papură. 2. (Pop.) Fiecare dintre cele două pedale așezate în partea de jos a războiului de țesut, cu ajutorul cărora se schimbă ițele; p. ext. sforile cu care sunt legate aceste pedale. [Var.: (reg.) podnojă s. f.] – Din sl. podnožije, bg. podnoga, scr. podnožje, rus. podnožje, ucr. podnižžja.

POPILNIC s. (BOT.) 1. (Asarum europaeum) piperul-lupului, (reg.) ficățea, năjitnică, pipăruș, piperniță, trierei (pl.), tulipin, buba-inimii, buruiana-frigurilor, buruiană-de-atac, dafin-mic, lingura-frumoaselor, lingura-popii. 2. (Anemone hepatica) (reg.) breabăn, viorele (pl.), crucea-voinicului, floarea-paștilor, foaie-de-vioară, iarba-fiarelor, iarbă-trei-răi, trei-crai, trei-răi, trei-răi-boieresc.

POSMĂGI, posmăgesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A presăra cu posmag o bucată de carne (înainte de a o frige). 2. Refl. A se usca ca un posmag. ♦ (Despre plante) A se ofili, a se veșteji. – Din posmag.

PRĂJI vb. 1. a frige. (A ~ un aliment în ulei.) 2. v. bronza.

PRĂJIT adj. 1. (rar) sfârâit. (Cartofi ~.) 2. fript. (Carne ~ în ulei.) 3. bronzat, înnegrit, negru, pârlit, (reg.) pârjolit. (Om ~ la soare.)

PRIGORI vb. v. arde, dogori, frige, pârjoli.

PRIPI vb. v. accelera, arde, constrânge, dogori, face, forța, frige, fugări, grăbi, hăitui, iuți, încinge, înfierbânta, obliga, pârjoli, prinde, rumeni, sili, surprinde, urgenta, urmări, zori.

PROȚAP, proțapuri, s. n. 1. Prăjină groasă de lemn, bifurcată la un capăt, care se fixează la dricul carului și de care se prinde jugul; rudă. 2. Prăjină cu vârful despicat, în care se înfigea în trecut o reclamație prezentată domnitorului, pe deasupra capetelor mulțimii. ◊ Expr. A umbla cu jalba în proțap = a protesta, a reclama; a cere cu insistență ceva. 3. Prăjină despicată la un capăt, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele două bețe, despicate în formă de furcă și înfipte în pământ, lângă jar, între care se fixează peștele întreg pentru a se frige. 4. Pârghie la moara de vânt sau la fântână. – Din sl. procĕpŭ, bg. procep.

PURTA vb. 1. v. căra. 2. a transmite, a trece. (~ paharul din mână în mână.) 3. a avea, a ține. (~ în mână un buchet de flori.) 4. a ține. (O ~ de talie.) 5. v. duce. 6. a sprijini, a susține, a ține. (Vom merge cât ne-or ~ picioarele.) 7. a merge, a umbla. (Vara ~ o bluză subțire.) 8. a avea. (~ pantofi galbeni.) 9. v. comporta. 10. a avea, a deține, a poseda. (~ numele de român.) 11. a avea, a nutri. (~ cele mai bune sentimente pentru...) 12. a păstra, a reține. (~ în suflet icoana copilăriei.) 13. a duce, a întreține. (A ~ o corespondență vie cu...) 14. a da, a desfășura, a duce, a susține, (înv.) a sta. (Au ~ o luptă continuă cu inerția.) 15. a ademeni, a amăgi, a încânta, a înșela, a minți, a momi, a păcăli, a prosti, a trișa, (livr.) a iluziona, (înv. și reg.) a juca, a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a șutili, (reg.) a șugui, (Transilv. și Ban.) a celui, (Munt.) a mâglisi, (Transilv.) a tășca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gâmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a șmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălța, a pingeli, a pingelui, a pârli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu minciuni.)

RĂCEALĂ, răceli, s. f. 1. Temperatură scăzută; frig. ♦ Senzație de frig. 2. Fig. Lipsă de afecțiune, nepăsare, indiferență. 3. Nume generic dat unor boli contagioase localizate pe căile respiratorii superioare, manifestate prin guturai, traheită, bronșită, tuse cu expectorație, febră etc. – Răci + suf. -eală.

RĂCEALĂ s. 1. v. frig. 2. (MED.) (pop.) troahnă, (prin Mold.) rahnă, (Mold., Bucov. și Transilv.) șuhărie. (A contractat o ~ zdravănă.) *3. (fig.) reținere, rezervă. (Spectacolul a fost primit cu destulă ~.)

RĂCOARE, (3) răcori, s. f. 1. Temperatură ușor scăzută, frig moderat; răcoreală. ◊ Loc. adv. (De) la răcoare = (de) la un loc umbrit, răcoros. Pe răcoare = pe vreme răcoroasă, când nu este încă foarte cald. ◊ Expr. (Fam.) La răcoare = la închisoare. 2. Senzație de răceală pe care o produc unele obiecte la atingere. 3. (De obicei la pl.) Senzație de frig provocată de o stare patologică sau emotivă; fior. ◊ Expr. A băga (pe cineva) în răcori (sau în toate răcorile) = a speria tare, a îngrozi pe cineva. – Din rece.

RĂDĂCINĂ-DE-FRIGURI s. v. rodul-pământului.

RĂMÂNE, rămân, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu mai prinde un vehicul care pleacă. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămânea vb. II] – Lat. remanere.

RĂZBATE vb. 1. v. pătrunde. 2. a străbate. (Nu putea ~ prin mulțime.) 3. v. ajunge. 4. a pătrunde, a se strecura. (Frigul ~ în casă.)

REBEGI, rebegesc, vb. IV. Intranz. A amorți, a îngheța de frig; a se zgribuli de frig. ♦ Refl. A slăbi, a arăta rău. – Din magh. rebegni „a tremura”.

REBEGIT, -Ă, rebegiți, -te, adj. 1. Pătruns de frig, înghețat. 2. Stors de puteri, istovit, vlăguit. [Var.: (reg.) răbegit, -ă adj.] – V. rebegi.

RECE adj., s. 1. adj. v. friguros. 2. s. v. frig. 3. adj. reavăn, răcoros, (înv.) răcoare. (Aerul cel ~ al nopții.) 4. adj. v. geros. 5. adj. (GEOGR., MET.) polar, (înv.) polaric. (Climă, zonă ~.) 6. adj. răcit. (Ciorba e ~.) 7. adj. proaspăt. (A băut un pahar cu apă ~.) 8. adj. v. uscat. 9. adj. v. mort. 10. (fig.) indiferent, insensibil, nesensibil, pasiv. (Femeie ~.)

RECE, reci, adj. 1. Care are o temperatură (mai) scăzută față de o limită dată, față de un mediu oarecare sau față de căldura corpului omenesc; lipsit de căldură; care dă senzația de frig, care aduce frig. ◊ Climă rece = climă polară; p. ext. clima regiunilor situate în apropierea cercului polar, unde temperatura nu depășește, de obicei, 10°C. Abces rece = abces fără caracter inflamator. ♦ (Substantivat, n. sg.) Temperatură scăzută, răceală, frig. ◊ Loc. adv. La rece = a) la o temperatură scăzută, în jurul lui 0°C; b) la temperatura normală, fără a încălzi; c) fig. neinfluențat de sentimente, nepărtinitor, obiectiv. ♦ Fig. Care înfioară, care înfrigurează. ◊ Expr. (Substantivat) A-i trece (cuiva) rece prin inimă (sau prin spate) = a se înfiora. ♦ (Despre hrană) Care și-a pierdut căldura; răcit; care se compune din alimente neîncălzite; care se consumă fără a fi în prealabil încălzit. ♦ (Despre produse de panificație, în special despre pâine) Care nu e proaspăt; vechi, uscat. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Care nu ține cald. ♦ (Despre oameni, p. ext. despre organele sau membrele lor) Cu temperatura scăzută sub nivelul normal; p. ext. înțepenit (de frig, de emoție). ◊ Expr. A(-i) fi (cuiva) inima rece = a-i fi mereu teamă. (Cu) sânge rece = (cu) calm, (cu) prezență de spirit. ♦ Care și-a pierdut sau e lipsit de căldura animală; inert, neînsuflețit, țeapăn. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de căldură sufletească; insensibil, indiferent; neprietenos, distant. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care exprimă ostilitate, indiferență, lipsă de sensibilitate. ♦ Nepăsător, impasibil, imperturbabil. ♦ (Despre gândire, idei, noțiuni etc.; adesea peior.) Cu caracter obiectiv, bazat numai pe elemente logice. ♦ (Despre o încăpere) Neprietenos, neospitalier, străin. – Lat. recens „proaspăt, recent”.

ROD s. (BOT.) 1. v. fruct. 2. v. recoltă. 3. bucate (pl.), recoltă, (înv.) vipt. (A strâns ~ul câmpului.) 4. rodul-pământului (Arum maculatum) = (reg.) ungureancă, mana-pământului, piciorul-vițelului, porumbul-cucului, rădăcină-de-friguri, (Transilv.) aron, (Ban.) călindar, (Transilv.) cocoșoaică, hribă, mărceț, (Ban.) timp, barba-lui-Aron.

ROTISOR, rotisoare, s. n. Aparat (electric sau cu raze infraroșii) la care se frige carnea prin rotire. – Din fr. rôtissoire.

RUMENI vb. 1. v. îmbujora. 2. (reg.) a (se) prinde. (Pâinea s-a ~ frumos.) 3. (reg.) a pripi. (Frige și ~ găina.)

SCUTUR s. v. adiere, boare, fior, friguri, frisoane, pală, scuturătură, suflare, suflu, tremur, tremurătură, tremurici, undă.

SCUTURA, scutur, vb. I. I. 1. Tranz. A clătina, A agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face să cadă ori să iasă ceva de pe (sau din) el. ◊ Expr. (Fam.) A scutura (pe cineva) de bani sau a scutura buzunarele (ori punga) cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toți banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦ Refl. A se curăța de praf, de noroi, de zăpadă etc. ♦ Intranz. A face curățenie, a deretica, a șterge praful de pe obiectele din casă. 2. Tranz. Fig. A arunca, a lepăda, a îndepărta ceva. ♦ Refl. A scăpa, a se elibera de ceva supărător, nefast. 3. Refl. și tranz. A rămâne sau a face să rămână fără frunze, petale, rod; a cădea sau a face să cadă, a (se) împrăștia. ♦ Refl. A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele. II. 1. Tranz. și intranz. A mișca cu putere încoace și încolo, a zgâlțâi, a hâțâna, a zdruncina; a agita. ◊ Expr. (Tranz.) A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. ◊ Expr. (Tranz.) A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A critica sau a certa aspru. – Lat. *excutulare.

SCUTURĂTURĂ s. 1. v. cutremurătură. 2. v. hurducătură. 3. v. zgâlțâitură. 4. fior, (rar) scutur. (O ~ de frig.) 5. v. frisoane. 6. v. dereticare.

SERĂ, sere, s. f. Construcție specială cu acoperiș (și cu pereți) din sticlă sau din material plastic pentru adăpostirea și cultivarea plantelor care nu suportă frigul. – Din fr. serre.

SLOI, sloiuri, s. n. 1. Bloc de gheață care plutește pe apele curgătoare și stătătoare, înainte ca acestea să înghețe cu totul sau în timpul dezghețului. ◊ Expr. A-i trece (cuiva) un sloi (de gheață) prin inimă (sau pe spinare, rar peste obraz) = a-l trece (pe cineva) fiori de spaimă. A fi sloi = a-i fi cuiva foarte frig, a fi înghețat. ♦ Fig. Om rece, nepăsător, necomunicativ, lipsit de căldură sufletească. 2. (Rar) Țurțur de gheață. – Din bg. sloj.

SOARE, (2) sori, s. m. 1. Corp ceresc principal al sistemului nostru planetar, incandescent și luminos, în jurul căruia gravitează și se învârtesc Pământul și celelalte planete ale sistemului. ◊ Loc. adv. Sub (sau pe sub) soare = pe pământ, în lume. ◊ Expr. (Fam.) (A fi) soare cu dinți = (a fi) frig pe vreme senină. (A fi) rupt din soare = (a fi) foarte frumos, de o deosebită frumusețe. (În basme) La soare te poți uita, dar la dânsa (sau la dânsul) ba, se spune spre a arăta că cineva este de o frumusețe excepțională. A se uita (la cineva) ca la soare = a privi (pe cineva) cu multă dragoste, a iubi foarte mult (pe cineva). A i se pune (cuiva) soarele drept inimă = a i se face foame. ◊ Compuse: (pop.) soare-răsare = răsărit¹, est, orient; p. ext. vremea când răsare soarele; soare-apune (sau -scapătă) = apus¹, vest, occident; p. ext. vremea când apune soarele. ♦ Lumină (și căldură) care vine de la Soare (1). ◊ Loc. adv. Cu soare = cât mai e ziuă, cât mai e lumină. 2. Nume dat aștrilor care, ca și Soarele (1), au lumină proprie. 3. Fig. Fericire, bucurie; bunăstare. – Lat. sol, -lis.

SPATE, spate, s. n. 1. Partea posterioară a corpului omenesc, de la umeri până la șale; partea superioară a corpului animalelor, cuprinzând regiunea coloanei vertebrale dintre articulațiile membrelor; spinare. ◊ Loc. adv. În (sau pe) spate = pe umeri sau pe partea dorsală a corpului; în spinare. Pe spate = a) culcat cu fața în sus; b) spre ceafă. Din (sau la, pe la, de la, în) spate = în (sau din) urmă. ◊ Expr. A întoarce (cuiva) spatele = a nu mai vrea să știe de cineva sau de ceva; a deveni indiferent. A-l strânge pe cineva în spate = a) se spune când o haină este prea mică pentru cineva; b) se spune când cineva se înfioară de frig sau de spaimă ori când este preocupat de un lucru dificil. A nu ști nici cu spatele = a nu ști nimic despre ceva, a nu avea habar. A avea spate (tare) = a avea sprijin, protecție. A da (un pahar cu băutură) pe spate = a bea repede și dintr-o dată, pe nerăsuflate. A arunca ceva pe (sau în) spatele cuiva = a arunca vina, responsabilitatea pe cineva. (Fam.) Mă doare în spate = puțin îmi pasă, mă lasă indiferent. ♦ Procedeu de înot pe spate (1); probă sportivă de înot care folosește acest procedeu. 2. Parte a unor obiecte opusă feței; parte a unei așezări, formații etc. opusă direcției spre care este orientată. ♦ Parte a unei haine care acoperă spatele (1). ♦ Ceea ce se află în spatele (2) unei așezări, unui obiect etc. 3. Spătarul, speteaza scaunului; rezemătoare. [Pl. și: spete] – Lat. spathae (pl. lui spatha).

STÂRCI, stârcesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se strânge, a se ghemui (de frig). 2. Intranz. A amorți, a înțepeni stând, așteptând undeva. 3. Tranz. A strivi un fruct. ◊ Refl. Mărul s-a stârcit. – Din stârc.

STRÂNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legătură să fie mai strâmtă. ◊ Expr. A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situație dificilă, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp părțile unui veșmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.). ♦ Fig. A întări o prietenie, o alianță, o relație etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu brațele, a ține, nelăsând să-i scape. ◊ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despărțire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apăsa din două părți sau din toate părțile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra (unei părți a) corpului, provocând o senzație de jenă sau de durere (deoarece este prea strâmt). ◊ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a provoca (cuiva) sau a simți o senzație neplăcută (de frig sau de frică). ♦ A fixa (mai bine) printr-o mișcare de învârtire o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba (mai tare). ◊ Expr. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngrămădi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea părților componente. ◊ Expr. A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură. A(-și) strânge buzele (pungă) sau (intranz.) a strânge din buze = a-și încleșta și a-și încreți buzele în semn de nemulțumire, de dispreț, de neîncredere etc. A-și strânge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mânie (reținută). A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciudă, de necaz etc. sau din cauza unei senzații de jenă fizică. Cât ai strânge din ochi = într-o clipă, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, de neputință. 5. Tranz. A aduna laolaltă punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, părțile unui obiect de pânză, de hârtie etc.; a înfășura, a îndoi, a împături. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apă). 6. Refl. și tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o emoție puternică, o supărare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri căzute, risipite; a face grămadă. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strânge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva să nu mai hoinărească, să stea acasă. (Tranz.) A nu-și (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinări întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngrămădi. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. ◊ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casă (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere.

SUFLA, suflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forță; a expira forțat aerul. ◊ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-și însuși cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura a șterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie sub acțiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozitățile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbițele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ◊ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniștit, nemișcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (și în secret); a informa pe ascuns. ◊ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ține secret. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare.

SUL, suluri, s. n. 1. Cilindru de lemn, de metal sau din alt material solid, care se poate roti în jurul axei sale, servind la conducerea, presarea sau fasonarea unui material. ♦ Spec. Cilindru metalic sau de lemn pe care se înfășoară urzeala sau țesătura. ◊ Expr. Cu (rar prin) un sul subțire = printr-un calcul fin, cu istețime, cu șiretenie. ♦ Bară folosită la gimnastică. 2. Pernă lungă, de formă cilindrică, care se pune ca ornament sau ca rezemătoare la capătul canapelei sau al patului. ♦ Un fel de pernă cilindrică ce se pune între geamurile ferestrelor, pentru a împiedica pătrunderea frigului în interiorul încăperii. 3. Bucată dintr-un material flexibil înfășurată în formă de cilindru. Sul de hârtie. ♦ Expr. A face (sau a strânge) sul = a înfășura în formă de cilindru. 4. Fig. Coloană de fum, de foc sau de praf; trombă. ♦ Val de frunze uscate, rostogolite de vânt. ♦ Mănunchi de lumină, de raze sau de văpăi. – Lat. pop. sub(u)lum (= insubulum).

TEMPERATURĂ s. 1. (MET.) (înv.) așezământ, temperament. (Afară a scăzut mult ~.) 2. (MED.) călduri (pl.), febră, fierbințeală, friguri (pl.), (pop.) arșiță, (reg.) năplăială, vipie, (înv.) aprinzeală, (rar fig.) jar. (Un bolnav cu ~.)

TERMONASTIE, termonastii, s. f. Mișcare provocată de variații de temperatură la unele flori, care se închid la frig și se deschid la căldură. – Din fr. thermonastie.

TRAISTĂ s. 1. desagă, (reg.) tăgârță, torbă, (Transilv., Ban. și Olt.) straiță. (Duce mâncarea în ~.) 2. săculeț, (reg.) jacă. (În loc de poșetă purta o ~.) 3. (BOT.) traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris) = (pop.) punguliță, (reg.) tășculiță, buruiană-de-friguri, iarbă-de-friguri, paștele-cailor, punga-popii, straița-ciobanului, straița-popii, tășcuța-ciobanului.

TRANDAFIR s. I. 1. (BOT.; Rosa) roză, (înv. și reg.) rug, (reg.) rujă. 2. (BOT.) trandafir sălbatic (Rosa canina) = măceș, (pop.) răsură, (reg.) cacadâr, mărăcine, rug, rujă, rujiță, sipică, (Ban.) scobituri (pl.). II. patrician. (A mâncat un ~ bine fript.)

TREMUR, tremure, s. n. 1. Mișcare involuntară, rapidă a corpului sau a unei părți a corpului, provocată de frig, de frică, de o boală etc., tremurătură, tremurat¹, tremurici. 2. Mișcare, clătinare, zguduitură ușoară și repetată a unei plante, a unui lucru. 3. Vibrație a glasului, provocată de o emoție (puternică); vibrație a sunetelor executate cu un instrument muzical. – Din tremura (derivat regresiv).

TREMURA, tremur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc. 2. (Despre plante și despre părți ale lor; rar, despre lucruri) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a oscila, a se clătina. ♦ (Despre lumini și umbre) A se produce rapid și intermitent (prin alternare). ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare; a se încreți. ♦ (Despre pământ) A se zgudui, a se cutremura. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea un tremur, a fi nesigur (din cauza emoției). 4. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o emoție puternică. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. ◊ Expr. A tremura după bani = a fi lacom de bani; a fi zgârcit. – Lat. tremulare.

TREMURA vb. 1. a dârdâi. (~ de frig.) 2. a se cutremura, a se înfiora, a se scutura, a tresări. (Calul ~ din tot trupul.) 3. v. îngrozi. 4. a fremăta, a se înfiora, a palpita. (Nările îi ~.) 5. v. vibra. 6. v. cutremura. 7. v. încreți. 8. v. pâlpâi. 9. a vibra. (Glasul îi ~ de emoție.) 10. (fam.) a țâțâi. (Îi ~ inima de frică.)

TREMURĂTURĂ s. 1. dârdâială, dârdâit, tremur, tremurat, tremurici. (O ~ de frig.) 2. v. frisoane.

TREMURICI s. 1. dârdâială, dârdâit, tremur, tremurat, tremurătură. (Un ~ de frig.) 2. v. frisoane.

ȚÂNȚAR¹, țânțari, s. m. Numele mai multor insecte din ordinul dipterelor, cu corpul și cu picioarele lungi și subțiri, cu aripi înguste, ale căror larve se dezvoltă la cele mai multe specii în ape stătătoare, iar adulții se hrănesc cu sânge, unele specii transmițând prin înțepături frigurile palustre, altele, în stare larvară, atacând culturile de ciuperci, varză, grâu etc. (Culex). ◊ Expr. A face din țânțar armăsar = a exagera. – Lat. zinzalus.

ȚIGLĂ², țigle, s. f. (Reg.) Vergea de lemn sau de metal ascuțită la un capăt, în care se înfige carnea pentru a o frige; frigare. – Cf. germ. Zacke.

ȚINE, țin, vb. III. I. Tranz. 1. A avea ceva în mână (sau în brațe etc.) și a nu lăsa să scape. ◊ Expr. A-i ține (cuiva) lumânarea (sau lumina) = a) a fi naș cuiva la cununie; b) a sta lângă cineva în ultimele clipe ale vieții cu o lumânare aprinsă în mână (după un vechi obicei creștin). A-i ține (cuiva) cununa = a fi naș (cuiva) la cununie. A ține frânele țării (sau împărăției etc.) = a conduce, a stăpâni, a guverna o țară etc. A ține pe cineva (sau ceva) în mână = a avea pe cineva (sau ceva) în puterea sa, a dispune de cineva (sau de ceva) după bunul plac; a avea pe cineva (sau ceva) la mână. A ține ursita (sau soarta) cuiva (în mână) = a fi stăpân pe viața cuiva și a dispune de ea după bunul său plac. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, „de după” sau „pe după”, arată partea de care se apucă) Ținem pe bunic de mână. (Refl. recipr.) Mergeau ținându-se de mână. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, arată partea sau capătul de care e apucat un obiect sau chiar obiectul însuși) Ține de nuia. ♦ (La imper.) Ia! primește! ♦ (Determinat prin „în brațe” sau „îmbrățișat”) A cuprinde pe cineva cu brațele în semn de dragoste, de prietenie; a îmbrățișa. ♦ (Determinat prin „în mână”) A mânui o armă, o unealtă, un instrument etc. ♦ (La volei, polo pe apă etc.; în expr.) A ține mingea = a opri mingea în mâini mai mult timp decât este regulamentar, înainte de a o pasa sau de a o trimite adversarului. 2. A susține un obiect greu (ridicat de la pământ) și a nu-l lăsa să cadă. 3. A sprijini pe cineva să nu cadă. ♦ Intranz. A nu lăsa ca ceva care atârnă sau plutește să cadă sau să se scufunde. 4. A cuprinde, a purta, p. ext. a suporta. ◊ Expr. A nu-l (mai) ține pe cineva pământul = a nu mai putea fi suportat din cauza răutății, fărădelegilor etc. A nu-l (mai) ține pe cineva locul = a nu mai putea de bucurie, de nerăbdare etc. A nu-l mai ține (pe cineva) pielea = a fi foarte fericit, foarte mândru. II. 1. Refl. A se prinde cu mâinile de ceva sau de cineva. ♦ A apăsa, a comprima o parte a corpului (pentru a-i încetini funcția, a potoli o senzație dureroasă etc.). ♦ A se menține într-un loc, a nu se prăbuși, a nu cădea de undeva. Se ține tare în șa. 2. Refl. A fi prins sau fixat ușor de ceva, a fi legat prea slab de ceva. Se ținea numai într-un cui. ♦ Intranz. și refl. A fi bine fixat sau înțepenit undeva (și a nu se desface, a nu se desprinde, a nu ceda). Cuiul (se) ține bine. 3. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de” sau „după”) A merge în urma cuiva, pășind cât mai aproape de el și a nu-l părăsi nici o clipă; p. ext. a fi mereu împreună cu cineva, a fi nelipsit de lângă cineva. ♦ A sta mereu în drumul, în preajma sau în urma cuiva, stăruind cu o rugăminte; a urmări pe cineva cu stăruințele sale, cu insistențele sale pentru a-i câștiga simpatia, dragostea. ♦ A se lua după cineva, a imita pe cineva, a lua ca exemplu, ca model pe cineva. 4. Refl. (Cu determinări modale) A urma unul după altul, a se înșirui. Automobilele se țineau lanț. 5. Refl. A se îndeletnici mult (sau numai) cu..., a se preocupa neîntrerupt (sau numai) de..., a nu se lăsa de... ◊ Expr. A se ține de ale sale = a-și vedea de treabă. 6. Intranz. și refl. A face parte integrantă dintr-un tot; (despre unelte) a face parte dintr-un sortiment, dintr-o garnitură etc. ♦ A face parte din bunurile cuiva, a aparține cuiva. 7. Intranz. A se referi la..., a fi în legătură cu..., a face parte din... ♦ A fi de datoria, de competența cuiva; a privi, a interesa pe cineva. 8. Intranz. A fi legat sufletește de ceva: p. ext. a avea pentru cineva o afecțiune puternică, a iubi pe cineva. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A lua apărarea sau partea cuiva, a susține pe cineva, a fi de partea cuiva. 9. Intranz. (Urmat de un verb la conjunctiv) A dori mult ca ceva să se întâmple, să se facă sau să fie; a simți imboldul de a face ceva. III. 1. Tranz. A face ca trupul (sau o anumită parte a lui) să stea mai mult timp într-o anumită poziție sau atitudine. ◊ Expr. A ține nasul sus sau (refl.) a se ține cu nasul pe sus = a fi obraznic, încrezut, pretențios. A ține capul sus sau (refl.) a se ține cu capul pe sus = a fi mândru, orgolios. ♦ (Pop.) A se uita fix la cineva sau ceva. 2. Tranz. A face pe cineva sau ceva să stea un timp oarecare într-un anumit loc. ♦ Expr. A ține (pe cineva sau ceva) în evidență = a avea (pe cineva sau ceva) în vedere; a da o atenție deosebită. A ține (ceva) în suspensie = a nu se pronunța sau a nu se hotărî (asupra unui lucru). ♦ A da cuiva locuință, sălaș, cazare; a nu lăsa (pe cineva) să plece în altă parte. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „la” sau „în”) A sili, a forța pe cineva să stea într-un anumit loc. ◊ Expr. A ține (pe cineva) la pastramă = a lăsa pe cineva să rabde de foame. ♦ A lipsi pe cineva de libertate, a-l face să stea închis, legat. 3. Tranz. A face ca cineva sau ceva să nu se poată mișca din loc (prinzându-l cu mâinile sau legându-l); a imobiliza. ◊ Expr. A ține pe cineva sub papuc (sau sub picior) = a stăpâni, a domina pe cineva. 4. Tranz. A face ca cineva sau ceva să stea sau să rămână un timp oarecare într-o anumită stare; a menține. 5. Tranz. (Cu determinările „pe loc” sau „în loc”) A opri pe cineva sau ceva din mersul său, făcându-l să rămână pe loc, a-l împiedica să-și urmeze drumul. ◊ Expr. A-i ține cuiva drumul (sau calea) = a) a opri pe cineva din drumul său, împiedicându-l să treacă înainte; a sta în calea cuiva; b) a pândi trecerea cuiva, a aștepta pe cineva în drum și a-l opri pentru a-i adresa o rugăminte; c) (pop.) a urmări pe cineva în mod insistent (pentru a-i câștiga bunăvoința, dragostea); a fi mereu în calea cuiva. A ține drumul (sau calea, drumurile) = a) a practica tâlhăria la drumul mare; b) a umbla fără rost, haimana. (Pop.) A-i ține cuiva drumul legat = a împiedica acțiunile cuiva, libertatea cuiva. A ține (pe cineva) de vorbă = a sta de vorbă cu cineva (nelăsându-l să-și vadă de lucru). 6. Tranz. A face pe cineva să aștepte. 7. Refl. (Rar) A sta mai mult timp într-un anumit loc. ◊ Expr. A se ține în rezervă (sau la o parte, la distanță) = a nu lua parte la ceva, a se abține de la ceva. A se ține sufletul în cineva = a fi viu, a trăi. ♦ (Pop.) A-și duce traiul, a viețui, a trăi (undeva). 8. Refl. A sta într-o anumită poziție, a lua sau a avea o anumită atitudine sau ținută. Se ținea drept. ◊ Expr. A nu se mai (putea) ține pe (sau în) picioare = a cădea (de osteneală, de somn, de boală etc.). 9. Refl. (Pop., determinat prin „mândru”, „mare”, „tare” sau un echivalent al acestora) A fi mândru, încrezut; a se mândri, a-și lua aere de superioritate, a face pe grozavul. 10. Tranz. A înfrâna, a stăpâni, a domina un sentiment, o pornire etc. Abia își ține lacrimile. (Refl.) (Urmat de un verb la conjunctiv în forma negativă) De-abia se ține să nu râdă. ◊ Expr. A-și ține firea = a-și păstra liniștea, calmul, cumpătul; a se stăpâni. ♦ (Urmat de un verb la conjunctiv sau de determinări introduse prin prep. „de”, „de la”) A opri pe cineva de la ceva, a împiedica pe cineva să facă ceva; a reține. IV. 1. Tranz. A păstra un lucru într-un anumit loc (pentru a-l pune la adăpost sau a-l avea la îndemână în caz de trebuință). ♦ A păstra mult timp un lucru pentru a se folosi de el în viitor. ♦ (Construit cu un complement în dativ sau introdus prin prep. „pentru”) A opri, a rezerva un lucru pentru cineva. ♦ A păstra un anumit timp un obiect primit de la cineva în acest scop. ♦ A opri ceva (ce nu-i aparține) la sine sau pentru sine; a reține pe nedrept. 2. Tranz. A nu lăsa ca ceva să dispară, să se distrugă, să se altereze etc.; a păstra neatins și neschimbat, a conserva. ◊ Expr. A ține legătura cu cineva = a rămâne în (strânsă) legătură cu cineva, a păstra legătura cu cineva. A ține cuiva (sau, reg., a ține pe cineva) mânie (sau pizmă, supărare, alean) = a purta cuiva ură, supărare etc., a rămâne mânios pe cineva mai mult timp, a nu ierta pe cineva. A ține taina (sau secretul) sau a ține (ceva) secret = a ascunde, a nu dezvălui, a nu da pe față, a nu destăinui un secret. A ține minte = a nu uita (ceva), a-și aminti de... ♦ A cruța, a nu distruge. ♦ (Pop.) A păstra cuiva dragoste, a nu părăsi pe cineva. 3. Tranz. A păstra o stare sau o calitate vreme mai îndelungată. ◊ Expr. A-i ține cuiva cald (sau, intranz., de cald) = a-i fi cuiva de folos, a-i prinde bine. (Intranz.) A-i ține (cuiva) de frig = a apăra de frig. A-i ține (cuiva) de foame (sau de sete) = a sătura (înlocuind altă hrană mai potrivită). A ține (cuiva) de urât = a sta împreună cu cineva vorbindu-i, distrându-l pentru a-i alunga singurătatea sau plictiseala. 4. Tranz. A urma mereu același drum (sau aceeași cale, aceeași direcție), a nu se abate din drum; a umbla într-un anumit loc; p. ext. a merge (sau a o lua) pe un anumit drum; (despre drumuri) a merge, a străbate, a trece printr-un loc. (Refl.) (Determinat prin „de drum”) Ține-te de drumul acesta până acasă. ◊ Expr. (înv.) A ține marea sau (intranz.) a ține spre plina mare = a naviga în larg. 5. Tranz. A respecta cu strictețe, a împlini întocmai; a păzi (o normă, o învoială, un angajament, o lege). ♦ A sărbători, a prăznui, a cinsti (o zi de sărbătoare). ◊ Expr. A ține zile pentru cineva = a posti ca să-i meargă cuiva bine, să i se împlinească o dorință. ♦ Refl. A persevera în..., a nu se îndepărta de..., a nu se abate de la..., a rămâne consecvent cu... ◊ Expr. (Intranz.) A ține la vorba sa = a rămâne nestrămutat într-o hotărâre, a nu reveni asupra celor spuse, a nu-și schimba hotărârea. 6. Refl. și intranz. (De obicei cu determinările „bine”, „tare”, „dârz”) A se menține în condiții bune, a nu se da bătut, a nu se lăsa înduplecat; a rezista. ◊ Expr. (Refl.) A se ține (sau, tranz., a ține pe cineva) treaz = a rămâne (sau a determina pe cineva să rămână) treaz, a nu (se) lăsa să fie prins de somn. (Refl.) A se ține gata = a sta pregătit (pentru a face ceva). (Refl.) Ține-te (sau te ține) bine sau (intranz.) ține bine! formulă de îndemn și de încurajare. (Refl.) Să se țină bine! formulă de amenințare. ♦ Intranz. A rezista la o încercare sau la o probă, a suporta ceva. Calul ține la galop. 7. Refl. și tranz. A se afla sau a face să se afle în deplină sănătate și putere. ◊ Expr. A (se) ține viu (sau în viață, cu zile etc.) = a (se) menține în viață; a trăi sau a face să trăiască. ♦ Refl. A se păstra, a se conserva. V. Tranz. 1. A ocupa, a avea (un loc). ◊ Expr. A ține loc de... = a face serviciul de..., a îndeplini funcția de..., a servi drept..., a fi întrebuințat ca... 2. A stăpâni (un loc). ♦ A apăra un loc de invazia dușmanului, a opri (cu armele) intrarea într-un loc. 3. A avea (pe cineva) în serviciul său. 4. A avea sub conducerea, direcția sau administrația sa; a fi însărcinat cu o funcție (și a o exercita). ◊ Expr. A ține casa (sau contabilitatea) = a fi casier (sau contabil). A ține socotelile = a fi însărcinat cu socoteala intrării și ieșirii banilor într-o întreprindere. 5. A poseda animale și a le crește (pentru folosul pe care-l dau). 6. A avea în posesiune o întreprindere; a avea în folosință pe timp limitat o proprietate; a deține (în calitate de chiriaș, de arendaș). 7. (Pop.) A avea de vânzare (o marfă în prăvălie). VI. Tranz. 1. A suporta toată cheltuiala necesară întreținerii unei case, unei gospodării etc. ◊ Expr. A ține casă (cu cineva) = a conviețui cu cineva (în calitate de soț și soție). A ține casă mare = a duce trai bogat, luxos. A ține casă (sau masă) deschisă = a primi bucuros și des mulți oaspeți. A-și ține rangul = a avea un fel de viață potrivit cu rangul pe care îl ocupă. ♦ A da cuiva cele necesare pentru a trăi (mai ales hrană); a întreține. ◊ Expr. A ține (pe cineva) la școală (sau la studii) = a trimite (pe cineva) la școală, suportând cheltuielile necesare. ♦ Tranz. și refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A (se) hrăni. ◊ Expr. (Tranz.) A-și ține capul (sau viața, zilele, sufletul) cu... = a se hrăni, a trăi cu... ♦ Refl. A face față cheltuielilor necesare vieții; a se întreține, a trăi. 2. A purta cuiva de grijă, a avea grijă de cineva, a îngriji pe cineva. ◊ Expr. A ține pe cineva ca pe (sau în) palmă = a îngriji pe cineva cu cea mai mare dragoste, împlinindu-i-se toate dorințele. A ține bine = a păstra în stare bună, în ordine deplină, a întreține bine. 3. (Pop.) A fi căsătorit cu cineva. ♦ (Construit cu dat. pron.) A avea un amant. ♦ Refl. recipr. A avea cu cineva relații de dragoste (în afara căsătoriei), a trăi cu cineva (în concubinaj). VII. 1. Intranz. A dura, a dăinui. ♦ (Despre provizii) A ajunge (pentru un timp oarecare), a nu se termina (mai mult timp). 2. Tranz. (Despre boli sau dureri trupești) A nu mai slăbi pe cineva, a nu-l lăsa, a nu-i da pace. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului) A produce dureri. 3. Intranz. A se întinde, a se prelungi (într-o direcție). VIII. Tranz. 1. (Exprimă, împreună cu determinarea sa, o acțiune sau o stare indicată de determinare, cu valoarea stilistică a unui prezent de durată) A face să dureze, să se manifeste. De bucurie ținu masa trei zile. ◊ Expr. A o ține numai (sau tot) o (sau într-o) fugă (ori o gură, un plâns etc.) sau a ține fuga (ori plânsul, gura etc.) întruna (sau totuna) = a o duce înainte fără întrerupere, fără a slăbi o clipă, fără a se opri (din fugă, din plâns etc.). A (o) ține înainte (sau întruna) că... = a susține cu tărie, cu insistență că... A (o) ține (tot)una (cu...) = a nu se opri (din...), a continua (să...). A ține pas cu vremea (sau pasul vremii) = a fi la modă, a fi în spiritul vremii, a nu rămâne în urmă. ♦ (Cu determinări introduse prin locuțiunile „tot în...” sau „numai în...”) A nu mai slăbi pe cineva cu... 2. (În loc. vb.; cu sensul dat de determinări) A ține o vorbire (sau un discurs, un cuvânt) = a vorbi, a cuvânta unui auditoriu. A ține judecată = a judeca. A ține sfat = a se sfătui, a delibera. A ține luptă (sau război, bătălie, foc) = a se lupta, a se război cu cineva. A ține strajă = a străjui, a sta de strajă. A ține locul cuiva = a înlocui pe cineva. IX. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) considera, a (se) socoti, a (se) crede. Te țineam mai tânăr! ◊ Expr. (Tranz.) A ține (pe cineva) de rău = a mustra, a dojeni, a certa, a ocărî (pe cineva). X. Tranz. (Pop.) A obliga la o cheltuială, a necesita o cheltuială, a costa. [Prez. ind. și: (reg.) țiu. – Var.: ținea vb. II] – Lat. tenem.

VARGĂ, (1) vergi, (2) vărgi, s. f. I. 1. Nuia lungă, subțire și flexibilă, tăiată de obicei dintr-o ramură dreaptă de arbore. ◊ Expr. (Adesea adverbial) A tremura vargă (sau ca varga) = a tremura foarte tare, din tot corpul (de frică sau de frig). (A fi) varga lui Dumnezeu = (a fi) foarte rău, aspru, crunt. ♦ (La pl.) Mănunchi de bețe tăiate egal, cu care se aplicau în trecut pedepse corporale. ♦ Lovitură aplicată cuiva cu varga (I 1); urma lăsată pe corp de o astfel de lovitură. ♦ Băț de undiță. ♦ Vergea cu care se încărcau în trecut puștile și cu care se curăța țeava puștii. ♦ Baghetă. ♦ Vergea subțire de metal. 2. Compus: (Bot.) varga-ciobanului = a) plantă erbacee cu tulpina și ramurile țepoase, cu flori liliachii, dispuse în capitule (Dipsacus silvester); b) scăiuș; vargă-de-aur = splinuță (Solidago virgaurea). II. (Pop.) Dungă (în special la o țesătură). – Lat. virga.

VÂRF s. 1. (GEOGR.) creastă, creștet, culme, pisc, (rar) obârșie, (înv. și reg.) sâmcea, (reg.) piscan, spic, tigvă, titilă, vârvare, (Transilv.) picui, (Mold., Transilv. și Maram.) țiclău, (înv.) suiș. (Alpiniștii au ajuns pe ~ul muntelui.) 2. bot, cap, capăt, cioc. (~ al unui obiect ascuțit.) 3. cap, capăt, extremitate. (~ul bastonului.) 4. buric. (Și-a fript ~ul degetelor.) 5. (COR.) v. poantă. 6. vârf vegetativ v. con vegetativ.

VIPIE s. v. arșiță, caniculă, călduri, dogoare, dogoreală, febră, fierbințeală, friguri, miez, mijloc, năbușeală, năduf, nădușeală, pârjol, pojar, putere, temperatură, toi, toropeală, zăduf, zăpușeală.

ZĂPUȘI vb. v. arde, dogori, frige, pârjoli.

ZGÂRCI², zgârcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) contracta din cauza frigului, a durerii etc. ♦ Refl. (Despre plante) A se chirci, a se micșora, a degenera. 2. Refl. A da dovadă de zgârcenie, a se arăta zgârcit; a se scumpi. – Din sl. sŭgrŭčiti.

ZGÂRCIT adj., s. 1. adj. v. contractat. 2. v. chircit. 3. s., adj. avar, calic, (livr.) harpagon, parcimonios, (rar) meschin, strângător, (pop.) ciufut, scump, (pop. și fam.) cărpănos, (reg.) cupit, hârsit, (prin nord-vestul Munt. și nord-estul Olt.) pungit, (prin Olt.) punguit, (prin nordul Transilv.) samalâș, (prin Maram.) sichiș, (înv.) cumplit, tamachiar, (fam.) zgârciob, frige-linte, zgârie-brânză. (Strânge banii, e un ~ fără pereche.)

ZGRIBULI, zgribulesc, vb. IV. Refl. ~, a se ghemui de frig sau de frică; ~. (creație expresivă; s-a încercat să se explice pe următoarele căi: 1. sb. škrebetati = a pocni; 2. slovac. zgrbijen = încrețit; 3. ucr. dryguliti = a dîrdîi; 4. bg. skribicam; 5. magh. görbülni = a se curba, strîmba, îndoi, încovoia; 6. germ. med. griuwel = groază)

ZGRIBULI, zgribulesc, vb. IV. Refl. A tremura și a se strânge, a se ghemui de frig; a dârdâi. – Et. nec.

ZGRIBULI vb. a (se) rebegi. (A se ~ de frig.)

ZGRIBULIT, -Ă, zgribuliți, -te, adj. Care stă strâns, ghemuit, tremurând de frig. ♦ (Despre blana animalelor) Zbârlit de frig. – V. zgribuli.